Este Hidroelectrica lebăda neagră a disoluţiei României?

Termeni:

  • lebădă neagră:  metafora care incapsuleaza un eveniment surpriza (pentru observator) si care are un impact major (mai mult aici)
  • băieţi deştepţi:
    un individ cumpără (pompos spus „se obligă să asigure desfacere”) de la Hidroelectrica energia electrică la jumătate de preț după care o vinde pe piața liberă. Cum naiba să nu ai desfacere atunci când poți face, la nivel teoretic, discounturi de 50% din preț pentru o marfă al cărei preț e oarecum uniform la nivelul Uniunii Europene? Pentru cei care nu știu cum decurge suveica voi face precizarea că, pentru acest așa-zis business, nu este nevoie de cunoștințe sau echipamente sofisticate, de angajați sau de procese de management complexe. Practic, într-un birou, un angajat achită factură către furnizor și emite facturile către clienți. Diferența se numește profit! Atât! Singura ta grijă nu trebuie să fie decât ca, pentru energia contractată, să ai clienți, iar acest lucru credeți-mă că nu e deloc complicat. (credit: trenduri)
  • insolventa: in starea de insolventa o companie poate sa functioneze in continuare cu anumite restrictii: poate sa nu plateasca datorii la furnizori, poate sa anuleze contracte, nu plateste taxe si impozite etc; insa poate sa functioneze si sa incaseze bani; in general, insolventa unei firme este o stare menita sa o ajute sa functioneze in continuare dar fara presiunea creditorilor in speranta ca dupa efectuarea unei restructurari isi va reveni si va putea sa plateasca datoriile restante; insolventa poate dura maxim 3 ani dupa care fie reintra in stare normala de functiune, fie intra in faliment;

 

Poate ca dupa aceste scurte si blegi definitii nu ar mai fi multe de spus. Si totusi sunt cateva lucruri. Nu vreau sa tratez prea mult capitolul “baietii destepti” si rafuielile mafiote intre politicienii nostri care au – lucru evident pentru toata lumea – rostul sa decida cine pune mana pe ciolanul cel mai mare. Din partea mea, sa ronţăie cei care vor până crapă de tot, nu imi pasa, oricum hotia a fost, exista si va exista de cand lumea si in toata lumea. Nu are sens sa ne suparam si sa ne mahnim viata noastra cu lucruri urâte pe care oricum nu le putem schimba noi. Mult mai important este ca sa schimbam ce tine de noi: sa nu furam noi, sa ne facem noi munca cum trebuie, sa fim noi cinstiti etc. Hotia altora ne poate da doar un indiciu ca nu ne putem astepta la nimic bun din partea societatii si a tarii noastre, lucru de altfel stiut si de noi si de parintii nostri de atatea veacuri.

Mult mai interesant mi se pare insa, cat de neasteptat a venit acest eveniment si ce repercursiuni nebanuite poate sa aiba. Sa vedem insa in ce context ne aflam acum. Deci, dupa ce ca oricum suntem o Grecie in devenire (zilele astea tocmai am sarit pragul de 100 miliarde de euro datorie) si dupa ce ca oricum economia romaneasca este in colaps si in prabusire continua, de vreme ce s-a taiat macaroana la credite si investitii nu vin, oare ce mai lipsea din peisajul mioritic ca sa grabeasca dezintegrarea totala a statului, poate chiar inainte de dezintegrarea Europei? Cine pica mai intai este o dilema mai veche a mea pe care am tratat-o (cu informatiile de atunci) aici.

Deci contextul era oricum destul de gri, nu avem nici un motiv sa credem ca exista oarece semnale pozitive pentru Romania in ultimul timp, ba chiar o data cu schimbarea puterii si darea pe fata a lipsei unor idei macar minimale de a misca ceva in tara asta, lucrurile sunt chiar nasoale. Daca nici macar liberalii nu au idei de a face ceva, oricat de mic, macar doar sa dea un semnal ca incearca, ba chiar mai mult au pus bete in roate lui Ponta cand a venit cu ideea – geniala de altfel – de a supraimpozita bugetarii cu un os prea mare, atunci ce sperante de redresare sa avem? Cel putin ca semnal, noua putere era obligata sa ia cateva masuri de restructurare a statului: reintregirea salariilor nu da decat semnalul ca statul are nevoie de si mai multi bani pe viitor, deci statul creste pe cand zona privata care produce, sa se pregateasca de taxe si mai mari.

Sa trecem acum la ce consecinte poate aduce intrarea in insolventa a uneia dintre cele mai mari companii romanesti care – dupa cum spune Dan de la trenduri – produce energie din nimic. Este intr-adevar paradoxal cum o companie cu un asemenea monpol, cu o asemenea mostenire si cu cea mai ieftina si low-tech sursa de energie descoperita sa fie nevoita sa intre in insolventa si chiar sa aiba cifrele contabile care sa justifice aceasta intrare. Paradoxul este pana unde a mers furtul: au furat efectiv tot, nu au lasat nimic, nici macar nu au lasat prostii (adica baietii “destepti”) o rezerva ca sa nu extermineze “gazda” pe care o paraziteaza.

O prima consecinta pe care as vrea sa o tratez este validarea lui Diaconescu. Vrem, nu vrem, inca o data Dan Diaconescu are dreptate ca “ciocoii fura tot”. Toata zarva asta cu Hidroelectrica ii va da mult material si de data asta chiar va avea dreptate: ciocoii exista si au pus gheara pe averea tarii. Tusia Mari si unchiul Nelu de la tara il vor vota si mai convinsi acum pe Danut pentru ca au inca o dovada ca  ce zice el este corect.

O a doua consecinta este lovitura puternica pe care orice proiect major de infrastructura o va primi. Nu ma refer doar la problemele pe care le au acum bancile care au credite date catre Hidroelectrica si spaima pe care o vor avea pe viitor in creditarea oricarei compani de stat. Pe langa finantatori, multi alti privati se vor uita de doua ori inainte de a incepe vreun proiect mare impreuna cu statul, sau vor taxa mult mai mult dinainte si vor fi mult mai atenti. Toti vor gandi: daca pana si Hidroelectrica a intrat in insolventa, atunci orice este posibil, ce ma fac daca astia maine-poimaine imi trag tzeapa? Spaima blocajelor la plati doar trecuse, scandalul arieratelor nici nu s-a calmat de mult si acum inca un motiv serios de ingrijorare pentru oricine va avea de a face cu statul pe viitor.

Putina lume a facut valva cand cam acum o luna se zvonea ca si Posta Romana o sa intre in isolventa. Si mai putini insa stiu cate firme de comert electronic au taiat de tot colaborarea cu Posta Romana de vreme ce le-a fost frica sa nu fie ei cei care isi ia tzeapa mai ales ca oricum Posta Romana este un foarte rau platnic ca sa nu mai vorbim de celelalte defecte.

Se observa deci un trend: din ce in ce mai multe companii de stat au probleme si asta din cauza furtului si a ineficientei. Incet, incet, problemele se agraveaza, statul este nevoit sa pompeze bani in companiile care sunt pe minus in conditiile in care primeste din ce in ce mai putini bani de la cele aflate pe plus. Se creaza deci o spirala a fluxului de bani, o implozie a finantarii care coroborata cu o scumpire a creditarii care va trage cu sine inevitabil o ajungere la cotele de alarma, rezulta prapad sigur.

O singura speranta exista: ca USL sa fi facut miscarea asta pur si simplu pentru a taia macaroana scurgerilor si pentru a curma pentru totdeauna acest furt legal. Foarte greu vor rezista insa PSD-istii tentatiei, avand in vedere marimea ciolanului. Abia la profiturile pe anii viitori ale companiei vom vedea insa care este adevarul si abia daca contractele vor fi toate publice si totul va fi cat mai transparent, cum este normal intr-o companie de stat. Este totodata probabil ca doar asistam la o schimbare a garzii, desi pana acum in Romania schimbarile de garda s-au facut destul de linistit. Ca o mica paranteza, o verisoara profesoara imi spunea ca la ei in scoala “trecerea” s-a facut destul de linistit, vechiul director si-a dat singur demisia, nu a fost nevoie de presiuni. Aviz lui Ponta care zicea ca ei vor pune capat politizarii si vor pastra oamenii capabili. Canci! Nu au pastrat nimic, nu capabilitatea ii intereseaza pe ei ci ciolanul.

Dar de unde si pana unde disolutie? Oare putem trece de la o mica recesiune, sau poate chiar o criza mai prelungita la o disolutie? Pentru a ne raspunde la aceasta intrebare, este de ajuns sa ne uitam la greci si sa vedem ei ce zic? Milioane de euro care se scot din banci zilnic, companii mari care se retrag (Carrefour), altele care isi scot profitul zilnic din Grecia in fiecare noapte (Vodafone), banci care nu se mai pot imprumuta de la BCE ci sunt mentinute pe linia de plutire doar prin fonduri de la Banca Nationala a Greciei, lipsa tratamentului pentru bolnavii de cancer, blocarea oricaror proiecte de infrastructura, chiar si a celor aflate pe ultima suta de metri, dar mai presus de toate o datorie imposibil de platit si lipsa oricarei perspective.

 

Terminologia crizei: corupţia grecească [2]

[27 August 2011]

Una dintre minciunile pe jumătate care ne-au fost livrate prin faţa noastră de către mass-media mainstream este legată de nivelul de corupţie din Grecia care ar fi dus la criza datoriei suverane a Greciei şi ar fi provocat acesată “contagiune” în întreaga Europa. Iată doar câteva ştiri din presa românească care tratează corupţia din Grecia:

– 3 Februarie 2010 – Grecia, construită pe corupţie (Romania Liberă)
– 10 Mai 2010 – Coruptia, evaziunea si indisciplina fiscala, probleme cu care se confrunta si Romania, au ingropat Grecia (Ziarul Financiar)
– 10 Iunie 2011 – O criză greacă de clientelism şi corupţie (Financiarul)

Nu am citit aceste articole, dar pot să deduc şi fără să le citesc ce idei expun: Grecia este o ţară foarte coruptă şi de aceea a ajuns în criza datoriilor. Dar nu doar ziariştii au înghiţit această gogoaşă fără să aibă nici cea mai vagă idee şi fără să facă reportaje şi analize din care să reiese că în Grecia corupţia este într-adevăr atât de mare. Ca să nu mai zicem, că nimeni nu a arătat clar că corupţia a fost cea care a produs criza în Grecia. Mi s-a întâmplat ca să văd la o emisiune economică pe un canal specializat care este irelevant pentru a-i da numele, un proprietar al unei mari companii din România – care companie acum nu mai este chiar aşa de mare – care susţinea că în Grecia este mai multă corupţie decât în România. Tot el susţinea că în Grecia nimeni nu îţi dă bonuri şi facturi. Este evident că pe un astfel de personaj, din cauza staturii sale, orice naiv şi necunoscător îl crede şi ţopăie de bucurie că măcar la corupţie românii nu suntem ultimii în Europa, ci sunt alţii care stau mai prost ca noi. Îmi pare rău că nu am fost invitat şi eu la acea emisiune ca să îi azvârl în faţă teancul de bonuri cu care m-am întors din Grecia şi pe care l-am păstrat pentru a-mi analiza cheltuielile.

Ce să mai lungim însă vorba, toata lumea este sigură că în Grecia corupţia pute şi că de aia sunt ei în criză. Dar oare este chiar aşa? Oare nu pierdem din vedere nimic? Un prim lucru care ar fi de luat în considerare este faptul că mai sunt şi alte ţări care sunt în criză şi în care cu siguranţă putem spune că corupţia nu poate fi motivul situaţiei în care se află. De exemplu, Dubai – să fie arabii islamişti corupţi? Dar parcă la turci ştiu că un hoţ îşi poate pierde mâna, mă gândesc ca la ăştia e şi mai grav. Este Irlanda o ţară coruptă? Atunci cum de Google a ales să aibă capul de pod din Europa în Irlanda şi cum de ani de-a rândul a fost numita tigrul celtic. Şi exemplele ar putea continua. Iată deci, că a pune egal între corupţie şi criză este o trivializare incorectă şi incompletă. Putem vorbi de corupţia morală a lăcomiei, de efectele conjuncturale accentuate de corupţia politică care au făcut ca Grecia să aibă deficitul cel mai mare, sau putem vorbi despre multe alte feluri prin care corupţia a ajutat criza. Însă a face din greci supercorupţi care îşi merită soarta şi în a-i prezenta pe nemţi ca pe nişte muncitori harnici, corecţi şi deştepţi care de aia au scăpat de criză pentru că politicianul Hans nu ia şpagă şi pentru că omul de afaceri Wolfgang e cinstit şi îşi plăteşte impozitele cu corectitudine, este o generalizare stupidă.

Problema principală a grecilor – părerea mea – este că nu au ştiut să fure legal. Păi cum să fure legal? Păi cum face Deutsche Bank sau cum face Siemens care are mici companii de “promovare” care contractează oamenii potriviţi de la locul potrivit pentru treaba potrivită. Iată doar un articol edificator, chiar din Spiegel:

Greece’s rampant corruption is one of the reasons why the country’s economy is in such a mess. German companies have taken advantage of the system for years in order to secure lucrative deals.

Observaţi terminologia? Când e vorba de ai lor, nemţii nu folosesc cuvinte dure, cum ar fi corupţie, hoţie, mită, ci termeni mai coafaţi: afaceri lucrative.

Aşadar, Grecia poate are o vină, aceea de a fi cheltuit peste lungimea propriei plăpumi. Cât despre corupţie, ei ştiu câtă au şi ei ştiu ce să facă cu ea. La urma urmei, fiecare trăieşte aşa cum îşi aştearnă şi celor care doresc să pară interesanţi şi importanţi când tratează corupţia din Grecia fără măcar să ştie mecanismele crizei datoriei suverane şi rolul jucat de bănci cu nume şi renume, li se potriveşte proverbul: râde ciob de oală spartă. Tot acelaşi proverb li se potriveşte şi celor care ii plâng pe greci şi ţin cu deadinsul să arate în ce situaţie dificilă au ajuns ei. Aceşti naivi habar nu au că grecii pot să meargă pe minus al PIB-ului ani buni de aici înainte şi nivelul lor de trai poate să scadă mult şi bine pentru că noi oricum nu ne vom apropia prea curând de ei la orice indicatori legaţi de bunăstare ne-am uita.

Să elaborăm puţin şi ce s-ar afla în spatele acestei confuzii şi superficialităţi în tratarea problemelor. În primul rând, părerea mea, este că în conştiinţa publică (impersonală dar imbecilă) se crează deja ideea că ţările mici sunt slab guvernate şi corupte şi prin urmare ar fi bine să fie conduse de nemţi, sau măcar de elveţieni. Se calcă astfel în picioare popoarele şi se ia în batjocură capacitatea acestora de a se autoguverna şi dreptul lor la bunăstare şi prosperitate prin expunerea ideeii subliminale ca popoarele balcanice nu sunt capabile de nimic bun. Nici o vorbă însă de hoţia băncilor, mituirea politicienilor de către bancheri, speculaţiile ilegale şi riscul sistemic construit de FED şi de  BCE-ului prin politicile fiscale şi monetare aiuristice. Şi mai grav este, când asemenea enormităţi sunt promovate de trădătorii din interior, cum se întâmplă pe la noi cu cei care încep să papagalicească că soluţia este o Europă federală sau managementul străin. Şi iată cum ajungem pas cu pas, mai pe vrute dar mai ales pe nevrute dar pe sugeratelea, la al 4-lea Reich.

Somnul raţiunii naşte monştri. Iar când gândim cu mintea altora şi îngurgităm ideile lor perverse fără a pune un semn de întrebare ajungem să fim ceea ce am ajuns deja: o populaţie de manevră, o turmă de vaci plimbată printre garduri, dusă când la iarba verde … de afară ca să rumegăm câte ceva, când la muls în grajd, acasă la noi, unde avem credite şi impozite de plătit, pe care Hans şi Wolfgang vor avea grijă să le administreze eficient pentru ca să fim o ţară de vaci fericite.