Trenduri repezi, trenduri încete

Un ziarist american spunea nu-stiu-unde ca: Trendurile care se misca repede atrag cea mai mare atentie. Trendurile care se misca incet, au cea mai mare putere” (Stewart Brand) Nu stiu daca procentul creditelor neperformante este un trend rapid sau incet, cert este ca este un trend puternic si care va lovi Romania cu un impact zdrobitor, difuzat pe multe paliere, indelungat ca efecte si care va schimba drastic peisajul mioritic in toate planurile sale: economic, financiar, social, politic, istoric etc. Am tratat intr-un articol recent problema datoriei guvernamentale. Este doar o parte a feliei, nu ar fi totul pierdut daca macar economia si/sau populatia ar duce-o bine. Despre cat de bine o duce economia, putem vedea din valul de insolvente. Despre cat de bine o duce populatia, putem vedea din evolutia creditelor neperformante. O singura umbra de speranta exista: cand statul va intra in faliment si cand economia va ajunge in genunchi, romanii vor mai avea ceva la ciorap din banii luati de la banci in timpul creditelor cu buletinul si pe care nu le-au mai platit mai tarziu. O umbra difuza am putea spune, dar daca mai adaugam la aceasta umbra si vaga speranta ca mai vin si ceva bani din afara de la capsunari si ca economia subterana sta mai bine decat o arata cifrele oficiale, ne putem agata cat de cat de ceva ca sa nu ne speriem inca indeajuns incat sa ne pregatim pentru impact. Pentru ca, daca credem ca vom scapa ca prin minune de impact si ca lucrurile se vor rezolva peste noapte intr-un mod minunat, ne imbatam cu apa rece. Cifrele sunt reci si matematica este dura. Nu exista loc de interpretare. Indicatorii catre asta duc, catre faliment si orice visare cu ochiii deschisi cum ca vor veni investitori, ca va creste cererea de produse romanesti din afara, ca va produce agricultura mult, ca se vor ieftini dobanzile si statul va putea imprumuta din ce in ce mai ieftin, etc, etc – toate astea nu ne ofera decat un amar gust de false iluzii in fata unei incercari dureroase prin care vom fi nevoiti sa trecem vrem-nu vrem. Am rasfoit putin ultimul buletin lunar al BNR ca sa vedem cum mai stam, in urma unor semnale de alarma citite in presa recent. Cel mai alarmant indicator este rata creditelor neperformante care a crescut la 19%. Pentru a intelege mai bine despre ce vorbim, voi reda definitia acestui indicator, conform BNR: Rata creditelor neperformante, calculată pe baza raportărilor prudenţiale privind clasifi carea creditelor, reprezintă principalul indicator de evaluare a calităţii portofoliilor de credite din perspectivă prudenţială. Rata creditelor neperformante se calculează raportând expunerea brută aferentă creditelor nebancare şi dobânzilor aferente, restante de peste 90 de zile şi/sau cele în cazul cărora au fost iniţiate proceduri judiciare faţă de operaţiune sau faţă de debitor (identificate în reglementările naţionale ca fi ind categoria „pierdere 2”) la totalul creditelor şi dobânzilor clasifi cate aferente clientelei nebancare, exclusiv elementele în afara bilanţului. (Sursa: BNR) Nu va speriati daca

Read more

Orice leu sau euro imprumutat finanteaza doar deficitul

In sfarsit, am gasit ceva inteligibil in presa economica romaneasca cu privire la entuziasmul legat de posibila includere a Romaniei in indexul pentru piete emergente al JP Morgan si consecintele acestui fapt: ieftinirea creditarii pentru stat, diversificarea detinatorilor de obligatiuni si intarirea monedei nationale pe termen scurt. Asadar: Noul indicator la care m-as uita este raportul dintre dobanda reala medie ponderata (lei-euro-dolari) pe termen mediu si lung la care statul isi finanteaza deficitul – estimata de mine intre 3-4% – si cresterea economica reala pe termen mediu si lung, adica 1,5-2% din PIB. Raportul este de aproximativ 2 si asta inseamna ca orice leu sau euro imprumutat finanteaza doar deficitul, nu cresterea economica, iar datoria publica creste nesustenabil” – Adrian Mitroi, CFA Romania (Sursa: Wall-Street.ro) Altfel spus, chiar daca ne vom imprumuta mai ieftin, pentru ca noi inca cheltuim mai mult decat ne este lungimea plapumei, ce facem noi acum nu este decat sa rostogolim plata datoriei de azi pe maine, dar cu costuri din ce in ce mai mari. Inevitabil, in cele din urma, camatarii vor veni si isi vor cere drepturile. [1] In acelasi articol, o alta bomba care ar trebui sa ii zguduie pe toti romanii care cred ca … “oficial ne merge bine”: Cresterea economica intarzie sa apara si modelul pe care incercam sa il aplicam Romaniei este unul gresit pana la urma, in sensul ca insistam prea tare, inclusiv la nivel guvernamental, pe consum si creditare. Fetisizam prea mult ideea ca iesim din criza daca relansam consumul si creditarea. – Cristian Paun Domnul profesor Paun are dreptate si nu doar Romania se afla in aceasta capcana a gandirii economice. Intreaga lume s-a invatat sa traiasca pe credit si crede ca poti amaneta viitorul pe termen infinit. Tocmai de aceea aceasta criza va avea un grand finale mult mai urat ca alte crize. Recomand intreg articolul, mai putin vrajeala bancherilor care din start nu pot spune decat lucruri traznite. ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ NOTE: [1] FMI zoreste Romania sa-si privatizeze companiile; cum anume? vezi aici!

Read more

Creditul guvernamental a explodat faţă de anul trecut

Simţeam nevoia să îmi justific mai mult articolul precedent şi am deschis puţin site-ul BNR căutând să văr cum mai stam cu datoria, adică cu creditele, adica cu banii pe care îi avem de dat mâine pentru cheltuieli pe care le facem azi, fie că nu mai avem efectiv din ce să trăim, fie în speranţa că aceşti bani îi vom investi inteligent şi prin urmare aceste investiţii vor da rezultate şi vor aduce venituri atât de mari încât să putem plăti acele rate, pentru că altfel, vai de noi, Grecia se mută mai la nord. Şi iată ce am găsit în indicatorii monetari pe luna Aprilie 2012: Creditul guvernamental1 s-a majorat în luna aprilie 2012 cu 0,1 la sută, până la 81 080,2 milioane lei. La 30 aprilie 2012, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 31,6 la sută (29,2 la sută în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2011. Creşterea mi se pare imensă. În condiţiile în care toţi ridică stindardul responsabilităţii fiscale şi a reformelor statului, România performează penibil şi este cu totul de mirare cum de încă la televiziune toţi discută despre politichie jalnică în loc să vadă prăpastia care ne aşteaptă de după colţ. Să vedem ce înseamnă un ritm de creştere de 31,6% a datoriei publice pe an, fără a lua în calcul dobânzile. Aşadar dacă am pornit de la o datorie de 100 lei şi avem o rată de îndatorare de 31,6% pe an, în 3 ani vom ajunge la 228 lei, adica mai mult decât dublare. Dacă ar fi să considerăm şi dobânzile, cu siguranţă creşterea este mult mai accentuată. Şi cu atât mai tragică este această creştere a datoriei cu cât economia este încă în cădere liberă şi premizele sunt sumbre, iar cursul a explodat şi UE nici nu s-a destrămat încă. Iată aşadar un motiv de îngrijorare major, care din păcate este ignorat total de presă. Să ne mirăm oare de ce? Cifrele sunt sterpe, presa nu face decât să servească interesele finanţatorilor care sunt fie de-o parte fie de alta, cine să aibă interes să prezinte cifre şi să tragă semnale câtă vreme nu ajută cu nimic în calculul electoral. Alte semne de întrebare din acest raport ar mai fi şi creşterea masei monetare la 1 an în toate componentele sale (M1, M2, M3) cu peste 10%. Pentru mine asta e un indicator cel mai clar al inflaţiei, nu indicatorii măsluiţi folosiţi de BNR ca să ascundă nişte realităţi palpabile pentru oricine merge la piaţă.  

Read more

Creditul – adevărata pecetluire

Iarăşi şi iarăşi despre credit … (şi aici, şi aici). Nu plănuiam să scriu prea devreme din nou despre credit, deşi gândul că creditul este adevăratul precursol al peceţii, nu cipul, mă tot bântuie de ceva vreme. Cel puţin prin efecte, dacă nu prin prezentare. Însă, tocmai am aflat că Arhiepiscopia Tomisului a fost pusa sub sechestru, deoarece PS  Teodosie nu a mai plătit creditele şi mă întreb dacă se putea întampla ceva mai bun pentru trezirea din somnul raţiuni a ierarhilor noştri din Sf. Sinod care s-au gândit să adere la geniala idee a Patriarhului  de a construi Catedrala Mântuirii (adica a procopsirii bancherilor) pe credit. Iată că acum Dumnezeu dă un semn, să vedem dacă cineva are urechi să audă de data asta, pentru că se pare că PS Teodosie a mai avut probleme şi în 2005. Cât despre duhovnicii care nu primesc ucenicii la spovedanie dacă au buletin cu cip, mă gândeam: oare nu ar fi mai bine pentru toţi nătăfleaţă care viseaza la pară mălăiaţă şi vor să ia credite, ca duhovnicii să încerce mai bine să îi aducă cu picioarele pe pământ şi să îi înveţe ce înseamnă responsabilitate şi seriozitate în raport cu viaţa de acum dar mai ales cu cea din  viitor? De ce oare până acum Pr. Justin nu a ţinut nici o predică împotriva creditelor? I-ar fi salvat pe mulţi care acum fug prin Italia ca să plătească ratele.  Nu mi se cuvine mie să spun ce ar fi mai bine pentru duhovnici, dar mi se pare cu totul de mirare ca în vremurile în care trăim, când societatea aşa cum o ştim se prăbuşeşte subit şi se face praf tocmai din cauza creditelor şi a consumului exagerat, să îşi mai dorească vreun creştin să acceseze credit. Este mandatoriu  pentru cei care nu ducem o viaţă pe principiul carpe diem, ci avem alte ţeluri în viaţă, să nu ne asumăm riscuri aiurea şi să nu ne punem în spate pe lângă crucea Mântuitorului, alte cruci de care nu avem nevoie şi de la care nu dobândim decât o falsă înviere, apriorii răstignirii. Căci plata unui credit, chiar dacă este realizabilă şi dusă la capăt cu succes, este un mare calvar. De ce zic că creditul este o înainte-pecetluire mai profudă decât cipul? Ei bine, ştiţi că unele bănci deja sună vecinii rău platnicilor ca să le atragă atenţia discret că … Big Brother is watching. Înainte de a ne teme că vom fi urmăriţi de antihrist prin buletinul cu cip, iată că deja bancherii ne urmăresc, deocamdată pe cei care nu plătesc rata, dar dacă vom începe toţi să urmăm exemplul dat de ierarhii noştri, unde vom ajunge? Să nu fie aşa! Să ascultam de Sf. Vasile cel Mare: “Mai bine este sa-ti usurezi nevoile incetul cu incetul, cu ganduri chibzuite, decat sa scapi de ele dintr-o data cu bani straini, iar mai pe urma sa-ti pierzi toata averea. Daca ai cu ce plati, de ce nu cauti sa scapi de greutatile de-acum

Read more

Mântuirea neamului pe credit

“Când cel ce se împrumută ia banii, este mai întâi strălucitor şi vesel; se bucură de o floare străină, care vrea să arăte că i s-a schimbat viaţa […]Dar îndată ce banii încep să se scurgă, iar timpul, cu trecerea lui, adaugă dobânzile, nopţile nu-i mai aduc aceluia odihnă, ziua nu-i mai este veselă, soarele nu-l mai încântă, ci-i amărăşte viaţa; (Sf. Vasile cel Mare – Despre camatarie si imprumuturi) Ne-am luat case pe credit, ne-am luat maşini pe credit, terenuri, plasme, laptopuri, ba chiar şi vacanţe. Ieri am văzut la un magazin că se dau şi pantofi pe credit. Acum că ne-am luat de toate pe credit, a mai rămas să facem şi biserici pe credit. Căci ce este altceva modelul propus de Patriarhie, decât un exemplu de urmat şi în alte locuri. Am fost atât de întristat la aflarea veştii că Patriarhia se împrumută ca să construiască Catedrala Mântuirii Neamului, încât nu am mai avut energia nici să mă gândesc la ce înseamnă asta, la câte năpaste pândesc viitorul Bisericii noastre. Recunosc că ideea unei hyper-catedrale m-a înspăimântat încă de la început. Nu mi-a mirosit bine niciodată. Nu doar că nu m-a atras şi nu am înţeles eu această dorinţă a mai marilor noştri de a ţine pasul cu lumea modernă şi de a bate noi recorduri de catedrale zgârie nori. Nu ştiu de ce, dar un fior amar mă trece numai când îmi imaginez pe papa stând alături de patriarh în faţa altarului şi binecuvântând mulţimile de credincioşi “de toate cultele”. Parcă şi văd televiziunile transmiţând în direct din magistrala catedrală, în premieră “mondială”, prima împreună-slujire a papei cu un patriarh ortodox. Vi se pare grotesc scenariul? Probabil lucruri şi mai grave ne aşteaptă. Cine îşi putea imagina că acest simbol al mântuirii va fi construit pe credit până mai ieri? Pe mine unul m-a şocat ştirea. Aşadar, nu aveam de gând să zic nimic despre această problemă, este oricum treaba ierarhilor, ei decid, ei dau seama, nu trebuie să ne băgăm noi peste treburile lor şi să le tăiem elanul la soluţia care au găsit-o. Noi să ne vedem de ale noastre: să ne plătim creditele, să muncim mult şi să ne mulţumim că avem de muncă, să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, bune şi rele, dar mai ales pentru că ne-a dăruit să trăim vremuri provocatoare în care putem să sporim în credinţă foarte uşor şi să avem plată multă dacă vom birui vânturile care bat cu putere din toate părţile. Şi mai trebuie să facem ceva: să dăm obolul nostru pentru construirea de sfinte lăcaşe, chiar dacă obolul nostru ajunge nu să fie măcar o cărămidă din zidul vreunei biserici, ci un mic cuantum la dobânda grasă a bancherilor. Dumnezeu primeşte jertfa noastră, aşa cum primeşte şi banul pe care noi îl dăruim în Numele Lui,  unui cerşetor prefăcut care probabil câştigă peste salariul minim. Ar fi bine însă ca cei care donează pentru catedrală să se roage şi ca aceasta să ajungă

Read more