“Atât autoritatea bancară europeană, cât şi Banca Naţională a României, supravegheaza subsidiarele băncilor străine de pe piaţa românească. Orice încercare de diminuare a fluxurilor de capital este imediat semnalată şi se iau măsuri (hahaha, ca şi cum ar putea – nota noastră) ca banca mamă să menţină fluxul de capital. Există un prag sub care nu au voie să coboare fluxul de capital de anul acesta” (Conform Hotnews)

Orice prostănac realizează că în situaţia de azi problema menţinerii liniilor de creditare ale băncilor mamă către fiicele falimentare din România era ultima grijă pe care o aveau pe listă Merkel, Sarkozy şi ceilalţi fraţi europeni. În felul cum a prezentat Băsescu problema, ăia altceva nu aveau de discutat decât dacă să garanteze sau nu că drogul – creditele cu nemiluita care să acopere găurile din deficitul românilor – va ajunge în final şi la drogaţii din est care nu sunt în stare să stea departe de substanţa magică care ne rezolvă toate problemele fără a mişca un neuron: creditul. Şi culmea, tocmai când s-au unit tocmai pentru a scoate din comă o victimă a acestui drog.

Ce relevanţă a avut vreodată pedantul acord de la Viena prin care de fapt băncile străine au semnat pentru simplul motiv că nu au vrut să-şi pună BNR-ul în cap aiurea şi măcar au avut şi ele ocazia să ceară tăierea drastică a RMO-urilor şi renunţarea la normele contabile constrângătoare româneşti care nu prea le permiteau să-şi facă meandrele aşa cum sunt ele specializate – fiind nevoie astfel de echipe specializate în frauda contabilă bancară pentru sistemul bancar românesc. O dovadă a inconsietenţei acestui acord este realitatea că creditarea este în continuare inaccesibilă afacerilor româneşti: degeaba s-au angajat băncile mamă să menţină liniile de creditare dacă băncile fiice au taiat macaroana la atâtea firme, au înăsprit normele de creditare, tocmai pentru a păstra banii şi a-i oferi celui mai sigur “client” dependent de “marfa” lor: statul. Dacă doreau să facă ceva bun, băncile tăiau macaroana statului şi dădeau bani privaţilor. Dar privaţii nu accepta orice ofertă, ei nu plătesc orice dobandă spre deosebire de ministerul finanţelor care deşi joacă “hard to get” uneori, în cele din urmă vine cu coada între picioare şi accepta orice ofertă au băncile, presat fiind de scadenţe.

Una peste alta, situaţia de faţă, trecând peste penibilul ei, ne conduce la doua concluzii grave: 1 – drogatul e pe muchie de cuţit dacă e atât de vocal şi atât de pretenţios într-o situaţie în care  ar trebui să îl doare undeva dacă nu îi mai dau dealerii drogul, şi 2 – dealer-ul nu o duce nici el prea bine dacă pemite oricărui drogat să îl ameninţe aiurea-n praznic ca şi cum drogatul nu ar fi deja dator vândut dealerului pentru marfa pe care încă nu a platit-o.

Grecia nu mai are voie să-şi strângă banii din taxe

Preşedinte Templeton: O nouă criză financiară este iminentă

Euro pica in urma problemelor Greciei

Noile conditii pentru salvarea Greciei presupun renuntarea la suveranitate

SUA si Pakistanul in proximitatea unui razboi deschis. China da ultimatum SUA

Nici nu m-am apucat sa imi fac planuri de vacanta si deja vara a devenit prea fierbinte pentru a mai spera la un concediu linistit. Pai cum sa plec eu in concediu in Grecia daca o sa ma trezesc iar cu vreo greva generala sau mitinguri, ca ce altceva ar fi de asteptat in urma unor asemenea stiri, cum ca Grecii vor fi nevoiti sa dea pe tava fabricile, uzinele sau mai bine zis insulele si plantatiile de maslini catre bancherii fara scrupule care ii ameninta ca altfel le taie macaroana. Ca si cum doar grecii ar avea de pierdut in cazul unui faliment si nu bancherii carora grecii au de platit datorii. Bineinteles, totul este un joc de sah, care va ceda primul si cat de mult vor obtine cei care au dat de la cei care au luat ca prostii. Batalia este asadar una veche de cand lumea, intre creditor si datornic. Iata ce bine descrie Sf. Vasile cel Mare aceasta lupta:

Cand cel ce se imprumuta ia banii, este mai intai stralucitor si vesel; se bucura de o floare straina, care vrea sa arate ca i s-a schimbat viata: masa intinsa, haine luxoase; slugile, si ele, au alta infatisare, sunt mai vesele; vin apoi lingusitorii, oaspetii, nenumaratii paraziti ai caselor. Dar indata ce banii incep sa se scurga, iar timpul, cu trecerea lui, adauga dobanzile, noptile nu-i mai aduc aceluia odihna, ziua nu-i mai este vesela, soarele nu-l mai incanta, ci-i amaraste viata; uraste zilele care-i grabesc scadenta, se teme de luni, care-i maresc dobanzile. Daca doarme, vede in vis pe creditor. Urat vis! Creditorul sta la capataiul lui. Daca e treaz, dobanda ii stapaneste gandul, dobanda ii este grija lui. Scriptura spune: “Creditorul si datornicul se intalnesc unul cu altul; dar Dumnezeu pe amandoi ii cerceteaza” . Unul, ca un caine, urmareste prada; celalalt, ca un vanat gata prins, se teme de intalnire. Saracia i-a rapit indrazneala. Amandoi numara pe degete scadenta: unul se bucura de cresterea dobanzilor, celalalt suspina de adaosul nenorocirilor. “Bea apa din vasele tale!”, spune Scriptura; adica: cerceteaza puterile tale, nu merge la izvoare straine, ci culege din livezile tale cele ce-ti pot usura viata! Ai lucruri de arama, haine, vite, vase fel de fel! Vinde-le! Cauta sa dai totul, afara de libertate. (Sf. Vasile cel Mare – Despre camatarie si imprumuturi)

Sa vedem insa cine sunt actorii. Sa incepem cu datornicul care are o particularitate: nu este un om, ci o ţară. Conceptul de tara este unul abstract, mai ales in ziua noastra. Fiind abstract, are anumite particularitati care il fac sa nu se apere de probleme precum o persoana. Asadar, intr-un stat, daca lucrurile merg bine, toti se bucura, toti castiga. Daca insa lucrurile nu merg bine, doar cativa se bucura si doar cativa castiga, iar printre acestia sunt tocmai cei care sunt pusi sa conduca temporar acea tara, adica presedintele, guvernul, parlamentul, partidele, membrii de partid pusi in diverse functii pe la diverse intreprinderi, organizatii, regii sau alte institutii ale statului, unde chiar daca treaba nu merge bine, leafa curge, si unde nu curge pica. Ar putea spune cineva ca acestia se bucura doar momentan de acest statut pentru ca exista alegeri, exista rotirea partidelor de la putere etc. Cine ar spune asta ar fi un ignorant, un visator si un om rupt de realitate, precum elevii tocilari care memoreaza si nu gandesc de fapt. Asa s-a ajuns ca dupa ani si ani de ticalosi care au condus Grecia, fiecare cautand sa obtina credite cat mai mari si cat mai multe pentru diverse “proiecte” dar mai ales pentru comisioanele si interesele lor, Grecia sa fie cea care este prima aratata cu degetul de catre creditor care spre deosebire de datornic, chiar daca nu este o persoana sau un grup de persoane, este facut dintr-un alt aluat, unul orientat obsesiv catre profituri

Creditorii Greciei sunt persoane, banci, fonduri si guverne care se vor lupta sa obtina de la greci si ultimul eurocent imprumutat, cu tot cu dobanzi, chiar daca din cand in cand unii mai flutura abureala solidaritatii pentru a arata “bunavointa” cu care ii ajuta pe greci sa treaca prapastia:

“For the first time in my life I am buying government bonds – Greek government bonds! Because we have to keep the Euro-zone together. The Greek population has to bring great sacrifices, there is no way around that. But we should show our solidarity.” – Hans Eichel, fost Ministru de Finante al Germaniei.

Nu as dori sa largesc comentariul despre Grecia, cine doreste sa stie mai mult poate sa citeasca pe zerohedge.org. Mi se pare doar uimitor ca lucrurile se misca atat de repede, nu ma asteptam sa pice Grecia pana la toamna, speram intr-o vara linistita cum a fost vara trecuta care s-a prelungit chiar cu o iarna linistita pana prin decembrie cand Irlanda a picat in genunchi in fata FMI-ului, leak-urile au fost lansate si au inceput tulburarile in Africa de Nord si UE a stabilit planul de “salvare” a tarilor indatorate peste posibiltatea de redresare prin mijloace proprii si o data cu acest plan au fost stabilite si masurile care urmeaza sa fie impuse: austeritate, taieri de salarii si pensii, taieri din asigurari, restrangerea investitiilor, trimiterea in somaj a bugetarilor si … de ce nu, “privatizarea” companiilor de stat. Cu alte cuvinte, europenii cu dare de mana ofera oarece bani pe termen scurt europenilor aflati la ananghie, cum ar fi grecii, cu conditia insa ca acestia sa le dea in schimb companiile din care se mai poate scoate ceva sau drepturile speciale de exploatare ale unor surse de venit viitor care in mod normal ar trebui sa ramana la stat.

Si mai ingrijoratoare ca Grecia este insa situatia din Pakistan unde se pare ca lucrurile incep sa se aprinda si mai mult dupa ce China a dat ultimatum SUA ca daca mai ataca Pakistanul vor avea de a face cu ei. Si pentru a ii asigura pe americani ca ultimatumul este unui real, au dat Pakistanezilor 50 de avioane de atac (se pare ca gratuit). Intre timp nici americanii nu stau cu mainile in sus si au aranjat un atac camuflat al unei baze militare pakistaneze unde au distrus capacitatea Pakistanului de a se apara fata de submarine. Totodata pentru a pune bete in roate legaturilor intre Arabia Saudita si Pakistan, un diplomat al Arabiei Saudite din Pakistan a fost ucis intr-un atentat, cel mai probabil pus la cale tot de americani carora nu le convine aceasta alianta, ei dorind ca dominoul loviturilor de stat sa ajunga chiarn pana in China, iar Arabia Saudita, din pacate se afla in calea dominoului.

Momentan se pare ca dominul s-a cam blocat: Algeria, Egiptul si Libia au picat, dar Libia nu a picat de tot, Ghadafi inca a rezistat mult mai mult decat americanii se asteptau. In plus, Yemenul inca nu misca prea mult, Siria s-a cam blocat si ea si primavara a trecut. Ce va continua, urmeaza sa vedem, lucrurile sunt prea complicate, evenimentele au loc rapid cu schimbari bruste de situatii si cu turnuri negative care se succed cu o repeziciune ametitoare. Iata doar doua-trei stiri noi care chiar digerate individial ne-ar determina indeajuns sa investigam mai mult problematica riscului existential:

- centrala nucleara de la Fukushima va fi “vizitata” de un nou taifun
- si Afganistanul da ultimatum SUA, chiar prin papusa lor: Karzai
- castravetii ucigasii au deja 10 victime la activ

Este bine insa ca mai exista optimisti sau cel putin asa ni se spune:

- Managerii sunt optimisti: Cresteri in toate sectoarele economice in perioada mai-iulie (nu stiu daca INS este faimosul institut care ne oferit o prognoza uimitoare in 2009, cu 13% mai optimista decat realitatea)
- Boc: Romania a devenit tara unde merita sa investesti; si oarecum are dreptate, la urma urmei sa cumperi pe preturi de nimic cand hartia nu mai are nici o valoare, cu adevarat se merita; bani sa ai;
- Esca: Iesim din criza. (acum 3 luni) Au crescut vanzarile la cafea si lenjerie intima

Nici o vorba in aceasta emisiune despre obligatia crestina de a ne plati datoria. Cand am luat credit, nu ne-am gandit ca banii trebuie sa ii dam inapoi? De ce sa nu mai platim creditele sau de ce sa fie pasuiti cei care nu au ascultat de Sf. Vasile cel Mare care spune: “Fantana straina este cu adevarat stramta”? Oare nu au stiut cei care au luat credite ca isi asuma un risc si ca pot sa ramana pe strada? Si-au pus problema ce vor face? Iata ce mai spune Sfantul:

Sa nu adaugam, dar, din nesocotinta noastra, un rau facut cu voia noastra, pe langa relele care vin peste noi fara voia noastra. Nebunie copilareasca este sa nu ne marginim la cele ce avem, ci, intemeiati pe nadejdi nesigure, sa ne expunem la o paguba reala si de neinlaturat (Sf. Vasile cel Mare – Despre camatarie si imprumuturi)

Acum ca s-a intamplat ceea ce s-a intamplat si economia “nu mai duduie”, multi se trezesc si se revolta ca au fost vrajiti de “puterile oculte”. Puterile astea nu erau deloc oculte, erau la vedere clara pentru toata lumea, doar ca unii s-au facut ca nu le vad si s-au lasat prinsi in momeala unei bunastari straine, prin tentatia unui trai peste puterile proprii:

Camatarul ia o infatisare ca aceasta; il mangaie pe nenorocit cu astfel de cuvinte si-l ademeneste; il leaga cu polite, si nenorocitul pleaca; si, pe langa saracia care-l doboara, ii mai ia si libertatea. Ca cel care-si ia sarcina sa plateasca dobanzi, pe care nu le poate plati, se supune de buna voie unei robii pe viata. (Sf. Vasile cel Mare - Despre camatarie si imprumuturi)

Nu e de mirare ca aceasta initiativa vine din Constanta unde chiar ierarhul locului a dat un exemplu nu tocmai frumos celor pe care ii pastoreste: Arhiepiscopia Tomisului a fost pusa sub sechestru. Preasfintitul Teodosie nu a mai platit creditele. Nu neg dorinta de a face bine a initiatorilor aceste legi, dar cel mai bine ar face in primul rand sa popularizam aceste cazuri extreme si sa aratam oamenilor unde se poate ajunge pentru ca aceasta boala – creditul – sa nu mai loveasca si pe altii pe viitor.

Povestea de azi nu e deloc noua, doar terminologiile s-au schimbat. Invataturile sfintilor le avem doar ca nu le-am pus in practica. Gasim scuze si justificari “moderne”, gen “economia nu mai duduie”, “contractul cu statul nu mai functioneaza”. Intr-adevar situatia este grea, lucrurile au fost mai mult sau mai putin directionate si programate, dar cei care nu au facut credit nu au avut de suferit prin vina lor. Cei care nu au facut credit nu s-au bucurat de frumusetile straine la care au avut acces cei care au facut credite. Presupunand ca legile ar trebui facute de Biserica si ca s-ar cantari de acum inainte toate dupa Evanghelie, in ce masura este corect ca cei care au accesat credite si nu mai pot sa le plateasca sa fie iertati, chiar daca doar prin pasuirea la plata creditelor. Poate ca cei care nu au accesat credite, s-au gandit tocmai ca o sa vina si data scadentei si poate ca ei au strans ban cu ban ca sa poata atunci sa cumpere un apartament sau o casa, stiut fiind ca cei care s-au aruncat la credite au contribuit indirect la pomparea preturilor la nivele astronomice dincolo de realitatile unei economii firesti. Dezumflarea era foarte previzibila, iar cei care nu au luat credite si au asteptat ar fi nedreptatiti prin pasuirea celor care sunt datori sa plateasca.

Evident, cel care greseste trebuie sa fie ajutat, trebuie sa fie iertat si indrumat, dar nu printr-o astfel de initiativa. Uneori prin necazuri si suferinte ajungem sa ne intoarcem fata catre Dumnezeu si sa ii cerem ajutorul. Autorii fac apel la cazurile de sinucideri si la situatiile disperate venite din cauza creditelor. Este adevarat, dar situatii disperate au fost si inainte, femeile au avortat pe motiv ca nu au bani si cand economia duduia, si oameni au fost dati afara de camatari si pe atunci. De ce nu sunt popularizate insa si cazurile de pocainta, oamenii care traind cu sabia lui Damocles deasupra capului, s-au intors catre Dumnezeu, nu au mai sarit peste nici o slujba, au plecat genunchii, au varsat lacrimi de pocainta si au inceput sa caute pe cele de dincolo, stransi cu usa fiind de cele de pe pamant.

Caracterizez copilareasca initiativa si cred ca este o desertare a energiilor, ne pierdem energia si speranta in initiative care nu doar ca nu vor avea nici o sansa, dar in primul rand contribuie la mangaierea pe crestet a celor care au gresit intarind ideea ca “altii ne-au facut-o” si ca tara e sub ocupatie straina. Tara e sub ocupatie straina pentru ca noi am vandut-o si asta este adevarat mot-a-mot (vezi Investitorii straini cumpara terenuri agricole si paduri pe banda rulanta).

Este grea viata si este greu sa facem ce trebuie, sa facem alegerile corecte si sa nu facem nici un compromis. Cei care insa risca si aleg sa faca ceea ce trebuie sunt nebuni in ochii celorlalti prin optiunile lor, reusesc insa sa nu fie prins in mrejele tentatiilor si Dumnezeu ii pazeste de toate necazurile. Oare nu era cu adevarat nebunie sa nu faci credit ca sa faci specula cu pamant cand toata lumea putea sa faca asta? Cu toate acestea au fost cativa care nu au intrat in joc. Sa nu ii incurajam pe cei care au gresit in greseala lor, sa ii ajutam in primul rand spunandu-le adevarul nu batandu-i pe umar aiurea. In primul rand duhovnocii aveau o datorie sfanta sa ii avertizeze pe cei care s-au aruncat la credite de pericolele materiale dar mai ales si cele duhovnicesti ale traiului peste masura propriei plapumi. Acum ca s-au ars, duhovnicii ar fi bine sa ii indemne sa inmulteasca rugaciunea si milostenia si sa munceasca mai mult si mai serios si sa se multumeasca cu ce pot sa faca, iar pe cei care nu sunt inca datori pe viata bancilor sa ii indemne sa nu faca niciodata greseala pe care au facut-o altii. Din pacate, asa cum pestele de la cap se impute, banuiala mea este ca prapadul abia a inceput.

PS: ca o mica dovada pentru confuzia produsa de aceasta initiativa, punctul pe “i”, adica intrebarea cat de morala este neplata creditelor se pune abia la minutul 34, de catre o telespectatoare. Mi se parea firesc ca inca de la inceput sa se spuna clar ce vor si apoi sa argumenteze in primul rand duhovniceste initiativa lor.

Nu stiu daca exista vreun obicei mai pagubos pe care sa-l fi importat romanii mai vartos de la occidentali altul decat traiul pe credit. Poate ca doar privitul la televizor si sportul de weekend “cumparaturi la hypermarket”.

Ar fi mult de discutat de unde vine acest obicei. Poate ar trebui pornit de la Criza din Asia din 1997 care a facut praf tot continentul si a determinat ca banii sa curga in alta parte a lumii, prin urmare si in Romania. Dar inainte de asta poate ar trebui sa ne intoarcem la reformele lui Petre Roman din 1990, care in timp ce polonezii faceau terapie de soc si angajau economisti destepti de la marile universitati americane care mai avusesera experiente si succese macroeconomice in America Latina, deci in timp ce polonezii faceau ce trebuie (si azi se vad rezultatele), Petre Roman dadea romanilor tot ce le doreste inima la preturi de nimic. Si nu doar alimente ci chiar si credite. Putini isi mai aduc aminte ca Petre Roman a fost primul care a dat credite tinerilor romani ca sa isi faca case. Si iata ca peste zeci de ani vedem unde am ajuns. Tinerii de azi nici nu mai spera la case – chiar cele pe credit (Apetitul romanilor pentru creditare tinde catre zero) – ci doar mai tatoneaza cu ideea de a scapa si ei in sfarsit de rabla parintilor si sa isi cumpere o masina noua. Sper ca v-ati prins ca eu ma refer aici la tinerii care inca nu sunt bagati pana la gat in credite si care pana acum i-a ferit Dumnezeu sa ia credite din varii motive, in principal din imposibilitatea de a le accesa. Pentru ca restul tinerilor, marea majoritate, sunt deja ingropati pana la gat in rate si sunt experti in resalonari si cei mai buni cunoscatori ai ofertelor de credite ale tuturor bancilor.

Cand vine vorba de credit, putini oameni – si mai ales politicienii – pot sa faca diferentierea tipurilor de credit. Eu nu sunt specialit, dar am vazut cateva documentare despre scoala austriaca care mi-au deschis ochii la cat de mare diferenta este intre un credit care il iau ca sa imi satisfac o pofta sau o nevoie (mai mult sau mai putin absoluta) si un credit care produce. De credit de consum cu siguranta am mai auzit, dar nimeni nu discuta de credite de investitii, credite pentru cei care produc si pot sa aduca un plus prin valorificarea acelui credit. Cati sesizeaza in ziua de azi, cat de mult doreste statul sa stimuleze creditele de consum (vezi prima casa, rabla, micsorarea ratei de referinta etc) si cat de putin ajuta pe cei care produc intr-adevar ceva, de exemplu agricultorii. Agricultura de azi este cu un picior in groapa si de data asta se para ca e pe bune. Fara credite, agricultorii vor fi nevoiti sa inchida usile hambarelor, fiindca influxul de alimente ieftine din occident, unde creditele exista si sunt la dobanzi nesemnificative, nu le-a permis pana acum sa se dezvolte si sa acumleze. Agricultorii romani au trait de azi pe maine. Mai ales cei care au facut munca cinstita si nu au lucrat cu evaziune fiscala si deduceri de TVA frauduloase. Daca or exista si de astia, caci eu nu am auzit.

Iata deci ca guvernul nu s-a gandit sa faca un program prima ferma, ci doar prima casa, caci lobby-ul care bate la usa ministrilor este mai ales din domeniul imobiliarelor, unde caderea preturilor poate da jos cu contribuabilii la campaniile partidelor si gustul amar al crizei financiare din campania trecuta inca le-a ramas in gat actualilor politicieni. Din pacate romanii nu realizeaza ca rabdarea e de aur si ca daca vor mai astepta doi trei ani, vor putea lua apartamente cel mult la pretul celor din anul 2000, cum bulgarii deja pot sa o faca pentru ca ei nu au avut prima, a doua si a treia casa. Ce putem spera noi, este insa ca bancile sa sufle in iaurt dupa riscurile prin care au trecut si sa reziste la presiunile electorale ale guvernului care incearca sa le stranga de gat ca sa dea credite de consum aiurea in loc sa dea credite de investitii celor care produc ceva si care sunt singura speranta de iesire din criza.