Marirea dobanzii Fed-ului: inca un semn al stagnarii

Fed-ul a marit la fel ca anul trecut dobanda pe ultima suta de metri, cu un infim 0,25% de la anteriorul 0.5%. Ca sa va faceti o idee de evolutia dobanzii de referinta a Fed-ului, iata jos ultimele modificari.

 december 14 2016 0.750 %
 december 16 2015 0.500 %
 december 16 2008 0.250 %
 october 29 2008 1.000 %
 october 08 2008 1.500 %
 april 30 2008 2.000 %
 march 18 2008 2.250 %
 january 30 2008 3.000 %
 january 22 2008 3.500 %
 december 11 2007 4.250 %

Cu aceasta ocazie, Ielena a declarat ca marirea a avut loc deoarece Fed-ul are incredere in cresterea economica a SUA. Ha, ha, ha, am zice noi. Nu conform indicatorilor facuti de un nene care nu a facut liceul, dar stie sa foloseasca excell-ul.

Evident ca daca economia din SUA si-ar fi revenit, Fed-ul nu ar fi marit cu un mizilic dobanda, in ultima luna, ca sa nu isi piarda total credibilitatea si sa iese din pozitia de sustinere sumara a unor minime aparente cum ar fi ca lucrurile sunt sub control, din punctul de vedere al situatiei macro.

Evident ca exista o mica dilema: daca castiga Clinton, Fed-ul marea tot doar cu atat sau avea curaj mai mare? Ramane o mica suspiciune ca poate Fed-ul e speriat de Trump si asteapta sa vina sa vada ce o sa faca, urmand sa mareasca mai tarziu. Desi premizele sunt ca Fed-ul se va intelege de minune cu Trump care vrea sa “investeasca” in infrastructura, sa intareasca armata, sa taie impozitele, altfel spus, o sa aiba nevoie sa faca cheltuieli, exact ce isi doreste si Fed-ul, sa “reporneasca motoarele”.

Pentru anul viitor-ul Fed-ul a lasat sa se inteleaga ca vor fi 4 mariri (la fel ca cele promise anul acesta). Daca economia nu isi revine si daca Fed-ul o sa mareasca rata, asta va fi nasol pentru economie, deci Fed-ul va avea probabil un an si mai greu ca acesta, cand fiind alegerile, macar au ceva scuze ca nu au marit cat sa inseamne ca economia e pe calea cea buna.

Cu privire la viitorul economiei SUA, pe langa evolutia curenta mediocra (si calde si reci, insa indicatori periculosi, cum am mentionat mai sus) raman semnele de intrebare legate de Trump.

De departe, indiferent de ce se va intampla, dolarul se va intari, mai ales comparativ cu monezile slabe. Pentru noi, daca haosul din UE nu este rezolvat prea curand, nu doar ca dolarul se va intari fata de EUR, dar si EUR se va intari fata de leu pe fondul iesirii valutei din tara cauzata de marirea dobanzii si perspectivelor unor noi mariri. Altfel spus, pretul benzinei va atinge noi maxime, mai ales ca petrolul a reinceput sa creasca. De altfel, daca reintram in criza si petrolul sare din nou la 100$, oare la cat sa ajunga benzina cu dolarul de azi sau cu un dolar si mai mare? Probabil va atinge 10 lei, fara probleme, mai ales dupa ce accizele vor fi marite de viitorul guvern PSD-isti care inainte sa apeleze la FMI va face tot ce poate sa mai stranga niscavai bani sa plateasca pensiile.

Probabil trebuia sa intitulez articolul “un semn al inflatiei” si nu doar al “stagnarii”. Sper insa sa revin mai pe larg cu care sunt premizele pentru pornirea inflatiei si in ce masura aceasta se poate transforma in hyperinflatie.

Marea deflatie

deflatie

Grecia este o mascarada, China se prabuseste, petrolul si materiile prime de asemenea nu se opresc din scaderi. Oricat de mult s-ar incorda “macro-comitetele de stabilitate macro-financiara” [1], deflatia este inevitabila si pas cu pas orice incredere a oamenilor in hartie se pierde precum flacara unei lumanari pe terminate.

Cateva note personale asupra deflatiei le-am facut in articolul INFLATIE, DEFLATIE SI POLITICI (Nov 2-13) in care subliniam:

Deflatia actuala a luat prin surprindere pe multi, chiar si pe actorii si autorii tiparirii de bani care se mira si ei cum de nu reusesc sa atinga “targetul de inflatie” pentru a putea incepe o data sa devalorizeze creditele si sa porneasca “soricelul de valoare” care incet-incet roade atat din credite cat si din averi si transfera cu fiecare scadere de dobanda de referinta bani de la cei care muncesc si economisesc la cei care ia credit, cheltuiesc si nu il mai platesc.

Unii zic ca deflatia ar fi o chestiunie de moment – eye of the storm – pentru ca banii nu au ajuns inca jos, inca stau in banci, in asseturi si in diverse bule si mai devreme sau mai tarziu vor lovi si in preturi. Altii zic ca inflatia deja exista si se manifesta in unele preturi dar mai ales in unele produse. Adica, cumperi un baton de ciocolata Mars care costa la fel ca acum 2-3 ani, dar are cu 100g mai putin.

In ce masura apele s-au mai clarificat intre timp cred ca este inca discutabil, dar eu parca as tinde catre teoria deflatie = ochiul furtunei, cu mentiunea ca furtuna nu e deloc omogena nici in intensitate si nici in felul in care loveste. Intr-un fel loveste in SUA unde scade nivelul de trai dar exista bufferul ajutorului de stat pe care statutul de moneda de rezerva inca il permite prin fereastra supraindatorarii si altfel loveste in Grecia – tara martir aleasa sa fie un exemplu pentru porcusorii “nedisciplinati”, conform domnului Scheuble.

Suntem in toiul verii, o perioada in care de obicei pietele sunt calme, pentru ca traderii si investitorii vor sa petreaca linistiti perioada vacantelor. Nu si vara asta, cand parca toamna bursiera se apropie cu pasi din ce in ce mai repezi. Dupa cum stim, marele crashuri au de obicei loc in septembrie. Folosindu-se de aceste statistici, multi fear-mongeri din SUA care traiesc din productia de spaime deja prezic in crash in Septembrie-Octombrie. Adevarul este ca FED-ul a amenintat ca in toamna e posibila o crestere a ratei dobanzii, cu un “notch” si incertitudinea asta e una dintre sursele volatilitatii din zilele astea de pe piete.

Cum ne afecteaza pe noi Romanii, acest nou vartej? Ramane de vazut, deocamdata cuplul Ionahis & Isarescu sunt ploaia acida care a dat peste economia secatuita a Romaniei de mult timp oricum deconectata si indiferenta la oportunitati si perspective, aflata intr-un limbo in care o crestere de 3% le ia mintile la ministri care deja viseaza mariri de 20% a salariilor bugetarilor, dupa ce deja politrucii si-au marit pensiile.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] In disperare de cauza, in aceasta criza, in loc sa lase pietele libere, guvernele au inventat tot felul de comitete prin care incearca sa manipuleze pietele financiare pentru a evita prabusirea inevitabila; gradul de interventie variaza de la tara la tara, culmea fiind China care ameninta pe cei care vand actiunile cu inchisoarea – si asta dupa ce au pompat 25% din PIB in piata financiara pentru a incetini prabusirea si dupa ce au blocat peste 100 de actiuni de la tranzactionare; mai nou si Romania se pregateste pentru un crash cat mai macro-linistit: Guvernul aprobă proiectul de lege privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar

Cum voi plăti eu mai puține accize din cauza măririi accizelor

Pe mine nu ma doare prea tare ultima marire de accize, dar totusi a venit momentul sa fac si eu ceva ca sa ii convingem pe politicieni sa mai si gandeasca inainte sa ia niste masuri.

Cu ocazia ultimei mariri de accize m-am hotarat sa consum mai putin pentru ca m-am ofticat. In primul rand, o sa merg in mod eco in detrimentul modului sport. De aici nu voi face mare economie, pentru ca si-asa nu prea am eu unde sa merg sport, iesind destul de putin in afara orasului si daca ies, oricum nu prea am unde sa merg sport. Dar si prin oras daca ma incordez, o sa dau jos cu 1% din consum cel putin. La un kilomeraj de minim 15.000 km pe an (am 75.000 pe 4 ani jumate) si 9% consum mediu, asta inseamna mai putin cu 150l.

Mai apoi, eu anual merg in Grecia cel putin o data. Pana acum, imi faceam plinul la noi inainte sa trec la bulgari, pentru ca era mai ieftin mai ales daca includeam pierderea de la schimbul valutar. Idem la intoarcere, inainte imi alimentam minim cat sa imi ajunga pana la granita. Acum, din ce vad, la bulgari un litru costa 1,29E iar la noi 1,368E. Ghici unde o sa alimentez la vara si la dus si la intors? Statul roman mai pierde asadar inca 80L, adaugati la cei de sus, se fac 230L.

Nu stiu cat a ajuns acciza ca proportie din pretul total (inainte era 30%). Insa la 230L mai putini, daca includem si TVA-ul cred ca statul iese de departe pe minus. Evident, calculele sunt destul de rotunde, dar probabil daca chiar ma tin de modul eco, scaderea va fi mai mare, mai ales la drumurile in afara orasului unde in prezent in mod eco consum 7-8 si in mod sport consum 10-11. Pe de alta parte, nu exclud ca sa trec si eu pe diesel, marirea asta e inca un motiv sa fac schimbarea si deja am pus ochi pe un diesel care are consumul ofical de 5%. Mai am de facut ceva calcule, dar cu fiecare marire, parca benzinarul devine mai nasol.

Ei acum repetati acest calcul pentru cateva milioane de soferi dintre care cateva sute de mii locuiesc pe langa granita atat cu bulgarii cat si cu ungurii si vor alimenta permanent din afara. In curand PROTV se va muta de la coada de la peco-urile noastre la pecourile bulgare sa transmita marea prostie a guvernantilor. Daca bulgarii nu maresc nimic si diferenta ramane cea actuala, la un plin de 40L castigul e de 3,12E. Nu prea se merita un drum dus-intors deocamdata, la pretul actual (1,29E la bulgari si 1,368E la noi). Evident, se va schimba locatia alimentarii cel putin pentru tranzitul inspre Bulgaria care nu este deloc nesemnificativ (vara, spre Bulgaria merg masini de romani in coloana). Cu fiecare crestere, insa, cel putin Giurgiul, sudul Doljului si poate litoralul vor avea tentatia sa treaca 2-3km la bulgari sa alimenteze. Evident ai nostri probabil se vor gasi sa mareasca taxa de trecere, daca fenomenul va exploda, dar sa nu uitam ca oricum exista un trafic transfrontarier cu diverse scopuri. Va amintiti oltenii care au spart piata de rosii la bulgari dupa ce s-a dat drumul la pod? Acum dupa ce vand gogonelele, o sa se intoarca si cu rezervoarele pline, daca tot au ajuns. Idem bulgarii care vin la Mall in Craiova si fac 100km doar ca sa manance la KFC si sa isi cumpere hartie igienica ieftina din Auchan, credeti ca vor mai alimenta la noi ca pana acum sau la ei?

Prim marirea accizei, multiplicata cu estimarea lor de crestere a consumului, guvernul incearca sa dea lovitura. Ma indoiesc ca e vorba doar de solicitarile FMI, e prea socialista pur-sange masura ca sa para bagata pe gat. Marea problema in ecuatia asta e faptul ca sare pretul peste al vecinilor si dupa cum stim din legea bazinelor interconectate, apa curge de sus in spre jos, adica clientii fug de unde sunt preturile mari inspre preturi mai mici. In ce masura cresterea consumului va compensa pierderea prin aceasta scurgere, cred ca e un mare mister si pentru guvernanti. Insa nu de prosti au riscat: daca ies bani, numai bine, mai au de unde sa mareasca niscavai pensii, daca nu ies, asta e: mai lanseaza niste obligatiuni si rezolva problema ca si-asa suntem “subindatorati” cum ne spunea Basescu mai ieri fericit ca noi avem abia 50-60% si nu 80% ca ungurii sau aproape 200% ca grecii …

Inflatie, deflatie si politici

Inflatia nu tine pasul cu tiparirea banilor pentru ca banii nu ajung in economie ca sa mareasca preturile ci se opresc in alte bule cum ar fi piata actiunilor, piata obligatiunilor de stat, dar mai ales alte domenii mai exotice, putin cunoscute omului de rand si destul de greu de analizat la nivel macro. Din ce au ajuns la urechile mele as mentiona doar cateva exemple: patente tehnologice (e o cursa nebuna intre companii pentru astea), piata artei (la Londra se bat record dupa record), terenuri agricole productive in zonele relativ sigure si productive, imobiliare de lux (Londra, Paris, New  York etc).

Dar sa vedem si cateva zone mai obscure si mai de granita, avand in vedere ca nu sunt deschise majoritatii investitorilor. Una ar fi ar buyback-urilor de actiuni: toate marile companii isi rascumpara acum actiunile pentru a mari valoarea pe viitor a actiunilor si pentru ca nu au alte posibilitati de a mari profiturile (extinderea cotei de piata, intrarea pe piete noi, expansiunea pe orizontala sau verticala, etc). Si asta, paradoxal, in vremuri in care dobanzile sunt mici, bancile bat la usile companiilor viabile si premizele sunt si mai optimiste din acest punct de vedere. Azi sau ieri Shalom Bernanke ne-a asigurat ca dobanzile vor ramane mici chiar si dupa ce se termina QE-ul. Ca si cum trebuia sa ne mai spuna el asta si ca si cum cineva intreg la minte crede ca QE-ul se va termina prea curand sau de buna voie si nesilit de nimeni.

O alta bula in care investesc mai ales cei care sunt pe plus semnificativ si nu prea au idei ce sa faca cu banii este cota de piata: nenumarate fonduri de investitii sau companii mari cu acces la creditare facila investesc in extinderea cotei de piata mergand pe  minus. Nu ii intereseaza profitul, uneori nici macar cel operational cata vreme cota de piata si prin urmare cifra de afaceri creste indeajuns de repede incat sa garanteze colateralul pentru un nou nivel de creditare. Adica, am 1 milion. Cumpar o companie care are cifra de afaceri de 100 de milioane desi e pe minus si are datorii si poate chiar are minus operational. Pentru ca am acces la creditare si stiu sa coafez contabilitatea, banca imi da credit inca 100 de milioane. Mai gasesc vreun fond sau investitori la fel de nebuni ca mine si mai cumparam inca o companie din aceeasi piata, unim operatiunile, mai taiem pe ici pe colo la costuri si reglam totul incat sa crestem cota de piata si cifra de afaceri, desi nu facem profit. Ajungem insa la un “alt nivel” si putem accesa creditare si mai mare pentru a trece la un nou nivel. Inevitabil vom ajunge la un nivel “too big to fail” pentru bancile care ne-au finantat in care vrea nu vrea, banca trebuie sa ne lase sa functionam in continuare, sa ne restructureze creditele, sa ne ajute sa ne “taiem costurile” blah, blah, nu putem pur si simplu sa intram in faliment pentru ca am face o gaura prea mare in bilanturile si-asa gaurite si petecite ale bancilor. Altfel spus, incercam sa ne mulam si noi pe marea gogoasa a sistemului financiar dependent de credit si dezlipit de realitate.

Deflatia actuala a luat prin surprindere pe multi, chiar si pe actorii si autorii tiparirii de bani care se mira si ei cum de nu reusesc sa atinga “targetul de inflatie” pentru a putea incepe o data sa devalorizeze creditele si sa porneasca “soricelul de valoare” care incet-incet roade atat din credite cat si din averi si transfera cu fiecare scadere de dobanda de referinta bani de la cei care muncesc si economisesc la cei care ia credit, cheltuiesc si nu il mai platesc.

Unii zic ca deflatia ar fi o chestiunie de moment – eye of the storm – pentru ca banii nu au ajuns inca jos, inca stau in banci, in asseturi si in diverse bule si mai devreme sau mai tarziu vor lovi si in preturi. Altii zic ca inflatia deja exista si se manifesta in unele preturi dar mai ales in unele produse. Adica, cumperi un baton de ciocolata Mars care costa la fel ca acum 2-3 ani, dar are cu 100g mai putin. Cam cum face Ponta cu impozitele, taie pe de o parte, dar mareste pe alta, asa fac si producatorii: tin pretul dar taie din cantitate. Si mai grav este insa cand taierile au loc din calitate si de exemplu salamul nu mai contine 40% carne de porc ci contine 20%, sau chiar daca contine 40%, controalele pe care le fac producatorii nu mai sunt la fel de stricte ca inainte pentru ca sunt nevoiti sa reduca costurile. Sa nu mai zicem de loturile de produse defecte, cu probleme. Daca in vremurile bune, un producator tinea la brand si nu dorea sa isi asume riscul dezamagirii clientilor cu un lot de produse sub standardul de calitate standard pe care si l-a impus si cu care si-a obisnuit clientii, acum situatia e alta. De exemplu, in 2009, Toyoya a cerut tuturor furnizorilor sa reduca pretul componentelor. Cum credeti ca se poate face asta? Prin taierea calitatii si coborarea standardelor, evident.

Unul dintre “paznicii” inflatiei este evident puterea de cumparare. Preturile nu vor creste cata vreme puterea de cumparare nu face fata. Cu conditia insa ca costurile de productie sa nu creasca si producatorii sa fie nevoiti sa salte preturile. Intr-o lume globalizata si in care exista China unde exista inca salarii sub 1$/zi, suntem departe de asta. Preturile mai pot mult sa scada, inca exista producatori cu marje de profit imense si inca mai exista companii care nu si-au mutat in China productia ci au avut proasta ispiratie sa investeasca in Romania mizand pe locatia proxima care ar compensa marja de profit daca ar fi ales China unde costul de productie e mai mic dar si transportul costa mai mult.

Marea dilema este insa care sa fie motivul pentru care cererea nu revine. Aici avem de ales intre lipsa creditarii si saturatie. Bancile centrale sunt de parere ca lipsa creditarii este problema, pentru ca daca ai un ciocan, fiecare problema se rezolva cu ciocanul si cum bancherii trebuie sa para si ei utili sau chiar vitali (in mod ideal pentru ei), asta e doctrina “oficiala” si pe care se pompeaza toate politicile atat ale bancilor cat si ale guvernelor. De aceea avem programe gen QE in SUA sau “repo-cratia” si “prima casa” in Romania, pentru ca ideea e ca bancile trebuie sa dea credite in continuare, sa treaca peste ce a fost,  ca sa … “repornim motorul economiei”.

Putini sunt cei care isi pun problema ca cererea poate a ajuns la saturatie si poate cresterea scade si pentru ca oamenii s-au cam giftuit cu de toate, s-a ajuns la un maxim de consum care nu doar ca nu poate fi sustinut. Deci nu doar ca mental sunt speriati si nu doresc sa cumpere mai mult pentru ca le e frica de viitor, ci efectiv nu mai au ce sa cumpere chiar daca au acces la credit. Sau cel putin, generatia actuala s-a saturat de traiul pe credit, are alte aspiratii. Pe langa asta, este imposibil – cel putin deocamdata – si chiar de neacceptat pentru cei de sus, ca fiecare om sa aiba o masina si o casa pentru el, iar unii sa mai aiba si garaj si casa de vacanta. Desi ipotetic, daca ar fi bani gratuiti pentru toata lumea, catre asta s-ar tinde, nu doar ca nu sunt bani si nu doar ca inevitabil am ajunge la colaps – nu avem resursele pentru asta – dar nici societatea nu prea e pregatita mental pentru pace, prosperitate, bunastare, unii vor sa ii domine pe alti, de aici saracia crunta, moartea de foame si de boli curabile inca existanta in prea multe locuri in timpurile de azi cand cu putin efort si foametea si boala si razboaiele aiurea s-ar putea eradica. Oarecum pe aceeasti tema sau pe-aproape, a scris un eseu si Neagu Djuvara, desi el se refera mai concret la societatea americana.

Daca conceptul de saturatie poate fi pus sub semnul intrebarii si este doar o ipoteza valabila cel putin in unele zone si pe anumite piete, demografia nu poate fi contestata desi putini economisti s-au gandit sa studieze modele de dezvoltare pe baza demografiei sau macar politici demografice care sa stimuleze si sa creeze conditiile propice unei oarecare “reporniri a motoarele”, mai ales prin prisma paralelelor cu trecutul. Cel putin in SUA, astfel de comparatii pot fi facute. De cati ani a fost lansat la noi programul Prima Casa si nu a dat nici un rezultat, mai bine lansau programul “Primul copil” si rezolvau problema scaderii consumului. Daca in 2008-2010 aveam un boom al nasterilor, deja acum aveam cel putin un boom al consumului de pampersi, jucarii si gradinite si astfel o bucata din marea felie a consumului era repornita. Imaginati-va ce avantaje sunt insa peste 15 ani, cand oricum nu vom scapa de criza si cand problema actuala a sistemului de pensii va fi la cu totul alte nivele. Comparativ, prima casa nu a rezolvat nici macar sectorul imobiliarelor, desi idiotii au crezut initial ca lumea va incepe sa cumpere apartamente si va relansa consumul si in constructii si indirect in toate celelalte sectoare. Nu s-au gandit ca poate pretul prea mare fortat prin prima casa o sa blocheze relansarea pietei imobiliare si o sa amane tocmai aceasta revenire care probabil am fi avut-o azi si in conditiile unei creditari restranse.

O alta explicatie a deflatiei ar fi dislocatia pietelor prin proptirea sistemului financiar care este indubitabil anti-realitate si anti-piata libera. Puterea care s-a dat sistemului financiar si “eliberarea” lui de chingile concretului si de necesitatea legaturilor cu economia reala, i-a permis acestuia sa “infecteze” si alte sectoare ale societatii si sa propage diverse paternuri de gandire si operare pana acolo incat economia de piata sa fie compromisa deja aproape in totalitate, cel putin in economia dezvoltata (desi nici tarile emergente nu sunt departe, chiar daca au unele particularitati). Una dintre aceste patternuri ar fi obsesia cresterii exponentiale – lacomia altfel spus, care nu concepe ca profitul sa scada sau sa nu avem crestere, chiar daca realitatea nu doar ca ne impune dar cere cu fermitate elaborarea unor modele de contractie care sa gestioneze aceasta contractie astfel incat sa nu escaladeze in colaps. In sistemul bancar aceasta s-ar numi delevereging. Marea problema este insa ca in vremuri de deleveraging, nu exista bonusuri, deci nu exista nici sponsorizari si mite pentru politicieni, deci nu exista nici motivatie de a permite si de a impune deleveragingul – caci de la sine, evident sistemul nu se poate autocorecta fara interventie din exterior. Pentru america, un pas ar fi reimpunerea legislatiei Glass–Steagall care sa separe bankingul de tip poker (desi baietii cam joaca poker cu carti masluite) de economisire. Altfel spus, bancherilor sa le fie interzis sa speculeze cu banii deponentilor si bancile sa isi reia rolul pe care l-au avut in vremuri uitate deja in istorie: de a pastra economiile si de a credita afacerile. Nu stiu cifre exacte, dar pun pariu ca sub 5% din afacerile bancilor de azi au a face cu serviciile de economisire si creditare, pana si unele banci de la noi unde optiunile le sunt inca destul de limitate fac bani in mare parte din specula pe obligatiunile guvernamentale si municipale, fluctuatiile de pe curs si programe aberante gen “prima casa”.

O intrebare insa mai grava decat cea cu privire la deflatie (de ce avem deflatie cu atatia bani tipariti?) este insa ce va urma? Experimentul actual este evident unic, niciodata nu s-au mai tiparit sume similare dar mai ales la nivel mondial. O prima consecinta este evident razboiul valutar. Toti tiparesc, toti incearca sa isi sprijine economia si sa tina sub frau somajul si inevitabil se ajunge la razboi valutare. De aici pot sa urmeze si alte razboaie, si pe alocuri se intampla deja. Din frecusurile astea, evident exista si riscul ca un jucator mai mare sa pice si sa traga cu el si pe ceilalti. Imaginati-va trei-patru copii sarind intr-un pat cu arcuri tinandu-se de mana si impingandu-se unul pe altul. Daca pica unul, e riscul sa traga si pe ceilalti si sa ii dea cu capul de perete sau de alte obiecte.

Lucrurile sunt complicate si nu vreau sa fac filosofia complexitatii. Trendurile sunt unele clare, unele mai putin clare. Principalul trend este al tiparnitei: clar nu poate fi oprita, clar se va tipari din ce in ce mai mult si clar dobanzile nu pot sa mai creasca pentru ca ar  urma implozia. Implozia este insa un eveniment extraordinar si evident nu poate fi prezisa sau calculata apriori. Ca fapt divers, un tip care a prezis crashul creditelor a marturisit ulterior: de zece ani vorbesc de crash si cand s-a intamplat in sfarsit, lumea ma crede profet. Doomeri se gasesc in orice vremuri, mai putin ulcioare care sa mearga de doua ori la apa. Ori daca tiparnita tot va merge in continuare si vedem ca somajul este in crestere peste tot, profiturile firmelor cresc in timp ce salariile scad la ce sa ne asteptam? Evident la tensiuni sociale. Vor degenera acestea si vor produce socuri semnificative? Paradoxal, nu neaparat. Spania, care are somaj peste 25%, o duce inca bine si nu pare sa aiba probleme cu miscari sociale de amploare. De ce? Din cauza economiei negre: firmele lucreaza la negru, oamenii care au credite si nu le mai platesc, evident ca nu vor salariu pe card si nici contract de munca, etc. Statele cum reactioneaza? Romania este un exemplu, desi poate mai bine am vorbi de Franta. Descopera Ponta – sfatuit de consilierii lui inteligenti – ca nu colectam cat ar trebui si mareste taxele, angajaza la fisc, ameninta cu controale etc. Anticiclic, am putea spune. Francezii au ajuns si ei sa suprataxeze pe bogati, prin urmare a expodat piata de arta, bogatii cumpara tablouri scumpe mai ceva ca aurul. Banii nu ajung nici in taxe, nici in economie si prin urmare ciclul este oprit, velocitatea scade. Si nebunia cu arta abia a inceput, aurul desi este manipulat deocamdata fiind declarat de bancheri “zona interzisa pentru bule”, mai are ceva pana cand sa suga si el miliardele tiparite.

Personal marea mea dilema este insa daca punctul de inflexiune de care tot zbiara El-Erian de la Pimco chiar exista pentru ca directia in care o vom lua oricum este cam clara. Si o alta chestie care ne priveste mai ales pe noi e riscul de colaps pentru pietele emergente, ce va insemna asta pentru noi. Iata dilemele mele …

Pe la minutul 16 incepe despre punctul de inflexiune:

1) hand-off – it works; trigger sign: healthy balance sheets, business investing long term;
2) heating never reaches critical mass; cost & risk of printing money exceeds benefits; + adding up problems (currency war, politics) => investor exit markets

http://youtu.be/fD3kOKK0C5w?t=16m7s

Dupa cum puteti vedea, la punctul 2, El-Erian nu intra in detalii. Nici nu e nevoie, nici publicul nu e genul care are nevoie de explicatii mai multe. Putem insa deduce ce inseamna esecul tiparnitei uitandu-ne in 2008 si comparand masa monetara, nivelul datoriilor, deficitele si structura pietei de atunci cu nivelurile si trendurile la care s-a ajuns acum.

Exista totusi unele interviuri in care detaliaza ce intelege el si aduce completari fata de prezentarea de mai sus. Le voi posta daca (cand) le regasesc.

Cum exportă americanii inflația în toată lumea

FED-ul tipareste peste 85 de miliarde de dolari lunar si culmea preturile nu explodeaza si inca nu avem inflatie. Iata o scurta explicatie a acestui fenomen care demonstreaza cum reusesc americanii sa exporte pe langa o moneda fara valoare, un sistem financiar corupt, instabil si total defazat de lumea reala si inflatie:

1) FED tipareste dolari cu care cumchipara obligatiunile guvernului

2) cu banii primiti de la FED, guvernul plateste salarii, le da americanilor cecuri gratuite pentru mancare (foodstamps), plateste furnizorii, etc

3) americanii cu banii primiti de la guvern se duc la hypermarket si cumpara produse “made in china”

4) banii ajung la chinezi care au moneda “lipita” de dolar; adica 1 dolar american = x yuani chinezesti, oricand; rareori acest curs se schimba si e batut in cuie de guvern; deci chinezii, daca tot au dolarii primiti de la americani pe marfurile lor, ce sa faca cu ditamai cisterne de dolari? pentru fiecare dolar primit, tiparesc si ei x yuani si platesc salariile la chinezi care chinezi care mai aveau oricum destui yuani si de data trecuta si care oricum nu cheltuiesc la fel de mult ca americanii; deci preturile lor cresc si in plus le mai raman si dolari la nivelul guvernului ca sa mai cumpere obligatiuni americane si sa incurajeze guvernul sa mearga mai departe pe acelasi model

Acum, pentru a vedea impactul in toata lumea, inlocuiti China cu alte tari de la care americani cumpara produse: Japonia, India, Taiwan etc. Unele dintre aceste tari au insa moneda libera, si prin urmare fluxul de dolari intareste moneda respectiva DACA banca nationala a tarii respective nu face nimic. Asa au ajuns japonezii sa fie obligati sa tipareasca si ei yeni ca sa mentina yenul scazut in raport cu dolarul si sa poata exporta in continuare. Unele tari insa nu reusesc sa tipareasca in volum atat de mare incat sa faca fata fluxului de dolari (moneda lor nu e prea ceruta) si ajung la inflatie accelerata si devalorizarea monedei, cum s-a ajuns in India sau Turcia.

In shimb, in tarile in care nu se tipareste moneda prea mult (cum este Romania), moneda tarii se intareste si exporturile devin mai scumpe, prin urmare comertul exterior al tarii respective are de suferit. Daca insa tara respectiva tipareste si nu are o economie eficienta si flexibila care sa se adapteze fluctuatiei monedei si sa aiba costuri de productie cat mai optime, aceste mici valuri in cursul de schimb distrug total exporturile si le fac imposibila iesirea pe piata externa. De aceea in tarile care mai si importa materie prima si adaosul tehnologic este minimal, exportul nu prea face fata si pierde in fata celorlalte tari care fie folosesc materie prima interna, fie au costurile de productie mult mai mici (ex: India, Turcia), prin urmare un  nivel de trai inferior, fie au costurile mai optime si administrarea cheltuielilor mai eficienta (ex: Germania, Japonia).

Identificarea modelului de export pentru o tara anume este vital pentru succesul exportului deoarece banca centrala a tarii respective trebuie sa faca orice miscare constienta fiind de acest model, de cum afecteaza miscarile cursului valutar exporturile tarii respective. In plus, pe langa ajutorul dat de cursul valutar, fiecare tara, in functie de modelul de export adoptat, are grija sa sprijine exporturile in mod specific prin legislatie, subventii sau stimularea anumitor sectoare. De exemplu, India interzice cumpararea actiunilor companiilor de catre straini. Germania ofera facilitati investitorilor in imobiliare care construiesc spatii pentru firme (hale, bioruri etc) prin garantarea colateralului bancar si prin scutirea unor taxe. Japonia are grija foarte mare ca yen-ul sa nu se intareasca prea mult si intrarea pe minus in balanta de comert exterior i-a determinat sa ia masuri extreme – adica sa tipareasca – , chiar daca a fost cauzata de problemele cu taifunul si importul masiv de carbuni si petrol care sa compenseze lipsa energiei nucleare si prin urmare erau toate sansele ca aceasta sa isi revina peste cativa ani.

In cotinuarea exemplelor de tari care si-au adoptat si asumat un model de export specific posibilitatilor si potentialului fiecaruia as aminti mai ales Bulgaria. Bulgaria pana nu mai demult era o tara mica, cu mana de munca ieftina dar fara prea mare interes. Investitorii o ocoleau tocmai pentru ca nu avea bogatii prea mari (aur, gaze, teren agricol), deci nu se putea imprumuta la FMI ca sa plateasca salarii si pensii si sa stimuleze consumul si fiind putini (cred ca sub 6-7 mil) nu erau relevanti ca piata de consum. Pusi in fata acestei probleme, bulgarii au dezvoltat infrastructura rutiera, au eliminat birocratia si coruptia, au simplificat fiscalitatea si au introdus cele mai mici taxe pe profit si dividende. Astfel au reusit sa atraga investitorii si sa stimuleze cresterea economica, “tragand” nenumarate companii din Romania si investitori din Grecia care atrasi de forta de munca ieftina, strazile bune si taxele mici au investit masiv si au ajutat Bulgaria sa mentina o rata de indatorare de sub 20% in toti anii crizei de la peste 40% inainte de 2005.

Ungaria a ales insa un model cu totul aparte, fiind nevoita sa faca nenumarate manevre pentru a evita o deraiere fatala avand in vedere “viteza” pe care o prinsese inainte de criza. Pusa in fata retragerii masive a capitalului strain cu o rata de indatorare masiva, fara resurse interne care sa ii permita atragerea interesului unor creditori si cu o populatie expusa imens pe monezi care au explodat in raport cu moneda curenta, ungurii au strans cu usa bancile, companiile furnizoare de utilitati si cele mai profitabile companii, toate acestea cu scopul de a se mentine pe linia de plutire si de a mentine pe cat posibil nivelul de trai al populatiei. Astfel, Ungaria nu a mai incercat sa faca orice pentru a atrage investitorii pentru ca deja avea destule investitii si nu de “investitori” genul GDF Suez, CEZ sau Petrom aveau ei nevoie care sa le suga resursele pe redevente de nimic si sa faca profituri imense pe spinarea unei populatii captive. Ungurii s-au orientat asadar spre companiile mici si mijlocii pentru care au garantat credite de miliarde de euro in timp ce Romania a turnat fonduri in garantarea programelor Prima Casa care nu a facut decat sa tina pe linia de plutire profiturile bancilor.

Una peste alta, influenta dolarului asupra tarilor de la periferie este imensa si socurile se vor simti din ce in ce mai puternic. In special Romania are o problema prin incapatanarea guvernatorului BNR de a se considera mai destept decat speculantii. Cand se va hotara insa vreun nebun ca Soros sau vreun trader cu porecla “Whale” care are pe mana miliarde de dolari, sa bage in targetul botilor automati perechea “RONEUR” si sa inceapa sa suga din arbitraje atunci sa vezi distractie …

 

Inflația reală: 20%

Gazeta de Sud a realizat un studiu extrem de interesant si nu mai putin relevant cu privire la cresterea preturilor la alimente. Comparatia s-a facut cum e si normal pe bune, nu pe estimari si raportari folosite de INS care alege metodologia si esantioanele care dau o cifra cat mai mica, stiut fiind ca o inflatie marita inseamna ca Guvernul si BNR-ul nu isi fac treaba si daca cifrele nu sunt prea mari, presa nu prea trateaza subiectul si nu se discuta despre aceasta problema. Pe scurt, la nivel oficial inflatia este ELEFANTUL DIN CAMERA: toata lumea se loveste de el, dar autoritatile se fac ca nu exista sau il vad ca pe un amarat de soricel.

Motivul pentru care guvernele de peste tot falsifica statisticile “nasoale” – in general inflatia si somajul – este ca daca cifrele sunt frumoase, fiecare se va gandi ca el e de vina pentru ca nu are bani indeajuns ca sa cumpere ce trebuie sau ca el e de vina daca nu isi gaseste loc de munca, ca uite, inflatia e scazuta si somajul este mic, asa ne arata “institutele” si prin urmare problema e a noastra daca avem o alta perceptie, cum ar fi de exemplu ca banul isi pierde rapid din valoare si ca economia se duce de rapa.

Daca guvernul ar taia peste noapte 20% din salariile oamenilor, cu siguranta a doua zi lumea ar iesi in piata la revolutie. Daca insa inflatia taie 20% pe decursul unui an, situatia e alta. Guvernul se lauda cu reintregirile de salarii si marirea punctului de pensie in timp ce realitatea e cu totul alta: inflatia macina rapid puterea de cumparare a banului.

Merita citit articolul si nu ma indoiesc ca cifrele folosite de ei sunt corecte. Cu siguranta o intrebare care mi-a sarit in minte este cum duc oamenii care traiesc dintr-un salariu minim pe economie cresterile astea. Foarte probabil, pe langa taierea din cos, oamenii incearca sa inlocuiasca unele produse cu altele mai ieftine, incearca sa cumpere ce e mai ieftin din magazinul cel mai ieftin. Astfel, pentru cei care mancarea reprezinta o mare felie din cheltuieli, studiul facut de Gazeta de Sud denota intr-adevar o mare problema. Ca sa nu mai punem la socoteala si cresterea preturilor la combustibil, energie, gaze, impozite etc.

Personal am tras un semnal de alarma cu privire la inflatie inca de la inceputul anului. Nu voi mai relua explicatiile din acel articol si din altele similare cu privire la inflatie. Voi reaminti doar ca fenomentul inflationist abia a inceput, banii tipariti prin afara (dar si pe la noi) abia incep sa intre incet-incet in straturile mai de jos ale piramidei financiare si cand marea masa va intra pe nivelul pretului de la raft, abia atunci se va vedea adevarata fata nevazuta a acestei bestii cu multe capete care se numeste inflatie si care este metoda perversa prin care bancherii au socotit sa isi salveze pieile, fortand mana guvernelor ca sa dea drumul la tiparnita si sa le acopere gaurile.

Singura consolare pe care o avem deocamdata este ca nu vorbim despre hiperinflatie …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
Articole mai vechi:

15 APR 2013 –  Aur, inflație și criză: spaima de inflatie nu are de ce sa treaca cata vreme banii tipariti exista acolo undeva si nu au unde sa vina decat inspre jos, inspre economia reala si cand vor veni vor matura totul in calea lor. Este binestiut ca inflatia nu este cauzata doar de marirea volumului banilor in piata ci si de accelerarea vitezei circulatiei banilor.

– 12 FEB 2013 – Marea inflatie: Pe zi ce trece, mi se pare mie, ca joaca asta cu inflatia este ca si cu alarma cu lupul. BNR s-a obisnuit atat de mult cu etape in care inflatia salta capul si dupa aceea se calmeaza, incat va veni o vreme cand realitatea ii va lasa cu gura cascata si preturile o vor lua cu adevarat razna. I-a scapat lui Vasilescu o idee care denota mentalitatea asta a BNR-istilor cu exemplul painii: pretul painii nu creste, zice Vasilescu. desi de ani de zile se striga ca se scumpeste painea si ea tot nu se scumpeste. Ce nu vreau sa recunoasca Vasilescu este ca poate painea nu se scumpeste, dar se micsoreaza.

– 08 IAN 2013 – Marea inflatie: Daca ar fi sa punem o sintagma pe acest inceput de an, acesta ar fi “marea inflatie”. Nu e deloc anormal pentru Romania ca sa discutam la fiecare inceput de an de mariri de taxe si impozite si de cresteri de preturi. Sa fie oare ceva nou anul acesta? Sa vedem.

– 08 OCT 2012 – De ce cresc preţurile? (2): Criza asta este atat de complexa incat toti sunt prinsi intr-un lant de domino de masuri catastrofale menite sa duca mai devreme sau mai tarziu la colapsul final. Tiparirea de bani, micsorarea dobanzilor de referinta, masurile de austeritate, lipsa reformelor reale, lipsa proiectelor de infrastructura de anvergura, protectia universala a bancherilor si a banilor acestora, sunt doar un set de cauze care ne vor duce pas cu pas catre un mare neant care ne asigura nimic altceva decat certitudinile care deja le putem simti pe propria piele: preturi mari, salarii mici, coruptie generalizata, hotie in crestere, locuri de munca in scadere, nivel de trai in prabusire, servicii sociale in colaps, razboaie pe alocuri, propaganda, populism si manipuilare prin mass-media.

– 14 IUN 2011- Până când vor creşte preţurile?: Asadar, pana cand vor creste preturile? Personal nu cred ca preturile se vor opri din crestere prea curand. In cel mai fericit caz, se naste o noua paradigma la nivel global:  SUA tipareste si restul lumii saraceste. Daca americanii vor reusi sa tina caruta mergand la vale, fara ca sa se mai intample vreun eveniment nefericit nici prin zona Euro, este posibil ca aceasta sa fie noua paradigma: crestere a PIB-ului prin inflatie.

– 13 FEB 2011: De ce cresc preţurile? Banii gratuiti sunt motivul principal pentru care cresc preturile la alimente si pentru care raman sus. Investitorii americani de calibru, se imprumuta de la  FED la dobanda zero, cumpara tot ce se poate, de la produse alimentare pana la alte comoditati cum ar fi petrol, aur, minereuri, etc si in consecinta preturile acestora cresc, producandu-se un carusel al inflatiei care nu se va opri decat atunci cand sistemul va colapsa inevitabil ori pana cand americanii vor decide sa opreasca tiparnita si/sau sa mareasca dobanzile. Orice vor alege insa, nu va provoca decat explozia datoriei guvernamentale dar si private si prin urmare va duce la falimentul statului si caderea castelului de nisip.

Aur, inflație și criză

“Perierea depozitelor” – un film care se va lansa la o banca din orasul tau in curand.

Asa ar putea suna o reclama la faimoasa lege europeana la care se lucreaza in taina acum, bazata pe “solutia Cipru”. Sa nu va mire insa si sa nu vi se para prea exagerata aceasta potentiala formula de promovare a unei masuri catastrofale care va schimba pentru totdeauna sistemul financiar si va impinge Europa si mai mult spre marginea prapastiei. Spun ca nu  trebuie sa ne mire deoarece astfel de “linii” putem citi zilnic in presa. Iata doar un exemplu:  “Trebuia să iau de la oncologie sau de la diabet. De unde să tai?” Un citat banal, in pagina a 3-a a ziarului de azi – poate – si trecut cu vederea de majoritatea dintre noi. Cu toate acestea, astfel de “fragmente” sunt precum scannerele cu raze x in structura unei cladiri care ne arata profunzimea si raspandirea fisurilor. Este adevarat ca exista posibilitatea ca acea cladire sa mai reziste multi ani, dar probabilitatea majora este ca ea sa se prabuseasca. Cand, cu ce amplitudine si cu ce daune, nu putem preconiza, putem doar specula, ceea ce nu vom face acum.

Pretul la aur a inceput sa pice drastic de cateva zile. Un fenomen pe cat de real, pe atat de ciudat. Cvasi-consensul in presa mainstream este ca aurul pica deoarece exista premize optimiste ca economia a inceput sa isi revina si ca FED-ul va inceta cat de curand sa mai tipareasca miliarde de dolari in fiecare luna (deocamdata a ajuns la 85). Pretul aurului creste cand vine frica de apocalipsa financiara, cand oamenii se asteapta la inflatie si fug in bunuri tangibile, care nu isi pot pierde din valoare in aceeasi masura ca banii. Evident, cand spun “oamenii” ma refer la miliardari, fonduri de investitii, fonduri de pensii, marile companii, pestii mari din piata, nu Gigel si Costel care au decat cateva milioane de euro.

Paradoxal, dupa ce banii au fost confiscati in Cipru si dupa ce se pregateste o lege care sa bata in cuie o astfel de masura in toata Europa, ne-am fi asteptat ca pretul la aur  sa creasca. In plus, datele economice nu sunt deloc prea optimiste, mai ales avand in vedere ca Europa este pe marginea prapastiei – consens cvasi-oficial. Nu stim tainele si nu facem mai multe speculatii de ce a picat aurul (si argintul, si alte metale pretioase, dar nu numai). Amintim doar ca un fenomen similar s-a intamplat si inainte de crash-ul din 2008. Totodata, spaima de inflatie nu are de ce sa treaca cata vreme banii tipariti exista acolo undeva si nu au unde sa vina decat inspre jos, inspre economia reala si cand vor veni vor matura totul in calea lor. Este binestiut ca inflatia nu este cauzata doar de marirea volumului banilor in piata ci si de accelerarea vitezei circulatiei banilor. Ori, ce s-a intamplat este de fapt incetinirea circulatiei banilor prin contractia creditului. Totodata banii tipariti exista si sunt in rezervele bancilor. Cand economia va incepe sa prinda niscavai momentum, bancile vor fi mai increzatoare si vor incepe sa dea drumul la creditare, moment in care banii tipariti vor intra in economie si vor produce inflatia care s-a tot lasat asteptata dar nu a venit inca. Acest moment este o bariera pe drumul catre viitor pe langa care nu avem cum sa trecem. Banii tipariti nu au unde sa intre decat in economia reala, atunci cand paradigma actuala – tiparim in ritm accelerat ca nu avem cum sa scapam de datorii – se va termina.

Asadar, aurul nu si-a spus inca tot ce are de spus cu privire la criza, iar semnalele din economie sunt departe de a fi optimiste, nici macar China nu sta bine, ce sa mai vorbim de SUA sau Europa.

Cat despre Romania, exista mari sanse ca inrautatirea situatiei in alte parti sa impinga o felie din bani inspre noi. JP Morgan a fost doar un exemplu, BNP Paribas si Socgen – doua dintre cele mai mari banci franceze – recomanda clientilor sa investeasca in Romania. Evident asta nu inseamna decat ca vom avea ceva bani care intra, marea problema este ce vom face cu ei, daca guvernul va reusi sa creeze un mediu propice dezvoltarii economiei, daca va avea curajul sa ia taurul de coarne si sa se apuce in sfarsit de dezvoltarea unei infrastructuri care este vitala pentru orice crestere sustenabila si daca nu va papa banii in continuare precum guvernele anterioare care se lafaiau in credite si nu au facut nimic care sa ramana peste ani si sa ne ridice in sus. Creditul este un cutit cu doua taisuri, daca nu il folosesti cum trebuie te arzi amarnic. Asta e marea intrebare cu privire la Romania, daca guvernul – caci banii daca vin, intra doar in obligatiuni, sa nu mai speram aiurea la investitii directe – va folosi banii in directii care vor da rezultate sau doar ii va cheltui pentru subzistenta si ne va lasa cu o datorie si mai mare.

Marea inflație (FEB 2013)

Sper sa nu fie cazul sa tratez lunar subiectul inflatiei. Sunt sigur ca mai devreme sau mai tarziu vom avea si noi hiperinflatie, mai ales in etapa de final cand neavand de ales, BNR va tipari lei la greu ca sa poata plati salariile. Stiu ca pare socant acum si ca probabil pana atunci vom mai auzi din nou de austeritate, ca doar ce abia uitasem.

Asadar, au aparut cifrele: “Faţă de ianuarie 2012 indicele preţurilor de consum este mai mare cu 5,97%” (Curierul National). “Mai mult decat a estimat orice analist” – comenteaza Moise Guran. Si ca sa trateze subiectul pe indelete, a invitat panadolul anti-criza care bate din nou campii si da vina pe inflatia marita tot pe infioratorul cartof: “din cauza cartofului e inflatia mare”, dar stati linistiti ca painea nu se scumpeste niciodata. Se pare ca acolo sus la BNR unde nu ii arde in buzunar, bancherii nostri nationali cam trateaza problema putin superficial. Pentru ei sunt doar cifre, formule si propaganda, daca nu ii arde pe ei la buzunar si nu au cum sa o simta, inflatia nu exista.

As aminti ce spuneam la inceputul acestui an:

Daca ar fi sa punem o sintagma pe acest inceput de an, acesta ar fi “marea inflatie”. Nu e deloc anormal pentru Romania ca sa discutam la fiecare inceput de an de mariri de taxe si impozite si de cresteri de preturi. Sa fie oare ceva nou anul acesta? Sa vedem. (Marea Inflatie)

Nu reiau argumentarea din articolul anterior, fac doar cateva completari. In primul rand, calcularea indicelui inflatiei este masluita: niciodata inflatia reala cea pe care o simtim in buzunar nu o sa fie la fel de “cuminte” precum cifrele oficiale, asa cum nici somajul nu este real. Desi in general statisticile nu mint, in cazul indicelor calculate pe baza cifrelor, realitatea este cu totul alta si aici se potriveste zicala: “cine imparte, parte isi face” sau mai bine zis, cine invarte cifrele, scoate orice rezultat doreste. Deci daca acesta este rezultatul oficial, inseamna ca realitatea e mult mai sumbra.

Pe zi ce trece, mi se pare mie, ca joaca asta cu inflatia este ca si cu alarma cu lupul. BNR s-a obisnuit atat de mult cu etape in care inflatia salta capul si dupa aceea se calmeaza, incat va veni o vreme cand realitatea ii va lasa cu gura cascata si preturile o vor lua cu adevarat razna. I-a scapat lui Vasilescu o idee care denota mentalitatea asta a BNR-istilor cu exemplul painii: pretul painii nu creste, zice Vasilescu. desi de ani de zile se striga ca se scumpeste painea si ea tot nu se scumpeste. Ce nu vreau sa recunoasca Vasilescu este ca poate painea nu se scumpeste, dar se micsoreaza. Painea de un leu de acum doi ani nu mai e deloc painea de un leu de azi. La fel se intampla si cu toate produsele, iar ca exemplu, un reprezentant al industriei alimentare a recunoscut la mai multe emisiuni ca producatorii au reusit sa mentina preturile la mezeluri neschimbate deoarece au taiat din calitatea produselor. La fel se intampla cu toate produsele. La unele chiar daca pretul se mentine, scade calitatea, in timp ce la majoritatea, scumpirile sunt evidente, nimeni nu o poate nega.

Inflatia este o realitate, o consecinta a tiparirii de bani si a transferarii creditelor falimentare ale bancilor in spinarea statelor prin diverse metode, mai mult sau mai putin intelese si dezbatute in presa. Aceasta este pretul crizei pe care il vom tot plati zeci de ani de zile pana cand presiunea va fi atat de mare incat oamenii se vor fi saturat sa duca in spate saracia si vor da jos cu guvernele care sprijina bancherii mafioti, asa cum au facut islandezii si argentinienii.

Intre timp, singura solutie a celor care vor sa treaca mai linistit prin saracirea treptata care se desfasoara sub ochii nostri este mutatul la tara si traiul de subzistenta. O casa la tara este inca accesibila pentru o familie saraca de la oras si munca la tara chiar daca este grea si nu aduce mari realizari financiare, aduce cel putin painea cea de toate zilele, care in curand va fi din ce in ce mai greu de obtinut pentru oraseni, mai ales in zonele care nu sunt cele mai dezvoltate din punct de vedere economic.

 

Marea inflație

Daca ar fi sa punem o sintagma pe acest inceput de an, acesta ar fi “marea inflatie”. Nu e deloc anormal pentru Romania ca sa discutam la fiecare inceput de an de mariri de taxe si impozite si de cresteri de preturi. Sa fie oare ceva nou anul acesta? Sa vedem.

La nivel mondial, inflatia este “supapa” prin care se incearca lupta cu mormanul creditelor pe care statele le-au preluat de la banci si acum pun presiunea pe cei saraci ca sa le duca in spinare. Nu voi detalia aici, am tot scris despre inflatie (aici, aici, aici, aici, etc.) Pe scurt, mecanismul este urmatorul: banca centrala tipareste bani, ii ofera (aproape) gratuit bancilor ca sa nu pice in genunchi, stiut fiind ca daca ar marca pretul activelor la preturile zilei ar fi insolvente, bancile nu prea mai au curaj sa dea credite si prin urmare economia are de suferit. Suferinta economiei ce inseamna? Precum o boala macina un bolnav pas cu pas, pana cand ii suge ultima resursa de energie, tot asa si cu firmele: se restructureaza, se zbat sa se mentina pe linia de plutire si in final fie se inchid fie se vand la altii. In urma acestui proces de disolutie economica, rezulta doua fenomene nasoale care nu sunt decat indicii clare ale disparitiei capitalismului: un fenomen este cel de cristalizare a marilor corporatii (pestii mari inghit pestii mici) si al doilea fenomen este scaderea progresiva a capacitatii de productie. Ambele fenomene, pe langa efectele tiparirii de bani (apropos, bancherii centrali se lauda ca ei tin sub control situatia, nu de la ei vine inflatia) fac ca preturile sa creasca din ce  in ce mai mult. Sa recapitulam aceste fenomene:

1. cristalizarea marilor companii: pestii mari inghit pestii mici, deci canci competitie, canci preturi mici

2. scaderea capacitatilor de productie: producatorii mor, deci raman mai putini pe piata iar astia care raman trebuie sa mareasca preturile ca sa supravietuiasta.

3. efectul tiparnitei: banii sunt pompati in banci care speculeaza cu ei pe unde pot (de exemplu, pe pretul energiei) si ridica astfel preturile; asta daca nu cumva banii ajung totusi in nivelurile mai de jos, in piata cum s-ar zice si salta preturile si aici (regula cerere/oferta)

Astea le-am tot avut de la inceputul crizei si pe la noi, mai ales in primii ani. In primii ani (2008, 2009) am fost loviti mai ales cu fenomenul #2.  Cu #1 noi oricum am fost bolnavi dinainte, din cauza coruptiei si a “mostenirilor trecutului”. Daca pana acum insa #1 lovea mai ales in energie si resurse, mai nou domeniile atinse vor fi din ce in ce mai multe si fenomenul va prinde amploare, mai ales in agricultura cand se va da drumul la vanzarea terenurilor catre straini. Cat despre #3, fenomenul se manifesta mai ales la nivel mondial, noi simtim doar efectele. Efectele vin cu ceva delay din momentul in care are loc pomparea la ei (americani, nemti, japonezi) pentru ca sunt ciclurile economiei. Noi mai simtim insa si un efect pozitiv: oprirea prabusirii monedei nationale. De exemplu, taria leului din decembrie se datoreaza in principal QE4-ului americanilor si realizarii unitatii bancare europene din decembrie prin care se da frau liber la tiparnita de euro. Ca efectul e pozitiv doar pentru cei carora le trece prin cap sa beneficieze de el, e alta discutie.

Asadar, nimic nou in criza, pas cu pas se intampla ciclic aceleasi fenomene de ani de zile: cadere economica, tiparire de bani, somaj in crestere, mariri de taxe, cresteri de preturi. Pic cu pic se stoarce clasa de mijloc si clasa de jos in timp ce bogatii sunt din ce in ce mai bogati.

Mai nou insa la noi se adauga inca un factor care salta in sus preturile: politica fiscala. Noul guvern mareste pensiile si salariile pe de o parte si ameninta firmele cu mariri de impozite si taxe. Prin urmare, la ce sa ne aspteptam daca nu la inflatie? Si cand te gandesti ca euro inca nici nu a sarit de 4,7 … atunci sa vezi inflatie!

De ce cresc preţurile? (2)

NOTA: Acest articol nu e cu mult diferit de un articol similar scris cu un an jumatate in urma. Ce spuneam pe atunci, a fost si este. Acum insa avem si ceva date proaspete sa confirmam premisele enumerate atunci. De fapt premisa de atunci este inca valabila. Ce asistam acum nu este decat ecoul aceleiasi atitudini ale aceluiasi grup de mafioti care jegmanesc poporul roman dintr-o pozitie “onorabila” si foarte pusa la pripeala unde nimeni nu ii vede si nimic nu ii atinge.

Sa vedem insa cateva titluri de stiri:

CRESC PREŢURILE la alimente. 20 de ţări cer măsuri urgente

FMI şi Banca Mondială: Cresc preţurile, dar nu va fi criză alimentară

HARTA ALIMENTELOR. Cu cât ar trebui să se scumpească mâncarea de bază. Care sunt CELE MAI COSTISITOARE JUDEŢE

România, locul patru în UE la creşterea preţurilor producţiei industriale în august

Peste tot, in toata presa mai mult sau mai putin economica se vorbeste despre problemele create in agricultura de seceta de anul acesta, despre cresterea pretului petrolului si de inflatia generalizata din toata lumea.

Nicaieri insa nu se arata cu degetul si cauza acestei inflatii: tiparnita de bani. De la americani pana la europeni si chinezi, hartiile sunt tiparite in nestire pentru ca guvernantilor le e frica sa ia taurul de coarne si sa reporneasca motorul economiei pe alte principii mai sanatoase si care sa ne asigure o iesire din criza. Criza asta este atat de complexa incat toti sunt prinsi intr-un lant de domino de masuri catastrofale menite sa duca mai devreme sau mai tarziu la colapsul final. Tiparirea de bani, micsorarea dobanzilor de referinta, masurile de austeritate, lipsa reformelor reale, lipsa proiectelor de infrastructura de anvergura, protectia universala a bancherilor si a banilor acestora, sunt doar un set de cauze care ne vor duce pas cu pas catre un mare neant care ne asigura nimic altceva decat certitudinile care deja le putem simti pe propria piele: preturi mari, salarii mici, coruptie generalizata, hotie in crestere, locuri de munca in scadere, nivel de trai in prabusire, servicii sociale in colaps, razboaie pe alocuri, propaganda, populism si manipuilare prin mass-media.

Nu vreau sa generalizez prea mult si sa abstractizez prea mult problema inflatiei. M-as restrange doar la noi la romani unde avem anumite particularitati. Voi porni prin a va recomanda cateva pasaje dintr-un editorial al lui Adrian Panaite de la Curierul National in care se refera la rolul statului in producerea inflatiei:

Pentru a înţelege aberaţia ajustării la inflaţie a taxelor şi impozitelor trebuie să înţelegem, mai întâi, ce este inflaţia. Cum apare, cine îşi creează avantaje de pe urma ei, cine este păgubit şi care este natura adevărată a acesteia…
Ce nu este inflaţia? Inflaţia nu este o sumă de date empirice privind creşterea preţurilor. Inflaţia nu este un indicator macroeconomic. Inflaţia nu este o politică monetară. Inflaţia nu este nici măcar o taxă ascunsă, aşa cum o definea Milton Friedman. Atunci, ce este inflaţia? Inflaţia este o formă de hoţie! Cine de la cine fură? Sistemul bancar împreună cu propriii săi clienţi privilegiaţi şi statul pentru clientela sa cleptocratică sunt cei are îşi însuşesc necuvenit şi în mod perfid din randamentele economiei pe seama tuturor actorilor din mediul de afaceri, laolaltă producători, comercianţi, furnizori de servicii şi consumatori. Bancherii şi cei înfipţi la banul public îşi dau lor primii bani pentru a cumpăra bunuri şi active reale, pentru ca apoi, distribuirea banilor în exces să pună presiune pentru creşterea preţurilor în detrimentul majorităţii participanţilor la economie.
Inflaţia este forma de spoliere monetară realizată forţat şi ascuns de stat atunci când taxele (deja foarte ridicate) nu mai acoperă un nivel supradimensionat al cheltuielilor bugetare. Ciopârţirea monedei, practicată încă de pe vremea regilor, survenea ca ultima metodă de impunere asupra unei economii vlăguite de taxare excesivă. (Sursa: Curierul National)

Iata asadar ca progresul anilor nu a dus si la progresul mintilor oamenilor. Daca alta data cand iobagii erau asupriti se rasculau, acum oamenii simpli au ajuns sa inghita gogosile celor puternici si sa dea vina pentru saracia lor pe seceta, pe cresterea euro-ului si pe pretul petrolului. Nu! Nu de aia suntem noi saraci, ci pentru ca alde Isarescu si toata gasca de bancheri mafioti pe care ii sustine ne jegmanesc. Slaba putere a leului este in primul rand datorata mentinerii ratei dobanzii interbancare la niveluri mult scazute. Si normal ca nimeni nu mai economiseste in lei si cauta sa ii cheltuiasca pe orice. Si normal ca investitorii fugand de leu maresc pretul la toate. Cine e de vina pentru asta? Cine stabileste dobanda interbancara? Uimitor este ca Isarescu are inca o aura de “expert” si toti nestiutorii i se inchina precum unui mesia al banilor care face ca prapadul sa nu vina tot o data ci doar cu lingurita.

 

1 2