PANICA SI ACCEPTAREA

Ca orice criza, pandemia pune la incercare la maxim fibra societatii si restorturile psihologice individuale. Sa speram ca nu va pune la incercare chiar pana la maxim la nivelul caracterului uman sa ajungem la manifestari aberante, dar nu ar fi exclus un astfel de traseu pentru ca traim vremuri de cernere si unii vor trece testul umanitatii, altii nu.

S-a tot vorbit de panica. E bine sau nu e bine sa ne panicam, cum sa facem sa nu ne panicam si alte de-astea. Inflatie de sfaturi, inflatie de alerte si de recomandari. Eu tin doar sa subliniez un singur lucru: panica e buna TEMPORAR. Prelungita prea mult, este ca o supra-doza de cafea, nu ti da un boost, iti da un mare bump. Panica are rolul ei pozitiv, dar foarte putini sunt cei care sa o accepte cu bratele deschise pentru a se trezi din somn si sa treaca la etapele urmatoare: acceptarea si adaptarea. Si mai greu este cand panica se manifesta periodic in diverse etape: cu fiecare zi noua in care auzim de noi cifre astronomice de cazuri sau morti, cu fiecare breaking news in care auzim de stari de urgenta, inchideri de granite si alte de-astea, reactionam cu panica. Cand treburile se imput nu doar cu privire la virus dar si in economie sau in finante, iarasi panica scoate capul.

Un parinte american spunea ca avea o femeie care se spovedea la el si care avea cancer terminal. La fiecare spovedanie, femeia isi marturisea frica in fata mortii si frica fata de cele ce urmau sa se intample cu ea. Probabil ca fiecare, se gandea: suferinta, durere, deznadejde etc. Vedem cum unii batrani zic: nu ma mai ia Dumnezeu ca sa scap de suferinta. Mai ales cei care au dureri. Nu stim la cati e adevarat ce zic sau doar zic ca sa braveze. Un batranel de peste 100 de ani zicea unui alt parinte: macar 2-3 anisori sa mai traiesc si eu. Parerea mea este ca asa cum vedem moartea acum, indiferent de ce varsta avem, asa o vom vedea si la 100 de ani daca am trai si la 120 daca am trai. Bineinteles ca timpul poate adauga suficienta suferinta incat sa ni se ia de viata si chiar sa ne dorim moartea. Dar astfel de momente avem oricum ocazional in viata si trecem peste.

Problema cu moatea insa este ca e ceva atat de necunoscut incat nu stii de unde sa o iei. Parintele american care spovedea pe acea femeie de cancer i-a dat sfatul: “mori, odata!”. In sensul: considera-te moarta deja, ca si cum pana aici ti-a fost. Abia apoi o sa poti sa te simti linistita. De asemenea, se pune problema ce inseamna asta, cum sa accepti ca ai murit.

Necunoscutul este la fel de greu de acceptat ca si riscul de a ne imbolnavi si de a muri pentru ca avem tendinta mereu sa asociem o doza mare de fatalitate necunoscutului.

Masurile luate de autoritati, in toata lumea, ca o reactie alergica supra-inflamatorie la nivelul societatii, de asemenea par sa produca zi de zi, efecte din ce in ce mai devastatoare care adauga la panica fricii de virusul mortal, alte frici: frica de somaj, frica de explozia cursului, frica de inflatie, frica de insecuritatea si riscurile vitale pe care un colaps al societatii il poate produce etc. Frici peste frici. Nu mai zic de cei bolnavi care au nevoie de medicamente si deja vad ca nu prea mai pot sa si le gaseasca (cum ar fi Siofor-ul pentru diabetici). Daca pana aici mi-a fost zic ei? Daca aprovizionarea nu e doar o chestiune de timp?

Nu mai zic de cei care erau programati la operatii sau au nevoie periodica de anumite proceduri si/sau analize si controale in spital. Acum cand totul in spital se concentreaza pe tratarea coronavirusului, desi probabil in realitate nu sunt lasati deoparte nici ceilalti cu probleme urgente (cel putin deocamdata nu am auzit de asa ceva), adauga noi si noi crize. Ce zic eu insa de cei cu probleme de sanatate, cand am inceput si eu sa imi fac probleme deoarece intentioam sa imi fac o amarata de detartrare care am tot amanat-o. Acum nu prea imi mai arde de ea. Dar probabil la fel se simt si bolnavii de cancer care trebuiau sa vina la verificarile periodice sau care sunt in cure. Si cum probleme cu medicamentele sau cu aparatele de raze erau dinainte, nici nu ma gandesc ce probleme sunt acum.

Deci avem motive suficiente ca sa fim panicati, dar ramanerea un panica nu e fireasca – nu este viata normala. Trebuie sa iesim din ea si vrand-nevrand vom iesi. Din acest motiv, multi nici nu asculta de recomandarile de a sta acasa si de nu a mai umbla aiurea peste tot. Fiind atatea motive de panica, la unii primeaza frica ca o sa ramana blocati in casa fara mancare si medicamente si avem astfel fenomenul de “hoarding”. La italieni, un fenomen similar s-a produs cand s-a declarat zona rosie in nord: multi s-au gramadit in trenuri si autobuze ca sa plece si in acel haos, virusul s-a raspandit la greu. Mult mai bine era daca autoritatile, cand au declarat zona rosie, spuneau ca cei care sunt din alte parti nu vor avea probleme sa plece si sa recomande oamenilor sa nu se gramadeasca peste noapte la trenuri, pentru a evita raspandirea. La fel fac ai nostri, de cateva saptamani de cand s-au luat primele masuri: evita sa spuna si sa repete ca nu se inchid magazinele si farmaciile indiferent de situatie. Totodata, ar trebui ca sa recomande oamenilor ca sa mearga la magazin o data la doua zile o singura data pe zi, pentru a evita raspandirea virusului. Desi nu garanteaza mare lucru, un plan clar si simplu poate fi o solutie la necunoscut. Astfel, lumea nu ar mai fi panicata si nu ar umbla toata ziua din farmacie in farmacie ca sa caute toate medicamentele si sa faca stocuri, din magazin in magazin ca sa caute faina si drojdie care nu prea mai sunt de vreo o saptamana etc.

Haosul nu este doar rezultanta crizei si a pericolului. Nu doar coronavirusul este responsabil. Haosul este si consecinta lipsei de lidership. Nu avem un plan, nu avem o directie, nu avem recomandari. Avem doar 15 secunde de promo-uri de interes general si discursurile robotizate ale lui Klaus care incearca sa lanseze apeluri de unitate nationala, dar nu convinge deloc deoarece singura tactica a lui de pana acum care l-a dus in varful statului de 2 ori a fost discursul anti-PSD care PSD avand o puternica componenta populist-pseudo-nationalista si formatul mesajului lui Iohanis a fost mereu de pseudo-europenism si de a pune in antiteza pro-europenismul neconditionat si nationalismul “inchis” si “ramas in urma”. Ori acum noua ne trebuie un mesaj puternic nationalist, mobilizator, ori discursul zilnic “de interes general” al presedintelui nu mai trezeste niciun interes pentru ca este sec.

Dintre toate personajele care se plimba pe sticla, clar lipsesc eroii care sa arate calea si sa arate si planul. Au ramas socat multi cand Merkel a spus ca virusul va atinge 70% dintre nemti si li s-a parut panicard. La noi inca mai se rumega ideea de a pune batista pe tambal si de a ascunde din adevar pentru a nu produce reactii de panica si alte de-astea in randul populatiei. Ca si cum daca minti nu se prinde nimeni si toti o sa stea in rand, siting ducks in fata vicisitudinilor care vor urma.

Cand spuneam ca criza va intinde la maxim fibra societatii, nu ma refeream doar la sistemul medical si eventual la economie care va trebui sa raspunda punand umarul la necesarul sistemului medical: hotelurile pentru carantina, studentii medicinisti pentru suport in spital la specialitatile ramase cu deficit din cauza incordarii pe infectioase, producatorii de gel si masti, eventual reprofilarea pe respiratoare a celor care sunt in stare, etc.

Fibra societatii va fi insa si increderea oamenilor in autoritati, capacitatea acestora de a face un plan coerent si comunicat corespunzator si de a avea reactii cat mai eficiente in fiecare etapa, gasirea de solutii pentru rezolvarea “la distanta” a diverselor probleme atat din administratia publica dar si din privat, adaptarea companiilor la munca de acasa, etc. Fiecare dintre aceste componente enumerate este in sine o ditamai problema care poate fi rezolvata bine sau poate fi rezolvata nasol. Sa luam de exemplu, studentii (nu medicinisti). Acestia stau acasa. Se pune problema, ce fac ei acasa? Bine, mai intai se pune problema daca stau acasa, dar sa zicem ca stau. Una e daca isi continua studiul si profita de statul acasa pentru a se pregati pentru Romania de dupa criza, si alta e daca stau pe Netflix si jocuri sau si mai rau pe site-uri porno sau pe tick-tok. Fara control, fara minima presiune pe care o pune un examen si o sesiune, fara mediul fizic care teoretic este propice invataturii, fara profesori care sa iti dea mura in gura, este foarte greu sa te adaptezi ca student la situatie si sa nu treci prin pandemie ca gasca prin apa, fara sa acumulezi nimic, decat poate … putin virus. Aici profesorii universitari (dar nu numai) au si ei un rol. Stau acasa, dar macar isi pun intrebarea ce fac studentii lor in timpul asta? Se gandesc macar sa faca un grup pe Facebook sa comunice cu ei, sa le dea cursurile pe email, sa le raspunda la intrebari? Stiu ca nu trebuia sa vina ditamai pandemie pentru ca profesorii la Universitatea din Craiova sa isi puna cursurile online, dar macar in al 12-lea ceas …

Avem deci panica si reactia la panica. Ideala ar fi acceptarea ideii ca suntem morti care ar anihila panica si ne-ar trece in starea de acceptare si de adaptare la situatie. Care adaptare vrei-nu-vrei vine si un semn al aparitiei ei este cand apar solutii la problemele zilei. Adica, profesorii universitari din Craiova (dar nu doar ei) trebuie sa termine sa stea toata ziua la TV si pe site-uri de ziare sa citeasca stiri despre virus, si sa faca ce trebuiau sa faca de mult sau sa faca ce cer vremurile actuale. Fiecare trebuie sa puna umarul cumva, iar dat share la zeci de mesaje de apel catre batrani (dar nu numai) ca sa stea in casa si sa nu se mai plimbe aiurea pe strazi nu rezolva nimic.