Coliva turcior chiar s-a fiert!

Acum 4 ani scriam un articol intitulat “S-a fiert coliva turcilor?” in care explicam profetiile ortodoxe cu privire la Turcia prin prisma evenimentelor curente. Desi era cu semnul intrebarii, bineinteles se gasea cate unul sa zica: inca o ratare a “profetiei” – dintre ortodocsii “soft”. Nu neaparat doar la acest articol cat si la celelalte. Dintre necredinciosi nici nu mai zic, de fiecare data cand prezentam unui ne-ortodox profetia despre turci, inevitabil primul raspuns era: “pai turcii sunt membri NATO, cum sa fie atacati de rusi?”.

Evenimentele sunt inca fierbinti si nu are sens sa comentez prea mult. Mi-a atras insa atentia o stire: John Kerry, secretarul de Stat al Statelor Unite: Turcia riscă excluderea din NATO în cazul abandonării principiilor democratice.

Nu mai repet ce am scris in alte articole anterioare pe care le putati gasi taguite cu Turcia. Singura intrebare care mai ramane acum ar fi cat va dura oare de la excluderea turcilor din NATO (probaibl in maxim 2-3 luni) pana la atacarea Turciei de catre Rusia. La cat de nebun e Erdogan si cat de dornic sa refaca Imperiul Ortoman cat mai repete, nu e exclus sa fim surprins de rapiditatea evenimentelor …

Din toate astea insa, oare Romania invata ceva? Nu de alta, dar acum toti o sa zica: vedeti, ce bine ca suntem membri NATO? Nu o sa lase astia sa cadem iar in dictatura, sau nu o sa ne lase pe mana rusilor … Gresit! Romania va fi carnea de tun in fata rusilor, moneda de schimb. Reamintesc ca intr-o conferinta / interviu recent, Putin explica ca politicienii americanii contemporani nu mai constientizeaza ce inseamna nucleara si sunt prea “increzatori” in capacitatile conventionale ale armatei NATO comparativ cu ale Rusiei.  “Nu stim ce sa mai facem ca sa ne inteleaga” se plangea Putin, in sensul ca nici el nu vrea sa recurga la nucleare, dar se pare ca americanii (politicienii si presa) nu realizeaza ce inseamna “assured mutual destruction”. Din pacate, nu am salvat articolul/interviul si nu pot da acum referinta, as aprecia un link la tot interviul.

Ori daca americanii nu inteleg, rusii ce variante au in caz de razboi? Sa le face un “demo” ca poate demo-ul il inteleg. Tare mi-e teama ca demo-ul sa nu fie Romania, caci oare ce tara NATO se are mai rau cu rusii decat Romania – dupa Turcia care va fi insa data afara din NATO si cucerita “convetional”?

 

NATO avertizeaza Turcia ca nu o va sustine intr-un razboi cu Rusia

“NATO cannot allow itself to be pulled into a military escalation with Russia as a result of the recent tensions between Russia and Turkey,” Luxembourg Foreign Minister Jean Asselborn told Der Spiegel. (SURSA)

A facut-o intr-adevar prin gura unui mionion care nu are putere de decizie, dar niciodata nu va iesi in fata prin alti reprezentanti mai cu greutate.

Nu era greu de vazut ca Turcia are propria politica si ca este evident ca americanii nu accepta bombardarea kurzilor. Nu m-ar mira in curand daca chiar americanii o sa inceapa sa le ofere kurzilor armament greu ca sa dea in turci.

Aceste declaratii transmit clar un semnal si nu erau facute de ministrul de externe (!) al unei tari NATO daca nu se dorea transmiterea unui semnal rusilor.

Pe masura ce momentul invaziei terestre se apropie (dupa cum stim Turcia si Arabia Saudita planuiesc o invazie terestra), apele se limpezesc si totul converge catre concluzia ca coliva turcilor s-a fiert.

Pentru cititorii mai noi, care nu au urmarit seria razboiului ruso-turc recapitulam ce va urma:

  • Turcia va ataca un pescador grecesc
  • Rusia va ataca Turcia; va urma un razboi fulgerator in care turcii vor pierde in primul rand parcea de vest; se intelege va invazia rusilor va fi una terestra si se va face la stramtori
  • Rusia va avansa cu trupele terestre in Orientul mijlociu prin Siria pana in dreptul Israelului, “amenintand” securitatea acestuia; bineinteles ca probabil rusii nu vor intentiona altceva decat protejarea Siriei care probabil va fi invadata de Arabia Saudita in sud-vest si este deja ocupata de ISIS in rest.
  • daca in prima etapa NATO nu se va implica (asa cum avem deja declaratii – nu doar speculatii pe care le-am tot facut cu privire la acest aspect), europenii nu vor accepta sa stea cu mainile in san si le vor zice rusilor: gata, acum mergeti acasa, ati facut treaba buna; acum trebuie sa facem alegeri sau sa vina trupe ONU
  • rusii vor “refuza” politicos cererea europenilor si va urma un razboi extrem de sangeros

Ce mai urmeaza dupa aceste evenimente intr-un art articol – sau pentru cine are rabdare, in numeroase articole mai vechi.

~ ~ ~ ~ ~ ~

STIRI PE ACEEASI TEMA:

Începe războiul?

Pentru prima data de la inceputul razboiului din Siria, Israelul a folosit baze turcesti pentru a ataca portul Latakia (nu departe de baza rusilor din SIria).

Oficial, deocamdata nimeni nu si-a atribuit atacul care ar fi putut fi fost lansat si de pe nave din Mediteraneana. Surse ale Russia TV (si stim ca Putin are surse bune) sustin insa ca atacul a fost facut de avioane israeliene care au decolat din baze turcesti.

Colaborarea Israelului cu Turcia este destul de ciudata avand in vedere orientarea islamista a conducerii turcesti dar mai ales incidentele care au dus la ruperea legaturilor si tensionarea relatiei intre cele doua tari. Insa dupa ce Obama a vizitat Israelul, l-a convins pe Netaniahu sa isi ceara scuze oficiale fata de turci pentru omorarea activistilor pro-palestinieni. De asemenea, lui Erdogan ii tremura chilotii ca americanii planuiesc pentru el ce au planuit si pentru Morsi in Egipt si realizeaza ca trebuie sa faca mai mult ca sa poata rezista. Insa problema lui Erdogan este ca la fel ca si Obama, nu doreste o interventie directa: realizeaza ca riscurile sunt prea mari ca razboiul sa escaladeze dar mai ales ca poporul sa se revolte. Desi media nu a prea relatat, buna parte din protestele anti-Erdogan au fost si impotriva sustinerii teroristilor anti-Assad, populatia din sud revoltandu-se pentru implicarea prea mare deja a Turciei in acest razboi care in ochii poporului este unul de fapt anti-arab si impotriva nationalismului laic al statelor arabe care a guvernat Siria si de asemenea a adus Turcia in pozitia in care este.

Treaba cu Siria este urmatoarea: rebelii au pierdut razboiul, armata siriana a rezistat eroic si nu doar datorita suportului Rusiei care s-a opus unui atac direct asupra Siriei de catre Imperiul Anglo-American. Din pacate, anumite centre de putere din SUA au un plan si vor sa-l duca la capat, Primavara Araba nu trebuie sa se opreasca in Siria. Despre asta am mai discutat acum vreo doua saptamani, aici unde am amintit de frecusurile de la varful SUA cu privire la pornirea unui razboi impotriva Siriei. Obama se opune insa pentru ca e constient ca merge prea departe dar mai ales nu este sigur ca Rusia va sta deoparte de data asta. De asemenea, generalii din armata SUA nu au uitat reactia prompta a Rusiei in Georgia unde chiar daca situatia a fost alta, acel razboi a fost tot unul proxy, aprobat si organizat de americani pentru a testa reflexele Rusiei. Asadar, armata a invatat atunci si de aceea in Siria nu vrea sa mearga mai departe. Din pacate insa, cativa nebuni de la varf nu se abtin si vor sa duca mai departe cat mai multe razboaie, mai ales daca din astea Israelul are de castigat. Asa se face ca vedem acum un pattern destul de periculos: Israelul este varful de lance, bazele sunt “coloniile” imperiului si SUA ofera doar partea de inteligenta, comunicatii, sateliti etc.

Avand in vedere ca si noi suntem o colonie cu rol de “baza de lansare pentru rachete” sau “aeroporturi de realimentare a avioanelor” ne putem imagina ce se va intampla in cazul unei escaladari a conflictului in Orientul Mijlociu si ce rol vom avea noi.

~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

– vezi si S-a fiert coliva turcilor? (30 Iunie 2012)

 

Rusia îşi afirmă puternic opoziţia faţă de avanasul SUA în Orientul Mijlociu

Pe masura ce atacul asupra Iranului pare doar o chestiune de timp iar deturnarea regimului din Siria a prins momentum, Rusia pare sa isi accentueze in ultimul timp semnalele ca se va opune expansiunii imperiului anglo-american in aceasta regiune. Dupa mai multe declaratii si luari de pozitie care au culminat cu veto-ul din Consiliul de Securitate cu privire la condamnarea Siriei, Rusia a trecut la fapte: ieri – 23 februarie 2012 – a trimis cinci (!) bombardiere strategice peste Marea Neagra.

Deocamdata din relatarile fragmentare din presa nu am inteles care era destinatia acestor bombardiere si daca rusii intretin in prezent alte misiuni in Marea Neagra. Ce stim insa este ca rusii nu au notificat turcii in legatura cu acest zbor si au trecut la 40km de spatiul aerian bulgar. Nu sunt expert militar insa inteleg cat de grav poate fi un zbor de bombardiere strategice supersonice care pot oricand ataca tinte inamice importante care nu este notificat! Oare sa fi uitat rusii, sau sa nu le pese? Cu siguranta nu, acesta misiune nu este altceva decat o avertizare care urmeaza unui lung sir de mesaje ferme transmise de Rusia si care in esenta avertizeaza SUA in privinta Iranului si a Siriei: pana aici!

Iata insa un rezumat al actiunilor recente ale Rusiei cu privire la Siria si Iran:

  • 18 IAN 2012: Iran nuclear: Russia’s Lavrov warns against attack (BBC / Capital)
  • 24 IAN 2012: America, ingrijorata ca Siria ar fi cumparat avioane militare din Rusia (Ziare.com)
  • 07 FEB 2012: Syria: Russia and China chain the dogs of war / despre votul in Consiliul de Securitate al ONU / (Pravda)
  • 13 FEB 2012: Ruşii sunt dispuşi să trimită militari în Siria / ca forta de mentinere a pacii; stim insa cum “mentin” rusii pacea in Transnistria / (Capital)
  • 22 FEB 2012: Russia warns Israel not to attack Iran (Jerusalem Post)
  • 23 FEB 2012: Russian Bombers over Black Sea Alert Bulgarian, Turkish Air Forces (Novinite)
  • 23 FEB 2012: MEDVEDEV TELLS UAE PRESIDENT FOREIGN PRESSURE ON SYRIA UNACCEPTABLE  (Interfax)
  • 23 FEB 2012: RUSSIA, CHINA REAFFIRM SHARED POSITION ON SYRIA – END TO VIOLENCE, GOVT-OPPOSITION TALKS WITHOUT PRECONDITIONS, NO FOREIGN INTERFERENCE – RUSSIAN FOREIGN MINISTRY (Interfax)

Este evident ca daca in privinta primaverii arabe, Rusia nu prea a avut posibilitatea sa faca ceva, “revolutiile” fiind specialitatea CIA, desi nici rusii nu stau prea prost cu contrarea acestora (vezi revolutia esuata din Ucraina, Belarus si interzicerea in Rusia a ONG-urilor straine – canale de propaganda ale institutelor americane de inginerie sociala) alta este situatia in cazul Siriei si a Iranului.

Pe langa faptul ca prin caderea Siriei si atacarea Iranului, SUA s-ar apropia periculos de zona de interes a Rusiei si totodata ar dobandi  controlul total al celei mai bogate regiuni in petrol din lume, Rusia simte ca este momentul sa se reafirme si sa calmeze pornirile razboinice ale americanilor. Rusii cu siguranta nu au uitat provocarea georgiana unde americanii au incercat sa vada puterea de reactie si fermitatea armatei rusesti si prin urmare sunt constienti ca orice ezitare in cazul Siriei si a Iranului ii va costa imens in relatia cu SUA dupa batalia pierduta a sistemului radar anti-racheta.

Daca in cazul Iranului, Rusia ar avea mai mult de castigat (prin explozia pretului petrolului) decat de pierdut (prin pierderea contractelor in domeniul nuclear si prin avansul americanilor), in cazul Siriei, Rusia nu doreste sa piarda capul de pod pe care il are in Siria, prin singura baza ruseasca din Marea Mediterana si totodata nu agreaza perspectiva instabilitatii politice si a anarhiei care ar urma unui atac similar celui din Libia.

Reactia Rusiei cu siguranta nu se va opri aici si nu putem nega ca asistam la un mic razboi rece in prezent intre Rusia si NATO. Spun mic pentru ca e din scurt si nu pentru ca nu ar avea gravitatea razboiului rece. Este doar o iluzie daca ne imaginam ca Rusia va sta cu mainile in san uitandu-se cum SUA cucereste tarisoara cu tarisoara in Orientul Mijlociu, stiind ca statia urmatoare va fi bineinteles fostele state sovietice. Nu putem estima pana unde va merge reactia Rusiei, stim insa ca Rusia castiga imens din cresterea pretului petrolului, economia Rusiei a trecut cu bine prin criza, Putin mai are putin pana sa se declare ţar si asa cum americanii au nevoie de  razboiul impotriva terorismului pentru a mentine sistemul ticalosit la putere si pentru a justifica cheltuielile imense in domeniul militar, este foarte posibil ca Putin sa se inspire si el putin de la americani si sa realizeze ca implicarea in razboi nu l-ar face decat sa isi castige presedentia pe viata.

Prevestiri sumbre

In vara anului 1937, bucuresteanul grabit si prins de problemele zilnice sau dornic sa se relaxeze in orasul potopit de caldura nu se gandea si nu se astepta la ceea ce avea sa se intample peste 2 ani: intrarea Europei si a lumii intregi in cel mai sangeros conflict de pana atunci. […] Se gaseau de toate, mai ieftine sau mai scumpe. Criza economica fusese uitata …

Am revazut recent documentaul “Romania in al Doilea Razboi Mondial” si mi-a ramas in minte introducerea in care se mentiona ignoranta omului de rand si uitarea crizei economice. “Se gaseau de toate” mi-a venit azi in minte cand eram in supermarket si desi era ora pranzului, lumea se gramadea sa umple carucioarele cu vrute si nevrute in expectativa sarbatorilor care urmeaza. “Criza economica fusese uitata” mi-a adus aminte de previziunile optimiste de acum un an cand guvernantii ne asigurau ca gata, greul a trecut si urmeaza chiar mariri de salarii. Acum raman doua intrebari: unde sare scanteia si cand. La prima intrebare se pare ca o sa fie Iran: aici nu exista decat doua variante: Iran face nucleara si devine o amenintare si mai mare pentru Israel sau evreii nu mai asteapta ca nucleara iranienilor sa fie gata si ii pun pe americani sa bombardeze Iranul, mai ales ca Ron Paul ameninta sa produca o revolutie in politica americana in anul viitor. Cu privire la cand, 2 ani mi se pare mult, poate chiar si un an. Nu m-ar mira sa avem surprize chiar de Craciun, dar Dumnezeu cu mila … orice clipa ne este data ca sa ne pregatim.

Si la cele 2 intrebari ar mai fi una: va fi viitorul razboi mondial doar un razboi si gata sau va fi doar inceputul razboiului perpetuu, impotriva unui dusman fictiv, sustras dar extrem de periculos menit sa justifice noua dictatura?

De ce ne temem de război

Incertitudinea este mult mai stresanta pentru multi oameni decat certitudinea unor evenimente viitoare negative pe care le putem cunoaste apriori. De exemplu, cancerul. Putini oameni sunt care atunci cand alfa ca au cancer sa zica: nu-i bai, oricum muream. Chiar daca suntem tineri sau chiar daca suntem in varsta, niciodata nu suntem pregatiti de moarte. Si daca nu suntem pregatiti de moarte, care este usurarea de toate necazurile acestei vieti, cu siguranta nu suntem pregatiti nici pentru suferintele trecatoare pe care ni le poate aduce un viitor nesigur si sumbru, care ne este vestit in ziua de azi din ce in ce mai intens si mai cert. Intensitatea accentuata si amplitudinea evenimentelor negative pare controlata de Cineva in mod special pentru a ne pregati pentru ce urmeaza, precum o mama cand incepe sa diversifice alimentatia sugarului, ii da cate putin din toate ca sa il obisnuiasca si sa il ajute sa isi formeze treptat bacteriile si ce i-o mai trebui omului mic ca sa poata sa digere tot ce va manca mai tarziu. Cam asa suntem si noi pregatiti, incet-incet ba printr-o criza, ba printr-un mic razboi prin afganistan, ba printr-o mica bacterie ucigasa etc

Toate pana acum au lovit doar intr-o mica parte a oamenilor, nu putem spune ca multi au murit din vreun necaz mare ce ni s-a intamplat, desi despre unele locuri in lume nu am putea spune acelasi lucru, Japonia sau Libia fiind doar cateva exemple la indemana.

Cand vine vorba de razboi multi ne gandim: oare cum va fi, oare vom supravietui, oare vor folosi nuclearele sau vor fi doar niste lupte localizate intre armatele hi-tech ale zilei de azi in timp ce orasele vor fi crutate. Raspunsul din pacate il avem uitandu-ne la razboaiele locale recente care de fapt au fost doar atacuri ale americanilor asupra altor tari, cu mult mai mici si cu potential de a opune rezistenta mult limitat. Daca acum civilii nu sunt crutati, nici macar cand soldatii sunt de partea lor (vezi “daunele colaterale”), cum va fi cand razboiul va fi la scara larga, intre state cat de cat echilibrate si cu resurse armate destul de semnificative?

Vom avea asadar de suferit toti, si orasele si satele vor fi atacate, vor exista probabil maceluri, masacre, atentate, pe langa bombardamente si de ce nu: arme nucleare.

Si chiar daca acestea sunt perspectivele, inseamna ca trebuie sa ne temem? Temerea este intr-adevar utila, dar putem foarte usor sa ne gandim pozitiv si sa realizam ca viata merge inainte si pe timp de rezboi, chiar daca exista deportari, atacuri asupra civililor, bombardamente sau alte lipsuri. Viata merge inainte si vom avea dificultati multe, din toate directiile. Exista insa si aspecte pozitive: vom trai cu mult mai mare intensitate. Pe timp de razboi, fiecare minut va fi o binecuvantare, fiecare intalnire cu un alt om va fi o sarbatoare si fiecare clipa de liniste ne va suna in urechi precum cantarea ingerilor. Nu realizam cat de frumoasa e viata, cat de nepretuita este sanatatea si cat de minunata este o zi cu cer senin sau chiar o ploaie abundenta decat atunci cand le pierdem si cand moartea ne ameninta dupa colt, cand boala ne loveste pe nepregatite si ne trezim alergand din spital in spital fara speranta si nu ne dorim nimic altceva decat ca toate sa revina la cum au fost, la normalul pe care nu il puteam aprecia si pe care eram prea grabiti si prea obositi ca sa ne bucuram de el.

Asadar, cred ca razboiul va aduce si lucruri bune, altfel Dumnezeu nu l-ar ingadui, iar bucuria cu care vor trai fiecare clipa va fi doar unul dintre ele.

 

Mutarea pieselor de şah

Lumea e o mare scena de teatru cu numeroase scenarii, cu numeroşi regizori şi cu şi mai mulţi actori. Din când în când, însă, un nebun îşi adună o clacă şi pornesc la război. Nu se întâmplă prea des, dar când se întâmplă, nu e deloc bine. Nu cred că suntem prea departe de începerea unui nou război. Dacă la ora de istorie ni se spunea că înaintea Primului Război Mondial Balcanii erau un butoi de pulbere care stătea să explodeze, acum toată lumea este o mare de grenade cu cuiele scoase care aşteaptă doar să fie declanşate de primul foc de armă.

Mişcările din Africa de Nord şi din Orientul Mijlociu sunt clar terenul principal unde se joacă cea mai importantă partidă între Imperiul anglo-american şi China în principal, cu Rusia şi celelalte puteri locale (cum ar fi Turcia sau India) stând în expectativă în aşteptarea momentului propice de a intra în joc. Prin provocarea lanţului de pseudo-revoluţii din Africa, americanii urmăresc stârnirea unui domino care să se oprească tocmai în China şi care în drumul lui să rezolve o data pentru totdeauna şi “problema palestiniană”, care fără Siria şi fără un Iran aflat în cursa pentru dobândirea armei nucleare nu ar mai fi o problemă.

China în încercarea disperată de a face faţă dezvoltării interne şi a presiunii discrepanţelor sociale are nevoie de resurse şi are nevoie de extinderea influenţei sale economice înspre vest, acolo unde se află atât resursele care îi trebuie cât şi principalele rute de transport al acestor resurse. Pakistanul nu este degeaba ţinut în stare de asediu de americani, ci tocmai pentru a opri extinderea economică a acestora înspre vest. Chinezii au rezerve şi cumpara tot ce pot şi are valoare şi potenţial. Să nu uităm împrumutul de 1 miliard de dolari pe care chinezii l-au dat Moldovei în 2009,  un stat minuscul, aflat destul de departe şi fără prea mari resurse pe care să le ofere în caz că nu va putea returna banii. Rusia care are cu mult mai mari interese în Moldova, nu a putut oferi decât 500 milioane de dolari. Cu atât mai mulţi bani ar avea China ca să cumpere ultimele picături de petrol rămase în Orientul Mijlociu şi să le transporte prin câteva super-conducte gigant făcute de chinezii mititei, mulţi şi harnici care fac autostrăzile cum fac furnicile cărările.

Dar nu doar extinderea Chinei spre vest încearcă americanii să rezolve prin valul de revoluţii programate din Africa, ci şi caută să provoace haos în aceste ţări cu resurse bogate pentru a le domina şi pentru a le putea exploada astfel mult mai uşor. Cum altfel am fi pierdut noi plata datoriei externe de către Irak, daca nu ar fi venit aliaţii noştri să dea jos cu Sadam şi să le sugă petrolul irakienilor? Credem noi că americanii plătesc factura irakienilor? Eu nu cred că plătesc, de vreme ce irakienii încă nu pot să se scape de americani, pentru ca cine împarte, parte îşi face.

Dupa Siria, cel mai probabil va urma Arabia Saudită. Nu cred că Siria va fi greu de dat jos, în Arabia Saudită însă o să fie foarte interesant pentru că deja saudiţii şi-au asigurat spatele prin cererea şi probabil primirea protecţiei Pakistanului. De altfel, nici Siria nu va fi piece of cake, cum a fost Egiptul şi Libia: Siria are tratat cu Iranul de apărare reciprocă, aşadar nu cred că NATO va bombarda prea curând Damascul. Influenţa serviciilor şi cârţitele deja plantate vor face însă misiunea de destabilizare mai uşoară decât pare pentru serviciile americane.

O mare necunoscută este însă rezistenţa şi docilitatea popoarelor. In Egipt după cum am văzut prima piaţă a libertăţii pe care au avut-o a trecut destul de repede ca un mare fâs. Sa vedem însă mineriadele cum o să se desfăşoare.

Pe bursă lucruri noi şi nemaiîntâlnite se întâmplă: căderi bruşte ale preţurilor la aur, argint, petrol şi chiar stocuri. A durat doar 2-3 zile, cam de când a început Soros să îşi vândă aurul. Nu ştiu dacă el e cauza, mă îndoiesc că ar fi putut provoca doar el valuri atât de mari. A mai fost şi spectacolul cu Bin Laden care a ajutat petrolul să o ia în jos, şi probabil a tras cu el şi celelalte. La cam o zi după au fost anunţate şi datele economice din SUA referitoare la locurile de muncă şi la alţi indicatori – date destul de pesimiste – prin urmare, s-au cam nimerit multe ştiri care au scapat şi acum dolarul de la o prăbuşire abruptă în care se angajase.

În SUA tensiunile politice se accentuează. Încercarea lui Obama de a ţine tiparniţa în funcţiune se blochează de refuzul republicanilor cărora le e frică de popor care a început să cam înţeleagă de ce creşte preţul benzinei.

În Europa este încă linişte, Spania nu a căzut încă şi Germanii nu au anunţat încă întoarcerea la marcă. Să vedem în toamnă ce direcţie va impune noul guvernator al BCE care se pare că va fi italian, deşi nemţii deocamdată se opun arătând cu degetul la datoria Italiei. Vedem încă o dată că la unirea europenilor e la fel ca la Moş Ion Roată: ai pământ? ai rumâni. Ai datorii mari? Ciocu mic! Actualul sef, Trichet, a reuşit să dea în cap euro-ului tocmai când începuse să călărească bine dolarul. Ce mă miră, e că deşi spreadurile au ajuns la limite maxime, presa nu prea mai discută despre asta. Cam cum e şi cu radiaţiile din Japonia despre care nu mai auzim mare lucru deşi încă sunt cu mult peste nivelurile de siguranţă. Ce e mai trist, e că deja au început să apară maşini radiate fabricate în Japonia, pentru fericiţii posesori care şi le pot permite.

Keiser Report #76 – economia razboiului

– Tony Blair recunoaste: Dick Cheney vroia sa schimbe lumea dupa 11 Septembrie, ar fi pornit razboaie peste tot
– banii cheltuiti pentru securistii americani a crescut cu 250% dupa 11 Septembrie (cheltuielie recunoscute, exclusiv black budget); SUA se aseamana foarte mult cu China in aceasta privinta; 30.000 de americani au numai jobul sa asculte telefoanele;
– iranienii ca sa scape de bombele americanilor ar trebui sa se imprumute la bancherii de pe Wall Street; daca iranienii si palestinienii ar fi indatorati pe viata la acestia, niciodata SUA (aka Wall Street) nu i-ar bombarda;
– despre raboiul biologic prin alterarea alimentelor;

<iframe width=”420″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/2O8PaPKRKC0″ frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>

Cum se cuvine să aşteptăm războiul

Daţi neamurilor de ştire lucrul acesta: Pregătiţi-vă de război! Înflăcăraţi vitejii! Toţi bărbaţii buni de luptă să dea fuga şi să se apropie. Faceţi din brăzdarele voastre săbii şi din secerile voastre lănci!
Cel slab să zică: “Eu sunt viteaz!” (Ioil 4,9-10)

Vă vine să credeţi că unii oameni ia în considerare în deciziile cu privire la viitorul familiei şi al carierei lor posibilitatea (ba chiar probabilitatea) ca războiul să înceapă toamna aceasta. Am mai amintit într-un articol  anterior de prietenul care dorea să îşi ia pământ mai spre nordul ţării deoarece este ferm convins că toamna aceasta va începe războiul şi după cum i-a spus lui un părinte de pe la Petru Vodă care ar fi cercetat nişte pustinici din Moldova, pe langă faptul că va fi vai de cei din oraşe, nordul ţării va fi mai păzit. Iar dacă mai băgăm şi Iranul în ecuaţie cu ale sale rachete de rază medie de acţiune, avem şi o explicaţie reală a unei spaime ireale. Dacă nu mă înşel, profeţia care l-a speriat pe prietenul acesta, este asta. Amuzantă descrierea făcuta acestor pustinici: “cu vieţuire îngerească”. Bine că nu i-au făcut deja îngeri. Nimeni nu şi-a pus problema cum a “ieşit” această profeţie la suprafaţă dacă pustinicii aştia chiar au o vieţuire îngerească, că dacă au vieţuire îngerească, probabil nu primesc audienţe şi nici reporteri. Că ce sunt altfel cei care răspândesc aceste baliverne, dacă nu un fel de reporteri care informează  oamenii despre aceste lucruri vrednice de crezare (ca doar fratele I. pare  om serios).

Ar fi o banalitate sa spun ca vremurile pe care le traim sunt tulburi, dar cred ca si mai banal e sa spun ca, pe masura ce trece timpul, oamenii devin ei mai tulburi ca vremurile. Iar de vina consider ca este tocmai bombardamentul informational, globalizarea, transporturile si toate minunile care se zice ca ne-au apropiat, dar de fapt ne-au sclerozat mai mult decat ne-au apropiat.

Sa revin insa la razboi: va veni sau nu va veni? Daca cineva ar aminti azi ca chiar daca vine ori nu vine razboiul, chiar daca vine ori nu vine apocalipsa, noi oricum trebuie sa fim pregatiti de moarte, caci sfarsitul nostru particular este sfarsitul lumii pentru fiecare in parte, nu prea il asculta nimeni, sau daca il asculta nu sunt impresionati. Insa, daca cineva din coltul celalalt al tarii vine si ne spune ca a auzit el de la altii ca nu stiu ce pustnic rus a zis ca ori in 2010 ori in 2011 este o mare probabilitate ca sa se intample razboiul profetit de nu stiu ce alt parinte cu viata ingereasca, daca deci e vorba de razboi mondial (sau macar regional), oamenii nu doar ca belesc urechile ca magarii si trambiteaza apoi pe unde apuca ce au auzit ei ca sa se pregateasca si altii, ci ia si deciziile de viata pe baza acestor “profetii”. Care sa fie motivul care duce ca temerile oamenilor sa fie asa de usor manipulate de vrajmas incat un pericol potential imaginar fara prea multe premize in realitatea concreta sa aiba o relevanta simbolica mult mai mare pentru o mare categorie de oameni decat mult mai banala frica de pacat si de calcarea poruncilor lui Dumnezeu, care este o realitate mult mai concreta si mai palpabila decat cea a unui razboi care planeaza asteptarile lor atat de obsesiv, mai ales in ultimul timp. Si nu cred ca doar criza economica a alimentat aceste inchipuiri.

Deci, din ce am observat eu, mai intai vine spaima de razboi, declansata de cine stie ce profetie, confirmata mai apoi de stirile care vin in fiecare zi, si mai apoi tulburarea produsa de aceasta spaima care afecteaza felul cum cei cu credinta slaba si fara dreapta socoteala iau deciziile. Nu cred ca ne e specifica doar noua romanilor ortodocsi aceasta slabiciune, la americani s-a manifestat prin fobia de comunism si era ceva normal pentru un american sa aiba la indemana un buncar plin cu conserve in anii 60. Ar fi normal insa ca ortodocsii de azi din Romania, avand la indemana experienta parintilor lor care au trecut printr-un razboi de peste 50 de ani, – caci ce altceva a fost comunismul? – si care au o credinta care ii cheama la mucenicie si la lupta cu vremelnicia intru dobandirea vesniciei, sa nu se sperie cu una cu doua de razboi, chiar daca acum ar da la stiri ca a inceput al 3-lea Razboi Mondial.

Mai intai de a povesti cum ma pregatesc eu de razboi, as dori sa pun  o intrebare la care inca eu nu i-am gasit un raspuns foarte clar si care ma macina foarte mult. Intrebarea care se afla de fapt  in spatele motivului de a scrie acest articol este: oare nu este pacat sa vorbim de razboi? Nu e pacat sa gandim ca gata, razboiul e pe vine sau ca poate veni. Nu cumva il hulim pe Dumnezeu, noi care traim totusi in conditii cu mult peste ale parintilor si bunicilor nostri.  In loc sa ii multimim lui Dumnezeu si sa ne rugam mai cu foc pentru pacea lumii si toate celelalte ectenii, noi ne comportam deja ca niste soricei care planuiesc cum pot scapa de urgia lui Dumnezeu. Caci ce este razboiul daca nu rasplata lui Dumnezeu pentru pacatele oamenilor si canonul de indreptare. Ce ne-ar strica noua daca ne-am vedea  de treaba noastra de zi cu zi si am lucra mantuirea asa cum putem, bucurandu-ne de toate cate le avem spre bucurie si cautand mai intai sa facem pace cu aproapele, cu noi si cu Dumnezeu. Caci daca ar fi de dat o reţetă a fericirii, aceasta este: sa fii impacat cu toti, cu tine si cu Dumnezeu. Inainte de razboiul mondial ar trebui sa ne temem mult mai mult de razboiul cu metehnele noastre. Caci sunt sigur ca fiecare are de luptat cu cel putin o patima care il sperie. Deci, eu vorbesc de razboi cam cu jumatate de gura pentru ca simt ca intr-un fel poate il hulesc pe Dumnezeu. Sfintii nu s-au jenat insa sa vorbeasca despre razboi, si am avea multe de invatat citind ce au ei de spus. De exemplu, numai un cuvant al Sf. Nicolae Velimirovici ne-ar fi de ajuns ca sa rupem multe iţe de ganduri intortocheate: “Cei ce nu duc razboi cu ei insisi, cu patimile, viciile si pacatele lor, il duc negresit impotriva lui Dumnezeu si a aproapelui

In final, as dori sa va povestesc cum ma pregatesc eu de razboi:

1) ii multumesc lui Dumnezeu de fiecare data cand ma asez in pat sa ma culc ca am un pat unde sa ma odihnesc si o casa unde sa nu ma ploua (multumesc si pentru celalte daruri, dar astea doua sunt in special legate de faptul ca traim vremuri de pace); uneori cand imi aduc aminte, ii multumesc si cand beau o bere sau mananc un mic (de fapt mai multi), ca ma pot desfata de asemenea bunatati; foametea din Leningrad in timpul asaltului mi-a ramas adanc intiparita in minte din documentarele vizionate;

2) nu imi fac planuri de viitor mai mari de 2-3 luni, si atunci sunt cu referire la concedii; acum de exemplu, abia astept sa dea ninsoarea ca sa plec la ski;

3) nu strang bani multi, caut sa cheltuiesc tot ce pot; in caz ca vine razboiul o sa vad atunci ce fac, Dumnezeu cu mila (eu cred ca mai intai o sa cada  bancile); stiu ca ar fi bine sa cumpar aur, dar mi-e teama ca aurul imi va da o falsa iluzie de securitate si mai ales ma tem ca voi pierde din nadejdea in Dumnezeu; cand ma gandesc la aur, am in minte o imagine cu o balanta in care intr-o parte e aurul si in cealalta Dumnezeu;

4) nu vand pamantul de la tara nici pe milioane de euro; stiu ca ar trebui sa ma imprietenesc cu vecinii de la tara, dar nefiind de-al satului asta e cam imposibil;

5) ma gandesc ca poate ar trebui sa ma invat sa mananc mai simplu si mai putin; o fac insa cam rar si cam putin  – la asta mai am de lucru;

6) ma uit la filme care prezinta viata in razboi  sau imediat dupa; ultimul film vazut m-a impresionat profund, cu adevarat am simtit ca nu am pierdut timpul vazandu-l, ceea ce mi se intampla extrem de rar; filmul se numeste Sudba Cheloveka (Destinul unui om), este regizat de Sergei Bondarchuk in 1959 si este unul dintre putinele fimle sovietice cu valoare si in care nu se face propaganda comunista; un om lupta in razboi si pierde totul; se lupta sa nu isi piarda mintile si reuseste: viata merge inainte;

Datori suntem noi crestinii sa avem mereu  indeaproape frica de moarte. Frica de moartea – zicea pr Cleopa – e ca doua ziduri care ne feresc de pacat si ne ajuta sa mergem inainte; prin temeri excesive si planuri complicate nu facem decat sa sporim in necredinta. Orice indoiala, orice ezitare este un pas inapoi. Intr-adevar dreapta chibzuiala, socotinta cu pricepere sunt de dorit, dar cine poate pretinde ca e in stare sa se poata pregati cu adevarat pentru vremea de maine? Mai bine ar fi sa ne pregatim noi pentru ziua de azi, observand ce facem si ce nu facem cum trebuie si ce putem schimba, ce ne sta in putere sa mutam din loc acum ca sa putem muta muntii mai apoi.