Scandalul ecumenist din sânul ortodoxiei pentru to(n)ți

Am vazut o conferinta despre Sinodul din Creta (fost Sfantul si Marele Sinod in nomenclatura oficioasa, actual doar Sinodul din Creta) si ma gandeam urmarind-o ca pentru cei care nu sunt ortodocsi, intreaga dezbatere si tensiune interioara a ortodocsilor este un mare mister si o mare necunoscuta.

Ca un argument la aceasta afirmatie as aduce faptul ca presa laica ignora total subiectul, desi cu siguranta avand in vedere ca majoritatea ortodocsilor sunt implicati si preocupati de aceasta chestiune, subiectul “ecumenism & Creta” ar fi mult mai fierbinte decat subiectul “Arsenie Boca” care a fost preluat, exploatat si “rumegat” pana la refulare de presa laica.

O sa incerc sa fac asadar o prezentare a problemei pentru cei care nu sunt ortodocsi sau sunt doar ortodocsi botezati dar neimplicati in chestiunile de zi cu zi ale Bisericii Ortodoxe sau chiar daca sunt implicati, nu au habar de chestiune sau nu o inteleg. Scopul initiativei mele este de a clarifica si a prezenta pe scurt problema, desi evident ca nu voi reusi.

In esenta problema este simpla: in randul ortodocsilor exsita grade diferite de relationare cu eterodocsii (crestinii neortodocsi) care grade, dupa ce ca sunt multe, mai au si o alta consecinta (dimensiune, influenta): fiecare crestin ortodox priveste pe alt crestin ortodox mai ales prin prisma prin care acesta se relationeaza la eterodocsi.

Relationarea la eterodocsi variaza imens de la considerarea catolicilor ca frati de credinta si frati intru Hristos, care au Sfantul Duh si doar ca sunt … putin schismatici si asta din motive istorice, pana la considerarea ca catolicii sunt eretici si sunt total in afara Bisericii, nemaiavand valabila nici o taina si prin urmare si nemaiavand Duhul Sfant; la acest grad maximal de alergie fata de eterodocsi, mai exista un adagio: ortodocsii care au tangente cu ei de asemenea pierd Duhul Sfant si mantuirea, fiecare ortodox fiind dator sa le spuna adevarul, cum ca ei sunt rataciti, ca semn al iubirii totale. De asemenea, pomenirea ierarhilor cu un anume grad de afinitate la ecumenism, este tot erezie.

Pare complicata explicatia, sa facem deci o paralela. Sa presupunem ca intr-o familie sunt doi frati. Unul este alcoolic (eretic). Pozitia ortodocsilor “extremisti” [1] ar fi ca celalalt frate (care nu este alcoolic), deci ortodoxul, nu doar ca nu trebuie sa bea impreuna cu alcoolicul si nu doar ca nu trebuie sa se faca ca ploua si sa nu ii zica nimic acestuia, doar pentru a mentine o legatura ce pace si intelegere. “Extremistii” ortodocsi sunt de parere, ca fratelui alcoolic trebuie sa i se spuna adevarul in fata: “esti alcoolic si o sa mori!”, nu trebuie tratat special sau cu blandete, nu trebuie lasat sa bea fara sa i se atraga atentia si fara a mentine o “sfanta” raceala fata de el, avand contact minimal, utilitar, ocazional si in nici un caz petrecand timpul impreuna cu el sau avand anumite activitati care doar sa il amageasca pe alcoolic ca nu are nici o problema si ca faptul ca el este alcoolic este doar o simpla alegere, in esenta si el este un om normal. Cred ca am complicat si mai mult explicatia prin paralela facuta, deci o termin aici, spunand ca daca ar mai exista inca un frate al celor doi care nu e alcoolic (deci inca un ortodox) acela daca ar fi mai “caldicel” (“iubitor”) cu alcoolicul si desi nu ar bea si nu l-ar incuraja pe cel alcoolic in patima lui, daca doar ar avea un alt fel de relatie cu cel alcoolic, fratele “extremist” s-ar certa cu celalalt frate “caldicel” mai rau decat cu “alcoolicul” pe motivul: tu ii faci rau pentru ca ai relatii cu alcoolicul si nu ai curajul sa ii spui in fata ca greseste si ca trebuie sa se indrepte. Tu esti dator sa ii arati adevarul si sa stai departe de el si prin faptul ca nu faci asta, nu te mai consider fratele meu, asa cum nici pe alcoolic nu il mai consider fratele meu.

Ce as vrea sa retineti insa din aceasta paralela este ca eterodocsii sunt cumva ca alcoolicii in perseverenta in credinta lor. Adica asa cum un alcoolic nu prea se lasa de alcool, tot asa si un eterodox nu are nici o sansa sa treaca la ortodoxie, doar pentru ca cineva ii spune ca nu face bine ce face si ca a nimerit pe cai gresite. Aceasta este o evidenta cu care sunt de acord toate taberele: discutia cu eterodocsii nu va duce la nici o convertire. Cu toate acestea, samburele disputei este cum relationam cu ei, cum dialogam, cum facem sau nu facem parte din asociatiile lor, din adunarile lor.

Daca ar sti eterodocsii ce dispute se dau in randul ortodocsilor pe seama lor, cu siguranta ar fi foarte onorati.

Exista asadar mai multe chestiuni legate de relationarea cu eterodocsii, fenomen numit generic “ecumenism”, cel putin din perspectiva ortodoxa. Pentru ca ecumenismul, din perspectiva eteorodoxa, este in general o componenta a triadei politica-religie-economie prin care se incearca mai pe sleau mai pe sustache, unirea tuturor oamenilor intr-o mare hora tovaraseasca globala. Stiu ca pare putin conspirationista aceasta afirmatie, dar numai prostii in ziua de astazi nu observa trendurile pe plan politic, religios si economic de unificare totala a omenirii. Nu acuzam si nu diabolizam (acum) aceast fenomen, doar il amintim, daca veni vorba de ecumenism. Evident, putini ortodocsi inteleg si accepta aceasta viziune a mea, cum ca ecumenismul este doar o miscare globala de nivelare si unifircare fortata a religiilor in vederea acceptarii unei conduceri si mai degraba a unei politici globale, vazuta de multi ca consecinta fireasca a “evolutiei” societatii umane, mai ales din punct de vedere tehnologic si prezentata adeseori (adica unitatea religioasa) ca singura sansa pentru pacea oamenilor pe pamant, de vreme ce religiile (nu-i asa?) au fost cauza tuturor razboaielor [2]

In ce priveste ortodocsii “toleranti” care iubesc si accepta ecumenismul, pentru ei ecumenismul este in esenta un prilej de marturisire, un cadru de a il marturisi pe Hristos lumii, celorlalti, eterodocsilor, o implinire a poruncii lui Hristos sa nu punem lumanarea (becul) in loc ascuns, ci sa-l punem acolo unde lumineaz intreaga incapere. Cum sa afle necredinciosii despre Hristos, daca noi nu mergem acolo sa vorbim cu ei, sa le explicam, sa ii invatam etc. Aceasta raportare se afla insa in conflict total cu realitatea, eterodocsii tratand ortodoxia ca pe o relicva ciudata si total neatragatoare, care are singurul merit de a avea cantari frumoase si rituri “mistice” interesante – cam ce le lipseste lor. De asemenea, evident ca prospectul convertirii eterodocsilor in urma discutiilor si relatiilor ecumeniste oficiale ale capilor bisericiilor ortodoxe este hilar. Daca facem o mica statistica, probabil sunt mai multi eterodocsi convertiti la Athos – apogeul “extremismului” ortodox decat in toate horele unirii cantate si dansate impreuna de toti profesorii si studentii teologi trimisi la universitati eterodoxe in vest in cadrul proiectelor ecumeniste sau a altor manifestari ecumeniste cu implicarea unor elemente “tolerante” din randul ortodocsilor.

As continua cu o revenire la gradele diferite de raportare la eterodocsi, pentru ca principala disputa aici este: gradatia este foarte neclara, nu doar variata. Parametrii relationarii sunt de asemenea amestecati si alambicati ceea ce face extrem de dificila si discutia: de vreme ce nu avem acelasi inteles asupra acelorasi termeni, intelegerea este imposibila. Aici intervine si problema sinodului din Creta si a ierarhiei bisericilor ortodoxe care s-au intalnit: confuzia cu privire la termeni si la chestiuni, incercarea de a cuprinde in discutii si in intelegeri toate perspectivele, toate gradele de raportare ale tuturor ortodocsilor. E ca si cum ai incerca sa scrii o poezie care tradusa in mai multe limbi, sa rimeze in fiecare. Evident ca chiar daca practic s-ar reusi asta, sensul este imposibil sa fie acelasi.

Este poveste lunga sa incercam sa explicam cu punctul pe “i” unde si cum s-a gresit si ce as fi facut eu mai bine sau ce au facut ei gresit. Este de altfel, o ispita si o cale gresita: am cadea in acelasi labirint. Ce nu  s-a facut, dupa parerea noastra, este limpezirea si simplificarea raportarii la eterodocsii prin anatemizarea acestora, care ar fi garantat continuitatea cu sinoadele trecute si ar fi asigurat pacea si acceptarea de catre toti ortodocsii a oricaror decizii cu privire la prospectul unor dialoguri sau colaborari cu ereticii in privinta realizarii obiectivelor si scopurilor importante si necesare pretinse a fi luate in calcul in cadrul dialogului cu celelalte biserici / confesiuni / credinte.

Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa presupunem ca la sinod s-ar fi hotarat: Ii dam anatemei pe eterodocsi (catolici, protestanti, toti care isi zic crestini dar au renuntat la credinta celor 7 Sfinte Sinoade). Numim ecumenismul erezie. Totusi, dorim dialog si colaborare pentru pacea lumii, ceea ce necesita dialog si intelegere cu toate credintele, indiferent de cum se numesc si cum se considera ele (biserici, crestini etc.) Aceasta varianta ar fi fost optima si eu nu inteleg si nu voi intelege niciodata de ce nu s-a mers pe ea.

Revenind la incercarea de a explica neortodocsilor aceste dezbateri din sanul ortodoxiei, trebuie sa facem o mica paranteza. Specific ortodocsilor (in cadrul tuturor crestinilor) este pastrarea cu strictete a dogmelor, importanta pe care dogmele o au. Similar matematicienilor care lucreaza cu notiuni abstracte, clare, cu teoreme, axiome si masuri precise si in ortodoxie lucrurile sunt clare, ortodoxia se mandreste cu unitatea de credinta marturisita la fel de toti sfintii din toate locurile si din toate timpurile. Evident, ca nu toti ortodocsi sunt la fel de orientati inspre dogme si ca in orice ograda, exista si uscaturi. Ca in orice organism sanatos in care apar celule canceroase si in ortodoxie apar anomalii (singularitati) prin intermediul unor personaje sau idei care desi la o prima privire par ortodoxe, la contactul cu ele, ortodocsii care nu au fost inca “infectati” au un reflex alergic (simt mai intai ca ceva nu este in regula). “Mutatiile” pot fi mai mici sau mai mari. Unele “celule” le pot observa mai usor fie pe unele fie pe altele, alte celule nu doar ca nu realizeaza si nu observa mutatiile dar sunt predispuse la a fi “infectate”. Si astfel se produce “inflamatia”.

Am cam lungit deja articolul, si in final simt nevoia sa fac o trecere in revista a punctelor aflate in disensiune

  • putem sau nu putem folosi termenul “biserica” cand discutam despre “adunari ale eterodocsilor”?
  • trebuie sau nu trebuie noi ortodocsii sa facem parte din Consiliul Mondial al Bisericilor?
  • putem sau nu putem sa dialogam cu eterodocsii intr-un cadru oficial?
  • acceptam sau nu acceptam validitatea casatoriei dintre un ortodox / o ortodoxa si un eterodox / o eterodoxa? daca da, in ce conditii?
  • a fost sau nu a fost Sinodul din Creta un sinod ecumenist si care a facut voia lui Dumnezeu sau a fost un sinod talharesc?
  • mai pomenim sau nu mai pomenim pe ierarhii care au semnat documentele acestui sinod?
  • e bine sau nu e bine ca ortodocsii de rand sa ia actiune sau trebuie sa ascultam orbeste de ierarhi?

La toate aceste intrebari cred ca eu am mai raspuns, de aceea nu le voi relua. Pun insa o intrebare: daca declararea ecumenismului ca erezie ar fi adus pacea in ortodoxie, cum de ierarhii nostri tin mai mult la un dialog extrem de abstract si discutabil de util sau iminent cu eterodocsii care oricum nu ar fi alterat cu nimic in cazul marturisirii fara tagada a ortodoxiei prin anatemizarea eterodocsilor?

As avea si cateva raspunsuri, dar tare ma tem ca adevarul il stiu si singuri cei pe care intrebarea ii priveste …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

[1] cf. categorisirii facute la inceputul conferintei de la Neamt de Pr. Mihoc

[2] iata si concluzia unui ateu aprig: All Wars are Banker Wars – Mike Rivero

Vrednic este!

Mai bine mai tarziu decat niciodata …

IPS Teofan a dat un raspuns zgomotului din ultimele zile din Moldova cu privire la tristul eveniment care a avut loc in Creta si prin care cativa lupi au incercat sa insele oile si sa le ia la plimbare pe plaiuri “ecumenice”. Despre Sinod am mai scris in cateva articole.

Despre ce s-a intamplat / se intampla in Moldova, nu stiu prea multe. Evident au fost luari de pozitie si mesaje mai mult sau mai putin oficiale ale unor manastiri. Am vazut chiar si ceva inregistrari video cu interpelari directe ale IPS Teofan si un scurt dialog cu credinciosii, la sfarsitul unei vizite pastorale.

De altfel, IPS Teofan este indeajus de lipicios incat sa poata fi abordat de oricine cu orice problema. Imi aduc aminte, cand era la mitropolit Craiova, eram in vizita la Frasinei cu nea Gogu si cand am dat de el, nea Gogu parca intalnise un vechi prieten cu care avea niste chestiuni de discutat neterminate. IPS Teofan l-a intampinat: “si pe-aici ma urmaresti?”. Semn ca, povestea era lunga … “Da, va urmaresc, asa este, parinte, am de discutat cu dumneavoastra multe”, semn ca si la intalnirile anterioare, nea Gogu, desi avea niste “chestiuni” aiuristice de discutat, nu fusese flituit prea rau, de mai avea curajul sa incerce inca o data sa mai fure din timpul mitropoliului.

Salutam in primul rand ca un ierarh si-a gasit timp si interes sa dea un raspuns si nu si-a bagat capul in nisip cum se obisnuieste la noi. Poate ca “meritul” acestei reactii este si presiunea exercitata de moldoveni, stiut fiind ca in materie de credinta, Moldova este fruntea. Chiar daca insa tulburarea era atat de mare incat nu putea fi ocolit un raspuns, din felul cum a raspuns, vedem fara tagada ca ierarhul este interesat de ce zic oamenii, ii asculta, le raspunde si vrea pace. Si nu orice pace, vrea pace sincera. Caci mai sunt unii care vor pacea mortii, adica vor sa te termine sau sa te elimine ca sa nu mai poti zice nimic. Ca ierarh, IPS Teofan putea foarte usor sa foloseasca bastonul. Nu era frumos din partea lui, dar sa recunoastem aceasta posibilitate.

Cu privire la continutul comunicatului, ar fi multe de zis si de analizat. Evident, multi nu se vor simti satisfacuti si viseaza la lepadari totale de actul semnarii. Pot sa astepte ei mult si bine … In ultima instanta, trebuie sa luam oamenii (inclusiv ierarhii) asa cum sunt si sa nu avem pretentie de sfintenie de la ei. Poate un ierarh sfant ar avea curajul sa faca un act de lepadare, mai ales dupa ce a vazut reactia turmei pastorite. Poate un ierarh sfant nu ar fi semnat niciodata si dupa prima si a doua marturisire a adevarului in acea adunare, ar fi plecat acasa inainte de terminarea Sinodului si ar fi inceput lepadarea de acest sinod de pe alta pozitie. Evident consecintele erau grave si acest scenariu prespunea multe riscuri. De aceea am si pus “poate” in fata, eu nu zic neaparat ca asa ar fi fost bine.

Raspunsul contine insa unele clarificari salutare ale pozitiei IPS Teofan, care dupa parerea mea ne ajuta in a ne pastra nadejdea in el. Poate eu sunt subiectiv si afinitatea catre acest ierarh sa imi intunece judecata, dar din cunostintele mele, este prima data in ultimii ani cand un ierarh BOR il numeste pe papa eretic, chiar daca o face colateral, intr-o insiruire de erezii ale “eterodocsilor”. De aceea, eu consider ca indiferent de cat de problematice ar fi fost hotararile sinodului din Creta, cata vreme oricum peste tot, ierarhii sunt stransi cu usa de credinciosi si nu mai stiu incotro sa o ia, clarificarile IPS Teofan sunt indeajuns pentru a calma spiritele. Evident insa ca spiritele nu se vor calma, cel putin nu toate.

Unde ne aflam, deci? Mai multi ierarhi, nu doar romani, unii cu nume grele (IPS Teofan fiind unul, Serafim de Piraeus fiind altul), unii participanti sau altii neparticipanti au criticat mai putin sau mai mult hotararile acestui sinod. Nu am auzit inca nici o lauda sau manifestatie de salutare a gloriosului sinod, crestinii ortodocsi de nicaieri nu au iesit cu frunze de maslin, nu au facut procesiuni si nici macar nu si-au manifestat in vreun fel extazul ca la acest sinod s-a facut istorie si ca documentele lui vor intra in istorie cum spera, automagulindu-se, purtatorul de cuvant in cadrul unei conferinte de presa comentata si de mine aici.

Evident speranta ecumenistilor este ca desi acest sinod a fost o “lovitura de stat” esuata, problema este temporara, zgomotul va trece, este doar o reactie de moment. De altfel, nici asteptarile lor nu erau prea mari. Organizatorii ecumenisti ai acestui sinod (Patriarhia de Constantinopol) cu siguranta stiau ca vor avea multa opozitie, “traditionalistii” “extremisti” nefiind doar specifici Romaniei, cat mai ales Greciei, Rusiei, Americii si in general intregii lumi ortodoxe. De altfel, ortodoxie in afara traditiei si in afara extremelor nici nu se prea poate. Se intelege ca atunci cand vorbim de extreme ne referim la sensibilitatea extrema cu privire la orice schimbare sau tentativa de schimbare, mai ales cand tentativa este parsiva si nu este facuta cu sinceritate, pe fata.

Eu ca extremist anti-ecumenist, nu inteleg de ce ierarhii ortodocsi care iubesc ecumenismul nu se duc la catolici sau la alti eretici, sa isi faca secta lor, sa isi ia langa ei alti ortodocsi ecumenisti (daca or fi si de astia) si sa se iubeasca pana in vecii vecilor. De ce trebuie sa imi bage mie pe gat, ca ortodox, ecumenismul lor? De aici numesc perversitate, tentativa esuata de introducere in hotararile sinodului a recunoasterii altor “biserici”. Daca nu ma insel, lucru deja implinit in declaratiile sau unele documente semnate de Bartolomeu.

Prin urmare, chiar inainte de a incerca schimbarea, ecumenistii stiau ca vor avea rezistenta. Care a fost planul initial? Facem ce putem acum, o sa fie ceva zgomot, si restul continuam la urmatoarele intalniri, caci deja IPS Teofan este al doilea ierarh care aminteste de “permanentizarea” acestui “Sfant Sinod”, semn ca dincolo de hotararile oficiale, mai sunt si unele neoficiale. Deci, la urmatoarele intalniri, se planuia continuarea opereri de “unificare” a “bisericilor”. Planul nu este inca cu nimic alterat, momentan suntem in etapa cu “zgomotul”, singurele semne de intrebare este cate patriarhii se vor mai intoarce?

In concluzie, situatia actuala este “ceata”. De aceea, este bine sa fim totodata rezervati si totodata atenti cu privire la tot ce se intampla, cerand cu fermitate afirmarea ecumenismului ca erezie, fiind singura certitudine ca Biserica Ortodoxa va pastra dreapta credinta si va spune lucrurilor pe nume.

Am spus-o si o repet: declararea intr-un sinod a ecumenismului ca erezie ar fi singura sansa de unitate reala a ortodocsilor si primul punct de pornire in rezolvarea celorlalte probleme. Cata vreme, aceasta problema nu este rezolvata cum trebuie, nu vom avea parte decat de certuri si biserica ortodoxa va fi sfasiata. Vinovati vor fi multi: si mireni, si preoti si ierarhi. Dar fiecare are totusi o datorie si trebuie sa faca ce poate si ce se cuvine sa faca lui, in pozitia in care este.

Personal, nu cred ca deocamdata, pe baza actualelor hotarari, mirenii au dreptul sa ceara preotilor sa nu mai pomeneasca ierarhii. Pomenirea sau nepomenirea, cred ca este exclusiv responsabilitatea preotilor si mirenii nu au decat sa isi urmeze preotii in orice decizie vor lua in acest sens. Mirenii pot sa isi manifeste ingrijorarea, pot sa nu accepte hotararile, pot sa ii traga pe ierarhi de maneca – cum au facut-o deja moldovenii si bravo lor. Chestiunea insa este prea complicata si momentan nu este cazul ca mirenii sa propuna mai mult, anume pomenirea sau nepomenirea, ruperea sau ramanerea in BOR. De ce spun prea complicata? Pentru ca momentan, pentru mireni nu se schimba nimic. Acest sinod nu aduce nici o schimbare, iar luate la boabe marunte, hotararile nu sunt inca indeajuns de grave incat sa justifice o rupere. Evident, ce va urma, va fi probabil mult mai clar. Va fi momentul, dupa parerea mea, cand dilemele nu vor fi daca mai ramanem sau nu in BOR oficiala, ci dilemele vor fi, de care ierarh ne lipim si cum ne organizam. Atat de clare for fi apele, daca duhul care a pornit acest foc, va mai fi lasat sa il aprinda si mai mult.

Cat despre ierarhi, sarcina lor acum este grea dincolo de orice inchipuire, de aceea mirenii trebuie sa fie toleranti si sa se gandeasca la oameni in primul rand, sa se puna pe ei in locul ierarhilor pentru a intelege complexitatea. Nu stim amanunte si nici nu intram in speculatii. Dar ce ar fi putut sa faca un ierarh in afara de a nu semna? Sa nu semnezi este usor, sa fii insa si cu inima impacata ca ai facut voia lui Dumnezeu este cu totul altceva. Asta mai ales, daca esti prins si in alte curse, de alta natura, in chestiuni poltice, diplomatice, in fratii cu sus-pusi, care iti mai sugereaza din cand in cand ca nu e bine sa fi Gica-contra. Exista deci trepte ale caderii ca si treptele urcusului. Vazand ca secerisul a venit pentru ei, ar trebui sa luam seama si la noi, caci probleme poate la fel de mari ca ale lor vom avea si noi, chiar daca de alta natura.

In esenta, credinta este in pericol nu doar in urma acestui Sinod. Credinta noastra este mereu in pericol, in luptele cu ispitele de fiecare zi. Indemnul la discernamant al IPS Teofan trebuie sa fie primit nu doar cu privire la aceasta chestiune ci, avand in vedere “galceava diavolului” din zilele noastre, sa punem sub semnul intrebarii toate pornirile noastre si sa le trecem prin vamile rugaciunii, ale pacii si ale dragostei. Este greu, dar nu este imposibil, iar “intoarcerea” IPS Teofan prin acest mesaj este incurajatoare, chiar daca este doar un pas.

Pr. Peter Alban Heers: Parintii Bisericii erau foarte atenti la fiecare iota din invatatura de credinta

Cautand diverse pareri ale altor ortodocsi de prin alte tari despre Sinodul din Creta, am dat si peste un interviu cu pr. Peter Alban Heers, preot paroh la un sat de pe langa Salonic, doctor in Teologie Dogmatica al Universitatii din Tesalonic. Parintele a scris nenumarate carti despre miscarea ecumenista si despre al doilea Conciliu al Vaticanului. De asemenea, a tradus in limba engleza cartile Sf. Paisie Aghioritul.

Parintele mentine un podcast si un canal pe youtube. Evident, ultimele podcasturi se ocupa despre Sinodul din Creta. Din ele, am ales unul mai recent, de pe 24 iunie cand problematica era relativ fierbinte.

Pe scurt, parintele ne indeamna la trezvie si fermitate. Pe langa mesaj, mult mai interesante sunt nuantele, modus-ul operandi-ul propus si exemplele istorice. De altfel, intrebarile venind mai ales de la ascultatori din SUA, intreg interviul trateaza cu deschidere nenumarate probleme si intrebari care ii framanta pe ortodocsi. O lectie de comunicare extraordinara, cu totul diferita de emisiunile de la Trinitas in care sunt invitati doar ecumenistii si este promovata doar dogma ecumenista, pro-sinodala, evitand cu strictete toate partile subrede si capcanele evidente ale acestui sinod.

Marea diviziune a crestinilor ortodocsi dupa Sfantul si Marele Sinod din Creta

Inspirat de o postare de pe pagina de Facebook intitluata “Philosophy Matters“, am realizat o diagrama prin care am incercat sa cuprind efectul in sanul ortodocsilor al “Sfantului si Marelui Sinod Ortodox din Creta”, care s-a tinut de catre o parte a bisericilor ortodoxe autocefale luna trecuta si ale carui efecte abia au inceput sa apara, pe masura ce credinciosii incep sa devina curiosi despre acest sinod, sa afle ce s-a intamplat si presiunea in randul turmei drept-maritoare creste precum temperatura in aceste vremuri de incalzire globala, care incalzire prin consonanta a inceput sa miste si nemiscata liniste milenara din sanul Bisericii Ortodoxe ce a mentinut unitatea de credinta de atatea secole.

Cum si la case mai mari si la adunari mai alese se obisnuieste ca lucrurile sa se faca in graba, imprevizibil si ambigue, declaram si diagrama noastra ca “work in progress” si urmeaza sa revenim. Orice adaugiri / comentarii / recomandari sunt binevenite.

marea-diviziune

SINODUL DIN CRETA – despre picatura chinezeasca

Nici nu s-a uscat cerneala pe vechiul articol si deja apare o stire care desi unora le poate da sperante, mie nu face decat sa imi confirme una dintre spaime, exprimate in capitolul “Picatura chinezeasca nu loveste ca barosul” al articolului precedent.

Iata stirea despre care este vorba: un episcop roman din afara tarii (de Scandinavia), care a participat la “Sfantul si Marele Sinod” in delegatia BOR, a publicat un articol pe site-ul episcopiei in care face apel ca documentul cu privire la ecumenism sa fie nici mai mult nici mai putin decat “modificat” la viitoarele intalniri, “încât acesta să fie corespunzător așteptărilor comunităților ortodoxe și nevoilor creștinilor de pretutindeni.” Vom relua in totalitate comunicatul, in caz ca dispare:

Frământări asupra temeiniciei documentului Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine

 

Luând aminte la neliniștile exprimate de numeroși ortodocși asupra unor documente aprobate la Sfântul și Marele Sinod din Creta, îndeosebi asupra documentului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, aduc următoarele precizări conform conștiinței mele:
1. Contribuția delegației Bisericii Ortodoxe Române, inclusiv asupra documentului amintit, a fost întru totul ancorată în tradiția Sinoadelor Ecumenice și a predaniei ortodoxe. Contribuția s-a concretizat în amendamente acceptate de delegațiile celorlalte Biserici Ortodoxe, prin prestanța teologică și duhovnicească a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a ierarhilor din delegație.
2. Dată fiind maniera imprevizibilă în care au decurs dezbaterile și modificările aduse pe textul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, documentul final suferă, încă, în opinia mea, de ambiguități și exprimări neclare teologic și ecleziologic, în pofida amendamentelor delegației românești. Acest lucru a fost exprimat public de mitropoliți care au participat la lucrările Sinodului din Creta, cum ar fi, de pildă, IPS Hierotheos Vlachos, din delegația Bisericii Greciei, sau IPS Neofit de Morfou din delegația Bisericii Ciprului, dar și de către alți ierarhi participanți.
3. În concordanță cu propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel din cadrul lucrărilor Sinodului din Creta, ca întrunirile sinodale panortodoxe să devină periodice, cred că documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” ar trebui să fie supus, în continuare, dezbaterilor și modificărilor, astfel încât acesta să fie corespunzător așteptărilor comunităților ortodoxe și nevoilor creștinilor de pretutindeni.
Episcopul Macarie Drăgoi

Dincolo de mustrarile de constiinta pe care le poate avea PS Macarie, intrebarea care se pune: care va sa zica, documentele si marile sfinte hotarari semnate, sunt pur si simplu atat de efemere incat se pot modifica oricand pe viitor, sunt supuse dezbaterilor si modificarilor? Sa intelegem ca hotararile acestui “Sfant si Mare Sinod” sunt pur si simplu Work In Progress, care la fiecare intalnire mai capata niscavai imbunatatiri in functie de feedback-ul “comunitatilor” si in functie de “nevoile crestinilor de pretutindeni”?

Propunerea mie mi se pare socanta si arunca cumva mult mai multe semne de intrebare, venind nu de la altcineva decat de la un episcop care a participat si care teoretic stie ca hotararile sunt “sfinte”, vor “intra in istorie” si vor fi “asumate de participanti” (conform mesajelor oficiale emise in conferintele de presa si mesajele aparatorilor integritatii Sfantului si Marelui Sinod).

Care este deci adevarul? Care este marturisirea comuna si ce se urmeaza? Sa recapitulam: spre deosebire de mine, care scriu cand imi vine pe ureche si nu imi corectez articolele prea mult si nici nu am pretentia sa faca vreun ban ideile mele, episcopul acela are o cu totul alta greutate si cuvantul lui asemenea. Din articol ce intelegem: am facut-o putin lata, dar nu-i bai, ca o corectam in bine la urmatoarele intalniri …

Bine, sunt mult mai multe lucruri de inteles si greu e sa ne oprim doar la unul. Sa le luam totusi pe rand. In esenta, PS Macarie cere “modificarea” documentului la urmatoarele intalniri. Avand in vedere ca a participat si ca stie cum functioneaza sinodul, intelegem ca de fapt acum acest Mare si Sfant Sinod, doar si-a lansat lucrarile permanente – o informatie pe care nu o stiam. Da, stiam ca rusii au propus ca intalnirea sa fie doar un preambul la un viitor mare sinod la care sa participe toate patriarhiile – nu la asta se refera insa PS Macarie.  Din comunicatele oficiale nu am vazut inca o hotarare in care sa se stabileasca permanenta acestui sinod, desi au fost zvonuri in acest sens.

Intr-adevar, PS Macarie noteaza ca propunerea lui de modificare vine in legatura cu propunerea PF Daniel ca aceste intalniri sa devina periodice, dar oare aceasta propunere a fost acceptata, s-a decis deja si daca da, inseamna ca pe viitor orice document este supus modificarilor?

Daca da, avem intr-adevar o revolutie in biserica ortodoxa: nu vom avea doar 7 mari sinoade ale intregii lumi ci vom avea cate unul la sapte ani (sa zicem ca asa vor stabili frecventa). Prin urmare, acum sa va tineti fratilor la dezbateri si analize teologice adanci, ca din 7 in 7 ani vom tot avea de analizat si dezbatut hotarari sinodale care pot sau nu altera dreapta credinta. Este de salutat un astfel de viitor? Nu ne paste cumva haosul?

Sa presupunem totusi ca nu e vorba de sfinte sinoade ci apelul care s-a facut este pentru intarirea comunicarii, pentru intarirea legaturilor si a discutiilor la nivel pan-ortodox cu participarea tuturor. Dar cine vor fi si ce vor face cei care se vor intalni si ce fel de documente vor produce ei, ce fel de hotarari si decizii vor lua? Ce se schimba fata de ce era inainte? Caci banuim ca nu exista chiar o lipsa totala a comunicarii intre ortodocsi si ca consultari au tot fost.

Avem deci pe de o parte problema permanentizarii si neclaritatea indusa de acest comunicat este ingrijoratoare. Daca PS Macarie stia ca nu se poate asa ceva, nu propunea aiurea. Tocmai pentru ca stie ca se poate, probabil a facut acest apel, deci nu sunt doar speculatii (ca in articolul meu anterior), ci posibilitatea ca pe viitor sa tot avem sinoade pan-ortodoxe in care sa se hotarasca lucruri importante care sa afecteze intreaga turma drept-maritoare nu este doar o teama nejustificata. Mergand mai departe, nici suspiciunea lansata de mine ca exista riscul sa se sape picatura cu picatura in piatra credintei ortodoxe (canoane + traditie + dogma) deoarece schimbarile majore sunt mai greu de acceptat si poporul nu este inca “pregatit”. Nu este deci exclus ca sa avem un sinod viitor la care sa se extinda “iconomia” tainei casatoriei crestine si asupra necrestinilor si de ce nu ulterior asupra homosexualilor?

Revenind la comunicatul PS Macarie, la punctul 2, ne atrage atentia urmatoarea formulare:  Dată fiind maniera imprevizibilă în care au decurs dezbaterile și modificările aduse pe textul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine … ”. Aflam deci cu intristare ca exista posibilitatea ca Sfantul Duh sa nu fii fost in totalitate cu sfintii parinti de la Sfantul si Marele Sinod din Creta de vreme ce chiar un participant la discutii da pe fata aceste amanunte si foloseste aceste cuvinte pentru a exprima atmosfera lucrarilor: imprevizibilitate, ambiguitate, exprimari neclare. Ce as mai adauga eu este: daca acestea au fost cu privire la documentul despre ecumenism, cu siguranta la fel s-a intamplat si cu privire la celealte documente. De ce nu ar fi fost la fel? Doar la acest document au obosit sau au avut moduri diferite de a vedea lucrurile?

Chiar daca asa au stat lucrurile, oare ce garantie avem ca la urmatoarele intalniri lucrurile nu vor sta la fel? Iata deci ce inseamna sa organizezi un Sfant si Mare Sinod Ortodox cu pretentia de a fi “a toata lumea”, cu amenintarea celor care nu au venit ca vor da seama in fata lui Dumnezeu pentru nereprezentarea credinciosilor lor si sa mai si propui permanentizarea lui: o inventie cu totul strigatoare la cer si straina de traditia ortodoxa venita pe un fond de tulburare si neintelegere intre biserici si chiar in interiorul bisericilor participante.

Reiau intrebarea pr. Iulian Prodromitul care este familiara si fireasca pentru orice ortodox: “toate sinoadele s-au facut pentru un scop, ca sa vada lumea o erezie, au anatemizat … dar acum pentru ce s-a facut sinodul asta?”. Repet si eu ceea ce este firesc in randul ortodocsilor si ceea ce era de asteptat de catre toti ortodocsii: ANATEMIZAREA ECUMENISMULUI era singura hotarare importanta care asteapta sa i se dea glas intr-un viitor Sfant Sinod Ortodox veritabil, caci aceasta este cel mai mare risc la adresa ortodoxiei. Toate ereziile si toate atacurile asupra credintei au primit un raspuns de-a lungul veacurilor. Ecumenismul este insa o “noua tehnologie” iesita din laboratorul teologic al dracilor si trebuie combatuta pentru totdeauna printr-un Sfant si Mare Sinod veritabil, nu doar de cele cateva sinoade locale care au facut-o deja. Utlimele celule sanatoase din trupul ortodoxiei, daca mai realizeaza iminenta pericolului si importanta unei vaccinari sanatoase impotriva ecumenismului, ar trebui sa lupte acum cu fermitate si pe viata si pe moarte pentru a cere acest lucru: ANATEMIZAREA EREZIEI ECUMENISTE.

Un sfant sinod care ar aduce aceasta anatema, ar pazi intr-adevar ortodoxia pentru urmatoarele sute de ani. In ciuda falselor iluzii de impacare cu ereticii (oare ce succese exista de atatia ani in directia apropierii lor?), in ciuda spaimei nejustificate a unora ca altii ne vor privi ca pe niste salbatici si nedoritori de iubire umana pentru ca anatemizam ereticii (in esenta, spaima si timiditatea asta este o manifestare a bolii corectitudinii politice care tine musai sa suceasca vorbele si prin modelarea vorbelor sa induca comportamente noi), anatemizarea ecumenismului trebuie facuta deoarece este principalul risc la adresa credintei drept-maritoare.

Toate celelalte probleme pe care le au ortodocsii in lumea contemporana sunt infime. Daca vom pastra ortodoxia asa cum am primit-o, singura ne va da raspunsurile si Biserica va gasi calea de a raspunde la toate. Exista insa riscul ca prin nepurtarea de grija a pastorilor actuali, incurajati de dormitarea credinciosilor si nepasarea multora, prin adoptarea picatura cu picatura a unor mici (in aparenta) modificari si “aggiornamente” in astfel de documente, exista riscul ca ortodoxia sa fie ingenuncheata pentru totdeauna, la nivel de biserica. Da, stiu, ortodoxia va ramane pana la sfarsitul lumii, dar de unde stim ca noi nu vom fi chiar generatia care prin pierderea ortodoxiei sa atraga sfarsitul?

“Dialogul cu lumea”, “dialogul cu alti crestini” – astea sunt deraieri corect-politice care nu au ce cauta in biserica. Nimic nu impedica ortodocsii sa comunice cu ereticii sau cu paganii, crestinii au trait mereu in randul altor credinte, impreuna cu cei de alte credinte si au comunicat cu ei, nu este nimic nou in ziua de astazi. Existenta diasporei ortodoxe in vestul apostat, nu este o noutate, in istorie, poate chiar la patrunderea crestinismului a fost la fel. Sfintele Sinoade trecute nu se intalneau sa hotarasca ca trebuie sa comunice sau sa trateze cu crestinii si ca trebuie sa “marturiseasca in randul ereticilor adevarata credinta”.

Auzim cu perplexitate pe unii care spun: “trebuie sa facem cunoscuta marturia ortodoxa in randul celor de alte credinte”. Cei care sustin astfel de pareri ilogice, ar trebui intrebati: pai ce va opreste fratilor? Duceti-va si marturisiti-va dar ecumenismul este cu totul altceva decat o comunicare catre eretici a catehismului sau dogmelor ortodoxe. Ecumenismul este o noua religie, o tentativa de diluare a diferentelor, de punere in aceeasi ciorba a tuturor credintelor lumii, nu doar a crestinismului.

Oare chiar mai exista in ziua de azi, astfel de ignoranti care pun egal intre ecumenism si dialog, dupa ce avem deja o istorie a ecumenismului, avem deja “succese” nenumarate ba chiar exista si dogme ecumeniste, teologi ecumenisti, universitati, asociatii, think-tank-uri care declara pe fata scopurile si lupta ecumenista? A mai sustine in ziua de astazi ca ecumenismul inseamna doar dialog este aruncat de praf in ochi si eu nici nu ii mai cred doar ignoranti pe cei care sustin astfel de naivitati, ci ii cred celule canceroase care deja au fost “infectate” si lucreaza la virusarea a cator mai multe celule sanatoase din trupul actual al Bisericii.

Asadar, daca PS Macarie crede ca s-ar putea aduce corecturi in bine, ce ne face sa credem ca nu se vor aduce corecturi in rau, la viitoarele “sfinte si mari” sinoade pan-ortodoxe? La urma urmei, noi nici nu stim la care nelinisti face referire PS Macarie, pentru ca nu a avut taria sa fie mai explicit si daca are intentia sa se caiasca ca a semnat sa o spuna clar. Poate ca nelinistile pe care le exprima sunt in directia ecumenista, in sensul ca poate unii ortodocsi sunt nelinistiti ca documentul nu le ofera destule posibilitati de marturisire a dreptei credinte in dialogul cu ereticii.

Sa incheiem totusi intr-o nota optimista: de la terminarea sinodului, in fiecare zi, tot mai apare cate un episcop care fie spune ca el nu a semnat, fie spune ca nu e de acord, altfel spus, se linistesc apele si ies la suprafata greselile care s-au facut. Poate ca Dumnezeu a ingaduit acest sinod tocmai pentru ca dreapta credinta sa se intareasca prin reactiile care ii urmeaza si prin separarea lupilor de oi, in randul ierarhilor, in ochii credinciosilor drept-maritori. Chiar daca PS Macarie prin prezenta nu a facut de-facto un mea-culpa, suntem siguri ca va veni cu completari si cu clarificari cu privire la propriile rezerve si ca va face o lepadare netagaduita de gresala pe care a facut-o semnand, nu doar o propunere de “upgrade” intr-un ipotetic viitor, intr-un ipotetic scenariu in care Sfantul si Marele Sinod va deveni periodic.

Sinodul din Creta – altoirea corectitudinii politice pe ortodoxie

“Lumea asta inselatoare, e o mare vrajitoare” – Pr. Iulian Prodromitul

Am mai tratat despre Sinodul Talharesc din Creta intr-un articol, in care am pus accentul mai ales pe duhul de dezbinare in care s-a tinut acest sinod si am dat cateva exemple concrete din declaratiile participantilor din care se vede cu cata facilitate au tratat participantii importanta unitatii ortodoxe. Intre timp s-au cam spalat apele si nici nu prea cred ca mai are rost sa intru prea mult in amanuntele hotararilor de vreme ce alti renumiti teologi, ierarhi, preoti, monahi au facut-o deja.

O sa abordez mai intai, cateva chestiuni variate, legate de acest Sinod, fara o ordine anume, doar ca un mic rezumat al ideilor pe care le-as fi elaborat mai pe larg, insa de vreme ce interesul pentru blogging mi-a scazut in ultimul timp, o sa o fac mai pe scurt.

Anatemizarea Bisericii Ortodoxe Ruse in ochii credinciosilor romani

Am mai tratat acest subiect aici. Ma refer doar la anatemizarea BORU in randul romanilor pentru ca in alte parti nu stiu ce se intampla. Insa la noi, ce vedem?

  • dl Radu Preda apare la Digi24 si da interviu despre “Sfantul si Marele Sinod”; interviul are loc in zilele in care rusii tocmai anuntasera ca nu mai vin; inevitabil se ajunge si la intrebarea cheie: ce parere aveti despre lipsa rusilor si cum de acestia nu mai vor sa vina; dl. Preda raspunde si in timp ce raspunde, in spate vedem filmari cu patriarhul rusilor in vizita la o fabrica de avioane, binecuvantand soldatii; dl Preda raspunde cum stie dansul mai bine: rusii trateaza politic si de aia nu au venit, au interese politice; urmeaza si o intrebare despre Crimeea: de ce nu s-a opus Biserica Ortodoxa Rusa anexarii Crimeei? Dl. Preda nu are starea de spirit sa raspunda, ca din acelasi motiv din care BOR nu s-ar opune anexarii Moldovei de Romania, paralela fiind in afara “dogmelor” mediatice acceptate; intregul interviu nu a clarificat deloc situatia (ce biserici lipsesc si de ce nu vine fiecare si in ce masura, sinodul mai are pretentia de “Mare”); felul cum au fost puse intrebarile denota o cunoastere amanuntita a situatiei si a problemelor si evita cu maiestrie jurnalistica punctele fierbinti, reusind chiar o intoarcere a situatiei: din riscul de a problematiza pe ortodocsi cu privire la lipsa reprezentantilor unor patriarhii importante, s-a facut o pivotare total parsiva inspre anatemizarea rusilor prin amintirea – irelevanta si aberanta – a episodului Crimeei, substanta mesajului avandu-o insa accentul pus pe “politicianismul rusilor” de catre dl. Preda, o data lansata ideea otravita, fiecare isi poate completa ulterior cu ce vrea, iar Crimeea a ajutat: Putin poate fi in spatele refuzului rusilor de a veni, de ce nu?
  • in jur de 13 iunie, rusii anunta ca nu mai vin; pana in acest punct, reamintim, sarbii anuntasera ca nu ar prea veni, dar in cele din urma au venit; de asemenea, bulgarii se retrasesera pe ultima suta, georgienii si antiohienii fiind “out” dinainte, georgienii din cauza documentului despre ecumenism si antiohienii atat din cauza documentului cat si din cauza chestiunii Quatar; acestea fiind spuse, se intelege ca opozantii sinodului, au inceput vehement sa conteste sinodalitatea acestuia, avand in vedere lipsa rusilor; la nici o saptamana dupa anunt, pe web-ul romanesc incepe sa circule un articol extrem de profesionist alcatuit, continand cifre precise despre ortodoxia din Rusia care incerca sa minimizeze intr-un mod infantil importanta Patriarhiei Ruse. Articolul este preluat de mai multe bloguri si pe facebook. Pe langa cifre in detaliu (cate patriarhii, cate eparhii, cati episcopi, etc), autorul face si o paralela cu BOR si trage eroic in stil tovarasesc concluzia ca “populația realmente bisericească din Rusia este inferioară numeric celei din România”. In plus, deoarece bineinteles ortodocsii cand se gandesc la sinod, se gandesc la adunarea tuturor episcopilor, pentru a calma ingrijorarile ortodocsilor in urma renuntarii la participare a rusilor, tovarasul autor al articolului ne linistea: “exista inflație de episcopi  în Rusia”, prin urmare dragi tovarasi ortodocsi romani, nu va tulburati: se poate unitate si fara rusi. Concluzia este totala: “Povestea asta propagandistică despre ”Sfânta Rusie” este doar o poveste propagandistică pe care o iau în serios doar naivii și neavizații.”  Avand in vedere sinceritatea acestei afirmatii, exista totusi o minima posibilitate ca ura fata de rusi a autorului si data aparitiei acestui articol sa fie doar o coincidenta cu Sfantul si Marele Sinod si sa fi fost doar o unealta folosita de cei care incercau sa minimizeze rolul ortodoxiei rusesti in unitatea ortodoxa.
  • chestiunile de mai sus poate sunt elemente punctuale; anatemizarea BORU poate fi in media romaneasca doar un corolar al rusofobiei generale din mass-media, deci nu ar fi specifica acestui eveniment; insa ce vedem in randul ortodocsilor? Exista oare ortodocsi romani fie ei teologi sau doar simpli intelectuali care sa aiba o viziune normala, echilibrata si fratietate simpla fata de BORU si nu doar din afinitati cu privire la anti-ecumenismul cunoscut al rusilor? Daca nu exista, ne poate explica vreunul, independent de greselile unor ierarhi (sa zicem necondamnarea anexarii Crimeei) daca privim doar refuzul de a participa la intalnire, cu ce a gresit concret BORU incat sa o consideram atat de irelevanta?

Duhul Sfant exista totusi si in Ortodoxia Rusa 

Poate a venit vremea sa mentionez ca nu sunt rusofil. Nu sunt nici rusofob, de altfel, nici grecofil, nici grecofob. Sunt putin francofob, de cand echipa lor de fotbal este neagra in cvasi-totalitate, dar nu din cauza ca as avea ceva cu negri ci din cauza ca sunt șocat de efectele incalzirii globale. Exista insa unii ortodocsi romani care se cred mai breji decat rusii. Si mai ales teologi. Unde e multa minte, e si multa sminteala. Sunt chiar si ierarhi care au mers in Afganistan si au binecuvantat trupele romanesti de mercenari care cica lupta pentru pacea lumii, cand de fapt sarmanii lupta pentru o paine mai buna, platita cu sangele. Macar cu adevarul le erau datori acesti ierarhi … Pe scurt, exista un nationalism ortodox cu orientare “vestica” care vede in ortodoxia “rusa” un inamic. Noaptea mintii …

Intorcandu-ne la rusi, oricat de politicizata ar fi Biserica Ortodoxa Rusa si oricat de fosti kgb-isti ar fi unii ierarhi, in ansamblul ei, este totusi o Biserica Ortodoxa si a-i nega sfintenia este o infantilitate. A considera ca o intreaga Biserica este folosita doar pe post de unealta politica de catre un conducator tiran si ca nici un ierarh rus nu poate sa rupa acest lant al tacerii si al compromisului, mai ales cand in joc este soarta Bisericii, este o copilarie.

Sa amintim doar ca pe vremea comunismului, exista o Biserica Ortodoxa Rusa din afara Rusiei (in exil) – ROCOR –  din care faceau parte toti rusii care scapasera de lagarul URSS. Aceasta biserica a inflorit in SUA si a dat chiar sfinti. Daca BORU ar fi ramas comunista, ROCOR nu ar fi acceptat revenirea in sanul bisericii mama, ci ar fi asteptat “curatirea” acesteia. Iata doar un mic argument pentru a iesi din schema de gandire pe care ne-o propun “anatematizatorii”.

Nu poate Dumnezeu sa lase fara pastori sute de milioane de ortodocsi, chiar daca ar fi Putin atotputernic. Lipsa rusilor de la acest sinod este un semn de la Dumnezeu pentru cei care au ochi sa vada. Dar nu doar a rusilor, chiar daca ar fi lipsit cea mai mica biserica, dragostea frateasca si duhul iubirii ar fi dictat eforturi supra omenesti pentru unitate. Dar iata ca desi au lipsit nu doar cateva patriarhii “minuscule”, ba chiar si cea mai mare, totusi nu s-a facut nici un efort pentru unitate, ba din contra, s-au pus bazele rupturii viitoare.

Putin probabil si-ar dori ecumenism

Dintre cei care anatemizeaza BORU, se face tentativa de patare a imaginii acesteia prin asocierea cu Putin – personajul negativ la indemana, bun de dat vina pentru orice rau pe pamant. Nu ar fi prea multe de zis, decat ca daca BORU chiar ar asculta de Putin, foarte probabil ar fi venit la Sfantul si Marele Sinod si patriarhul probabil s-ar plimba in fiecare an pe la Papa sau pe la alti catolici din Vest care sigur l-ar primi cu bratele deschise. Daca Putin ar dori sa foloseasca BORU ca pe o unealta, mai degraba ar impinge-o spre ecumenism, decat spre autoizolare alaturi de georgieni, bulgari sau antiohieni. Paradoxal, desi ortodocsii rusii nu au relatii prea bune cu georgienii din cauza razboiului, iata ca in privinta refuzului de a se alatura ortodocsilor ecumenisti, nu au avut rezerve …

 Corectitudinea politica

Citind documentele finale mi-a venit un gand: autorii nu incearca sa deranjeze cu nimic pe nimeni. Autorii se aliniaza perfect in duhul corectitudinii politice de astazi. Iata doar ce nota introductiva poarta cel mai dezbatut document, cel despre ecumenism, intitulat – corect politic – “Misiunea Bisericii Ortodoxe in lumea contemporana”: “Contribuția Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptății, libertății, fraternității și dragostei între popoare și la înlăturarea discriminărilor rasiale și de altă natură”.

Nu am prea mult de zis aici, as dori un singur contraexemplu prin care orice text din toate horararile acestui sinod, sa faca macar o referire tangentiala la eretici sau prigonitorii bisericii. Ca veni vorba de prigonitori, crestini mor in fiecare zi in tarile islamice si nici o vorba nu s-a zis la acest sinod. Totul s-a prezentat coafat frumos, in vorbe “ziditoare” si “inaltatoare” care “afirma pozitiv” credinta si lasa anatemele si blestemele pentru vremurile de mai dinainte cand sfintii parinti de atunci nu aveau dragostea si delicatetea celor de astazi.

Foarte amuzant mentioneaza acest aspect si parintele Iulian Prodromitul: “toate sinoadele s-au facut pentru un scop, ca sa vada lumea o erezie, au anatemizat … dar acum pentru ce s-a facut sinodul asta?”.

Picatura chinezeasca nu loveste ca barosul

Multi ortodocsi s-au bucurat ca totusi au fost cateva lucruri pozitive la acest sinod, nu s-a acceptat ecumenismul cum sperau unii, nu s-au lepadat inca sfintele canoane, crezul etc. Ce nu inteleg optimistii naivi, este ca un baraj nu se erodeaza niciodata brusc ci milimetru cu milimetru. Apa patrunde molecula cu molecula si formeaza o crapatura infima la inceput. Abia dupa o perioada indelungata si multe incercari, fisursa este finalizata si barajul distrus. Picaturile lansate acum au fost descrise de cei care nu au semnat – nu mai detaliem.

Tot asa si cu dreapta credinta: nu vor incerca eliminarea brusca sau frontala a unor canoane, sau dogme. O vor lua incet, cu picatura. De data aceasta doar sugereaza, de exemplu: cine vrea sa renunte la canoanele cu privire la nunta crestina, e liber sa o faca, fiecare hotaraste. Bunaoara, cu privire la taina Sfintei Cununii, nu este eliminata complet din prima. Se lasa la latitudinea unor episcop, ca acolo unde e cazul, daca e nevoie, din iconomie – vezi-Doamne! – sa ingaduie anularea tainei casatoriei si sa permita casatoriile mixte, intre ortodocsi si eretici. La urmatoarele sinoade, poate vor face inca un pas: largirea iconomiei si pentru casatorirea cu ne-crestini.

Aceasta este doar o picatura. In primul rand, daca se dorea apararea credintei ortodoxe, mai degraba se re-afirma casatoria ortodoxa ca taina ce se poate face doar intre ortodocsi. Simplu si clar, ca la sfintele sinoade. Insa, in cazul de fata, conditia ca cei doi sa fie ortodocsi este prezentata ca “strictete” (cica conform acriviei) in timp ce se deschide portita pentru casatoriile cu eterodocsi, prin simpla trecere a unei sfinte taine in randul “iconomiei“. Sfintele taine sunt teoretic pilonii credintei ortodoxe, dintre care unul daca pica, tot esafodajul dogmatic este distrus.

Mergand in spatiul posibilitatilor, lasandu-se pe mana unui Sfant Sinod local posibilitatea iconomiei acestei taine, teoretic ar fi posibil ca Sf. Sinod al Romaniei – de exemplu – sa decida: pentru ca romanii vor sa se insoare/marite cu crestini de alte credinte, noi dam voie, consideram ca e important in ziua de azi si asta e, facem iconomie. In acest caz, Sfantul si Marele Sinod zice ca e bine. Chiar daca “acrivia” zice altfel, chiar daca canoanele zic altfel, conform hotararii Sfantului si Marelui Sinod, daca sinodul local a decis, faca-se. Halal aparare a credintei ortodoxe mai este asta!

Eu mai am o raca cu privire la acest document (si probabil si fata de altele): se tot repeta in mai multe locuri : “in societatea de astazi” in sus, “in societatea de astazi” in jos, in sensul ca astazi ar fi altfel lucrurile si ca ar fi mai greu de pastrat credinta si ca oamenii sunt mai altfel si ca ar trebui sa facem pogoraminte si iconomii, blah, blah. Imaginati-va pe parintii de la Sfintele Sinoade tratându-l pe Arie cum il trateaza cei de azi pe Papa: “in societatea de astazi, fratele nostru Arie si fratii nostri arieni, asa si pe dincolo, de aceea trebuie sa facem iconomie” …. Nu se pupa!

Pai ori credinta ortodoxa este cea adevarata si se pastreaza cu pretul sangelui, ori hai sa trecem toti la catolicism sau la protestantism sa nu mai reinventam roata! Ce este altceva catolicismul decat o ortodoxie cu o mie de iconomii si pogoraminte dupa ea? Ei deja au facut indeajuns de multe iconomii incat ar putea chiar sa ne dea un manual de accelerare al iconomiilor ca sa stim care dintre ele e mai actuala sau nu. Poate am trece direct la iconomia de a accepta si poponarii, ca doar si ei sunt oameni si poate unele sinoade locale ar vrea sa accepte si asta, de ce nu? Ca la urma urmei, daca nu mai trebuie musai ca mirele sa fie ortodox si mireasca ortodoxa, poate nu mai trebuie nici ca mireasa sa fie mireasa ci merge mire cu mire … Doamne-fereste! Insa logica este in acelasi registru, lucrurile catre asta tind, acum este doar inca o picatura …

Good Cop – Bad Cop

Sunt unii care au salutat “contributia” delegatilor BOR la documentul privind ecumenismul (denumit corect-politic Relatiile cu lumea contemporana). Bunaoara, delegatii BOR ar fi jucat un rol important in eliminarea inclinarii prea mari spre ecumenismul a “ecumenicilor”, adica a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Altfel spus, nu e dracul chiar atat de rau, iata ca nu i-au mai numit pe eretici Biserici Crestine, ci le zic doar “ceilalti crestini”, lasand cumva la latitudinea fiecaruia sa ii considere ca facand parte din biserica sau nu. Asta si altele, similare …

Aici e timpul pentru o mica paranteza. Pr. Cleopa zicea o data ca diavolul este teolog mare, stie toată Scriptura pe de rost. As zice eu, ca stie si Sfintii Parinti si toate cartile de teologie tiparite vreodata. Daca e nevoie, iti aduce si citate. Un singur lucru nu poate diavolul: sa spuna crezul simplu, fara imboldiri si fara taieturi. In cazul de fata, nu au putut sa spuna partea cu “Una Sfanta si Soborniceasca Biserica” fara a face adaugiri si fara a deschide “noi orizonturi”.

Intr-un document care trebuia sa condamne simplu pe fata ecumenismul si sa-l numeasca erezia ereziilor, asa cum l-au numit sfintii mai vechi sau mai noi, iata ca stam acum sa analizam in boabe marunte, ce este si ce nu este corect din punct de vedere teologic in privinta folosirii cuvantului biserica, ce poate fi interpretat gresit sau ce este totusi corect dogmatic dar era mai bine exprimat nu stiu cum …

Rolul delegatilor BOR – asumat mai mult sau mai putin constient – a fost sa participe intr-o mega-manipulare subtila. Din perspectiva anti-ecumenistilor, BOR a fost “good cop” in negocierile pe document. Prin sfortari retorice si lingvistice complicate, in aparenta s-au evitat unele caderi prea grosolane in greseli strigatoare la cer. Multe au ramas insa si cei care nu au semnat documentul le-au explicat. De ce nu s-a inceput insa prin anatemizarea ecumenismului care ar fi simplificat totul ulterior? Oare nu pentru ca toti sunt oricum ecumenisti si singurele dispute sunt la ce termeni sa foloseasca?

Daca totusi oficialii BOR au o inclinatie veritabila spre dialog si comunicare cu privire la chestiunile importante care framanta biserica in ziua de astazi, de ce Trinitas si Basilica sunt doar niste masinarii de propaganda simplista, tonomate de cantari bisericesti si magneti de mediocritate si lipsa de veritabila deschidere si intelegere fata de problemele cu care se confrunta crestinii ortodocsi, altii decat pensionarii si credinciosii simpli, care nu sunt capabili sa emita opinii proprii si consuma doar catehism pe paine, la pachet cu niste pelerinaje, neavand intrebari si nepunand probleme prea complexe? Exista exceptii individuale, insa este clar ca dialogul si deschiderea nu sunt incurajate de sus. Cum altfel am explica, blocajul mediatic total de pe Basilica al reactiilor negative ale unor ierarhi, calugari, teologie, fie ei romani sau straini cu privire la acest sinod?

Corectitudinea politica – un duh deloc ascuns celor care au lipsit de la discutii

Nu e greu de vazut ca duhul corectitudinii politice tintea nu doar coafarea mesajului modern al ortodoxiei si prezentarea “afirmativa” a credintei, fara reinnoirea de anateme sau punerea punctului pe i cu privire la pacatul din lumea de astazi. Corectitudinea politica privea si inspre cele mai “fundamentaliste” patriarhii care nu prea sunt obisnuite cu discursul politicianist si cu substrat folosit in lumea occidentala.

De “cearta cu diavolul” s-au temut insa atat de mult marii absentii incat nici invitatia la “discutii” si “controverse oneste” nu i-a tentat. Oamenii induhovniciti rareori intra in controverse si certuri, mai ales pe chestiunile importante. Oamenii sfinti, care vad duhul unei adunari sau al unor persoane, refuza sa intre in “dezbateri teologice”, si nu accepta nici un compromis, pentru ca stiu ca finalitatea “certurilor” este mereu cea dorita de diavol, oricat de ferme si fioroase ar fi luptele. L-as evoca aici pe Sf. Marcu Eugenicul care a fost inchis in camera la sinodulu talharesc de la Florenta, pentru a nu mai lua cuvantul si pentru a nu mai taragana discutiile, caci si-atunci sinodalii erau foarte grabiti, mai ales cei de la Constantinopol, care aveau interese politice in privinta “relatiilor cu lumea moderna”.

Punem deci intrebarea: oare sa fi fost tocmai teama de certuri inutile care sa ii fi gonit pe cei care au lipsit la acest Mare si Sfant Sinod? De vreme ce puteau sa refuze semnarea si daca veneau, care este totusi motivul pentru care nu au venit? Oare pur si simplu nu au dorit sa se lase trasi intr-o capcana a formularilor complexe si intortocheate care sa convina tuturor si sa permita fiecaruia sa interpreteze cum doreste textele finale?

Din nou repetam: afirmarea fara ezitare a ereziei ecumeniste, cu siguranta ar fi fost singurul lucru care ar fi unit pe toti si ar fi facut ca glasul Bisericii sa fie una.

Sinodul care nu este sinod

Redam in final, un fragment din raspunsul Patriarhului Serbiei, de ce nu a semnat Documentul cu privire la Relatia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii crestine, preluat de pe site-ul oficial al BORU.

“Nu am semnat documentul deoarece episcopii membrii ai Sinodului au avut dreptul sa se exprime dar nu dreptul sa voteze. La Sinod, in locul regulii adoptatade de Apostoli si poruncita de Sfintii Parinti: “un om, un vot”, o alta regula a fost aplicata: o biserica autocefala, un vot.. Altfel spus, doar patriarhii bisericilor locale au avut dreptul sa voteze.

Din aceasta regula intelegem:

  1. Sinodul se prezinta nu ca o institutie a unui singur Trup unificat al Bisericii, ci ca un corp parlamentar, ce consta din biserici independente, autocefale;
  2. Sinodul primatilor Bisericilor a actionat in esenta ca o adunare de papi;
  3. Intentionat sau nu, Sinodul este micsorat la gradul de adunare a patriarhilor bisericilor autocefale care doar sunt insotiti de o delegatie extinsa de episcopi

Din sucelile Sfantului si Marelui Sinod

M-am ferit pana acum sa denumesc acest sinod “talharesc” pentru ca nu aveam inca prea multe argumente si cunostinte. Bineinteles, va mai dura ceva pana cand toti ortodocsii vor intelege talharia care se face, de aceea doresc sa incerc sa ma explic si sa va conving de ce denumirea de talharesc nu este o exagerare, ci este o realitate care ni se va infatisa pas cu pas pe masura ce “sfintele hotarari” care “vor ramane in istorie” sunt publicate si facute cunoscute opiniei publice.

In primul rand, in istoria ortodoxiei, au existat Sapte Mari si Sinoade Sfinte, restul celorlalte au fost sinoade locale fara nici o importanta sau relevanta pentru credinta universala, care au abordat probleme si chestiuni locale. Pe langa sinoadele locale acceptate si ramase in istorie, multe dintre tentativele anterioare de sinoade care s-au autointitulat “mari si sfinte”, au fost ulterior denumite de ortodocsi “sinoade talharesti”. De asemenea, daca ne uitam in istoria sinoadelor sfinte, in general, in randul acestora credinta s-a intarit prin detasarea de unele erezii, prin intarirea unor dogme acceptate dar puse sub semnul intrebarii de unele fete bisericesti “inovatoare” care doreau adaptarea “la lumea contemporana” a credintei. Daca la acest sinod s-ar pune sub anatema ecumenismul, Sfantul si Mrele din titulatura poate si-ar justifica numele. Eu insa nu stiu inca ce hotarari importante trebuie sa fie luate la acest sinod.

Majoritatea, daca nu toate sinoadele talharesti au un singur lucru in comun: diluarea consistentei invataturii de credinta si incercarea de lipire a ortodoxiei de alte credinte. Altfel spus, nu sinoadele care aduceau clarificari, abordau erezii locale, eliminau tendinte gresite sau reintareau hotarari vechi au fost talharesti ci mai ales acelea care priveau relatiile cu “lumea contemporana” …

Sa exemplificam doar cu Sinodul de la Ferrara – Florenta prin care speculand problemele politice ale ortodocsilor din est, catolicii incercau sa ii asimileze pe greci intr-un mod similar in care au reusit si prin alte locuri: cu “negocieri”, cu “compromisuri”, cu “pogoraminte” de la credinta catolica, permitand tuturor sa isi pastreze ritul si imbracamintea si cerandu-le mai intai sa accepte pe papa, restul schimbarilor urmand sa vina ulterior. Ce a urmat, nu va mai plictisesc doar reamintesc ca singurul ortodox care nu a semnat “sfintele acorduri” a fost canonizat.

De altfel, sinodurile talharesti rareori raman in amintirea ortodocsilor din simplul motiv ca de cele mai multe ori, nu mai raman ortodocsi dupa ele. Asa s-a intamplat de exemplu cu Sfantul si Marele Sinod al epicopilor din Transilvania de la 1698 prin care mitropolitii ortodocsi tradatori, sub amenitarea pustii, au acceptat sa se inchine papei. Bineinteles, in “declaratia oficiala”, au pastrat credinta, unitatea cu catolicii fiind justificata prin adaptare la realitatile contemporane ale vremii si prin renuntarea la “sentimentele negative” fata de “fratii catolici”. Conform hotararilor istorice luate la acel sinod, credinta nu era alterata, doar ca ortodocsii erau rugati sa zica o ectenie si pentru papa si mitropolitii sa ii sarute mana. Schimbarile au avut loc ulterior, pas cu pas, sinodul a fost doar inceputul.

Principalul motiv pentru care denumesc acest sinod talharesc este lipsa reprezentarii. Si nu ma refer aici doar la lipsa unor biserici ortodoxe care reprezinta mai mult de 70% dintre ortodocsi ca numar.

Chiar si ierarhii prezenti si care pretind ca reprezinta popoarele lor drept-maritoare, in realitate nu le reprezinta. Si prin lipsa reprezentarii, nu ma refer doar la carcotasi si anti-ecumenisti habotnici care din principiu nu se simt reprezentati de ierarhi din simplul motiv ca ii cred cazuti pentru pupaciunile si rugaciunile facute impreuna cu eterodocsii. Prin lipsa reprezentantei ma refer ca sinodalii nu sunt acolo ca sa rezolve niste probleme stringente ale credintei care au starnit dezbateri, certuri, neintelegeri. Uitati-va in jur si intrebati oamenii! Nu doar romanii sunt nestiutori si asteapta cu nerabdare sa vada ce hotarasc astia pentru ca oricum noi nu stiam ca sunt probleme care trebuie rezolvate (cu exceptia ecumenismului). Da, exista apostazie multa, desfranare, homosexualitate, da, stim ca pacatul in ziua de astazi s-a inmultit ca niciodata, insa cu toate acestea, necesitatea unui sfant si mare sinod nu este inteleasa de popor si prin urmare, nu ne trebuie prea multa duhovnicie sa intelegem ca daca poporul nu simte asta, asta e si voia lui Dumnezeu.

Poate ca totusi poporul ortodox, atat cel din Romania cat si cel din toata lumea (mai ales in Grecia si Rusia) simte ca lipseste ceva ortodoxiei: marturisirea ortodoxa! Poate lipseste marturisirea si poate ca prea multi ierarhi s-au culcat prea mult in pat cu catolicii, dincolo de baterile pe umar si intalnirile politice si diplomatice. Se simte, mai mult sau mai putin in aer, o presiune spre o unitate fortata si poporul vede cum pas cu pas unii ierarhi nu doar ca tac si fac, ci fac pe la spate incercand sa ascunda faptele lor si intentiile reale. Am ramas socat cand am aflat ca la intalnirea episcopilor ortodocsi in care s-a discutat impartasirea lui Corneanu la catolici, cand acesta a inceput sa spuna: “fratilor sa stiti, ca oricum eu m-am mai impartasit si alta data la catolici si am slujit cu ei”, iubitul nostru patriarh l-a tras de mana si i-a zis la ureche “hai lasa, acum, nu mai spune toate …”. Ne mai miram de ce dogmele, traditia si canoanele ortodoxe foarte clare nu au fost respectate, daca nici macar penitentul nu era lasat sa isi spuna pacatele? Vedem deci ca desi in interviuri si predici, patriarhul nostru se arata drept-maritor si pastrator al credintei, in fapte se arata altfel. Ne mai miram de ce ortodocsii sunt sceptici si tematori cu privire la acest sinod? Asa cum noi romanii nu avem incredere in patriarhul nostru si ne e teama ca e prea “lax” cand e vorba de pastarea credintei, la fel se intampla in toate bisericile surori, de unde si lipsa reprezentarii reale a participantilor la acest sinod.

Este foarte greu pentru un simplu ortodox sa desluseasca tainele teologice ale unor documente sinodale, oricat de “traduse” in limbaj simplu ar fi ele de catre “teologii luminati”. De exemplu, eu desi am citit documentele “originale”, nu am inteles mare lucru, ce anume se schimba, ce se hotaraste nou, care e scopul acestui sinod. Reafirmarea credintei sau marturisirea comuna a credintei ortodoxe in fata lumii, cum ni se spune, nu isi au rostul sub stindardul unui Sinod. Adica nu e nevoie de un Sinod pentru asta! Ce rost are sa reafirmi ca postul e important sau ca casatoria e sfanta taina?! Sau partea aceea cu “afirmarea credintei in lumea contemporana”, ca parca de aia se face sinodul asta, ca sa afirme ortodoxia …

Totusi, nu suntem idioti! Nu pentru astfel de lucruri se intalnesc ei si nu am aflat inca pentru ce. Iata ce ne spunea domnul teolog Radu Preda de la Cluj, ca acest Mare si Sfant Sinod o sa hotarasca ca salamul de soia nu e de post … si ca rusii sunt impotrivitori si nu vin sa primeasca si ei ca salamul de soia nu e de post, deoarece sunt carcotasi si asculta de Putin si vor sa puna bete in roate lui Bartolomeu. Cam astfel ne explica delegatul BOR ce inseamna acest Sfant si Mare Sinod.

Repet, nu suntem idioti, tovarasi! De aceea, asteptam cu nerabdare si interes CE anume vor hotari, pentru ca toti simtim ca ceva e in neregula la acest sinod si privim neparticiparea unor biserici importante ca un semn de la Dumnezeu ca Sfantul Sinod nu ar fi tocmai prea Sfant si ca are unele probleme …

De asemenea, semne de intrebare apar si dupa reactiile la neparticiparea “nealiniatilor”. Indiferent de cauzele si motivele lor, indiferent de circumstante, faptul cum “sfintii” sinodali au reactionat ne face sa ne punem mari semne de intrebare. Atata rautate si atata graba in a-i acuza pe cei care nu au venit ca isi tradeaza credinciosii si ca ii batjocoresc pe ceilalti care s-au ostenit sa vina, ne pune noi semne de intrebare. Asadar, rusii nu au venit deoarece nu au mai considerat conditiile de sinodalitate prin lipsa celorlalti. Cei care totusi au venit, ii acuza pe rusi de neseriozitate pentru ca i-au facut sa vina degeaba? Pai nu mai bine stateau si ei acasa, cum au facut rusii? In ce fel i-au facut rusii sa vina degeaba pe sfintii sinodali, daca rusii tocmai nu au mai venit si le-au cerut si celorlalti ca sa amane intalnirea. Chiar era atat de imposibila o amanare?

In graba se ia mereu decizii proaste si diavolul isi baga coada. Da, vor zice ei, pregatim acest sinod de zeci de ani, am tot vorbit si comunicat inainte, ce rost avea sa il amanam acum? Ce sa mai discutam? Nu am tot discutat inainte, nu am fost de acord? Vedem din aceasta fermitate si graba ca pacea nu e importanta ci “sfintenia” hotararilor este mai iminenta decat pastrarea unui consens. Poate tocmai greutatea cu care au cazut de acord toate bisericile sa participe si poate tocmai dificultatea caderii de acord care se dobandise inainte, TREBUIA sa ii indemne pe sinodali sa amane si sa incerce sa pastreze consensul, sa pastreze pacea cu orice pret si sa nu produca falii si rupturi in ortodoxie, prin graba si precipitarea intalnirii. Ce s-ar fi pierdut? Rezervarile la hoteluri? Pentru bani, punem noi in pericol unitatea, fratietatea si posibilitatea intaririi bisericii prin participarea tuturor madularelor? Nu exista cumva un nonsens in intreaga motivare a tinerii sinodului dupa ce rusii si-au anuntat neparticiparea?

Inainte de anuntul rusilor, hai sa zicem, mai mergea: georgienii nu vroiau sa vina, sarbii au fost totusi convins pe ultima suta, bulgarii s-au intors pe ultima suta de metri si exista speranta sa se razgandeasca si ei, la fel ca sarbii si sa vina toti. Hai sa zicem, ca daca nu veneau bulgarii si sarbii nu era chiar sfarsitul sinodalitatii, mai ales ca acestia au declarat ca sunt interesati de ce hotarari se vor lua si vor decide ulterior daca primesc sau nu, deci nu au negat sinodul, nu s-au opus apriori. Insa, atunci cand si rusii s-au retras, chiar mai avea sens sa continue sinodul si  chiar cred ca ei fac voia lui Dumnezeu, trecand peste asta? Spunea Mavrichi intr-o conferinta de presa ca in ortodoxie nu conteaza numarul, ca nu reprezentarea numerica conteaza …

Pentru a intelege … lipsa de duhovnicie si unitate a participantilor la acest sinod as dori sa exemplific doar cu o mica intamplare, cu analizarea raspunsului unui ierarh participant catre intrebarea pusa de o “pastorita” din Suedia care reprezenta doua ziare crestine, unul catolic si unul protestant (ei deja sunt “una”). Intrebarea a fost facuta la o conferinta de presa din 23 Iunie.

INTREBARE: Ati vorbit despre doua documente care au fost acceptate. La acest sinod pan-ortodox sau sfant (nu stiu cum mai este numit) lipsesc patru biserici ortodoxe. Care mai este valoarea acestor documente? Se aplica ele si bisericilor care lipsesc? Cum tratati lipsa lor? Femeia radea cand a pus intrebarea, cu o nota de ironie cu privire la problema statutara a sinodului si prin urmare neclaritatea statualitatii hotararilor lui. Un lucru normal pentru un reporter, dar anormal pentru un luteran care oricum nu prea au baze pentru credinta lor sucita si creata pe un fundament complet incetosat, cu minime pretentii de consistenta logica sau dogmatica. Oricum, intr-un fel ea e obisnuita sa puna intrebari dificile, obisnuita fiind probabil cu dezbaterea democratica si libertatea de opinie din vest. Femeia nu e timida ca ziaristii nostri, care fie sunt angajati oficiali ai BOR si prin urmare nu isi permit nici sa creeze contextul unor intrebari incomode, daramite sa mai si puna una, fie cei laici din presa scrisa, sunt setati pe a arunca cu noroi si a face caterinca de orice este legat de ortodoxie. Intrebarea este buna, de aceea am si selectat-o pentru acest articol.

RASPUNS de arhiepiscopul Job of Thelesos: Doua documente sunt SEMNATE, nu doar acceptate. Mai avem inca doua la care discutiile s-au terminat si unul care mai e discutat. Probabil unul dintre acestea doua vor fi semnate astazi, dupa-amiaza. Pentru a raspunde intrebarii dumneavoastra, dupa cum am spus in zilele dinainte, noi suntem aici, bisericile noaste au venit aici pentru Sfantul si Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. Altfel spus: nu vedeti ce scrie pe afis, ce puneti intrebari de astea?! Nu ne-am adunat aici pentru o conferinta sau pentru o consultare sau pentru o sinaxa, sau pentru o intalnire, ci pentru SINOD. Acest SFANT SI MARE Sinod a fost acceptat de Sinaxa Întâistătătorilor Biserici Ortodoxe in Ianuarie la Chambésy, pe baza unei decizii luate prin consens si NUMAI Sinaxa Intaistatatorilor ar putea amana sau schimba statutul acestui Sinod. Cu adevarat acest ierarh ar putea sa fie un politician perfect, mai ales pe plaiuri mioritice. Foloseste un rationament si niste suceli de argumente uimitor de machiavelice. Care-va-sa-zica, daca am fost la cumparaturi si am cumparat paine, cand am ajuns acasa si am scos din plasa ne-am trezit cu o placinta, daca pe bon scrie paine, inseamna ca e paine. Ce daca painea asta nu mai e paine? Daca pe bonul pe care am cumparat scria paine, numai daca am merge inapoi la magazin si am cere sa nu mai scrie pe bon paine, numai atunci nu ar mai fi paine. Deci nu realitatea conteaza, nu adevarul in sine, ci PROCEDURILE, realitatile virtuale cu specific organizatoric si birocratic … Ca si cum hotararea Intaistatatorilor avea deja putere de Sinod, nu definitia si intelegerea comuna a termenului de Sinod constituie Sinod, conform acestui ierarh ortodox, ci realitatea virtuala a unei hartii istorice, a unui document istoric la care s-a cazut de acord ca acesta trebuie sa fie Sinod. Realitatea din fata ochilor nostri nu conteaza, ci este subscrisa puterii hartiei si a textului tiparit pe ea in care s-a hotarat ca acesta trebuie sa fie Sfantul si Marele Sinod. Observati absurditatea acestui argument? Dupa acest ierarh si daca la intalnire ar fi venit doar Albania si Insulele Feroe, tot era Sfantul si Marele Sinod, pentru ca asa se hotarase. Dupa cum am mai spus acum cateva zile, trebuie sa privim acest Sfant si Mare Sinod ca un proces, nu doar ca un eveniment. Asta e noua, oare chiar asta e pozitia oficiala? Pai daca Sinodul e un proces, amanarea nu putea sa fie tot parte din proces, care era urgenta?! Acum participam la evenimentul adunarii si al discutarii, dar trebuie sa ne amintim ca acest sinod a fost pregatit de mai mult de 50 de ani de consultari pan-ortodoxe, documentele care sunt discutate acum au fost compuse, scrise, discutate si amendate de TOATE bisericile ortodoxe in timpul intalnirilor si conferintelor panortodoxe si dupa sesiunea de incheiere a acestui sinod va urma procesul de receptare a sinodului. Probabil aici se refera la primirea cu surle si trambite a hotararilor intaistatatorilor de catre poporul drept-credincios. Este clar insa pentru noi, pentru bisericile care au venit aici, ca am venit aici pentru sinod si ca deciziile luate ne obliga sa le respectam.

Pe scurt, femeia intreba daca sfintii sinodali au pretentia ca si ceilalti sa respecte hotararile si sa se supuna lor, stiut fiind ca acceptarea reciproca in ortodoxie (pomenirea) se face doar cand exista conses cu privire la toate problemele ce tin de dogma. Urmeaza apoi, o intrebare si mai banala si fireasca a unui grec, la care raspunde purtatorul de cuvant al sinodului (cel mare si sfant):

INTREBARE: Cu tot respectul. Limba greaca e foarte bogata si sunt nuante atasate cuvintelor. Cand vorbim de omofonia, consens este un cuvant diferit de unanimitatea care priveste decizia luata cu acordul tuturor. La acest sinod exista absenta a 150 de milioane de ortodocsi. Cum explicati situatia?

RASPUNS: Unanimitatea inseamna ceva, dictatul majoritatii inseamna ceva. Altfel spus, lasati-o mai moale, stati sa va spun eu cum stau lucrurile … Insa inainte de a avea asta, in primul rand este conditia SA COMUNICI. Si parinti de la Sfantul si Marele Sinod, de fapt comunica de 4 zile. Nimeni pare sa nu realizeze aceasta cruciala realizare a sinodului: de mii de ani nu au vorbit intre ei si acum chiar vorbesc. Wow! Asta nu o stiam! De mii de ani, ierarhii nostri nu vorbesc intre ei? Pai la cel se tot plimba atunci, ca auzim mereu de tot felul de vizite fratesti, intalniri, conferinte panortodoxe si mai ales intalnirile ecemeniste. Marii nostri ierarhi nu au reusit macar la intalnirile ecumeniste organizate de papi si la care nu prea lipsesc sa discute intre ei? Aceast fapt este ceva imens, indiferent de orice numar ai pune langa el.

Sa facem un mic rezulmat al conferinte de presa. Jocul pare ca un meci de fotbal in care aparatorii “Sfintilor Parinti” sunt pusi la zid de ziaristi care pun mereu si mereu aceeasi intrebare, cu privire la legitimitatea sinodalitatii. Prima intrebare a fost daca participantii au pretentia ca si absentii sa respecte hotararilor. O intrebare pertinenta, pentru ca abordeaza riscul unei schisme in ortodoxie, principala posibila consecinta nefasta a acestui “Sfant Sinod”.  Raspunsul pe scurt al episcoului Job este “noi am venit aici pentru ca asa am fost programati de Sinaxa Intaistatatorilor in Ianuarie si nu aveam cum sa ne resetam si chiar daca conditiile de sinod nu mai exista, noi facem ce s-a hotarat si hotararile ni le asumam. Restul … stiti, sinodul e un proces, blah, blah.

Urmeaza apoi intre o intrebare a unui grec de data asta: totusi, stiti, 150 de milioane de ortodocsi nu sunt reprezentati. Raspunde purtatorul de cuvant, un preot ce tine de Patriarhia Ecumenica: ce vorbiti de numere, nu vedeti ca sfintii parinti “vorbesc intre ei!”. Asa ceva nu s-a intamplat de mii de ani. Mirat de raspunsul evasiv si total pe langa al parintelui, acelasi reporter revine cu clarificari, din pacate netraduse (grecii astia cred ca toti stiu limba lor …). Iata raspunsul in continuare, care teoretic reprezinta completarile parintelui purtator de cuvant la insistenta grecului cu privire la unanimitate:

RASPUNS: Un raspun tehnic ar fi ca principiul unanimitatii nu a fost abolit. Ar fi fost si clumea, pe langa faptul ca ar fi negat matematica … Pentru cei care sunt aici, tehnic. Din nou parintele repeta tehnic, prin aceasta adaugire lasand de inteles ca ne-tehnic, – orice o intelege el prin asta – unanimitatea s-a pastrat si prin lipsa rusilor si a celorlalti. Dar doresc sa subliniez acest fenomen extraordinar al sinodului: cei 300 de reprezentanti vorbesc intre ei. Poate pentru voi asta e nimic, insa pentru noi este ceva imens. Adica: mai terminati o data cu unanimitatea asta, voi nu vedeti ca 300 de ortodocsi vorbesc intre ei? Ce va trebuie mai mult? Ar fi important cred sa ne rezumam la ce se intampla concret la Sinod. Deci, desi tehnic nu e Sinod – doar ce a recunoscut mai inainte – , hai sa trecem peste asta si sa vedem ce face Sinodul de fapt. E o vorba care zice ca uneori, o tigara e doar o tigara (adica nu e dispozitiv de spionat, nu contine nimic ascuns – cu privire la suspiciunea de tradare care pluteste in aer). In acest caz particular, consiliul se intalneste si vorbeste. Nu trebuie sa cautati spioni americani. Uneori sunt doar 300 de episcopi, adunati impreuna, sprijiniti de milioane de ortodocsi, care DOAR doresc ca biserica lor sa glasuiasca.

Din nou, observam raspunsul in afara oricarui sens cu privire la intrebarile simple si clare: este sau nu Sfant Sinod, hotararile sunt sau nu cu pretentie de SFINTE si care sa oblige TOATA LUMEA ORTODOXA sa adere la ele sub amenitarea ruperii comuniunii, sau pur si simplu intalnirea e doar o sinaxa intre parinti. Lucru de altfel negat vehement chiar cu 5 minute mai inainte de IPS Job. Tehnic si practic, raspunsul parintelui este ca aceasta este o adunare in care se comunica, ierarhii si teologii vorbesc intre ei, asta e tot. 

Ori asta nu clar e “tot”, dupa cum puteti observa din cotinuarea conferintei de presa in care ceata este si mai mult intarita de un roman – Ionut Mavrichi – care dorind sa “clarifice” chestiunea, nici mai mult nici mai putin nu face decat sa bata cu pumnul in masa si sa declare: “Daca unele biserici nu sunt aici prezente, nu afecteaza modul in care functioneaza Sinodul.  Pe de alta parte, sinodalitatea nu e o chestiune de numar. Pe bune? Dar ce fel de chestiune este sinodalitatea daca nu de numar. Numarul nu reprezinta unitatea? Arie si cu acolitii lui  nu conteaza ca au fost singuri impotriva tuturor celorlalti episcopi care i-au rejectat? Erau 2-3 vs cateva sute, asta nu a contat?! Nu conteaza cati crestini nu sunt reprezentati. Ei trebuiau sa fie reprezentati deoarece a fost o decizie comuna de a veni aici, de a avea acest sistem de votare, sa avem aceste topicuri care sa fie discutate. Deci chiar daca numarul nu conteaza, chiar daca ar conta cumva (ca doar sunt 150 de milioane lipsa), ei trebuiau sa fie aici. Pai credem si noi ca trebuia, dar ete ca nu sunt! Faptul ca au fost de acord inainte nu are nici o relevanta pentru lipsa sinodalitatii actuale. Sinodul a fost un simplu proiect si prin lipsa lor nu mai este Sinod. Sinodalitatea nu este afectata Wow! Nici macar vorbitorii anteriori nu au avut curajul sa fie atat de expliciti, macar au evitat si eludat un raspuns clar. Avem sinoade ecumenice in care nu au participat patriarhi ai unor biserici cand existau doar 5 patriarhii. Asta nu a facut acele sinoade ecumenice mai putin ecumenice. Ce nu mentioneaza insa in raspunsul sau domnul Mavrichi si dovedeste marsavia si ticalosia de care a fost afectat prin impreuna lucrarea deloc plina de har la care se face slujitor, este ca la acele Sfinte Sinoade, lipsa patriarhilor nu s-a facut IN SEMN DE PROTEST, ca in cazul de fata, ci din motive GEOGRAFICE si POLITICE, patriarhii avand totusi REPREZENTATI care aveau putere REPREZENTATIVA. Ei nu au participat pentru ca nu vrut, ci pentru ca nu au putut. Chiar daca tehnic, literar altfel spus, fizic patriarhii nu au participat, a face paralela intre opozitia actuala a celor care nu participa si apelul la amanarea si rediscutarea organizarii Sfantului si Marelui Sinod, a face o paralela intre cele doua situatii de azi si de atunci este cel putin o manipulare crasa, rau intentionata, fara nici o semnificatie nici macar din punct de vedere istoric ca sa nu mai zicem din punct de vedere logic. 

Interviul continua la fel de interesant. Intrebarile sunt cu privire la legitimitate (culmea, toata lumea isi pune problema asta, mai putin participantii) si persoanele care raspund, fie ele ierarhi, preoti sau teologi nu reusesc sa raspunda clar la nici o intrebare: daca e sinod, are pretentia ca hotararile sa ii fie ascultate de toti? O sa fie caterisiti/afurisiti cei care nu le accepta? Sau hotararile sunt doar asa, niste discutii, o simpla sinaxa, cu cateva declaratii “despre lume” cu cateva “reafirmari” ale credintei.

Initial am vrut sa intitulez acest articol “Ce sa ne asteptam de la Sinodul Talharesc din Creta?”. Cred ca e inca prea devreme, tare mi-e teama ca chiar ce intrevedem noi ca se va intampla: o mica mare schisma, este prematur si cu mult sub lucrurile si mai rele care ne asteapta. O sa mai astept ceva timp, sa ma informez mai mult. Consecintele cu privire la urmari sunt insa legate de lovirea in unitatea bisericii care pana acum era macar implicita, macar stearsa, chiar daca neafirmata zgomotos (cum se bat pe piept ierarhii participanti la acest “Sfant si Mare” Sinod). Diavolul, mai ales in zilele noastre si mai ales in biserica si in randul popoarelor lucreaza pe directia “divide et impera”. In numele “afirmarii credintei” ierarhii nostri vor reusi ceea ce probabil va fi cunoscut ca “Marea Schisma de la Creta”. Asta in caz fericit in care cu exceptia ruperii de rusi si ceilalti nu se vor decide si alte “improspatari” ale credintei care vor aduce revolutie in patriarhiile participante. Asta cred insa ca tine si de crestinii de acasa, de vigilenta si seriozitatea cu care se vor informa si vor cere raspunsuri ierarhilor care ii conduc.

PS 27 Iunie: in urma unei discutii telefonice cu dl. Mavrichi care s-a aratat jignit de cuvintele mele, as dori sa clarific partea cu majoritatea. Pe scurt, dl. Mavrichi sustine ca se referea la Sinodul al 2-lea ecumenic la care Patriarhul Romei nu s-a prezentat si l-a dat exemplu de sinod cu reprezentare partiala. De asemenea, mi-a mai amintit ca si la primul sinod au participat doar o treime din episcopi. In urma intrebarii mele, de ce a facut totusi paralela cu situatia de astazi, cand rusii (si altii) nu din cauza distantei sau a imposibilitatii de a participa nu au venit, ba chiar au refuzat, dansul mi-a propus sa ma duc la rusi daca nu imi convine situatia pentru ca oricum eu sunt varza la teologie. I-am promis ca o sa studiez sinoadele si mi-a recomandat ironic sa ma duc la Petru Voda sa le studiez, de unde deduc ca si pe dansii vrea sa ii trimita la rusi. Pe scurt, am simtit poate mai cert decat credeam duhul de dezbinare si lipsa dorintei veritabile de unitate si marturisire in comun a credintei. De altfel, in aceeasi ordine de idei, georgienii protesteaza ca sunt acuzati ca nu au venit din motive politice (sursa) si explica din nou cu ce sunt ei impotriva: incalcarea canoanelor. Vom auzi probabil unii teologi ca georgienii tin captivi unitatea sinodala perfecta si ca e de ajuns si 10/14 din patriarhii …

Anatemizarea Bisericii Ortodoxe Ruse a început

Mentionam in articolul anterior ca deja se prevede o ruptura cu iz politic in randul preafericitilor si varfurilor de lance ale propagandei de sistem, mai ales in contextul neparticiparii Rusiei la “Sfantul si Marele” Sinod. Urmeaza razboiul propagandistic de a acuza pe cei “nealiniati” si de construi campul de batalie pe terenul acuzatiilor care sa murdareasca atat de mult imaginea rusilor si “nealiniatilor” incat implementarea “Sfintelor” hotarari “care vor ramane in istorie” la acest “Sfant si Mare” Sinod, sa nu poata fi contestata nicaieri.

Si mai interesant pare fenomenul, in momentul in care pe la noi presa laica intra in hora si participa de bunavoie si fara strambarile din nas specifice presei atee anti-religioase, cu orientare modernista si pro-occidentala. Danion avea o vorba pe vremuri cu privire la presa: daca in ceea ce priveste mesajul crestin, observam in presa mereu si mereu aceleasi personaje, sa fim suspiciosi pentru ca daca ii cheama mereu, inseamna ca ei spun lucruri care nu supara niciodata sistemul. Si dupa cum stim, cand un invitat la vreo emisiune spune ce nu trebuie, este dat afara live [1] si niciodata nu mai este chemat, de nici o alta televiziune.

Bunaoara, cand intuiam ca de vreme ce rusii nu vor veni, este clar ca va incepe denigrarea lor si din frati de credinta vor fi transformati peste noapte in fosti kgb-isti, extremisti turbati, gica-contra de serviciu, bloc fost comunist etc. nici nu banuiam ca capetele noastre de topor deja au inceput actiunea pe cont propriu. Ma refer in primul rand la “teologul” Radu Preda care este ivitat permanent la toate televiziunile, fiind alaturi de Pr. Necula, singurele “fete bisericesti” experte in orice chestiune si la indemana oricand sa dea raspunsurile clarificatoare la intrebarile relevante care sunt puse:

“Discutiile au fost tensionate. Pregatirea a durat foarte mult pentru faptul istoric ca de peste jumatate de secol bisericile ortodoxe au fost sub dominatie comunista (aici vedem cum dl Radu Preda incepe pregatirea terenului). Intrebarea este in ce masura acest sinod scoate in evidenta gandirea de tip secular, politic in detrimentul unei gandiri patristice genuine”. (sursa: Digi24)

Altfel spus, ierarhii rusi sunt putinisti, cei georgieni, bulgari, sarbi, antiohieni asemenea si ai nostri sunt sfinti parinti cu gandire patristica. Cam putina indrazneala as zice eu din partea unui teolog chemat sa emita niste pareri obiective si niste raspunsuri reale cu privire la chestiunea in sine, nu sa faca propaganda NATO. M-as fi asteptat ca domnul Preda sa explice de ce sarbii nu au dorit sa vina, de ce georgienii nu au dorit sa vina, de ce bulgarii, de ce antiohienii etc. Este vorba de niste informatii concrete, simple, nu de speculatii.

A acuza pe rusi ca sunt “seculari” in timp ce Bartolomeu si Daniel sunt “patrisitici” si “biblici” este un joc politic murdar, cu totul in afara oricarei tangente cu patristicul si biblicul …

In timp ce dl Preda furniza raspunsul “pe banda”, tot pe banda, in fundal vedem imagini cu Kiril – patriarhul rus – intr-o vizita intr-o fabrica de avioane. Cu siguranta este o pura intamplare ca publicul este manipulat cu aceste imagini in fundal in timp ce dl Preda aduce argumente “teologice” ca ortodocsii rusii sunt rai, pentru ca sunt putinisti.

Bineinteles, dupa ce tensiunea s-a format deja si publicul este pregatit sa fie formatat pana la capat, urmeaza intrebarea clasica: “De ce a tacut Biserica Rusa la anexarea Crimeei?”. Intrebarea face parte bineinteles din intreg scenariul, caci nicio emisiune nu se face la intamplare: nici intrebarile si nici raspunsurile nu sunt la intamplare. Reporterii sunt doar fete care citesc scriptul si invitatii sunt capete vorbitoare care repeta la nesfarsit placa pe care trebuie sa ruleze.

Domnul Radu Preda, dupa ce isi manifesta regretul ca Biserica Rusa e putinista si nu s-a opus anexarii Crimeei, termina raspunsul la aceasta intrebare, subliniind ca BOR este o biserica echilibrata, altfel spus, noi nu suntem de acord cu exagerarile si extremismele nici cele rusesti de natura putinista (patriotism extrem) si nici cele grecesti (patriotism exagerat, anti-ecumenism gregar etc). A omis insa domnul Preda sa aminteasca ca si BOR joaca un rol putin murdar in Moldova, intrand peste rusi, tot cam necanonic. Daca e sa vorbim despre Crimeea – un teritoriu mai vechi in rusimea lui decat romanismul Dobrogei noastre, ar trebui sa amintim ca pentru Biserica Ortodoxa Rusa, si rusii si ucraineenii sunt acelasi neam, acelasi sange, acelasi popor. Ierarhic, chiar daca acum ierarhi ortodocsi ucraineeni cer independenta, fiind si ei sub jugul politic al americanilor, Biserica Ortodoxa din Ucraina este sub Patriarhia Rusa. Ce puteau sa zica ierarhii si de ce s-ar fi opus? Se opune BOR / Daniel unirii Moldovei cu Romaniei? Nu doar ca nu se opune, dar deja BOR si-a facut Mitropolie in Moldova ca sa sustina romanismul si sa ajute la implinirea acestei unitati. Rusii vad Crimeea la fel cum vedem noi Moldova: un teritoriu care istoric s-a intamplat sa ajunga vremelnic sub administrarea unui stat nou: Ucraina, insa istoric, cultural si etnic, mare parte din Crimeea este rusa, asa cum mare parte din Moldova este romaneasca. Daca luam la boabe marunte, s-ar putea ca Crimeea sa fie mai ruseasca decat este Moldova romaneasca, prin afinitatea si vointa populara. Daca reporterita isi face treaba sa arunce cu noroi, unde este insa onestitatea si dragostea de adevar a domnului “teolog”?

Punctul culminant insa al deformarii realitatii, este insa in momentul in care domnul Preda minimizeaza total rolul Bisericii Ortodoxe Ruse si subliniaza ca lipsa rusilor nu are prea mare relevanta, ca la urma urmei si la alte sinoade, papa al Romei nu a fost prezent, a avut doar delegati. Un salt logic imens, in zona crepusculara. Deci asa cum la alte sinoade, papa al Romei a avut doar reprezentant si nu a venit, fiind departe, si acum rusii, nu e bai ca lipsesc. Aceasta desi NU au reprezentanti, si si-au manifestat OPOZITIA fata de sinod, NERECUNOSCANDU-L si SUBLINIIND PROBLEMELE. Mai conteaza insa, daca propaganda trebuie sa mearga inainte?

In final, ca sa calmeze lumea sa nu fie suspicioasa, paradoxal, se discuta despre post si domnul Preda vorbeste foarte frumos despre post si clarifica ce urmeaza sa se hotarasca la Sf. Sinod: ca salamul de soia nu e de post si ca trebuie sa postim si de la televizor nu doar de la mancare. Ca intr-adevar era o chestiune foarte fierbinte in ortodoxie, daca salamul de soia este sau nu de post, milioane de ortodocsi se intreaba in fiecare post, daca e bine sau nu sa manance salam si disputele teologice nu mai inceteaza.

Dl. Preda voit sau nevoit, omite sa puna punctul pe i si sa mentioneze principalele retineri ale rusilor, bulgarilor, sarbilor, georgienilor si multor altora: ECUMENISMUL. Ortodocsii sunt foarte flexibili si cu siguranta patriarhii s-ar fi inteles pe micurile frecusuri administrative sau de alta natura, insa ecumenismul este punctul in care putregaiul se va rupe din Biserica Ortodoxa si turma mica va fi scuipata afara de lupii dinauntru. Este doar o  chestiune de timp si singura intrebare este daca va fi asta acum …

Desi in articolul trecut incheiam, marturisindu-mi tristetea ca noi romanii probabil vom fi avangarda acuzarii fratilor ortodocsi rusi, se pare ca crapatura lucrata de diavol intre cele doua “ramuri” ale ortodoxiei (cea pro-rusa si cea anti-rusa) este data in primul rand la bulgari, unde hotararea Sfantului Sinod de a nu se duce in Creta este acuzata de presa laica atee ca fiind miscarea Rusiei. Bineinteles ca Putin e responsabil pentru toate lucrurile rele care se intampla in lume, in toate domeniile sociale, de la economie (Putin interzice vinurile moldovenesti) pana in religie (Putin le cere bulgarilor sa nu participe la “Sfantul si Marele” Sinod).

Pentru a explica retragerea in ultimul moment a Bulgariei, va recomandam un interviu cu Mitropolitul Gabriel de Lovech in care vedem ca principala retinere a bulgarilor a fost cu privire la legitimizarea ecumenismului din documentul ce trateaza relatiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii crestine.

In incheiere, as dori sa subliniez un lucru important: felul in care lucreaza Sfantul Duh in biserica este de multe ori greu de inteles de oameni. Daca ateii si reporterii care isi fac meseria cum pot, nu au habar si nici nu trebuie sa ghiceasca ca de multe ori Dumnezeu incurca un rau sa se faca pe ultima suta de metri, domnul Preda era dator sa sublinieze cel putin ca poate asa a vrut Dumnezeu si poate ca prin aceste suceli si intortocheli (aparente) in cele din urma fie se indrepteaza o cale gresita si se evita o posibila catastrifa, fie se corecteaza si se desavarsesc unele lipsuri. Insa nu, domnul teolog Radu Preda s-a grabit sa arunce in fata cu “secularism si politicianism” inspre rusi, ignorand cu desavarsire chestiunile in sine. Intr-adevar poate este greu sa fii la curent cu istoricul dezbaterilor, cu problemele complexe, cu frecusurile interne in fiecare biserica si probabil e si mai greu sa le explici la oameni, mai ales la o televiziune laica (basilica nu are nici o vina aici, insa). Dar cel putin era de minim bun simt sa spuna totusi ca Dumnezeu lucreaza in Biserica in mod tainic si unele frecusuri si probleme trebuie luate ca voia lui Dumnezeu si vazute oprelistile intr-un mod duhovnicesc, cu smerenie. Dar nu doar in Biserica lucreaza Dumnezeu tainic, caci nu degeaba intelepciunea populara a lansat proverbul “intortocheate sunt caile Domnului”.

Nu cu smerenie a taxat nici Bartolomeu pe cei care au lipsit, ba chiar i-a asigurat indirect de pedeapsa divina:

Responsabilitatea pentru decizie (neparticiparea -n.n.) revine acestor biserici si a conducatorilor lor. (sursa)

Este vremea sa ne ingrjioram. Este posibil sa asistam la o mare ruptura in sanul ortodoxiei si din pacate noi probabil ne vom afla – ca nu de putine ori in istorie – pe falia cea mai periculoasa. Orice ruptura, bineinteles afecteaza ambele taramuri, dar parca avand in vedere istoricul nostru si “reputatia” actualului patriarh, avem inca un motiv in plus sa fim ingrijorati.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Deputatul Eugen Nicolicea, invitat afară din emisiunea „Jurnalul de Seară” după ce l-a jignit pe Moise Guran

Sfantul si Marele Sinod tocmai si-a pierdut sfintenia si maretia

rosu - patriarhii care nu participa la "Sfantul si Marele" Sinod; portocaliu: Serbia

rosu – patriarhii care nu participa la “Sfantul si Marele” Sinod; portocaliu: Serbia

Nu am inteles de ce au incercat sa branduiasca acest sinod cu titulatura de “Sfantul si Marele”. De la inceput de fapt, nu ne-au spus: vor ca acest “Sfant si Mare” Sinod sa fie considerat al 8-lea? De ce nu i-au zis atunci de la inceput “Al 8-lea Sinod Ortodox”. Apoi, daca nu e al 8-lea, au pretentia sa fie considerat Sfant? Si inca: poate un sinod ortodox sa poarte titulatura “Sfant” (si “Mare” pe deasupra) daca nu este al 8-lea? Iata doar cateva suceli … caci prin suceli se strecoara aghiuță …

Daca e “mare”, banuiesc ca si-ar dori toti “Sfintii” Intaistatatori sa intre in istorie ca participanti la cel de-al 8-lea Sinod, altfel nu introduceau termenul de “Mare” in titulatura oficiala. De altfel, unii dintre participanti, deja au exprimat deloc timid, pretentia ca ei fac istorie [2]. Sau poate doar vor sa fie asa, pe-acolo Mare si Sfant, cu documente care vor ramane in istorie, dar sa nu fie al 8-lea, din smerenie si precautie de a provoca schisme. Probabil fereala de numerotarea cu al 8-lea tocmai din aceasta teama de schisme s-a facut. Poate nu stiu eu si numerele au venit dupa … si poate ca fiecare sinod s-a numit inainte Marele si Sfantul Sinod si dupa s-a clarificat numarul …

Cu privire la “Sfantul”, am tot cautat in calendare si prin alte scrieri: pana si pomenirile fac referire la “Sfintii Parinti” de la [fara sfantul si marele] Sinodul al 4-lea Ecumenic (de exemplu). Nu am avut rabdare sa caut si nu am lecturat decat o singura data documentele “finale si pregatite” postate pe patriarhia.ro si care AU FOST oricum deja semnate, urmand ca acum sa fie “popularizate” si imbracate in “sfintenia” sinodala pentru a fi asumate, preluate, adaptate si implementate de ortodocsi la toate nivelurile.

Sa trecem insa peste titulatura indrazneata cu iz de marketing menit sa augmenteze increderea si sa calmeze suspiciunea specifica ortodocsilor cu privire la orice schimbare si orice tentativa de alterare a celor mostenite care nu mai au cum sa fie schimbate si nu mai e nimic nou de adaugat la ele.

Fara a intra in polemica teologica cu privire la “documentele finale si pregatite” si fara a mai zvarcoli istoricul, am insa totusi cateva intrebari legate de neclaritatea “Sfantului” si “Marelui” Sinod prin prisma ultimelor evenimente, zic eu esential de importante cu privire la “Sfantul” si “Marele” din titulatura.

Daca Rusia, Georgia, Bulgaria si inca cateva biserici mai mici nu participa, ramane ca acest sinod sa se considere pe sine inca “Sfant” si inca “Mare”? Nu de alta, dar mie mi se parea logic ca daca nu mai este asigurata participarea intregilor biserici, toata tentativa de “Mare” sa fie anulata, deoarece, “păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată decât numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă. [1]”

Ori daca sistemul sinodal nu mai exista, este clar ca pastrarea credintei ortodoxe nu mai poate fi asigurata, in ciuda mesajelor de dragoste si fratietate transmise si in ciuda slujbelor de sfintire a participantilor …

Pe langa chestiunea de bun simt – schimbarea titulaturii acestei intalniri intre cei cativa patriarhi si tovarasii lor, – ar fi fost de bun simt ca nici macar intalnirea in sine sa nu mai aiba loc, de vreme ce ei venisera aici pregatiti pentru un sinod “Mare si Sfant” si intre timp nu mai e nici mare si nici sfant, prin retragerea unor participanti esential pentru declararea cel putin a atributului de sinod al acestei mini-sinaxe.

Eu, personal, oricum sunt de parere ca termenul de sinod a fost fortat de la inceput prin faptul ca nu toti episcopii sunt chemati sa participe, lucru care s-a intamplat la toate sinoadele anterioare. Chestia cu “reprezentanti” nu mai merge in ziua de azi cand un bilet de 500E si-l poate permite orice episcop din orice colt al lumii, mai ales cand in joc este tocmai pastrarea credintei in vremurile tulburi de atacare a dreptei credinte din toate partile … Si chiar daca nu toate episcopiile din lume puteau sa isi trimita intai-statatorul, sunt sigur ca se putea stabili un sistem de intr-ajutorare intre frati incat sobornicitatea sa fie asigurata sau cel putin reprezentarea sa fie nu de 1 episcop la 100 episcopi (zic aiurea) ci macar de 1 la 3 sau 1 la 5.

Cum putem oare sa ilustram mai clar aceasta anormalitate a pastrarii denumirii desi este evident pentru toata lumea si nu exista nici un dubiu sau semn de intrebare cu privire la acest fapt, ca sinodalitatea s-a pierdut? Fie ea “Sfanta” sau “Mare”. Poate am putea explica astfel: sa ne imaginam o nunta la biserica. Toata lumea e pregatita, cateva persoane insa lipsesc: mirele, nasa si socrul mic. Si nu lipsesc din alte motive, decat ca considera ca inca nu e momentul pentru aceasta nunta. Cu toate acestea, cei care s-au trezit in biserica, se decid totusi: pai daca tot am venit, hai sa facem nunta asa cum e, ca oricum si mirele si nasul a fost in principiu de acord, a semnat chiar niste angajamente, doar ca s-au ivit niste mici probleme si nu au vrut acum sa vina. Si poate pana la sfarsit, se-arata si ei. Sa facem nunta, ca nunta e sfanta si avem deja alai destul, adica e si mare. Si astfel Sfanta si Marea Nunta se face fara mire, fara nas si fara socrul mic … doar pentru ca avem adunati deja nuntasii si lumea asteapta sa mearga la restaurant sa praznuiasca evenimentul …

Oare ma alertez eu aiurea si realitatea e alta? Oare oamenii aia deja au schimbat numele si oricum s-au adunat acolo, chiar daca dupa ce stiau ca rusii si restul nu o sa vina, doar din dragoste, sa continue “dialogul”. In acest caz, cum mai putem citi ASTAZI (17 IUNIE) pe basilica:

“Au început lucrările Sinaxei Întâistătătorilor. Astăzi va fi analizat Mesajul Sfântului şi Marelui Sinod” (Sursa: basilica.ro)

Asta ca asta, dar ori oamenii astia aveau articolele scrise dinainte, ori sunt tampi:

La această Sinaxă participă Întâistătătorii şi doi ierarhi din partea fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale. (Sursa: basilica.ro)

Aloooo, Basilica, pe ce lume traiti? Rusii nu mai vin! Georgienii nu vin! Si altii … Cu atat mai ciudata este zona crepusculara in care prezinta lucrurile tovarasii, cu cat gasim chiar pe basilica.ro, mesajul rusilor catre “Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe întruniţi în Creta” in care nu au mai indraznit sa deformeze lucrurile folosind titulatura catre “Sfantul si Marele Sinod”. Bineinteles ca in acest mesaj, Alexei ii zice direct “întâlnirea din Creta” si spera ca aceasta intalnire va pregati un posibil Sfant si Mare Sinod ULTERIOR la care sa participe toate bisericile.

Pe scurt deci, Basilica, prezinta lucrurile ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, cam cum prezenta Scanteia evenimentele din Timiosoara: “au fost niste mici tulburari pe-acolo, au spart unii geamurile”. In cazul de fata nu e mare diferenta intre Basilica si Scanteia pentru ca chestiunea e grava, sa minti sub semnul crucii si sa manipulezi oamenii e mare pacat, chiar daca spunand adevarul ti-ai pierde meseria pentru ca evident, la Scanteia nu se prea putea misca in front.

Sunt cititorii basilicei atat de josnici incat nu merita o clarificare si o atentionare in aceasta etapa si oare se continua acest show manipulator, doar din inertie sau din lipsa de instructiuni?

Pun si eu intrebarea aiurea: daca la aceasta “intalnire” se vor lua tot felul de decizii aiurea, sau nu se va lua nici o decizie, strica daca ar incepe de pe-acum sa informeze corect si sa nu mai foloseasca titulatura de “Sfant” si “Mare” de vreme ce nu mai este asa?

Limbajul de lemn uimitor, ne lasa uimiti si cand se mentioneaza totusi (ca doar nu se putea omite in totalitate) faptul ca e o problema pe-acolo:

Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, a declarat că la Sinaxă se va analiza pe lângă Mesaj şi situaţia absenţei unor Întâistătători de la lucrările Sinodului.

 

Si mai apoi:

Cu privire la absenţa celor patru Întâistătători de Biserici Autocefale care au decis să nu participe la lucrările Sinodului din Creta, Mitropolitul Emmanuel a afirmat: ”

Noi sperăm întotdeauna. Speranţa dispare ultima. Sperăm că Bisericile care sunt absente să ajungă, în cele din urmă. Și de ce să nu vină? Ortodoxia după cum am spus şi ieri este aici şi îi cheamă pe toţi. Nu stabilim norme. Noi trebuie să arătăm unitatea Bisericii Ortodoxe. Acesta este şi scopul Sfântului şi Marelui Sinod.”

Oare cum aratati Preasfintia voastra unitatea daca folositi in continuare Sfant si Mare, desi s-au retras vreo 4-5 din cele 14-15 biserici autocefale?! Cat de necunoscatori si ignoranti ne credeti?! Si apropos, nu aveti cam putin prea mult curaj declarand “ortodoxia este aici” ca si cum in Rusia, Antiohia, Bulgaria, Georgia ar fi confucianismul?!

Iata deci de ce nu au scos ei inca titluatura de Sfant si Mare si inca cred ca fac istorie: ei spera ca rugandu-se, rusii o sa vina rapid calare pe un Suhoi sa semneze si ei si o sa ii agate de pe drum si pe georgieni, bulgari, sarbi si restul.

Si mai paradoxal pare ultimul citat al francezului:

Mitropolitul Franţei a spus că şi Bisericile absente sunt prezente şi sunt membre ale Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.

Nu m-ar mira deci daca la final, vor declara ca rusii, bulgarii, sarbii, georgienii si ceilalti au fost prezenti in duh si ca astfel a lucrat Sfantul Duh.

Totul pare tras de par pana la nivelul comicului. Nu ar fi de ras, daca in joc nu ar fi tocmai soarta ortodoxiei. Cata diferenta exista intre atitudinea acestor “sfinti parinti” din ziua de azi, cu povestirile din Vietile Sfintilor si alte carti pe care le citim noi. Mi-a ramas in minte una povestita de Pr. Cleopa: la primul sfant sinod, s-au luat anumite hotarari. Imparatul Constantin a numarat participantii inainte si apoi dupa sinod. La numaratoarea de la final, lipsea o semnatura. Intreband de ce nu a semnat si acela, imparatul a aflat ca acesta murise intre timp si corpul sau se afla in biserica, pregatit fiind de inmormantare. Atunci, imparatul a cerut ca sa lase in biserica hotararile cu semnaturile, sa paraseasca biserica si sa se roage, pana vor primi semn. S-au rugat sfintii parinti si cand unuia i s-a adeverit ca a semnat si cel care plecase, au intrat si intr-adevar au gasit semnatura aceluia. Abia atunci, imparatul a acceptat hotararile episcopilor.

Povestirea pare din alta lume, pare fantastica. Presupune ca Imparatul Constantin avea deja o credinta atat de fierbinte si atat de indrazneata incat sa conditioneze acceptarea hotararii sinaxei episcopilor de minunea lui Dumnezeu. Sa nu uitam insa ca el deja castigase prin minunea sfintei cruci si avusese si alte intamplari minunate.  Sa nu uitam ca probabil la urechile imparatului ajunsese si minunea Sf. Spiridon. Apoi, cu privire la numarul semnaturilor, cum putea imparatul sa compare cele dinainte cu cele din urma, de vreme ce cel putin Arie (din ce stiu eu, dar probabil si alti acoliti) nu acceptasera hotararile? S-ar putea explica si asta, poate ca se intelege ca Imparatul il considera pe Arie eretic si nu a luat in considerare semnatura lui care lipsea ci doar pe a acelui parinte care adormise in timpul sinodului. Nestiind sa dau alta sursa decat miile de ore de inregistrari cu Pr. Cleopa, nu prezint aceasta intamplare ca certa, ci doar ca un crampei din viziunea si asteptarile unui ortodox cu privire la un Sfant si Mare Sinod.

PS: se pare ca si Antiohia s-a retras – una din cele 4 mari patriarhii istorice. In plus, desi a fost un eveniment important – ignorat total de basilica – ucraineeni vor si ei independenta si cer lui Bartolomeu si celorlalti patriarhi ajutor ca sa se rupa de rusi. De unde putem clar banui ca o sa inceapa o denigrare cu iz politic a Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru a justifica neparticiparea la Marele si Sfantul Sinod. Din pacate noi vom fi avangarda acestei opozitii si pe plan religios, dupa ce deja suntem pe plan militar si geostrategic …

~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

[1] extras dintr-unul din documentele “finale si pregatite”, anume cel despre Relatia Bisericii Ortodoxe cu lumea

[2] IPS Emanuel al Frantei: “Mesajul este unul către lume, dar este un mesaj care va rămâne. Adică poate fi un text care va fi istoric. Pe lângă celelalte documente care vor fi aprobate de Sfântul şi Marele Sinod,”

~ ~ ~ ~ ~

ALTE ARTICOLE RECOMANDATE:

De ce mega-pan-sinodul ortodox viitor nu va aduce nici o schimbare în ortodoxie

Din istorie am invatat ca ortodoxia se bazeaza in primul rand pe autoritatea spirituala: ortodocsii mereu au afinitate doar la personalitatile ortodoxe cu un renume construit intr-o viata si care nu au nici o pata neagra pe biografia lor, sau daca o au, aceasta este construita de rauvoitori si dusmani.

Asa s-ar explica de ce un mare duhovnic poate fi iubit mai mult decat episcopul locului si de ce o porunca sau un sfat venit de la un mare parinte are greutate mai mare decat sute de studii teologice elaborate de “experti”.

Atractia catre oameni sfinti merge mana in mana cu conservatorismul care este firesc unei religii care s-a schimbat foarte putin un ultima mie de ani. Nu sunt sigur, dar daca nu ma insel, pana si vesmintele preotilor sunt din primele secole ale crestinismului, iar singura mare modificare in ritul ortodox a fost Sfanta Liturghie a Sf. Ioan Gura de Aur, care dateaza  … de pe vremea Sf. Ioan Gura de Aur.

De aceea cred ca un nou sinod pan-ortodox nu poate schimba nimic, neavand nici participanti prea iubiti de popoare (de la Daniel, pana la ecumenistul Bartholomeu de la Constantinopol si KGB-istul Kiril al rusilor, mai toti patriarhii din ziua de astazi au probleme cu autoritatea in sanul proriilor pastoriti) – pe de o parte – si neraspunzand in primul rand cu fermitate tendintelor centrifuge care problematizeaza credinciosii in ziua de astazi (ecumenism & secularism), noul sinod, oricat de pan-ortodox isi va dori sa fie, nu poate avea decat o amploare organizatorica si un efect scholastic: Basilicile din toata lumea ortodoxa vor avea material publicistic pentru un an sau doi si probabil facultatile de teologie vor avea noi referinte in biografiile cerute sau noi teme de doctorat cum ar fi “Ecumenismul prin prisma marelui mega-pan-sinod ortodox din 2016”.

Dincolo de autoritatea asupra credinciosilor a actualilor capi ortodocsi, se mai pune problema in ce masura orice hotarare luata la acest sinod va fi acceptata cata vreme exista un mare cui al lui Pepelea: suprapunerea teritoriala. Adica, pentru ca sinodul sa aiba validitate, conditia va fi ca toate hotararile sa fie acceptate si indeplinite de toti. Ori, intaietatea canonica pe anumite zone suprapuse in prezent este atat de complexa si imbarligata incat este de mirare ca se organizeaza un pan-sinod inainte de rezolvarea acestei probleme. Speranta pusa ca un pan-sinod va determina o biserica anume sa isi retraga episcopii si sa cedeze indetrimentul alteia, este hilara.

Dincolo de boabele marunte si chestiunile particulare, sa facem un mic salt putin in afara si sa ne intrebam ce hotarari pot lua acum 10-20 patriarhi, fiecare cu interese si mandate politice in spate, fiecare mai mult sau mai putin sperand sa castige cat mai mult pentru propria patriarhie (ca o imparteala – cel putin de capital de incredere – este inevitabila) si in primul rand, fiecare in parte si toti impreuna fiind priviti cu mare scepticism de credinciosii de acasa sau din alta parte. Ca sa exemplific doar pe scurt, amintesc ca de multe ori, calugarii de la Athos au amenintat pe Bartholomeu de la Constantinopol (practic patriarhul lor) ca nu il mai pomenesc daca nu se lasa de prostii ecumeniste. De asemenea, reamintim ca Biserica Ortodoxa Romana a restabilit comuniunea cu Biserica Ortodoxa de la Ierusalim abia recent, in 2014. De asemenea, tot noi suntem cam la cutite cu rusii din cauza Mitropoliei Basarabiei. etc, etc.

Pe langa cele enumerate mai sus, poate in primul rand ar trebui sa subliniem de ce un astfel de sinod nu va avea succes: este ceva nou, un fel de ozn in ortodoxie. Daca catolicii, chiar cei invatati, nici nu mai stiu la care mare conciliu, ce canon si ce dogma a mai fost schimbata, ortodocsii de mici copii au crescut cu cele 7 sinoade si cu praznicele corespunzatoare in care pana si cea mai nepriceputa baba a auzit cum de exemplu dogma Sfintei Treimi a fost intarita de minunea Sf. Spiridon care a transformat caramida printr-o minune in cele 3 componente din care fusese facuta: pamant, apa, foc.

Oare prin ce minuni ne vor convinge asadar prea-fericitii parinti de astazi ca catolicii sunt fratii nostri si ca nu mai trebuie sa le cerem sa treaca la ortodoxie de vreme ce deja s-a dat decret ca sunt si ei crestini? Il vor trasnforma ei pe papa intr-un simplu episcop prin vreo minune? Si asa si de-ar fi si eu tot nu o sa primesc!

Dupa cum spunea Ceausescu ca capitalismul se va intoarce in Romania cand o face plopul mere si rachita micsunele, tot asa sunt si asteptarile de la acest sinod. Mai zicea el ca sa nu ne miram daca totusi plopul o sa faca mere, caci genetica a facut progrese. Prin urmare nici noi ortodocsii sa nu ne miram daca lucruri nemaiauzite se vor intampla in Creta la anul, din fericire, cel putin in Romania avem libertate si putem rezista fara probleme chiar si in cadrul unei institutii oficiale infiltrate si ocupata de nechemati. Va fi mai greu si poate vor fi tulburari, insa ortodoxia nu se fereste de catacombe. Deja cel putin in Europa de Vest si in cea mai mare democratie – SUA – ortodoxia oricum este in catacombe.