In privinta casatoriilor mixte, diavolul este in detalii

Diavolul este in detalii peste tot, nu doar in privinta casatoriilor mixte. Revin cu cateva comentarii cu privire la acest subiect deoarece am gasit din intamplare o inregistrare relativ veche (februarie 2017) cu purtatorul de vorba al Patriarhiei invitat telefonic la o emisiune la B1 TV si as dori sa intaresc cele spuse in articolele anterioare pe aceeasi tema (vezi NOTE), anume faptul ca tocmai prin lasarea “deschisa” a unor “norme de implementare” a hotararilor “sfintilor parinti” de la acest Sinod, se sapa crapaturi mici in fundatia solida a credintei ortodoxe bazata pe canoane si se lasa loc de lucrat in adancime in timp prin intermediul episcopilor “relaxati” si care trateaza ortodoxia ca pe o autoservire de unde iti alegi ce vrei: canoane mai laxe sau mai nelaxe, iconomie mai larga sau mai putin larga, conservatorism sau deschidere, acuratete si rigoare sau pogoraminte si aggiornamente etc. Fiecare cum doreste, avem de toate pentru toti – aceasta este ortodoxia pe care o vor cei care au pus la cale Sinodul din Creta si urmatoarele.

Intorcandu-ne la emisiune, dupa cum vedeti, realizatoarea este evident in afara subiectului si considera un mare pas inainte faptul ca BOR va accepta casatoriile mixte, singura problema fiind pentru ea faptul ca la sinod nu s-a specificat mai clar conditiile in care episcopii pot … refuza (!) aceste casatorii, pentru a facilita cat mai mult aceste tipuri de casatorii si pentru a inlesni destrabalarea. Femeia evident nu are legatura cu ortodoxia si din autoservirea de care subliniam in primul paragraf, ea si-a ales “alimentele” mai usor digerabile: ortodoxie de forma, aprins lumanari, spus Tatal nostru, facut “bine” (asa, in general si cand nu e prea greu), nunta pentru facut poze etc.

Apreciem insa lucididatea acestei reporterite care chiar in ratacirea ei a sesizat bine aceasta buba a sinodalilor cretani, care au dat liber la casatorii dar nu au specificat conditiile iconomiei. De-a lungul dialogului, femeia incearca sa scoata de la purtatorul de vorba amanunte cat mai clare cu privire la acest aspect. Iata fermitatea cu care ea incearca sa puna la zid pe eventualii episcopi care nu ar accepta cererile pentru casatorii mixte ale celor care ar cere acordul pentru casatorie mixta:

Reporterita: “Dar episcopul poate sa decida ca aceasta casatorie nu poate aiba loc, nu? Pot fi si cazuri de acest gen si v-as intreba pe ce criterii sunt respinse unele solicitari”

Vasile Banescu: “Nefiind episcop, este foarte greu sa va spun eu lucrul acesta” – uimitor raspuns politicianesc al acestui tovaras forjat in discursul alunecos si viclean prin care se evita intrebarile grele la care raspunsul, daca s-ar baza pe adevar, ar fi … putin incomod. In cazul de fata, putea sa raspunda “nu stiu” sau “trebuie sa ma documentez” sau “buna intrebare, habar nu am” sau, daca era pregatit, putea sa raspunda: “din pacate, asta nu s-a stabilit”. Din fericire, reporterita are minim bun simt si preseaza in continuare inconsistenta logica si aberatia unei decizii care sa lase total la mana fiecarui episcop in parte decizia de a da sau nu a da liber la casatorie, desi intentia de “relaxare” a canoanelor este evidenta.

Reporterita: “Dar, banuiesc ca exista totusi niste …, exista un canon si acolo, adica nu poate sa respinda un episcop fara sa se ghideze dupa niste reguli”. Din nou vedem ca femeia e sincer ingrijorata de soarta celor care ar putea fi respinsi (chiar daca o minoritate) din neglijenta sau “abuzul in serviciu” al unor episcopi care nu respecta regulile (canoanele cum zice ea) proaspetei dezlegari la casatoriile mixte. De altfel, este amuzant cum in acest dialog dadaist cei doi sunt pe pozitii total diferite, incercand sa raspunda la probleme diferite fiecare in parte, reporterita clar fiind pe “meniul” light (casatoriile mixte sunt bune, sa vedem cum o sa se intample si ce probleme ar putea apare) pe cand purtatorul de vorba, simtindu-se (oare, de ce?) cumva vinovat si pe pozitii de aparare, ca un avocat al apararii, incearca sa justifice de ce aceasta hotarare este buna si de ce nu schimba nimic din ortodoxie, fiind doar “oficializarea” unor practici deja existente. Strans cu usa, isi aminteste totusi de amanuntul cu conditia ca copiii sa fie botezati ortodocsi, ceea ce bineinteles ca va deschide noi planuri ale discutiei, de asemenea dadaiste, in care inevitabil ne vom intalni cu nelipsitul cuvant “discriminare”, refren din cantecele dracilor cand vor sa arunce cu noroi in ortodoxie si/sau in traditie.

Vasile Banescu: “Un exemplu ar putea fi acesta: in masura in care sotul neortodox refuza ca viitorii copii sa sau isi exprima dorinta ca viitorii copii sa nu fie botezati ortodox, atunci cred ca ar fi un motiv de refuz a solicitarii respective. Dar, nu am auzit de asemenea situatii” – panseaza el rapid chestiunea, mirosind ca un lup antrenat ca poate urma cuvantul fatal “DISCRIMINARE!”. “De obicei – continua el – aceste solicitari sunt acceptate, repet, discernamantul ierarhului functioneaza intotdeauna”. Oare chiar asa tovarase Banescu? Ati uitat de Corneanu sau mintiti? Sunteti deci ori uituc ori mincinos. Discernamantul nu are cum sa functioneze 100%, nici macar al ierarhilor, tocmai asta este o principala diferenta intre ortodocsi si catolici: ortodocsii cred ca oricine (inclusiv un ierarh) se poate insela, nimeni nu este infailibil; catolicii cred ca papa este infailibil, nu se poate insela. Daca Papa este pe scaunul papal si zice “Homosexualitatea este binecuvantata de Dumnezeu”, de maine toti cardinalii si preotii catolici trebuie sa implementeze ce a spus “infailibilul”.

Reporterita: “Dar nu este totusi o discriminare aici, nu sunt egali cei doi?” – iata intrebarea cheie care denota clar unde se va ajunge si care e directia daca ortodoxia va renunta la canoane, rigoare si claritate. Confuzia este totala si daca pana acum pozitionarea reporteritei era relativ dubioasa si ne crea senzatia ca asistam la un dialog care are sens, ajungem clar in acest moment intr-un dialog fara sens in care o tanti oarecare care nu are nicio legatura cu ortodoxia pune intrebari stupide din rationamente total aiuristice. Despre ce discriminare e vorba, tanti!? Cine i-a pus sa vina in biserica? Sunt liberi sa faca ce vor, daca vor casatorie intr-o biserica anume, nu e logic ca trebuie sa se supune regulilor si canoanelor acelei biserici? Daca tu, tanti reporterita de la B1 TV vrei sa vii in vizita pe la mine si vii la usa si suni si ma rogi sa discuti cu mine sau sa faci o afacere. Eu te invit si te rog sa te descalti, desi eu sunt incaltat (sa zicem – un scenariu aleator). Tu ce zici: discriminare! Nu tu ai venit la mine, nu tu vrei sa ai taine cu mine, sa tratezi cu mine? Eu nici nu te cunosc poate, nu ti-am cerut nimic, nu vreau nimic anume de la tine, poate m-ar interesa sa fac afaceri cu tine, dar daca nu eu asa am regulile casei ca trebuie sa te descalti, daca nu iti convine de ce consideri asta discriminare? Cu atat mai mult, cu cat poate toata lumea stie ca eu pun sa se descalte pe toti care vin la mine, deci nu ai fost dezinformata.

Biserica nu e datoare sa casatoreasca pe oricine neconditionat. Biserica nu are nicio obligatie de fapt fata de credinciosi ci doar le ofera ceea ce le-a oferit de la fondarea ei: Calea, Adevarul si Viata. Nu  ofera nimic personalizat sau neconditionat. Tocmai pentru ca am trait intr-un sistem comunist putem gandi asa, neintelegand deloc ce inseamna libertatea si mai ales ce inseamna contractul. De altfel, poporul roman are o mare problema cu intelegerea termenului de contract care presupune reguli, angajamente, obligatii. La noi, totul este in aer, presupus, aleator, subinteles. Statul e dator sa ne dea multe, altii trebuie sa respecte regulile, nu noi, cuvantul dat este dat doar cand este dat, intre timp poate s-a mai schimbat ceva etc.

Imi cer scuze ca am lungit prea mult analiza interviului, mi-ar fi mult mai usor sa fac video-uri si poate in curand o sa trec pe video, fiind mult mai facil. Ce doream insa sa subliniez din acest interviu: nu exista “norme” sau “canoane” – cum le zice tanti – ale acestei hotarari prin care sa clarifice situatiile in care se poate da iconomie. De altfel, orice iconomie o data “oficializata” este de facto un canon. Daca era iconomie, nu trebuia sa se umble la ea, trebuia lasata asa cum e: fiecare episcop de capul lui, fiecare cu tainele lui, va da seama in fata lui Dumnezeu cum stie de “dezlegarile” facute. De facto, poate ca unii episcopi au discernamant si cand dau si cand nu dau – nu negam asta. Insa exista cazuri  in care unii episcopi, din motive financiare, accepta unele “pogoraminte” cand e vorba de casatorii, si nu doar cu privire la indeplinirea conditiei ca mirii si nasii sa fie ortodocsi. De exemplu, conform canoanelor, din ce stiu eu, la manastiri nu prea se fac casatorii. Cu toate acestea, in unele episcopii, pentru a “monetiza” frumusetea unor manastiri si atractia acestora, s-a dat liber la casatorii in manastiri, de dragul banului, evident explicatia oficiala ar fi “pentru ca oamenii au cerut”.

Dupa ce ca raul s-a facut (renuntarea la canon si traditie in privinta casatoriei), nici macar acesta nu s-a ingradit prin cateva indrumari mai explicite care sa limiteze cumva posibila destrabalare totala in privinta casatoriilor. Am explicat in doua articole anterioare cum doi episcopi diferiti vad cu totul diferit problema: unul (PS Varlaam) zice ca casatoriile mixte se justifica la animisti, in Africa, acolo unde este un ortodox la un milion si biserica trebuie sa se largeasca si nu are cum sa se largeasca daca nu se dezleaga casatoriile mixte. Altul (IPS Andrei) zice ca casatoriile intre ortodocsi pot sa exista doar in satele unde sunt toti ortodocsi (ilogic de altfel – am explicat acolo) si ca el ce sa se faca in Cluj unde ortodocsii sunt amestecati cu cei de alte credinte? La el in Cluj, IPS Andrei a lasat sa se inteleaga ca el da liber la casatorii mixte. 60% (procentul minim al ortodocsilor din Cluj) este deci o limita dedusa (de mine) sub care IPS Andrei ar da liber la casatorii mixte pe cand PS Varlaam zice de 1 intr-un milion.

Iata deci cum lipsa claritatii si lucrarea vicleana a vrajmasului creaza premizele unui viitor dezastru. Imaginati-va ce s-ar intampla peste 50 de ani daca aceasta “oficializare” a unei “iconomi” va deveni regula – si are toate sansele sa devina regula. Nu doar ca ortodocsii nu vor mai avea dorinta sa se casatoreasca cum trebuie, cum ii place lui Dumnezeu, cu altii de aceeasi credinta cu ei (cum este firesc de altfel si uman, pentru buna intelegere si pentru armonie in familie). Ortodoxia intr-un viitor proxim nu va fi decat inca o leguma intr-un mare ghiveci ecumenist. Deja se preconizeaza unificarea datei Pastelui, deja se preconizeaza scoaterea “indoctrinarii” din materia religie si inlocuirea lectiilor cu invataturi specifice cu “invataturi morale” si multe altele. Nu mai zicem de ce se lucreaza in cadrul CMB-ului sau in intalnirile cvasi-discrete intre ierarhii ortodocsi si alti eretici. Nu doar in Romania, dar in toate acele tari in care au facut un pas inainte prin acceptarea “oficializarii” casatoriilor mixte, mica biserica va fi distrusa.

Atacul asupra familiei se vede nu doar in societate, prin avantul propagandei minoritatilor sexuale, dar chiar si in interiorul bisericii prin recenta oficializare a casatoriilor mixte. Eliminarea canoanelor si introducerea “mixt”-ului in Sfintele Taine este doar un prim pas. Taina Casatoriei este prima care a fost alterata, urmeaza posibil si alte taine sa fie “largite” in viitor. Cum ati zice de exemplu, ca la un viitor sinod cretan, preasfintitii nostri sa introduca ca alternativa la paine si vin, folosirea azimei? Motive s-ar gasi, de exemplu in Groenlanda nu e grau si nu creste vita de vie …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

ARTICOLE ANTERIOARE PE ACEEASI TEMA:

Săracii și animiștii din Africa – explicața PS Varlaam de ce căsătoriile mixte au trebuit legalizate la Sinodul din Creta

Intr-o discutie cu credinciosii despre Sinodul din Creta, PS Varlaam, cand ajunge la casatoriile inter-religioase aduce urmatorul argument “exista probleme de care noi in Romania habar nu avem; e cate o familie care are o capra la 20 de copii”. Altfel spus, cum poti sa le ceri sa posteasca la sarmanii aia care au o capra la 20 de copii si nu au ca noi zacusca, margarina si pateu de post ca sa poata tine postul? Iata deci, fratilor – zice PS Varlaaam – ca trebuie sa o lasam mai moale cu canoanele.

Strigator la cer ca un episcop face crapaturi in zidul canoanelor, da cu ciocanul pe ici pe colo, justificand: pai trebuie sa dam putin cu ciocanul aici, ca caramida asta e pusa gresit. Si bineinteles ca nu da cu ciocanul doar acolo, ci da cu barosul in tot zidul (legalizeaza pogoramintele si iconomiile), daca nu cumva cheama buldozerul (anularea totala a canoanelor, conducerea dupa “nevoile” fiecarui loc in parte). Halal ortodoxie aceea in care intr-un loc mamaliga este cu malai si in altul zicem mamaliga la carne tocata invelita in foi de varza.

Si apoi continua: “in aplicarea canoanelor exista doua principii: cel al acriviei, cand nu trecem peste nici o regula; acrivia in general se aplica acolo unde poporul in integralitatea lui este ortodox; si atunci, nu acceptam exceptiile, pentru a nu se tulbura ordinea; dar noi, unde incepem o misiune noua, unde ne ducem si suntem 10 ortodocsi intr-un milion de oameni de cu totul alte credinte, episcopul aplica iconomia”.

Trecand peste explicatia originala a principiului acriviei, mi s-au ridicat firele in cap cand am auzit acest exemplu ca motivatie pentru acceptarea casatoriilor mixte.

Iconomia exista si pana acum! Nu asta este de contestat, faptul ca acolo unde sunt 10 ortodocsi intr-un milion de pagani, e faptul ca episcopul, din iconomie, permite casatoriile eterodoxe. Este o mare capcana acest punct, justificarea lui si hotararile luate, incat vedem de ce au cazut in capcana majoritatea dintre episcopi care s-au lasat dusi cu zaharelul ca niste copii mici. Daca iconomia exista deja, de ce a trebuit sa se ia o hotarare sinodala prin care sa se cada de acord ca iconomia aceasta este ingaduita, de vreme ce ea era oricum ingaduita? Ce se pare ca nu intelege PS Varlaam – care pare sincer in intelegerea lui si nu doar da niste explicatii si justificari de bun simt doar ca sa eludeze niste realitati triste legate de hotarari – este ca prin includerea in hotarari, deja iconomia devine canon, nu mai este iconomie ci este acceptata. Care este schimbarea si de ce a trebuit musai ca aceasta iconomie sa fie trecuta ca hotarare? Imi pare rau ca cei de fata nu i-au pus intrebarea: da pana acum, in Africa unde sunt zece ortodocsi la un milion de oameni, nu se ingaduiau casatoriile ortodoxe? Era interzia iconomia? Vedeti ce inseamna cearta cu diavolul?

Ca sa nu mai zic ca PS Varlaam, explicand hotararile Sinodului din Creta zice: hotararea asta s-a luat ca acolo unde sunt zece ortodocsi la un milion, sa se poata ingadui casatoriile. Nu acelasi lucru il zice insa IPS Andrei care zicea ca el ingaduie chiar si in Cluj casatoriile mixte, unde sunt 70% ortodocsi. Vedem cat de diferite si gresite sunt justificarile aduse de fiecare in parte, semn ca cu toate discutiile avute la acel sinod, nu a existat deloc un consens. Daca Duhul Sfant a fost acolo si i-a indemnat sa ia aceste hotarari stringente, cum de variaza atat de mult felul in care vad implementate in practica aceste hotarari incat doi episcopi din aceeasi tara sa aiba viziuni atat de diferite. Nici macar barajul limbii si al neintelegerii nu poate fi adus. Nici macar, ignoranta contestatarilor si a credinciosilor nu mai poate fi pusa in fata de aparatorii orbi ai unor hotarari neavenite pe care fiecare le intelege cum vrea.

Cum se poate ca doi ierarhi, chiar romani amandoi, unul sa zica: la noi nu sunt ingaduite casatoriile mixte, doar in Africa unde sunt 10 ortodocsi la 1 milion de pagani sunt ingaduite si aceasta se face ca sa poata creste biserica si altul sa zica: in Cluj, unde traiesc si neortodocsi (40%), eu ingadui casatoriile mixte, ca nu ai ce sa le faci. Doar acolo unde sunt 100% ortodocsi le interzic (vezi exemplul cu satul unde sunt doar ortodocsi; PS: da, e aberant, oricum acolo si de-ar vrea, nu pot decat sa se casatoreasca intre ei … deci oare care e proportia necesara in care canoanele cu privire la casatorie chiar au un rost. Intre 95% si 100% – de exemplu?

De altfel, nu doar cu privire la casatorie ci cu privire la toate “abaterile” sau “exceptiile” problema este de ce acestea trebuie oficializate prin hotararile unui sinod, cand ele oricum sunt ingaduite? Tare as vrea sa stiu si eu, in care episcopie s-a ridicat problema cu casatoriile eterodoxe si nu s-a putut aplica iconomia. Sa presupunem prin absurd, ca episcopii din Africa, foarte canonisti si cu dragoste fata de traditia si invatatura ortodoxa, nu doresc sa incalce cu nimic cele invatate de ortodoxie si aveau nevoie de hotararile acestui sinod care sa ingaduie explicit aceasta iconomie, pentru ca ei sa isi poata face misiunea in pace. De ce atunci, in hotarari nu s-a detaliat mai mult unde si cum se poate aplica aceasta iconomie: in tarile unde nu a mai fost biserica ortodoxa inainte, in tarile unde ortodocsii sunt minoritate (sub 1%), pe viitoarele planete cu extraterestrii unde o sa fie nevoie de misiune etc. Nu de alta, dar fara clarificare, ajungem la devieri grave ca cele ale IPS Andrei care considera ca intr-un oras ca Clujul, este greu sa iti gasesti barbat sau femeie ortodoxa, desi ortodocsii sunt majoritari, ba chiar au aproape 70%? Oare sa nu fii vazut riscurile, sfintii parinti din Creta? Eu cred ca nu aveau cum sa nu le vada si motivele pentru care nu au clarificat sunt suspecte.

Dincolo de toate argumentele cu privire la aceasta necesitate strigenta de a renunta la unele canoane (casatoria pentru inceput, postul dupa aceea etc) eu as pune intrebarea: oare pana acum nu au mai fost misiuni ortodoxe prin alte parti? Este prima data cand se loveste ortodoxia de aceasta problema? Oare pana in zilele de astazi, nu a mai fost saracie, nu au mai fost oameni saraci care sa aiba doar o capra-doua la 10 copii si sa nu aiba ce sa le dea de mancare? Cu siguranta ca acolo unde nu e decat lapte, nici un preot nu o sa taie capul credinciosilor de ce nu au tinut post. Cu siguranta ca acolo unde un ortodox traieste in milioane de pagani, si pana acum au existat solutii si episcopii au dezlegat prin iconomie. De ce oare atunci abia acum apar aceste nevoie stringente de a scoate din cadrul iconomiei si a introduce in randul canoanelor unele exceptii?

Ar fi mai multe de comentat la cuvantul PS Varlaam – care are totusi meritul ca a avut curaj sa dea raspunsuri – desi as mai fi avut o tona de spus doar la comentariul cu porunca ca trebuie sa ii iubim pe toti. Din nou un episcop lanseaza confuzia intre chemarea de iubire in detrimentul pastrarii credintei, ceea ce este strigator la cer. Am fi obisnuiti ca soldatii armatei corectitudinii politice de astazi sa ii acuze pe ortodocsi cu asemenea argumente ilogice dar iata ca se intampla chiar un ierarh sa sugereze ca nu prea mai conteaza ortodoxia asa cum am avut-o pana acum deoarece trebuie sa ii iubim pe toti, ca si cum toti stramosii nostri ortodocsi de pana acum i-au urat pe catolici si asta a fost piedica unitatii.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

ARTICOLE ANTERIOARE PE ACEEASI TEMA:

Despre cuvantul IPS Andrei la deschiderea Conferintei Internationale despre Sfantul si Marele Sinod Ortodox

Deoarece ortodocsii romanii sunt cam iritati cu privire la sinodul din Creta, intitulat oficial Sfantul si Marele Sinod Ortodox, oficialii ortodocsi au cam inceput sa organizeze conferinte internationale pentru a-i convinge pe romani ca acest sinod chiar a aparat ortodoxia si a pastrat-o neschimbata, in ciuda schimbarilor si ca desi credinciosii romani nu primesc acest sinod, profesorii si invitatii straini vor reusi sa mai elimine din acest “scepticism”.

Cum s-a aparat ortodoxia la acest Sinod si ce argumente in aceasta privinta vor aduce invitatii straini, ramane sa vedem. Suntem insa siguri ca asa cum si alti ortodocsi de pe alte meleaguri sunt la fel de sceptici ca noi, probabil teologii nostri (profesori de teologie) merg si ei conferinte prin alte parti pentru a incerca sa promoveze ideea de unitate si fiabilitate a acestui sinod.

Din start as dori doar sa fac o mica observatie de bun simt as zice eu: un angajat oficial al unei institutii BOR aflata sub ascultarea unui ierarh nu va putea avea o parere diferita de ierarhul sau . Este de bun simt si este de inteles: in Biserica ascultarea este sfanta. Nu insa cand in discutie sunt chestiuni importante ce tin de adevar, moralitate sau dreapta credinta. Daca un profesor de teologie de exemplu, a ales sa fie profesor de teologie, in momentul in care ierarhul de care asculta nu mai reprezinta ortodoxia ci reprezinta neo-ortodoxia (o noua versiune a ortodoxiei), acel profesor nu prea mai are de ce sa asculte, ci in primul rand ar trebui sa se problematizeze si sa se gandeasca care e datoria lui, chiar in conditiile grele de dependenta totala.

Lucrurile nu sunt insa chiar atat de simple. Una e sa vorbesc eu, Gigel, ce cred, care nu depind financiar si in nici un fel de buna-vointa sau tonurile unui ierarh si care am venit la ortodoxie prin propria mea alegere si nesilit de nimic de altceva decat de dorinta de a ma afla in adevar si alta e sa vorbeasca un profesor care desi iubeste ortodoxia are familie, primeste salariu si are o intreaga cariera in spate, toate depinzand de o semnatura. Pentru cine este “captiv” ierarhului, spunerea adevarului este foarte dificila si necesita o pregatire duhovniceasca extrema, fara nici un punct slab prin care vrajmasul poate ataca. Probabil, pentru majoritatea angajatilor din sistemul oficial, cel mai mare act de curaj pe care si-l permit este tacerea si ignorarea acestei chestiuni si a altor chestiuni “sensibile”. De unde si nevoia de a organiza conferinte “internationale”. Bineinteles, cel mai greu este deciderea acelui punct in care compromisul face mai mult rau decat bine si in care “ridicarea impotriva” este chiar mandatorie, la mijloc fiind mantuirea sufletului. Personal nu stiu sa spun daca acest punct a venit deja si in ce conditii trebuie ca cei care sunt “legati” trebuie sa se dezlege. Cred insa ca existe trepte ale acestui proces, in sensul ca ruptura nu are sens sa se faca brusc si fara motive intemeiate. Atentia trebuie indreptata mai ales in interior, inspre propriile noastre intelegeri si manifestari ale credintei. Important este ca noi sa nu ne sucim mintile si chiar daca pe langa noi, este deja ciuma, sa incercam sa ramanem neatins.

Pare paradoxal ca tocmai in biserica care se pretinde cea adevarata si in care moralitatea, integritatea si adevarul sunt la mare pret este dificil sa graiesti ceea ce crezi pentru a nu fi extirpat din start. Aici nu as da vina doar pe ierarhii care nu incurajaza dialogul si care si-au facut o imagine de tartori – sunt cazuri oricum putine si marginale – cat mai ales as da vina pe ortodocsii “ascultatori” care s-au obisnuit sa taca si sa adopte atitudinea de “yes-man”-i, iar asta este in general o meteahna a noastra a romanilor si este specific unei culturi slabe in care dialogul este cvasi-inexistent iar sustinerea unor valori sau idei proprii lipseste cu desavarsire, fiind inlocuite cu corul anonim al ratelor macanitoare care repeta aceeasi partitura si cu lipaitul de palme tovarasesc mostenit – dar nu dobandit – din epoca comunista.

Voi incepe cateva comentarii la cuvantul IPS Andrei (dar si la hotararile sinodului) prin a face ma intai mentiunea ca IPS Andrei este unul dintre ierarhii pe care ii apreciez si simpatizez si din cauza cuvantului bland si a tonului impaciuitor pe care il are – semn al unui suflet curat si duhovnicesc. Este specific mai ales ardelenilor acest aspect la care mai ales oltenii au mare afinitate: cuvantul bland, din motive lesne de inteles. Ca si Pr. Teofil Paraian insa, IPS Andrei are unele “alunecari” catre catolici, neintelegand prea clar diferentele sau nedandu-le nicio importanta.

Ca oltean care traieste in mijlocul a 99% de ortodocsi, este posibil ca eu sa nu inteleg ca traind o viata intreaga intre eretici de tot felul este posibil sa te mai “netezesti” si sa ignori sau sa ai alt fel de a vedea lucrurile sau e posibil sa ai un alt fel de a le exprima, desi cei mai fermi aparatori ai ortodoxiei pe care i-am vazut in viata mea sunt chiar ardelenii “furati” de la eretici si care cunoscand cum a fost “dincolo”, apreciaza mult mai serios importanta ortodoxiei si inteleg ce inseamna “a nu ne da cu altii”, nici in cele mici si nici in cele mari.

Sa luam asadar pe rand cateva aspecte ale cuvantului introductiv al IPS Andrei cu privire la Sinodul din Creta, cu mentiunea ca desi le-am mai abordat in alte articole, nu strica sa le repetam, deoarece Sfantul Sinod din Creta am vazut ca pretuieste claritatea si formularea unor lucruri care erau deja clare, dar trebuie facute si mai clare, cum ar fi pacea, libertatea, egalitatea, fraternitatea, demnitatea, etc.

Desi vom aborda pe alocuri si argumentele si observatiile IPS Andrei, nu le vom evalua cat de corecte sunt raportat la hotararile Sinodului. Chiar faptul ca exista o varietate de nuante prin care hotararile acelui sinod pot fi interpretate si exprimate de adepti denota ceva nefiresc. In general, multitudinea nuantelor este fireasca in dialogul uman si in intelegerea lumii – fiecare om are ochii lui prin care vede lumea – desi unde este un singur Duh, ne-am astepta sa nu fie deloc moduri diferite de a intelege si de a interpreta hotararile. Vom vedea cateva exemple in acest sens. Nu va plictisesc argumentand cele spuse mai sus, doar amintesc un singur caz: IPS Vlachos, un mitropolit grec care si el a participat la Sinod si are cu totul alte pareri, nici macar nuante. As da doar un mic citat din nenumaratele cuvinte si articole scrise de acesta dupa Sinod:

Părinții Sinodului V-VI Ecumenic îl numesc pe Arie „rău-credincios”, pentru că a dogmatizat „o diversitate de dumnezei sau politeismul”; pe Macedonie l-au numit „necurat” și l-au izgonit dimpreună cu „vrăjmașii adevărului” cei mai dinainte, ca pe un rob care a îndrăznit cu nerușinare să exprime o părere neîntemeiată despre Stăpânul său; pe Apolinarie îl numesc „inițiat într-ale răului”; pe Nestorie îl numesc „poet delirant”; pe Eutihie îl caracterizează drept „cel deșert” etc. Și în aceste cazuri folosesc verbele „împreună conducându-i afară”, „cei ce au căzut”, „să fie scos”, „să cadă” etc. Și la sfârșit este scris că, dacă cineva nu ține credința transmisă prin tradiție și nu îmbrățișează dogmele bunei credințe, nu crede și nici nu propovăduiește astfel, ci ar încerca să se ridice împotriva acestora, „să fie anatema, potrivit hotărârii așezate acum de către sfinții și fericiții Părinți arătați mai înainte, și să fie scos și să cadă din starea creștinească întocmai ca un străin”. Asta înseamnă că sunt pomeniți Părinții Sinoadelor Ecumenice, iar nu pur și simplu Sinoadele, iar Părinții nu acceptau împăcarea sau coexistența cu erezia, și nici nu se raportau la aceste situații în spirit relativist. În subiecte de credință, diplomația nu-și are locul. (sursa)

Argumentul “eficientei” propagarii credintei: IPS Andrei isi incepe cuvantul cu un citat de la Sf. Apostol Pavel care ne indeamna la pastrarea credintei cea de obste. Apoi declara: “aceasta credinta data sfintilor o data pentru totdeauna, a dorit si Sf. si Marele Sinod sa fie propagata mai eficient in lumea aceasta bulversata si in care toate lucrurile sunt date peste cap“.

Recunosc ca este prima data cand aud pus in fata apararii acestui sinod argumentul “eficientei” propovaduirii. Desi a inceput cu versetul care indeamna la “pastrarea credintei”, vedem ca pana si acest verset este folosit ca introducere pentru sublinia baza argumentarii ulterioare”eficienta”. Este ceva nou in apologetica sinod-cretiana. De altfel, cuvantul “eficienta” cu privire la propovaduirea credintei este folosit de mai multe ori de IPS.

Cu privire la “lumea bulversata in care lucrurile sunt date peste cap”, eu sunt mirat ca un ierarh ortodox nu are cunostinte de istorie: de-a lungul a 2000 de ani, ortodoxia a tot trecut prin vremuri “bulversate”, pline de relativism, de oprelisti, de incertitudini. Nu este insa singurul: multi ortodocsi in ziua de astazi se tanguiesc: vai ce vremuri de pacat, vai ce vremuri apocaliptice, ca acum niciodata! Ce bine era pe vremuri, in trecut, in semanatorism!

Incercarea de a ne prezenta lumea de astazi ca o lume speciala, cu probleme speciale, care necesita solutii speciale, este doar o simpla tehnica de a justifica innoirile. Doua milenii nu a fost nimic special, lumea a fost ok , de aceea am si putut pastra credinta asa cum a fost. Acum, deoarece lumea e speciala si e bulversata, trebuie sa ne schimbam si noi.

De altfel as pune eu intrebarea: in care epoca a fost pace deplina si lumea nu a fost bulversata si in care ortodoxia “s-a propagat” fara probleme? Nici macar in epoca Sf. Constantin in care crestinismul a fost acceptat, promovat si chiar oficiat nu a fost “claritate”, primul lucru pe care l-a facut imparatul fiind tocmai un Sinod care sa limpezeasca cat de cat lucrurile sau macar sa le limpezeasca pentru el, care dorea sincer sa cunoasca si sa stie care este adevarul. Iar la acest Sinod, desi imparatul si-ar fi dorit unitate si buna-intelegere, sfintii parinti au fost necrutatori cu ereticii si Sinodul a produs o unda de soc, separand graul de neghina.

Faptul ca la primul sinod, principala batalie s-a dus intre a determina care cuvant este mai potrivit: homoousios sau homiousios [detalii], ne poate arata destul de clar cat de bulversata era lumea in acele vremuri. Si la fel am putea cu usurinta demonstra despre toate vremurile. Argumentul ca “vremurile sunt tulburi” cred ca este gresit din orice punct de vedere l-am lua, nu doar teologic. Dupa parerea mea, comparativ cu alte vremuri, traim o perioada mult mai buna. Iata doar cateva argumente:

  • accesibilitatea comunicatiei: informatia circula rapid si comunicarea instanta este posibila intre oricare doua persoane de pe acest pamant; oricum am lua-o si oricat de tehnofobi sau speriati am fi de cantitatea de informatie si riscul potential de a ne “infecta” cu “zgomot” (argumente penibile de altfel), accesul la informatie si la comunicare este indubitabil unul bun; de altfel, in rai, comunicarea va fi instanta, fiecare va putea transmite un mesaj oricui sau tuturor instant si fara oprelisti; cantarile “ingeresti” nu sunt altceva decat comunicarea permanenta a fapturilor cu Dumnezeu si cu alte fapturi; prin fiecare comunicare cu Dumnezeu omul va descoperi noi si noi taine pe care le va intelege partial si pe care si le va clarifica prin comunicarea cu alte creaturi ale lui Dumnezeu, fie ei oameni, fie ingeri; omul va observa noi si noi nuante ale comunicarii directe cu Dumnezeu, asa cum astazi citim Biblia si talcuirile la Biblie si ne minunam de fiecae noi intelegerile descoperite; emotia momentului in care mintea noastra asimileaza aceste intelegeri este exprimata prin termenul de “cantare”; este adevarat ca o data cu abundenta informationala creste si zgomotul, dar nimic nu ne impiedica sa dam volumul mai incet sau sa apasam ALT-F4 daca vrem liniste; de altfel, impotriva abundentei informationale, si la aceasta “problema contemporana” traditia bisericii ortodoxe are leac: discernamantul;
  • nu chiar toate lucrurile sunt date peste cap: pare hilar sa argumentam ca, in comparatie cu alte vremuri, societatea de astazi este una mai civilizata; razboiurile, rascoalele, foametea, greutatea de a procura cele necesare pentru traiul de zi cu zi, bolile si tirania conducatorilor erau ceva normal pana acum cateva sute de ani; desi mai exista razboaie, desi mai exista tirani pe ici pe colo, in lumea de astazi, comparativ cu alte vremuri, traim mult mai bine; saracii de astazi traiesc ca boierii de alta data: au cozonac, au apa in casa, daca ii doare capul ia o pastila si le trece si nu sunt nevoiti sa faca economie la lumanari;
  • lipsa reperelor: este o mantra des folosita; se spune: oamenii nu mai au exemple pozitive si cu greu pot sa vada modele exemplare in ziua de astazi, deci e firesc sa ingaduim casatoria cu ereticii. Serios?! Pana si cel mai tehnofob ortodox, a auzit de miliardarul rus cu unsprezece copii care a parasit lumea si s-a retras la viata la tara, ducand un trai linistit si pasnic in mijlocul naturii;

Da, exista tulburare, exista inselare, exista ispite, exista manipulare. Dar nimic nu e nou. Toate astea au existat intotdeauna. Tanguirea ca lumea de astazi este “altfel” decat lumea de alta data si prin urmare trebuie sa oferim “o alta ortodoxie” oamenilor pentru ca cea veche era pentru vremuri mai putin tulburi este aberanta.

Argumentul “eficientei” este de asemenea unul de neinteles. “Eficienta” ortodoxiei cred ca s-a dovedit fara tagada si nu mai trebuie “imbunatatita” in nici un fel, altfel nu ar fi trecut prin cate a trecut. Poate mai bine ar fi ca un viitor sinod sa promoveze pastrarea nealterarii tuturor celor mostenite in ortodoxie si care si-au dovedit eficienta de-a lungul timpului.

Aici as reaminti doar perioada comunista: daca ortodoxia nu era indeajuns de “eficienta” oare nu ar fi fost exterminata total? Ori daca ortodoxia a rezistat in comunism, oare nu poate rezista in societatea democratica din lumea de astazi, cu toate metehnele ei? Dincolo de aspectele legate de “tehnica promovarii ortodoxiei”, sa nu palavragim aiurea si sa credem ca eficienta sau ineficienta “promovarii” ortodoxiei depinde de priceperea tehnica si felul cum o facem noi, cat mai ales de lucrarea lui Dumnezeu si de bagajul de har cu specific de propovaduire al fiecarui propovaduitor in parte. “Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor.” (Corinteni 12#28). Setea asta de “propovaduire” hei-rupista la nivel oficial este ingrijoratoare prin prisma semnalelor si a subintelesurilor mai mult sau mai putin explicite: daca ne vom pastra ca pana acum, inchistati in dogme, nu vom atrage prea multi crestini de la alte “biserici”, trebuie sa fim si noi mai toleranti (adica mai putini ancorati in dogme si canoane) ca sa avem succes pe plan prozelitistic.

Desi am promis ca nu o voi face, totusi voi sublinia o mica abatere a IPS Andrei fata de Hotararea 1 a Sinoduli care combate “prozelitismul”. Deci daca indemnul este de pace si buna-intelegere cu toti crestinii, de deschidere si toleranta frateasca fata de alti crestini si alte religii, de unde aceasta mentiune a IPS Andrei referitoare la “eficienta” raspandirii dreptei-credinte?

As incheia cuvantul despre “lumea contemporana” cu o mica mentiune: orice schimbare in ortodoxie justificata de “realitatile contemporane” nu denota decat o proasta intelegere a ortodoxiei care are un raspuns pentru orice situatie, fiind drepta invatatura care ne arata pe ce cale sa mergem. A spune ca ortodoxia trebuie adaptata deoarece nu ne mai arata pe ce drum trebuie sa mergem, e ca si cum as avea o harta si cand ajung in fata unui drum greu de mers care nu imi mai convine, zic: hai sa schimb harta, ca asta nu mai e buna.

Este strigator la cer ca am ajuns vremurile in care ierarhii sa ne spuna: mai copii, mai lasati-o moale, hai sa mai schimbam si noi cate ceva, hai sa vedem cum merge lumea, ca credinta noastra e cam veche, nu mai raspunde la toate cerintele, trebuie actualizata. Sa nu ne miram insa, nu e nimic nou nici in aceasta privinta. Cititi istoria bisericii si veti gasi situatii similare in toate epocile.

Despre tema 1 din cele 6 abordare la Sinod, IPS Andrei zice: “contributia Bisericii Ortodoxe la realizarea pacii, dreptatii, libertatii, a fraternitatii si a dragostei intre popoare si la inlaturarea discriminarilor rasiale si alte discriminari. Ce poate fi mai actual acum decat misiunea Bisericii Ortodoxe in lumea contemporana?“.

Sfantul Paisie Aghioratul zicea ca o picatura de urina in aghiasma, spurca toata apa. Eu nu pot trece peste enuntarea acestei teme fara a mi se ridica parul cu privire la formularea “alte discriminari” pe care nu trebuie sa le detaliez. Mi se ridica parul si la aia cu pace, fraternitate, egalitate, dar parca la asta ultima mi se ridica mai mult. Pentru cei care au avut tangenta cu fractalii stiu ca un fractal este dat de un pattern de baza care evolueaza si produce structuri complexe. Nu doar patternul initial sau altfel spus “samanta” dar si alte forme care se repeta pot fi apoi observate in fractal la orice scala ne-am uita.

Parintele Teofan Paraian spunea “mintea stramba toate le stramba”. Odata trecut in text alb pe negru “alte discriminari” oare ce sanse sunt ca daca tot poporul ortodox ar fi oi blande si ascultatoare si s-ar lasa condusi oriunde zic pastorii fara sa carteasca, sa nu ajungem si la discriminarile homosexuale si sa vedem si in bisericile noastre casatorii ortodoxe iar textele cu Sodoma si Gomora sa le vedem scoase din Biblie? Cum de nu au trecut acolo clar la care discriminari se refera ci le-au lasat puncte goale? Cine semneaza un contract care mai are pe ici pe colo in text niste puncte puncte lasate sa fie umplute ulterior de altii?

Cei care au formulat aceasta prima tema, fie sunt ei bulversati fie au vrut sa ne bulverseze pe noi. Oare le era greu sa treaca toate formele de discriminare impotriva carora isi propune Biserica Ortodoxa sa lupte, “ca sa eficientizeze propagarea credintei”? Au obosit de scris sau nu mai aveau hartie?! Oare sunt exagerati cei care se sperie de bombe aiurea intr-o lume in care homosexualitatea este impusa prin lege si in care unii preoti catolici sunt arestati pentru ca citesc din Biblie acele pasaje cu Sodoma si Gomora, sau intr-o lume in care toti ceilalti “crestini” au lasat ciocul mic cand vine vorba de sodomism (vezi cum a schimbat Papa raportarea Bisericii Catolice la homosexualitate)?

Aceasta mica si “lasata la urma” mentiune de “alte discriminari” oare nu a fost indeajuns pentru a revolta pe niciunul dintre ierarhii nostri si pentru a clarifica si a trece acolo toate discriminarile sau pentru a reformula?

Eu as zice, evident ca nu. Avem toate bazele sa ne speriem si sa ii suspectam de manipulare si lucruri necurate pe cei care – fie ei ierarhi, fie simpli profesori de teologie sau ce-or fi fost ei participanti si organizatori la acest sinod, au ales si au acceptat aceasta formulare. Nu din prostie au facut-o, nu ii acuzam de prostie si nici de neatentie.

Mentiunea cu “alte discriminari” este poate doar una mai vizibila insa astfel de “fractali” sau altfel spus, seminte ale raului, sau altfel spus, fisuri in piatra, au fost plantate strategic in mai multe locuri si cu diverse obiective. Se intampla ca asta sa fie doar cea mai vizibila si mai clara pentru toata lumea.

Sa revenim insa la tematica in sine si la semnul de intrebare pus de IPS Andrei: “ce poate fi mai actual acum decat misiunea Bisericii Ortodoxe in lumea contemporana”? Si mai apoi, IPS Andrei mentioneaza despre crestinii din Siria si din Egipt care au probleme si justifica astfel importanta discutarii acestui subiect. Ca ortodox, totdeauna mi-a fost clar ca ortodoxia promoveaza pacea si iubirea intre oameni. Nu este nimic nou de adaugat in aceasta privinta si iata totusi ca se adauga: fraternitatea! Cat de pervers si urat este acest cuvant mai ales cand este lansat de oameni cu interese obscure si impotrivitoare vointei lui Dumnezeu. Iubirea este cu mult mai mult decat fraternitatea, ca sa nu mai spunem de dreptate sau libertate. Iubirea le cuprinde pe toate si iata totusi ca trebuie sa discutam despre drepturile omului si ni se sugereaza ca ortodoxia are unele lipsuri si ca trebuie sa se preocupe mai mult.

Dincolo de capcanele formularilor, sa acceptam ca formularea si explicitarea raportarii Bisericii Ortodoxe la aceste subiecte nu e nimic rau in sine, daca ar avea un scop clar si un program clar. Daca citim ce s-a hotarat in documentul final si incercam sa intelegem concret ce ni se cere noua, ortodocsilor in aceasta privinta, vom avea unele probleme deoarece nu este nimic nou decat folosirea unui limbaj predominant laic pentru exprimarea unor idei de baza ale crestinismului: valoarea omului, valoarea pacii, valoarea libertatii si a dreptatii. Iata cativa termeni extrasi din documentul final: cooperarea intercrestina, eforturile pacifiste, coexistenta pasnica, convietuirea sociala. Va provoc sa gasiti vreun termen cu privire la liberte, egalite, fraternite care nu au fost folositi aici.

Daca vom sterge citatele din sfintii parinti si formularea argumentarii, vom vedea pe scurt cateva idei: trebuie sa colaboram cu alti crestini pentru a face pace la nivel local si international. Eu nu pot sa nu ma intreb: dar pana acum ce am facut? Pana acum, noi ortodocsii am fost cumva promotori si doritori de razboaie, am ezitat cumva la a ne dori pacea si la a lucra pentru pace. Sincer, eu unul, nu inteleg rostul acestui prime hotarari si ce anume aducea ea nou, ce clarifica, care erau partile neclare de pana acum, care e adaosul acela necesar catre trebuia facut, pentru ca altfel era o nedeplinatate a raportarii ortodoxe la lume cu privire la aspectele: pacea lumi, respectarea libertatii si demnitatii umane, ajutorarea altor oameni etc.

Din documentul cu hotararea, mi-a atras atentia in special un anume citat:

“Biserica Ortodoxă crede că este de datoria ei să încurajeze tot ceea ce este în mod real în slujba păcii și care deschide calea spre dreptate, fraternitate, adevărata libertate și dragoste reciprocă între toți fiii Unicului Părinte Ceresc, precum și între toate popoarele” (sursa)

Mi-a atras atentia deoarece mi-a adus aminte de un articol citit pe un blog in limba engleza:

Harmony” or, more often used, “Peace and Harmony,” has become one of the important mantras or memes of North American Freemasonry. Our meetings – stated and called communications – open with some variant of the above statement, and close with some variant of “peace and harmony prevailing.” (sursa)

Nimic nu este intamplator si sa nu credem ca originala formulare “Unicul Parinte Ceresc” in locul lui Dumnezeu sau Tatal Atottiitorul este folosita la intamplare. Ni se arata prin aceasta formulare ca toti avem acelasi parinte ceresc. Ni se repeta ca o mantra. Prin aceasta perspectiva, intelegem de ce lucruri care noua ortodocsilor ni se par clare si simple – cum ar fi pacea, buna intelegere, dreptatea, valoarea umana –  trebuie reformulate si evidentiate.

In continuarea documentului despre “pace”, vedem cum Sfantul Sinod in aceasta prima Sfanta Hotarare condamna razboiul:

Biserica Ortodoxă condamnă, de asemenea, războaiele provocate de naționalism, precum și pe cele care provoacă epurări etnice, schimbări ale granițelor statale și ocuparea de teritorii.

Aici miroase a Putin de la o posta. Daca in alte vremuri Sfintele Sinoade dadeau anatemei pe eretici si le ziceau pe nume, Sfintii Parinti de astazi dau condamna cu subinteles pentru actiuni generice si discutabile, lasandu-ne pe noi sa intelegem la cine si la ce se refera. Condamnarea razboaielor provocate de nationalism nu e rea, dar daca tot s-a facut condamnarea razboaielor nu strica sa fie adaugata si condamnarea razboaielor pentru petrol daca tot o facem anonima, mai ales ca prin prisma efectelor si a amplitudinii acestea din urma sunt mult mai devastatoare si mai raspandite.

Sa revenim insa la IPS Andrei, al carui cuvant ne-a dat prilejul sa discutam din nou despre acest Sfant Sinod. La capitolul despre diaspora ortodoxa, IPS Andrei aminteste faptul ca diaspora ortodoxa niciodata nu a fost mai mare ca acum si ca de aceea e normal sa acceptam ignorarea canoanelor cu privire la existenta unui singur episcop intr-o cetate mare, din motive pastorale: pentru ca fiecare neam are nevoie de preoti slujitori in limba lor, din acest motiv trebuie permis ca sa existe ierarhi pentru fiecare biserica in parte. “Ce-ar face romanii nostri din Franta, daca nu ar avea mitropolitul lor acolo? Nu stiu cum s-ar descurca cu un mitropolit grec, sa zicem”.

Poate incapacitatea de a rezolva aceasta problema reala si abatera mutuala (in buna intelegere) a tuturor bisericilor ortodoxe de la canonicitatea organizarii este poate cel mai clar semn ca Duhul Sfant nu a prea lucrat prin acesti sinodali pentru ca daca i-ar fi luminat, ar fi gasit o solutie sa se ajunga la unitate, care nu este ceva rau, ba din contra. Avem deci, pe de o parte apel la unitatea tuturor oamenilor, indemnam ortodocsii sa se inteleaga cu toti ereticii si cu paganii, dar avem ingaduinta si toleranta mutuala pentru neintelegerile intre ortodocsi. Caci realitatea de facto nu este alta, decat ca faptul ca fiecare biserica nationala are episcopul ei pe acelasi teritoriu cu al altei biserici ortodoxe, este in fapt semnul unei lipse de fraternitate si toleranta intre ortodocsi, mai precis intre ierarhii acelor ortodocsi.

“Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine” nu a mai fost citat de data aceasta de IPS Andrei. Cum pot sta linistiti ierarhii bisericilor romane si grecesti de exemplu, avand fiecare episcop trimis in Franta si nelucrand nici unul pentru clarificarea situatiei si pentru indeplinirea poruncii unitatii? Daca ei nu sunt capabili sa faca unitatea intre ortodocsi, de ce sunt credinciosii de rand indemnati sa accepte unitatea cu papistasii si ereticii?

Avem asadar urmatoarea situatie: fiecare patriarhie isi are episcop trimis pentru diferite zone, mai mult sau mai putin suprapuse. Canonic, aceast lucru nu este permis. Apostolii faceau episcopi si apoi in fiecare localitate fiecare episcop sfintea preoti. Primul venit, singurul pastrat altfel spus. Fiecare sat, fiecare localitatea, depindea de o anumita episcopie care numea preotul pe teritoriul respectiv.

Revenind la argumentul “eficientei” sau al activitatii pastorale, s-ar pune intrebarea: cum pot romanii sa beneficieze de slujba in limba romana daca episcopul locului ar fi fost grec? Raspuns: simplu! Episcopul grec ar hirotosii un preot roman sau ar cere altor episcopi romani, ca din dragoste frateasca si unitate in duh, sa ii trimita preoti vorbitori de limba romana, atat cati ar fi nevoie.

Realitatea este mult mai complexa, existand frecusuri si “razboaie de autoritate” in nenumarate locuri, ca sa nu mai mentionam ca exista suprapuneri nenumarate cu un grad variabil de unitate intre cei care se suprapun si cu scopuri mai mult sau mai putin justificate de aspectele pastorale reale. Aspecte pastorale sunt reale, dar nu determinante pentru organizarea unei biserici locale. Istoria tulburatoare recenta dar si orgoliile unor comunitati au dus la situatii aberante cum a fost existenta in perioada comunista de sfarsit a doua episcopii romanesti la Paris: una tinand de Romania si alta de Biserica Rusia din Exil (ROCOR) din SUA! Abia in 2009 (la 10 ani de la caderea comunismului) romanii ortodocsi s-au unit sub acelasi episcop. Realitatile nespuse dar palpabile carora se datoreaza aceste suprapuneri si lipsa unei unitati reale acolo unde e posibil sunt de fapt orgoliile si interesele individuale (si de grup).

Deci nu doar ca nu exista unitate intre ortodocsi in acele teritorii unde nu a existat o biserica traditionala ortodoxa sau unde aceasta nu mai exista, dar nici macar in randul ortodocsilor de aceeasi nationalitate nu prea exista peste tot unitatea sau aceasta s-a realizat abia recent, dupa zeci de ani de la terminarea comunismului care a produs ruperi chiar si in afara granitelor. Daca in vremea comunista era greu de conceput unitatea intre o episcopie din afara si biserica mama, dupa caderea comunismului lucrurile trebuiau simplificate. De altfel, eu unul nici nu inteleg de ce romanii din Franta, in perioada comunista, au format o episcopie proprie si nu s-au afiliat la greci care aveau deja o episcopie? Sa fii fost grecii rauvoitori sau sa nu fii dorit unitatea?

Cat de greu ar fi ca macar grecii cu romanii care oficial sunt in relatii bune, fara probleme, sa se uneasca, sa cada de acord asupra unei organizari si sa formeze o singura episcopie, care sa fie samanta unei unitati cat mai largi a ortodocsilor din Franta, indiferent de nationalitate. Aspectele pastorale, legate de limba pot fi cu siguranta rezolvate, sunt nenumarate posibilitati. Unirea este insa greu de facut tocmai pentru ca increderea in celalalt presupune unele riscuri. Iubirea este cel mai mare risc: risti sa dai totul si sa nu primesti nimic.

Din pacate ortodocsii in ziua de astazi, atat credinciosii cat si ierarhii sunt departe de constientizarea importantei unitatii. De astfel, unitatea este intr-un declin continuu de peste 2000 de ani de la punctul in care in prima biserica crestinii aveau totul in comun, pana la punctul in care romanii ortodocsi din Germania – de exemplu – isi pun mai mult nadejdea in colaborarea si ajutorul primit din partea nemtilor protestantilor decat al fratilor de credinta rusi.

Dezbinarea inter-ortodoxa este o mare durere contemporanta si una dintre putinele motive care ar fi justificat intrunirea acestui Sfant Sinod si punerea bazelor pentru o viitoare unitate. Sau poate Sinodul ar fi trebui sa se tina tocmai atunci cand unitatea ar fi fost rezovlata deja. Oficializarea Adunarilor Episcopale – un fel de casatorie de proba sau concubinaj eclesiastic – si punerea batistei pe tambal este din pacate un pas inapoi. S-a depus poate mai mult efort la acest Sinod pentru discutarea si reglemnetarea participarii  la adunari eterodoxe in randul Consiliului Mondial al Bisericii si s-a discutat poate prea mult despre acceptarea (a “folosirii” termenului doar  deocamdata) altor biserici care nu sunt ortodoxe, decat in incercarea de a ajunge la o unitate inter-ortodoxa, macar in acele tari unde este deja extrem de stringenta unitatea ortodocsilor si unde chiar populatia autohtona are nevoie de aceasta unitate si este gata sa primeasca Buna Vestire.

Cu privire la comentariul IPS Andrei despre acceptarea termenului biserici cu referire la eretici pe principiul ca ei asa se numesc pe ei de atatea secole si ca nu putem sa ii numim altfel, sincer imi este rusine de rusinea lui sa vina cu un asemenea argument. Din toate argumentele hilare aduse cu privire la aceasta gresala facuta la Sinodul din Creta (am mai comentat acum ceva timp cuvantul Pr. Rafail care justificase cu niste versete din Geneza) mie aceasta de fata mi se pare cea mai deplasata. Asadar, argumentul pentru ca noi sa numim biserici pe eretici este ca acestia isi zic biserica si ca o fac de sute de ani. L-as intreba pe IPS Andrei: dar oare Sfintii Parinti de la alte Sfinte Sinoade anterioare de ce i-au numit pe eretici “necurati”, “initiati in ale raului”, “poeti deliranti”, “deserti”, “anatema” si nu le-au zis crestini? Oare acei eretici nu se numeau ei pe sine crestini? Nu se credeau pe sine drept-maritori? De asemenea, unii homosexuali vor ca sa fie considerati si ei crestini. Cu acestia ce facem, ii numim si pe ei crestini si frati ai nostri intru credinta? Oricum, la ce era nevoie de o hotarare care sa expliciteze ce termen folosim cand ne referim la eretici este inca un semn de intrebare in spatele caruia nu putem decat sa banuim ca se incearca marea cu degetul. Fiecare e liber sa spuna cum vrea bisericilor, nu era nevoie de un Sfant Mare Sinod care sa decida chestiuni de lingvistica, desi orice ortodox s-ar fi asteptat de la un nou Mare Sinod Ortodox, dupa atata vreme, ca sa anatemizeze si noile secte aparute: protestanti si neoprotestanti, iehovisti, mormoni si de ce nu chiar new-age-ul care este tot o dracie.

In final, cu privire la acceptarea casatoriei cu eterodocsi argumentul in favoarea acestei schimbari adus de IPS Andrei ar fi ca deoarece unii ortodocsi traiesc in locuri unde sunt multi oameni de alte religii, si deoarece acestia se casatoresc cu eterodocsi, “ce putem sa le facem”? Pai sa nu le consideram casatoria lor ca fiind taina, ar fi cel mai simplu lucru! Deja s-a trivializat prea mult taina sfintei cununii incat mai pregnanta poate era initierea unei slujbe similare inmormantarii pentru sinucigasi care sa se faca celor care se casatoresc dar nu se spovedesc. Este o realitate de necontestat ca in ziua de astazi, multe tinere cupluri vin in fata altarului mai mult din inertie sau superstitie si pentru a face poze frumoase, nu din convingeri religioase, nici macar sumare.

Tot in acest cuvant vedem si o mica mare deviere a IPS: deja cei care amintesc de acest canon sunt considerati “absolutisti”, sunt denigrati. Putem avea o mostra de cum vor fi tratati cei care se vor opune peste 15 ani, la cel de-al 3-lea Mare si Sfant Nou Sinod Ortodox la acceptarea casatoriilor homosexuale. Va zice pe-atunci IPS-ul: “Multi ortodocsi traiesc in mijlocul homosexualilor, cu cine sa se casatoreasca daca sunt multi homosexuali?”

Pe de alta parte, acceptarea casatoriilor eterodoxe este numita “pogoramant”, desi pogoramant sau iconomie a fost si inainte, dar de-acum deja nu mai este pogoramant ci este hotarare a unui Sfant si Mare Sinod, avand o cu totul alta importanta si greutate pentru cei care vor primi fara ezitare aceste hotarari. In cuvantul sau, IPS ii ironizeaza pe absolutisti: “lucrul acela (cum ca ortodocsii trebuie sa se casatoareasca intre ei) il pot rosti in satul lor unde sunt numai ortodocsi si unde nu este cazul sa se casatoreasca un ortodox cu un eterodox”. Trecand peste deviatia ilogica – daca in acel sat sunt doar ortodocsi, ar fi chiar imposibil pentru un ortodox sa se casatoreasca cu un eterodox, ne punem intrebarea: ce sens si-ar avea acest canon pentru satele si locurile 100% ortodoxe? Pentru cine a fost dat acest canon daca nu tocmai pentru acele locuri unde ortodocsii au optiunea de a alege? Canoanele sunt ca semnele de circulatie, ne arata incotro sa o luam. Un semn de interzis la dreapta in lipsa unei intersectii este un non-sens.

IPS continua: “ce sa spunem noi care avem 4 milioane de ortodocsi in strainatate”? Pai am putea sa le spunem: daca tot sunteti 4 milioane, luati-va si voi unu cu altul, nu va mai uniti cu ereticii daca doriti taine ortodoxe. Multi traind in afara, se casatoresc cu eterodocsi si trebuie casatoriti. Nu putem altfel. “Este iubire crestina, aceasta?” zice IPS Andrei, putem sa ii lasam necununati? Dar oare este iubire crestineasca sa ii lasam la mearga la iad? Daca nu pretuiesc ortodoxia incat sa faca tot ce pot ca sa isi gaseasca sot sau sotie ortodocsi cu care sa traiasta o viata ortodoxa, cu care sa faca copii pe care sa ii educe ortodox, este iubire sa ii lasam sa faca o alegere gresita? Daca un politai ne opreste deoarece mergem cu 200km/h este aceasta iubire crestineasca ca sa ne opreasca si sa ne dea amenda? Este adevarat ca desi aveam de ales ca sa mergem cu 50km/h, noi ne grabim si vrem sa ajungem repede la destinatie. Este foarte posibil ca pe drum sa nu avem probleme si sa ajungem cu bine, dar mergand cu 200km/h ne asumam unele riscuri, de aceea legea impune amenda si politaiul o executa. De la caz la caz, unii politai mai au mana libera sa dea sau sa nu dea amenda, poate au libertatea sa dea doar un avertisment, poate ca soferul intelege, se roaga, promite ca nu va mai face. Insa daca se da lege ca viteza limita este optionala si este doar recomandata, oare cine va mai tine cont de aceasta limitare? Pogoramintele existau oricum pentru cazurile extreme, canoanele oricum nu sunt absolute in situatii limita. Cu aceasta ocazie insa, oficializarea acestui pogoramant si trecerea lui sub autoritatea unui Sfant si Mare Sinod, este de facto anularea canonului care obliga ortodocsi sa se casatoreasca doar cu ortodocsi.

Cu privire la casatorii, deja se fac multe pogoraminte astazi, de cele mai multe ori nejustificate. De la data organizarii pana la acceptarea unor costumatii sumare sau acceptarea de nasi care nu sunt ortodocsi, tot felul de suceli sunt lasate – din pogoramant – la alegerea credinciosilor. Eu unul nu inteleg, de exemplu, de ce in Saptamana Luminata s-a dat liber la nunti, desi este interzis. De asemenea, nu inteleg, de ce la cei care se casatoresc dar nu se spovedesc si nu tin cont de infranare, ba chiar desconsidera aceasta virtute si ii batjocoresc pe cei care asteapta pana la casatorie, li se pune si lor coroana pe frunte? Doar ca sa dea bine, sa faca poze frumoase? Deja simbolul coroanei este unul desuet, in general desi ritual se mentine, simbolic coroana nu mai reprezinta nimic, deoarece nu mai exista nunti si nuntasi la care coroana nu li se mai pune, coroana este doar un obiect de decor. Trivializarea casatoriei se va face insa pe toate planurile, renuntarea la conditia apartenentei la ortodoxie fiind doar o prima etapa pe acest plan.  In continuare, IPS Andrei, merge chiar mai departe decat Hotararile Sfantului si Marelui Sinod din Creta si declara: pogoramintele merg si in tara, nu doar in diaspora, dand exemplu cazul Clujului. Desi sunt 70% ortodocsi si aproape jumatate de milion, ortodocsii din Cluj au dispensa oficiala de la IPS Andrei ca pot sa se casatoreasca cu eterodocsii. Oare care e limita intre 70% si 100% peste care IPS Andrei nu mai considera “ca e cazul” ca un ortodox sa se poata casatori cu un eterodox?

O asemenea superficialitate cu privire la afinitatea fata de dreapta credinta la un ierarh ortodox, cu greu putem gasi. Canoanele sunt totusi canoane, fie ca ne plac, fie ca nu ne plac. Chiar daca unele au lipsuri, sunt completate de pogoraminte speciale sau se suprapun cu altele, in general in orice discutie in care cutumele credintei pot fi calcate in anumite situatii, din anumite motive, cu o mai mica sau mai mare frecventa, nu tratam si nu denigram ceea ce este normal, ceea ce este bun, ceea ce este firesc. Ierarhii si preotii au libertatea sa dezlege pacatele facute prin incalcarea canoanelor si chiar au multa libertate in interpretarea acestora. Insa cand 2000 de ani casatoria este inteleasa intre ortodocsi, nu poti acum peste noapte sa zici altfel, ca nu mai conteaza, va puteti casatori cum vreti, ca doar nu suntem intr-un sat in care toti sunt ortodocsi.

Casatoria cu un om care sa iti impartaseasca credinta nu este doar un moft al sfintilor parinti care erau foarte “absolutisti” ci este chiar un indemn firesc si de bun simt pentru tinerii de astazi si chiar pentru eterodocsi. E firesc ca sa cautam sa ne asemanam cu cel cu care ne casatorim in cat mai multe lucruri, dar de departe cel mai important este credinta si cu greu se justifica abateri de la acest canon, mai ales din cauza consecintelor evidente care pot apare: neintelegeri, certuri, frecusuri. Oricat de mare ar fi dragostea, cand ortodoxul si baptistul vor incepe sa discute despre Maica Domnului, vor iesi scantei. In primul rand cum va putea o femeie ortodoxa sa se casatoreasca cu un neoprotestant care ii va cere sa avorteze copiii [1]? Poate e dragoste crestineasca sa le ingadui casatoria, sa le permiti sa vina in biserica pentru poze, insa ai atentionat-o inainte pe femeie la ce riscuri se baga? Chiar daca ea isi asuma aceste riscuri, tu ca episcop iti asumi sa dai liber la cununii cu protestanti care nu considera avortul pacat? – si multe altele. Ce iubire crestineasca mai e asta sa lasi o femeie care desi ortodoxa, poate nu are habar de ce crede celalalt si care avand incredere in tine episcop, ca ii dai binecuvantare, se duce la iad punandu-si in spate jugul unei casatorii riscante? Oricum o va face si fara binecuvantare, ar putea fi un raspuns. De ce macar sa nu ii primeasca pe toti, ca poate asa, aratand “deschidere”, se mai lipeste ceva de ei?

Poate tocmai aici am ajuns la esenta hotararilor acestui sinod. Are prea multe si prea mari “deschideri”. Realizam ca fara ierarhii nostri probabil ar fi fost si mai multe si mai mari. Daca Sfintii Parinti de alta data si Sfintele Sinoade din alte vremuri aveau aceeasi apetenta la deschideri, ortodoxia nu ar mai fi fost ortodoxie in ziua de astazi!

~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1]  Protestant views on abortion vary considerably with Protestants to be found in both the “anti-abortion” and “abortion-rights” camps (sursa)

Scandalul ecumenist din sânul ortodoxiei pentru to(n)ți

Am vazut o conferinta despre Sinodul din Creta (fost Sfantul si Marele Sinod in nomenclatura oficioasa, actual doar Sinodul din Creta) si ma gandeam urmarind-o ca pentru cei care nu sunt ortodocsi, intreaga dezbatere si tensiune interioara a ortodocsilor este un mare mister si o mare necunoscuta.

Ca un argument la aceasta afirmatie as aduce faptul ca presa laica ignora total subiectul, desi cu siguranta avand in vedere ca majoritatea ortodocsilor sunt implicati si preocupati de aceasta chestiune, subiectul “ecumenism & Creta” ar fi mult mai fierbinte decat subiectul “Arsenie Boca” care a fost preluat, exploatat si “rumegat” pana la refulare de presa laica.

O sa incerc sa fac asadar o prezentare a problemei pentru cei care nu sunt ortodocsi sau sunt doar ortodocsi botezati dar neimplicati in chestiunile de zi cu zi ale Bisericii Ortodoxe sau chiar daca sunt implicati, nu au habar de chestiune sau nu o inteleg. Scopul initiativei mele este de a clarifica si a prezenta pe scurt problema, desi evident ca nu voi reusi.

In esenta problema este simpla: in randul ortodocsilor exsita grade diferite de relationare cu eterodocsii (crestinii neortodocsi) care grade, dupa ce ca sunt multe, mai au si o alta consecinta (dimensiune, influenta): fiecare crestin ortodox priveste pe alt crestin ortodox mai ales prin prisma prin care acesta se relationeaza la eterodocsi.

Relationarea la eterodocsi variaza imens de la considerarea catolicilor ca frati de credinta si frati intru Hristos, care au Sfantul Duh si doar ca sunt … putin schismatici si asta din motive istorice, pana la considerarea ca catolicii sunt eretici si sunt total in afara Bisericii, nemaiavand valabila nici o taina si prin urmare si nemaiavand Duhul Sfant; la acest grad maximal de alergie fata de eterodocsi, mai exista un adagio: ortodocsii care au tangente cu ei de asemenea pierd Duhul Sfant si mantuirea, fiecare ortodox fiind dator sa le spuna adevarul, cum ca ei sunt rataciti, ca semn al iubirii totale. De asemenea, pomenirea ierarhilor cu un anume grad de afinitate la ecumenism, este tot erezie.

Pare complicata explicatia, sa facem deci o paralela. Sa presupunem ca intr-o familie sunt doi frati. Unul este alcoolic (eretic). Pozitia ortodocsilor “extremisti” [1] ar fi ca celalalt frate (care nu este alcoolic), deci ortodoxul, nu doar ca nu trebuie sa bea impreuna cu alcoolicul si nu doar ca nu trebuie sa se faca ca ploua si sa nu ii zica nimic acestuia, doar pentru a mentine o legatura ce pace si intelegere. “Extremistii” ortodocsi sunt de parere, ca fratelui alcoolic trebuie sa i se spuna adevarul in fata: “esti alcoolic si o sa mori!”, nu trebuie tratat special sau cu blandete, nu trebuie lasat sa bea fara sa i se atraga atentia si fara a mentine o “sfanta” raceala fata de el, avand contact minimal, utilitar, ocazional si in nici un caz petrecand timpul impreuna cu el sau avand anumite activitati care doar sa il amageasca pe alcoolic ca nu are nici o problema si ca faptul ca el este alcoolic este doar o simpla alegere, in esenta si el este un om normal. Cred ca am complicat si mai mult explicatia prin paralela facuta, deci o termin aici, spunand ca daca ar mai exista inca un frate al celor doi care nu e alcoolic (deci inca un ortodox) acela daca ar fi mai “caldicel” (“iubitor”) cu alcoolicul si desi nu ar bea si nu l-ar incuraja pe cel alcoolic in patima lui, daca doar ar avea un alt fel de relatie cu cel alcoolic, fratele “extremist” s-ar certa cu celalalt frate “caldicel” mai rau decat cu “alcoolicul” pe motivul: tu ii faci rau pentru ca ai relatii cu alcoolicul si nu ai curajul sa ii spui in fata ca greseste si ca trebuie sa se indrepte. Tu esti dator sa ii arati adevarul si sa stai departe de el si prin faptul ca nu faci asta, nu te mai consider fratele meu, asa cum nici pe alcoolic nu il mai consider fratele meu.

Ce as vrea sa retineti insa din aceasta paralela este ca eterodocsii sunt cumva ca alcoolicii in perseverenta in credinta lor. Adica asa cum un alcoolic nu prea se lasa de alcool, tot asa si un eterodox nu are nici o sansa sa treaca la ortodoxie, doar pentru ca cineva ii spune ca nu face bine ce face si ca a nimerit pe cai gresite. Aceasta este o evidenta cu care sunt de acord toate taberele: discutia cu eterodocsii nu va duce la nici o convertire. Cu toate acestea, samburele disputei este cum relationam cu ei, cum dialogam, cum facem sau nu facem parte din asociatiile lor, din adunarile lor.

Daca ar sti eterodocsii ce dispute se dau in randul ortodocsilor pe seama lor, cu siguranta ar fi foarte onorati.

Exista asadar mai multe chestiuni legate de relationarea cu eterodocsii, fenomen numit generic “ecumenism”, cel putin din perspectiva ortodoxa. Pentru ca ecumenismul, din perspectiva eteorodoxa, este in general o componenta a triadei politica-religie-economie prin care se incearca mai pe sleau mai pe sustache, unirea tuturor oamenilor intr-o mare hora tovaraseasca globala. Stiu ca pare putin conspirationista aceasta afirmatie, dar numai prostii in ziua de astazi nu observa trendurile pe plan politic, religios si economic de unificare totala a omenirii. Nu acuzam si nu diabolizam (acum) aceast fenomen, doar il amintim, daca veni vorba de ecumenism. Evident, putini ortodocsi inteleg si accepta aceasta viziune a mea, cum ca ecumenismul este doar o miscare globala de nivelare si unifircare fortata a religiilor in vederea acceptarii unei conduceri si mai degraba a unei politici globale, vazuta de multi ca consecinta fireasca a “evolutiei” societatii umane, mai ales din punct de vedere tehnologic si prezentata adeseori (adica unitatea religioasa) ca singura sansa pentru pacea oamenilor pe pamant, de vreme ce religiile (nu-i asa?) au fost cauza tuturor razboaielor [2]

In ce priveste ortodocsii “toleranti” care iubesc si accepta ecumenismul, pentru ei ecumenismul este in esenta un prilej de marturisire, un cadru de a il marturisi pe Hristos lumii, celorlalti, eterodocsilor, o implinire a poruncii lui Hristos sa nu punem lumanarea (becul) in loc ascuns, ci sa-l punem acolo unde lumineaz intreaga incapere. Cum sa afle necredinciosii despre Hristos, daca noi nu mergem acolo sa vorbim cu ei, sa le explicam, sa ii invatam etc. Aceasta raportare se afla insa in conflict total cu realitatea, eterodocsii tratand ortodoxia ca pe o relicva ciudata si total neatragatoare, care are singurul merit de a avea cantari frumoase si rituri “mistice” interesante – cam ce le lipseste lor. De asemenea, evident ca prospectul convertirii eterodocsilor in urma discutiilor si relatiilor ecumeniste oficiale ale capilor bisericiilor ortodoxe este hilar. Daca facem o mica statistica, probabil sunt mai multi eterodocsi convertiti la Athos – apogeul “extremismului” ortodox decat in toate horele unirii cantate si dansate impreuna de toti profesorii si studentii teologi trimisi la universitati eterodoxe in vest in cadrul proiectelor ecumeniste sau a altor manifestari ecumeniste cu implicarea unor elemente “tolerante” din randul ortodocsilor.

As continua cu o revenire la gradele diferite de raportare la eterodocsi, pentru ca principala disputa aici este: gradatia este foarte neclara, nu doar variata. Parametrii relationarii sunt de asemenea amestecati si alambicati ceea ce face extrem de dificila si discutia: de vreme ce nu avem acelasi inteles asupra acelorasi termeni, intelegerea este imposibila. Aici intervine si problema sinodului din Creta si a ierarhiei bisericilor ortodoxe care s-au intalnit: confuzia cu privire la termeni si la chestiuni, incercarea de a cuprinde in discutii si in intelegeri toate perspectivele, toate gradele de raportare ale tuturor ortodocsilor. E ca si cum ai incerca sa scrii o poezie care tradusa in mai multe limbi, sa rimeze in fiecare. Evident ca chiar daca practic s-ar reusi asta, sensul este imposibil sa fie acelasi.

Este poveste lunga sa incercam sa explicam cu punctul pe “i” unde si cum s-a gresit si ce as fi facut eu mai bine sau ce au facut ei gresit. Este de altfel, o ispita si o cale gresita: am cadea in acelasi labirint. Ce nu  s-a facut, dupa parerea noastra, este limpezirea si simplificarea raportarii la eterodocsii prin anatemizarea acestora, care ar fi garantat continuitatea cu sinoadele trecute si ar fi asigurat pacea si acceptarea de catre toti ortodocsii a oricaror decizii cu privire la prospectul unor dialoguri sau colaborari cu ereticii in privinta realizarii obiectivelor si scopurilor importante si necesare pretinse a fi luate in calcul in cadrul dialogului cu celelalte biserici / confesiuni / credinte.

Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa presupunem ca la sinod s-ar fi hotarat: Ii dam anatemei pe eterodocsi (catolici, protestanti, toti care isi zic crestini dar au renuntat la credinta celor 7 Sfinte Sinoade). Numim ecumenismul erezie. Totusi, dorim dialog si colaborare pentru pacea lumii, ceea ce necesita dialog si intelegere cu toate credintele, indiferent de cum se numesc si cum se considera ele (biserici, crestini etc.) Aceasta varianta ar fi fost optima si eu nu inteleg si nu voi intelege niciodata de ce nu s-a mers pe ea.

Revenind la incercarea de a explica neortodocsilor aceste dezbateri din sanul ortodoxiei, trebuie sa facem o mica paranteza. Specific ortodocsilor (in cadrul tuturor crestinilor) este pastrarea cu strictete a dogmelor, importanta pe care dogmele o au. Similar matematicienilor care lucreaza cu notiuni abstracte, clare, cu teoreme, axiome si masuri precise si in ortodoxie lucrurile sunt clare, ortodoxia se mandreste cu unitatea de credinta marturisita la fel de toti sfintii din toate locurile si din toate timpurile. Evident, ca nu toti ortodocsi sunt la fel de orientati inspre dogme si ca in orice ograda, exista si uscaturi. Ca in orice organism sanatos in care apar celule canceroase si in ortodoxie apar anomalii (singularitati) prin intermediul unor personaje sau idei care desi la o prima privire par ortodoxe, la contactul cu ele, ortodocsii care nu au fost inca “infectati” au un reflex alergic (simt mai intai ca ceva nu este in regula). “Mutatiile” pot fi mai mici sau mai mari. Unele “celule” le pot observa mai usor fie pe unele fie pe altele, alte celule nu doar ca nu realizeaza si nu observa mutatiile dar sunt predispuse la a fi “infectate”. Si astfel se produce “inflamatia”.

Am cam lungit deja articolul, si in final simt nevoia sa fac o trecere in revista a punctelor aflate in disensiune

  • putem sau nu putem folosi termenul “biserica” cand discutam despre “adunari ale eterodocsilor”?
  • trebuie sau nu trebuie noi ortodocsii sa facem parte din Consiliul Mondial al Bisericilor?
  • putem sau nu putem sa dialogam cu eterodocsii intr-un cadru oficial?
  • acceptam sau nu acceptam validitatea casatoriei dintre un ortodox / o ortodoxa si un eterodox / o eterodoxa? daca da, in ce conditii?
  • a fost sau nu a fost Sinodul din Creta un sinod ecumenist si care a facut voia lui Dumnezeu sau a fost un sinod talharesc?
  • mai pomenim sau nu mai pomenim pe ierarhii care au semnat documentele acestui sinod?
  • e bine sau nu e bine ca ortodocsii de rand sa ia actiune sau trebuie sa ascultam orbeste de ierarhi?

La toate aceste intrebari cred ca eu am mai raspuns, de aceea nu le voi relua. Pun insa o intrebare: daca declararea ecumenismului ca erezie ar fi adus pacea in ortodoxie, cum de ierarhii nostri tin mai mult la un dialog extrem de abstract si discutabil de util sau iminent cu eterodocsii care oricum nu ar fi alterat cu nimic in cazul marturisirii fara tagada a ortodoxiei prin anatemizarea eterodocsilor?

As avea si cateva raspunsuri, dar tare ma tem ca adevarul il stiu si singuri cei pe care intrebarea ii priveste …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

[1] cf. categorisirii facute la inceputul conferintei de la Neamt de Pr. Mihoc

[2] iata si concluzia unui ateu aprig: All Wars are Banker Wars – Mike Rivero

Vrednic este!

Mai bine mai tarziu decat niciodata …

IPS Teofan a dat un raspuns zgomotului din ultimele zile din Moldova cu privire la tristul eveniment care a avut loc in Creta si prin care cativa lupi au incercat sa insele oile si sa le ia la plimbare pe plaiuri “ecumenice”. Despre Sinod am mai scris in cateva articole.

Despre ce s-a intamplat / se intampla in Moldova, nu stiu prea multe. Evident au fost luari de pozitie si mesaje mai mult sau mai putin oficiale ale unor manastiri. Am vazut chiar si ceva inregistrari video cu interpelari directe ale IPS Teofan si un scurt dialog cu credinciosii, la sfarsitul unei vizite pastorale.

De altfel, IPS Teofan este indeajus de lipicios incat sa poata fi abordat de oricine cu orice problema. Imi aduc aminte, cand era la mitropolit Craiova, eram in vizita la Frasinei cu nea Gogu si cand am dat de el, nea Gogu parca intalnise un vechi prieten cu care avea niste chestiuni de discutat neterminate. IPS Teofan l-a intampinat: “si pe-aici ma urmaresti?”. Semn ca, povestea era lunga … “Da, va urmaresc, asa este, parinte, am de discutat cu dumneavoastra multe”, semn ca si la intalnirile anterioare, nea Gogu, desi avea niste “chestiuni” aiuristice de discutat, nu fusese flituit prea rau, de mai avea curajul sa incerce inca o data sa mai fure din timpul mitropoliului.

Salutam in primul rand ca un ierarh si-a gasit timp si interes sa dea un raspuns si nu si-a bagat capul in nisip cum se obisnuieste la noi. Poate ca “meritul” acestei reactii este si presiunea exercitata de moldoveni, stiut fiind ca in materie de credinta, Moldova este fruntea. Chiar daca insa tulburarea era atat de mare incat nu putea fi ocolit un raspuns, din felul cum a raspuns, vedem fara tagada ca ierarhul este interesat de ce zic oamenii, ii asculta, le raspunde si vrea pace. Si nu orice pace, vrea pace sincera. Caci mai sunt unii care vor pacea mortii, adica vor sa te termine sau sa te elimine ca sa nu mai poti zice nimic. Ca ierarh, IPS Teofan putea foarte usor sa foloseasca bastonul. Nu era frumos din partea lui, dar sa recunoastem aceasta posibilitate.

Cu privire la continutul comunicatului, ar fi multe de zis si de analizat. Evident, multi nu se vor simti satisfacuti si viseaza la lepadari totale de actul semnarii. Pot sa astepte ei mult si bine … In ultima instanta, trebuie sa luam oamenii (inclusiv ierarhii) asa cum sunt si sa nu avem pretentie de sfintenie de la ei. Poate un ierarh sfant ar avea curajul sa faca un act de lepadare, mai ales dupa ce a vazut reactia turmei pastorite. Poate un ierarh sfant nu ar fi semnat niciodata si dupa prima si a doua marturisire a adevarului in acea adunare, ar fi plecat acasa inainte de terminarea Sinodului si ar fi inceput lepadarea de acest sinod de pe alta pozitie. Evident consecintele erau grave si acest scenariu prespunea multe riscuri. De aceea am si pus “poate” in fata, eu nu zic neaparat ca asa ar fi fost bine.

Raspunsul contine insa unele clarificari salutare ale pozitiei IPS Teofan, care dupa parerea mea ne ajuta in a ne pastra nadejdea in el. Poate eu sunt subiectiv si afinitatea catre acest ierarh sa imi intunece judecata, dar din cunostintele mele, este prima data in ultimii ani cand un ierarh BOR il numeste pe papa eretic, chiar daca o face colateral, intr-o insiruire de erezii ale “eterodocsilor”. De aceea, eu consider ca indiferent de cat de problematice ar fi fost hotararile sinodului din Creta, cata vreme oricum peste tot, ierarhii sunt stransi cu usa de credinciosi si nu mai stiu incotro sa o ia, clarificarile IPS Teofan sunt indeajuns pentru a calma spiritele. Evident insa ca spiritele nu se vor calma, cel putin nu toate.

Unde ne aflam, deci? Mai multi ierarhi, nu doar romani, unii cu nume grele (IPS Teofan fiind unul, Serafim de Piraeus fiind altul), unii participanti sau altii neparticipanti au criticat mai putin sau mai mult hotararile acestui sinod. Nu am auzit inca nici o lauda sau manifestatie de salutare a gloriosului sinod, crestinii ortodocsi de nicaieri nu au iesit cu frunze de maslin, nu au facut procesiuni si nici macar nu si-au manifestat in vreun fel extazul ca la acest sinod s-a facut istorie si ca documentele lui vor intra in istorie cum spera, automagulindu-se, purtatorul de cuvant in cadrul unei conferinte de presa comentata si de mine aici.

Evident speranta ecumenistilor este ca desi acest sinod a fost o “lovitura de stat” esuata, problema este temporara, zgomotul va trece, este doar o reactie de moment. De altfel, nici asteptarile lor nu erau prea mari. Organizatorii ecumenisti ai acestui sinod (Patriarhia de Constantinopol) cu siguranta stiau ca vor avea multa opozitie, “traditionalistii” “extremisti” nefiind doar specifici Romaniei, cat mai ales Greciei, Rusiei, Americii si in general intregii lumi ortodoxe. De altfel, ortodoxie in afara traditiei si in afara extremelor nici nu se prea poate. Se intelege ca atunci cand vorbim de extreme ne referim la sensibilitatea extrema cu privire la orice schimbare sau tentativa de schimbare, mai ales cand tentativa este parsiva si nu este facuta cu sinceritate, pe fata.

Eu ca extremist anti-ecumenist, nu inteleg de ce ierarhii ortodocsi care iubesc ecumenismul nu se duc la catolici sau la alti eretici, sa isi faca secta lor, sa isi ia langa ei alti ortodocsi ecumenisti (daca or fi si de astia) si sa se iubeasca pana in vecii vecilor. De ce trebuie sa imi bage mie pe gat, ca ortodox, ecumenismul lor? De aici numesc perversitate, tentativa esuata de introducere in hotararile sinodului a recunoasterii altor “biserici”. Daca nu ma insel, lucru deja implinit in declaratiile sau unele documente semnate de Bartolomeu.

Prin urmare, chiar inainte de a incerca schimbarea, ecumenistii stiau ca vor avea rezistenta. Care a fost planul initial? Facem ce putem acum, o sa fie ceva zgomot, si restul continuam la urmatoarele intalniri, caci deja IPS Teofan este al doilea ierarh care aminteste de “permanentizarea” acestui “Sfant Sinod”, semn ca dincolo de hotararile oficiale, mai sunt si unele neoficiale. Deci, la urmatoarele intalniri, se planuia continuarea opereri de “unificare” a “bisericilor”. Planul nu este inca cu nimic alterat, momentan suntem in etapa cu “zgomotul”, singurele semne de intrebare este cate patriarhii se vor mai intoarce?

In concluzie, situatia actuala este “ceata”. De aceea, este bine sa fim totodata rezervati si totodata atenti cu privire la tot ce se intampla, cerand cu fermitate afirmarea ecumenismului ca erezie, fiind singura certitudine ca Biserica Ortodoxa va pastra dreapta credinta si va spune lucrurilor pe nume.

Am spus-o si o repet: declararea intr-un sinod a ecumenismului ca erezie ar fi singura sansa de unitate reala a ortodocsilor si primul punct de pornire in rezolvarea celorlalte probleme. Cata vreme, aceasta problema nu este rezolvata cum trebuie, nu vom avea parte decat de certuri si biserica ortodoxa va fi sfasiata. Vinovati vor fi multi: si mireni, si preoti si ierarhi. Dar fiecare are totusi o datorie si trebuie sa faca ce poate si ce se cuvine sa faca lui, in pozitia in care este.

Personal, nu cred ca deocamdata, pe baza actualelor hotarari, mirenii au dreptul sa ceara preotilor sa nu mai pomeneasca ierarhii. Pomenirea sau nepomenirea, cred ca este exclusiv responsabilitatea preotilor si mirenii nu au decat sa isi urmeze preotii in orice decizie vor lua in acest sens. Mirenii pot sa isi manifeste ingrijorarea, pot sa nu accepte hotararile, pot sa ii traga pe ierarhi de maneca – cum au facut-o deja moldovenii si bravo lor. Chestiunea insa este prea complicata si momentan nu este cazul ca mirenii sa propuna mai mult, anume pomenirea sau nepomenirea, ruperea sau ramanerea in BOR. De ce spun prea complicata? Pentru ca momentan, pentru mireni nu se schimba nimic. Acest sinod nu aduce nici o schimbare, iar luate la boabe marunte, hotararile nu sunt inca indeajuns de grave incat sa justifice o rupere. Evident, ce va urma, va fi probabil mult mai clar. Va fi momentul, dupa parerea mea, cand dilemele nu vor fi daca mai ramanem sau nu in BOR oficiala, ci dilemele vor fi, de care ierarh ne lipim si cum ne organizam. Atat de clare for fi apele, daca duhul care a pornit acest foc, va mai fi lasat sa il aprinda si mai mult.

Cat despre ierarhi, sarcina lor acum este grea dincolo de orice inchipuire, de aceea mirenii trebuie sa fie toleranti si sa se gandeasca la oameni in primul rand, sa se puna pe ei in locul ierarhilor pentru a intelege complexitatea. Nu stim amanunte si nici nu intram in speculatii. Dar ce ar fi putut sa faca un ierarh in afara de a nu semna? Sa nu semnezi este usor, sa fii insa si cu inima impacata ca ai facut voia lui Dumnezeu este cu totul altceva. Asta mai ales, daca esti prins si in alte curse, de alta natura, in chestiuni poltice, diplomatice, in fratii cu sus-pusi, care iti mai sugereaza din cand in cand ca nu e bine sa fi Gica-contra. Exista deci trepte ale caderii ca si treptele urcusului. Vazand ca secerisul a venit pentru ei, ar trebui sa luam seama si la noi, caci probleme poate la fel de mari ca ale lor vom avea si noi, chiar daca de alta natura.

In esenta, credinta este in pericol nu doar in urma acestui Sinod. Credinta noastra este mereu in pericol, in luptele cu ispitele de fiecare zi. Indemnul la discernamant al IPS Teofan trebuie sa fie primit nu doar cu privire la aceasta chestiune ci, avand in vedere “galceava diavolului” din zilele noastre, sa punem sub semnul intrebarii toate pornirile noastre si sa le trecem prin vamile rugaciunii, ale pacii si ale dragostei. Este greu, dar nu este imposibil, iar “intoarcerea” IPS Teofan prin acest mesaj este incurajatoare, chiar daca este doar un pas.

Pr. Peter Alban Heers: Parintii Bisericii erau foarte atenti la fiecare iota din invatatura de credinta

Cautand diverse pareri ale altor ortodocsi de prin alte tari despre Sinodul din Creta, am dat si peste un interviu cu pr. Peter Alban Heers, preot paroh la un sat de pe langa Salonic, doctor in Teologie Dogmatica al Universitatii din Tesalonic. Parintele a scris nenumarate carti despre miscarea ecumenista si despre al doilea Conciliu al Vaticanului. De asemenea, a tradus in limba engleza cartile Sf. Paisie Aghioritul.

Parintele mentine un podcast si un canal pe youtube. Evident, ultimele podcasturi se ocupa despre Sinodul din Creta. Din ele, am ales unul mai recent, de pe 24 iunie cand problematica era relativ fierbinte.

Pe scurt, parintele ne indeamna la trezvie si fermitate. Pe langa mesaj, mult mai interesante sunt nuantele, modus-ul operandi-ul propus si exemplele istorice. De altfel, intrebarile venind mai ales de la ascultatori din SUA, intreg interviul trateaza cu deschidere nenumarate probleme si intrebari care ii framanta pe ortodocsi. O lectie de comunicare extraordinara, cu totul diferita de emisiunile de la Trinitas in care sunt invitati doar ecumenistii si este promovata doar dogma ecumenista, pro-sinodala, evitand cu strictete toate partile subrede si capcanele evidente ale acestui sinod.

Marea diviziune a crestinilor ortodocsi dupa Sfantul si Marele Sinod din Creta

Inspirat de o postare de pe pagina de Facebook intitluata “Philosophy Matters“, am realizat o diagrama prin care am incercat sa cuprind efectul in sanul ortodocsilor al “Sfantului si Marelui Sinod Ortodox din Creta”, care s-a tinut de catre o parte a bisericilor ortodoxe autocefale luna trecuta si ale carui efecte abia au inceput sa apara, pe masura ce credinciosii incep sa devina curiosi despre acest sinod, sa afle ce s-a intamplat si presiunea in randul turmei drept-maritoare creste precum temperatura in aceste vremuri de incalzire globala, care incalzire prin consonanta a inceput sa miste si nemiscata liniste milenara din sanul Bisericii Ortodoxe ce a mentinut unitatea de credinta de atatea secole.

Cum si la case mai mari si la adunari mai alese se obisnuieste ca lucrurile sa se faca in graba, imprevizibil si ambigue, declaram si diagrama noastra ca “work in progress” si urmeaza sa revenim. Orice adaugiri / comentarii / recomandari sunt binevenite.

marea-diviziune

SINODUL DIN CRETA – despre picatura chinezeasca

Nici nu s-a uscat cerneala pe vechiul articol si deja apare o stire care desi unora le poate da sperante, mie nu face decat sa imi confirme una dintre spaime, exprimate in capitolul “Picatura chinezeasca nu loveste ca barosul” al articolului precedent.

Iata stirea despre care este vorba: un episcop roman din afara tarii (de Scandinavia), care a participat la “Sfantul si Marele Sinod” in delegatia BOR, a publicat un articol pe site-ul episcopiei in care face apel ca documentul cu privire la ecumenism sa fie nici mai mult nici mai putin decat “modificat” la viitoarele intalniri, “încât acesta să fie corespunzător așteptărilor comunităților ortodoxe și nevoilor creștinilor de pretutindeni.” Vom relua in totalitate comunicatul, in caz ca dispare:

Frământări asupra temeiniciei documentului Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine

 

Luând aminte la neliniștile exprimate de numeroși ortodocși asupra unor documente aprobate la Sfântul și Marele Sinod din Creta, îndeosebi asupra documentului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, aduc următoarele precizări conform conștiinței mele:
1. Contribuția delegației Bisericii Ortodoxe Române, inclusiv asupra documentului amintit, a fost întru totul ancorată în tradiția Sinoadelor Ecumenice și a predaniei ortodoxe. Contribuția s-a concretizat în amendamente acceptate de delegațiile celorlalte Biserici Ortodoxe, prin prestanța teologică și duhovnicească a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a ierarhilor din delegație.
2. Dată fiind maniera imprevizibilă în care au decurs dezbaterile și modificările aduse pe textul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, documentul final suferă, încă, în opinia mea, de ambiguități și exprimări neclare teologic și ecleziologic, în pofida amendamentelor delegației românești. Acest lucru a fost exprimat public de mitropoliți care au participat la lucrările Sinodului din Creta, cum ar fi, de pildă, IPS Hierotheos Vlachos, din delegația Bisericii Greciei, sau IPS Neofit de Morfou din delegația Bisericii Ciprului, dar și de către alți ierarhi participanți.
3. În concordanță cu propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel din cadrul lucrărilor Sinodului din Creta, ca întrunirile sinodale panortodoxe să devină periodice, cred că documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” ar trebui să fie supus, în continuare, dezbaterilor și modificărilor, astfel încât acesta să fie corespunzător așteptărilor comunităților ortodoxe și nevoilor creștinilor de pretutindeni.
Episcopul Macarie Drăgoi

Dincolo de mustrarile de constiinta pe care le poate avea PS Macarie, intrebarea care se pune: care va sa zica, documentele si marile sfinte hotarari semnate, sunt pur si simplu atat de efemere incat se pot modifica oricand pe viitor, sunt supuse dezbaterilor si modificarilor? Sa intelegem ca hotararile acestui “Sfant si Mare Sinod” sunt pur si simplu Work In Progress, care la fiecare intalnire mai capata niscavai imbunatatiri in functie de feedback-ul “comunitatilor” si in functie de “nevoile crestinilor de pretutindeni”?

Propunerea mie mi se pare socanta si arunca cumva mult mai multe semne de intrebare, venind nu de la altcineva decat de la un episcop care a participat si care teoretic stie ca hotararile sunt “sfinte”, vor “intra in istorie” si vor fi “asumate de participanti” (conform mesajelor oficiale emise in conferintele de presa si mesajele aparatorilor integritatii Sfantului si Marelui Sinod).

Care este deci adevarul? Care este marturisirea comuna si ce se urmeaza? Sa recapitulam: spre deosebire de mine, care scriu cand imi vine pe ureche si nu imi corectez articolele prea mult si nici nu am pretentia sa faca vreun ban ideile mele, episcopul acela are o cu totul alta greutate si cuvantul lui asemenea. Din articol ce intelegem: am facut-o putin lata, dar nu-i bai, ca o corectam in bine la urmatoarele intalniri …

Bine, sunt mult mai multe lucruri de inteles si greu e sa ne oprim doar la unul. Sa le luam totusi pe rand. In esenta, PS Macarie cere “modificarea” documentului la urmatoarele intalniri. Avand in vedere ca a participat si ca stie cum functioneaza sinodul, intelegem ca de fapt acum acest Mare si Sfant Sinod, doar si-a lansat lucrarile permanente – o informatie pe care nu o stiam. Da, stiam ca rusii au propus ca intalnirea sa fie doar un preambul la un viitor mare sinod la care sa participe toate patriarhiile – nu la asta se refera insa PS Macarie.  Din comunicatele oficiale nu am vazut inca o hotarare in care sa se stabileasca permanenta acestui sinod, desi au fost zvonuri in acest sens.

Intr-adevar, PS Macarie noteaza ca propunerea lui de modificare vine in legatura cu propunerea PF Daniel ca aceste intalniri sa devina periodice, dar oare aceasta propunere a fost acceptata, s-a decis deja si daca da, inseamna ca pe viitor orice document este supus modificarilor?

Daca da, avem intr-adevar o revolutie in biserica ortodoxa: nu vom avea doar 7 mari sinoade ale intregii lumi ci vom avea cate unul la sapte ani (sa zicem ca asa vor stabili frecventa). Prin urmare, acum sa va tineti fratilor la dezbateri si analize teologice adanci, ca din 7 in 7 ani vom tot avea de analizat si dezbatut hotarari sinodale care pot sau nu altera dreapta credinta. Este de salutat un astfel de viitor? Nu ne paste cumva haosul?

Sa presupunem totusi ca nu e vorba de sfinte sinoade ci apelul care s-a facut este pentru intarirea comunicarii, pentru intarirea legaturilor si a discutiilor la nivel pan-ortodox cu participarea tuturor. Dar cine vor fi si ce vor face cei care se vor intalni si ce fel de documente vor produce ei, ce fel de hotarari si decizii vor lua? Ce se schimba fata de ce era inainte? Caci banuim ca nu exista chiar o lipsa totala a comunicarii intre ortodocsi si ca consultari au tot fost.

Avem deci pe de o parte problema permanentizarii si neclaritatea indusa de acest comunicat este ingrijoratoare. Daca PS Macarie stia ca nu se poate asa ceva, nu propunea aiurea. Tocmai pentru ca stie ca se poate, probabil a facut acest apel, deci nu sunt doar speculatii (ca in articolul meu anterior), ci posibilitatea ca pe viitor sa tot avem sinoade pan-ortodoxe in care sa se hotarasca lucruri importante care sa afecteze intreaga turma drept-maritoare nu este doar o teama nejustificata. Mergand mai departe, nici suspiciunea lansata de mine ca exista riscul sa se sape picatura cu picatura in piatra credintei ortodoxe (canoane + traditie + dogma) deoarece schimbarile majore sunt mai greu de acceptat si poporul nu este inca “pregatit”. Nu este deci exclus ca sa avem un sinod viitor la care sa se extinda “iconomia” tainei casatoriei crestine si asupra necrestinilor si de ce nu ulterior asupra homosexualilor?

Revenind la comunicatul PS Macarie, la punctul 2, ne atrage atentia urmatoarea formulare:  Dată fiind maniera imprevizibilă în care au decurs dezbaterile și modificările aduse pe textul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine … ”. Aflam deci cu intristare ca exista posibilitatea ca Sfantul Duh sa nu fii fost in totalitate cu sfintii parinti de la Sfantul si Marele Sinod din Creta de vreme ce chiar un participant la discutii da pe fata aceste amanunte si foloseste aceste cuvinte pentru a exprima atmosfera lucrarilor: imprevizibilitate, ambiguitate, exprimari neclare. Ce as mai adauga eu este: daca acestea au fost cu privire la documentul despre ecumenism, cu siguranta la fel s-a intamplat si cu privire la celealte documente. De ce nu ar fi fost la fel? Doar la acest document au obosit sau au avut moduri diferite de a vedea lucrurile?

Chiar daca asa au stat lucrurile, oare ce garantie avem ca la urmatoarele intalniri lucrurile nu vor sta la fel? Iata deci ce inseamna sa organizezi un Sfant si Mare Sinod Ortodox cu pretentia de a fi “a toata lumea”, cu amenintarea celor care nu au venit ca vor da seama in fata lui Dumnezeu pentru nereprezentarea credinciosilor lor si sa mai si propui permanentizarea lui: o inventie cu totul strigatoare la cer si straina de traditia ortodoxa venita pe un fond de tulburare si neintelegere intre biserici si chiar in interiorul bisericilor participante.

Reiau intrebarea pr. Iulian Prodromitul care este familiara si fireasca pentru orice ortodox: “toate sinoadele s-au facut pentru un scop, ca sa vada lumea o erezie, au anatemizat … dar acum pentru ce s-a facut sinodul asta?”. Repet si eu ceea ce este firesc in randul ortodocsilor si ceea ce era de asteptat de catre toti ortodocsii: ANATEMIZAREA ECUMENISMULUI era singura hotarare importanta care asteapta sa i se dea glas intr-un viitor Sfant Sinod Ortodox veritabil, caci aceasta este cel mai mare risc la adresa ortodoxiei. Toate ereziile si toate atacurile asupra credintei au primit un raspuns de-a lungul veacurilor. Ecumenismul este insa o “noua tehnologie” iesita din laboratorul teologic al dracilor si trebuie combatuta pentru totdeauna printr-un Sfant si Mare Sinod veritabil, nu doar de cele cateva sinoade locale care au facut-o deja. Utlimele celule sanatoase din trupul ortodoxiei, daca mai realizeaza iminenta pericolului si importanta unei vaccinari sanatoase impotriva ecumenismului, ar trebui sa lupte acum cu fermitate si pe viata si pe moarte pentru a cere acest lucru: ANATEMIZAREA EREZIEI ECUMENISTE.

Un sfant sinod care ar aduce aceasta anatema, ar pazi intr-adevar ortodoxia pentru urmatoarele sute de ani. In ciuda falselor iluzii de impacare cu ereticii (oare ce succese exista de atatia ani in directia apropierii lor?), in ciuda spaimei nejustificate a unora ca altii ne vor privi ca pe niste salbatici si nedoritori de iubire umana pentru ca anatemizam ereticii (in esenta, spaima si timiditatea asta este o manifestare a bolii corectitudinii politice care tine musai sa suceasca vorbele si prin modelarea vorbelor sa induca comportamente noi), anatemizarea ecumenismului trebuie facuta deoarece este principalul risc la adresa credintei drept-maritoare.

Toate celelalte probleme pe care le au ortodocsii in lumea contemporana sunt infime. Daca vom pastra ortodoxia asa cum am primit-o, singura ne va da raspunsurile si Biserica va gasi calea de a raspunde la toate. Exista insa riscul ca prin nepurtarea de grija a pastorilor actuali, incurajati de dormitarea credinciosilor si nepasarea multora, prin adoptarea picatura cu picatura a unor mici (in aparenta) modificari si “aggiornamente” in astfel de documente, exista riscul ca ortodoxia sa fie ingenuncheata pentru totdeauna, la nivel de biserica. Da, stiu, ortodoxia va ramane pana la sfarsitul lumii, dar de unde stim ca noi nu vom fi chiar generatia care prin pierderea ortodoxiei sa atraga sfarsitul?

“Dialogul cu lumea”, “dialogul cu alti crestini” – astea sunt deraieri corect-politice care nu au ce cauta in biserica. Nimic nu impedica ortodocsii sa comunice cu ereticii sau cu paganii, crestinii au trait mereu in randul altor credinte, impreuna cu cei de alte credinte si au comunicat cu ei, nu este nimic nou in ziua de astazi. Existenta diasporei ortodoxe in vestul apostat, nu este o noutate, in istorie, poate chiar la patrunderea crestinismului a fost la fel. Sfintele Sinoade trecute nu se intalneau sa hotarasca ca trebuie sa comunice sau sa trateze cu crestinii si ca trebuie sa “marturiseasca in randul ereticilor adevarata credinta”.

Auzim cu perplexitate pe unii care spun: “trebuie sa facem cunoscuta marturia ortodoxa in randul celor de alte credinte”. Cei care sustin astfel de pareri ilogice, ar trebui intrebati: pai ce va opreste fratilor? Duceti-va si marturisiti-va dar ecumenismul este cu totul altceva decat o comunicare catre eretici a catehismului sau dogmelor ortodoxe. Ecumenismul este o noua religie, o tentativa de diluare a diferentelor, de punere in aceeasi ciorba a tuturor credintelor lumii, nu doar a crestinismului.

Oare chiar mai exista in ziua de azi, astfel de ignoranti care pun egal intre ecumenism si dialog, dupa ce avem deja o istorie a ecumenismului, avem deja “succese” nenumarate ba chiar exista si dogme ecumeniste, teologi ecumenisti, universitati, asociatii, think-tank-uri care declara pe fata scopurile si lupta ecumenista? A mai sustine in ziua de astazi ca ecumenismul inseamna doar dialog este aruncat de praf in ochi si eu nici nu ii mai cred doar ignoranti pe cei care sustin astfel de naivitati, ci ii cred celule canceroase care deja au fost “infectate” si lucreaza la virusarea a cator mai multe celule sanatoase din trupul actual al Bisericii.

Asadar, daca PS Macarie crede ca s-ar putea aduce corecturi in bine, ce ne face sa credem ca nu se vor aduce corecturi in rau, la viitoarele “sfinte si mari” sinoade pan-ortodoxe? La urma urmei, noi nici nu stim la care nelinisti face referire PS Macarie, pentru ca nu a avut taria sa fie mai explicit si daca are intentia sa se caiasca ca a semnat sa o spuna clar. Poate ca nelinistile pe care le exprima sunt in directia ecumenista, in sensul ca poate unii ortodocsi sunt nelinistiti ca documentul nu le ofera destule posibilitati de marturisire a dreptei credinte in dialogul cu ereticii.

Sa incheiem totusi intr-o nota optimista: de la terminarea sinodului, in fiecare zi, tot mai apare cate un episcop care fie spune ca el nu a semnat, fie spune ca nu e de acord, altfel spus, se linistesc apele si ies la suprafata greselile care s-au facut. Poate ca Dumnezeu a ingaduit acest sinod tocmai pentru ca dreapta credinta sa se intareasca prin reactiile care ii urmeaza si prin separarea lupilor de oi, in randul ierarhilor, in ochii credinciosilor drept-maritori. Chiar daca PS Macarie prin prezenta nu a facut de-facto un mea-culpa, suntem siguri ca va veni cu completari si cu clarificari cu privire la propriile rezerve si ca va face o lepadare netagaduita de gresala pe care a facut-o semnand, nu doar o propunere de “upgrade” intr-un ipotetic viitor, intr-un ipotetic scenariu in care Sfantul si Marele Sinod va deveni periodic.

Sinodul din Creta – altoirea corectitudinii politice pe ortodoxie

“Lumea asta inselatoare, e o mare vrajitoare” – Pr. Iulian Prodromitul

Am mai tratat despre Sinodul Talharesc din Creta intr-un articol, in care am pus accentul mai ales pe duhul de dezbinare in care s-a tinut acest sinod si am dat cateva exemple concrete din declaratiile participantilor din care se vede cu cata facilitate au tratat participantii importanta unitatii ortodoxe. Intre timp s-au cam spalat apele si nici nu prea cred ca mai are rost sa intru prea mult in amanuntele hotararilor de vreme ce alti renumiti teologi, ierarhi, preoti, monahi au facut-o deja.

O sa abordez mai intai, cateva chestiuni variate, legate de acest Sinod, fara o ordine anume, doar ca un mic rezumat al ideilor pe care le-as fi elaborat mai pe larg, insa de vreme ce interesul pentru blogging mi-a scazut in ultimul timp, o sa o fac mai pe scurt.

Anatemizarea Bisericii Ortodoxe Ruse in ochii credinciosilor romani

Am mai tratat acest subiect aici. Ma refer doar la anatemizarea BORU in randul romanilor pentru ca in alte parti nu stiu ce se intampla. Insa la noi, ce vedem?

  • dl Radu Preda apare la Digi24 si da interviu despre “Sfantul si Marele Sinod”; interviul are loc in zilele in care rusii tocmai anuntasera ca nu mai vin; inevitabil se ajunge si la intrebarea cheie: ce parere aveti despre lipsa rusilor si cum de acestia nu mai vor sa vina; dl. Preda raspunde si in timp ce raspunde, in spate vedem filmari cu patriarhul rusilor in vizita la o fabrica de avioane, binecuvantand soldatii; dl Preda raspunde cum stie dansul mai bine: rusii trateaza politic si de aia nu au venit, au interese politice; urmeaza si o intrebare despre Crimeea: de ce nu s-a opus Biserica Ortodoxa Rusa anexarii Crimeei? Dl. Preda nu are starea de spirit sa raspunda, ca din acelasi motiv din care BOR nu s-ar opune anexarii Moldovei de Romania, paralela fiind in afara “dogmelor” mediatice acceptate; intregul interviu nu a clarificat deloc situatia (ce biserici lipsesc si de ce nu vine fiecare si in ce masura, sinodul mai are pretentia de “Mare”); felul cum au fost puse intrebarile denota o cunoastere amanuntita a situatiei si a problemelor si evita cu maiestrie jurnalistica punctele fierbinti, reusind chiar o intoarcere a situatiei: din riscul de a problematiza pe ortodocsi cu privire la lipsa reprezentantilor unor patriarhii importante, s-a facut o pivotare total parsiva inspre anatemizarea rusilor prin amintirea – irelevanta si aberanta – a episodului Crimeei, substanta mesajului avandu-o insa accentul pus pe “politicianismul rusilor” de catre dl. Preda, o data lansata ideea otravita, fiecare isi poate completa ulterior cu ce vrea, iar Crimeea a ajutat: Putin poate fi in spatele refuzului rusilor de a veni, de ce nu?
  • in jur de 13 iunie, rusii anunta ca nu mai vin; pana in acest punct, reamintim, sarbii anuntasera ca nu ar prea veni, dar in cele din urma au venit; de asemenea, bulgarii se retrasesera pe ultima suta, georgienii si antiohienii fiind “out” dinainte, georgienii din cauza documentului despre ecumenism si antiohienii atat din cauza documentului cat si din cauza chestiunii Quatar; acestea fiind spuse, se intelege ca opozantii sinodului, au inceput vehement sa conteste sinodalitatea acestuia, avand in vedere lipsa rusilor; la nici o saptamana dupa anunt, pe web-ul romanesc incepe sa circule un articol extrem de profesionist alcatuit, continand cifre precise despre ortodoxia din Rusia care incerca sa minimizeze intr-un mod infantil importanta Patriarhiei Ruse. Articolul este preluat de mai multe bloguri si pe facebook. Pe langa cifre in detaliu (cate patriarhii, cate eparhii, cati episcopi, etc), autorul face si o paralela cu BOR si trage eroic in stil tovarasesc concluzia ca “populația realmente bisericească din Rusia este inferioară numeric celei din România”. In plus, deoarece bineinteles ortodocsii cand se gandesc la sinod, se gandesc la adunarea tuturor episcopilor, pentru a calma ingrijorarile ortodocsilor in urma renuntarii la participare a rusilor, tovarasul autor al articolului ne linistea: “exista inflație de episcopi  în Rusia”, prin urmare dragi tovarasi ortodocsi romani, nu va tulburati: se poate unitate si fara rusi. Concluzia este totala: “Povestea asta propagandistică despre ”Sfânta Rusie” este doar o poveste propagandistică pe care o iau în serios doar naivii și neavizații.”  Avand in vedere sinceritatea acestei afirmatii, exista totusi o minima posibilitate ca ura fata de rusi a autorului si data aparitiei acestui articol sa fie doar o coincidenta cu Sfantul si Marele Sinod si sa fi fost doar o unealta folosita de cei care incercau sa minimizeze rolul ortodoxiei rusesti in unitatea ortodoxa.
  • chestiunile de mai sus poate sunt elemente punctuale; anatemizarea BORU poate fi in media romaneasca doar un corolar al rusofobiei generale din mass-media, deci nu ar fi specifica acestui eveniment; insa ce vedem in randul ortodocsilor? Exista oare ortodocsi romani fie ei teologi sau doar simpli intelectuali care sa aiba o viziune normala, echilibrata si fratietate simpla fata de BORU si nu doar din afinitati cu privire la anti-ecumenismul cunoscut al rusilor? Daca nu exista, ne poate explica vreunul, independent de greselile unor ierarhi (sa zicem necondamnarea anexarii Crimeei) daca privim doar refuzul de a participa la intalnire, cu ce a gresit concret BORU incat sa o consideram atat de irelevanta?

Duhul Sfant exista totusi si in Ortodoxia Rusa 

Poate a venit vremea sa mentionez ca nu sunt rusofil. Nu sunt nici rusofob, de altfel, nici grecofil, nici grecofob. Sunt putin francofob, de cand echipa lor de fotbal este neagra in cvasi-totalitate, dar nu din cauza ca as avea ceva cu negri ci din cauza ca sunt șocat de efectele incalzirii globale. Exista insa unii ortodocsi romani care se cred mai breji decat rusii. Si mai ales teologi. Unde e multa minte, e si multa sminteala. Sunt chiar si ierarhi care au mers in Afganistan si au binecuvantat trupele romanesti de mercenari care cica lupta pentru pacea lumii, cand de fapt sarmanii lupta pentru o paine mai buna, platita cu sangele. Macar cu adevarul le erau datori acesti ierarhi … Pe scurt, exista un nationalism ortodox cu orientare “vestica” care vede in ortodoxia “rusa” un inamic. Noaptea mintii …

Intorcandu-ne la rusi, oricat de politicizata ar fi Biserica Ortodoxa Rusa si oricat de fosti kgb-isti ar fi unii ierarhi, in ansamblul ei, este totusi o Biserica Ortodoxa si a-i nega sfintenia este o infantilitate. A considera ca o intreaga Biserica este folosita doar pe post de unealta politica de catre un conducator tiran si ca nici un ierarh rus nu poate sa rupa acest lant al tacerii si al compromisului, mai ales cand in joc este soarta Bisericii, este o copilarie.

Sa amintim doar ca pe vremea comunismului, exista o Biserica Ortodoxa Rusa din afara Rusiei (in exil) – ROCOR –  din care faceau parte toti rusii care scapasera de lagarul URSS. Aceasta biserica a inflorit in SUA si a dat chiar sfinti. Daca BORU ar fi ramas comunista, ROCOR nu ar fi acceptat revenirea in sanul bisericii mama, ci ar fi asteptat “curatirea” acesteia. Iata doar un mic argument pentru a iesi din schema de gandire pe care ne-o propun “anatematizatorii”.

Nu poate Dumnezeu sa lase fara pastori sute de milioane de ortodocsi, chiar daca ar fi Putin atotputernic. Lipsa rusilor de la acest sinod este un semn de la Dumnezeu pentru cei care au ochi sa vada. Dar nu doar a rusilor, chiar daca ar fi lipsit cea mai mica biserica, dragostea frateasca si duhul iubirii ar fi dictat eforturi supra omenesti pentru unitate. Dar iata ca desi au lipsit nu doar cateva patriarhii “minuscule”, ba chiar si cea mai mare, totusi nu s-a facut nici un efort pentru unitate, ba din contra, s-au pus bazele rupturii viitoare.

Putin probabil si-ar dori ecumenism

Dintre cei care anatemizeaza BORU, se face tentativa de patare a imaginii acesteia prin asocierea cu Putin – personajul negativ la indemana, bun de dat vina pentru orice rau pe pamant. Nu ar fi prea multe de zis, decat ca daca BORU chiar ar asculta de Putin, foarte probabil ar fi venit la Sfantul si Marele Sinod si patriarhul probabil s-ar plimba in fiecare an pe la Papa sau pe la alti catolici din Vest care sigur l-ar primi cu bratele deschise. Daca Putin ar dori sa foloseasca BORU ca pe o unealta, mai degraba ar impinge-o spre ecumenism, decat spre autoizolare alaturi de georgieni, bulgari sau antiohieni. Paradoxal, desi ortodocsii rusii nu au relatii prea bune cu georgienii din cauza razboiului, iata ca in privinta refuzului de a se alatura ortodocsilor ecumenisti, nu au avut rezerve …

 Corectitudinea politica

Citind documentele finale mi-a venit un gand: autorii nu incearca sa deranjeze cu nimic pe nimeni. Autorii se aliniaza perfect in duhul corectitudinii politice de astazi. Iata doar ce nota introductiva poarta cel mai dezbatut document, cel despre ecumenism, intitulat – corect politic – “Misiunea Bisericii Ortodoxe in lumea contemporana”: “Contribuția Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptății, libertății, fraternității și dragostei între popoare și la înlăturarea discriminărilor rasiale și de altă natură”.

Nu am prea mult de zis aici, as dori un singur contraexemplu prin care orice text din toate horararile acestui sinod, sa faca macar o referire tangentiala la eretici sau prigonitorii bisericii. Ca veni vorba de prigonitori, crestini mor in fiecare zi in tarile islamice si nici o vorba nu s-a zis la acest sinod. Totul s-a prezentat coafat frumos, in vorbe “ziditoare” si “inaltatoare” care “afirma pozitiv” credinta si lasa anatemele si blestemele pentru vremurile de mai dinainte cand sfintii parinti de atunci nu aveau dragostea si delicatetea celor de astazi.

Foarte amuzant mentioneaza acest aspect si parintele Iulian Prodromitul: “toate sinoadele s-au facut pentru un scop, ca sa vada lumea o erezie, au anatemizat … dar acum pentru ce s-a facut sinodul asta?”.

Picatura chinezeasca nu loveste ca barosul

Multi ortodocsi s-au bucurat ca totusi au fost cateva lucruri pozitive la acest sinod, nu s-a acceptat ecumenismul cum sperau unii, nu s-au lepadat inca sfintele canoane, crezul etc. Ce nu inteleg optimistii naivi, este ca un baraj nu se erodeaza niciodata brusc ci milimetru cu milimetru. Apa patrunde molecula cu molecula si formeaza o crapatura infima la inceput. Abia dupa o perioada indelungata si multe incercari, fisursa este finalizata si barajul distrus. Picaturile lansate acum au fost descrise de cei care nu au semnat – nu mai detaliem.

Tot asa si cu dreapta credinta: nu vor incerca eliminarea brusca sau frontala a unor canoane, sau dogme. O vor lua incet, cu picatura. De data aceasta doar sugereaza, de exemplu: cine vrea sa renunte la canoanele cu privire la nunta crestina, e liber sa o faca, fiecare hotaraste. Bunaoara, cu privire la taina Sfintei Cununii, nu este eliminata complet din prima. Se lasa la latitudinea unor episcop, ca acolo unde e cazul, daca e nevoie, din iconomie – vezi-Doamne! – sa ingaduie anularea tainei casatoriei si sa permita casatoriile mixte, intre ortodocsi si eretici. La urmatoarele sinoade, poate vor face inca un pas: largirea iconomiei si pentru casatorirea cu ne-crestini.

Aceasta este doar o picatura. In primul rand, daca se dorea apararea credintei ortodoxe, mai degraba se re-afirma casatoria ortodoxa ca taina ce se poate face doar intre ortodocsi. Simplu si clar, ca la sfintele sinoade. Insa, in cazul de fata, conditia ca cei doi sa fie ortodocsi este prezentata ca “strictete” (cica conform acriviei) in timp ce se deschide portita pentru casatoriile cu eterodocsi, prin simpla trecere a unei sfinte taine in randul “iconomiei“. Sfintele taine sunt teoretic pilonii credintei ortodoxe, dintre care unul daca pica, tot esafodajul dogmatic este distrus.

Mergand in spatiul posibilitatilor, lasandu-se pe mana unui Sfant Sinod local posibilitatea iconomiei acestei taine, teoretic ar fi posibil ca Sf. Sinod al Romaniei – de exemplu – sa decida: pentru ca romanii vor sa se insoare/marite cu crestini de alte credinte, noi dam voie, consideram ca e important in ziua de azi si asta e, facem iconomie. In acest caz, Sfantul si Marele Sinod zice ca e bine. Chiar daca “acrivia” zice altfel, chiar daca canoanele zic altfel, conform hotararii Sfantului si Marelui Sinod, daca sinodul local a decis, faca-se. Halal aparare a credintei ortodoxe mai este asta!

Eu mai am o raca cu privire la acest document (si probabil si fata de altele): se tot repeta in mai multe locuri : “in societatea de astazi” in sus, “in societatea de astazi” in jos, in sensul ca astazi ar fi altfel lucrurile si ca ar fi mai greu de pastrat credinta si ca oamenii sunt mai altfel si ca ar trebui sa facem pogoraminte si iconomii, blah, blah. Imaginati-va pe parintii de la Sfintele Sinoade tratându-l pe Arie cum il trateaza cei de azi pe Papa: “in societatea de astazi, fratele nostru Arie si fratii nostri arieni, asa si pe dincolo, de aceea trebuie sa facem iconomie” …. Nu se pupa!

Pai ori credinta ortodoxa este cea adevarata si se pastreaza cu pretul sangelui, ori hai sa trecem toti la catolicism sau la protestantism sa nu mai reinventam roata! Ce este altceva catolicismul decat o ortodoxie cu o mie de iconomii si pogoraminte dupa ea? Ei deja au facut indeajuns de multe iconomii incat ar putea chiar sa ne dea un manual de accelerare al iconomiilor ca sa stim care dintre ele e mai actuala sau nu. Poate am trece direct la iconomia de a accepta si poponarii, ca doar si ei sunt oameni si poate unele sinoade locale ar vrea sa accepte si asta, de ce nu? Ca la urma urmei, daca nu mai trebuie musai ca mirele sa fie ortodox si mireasca ortodoxa, poate nu mai trebuie nici ca mireasa sa fie mireasa ci merge mire cu mire … Doamne-fereste! Insa logica este in acelasi registru, lucrurile catre asta tind, acum este doar inca o picatura …

Good Cop – Bad Cop

Sunt unii care au salutat “contributia” delegatilor BOR la documentul privind ecumenismul (denumit corect-politic Relatiile cu lumea contemporana). Bunaoara, delegatii BOR ar fi jucat un rol important in eliminarea inclinarii prea mari spre ecumenismul a “ecumenicilor”, adica a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Altfel spus, nu e dracul chiar atat de rau, iata ca nu i-au mai numit pe eretici Biserici Crestine, ci le zic doar “ceilalti crestini”, lasand cumva la latitudinea fiecaruia sa ii considere ca facand parte din biserica sau nu. Asta si altele, similare …

Aici e timpul pentru o mica paranteza. Pr. Cleopa zicea o data ca diavolul este teolog mare, stie toată Scriptura pe de rost. As zice eu, ca stie si Sfintii Parinti si toate cartile de teologie tiparite vreodata. Daca e nevoie, iti aduce si citate. Un singur lucru nu poate diavolul: sa spuna crezul simplu, fara imboldiri si fara taieturi. In cazul de fata, nu au putut sa spuna partea cu “Una Sfanta si Soborniceasca Biserica” fara a face adaugiri si fara a deschide “noi orizonturi”.

Intr-un document care trebuia sa condamne simplu pe fata ecumenismul si sa-l numeasca erezia ereziilor, asa cum l-au numit sfintii mai vechi sau mai noi, iata ca stam acum sa analizam in boabe marunte, ce este si ce nu este corect din punct de vedere teologic in privinta folosirii cuvantului biserica, ce poate fi interpretat gresit sau ce este totusi corect dogmatic dar era mai bine exprimat nu stiu cum …

Rolul delegatilor BOR – asumat mai mult sau mai putin constient – a fost sa participe intr-o mega-manipulare subtila. Din perspectiva anti-ecumenistilor, BOR a fost “good cop” in negocierile pe document. Prin sfortari retorice si lingvistice complicate, in aparenta s-au evitat unele caderi prea grosolane in greseli strigatoare la cer. Multe au ramas insa si cei care nu au semnat documentul le-au explicat. De ce nu s-a inceput insa prin anatemizarea ecumenismului care ar fi simplificat totul ulterior? Oare nu pentru ca toti sunt oricum ecumenisti si singurele dispute sunt la ce termeni sa foloseasca?

Daca totusi oficialii BOR au o inclinatie veritabila spre dialog si comunicare cu privire la chestiunile importante care framanta biserica in ziua de astazi, de ce Trinitas si Basilica sunt doar niste masinarii de propaganda simplista, tonomate de cantari bisericesti si magneti de mediocritate si lipsa de veritabila deschidere si intelegere fata de problemele cu care se confrunta crestinii ortodocsi, altii decat pensionarii si credinciosii simpli, care nu sunt capabili sa emita opinii proprii si consuma doar catehism pe paine, la pachet cu niste pelerinaje, neavand intrebari si nepunand probleme prea complexe? Exista exceptii individuale, insa este clar ca dialogul si deschiderea nu sunt incurajate de sus. Cum altfel am explica, blocajul mediatic total de pe Basilica al reactiilor negative ale unor ierarhi, calugari, teologie, fie ei romani sau straini cu privire la acest sinod?

Corectitudinea politica – un duh deloc ascuns celor care au lipsit de la discutii

Nu e greu de vazut ca duhul corectitudinii politice tintea nu doar coafarea mesajului modern al ortodoxiei si prezentarea “afirmativa” a credintei, fara reinnoirea de anateme sau punerea punctului pe i cu privire la pacatul din lumea de astazi. Corectitudinea politica privea si inspre cele mai “fundamentaliste” patriarhii care nu prea sunt obisnuite cu discursul politicianist si cu substrat folosit in lumea occidentala.

De “cearta cu diavolul” s-au temut insa atat de mult marii absentii incat nici invitatia la “discutii” si “controverse oneste” nu i-a tentat. Oamenii induhovniciti rareori intra in controverse si certuri, mai ales pe chestiunile importante. Oamenii sfinti, care vad duhul unei adunari sau al unor persoane, refuza sa intre in “dezbateri teologice”, si nu accepta nici un compromis, pentru ca stiu ca finalitatea “certurilor” este mereu cea dorita de diavol, oricat de ferme si fioroase ar fi luptele. L-as evoca aici pe Sf. Marcu Eugenicul care a fost inchis in camera la sinodulu talharesc de la Florenta, pentru a nu mai lua cuvantul si pentru a nu mai taragana discutiile, caci si-atunci sinodalii erau foarte grabiti, mai ales cei de la Constantinopol, care aveau interese politice in privinta “relatiilor cu lumea moderna”.

Punem deci intrebarea: oare sa fi fost tocmai teama de certuri inutile care sa ii fi gonit pe cei care au lipsit la acest Mare si Sfant Sinod? De vreme ce puteau sa refuze semnarea si daca veneau, care este totusi motivul pentru care nu au venit? Oare pur si simplu nu au dorit sa se lase trasi intr-o capcana a formularilor complexe si intortocheate care sa convina tuturor si sa permita fiecaruia sa interpreteze cum doreste textele finale?

Din nou repetam: afirmarea fara ezitare a ereziei ecumeniste, cu siguranta ar fi fost singurul lucru care ar fi unit pe toti si ar fi facut ca glasul Bisericii sa fie una.

Sinodul care nu este sinod

Redam in final, un fragment din raspunsul Patriarhului Serbiei, de ce nu a semnat Documentul cu privire la Relatia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii crestine, preluat de pe site-ul oficial al BORU.

“Nu am semnat documentul deoarece episcopii membrii ai Sinodului au avut dreptul sa se exprime dar nu dreptul sa voteze. La Sinod, in locul regulii adoptatade de Apostoli si poruncita de Sfintii Parinti: “un om, un vot”, o alta regula a fost aplicata: o biserica autocefala, un vot.. Altfel spus, doar patriarhii bisericilor locale au avut dreptul sa voteze.

Din aceasta regula intelegem:

  1. Sinodul se prezinta nu ca o institutie a unui singur Trup unificat al Bisericii, ci ca un corp parlamentar, ce consta din biserici independente, autocefale;
  2. Sinodul primatilor Bisericilor a actionat in esenta ca o adunare de papi;
  3. Intentionat sau nu, Sinodul este micsorat la gradul de adunare a patriarhilor bisericilor autocefale care doar sunt insotiti de o delegatie extinsa de episcopi

Din sucelile Sfantului si Marelui Sinod

M-am ferit pana acum sa denumesc acest sinod “talharesc” pentru ca nu aveam inca prea multe argumente si cunostinte. Bineinteles, va mai dura ceva pana cand toti ortodocsii vor intelege talharia care se face, de aceea doresc sa incerc sa ma explic si sa va conving de ce denumirea de talharesc nu este o exagerare, ci este o realitate care ni se va infatisa pas cu pas pe masura ce “sfintele hotarari” care “vor ramane in istorie” sunt publicate si facute cunoscute opiniei publice.

In primul rand, in istoria ortodoxiei, au existat Sapte Mari si Sinoade Sfinte, restul celorlalte au fost sinoade locale fara nici o importanta sau relevanta pentru credinta universala, care au abordat probleme si chestiuni locale. Pe langa sinoadele locale acceptate si ramase in istorie, multe dintre tentativele anterioare de sinoade care s-au autointitulat “mari si sfinte”, au fost ulterior denumite de ortodocsi “sinoade talharesti”. De asemenea, daca ne uitam in istoria sinoadelor sfinte, in general, in randul acestora credinta s-a intarit prin detasarea de unele erezii, prin intarirea unor dogme acceptate dar puse sub semnul intrebarii de unele fete bisericesti “inovatoare” care doreau adaptarea “la lumea contemporana” a credintei. Daca la acest sinod s-ar pune sub anatema ecumenismul, Sfantul si Mrele din titulatura poate si-ar justifica numele. Eu insa nu stiu inca ce hotarari importante trebuie sa fie luate la acest sinod.

Majoritatea, daca nu toate sinoadele talharesti au un singur lucru in comun: diluarea consistentei invataturii de credinta si incercarea de lipire a ortodoxiei de alte credinte. Altfel spus, nu sinoadele care aduceau clarificari, abordau erezii locale, eliminau tendinte gresite sau reintareau hotarari vechi au fost talharesti ci mai ales acelea care priveau relatiile cu “lumea contemporana” …

Sa exemplificam doar cu Sinodul de la Ferrara – Florenta prin care speculand problemele politice ale ortodocsilor din est, catolicii incercau sa ii asimileze pe greci intr-un mod similar in care au reusit si prin alte locuri: cu “negocieri”, cu “compromisuri”, cu “pogoraminte” de la credinta catolica, permitand tuturor sa isi pastreze ritul si imbracamintea si cerandu-le mai intai sa accepte pe papa, restul schimbarilor urmand sa vina ulterior. Ce a urmat, nu va mai plictisesc doar reamintesc ca singurul ortodox care nu a semnat “sfintele acorduri” a fost canonizat.

De altfel, sinodurile talharesti rareori raman in amintirea ortodocsilor din simplul motiv ca de cele mai multe ori, nu mai raman ortodocsi dupa ele. Asa s-a intamplat de exemplu cu Sfantul si Marele Sinod al epicopilor din Transilvania de la 1698 prin care mitropolitii ortodocsi tradatori, sub amenitarea pustii, au acceptat sa se inchine papei. Bineinteles, in “declaratia oficiala”, au pastrat credinta, unitatea cu catolicii fiind justificata prin adaptare la realitatile contemporane ale vremii si prin renuntarea la “sentimentele negative” fata de “fratii catolici”. Conform hotararilor istorice luate la acel sinod, credinta nu era alterata, doar ca ortodocsii erau rugati sa zica o ectenie si pentru papa si mitropolitii sa ii sarute mana. Schimbarile au avut loc ulterior, pas cu pas, sinodul a fost doar inceputul.

Principalul motiv pentru care denumesc acest sinod talharesc este lipsa reprezentarii. Si nu ma refer aici doar la lipsa unor biserici ortodoxe care reprezinta mai mult de 70% dintre ortodocsi ca numar.

Chiar si ierarhii prezenti si care pretind ca reprezinta popoarele lor drept-maritoare, in realitate nu le reprezinta. Si prin lipsa reprezentarii, nu ma refer doar la carcotasi si anti-ecumenisti habotnici care din principiu nu se simt reprezentati de ierarhi din simplul motiv ca ii cred cazuti pentru pupaciunile si rugaciunile facute impreuna cu eterodocsii. Prin lipsa reprezentantei ma refer ca sinodalii nu sunt acolo ca sa rezolve niste probleme stringente ale credintei care au starnit dezbateri, certuri, neintelegeri. Uitati-va in jur si intrebati oamenii! Nu doar romanii sunt nestiutori si asteapta cu nerabdare sa vada ce hotarasc astia pentru ca oricum noi nu stiam ca sunt probleme care trebuie rezolvate (cu exceptia ecumenismului). Da, exista apostazie multa, desfranare, homosexualitate, da, stim ca pacatul in ziua de astazi s-a inmultit ca niciodata, insa cu toate acestea, necesitatea unui sfant si mare sinod nu este inteleasa de popor si prin urmare, nu ne trebuie prea multa duhovnicie sa intelegem ca daca poporul nu simte asta, asta e si voia lui Dumnezeu.

Poate ca totusi poporul ortodox, atat cel din Romania cat si cel din toata lumea (mai ales in Grecia si Rusia) simte ca lipseste ceva ortodoxiei: marturisirea ortodoxa! Poate lipseste marturisirea si poate ca prea multi ierarhi s-au culcat prea mult in pat cu catolicii, dincolo de baterile pe umar si intalnirile politice si diplomatice. Se simte, mai mult sau mai putin in aer, o presiune spre o unitate fortata si poporul vede cum pas cu pas unii ierarhi nu doar ca tac si fac, ci fac pe la spate incercand sa ascunda faptele lor si intentiile reale. Am ramas socat cand am aflat ca la intalnirea episcopilor ortodocsi in care s-a discutat impartasirea lui Corneanu la catolici, cand acesta a inceput sa spuna: “fratilor sa stiti, ca oricum eu m-am mai impartasit si alta data la catolici si am slujit cu ei”, iubitul nostru patriarh l-a tras de mana si i-a zis la ureche “hai lasa, acum, nu mai spune toate …”. Ne mai miram de ce dogmele, traditia si canoanele ortodoxe foarte clare nu au fost respectate, daca nici macar penitentul nu era lasat sa isi spuna pacatele? Vedem deci ca desi in interviuri si predici, patriarhul nostru se arata drept-maritor si pastrator al credintei, in fapte se arata altfel. Ne mai miram de ce ortodocsii sunt sceptici si tematori cu privire la acest sinod? Asa cum noi romanii nu avem incredere in patriarhul nostru si ne e teama ca e prea “lax” cand e vorba de pastarea credintei, la fel se intampla in toate bisericile surori, de unde si lipsa reprezentarii reale a participantilor la acest sinod.

Este foarte greu pentru un simplu ortodox sa desluseasca tainele teologice ale unor documente sinodale, oricat de “traduse” in limbaj simplu ar fi ele de catre “teologii luminati”. De exemplu, eu desi am citit documentele “originale”, nu am inteles mare lucru, ce anume se schimba, ce se hotaraste nou, care e scopul acestui sinod. Reafirmarea credintei sau marturisirea comuna a credintei ortodoxe in fata lumii, cum ni se spune, nu isi au rostul sub stindardul unui Sinod. Adica nu e nevoie de un Sinod pentru asta! Ce rost are sa reafirmi ca postul e important sau ca casatoria e sfanta taina?! Sau partea aceea cu “afirmarea credintei in lumea contemporana”, ca parca de aia se face sinodul asta, ca sa afirme ortodoxia …

Totusi, nu suntem idioti! Nu pentru astfel de lucruri se intalnesc ei si nu am aflat inca pentru ce. Iata ce ne spunea domnul teolog Radu Preda de la Cluj, ca acest Mare si Sfant Sinod o sa hotarasca ca salamul de soia nu e de post … si ca rusii sunt impotrivitori si nu vin sa primeasca si ei ca salamul de soia nu e de post, deoarece sunt carcotasi si asculta de Putin si vor sa puna bete in roate lui Bartolomeu. Cam astfel ne explica delegatul BOR ce inseamna acest Sfant si Mare Sinod.

Repet, nu suntem idioti, tovarasi! De aceea, asteptam cu nerabdare si interes CE anume vor hotari, pentru ca toti simtim ca ceva e in neregula la acest sinod si privim neparticiparea unor biserici importante ca un semn de la Dumnezeu ca Sfantul Sinod nu ar fi tocmai prea Sfant si ca are unele probleme …

De asemenea, semne de intrebare apar si dupa reactiile la neparticiparea “nealiniatilor”. Indiferent de cauzele si motivele lor, indiferent de circumstante, faptul cum “sfintii” sinodali au reactionat ne face sa ne punem mari semne de intrebare. Atata rautate si atata graba in a-i acuza pe cei care nu au venit ca isi tradeaza credinciosii si ca ii batjocoresc pe ceilalti care s-au ostenit sa vina, ne pune noi semne de intrebare. Asadar, rusii nu au venit deoarece nu au mai considerat conditiile de sinodalitate prin lipsa celorlalti. Cei care totusi au venit, ii acuza pe rusi de neseriozitate pentru ca i-au facut sa vina degeaba? Pai nu mai bine stateau si ei acasa, cum au facut rusii? In ce fel i-au facut rusii sa vina degeaba pe sfintii sinodali, daca rusii tocmai nu au mai venit si le-au cerut si celorlalti ca sa amane intalnirea. Chiar era atat de imposibila o amanare?

In graba se ia mereu decizii proaste si diavolul isi baga coada. Da, vor zice ei, pregatim acest sinod de zeci de ani, am tot vorbit si comunicat inainte, ce rost avea sa il amanam acum? Ce sa mai discutam? Nu am tot discutat inainte, nu am fost de acord? Vedem din aceasta fermitate si graba ca pacea nu e importanta ci “sfintenia” hotararilor este mai iminenta decat pastrarea unui consens. Poate tocmai greutatea cu care au cazut de acord toate bisericile sa participe si poate tocmai dificultatea caderii de acord care se dobandise inainte, TREBUIA sa ii indemne pe sinodali sa amane si sa incerce sa pastreze consensul, sa pastreze pacea cu orice pret si sa nu produca falii si rupturi in ortodoxie, prin graba si precipitarea intalnirii. Ce s-ar fi pierdut? Rezervarile la hoteluri? Pentru bani, punem noi in pericol unitatea, fratietatea si posibilitatea intaririi bisericii prin participarea tuturor madularelor? Nu exista cumva un nonsens in intreaga motivare a tinerii sinodului dupa ce rusii si-au anuntat neparticiparea?

Inainte de anuntul rusilor, hai sa zicem, mai mergea: georgienii nu vroiau sa vina, sarbii au fost totusi convins pe ultima suta, bulgarii s-au intors pe ultima suta de metri si exista speranta sa se razgandeasca si ei, la fel ca sarbii si sa vina toti. Hai sa zicem, ca daca nu veneau bulgarii si sarbii nu era chiar sfarsitul sinodalitatii, mai ales ca acestia au declarat ca sunt interesati de ce hotarari se vor lua si vor decide ulterior daca primesc sau nu, deci nu au negat sinodul, nu s-au opus apriori. Insa, atunci cand si rusii s-au retras, chiar mai avea sens sa continue sinodul si  chiar cred ca ei fac voia lui Dumnezeu, trecand peste asta? Spunea Mavrichi intr-o conferinta de presa ca in ortodoxie nu conteaza numarul, ca nu reprezentarea numerica conteaza …

Pentru a intelege … lipsa de duhovnicie si unitate a participantilor la acest sinod as dori sa exemplific doar cu o mica intamplare, cu analizarea raspunsului unui ierarh participant catre intrebarea pusa de o “pastorita” din Suedia care reprezenta doua ziare crestine, unul catolic si unul protestant (ei deja sunt “una”). Intrebarea a fost facuta la o conferinta de presa din 23 Iunie.

INTREBARE: Ati vorbit despre doua documente care au fost acceptate. La acest sinod pan-ortodox sau sfant (nu stiu cum mai este numit) lipsesc patru biserici ortodoxe. Care mai este valoarea acestor documente? Se aplica ele si bisericilor care lipsesc? Cum tratati lipsa lor? Femeia radea cand a pus intrebarea, cu o nota de ironie cu privire la problema statutara a sinodului si prin urmare neclaritatea statualitatii hotararilor lui. Un lucru normal pentru un reporter, dar anormal pentru un luteran care oricum nu prea au baze pentru credinta lor sucita si creata pe un fundament complet incetosat, cu minime pretentii de consistenta logica sau dogmatica. Oricum, intr-un fel ea e obisnuita sa puna intrebari dificile, obisnuita fiind probabil cu dezbaterea democratica si libertatea de opinie din vest. Femeia nu e timida ca ziaristii nostri, care fie sunt angajati oficiali ai BOR si prin urmare nu isi permit nici sa creeze contextul unor intrebari incomode, daramite sa mai si puna una, fie cei laici din presa scrisa, sunt setati pe a arunca cu noroi si a face caterinca de orice este legat de ortodoxie. Intrebarea este buna, de aceea am si selectat-o pentru acest articol.

RASPUNS de arhiepiscopul Job of Thelesos: Doua documente sunt SEMNATE, nu doar acceptate. Mai avem inca doua la care discutiile s-au terminat si unul care mai e discutat. Probabil unul dintre acestea doua vor fi semnate astazi, dupa-amiaza. Pentru a raspunde intrebarii dumneavoastra, dupa cum am spus in zilele dinainte, noi suntem aici, bisericile noaste au venit aici pentru Sfantul si Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. Altfel spus: nu vedeti ce scrie pe afis, ce puneti intrebari de astea?! Nu ne-am adunat aici pentru o conferinta sau pentru o consultare sau pentru o sinaxa, sau pentru o intalnire, ci pentru SINOD. Acest SFANT SI MARE Sinod a fost acceptat de Sinaxa Întâistătătorilor Biserici Ortodoxe in Ianuarie la Chambésy, pe baza unei decizii luate prin consens si NUMAI Sinaxa Intaistatatorilor ar putea amana sau schimba statutul acestui Sinod. Cu adevarat acest ierarh ar putea sa fie un politician perfect, mai ales pe plaiuri mioritice. Foloseste un rationament si niste suceli de argumente uimitor de machiavelice. Care-va-sa-zica, daca am fost la cumparaturi si am cumparat paine, cand am ajuns acasa si am scos din plasa ne-am trezit cu o placinta, daca pe bon scrie paine, inseamna ca e paine. Ce daca painea asta nu mai e paine? Daca pe bonul pe care am cumparat scria paine, numai daca am merge inapoi la magazin si am cere sa nu mai scrie pe bon paine, numai atunci nu ar mai fi paine. Deci nu realitatea conteaza, nu adevarul in sine, ci PROCEDURILE, realitatile virtuale cu specific organizatoric si birocratic … Ca si cum hotararea Intaistatatorilor avea deja putere de Sinod, nu definitia si intelegerea comuna a termenului de Sinod constituie Sinod, conform acestui ierarh ortodox, ci realitatea virtuala a unei hartii istorice, a unui document istoric la care s-a cazut de acord ca acesta trebuie sa fie Sinod. Realitatea din fata ochilor nostri nu conteaza, ci este subscrisa puterii hartiei si a textului tiparit pe ea in care s-a hotarat ca acesta trebuie sa fie Sfantul si Marele Sinod. Observati absurditatea acestui argument? Dupa acest ierarh si daca la intalnire ar fi venit doar Albania si Insulele Feroe, tot era Sfantul si Marele Sinod, pentru ca asa se hotarase. Dupa cum am mai spus acum cateva zile, trebuie sa privim acest Sfant si Mare Sinod ca un proces, nu doar ca un eveniment. Asta e noua, oare chiar asta e pozitia oficiala? Pai daca Sinodul e un proces, amanarea nu putea sa fie tot parte din proces, care era urgenta?! Acum participam la evenimentul adunarii si al discutarii, dar trebuie sa ne amintim ca acest sinod a fost pregatit de mai mult de 50 de ani de consultari pan-ortodoxe, documentele care sunt discutate acum au fost compuse, scrise, discutate si amendate de TOATE bisericile ortodoxe in timpul intalnirilor si conferintelor panortodoxe si dupa sesiunea de incheiere a acestui sinod va urma procesul de receptare a sinodului. Probabil aici se refera la primirea cu surle si trambite a hotararilor intaistatatorilor de catre poporul drept-credincios. Este clar insa pentru noi, pentru bisericile care au venit aici, ca am venit aici pentru sinod si ca deciziile luate ne obliga sa le respectam.

Pe scurt, femeia intreba daca sfintii sinodali au pretentia ca si ceilalti sa respecte hotararile si sa se supuna lor, stiut fiind ca acceptarea reciproca in ortodoxie (pomenirea) se face doar cand exista conses cu privire la toate problemele ce tin de dogma. Urmeaza apoi, o intrebare si mai banala si fireasca a unui grec, la care raspunde purtatorul de cuvant al sinodului (cel mare si sfant):

INTREBARE: Cu tot respectul. Limba greaca e foarte bogata si sunt nuante atasate cuvintelor. Cand vorbim de omofonia, consens este un cuvant diferit de unanimitatea care priveste decizia luata cu acordul tuturor. La acest sinod exista absenta a 150 de milioane de ortodocsi. Cum explicati situatia?

RASPUNS: Unanimitatea inseamna ceva, dictatul majoritatii inseamna ceva. Altfel spus, lasati-o mai moale, stati sa va spun eu cum stau lucrurile … Insa inainte de a avea asta, in primul rand este conditia SA COMUNICI. Si parinti de la Sfantul si Marele Sinod, de fapt comunica de 4 zile. Nimeni pare sa nu realizeze aceasta cruciala realizare a sinodului: de mii de ani nu au vorbit intre ei si acum chiar vorbesc. Wow! Asta nu o stiam! De mii de ani, ierarhii nostri nu vorbesc intre ei? Pai la cel se tot plimba atunci, ca auzim mereu de tot felul de vizite fratesti, intalniri, conferinte panortodoxe si mai ales intalnirile ecemeniste. Marii nostri ierarhi nu au reusit macar la intalnirile ecumeniste organizate de papi si la care nu prea lipsesc sa discute intre ei? Aceast fapt este ceva imens, indiferent de orice numar ai pune langa el.

Sa facem un mic rezulmat al conferinte de presa. Jocul pare ca un meci de fotbal in care aparatorii “Sfintilor Parinti” sunt pusi la zid de ziaristi care pun mereu si mereu aceeasi intrebare, cu privire la legitimitatea sinodalitatii. Prima intrebare a fost daca participantii au pretentia ca si absentii sa respecte hotararilor. O intrebare pertinenta, pentru ca abordeaza riscul unei schisme in ortodoxie, principala posibila consecinta nefasta a acestui “Sfant Sinod”.  Raspunsul pe scurt al episcoului Job este “noi am venit aici pentru ca asa am fost programati de Sinaxa Intaistatatorilor in Ianuarie si nu aveam cum sa ne resetam si chiar daca conditiile de sinod nu mai exista, noi facem ce s-a hotarat si hotararile ni le asumam. Restul … stiti, sinodul e un proces, blah, blah.

Urmeaza apoi intre o intrebare a unui grec de data asta: totusi, stiti, 150 de milioane de ortodocsi nu sunt reprezentati. Raspunde purtatorul de cuvant, un preot ce tine de Patriarhia Ecumenica: ce vorbiti de numere, nu vedeti ca sfintii parinti “vorbesc intre ei!”. Asa ceva nu s-a intamplat de mii de ani. Mirat de raspunsul evasiv si total pe langa al parintelui, acelasi reporter revine cu clarificari, din pacate netraduse (grecii astia cred ca toti stiu limba lor …). Iata raspunsul in continuare, care teoretic reprezinta completarile parintelui purtator de cuvant la insistenta grecului cu privire la unanimitate:

RASPUNS: Un raspun tehnic ar fi ca principiul unanimitatii nu a fost abolit. Ar fi fost si clumea, pe langa faptul ca ar fi negat matematica … Pentru cei care sunt aici, tehnic. Din nou parintele repeta tehnic, prin aceasta adaugire lasand de inteles ca ne-tehnic, – orice o intelege el prin asta – unanimitatea s-a pastrat si prin lipsa rusilor si a celorlalti. Dar doresc sa subliniez acest fenomen extraordinar al sinodului: cei 300 de reprezentanti vorbesc intre ei. Poate pentru voi asta e nimic, insa pentru noi este ceva imens. Adica: mai terminati o data cu unanimitatea asta, voi nu vedeti ca 300 de ortodocsi vorbesc intre ei? Ce va trebuie mai mult? Ar fi important cred sa ne rezumam la ce se intampla concret la Sinod. Deci, desi tehnic nu e Sinod – doar ce a recunoscut mai inainte – , hai sa trecem peste asta si sa vedem ce face Sinodul de fapt. E o vorba care zice ca uneori, o tigara e doar o tigara (adica nu e dispozitiv de spionat, nu contine nimic ascuns – cu privire la suspiciunea de tradare care pluteste in aer). In acest caz particular, consiliul se intalneste si vorbeste. Nu trebuie sa cautati spioni americani. Uneori sunt doar 300 de episcopi, adunati impreuna, sprijiniti de milioane de ortodocsi, care DOAR doresc ca biserica lor sa glasuiasca.

Din nou, observam raspunsul in afara oricarui sens cu privire la intrebarile simple si clare: este sau nu Sfant Sinod, hotararile sunt sau nu cu pretentie de SFINTE si care sa oblige TOATA LUMEA ORTODOXA sa adere la ele sub amenitarea ruperii comuniunii, sau pur si simplu intalnirea e doar o sinaxa intre parinti. Lucru de altfel negat vehement chiar cu 5 minute mai inainte de IPS Job. Tehnic si practic, raspunsul parintelui este ca aceasta este o adunare in care se comunica, ierarhii si teologii vorbesc intre ei, asta e tot. 

Ori asta nu clar e “tot”, dupa cum puteti observa din cotinuarea conferintei de presa in care ceata este si mai mult intarita de un roman – Ionut Mavrichi – care dorind sa “clarifice” chestiunea, nici mai mult nici mai putin nu face decat sa bata cu pumnul in masa si sa declare: “Daca unele biserici nu sunt aici prezente, nu afecteaza modul in care functioneaza Sinodul.  Pe de alta parte, sinodalitatea nu e o chestiune de numar. Pe bune? Dar ce fel de chestiune este sinodalitatea daca nu de numar. Numarul nu reprezinta unitatea? Arie si cu acolitii lui  nu conteaza ca au fost singuri impotriva tuturor celorlalti episcopi care i-au rejectat? Erau 2-3 vs cateva sute, asta nu a contat?! Nu conteaza cati crestini nu sunt reprezentati. Ei trebuiau sa fie reprezentati deoarece a fost o decizie comuna de a veni aici, de a avea acest sistem de votare, sa avem aceste topicuri care sa fie discutate. Deci chiar daca numarul nu conteaza, chiar daca ar conta cumva (ca doar sunt 150 de milioane lipsa), ei trebuiau sa fie aici. Pai credem si noi ca trebuia, dar ete ca nu sunt! Faptul ca au fost de acord inainte nu are nici o relevanta pentru lipsa sinodalitatii actuale. Sinodul a fost un simplu proiect si prin lipsa lor nu mai este Sinod. Sinodalitatea nu este afectata Wow! Nici macar vorbitorii anteriori nu au avut curajul sa fie atat de expliciti, macar au evitat si eludat un raspuns clar. Avem sinoade ecumenice in care nu au participat patriarhi ai unor biserici cand existau doar 5 patriarhii. Asta nu a facut acele sinoade ecumenice mai putin ecumenice. Ce nu mentioneaza insa in raspunsul sau domnul Mavrichi si dovedeste marsavia si ticalosia de care a fost afectat prin impreuna lucrarea deloc plina de har la care se face slujitor, este ca la acele Sfinte Sinoade, lipsa patriarhilor nu s-a facut IN SEMN DE PROTEST, ca in cazul de fata, ci din motive GEOGRAFICE si POLITICE, patriarhii avand totusi REPREZENTATI care aveau putere REPREZENTATIVA. Ei nu au participat pentru ca nu vrut, ci pentru ca nu au putut. Chiar daca tehnic, literar altfel spus, fizic patriarhii nu au participat, a face paralela intre opozitia actuala a celor care nu participa si apelul la amanarea si rediscutarea organizarii Sfantului si Marelui Sinod, a face o paralela intre cele doua situatii de azi si de atunci este cel putin o manipulare crasa, rau intentionata, fara nici o semnificatie nici macar din punct de vedere istoric ca sa nu mai zicem din punct de vedere logic. 

Interviul continua la fel de interesant. Intrebarile sunt cu privire la legitimitate (culmea, toata lumea isi pune problema asta, mai putin participantii) si persoanele care raspund, fie ele ierarhi, preoti sau teologi nu reusesc sa raspunda clar la nici o intrebare: daca e sinod, are pretentia ca hotararile sa ii fie ascultate de toti? O sa fie caterisiti/afurisiti cei care nu le accepta? Sau hotararile sunt doar asa, niste discutii, o simpla sinaxa, cu cateva declaratii “despre lume” cu cateva “reafirmari” ale credintei.

Initial am vrut sa intitulez acest articol “Ce sa ne asteptam de la Sinodul Talharesc din Creta?”. Cred ca e inca prea devreme, tare mi-e teama ca chiar ce intrevedem noi ca se va intampla: o mica mare schisma, este prematur si cu mult sub lucrurile si mai rele care ne asteapta. O sa mai astept ceva timp, sa ma informez mai mult. Consecintele cu privire la urmari sunt insa legate de lovirea in unitatea bisericii care pana acum era macar implicita, macar stearsa, chiar daca neafirmata zgomotos (cum se bat pe piept ierarhii participanti la acest “Sfant si Mare” Sinod). Diavolul, mai ales in zilele noastre si mai ales in biserica si in randul popoarelor lucreaza pe directia “divide et impera”. In numele “afirmarii credintei” ierarhii nostri vor reusi ceea ce probabil va fi cunoscut ca “Marea Schisma de la Creta”. Asta in caz fericit in care cu exceptia ruperii de rusi si ceilalti nu se vor decide si alte “improspatari” ale credintei care vor aduce revolutie in patriarhiile participante. Asta cred insa ca tine si de crestinii de acasa, de vigilenta si seriozitatea cu care se vor informa si vor cere raspunsuri ierarhilor care ii conduc.

PS 27 Iunie: in urma unei discutii telefonice cu dl. Mavrichi care s-a aratat jignit de cuvintele mele, as dori sa clarific partea cu majoritatea. Pe scurt, dl. Mavrichi sustine ca se referea la Sinodul al 2-lea ecumenic la care Patriarhul Romei nu s-a prezentat si l-a dat exemplu de sinod cu reprezentare partiala. De asemenea, mi-a mai amintit ca si la primul sinod au participat doar o treime din episcopi. In urma intrebarii mele, de ce a facut totusi paralela cu situatia de astazi, cand rusii (si altii) nu din cauza distantei sau a imposibilitatii de a participa nu au venit, ba chiar au refuzat, dansul mi-a propus sa ma duc la rusi daca nu imi convine situatia pentru ca oricum eu sunt varza la teologie. I-am promis ca o sa studiez sinoadele si mi-a recomandat ironic sa ma duc la Petru Voda sa le studiez, de unde deduc ca si pe dansii vrea sa ii trimita la rusi. Pe scurt, am simtit poate mai cert decat credeam duhul de dezbinare si lipsa dorintei veritabile de unitate si marturisire in comun a credintei. De altfel, in aceeasi ordine de idei, georgienii protesteaza ca sunt acuzati ca nu au venit din motive politice (sursa) si explica din nou cu ce sunt ei impotriva: incalcarea canoanelor. Vom auzi probabil unii teologi ca georgienii tin captivi unitatea sinodala perfecta si ca e de ajuns si 10/14 din patriarhii …

1 2