SUA trimite trupe in Turcia

NATO este pregătită să trimită trupe în Turcia, anunţă Stoltenberg înaintea reuniunii pe tema Siriei
Alianţa Nord-Atlantică este pregătită să trimită trupe în Turcia pentru a-şi apăra aliatul din flancul sudic, a declarat Jens Stoltenberg joi, la Bruxelles, înaintea unei reuniuni a miniştrilor Apărării din statele NATO, după ce avioane ruseşti au încălcat spaţiul aerian turc, relatează Reuters.

In articolul anterior despre Siria, subliniam ca dupa lovitura sub centura a rusilor prin care au “rezolvat” in cateva zile ceea ce americani nu au rezolvat de ani de zile (in realitate, nu au vrut), marea necunoscuta ramanea cum va reactiona SUA:

Exista insa cativa parametrii care pot complica si mai mult problema si pe care nu ii vom aborda deocamdata:

1 Irak […]

2. China […]

3. Reactia SUA: timpul a fost prea rapid si americanii probabil inca se gandesc cum sa reactioneze; acum insa “razboinicii” din administratia Obama vor putea sa convinga mai usor Congresul sa aprobe trimiterea de trupe in Siria care sa lupte impotriva ISIS (si din cand in cand impotriva lui Assad) asa cum si rusii bombardeaza ISIS (si din cand in cand, rebelii anti-Assad sustinuti de americani).

Pe masura ce timpul trece si rezultatele haosului din strategia si actiunile Imperiului au consecinte din ce in ce mai periculoase, observam un adaos de amplitudine si in reactia americanilor, nu doar in fata rusilor dar si in fata chinezilor – pe toate planurile. Sa recapitulam cateva reactii mai noi sau mai vechi:

  • pretul petrolului – este poate cea mai puternica reactie impotriva Rusiei pe frontul din Ucraina; natura ei este economica (americanilor le place sa creada ca actioneaza asimetric – e un nou trend in intelighentia diplomatica
  • Parteneriatul Trans-Pacific – un raspuns la avantul Chinei, o incercare de incercuire si marginalizare prin stimularea “minioinlor” care spera americanii ca pot musca cel putin partial din exportul chinez inspre SUA
  • exploziile misterioase masive din megalopolisurile chinezesti: exista speculatii ca la mijloc s-ar afla tot mana americanilor care din nou reactioneaza “asimetric” la atacurile cibernetice ale Chinei
  • parada navelor militare prin Marea Chinei – o stire mai noua prin care americanii reactioneaza cu o manevra militara putin accentuata la pasii marunti facuti de chinezi [1]

Asadar, la fiecare actiune a unui nealiniat (China/Rusia), exista o RE-actiune a Imperiului, mai mult sau mai putin vizibila, dar niciodata prea intarziata si de multe ori extrem de tulburatoare pentru pacea mondiala.

Revenind insa la trimiterea de trupe NATO in Turcia, sa analizam cateva aspecte, pentru a iesi din sfera de aburi de ceata care invaluie atat evenimentele initiale cat si cele care au urmat – lucru care ne ajuta sa intelegem gravitatea situatiei si de ce pe zi ce trece, cu fiecare pion care cade de pe tabla de sah, sacrificarea pieselor mai importante va incepe si ea si conflictul direct intre regi nu va intarzia.

Mai intai, sa revenim la incidente: violarea spatiului aerian turc. In primul caz, Rusia si-a cerut scuze si a declarat ca motivul incalcarii spatiului aerian au fost niste harti gresite. De altfel, incalcarea a avut loc cateva secunde – irelevant timpul insa, dar se pupa explicatia cu actiunea, daca rusii ar fi vrut sa spioneze sau testeze reactia de raspuns a turcilor probabil ar fi stat mai mult timp, daca tot “s-au ratacit”. Al doilea incident (de duminica daca nu ma insel) nu este recunoscut de rusi ca incalcare, ei declarand ca nu e vorba de un avion rusesc. Este deci un mister ce s-a intamplat, ori sirienii au vrut sa se razbune pe turci pentru atacul Turciei asupra nordului Siriei avut loc acum vreo 2 luni (in care in mare parte turcii au atacat kurzi), ori rusii i-au bagat pe sirieni la inaintare, ca sa testeze cum va reactiona NATO la o a doua incalcare, dupa toate amenintarile si pregatirile consecinta ale primei incalcari.

Poate am mers prea departe cu scenariile, cert este insa ca Rusia nu are de gand sa atace Turcia, este absurd si nici sa demonstreze ceva. Scopul Rusiei in Siria este clar: sa il reaseze pe Assad si sa “stabilizeze” Siria. Turcii s-au opus de la inceput venirii rusilor si prin urmare, reactia Rusiei nu s-a lasat asteptata: au injumatatit volumul conductei de gaz care urma sa se faca prin Turcia sa vina inspre Europa (faimoasa conducta pe care se specula ca pot primi grecii 5 miliarde in avans de la rusi). Asadar, iata ca si rusii stiu sa actioneze “asimetric”. Nu stiu cand a fost anuntata injumatatirea, dar probabil turcii au inteles mesajul. De altfel, fara gazul rusesc, turcii pot avea probleme mari. Dar sa nu pierdem prea mult timp analizand Turcia, dupa cum stim turcii sunt turci si nu stii ce au in cap. Relatiile intre turci si rusi sunt in ultimii ani destul de pasionale, precum in telenovela Bosfor: ba Putin vine la Erdogan si ii promite marea cu sarea (comisioane din revanzarea gazului si din tranzitul pe conducta), ba Erdogan ii sfideaza pe rusi si continua sa il saboteze pe Asad, dupa care Putin il ameninta pe Erdogan ca o sa faca din Siria un mare Stalingrad, etc, etc.

Asadar, americanii vor sa trimita trupe NATO. Ramane inca un mister, la ce trupe NATO se refera, avand in vedere ca Turcia are oricum cea mai mare armata NATO din Europa, depasind cu mult Germania si Franta. Ce trupe va trimite NATO? Romani, bulgari, greci? Sau va trimite soldati americani? Ca sa faca ce?

De ani de zile, pe langa exercitii militare, NATO s-a bazat pe promisiuni si amenintari ca sa mentina increderea membrilor si sa proiecteze imaginea unei aliante puternice, care este ferm decisa sa apere membrii. Subrezeala acestei aliante insa, si greutatea de a mentine iluzia in picioare, este una dintre problemele des discutate la Washington unde zilele astea principala chestiune este bugetul si iminenta marire a debt ceiling-ului – un hot topic mai vehi, reincalzit recent.

Putem deci cataloga reactia doar ca un mic fâs menit sa reintareasca imaginea de solidaritate si preparedness in randul NATO? Danezul spune asta cu limba lui:

However, pressed about what NATO precisely intended to do to aid Turkey, which shares a border with Syria, Stoltenberg told a news conference the mere existence of a beefed-up alliance response force, as well as a new and highly nimble brigade-sized unit able to deploy within 48 hours, may suffice.

“We don’t have to deploy the NATO Response Force or the spearhead force to deliver deterrence,” Stoltenberg said. “The important thing is that any adversary of NATO will know that we are able to deploy.” (sursa)

Ca de fiecare data insa, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ … Pe de alta parte, oare care adversar nu intelege asta, Rusia sau ISIS? Nu de alta, dar ISIS a tot amenintat Turcia de ceva timp si pana acum NATO nu a reusit sa fac nimic impotriva unei gasti de militanti incaltati in Nike, caz in care ne intrebam: oare nu poate sau nu vrea. Daci daca nu poate, ce alianta mai e aia? Iar daca nu vrea, lumea ar trebui sa isi puna intrebarea cine sunt tipii rai in conflictul asta?

Bineinteles, ca rusii au reactionat deja la amenintarea cu trimiterea de noi trupe si avertizeaza ca “pentru a mentine paritatea” o sa fie nevoiti sa isi intareasca si ei prezenta. Unde anume, nu au spus, sa speram ca nu in preajma Romaniei …

~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] SUA urmeaza sa plimbe cateva nave pe langa faimoasele insule construite de chinezi in Marea Chinei prin care acestia isi extind granitele navale. Multi analisti americani sunt de parere ca in Marea Chinei, chinezii actioneaza pas cu pas, prin masuri mici la care SUA nu se poate opune ferm, data fiind gradarea treptata a actiunilor si lipsa unei posibilitati de reactie; warmongerii nu se intreaba insa cum de Marea Chinei poarta numele Chinei in ea, ci li se pare extrem de agresiv ca China construieste insule in marea proprie; oare cum li s-ar parea americanilor daca chinezii ar plimba nave militare prin golful Mexic si ar acuza SUA de agresivitate pentru ca construieste platforme petroliere in acest golf?

Cine va decide soarta lui Assad?

Pe masura ce campania Moscovei in Siria intra in a sasea zi, atat Imperiul cat si Kremlin-ul tureaza la maxim motoarele masinii de propaganda.

Interesele geopolitice ale celor doua parti sunt la un nivel extrem de ridicat, poate mai ridicat si decat in Ucraina, unde Imperiul incearca sa impinga granita NATO cat mai aproape de Rusia.

Vestul nu poate sa stea si sa priveasca cum Rusia rezolva in cateva saptamani ceea ce SUA nu au reusit in 13 luni. Cu cat mai repede Moscova va declara victorie asupra ISIS, cu atat Washington va avea probleme sa explice americanilor si lumii intregi ce s-a intamplat. Multi vor crede atunci ca armata ruseasca este cu mult superioara armatei americane in lupta cu teroristii. Pe langa asta, in cazul in care zvonurile implicarii Iranului se vor materializa, acordul nuclear va trece in umbra si noi semne de intrebare se vor ridica cu privire la dorinta Iranului de a inceta sa joace un rol activ ca putere regionala – una dintre conditiile impuse de catre Israel.

Pentru Rusia, jocul in Siria reprezinta o intoarcere in forta pe scena internationala dupa decenii de asteptare si regrupare. Putin a dovedit si va dovedi cu fiecare zi care trece ca Moscova isi poate exercita influenta fara sa se teama de consecinte dupa cum sugereaza incalcarea “accidentala” a spatiului aerian al Turciei.

Sa vedem in continuare cateva particularitati ale “frontului” sirian care denota gradul ridicat de risc cu privire la escaladarea conflictului de la razboi pentru interese geopolitice, la razboi direct intre SUA si Rusia, fie directa, fie prin intermediari (Rusia vs Turcia, sau Rusia vs Israel sau Israel vs. Iran sau SUA vs. Iran).

In principal, trebuie mentionat ca, de facto, Rusia a transformat spatiul aerian al Siriei intr-o zona “no fly”  pentru toti ceilalti. Sa reamintim ca Siria este inca o tara membru ONU care a cerut sprijinul Rusiei. Deci Rusia are nu doar posibilitatea si capacitatile, cat mai ales dreptul international de a domina spatiul aerian deasupa Siriei. Pana nu cu mult timp in urma insa, avioanele americane dominau spatiul aerian, mai ales in sud, in timp ce turcii tocmai au terminat acum 2-3 luni o campanie de bombardare a ISIS-ului (desi nici pe kurzi nu i-au evitat) in nord. Cata vreme americanii nu se vor coordona cu rusii si intelegerea nu va functiona, putem intelege care sunt riscurile escaladarii.

In al doilea rand, am dori sa subliniam doua pozitionari ferme, exprimate clar, concis si cu toate accentele posibile de cele doua parti, cu privire la Assad. Pe de o parte, Rusia a sustinut tot timpul ca pacea in Siria nu se poate face fara Assad. Pe de alta parte, la doar cateva minute inainte de inceperea bombardamentelor rusesti, ministrul de externe al sauditilor a declarat: “nu exista viitor pentru Assad in Siria”. De aceeasi parte cu sauditii sunt Turcia si Quatar-ul care “administreaza” rebelii din nord in timp ce sauditii se ocupa de sud. Oare ce va face Arabia Saudita pentru a-i convinge pe rusi ca Assad trebuie sa plece? In afara de finantarea si dotarea cu arme a “luptatorilor pentru libertate sirieni”, ce pot face sauditii? Sa fie zborul “accidental” asupra Turciei doar un avertisment pentru turci?

Putina lume intelege cat de important este acest razboi pentru sauditi. Pentru familia regala, Siria este o chestiune pe viata si pe moarte: daca SUA vor renunta la Siria, inevitabil, vor trebui sa se retraga din Orientul Mijlociu si Arabia Saudita va pierde principalul aliat in lupta cu Iranul – dusmanul de moarte al sauditilor, cu care acestia mai au un conflict indirect in Yemen.

SUA si alte tari NATO (cum ar fi Germania) au avertizat deja Rusia ca contributia impotriva ISIS este ok, dar sprijinirea lui Assad nu este ok. Dincolo de nuantele de ipocrizie, cerintele SUA/Germaniei sunt hilare. Sa nu complicam totusi lucrurile prea mult si sa punem punctul pe i: CINE HOTARASTE SOARTA LUI ASSAD?

ONU – abusrd, ONU este doar o gluma proasta. In momentul in care SUA a bombardat Serbia fara hotararea ONU si nici o alta putere nu a atacat SUA, ONU a murit. Avem deci, pe de o parte mostenirea istorica: SUA, unicul hegemon, ultimul Imperiu, singura super-putere, autodeclarata, politistul global care face ce vrea si crede ca poate orice, insa are nenumarate probleme in lupta cu terorismul si cu mentinerea armatei pe linia de plutire. Pe de alta parte, avem Marile Puteri Nealiniate: RUSIA si CHINA – fiecare cu interese proprii, dar cu acelasi dusman si mai ales cu acelasi interes: multipolaritatea.

Cine hotaraste asadar soarta lui Assad, in conditiile in care SUA nu au reusit sa il inlature pana acum, desi au avut la dispozitie timp gramada? Rusia va lovi puternic ISIS si dusmanii lui Assad, dar fara trupe pe teren, totul va fi degeaba. Insa Rusia nu asculta de SUA si nu doar ca nu va face ce vrea SUA, dar va contesta din ce in ce mai mult status quo-ul hegemnului actual si mai ales al aliatilor din zona. Bombardarea din gresala a unor baze turcesti de la granita, va fi un nou tip de incident “accidental” prin care Rusia va testa treptat modul de reactie al Imperiului. Zborul inspre Siria peste teritoriile aeriane ale Romaniei sau Bulgariei fara autorizatie vor fi de asemenea cateva “teste” posibile. Sprijinirea si incurajarea Iranului sa intervina cu trupe in Siria, va fi inca un pas prea mic pentru ca Imperiul sa reactioneze in forta si totusi prea mare pentru ca lucrurile sa ramana la fel, altfel spus pentru ca in mintea tutor sa mai existe vreun dubiu ca lumea unipolara a murit.

Intr-un mod similar actioneaza si chinezii in Marea Chinei, prin construirea de insule si mutarea granitelor. Daca China ar fi invadat Bruneiul, Vietnamul, Taiwan-ul si alte tari riverane Marii Chinei de Sud direct, poate SUA ar fi reactionat prompt. Insa pentru ca China face aceste miscari pas cu pas, prin constructia treptata a insulelor, prin declararea treptata a noilor granite, SUA nu pot reactiona direct in forta ci sunt nevoite sa gaseasca reactii “alternative”, un exemplu de astfel de reactii fiind exploziile recente din orasele chineze. Sa nu uitam ca dupa 911, SUA au o experienta deosebita cu detonarea secreta de bombe puternice, prin urmare, conflictul intre SUA si China este deja destul de fierbinte, chiar daca nu inca destul de la vedere.

Nu va trece mult timp pana cand Rusia isi va fi epuizat posibilitatile tactice de actiune, prin bombardarea opozantilor lui Assad, de orice hram ar purta (ISIS sau non-ISIS). Iranul inca ezista sa intre, ma gandesc ca daca erau ferm hotarati, o faceau pana acum. Impactul era maxim, daca coalitia Rusia-Iran, lucra impreuna si rapid. Probabil insa ca iranienilor le e frica si doar ameninta sau conditioneaza intrarea. Sau poate doar e o chestiune de timp.

Exista insa cativa parametrii care pot complica si mai mult problema si pe care nu ii vom aborda deocamdata:

  1. Irak – probabil e chestiune de timp pana cand Irak-ul va cere Rusiei sa ii ajute si pe ei
  2. China – au tot existat zbvonuri ca China va avea si ea un rol in razboi, intrand alaturi de Rusia, cel putin cu cateva nave in Mediteraneana.
  3. Reactia SUA: timpul a fost prea rapid si americanii probabil inca se gandesc cum sa reactioneze; acum insa “razboinicii” din administratia Obama vor putea sa convinga mai usor Congresul sa aprobe trimiterea de trupe in Siria care sa lupte impotriva ISIS (si din cand in cand impotriva lui Assad) asa cum si rusii bombardeaza ISIS (si din cand in cand, rebelii anti-Assad sustinuti de americani).

Nu este greu sa vedem ca viitorul este extrem de incert, cea mai probabila varianta de iesire fiind confruntarea directa intre SUA si Rusia pentru deciderea invingatorului. De ce doar o confruntare directa poate decide finalul? Pentru ca confruntarea prin proxy-uri si-au consumat posibilitatile de rezolvare a ecuatiei si o data cu mutarea unei pierse importante din partea Rusiei, urmeaza mutarea unei alte piese importante din partea Imperiului. Ambele parti au pozitii destul de puternice pe care nu le vor parasi: rusii domina aerian, pe cand americanii controleaza rebelii prin “specialistii” aflati deja in teren si prin contractorii trimisi deja sa actioneze in punctele cheie.

Daca in aer, lucrurile sunt simple: cine are avioane, rachete si combustibil, domina, pe pamant lucrurile sunt mai complicate. Trimiterea de trupe a fost o chestiune indelung dezbatuta in SUA. Oricat de mult au incercat americanii sa ii convinga pe turci, acestia s-au opus la o invazie. Exista deci numeroase retineri, nici un jucator nu are curajul si capacitatea sa intre singur ci spera la aliante. Poate insa Congresul speriat de viteza de actiune a Rusiei si incurajat de succesul din Ucraina, va da acordul pentru trimiterea de trupe. Caz in care soarta lui Assad, nu prea mai conteaza … razboiul mondial fiind deja inceput.

Putin se ţine de cuvânt şi face din Siria un Stalingrad

” … apoi sa ii spui presedintelui tau dictator ca se poate duce la dracu impreuna cu teroristii sai ISIS si ca o sa fac din Siria un Mare Stalingrad pentru Erdogan si aliatii sai sauditi care nu sunt cu nimic mai prejos de Hitler”

avioane-rusesti-siriaDesi astfel de declaratii nu sunt recunoscute oficial, nu iese fum fara foc. Mentionam [aici] acum o luna intalnirea lui Putin cu ambasadorul Turciei. De cateva zile, mai multe site-uri fringe tot ziceau ca rusii trimit avioane si piloti lui Assad. Azi a ajuns insa si in mainstream stirea ca rusii sunt in Siria si lupta impotriva Isis-ului. Ba chiar si Casa Alba a acuzat Rusia ca “destabilizeaza” situatia. Pai si normal ca destabilizeaza ca doar nu doar ca sa o stabilizeze se duc acolo.

Despre interesul Rusiei in Siria, am tratat inca de acum 3 ani, cand s-a blocat “primavara araba”:

Este evident ca daca in privinta primaverii arabe, Rusia nu prea a avut posibilitatea sa faca ceva, “revolutiile” fiind specialitatea CIA, desi nici rusii nu stau prea prost cu contrarea acestora […] alta este situatia in cazul Siriei si a Iranului. Pe langa faptul ca prin caderea Siriei si atacarea Iranului, SUA s-ar apropia periculos de zona de interes a Rusiei si totodata ar dobandi  controlul total al celei mai bogate regiuni in petrol din lume, Rusia simte ca este momentul sa se reafirme si sa calmeze pornirile razboinice ale americanilor. Rusii cu siguranta nu au uitat provocarea georgiana unde americanii au incercat sa vada puterea de reactie si fermitatea armatei rusesti si prin urmare sunt constienti ca orice ezitare in cazul Siriei si a Iranului ii va costa imens in relatia cu SUA dupa batalia pierduta a sistemului radar anti-racheta.

(SURSA)

Daca astea erau argumentele pentru care prevedeam ca Rusia nu va renunta la Assad acum 3 ani, oare care sa fie situatia acum in 2015 dupa ce intre timp rusii au avut parte de primavara ucraineana? Ucraina a fost un esec dramatic al rusilor, nu le-a venit sa creada ce se poate intampla sub nasol lor, in ograda lor. Nu vor face deci o a doua gresala si in Siria vor fi probabil mai proactivi decat s-ar astepta americanii.

Spun ca vor fi proactivi desi trimiterea a catorva avioane cu piloti cu tot, pare doar un raspuns la bombardarea de catre turci a kurzilor – singura forta care tine in frau invazia Iisis pana la granita Europei. Acum ca situatia in Ucraina pare calma, rusii o sa aiba insa si timp si resurse sa il ajute mai mult pe Assad, daca au vazut ce riscuri exista. Prin riscuri ma refer mai ales la ezitarile si frecusurile americanilor cu privire la Isis. Evenimentul recent la care ma refer este OK-ul dat de trimisul special al americanilor pentru Statul Islamic, un fost general  John Allen, care atunci cand Obama a fost in vizita in Kenya a dat acordul turcilor sa ii bombardeze pe kurzi si sa ajute indirect Isis sa reocupe unele pozitii extrem de importante geostrategic prin care acestia transfera arme si resurse dinspre / inspre Turcia.

Marimea conteaza in toate si mai ales in razboi. Prin urmare ramane de vazut daca rusii vor trimite indeajuns de multe avioane si alte arme guvernului Siriei pentru a conta sau vor fi doar maruntisuri cum le-au dat “separatistilor” ucrainieni. Rusii se pricep bine sa pastreze lucrurile in ceata cand vor sau sa rezolve transant cand trebuie, cum au facut in Crimeea. Inca ramane sa vedem ce au de gand cu Siria, pentru ca le sta in putere si una si alta …

De ce le e greu americanilor să atace Siria (update 30 aug 2013)

(vezi si De ce le e greu americanilor să atace Siria)

Dupa cum spuneam in articolul trecut, atacul Siriei are multe (si mari ) incertitudini dar si unele certitudini la fel de multe si mari. Daca marea incertitudine este in ce masura un eventual razboi impotriva Siriei se va escalada, marea certitudine este ca orice lovitura, fie ea si chirurgicala va da jos cu piata actiunilor si va provoca socuri care nu pot fi cuantificate in toate pietele: derivate, obligatiuni, forex etc cu consecinte devastatoare pentru sistemul financiar care si-asa se afla intr-o stare de tensiune interioara extrema, gata de implozie in orice moment. Nu voi repeta argumentarea din articolul trecut, doar am vrut sa aduc noi stiri in acest sens:

Obama se consulta cu expertii in petrol pe masura ce cantareste un atac asupra Siriei (sursa: Reuters)

Obama administration officials have contacted energy experts in recent days to discuss oil market conditions as the president weighs a military strike against Syria, sources familiar with the matter told Reuters.

Observati terminologia coafata a la mainstream, folosita de Reuters:

Fears about Syria’s civil war spilling over into other countries have helped propel international oil prices to their highest level in six months, rising more than $8 a barrel since the beginning of the month, and approaching a level that has slowed the global economy in the past.

“Spiling over”: pai ce sa se mai scurga ca deja operatiunea “Primavara Araba” a dat foc la toata zona … “Has slowed” !!?  Care-va-sa-zica marele crash din 2008 a fost doar o incetinire a economiei globale? Intr-adevar 2008 a fost in primul rand o poveste legata de bula creditelor si a derivatelor financiare care ascundeau in ele mult junk sub infatisarea de cozonac, insa daca imi aduc eu aminte bine intre Ianuarie si Iunie 2008 petrolul a crescut de la 100$ la 150$ fiind unul dintre elementele care a pus capacul peste toate temerile din sistemul financiar si a cauzat colapsul economic impreuna cu ceilalti factori, deci colac peste pupaza, dupa ce si-asa sistemul financiar de astazi este cum este si economia abia se strofoaca sa reziste pe linia de plutire, inca o explozie a pretului similara cu 2008 ne mai trebuie.

Oil analysts have said a quick strike against Syria could push prices up to $125 to $130 a barrel, with Societe Generale saying prices could reach $150 a barrel if the crisis were to spill over into larger oil producing countries.

Evident, orice presedinte intreg la minte ar realiza ca SUA nu are nevoie de acest razboi. Apropos de razboi, o alta coafare este folosirea termenului de lovituri sau pedepsire a regimului Assad, ca si cum cea mai banala lovitura nu ar echivala cu o declaratie de razboi:

Obama: “I have no interest in any open-ended conflict in Syria, but we do have to make sure that when countries break international norms on weapons like chemical weapons that could threaten us, that they are held accountable”.

Din pacate Obama este impins de la spate de neoconi si lobby-ul evreiesc ca sa atace Siria si exista multe argumente ca Siria nu este decat inca o margea in operatiunea “Primavara Araba”  inceputa inca cu Razboiul din Irak. Avem chiar declaratii de la sursa in acest sens de la Wesley Clark care relateaza intr-o discutie cu un general cum a inceput razboiul cu Irak-ul: fara nici un sens, fara nici o justificare. Generalul s-a trezit pe masa doar cu un plan sa atace 7 tari in 5 ani in Orientul Mijlociu:

Un ultim lucru care doresc sa il subliniez legat de acest articol din Reuters: dupa cum mentionam si eu, este posibil ca americanii sa fii facut niste calcule conform carora un razboi mai extins si tensiuni ridicate pe pietele financiare i-ar avantaja, avand in vedere ca dintre toate domnisoarele stirbe, zdrentuite si necoafate, dolarul este totusi cea mai frumoasa. Aminteam deci ca avand niscavai petrol din productie interna, SUA ar putea lua in considerare ca un spike ar afecta competitorii economici mai mult decat pe companiile americane interne care ar avea totusi acces la un petrol putin mai ieftin dar mai ales mai aproape:

Even though the United States is in the midst of its biggest oil drilling boom in decades, with production at the highest level since 1997, prices would still likely spike if there was a major supply disruption in the Middle East.

Similar cu operatiunea de erbicidare, un razboi distrugator ar afecta mai mult competitorii decat pe americani si chiar daca pe termen scurt lovitura ar fi puternica si pentru economia si finantele SUA (prin efectele asupra pietei petrolului) pe termen mediu-lung ar oferi avantaj competitional acelora care au acces la resurse. Acelasi lucru l-au mai facut practic americanii folosind companiile de rating sa atace verigile cele mai slabe din UE pentru a mentine cat de cat pe linia de plutire dolarul intr-un moment cand caderea acestuia nu mai putea fi oprita cu alte mijloace. Pe de alta parte, o explozie a pretului petrolului ar insemna mana cereasca pentru Rusia, iata deci din nou cate ramificatii si scenarii pot avea o banala “pedepsire” a unei tari intr-o zona care daca nu ar avea petrol si daca nu ar fi Israel pe-acolo, ar fi fara interes geopolitic si nu si-ar mai plimba nici o tara navele de razboi prin apropiere.

De ce le e greu americanilor să atace Siria

Este multa ceață cu privire la Siria. Pe de o parte, exista conflictul intern in SUA intre centrele de lobby diverse despre care am mai discutat aici, pe de alta sunt noile teorii legate de o negociere ascunsa intre rusi si americani, prin intermediul sauditilor (vezi ZF).

Eu am insa o teorie mult mai simpla: americanii sunt pe marginea prapastiei din punct de vedere al stabilitatii sistemului financiar. Un atac asupra Siriei, va duce inevitabil la prabusirea burselor si explozia pretului petrolului la niveluri cel putin similare celor din 2008-2009 si va cutremura din țâțâni piata derivatelor care este extrem de sensibila la orice miscare geopolitica. Americanii au probleme mari chiar acum cand cresc cu 1-2% si se zvoneste de micsorarea vitezei de tiparire de bani. Realitatile sunt insa mult mai dure decat arata cresterea pibului sau chiar cresterile pietei actiunilor. In spatele anemicei cresteri de 1,5% a pibului de anul acesta se afla sute de miliarde pompati si scaderea drastica a nivelului de trai al americanului de rand din cauza locurilor de munca din ce in ce mai proaste si de calitate mai slaba.

Tentantiva FED-ului de a inceta tiparirea s-a lovit de o reactie puternica a pietelor care au scazut numai la lansarea zvonului ca FED-ul ar putea din toamna anului viitor sa micsoreze viteza de tiparire. Dupa cum stim, tiparnita de bani este un drog extrem de puternic care trebuie consumat in cantitati din ce in ce mai mari pentru a putea produce acelasi “stimulus”. Deci FED-ul nu doar ca nu va putea sa puna frana la tiparit, dar va fi nevoit chiar sa tipareasca mai multi dolari pentru a mentine spoiala de crestere actuala. Pe langa asta, China si Japonia au vandut in Iunie (ultimele date disponibile) obligatiuni in volum record (40 miliarde) ca raspuns la semnalele FED-ului ca ar putea sa nu mai tipareasca bani. Toata treaba cu obligatiunile americane este un fel de Chiken Game (Jocul Lasului): daca prea multi jucatori incep sa nu mai cumpere si sa vanda, toti ceilalti vor fi obligati sa vanda ca sa nu ramana ca fraierii cu obligatiunile cand pretul va ajunge extrem de jos (si probabil inflatia va exploda) dar mai ales cand din cauza lipsei cumparatorilor, SUA va fi nevoita sa intre in default (lucru inimaginabil pentru mentalul colectiv dar totusi matematic probabil).

Deci avem o piata a actiunilor care se clatina la cea mai mica stire negativa (anuntarea taperingului, mobilizarea in vederea unui atac [2]), o piata a obligatiunilor care deja a suferit cateva spikeuri anul acesta (dobanzile au crescut neasteptat de rapid pentru o scurta perioada, desi au inceput sa isi revina + unele tari au inceput sa vanda suspect de mult in Iunie) la care se adauga si problema debt ceiling-ului care se apropie in toamna, dar poate mai important avem o piata a derivatelor care sta sa explodeze chiar fara atacarea Siriei si care a acumulat prea multa tensiune si instabilitate prin degradarea asseturilor, cresterea apetitului pentru risc avand in vedere scaderea dobanzilor pe categoriile de investitii de risc scazut sau moderat dar mai presus de orice datorita nivelului de frauda extrem de ridicat, la niveluri socante pentru orice necunoscator [3].

Asadar, cum sa poata SUA ataca Siria cand pietele sunt pe muchie de cutit si peste noapte un banal raid aerian asupra Damascului poate da jos din nou cu pietele financiare, cel putin prin faptul ca Rusia poate vinde instant toate obligatiunile americane pe care le are provocand astfel o reactie in lant si la ceilalti detinatori si aruncand SUA si intreaga lume intr-un haos mai mare decat am fi avut parte in 2008 daca tensiunile din sistem erau eliberate atunci.

Pe de alta parte, razboiul este o aberatie si daca ne uitam in istorie, de multe ori razboaiele au pornit prosteste, aberant. Rareori putem spune: da, cutare tara a avut dreptate sa porneasca acel razboi. Nu excludem ca calculele facute de americani sa fie altele si poate un razboi sa fie exact ce au nevoie pentru a convinge strainii sa cumpere in continuare obligatiuni, poate intr-un ritm si mai accelerat decat cel actual si poate ca printr-un razboi pretul petrolului va exploda, punand o frana dezvoltarii Chinei si revenirii Europei din mlastina economica in care s-au impotmolit, oferind SUA un avantaj competitiv prin faptul ca SUA cunoaste in prezent o crestere a productiei interne de petrol datorita extinderii fracking-ului, deci nu ar fi afectata de o explozie a pretului la petrol la fel ca celelalte tari competitoare economic.

Iata deci cate necunoscute sunt si cat de greu este de prezis viitorul in acest moment, singura certitudine fiind volatilitatea crescuta si sporirea riscurilor, indiferent de atacarea sau neatacarea Siriei. Sa nu uitam ca Europa abia va incepe sa reia problemele crizei dupa alegerile din Germania …

~ ~ ~ ~ ~ ~

[1] Fed Tapering Will Cause Markets to Freak Out

[2] in ultimele zile piata bursiera a scazut zilnic cu 2-3% din cauza amenintarii unor lovituri impotriva Siriei

[3] “Too Big To Fail” nu este altceva decat cancerul care roade sistemul financiar american, in spatele acestei legi nescrise se afla de fapt “paid TOO BIG bribes so you obama&co let us TO FAIL”

Chiar sunt americanii mai mambo ca românii?

Sunt siguri ca toti traim cu impresia ca noi romanii suntem mai destepti decat americanii. Dar pun pariu ca nu doar noi ci mai toate popoarele rad de americani pentru ca nu stiu unde se afla nu stiu ce tara si ce capitala are. Lucrurile nu stau se pare chiar asa, mai nou , de cand cu internetul, si mai specific de cand cu google trends, putem afla cel putin statistic ce cautari sunt populare si indurite si cum evolueaza in timp aceste cautari. Barometrul “google trends” este evident doar o unealta interesanta si nu generalizam, dar unele lucruri descoperite cu google trends v-ar putea soca si v-ar schimba total perceptia despre nivelul de inteligenta mioritica.

Am vazut initial un articol pe zerohedge care compara cat de populare sunt cautarile pe google referitoare la Siria cu dansul numit twerking si care a devenit faimos recent dupa ce o cantareata debila mental a “performat” acest dans la un mare concurs ale unei televiziuni pentru retardati.

Apoi m-am gandit ca ar fi interesant sa vedem si ce cauta romanii cu privire la Siria si am avut o surpriza nebanuita: se pare ca pe la noi mambo siria e chiar mai popular decat razboiul din siria. Nu intamplator, seful bandei Mambo Siria – care a devenit faimoasa dupa ce un poet ratat care intre timp a devenit bucatar a tot pompat-o pe la televiziune – este faimos tocmai printr-o versiune de twerking locala. Probabil tot pentru acest dans cauta si romanii “mambo siria” mai mult decat “stiri siria” sau “harta siria”, asa cum si amercanii cauta twerking mult mai mult decat “where is syria”. 

GRAFICUL DE JOS: CAUTARI DUPA “WHERE IS SYRIA” IN SUA

where-is-syria

CAUTARI DUPA “SIRIA” in ROMANIA (graficul de jos); vezi “Termeni similar” unde “mambo” este #1

mambo-siria

 

 IN CAZ CA NU ATI AVUT ONOAREA SA VEDETII BETIVANII LUI DINESCU (cunoscuti ca “Mambo Siria”) PANA ACUM:

De ce bagă rușii strîmbe turcilor?

Dupa cum am scris ieri aici, Russia TV – televiziune internationala ruseasca – a raportat ca Israelul ar fi atacat portul sirian unde au rusii o mica baza, cu avioane care au zburat de pe baze turcesti. RTV a fost singura sursa care a lansat aceasta stire care nu a fost preluata insa de presa mainstream desi incet, incet apar confirmari si din alte surse, inclusiv americane [1]

Sunt cateva semne de intrebare interesante cu privire la acest eveniment:

1) daca stirea este adevarata: de ce doar RTV a transmis stirea, de ce era nevoie ca avioanele israeliene sa decoleze de pe baze turcesti?

2) daca stirea nu este adevarata, de ce mint rusii? este clar ca rusii au o râcă pe turci pentru ajutorarea teroristilor anti-Assad; fara Turcia evident ca nu ar exista razboiul din Siria si de asemenea, daca va fi o invazie a Siriei sau vreun atac aerian mai de amploare, acesta va porni din Turcia;

Indiferent de care este adevarul exista cateva intrebari:

– de ce rusii tac si nu fac nimic? atacarea bazei era un pretext de a intra deja in razboi, mai ales avand in vedere ca atacul acesta poate fi predecesor unui atac de amploare mai mare, avand in vedere presiunile asupra lui Obama; nu este exclus ca americanii sa se foloseasca de israelieni pentru a neutraliza capacitatile anti-aeriene ale sirienilor in avansul unui atac de amploare; desi pare greu de crezut, constrangerile bugetare sunt unul dintre motivele pentru care Obama si armata SUA se opune atacarii Siriei in acest moment; in schimb rusii investesc in armata si tocmai au lansat cateva noi capacitati maritime; geostrategic, pentru ca superputerile nu fac blufuri, Rusia ar trebui sa arate cat e de serioasa in privinta opririi unei interventii straine in Siria si cel putin sa sustina pe Assad in vreun fel, de exemplu prin furnizarea de noi arme in locul celor distruse de israelieni;

– de ce sirienii nu ataca Israelul? Un raspuns posibil ar fi ca nu pot sau ca nu au nevoie acum avand in vedere ca fara arme grele furnizate de Imperiu rebelii nu vor rezista, in ultimul timp armata siriana eliberand oras cu oras din mana teroristilor;

– pana unde sunt dispusi israelieni sa starneasca ursul?

Though Putin was surely warned by Israel that this would happen if he went forward with the arms deal, actually attacking Russian munitions is an act to which Putin will not take kindly, to say the least. (sursa) 

~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Israel targeted Russian-made missiles in Syria, US officials say (The Guardian)

Începe războiul?

Pentru prima data de la inceputul razboiului din Siria, Israelul a folosit baze turcesti pentru a ataca portul Latakia (nu departe de baza rusilor din SIria).

Oficial, deocamdata nimeni nu si-a atribuit atacul care ar fi putut fi fost lansat si de pe nave din Mediteraneana. Surse ale Russia TV (si stim ca Putin are surse bune) sustin insa ca atacul a fost facut de avioane israeliene care au decolat din baze turcesti.

Colaborarea Israelului cu Turcia este destul de ciudata avand in vedere orientarea islamista a conducerii turcesti dar mai ales incidentele care au dus la ruperea legaturilor si tensionarea relatiei intre cele doua tari. Insa dupa ce Obama a vizitat Israelul, l-a convins pe Netaniahu sa isi ceara scuze oficiale fata de turci pentru omorarea activistilor pro-palestinieni. De asemenea, lui Erdogan ii tremura chilotii ca americanii planuiesc pentru el ce au planuit si pentru Morsi in Egipt si realizeaza ca trebuie sa faca mai mult ca sa poata rezista. Insa problema lui Erdogan este ca la fel ca si Obama, nu doreste o interventie directa: realizeaza ca riscurile sunt prea mari ca razboiul sa escaladeze dar mai ales ca poporul sa se revolte. Desi media nu a prea relatat, buna parte din protestele anti-Erdogan au fost si impotriva sustinerii teroristilor anti-Assad, populatia din sud revoltandu-se pentru implicarea prea mare deja a Turciei in acest razboi care in ochii poporului este unul de fapt anti-arab si impotriva nationalismului laic al statelor arabe care a guvernat Siria si de asemenea a adus Turcia in pozitia in care este.

Treaba cu Siria este urmatoarea: rebelii au pierdut razboiul, armata siriana a rezistat eroic si nu doar datorita suportului Rusiei care s-a opus unui atac direct asupra Siriei de catre Imperiul Anglo-American. Din pacate, anumite centre de putere din SUA au un plan si vor sa-l duca la capat, Primavara Araba nu trebuie sa se opreasca in Siria. Despre asta am mai discutat acum vreo doua saptamani, aici unde am amintit de frecusurile de la varful SUA cu privire la pornirea unui razboi impotriva Siriei. Obama se opune insa pentru ca e constient ca merge prea departe dar mai ales nu este sigur ca Rusia va sta deoparte de data asta. De asemenea, generalii din armata SUA nu au uitat reactia prompta a Rusiei in Georgia unde chiar daca situatia a fost alta, acel razboi a fost tot unul proxy, aprobat si organizat de americani pentru a testa reflexele Rusiei. Asadar, armata a invatat atunci si de aceea in Siria nu vrea sa mearga mai departe. Din pacate insa, cativa nebuni de la varf nu se abtin si vor sa duca mai departe cat mai multe razboaie, mai ales daca din astea Israelul are de castigat. Asa se face ca vedem acum un pattern destul de periculos: Israelul este varful de lance, bazele sunt “coloniile” imperiului si SUA ofera doar partea de inteligenta, comunicatii, sateliti etc.

Avand in vedere ca si noi suntem o colonie cu rol de “baza de lansare pentru rachete” sau “aeroporturi de realimentare a avioanelor” ne putem imagina ce se va intampla in cazul unei escaladari a conflictului in Orientul Mijlociu si ce rol vom avea noi.

~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

– vezi si S-a fiert coliva turcilor? (30 Iunie 2012)

 

Siria, Turcia și muchia de cuțit pe care se balansează lumea

turcia-siriaIn fiecare zi au loc evenimente mai mult sau mai putin importante. Libertatea presei, accesul la informatie, minunatia asta numita Internet si prostiile gen Facebook si Twitter ne dau  iluzia ca suntem foarte “plugged-in” la tot ce se intampla si nu ne-ar veni sa credem ca poate intr-o dupa-amiaza linistita de vara in care noi eram la un gratar cu prietenii si beam o bere, pe celalalt capat al globului are loc o intalnire a unei maini de oameni, atat de puternici incat sa poata decide soarta omenirii pentru urmatorii zeci de ani. In balanta stau pacea (atata cata este) sau razboiul cu Siria care foarte probabil va degenera in Al 3-lea Razboi Mondial.

Evident, astfel de evenimente si astfel de intalniri au loc destul de des si foarte probabil nu aflam decat ocazional de ele. Unii ar spune ca lucrurile oricum sunt bine aranjate si ca deciziile se ia la un nivel atat de inalt de nici nu visam noi iar presedintii de stat, politicienii si generalii sunt doar mici jucatori care pun in aplicare planurile celor care conduc din umbra lumea. Mie imi place sa cred ca sforile nu sunt atat de descurcate si ca intre papusari si papusi mai sunt cateva maini care le incurca pe ici pe colo. Altfel, de mult ar fi pierit lumea, daca binele si raul nu s-ar afla intr-un razboi perpetuu cu victorii si infrangeri de fiecare parte.

O astfel de intalnire a avut loc la Pentagon pe la mijlocul lui Iunie trecut cand Secretarul de Stat al SUA (ministrul de externe) John Kerry a cerut cu fermitate bombardarea Siriei de catre armata americana. Pentru cei care nu stiu, Kerry este adeptul atacarii lui Asad, fiind ceea ce se cheama “war monger”,  si este omul unei grupari pro-razboinice care militeaza cu acrivie pentru pornirea razboiului atat cu Siria cat si cu Iranul. Ceea ce lui Obama nu ii convine. Desi sunt pusi in functie de acelasi lobby si de aceiasi finantatori, se pare ca Obama a cam scapat de sub control si nu executa chiar toate ordinele primite. Poate si pentru ca pus in pozitia in care este e constient ca inca un razboi in situatia actuala a Americii ar insemna si mai multe cheltuieli. In plus, pe langa costuri exista riscuri extreme de escaladare, altfel spus, cost-beneficiu, un razboi fie cu Siria fie cu Iranul nu prea i-ar avantaja pe americani. Lucru de altfel evident si pentru generalii din armata. Asa se face ca la aceasta intalnire,  Martin Dempsey, un general batranel de vreo 60 de ani care este oarecum mai putin razboinic ca ceilalti si prin urmare Obama “l-a plantat” ca sef al  Joint Chiefs of Staff (un fel de CSAT), s-a opus vehement atacarii Siriei aducand argumentul ca Departamentul de Stat nu prea are idee ce inseamna bombardarea aeriana a Siriei si l-a intrebat pe Kerry care ar fi planul de urmat dupa primele lovituri.

Se pare asadar ca exista o framantare intre Departamentul de Stat si Armata cu privire la Siria: Departamentul de Stat fiind format din politicieni platiti de anumite grupuri de interese vor razboi. Cativa insa, in frunte cu Obama, sunt constienti ca s-ar merge prea departe cu inca un razboi aiuristic si ca trebuie gasite totusi alte metode de a rezolva “doleantele stapanilor” chiar daca ai posibilitatea sa comanzi cea mai puternica armata a lumii, precum s-a exprimat Madeleine Albright acum 20 de ani cand s-a aratat frustrata fata de reticentele generalului Colin Powel care s-a opus initial atacarii Serbiei, declarand: “la ce bun sa ai armata asta superba daca tot ezitam daca sa o folosim sau nu”. Iata deci cum gandesc nebunii care ajung sa conduca lumea. Slava-Domnului ca nu toti sunt asa si deocamdata atacul aerian asupra Siriei a fost respins, desi s-a oficializat ajutorul de arme usoare si munitie catre rebeli – ceea ce se stia insa ca se intampla deja neoficial.

Obama a castigat o batalie dar nu razboiul, dupa cum vedem se pare ca dorinta de a-l ataca acum pe Asad, dupa ce tentativele prin Turcia nu au reusit, este atat de puternica incat ne putem astepta ca lobby-ul care vrea atacarea Siriei sa il dea jos pe Obama, fie printr-un scandal de genul Prism, fie printr-o lovitura de stat, fie printr-un atentat.

Nici nu vreau sa ma gandesc ce ar insemna atacarea Siriei de catre SUA. Siria nu este Irak si foarte probabil Iranul nu ar sta cu mainile in san, stiind ca urmeaza pe lista. Ce sa mai zic de Rusia care il inarmeaza pe Asad cu cele mai performante anti-aeriene, in timp ce europenii trimit rebelilor arme usoare. Pentru cei care isi amintesc cum a inceput Primul Razboi Mondial cred ca nu mai e nevoie sa reamintesc ca istoria se repeta.

Cat despre Turcia, se intampla lucruri interesante. Pe langa tinerii care nu vor transformarea parcului in mall, in partea de sud turcii s-au ridicat impotriva lui Erdogan pentru ca le e frica de “insurgentii” anti-Assad si intelegand ce se intampla, nu sunt de acord cu fundamentalismul islamic si cu sprijinirea comandourilor mortii. In partea de sud-est unde kurzi sunt majoritari, totul pare un butoi cu pulbere care sta sa explodeze, dupa cum era de asteptat. Kurzii si-au dobandit independenta de-facto in Irak, spera ca odata cu caderea lui Asad vor pune mana usor si pe zonele kurde din Siria, si evident viseaza o “primavara” si in Turcia care le-ar permite sa isi dobandeasca mult-ravnita independenta si evident sa formeze un stat. Erdogan a inteles in sfarsit riscurile sprijinirii rebelilor, dar deja cred ca prea tarziu. Raul a fost facut si acum se intoarce asupra lui dupa cum estimam in Octombrie 2012:

Turcia are mari probleme daca Siria va pica; culmea culmilor cat de prosti pot sa fie turci si sa nu inteleaga ca daca ei tot accepta ca peste tot statele nationale sa fie destramate si facute bucati (precum s-a intamplat cu Libia), le va veni si lor vremea o data, avand in vedere ca a treia parte din Turcia sunt kurzi care maine poimaine incept si ei primavara kurda; (sursa)

Apar in sfarsit si primele scantei ale rebeliunii kurde in Turcia:

– Slow pace of peace process infuriates Kurds in Turkey
– Kurdish protesters clash with Turkish security forces
– Kurdish protester’s killing fuels anti-government march in Istanbul

Pacea turcilor cu kurzii este departe de a fi pecetluita, mai ales cand o asemenea “ocazie” se iveste pentru kurzi. Ma refer la un eventual razboi in Siria care evident va destabiliza foarte mult si Turcia. O data ce vor prinde “curaj”, islamistii fundamentalisti vor trece usor din Siria in Turcia si vor dori sa “elibereze” si Turcia de sub “gheara” infidelilor. Incet-incet, evenimentele graviteaza accelerat pe faliile de tensiune in directia centrelor de atractie care domina contextul. Si aceaste centre de atractie, in cazul Siriei si al Turciei, dupa parerea mea ar fi:

– atacarea Siriei si caderea lui Assad; lobby-ul pro-razboinic care a ajuns pana aici, are indeajunsa putere ca sa “rezolve” problema pana la capat”; Kerry nu a convins acum, dar cine stie data viitoare? Obama inca rezista deocamdata, dar daca ii aranjaza si lui vre-un “incident” cum i-au aranjat lui Clinton?
– determinarea lui Putin de a-l pastra pe Asad si de a nu permite americanilor sa isi faca de cap pana la sfarist; multi poate ar fi inclinati sa zica: dar Serbia? intre timp, insa s-a intamplat altceva: Georgia; Putin vrea sa intre in istorie si intelege panta descendenta pe care au inceput sa alunece americanii; amanarea unui conflict ii convine si lui, ii da timp sa intareasca armata, armamentul si totodata timpul ii roade pe americani (vezi taierile in zona militara si avantul republicanilor pro-austeritate)
– Kurdistan: acest popor lupta de secole pentru independenta; visul unei tari a lor este atat de puternic incat nu poate fi cumparat si constrans de nici o putere; oamenii astia nu au consumat inca aceasta etapa care pentru multi altii deja devine istorie: statul natiune; noua europenilor ni se incearca implantarea ideii ca statul e un concept depasit; poate vor reusi, asa cum au reusit sa ne convinga si ca neamul nu mai conteaza, dar pentru kurzii care nu au consumat aceasta etapa, visul unui stat al lor este la fel (daca nu si mai puternic) decat celelalte centre de atractie;

La confluenta dintre aceste sfere, are sansele sa se aprinda scanteia unui nou razboi mondial. Trebuie sa fim insa optimisti: iata cum criza economica prelungita produce lipsuri atat de mari in armata americana incat dau inapoi din lansarea unor razboaie care poate ar pute in pericol pacea mondiala. Exista deci si evenimente aparent negative care au consecinte pozitive. Similar, nu stim nici ce va iesi din aceasta situatie tensionata, chiar daca se va lasa in cele din urma cu un razboi.

~ ~ ~ ~ ~ ~ 

NOTE:

[1] Pentagon Shoots Down Kerry’s Syria Airstrike Plan

Siria – punctul de cotitură pe tabla de șah a imperiilor

Zilele astea se intampla noi miscari pe frontul Siria.

Sauditii pun presiune pe Obama sa “rezolve” problema, adica sa le ofere arme teroristilor. Al-Assad a rezistat pana acum si este evident ca superioritatea armatei siriene si atractia populara pe care Al-Assad o are, mai ales dupa ce poporul a vazut “aternativa” oferita de Al-Qaeda, nu pot sa duca mai departe acest conflict si e treaba de timp pana cand rebelii vor pierde pozitiile. Obama nu prea mai stie nici el ce sa faca. A fost pana acum sfatuit prost, treburile in Siria nu au mers la fel de usor ca in Libia sau Egipt si lucrurile se complica. SUA au acceptat compromisul sa se alieze cu teroristii Al-Qaeda – cei care au dat jos cu turnurile, remember? – de dragul unor jocuri geopolitice mizere despre care nu vom detalia prea mult acum, mentionand pe scurt doar ca in SUA exista un puternic lobby pro-razboinic care cauta largirea si propagarea unor zone de conflict doar pentru a avea “piata de desfacere”. Obama e la mijloc intre ambitiile sauditilor si temerile israelienilor. Pe de o parte, pentru Arabia Saudita, un stat arab national prosper cum era Siria prezenta o amenitare  vitala pentru regimul tribal mentinut uimitor in acest stat inapoiat prin puterea petrolului si a armatei americane. De aceea, nu doar ca interesele lor s-au potrivit cu “trendul” in zona, dar sauditii chiar vor sa rezolve cat mai repede problema si de aceea pompeaza fonduri si lobby la Obama pentru ajutorarea rebelilor.

Israelul se teme insa de potentialul de risc prezentat de aceste grupuri de islamisti fundamentalisti teroristi care maine-poimaine vor indrepta armele spre Israel dupa ce vor fi terminat cu Al-Assad. Aflat inca oficial in razboi cu Siria, Israelul este interesat de caderea regimului Al-Assad dar nu cu orice pret. Un stat national puternic si cu o armata puternica cum era Siria, sustinut de o mare putere ca Rusia, nu era tocmai un vecin placut pentru Israel, dar nici o zona sub controlul unor teroristi inarmati cu tehnologie americana nu este nici o alternativa prea interesanta, de aceea Netanyahu il impinge pe Obama din partea cealalta.

Obama a tot sperat ca operatiunea sa reusasca fara stres prea mare, doar cu o mana de forte speciale, arme normale (nu tancuri, nu anti-aeirene) dar mai ales fara interventia terestra. Sa nu uitam ca SUA e in criza, bugetul e drastic taiat, anul asta au inceput sa taie din asigurarile medicale si problemele financiare sunt mari. Obama ar taia si mai mult de la armata daca ar avea puterea, iar un nou razboi terestru e tocmai ce ii lipsea acum. Foarte probabil, daca va fi nevoie, Obama va cere ajutorul lui Erdogan pentru invazia terestra si de aceea americanii au trimis vreo 200 de oameni deja in Iordania – probabil suportul tehnic pentru o divizie terestra care inca nu stim daca va fi americana sau turceasca.

Ajungem asadar la vizita recenta a ministrului de externe al Rusiei in Turcia. Care ministru tocmai ne-a aruncat recent o avertizare directa care ar trebui sa puna multe semne de intrebare policitienilor nostri, dar evident noi preferam sa bagam capul in nisip si sa speram ca nu pica nici o bomba. Deci, Lavrov a mers la turci si i-a amenintat sa nu accepte interventia directa si sa o lase mai moale cu sprijinul pentru rebeli. Probabil in discutiile directe, Lavrov a subliniat cum bine stiu sa faca rusii ca Al-Assad nu va pica iar daca din intamplare va pica, isi fac sperante degeaba daca americanii cred ca vor face din Siria ce au facut din Libia. Evident din motivul bine stiut: baza militara ruseasca din Marea Mediteraneana pe care rusii au subliniat de mai multe ori ca au nevoie de ea, functioneaza, si va functiona. Mie unul mi se pare ciudat cum de americanii nu inteleg ambitia rusilor cand e vorba de capurile lor de pod: daca rusii au nimerit intr-un loc intr-un moment anume, cu greu vor reusi sa plece de acolo si il vor pastra cu orice pret, chiar daca pentru ei nu prezinta mare valoare strategica. Avem un exemplu cu Armata a 14 din Transnistria: desi nu le foloseste la nimic, sau nu suntem noi capabili sa intelegem prea mult, rusii o pastreaza de atatia ani cu cerbicie. Cu siguranta, obsesia pentru astfel de capete de pod are vreo legatura si cu teama ancestrala a rusilor de a fi inconjurati din toate partile. Ursul are nevoie de teritoriu si nu permite ca unde marcheaza el cu urina o locatie, sa vina altii si sa faca ce vor, chiar daca ei nu au nici in chin nici in maneca cu acea zona.

Nu ma pricep prea bine la armata si razboi, dar ma indoiesc ca o amarata de baza cu 50 de oameni si doar o nava pentru reparatii, sa aiba o importanta geostrategica atat de mare in vremurile de azi cand navele au o autonomie sporita, ca sa nu mai vorbim de submarinele nucleare si cand principala putere sta mai ales in avioanele high-tech si in electronica. Rusii sunt insa mandri si vor sa aiba si ei unde sa patruleze, vor sa aiba pretext ca sa isi plimbe flota prin Bosfor si alte de-astea. De aceea, deci, cu toata presiunea americana, israeliana, turceasca si araba, al-Assad rezista doar pentru ca Rusia are nevoie de el.

Sa vedem pe scurt si cu ce au incercat sa ii convinga rusii pe turci, ca la turci nu cred ca prind avertismente ieftine precum cele plasate Romaniei pentru care Lavrov nici nu s-a mai sinchisit sa vina pana la Bucuresti pentru a ni le transmite. O prima pozitie de constrangere pe care rusii o au fata de turci este furnizarea de gaze naturale. Turcia are o economie vibranta si in crestere, cu nevoi din ce in ce mai mari de energie, iar Rusia este deja un furnizor de baza al Turciei. Sa nu uitam ce rol joaca Rusia pentru Germania si cat de mult se pleaca nemtii in fata rusilor pentru gazele ieftine care incing exporturile nemtesti. Turcia se afla cam in aceeasi situatie: daca vrea dezvoltare va avea nevoi din ce in ce mai mari de gazele rusesti dar si de cele ale statelor foste sovietice din Caucaz. Turcia are deja cateva proiecte de conducte cu vreo 2-3 state din zona care trec prin Georgia. In Georgia se pare ca are loc un transfer de putere, noul presedinte este un pro-rus si desi nu stim in ce masura noua putere ar fi dispusa sa asculte de ordinele rusilor si sa le taie conductele acestora, probabil nici turcii nu stiu prea bine, deci rusii pot sa ii avertizeze si cu asta.

Nu in ultimul rand, rusii i-au avertizat pe turci cu privire la exploatarea resurselor de gaze din Marea Mediteraneana. Desi s-a dat inapoi de la cererea recenta de ajutorare a Ciprului, problemele cipriotilor abia incep acum si rusii pot oricand sa vina si sa infiga cateva platforme, aparate de cateva nave rusesti. Parerea mea este ca economic rusii nu au prea mare interes in colaborarea cu Ciprul in Marea Mediteraneana, insa strategic se folosesc de legaturile stranse, de nevoia Ciprului care a fost marginalizat de puterile vestice si cu siguranta turcilor nu le-ar conveni deloc ca rusii sa sprijine si mai mult Ciprul si sa se asocieze in exploatarea zonelor maritime. Sa facem un mic scenariu: Cipru are nevoie de bani. Cipru insa nu are armata Rusiei si nu poate exploata de unul singur (evident prin contracte cu firmele americane) zonele maritime. Ciprul insa vinde rusilor drepturile legale actuale (sa nu uitam ca nici un stat cu exceptia Turciei nu recunoaste Ciprul de Nord) de a exploata aceste zone. Turcia ce va face, va ataca navele rusesti? Rusii avand acoperirea legala internationala evident vor avea tot dretpul sa se apere si daca turcii vor ataca, NATO este foarte posibil sa nu fie obligat sa intervina direct si exista mari sanse sa ii lase pe turci de capul lor, pentru a evita o escaladare si mai mare a conflictului. Ar porni SUA un razboi mondial in cazul unor mici skirmish-uri eventuale intre turci si rusi pe baza exploatarii gazelor din Mediteraneana, doar de dragul turcilor? Ma indoiesc, deci rusii pot sa avertizeze turcii cu asta. Este adevarat ca deocamdata rusii au zis pas la Cipru, dar foarte probabil este doar o situatie de moment. Banuiala mea este ca rusii asteapta ca problema cipriota sa se escaladeze si mai mult pentru a putea obtine un avantaj si mai mare. Sa nu uitam ca rusii deja ii au la mana pe ciprioti cu creditul de 5 miliarde pe care cu siguranta cipriotii nu il vor putea plati nici peste o suta de ani. Tare mi-e teama chiar ca rusii au ales sa mai astepte putin si cand e momentul sa obtina chiar mai mult decat ar fi obtinut daca ii ajutau acum pe ciprioti.

Iata cum ambitiile stupide ale americanilor in Orientul Mijlociu pun Europa intr-o situatie destul de nasoala si creaza premize pentru escaladarea unor conflicte mult mai periculoase decat jocurile marunte ale unor “death squads” care destabilizeaza statele nationale puternice cu scopul de a produce mini-state, zone de haos si “tinuturi autonome” care pot fi usor manevrate si controlate de americani. Totul pentru un singur motiv: apararea dolarului. Dar asta e o alta poveste …

1 2 3 4