Freebies For All 2.0

Pe masura ce ne apropiem de transferul stafetei intre diavolul rosu si diavolul galben-albastru, apar indicii legate de pomenile electorale pe care le vor face si aceste partide pentru a incerca sa-si consolideze balta electorala in clasica orbecaiala mioritica in care administrarea tarii inseamna imparteala de pomeni electorale, unii la pensionari, bugetari si la asistatii sociali iar altii la diaspora. Evident ca povestea “argumentatiei” este bine consolidata si la unii si la altii si o vom ignora in continuare.

Detaliile masurii propuse de USR cu amploarea unei frecii pentru un picior de lemn le puteti citi in amanunt aici. Pe scurt, USR doreste ca sa dea deduceri fiscale romanilor care au muncit in afara si se intorc in tara. Pe langa faptul ca este o masura naiva cu un impact infim (sa fim serios, chiar o sa aduca inapoi aceasta masura un numar relevant de romanie?!), paradoxul acestei masuri este ca daca nu ma insel PSD-ul a avut un program chiar mai “stimulent” daca intram in mentalul acestor incompetenti si paraleli cu economia, care in viata lor nu au avut o afacere si nu au administrat in lumea reala 2-3 oameni ca sa inteleaga cum stau lucrurile in lumea reala comparativ cu lumea programelor electorale si a statisticilor manipulate in scop propagandistic. Programul PSD – daca nu ma insel – oferea bani acelor romani din diaspora care se intorceau sa faca afaceri in tara. A fost un mare chix si a convins 0 romani sa se intoarca, in concurenta cu programul Start Up Nation care probabil are in spate 2-3 povesti de succes – ceea ce este notabil!

Problema de baza, taurul care trebuie luat de coarne in fapt este altul: RESTRUCTURAREA ECONOMICA si RESTRUCTURAREA ADMINISTRATIEI PUBLICE. Am zis taurul si am enumerat doua. Sunt de fapt cele doua coarne ale aceluiasi taur pentru ca pentru a realiza ambele trebuie taiat in carne vie si una nu merge fara cealalta, adica cele doua sunt strict legate intre ele, ca doua coarne.

Abia cand economia Romaniei va fi suficient de puternica incat sa elimine tentatia pentru grosul clasei muncitoare, abia atunci problema migratiei economice va fi rezovlata. O deducere care afecteaza sub 0.001% din romanii plecati este nimic altceva decat gargara care consuma atentia si angajeaza “ganditorii” din partid in directii propagandistice gresite si nu face decat sa ii asemene si mai mult cu PSD-ul.

Daca ne uitam in tabara cealalta a puterii viitoare, adica la PNL, ideile sunt la fel de subtiri si aiuristice. Daca aici (la USR) Barna vrea sa dea celor care l-au votat, de partea cealalta din putul (balta puturoasa a) gandirii liberale s-a nascut ideea sa ia de la cei care ii voteaza, adica sa scoata impozitarea la angajatii din domeniul IT care sunt evident baza electorala a liberalilor pentru ca teoretic ITisti au IQ-ul mai mare ca comunistii si prin urmare sunt liberali ca orientare. Cam asta este pe scurt si pe larg, programul PNL de guvernare, cel putin din ce s-a anuntat. In rest, nu stim nimic …

Un adevarat pact al partidelor ar trebui sa contina urmatoarea idee de baza: orice pomeni electorale (reduceri de taxe, mariri de salarii, amnistii fiscale etc) sa aiba macar un delay de 2 ani din momentul anuntarii pana la punerea in aplicare. Adica, sa treaca macar minim un an intreg peste ele. Astfel, toate partidele si toti marii ganditori ai strategiei de guvernare se vor gandi de doua ori inainte sa ia o hotarare. Pentru ca timpul de minim 2 ani va garanta ca sunt sanse destul de mici ca ei sa beneficieze electoral de pe urma lor. Prin urmare, motivul de baza al deducerilor / stimulentelor va fi unul economic si patriotic pentru ca ii va obliga pe autorii acestor masuri sa gandeasca serios si pe termen lung si nu electoral cum face de exemplu acum USR-ul. S-ar putea spune: bine, dar avem nevoie urgent de “masuri”. Incorect! Urgent e nevoie de autostrazi, aveti cu ce sa va ocupati acum si e destul de multa munca. Se mai pot face multe si prin administratia publica.

Disciplina si strategia pe termen lung insa nu convine niciunui partid, cu atat mai mult unui partid de pe plan mioritic. Am putea spune chiar ca strategia economica fezabila este cumva imposibila intr-o democratie cu inclinatii populiste in care oferirea de pomeni electorale asigura succesul chiar daca efemer, dar sigur. Din pacate, PSD-ul a ratat sansa ca sa propuna un astfel de pact, desi evident ca PSD-ul este prin definitie partidul pomenilor electorale care a crescut si s-a facut dolofan si o sa ramana dolofan prin pomeni electorale inca cateva decenii pana cand se va destrama UE si o sa ne integram in CSI.

Cu sau fara freebies, adevaratele decizii importante insa pe care le va avea de luat viitoarea coalitie galben-albastra vor fi legate de taiatul in carne vie. Criza / recesiunea care va veni va impune aceste taieri, Romania va lua locul Greciei in pagina intai a ziarelor europene ca fiind prima tara membra UE care risca sa intre in faliment dupa Grecia. Ciolos, Barna si Orban vor lua calea Bruxelle-ului pentru a se milogi dupa credite si “linii de finantare”, se vor tangui de “mostenirea odioasa” si vor administra pecetluirea statutului de bolnav al Europei care ne caracterizeaza chiar daca ne place sau nu.

De ce legea “protejarii” agricultorilor romani nu ii protejeaza

Pentru cei care nu stiau, s-a dat legea “protejarii” producatorilor romani de produse agricole. Un mic mare pas catre socialismul multi-agricol dezvoltat.

Protectionismul nu e neaparat un lucru rau daca este facut cu cap. Sa incepem cu un exemplu de protectionism facut bine in Romania, desi cu jumatate de masura: scutirea de impozite a fprogramatorilor. Aceasta scutire, a oferit posibilitatea ca programatorii sa primeasca cu o țâră mai mult salariu, povara fiscala fiind mai mica pentru angajatori. In timp sectorul s-a dezvoltat si cred ca in prezent a depasit agricultura. Dupa parerea mea, scutirea insa nu e cauza dezvoltarii, aceasta ar fi venit oricum avand in vedere diferenta majora intre salariile programatorilor din vest si cei din Romania. Pai diferente exista pentru orice sector ar putea spune nestiutorii! Da, asa este, insa spre deosebire de alte sectoare unde e mai greu pentru un muncitor roman sa fie angajat de o companie din vest, in IT exista posibilitatea lucrului la distanta si fara reducerile fiscale, multe firme ar lucra la negru.

De altfel, aceasta lege a deducerilor impozitarii a fost data nu din vreo desteptaciune a vreunui politician roman ci din faptul ca pana prin anii 2002  cand a fost data, mai toate firmele din IT lucrau la gri: ofereau pe cartea de munca salariul minim si pentru restul venea patronul cu dolarii si euroii in portbagaj o data pe luna si platea la negru. Fiecare parghie de taxare loveste undeva in economie: impozitele pe munca lovesc in primul rand in salariul mediu si in oportunitatile de angajare. Impozitele pe profit lovesc in dezvoltarea pe termen lung si in investitii strategice. Niciodata de exemplu, Google nu va veni sa investeasca in Romania cata vreme impozitul pe profit este de 16% daca in Bulgaria este 10% sau in Irlanda poate fi chiar mai mic, prin negocieri cu statul. Am simplificat, nu doar impozitul pe profit conteaza ci toate impozitele, fiecare dupa … alcatuirea lui.

Exista asadar mai multe tipuri de impozite si in functie de fiecare, firmele fac un slalom si se stimuleaza precis un anume timp de activitate. In concret, in Romania s-a dezvoltat activitatea de … centre de productie prin aceasta deducere. In sensul ca intr-adevar povara a scazut pentru angajator prin deducerea taxarii angajatului insa firmele nu isi permit sa faca profitul aici, ci il transfera in afara. Mai ales firmele mari, companiile de IT care se descurca cu optimizari fiscale.

As face aici o mica paranteza: nu orice firma se descurca si poate face optimizari fiscale, indiferent de cifra de afaceri. In ciuda pornirilor rautacioase ale haterilor oamenilor de succes, nu toti patronii sunt obsedati de profit si de optimizari fiscale, unii fiind mai degraba sceptici la asumarea unor riscuri presupuse de schemele de optimizare fiscala si de colaborarea cu avocati, contabili si expunerea la controale. Un antreprenor in IT care viseaza sa ajunga Bill Gates, se ocupa de idei, de produse, de tehnologii si lasa optimizarea pentru vremurile cand o sa aiba un departament contabil care o sa fie capabil sa faca asta. Sau poate nici nu il tenteaza optimizarea ci pur si simplu tinta lui este sa ajunga la o anumita cifra de afaceri (sau un anumit numar de angajati) incat sa poata vinde afacerea.

La un nivel mai sus, acolo unde exista deja mari corporatii si atentia la marginea de profit este mare, “scurgerile” de costuri prin pierderea oportunitatilor de optimizari fiscale fiind interzise, lucrurile sunt cu totul altele. Cu cat bariera taxelor este mai mare, cu atat capacitatea firmelor romanesti sa creasca si sa se dezvolte este limitata. Prin deducerile pentru programatori s-a permis cresterea numarului de angajati care este un lucru bun: banii intra in economie si se intorc inapoi tot in economie, prin cheltuieli. Insa, suntem deocamdata in liga mica, acolo unde banii vin pentru salarii. Ori in IT, marjele de profit sunt mai mari ca in alte sectoare si din pacate profiturile sunt mutate in alte tari. Cum productia IT este “fluida” – este greu sa spui concret unde anume se face o activitate, banii se muta cel mai usor inspre centre de profit unde impozitarea este infima insa cifrele sunt astronomice.

Marile profituri vor fi tot timpul mutate am putea spune. Cat timp exista paradisuri fiscale,  discutia este inutila. Corect, insa exista un prag al profitului sub care nu se merita sa te complici sa te muti in paradisuri fiscale din cauza costurilor si din cauza riscurilor. Aici este marea necunoastere, ca sa nu spunem prostie a impozitarii aiuristice si a taxarii aberante care exista in Romania si de aceea deducerea impozitarii programatorilor a fost utila insa doar pe jumatate sau poate pe sfert, deducerea profitului in domeniu ar fi atras poate investitii inimaginabile. Nume precum Google, Facebook sau Applet pot oricand sa isi mute centre de profit aici daca taxarea le-ar permite-o, un exemplu al argumentarii mele fiind tocmai cresterea PIB-ului Irlandei post 2008 care se datoreaza acestui sector care nu doar ca este unul de varf prin cifra de afaceri ci este si unul flexibil si usor adaptabil care s-ar putea dezvolta in Romania fara mari investitii cum ar fi de exemplu necesare pentru cresterea sectorului auto care s-a blocat in autostrazi si in forta de munca. As mai mentiona doar un lucru: pe langa Romania, la forta de munta din IT, Irlanda este comparabila cu Bulgaria: are ceva, dar are de vreo 4-5 ori mai putini programatori ca noi, pur si simplu ca rezultanta a populatiei totale.

Intorcandu-ne la agricultura, legea care favorizeaza agricultorii romani este dupa parerea mea o lege care va distruge mici producatorii, nu ii va ajuta. Sa ne imaginam ca suntem la scoala la ora de matematica. Gigel, elev silitor, si-a frecat creierii acasa sa invete temele, sa rezolve probleme si este trecut la tabla. Profesorul este exigent, dar Gigel se da peste cap si ia un 7. Dorel in schimb, pentru ca este favorizat de domnul ministru prin Legea ajutarii copiilor retardati, are dreptul ca la ora de matematica sa spuna lectia de la geografie. De asemenea, profesorul este obligat sa inceapa notarea de la nota 5, deci Dorel e de ajuns sa invete 2-3 vorbe despre Marea Caspica, ce vecini are, ce marime, ce coordonate, ce clima pentru a lua un 8 fara probleme. Oare va rezolva aceasta favorizare viitorul lui Dorel?

Interventionismul este bine facut daca este facut cu cap. In primul rand, legea favorizarii agricultorilor romani are o mica mare hiba: nu vine in intampinarea unei cereri, nu ajuta consumatorii, nu stimuleaza echilibrarea si dezvoltarea pietei, nu abordeaza un sector strategic, cu potential de crestere. Agricultura este oricum indeajuns de sponsorizata de stat in UE, din spaime geostrategice, de frica dependentei de Rusia. In ziua de astazi, mancarea nu mai reprezinta o problema, producem mult mai mult decat consumam. Legea desi pare simpla, in esenta introduce nenumarate complicatii pentru hypermarketuri. Sa facem o sumara explicatie a procesului de operare al hypermarketurilor.

Hypermarketurile sunt interesate sa faca profit. Pentru asta, trebuie sa vanda cat mai multa marfa la produse cu marja de profit cat mai mare. Adica, daca un kg de ceapa o cumpara cu 1 leu si o vand cu 2 lei, ei castiga 1 leu. De fapt nu castiga 1 leu ci castiga 1 leu inmultit cu numarul de kilograme vandute. Sa zicem 100kg, deci 100 lei. Daca insa statul vine si ii obliga sa vanda si ceapa romaneasca, se adauga unele probleme. In primul rand, ceapa romaneasca costa 3 lei si abia se vinde cu 3,5 lei. In plus, cumparatorii nu o cumpara deoarece are pret mai mare ca ceapa turceasca. Cum cererea este aceeasi si presupunem ca desi pretul la un sortiment este mai scump ca inainte, cantitatea vanduta va fi aceeasi, sa facem un scenariu.

Inainte de lege:

ceapa tuceasca: 1leu profit x 100 kb = 100 lei profit

Dupa lege (presupunem o impartire 80% a optiunilor cumparatorilor desi e un caz fericit)

ceapa turceasca: 1leu x 80kg = 80 lei profit

ceapa romaneasca: 0.5 lei (profit) x 20kg = 10 lei profit

Este clar ca atunci cand incerci sa controlezi piata, dezechilibre apar peste tot. Nu mai zicem de ilegalitati si scheme care pot sa apara. Pot sa apara cazuri de producatori romani care avand asigurata desfacerea de stat (hypermarketurile sunt OBLIGATE sa cumpere produse romanesti) pot sa cumpere ei de la turci ceapa cu 2 lei si sa o vanda la hypermerkturi cu 3 lei ca fiind ceapa produsa de ei, avand astfel profit fara sa produca, doar din specula.

Aceste probleme mi le-am imaginat eu, nefiind implicat si nestiind toate chestiunile. Cu siguranta sunt mult mai multe. Este logic ca hypermarketurile pentru a-si mentine marja de profit, fie vor mari adaosul la marfa turceasca, fie la alte categorii de produse. In scenariul de sus, ar fi indeajuns ca sa mareasca la 1,3 lei marja de profit la ceapa turceasca pentru a-si recupera pierderea si chiar pentru a face profit. Pentru clientul final, pretul va fi de 2,3 lei la ceapa turceasca. Comparativ cu cel de 3,5 lei la ceapa romaneasca, va fi chiar fericit ca are de unde sa aleaga, uitand sau ignorand ca inainte de lege ceapa turceasca costa doar 2 lei.

Pe langa cresterea preturilor insa, principala problema pe care o vad eu la aceasta lege este condamnarea producatorilor la prostie si la subdezvoltare. Avand asigurata desfacerea, toti producatorii o sa faca ceapa si dovleci ca asta stiu ei sa faca. Producatorii nu o sa dea din coate nici sa se descopere ce produs are merge mai bine, nu vor incerca nici sa scoata un produs mai de calitate care sa fie mai cerut si poate chiar sa aiba un pret si un adaos mai mare si bineinteles nici nu se vor lupta prea mult ca sa dea jos cu costurile prin adoptarea de tehnologii si procese eficiente. Se vor plafona altfel zis.

Sunt de acord ca poate sectorul producatorilor de legume este unul cu dificultati. Insa oare chiar trebuie ajutat in acest mod? De ce nu se dau de exemplu subventii pentru stimularea de productie bio sau organica care se stie ca are un pret mai mare si un adaos mult mai mare dar necesita putin cap si putine investitii mai multe decat legumele supra-stimulate ale legumicultorilor nostri? Dar in primul rand, de ce trebuie ajutati legumicultorii si nu este incurajata transformarea terenurilor pe care se face acum productie legumicola in terenuri pentru producerea de plante medicinale sa zicem, unde marja de profit si desfacerea este mult mai sigura. Poate daca o astfel de lege idioata nu ar exista, legumicultorii, neavand de ales, s-ar gandi si ar gasi solutii. Unii au facut-o deja si o duc bine. Insa pentru multi schimbarea este grea si prefera sa produca ce e mai usor: ceapa si cartofi decat sa incerce alte lucruri pentru care nu au nevoie de sprijinul statului.

Un ultim aspect al acestei legi este aspectul moral: de ce doar legumicultorii trebuie favorizati. Eu daca produc pantofi, de ce nu sunt obligate hypermarketurile ca si jumatate din pantofii expusi sa fie produs in Romania?

Aberatiile efectelor unei astfel de legi pot continua la nesfarsit. Stimularea si favorizarea unor sectoare trebuie sa aiba alte principii decat puterea de lobby din sectorul respectiv. Asta s-a intamplat cu legumicultorii: marii samsari care aduc marfa din Turcia si alte locuri s-au saturat de marjele mici de profit si prin influente si lobby, au gasit o modalitatea sa mareasca pretul. Sunt sigur ca daca aceasta lege va ramane in picioare, pretul la raft va creste si diferenta intre pretul de piata al marfii si pretul vandut va fi atat de mare inca de la pretul de achizitie incat inevitabil producatorii vor fi tentati de scheme ilegale prin care sa importe marfa din Turcia la negru si sa o vanda ca marfa romaneasca, avand asigurata desfacerea si pretul mai mare. Sa nu utiam ca in cele din urma, la hypermarket producatorul roman trebuie doar sa arate acel amarat certificat de producator pe care teoretic il au toti pietarii. La culoarea pe care o au majoritatea pietarilor pe la noi, credeti ca un astfel de certificat este greu de procurat?

 

“Epoca de aur” a ajuns și în Venezuela

Dupa ce acum vreo 3 saptamani venezuelenii au marit weekend-ul sa includa si vinerea, pentru a nu mai are gazul degeaba, a venit vremea ca s-o vedem si pe asta: sub stindardul patriatismului socialist nationalist, venezuelenii vor avea parte de taieri zilnice de energie electrica. Ca noi in “epoca de aur”!

“Acest plan pentru 60 de zile sau 2 luni, va permit tarii sa treaca printr-o perioada dificila cu un risc crescut” – a declarat presedintele. “Fac apel la familii, la tinere, sa se uneasca in acest plan cu disciplina, cu constiinta cu devotament extrem pentru a confrunta situatia” – a implorat dictatorul.

Problema, pe scurt cu Venezuela, este ca o tara care a dus socialismul la extrem. In primul rand, si-a permis: bazandu-se pe veniturile din petrol, politicienii s-au intrecut in oferirea de cadouri electorale populatiei, din ce in ce mai mult, pana in punctul in care socialismul si dictatura socialista au fost varianta acceptata si adulata de marea majoritate a populatiei. De-a lungul procesului, s-au intamplat toate minunatiile posibile: supra taxarea afacerilor, protectionismul tembel, izolationismul idiotic etc.

Intre timp, cum petrolul s-a ieftinit (criza economica mondiala, scaderea productiei deci si a consumului, avantul energiei verde si eficientizarea motoarelor de tot felul, aspectele geopolitice, consecintele bulelor financiare care au pompat funny money in investitii falimentare care insa au dat jos cu pretul pe moment) Venezuela a intrat in groapa, caci socialistii nu au reusit – cum era de asteptat – sa  dezvolte o economie sanatoasa, eficienta si care sa poata macar sa ofere un nivel de trai minim populatiei, in ciuda resurselor extraordinare de care avut parte aceasta tara. Ca sa va faceti o imagine aproximativa, Venezuela are un PIB de 510 miliarde de dolari la o populatie de 30 de milioane de locuitori. Ca sa comparam cu o tara similara, mai cunoscuta noua, ne-am putea gandi la Polonia care are un PIB de 545 miliarde, la o populatie de 38 de milioane. Deci, teoretic, Venezuela nu ar avea de ce sa stea prost, mai ales ca jumatate din exporturi nu vin din munca multa a venezuelenilor, care sa traga din greu sa produca masini si alte piese, componente si ansambluri pentru masinaria de export care este Germania, cum fac polonezii. Jumatate din exporturile Venezuelei vin gratuit, de la Dumnezeu, din pamant.

Prin urmare, socialismul nu avea cum sa nu prinda radacini adanci, ideea impartelii si egalitatii, ideea accesului la bogatiile tari ale tuturor cetatenilor si indivia catre exploatatorii imperialisti nu este deloc una noua si nici specifica Venezuelei. Ce ii este insa specific in zilele noastre, este nebunia cu care conducatorii nu s-au gandit ca pe baza petrolului sa asigure o economie cat mai soilida si rezistenta la socuri si sa construiasca ramuri economice care sa adauge un plus de valoare la resursele brute care vin din pamant. E penibil sa vinzi doar petrol cand poti sa faci pacura, benzina, vopseluri, plastice, etc. Ma rog, socialism si dezvoltare in acelasi loc nu s-a intamplat nicaieri in lumea asta, si nu se va intampla niciodata pentru ca cine imparte, parte isi face peste tot si de obicei, nu oamenii straluciti se ridica la conducere, indiferent ca vorbim de socialism sau de capitalism. Singurul avantaj al capitalismului, din punctul de vedere al conducatorilor “intunecati” este ca capitalismul vine doar la pachet cu democratia si invers, si prin urmare, in capitalism, un idiot poate sa ocupe un loc cel putin patru ani. Este adevarat, ca in locul lui va veni un alt idiot dar din frecusul asta intre cele 2-3 partide, din cand in cand, se mai regleaza unele devieri si societatea face progres impinsa inainte de competitie si efort sustinut al celor care muncesc si vor mai mult.

Venezuela a ramas fara curent deoarece nu are bani sa cumpere. Nu doar pretul petrolului este de vina ci si indatorarea extrema si proasta organizare a economiei. Nu stiu in amanunt situatia, dar ne putem imagina ca asa cum Ceausescu avea tot felul de proiecte aiuristice imbecile si care au distrus generatii intregi, partidul socialist aflat la conducere in Venezuela nu poate avea alte idei bune, de vreme ce nu din extraordinara administrare si calitatea oamenilor sai a ajuns la putere ci pentru ca a promis pomeni electorale si a amagit lumea.

Uitandu-ma pe indicatorii economici ai Venezuelei, mi-a atras atentia un amanunt interesant: numarul de oameni care muncesc: 13 milioane (din total 30 de milioane). As face aici o mica paranteza: cu privire la munca, in general se foloseste indicatorul numit rata somajului care calculeaza un fel de procent din forta de munca apta, al oamenilor care sunt inregistrati ca au avut un loc de munca recent si in prezent ia ajutor de somaj. Rata somajului poate fi inselatoare: sunt tari care ofera un ajutor minim atat de mare incat pentru multi oameni nu mai este tentant sa se angajeze ci prefera sa traiasca pe ajutorul de somaj oferit de stat. Altfel spus, sunt sclavi care primesc mancare si niste conditii minime de trai de la rege (stat), cu promisiunea sa nu se rascoale impotriva regelui (statului) cum s-ar intampla daca acel ajutor nu ar fi oferit. Fara ajutor social minim rezonabil, populatia ar fi nemultumita, muritoare de foame, ar scoate furcile si i-ar goni pe conducatori. Asa insa, “stabilitatea sociala” este garantata. O astfel de tara este SUA care ofera chiar un card sclavilor: EBT card despre care am mai tratat aici, articolul fiind inspirat de acest videoclip: