Evoluţionismul şi simţul estetic

sing-monkeyNu ştiu cum explică evoluţionismul simţul estetic. Poate că îl explică ca pe o reacţie chimică ce are ca scop să ne relaxeze simţurile în vederea pregătirii pentru următoarea vânătoare şi să ne producă nu ştiu ce hormoni care nu ştiu ce funcţie au, dar cu siguranţă aceasta este importantă pentru evoluţia speciei, pentru că dacă nu ar fi, nu s-ar povesti, adică evoluţia – un proces prin care redundanţele sunt eliminate şi doar optimul este conservat şi stimulat – nu ar fi generat şi nici permis dezvoltarea acestei funcţii. Sau dacă nu pentru vânătoare, cel puţin pentru dezvoltarea socială s-a dezvoltat la om simţul estetic.

De altfel, nu ştiu dacă aţi observat, dar când evoluţioniştii nu pot să explice de ce omul sau un animal, sau chiar o floare are o anumită funcţie X sau manifestă un anumit comportament Y, bagă chestia cu “rol social”, adică chestia X sau Y, care nu e utilă la vânătoare sau sex, s-a dezvoltat pentru ca să ajute comunicarea între indivizi şi dezvoltarea socială sau de haită. De exemplu, trandafirul roşu era roşu ca să comunice la vaci să nu îl mănânce.

Mi s-a pus pata pe ahtiaţii evoluţionişti în legătură cu simţul estetic pentru că ramân uimit uneori până unde ajung cu presupunerile nişte pseudo-cercetători care doar de dragul de a folosi un limbaj trandy şi o argumentaţie spicy, atunci când vor să lase publicul cu gura căscată, bagă o deducţie de asta aberantă, de genul: “oamenii se relaxează când aud un ciripit de păsărele deoarece în decursul evoluţiei am învăţat că sunetul păsărerelor înseamnă că totul e OK împrejur. Doar când e linişte trebuie să ne îngrijorăm” (iote discursul despre cum ne afectează sunetele). Acum omul nu e el prea cercetător, e un mic afacerist care învaţă lumea chestii despre cum ne afectează sunetele. Nu a putut spune prea multe lucruri in discursul de la Ted, dar deşi chestia asta pare interesantă, pe mine m-a şocat până unde a mers alienarea asta mintală cu evoluţionismul încât să nu ne putem scărpina în … fără să dăm o explicaţie din trecutul nostru cel de multe milenii în care ne-am târât prin grote şi am vânat mamuţi. Nu doar că domnul cu chelie nu are probabil nici în chin nici în mânecă cu evoluţionismul, adică pun pariu că nu a studiat el cum reacţionează de exemplu maimuţele la anumite sunete ca măcar într-o logică evoluţionistă aflându-se, să extrapoleze la oameni să zică, da dom’le, cimpanzeii se calmează când le cântă piţigoiul, dar omul pretinde că ştie ce efect are sunetul asupra stărilor de spirit ale omului, adică aş avea oarece pretenţii de la el să aibă un minim bun simţ să admită că ciripitul păsărelelor ne relaxează pentru că este pur şi simplu frumos, ne trezeşte poate amintirea unei plimbări plăcute prin parc alături de o fiinţă dragă, sau poate ne aminteşte de o poezie frumoasă cum ar fi “somnoroase păsărele”. Deh, ei nu îl au pe Eminescu săracii, poate de aia sunt atât de alienaţi spiritualiceşte şi omeneşte în general. Poate de aceea caută să măsoare cu o banală riglă evoluţionistă acolo unde Dumnezeu a sădit un pattern de fractal infinit de frumos, de complex şi de sensibil. Şi poată că în lungimea aia de undă plantată de Dumnezeu se găseşte misterul care ne face să tresărim când auzim cântecul unei păsărici, dar noi dăm pe altă frecvenţă şi astfel auzim doar un banal chatter indescriptibil, o teorie seacă şi stupidă care nu are nu doar o minimă bază ştiintifică dar nici măcar bunul simţ să admită că habar nu are de ce omul are simţ estetic şi de ce unora le place roşul iar altora albastrul.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~  ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Alte recomandări:

We are doomed! Evolutia favorizeaza cocalarii