Ați plăti 200$ în plus pentru un iPhone Made in USA?

Am folosit deseori în articolele mele termenul de “capete vorbitoare” pentru a descrie realizatori de emisiuni sau invitați cu titluri pompoase de experți sau analiști care spun prostii. Un astfel de cap vorbăreț este de exemplu Moise Guran care are o gândire atât de sucită încât deseori se contrazice chiar și pe sine. Am dat acest exemplu pentru a exemplifica, însă evident că Moise nu este o raritate.

Majoritatea celor care apar la televizor sunt “capete vorbărețe” în sensul ca asta le e meseria, pe asta câștigă ei bani. Pe faptul ca vorbesc și nimic altceva. Dacă capetele vorbitoare chiar ar știi lucrurile despre care vorbesc, nu și-ar pierde timpul la televizor, ci ar fi la muncă unde ar câștiga mai mulți bani decât plătește ecranul de sticlă.

Nu vreau să spun că nu există excepții. Pentru că am dat un exemplu negativ, aș dori să dau și unul pozitiv: Denise Rifai de la Realitatea TV. Pentru o știristă de prime time news, Denise înțelege mai multă economie decât 90% dintre parlamentarii noștri și decât 80% dintre miniștrii pe care îi avem. Evident, după părerea mea.

Fenomenul capete vorbitoare nu este specific românesc. Iată un exemplu recent de la MSNBC, un trust de top din SUA pe subiectul economie-finanțe: un analist invitat la emisiune să discute despre Apple, a sugerat că pentru a răspunde apelului heirupist al lui Trump de a produce în SUA, Apple ar putea produce un model “special edition” pe care să scrie Made in USA și pe care să îl poată vinde cu un preț mai mare cu 200$, făcând chiar o marjă de profit mai mare decât la produsele din China (ca fapt divers, probabil productia în SUA ar mari costul cu mai mult de 400$ – părerea mea)

Ideea este atât de imbecilă întât și reporterul a întrebat în platou: cine ar plăti pentru acelasi telefon 200$ în plus doar pentru că scrie pe el Made in USA? O întrebare logică la care “expertul” a răspuns că ar fi un “special edition” și că ar fi “un hit”.

Evident că Apple nu are nici un motiv să mute producția în SUA, nefiiind încă strâns cu ușa de nici o taxă. Și chiar când Trump va introduce taxe, Apple va fi ultimul care să sufere, având deja o marjă de profit foarte mare. Ba chiar, e posibil ca Apple să nu fie nevoie să mute nimic din producție în SUA chiar în cazul introducerii taxei.

Pe lângă aceste amănunte, Apple mai are în spate o rezervă imensă de lichidități cu care nu știe ce să mai facă. Deși au distribuit dividend record (2.23) în 2016 și deși investesc aproape jumătate din profit, Apple încă are fonduri să poată supraviețui multor competitori în viitoarea iarnă a războiului tarifar. Un iPhone Made in USA o să vină poate abia când chinezii o să confiște fabricile Apple în cazul tensionării relațiilor sau când Trump o să interzică explicit importul produselor Apple.