Primăvara se apropie de România

Tensiunile acumulate in societate mai devreme sau mai tarziu ies la iveala, vrem-nu vrem. Sa luam exemplul Turciei: numit tigrul euro-asiatic, economia minune care creste vertiginos pe timp de criza in timp ce Europa se zbate in chinurile refacerii, Turcia s-a schimbat peste noapte din Alba ca Zapada in Muma Padurii. Nu a fost de ajuns aceasta crestere si nici schimbarile majore produse de Erdogan – multe aprobate de marea parte a populatiei si confirmate la alegeri – pentru a feri si Turcia de acest nou “feeling” care se naste in lume numit “occupy”, “primavara araba”, “indignados” etc.

Iata deci un caz paradoxal, cu totul de exceptie: o economie care duduie, o tara intr-o reforma vertiginoasa ba chiar cu multe schimbari democratice care nu pot fi contestate dar care are totusi parte de o mini-revolutie. Sau poate o revolutie mai maricica, mai degraba, desi deocamdata noi nu stim si nu putem sa spunem. Dar poate tocmai aceasta exceptie va confirma regula. Care regula ar cam fi ca popoarele au cam ajuns sa naparleasca clasa veche de politruci oligopolisti si incompetenti.

Turcia este un caz special prin aceea ca ea este insasi divizata, este o tara cusuta cu ata din vreo 3 sau 4 bucati si sta unita impreuna mai mult de frica bastonului decat din vreo alta cauza. Dar daca intram in Europa, cate hibe si cate probleme nu gasim …

Ne vom rezuma la cele economice. Criza de departe nu a trecut, si nici nu a inceput sa treaca, inca nu am ajuns la “bottom”, revenirea este precum luminita de la capatul tunelului din romania post-decembrista aflata intr-o perpetua tranzitie. Noi romanii ne-am obisnuit si ne-am adaptat la tranzitia continua catre Europa care nu se mai termina si peste noapte ne-am gasit intr-o alta tranzitie, una mai globala si mai … istorica ca sa nu deviem in caracterizari prea elaborate.

Specific acestei tranzitii este mai ales faptul ca nu ne-am dat inca seama ca aceasta criza a venit aici ca sa ramana cu noi si tot ce fac politicienii este sa ne afunde si mai mult. O explica pe indelete Oana Osman de la Capital, cu privire la un aspect: interventionismul in reglementari. Dar daca ar fi doar problema asta. Iata doar inceputul articolului care explica extrem de succint dar patrunzator pervertirea pietei libere de catre stat:

Intervenţia statului creează dependenţă în economie şi, asemeni oricărui drog, e greu de abandonat odată ce organismul s-a obişnuit cu el. Subvenţii, măsuri protecţioniste sau alte ajutoare dau la început o stare de bine, dar efectele adverse apar rapid, iar pacientul are nevoie de doze noi, tot mai tari, pentru a le atenua. Economia UE dă semne că a ajuns deja un pacient în stare de sevraj. Din păcate, singurul care ar putea să o treacă la dezintoxicare e cel mai mare furnizor de droguri economice – statul. Autorităţile europene nu pot concepe că pentru efectele adverse dezastruoase ale măsurilor intervenţioniste poate exista alt tratament decât o doză nouă, şi mai puternică, de narcotic. Finalul e mereu dramatic. La Bruxelles, nimeni nu a învăţat nimic din greşelile trecutului. (Sursa: CAPITAL)

programul-prima-casaO mica mare completare am aduce la acest articol si la acest subiect in genere. Pe langa tragi-comedia interventionismului statal mai avem parte si de o alta fatada la fel de tragi-comica: toata treaba asta se face sub un stindard plin de pozitivism. Fie ca e vorba de protectie, stimularea unui sector sau cresterea investitiilor,  toate masurile interventioniste pot fi cu greu atacate deoarece putini le inteleg si mentalul colectiv nu doar ca le accepta dar de multe ori chiar le solicita. Sa luam de exemplu programul Prima Casa care a stimulat sporirea cifre de afaceri a bancherilor, limitarea scaderii activelor (care ar fi cerut aporturi la capital mult mai substantiale), oferirea de munca la niscavai constructori si garantarea unui exit pe profit la investitorilor prinsi pe picior gresit in urma caderii pietei creditelor. Toata lumea a avut de beneficiat din programul asta, am putea spune cu usurinta, deci a fost unul bun, pozitiv. Cine insa este constient de ce s-ar fi intamplat daca acest program nu proptea artificial preturile si nu producea atatea distorsiuni in domeniul bancar si in imobiliare? Ne imagina oare ce s-ar fi intamplat daca preturile ar fi picat in ritmul in care pornisera si ar fi ajuns in sfarsit acolo unde vor ajunge oricum mai tarziu dar poate atunci va fi prea tarziu pentru a reporni economia?

De ce am facut aceasta mica paranteza? Pentru a explica un fenomen greu de definit dar prezent in toate sferele societatii, de la economie, pana la politica: cutremurul nu poate fi oprit. Daca tensiunile se cumuleaza in placile tectonice, oricat de mult ne-am incorda noi si am incerca sa departam pericolul cutremurului nu vom reusit. Tot ce putem face este sa fim pregatiti de impact, dar mai devreme sau mai tarziu, orice tensiune cumulata si neeliberata la vremea ei, va putea fi tinuta sub control doar pentru o vreme, pentru ca mai apoi se va elimina, poate cu o intensitate chiar mai mare decat daca ar fi fost lasata sa se consuma la momentul initial.

Credeti ca in Turcia, de la un amarat de parc s-au rasculat oamenii? Nu! Toate tentativele de a limita drepturile democratice si toate miscarile inspre extremism au fost taxate de oameni. Femeile turce se tem ca pe viitor vor fi nevoite sa poarte val tot timpul sau alte drepturi le vor fi afectate. De aceea, chiar daca pana acum le-a fost frica sa protesteze, acum nu le mai este. Si tot asa, putem sa mai gasim inca cateva conflicte specifice turcilor.

La noi insa ce sa mai vorbim, la cata nemultumire s-a acumulat in popor cu privire la falia intre promisiunile facute de USL-isti si rezultatele pe care le putem vedea. Si nu doar la aspectele economice ma refer dar sunt mult mai multe potentiale grenade care stau sa explodeze de la cazul Chevron sau Rosia Montana pana la modificarea Constitutiei pe sustache sau a limitei de participare pentru validarea unui referendum.

A venit primavara in Turcia deocamdata. Cea mai apropiata localitate intre noi si turci este Vama Veche, daca nu ma insel. Zilele astea, la Vama Veche au venit niste bulgari sa protesteze. Asta e doar inceputul, habar nu au guvernantii ce vanturi de primavara o sa bata in curand …

Siria – punctul de cotitură pe tabla de șah a imperiilor

Zilele astea se intampla noi miscari pe frontul Siria.

Sauditii pun presiune pe Obama sa “rezolve” problema, adica sa le ofere arme teroristilor. Al-Assad a rezistat pana acum si este evident ca superioritatea armatei siriene si atractia populara pe care Al-Assad o are, mai ales dupa ce poporul a vazut “aternativa” oferita de Al-Qaeda, nu pot sa duca mai departe acest conflict si e treaba de timp pana cand rebelii vor pierde pozitiile. Obama nu prea mai stie nici el ce sa faca. A fost pana acum sfatuit prost, treburile in Siria nu au mers la fel de usor ca in Libia sau Egipt si lucrurile se complica. SUA au acceptat compromisul sa se alieze cu teroristii Al-Qaeda – cei care au dat jos cu turnurile, remember? – de dragul unor jocuri geopolitice mizere despre care nu vom detalia prea mult acum, mentionand pe scurt doar ca in SUA exista un puternic lobby pro-razboinic care cauta largirea si propagarea unor zone de conflict doar pentru a avea “piata de desfacere”. Obama e la mijloc intre ambitiile sauditilor si temerile israelienilor. Pe de o parte, pentru Arabia Saudita, un stat arab national prosper cum era Siria prezenta o amenitare  vitala pentru regimul tribal mentinut uimitor in acest stat inapoiat prin puterea petrolului si a armatei americane. De aceea, nu doar ca interesele lor s-au potrivit cu “trendul” in zona, dar sauditii chiar vor sa rezolve cat mai repede problema si de aceea pompeaza fonduri si lobby la Obama pentru ajutorarea rebelilor.

Israelul se teme insa de potentialul de risc prezentat de aceste grupuri de islamisti fundamentalisti teroristi care maine-poimaine vor indrepta armele spre Israel dupa ce vor fi terminat cu Al-Assad. Aflat inca oficial in razboi cu Siria, Israelul este interesat de caderea regimului Al-Assad dar nu cu orice pret. Un stat national puternic si cu o armata puternica cum era Siria, sustinut de o mare putere ca Rusia, nu era tocmai un vecin placut pentru Israel, dar nici o zona sub controlul unor teroristi inarmati cu tehnologie americana nu este nici o alternativa prea interesanta, de aceea Netanyahu il impinge pe Obama din partea cealalta.

Obama a tot sperat ca operatiunea sa reusasca fara stres prea mare, doar cu o mana de forte speciale, arme normale (nu tancuri, nu anti-aeirene) dar mai ales fara interventia terestra. Sa nu uitam ca SUA e in criza, bugetul e drastic taiat, anul asta au inceput sa taie din asigurarile medicale si problemele financiare sunt mari. Obama ar taia si mai mult de la armata daca ar avea puterea, iar un nou razboi terestru e tocmai ce ii lipsea acum. Foarte probabil, daca va fi nevoie, Obama va cere ajutorul lui Erdogan pentru invazia terestra si de aceea americanii au trimis vreo 200 de oameni deja in Iordania – probabil suportul tehnic pentru o divizie terestra care inca nu stim daca va fi americana sau turceasca.

Ajungem asadar la vizita recenta a ministrului de externe al Rusiei in Turcia. Care ministru tocmai ne-a aruncat recent o avertizare directa care ar trebui sa puna multe semne de intrebare policitienilor nostri, dar evident noi preferam sa bagam capul in nisip si sa speram ca nu pica nici o bomba. Deci, Lavrov a mers la turci si i-a amenintat sa nu accepte interventia directa si sa o lase mai moale cu sprijinul pentru rebeli. Probabil in discutiile directe, Lavrov a subliniat cum bine stiu sa faca rusii ca Al-Assad nu va pica iar daca din intamplare va pica, isi fac sperante degeaba daca americanii cred ca vor face din Siria ce au facut din Libia. Evident din motivul bine stiut: baza militara ruseasca din Marea Mediteraneana pe care rusii au subliniat de mai multe ori ca au nevoie de ea, functioneaza, si va functiona. Mie unul mi se pare ciudat cum de americanii nu inteleg ambitia rusilor cand e vorba de capurile lor de pod: daca rusii au nimerit intr-un loc intr-un moment anume, cu greu vor reusi sa plece de acolo si il vor pastra cu orice pret, chiar daca pentru ei nu prezinta mare valoare strategica. Avem un exemplu cu Armata a 14 din Transnistria: desi nu le foloseste la nimic, sau nu suntem noi capabili sa intelegem prea mult, rusii o pastreaza de atatia ani cu cerbicie. Cu siguranta, obsesia pentru astfel de capete de pod are vreo legatura si cu teama ancestrala a rusilor de a fi inconjurati din toate partile. Ursul are nevoie de teritoriu si nu permite ca unde marcheaza el cu urina o locatie, sa vina altii si sa faca ce vor, chiar daca ei nu au nici in chin nici in maneca cu acea zona.

Nu ma pricep prea bine la armata si razboi, dar ma indoiesc ca o amarata de baza cu 50 de oameni si doar o nava pentru reparatii, sa aiba o importanta geostrategica atat de mare in vremurile de azi cand navele au o autonomie sporita, ca sa nu mai vorbim de submarinele nucleare si cand principala putere sta mai ales in avioanele high-tech si in electronica. Rusii sunt insa mandri si vor sa aiba si ei unde sa patruleze, vor sa aiba pretext ca sa isi plimbe flota prin Bosfor si alte de-astea. De aceea, deci, cu toata presiunea americana, israeliana, turceasca si araba, al-Assad rezista doar pentru ca Rusia are nevoie de el.

Sa vedem pe scurt si cu ce au incercat sa ii convinga rusii pe turci, ca la turci nu cred ca prind avertismente ieftine precum cele plasate Romaniei pentru care Lavrov nici nu s-a mai sinchisit sa vina pana la Bucuresti pentru a ni le transmite. O prima pozitie de constrangere pe care rusii o au fata de turci este furnizarea de gaze naturale. Turcia are o economie vibranta si in crestere, cu nevoi din ce in ce mai mari de energie, iar Rusia este deja un furnizor de baza al Turciei. Sa nu uitam ce rol joaca Rusia pentru Germania si cat de mult se pleaca nemtii in fata rusilor pentru gazele ieftine care incing exporturile nemtesti. Turcia se afla cam in aceeasi situatie: daca vrea dezvoltare va avea nevoi din ce in ce mai mari de gazele rusesti dar si de cele ale statelor foste sovietice din Caucaz. Turcia are deja cateva proiecte de conducte cu vreo 2-3 state din zona care trec prin Georgia. In Georgia se pare ca are loc un transfer de putere, noul presedinte este un pro-rus si desi nu stim in ce masura noua putere ar fi dispusa sa asculte de ordinele rusilor si sa le taie conductele acestora, probabil nici turcii nu stiu prea bine, deci rusii pot sa ii avertizeze si cu asta.

Nu in ultimul rand, rusii i-au avertizat pe turci cu privire la exploatarea resurselor de gaze din Marea Mediteraneana. Desi s-a dat inapoi de la cererea recenta de ajutorare a Ciprului, problemele cipriotilor abia incep acum si rusii pot oricand sa vina si sa infiga cateva platforme, aparate de cateva nave rusesti. Parerea mea este ca economic rusii nu au prea mare interes in colaborarea cu Ciprul in Marea Mediteraneana, insa strategic se folosesc de legaturile stranse, de nevoia Ciprului care a fost marginalizat de puterile vestice si cu siguranta turcilor nu le-ar conveni deloc ca rusii sa sprijine si mai mult Ciprul si sa se asocieze in exploatarea zonelor maritime. Sa facem un mic scenariu: Cipru are nevoie de bani. Cipru insa nu are armata Rusiei si nu poate exploata de unul singur (evident prin contracte cu firmele americane) zonele maritime. Ciprul insa vinde rusilor drepturile legale actuale (sa nu uitam ca nici un stat cu exceptia Turciei nu recunoaste Ciprul de Nord) de a exploata aceste zone. Turcia ce va face, va ataca navele rusesti? Rusii avand acoperirea legala internationala evident vor avea tot dretpul sa se apere si daca turcii vor ataca, NATO este foarte posibil sa nu fie obligat sa intervina direct si exista mari sanse sa ii lase pe turci de capul lor, pentru a evita o escaladare si mai mare a conflictului. Ar porni SUA un razboi mondial in cazul unor mici skirmish-uri eventuale intre turci si rusi pe baza exploatarii gazelor din Mediteraneana, doar de dragul turcilor? Ma indoiesc, deci rusii pot sa avertizeze turcii cu asta. Este adevarat ca deocamdata rusii au zis pas la Cipru, dar foarte probabil este doar o situatie de moment. Banuiala mea este ca rusii asteapta ca problema cipriota sa se escaladeze si mai mult pentru a putea obtine un avantaj si mai mare. Sa nu uitam ca rusii deja ii au la mana pe ciprioti cu creditul de 5 miliarde pe care cu siguranta cipriotii nu il vor putea plati nici peste o suta de ani. Tare mi-e teama chiar ca rusii au ales sa mai astepte putin si cand e momentul sa obtina chiar mai mult decat ar fi obtinut daca ii ajutau acum pe ciprioti.

Iata cum ambitiile stupide ale americanilor in Orientul Mijlociu pun Europa intr-o situatie destul de nasoala si creaza premize pentru escaladarea unor conflicte mult mai periculoase decat jocurile marunte ale unor “death squads” care destabilizeaza statele nationale puternice cu scopul de a produce mini-state, zone de haos si “tinuturi autonome” care pot fi usor manevrate si controlate de americani. Totul pentru un singur motiv: apararea dolarului. Dar asta e o alta poveste …

Prietenia americano-turcă

Se spune că o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte. Şi cu adevărat poza care a făcut înconjurul lumii în care preşedintele Obama ţine în mâna o bâtă de baseball în timp ce vorbeşte cu preşedintele Turciei, spune mai mult decât o mie de cuvinte. Nu m-ar mira insa ca in realitate Obama sa vorbeasca la telefon cu Ponta, dar nici nu vreau sa imi imaginez ce a simtit poporul turc cand Casa Alba a publicat pe internet aceasta poza si a mai si specificat cu cine sta de vorba Obama. Cat de imbecili si cat de rautaciosi trebuie sa fie americanii care s-au decis sa introduca si aceasta mentiune. Oare nu puteau pur si simplu sa puna poza si sa o descrie “Presedintele la telefon cu un sef de stat”, ca sa arate cat de muncitor este Obama si cum rezolva el problemele lumii intre doua lovituri cu bata? Nu! Cei care au pus poza au vrut musai sa se stie cu cine sta de vorba Obama si au vrut clar sa umileasca poporul turc.

Despre coliva turcilor am mai scris aici, cand inca turcii nu se bagasera pana peste gat in conflictul NATO-Siria. Azi, dupa ce s-au cam jucat cu focul, turcii au si ei o problema cu kurzii. Incet-incet coliva li se fierbe si bata lui Obama ne spune multe.

S-a fiert coliva turcilor?

“Un mare semn pentru agareni” era formularea folosita intr-o veche profetie cu privire la razboaiele care vor zgudui Europa in al optelea veac prin care autorul dorea sa spuna ca turcii vor prinde curaj mare intr-o anumita circumstanta si manati de acest curaj isi vor taia singuri creaca.

F4 Phantom – doborat de sirieni

Intr-adevar semne mari vad turcii azi si se vad deja o mare putere regionala membra NATO, cu una dintre cele mai mari armate din NATO dupa SUA, cu o pozitie geostrategica extrem de importanta si cu o economie la fel de fierbinte care se supraincinge din cauza cresterii necontrolate: Turcia, precum China si Germania, fiind tari producatoare, beneficiaza acum imens de pe seama crizei creditelor si a crizei europene.

In plus, pe langa cele mentionate mai sus, exista o renastere islamista in Turcia si un presedinte foarte mandru de el si de tara lui si care crede ca poate sa joace un rol mai mare decat a facut-o pana acum Turcia, iesind uneori din sfera imperiului anglo-american si incercand marea cu degetul prin initiative si actiuni proprii.

Cert este in cazul Turciei, ca Rusia nu va tolera atacarea Siriei, nici de turci si nici de NATO. Am mai explicat intr-un articol mai vechi de ce pentru Rusia, Siria si Iranul nu sunt Libia, mai ales de cand Putin a revenit la conducere.

In Siria nu va fi pace prea curand la cum se desfasoara treburile. Opozitia are arme si sustinerea discreta a NATO si precum in Libia va presa continuu in structura actualei puteri care incet-incet va fi nevoita sa foloseasca deplin toate capabilitatile pe care le mai are. Iar doborarea avionului turcesc tocmai asta dovedeste. Regimului lui Assad i-ar conveni escaladarea conflictului tocmai pentru ca stie ca oricum nu poate rezista inflitrarilor si luptei de gherila cu teroristii islamisti, prin urmare va arunca in joc toate armele, iar doborarea avionului turcesc tocmai asta a incercat, sa ii starneasca pe turci si sa dea pe fata un conflict mocnit care deja arde destul de fierbinte.

Bineinteles NATO se teme de Rusia si tocmai de aceea nu a atacat Siria precum a facut-o in Liban, unde situatia era oarecum alta: regimul nu avea suportul populatiei si armata era jalnica. Siria insa are armata si a dovedit ca poate dobora avioane NATO, ceea ce complica lucrurile. Este clar ca NATO daca vrea sa “rezolve” cat mai repede problema anul acesta si sa nu intre in toamna-iarna, cand un razboi nu l-ar ajuta deloc pe Obama in alegeri, trebuie sa faca ceva. NATO ar prefera insa ca atacul sirian sa fie mai fara echivoc pentru a putea justifica in fata Rusiei necesitatea interventiei, ca consecinta a atacarii unui stat membru NATO. Chiar si asa, Rusia nu va accepta bineinteles, din motivele mentionate in articolul anterior.

Ce va face deci Rusia in cazul unui atac? Intr-o actiune minimala, Rusia va trimite ceva nave inspre Siria, adica prin Bosfor, adica pe langa Constantinopol. Vor avea insa dreptul rusii sa intervina? Bineinteles, ca nu, doar daca intre timp nu vor face un tratat cu Siria, ceea ce este putin probabil. Rusii vor cauta insa si ei motive de harta si vor astepta o miscare gresita a NATO, speculand tot pe irascibilitatea lui Erdogan. Nu excludem deci ca turcii vazand cat de puternici sunt impreuna cu NATO si cat de rapida a fost reactia impotriva Siriei, simtindu-si onoarea spalata, vor incerca sa rezolve oarece probleme mai vechi si cu grecii si vor umbla la granita maritima. Rusii fiind prin zona insa, se vor lega de tratatul armat pe care il au cu grecii prin care se angajaza sa apere proiectul South Stream de orice pericol venit de la o tara adversara. Din pacate nu imi mai amintesc referinta unde am citit negru pe alb aceasta mentiune si unde sa zic eu referirea era specifica la protectie militara. Voi oferi insa pentru cei interesati de relatiile ruso-grecesti, o stire nu foarte veche (Octombrie 2011):

Russia’s (LST) Tsesar Kunikof, a forerunner landing warship, is already in the Aegean and getting ready to enter Evros! For the first time in history, and in the framework of sending a clear message to Turkey that they will stand by Greece’s side, Russian marines will march along side of Greek soldiers in this year’s October 28th “OXI” parade! (sursa)

Este adevarat ca grecii sunt visatori si le place si lor sa se afiseze ca prieteni buni ai rusilor si ca protejati ai armatei rusesti. Paradoxal, caci si Grecia si Turcia sunt in NATO, nu? Iar Turcia incearca sa intre in UE, in timp ce Grecia de asemenea declara ca vrea sa ramana in UE mai abitir ca oricare alta tara, iar ultima votare a dovedit asta. Nu putem asadar sa dam doi bani pe perspectivele grecilor in aceasta privinta, dar sa analizam putin interesul rusilor intr-un potential scenariu pe care l-am mentionat: atacarea de catre NATO a Siriei pe baza unor conflicte cu Turcia sau poate chiar pornind de la doborarea avionului turcesc de catre Siria.

Cert este ca rusii nu vor sta cu mainile in san ca in cazul Libiei cand Medvedev a tradat interesul rusesc si nu a prevazut pericolul extinderii primaverii arabe catre est si nord. Putin insa dupa toate necazurile pe care le-a avut in alegeri si mai ales dupa, prin manifestatiile stridente si continue care il contesta are insa o cu totul alta perspectiva si motivatie. Putem sa intelegem ca Putin nu va accepta precum Assad ca americanii sa-si plaseze cartitele in jurul sau si sa-l sugrume ci va riposta cu prima ocazie, asa cum a facut-o si in Georgia.

Ar mai fi cateva subiecte de tratat la capitolul Turcia/Rusia/Grecia dar le lasam pentru alta data doar mentionandu-le:
– Rusia tocmai a salvat Ciprul de la faliment deschizandu-le o linie de credit pentru recapitalizarea bancilor; nu stiu insa daca chiar le vor oferi 5 miliarde, dar nu m-ar mira avand in vedere ca si Islandezilor le-au dat 1 miliard; pentru milionarii rusi Cipru este a doua tara mama: are impozite mici, are banci “flexibile” deschise catre oamenii de afaceri rusi, este aproape de rusi si bineinteles, ofera turism de calitate
– Turcia are mari probleme daca Siria va pica; culmea culmilor cat de prosti pot sa fie turci si sa nu inteleaga ca daca ei tot accepta ca peste tot statele nationale sa fie destramate si facute bucati (precum s-a intamplat cu Libia), le va veni si lor vremea o data, avand in vedere ca a treia parte din Turcia sunt kurzi care maine poimaine incept si ei primavara kurda;
– relatiile ruso-turce sunt doar in aparenta bune; cata vreme Turcia a incercat sa aiba o voce aparte, a convenit Rusiei; daca insa Turcia va continua sa plaseze sistemul anti-radar al NATO relatiile cu Rusia vor trece evident la extrema negativa instant;

 

UPDATE 1 Iulie 2012: Rusia a fost implicata in doborarea avionului turcesc:

Diplomatic sources say Russian technicians at Syria’s missile battery control centers played key role in interception and shooting down of Turkey’s F-4E Phantom II (Sursa: Worldnews)

Pentru ce se grăbeşte Turcia

Nu inteleg de ce Turcia se grabeste. Ar fi foarte interesant de facut o paralela intre politica chineza si cea turca atat interna cat si externa, atat de afaceri cat si diplomatica. De fapt, in ziua de azi separarea intre intern si extern ca si intre afaceri, economie sau politica este inutila: interdepdentendele si conexiunile sunt atat de puternice incat nu le putem separa: ce faci in afara are impact si asupra afacerilor interne, cum merge economia influenteaza dramatic si politica. Nu ar fi Erdogan atat de popular acum in Turcia, daca economia Turciei nu ar dudui acum. Nu ar dudui economia Turciei acum, daca europenii acceptau integrarea in UE a Turciei. Ca o paranteza, daca turcii s-au descurcat atat de bine in afara UE, imaginati-va cum s-ar fi descurcat romanii, si sa nu imi ararati cu degetul spre Belarus: Belarus e doar un judet al Rusiei in care securistii rusi nu s-au tocmit bine cum sa il imparta si prin urmare a ramas inca pe dinafara.

Asadar, sa fie oare economia motivul pentru care turcii au prins curaj in ultimul timp? Dar ce sens are, si chinezii duduie, dar ei aplica strategia de la judo: de folosesti de forta si vectorul pe care este lansat deja dusmanul si il lasi sa cada singur, tu doar il directionezi si il ajuti sa se prabuseasca. De aceea China nu a facut dumping la bonurile de trezorerie americane ca sa ii ingroape pe americani, nu pentru ca le pasa de cele cateva sute de miliarde pe care le-ar fi pierdut. Oricum au mai multi bani decat au ce sa faca cu ei. Turcia, ar fi avut mult mai mult de castigat daca ar fi adoptat o politica externa mai echilibrata care sa ofere incredere investitorilor si sa o transforme intr-adevar intr-o zona emergenta cu potential imens. Din pacate, ultimele lor actiuni nu au facut decat sa puna semne de intrebare serioase eventualilor investitori, iar fara investitori dezvoltarea economica este zero.

Cu siguranta turcii au gasit de cuviinta ca momentul este oportun: americanii au probleme imense cu datoriile si cu toate eforturile lor de a distrage atentia si de a arata cu degetul spre Europa, nu va trece mult pana cand epicentrul crizei se va muta din nou peste ocean. Pe langa americani, europenii sunt zero: nu au armata si sistemul financiar este in implozie. Economia va avea de suferit, deci cu siguranta toata energia lor va fi consumata cu rezolvarea crizei. In plus, Grecia, dusmanul #1 al Turciei este acum oaia neagra si nu poate sa miste un deget cand turcii falfaie cu vapoarele prin Mediteraneana.

Muti vor spune ca conflictul asta e vechi. Istoria insa ne arata insa ca pacea este doar o stare de inechilibru intre perioadele de razboaie si conflicte in zone unde rivalii au forte echilibrate si unde unul nu l-a ras inca pe celalalt.

Sa trecem insa la motivul principal al ambalarii turcilor, mai precis al ambalarii partidului actual la putere si al lui Erdogan. Astia sunt clar islamisti si au clar sentimente puternice. Dovedesc evident ca nu folosesc ratiunea ca sa isi cenzureze sentimentele si intreprind actiuni la limita conflictului. A fost mereu asa, iarasi vor spune unii, mai ales prietenul meu grec care mi-a reamintit acum cateva zile ca mereu turcii ameninta Grecia si mereu exista skirmish-uri. Dar asta e ca si cum ai spune, da, ne jucam cu focul, si ce daca, mereu ne-am jucat. Acum insa se nimereste ca sa se joace cu focul un nebun si banuiala mea este ca nu va dura mult pana cand nebunul va aprinde dinamita si de aici vor exploda toate buteliile. Sau butoaiele, ca tot sunt Balcanii numiti “butoi de pulbere”. Iata ca putina bulgareasca tocmai a explodat puţin, deci ne meritam eticheta.

Pana unde vor merge amenitarile si gesturile necugetate ramane de vazut. Pe scurt: turcii se cred puternici, cred ca SUA si Europa pierde din putere, cred ca Israelul este din ce in ce mai inconjurat si prin urmare vulnerabil, nu ii inghit pe evrei, viseaza si ei ca semiluna sa lumineze de la est pana la vest, iar natalitatea emigrantilor musulmani din Europa ii indreptateste la asemenea sperante, si pur si simplu s-au gandit ca acum este momentul.

Se vor limita ei la o amarata de platforma de extragere a gazului din mare? Oare doar pentru asta fac ei valva? Ma indoiesc. Turcii vor altceva dar se supraestimeaza.

Nu am enuntat opiniile de mai sus doar ca un ecou al unor profetii foarte faimoase despre un potential razboi in Asia Mica. Am enumerat doar niste idei si un mare semn de intrebare: pentru ce se grabeste Turcia?

Orice logica si orice strategie i-ar indemna clar pe Turci sa caute echilibrul, sa continue dezvoltarea economica si sa beneficieze de atuul principal pe care il au: economia decuplata de sistemul financiar putred mondial, independenta politica, pozitia geostrategica, etc. Ei insa doresc sa se afirme militar mult prea repede, incearca sa rezolve probleme care sunt mult peste puterea lor si in plus au o carca de minusuri care ii pot oricand pune pe genunchi din nou, cum ar fi problema kurda sau relatiile proaste cu Rusia. Din nou repet, China face lucrurile cu totul altfel, desi si ei cauta expansiune, dominatie si mandrie.

Articole despre Turcia:

Turkey’s Economy Keeps Humming
Turkey snubs EU, US calls for Cyprus thaw

Rusia vs Turcia

“Under the UN Convention on International Law, among 162 other signatory states, including Cyprus, each state has sovereign rights in its EEZ for exploring, exploiting and protecting both live and non-living natural resources, including water, the seabed and subsoil,” said Lukashevich in comments made on August 19th and reported by Defencenet.gr (in Greek).

http://www.cyprusnewsreport.com/?q=node/4540

Dar de ce i-ar ajuta rusii pe ciprioti? Iataun motiv: Russia May Lend $3.4 Billion to Cyprus as Fiscal Woes Mount. Dar oare rusii chiar nu ii inghit pe turci? Iran zice ca sistemul de radar al NATO pe care il detine Turcia va fi o amenintare pentur rusi. Si americanii inca nu au plasat scutul antiracheta la turci

Tocmai cand incepusem sa nu prea mai cred in profetii legate de … Marea Grecie, iata ca nu suntem departe de implinirea lor.

Libia – încă un pas către Iran

Alungarea lui Gaddafi din Tripoli le da un nou avant americanilor in cruciada araba. Daca aceasta se va sfarsi in Iran sau va continua spre China prin Pakistan ramane de vazut. Tot de vazut ramane si daca nu cumva Turcia va fi folosita ca agent de interventie asupra Siriei pentru a nu pierde din momentumul deja castigat. Este insa o problema: Turcia in ultimul timp are asipratii de putere globala, doreste sa renasca Imperiul Otoman. Dupa ce a reusit sa baga pumnul pe gat laicismului reprezentat de armata si dupa ce a pus economia pe o baza solida de dezvoltare, Erdogan are acum timp sa se ocupe de “problemele” externe. Iar una dintre aceste probleme este problema palestiniana si pas cu pas s-a ajuns ca acum cateva zile Turcia sa ameninte cu taiarea legaturilor economice cu Israelul pentru ca acesta nu si-a cerut scuze pentru atacul asupra Gaza Freedom Flotilla, care atac a avut loc acum un an.

Ce este insa ingrijorator cu Libia este ca comandantul operatiunii din Tripoli este membru Al-Qaeda, a fost prieten cu al-Zarqawi si se pare ca vom avea un Afganistan mai aproape de noi. Oare vor americanii sa muteAafganistanul mai aproape, ca sa mai taie din costuri? Nevoie de razboi este pentru ca complexul militaro-politic care conduce SUA are nevoie de contracte, insa bani nu prea mai sunt, asadar un Afganistan mai aproape de europeni unde vor putea si acestia sa contribuie, probabil va fi unul dintre scopurile primare ale operatiunii “Primavara Araba”.

1 3 4 5