Mai poate fi ceva pozitiv in ziua de azi?

Şi lumina este dulce şi plăcut este ochilor să privească soarele.
Chiar dacă ar trăi mulţi ani, omul să se bucure de toate şi să-şi aducă aminte de zilele cele din întuneric, căci multe vor fi. Tot ce se întâmplă este deşertăciune.
(Eclesiastul 11, 7-8)

Mai putem auzi oare de ceva pozitiv in lumea de astazi? Cu greu! Daca ne uitam la TV vedem aresturi, crime, furturi, razboaie, certuri intre mafioti si multe alte lucruri putin placute. Ca sa nu mai amintesc de catastrofele ocazionale recente cauzate de ploile torentiale. Este de ajuns sa dea grindina intr-un sat aiurea pentru ca toate televiziunile sa transmita live de la fata locului sau “imagini inregistrate de telespectatorii nostri”. Sa lasam TV-ul, cine se mai uita la TV in ziua de azi? Sa luam presa scrisa: pe Gandul, astia nu mai termina cu “scandalul ukip”. Nu stiu de ce dar subiectul asta ma lasa rece total. Ma doare undeva ce cred britanicii despre romani cata vreme nu am de gand prea curand sa merg in Londra si in rest, nu vad la ce ne trebuie noua sa avem o imagine pozitiva in randul britanicilor. Evident, dezbaterile pe tema “imaginii” sunt fara sfarsit si total inutile. Vor exista mereu oameni redusi care gandesc prin “imagini” si idei preconcepute si orice ar face cei de la Gandul, nu pot schimba mintile acelor oameni. In plus, chiar daca doi sau trei se vor schimba, nu ne foloseste la nimic. Totul este o mare gogoasa de presa care nu are in ea nimic, doar aer. Presa locala: “Gradinite si scoli cu mucegai si inflitratii” – asta dupa cateva stiri de sport. Cu siguranta majoritatea scolilor au mucegai si inflitratii, conteaza insa in ce cantitate. Daca e doar un colt aiurea, intr-o camera in care nu invata copii nu ar fi problema, dar titlul este totusi destul de negativ. Si mai multe stiri negative urmeaza, de exemplu: “Mama care şi-a aruncat copilul, condamnată la 12 ani de închisoare”. Nu glumesc, sunt stiri din ziarul de azi. Am omis insa cateva alte “bombe”: un prorector sinistrat in Bulgaria, un inspector de religie care a demisionat pentru ca a cerut evidenta cu tremuricii si multe altele. A fost totusi si o stire pozitiva in ziarul de azi local: “Craiova capitala prieteniei”. Ce frumos! Vai, ce emotionant. Am trecut si eu azi pe langa prietenia bautorilor de bere. Nu va speriati, articolul este probabil unul platit, zilele astea Bergenbier a dat concert gratuit la aurolaci ca sa cumpere mai multa bere. Dupa ploile astea, ma indoiesc ca au avut succes. Ce inteleg eu din asta, stirile pozitive nu apar decat la articolele publicitare. Am mai comentat acum cateva zile despre un articol platit de Coca-Cola prin care grasanilor li se spunea sa stea linistiti ca nu conteaza cat arata cantarul ci daca dai din coate cate 5 minute pe zi si apesi cateva ore pe butoanele telecomenzii si daca faci 10-20 de drumuri pana la frigider, ai facut miscare si deci ai sanse sa nu mori de inima.

Dar nu doar la TV si pe internet gasim lucruri negative (nu mai zic de unele bloguri …). Pana si unii prieteni mi se vaieta ca nu mai au timp, ca ar vrea sa faca nu stiu ce lucru si nu stiu ce lucru si nu au timp, ca in afara de munca nu reusesc mare lucru si desi si-ar dori sa ne vedem mai des, nu se poate. Nu mai zic de problemele legate de munca si de bani sau si mai grav de sanatate. Viata e grea!

doggy Eu azi am fost la tara, am petrecut o zi de vara destul de racoroasa in sanul familiei cu batranii si taranii de la tara. Imi place la tara. In primul rand e liniste. Asta cand nu da Costel boxele la maxim, dar azi mi-a placut programul: virtuozitati la acordeon. Foarte frumos! Ce poate fi mai frumos sa stai la racoare in curte dupa masa de pranz, citind o revista si ascultand cotcodacul gainlilor, latratul cainilor si muzica lui Costel. Dar nu doar duminica pune Costel muzica, ci si in restul saptamanii cand nu are de munca (Costel e zilier, munceste pe unde-apuca). Uneori mi-am pus intrebarea: oare ce as face eu daca as locui zilnic langa Costel? Ce repertoriu i-as pune eu? Oare sa ii pun clasica, ceva Beethoven, Bach sau poate niste Jazz? Sau poate l-as distruge pe Costel cu niste Romica Puceanu pe alese: de jale si de inima albastra. Cred ca Romica l-ar termina psihic pe Costel. As da drumu’ la boxe dupa ce le-as orienta spre Costel si apoi m-as inchide in casa si m-as face ca nu aud daca ar veni sa zica ceva. E o problema totusi m-am gandit. Schema asta ar necesita o investitie ceva serioasa pentru ca casa lui Costel este la vreo 30 de metri de casa noastra si desi financiar probabil il fac pe Costel si mi-as putea lua niste boxe mai mari ca el, ca sa acopar si pe ale lui cred ca ar trebui sa cumpar o intreaga instalatie de sonorizare si nu stiu daca Costel ar fi primul care cedeaza, ci reteaua electrica. Dar nu ma intelegeti gresit, Costel e baiat finut: nu pune manele niciodata! Doar populara.

Cu sau fara muzica lui Costel, totusi la tara e liniste. E verdeata, sunt animale dar in primul rand timpul parca curge altfel. Pana si vanzatoarea de la butiq se misca in reluare cand se gandeste daca are ce ii ceri. Nu stiu care sa fie elementele ambientale care imi dau aceasta senzatie, ca la tara timpul curge altfel. Poate numarul mic de masini si numarul mic de oameni. La tara sunt putini oameni. Majoritatea batrani, tinerii au fugit deja. Desi satul este mare, sunt pe ici pe colo. La 3-4 case, una e goala oricum si 2 sunt cu batrani.

Cand ne-am intors in Craiova, am trecut si pe la mamaie in vizita. Are reumatism si tocmai iesise la “linie” (la strada) sa faca miscare pentru ca a certat-o doctorita de familie ca de aia o dor picioarele, ca nu mai face miscare. S-a conformat. E mereu dornica de vorba, sa mai afle cate ceva. Avand durere continua la articulatii, discutia ii ofera un mic respiro in care probabil uita de durere si isi mai odihneste mintea. Am stat cu ea vreo 15 minute pe banca si cu o vecina si am schimbat 2-3 vorbe. Nu am prea avut ce sa ii spun: ca fac bine, ca am fost in Grecia la Sf. Dumitru, ca azi am fost la biserica, dupa care am mancat si dupa care am dormit. Curioasa ca de obicei, ma intreaba “si ce a mai spus preotul la biserica?”. “Ce sa spuna mamaie, predica, ce spun ei” – incerc eu sa ma eschivez. “Pai despre ce, maica?” – insista mamaie, dornica sa cunoasca. Am avut cateva momente de balbaiala atunci: uimitor, dar uitasem pe moment despre ce a fost Evanghelia Zilei si predica. Mi-am adus apoi aminte ca era vorba de Sfintii Romani, azi a fost duminica lor. Parintele a amintit de Brancoveanu si de Pr. Lacatusu, insa in timpul predicii mintea mea era cam prin alta parte. Ma gandeam ca Brancoveanu a fost si erou si sfant. Tutea face diferentierea asta si subliniaza foarte frumos cu ce e superior sfantul fata de erou. Mare lucru sa fii erou, dar sa fii si sfant, va dati seama? Sunt niste chestii inalte, dar din pacate le-am uitat si am ramas doar cu asta: una este erou, alta e sfant. Ma gandeam ca Brancoveanu a fost in primul rand erou pentru ca a reusit prin conducerea sa sa creeze conditii de prosperitate oamenilor de rand. A fost ceva cu totul unic pentru vremea aceea. Pr. Tanase spune chiar ca turcii l-ar fi vrut dat jos pe Brancoveanu mai ales pentru ca crease conditii atat de propice de viata pentru oameni incat incepusera romanii sa faca copii multi si turcii se temeau. Nu stiu istorie, nu stiu daca chiar asa a fost. Cert este ca daca nu era un bun conducator, nu rezista ca domn atata timp si nu atragea atentia turcilor. Restul este stiut, nu mai comentez. Ma gandeam insa ce oameni erau oare acestia? Cum a putut poporul roman sa dea astfel de eroi si sfinti si cum de acum avem in fruntea tarii asemenea gunoaie? Dar astea nu i le-am mai spus lui mamaie, ca nici nu am inceput sa ii povestesc despre ce a fost predica ca a si dat-o pe tanguiala: “Of, frica mi-e de lumea ailalta, cine stie ce m-o astepta pe-acolo?” Lui mamaie ii e frica de moarte mai mult ca de operatie. Mereu se tanguie si se jeleste, cand de picioare, cand de Judecata. Avea insa astazi si o umbra de liniste si pace: vremea a fost mai calda, nu a mai plouat. I-am spus atunci ca pana joi nu o sa mai ploua si s-a bucurat. I-am amintit si de inundatiile de la bulgari dar stia deja de la televizor. “Da mama, saracii ce au patit, fereasca Dumnezeu!”.

Cand am plecat, din loc in loc, oameni adunati la drum, la umbra, la vorba. Nu chiar ca in poiana lui Iocan, dar va puteti imagina. O ulita pustie de sat cu pomi verzi frumosi, cu iarba, cu o gasca sau vreo curca, din loc in loc. Femeile cu femeile, barbatii cu barbatii, stand la amiaza pe banci, si asteptand sa treaca timpul. Nu m-am gandit ce pot sa vorbeasca si mi-e greu sa speculez. Pe semne ca prea multe nu au, discuta vrute si nevrute despre tot ce se intampla. Fiecare povesteste ce stie si ce a mai aflat despre cutare si cutare. Fiecare spune ce a mai facut si ce probleme are. Cand trece o masina, discutia se opreste si toti se uita sa vada cine trece. Cand trec pe langa ei parca sunt la defilare. O gramada de capete intoarse inspre mine, sa vada cum trag eu de volan. Mai le fac cu mana la cate un grup, pe unde trec mai incet, desi nu ii cunosc si unii imi raspund si ei la salut. Cu siguranta ma stiu, caci radio sant se prinde bine la tara. Ma trezesc uneori cu cate un batran la biserica ca ma intreaba de mamaie ce mai face si ma intreba: “da tu stii cine sunt? Sa ii spui de cutare a lu’ cutare” – de cele mai multe ori, veri. La tara cam toti sunt veri …

Dar nu doar duminica este liniste la tara. Si pe saptamana, viata are acelasi ritm. In ograda animalele, in gradina cate unul cu sapa sau cu furtunul, la camp cate un tractor razlet. Satul de subzistenta nu o duce rau dupa parerea mea. Cu o mica pensie, taranul daca e sanatos are viata linistita si o duce bine. Ne-a Sandu tocmai m-a pus sa ii cumpar laptop ca sa vorbeasca cu fata din Anglia, si era destul de vesel. Azi chiar m-a intrebat daca i l-am adus, e nerabdator. M-a intrebat daca am venit cu masina la biserica, zambind tacticos. Stie ca mai vin uneori cand ploua, desi biserica e la 10 minute de casa. Ca veni vorba de mers pe jos si miscare, i-am povestit de cumnatu’ ca si-a luat bicicleta. Ne-a Sandu confirma ca si lui ii place cu bicicleta. De multe ori vecinii il intreaba de ce nu se duce la vie cu caruta cu magarul si se duce cu bicicleta. I-am zis ca lui i-ar fi bun un motor pus pe bicicleta. Un alt nene, glumet, adauga si el: da ba, pui motorul de la masina de spalat. Nu cred ca glumea, uimitor ce te invata subzistenta. Ne-a Sandu confirma ca da, un motor l-ar ajuta sa mearga mai des la oras sa isi cumpere ce ii mai trebuie din cand in cand. “Pai daca vrei, cand iti aduc laptopul, iti cautam ceva pe internet, la anunturi”. Nu, ca nu mai ma intind anul asta. Iau la anul, ca si-asa anul asta am cam cheltuit”. Wow! Ne-a Sandu deja isi face planuri pentru la anu’, desi e de acord ca o motoreta i-ar fi buna si se pricepe la motoare, nu stiu cum de pana acum, la vreo 65 de ani, nu si-a luat inca. Nu conteaza, important e ca toata lumea e vesela si sanatoasa.

Viata la tara este o lume paralela. Chiar daca au televizor si internet acolo, natura, animalele dar mai ales tainele locului si ale oamenilor te constrang nitel spre un altfel care vazut din anumite unghiuri pare unul frumos. Bineinteles, eu nu stiu greutatile si necazurile vietii la tara si nu neg ca pot sa am o imagine falsa. Dar ce bag mana in foc ca nu e falsa, e fericirea superioara a taranilor pe care i-am vazut azi, fata de acreala fetelor venicinilor mei care nu par deloc optimisti. Sa fie oare doar pentru ca ei nu ii pot vedea pe Tom si Jerry decat pe Cartoon Network si nu si in realitata in propria curtei?

tomsijerry

I'm Bad!

 

tom

 

jerry

Mamare şi independenţa financiară

Mamare – bunica sotiei – are 87 de ani dar analizele perfecte. Si pentru ca sta bine cu sanatatea ne-am gandim sa ii facem un “upgrade” si sa incercam sa ii imbunatatim “senzorii” si prin urmare am adus-o la Craiova sa-i punem aparat auditiv si s-o operam de cataracta. Nu prea a incantat-o pe ea ideea – la ce bun toate astea? – dar gandul ca ar putea sa auda si sa vada mai bine a tentat-o totusi discret si s-a lasat induplecata sa vina, dupa ce am convins-o ca nu va pati nimic rau si ca nu o vom dezlipi nici o noapte de gospodaria ei pe care nu stiu sa o fi parasit-o vreo noapte in ultimii 50 de ani.

“Fara gaini nu ai nici un rost in batatura” – imi spunea mamare intr-un alt context si le iubeste atat de mult incat nu le poate lasa singure peste noapte fara sa le “potoloeasca” seara. De altfel, cand era sa dea ortul popii asta vara dupa ce s-a ambitionat sa mearga pas la pas cu ceilalti muncitori la culesul porumbului si i-a sarit tensiunea la vreo 20, mi-a marturisit printre lacrimi cat de mult ii place ei sa toace frunze la ratuste, ca ii era drag de ele cum mananca verdeata tocata si la fel ii e drag si de pui cum vin spre ea seara cand intra sa le dea graunte. Nu pentru ca ar avea nevoie se patimeste mamae cu orataniile, ci pentru ca asa e obisnuita, daca nu munceste nu poate. In plus, se bucura ca mai poate sa ne ajute si pe noi cu o gaina din cand in cand si chiar daca noi nu mancam rate, i-a parut rau sa nu aiba si ea macar cateva.

Am adus-o asadar pe mamare in orasul cel mare si in timp ce intram in Craiova ii aratam locurile si ii povesteam ce si cum, pe unde trecem. “E bine si la oras, dar e mai anevoie ca dai bani pentru toate.” De mai multe ori cand vine vorba de traiul la oras, mamaie nu reclama nici aglomeratia (e uimita mereu de numarul mare de masini), nici inghesuiala cutiilor de chibrite in care noi orasenii ne ambitionam sa ne sechestram singuri si nici macar nesimtirea vecinilor care trec pe langa tine fara sa iti dea buna ziua chiar daca nu te cunosc, cum e la tara. Ce reclama mamaie ca pe o spaima ancestrala e ca fara ban, la oras mori de foame. Nici nu iti vine sa ii explici ca ai job solid cu perspective ok si ca lucrezi in intr-un domeniu high-tech cu o piata in continua expansiune. Nu pentru ca nu ar intelege, dar nu o misca cu nimic daca ii spui ca banii de paine nu sunt o problema pentru tine, esti tot un fir de praf suspendat in aer: fara ban, mori de foame. Si o spune cu atata certitudine si gravitate incat nu ai cum sa nu te problematizezi.

Ideea asta desi teoretic am inteles-o mereu si este evident ca noi orasenii suntem rotite intr-un sistem si in momentul in care ne oprim, un mare piston ne va strivi si ne va face praf, abia acum am inteles ce vrea mamare sa spuna si ce intelege ea cu mintea ei, cu mentalitatea ei, dar mai ales cu experienta ei.

Taranul nu este deloc atat de dependent de ban ca oraseanul, oricat de sarac ar fi. Un malai, o faina, niscavai legume dar mai ales gainile te ajuta sa treci cu bine peste momentele in care vrei nu vrei, nu ai nici un ban. La oras, daca nu ai bani de paine, trebuie sa te imprumuti altfel mori de foame. Azi. Niciodata ca taran, mai ales daca esti in putere, esti muncitor si ai ceva pamant (si mamare asa a trait) nu vei muri de foame, oricata saracie ar fi in tara. Oricat de grele au fost vremurile – mamare a apucat de altfel si vremuri cand mamaliga ramasa in plus nu se arunca ci se manca ziua urmatoare cu apa – taranul nu a murit de foame, desi a fost sarac. Poate si din obisnuinta cu saracia si cu banul putin are mamare aceasta desconsiderare ontologica fata de statutul de orasean care trebuie sa dea banul pentru orice. Dar desconsiderarea ei nu pare deloc expresia unei spaime ci mai mult expresia unei superioritati: taranul este mai liber, se simte mai liber, nu este dependent de ban ci are viata in mainile proprii.

Am inteles cu greu acest lucru si a trebuit sa cuget adanc si sa incerc sa ii inteleg modul de a gandi si de a vedea lumea pentru a realiza cat de mojic sunt eu si cata dreptate are mamare: orasenii sunt de fapt robi banului si a toate cate inseamna asta. Pentru mamare nici nu incape discutie ca beneficiile orasului sa reprezinte ceva: WC-ul in casa i se pare blasfemie si refuza cu indarjire sa il foloseasca. Apa curenta si caldura de asemenea nu inseamna nimic: cand incepe sa povesteasca de cat de calduroasa e soba ei si cat de bine ii e in cameruta ei micuta, aproape devii invidios. Vecinii la oras? Straini salbatici, nu altceva. Oricat de rau este “ariciul” de langa ea (un vecin cam turbat care o sperie ca vine peste ea noaptea), mamare tot mai bine se intelege cu taranii ei si cand iese la “linie” (strada) se satura de vorba. De altfel, mamae este maestra in arta buneicuviinte si a intelegerii cu vecinii, fiind iubita si respectata de toti, desi mai nimeni nu o ajuta. Iar la bloc, fara curte unde sa iesi, parca esti la puscarie. O zi a stat o data la copii la bloc, nu a rezistat mai mult. “Stam pe pat si ma uitam la pereti. Ma mai duceam din cand in cand la fereastra si vedeam masinile pe strada, dar parca turbam.”

Multe lucruri am invatat de la mamare, dar superioritatea statutului de taran este un lucru pe care l-am inteles mai mult decat teoretic si ipotetic.