De ce cresc depozitele din bănci?

Depozitele în bănci cresc ca pâinea umflată cu drojdie instant. Revoltător!, strigă unii tembeli. De ce nu facem nimic cu banii aștia? De ce nu dau băncile credite, să intre acești bani în economie, să fie investiți, să aducă plus valoare?

Există mai multe categorii ale tembelizării și gradul de gravitate îl vedem după natura propunerii care însoțește această văicăreală cu privire la depozite: să educăm populația să investească în bursă, statul să vândă populației obligațiuni, să simplificăm birocrația ca să dezvolte mai mult afacerile, etc.

Mulți papagali îi acuză chiar pe cei care își țin banii în bănci de analfabetism financiar, pentru că – zic ei – aceștia nu știu ce să facă cu ei (adică să ii bage la bursă sau la fonduri). Părerea mea este că cei care au bani și îi țin în bancă sunt foarte deștepți dar ar fi și mai deștepți dacă i-ar ține în bănci din Elveția sau Germania.

Să analizăm însă puțin fenomenul. Iată câteva articole recente despre volumul mare de depozite:

Pentru o creştere de 7% pe an, treziţi la viaţă depozitele bancare de 37 mld. euro ale populaţiei) – Sorin Pâslaru

Aceşti bani ar putea fi scoşi la iveală, inclusiv prin emisiunile de titluri de stat pentru populaţie, ale trezoreriei. Există foarte mulţi doritori să investească în titluri de stat cu dobândă de 3% pe 5 ani, foarte mulţi oameni care vor să-şi pună economiile la adăpost la o dobândă rezonabilă.

Irigarea economiei cu un miliard de euro anual bani noi în contul firmelor care vor să se extindă, care vor să construiască, să inveastească pentru export, ar însemna cel puţin un punct adăugat la creşterea economică. (

20 Iunie / Ziarul Financiar) 

Este uimitor că asemenea propuneri provin de la un editor al unui ziar care se numește financiar. Cum s-ar putea practic pune în aplicare oricare dintre propunerile dlui Pâslariu suntem foarte curioși. Evident, într-o țară comunistă în care partidul unic face legea cum dorește și economia de piață lipsește cu desăvârșire, se poate orice. Într-o țară de drept însă, în care statul nu poate pune gheara pe depozitele populației sau ale firmei, nu există măsura care să poată schimba o stare de fapt, banii fugând după două cerințe simple și logice pentru oricine îi are: siguranță mai întâi și apoi dacă se poate randament.

În care univers alternativ din mintea domnului Pâslaru s-ar putea muta banii aștia în “contul firmelor care vor să se extindă” este greu de ghicit, dar putem spune cu certitudine că nu într-unul capitalist.

Există mai multe nivele de confuzie și înainte de a trece mai departe aș dori totuși să clarific un aspect: nu există o concordanță prea mare între nivelul depozitelor și nivelul creditelor. Un volum mai mare de depozite nu determină neapărat facilitarea creditării așa cum lipsa depozitelor nu poate fi un impediment pentru creditare nici la nivelul unei bănci, nici la nivelul întregului sistem. Mintea simplă, care nu înțelege deplin ce înseamnă sistemul financiar fracționar în care trăim are un reflex firesc să facă o conexiune între cele două și se miră de ce deși cresc depozitele nu crește creditarea.

Grație însă magiei banului modern și a tehnicii avansate de inginerie financiara care permite apariția banilor în banca centrală (dar nu numai), trebuie să subliniem: nu e nevoie de depozite ca o bancă să dea credite. Banca din start poate da credite din capitalul social al patronilor, iar ulterior din profiturile realizate din activitate. Pentru a da un credit, banca nu are altceva de făcut decât să dea un click într-un program – evident cu oarecare reguli și verificări îndeplinite, după care banii pe care îi va ridica cel care ia creditul nu sunt deloc banii depuși de altcineva ca depozit.

Sistemul fracționar, oricât de magic ar fi și oricât de mulți bani s-ar putea crea doar cu o fracție, are totuși unele limitări, care s-au văzut în 2008: fracția nu poate fi lărgită la infinit. Creșterea exponențială a creditului (a numărătorului) a fost oarecum blocată de imposibilitatea numitorului de a crește în același ritm, numitorul fiind totuși legat – chiar dacă parțial – de lumea reală. De aceea s-a inventat mai nou sistemul bancar giga-magic în care pornind de la premiza că băncile sunt sfinte și nu au voie să pice (au picat una-doua pe ici-pe colo pentru a crea o oarecare stare de spaimă), băncile centrale produc bani nelimitați (sau cu limite împinse anual în sus) și le dau ulterior la bănci.

Revenind pe meleaguri mioritice, din păcate (sau din fericire) trebuie să menționăm că BNR nu are încă acces la sistemul giga-magic, Isărescu fiind constrâns să facă doar câteva acte de magie temporară, din când în când, folosind doar rechizitoriul sau bagheta marilor vrajitori ai lumii bancare contemporane, dintre care cel de care este Isărescu legat este BCE-ul. Altfel spus, jonglând cu normele și reglementările, BNR a pompat masa monetară în ultimii ani, astfel încât dacă am compara nivelul depozielor cu masa monetara (volumul total de lei aflați în circulație, care să includă și creditele) am observa o cu totul altă situație a depozitelor.

Din păcate, calitatea presei noastre lasă de dorit și în locul analizelor complexe și relevante avem glume de articole ca cel de sus. Oricât am căutat, nu am găsit măcar o detaliere a volumului depozitelor pe intervale, singura informație de detaliu fiind separarea între persoane fizice și firme. Care separare nu există, în sensul că a crescut atât volumul depozitelor populației cât și al firmelor.

Dochia: “Creşterea depozitelor companiilor – o oarecare anomalie”

Creşterea depozitelor societăţilor comerciale este o anomalie, apreciază analistul economic Aurelian Dochia, administrator în cadrul BRD Groupe Societe Generale, subliniind: “Este curios că şi în cazul societăţilor comerciale au crescut depozitele şi economiile. Este o oarecare anomalie, pentru că, în mod normal, firmele ar trebui să se împrumute ca să investească, nu să-şi economisească banii, iar prin faptul că acestea nu fac investiţii, înseamnă că încă nu au încredere în dezvoltările viitoare din economie”. (26 Ianuarie – Bursa)

Articolul este vechi dar este încă actual și aduce unele explicații. Deși inițial bancherul se arată mirat, mai târziu își dă singur răspunsul de ce firmele economisesc. În alte articole similare, se mai menționează și că depozitele cresc deși dobânzile sunt aproape de zero, aceasta fiind o altă mirare. Răspunsul bancherului conține un sâmbure de adevăr, dar nu este deloc povestea completă. În primul rând, trebuie să descriem imaginea completă: și volumul creditării a crescut și majoritatea firmelor au credite! Deci există un fenomen paradoxal: firme care au credite, din profiturile și cash-flow-ul pe care îl au, preferă să țină banii în depozite, deși ar putea să plătească cu ei din credite pentru a avea o povară mai ușoară a dobânzii, dacă tot nu au nevoie de acei bani și dacă tot nu au încredere in dezvoltările viitoare ale economiei (ce formulare SF are bancherul – altfel spus, nu au încredere în ce se întâmplă în economie).

Nivelul de incertitudine introdus de PSD și bau-baul continuu al impozitelor crescute, supra-taxelor, măririlor de accize și altele pot să ofere o explicație de ce firmele stau pe bani și nu fac nimic cu ei, așteptând alte vremuri. Dar nu este deloc explicația completă, fenomenul fiind totuși vechi, doar amploarea fiind mai accentuată în ultimul timp.

Abundența de lichiditate este un primul rând efectul pervers al relaxării financiare sau altfel spus al distrugerii treptate a valorii banului. O sărăcire discretă și cu încetinitorul are loc și la noi și peste tot prin intermediul diminuării valorii banului. Un furt legal, oficial, mai mult sau mai puțin bine calculat, folosit ca singură cale de luptă la criza datoriilor. Datoriile sunt greu de plătit și dacă nu s-ar face acest furt oficial, cei care au credite, fiind datori vânduți și neavând cu ce să plătească, ar fi deposedați de tot ce au, atât ei cât și copii lor. În plus, turbulențele sociale ar fi mari, îndeajuns de mari încât bancherii să amenințe politicienii cu sfârșitul lumii dacă nu le permit să facă magie: bani gratuiți pentru ei, că altfel detonează bombele financiare, falimentând întreaga economie.

Lichiditatea în exces produce fenomene devastatoare pentru piața libera și pentru competiție. Financializarea economiei este un proces amplu, de durată, cu manifestări variate în diverse țări ale lumii, dar care a cuprins întreaga lume. Nu voi intra prea în amănunt în a explica de ce economisirea și capitalul nu mai sunt deloc fundamentul dezvoltării, ci tiparnița dictează totul în ziua de astăzi.

Puțini oameni înțeleg însă ce se întâmplă și și mai puțini știu ce să facă, majoritatea neavând însă ce să facă, chiar dacă știu și chiar dacă au nevoie să găsească o alternativă la depozite. Investițiile în afaceri sunt o cale de urmat pentru o mică minoritate dintre acei bogați care nu au acces direct la conducta de bani (bancherii) și de aceea lupta pentru cotă de piață este atât de acerbă și prețurile nu au explodat încă în mult-trâmbițata hyper-inflație. La noi însă perspectiva este atât de sumbră încât nici măcare investiția în cotă de piață nu este atrăgătoare, companiile preferând să mențină rezerve peste necesarul normal doar ca un fel de asigurare în caz de Doamne-ferește (noi impozite și măriri de salarii, creșterea cursului, creșterea dobânzilor, scăderea bruscă a cererii în urma unei eventuale crize). Nici măcar prospectul unei oarecare optimizări a profitului prin reducerea poverii creditării nu este tentantă, deși teoretic, un bun platnic azi va primi credit mai ușor în caz de nevoie.

Însă cum “ce-i în mână, nu-i minciună”, atât companiile cât și populația, profită de bruma de revenire din criză și pun bani albi pentru zile negre, ceea ce nu este rău deloc.

Voi sări peste a spune mai mult despre “apelurile” la emiterea de obligațiuni pentru populație sau de investiții la bursă – fiind chestiuni triviale în sine, nemai necesitând explicații, trecând ușor într-un alt registru: există o oarecare posibilitate ca în curând trendul să se schimbe. Adică, având în vedere încălzirea de anul acesta a pieței imobiliare, este foarte posibil ca românul să uite de anul 2008 (au trecut totuși aproape 10 ani) și să bage banii la păcănele de frică să nu rămână singurul fraier care nu prinde un jackpot! Însă chiar și așa, măcar investiția în imobiliare la un preț nerealist este un fel de barbut, pe când obligațiunile sau acțiunile la bursă sunt o adevărată ruletă.

Primăvara Investițională

Cand bancile centrale tin dobanzile mici si banul nu mai are nici o valoare, investitia in actiuni este la fel de riscanta ca jocul la pacanele. Nu mai exista fundamente, nu mai exista tehnica, castiga doar cei cu insider trading, norocosii sau marile firme de brokeraj care taxeaza fraierii; pe langa cei care fac fast trading sau marile banci care au cu totul alte optiuni decat investitorul (fraierul) de rand.

In Romania, toate finantele traiesc din setea guvernului de obligatiuni si din “darnicia” lui Isarescu care pompeaza lichiditati in piata, ca altceva nu stie; cand aud “expertii” cum acuza de “incultura financiara” pe cei care isi tin banii in depozite, imi vine sa rad; aceiasi experti ar fi muritori de foame daca ar trai din trading si nu din comisioane.

Ce e paradoxal: bancile din Romania sunt in top la profit dar in flop la eficienta (cf ZF). Nu m-ar mira ca si brokerii sa fie si mai profitabili la noi – unde sunt multi musterii / clienti (fraieri) – si mult mai ineficienti ca colegii lor din alte tari. De altfel, pentru cei cu “cultura financiara” care sunt in stare sa citeasca comisioanele, aceasta este clar. Oricum, nu o sa inteleg niciodata de ce ar cumpara cineva actiuni Banca Transilvania (de exemplu) daca vrea randament pe termen lung si nu ar cupara Google.

Mituri urbane ale Brexit-ului / Hurezeanu Fake News

Marele expert in politica externa care este Emil Hurezeanu ale carui profetii au fost mereu contrazise de evenimente, face din nou declaratii hazlii, de data aceasta cu privire la Brexit.

Vor fi efecte dintre cele mai nebanuite. De exemplu: Universitatea Oxford care traieste 80% din Fonduri Europene se gandeste sa se transfere in Franta. City of London se va duce probabil la Frankfurt in cartierul bancilor. (Sursa: Digi24 – un alt DigiFake News)

Nu cred ca spun o noutate daca reamintesc celor care nu stiu inca ca Hurezeanu este un avocat fundamentalist al europenismului si ca orice fundamentalist are tendinta sa ignore unele realitati si sa deformeaze pe altele ca sa nu mai zic ca oricum in privinta Brexit-ului englezii au clar the upperhand si toti care le poarta de grija se incadreaza in proverbul “cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia”.

Nici nu vrea sau intru in discutia despre cat de inutila si pierzatoare le era britanicilor apartenenta la UE doar din motive economice, fiind indeajuns sa subliniem ca principalele motive ale ruperii au fost in primul rand simtul de conservare la nivel cultural si national care inca nu a fost anihilat total sau amortit orbeste cum se intampla in Germania sau in alte tari nordice unde femeile le sunt violate, politia atacata, fondurile sociale secate si multe alte pagube aduse de hoardele de emigranti. Ca sa nu mai subliniez chestii mai avansate cum ar fi simtul democratic – o prostie din punct de vedere al gandirii europeniste unde democratia este vazuta ca dreptul oligarhiei europeniste de a baga pumnul pe gand nationalistilor si naliniatilor la “aquis-ul comunitar”. Aquis care este bineinteles compus, redactat si dictat de tovarasii comisari si comisionari europeni, toate referendumurile populare fiind ignorate si deturnate, opinia cetatenilor fiind oricum greu de adus la un numitor comun in solutia actuala in care fortele obscure ale unionismului vor sa ne bage intr-un mare ghiveci federal peste noapte, desi fiecare neam european are gusturile si aromele lui.

Dar si motivele economice ale Brexit-ului sunt destul de simple de inteles de o minte mediocra daca nu ar fi orbita de extremismul ideologic europenist. Trebuie oare sa reamintim ca Londra este un centrul bancar al lumii si ca apartenenta la UE frana dezvoltarea din punct de vedere financiar, datorita reglementarii extreme si birocratiei europene? E nevoie sa dam exemple? E nevoie sa dam cifre?

A vorbi despre efectele apocaliptice ale Brexit-ului la cateva luni dupa vot cand deja pietele financiare au preluat socurile, cand deja lira a rezistat eroic, cand deja marile banci nu s-au mutat si nu au fugit inca si chiar declara ca vor ramane in Londra (cum ar fi Deutsche Bank [1]), cand deja consumul de retail a crescut (nota de optimism) si toti indicatorii economici denota un succes, este nu doar hazardare nesabuita ci este prostie fuduleasca.

Sper ca macar dupa ce scotienii nu se vor rupe de Anglia in urma unui viitor referendum, lucrurile sa fie si mai clare. Insa chiar in caz de rupere – ceea ce ar adauga inca un grad la nivelul haosului – Anglia va scapa de inca un parazit – caci Scotia este in mare parte un fel de Oltenie a Marii Britanii, o zona care toaca mai multi bani decat face de la bugetul national, fara a aduce nici un avantaj semnificativ. Englezii vor “dona” cu ambele maini Scotia daca vor avea ocazia, mai ales dupa ce petrolul din Marea Baltica a cam secat – singura resursa cu care Scotia a contribuit la PIB-ul global.

Trecand de patimi si argumente si ridicandu-ne deasupra vremurilor, oare cat de greu este sa vedem ca Anglia a fost si a ramas o mare putere si ca de-a lungul anilor, englezii nu au dus lipsa de idei, ei fiind mereu cei care imping Europa inainte. Nu intram acum in istorie, dar merita sa amintim macar revolutia industriala.

Sa vedem acum in final cum Hurezeanu raspandeste Fake News. Definitia nescrisa a Fake News-ului nu este neaparat propagarea de stiri false. Propagarea de stiri deformate este de asemenea fake. Iata deci o stire reala (ne-fake) cu privire la “mutarea” Oxford-ului la Paris:

French officials met senior staff at Oxford last week and revealed new proposals that they hope would guarantee future European Union funding for a “satellite” base in Paris. (sursa)

Iata deci ca stirea reala este ca Oxford va avea o filiala la Paris, in nici un caz nu “se va muta” cum minte Hurezeanu. Omul asta citeste printre randuri sau doar minte printre randuri?!

Cu privire la cea de-a doua bomba, cum ca City of London se va muta la Frankfurt, aici ca ambasador in Germania, tara mama a Deutsche Bank care tocmai a anuntat acum 2-3 zile ca va ramane in Londra, [1] Hurezeanu nu este doar mincinos ci este ticalos. Cu privire la banci, acestea nu reactioneaza de azi pe maine ci se pregatesc din timp pentru toate evenimentele. Marile banci care doreau sa plece, o faceau deja, nu asteapta in nici un caz sa vada ce se ma intampla, cum merge divortul, etc.

Evident ca unele banci isi vor face si un sediu in UE, ca sa poata face afaceri in UE. Asta nu inseamna nici pe departe ca vor parasi City of London (centrul bancar) in detrimentul Frankfurt-ului. Da, unele banci stateau un Londra pentru a beneficia si de apartenenta la UE si de legile bancare britanice (la care smecherii de englezi nu au renuntat niciodata, oricum) destul de atragatoare. Care legi bancare, pe viitor, o data cu iesirea din UE, vor fi si mai atragatoare. Va fi indeajuns pentru Londra sa mai impinga putina dereglementare pentru ca sa atraga si mai multe investitii in domeniu si sa fie un centru financiar si mai puternic.

Ca idiocrat europenist, Hurezeanu nu a urmarit probabil discutii, dezbateri, emisiuni din mediul britanic. Englezii, mai ales oamenii de afaceri, se plang ca nu prea pot face afaceri cu China, cu Asia, cu tarile anglofone din lume (Singapore, Malayezia, Noua Zeelanda, India – tot vechiul Imperiu) din cauza franelor puse de UE. Eu pariez pe Anglia si m-as muta oricand la Londra, mai ales ca spargerea UE abia a inceput si nu Brexit-ul e de vina. De altfel, piata imobiliara din Londra cred ca spune deja destul de mult despre incotro vor merge lucrurile [2].

Preturile caselor in Londra record in luna Martie

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Deutsche Bank commits to London by securing new HQ 

[2] Home Buyers Shrug Off Brexit as U.K. Market Remains Buoyant

Prima casa, nu chiar primul hop

TRAGEDIE: O banca din Romania a crescut avansul la programul “Prima casa“; de la 5% la 10%. …

Oricat de mult mi-am propus sa ignor sa mai zic ceva despre acest program socialist aberant, mereu apar noi si noi informatii care denota cat de putred si cat de gresit este acest program.

De unde sa incepem? Caci materialul de mai sus ne ofera nenumarate aspecte de subliniat …

Sa incepem mai intai prin a repeta esenta acestui program: o proptire artificiala a pretului imobiliarelor care avantajeaza in primul rand sistemul bancar oferindu-i un mic respiro in urma crizei financiare din 2008 (fara Prima Casa, multe banci nu ar mai fi dat nici un credit, deci no credit, no profit, no cascaval) si in al doilea rand este o taxare ascunsa care aduce beneficii statului. Voi explica dece: fara Prima Casa, pretul pe piata imobiliara a apartamentelor ar fi real (si nu unul pompat) prin prisma costului ridicat al riscurilor si a dobanzilor mai mari. Astfel, si consumul ar fi mult mai redus (cel putin pentru o perioada) si ar trebui sa trecem printr-un soc, in pricipal in domeniul bancar care fiind obligat sa reevalueze asset-urile la pretul pietei, ar trebui o capitalizare si mai mare (deci patronii ar trebui sa aduca si mai multi bani de-acasa decat au fost nevoite de pierderile cauzate de creditele “neperformante”).

Consumul crescut, preturile mari sunt un mare avantaj pentru stat care incaseaza taxe. Nu mai zicem de toate sectoarele proptite indirect prin Prima Casa: constructii, retail, servicii etc.

Sa facem un mic exercitiu de imaginatie si sa ne gandim ce s-ar intampla daca nu ar exista Prima Casa: mai putine credite, mai putine apartamente vandute, mai ales noi, mai putine familii care sa se mute in case noi, care sa renoveze noile achizitii, care sa faca contracte noi la curent / internet / gaze / utilitati, care sa isi cumpere perdele, mobila si toate cele.

Bineinteles, un mic soc ar fi si pentru publicul tinta al acestui program care nu ar mai beneficia de credite accesibilie – ar zice promotorii programului. Realitatea este insa ca aceasta defavorizare ar fi de scurta durata, in cele din urma preturile la imobiliare si la credite ajungand atat de jos incat cei care cumpara acum un apartament cu 45.000 EUR l-ar putea cumpara fara Prima Casa casa cu 25.000 EUR deci un pret mult mai mic. Nu doar ca pretul ar fi mai mic, insa bancile nevand cascaval garantat de stat si posibiltiatea sa faca profit fara stres, ar fi nevoite sa reduca si conditiile la creditare si sa ofere si dobanzi mult mai competitive. Bineinteles, nu toate bancile ar mai supravietui fara Prima Casa si mai ales nu toatear mai face profit (din cele care fac acum). Insa “dusul rece” ar trece repede, mai repede decat ai zice peste!

Sa ne intoarcem insa la stirea de mai sus. Asadar, bancile nu pot duce in spate nici macar o parte a garantiilor asumate pana acum de stat. Ne-am imagina ca dupa atat timp de la lansarea acestui program, conditiile in economie sa fie mult mai optimiste incat bancile sa nu se sperie de un mic pas dat inapoi de stat (nesemnificativ dupa parerea mea): scaderea cu 10% a garantiei de la 50% la 40%. Tehnic, programul Prima Casa consta in garantarea creditelor neperformante in procent de 50% de catre stat. O garantie e un cost imens si in mod firesc statul nu are ce sa caute oferind garantii bancilor pentru afacerile lor. Ce stat e ala care isi baga nasul in finante si in imobiliare? Un stat cu inclinatii sau un stat cu un capitalism crony, cum ii spun americanii in care bancherii au atata putere inca sa controleze politicienii sa ii convinga prin scheme complicate care chiar promit beneficii clientilor sa finanteze cu banii statului afacerile lor. Oare care buticar nu i-ar conveni ca atunci cand clientii lui nu au bani, sa vina statul sa ii propune sa garanteze el (statul) pentru clientii faliti, astfel incat buticarul sa poata sa le vanda in continuare produse la pret mare si pe credit, fara riscul ca nu-si va pierde banii.

Asadar, daca fenomenul cresterii avansului nu va fi unul punctul ci si celelalte banci se vor alinia, avem cel mai clar incidiu al instabilitatii economiei Romanesti: bancile nu au incredere ca lucrurile stau mai bine si nu doresc sa preia riscurile creditelor Prima Casa. De fapt, dupa parerea mea, media cresterii avansului va fi un indicator de cata incredere au de fapt bancile in economia romaneasca.

Intorcandu-ne la reportajul de mai sus vedem si cat de mare risc isi asuma statul: daca clienti ai acestui program, in prezent, se imprumuta de la parinti (si prin alte locuri) pentru avans denota cum programul permite creditarea unor oameni iresponsabili care nu realizeaza ce inseamna un credit, ce riscuri presupune si prin urmare putem intelege de ce la prima “incingere” a dobanzilor vom vedea cum creste buba canceroasa din sistemul bancar romanesc. Cu fiecare luna cu care acest program este mentinut, cu atat creste suma de bani pe care statul o va trebui sa o umple din alte parti cand totul va face poc. Evident, pe politicieni nu ii intereseaza datoria nationala, obligatiile asumate de stat si riscurile “preluate” de stat din prostia de a se implica in domenii unde nu are ce sa caute. Singura lor grija va fi de unde sa ia bani sa plateasca salariile si pensiile, asa cum a facut Basescu in 2008. Insa, de data asta vom avea parte de o criza care comparativ cu 2008 ni se va parea foc de paie. Mai ales daca UE incepe programul “Doua UE”, in sensul delimitarii intre “cei care au” si “cei care nu au, dar vor pe degeaba daca s-ar putea”.

Avem asadar un prim client care zice: “cu ajutorul parintilor, strangem usor, usor” . Altul care tocmai a luat zice ca pentru avans “ne-am imprumutat”.

Cu privire la parerea exprimata de “specialist” cum ca bancile prin marirea avansului isi acopera riscurile de “devalorizare” asta e o gluma proasta. Tipa fie a fost prea delicata, fie nu intelege. Riscul care il intereseaza pe banca, este riscul de neplata al clientilor care poate veni din multe motive (dificultati economice, cresterea dobanzii de referinte). Ce risc valutar sa isi acopere banca daca oricum creditul este in lei?! De asemenea, opinia brokerului cum ca aceasta marire este “ca o testare” nu ca o “regula de baza” denota ca agentul imobiliar nu are habar la afaceri si nici la finante. Nicio banca nu face teste de dragul testelor. Ce teste sa faca? Sa vada daca ii vine bine o noua rochie, sa vada daca e mai frumoasa?

Exista totusi o singura explicatie a acestei mariri care ar putea fi pusa pe seama lacomiei perverse a bancilor. E posibil ca multi dintre cei care platesc un avans sa faca credit de consum pentru a strange suma de avans, sau sa puna parintii sau alte rude sa faca un credit de consum. Evident o miscare riscanta – pus de gaz pe foc. Dupa ce ca oricum Prima Casa are suportul statului si conditii preferentiale de calcul a expunerii, deci dupa ce ca este cel mai bun program de creditare la care poate visa o familie saraca in Romania (evident, excluzand o Romanie cu politicieni responsabili si inteligenti in care acest program ar fi incheiat rapid si statul ar sta departe de speculatii imobiliare), deci in aceste conditii, cei care ia credit Prima Casa isi mai pun in carca inca un credit de consum. Nu stiu tehnic cat e de posibil ca aceeasi persoana sa faca credit de consum pentru a lua avansul. Insa daca bancile au observat acest fenomen si vor sa “stimuleze” nitzel creditele de consum si daca din intamplare aceeasi banca are strategia sa recomande ofiterilor de credit sa indrume clientii de Prima Casa ca sa isi indrume parintii sa faca credit de consum tot la ei, cresterea avansului s-ar justifica din acest punct de vedere.

Iata deci cum riscurile statului cresc pe banii nostri si cum in loc ca acest program macar sa fie restrans, statul pompeaza si mai mult. Nu stiu din pacate situatia cu soldul total alocat, dar aceasta reducere cu 10% a garantiei desi este un pas mic, este unul bun. DACA insa este doar un prim pas si un semnal puternic pentru terminarea acestui dezastru de ale carui consecinte nu vom putea scapa.

2017 – anul creșterii dobânzilor

Am tot amanat sa scriu un articol de previziuni despre 2017, ca si sa fac obisnuita evaluare a previziunilor facute acum un an cu privire la anul 2016. Incep pe scurt cu prima urmand sa sar peste a doua, timpul fiind din ce in ce mai scurt, ca si motivatia.

In primul rand anul 2017 va fi clar determinat de Trump. Poate niciodata in ultimul timp, trendurile nu au fost la fel de legate de ce va face Trump, in mainile lui Trump putand sta orice scenariu intre o revenire spectaculoasa, si o cadere si mai fatala, poate chiar “the big one”.

Cu privire la UE, anul 2016 ne-a adus o mica mare supriza: Brexit, care desi pare o mica fisura in blocul UE, este de fapt un eveniment din categoria “un sut inapoi, un pas inainte”. Fara echilibrarea Marii Britanii, fara puterea si maretia acestei tari, fara istoria democratiei britanice si curajul euroscepticilor britanici care formau un echilibru si puneau piedici deraierilor eurocratilor cu porniri dictatoriale, UE are liber la “transformare”. In ce va consta aceasta transformare, ramane sa vedem. Cu privire la UE, 2017 ne poate aduce inca o mica mare surpriza in Germania si / sau in Italia unde avem alegeri. Dar nu cred ca lucrurile sunt inca scapate de sub control de tovarasii de la Bruxelles, unitatea prin haos fiind inca in desfasurare pe viteza accelerata inainte. Singurele sincope – ca sa le zicem asea – vor fi cel mult un mic bump pentru a produce in salt si mai mare inainte in unificarea fiscala – principala etapa care se urmareste in acest moment in UE.

Iata insa unde ne aflam la inceput de an:

  • SUA: crestere de salarii record de la 2009 incoace
  • UE: economia a terminat anul cu cea mai mare crestere din 2011
  • SUA: cresterea preturilor in imobiliare depaseste cresterea costului dobanzilor
  • SUA: productia de bunuri in SUA are o expansiune maxima  in 2 ani
  • Germania: inflatia revine intr-un ritm constant

Totul pare o victoria a keynesianismului, nu-i asa? Ne-am intors la normal, nu-i asa? Pana si in amarata Romanie – o tara irelevanta la coltul lumii, PIB-ul creste si salariul minim explodeaza.

Dincolo de aceste stiri insa, in 2016 indatorarea a crescut si ea la un ritm record. Nu va plictisesc cu cifre. Cert este ca intreaga economie globala a tras o betie nemaivazuta in ceea ce priveste indatorarea. Consecintele acestei indatorari se vor vedea insa in viitor. Anul 2016 a fost anul bunastarii: toti si-au schimbat masinile, bogatii au cumparat case si imobiliare fiind incurajati de dobanzile mici si de preturile mici la materiale de constructie, lumea a consumat. Totul pe credit. In continuare, va urma insa contractia: dupa betie, vine mahmureala.

De la directorii de companii listate la bursa care facand datorii (din canza dobanzilor mici) au cumparat inapoi actiunile in numele firmelor si au crescut astfel pretul actiunilor, avand astfel sansa sa para eroi in randul propriilor actionari, pana la guvernanti care isi ascund incompetenta si prostia de a stimula in continuare o crestere pe credit in spatele unor rezultate efemere cauzate de explozia consumului, toata lumea a redevenit optimista.

Singura certitudine in stiinta economica – ciclul – nu poate fi evitat. Precum ciclul anotimpurilor, ciclurile economice “iarta” greselile structurale in perioadele de boom si “taxeaza” lipsa masurilor anticiclice de acumulare si restructurare in perioadele optime, de crestere.

Trebuie totusi sa subliniem si sa accentuam: nu stim daca ciclul boom-ului s-a fumat deja. 2017 poate sa fie un an la fel de extravagant sau si mai expansiv decat 2016, chiar daca cresterea se va face in continuare pe credit si chiar daca sistemul financiar nu va fi inca restructurat fiind tinut pe linia de plutire de dobanzile negative.

Exista insa semne ca dobanzile vor incepe sa creasca in 2017, semnalul fiind dat de Fed in ultima luna a anului trecut. Sunt insa doar semne, Fed-ul calcandu-si prognoza si in 2016 cand de asemenea a preconizat 3 cresteri in 2016. Sa vedem insa care ar fi semnele, ce anume ar determina bancile centrale sa inceapa procesul cresterii dobanzilor.

Primul semnal de departe ar fi faptul ca cumparatorii de bonduri nu se mai multumesc cu dobanzi mici ci pun presiune, cerand dobanzi din ce in ce mai mari. De asemenea, guvernele nu mai pot justifica mentinerea dobanzilor mici, avand in vedere “revenirea” economica.

As face aici o mica paranteza. Este general acceptat ca bancile centrale pot manipula dobanzile si le pot tine jos. Aceasta este partial adevarat. Fed-ul poate sa cumpere obligatiunile guvernamentale pe termen scurt (2 ani) si sa mentina astfel o dobanda mica insa pe 10 ani nu are ce sa faca, dobanzile sunt reglate de piata, desi evident ca Fed-ul are o mica influenta de a mentine sub control si aceste dobanzi prin interschimbarea cu cele pe termen scurt.

Cu privire la Fed, in ciuda intentiilor si cvasi-independentei, un cuvant important il va avea de spus Trump. Trump are o un program de investitii fantasmagoric care presupunea indatorarea si mai mare a guvernului in vederea cresterii investitiilor si a reducerii taxelor. In plus, renuntarea la Obamacare va creste si mai mult cheltuielile guvernamentale de unde o crestere a investitiilor si a cheltuielilor coroborata cu o crestere a dobanzilor este fatala, plata dobanzilor fiind problematica chiar la nivelul actual de indatorare.

Iata deci cele doua presiuni din ambele parti asupra dobanzilor: Fed-ul si piata ar cam dori cresterea. Fed-ul oricat de mult ar dori intoarcerea la normal, nu prea poate sa o produca, de unde si pasii inceti, in trepte homeopate de 0,25%. Pe de alta parte, Trump are nevoie de bani care nu pot veni decat din indatorare.

Cu privire la celelalte banci centrale, acestea de obicei urmeaza trendul stabilit de Fed, desi BCE a ramas cu mult in urma la tiparnita din cauza rezistentei nemtilor. BCE mai are deci cel putin un pas doi de facut pentru a ajunge din urma Fed-ul. Desi BCE-ul are mari probleme cu multe banci mari, deleveraging-ul bancilor europene fiind cu mult in urma celor americane care au beneficiat de fonduri mult mai mari pentru a arunca sub pres gunoiul.

BCE-ul e de asteptat sa nu faca miscari prea bruste, avand in vedere alegerile din Germania si Italia, dar o crestere usoara nu este deloc imposibila, mai ales avand in vedere inflatia din Germania si spaima traditionala a nemtilor fata de inflatie. Daca Doamne-fereste! inflatia chiar incepe sa scoata coltii in zona Euro, nemtii o sa fie primii care sa il traga de ureche pe Draghi care fiind strans cu usa nu va avea incotro si va trebui sa faca un prim pas, chiar daca simbolic, sau homeopat, similar Fed-ului.

Iata deci cateva mari necunoscute, rezumate pe scurt:

  • se va tine Fed-ul de cuvant facand 3 cresteri care chiar daca infinitezimale (de 0,25) vor produce deja un trend si vor forta celelalte banci centrale sa ii urmeze?
  • daca da, cum va reusi Trump sa se tina de programul de investitii promis, costul dobanzilor fiind din ce in ce mai greu de purtat
  • va schimba si BCE macazul, avand in vedere ca dobanzile negative sunt deja o frana cel putin pentru nemti unde inflatia a repornit?
  • o eventuala intoarcerea a trendului dobanzilor la BCE va avea repercusiuni drastice in UE, mai ales pe porcusori, fie ei mai mici sau mai mari; Italia, Grecia, Spania chiar si Franta vor avea costuri insuportabile cu costurile, Italia doar ce a cumparat o banca Too Big To Fail, iar abia acum cateva luni Deutsche Bank era pe marginea prapastiei, nici macar din cauza dobanzilor;

Cu privire la noi, principala intrebare este daca guvernul va reusi sa vanda obligatiunile. Excesul de lichiditate pe piata interna pare sa creeze premizele unei expansiuni a datoriei suverane, insa sa nu uitam ca anul trecut o emisiune moderata a fost ratata, bancile zicand “nu, multumim, la pretul asta nu ne intereseaza”. Cursul chiar daca se va mentine constant, fiind garantat de buffer-ul de valuta de la BNR, o crestere de dobanzi in UE se va rasfrange amplificat in Romania, din cauza exodului capitalului. Dupa parerea mea, primul salt pe pozitiv la dobanzi in zona Euro va provoca mari socuri pe piata noastra, singura explicatie pentru excesul de lichiditati actual ar fi faptul ca bancile mama nu se grabesc cu returnarea profiturilor si de asemenea marile corporatii, preferand o dobanda de 1% la noi decat dobanzi zero sau negative in afara.

Deutsche Bank: bail-in nein, bail-out kein

Too Big To Fail

Deutsche Bank nu va putea fi lasata sa cada. Deutsche Bank este mult mai mare decat Lehman Brothers a carei cadere a fost indeajuns sa produca declansarea crizei din 2008. Deutsche Bank are operatiuni in nenumarate regiuni ale lumii, este nu doar coloana vertebrala a finantelor germane dar si administratorul unui munte de derivate care este de nenumarate ori mai mare decat PIB-ul Germaniei.

Too Big To Bail-Out

Inainte de a pune intrebarea: “daca ar vrea, oare o vor salva?” ar fi bine sa reamintim: de nenumarate ori nemtii s-au aratat impotriva salvarii bancilor cu banii contribuabililor si chestiunea asta nu ar da bine deloc in Germania, mai ales in pragul alegerilor. Principalul motiv nu ar fi afinitatea nemtilor pentru sound money si pentru piata libera cat mai ales riscul reputational: salvarea DB ar produce haos in intreaga UE, ar crea un precedent cu consecinte inimaginabile. Italienii vor zice: daca ati salvat DB, de ce nu am salva si bancile noastre. Francezii la fel: daca DB a putut fi salvata cu banii BCE, de ce am salva doar o banca germana si nu si una de-a noastra etc, etc.

Too Bad to Bail-In

Imaginati-va cum ar insemna ca in Romania toti clientii Bancii Transilvania sa se trezeasca peste noapte ca le sunt confiscate depozitele. In Germania DB e mai mare decat BT in Romania si nemtii sunt mult mai fricosi decat romanii care desi au fost imunizati cu FNI, probabil s-au cam dus antigenii. In plus, Germania nici nu ii are pe Isarescu si pe Vasilescu sa rezolve situatia in caz de haos. Bail-In-ul chiar daca atinge doar nivelul investitorilor in actiuni si tot o sa declanseze fuga capitalului si nu doar din DB, ci din UE!

Nu doar ca banca nu poate fi nici lasata sa pice, nici ajutata sa scape. Pe langa situatia imposibila, ar mai fi de mentionat si contextul: unul deloc potrivit pentru un asemenea conundrum. Avem in curand alegeri in SUA si apoi in Germania, in Italia si in alte tari europene. Avem, de asemenea, un razboi in coacere cu Rusia.

Dupa atatea imposibilitati, sa mentionam totusi cea mai fireasca si probabila iesire din scenariul apocaliptic: intelegerea cu guvernul SUA. Aici din nou avem cateva intrebari:

  • este sau nu amendarea DB cu suma mult mai mare decat in alte cazuri o pedeapsa (o constrangere) legata de razboiul UE-Apple?
  • este sau nu iminenta o solutionare pana in alegeri a cazului sau negocierile pot continua si dupa? Sa nu uitam: cea mai buna rezolvare a oricarei probleme grave este impingerea problemei in viitor;
  • este sau nu legata cresterea sistemului financiar americane in SUA pe ultimul trimestru o consecinta a loviturilor primite de DB? De asemenea, miscarile recente de reducere a operatiunilor DB in SUA un proces care este fortat de catre guvernul SUA care tine pistolul cu amenda indreptat spre DB?

De dragul adevarului, vom mentiona totusi si o varianta de scenariu semi-apocaliptic in care apocalipsa ar fi cel putin amanata: infuzia de capital. Aceasta ar veni din vanzarea fie pe bucati a unor diviziuni, fie pe largirea portiei actualilor actionari minoritari din Orientul Mijlociu care ar mai avea de unde sa aduca bani, fie din preluarea de catre un competitor conditionata de infuzia de capital. Excludem vanzarea catre China, care ar fi o umilinta nationala, desi, never say never … Deja exista titluri de stiri ale unor analisti ca, intrebarea nu este DACA ci doar CAND va mari DB capitalul social si asta indiferent de rezultatul negocierilor amenzii.

Despre mormanul de derivate

DB este de departe cel mai mare jucator pe derivate, administrand 46 trilioane de euro, de 15 ori PIB-ul Germaniei. Daca ne-am uita doar la derivate, am putea sa ne speriem si sa zicem: pai chiar daca nu ar fi oprelisti politice, legale sau sociale, cine ar putea sa salveze banca cu o asemenea suma in spate? Lucrurile nu stau chiar asa …

In primul rand, derivatele nu trebuie neaparat salvate pentru ca sunt bani pusi in joc de pariori nebuni. Daca pierd, stiu ce riscuri si-au asumat. Problema nu o constituie derivatele in sine ci efectele in sistemul financiar. Este greu sa explicam intregul mencanism si toate problemele care pot apare prin caderea acestui castel de carti. Reamintim doar ca in 2008, caderea Lehman Brothers a provocat un lant de falimente care a lovit in principalul asigurator AIG care a fost salvat de guvern in 2008 prin “infuzia” a peste 180 de miliarde de dolari. Daca toti pariorii care joaca poker la casinoul DB si-au asigurat investitiile si totul o sa pice, asiguratorii o sa aiba de umplut gauri imense. Cat de mari este insa principala intrebare deoarece derivatele sunt slab reglementate si nu se stie cate si unde sunt asigurate.

Daca totalul derivatelor gestionate de DB este de 46 de trilioane de euro, nu inseamna ca riscul are aceeasi amplitutine. In functie de risc si de costuri, suma nominala aflata in risc este de in jur de 1%, adica aproximativ 460 miliarde – plus sau minus inca cateva sute, in functie de cine si ce risc acopera. Deci daca pica DB si mormanul de derivate se transforma in zero peste noapte, pe langa falimentele particulare, o sa fie loviti din plin si asiguratorii care pot fi alte banci sau fonduri de investitii.

Daca ar pica DB, instant s-ar lansa un proces de contagiune care ar provoca falimente in lant, atat in randul altor banci cat si in randul fondurilor de investitii, asiguratorilor si nu in ultimul timp, in randul clientilor DB care isi vor fi pierdut depozitele. Presupunerile rationale nu isi au insa locul cand impactul psihologic este un foc mistuitor care se hraneste pe sine si creste ca un bolovan lovind in toate directiile.

Ruperea Imperiului

Dincolo de dezastrul financiar care ar urma caderii DB, cel mai mare avertisment ar fi ca SUA si UE s-au rupt total. Caci daca DB a trecut de 2008 este pentru ca SUA i-au sprijinit si le-au permis expensiunea si participarea in cartelul bancilor care manipuleaza totul de la dobanzile interbancare pana la diverse piete intregi cum ar fi aurul sau argintul. SUA pot rezolva usor problema DB, micsorand amenda sau chiar ignorand-o (cam tarziu insa pentru asta). Cu bancile americane, guvernantii au avut grija sa nu le afecteze balantele prea mult pentru a evita un crash. Astfel, amenzile au fost cu mult sub castigurile din ilegalitati de diverse tipuri (manipulari, incalcari de sanctiuni, participari la frauda, trnasferul banilor traficantilor de droguri etc). In cazul DB americanii insa pot sa nu cedeze si sa le taie gatul. Daca o vor face, prin neacceptarea unei amenzi drastic micsorate, acest eveniment va semnala clar terminarea prieteniei si inceperea unui razboi financiar cumplit intre SUA si Germania, mai precis intre SUA si aghitantul UK pe de o parte si Germania + UE pe cealalta. Caz in care Germania se va indrepta rapid fie spre China, fie poate chiar si inspre Rusia.

Joi urmeaza sa vedem rezultatele DB in cel mai de cosmar trimestru din istoria bancii, in care putea sa pice peste noapte in oricare din aceste zile. Vom reveni ulterior cu noi comentarii.

 

David vs Goliath în putreziciunea bancară românească

A aparut astazi un interviu extrem de interesant in ziarul Bursa cu Lucian Isar, vicepresedinte al Banc Post in anii crizei. Despre Isarescu, am scris atat de mult incat as fi redundant sa mai zic ceva. Reamintesc totusi un vechi paragraf, care poate fi explicat prin prisma actualului interviu, desi dpa parerea mea dupa ce a iesit Isar din sistemul bancar raul a fost chiar mai mare decat cel dinainte si cel de dupa criza.

De mai multe ori am sugerat ca un procuror sincer, nu ar avea probleme mari sa gaseasca nenumarate incalcari ale atributiilor guvernatorului si nu doar subminarea puterei monedei nationale prin neglijenta, manipulari si insider trading. Iata ca acum procurorii ar trebui sa investigheze si subminarea autoritatii statului roman pe care o face Isarescu prin interventia in afacerile altor puteri ale statului, cum ar fi Parlamentul si Guvernul. (sursa: Ciuma Isarescu)

Din interviul lui Isar (care intamplator este si sotul Alinei Gheorgiu, sefa PNL, de unde probabil stie multe) reies insa cateva chestii noi, cum ar fi motivul pentru care a tinut Isarescu de curs: faptul ca existau la momentl 2008 cativa prieteni ai tovarasului din mediul politic care aveau conturi in marja si carora Isarescu le promisese un curs stabil. Pentru necunoscatori, contul in marja inseamna ca ei cumparasera actiuni (de exemplu) cu 1 leu, in valoare de 100 lei. Cum actiunile au picat (sa zicem 25%), daca mai pica si cursul (sa zicem 25%) pierderea era dublata. Cum pretul actiunilor (puteau fi insa forex, derivate etc, zic actiuni pentru simplificare) nu il puteau controla, macar garantia unui curs intre doua valori minim si maxim, ca trader, iti poate oferi un avantaj imens.

Termenul pentru aceasta schema se numeste “manipularea pietei”. Cum cursul valutar este esential pentru tranzactii si schimburi, mai ales in perioade de volatilitate si miscari masive de capital, nu doar cine poate manipula macar cu o iota, dar si cine are acces la macar o iota de informatii cu privire la viitoarele miscari (fie ele in sus sau in jos) pot sa castige sume imense.

Evident, o asemenea operatiune nu va fi investigata niciodata in Romania, fiind nevoie de procurori specializati, nu doar onesti, profesionisti si fara frica. Am vrut doar sa atrag atentia asupra acestui interviu, pentru a sublinia cat de mult rau a facut acest personaj odios pentru Romania si cat de inselatoare imagine are in fata oamenilor, astfel incat daca ar candida probabil ar iesi presedinte fara sa miste un deget.

Lipsa de educatie, mentalitatile deformate si afinitatea catre “tatici”, pe langa cultura dependentei, sunt ingredientele perfecte pentru o perpetua schiopatare a societatii romanesti, o dezvoltare in sincope si mereu expusa celor mai mici factori de risc, dar mai presus, o oligarhie de puterii mafiote cu greu perceptibila pentru omul de rand.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

PS: mi-as dori mai mult explicat de Lucian Isar (sau de alti bancheri) mecanismul de sprijinire a bancilor post-criza prin oferirea de REPO-uri permanente si pomparea de obligatiuni, bancile castigand din diferenta intre bonificarea generoasa a statului si comisionarea docila a BNR-ului asociata cu disponibilitatea cvasi-infinita

Ce spune un broker despre Prima Casă

Petrila – Broker de credite: “Fara Prima Casa, pretul apartamentelor ar fi cu 5-10% mai mic…” – conform Video ZF Live.

Este uimitor cum la un ziar care se numeste financiar, basmele imobiliare ale brokerilor de credit sunt propagate si netaxate.

Tare as vrea sa stiu si eu cum intr-o piata in care 90% din credite sunt cele de tip Prima Casa, cum ar creste preturile doar cu 5-10%. E ca si cum ai spune, ca daca rupi 3 picioare la un scaun cu 4 picioare, acesta doar se inclina nitzel …

Ce reprezinta ultima indatorare a statului de la fraieri?

7.951 persoane fizice au cumpărat titluri de stat; valoarea subscrisă se apropie de 280 de milioane de lei (Sursa: Agerpres)

Probabil nu sunt chiar toti fraieri, avand in vedere ca fericitii cumparatori de obligatiuni de la Ciolos in primul rand au avut bani de imprumutat, adica au economii. Nu multi romani in ziua de azi au luxul sa poata face economii, in toiul celei mai lungi crize economice din istoria lumii, care abia a inceput …

Pe langa rasul tembel al lui Ciolos cu care anunta “succesul” operatiunii, am ramas amuzat de concluzia trasa de tehnocrati cu privirea acestei indatorari pusa in spatele copiilor care acum se nasc: “in urma interesului mare al populatiei, guvernul a anuntat ca are in plan sa repete experienta” [2].

Sa revenim insa de ce sunt fraieri cei care au cumparat obligatiuni. Cu exceptia celor care au bani atat de multi incat le-a ramas o felie din portofoliu de investit si in obligatiunile unui stat cu risc ridicat ca al Romaniei (da, in ciuda mandriei tembele a guvernantilor nostri, Romania este vazuta ca zona de frontiera, adica cvasi-junk din punct de vedere al riscului investitiilor, inclusiv cele in titlurile de stat [1]), restul sunt fraieri daca au cumparat obligatiuni doar pentru ca li s-a parut o dobanda buna 2,15% per an.

De ce spun asta? Pentru ca sunt banci care dau dobanzi mai multe, chiar la depozite nenegociate. De exemplu, Ideea Bank ofera 2,5% la un depozit pe minim 5 luni. Dupa scaderea impozitului, randamentul este de 2,15%. Asadar, cei care au vanat dobanda buna, si-au luat tzeapa pentru ca Ideea Bank oferea si dobanda la fel buna cu maturitate la jumatate, lucru deloc neglijabil. Mai e de luat in calcul bineinteles riscul caderii bancii, dar sa fim seriosi, care banca a picat in Romania in secolul curent si daca va pica o banca si ai incredere in statul roman, nu ai incredere si in Fondul de Garantare? Deci pentru sume de sub 100.000E, daca ati luat obligatiuni pentru dobanda sau pentru siguranta investitiei, v-ati luat o mare tzeapa.

Am cam pierdut firul la cum sta Romania din punct de vedere al gradului de indatorare. Este oricum irelevant avand in vedere situatia din UE si faptul ca gradul de datorare nu mai reprezinta mare lucru in evaluarea riscului ca sa nu mai zicem ca nici macar mentinerea sau scaderea ratei nu reprezinta neaparat o administrare eficienta a bugetului, avand in spate experienta cu PSD-ul care a taiat toate investitiile si a pastrat rata de indatorare in jurul a 40%.

Guvernul tehnocrat tatoneaza cu antrenarea pavloviana a amatorilor de chilipiruri investitionale (mai degraba oferte proaste invelite in spoiala lucioasa) promitand deja noi emisiuni. Tare sunt curios unde se duc banii astia si daca s-au renuntat la alte emisiuni necesare platii ratelor la datoriile actuale, caci ma indoiesc ca am ajuns sa ne permitem sa taiem din liniile de credit vechi ale altor investitori straini strategici care chiar au nevoie de randamentele bune (pentru afara) oferite de statul roman care chiar daca sunt irelevante ca volum, mai ofera un os de ros unor administratori de fonduri de investitii si banci care au Romania inclusa in diverse fonduri.

Revenind la Ideea Bank, fiind client, am observat o coincidenta: oferta asta de 2,5 a aparut acum recent, in ultimele 2 saptamani, de cand cu emisia de obligatiuni. Pun pariu ca bancile au negociat o oferta mai buna la un volum mai mare si Ideea nu face decat sa dea 2,5 pentru a obtine mai mult de la stat. Evident ca nu vom afla noi pretul real, in ciuda vrajelii cu transparenta. Altfel, la ce ar oferi o banca o dobanda atat de mare acum cand creditarea e aproape moarta, piata colcaie de lichiditate si cu siguranta interbancar, al un ROBOR la un an care se invarte in jur de 1,21, daca ar fi avut un spike in cererea de credite, sigur ar fi gasit sa imprumute de la alte banci, mai ales ca marja de piata a bancii este infima si nu prezinta risc pentru creditarea retail a altor banci, deci nu ar avea de ce sa nu poata imprumuta interbancar. Ce ar face deci Ideea cu lei acum in toiul verii, la un pret atat de mare?

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Frontier Markets: Romania, Doing All the Right Things

[2] cf Digi24 – Jurnal Economic – 5 August 2016

Banca Vaticanului – un offshore în inima Imperiului

Banca Vaticanului este o banca privata care functioneaza exclusiv pe teritoriul Vaticanului si este condusa de un consiliu de directori care raporteaza unei comisii de cardinali si papei. Banca Vaticanului este regulata de un organism de supraveghere, similar ASF-ului nostru, care de asemenea este doar al Vaticanului.

Nu vreau sa intru in istoria aceste banci, care se gaseste pe wikipedia. Ca sa intelegem insa cat de secretiva este aceasta banca, poate e de ajuns sa mentionam ca abia din 2013 are un site oficial, de cand au inceput sa iese la suprafata cateva scandaluri mai relevante.

Banca nu da credite si nu urmareste profitul. Singurul scop este teoretic administrarea operatiunilor ONG-urilor catolice, prin care acestea fac “fapte bune”. In practica, banca e folosita ca offshore de lux de cei mai mari rechini din Europa, banca fiind pentru o buna perioada, total izolata in privinta conturilor si a operatiunilor, neavand schimb de informatii cu nici o banca europana.

De-a lungul anilor banca a fost implicata in nenumarate scandaluri, nu prea catolice. De exemplu, in Septembrie 2010, magistratii italieni au blocat 23 de milioane transferati de la aceasta banca care erau bani spalati, printr-un proces complicat care avea la ambele capete conduri de la Banca Vaticanului si trecea inclusiv prin JP Morgan. In urma scandalului, pana si JP Morgan – o banca implicata in nenumarate spalari de bani si ilegalitati pentru care au platit doar niste amenzi irelevante – si-a retras colaborarea cu Banca Vaticanului, pentru a nu-si strica “imaginea”. Va dati seama ce imagine are Banca Vaticanului daca pana si JP Morgan nu vrea sa se asocieze cu ei, care JP Morgan este oricum capul rautatilor in categoria “Too Big To Fail”.

Dupa ce in 2010 banca s-a aliniat cerintelor UE, facand acord cu Italia si UE pentru a adera la legislatia impotriva spalarii banilor (transparenta) si dupa cateva scandaluri in 2011 si 2012, banca a inceput un lung proces de reforma care contina si in prezent. Principala problema cu care se confrunta Papa in tentativa de reformare este cabala care administreaza aceasta banca si care nu doreste sa se cunoasca trecutul. Ori fara ajutorul cabalei, Papa nu are o prea mare putere, cu toate tentativele de a aduce oameni din exterior care sa faca un audit.

Cateva schimbari in bine, exista insa:

  • in 2013 banca a cerut la 1300 de clienti sa-si inchida conturile (nu i-a mai considerat dezirabili – mafioti?)
  • in ianuarie 2014 banca a publicat un raport cu situatia “alinierii” si implementarea programului “pentru transparenta”
  • in septembrie 2014 s-au operat cateva “curatiri” in cabala: au fost inlocuiti 2-3 cardinali

Prin urmare in 2014 banca a avut profit 70 mil euro.

Mai nou insa, se pare ca obiceiurile vechi nu se schimba usor, altfel spus lupul isi schimba pielea dar naravul … Intr-un articol din Ianuarie 2016 intitulat The unfinished business of Vatican bank reform aflam noutati nu tocmai bune cu privire la statutul reformei bancare din pusculita Sfantului Scaun. Un monsenior care lucra ca contabil la banca, a fost arestat (si condamnat cu suspendare) pentru trafic de valuta – a fost prins cu 20 de milioane cash pe ruta Elvetia-Italia. Imaginati-va cate ture a tras probabil pana sa fie prins … Monseniorul Scarano era poreclit “Monsignor Cinquecento” pentru obiceiul de a purta bancnote de 500E la el tot timpul.

Cu privire la reforme …

The management appointed by the pontiff was shocked by what it found: thousands of unexplained accounts, habitually large cash transactions and the absence of safeguards against money laundering. At best the bank was a tax haven, at worst a shelter for the proceeds of criminal gangs. (Sursa: Financial Times)

Tradus in romaneste, in cel mai fericit caz, banca era un tax heaven (offshore) si in cel mai rau, banca cu rol de protector pentru crima organizata de nivel inalt. Bineinteles ca exista rezistenta inerenta la schimbare, indiferent de motive:

A failure to address overstaffing has made it harder for the reformers to bring in untainted managers from outside, while the conservative forces within the Curia resist the use of independent consultants.

In final, as incheia cu un citat dintr-un interviu cu un fost director al bancii cu sugestia de a citi mentiunile din perspectiva Papei care incearca sa schimbe banca si in general isi baga nasul cam peste tot de la lupta impotriva incalzirii globale, pana la primirea si gazduirea refugiatilor (pe care insa nu ii invita la Vatican). De altfel, in articol omul a fost intrebat ce parere are cu privirea tentativei Papei de a reforma banca si de a curati putregaiul:

I would like to reiterate that, for man today, in order to understand what’s going on around him, it is essential to understand what gnosis is and how it acts. If one refuses to tackle this issue, it will be impossible to understand and cope with the collapse of values we are living through. This applies to understanding why, for example, laws (ethics) are imposed to knowing if a “Catholic” party can react, and if it is feasible or not. But also, it helps in interpreting the thought and the influence of the Church in world government. (Sursa)

Deci gnosis, laws si world goverment. De asta e papa acum in Grecia sa faca lobby pentru musulmani.

1 2 3 13