De ce sunt randamentele la obligatiunile germane negative?

Nota: in acest articol prin obligatiuni ma refer la obligatiunile suverane, deci emise de guvern. Din cand in cand, din reflex o sa folosesc termenul in engleza: bond.

Raspuns la intrebarea din titlu [pe scurt]: deoarece investitorii au mai mare incredere in guvernul german decat in guvernele altor state si de asemenea, investitorii cred ca UE are mai mari sanse sa se destrame.

Raspunsul l-am condensat la inceput dar il voi detalia cat mai pe larg, deoarece mie mi-a luat ceva timp pana sa inteleg (desi tehnic e usor de inteles) DE CE obligatiunile germane au dobanda mai mica decat dobanda de referinta a monedei europene. Intelegerea mea se datoreaza lui Cristian Sima, dar nu sunt sigur ca in conferinta de la link i-am auzit explicatia sau in alta.

O sa incep cu cateva consideratiuni generale si o sa continui cu cateva idei aleatoare legate de situatia actuala.

Consideratiuni generale

Obligatiunile ca instrument de investit sunt in grupul de optiuni cu risc scazut. De aceea grosul banilor sunt plasati in obligatiuni. Evident ca exista varietate de riscuri si randamente intre diversele tari ale lumii si nu toate obligatiunile sunt la fel de interesante, altfel PSD nu ar avea probleme sa mareasca salariile si pensiile pana la cer. Insa Trump nu are astfel de probleme si daca si-ar dori, nici Merkel nu ar avea …

Obligatiunile sunt niste hârtii pe care un guvern le vinde pentru o suma fixa (pret) si se angajeaza sa plateasca la data expirarii , pretul de emitere (cel platit de cumparator) plus o dobanda. Perioada unei obligatiunii poate fi de 1, 2, 5, 10 ani sau chiar si 100 de ani cum are Elvetia. Randamentul este o formula mai complicata care tine cont de diversi parametrii ai emisiunii, caci exista o variatie, de exemplu frecventa la care se plateste dobanda – pote fi fie doar la final,fie o data la doua luni, fie anuala etc. Pentru simplificare, putem gandi randamentul ca fiind dobanda.

Investitorul care cumpara obligatiuni isi asuma riscul ca guvernul respectiv sa nu se tina de cuvant si de aceea tarile care nu sunt serioase si nu isi platesc datoriile (Argentina, Grecia, Romania) trebuie sa plateasca dobanzi mai mari decat celelalte. Pe langa increderea ca guvernul va face acele plati, mai conteaza evident si moneda in care sunt emise acele obligatiuni. Nu e deloc neobisnuit ca un guvern sa emita obligatiuni in moneda proprie cat cuprinde in speranta ca va numi un “prieten” la banca centrala care o sa tipareasca bani si o sa provoace o inflatie minunata care o sa trimita in irelevanta valoarea bondurilor la data expirarii. Asa s-a intamplat de exemplu in Turcia unde Erdogan l-a numit la banca centrala pe ginerele sau. Caz in care Erdogan nu mai are nevoie sa emita bonduri deoarece ginerele sau poate sa transfere bani direct guvernului pentru ca banii in esenta sunt doar niste cifre introduse intr-un program de calculator singura problema fiind cine opereaza acel program.

Ce mai trebuie mentionat legat de obligatiuni este ca acestea pot fi tranzationate intre investitori. Motivele fiind variate. De exemplu, un investitor care are banii blocati in bonduri poate doreste sa faca rost de bani pentru a face alte investitii (isi restructureaza portofoliul). Caz in care vinde bondurile si cumpara ce doreste. Alte motive pot fi schimbarea gradului de risc sau evolutia dobanzilor, toate avand efect asupra randamentelor unor obligatiuni. Unii investitori, de exemplu, cumpara si asigurari impotriva default-ului unui emitator de bonduri (Credit Default Swaps). Aceste asigurari sunt platite pe intreaga perioada a detinerii unor obligatiuni, asa cum un sofer plateste asigrare cat timp detine o masina. Daca riscul unui emitator creste, pretul asigurarilor creste in mod similar cum daca un sofer face prostii (accidente), asigurarea ii mareste pretul asigurarii. Motivele tranzactionarii obligatiunilor sunt variate si cea mai importanta idee legata de tranzactionare este ca pretul cu care se tranzactioneaza obligatiunile este invers proportional cu randamentul acestora si evident poate diferi de pretul de emitere.

Un motiv al atractivitatii obligatiunilor poate fi la un moment dat cresterea riscului (eventualitatea unei crize). In caz de risc, majoritatea investitorilor doresc sa isi protejeze investitiile, de aceea ies de pe diverse piete (actiuni, comoditati, forex etc) si intra in obligatiunile acelor tari care sunt vazute mai bine deoarece vor sa aiba siguranta ca banii lor vor fi protejati si la expirarea obligatiunilor si-i vor primi inapoi (cu dobanda respectiva, angajata de emitent la data emiterii, care poate fi si negativa).

Inchei aici consideratiunile generale, desi ar mai fi multe de zis si continui urmatoarea sectiune. Bine ar fi daca nu ati inteles pana aici sa reluati sectiunea anterioara, altfel veti citi degeaba in continuare.

Idei aleatoare

Se pune logic intrebarea: daca dobanda de referinta este x si dobanda obligatiunilor este x + 1%, bancile nu fac bani gratuiti? Da si nu! Da, deoarece intr-adevar daca se pot imprumuta de la banca centrala cu x% si guvernul le ofera x+1%, bancile raman cu 1% singura problema fiind ca guvernul sa emita cat mai multe obligatiuni (cat mai mult drog) pentru ca bancile sa faca bani gratuiti. Pe partea de nu, exista unele probleme: bancile pot castiga si mai mult imprumutand firmelor sau oamenilor/creditacilor dar exista si riscuri, deci fiecare banca trebuie sa isi gestioneze singura apetitul la risc. De asemenea, mai este de luat in calcul si riscul ca guvernul sa intre in faliment si sa nu mai plateasca, caz in care trebuie sa tinem cont de tara despre care vorbim. In cazul Romaniei de exemplu, daca intra guvernul in faliment, vine FMI-ul, deci bancile nu se sperie asa mult si dau bani cat pot tuturor emitentilor de la buget (guvern, primarii, prefecturi, regii etc). Chestiunea ar trebui in mod normal controlata de BNR care ar avea teoretic datoria sa limiteze cat la suta din asset-urile bancilor pot sa “doarma” in obligatiuni. Insa pentru ca tainele mioritice sunt cele care sunt, guvernul s-a descurcat pana acum sa vanda bancilor locale. Mai nou incearca sa vanda si oamenilor prin Posta Romana, asadar amatorii de 3.5% pe un an in conditiile in care euro poate exploda cu 5% intr-o luna sunt invitati la sediul postei unde vor avea parte de comision zero ca sa cumpere aceste hartii. Pe de alta parte, daca pleaca Viorica si vine Orban, e posibil ca euro sa scada, o data cu dobanda de referinta pe care Mugurel (zis si Manole) o tine deocamdata sus dar trebuie sa o scada “ca sa se alinieze” si daca Orban reuseste prin minune sa rezolve problema deficitului de la pensii (si al altor deficite) e foarte posibil ca cei 3.5% sa fie mana cereasca, mai ales ca emiterea lor s-a facut inainte ca desteptii de la finante sa se prinda ca urmeaza o perioada de scadere a dobanzilor.

“Cine are i se va da si cine nu are i se va lua” este probabil cea mai simpla explicatie de ce Germania are parte de increderea investitorilor si de dobanzi negtive in timp ce Romania trebuie sa plateasca dobanzi de 4-5% ca sa sa imprumute. Cu cat situatia este mai tensionata si riscurile mai mari, cu atat investitorii incearca sa se acopere si nu doresc sa se expuna la riscuri. Faptul ca economia Germaniei este unde este, faptul ca guvernul german a dat dovada de incredere deoarece a mentinut deficitele sub control, ba chiar are excedente, faptul ca balanta externa a Germaniei arata cum arata (~50% din PIB este export) fac ca cererea de obligatiuni germana sa fie atat de mare incat dobanzile sa fie impinse in jos.

Pare o situatie anormala ca in aceasta perioada de “revenire economica” (oare?) banii pompati de BCE sa fie “blocati” in obligatiunile de 100 de ani ale Austriei si Elvetiei. BCE pompeaza bani cumparand obligatiuni ale guvernelor si chiar ale corporatiilor si da jos cu dobanda pentru ca “sa avem lichiditate” in timp ce lichiditatea fuge inspre randamentele negative (mai negative decat rata de dobanda!) ale obligatiunilor germane. Este ca si cum ai da drumul la robinet si apar ar curge in sus. O anomalie. Anomalie este insa din punct de vedere al normalitatii. In situatia anormala in care ne aflam insa (ochiul furtunii financiare a secolului), este firesc ca banii destepti sa fuga in locurile sigure si sa nu vaneze aiurea randamente iluzorii.

Ramane totusi intrebarea “de ce Germania” (si nu Franta sau SUA de ex) desi poate nu ar strica putin sa dezbatem si de ce totusi investitorii accepta randamentele negative ale obligatiunilor? Dupa cum am mentionat in consideratiunile generale, bondurile pot fi tranzactionate. Investitorii in bonduri europene spera (intuiesc) ca BCE va fi nevoita sa pompeze din ce in ce mai multi bani pentru a sustine statele europene falimentare (porcusorii). Caz in care, BCE va cumpara obligatiuni de toate steagurile, printre care si cele germane. Cresterea cererii va ridica prin urmare preturile si prin urmare pierderea de moment se va transforma in viitor in profit. Investitorii se bazeaza si pe “retinerea” guvernului german care sper ei ca nu va emite aiurea obligatiuni atunci cand BCE o sa inceapa “destrabalarea” cu achizitiile. Retinerea guvernului german spre deosebire de alte guverne care vor emite “de nevoie” obligatiuni noi pentru a plati ratele la cele vechi, face obligatiunile germane mai atractive decat ale altor tari deoarece daca nu se emit bonduri noi, BCE o sa fie obligata sa cumpere pe cele vechi, prin urmare oferta fiind limitata, pretul creste. Aici nu bag mana in foc pentru intreg rationamentul, marea necunoscuta fiind daca BCE va putea cumpara direct obligatiuni emise – ceea ce din ce stiu eu nu are voie in prezent. Asadar, acum BCE poate cumpara obligatiuni doar de pe piata obligatiunilor, adica de la alti investitori care au cumparat direct de la guverne. Nu e mare scofala la urma urmei, doar faptul ca trec printr-o mana nu taie posibilitatea guvernelor sa emita cat vor deoarece investitorii au garantia ca BCE le va cumpara si ei nu vor fi cei care sa astepte guvernul grec sa le plateasca peste 50 de ani banii inapoi, ci BCE-ul.

Ajuns in acest moment al discutiei, nu pot sa nu mentionez ca toata schema nu este decat un mecanism de represiune financiara. Prin intermediul programelor de achizitie de bonduri, BCE incurajaza de facto destrabalarea guvernelor care pot sa-si cam faca de cap, singurele constrangeri fiind “acordurile” de masuri de austeritate care nu se respecta niciodata si speranta ca maine va fi mai bine … Pe scurt, BCE cumpara obligatiuni deoarece altfel investitorii nu le-ar cumpara si prin urmare guvernele ar intra in faliment si prin urmare visul european s-ar spulbera. BCE este insa o jucarie misto, este o banca care tipareste o hartie in care – culmea! – unii oameni mai au incredere si prin urmare pe moment lucrurile pot continua pe mai departe, ne facem ca nu exista probleme, cumparam obligatiuni suverane (dar nu numai) si poiate maine-poimaine incepem sa cumparam si actiuni cum fac japonezii ca sa trecem parlazul. Ca poate-poate, inflatia reporneste, economia isi revine in mod miraculos si incet-incet, in 100-1000 de ani mananca din credite si astfel visul va supravietui. La pachet cu prospectul cresterii preturilor obligatiunilor germane (desi nu numai), cumparatorii mai au parte si de garantia unui guvern vazut bine al unei tari cu cea mai puternica economie din UE, prin urmare au riscul minim ca bonus. Marea lovitura va fi insa schimbarea mentalitatii in guvernul german care poate emite si el bonduri la fel de multe (ca raport) ca grecii sau italienii si prin urmare poate sa afecteze pretul acestora pe piata, in pofida asteptarilor speculatorilor.

Din cele explicate mai sus, sper ca se intelege ca atata vreme cat economia nu este controlata de forte concurentiale care sa stimuleze agentii eficienti si productivi si sa penalizeze agentii ineficienti, redundanti, incapabili si inutili, este doar o chestiune de timp pana cand totul se va prabusi ca un mare turn babel construit cu lut in loc de ciment durabil.

La nivel global insa exista o competitie legata de cine este mai putin preocupat de … fortele pietei. Adica, desi BCE si UE in general stimuleaza ineficienta si destrabalarea, are concurenti SUA si China care de asemenea tiparesc bani, fac marsavii similare sau de aceeasi natura si nu incurajaza economia de piata, pompand sume astronomice in toate pietele si evitand infruntarea adevarului. Asa cum Titanicului i-a luat ceva timp sa se scufunde si in timp ce unii fugeau la barci, altii cantau, dansau, mancau sau dormeau, tot asa in prezent panica inca nu a cuprins toata lumea si mai exista inca oameni, companii, guverne care au speranta ca prabusirea sistemului financiar actual nu este iminenta si ca ineficientele pot fi tolerate prin socializare si capitalismul eliminat prin interventionismul financiar si monetar al bancilor centrale. Desi mare parte dintre speculatori stiu ca va urma o prabusire, insa spera ca intre timp sa se capatuiasca …

Cursul valutar este adevarata manipulare a bancilor nu ROBOR-ul

Sar PSD-istii pe BNR si pe banci ca manipuleaza ROBOR-ul si incarca ratele romanilor. ROBOR-ul nu poate fi insa manipulat din doua motive: 1) este o medie si prin urmare toti actorii ar trebui sa fie asociati intr-un cartel si sa fie coordonati, altfel cel care sta pe dinafara se poate arde nasol 2) bancile nu au un motiv real sa mareasca ROBOR-ul; profitul nu din ROBOR le vine, ba chiar le-ar conveni un ROBOR mai mic

Incompetenta si slaba educatie financiara a bolsevicilor se dau pe fata cu fiecare zi care trece si fiori reci imi trec amintindu-mi memoriile luptatorilor anti-comunisti care s-au confruntat cu acelasi drac in perioada de instalare a comunistilor. Nenumarate exemple pot fi date de situatii absurde in care incompetenta celor de sus si lasitatea celor de sub ei s-au combinat si au rezultat anomalii si deraieri de la orice logica. De exemplu fabrica de ars gunoaie. Ceausescu a vizitat undeva in strainatate si a vazut ca “imperialistii” ard gunoaiele si produc energie. Prin urmare a dat ordine sa facem si noi o fabrica de asta. Zis si facut. Problema era ca trebuia facuta inaugurarea, trebuia sa vina tovarasul si gunoiul romanilor nu prea ardea deoarece romanii nu aveau plastic sau hartie de aruncat din cauza saraciei, ci mare parte erau resturi biologice care nu dadeau eficienta energetica prea mare. Prin urmare inginerii “experti”, pentru ca le era frica sa il confrunte pe tovarasul deoarece erau niste pupincuristi ordinari fricosi si fara coloana vertebrala, au gasit solutia: sa aduca pe furis niste rumegus si alte materiale solide care sa faca fabrica sa functioneze pe timpul vizitei tovarasului.

Asa se face si cu ROBOR-ul ca nimeni nu i-a spus lui Teodorovici ca daca chiar vrea sa loveasca unde le doar pe banci ca sa le arate cine e taticul, ar trebui sa dea o lege prin care sa limiteze procentul de 1% in plus pe care bancile il pot adauga la cursul balutar al BNR-ului la cursul de schimb si din care bancile fac profituri imense, direct proportional cu numarul clientilor care sunt nevoiti sa foloseasca cursul bancii pentru a schimba valuta din afara. Intrarile de valuta, atat ale persoanelor (capsunari) cat si ale companiilor, cu greu parasesc ghiseul bancii ca sa ajunga la casele de schimb unde cursul este mai bun. Fiind captivi bancilor, exportatorii si capsunarii (aici mai putin, deoarece au variante) platesc 1-2% peste cursul BNR si/sau al caselor de schimb valutar, profitul ramanand la banci. Idem pentru importatori care sunt nevoiti sa cumpere la cursuri jalnice.

Exista competitie, ar putea spune bancherii. Cui nu-i convine, sa se duca sa scoata banii si sa schimbe la casele de schimb. Mai greu din pacate! Exista comisioane de retragere, sume limita etc. Comisioanele pentru transferuri si retragere sunt adevaratele surse de profit pentru banci, prin care tin captivi importatorii si exportatorii pe care ii jecmanesc la un curs jalnic, vanzandu-le scump si cumparandu-le ieftin valuta cu greu dobandita.

Din cunostintele mele, companiile au o singura varianta (pe langa negocierea cursului – o falsa optiune): Aforti Exchange – o casa de schimb valutara cu capital polonez care ofera un curs mai bun ca al bancilor pentru companii. Din pacate comisioanele de transfer si timpul prea mare al tranzactiilor (cand o sa intre oare si Romania in lumea moderna in care tranzactiile interbancare au loc instant?) fac greoaie si rareori fezabila optiuna. Ca sa nu mai zicem ca lipsa de concurenta, nu stimuleaza nici pe Aforti ca sa ofere un curs prea bun, mai apropiat de piata decat al bancilor.

As dori insa sa revin la subiectul manipularii si sa speculez putin. In ce context ar putea bancile manipula ROBOR-ul? Sa trecem de absurditatea utilitatii unui ROBOR mai mare (dupa parerea mea un ROBOR mai mic ar atrage mai multi clienti pentru banci si acestea ar castica mai multi bani) si sa presupunem ca bancile si-ar dori si ar incerca sa manipuleze ROBORul. Principala conditie, ar fi ca toate bancile participante sa se inteleaga. Fara reguli clare si fara o intelegere clara pentru toti actorii, exista riscul ca manipularile sa arda crunt pe cei care nu joaca dupa reguli sau incalcarea regulilor de unii participanti sa afecteze major pe alti jucatori. Am avea deci clar un cartel, o intelegere ilegala, similara manipularii LIBOR-ului la britanici (unde bancile de fapt il manipulau in jos pentru a nu afecta atractivitatea creditarii – exact ce am spus mai sus).

Cat ar fi castigurile bancilor si care bancher s-ar risca sa participe la un cartel ilegal care poate sa il coste cariera in domeniu, si ce sens are ca intr-o perioada in care creditarea duduie si economia creste, bancherii sa se riste ei aiurea ca sa mareasca ROBOR-ul? Nu este nicio logica.

Bolsevicii se folosesc de aceasta gogoasa ca sa aprinda mania proletara a prostilor cu pareri bune de sine care cred ca inteleg cum merge treaba cu finantele si care sufera de sindromul conspirationismului international impotriva plaiurilor mioritice fecunde din care toti sug seva si ii cotropesc pe romani. Subiectul este evident unul bine ales, raspunde unei nevoi, publicul tinta afectat de cresterea infima a dobanzilor fiind evident prostii care nu si-au facut calculele bine si s-au expus maximal incat sa simta o crestere de 2-3% la dobanda. Nu bugetarii carora tocmai le-au crescut cu 10-20-50% salariile sunt afectati de problema ratelor deoarece expunerea acestora tocmai s-a micsorat drastic si majoritatea oricum aveau credite imobiliare (job-ul la stat e sigur si bancile stiu asta). Chiar daca au atacat si ei vreun led cu diagonala mai mare sau s-au aruncat la un BMW second nou, bugetarii nu sunt afectati de 1-2% cresterea ROBOR-ului. Tot sarmanii care muncesc in privat pe salarii minime si care poate s-au bagat la Prima Casa tentati fiind de ratele mici de acum 1-2 ani sunt acum cel mai puternic loviti si pe acestia incearca PSD-ul sa ii vaneze, starnind in ei mania proletcultista impotriva bancilor si companiilor contropitoare si aprinzand speranta ca partidul are grija si de ei, in timp ce patronii sunt rai si nerecunoscatori, iata ca partidul se ia la tranta cu bancile lacome si da jos cu ratele.

Evident, tovarasii si-au gasit nasul de data aceasta: nimeni dintre politicieni nu s-a pus cu bancile si a supravietuit. Recentele scatoalce primite la tentativele de vanzare de obligatiuni sunt mici coincidente (probabil alti factori sunt un joc). Adevarata “razbunare” (mai degraba ajustare) a bancherilor lacomi va fi in ridicarea unanima a costurilor (la noile credite) si poate chiar si a comisioanelor. Tovarasii nu au verificat oare niciodata lista de preturi a unei banci sa vada caietul acela gros cu cateva zeci de pagini? Sunt zeci si sute de comisioane si bancile stiu unde sa ajusteze incat sa isi mentina profiturile si sa nu fie afectate prea mult. De asemenea, pe langa ajustarea comisioanelor si cresterea generala a preturilor serviciilor financiare, bancile pot oricand sa apeleze la metode clasice de sifonare a profiturilor pe care poate pana acum nu s-au aruncat pentru ca doreau sa aiba niste bilanturi frumoase pe care sa le foloseasca fie pentru noi refinantari, fie pentru vanzari sau fi pentru sfortarea de a atinge noi ratinguri mai favorabile care le-ar oferi accesul la costuri mai mici cu emisiunile de obligatiuni.

Una peste alta, dupa cum am spus, partea nasoala e ca nebunii cu greu se vor opri aici ci vor arunca asaltul si asupra Bancii Nationale. Ce sens are altceva decat iesirea la rampa a bolsevicului psd-ist de la BNR Florin Georgescu care emite el ca bancheri opinii cu privire la impozitarea progresiva. Georgescu si cu Voinea tot trimis de partid la BNR ca sa sape si sa loveasca pe la spate pe Isarescu sunt viitorii actori ai acestui razboi. Dragnea nu are nevoie sa faca ca Erdogan, sa-si puna pe ginerele ministru de finante si sa preia controlul direct al bancii nationale. Trebuie doar sa il sprijine pe Georgescu sa ia locul lui Isarescu. Marea dilema e daca Georgescu e agreat de fortele “de deasupra” si din pacate asta o vom vedea in functie de cum se comporta leul. Sa speram ca semnalele primite pana acum sunt doar zgomot si nu fac parte din “comunicarea” intre tovarasii cu sorturi de la Basel si tovarasii cu (sau fara sorturi) din PSD.

Unde va ajunge leul? Acolo unde îi e locul …

A început din nou să colcăie cursul, ocazie cu care avem noi declarații și articole amuzante. Iată un exemplu:

Isarescu face glume despre cursul valutar: Daca am ajuns sa ne ingrijoreze o depreciere de 4 bani…

Sursa: business24.ro

Din gluma de mai sus, cea mai interesantă însă mi s-a părut aroganța cu care Isărescu se crede mai tare ca bulgarii:

Cursul are multe functii, multe functii si daca voiam sa facem un curs fix il faceam. Faceam si noi un currency board precum bulgarii si schimbam toata politica. E mult mai simpla”,

Mult mai simplă poate fi politica unui curs fix, determinat de un currency board, mai ales dacă acest currency board este responsabil și ia deciziile pe baza unor obiective reale și nu unor targeturi de profit pentru BNR după care se reglează Isărescu.

Am explicat în articolele anterioare de ce cursul ar fi putut să fie în România o sulă în coastă pentru guvernele iresponsabile în sensul că dacă ar fi legat de cerere și ofertă, ar regla excesele consumeriste și totodată ar stimula creditarea responsabilă în detrimentul exuberanței.

Ce nu cred că am explicat în articolele anterioare, ce rău poate face cursul atunci când este reglat manual de Isărescu. În primul rând, un curs administrat nu este tocmai încurajator pentru investitorii străini care urmăresc randamente. Aceștia nu vor risca niciodată să beneficieze de fluctuații și să fructifice căderile sau spike-urile pentru a regla cererea și oferta și a-și asuma astfel parte din riscul economiei. Dacă în ecuația cursului ar intra doar schimburile și riscurile, tensiunea intrinsecă din sistem nu ar mai fi o grijă (a guvernanților, a BNR-ului și a participanților) iar potențialul investițional extern ar fi maxim fructificat. Tensiunea datorată incertitudinii venite din deconectarea cursului de realitatea economică și dependența acestuia de politica unui singur om, fac ca orice tranzacție să aibă inclusă o marjă de siguranță menită să acopere surprizele.

În caz că nu m-am făcut înțeles, iată încă o încercare: transparența este mai bună decât opacitatea în cazul cursului valutar. Dacă participanții sunt convinși de realitatea cursului datorată transparenței, măsurile de siguranță și incertitudinile sunt mult mai limitate decât în cazul sistemului actual, în care cursul este decis de un singur om. Includerea unei marje de incertitudine în prețul cerut sau oferit pentru curs sau în prețul produselor este un status-quo cu care toți actorii economici din România trăiesc zi de zi, de unde și sensibilitatea oamenilor la curs.

Pe care sensibilitate Isărescu o ridiculizează pentru că nu o înțelege. Așa cum un tată violent care își bate nevasta și copiii nu înțelege de ce nu este iubit, tot așa Isărescu se miră de ce creșterea cursului cauzează atâtea temeri și atâta atenție în presă. Ca un obsedat de control ce este el ar dori ca publicul și actorii să aibă încredere totală în politicile și raționamentele lui (mult spus politică, căci dacă ar exista una ar fi făcută publică pentru a putea fi analizată și monitorizată de societate, transparența fiind un mare plus, cum am explicat mai sus) și se miră de ce există mereu semne de întrebare și o stare de tensiune și incertitudine cu privire la intențiile lui.

Toate comentariile cu privire la curs, bineînțeles sunt valabile și cu privire la dobânda de referință și la celelalte dobânzi și mijloace de control ale BNR-ului. Însă cursul este magnetul către care își îndreaptă atenția toți și de aceea are importanță vitală și de aceea personal sunt de părere că un consiliu valutar extins cu membrii onorabili și profesioniști ar fi superior consiliului valutar dintr-un singur om de care avem parte în prezent.

Să trecem însă puțin de la teorie la realitate. Doresc mai întâi să reamintesc (și să recomand să recitiți) un articol din luna aprilie în care taxam declarația lui Isărescu că una din două trebuie să crape: ori cursul, ori dobânda: CURS SAU DOBÂNDĂ? DE CE NU AMÂNDOUĂ?. La data articolului, ROBOR era 2.1% și EURRON 4.65. Azi ROBOR-ul la 3 luni este 3.16% și cursul 4.66. Deși cursul a rămas cuminte, îmi mențin opiniile exprimate acolo: cursul va crește cot la cot cu dobânzile, vom avea un dans în doi. 

Să subliniem și că Fed-ul a mărit recent dobânda iar Draghi va fi presat cu ușa cât de curând să înceapă “revenirea” și în Europa, altfel BCE ar putea fi prinsă fără pantaloni la următoarea criza sau recesiune, neavând nicio armă, cu atât mai puțin o … bazucă.

Piața liberă în domeniul bancar: și de ce testele de competență sunt hilare

Inca nu mi-am revenit dupa socul stirei cu testele de competenta, mai ales dupa ce am dat peste un articol in care sunt si cateva declaratii ale geniului care a venit cu ideea.

„Să vă spun cum a luat naştere acest test. Eu, mai în glumă, mai în serios, acum vreo patru ani, la o conferinţă de educaţie financiară, am lansat această idee «de ce nu ar face băncile, aşa cum se dă certificatul de conducere auto, cum iei carnetul auto, de ce nu ar face băncile un test pentru clienţii care vor să ia credite». Atunci ideea a stârnit multă ironie, (…) dar ne-am decis anul trecut să trecem de la vorbe la fapte.

Legea de baza a unei piete libere este cererea si oferta. Intr-o piata libera ideala, cand creste cererea, scade oferta. Doar daca oferta nu e nelimitata, cum se intampla la noi. Adica la noi BNR tipareste bani si tine dobanzile apropiate de zero si apoi striga cu surle si trambite ca s-a cam incins din nou motorul creditarii si am luat viteza cam mare.

Nu exista teorie economica care sa spuna care este gradul de entropie acumulat intr-un sistem economic. Complexitatea societatii umane este atat de mare si interconexiunile intre economie, finante, politica, geopolitica, demografie, tehnologie etc sunt atat de complexe incat pur si simplu nici mama lui de guvernator nu are habar daca acum in Romania, creditarea este incinsa sau nu.

Speriat de potentiala pierdere a popularitatii in urma anuntarii acestui test care cu siguranta nu a produs o reactie prea favorabila in randul romanilor iubitori de teste si examene scolare, Isarescu a contra-atacat rapid cu o mica rafala de propaganda:

Isărescu susţine că BNR nu vrea să descurajeze creditarea: „Vrem să încurajăm creditarea. Dar ne interesează o creditare sănătoasă, echilibrată pe componente, sustenabilă“ (Sursa: ZF)

Ce este aceea “creditare sanatoasa”? Ce este aceea “creditare sustenabila”? Niste cuvinte frumoase, sloganuri si versuri din vesnica poezie de calmare a speriatilor. Creditarea este sustenabila cata vreme exista banci care sa dea credite, adica cata vreme merge tiparnita. Cata vreme poate merge tiparnita este alta discutie. Cata vreme poate merge tiparnita la noi fara ca cursul sa explodeze, de asemenea, este o alta chestiune.

La declaratia de mai sus, insa eu l-as intreba pe Isarescu: dar crestere masei monetare in ultimii zece ani este sustenabila? Are vreo legatura cu vreun indicator al economiei? Daca tot vorbim de sanatate!

Nu ma intelegeti gresit, nu sunt adeptul creditarii si nici nu cred ca in Romania creditarea poate avea rol de dezvoltare, cata vreme realitatea este ca Romania este o pipernita de forta de muca harnica si ieftina pentru UE si de aceea este mentinuta pe linia de plutire prin mentinerea unor linii de creditare atat ale statului cat si ale bancilor din Romania fara de care noi ne-am afla unde am fost inainte de integrarea in UE. Altfel zis, euroenii ne trimit bani indeajuns cat sa mai ramana niste prosti pe-aici care sa se inmulteasca si care sa le trimita peste 20 de ani forte proaspete.

Vina pe care o are Isarescu & BNR este aceea ca ei fac (si sunt) pe niste dumnezei care decid cand si cine poate sa ia credit, la ce dobanzi si la ce curs. Bineinteles, economia si politica au si ele o oarecare influenta. Dar Isarescu decide in esenta cat de mult este deschisa conducta banilor sau cand incepe sa se stranga si cat de repede. Bine, cat de repede uneori nu prea decide el, caci el este doar nenea Dorel de la centrala care controleaza conductele care dau caldura in cartier, la centrala insa caldura vine de la Termocentrala si de-acolo se decide cand se opreste apa calda sau la ce temperatura vine apa, sau la ce pret.

De asemenea, teatrul jucat si ipocrizia cu “sanatatea” si “durabilitatea” sistemului bancar sunt hilare si nu denota decat incompetenta, stagnarea milenara, lipsa de curaj si incapacitatea de a putea face ceva pentru schimbarea status-quo-ului. O banca centrala sanatoasa ajuta economia (regleaza masa monetara si cursul in functie de balanta externa), controleaza bancile la sange si le invata minte sa nu dea credite aiurea (daca asta chiar e o problema) si mai ales nu macane in fiecare zi ca de vina este creditacul si nu bancile si nici BNR-ul pentru ca ei si-au facut temele.

Tot romanul saracul a ajuns sa fie aratat cu degetul si considerat ramas in urma. Ramasi in urma suntem pentru ca dormim si nu iesim in strada sa dam jos si cu comunistii si cu bnr-istii si sa cerem adoptarea dolarului sau macar a amaratului de euro care desi eram impotriva, incep sa cred ca orice ii va taia curentul de la imprimanta de bani a lui Isarescu este bun pentru tara.

Din pacate, nu doar ca nu vom fi primiti in clubul select prea curand, dar dupa ce iese la pensie Isarescu mi-e teama ca Georgescu va descoperi imprimanta cu laser care va tipari si mai multe miliarde de lei pe minut decat cea actuala care este una matriceala, pe care Isarescu a invatat s-o foloseasca in tineretile lui si nu se desparte de ea pana la moarte, ca tare multi bani a tiparit el cu ea. Ma refer aici, bineinteles la pseudo-macroprudenta pe care Isarescu a dorit sa o proiecteze toata viata si care in mintea necunoscatorilor chiar a functionat. Realitatea este insa ca dupa integrarea in UE, prea mari tulburari nu aveau de ce sa fie, mai ales cand au inceput romanii sa iasa la munca si sa trimita bani inapoi pentru a compensa balanta de comert si mai ales dupa ce au inceput sa aiba loc descoperirile de resurse naturale care pot fi puse gaj pentru datoria externa a tarii. Caci sa nu credem ca leul nu a explodat din cauza ca il tine Isarescu, ci mai degraba din cauza ca anul trecut tovarasii au fost de acord sa exporte gaze si electricitate la unguri, chiar daca asta a marit pretul populatieI. Ori, astia sunt bani care intra si contribuie la exporturi si in loc sa consturim autostrazi si sa dezvoltam economie, vindem resurse si marim pensii.

Intre timp inflatia a ajuns la 5,4% si ne miram de unde: pai cum de unde daca se scumpesc curentul, gazele si combustibilii? Nu se mira nimeni, ci doar unii se fac ca se mira. Intrebarea se pune totusi, de ce sunt alertati BNR-istii si tot macane despre asta cu creditarea? Ce stiu ei si nu ne spun noua? Dobanda de referinta a fost marita la ultima sedinta si lucrurile ar trebui sa se calmeze deocamdata, nu? Cursul este sub control, a crescut mult mai cuminte decat ne asteptam avand in vedere inflatia si chiar sunt perspective sa scada spre toamna. ROBOR-ul nu a facut decat sa se ajusteze la noua dobanda de referinta. Bilanturile bancilor ating noi recorduri, bilantul BNR-ului se mentine, rezerva de valuta de asemenea este mare, in mica scadere, dar oricum cu mult peste ce era acum 2 ani.

Dupa cum stim BNR are acces la date statistice de la INS si sondaje de la companii. Daca motivul ingrijorarii nu ar fi o eventuala scadere a ritmului cresterii economice de anul acesta (lucru deja stiut insa cam de prin februarie) si daca motivul ingrijorarii nu ar fi dezastrul din finantele publice (deficitul guvernamental, balanta externa, creditarea publica etc) – de asemenea cunoscut si oricum asteptat de ani de zile, singura noutate notabila ar fi cresterea cam cu 10% an la an a creditelor imobiliare si cu 6-7% a celor de consum.

Insa acest procent nu ar fi problema daca e sa ne gandim ca o mare parte a celor care lucreaza la stat au avut parte de cresteri de salariu extraordinare, prin urmare era logic ca o sa urmeze un puseu al creditarii pur si simplu din incadrarea la inca un credit de consum sau prin cresterea eligibilitatii la un credit imobiliar. Nenumarati tovarasei s-au aruncat anul acesta la apartamente si la masini noi. Dar salariile nu o sa fie micsorate, prin urmare de ce se teme Isarescu?

Aici poate ajungem la cuvantul magic pe care l-am criticat mai sus: sustenabilitate. Cata vreme sectorul public nu produce doar consuma si cata vreme politica economica dezastruoasa nu poate duce la o crestere reala a exporturilor sau a productiei si serviciilor care sa diminueze riscurile, exista un oarecare risc ca in curand sa avem nevoie de FMI. Dar de ce zic ca Isarescu este ipocrit? Isarescu este ipocrit pentru ca daca lasa cursul sa se ajusteze acolo unde il cere piata si nu se arunca cu rezerva valutara ca sa mentina acel faimos “coridor” de evolutie de la o zi la alta, piata ar fi reglat si cererea si mai ales oamenii ar fi invatat din viata de zi cu zi riscurile, si nu ar fi nevoiti acum sa toceasca manuale si carti de educatie financiara ca sa dea teste grila fictive cand se arunca la un credit, doar ca sa spuna Isarescu & co. ca ei si-au facut datoria si sa se spele pe maini. Nu, nu si-au facut datoria, ci din contra, prin mentinerea unui curs artificial si de asemenea a dobanzilor prea mici, au pus gaz pe foc!

Testele de competență financiară – ultimul banc despre bănci

Şi mai puţini români vor avea şansa să îşi ia credite: Băncile vor da teste de competenţă clienţilor care vor să ia credite. Cum arată un set de zece întrebări la care trebuie să răspundeţi dacă vreţi un credit (Sursa: Ziarul Financiar)

BNR-iștii au stat ei și s-au gândit: oare ce să facem ca să mai domolim nițel cererea la credite (care între noi fie spus este principalul motiv al creșterii ROBOR-ului)? Au făcut un comitet, și-au sumețit cămășile, și-au umplut ceștile de cafea și au intrat în ședințe de brainștorming. După lungi dezbateri și stoarceri de creier, experții au decis: să tragă semnale, nu mai pot – au tot tras și nimic nu s-a întâmplat; să interzică băncilor să dea credite, nu au cum: oricât ar umbla la reglementări, băncile vor da credite în continuare căci încă trăim în open season la vânătoarea de fazani pentru viitoarul cutremur financiar care va lăsa cu fundul în baltă la propriu pe majoritatea mușteriilor la creditele imobiliare care spre deosebire de greci care au avut plasa de siguranță a europenilor, nu vor avea de cine să fie salvați, căci FMI-ul poate multe, dar să dea locuri de muncă și salarii sigure nu poate. Prim urmare a rămas doar cea mai amuzantă soluție aruncată la grămadă în glumă de un tânăr iexpert care a fost introdus în comitetul de criză doar ca să aibă seniorii pe cine să trimită dupa șaorme în pauzele de brainștorming. Anume: să sugereze băncilor să bage teste grilă pentru acordarea de credite.

Bineștiută fiind onestitatea și corectitudinea românilor, aceste teste vor putea fi date și online și deși se va publica și cartea cu răspunsurile, sigur nimeni nu va copia. Aplicanții vor avea astfel ocazia să învețe cum e treaba cu creditele și finanțele iar băncile vor putea astfel să elimine pe cei care își supra-estimează veniturile, eliminând astfel riscurile sistemice care sunt reprezentate de creditarea hazardată într-o perioadă de boom economic cum avem parte în vremurile minunate pe care le trăim. Genial! Cea mai tare soluție: BNR se spală pe mâini că a făcut ceva ca să prevină umflarea necontrolată a gogoșii, băncile de asemenea se spală pe mâini că fac tot ce le zice BNR-ul și în plus poate o să lanseze și cursuri pentru aspiranții la credite pentru pregătirea pentru aceste teste. De vină vor fi doar elevii care vor trișa și nu vor da testele cu onestitate.

Dacă vi se pare prea amuzantă și exagerată această povestire, citiți câteva teste cu Matei și Doamna Florescu publicate în ZF.

O asemenea aberație de măsura putea fi luată doar în Absurdistanul care este România, de o organizație la fel dacă nu mai putredă decât parlamentul: BNR. Pentru că BNR este stat în stat și angajările se fac cum se fac la stat, s-a ajuns ca să fie plină de incompetenți care nu doar ca nu au idee de cum funcționează și cum trebuie să funcționeze un sistem financiar al unei țări cu aspirații de piață liberă, dar nu au nici cea mai mică legătură cu realitatea și cu cunoașterea mediului pe care pretind că îl macrostabilizează. Și când te gândești că acești oameni decid cât de mulți lei să tipărească și prin urmare cât de rapid să se evaporeze valoarea banilor acumulați de români – cei care mai și acumulează și nu doar trăiesc din credite.

Nu îmi este încă clar cât de mult va conta în decizia de acordare a creditului acest test, dar este evident că nu are nicio relevanță cât de priceput este clientul la a înțelege economia și finanțele. E logic că oricine poate să ceară un credit și că este treaba băncii să analizeze dacă dorește să își asume riscul să îi acorde un credit. Într-o economie de piață, băncile au fiecare grad de riscuri diferite și targetează clienți diferiți, pe sectoare diferite, deci e logic că unele își asumă un grad de risc mai mare ca altele. Căci dacă varietatea și individualitatea băncilor nu este un lucru bun, la ce mai avem mai multe bănci și nu una singură?

În altă ordine de idei, este la mintea cocoșului că nu inteligența financiară este problema creditacilor ci onestitatea. Cele mai mari găuri au fost trase băncilor în criza din 2008 de către cei care au mituit ofițerii de credite și au falsificat documente pentru a accesa credite cât mai mari și a risca cât mai mult. Mai ales în domeniul imobiliar, era o întreagă mafie a creditării pentru că prețurile creșteau ca ciupercile după ploaie și constructorii nu aveau timp să acumuleze capital pentru a porni o noua investiție, ci se risctau să acceseze credite umfland asset-urile nu doar pentru ei, ci prin relațiile făcute la bănci, trimiteau clienții viitoarelor imobile la o anumită bancă, la o anumită persoană, pentru a lua credit cât mai repede și a semna contractul de vânzare într-un stadiu cât mai inițial al construcției. Astfel, mulți puteau să demareze o lucrare la un bloc de apartamente cu zero investiții personale. Tot riscul era preluat de bancă și deși existau norme și reguli, acestea nu erau respectate pentru ca orice regula este atât de puternică pe cât este câinele de pază al acelei reguli. Ori după cum vedem, în cazul de față nu avem câini de pază ci avem clovni de pază dacă ultima lor soluție la creșterea temperaturii creditării este testul grila. Patetic și jalnic!

De ce creșterea ROBOR-ului nu este deloc o revenire la normal

Culmea ignorantei: Isarescu doreste sa ne convinga ca nu trebuie sa ne revoltam de cresterea ROBOR-ului ci sa ne multumim ca pana acum am platit mai putin, ca rata a fost mai mica.

Deci recordul la care vă referiți e un ROBOR mic. Și chiar dacă mă considerați cinic, se poate spune și așa: nu că o să dau cu 100 de lei în plus, ci că rata precedentă a fost cu 100 de lei mai mică decât un anumit normal”. (Sursa: Digi24)

Ignoranta lui Isarescu cu privire la psihologia finantelor dar si la termodinamica sistemelor este extrem de iritanta din nenumarate motive. In primul rand este una aroganta si gratuita venita de pe o pozitie de autoritate. Isarescu nu a fost amenintat cu pistolul ca sa faca declaratia si putea sa se abtina. Pe de alta parte, flitul tras platitorilor de rate care sunt acum speriati ca soriceii gandindu-se la 2008, este unul nesimtit deoarece Isarescu nu poate in niciun caz sa garanteze ca ROBOR-ul va ramane la 3% si ca nu cumva trendul de crestere o sa se mentina.

Sunt nenumarate laturi din care putem privi declaratia asta si o putem taxa, ea fiind in primul rand una lipsita total de profesionism: un guvernator de banca nu se apuca sa prezinte ROBOR-ul ca pe niste cartofi la piata si sa explice clientului ca daca acum e pretul mai mare, sa se bucure ca ieri a fost mai ieftin si sa nu gandeasca ca da mai mult cu 2 lei pe kilogram azi ci ca a dat ieri mai putin cu 2 lei. Ce va spune negustorul maine cand va creste din nou pretul si clientul va plati cu 3 lei mai mult? Aceeasi gargara?

Evident ca ROBOR-ul este nefiresc de scazut si evident ca traim vremuri funny din punct de vedere al finantelor, in sensul ca traim intr-un mega-experiment cu consecinte fatale de care toate lumea e sigura cu privire la riscuri publicul necunoscator este invitat sa se linisteasca si sa se incadreze intr-un consens fals al meta-realitatilor: acela ca statele, bancile centrale, marile banci, organizatiile internationale financiare stiu ele ce fac si noi suntem mici si prosti si nu trebuie sa ne ingrijoram.

Nu il acuz pe Isarescu ca nu promoveaza un discurs mai clar si mai simplu conform unei realitati care nu poate fi negata: ROBOR-ul fluctueaza si cursul fluctueaza si banca nationala isi asuma o politica care nu poate fi explicata, prin urmare ciocu mic la declaratii si mai bine mai scurtati propaganda ca oricum lumea nu poate fi calmata cu panadoale de proasta calitate produse din praf de creta si fara nicio substanta utila in ele.

Il acuz pe Isarescu (pe langa faptul ca BNR nu are o viziune capitalista si progresista integra si coerenta) ca intra in declaratii politicianiste ieftine de fiecare data cand se simte aratat cu degetul si i se cer explicatii cu privire la curs sau la dobanzi. Din pacate, ziaristii nu au IQ-ul necesar ca sa il intrebe de operatiunile de REPO din anii 2009-2010 si cei care au urmat prin care BNR a finantat efectiv pe banii nostri bancile, oferindu-le (din motive de …. “stabilitate”) credite ieftine si nelasandu-le pe niciuna sa aiba vreun stres prea mare ca nu cumva sa se destabilizeze sistemul. Altfel spus, BNR a pus umarul la construirea unui sistem bancar putred, fals, corupt (in sensul ca unii au acces mai usor ca altii la creditare), ineficient si care constituie un risc imens pentru o viitoare criza ca sa nu mai zicem de faptul ca franeaza trecerea Romaniei la o economie de piata reala. Cata vreme banul nu are un pret corect ci pretul banului este dictat de tovarasii de la BNR care din cand in cand mai fac sedinte cu guvernele si le mai explica cum pot sa acceseze creditare ieftina, Romania nu va putea sa devina o tara capitalista nici macar daca prin absurd presupunand, am scapa de ciuma rosie si am avea un guvern capitalist pur-sange si decis sa inceapa reformele structurale pentru trecerea la capitalism. Dupa ce ca oricum avem o locomotiva defecte, trenul nostru mai este si franat de banca nationala care intra in jocul politicianist, plimba cursul si dobanzile dupa cum le trece prin cap tovarasilor de la BNR, ascund praful sub pres, trateaza pe cei mai mizeri camatari cu gulere albe cu cea mai mare delicatete si tandrete si – suspiciune personala – spera ca pompand in gogoasa Transilvania liposuctia de pe celelalte cadavre umblatoare ce sunt bancile romanesti actuale, va reusi sa mai diminueze din riscurile de colaps bancar la urmatoarea furtuna care sta sa inceapa.

Cu privire la ROBOR as dori sa subliniez care este de fapt adevarata problema. Problema cea mai mare nu e ca cei care au credite mai vechi si au inceput sau trecut printr-un ROBOR mai mare platesc acum cu 100 mai mult (sau cum zice Mugurel, plateau inainte cu 100 lei mai putin). Problema e cei care au laut credite in perioada extrem de anormala (dar cu toate acestea permisa de BNR) in care dobanda la leu era aproape de zero si in ciuda acestei anomalii (relativ constrangatoare sa zicem), conditiile de creditare nu erau ajustate deloc in sensul de a constrange creditarea in vreun fel, maximul de masuri pe care l-a luat BNR fiind sa faca un gest cvasi-irelevant pe ici pe colo, pe langa clasicele declaratii de “tras semnale”. Aceia care au luat credite maxime cu acoperire minima in perioada de ROBOR minimal, mai ales cei care au luat acele credite imobiliare cu dobanda variabila o sa fie adevarata problema. Din ce stiu eu, Prima casa se putea lua intr-o perioada cu avans de 10%, cu garantii minime, conditii laxe si cu dobanzi infime. De aceea cred ca adevaratii reporteri care au 2-3 neuroni, vor fi mai degraba cu ochii pe rata creditelor neperformante decat pe ROBOR …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NB

Din punct de vedere psihologic este de la sine inteles ca trecerea de la bine la rau produce o stare de disconfort si nemultumire care nu poate fi explicata prin trecutul glorios. Adica nu poti spune unui bolnav: bucura-te ca inainte ai fost sanatos. Cam asta face Isarescu: incearca sa convinga pe cei care au acum o sula infipta undeva ca inainte stateau linistiti pe banca si ca acesta e normalul, sau apropiat de normal.

In plus, daca doar ROBOR-ul era problema, poate Isarescu isi putea permite aceasta declaratie riscanta (in sensul de a supara oamenii) pentru a transmite un mesaj de cvasi-educatie financiara si pentru a le calma temerile ca cresterea se va opri aici si nu va fi nevoie ca oamenii sa plateasca cu 1000 mai mult la rate nu doar cu 100. Pe langa ROBOR avem insa cursul si inflatia, ca sa nu mai zicem de faptul ca adevarata temere a oamenilor este ca cresterea ROBOR-ului nu se va opri aici. Nu cei 100 in plus sunt problema, desi sunt oameni pentru care si asta e o problema – dar sa zicem ca acelora asa le trebuie daca o crestere cu 2-3% a dobanzii ii afecteaza si nu si-au facut calculele cum trebuie. Problema e daca luna urmatoare vor fi 200 in plus si tot asa mai departe.

Din declaratia lui Isarescu mai putem intelege ca el considera ca deja ROBOR-ul se afla la un anume normal: “rata precedentă a fost cu 100 de lei mai mică decât un anumit normal”. Constient sau inconstient Isarescu se hazardeaza aici: de unde stie el care e acel normal pentru ROBOR cand vremurile sunt cum sunt? Poate el garanta asta? Vrea sa o faca. Poate i-a scapat si poate s-a referit la un normal “temporar”, ca daca ne uitam pe istoricul relativ recent, prin 2011, ROBOR se invartea in jur de 6%, mai mult decat dublul “normalului actual”. Deci care e normalul, ca asa cum 2.7% poate fi numit normal fata de 0.75 din 2016, tot asa poate si 6% la vara il va numi “anumit normal” comparativ cu ROBOR-ul actual de ~2.7%.

De ce scade leul când dobânda crește?

Creșterea peste noapte a leului cu 0.5% într-o singură zi, la o zi după mărirea dobâzii de referință este un mare mister pentru mine, de vreme ce logic era ca leul să se întărească. Prin creșterea dobânzii de referință și prin angajamentul de a ține sub control inflația, BNR a transmis clar investitorilor că urmează măriri la dobânzi. De ce a picat însă leul?

De departe, prima explicație ar fi comentariul lui Isărescu cu privire la marjă … cum că e mai bine o depreciere lentă decât una rapidă. Mă îndoiesc însă că peste noapte, piața reacționează la măcănelile lui Isărescu, chiar dacă pe biroul său stă butonul roșu care reglează  (chiar dacă temporar) cursul. Oricât de drastică declarația mă îndoiesc că pusă în balanță cu creșterea dobânzii să cântărească mult mai mult decât aceasta.

O a doua explicație ar fi creșterea prea mică. Poate investitorii se așteptau de creșteri mai mari, deși BNR ne-a obișnuit cu mișcări timide de fiecare dată, mai ales în sus, căci în jos de obicei dă cu dobânda când nu mai are încotro …

Nu neg însă că poate să existe o explicație legată de vreo evoluție importantă exogenă. Nu am auzit însă nimic legat de BCE și personal chiar am avut o poziție forex pe EURHUF pe care am închis-o marți dimineața. Având deci proaspătă în minte evoluția, într-adevăr a fost o mică depreciere a forintului, dar în niciun caz de 0.5%. Poate ar fi bine să fac o mică analiză și pe alte monede din zonă, dar nu are sens, deoarece zilele următoare vom vedea dacă există doar un spike sau e vorba de un trend.

Caz în care dacă e trend, e nasol și înseamnă că o să fie nevoie de noi măriri de dobândă mai curând decât ne-am aștepta. Evident depinde și ce vrea Isărescu și ce a negociat cu Tudose, dar, ca să cităm un clasic în viață, ceva trebuie să crape, ori cursul, ori dobânzile.

În apărarea leului ar fi doar investițiile străine care sunt singurul lucru bun care se poate întâmpla anul acesta. Accelerarea deficitului balanței de comerț este îngrijorătoare dar este greu de evaluat cât de îngijorătoare de vreme ce nu avem precedente cu privire la status-quo-ul actual – dobânzi zero la EUR, lichiditate abundentă, creștere economică în UE, apariția de anomalii în cadrul piețelor (bad news is good news, piețe turbate care reacționează doar psihologic și nu mai au niciun fundament, funny money etc).

Rămâne așadar să așteptăm următoarele zile. Nu este exclus ca spike-ul să fie însă un simplu artefact al mașinuței de controlat cursul a BNR-ului și băieții să fi calculat aiurea efectul și să fi reglat butoanele aiurea pentru ziua anunțului, sau să le fi fost teamă de o apreciere prea mare și prin urmare să fi lasat cursul liber, de unde vedem totuși care sunt adevăratele tensiuni.

Din orice parte am privi, un 0.5% depreciere într-o zi de mărit dobânda nu sună bine și este cel puțin un indiciu al fragilității iubitei noastre monede naționale în urma politicilor mărețe ale actualilor conducători.

 

Speculații despre Bitcoin – Marea Trecere

Bitcoin tocmai a facut astazi cateva salturi spectaculoase, nemaintalnite. Pentru cei interesati, iata pe scurt cateva actualitati:

Astazi a fost o zi cu adevarat istorica, cel putin privind in urma, caci privind in fata, nu putem sa bagam mana in foc ca maine nu va fi … si mai istorica ca astazi.

Un fenomen minor evident cu ocazia bulei bitcoin este caderea celorlalte criptomonede desi capitalizarea lor, prin comparatie era (sau a devenit) nesemnificativa. Exista deci acest fenomen, bula atrage si suge din alte parti. Extrapoland, putem generaliza ca nu doar din alte criptomonede exista acest transfer cat si din alte instrumente cu rol de … “store of money” cum ar fi aurul (cel putin cel scriptic) sau argintul.

Loc de crescut mai este cu siguranta si nu avem nicio garantie ca atractia bulei nu va suge toti speculantii si toti clientii de retail de pe actiuni, forex si alte instrumente. Atractia initiala este clara ca incepe cu acelasi nivel de risc dupa care se extinde la categoriile proxime. Ar veni in ordine: alte criptomonede, alte comoditati (aur), forex, stocuri si in cele din urma bonduri. Oare ce se va intampla cand toate trilioanele de dolari tipariti de toate bancile centrale vor fi aspirati in bitcoin?

Pe langa explozia precum o super-nova a pretului, cu siguranta vor fi efecte in intreaga societate si nu doar in privinta reglementarii, in privinta schimbarii de paradigma in privinta acceptarii sau a razboiului cu bitcoinul al guvernelor si al reglementatorilor. Efectele pot merge pana acolo la implozia pietei bondurilor a carei curba inversata este deja o anomalie contra naturii inexplicabila rational din orice unghi am aborda-o. Precum celulele canceroase sunt in esenta mutanti si anomalii ale celulei sanatoase, tot asa tiparirea de bani a distrus pietele si economiile in asemenea masura incat realitatea s-a transformat, fiind un fel de desen animat sau mai bine zis un matrix unde cativa “agenti” sunt capabili sa deformeze realitatea in favoarea lor avand fiecare scopuri diverse.

Desi am batut destul campii cu amanuntele de mai sus, speculatia pe care doream sa o fac este cu privire la un posibil scenariu cu privire la geneza si scopul bitcoinului. As dori sa subliniez cuvantul scenariu: speculatia mea este una pur … speculativa, fictionala, fara o baza prea mare in realitate. M-am gandit la ea de ceva saptamani si nu are o sursa palpabila, nu pot sa arat inspre un indiciu anume si nici sa fac o constructie prea solida. O sa incerc totusi sa fiu clar.

Avem asadar problema dolarului – o problema reala, pe care am mai tratat-o cu ceva timp bun in urma. Secretul (mult spus, secret) rezistentei dolarului ca moneda internationala este petro-dolarul care a cam murit in ultimul timp. China a ajuns si ea sa propteasca dolarul neavand alternative: oricata diversificare a incercat, capacitatea de productie a chinezilor este pur si simplu mai mare decat “marfa” de vanzare oriunde in lume. Dupa resurse si materii prime, dupa fabrici, porturi si mine de aur in intreaga lume, chinezii incearca acum sa faca o mega-sosea catre Europa pentru a putea sa-si vanda marfa catre europeni si sa prelungeasca paradigma lor in alte locuri, pentru a mentine cresterea PIB-ului. Dar nu doar diversificarea e o problema, cat mai ales datoria SUA catre chinezi care ii face pe acestia captivi americanilor.

La criza din 2008, dupa cum stim, raspunsul a fost dansul tiparirii: acum tipareste Fed-ul, maine BCE-ul apoi japonezii. Apoi Fed-ul mai se face ca nu mai tipareste, mai ameninta ca ridica dobanzile, apoi japonezii (banca centrala) incep sa cumpere actiuni (total anormal). Apoi Draghi ameninta ca “va face tot ce poate”, lansad faimoasa sintagma “mitraliera lui Draghi”. Apoi vine Trump, care da sperante ca va reduce taxele, ca va face America din nou “mare”. Si pe langa reduceri de taxe, care ar trebui sa fie consecinta a reducerii cheltuielilor, Trump face exact contrariul: mareste investitiile in armata care deja manca o felie destul de mare din PIB. Cresteri de cheltuieli, scaderi de taxe si prin urmare de venituri (cam ca la noi). Nu e clar ce urmeaza? Tiparire!

Tiparirea insa e problematica si bancherii centrali sunt precum capitanul Titanicului dupa ce acesta s-a lovit si dupa ce vad ce se intampla in cala motoarelor unde apa incepe sa patrunda. Ei stiu ca nava se va scufunda si incearca sa arunce barcile si sa salveze cat mai multi, fara a crea panica.

In acest context, oare nu poate fi bitcoinul o barca de salvare lansata tocmai de Fed? La chinezi, guvernul incurajaza cetatenii sa cumpere aur. Aurul este atat de popular si atat de promovat in China incat exista chiar automate unde bagai cardul si scoti lingo-ul. Ca o mica nota, chinezii nu au pensii (da, se poate, comunismul chinezesc este de fapt mai apropiat de capitalism decat “capitalismul” american), prin urmare guvernul e logic sa dea sfaturi utile cetatenilor ca sa economiseasca si sa isi asigure singuri o pensie in viitor. Si ce altceva mai bun ca aurul? Dar nu doar pe cetateni ii indeamna sa cumpere aur, ci si Banca Centrala a Chinei cumpara aur. Ca o mica paranteza, China este un mare producator de aur la nivel mondial si cu toate acestea mai importa pentru a satisface cererea interna. Foarte probabil, chinezii vor sa taie mult din rolul dolarului si deja au facut-o (desi doar simbolic) prin intrarea in SDR (moneda FMI). Pe scurt, ce vreau sa dovedesc prin aceasta este ca marile tari (pe China am pus accentul insa la fel se intampla si in alte parti) sunt constiente de faptul ca criza mare abia urmeaza sa vina si tiparirea de bani nu a dat rezultate fiind doar o chestiune de cine ramane in picioare cand muzica se opreste.

Stiind apetitul americanilor fata de tehnologie si fiind constienti de revolta celor 99% impotriva bancherilor (adica a celor 1% sau chiar 0.01%) si speriati de spectrul unei implozii a societatii, este foarte posibil ca americanii (banca centrala) sa fii gandit o alternativa la sistemul financiar bazat pe dolar, adica bitcoinul sa fie pur si simplu un copil al papusarilor care are rolul de a face tranzitia (ideal cat mai lina) catre o noua ordine, fara inevitabilele frecusuri si dusuri reci care ar presupune un default sau si mai grav austeritatea.

Nu sunt total naiv cu privire la ce inseamna bitcoin-ul si blockchainul, sunt de acord ca nicio banca centrala nu ar vrea sa piarda puterea si notorietatea pe care o are, dar cat de distribuit si democratic este bitcoinul nu cred ca poate cineva sa fie naiv incat sa pretinda ca este imposibila manipularea. Insasi faptul ca a avut deja atatea forkuri este poate un semnal ca cine controleaza majoritatea poate face ce vrea. De unde stim noi, utilizatori simpli, ca cei 3-4 mari mineri nu sunt Fed-ul sau NSA-ul? De unde stim ca hashul pe care se bazeaza blockchain-ul nu este de fapt hacuibil, fiind creatia NSA-ului? Ca o ironie a soartei, este un mic important amanunt: cuiul lui pepelea al bitcoinului este functia hash SHA1 care a aparut la NSA. Pe langa acestea, de unde stim ca NSA nu are deja calculatoare quantum care pot sparge functia facil si pot sa preia controlul cand / daca va fi nevoie. De unde stim, ca distribuirea nu este de fapt o iluzie si ca urmatoarea generatie a algoritmilor de trading automati care fac tranzactii in fractiuni la milisecunda in functie de fluxul de stiri, combinati cu noile generatii de softuri de inteligenta artificiala pot manipula masele de utilizatori si “internetul” in general pentru a produce trendurile dorite de ei? Sa nu uitam ca ab testingul este deja folosit de ceva timp in manipularea optiunii de vot la alegerile prezidentiale din SUA, singura diferenta fiind performanta “jucariei” folosite si simbioza acesteia cu “landing page-ul” (candidatul). Nu este deloc deci imposibil de conceput ca e posibil controlul nu neaparat prin detinerea unor componente cheie ale unui sistem, ci sa fie de ajuns capacitatea de a lansa sau de a inhiba trenduri in randul beneficiarilor sistemului pentru a obtine rezultatele dorite.

Singura problema a acestui scenariu este evident imposibilitatea de a mai face cheltuieli nediscretionare, avand la indemana tiparnita, insa stati linistiti: cine a vorbit de inlocuirea tiparnitei? In scenariul meu, bitcoinul este doar o componenta a unui sistem din care tiparnita este inca vie si lucreaza la turatie maxima, rolul sistemului nefiind altul decat propagarea tiparnitei, prelungirea vietii mortului, resuscitarea acestuia prin “sange proaspat”. Veridic sau fantasmagoric scenariul meu, cert este ca este evident ca in loc ca banii sa se scurga de la bancile centrale inspre banci, in economie si apoi la omul de rand, tiparnita a esuat si volumul imens de bani nu prea avea unde sa se mai disipe, avand in vedere ca deja indicii au ajuns si ei la cote maxime iar obligatiunile nu sunt de-ajuns, existand mai multi bani decat emisiuni (cel putin BCE a avut o buna perioada problema asta).

Cand bondurile junk ajung la yielduri similare cu notele trezoreriei SUA este o problema. Cand DAX-ul bate record dupa record avand in el un Deutsche Bank insolvent si al carui pret este tinut cu masca de oxigen de “divizii” si “echipe” de prevenire a crashului sistemic (in SUA asta se numeste foarte bombastic nici mai mult nici mai putin decat National Market System Plan to Address Extraordinary Market Volatility), un Volkswagen bantuit de DieselGate sau un RWE (un fel de Electrica din Germania) care duce in spate toata gogoasa cu energiile verzi, avand costuri imense si avand ca baza in continuare minele de carbune (peste 70%) si 15% nucleara care trebuie eliminata in nu stiu cat ani (conform angajamentului luat de Merkel), este o problema. De unde vin aceste maxime si de ce in ciuda cresterii pretului actiunilor, inflatia lipseste cu desavarsire chiar atunci cand metodele de calcul sunt schimbate mereu incercat sa se impinga cifrele inspre rezultatele “optime” din ideea tembela ca daca vor atinge targetul de inflatie, datoriile se vor linisti si vor da inapoi, ne-mai amenintand omenirea cu o noua epoca glaciara sau chiar cu o disolutie totala a societatii in lipsa unei alternative la sistemul financiar actual?

Nu lipsa unei alternative ar fi problema. Dupa cum am spus, chinezii fac pasi marunti dar fermi pentru crearea unei multi-polaritati. Problema e ca SUA nu accepta multi-polaritatea si mai ales cu Trump la comanda, nu va amana prea mult sa foloseasca ultima arma pe care o are: armata. Poate ca Bitcoinul ca alternativa de proptire a sistemului sau chiar de salvare doar a celor care au ce sa salveze (nu omul de rand isi va trece economiile inexistente pe bitcoin ci miliardarii care au cumparat deja tot ce se putea cumpara si le e frica sa isi mai parcheze miliardele in sistem, desi probabil sunt diversificati si ca moneda, si ca instrumente si ca jurisdictii etc). Bitcoin este o solutie ideala la o trecere lina si avantajoasa pentru ei si de aceea mi s-a aprins beculetul ca nu ar fi deloc exclus ca la origine sa fie tocmai bogatasii care aveau nevoie de o solutie sa isi conserve conturile cu multe zero-uri, hipsterul de rand care se iluzioneaza de himera descentralizarii nefiind altceva decat un useful idiot.

Viitorul va confirma sau va infirma teoria mea, un prim semnal fiind o eventuala interzicere a bitcoinului sau a exchange-urilor in SUA caz in care voi accepta ca tot ce am scris mai sus este halucinatie. Pana atunci, ce am zis sta in picioare si chiar ignorarea sau doar acceptarea tacita a bitcoinului nu sunt decat o etapa in “marea trecere”.

O nouă criză se coace în UE

In ciuda perceptiei de la noi cum ca criza politica din Germania se invarte in jurul acceptarii sau nu a politici lui Merkel cu privinta la imigratie, principalul motiv pentru care coalitia a esuat este de fapt cu privire la politica monetara dusa de BCE contestata din ce in ce mai mult de nemti, austrieci, olandezi si in general toti europenii care au inca in raport datorie/PIB rezonabil si care sunt nevoiti sa ii duca in spate pe ceilalti cum ar fi greci, spanioli, francezi, italieni, portughezi etc.

Sa nu ne imaginam BCE prin comparatie cu BNR ca un fel de feuda a unei singure persoane. Draghi nu are deloc puteri similare cu Isarescu, ci este doar presedintele “guvernului” care contine 6 membri executivi la care se adauga guvernatorii bancilor nationale a celor 19 tari din zona euro. Nu toti membrii au aceeasi viziune, ba chiar sunt pareri total opuse si la ultima sedinta la care s-a decis pastrarea neschimbata a dobanzii, au fost daca nu ma insel 5 voturi care s-au opus. Sistemul de pondere a voturilor este destul de complicat si nu detaliez aici, pe scurt Germania are greutate mare, mult mai mare decat Grecia, de exemplu, lucru destul de evident.

Lipsa omogenitatii si viziunii comune cu privire la politica monetara se reflecta evident si in alte capitole, de unde si problema cu guvernarea UE: cand fiecare trage intr-o parte, lucrurile nu au cum sa mearga bine. De aceea, ca si la formarea UE si ca si in toate etapele in care s-au facut schimbari importante, acestea s-au facut in mod “oportun” ca un raspuns la o criza. Prin haos la ordine, altfel spus.

Principalul pas inainte care “trebuie” facut in UE este emiterea de obligatiuni care desi pare ca ar pune caruta inaintea calului, ar rezolva unificarea politicii fiscale deoarece o data emise eurobonduri, se va stabili si un algoritm sau un criteriu de acordare care va avea cu siguranta cateva “asteriscuri” care vor submina de facto independenta politica fiscala care inca mai exista la nivelul tarilor in ghiveciul europenist.

Paradoxal, desi ar fi cea mai castigata, pana in prezent Germania a fost principala oponenta a emiterii euroobligatiunilor, tocmai pentru ca germanii inca mai spera ca nu vor munci pentru greci si inca nu accepta ca deja muncesc si au muncit pentru greci. E o poveste lunga, dar pe scurt cam asta inseamna. Pentru a sparge pentru totdeauna rezistenta germana (evident minoritara) la euroobligatiuni, este asadar nevoie de o noua criza care sa nu mai dea alternativa. Doar pusi in fata riscului ca intreg esafodajul UE sa se sparga si ca Germania sa intre in recesiune, vor accepta nemtii schimbarea.

Se intelege ca nemtii nu sunt ultimii fraieri in UE si deocamdata au reusit cumva sa propteasca sistemul bancar astfel incat acesta sa nu se prabuseasca fara ajutorul euro-obligatiunilor. Nici aici nu vom intra in detalii, unul dintre mecanisme au fost fondurile speciale de salvare a bancilor al caror rezultat s-a vazut: randamentele bondurilor diverselor tari sunt relativ uniforme ceea ce denota increderea investitorilor si putine tari au avut probleme de finantare.

Poate ca nu m-am facut clar in explicatii si fac aici o pauza. Se intelege ca viziunile unioniste nu sunt deloc unitare. Unora le convine uniunea in forma actuala, unii vor uniune totala politica si fiscala acum, unii o vor si ei dar considera ca inca nu e momentul, ca inca mai exista rezistenta pe alocuri, de aceea trebuie gasita o cale pentru a face pasi inainte fara riscuri. Sunt bineinteles si motivatii financiare si de alta natura in ghiveciul de viziuni asupra UE a “factorilor decidenti”, de unde si ceata si obscuritatea cu care uniunea merge inainte si exista schimbari sau tentative de schimbari la tot pasul, ca sa nu mai spunem de disonantele stridente in comunicare intre diversele “portavoci” cum ar fi de exemplu Junker pe care cum altfel l-am putea numi decat un papagal daca nici macar pe colegii lui nu ii convinge si este luat in deradere cu privire la optimismul si lipsa lui de conexiune cu realitatea?

Si daca tot sunt la paranteze, poate nu ar strica sa mai reamintesc si de Brexit si de posibilul haos pe care acesta il poate produce. Sa presupunem un singur scenariu: negocierile esueaza si Marea Britanie nu doar ca nu mai plateste nimic dar baga si taxe vamale produselor din UE. Evident ca va suferi si Marea Britanie dar una e sa te ciocnesti cu un Rolce Royce si alta e sa te ciocnesti cu o Dacie. Haosul poate sa apara oricand de oriunde si in ciuda evidentelor conform carora ar fi de bun simt ca negocierile sa ajunga la un final, vedem ca liderii europeni de astazi sunt atat de obositi si atat de slabi incat nu pot sa ajunga la un consens nici macar in propriul partid, ca sa nu mai zicem in propriul guvern, ca sa nu mai zicem in propria tara, prin urmare ce sa ne mai asteptam la nivel european? Si ma refer aici doar la Merkel: si Macron are probleme, de spanioli nu mai zic, iar Italienii sunt cu morvocul in cullo incercand sa peteceasca cu lut crapaturile din barajul crapat si care sta sa cada peste ei – bancile falimentate care supravietuiesc pe linia de plutire cu greu, chiar cu ajutorul fondului special european de oferire lichiditate bancilor.

Si daca lipsa de directie si de claritate a UE si daca haosul din Germania sau starea precara a economiilor din sud inca aflate la cote de somaj alarmante nu ar fi de-ajuns, mai trebuie sa amintim si de balaurul inflatiei care pana acum a fost tinut in frau si care se pare ca incepe sa scoata capul in ciuda informatiilor oficiale. Fed-ul cel putin a recunoscut ca nu stie cum functioneaza inflatia si ca modelele lor pot da erori. Cum, BCE-ul cu siguranta foloseste aceleasi modele sau modele similare de predictie a inflatiei pe baza vitezei de rotatie a imprimantei de bani, cum putem fii siguri ca inflatia nu va sari pana la punctul in care BCE va fi nevoita sa apeleze la noi masuri ca sa contracareze cresterea prea accentuata a inflatiei, si aceste noi masuri sa aiba ca target chiar emiterea eurobondurilor?

In Ianuarie, atat BCE-ul cat si Fed-ul o sa mai taie din lichiditate, punand presiune si mai mare pe dobanzi, inflatie si mai ales pe creditare. Desi Darghi a tot avertizat ca va folosi “tot ce poate” pentru a salva Euro, este posibil ca pentru a putea convinge pe toti ca sa foloseasca “tot ce poate” sa fie nevoie sa ne treaca printr-o criza atat de puternica incat sa disipeze toate temerile nemtilor cu privire la euro-obligatiuni.

Frecusurile din interiorul BCE cu privire la viitor sunt din ce in ce mai dure. S-a ajuns la un punct de tensiune care cu greu reiese in public si inteleasa de putini: datoria BCE-ului creste deja necontrolat si exista riscul ca in cazul revenirii inflatiei, BCE sa fie nevoita la noi masuri si mai drastice de “interventionism” care evident poate afecta ireversibil posibilitatea Germaniei de rupere si de formare a unei mini-UE. Nu stiu daca am amintit, dar armata germana se pare ca evalueaza deja scenarii de rupere a UE. Germania are excedent bugetar si strange bani albi pentru zile negre, fiind de departe cea mai pregatita tara sa reziste singura in cazul ruperii UE si chiar sa prospere. In cazul intrarii in functiune a eurobondurilor, rezerva actuala a Germaniei va fi legata ireversibil de datoria europeana si de aceea pentru nemti emiterea de obligatiuni a fost un risc prea mare pentru a fi acceptat.

Se intelege ca atunci cand America stranuta, Europa tuseste si cand Europa tuseste Romania face pneumonie. Sa speram ca nu vom face ceva mai rau si doar pneumonie. Faptul ca Isarescu s-a trezit si el si a lasat cursul ca sa mai regleze dezechilibrul din balanta comertului este imbucurator, in sensul ca poate invata si Isarescu ca moneda nationala trebuie folosita ca de aia e nationala. Sa speram de asemenea, ca si dobanzile vor fi lasate sa creasca atunci cand presiunea nu e prea mare incat BNR doar sa reactioneze neavand alternative si sa permita reglarea din timp a dezechilibrelor pentru a putea primi socul venit dinspre UE cat mai bine si fara a face infarct in urma trecerii bruste de la dusul cu apa calduta la dusul cu apa rece.

Am putea spune ca totusi economia europeana se misca bine, PIB-ul creste, rata somajului scade, indicii bursier ating noi maxime. Daca toate merg bine insa, de ce ezita BCE sa mareasca dobanda si nici macar nu da semnale cu o face Fed-ul ca urmeaza sa o mareasca? Fara interventia BCE, sistemul financiar european ar intra in implozie ca de altfel si cea mai mare parte a guvernelor care nu ar fi capabile sa suporte datoria suverana si ar intra in default sau ar incepe sa taie masiv din cheltuieli. Si in final inca o intrebare: daca totul merge bine si sunt perspective optimiste, de ce doreste BCE-ul sa renunte la garantarea depozitelor bancare de pana la 100.000 Euro? Daca nu se pregateste pentru un nou cutremur in sistemul financiar, care sa fie justificarea acestei tentative?

Isărescu și bătălia cu fundamentele (continuare)

continuare la articolul anterior

Revin cu cateva comentarii la articolul anterior terminat brusc din cauza orei tarzii si a oboselii. Timpul este scurt si din pacate nu imi permite sa detaliez cat de grave au fost afirmatiile lui Isarescu din conferinta de presa despre inflatie si de ce. In nenumarate articole l-am criticat pe Isarescu si cititorii fideli cred ca au o idee. Acum am insa si justificarea, care vine chiar … de la sursa.

Asadar, dupa cum ziceam, Isarescu a recunoscut ca BNR manipuleaza cursul valutar in functie de “fundamente”. Evident ca nimeni nu l-a intrebat ce este alea fundamente. Parerea mea este ca “fundamentele” lipsesc cu desavarsire si sunt de fapt ideile si viziunea lui Isarescu, ceea ce nu este deloc bine.

Cursul valutar al monedei nationale este extrem de important atat pentru cetateni cat mai ales pentru politica economica si fiscala a tarii, asa cum o fi ea. Cursul poate da jos sau poate frana dezvoltarea unei economii si ca acesta sa fie captiv fanteziilor unui pensionar senil care refuza sa iese la pensie, este strigator la cer.

Lipsa educatiei si a experientei pietei libere de la noi face ca putini sa sezizeze importanta ca cursul sa fie lasat liber de orice interventie si sa fie pur si simplu expresia dinamicii economiei noastre: cresc exporturile? Ne creditam mai putin? Mai consumam si intern? Cursul reflecta totul. Vine primavara si incep importurile de rosii? Cursul reflecta si preturile la importuri cresc. Astfel, producatorul intern are o minima protectie si o competitie corecta cu importatorii. Astfel, producatorul roman va produce si el rosii si va vinde si banii vor ramane in tara, deci deficitul extern se va micsora. Am dat un mic exemplu, poate irelevant.

In schimb, Isarescu, daca i se pune lui pata ca trebuie sa avem o mega-rezerva valutara in caz ca vine Soros si vrea sa dea jos cu leul, primavara cand cresc importurile de rosii, va manipula cursul si va deztorsiona astfel piata libera, afectand dezvoltarea interna in numele unei “misiuni” pe care el o vede superioara: “riscurile macro” sau alte expresii care suna similar de pompos si nu inseamna nimic.

Si perversiunea nu se limiteaza la curs: intreaga politica monetara si reglementarea bancara se fac dupa aceleasi “fundamente”. Sa zicem ca acolo pacatul e mai mic, caci asta e treaba BNR-ului, sa regleze dobanzile, sa asigure lichiditatea, sa creeze conditii propice creditarii sanatoase etc. In alea nu intru prea mult acum, mai ales ca sunt chiar profesori de finante care o fac periodic si o fac bine, desi  munca lor nu prea da rezultate, daca ne luam dupa calitatea intrebarilor puse de “reporteri” care au participat la conferinta BNR-ului.

Se intelege ca BNR trebuie sa actioneze in tandem cu guvernul pentru o sincronizare a politicii monetare cu cea fiscala si cu cea economica. Daca guvernul are un program de dezvoltare a infrastructurii si are de gand sa se imprumute pe un anumit termen, e firesc sa se coordoneze cu BNR-ul pentru ca acesta sa nu mareasca peste noapte dobanda sau macar sa ofere guvernului o prognoza (daca nu chiar un plan) de marire pentru a le permite sa faca calcule realiste cu creditarea in viitor.

Vi se pare insa ca BNR se coordoneaza cu guvernul cand Isarescu anunta oficial ca cursul va avea probleme si poate chiar si dobanzile? Asta e coordonare, manipularea pietei? Mai lipsea putin lui Isarescu sa strige in gura mare si poate sa publice pe site-ul BNR: cumparati EURO cat inca nu a ajuns la 5 lei! Ca in rest, oricum a facut destul, anuntand ca va da liber la curs si ca ceva trebuie sa pocneasca. Pai de ce trebuie sa pocneasca? Ce profesionalist esti tu daca iesi in public si declari astfel de lucruri, arati tensiunile din sistemul bancar, faci previziuni amatoriste si profetii cu privire la curs, la dobanzi etc.

Un guvernator de banca centrala nu face asa ceva ci isi face treaba in liniste, fara sa puna gaz pe foc. Insa guvernatorul nostru nu a avut nici macar minima etica sa nu foloseasca notorietatea publica pe care a castigat-o ca guvernator pe viata al BNR-ului in afacerile personale, punandu-si numele pe vin – o perversiunie care arata cat de moral este acest personaj. Oare daca facea un vin si ii zicea “Domeniile Carcea” mai era la fel de vandut? Doar daca era bun si piata ii recunostea valoarea. In schimb, Isarescu a mizat pe numele sau care apare zilnic in ziar ca sa isi asigure reclama gratuita desi cred ca succesul vinului acum dupa explozia cursului are de suferit.

In concluzie reiterez ca guvernul (fie acesta, fie urmatorul) trebuie sa rezolve mai degraba problema Isarescu inainte de a incerca sa miste lucrurile inainte. Nu stiu ce vrea Isarescu si ale cui interese le urmareste el. E posibil sa fie doar un batran perseverent in idele lui fixe, bine intentionate dar din pacate dezastruoase pentru ceea ce avem noi nevoie. Si, dupa parerea mea, in locul unor fundamente subiective analizate de niste teoreticieni obositi care nu au nicio legatura cu lumea reala, ci inoata in cifre si in teorii, ar trebui puse niste principii solide care nu au dat gres niciodata, cum ar fi piata libera si competitia pe de o parte (NB: sistemul bancar este un club inchis unde numai competitie nu e), iar pe cealalta parte sincronizarea si coordonarea cu guvernul pentru sprijinirea unor strategii pe termen lung, BNR putand fiind garantul acestor strategii in lipsa unui PCR care sa faca cincinale ca la chinezi.

Isarescu insa nu crede in piata libera, pentru ca daca credea, isi invata copiii ca sa faca afaceri cinstite si sa incerce sa scoata capul facand lucruri mai bune decat altii, nu folosindu-se de parghii perverse, chiar daca la limita legalitatii. De altfel, personalitatea fricoasa si comoda a guvernatorului s-a vazut si in momentul in care a incercat politica cu degetul, neavand curajul sa faca pasul si sa riste, ci acceptand sa o faca temporar doar cu garantia ca va fi primit inapoi la BNR – un tertip amuzant dar jenant.

Traim vremuri de oportunitati excelente in care masa monetara s-a marit atat de mult, incat daca BNR finanta autostrazile cu banii tipariti, acum aveam PIB-ul crescut cu 20%. Din pacate insa banii tipariti s-au dus aiurea pe politicile macro-orinetate ale lui Isarescu & co. care urmaresc fundamente doar de ei stiute si ale caror rezultate le vom vedea la urmatoarea criza, cand probabil vom avea iar dobanzi cu 2 cifre si salturi de curs spectaculoase.

1 2 3 14