Plătim sau nu plătim creditele?

Nici o vorba in aceasta emisiune despre obligatia crestina de a ne plati datoria. Cand am luat credit, nu ne-am gandit ca banii trebuie sa ii dam inapoi? De ce sa nu mai platim creditele sau de ce sa fie pasuiti cei care nu au ascultat de Sf. Vasile cel Mare care spune: “Fantana straina este cu adevarat stramta”? Oare nu au stiut cei care au luat credite ca isi asuma un risc si ca pot sa ramana pe strada? Si-au pus problema ce vor face? Iata ce mai spune Sfantul:

Sa nu adaugam, dar, din nesocotinta noastra, un rau facut cu voia noastra, pe langa relele care vin peste noi fara voia noastra. Nebunie copilareasca este sa nu ne marginim la cele ce avem, ci, intemeiati pe nadejdi nesigure, sa ne expunem la o paguba reala si de neinlaturat (Sf. Vasile cel Mare – Despre camatarie si imprumuturi)

Acum ca s-a intamplat ceea ce s-a intamplat si economia “nu mai duduie”, multi se trezesc si se revolta ca au fost vrajiti de “puterile oculte”. Puterile astea nu erau deloc oculte, erau la vedere clara pentru toata lumea, doar ca unii s-au facut ca nu le vad si s-au lasat prinsi in momeala unei bunastari straine, prin tentatia unui trai peste puterile proprii:

Camatarul ia o infatisare ca aceasta; il mangaie pe nenorocit cu astfel de cuvinte si-l ademeneste; il leaga cu polite, si nenorocitul pleaca; si, pe langa saracia care-l doboara, ii mai ia si libertatea. Ca cel care-si ia sarcina sa plateasca dobanzi, pe care nu le poate plati, se supune de buna voie unei robii pe viata. (Sf. Vasile cel Mare – Despre camatarie si imprumuturi)

Nu e de mirare ca aceasta initiativa vine din Constanta unde chiar ierarhul locului a dat un exemplu nu tocmai frumos celor pe care ii pastoreste: Arhiepiscopia Tomisului a fost pusa sub sechestru. Preasfintitul Teodosie nu a mai platit creditele. Nu neg dorinta de a face bine a initiatorilor aceste legi, dar cel mai bine ar face in primul rand sa popularizam aceste cazuri extreme si sa aratam oamenilor unde se poate ajunge pentru ca aceasta boala – creditul – sa nu mai loveasca si pe altii pe viitor.

Povestea de azi nu e deloc noua, doar terminologiile s-au schimbat. Invataturile sfintilor le avem doar ca nu le-am pus in practica. Gasim scuze si justificari “moderne”, gen “economia nu mai duduie”, “contractul cu statul nu mai functioneaza”. Intr-adevar situatia este grea, lucrurile au fost mai mult sau mai putin directionate si programate, dar cei care nu au facut credit nu au avut de suferit prin vina lor. Cei care nu au facut credit nu s-au bucurat de frumusetile straine la care au avut acces cei care au facut credite. Presupunand ca legile ar trebui facute de Biserica si ca s-ar cantari de acum inainte toate dupa Evanghelie, in ce masura este corect ca cei care au accesat credite si nu mai pot sa le plateasca sa fie iertati, chiar daca doar prin pasuirea la plata creditelor. Poate ca cei care nu au accesat credite, s-au gandit tocmai ca o sa vina si data scadentei si poate ca ei au strans ban cu ban ca sa poata atunci sa cumpere un apartament sau o casa, stiut fiind ca cei care s-au aruncat la credite au contribuit indirect la pomparea preturilor la nivele astronomice dincolo de realitatile unei economii firesti. Dezumflarea era foarte previzibila, iar cei care nu au luat credite si au asteptat ar fi nedreptatiti prin pasuirea celor care sunt datori sa plateasca.

Evident, cel care greseste trebuie sa fie ajutat, trebuie sa fie iertat si indrumat, dar nu printr-o astfel de initiativa. Uneori prin necazuri si suferinte ajungem sa ne intoarcem fata catre Dumnezeu si sa ii cerem ajutorul. Autorii fac apel la cazurile de sinucideri si la situatiile disperate venite din cauza creditelor. Este adevarat, dar situatii disperate au fost si inainte, femeile au avortat pe motiv ca nu au bani si cand economia duduia, si oameni au fost dati afara de camatari si pe atunci. De ce nu sunt popularizate insa si cazurile de pocainta, oamenii care traind cu sabia lui Damocles deasupra capului, s-au intors catre Dumnezeu, nu au mai sarit peste nici o slujba, au plecat genunchii, au varsat lacrimi de pocainta si au inceput sa caute pe cele de dincolo, stransi cu usa fiind de cele de pe pamant.

Caracterizez copilareasca initiativa si cred ca este o desertare a energiilor, ne pierdem energia si speranta in initiative care nu doar ca nu vor avea nici o sansa, dar in primul rand contribuie la mangaierea pe crestet a celor care au gresit intarind ideea ca “altii ne-au facut-o” si ca tara e sub ocupatie straina. Tara e sub ocupatie straina pentru ca noi am vandut-o si asta este adevarat mot-a-mot (vezi Investitorii straini cumpara terenuri agricole si paduri pe banda rulanta).

Este grea viata si este greu sa facem ce trebuie, sa facem alegerile corecte si sa nu facem nici un compromis. Cei care insa risca si aleg sa faca ceea ce trebuie sunt nebuni in ochii celorlalti prin optiunile lor, reusesc insa sa nu fie prins in mrejele tentatiilor si Dumnezeu ii pazeste de toate necazurile. Oare nu era cu adevarat nebunie sa nu faci credit ca sa faci specula cu pamant cand toata lumea putea sa faca asta? Cu toate acestea au fost cativa care nu au intrat in joc. Sa nu ii incurajam pe cei care au gresit in greseala lor, sa ii ajutam in primul rand spunandu-le adevarul nu batandu-i pe umar aiurea. In primul rand duhovnocii aveau o datorie sfanta sa ii avertizeze pe cei care s-au aruncat la credite de pericolele materiale dar mai ales si cele duhovnicesti ale traiului peste masura propriei plapumi. Acum ca s-au ars, duhovnicii ar fi bine sa ii indemne sa inmulteasca rugaciunea si milostenia si sa munceasca mai mult si mai serios si sa se multumeasca cu ce pot sa faca, iar pe cei care nu sunt inca datori pe viata bancilor sa ii indemne sa nu faca niciodata greseala pe care au facut-o altii. Din pacate, asa cum pestele de la cap se impute, banuiala mea este ca prapadul abia a inceput.

PS: ca o mica dovada pentru confuzia produsa de aceasta initiativa, punctul pe “i”, adica intrebarea cat de morala este neplata creditelor se pune abia la minutul 34, de catre o telespectatoare. Mi se parea firesc ca inca de la inceput sa se spuna clar ce vor si apoi sa argumenteze in primul rand duhovniceste initiativa lor.

Creditul – adevărata pecetluire

Iarăşi şi iarăşi despre credit … (şi aici, şi aici). Nu plănuiam să scriu prea devreme din nou despre credit, deşi gândul că creditul este adevăratul precursol al peceţii, nu cipul, mă tot bântuie de ceva vreme. Cel puţin prin efecte, dacă nu prin prezentare. Însă, tocmai am aflat că Arhiepiscopia Tomisului a fost pusa sub sechestru, deoarece PS  Teodosie nu a mai plătit creditele şi mă întreb dacă se putea întampla ceva mai bun pentru trezirea din somnul raţiuni a ierarhilor noştri din Sf. Sinod care s-au gândit să adere la geniala idee a Patriarhului  de a construi Catedrala Mântuirii (adica a procopsirii bancherilor) pe credit. Iată că acum Dumnezeu dă un semn, să vedem dacă cineva are urechi să audă de data asta, pentru că se pare că PS Teodosie a mai avut probleme şi în 2005.

Cât despre duhovnicii care nu primesc ucenicii la spovedanie dacă au buletin cu cip, mă gândeam: oare nu ar fi mai bine pentru toţi nătăfleaţă care viseaza la pară mălăiaţă şi vor să ia credite, ca duhovnicii să încerce mai bine să îi aducă cu picioarele pe pământ şi să îi înveţe ce înseamnă responsabilitate şi seriozitate în raport cu viaţa de acum dar mai ales cu cea din  viitor? De ce oare până acum Pr. Justin nu a ţinut nici o predică împotriva creditelor? I-ar fi salvat pe mulţi care acum fug prin Italia ca să plătească ratele.  Nu mi se cuvine mie să spun ce ar fi mai bine pentru duhovnici, dar mi se pare cu totul de mirare ca în vremurile în care trăim, când societatea aşa cum o ştim se prăbuşeşte subit şi se face praf tocmai din cauza creditelor şi a consumului exagerat, să îşi mai dorească vreun creştin să acceseze credit. Este mandatoriu  pentru cei care nu ducem o viaţă pe principiul carpe diem, ci avem alte ţeluri în viaţă, să nu ne asumăm riscuri aiurea şi să nu ne punem în spate pe lângă crucea Mântuitorului, alte cruci de care nu avem nevoie şi de la care nu dobândim decât o falsă înviere, apriorii răstignirii. Căci plata unui credit, chiar dacă este realizabilă şi dusă la capăt cu succes, este un mare calvar.

De ce zic că creditul este o înainte-pecetluire mai profudă decât cipul? Ei bine, ştiţi că unele bănci deja sună vecinii rău platnicilor ca să le atragă atenţia discret că … Big Brother is watching. Înainte de a ne teme că vom fi urmăriţi de antihrist prin buletinul cu cip, iată că deja bancherii ne urmăresc, deocamdată pe cei care nu plătesc rata, dar dacă vom începe toţi să urmăm exemplul dat de ierarhii noştri, unde vom ajunge? Să nu fie aşa! Să ascultam de Sf. Vasile cel Mare: “Mai bine este sa-ti usurezi nevoile incetul cu incetul, cu ganduri chibzuite, decat sa scapi de ele dintr-o data cu bani straini, iar mai pe urma sa-ti pierzi toata averea. Daca ai cu ce plati, de ce nu cauti sa scapi de greutatile de-acum cu banii acestia? Iar daca nu poti plati, atunci vindeci un rau cu alt rau. Nu primi sa fii asaltat de creditor! Nu suferi sa fii cautat si urmarit ca un vanat! Inceput al minciunii este imprumutul, pricina de nemultumire, de nerecunostinta si de juramant fals. Altele sunt cuvintele celui care cere imprumut, si altele sunt cand i se cere imprumutul inapoi”

Nu vreau să spun mai multe, dar faceţi un exerciţiu mintal: azi luaţi credit pe 5 ani, vă îndatoraţi 50% din veniturile actuale. Criza se înrăutăţeşte, la anul salariile mai scad 25% si preţurile mai cresc 10% şi anul următor la fel. Nu aţi pus garanţie nimic, să presupunem că aveţi un credit de consum. Sunteţi proprietar acum, aveţi apartamentul moştenire şi totodată mai aveţi moştenire şi o casă şi ceva pământ la ţară. Peste 2 ani nu veţi mai putea plăti ratele, mai ales dacă cursul va sări în sus cu 20%. Peste 3 ani vine antihrist şi începe pecetluirea. Prin urmare nu mai puteţi lucra, nu mai aveţi venituri şi banca vă ia apartamentul. Încearcă să îl vândă, dar preţurile vor fi deja prea mici pe atunci, şi peste ani dobânzile sau mărit şi s-au adăugat. Veţi pierde şi pâmântul în care vă puneaţi nădejdea.  Veţi rezista atunci pecetluirii?

Este un scenariu infantil poate, bineînţeles că nu dacă avem sau nu pământ vom rezista pecetluirii, ci dacă ne vom pune nădejdea în Dumnezeu. Dar orice decizie mai mult sau mai puţin chibzuită pe care o luăm acum, ne va ajuta sau ne va fi poticneală în viitor, chiar dacă nu va veni antihrist. Poveşti nefericite avem şi acum în jurul nostru de la cei care s-au lăsat amăgiţi de credite, nici nu ar trebui să vorbim de pecete şi de antihrist, dar o facem pentru că lumea este interesatăde subiect şi poate se gândeşte mai bine.

Vedem că ierarhii noştri nu ne ajută prea mult cu exemplul lor de viaţă şi de păstorire. Să nu ne smintim însă şi să nu ne dorim niciodată mai mult decât ce ne putem permite, chiar dacă a semna două trei hârtii este  o banalitate. Nu sunt total împotriva creditelor, nu exclud că pot să existe oameni care nu au încotro şi pentru care un credit mic raportat la veniturile lor şi la ce ajutor pot să primească de la alţii poate să ajute. Eu însumi m-am folosit de un credit când am avut nevoie şi nu regret, chiar dacă am pierdut mult mai mulţi bani decât credeam că voi pierde atunci când l-am făcut şi am scăpat cu greu de el, doar prin mila lui Dumnezeu. Nu am fost niciodata însă în primejdie, iar rata pe care o aveam era nesemnificativă în cheltuielile mele lunare. Nu neg, de asemenea, că unii oameni au nevoie temporar de credit în desfăşurarea unei afaceri, este ceva firesc. Este mai grav însă dacă fac din credit un obicei şi încep să gândească afacerea lor considerând creditul ca pe o unealtă de lucru. A te lungi peste cât îţi este plapuma poate fi uneori periculos, fatal de periculos, ca să nu mai amintesc de stres.

Un compromis va cere mereu un alt compromis. Un bugetar care face credit, când i se va tăia salariul şi va fi strâns cu uşa de nevoi, va veni el în căutarea şpăgii, nu va fi nevoie ca să îl preseze şeful. Pentru un creştin, expunerea la orice risc este fatală, pentru că aghiuţă îl va aştepta după colţ … la scadenţă, aşa cum îl hăituieşte acum pe PS Teodosie. Să ne rugăm pentru Preasfinţia Sa şi să nădăjduim că vom avea măcar un vot împotriva mântuirii pe credit. Altfel, fac şi eu o profeţie, că după sechestru pot să mai vină şi alte năpaste.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~  ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

UPDATE 22 septembrie 2010

Asemanari intre credit si viitoarea pecete:
promite salvarea din saracie, te ajuta sa cumperi; nu ai credit – practic nu poti sa cumperi apartament, casa, masina, etc
iti este dat de bunavoie, nimeni nu ti-l baga pe gat; singur si nesilit de nimeni il iei, tu cu mana ta semnezi; reclama are intr-adevar un rol dar alegerea iti apartine in totalitate
te conditioneaza foarte mult: esti legat de locul de munca, nu poti sa iti schimbi serviciul prea usor deoarece trebuie sa ai siguranta salariului; nu poti pleca in alt oras prea usor, din acelasi motiv; nu mai zicem de tentatia obtinerii de bani negri – acolo unde este cazul; povara greutarii ratelor face usor sa sari peste unele principii;

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~  ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

UPDATE 30 septembrie 2010

Am mai descoperit o asemanare intre credit: este inselator. Uimitor dar o blonda nu si-a dat seama timp de un an ca platea doar dobanda la un credit si abia dupa cateva zeci de milioane duse pe apa sambetei a realizat ca trebuie sa inceapa sa plateasca si din datorie, totusi. Bine ca a scapat in final. Citeste aici.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~  ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Vezi si:
Dan Puric: “Mai bine sărac şi sigur pe tine decât împrumutat şi rob”

Adio banca! Adio credit! Ziua in care am terminat-o cu ele este prima zi a noii mele vieti

De ce “PRIMA CASĂ” nu îi ajută pe români

Desi inca putem vedea ca “prima casa” nu a ajutat prea multi oameni, ci in schimb a oprit (pentru moment) prabusirea pietei imobiliare, sunt inca multi care nu inteleg cu ce anume pacatuieste acest program. Mie imi este clar de ce prima casa nu doar ca nu ajuta oamenii sa dobandeasca o casa, ba chiar face ca preturile sa fie mentinute artificial umflate, oprind astfel mult mai multi oameni macar sa viseze la o casa a lor, dar sa poata sa o dobandeasca. Si oricum, nu prima casa ii va ajuta sa o dobandeasca, ci doar sa acceseze un credit prin care vor putea sa dobandeasca casa peste zeci de ani.

Metaforic privind, prima casa nu e decat un strigat de lebada al bulei inflationiste a preturilor care a facut ca acestea sa sara mult fata de posibilitatile oamenilor de a cumpara. Practic suntem generatia care cumpara apartamentele parintilor la preturi de 35 de ori mai mari decat plateau ei si trebuie sa platim rate la ele 35 de ani pana sa devenim proprietari.

Pornind cu un argument care este cvasi-acceptat, doresc sa dovedesc ca programul prima casa nu face decat sa functioneze impotriva pietei libere, fiind precursorul unei ideologii proaste care nu va face decat sa amane o revenire reala a economiei pe fundamente solide si nu pe credit cum s-a intamplat pana acum. Deci, argumentul principal este ca explozia preturilor nu ar fi existat niciodata daca nu ar fi existat accesul facil la credite. A fost creditarea facila un element pozitiv? Cei care au luat credite cand preturile erau cum erau, pot sa spuna singuri acum cat de bine a fost pentru ei ca BNR a permis bancilor sa dea credite in masura in care au facut-o, fara sa tina cont de ceea ce se intamplase deja in Asia doar cu cativa ani inainte (vezi Criza Financiara Asiatica din 1997). Practic dupa criza asiatica, banii s-au indreptat spre alte economii “emergente”, cum ar fi Europa de Est. Cine crede ca banii au venit in Romania pentru ca economia noastra a progresat si Romania s-a apropiat din ce in ce mai mult de UE, este un naiv. Banii au venit in Romania, pentru ca deja facusera praf Asia.

Dar sa explicam pe scurt Criza Financiara din Asia. Odata cu globalizarea, bancile au avut liber la investitii in toata lumea. Banii pensionarilor americani dar nu doar al lor, “produceau” fiind investiti in economii “emergente”, adica care nu aveau bani si prin urmare erau dispuse sa plateasca rate mari, mult mai mari decat ratele din economiile dezvoltate. Bineinteles investitia producea o oarecare crestere, ceea ce permitea tarilor respective sa plateasca rate mari la credite pentru cativa ani. Daca de exemplu o economie avea rata de crestere de 7-8%, rata care am atins-o si noi in Romania fara a produce mai nimic spre deosebire de asiatici care cat de cat produceau, atunci acea economie putea sustine dezvoltarea pe banii bancilor occidentale. Si cum Asia e mare, bancile si firmele de investitii au dat navala milogindu-se de asiatici, asa cum s-au milogit si de noi, sa le luam creditele.  Asiatici le-au luat creditele, dar la un moment dat investitorii s-au speriat ca cresterea nu va putea fi sustinuta si au inceput sa se retraga masiv, adica sa isi scoata banii din monedele straine in dolari si sa nu mai dea credite. Exact ca la noi, ce s-a intamplat anul trecut si ce se intampla acum. Cand investitorii au inceput sa se retraga, monezile tarilor au picat, preturile imobiliarelor au picat , au revenit cu picioarele pe pamant, economia s-a constrans, salariile au scazut, somajul a crescut si oamenii nu au mai putut sa isi plateasca ratele. Cam cum e si pe la noi, dar noi suntem in UE si nu ne puteau lasa balta ca pe Indonezieni unde s-a lasat cu lupte de strada si cu anarhie generalizata. Odata cu “default”-ul, adica falimentul la toate nivelurilor, bancile si investitorii sunt acum proprietarii de facto ai tarilor respective. Resursele, terenurile, casele, fabricile, firmele, totul. Tot ce era ipotecat este acum detinut de banci, ca si in Romania de fapt unde daca bancile ar incepe acum sa scoata la licitatie toate imobiliarele celor care au intarziat mai mult de 3 luni sa plateasca rata (cum este normal), preturile s-ar prabusi si bancile ar fi nevoite sa aduca bani de acasa ca sa poata functiona, conform reglementarilor BNR. Prin urmare, bancile “restructureaza” creditele, adica se fac ca ploua cand oamenii nu platesc si nu scot la licitatie in masa bunurile ipotecate, in speranta ca se vor intampla minuni.

Cum minune este si programul asta, “prima casa”, prin care guvernul pretinde ca ajuta oamenii sa isi poata implini visul de a fi proprietari. Din pacate oamenii nu realizeaza ca ar fi mai corect ca sa cumpere casa cu banii lor, ar fi mai profitabil sa puna banii in banca si sa castige la dobanzi pana cand preturile ar reveni la un nivel acceptabil, un nivel firesc, in care o casa nu este un vis si nu va fi nevoie sa muncesti la greu toata viata ca sa poti plati ratele enorme la credite ba chiar sa lasi si copiilor mostenire aceste credite. Nu putini sunt cei care au facut credite (si) imobiliare aducand adeverinte de salarii false si bazandu-se pe salariile tuturor din familie. Astfel, daca guvernul nu ar sustine artificial pretul caselor si ar lasa piata libera si preturile sa se regleze singure acolo unde oamenii ar putea sa le sustina, pentru oameni ar fi mult mai bine decat sa se bazeze pe garantiile si ajutorul guvernului. Este adevarat ca poate multi nu si-ar permite prea curand sa cumpere o casa, desi preturile incepusera sa cada destul de frumos, ajustarea se facea in mod firesc, bula asa cum se umflase, asa se dezumfla. Insa chiar daca acest vis nu s-ar intampla prea curand, pentru majoritatea oamenilor, a cumpara un apartament la 10.000$ cat era prin anii ’90, tine de domeniul SF. Din pacate, prin interventia guvernului, aceasta nu va fi posibil, va trebui ca criza sa taie si mai adanc in buzunarele oamenilor si mai ales ca mintile oamenilor sa fie eliberate de propaganda oficiala pentru ca preturile sa poata sa revina acolo de unde au plecat.

Alte articole despre prima casa:

Prima casa” – surata imprumutului de la FMI
Capcanele programului “Prima casa”
Prima casa nu e acasa

“Prima Casă” – un eşec jenant al actualei (sau trecutei) guvernări

“Prima Casă” nu a reuşit să impulsioneze, aşa cum sperau unii, piaţa imobiliară.

Guvernul nostru a acordat aşadar garanţii de jumătate de miliard de euro pentru nişte chestii cu o valoare incertă. Piaţa a continuat să cadă. “Prima Casă” nu a reuşit să impulsioneze cererea, în schimb le-a făcut pe bănci să-şi canibalizeze produsele de creditare – ceea ce probabil a şi contat în decizia unora de a renunţa la “Prima Casă” şi de a continua să ofere credite pe cont propriu, cu dobânzi mai mari dar în condiţii mai sănătoase, pentru cine s-o (mai) găsi.

Citeste tot pe Balonul imobiliar

Ilie Şerbănescu – Sunt băncile un cartel?

[…] La primele semne de criza, mamele din Occident au oprit finantarea subsidiarelor lor bancare din Romania, lasand tara sa faca fata unor angajamente externe fabuloase care nu erau nic macar ale unor entitati romanesti.

Spre batjocura finala, a venit FMI si a rezolvat problema: a pus aurtoritatile romane sa se imprumute masiv pentru a aduce la dispozitia bancilor straine din Romania finantarea fara de care ramasesera de la mamele lor din Occident!

Acum se joaca scenariul FMI. Acesta imprumuta Banca Nationala spre a sustine cursul leului, dar in esenta pentru a elibera rezervele minime obligatorii si a le pune la dipozitia bancilor. […]

[ >> CITESTE TOATA STIREA ]

1 12 13 14