12 REGULI PENTRU O VIAȚĂ ÎN VALEA PLÂNGERII? (2 DIN 2)

Am terminat articolul anterior cam brusc din lene și la recitire mi-am dat seama ca am lungit prea mult introducerea și prezentarea lui Peterson. Cine nu a auzit de el, cu siguranță nu va înțelege oricum ce vreau să spun și prin urmare, introducerea a cam fost degeaba.

Doresc deci să mă refer la faptul ca Peterson deseori repetă că în fața fatalității vieții maxim ce putem face este să acceptăm purtarea crucii și să încercăm să fim buni pentru a nu agrava și mai mult lucrurile.

“Hell is a botomless pit” zice Peterson. Viața este suferință și asta este ceea ce și religia ne învață. Ce să facem în fața suferinței? Să încercăm să o reducem. Dacă ne punem noi în regulă, poate vom putea ajuta și să punem lucrurile în regulă în jurul nostru, pe-aproape, adică în cercul imediat. Nu vom putea salva lumea, nu vom putea reduce suferința lumii până nu vom fi reușit să facem asta măcar în jurul nostru. Revoluționarii fără cauză care cred că vor să schimbe lumea în bine, deși încă nu și-au făcut curat în propriul birou, sunt ca niște maimuțe cu o cheie în mână care încearcă să repare un elicopter militar.

De altfel, dezlănțuirea haosului pe străzile din Imperiu în ultimul an, fac într-un fel din Peterson un profet, în ceea ce privește prezicerea distrugerii pe care maimuțele o pot face atunci când încearcă să … “make the world a better place” înainte să-și pună în regulă propria viață.

A alina suferința, a o face mai ușoară, a găsi o cale de a-i face față și de a nu o face mai mare prin neacceptarea ei dar mai ales prin reacția nepotrivită și alienată – intrând multe aici – sunt maxim ce propune Jordan Peterson și maxim ce propun motivaționiștii moderni rupți de creștinism și de înțelegerea puterii jertfei de a transforma suferința în fericire.

În creștinism, suferința nu este un dat, nu este centrul de greutate al vieții care ne ține captivi într-o infinită vale a plângerii unde suntem împinși din ce în ce mai jos și singura noastră opțiune ar fi să încercăm să nu ne afundam mai mult și dacă reușium să dăm o mână de ajutor pe lângă noi. Suferința nu este decât furnalul în care se arde omul cel vechi pentru a se naște omul cel nou. În ciuda tatonării lui Peterson cu creștinismul și a afinităților lui către Dostoievski și Soljenițîn, se pare că nu a înțeles un lucru simplu: suferința este consecința ruperii omului de Dumnezeu iar fericirea este starea paradisiacă recuperată prin redobândirea comuniunii cu Dumnezeu. Iată ce zice Soljenițîn: “if I were asked today to formulate as concisely as possible the main cause of the ruinous revolution that swallowed up some 60 million of our people, I could not put it more accurately than to repeat: Men have forgotten God; that’s why all this has happened”. Reciproca este concluzia simplă și logică: dacă ne întoarcem la Dumnezeu, nu doar vom scăpa de suferință ci vom găsi și fericirea.

Cu toate că nu propune nimic – deoarece nu crede în posibilitatea fericirii – Peterson are succes. Cartea lui de sfaturi pentru gestionat suferința și pregătit pentru impactul inevitabil cu ea are un succes nebun, care succes anunță ca o alarmă de ambulanță starea muribundă a tineretului de astăzi, precum pământul însetat debrabă înghite apa.

După cum am mai zis la început, Peterson, după un an de coșmar în care a încercat să se elibereze de dependența de medicamente de cap care l-au făcut praf, sărmanul a mai făcut și Covid la sârbi, după ce oricum la ruși, la dezintoxicare s-a ales cu pneumonie. Dacă o să scape, sigur o să aibă multe de spus și e posibil să vedem un Peterson mult mai apropiat de Dumnezeu și – nădăjduiesc eu – mult mai apropiat de ortodoxie care se pare că îl atrage ca un magnet, deocamdată fizic.

12 reguli pentru o viață în valea plângerii? (1 din 2)

Este posibilă fericirea în această viață sau este doar o himeră? Peterson e de părere că dacă nu ai avut parte de o mare suferință în viața ta, sau dacă măcar un apropiat al tău nu are parte de o mare suferință, ești un mare norocos. Și să nu crezi că ai scăpat … În fața suferinței însă, te poți ridica la înălțimea provocării sau poți să fii spulberat. Maximul ce se pote face, este să fii pregătit pentru aceste momente și nimic mai mult. Iar cele 12 reguli pentru viață asta speră, să ne ofere un vaccin (un antidot) la haosul din jurul nostru.

Nu vroiam să fac o recenzie a unei cărți pe care nu am citit-o, dar starea actuală a lui Peterson mă cam obligă. Peterson are Covid în Serbia. Se află în policlinica unui anestezist unde a ajuns din Rusia unde a fost tratat de dependența de anumite medicamente de cap care l-au cam făcut muci. Peterson a dobândit dependența într-o perioadă grea din viața lui, când soția a fost diagnosticată de cancer și a trecut prin mai multe operații, fiind pe muchie de cuțit. Medicamentele l-au ajutat le-a luat ca să îl ajute să treacă peste depresie și povestea este explicată cât de cât pe larg de fiica lui Peterson, fiind bineștiută. Recent, în Serbia, Peterson a făcut o filmare scurtă împreună cu fiica sa în care au vorbit despre istoria recentă, trăgând un semnal cu privire la folosirea medicamentelor de cap respective (nu știu exact clasa, denumirea, substanțele de bază – pentru mine toate-s o apă și-un pământ, Slava lui Dumnezeu că în afara de o pastila de cap cam o dată pe lună, nu am nevoie de așa ceva).

Ca psiholog și psihiatru, Peterson avea ceva cunoștințe legate de riscurile acestor medicamente dar totuși a căzut în plasa dependenței și situația s-a agravat treptat. Evident, se naște aproape involuntar acuzația: doctore, vindecă-te pe tine însuți! Peterson se apără – în ultima filmare, de altfel singura de aproape un an sau dacă nu mai mult – zicând că așa este, dar dacă vom învăța doar de la oameni care nu greșesc, vom avea mult de căutat. Bine este să învățăm din greșelile altora. Dar nu doar din greșeli, ci și din sfaturi și din învățăturile altora, pentru a ne feri de capcane. Și aici vine Peterson cu cele 12 reguli.

Povestea nașterii cărții cu cele 12 reguli este următoarea. În primul rând, 12 sunt 12 ca să fie o cifră rotundă. Inițial Peterson avea pregătite vreo 40, dar restul vor veni în cartea următoare (dacă mai vine). Peterson acum 3-4 ani era un profesor necunoscut (comparativ cu ce este acum) în Canada, la o catedră de psihologie. Pentru că și-a dorit să aibă succes mai mare, s-a gândt ce poate el să facă: ca profesor are deja o poziție, un job, are studenți interesați de cursurile lui. S-a gândit să experimenteze cu noile tehnologii, mai precis cu youtube-ul. Și-a înregistrat câteva cursuri și le-a pus pe Youtube. Apoi a venit un incident cu o tentativă de a legifera pronumele debililor sexuali și Peterson s-a opus, formulând o opoziție bine articulată și fermă care a făcut valuri. Mai concret, politicienii idioți ai Canadei (care în curând vor fi istorie, conservatorii recuperează în forța recent) doreau să impună ca cei care pretind să fie adresați cu ze, în loc de el sau ea să poată să te dea în judecată dacă nu le zici ze. Atitudinea lui i-a atras amenințări din partea facultății și dacă nu mă înșel a fost chiar suspendat o perioadă. Cu ocazia acestui incident și a frecușurilor care au urmat, Peterson a dat mai multe interviuri și a început să fie intervievat, punctul culminant fiind invitația la podcastul lui Joe Rogan care are o audință mai mare ca CNN.

Ulterior, faima lui Peterson a explodat, pe măsură ce atât cursurile postate anii anteriori,dar și interviurile lui și atitudinea puternic articulată difuz în opoziție cu demonii corectitudinii politice au produs o adevărată revoluție, Peterson fiind vocea uriașului care dormea și care s-a trezit peste noapte pentru a salva ce se mai poate din tradiția multi-milenară a umanității în lupta cu forțele nihiliste.

(va continua)