Mai multe detalii puteti citi pe site-ul organizatiei Campaign for Safe Cosmetics.

“It’s been an incredibly slow movement,” Stacy Malkan, the author of the campaign’s report entitled “Baby’s Tub Is Still Toxic,” told the International Business Times.

“We felt it was important to release the report to build pressure on them to move more quickly than they have been moving. We wanted to release the information as a way of informing the public that their shampoo still has same toxicity problems as back then.” (Sursa: International Business Times)

Nu am acceptat niciodata si nu inteleg de ce se perpetua folosirea acestei sintagme total gresite: “sinucidere din dragoste”. Cei care folosesc aceasta asociere, nu doar ca nu au o perspectiva crestina asupra dragostei, dar folosesc cuvintele cu usurinta fara a se gandi la semnficatia lor. Similara cu aceasta expresie mai este si formula “a ucis din dragoste”.  Intr-adevar este greu sa cerem in ziua de azi acrivie sau corectitudine cu privire la modul de exprimare, pentru ca asistam vrem-nu vrem la o involutie a speciei umane si la o animalizare accentuata nu doar a spiritualului dar si a mentalului.

Sa vedem insa de ce nu poate sa existe ucidere si bineinteles nici sinucidere din dragoste. Sa luam numai o faramitura din minunatul imn al dragostei al Sf. Ap. Pavel: “dragostea toate le rabda”. Sa ne amintim si ca in enumerarea virtutiilor dragostei, apostolul incepe cu “dragostea indelung rabda”. Iata deci ca rabda indelung si le rabda pe toate. Rabdarea dragostei se manifesta si in adancime si pe orizontala, precum cele doua brate ale crucii. Aceasta repetitie cu siguranta nu are doar scop poetic. Un parinte spune repetat ca nici un cuvant al Sfintei Scripturi nu este de prisos, nici macar o virgula nu este pusa in plus, toate au sens, toate au rost, toate cuvintele care ne-au ramas din Sfanta Scriptura au nu doar un inteles profund care ne ajuta la intelegere, dar la fiecare lectura pe care o facem asa cum trebuie, uneori dobandim o noua intelegere si mai profunda sau cuvantul respectiv are o rezonanta noua pentru noi.

Mi-am amintit de rabdarea din imnul dragostei cand m-am gandit la eleva care s-a sinucis in Hunedoara inaintea examenului de bacalaureat. M-am intristat gandindu-ma cum vrajmasul reuseste sa ii piarda pe unii oameni sucindu-le mintile, tulburandu-le gandurile, atingand corzile sufletesti cele mai sensibile ale fiecaruia si ce coarda este mai sensibila decat iubirea. Cel care poarta numele de “inselator” cu siguranta a dus un mare razboi prin care punand fetei respectiva in fata o imagine gresita asupra dragostei, i-a manipulat gandurile in asa masura incat a dus-o pana la autoexterminare. Nu stiu daca noi putem sa realizam razboiul sufletesc prin care a trecut acea fata, putem insa sa intelegem amplitudinea lui fie si din efectele acestui razboi asupra mintilor celor care nu judeca si nu spun lucrurilor pe numele lor, folosind expresii incorecte precum “sinucidere din dragoste”, “a ucis din dragoste” etc.

Am aratat cum Sfanta Scriptura ne ajuta sa spunem lucrurilor pe nume. Daca am auzit asadar ca dragostea toate le rabda, si le rabda indelung putem intelege de ce nu din dragoste poate ucide cineva, pentru ca nelucrand rabdarea, nu dragostea il stapaneste ci o falsa imagine a dragostei construita de vrajmasul omului care alearga ca un leu ragnit cautand pe cine sa inghita. Din cand in cand, ca la razboi, un suflet se pierde. Fiecare purtam o vina, raul din afara noastra exista si pentru ca noi nu ne luptam indeajuns cu raul dinauntrul nostru, asa cum la razboi, incompetenta unui soldat are efect asupra vietii altora, chiar daca legatura nu este directa si evidenta.

Nu stiu sa aiba vreun folos astfel de stiri, nu stiu daca ajuta sau nu pe cei aflati in acest razboi si nici pe cei care sunt aproape de ei si pot face ceva atunci cand se poate. Cert este ca lumea este in deriva, acest lant de sinucideri recent care a lovit tara noastra este doar inca un semnal de alarma: ne mor copiii pentru ca l-am gonit pe Dumnezeu din societate, din familia noastra, din viata noastra.

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat într-o emisiune TV că România a avut foarte multe lucruri de câştigat din relaţia cu SUA, mergând de la securitate la investiţii de miliarde în România. Baconschi a spus că, în domeniul adopţiilor internaţionale, România are opinii diferite de cele americane şi europene şi că nu renunţă la poziţia sa.(Sursa: Realitatea)

O atitudine salutara care merita apreciata. Mult se discuta despre adoptiile internationale si mai ales recentele leakuri au aprins din nou si topicul acesta. Eu unul sunt mirat de ce presa se intreaba doar daca reluam sau nu reluam, de ce nu o facem inca sau cand o vom face, dar nimeni nu se intreaba: de ce vor americanii cu atata ardoare copiii nostri incat nu ne dau vize pana nu le dam copii?

Spun ca este de mirare aceasta ignoranta pentru ca arata interesul major al SUA (in principal) in copiii nostri si interesul asta vine fie din grija ce ne-o poarta fie din dorinta de a ne sustrage o resursa importanta: copiii romani. Eu unul ma gandesc ca daca americanilor le-ar pasa atat de mult de ofranii romanilor, am vedea toata ziua avioane pline de dolari care vin in Romania ca sa ajute orfanii. Si pentru ca aceste avioane nu vin, nu ne ramane decat varianta a doua: dintr-un motiv pe care nu il stim, sau doar il banuim, americanii sunt extrem de interesati in copiii nostri.

Gasesc deci foarte important sa cunoastem de ce ar fi americanii interesati in copiii din Romania. Pr. Nicolae Tanase, care pentru ca este presedintele Asociatiei Provita de ani de zile a avut numeroase experiente placute si neplacute cu straini dornici sa ajute, e de parere ca americanii sunt interesati de copiii nostri pentru ca copiii romani au genele cele mai bune din toata lumea – in urma unor studii efectuate amintite de parintele dar pe care eu nu le-am retinut.

In incercarea de a gasi studii referitoare la adoptiile de copii din Romania (atunci cand erau permise) am gasit asta, unde se concluzioneaza:

It is clear that excellent progress is being made with regard to domestic adoption in Romania. Holt’s domestic adoption program responds to a need in the community.  We found good outcomes. Results are very hopeful and adoptions are quite positive.  Most of the children are developmentally appropriate and have no health problems or sensory difficulties.  Parents report good parent-child relations, few have behavior concerns, and the adoptions are very stable.  Most Romanian families had positive attitudes about their children and were committed to the adoption.   Families were positive about the role that Holt staff have played in their adoptions. Holt staff are well respected and liked by families.

Iata deci ca americanii sunt intr-adevar foarte multumiti de adoptiile de copii romani.

Tot din studiu am aflat un amanunt interesant: 2-3% din americani adopta copii. O cifra destul de mare, cred ca mult peste ce se intampla la noi. Si totodata un semn ca natalitatea este o problema in tarile dezvoltate, si nu doar din acest studiu stim asta. Este asadar firesc ca cererea de copii sa fie atat de mare si ca americanii sa isi puna problema si de unde ia acesti copii, pentru ca una este sa importe ghanezi si alta e sa importe romani care se adapteaza la societatea americana chiar si la varste mai avansate.

Pe langa argumentul materialului genetic, avand in vedere lumea in care traim ne putem gandi bineinteles si la mai multe scopuri malefice pentru care americanii ar fi iteresati de copiii romani, de la exploatarea sexuala pana la transplantul de organe, dar e greu de crezut ca acestea constituie majoritatea si mai ales baza interesului americanilor la nivel de stat. Interesul la nivelul la care este exprimat cu siguranta se constituie ca o necesitate a societatii americane unde stilul de viata predominant si consecintele pacatului generalizat care s-au impregnat si in genele noii generatii face ca necesar importul de copii din surse sigure.

Ar trebui sa fim flatati de interesul americanilor si totodata am trebui sa le refuzam ferm solicitarea, invitandu-i sa caute prin alte parti. Cat despre orfanii nostri, progresele inregistrate dupa revolutie sunt incurajatoare, trecerea de la cresterea institutionalizata la cea bazate pe grupuri restranse de copii de varste omogene care cresc impreuna intr-o singura casa (sau apartament) s-a realizat aproape in totalitate, singura amenintare fiind reducerile bugetare cu taierile nemiloase de salarii care practic invita angajatii din sistem sa isi caute locuri de munca in alta parte.

Nu am constientizat deplin importanta memoriei fiintiale pana cand nu tot ascultandu-l pe Dan Puric vorbind mereu si mereu despre “cine suntem” si toata problematica memoriei si provocarile cu care se confrunta in prezent, am inceput incet-incet, observandu-ma pe mine, dar si pe altii, sa inteleg cat de importanta este memoria pentru felul in care nu doar ca ne raportam la anumite situatii, sau de felul cum vibram la anumiti stimuli de diverse naturi: sociali, culturali, artistici etc, ci chiar uneori de felul cum luam deciziile cele mai importante din viata noastra.

Mai pe altfel spus, am inteles de ce felul in care am fost educati, felul in care au trait si au gandit parintii, buni si strabunii nostri, mai recenti sau mai indepartati, ne determina uneori esential felul in care ne randuim viata si ne cladim viitorul. In ciuda influentei noilor mentalitati si incercarilor de inginerie sociala ai caror pioni cu sau fara stire suntem fiecare, oricat de neinsemnat rol am avea in societate, romanul are uneori reactii care nu se potrivesc cu programele calculatoarelor “programatorilor” bravei noi lumii ce se cladeste sub ochii nostri.

Convertirea mea de la rocker/hacker care isi baga picioarele in toti si in toate, trecerea prin cate si mai cate “curente” care au targetat tineretul nostru, trecerea la limita pe langa gaura neagra a gamingului obsesiv, renuntarea totala la visul de a ma face american get-beget si de a calca pe urmele lui Bill Gates sau macar ale lui Serghei Brin si alte de-asetea, nu mi-am explicat-o prea complicat niciodata altfel decat prin interventia lui Dumnezeu in viata mea si prin ajutorul vazut si mai ales nevazut, constant si delicat, primit de la Dumnezeu, pentru a rupte unele lanturi de nerupt pentru puterea omeneasca, ajutor venit din iubirea Sa de oameni si pentru rugaciunile sfintilor parintilor nostri. Nu sunt dintre cei care considera Romania o gradina a Maicii Domnului, din contra, consider Romania o groapa de sange, un cimitir al copiilor nenascuti. Insa faptul ca avem stramosii care ii avem ne ofera un avantaj “competitiv”, – desi nu exista competitie – in lupta pentru mantuire.

Incet-incet, inteleg insa si influenta pe care memoria fiintiala ne-o ofera in lupta cu vanturile de schimbare a mentalitatilor si resorturile care ne protejeaza in momente cheie, mai ales de inalta sensibilitate si profunzime, care daca nu ne ajuta atat de mult incat sa ne formeze gandirea intr-un mod prea explicit, aceasta fiind in continuare robita formatarilor prezentului, (memoria) ne trezeste trairi sublime si “amintiri” de cum era alta data si de “ce duh ne stapanea” atunci, care trairi sunt ca un fel de “reset” pentru gandurile noastre si ca un fel de “reformatare” dupa ce hardul ne-a fost virusat.

Ca de fiecare data cand sunt scriu noaptea tarziu si pornesc de la o idee simpla si ma grabesc sa explic pe scurt dar cat mai detaliat, am senzatia ca si acum am inceput sa o iau razna cu blogoreea. Asadar, iata de unde mi-a venit sa scriu despre memorie.

Ca preferinte muzicale, eu nu stiu unde sa ma incadrez in prezent. Ultimul CD-uri cumparate sunt unul de blues si unul de big band, iar ultimele download-uri pe sharing sunt de Romica Puceanu si Maria Lataretu. In masina, ascult cam orice este la radio, mai putin muzica comerciala, topuri si hiturile repetate la infinit de cele cateva radiouri romanesti care mai incearca sa ofere muzica. Muzica populara in general nu imi place, desi pentru ca am cantat la acordeon in copilarie, am o afinitate fata de acest intrument. Muzica clasica am ascultat atat de multa incat ma pot numi fara probleme meloman, desi am deseori dificultati in a identifica un compozitor sau o piesa anume. Rock nu mai ascult din tinerete si nici Punk, iar Techno/Trance ma cam plictiseste foarte repede si oricat am cautat, nu am gasit compozitii prea interesante cum mi se pareau pe vremuri muzica electronica franceza pe care ma chinuiam sa o inregistrez pe un casetefon mereu stricat de la o emisiune saptamanala de la Radio Romania Tineret. Muzica de petrecere mi-a placut mereu si Romica Puceanu este regina acestui stil. De multe ori ascult, chiar recent si ma uimesc de curatia, simplitatea, delicatetea, frumusetea si pacea care izvorasc din muzica aceste tiganci. Si mai ales de bunul simt si firescul ei, in comparatie cu stridenta si grotescul nevrednicilor epigoni ai acesteia, adica manelistii de azi. Muzica bizantina am ascultat atat de multa incat ajunsesem sa identific cantari grecesti, doar prin comparatie cu cele romanesti. Stiu glasurile destul de bine si de asemenea, majoritatea troparelor, Slujba Vecerniei, Sfanta Liturghie, etc

M-am preocupat mult de influenta muzicii asupra sufletului uman si am cautat sa ma feresc de orice muzica vatamatoare de suflet prin observarea atenta a miscarilor pe care aceasta ni le provoaca si a cantitatii de neliniste pe care aceasta ni-l provoaca. Spun aceasta deoarece am ajuns la concluzia ca intr-adevar mai bine ne-ar fi sa cautam linistea decat muzica, linistea ne poate folosi mult mai mult decat ascultarea unei muzici, a oricarei muzici. Pe de alta parte, a ne depasi masura la care suntem nu ne este intotdeauna in putere, de aceea trebuie sa invatam si sa practicam compromisul dar fara sa ne expunem unor riscuri prea mari.

Iata ca din nou am lungit parantezele. Revenind la memorie, eu am copilarit pana la 6-7 ani stand la casa intr-o mahala din Craiova, impreuna cu parintii si cu bunicii. Cum era atunci televizorul dat cu lingurita, asa cum noi copiii ne strigam unii pe altii cand erau desene animate, asa si mama si bunica se strigau una pe alta cand se da la televizor muzica populara, mai ales Maria Ciobanu sau Maria Lataretu. Nu stiu daca mereu se intampla asa, dar cred ca uneori cand ele se strigau, ma duceam si eu de curiozitate, sa le vad cum plang, si in timp ce ele se holbeau la televizor si plangeau, eu ma uitam la ele cum plang. Nu stiu cat de mult imi placea pe atunci aceasta muzica, cred ca nu prea mult, deoarece despre pick-up-ul bunicii si despre “placile” ei vechi cu Maria Lataretu si cu alte oldies but goldies, abia multi ani mai tarziu am amintiri. De la mama sau de la bunica am aflat eu ca Maria Lataretu a murit cantand si ca a avut o viata grea si ca si-a iubit mult mama si ca a cantat cu atata foc incat lumea plangea cand o asculta si alte lucruri care acum nu mi le mai amintesc. Insa de fiecare data cand ascult Maria Lataretu, ma trec fiori, mai ales atunci cand trece o perioada mai mare de la ultima data cand am ascultat-o. Am dat recent de Maria Lataretu pe net si am descarcat tot ce s-a putut. Am reascultat si m-am cutremurat ca de fiecare data. Nu vreau sa vorbesc despre Maria Lataretu si despre ce inseamna ea pentru mine ca roman si ca oltean. Nu este nevoie. Insa ascultand Maria Lataretu, cutremurandu-ma si amintindu-mi de discursul lui Puric referitor la “Cine suntem” am inteles cu adevarat ca noi suntem de fapt memorie. Suntem intr-adevar o memorie virusata, caci am descarcat tot felul de prostii de pe “portalurile” care ne ofera gratuit atatea “programe”, dar din cand in cand, mila lui Dumnezeu lucreaza prin feluri numai de El stiute si ne ajuta sa ne devirusam. Doar sa avem urechi de auzit … uneori chiar si muzica populara.

In contradictie cu afirmatiile recente ale presedintelui CNCD, care declara ca Ministerul Educatiei ar fi obligat sa puna in aplicare recomandarea CNCD privind eliminarea din scoli a insemnelor religioase, organizatorii conferintei, Asociatia Studentilor Crestin Ortodocsi din Romania, Asociatia Provita Bucuresti si Asociatia Civic Media au anuntat ca exista alte trei procese pe rol impotriva CNCD, cu privire la simbolurile religioase din scoli.*** CITESTE TOT AICI

Pentru cei care nu stiu cum functioneaza sistemul juridic, un proces are mai multe etape, in cazul de fata se afla abia in prima etapa, in care Ministerul Educatiei a contestat recomandarea CNCD, care recomandare nu poate obliga Ministerul Educatiei deoarece nu este sustinuta de nici o lege. Practic, pe sleau zis, CNCD doar se da cu parerea. Ministerul Educatiei Cercetarii si Tineretului (MECT) si alte trei asociatii au contestat parerea CNCD, care parere deocamdata in cazul doar primului contestatar, a fost sustinuta de Curtea de Apel Bucuresti, insa va continua la Inalta Curte de Casatie si Justitie, conform declaratiilor MECT. In plus, mai raman celelalte trei procese in care, daca o sa ii lumineze Dumnezeu pe judecatorii care deocamdata sunt impotriva icoanelor, CNCD va pierde.

Dupa cum vedem, desi legal MECT nu este obligat inca sa dea norme pentru scoaterea icoanelor, presa s-a grabit sa arunce in fata titluri gen “Justitia scoate icoanele din scoli” (Cotidianul). De ce a sarit presa in a raspandi ca o trompeta triumfalista decizia Curtii de Apel Bucuresti in acest caz dar mai ales declaratiile presedintelui CNCD? Pentru propaganda. Cel mai clar, a explicat Victor Roncea:

“Ne aflam intr-o campanie concertata impotriva crestinismului in Romania, asemanatoare cu aceea in care minoritatea bolsevica a atacat Romania sprijinita de tancurile rusesti. Sovieticii de ieri au fost inlocuiti de minoritatea agresiva ateista de azi, iar tancurile au fost inlocuite cu cozile de topor din presa si lumpen-societatea in civil”

Personal, nu cred ca justitia va da dreptate poporului roman in aceasta problema si ma astept sa scoata si icoanele, sa interzica si crucea, sa scoata religia din scoli si chiar sa interzica trasul clopotelor la biserici pentru a nu deranja populatia atee. La ce ne-am putea astepta intr-o tara de mamalai si de crestini doar cu numele care dau pe la biserica doar cand se cununa ca sa faca poze si cand isi boteaza copii ca sa se lepede in gluma de satana? Cine imi poate spune ca nu e asa cat timp crestinii cred ca e de ajuns sa te rogi in camara ta si sa astepti sa rezolve ingerii sau Dumnezeu direct problemele noastre, concrete si destul de lumesti. Eu cred ca ne va cere Dumnezeu socoteala si pentru faptul ca stam cu mainile in san, cand intr-o tara crestina, daca chiar am fi 90% crestini cum spun sondajele, de cand au dat CNCD hotararea si pana azi nu ar mai fi existat CNCD.

Continuara o puteti vedea pe Youtube sau puteti descarca tot filmul de pe OrtodoxMedia.