Campania Go to …

Pentru a stimula consumul in Japonia care a fost macelarit de Covid – nu ca ar fi fost prea grozav inainte – guvernul japonez a lansat campania “Go To” cu urmatoarele etape:

  • Go To Travel – incepe pe 22 iulie, se incurajeaza japonezii ca sa mearga in vacanta, evident local si prin oferirea de cupoane de discount;
  • Go To Restaurants – se incurajaza mici japonezii sa iese la sushi sau la alte bunatati locale; probabil se vor oferi discounturi / tichete pentru fiecare japonez;
  • Go To Event Live – vor incuraja participarea la concerte, meciuri, evenimente live cu multi oameni;
  • Go To Shotengai – shotengai-urile sunt un fel de hale cu magazine mici, un fel de bazare turcesti cu mici comercianti ingramaditi pe o alee mare acoperita;

Dupa cum spuneam in articolele de la inceperea crizei, inainte de carantina, va veni vremea cand din cauza crizei economice guvernele vor ruga oamenii sa consume / sa iese afara etc.

Curios (sau nu) este ca – desi stam probabil mai bine ca japonezii – guvernul japonez are o atitudine opusa celui de al noi si popoarele la fel. Adeca, in timp ce guvernul japonez incearca sa “scoata lumea” si poporul se opune (93% japonezi se opun programului si 74% au declarat ca nu vor calatori anul acesta), la noi e vițăvercea, adica guvernantii vor sa tina oamenii cuminti in casa nu aiurea la terase, pe plaje sau prin magazine, in timp ce populatia e pe invers: nu crede ca exista virusul, nu crede ca guvernul ascude cifrele, din contra.

Asa cum la noi e conspiratia covidiotilor cum ca virusul nu exista sau cel mult daca exista, nu e chiar atat de nasol si totul e facatura, la japonezi e pe invers: populatia crede ca numarul de cazuri si de morti este mult mai mare, iar guvernantii ascund cifrele reale. Si eu banuiesc la fel, ca guvernul Japoniei incearca sa ascunda nasolul situatiei inca de a inceput cand incercau totusi sa tina Jocurile Olimpice de Vara si raportau cifre infime. Avand experienta dezastrului de la Fukushima, guvernul nu are niciun interes sa spuna adevarul si nici sa sperie oamenii, prin urmare s-a ajuns ca in Tokio, un oras de 9.2 milioane de locuitori sa se efectueze doar 3000 de teste. In conditia in care in Romania cu 20 mil locuitori se fac si 18.000 de teste pe zi.

Nemultumirea populatiei de lipsa de eficienta a luptei cu virusul, a impus chiar parlamentul sa ia la raspundere guvernul. Un ministru a fost certat de un parlamentar pentru interviul dat in Wall Street care purta titlul “Cum a invins Japonia coronavirusul fara masuri de carantinare”. Parlamentarul l-a certat pe ministru pentru ca s-a laudat cu “modelul japonez”. Care model? Care lupta?

Dupa cum am mai spus, sistemul financiar, daca va crapa, va crapa mai intai in Japonia. Cu o datorie guvernamentala de peste 200% din PIB si cu o economie care balteste de cateva decenii, cu o populatie imbatranita si care consuma din ce in ce mai putin, cu o banca nationala care a distrus efectiv pietele financiare si a cumparat grosul actiunilor pe pietele bursiere ale Japoniei, eu ma mir ca Japonia mai supravietuieste. Probabil capacitatea de productie le ofera mereu leverage la creditare si astfel pot sa tipareasca bani din ce in ce mai multi iar Fed-ul cu siguranta ca le ofera linii de creditare suficiente, Japonia fiind apendicele Imperiului care va fi extirpat doar cand se va inflama.

Interesanta deci paralela intre mentalitati: si popoarele si guvernele gandesc exact invers. Paralela merita studiata de sociologi dar nu numai. Nu cred ca guvernului japonez nu ii pasa de sanatatea oamenilor, cred doar ca nu e capabil si nu are ce sa faca: virusul e virus, ce poate sa faca mai mult? Mai multe teste? La ce ajuta? Mai mult “tracing”? Cu siguranta fac, dar totusi la milioane de oameni si la aglomeratia din Tokio, oricat tracing si oricate masuri ar lua, nu au cum sa tina evolutia virusului in loc. Sa blocheze totul? Ar fi catastrofal, caci predictii economice de acest fel se pot face.

In schimb, guvernul nostru nu se pricepe la predictii economice si prefera sa tatoneze cu noi inchider si stari de urgenta in speranta ca din miliardele care vor veni, se vor mai face niste super-achizitii de urgenta si poate mai ies ceva parandaraturi ca in perioada anterioara. Adica fraierii care nu au reusit sa sifoneze nimic in Martie-Aprilie, pompeaza acum pe idea unor noi stari de urgenta ca sa incerce si ei ceva.

Evident ca de japonezi este mult mai bine decat de noi. In primul rand au un sistem medical performant cu o rata de succes mult mai buna in tratarea bolii. In al doilea rand, zice un om de stiinta de la ei ca asiaticii ar avea o oarecare rezistenta la coronavirusuri (probabil din cauza epidemiilor si pandemiilor anterioare). In al 3-lea rand, Japonia e Japonia. Cine doreste deci sa primeasca vouchere de turism, de restaurant, de concerte si de shopping … Go To Japan!

Cum va arăta continuarea crizei?

Când Titanicul a avut impactul cu icebergul puțini au realizat ce se întâmplă. Evident că mulți erau îngrijorați și toți ochii erau înspre marinari și mai ales înspre căpitan și cei apropiați lui.

Fac deseori această comparație cu Titanicul și trebuie totuși să explic puțin de ce merge paralela. Așa cum Titanicul era considerat “indestructibil” sau “nescufundabil”, tot așa încrederea românilor în starea lucrurilor. Mă refer în principal la români deoarece în fiecare țară situația variază. La noi însă, lumea are speranțe: guvernul o să dea bani sau dacă nu dau ai noștri, dau europenii. UE dă ajutoare ca să ieșim din criză. Puțini oameni realizează esența diafană a statului și cât de ușor poate dispărea statul din viața noastră peste noapte.

Într-adevăr statul are unele puteri și autoritatea este de departe principala putere. Prin autoritate mă refer nu doar la capacitățile și resursele de care dispune, dar mai ales de încrederea oamenilor și capacitatea de a se supune statului. Care supunere, chiar șubredă așa cum este, duce în spate însa o aproape infinită încredere că lucrurile vor fi bine, totul va fi bine, vom trece și peste asta.

Vom trece, însă unii vor intra la apă. Cu cât criza e mai mare, ca de fiecare dată, cu atât mai mulți vor intra la apă. Pentru profitori, evident va fi o perioadă fructuoasă, cum vedem deja că apar semnale cu tunurile trase în pandemie. Însă pentru cei de jos, cei care se bazeaza pe status-quo și nu pe propriile capacități și resurse, vin vremuri cu implicații greu de determinat.

Vineri acțiunile au avut un nou bump, o zi de căderi masive între 5-10%. O mică corecție am putea spune. Dar ce s-a întâmplat? Fed-ul a avut o conferință de presă în care a prezentat situația într-un tablou extrem de sumbru – total ciudat pentru Fed care în general folosește un limbaj codat, bine cântărit și rareori pune gaz pe foc. “Vulnerabilitățile sistemului financiar vor fi semnificative pe termen scurt” – a declarat Powell. Unii zic ca Fed-ul își pregătește terenul pentru noi măsuri de stimulare, adică de tipărit bani.

În sincron cu Fed-ul și Cuțu al nostru și-a schimbat poziția și nu mai e la fel de optimist. De unde în aprilie trecusem prin criză “mai bine decât ne așteptam” (sursa), acum trecem printr-o criză mai mare ca “Marele Crah din 1929 (sursa) deci probabil suntem în Gigantul Crah din 2020. Nu știu dacă declarația e legată cu discuțiile actuale legate de măririle de pensii, sau cu viitoarea moțiune de cenzură, deoarece nu prea urmăresc politica. Dar filosof sau nefilosof, cert este ca Câțu nu a reușit să facă mare brânză pentru companii în această perioadă. Grosul firmelor încă stau la coadă să poată accesa creditele garantate de guvern cu dobândă zero până la sfarșitul anului. Poate până la Crăciun se mai accelerează nițel treaba deși probabil că și băncile au o parte din vină, dar evident cine dă legea, trebuia sa dea și biciul pentru cei care tărăgănează aplicarea legii.

Din principiu oricum nu sunt de acord cu ajutoarele guvernamentale și cred într-un stat mic. Însă liberalii din prostie și speranțe deșarte că vor mai putea să reziste la putere, au ezitat să facă curățenie în sistemul bugetar și nu au mișcat un deget pentru reglarea gravei probleme a numărului masiv de bugetari, a salariilor total nedrepte și nemeritate, a companiilor de stat încă neprivatizate și care sunt folosite ca vaci de muls de șmecher și a încă multor alte dezechilibre care fac din România un stat de facto socialist.

Petre Țuțea spunea că în democrație, conducători pricepuți ajung din întâmplare la putere. Iote că liberalii, deși ajunși din întâmplare la putere, nu au fost în stare să fructifice acest moment, această oportunitate dublă – a fi la putere și a nimeri ditamai pandemie în care puteai face curățenie în sistemul bugetar – și vor pleca oricum cu coada între picioare de la putere nefăcând de fapt nimic, nici măcar mărind salarii și pensii ca PSD-ul îndeajuns de mult încât să câștigi balta electorală a milogilor de ajutoare și donații.

Continuarea crizei va fi un amalgam de tragedie umană din cauza problemelor din sănătate coroborate cu consecințele prăbușirii economiei și eventual a sistemului financiar. În primul rând este deja cert că cererea de consum a scăzut și va scădea în continuare. Cei care câștigă cel mai mult sunt cei care își permit să lucreze de acasă și stând acasă consumă mult mai puțin: nu merg la restaurante, nu merg în vacanțe, nu prea mai merg cu mașinile, nu prea mai merg la mall să cumpere haine etc. În plus, cei care câștigă cel mai mult și consumau cel mai mult în perioada “dinainte” sunt și cei mai informați și văzând norii negri de la orizont, țin mai mult de bani. Nu aiurea crește aurul la nivel mondial.

Scăderea consumului va atrage după ea șomaj. Lanțul cauza-efect între scăderea consumului și noi șomaje este unul care se mișcă în multe valuri – că oricum acum toata lumea știe care-i treaba cu valul. Așa cum valul morților vine în întârziere după valul cazurilor, tot așa valul șomajului vine cu ceva întârziere după valurile de scădere a cererii. Sunt însă relații complicate între sectoare și procesele acțiune-reacțiune sunt complexe la nivelul societății și cu efect întârziat. Promisiunile statului și politicile ezitante nu fac decât să amețească și mai mult aceste procese, întârziind desfășurarea lor naturală și bineînțeles și timpul de regenerare și reglare.

Se pune mult pe spinarea scăderii consumului actuala criza. În discursul oficial (guverne, bănci centrale, presa) se lansează însă speranța că reluarea activității va duce și la reluarea consumului, chiar dacă poată nu la cotele de mai înainte. E firesc ca oficioșii să lanseze doar mesaje optimiste, deși după cum vedem, Fed-ul nu se ferește de tonurile … sumbre (cum zice NYT). Scăderea consumului însă are și o componentă psihologică și efectul psihologic încă nu s-a consumat. Adică, frica de viitor încă nu a cuprins îndeajuns pe toată lumea. Valul de covidioți și luarea în derâs a pericolului virusului și a problemelor sistemului sanitar denotă pe lângă prostie și faptul că lumea încă nu a dat de rău, majoritatea este încă ferită. România pe cifre stătea foarte bine la somaj: 2-3% se lăuda psd-iștii în vremurile bune. Poate acum o fi ajuns la 4-5% deși situația e mult mai nasoală dacă ținem cont de căpșunari – lucrătorii sezonieri, dar și cei nesezonieri cu joburi cât de cât bune din afară. Pe măsură ce economia se contractă și în vest, toți aceștia se vor întoarce însă nu vor intra în cifrele oficiale, deoarece ei oricum de mult sunt scoși din rândul șomerilor. Nu prea știm câți români suntem, câți vin din afară fără joburi și se întorc la țară de unde au plecat așteptând noi oportunități de angajare. Toți aceștia vor aștepta mult și bine deoarece efectele economice negative încă mai se desfășoară, încetinite fiind de stimulii guvernamentali, de banii tipăriți și de promisiunile sub forma de gogoși lansate.

Estimez că problemele economice vor fi atât de nasoale încât vor produce greve și proteste aproape continuu. România are avantajul unei forțe de muncă ieftine sau cel puțin care e dispusă să mai renunțe la pretenții (deși Ara Shoes au plecat tocmai din cauza măririlor salariului minim). Însă la nevoie, românul e dispus să muncească pe mai puțini bani câtă vreme și costurile la noi sunt cu mult sub cele din vest. Este deci posibil ca multe afaceri din vest să se mute la noi, mai ales când se va întoarce și populația plecată la muncă în vest și rămasă fără joburi pe-acolo. Problema este însă cererea: ce să mai producă firmele străine la noi dacă nu prea se mai consumă și dacă oricum și chinezii vor scădea prețurile și mai mult și vor inunda piețele cu produse ieftine, căci la nevoie și chinezul poate muncii pe mai puțini bani și spre deosebire de român, o face mult mai bine?

Marile dileme pentru mine sunt însă legate de rezistarea în picioare a sistemului financiar. Nu îmi explic cum piața creditelor nu a explodat încă, ținând cont că oricum băncile europene erau cu un picior în groapă dinainte dar mai ales văzând că BCE nu a tipărit deocamdată nici pe departe cât a făcut-o Fed-ul american, existând încă frâna nemților în destrăbălarea totală, la care se va da drumul de voie sau de nevoi oricum când va veni vremea. Ori dacă sistemul financiar nu va face poc, cum stimularea nu poate să repornească cererea, problemele fiind de natură psihologică în cel mai fericit caz, cum se poate ieși din rahat? Stagflația seculara este o idee vehiculată de unii, dar poate despre asta într-un articol viitor.

Setea de dolari

Fata de 2008 cand a tiparit aproape peste noapte 1 trilion de dolari, in aceasta criza, deocamdata, Fed-ul a tiparit 3 miliarde in momentul impactului cu criza. Insa la nicio luna-doua de la impact, recordurile sunt batute in fiecare saptamana:

22 mai – Fed’s balance sheet rises above $7 trillion

7 mai – Assets on Fed balance sheet rise to record $6.72 trillion

1 mai – Fed’s Balance Sheet Balloons to Record $6.7T

A tipari sau a nu tipari nu este intrebarea. Intrebarea care ii macina acum pe toti bancherii centrali si toate comitetele de conducere (acolo unde sunt boarduri si nu “guvernatori” ca prin tarile bananiere) este: a tipari trilioane rapid sau a tipari trilioane foarte rapid.

De asemenea, nu mai exista dileme cu privire la destrabalarea totala pe sectorul achizitiilor: Banca Nationala a Japoniei a fost principalul cumparator in arpilie de obligatiuni corporatiste [sursa]. Japonia insa este deja terminata din punctul de vedere al pietei libere de ceva timp, Kuroda fiind aproape day-trader. Si in ciuda faptului ca deja BoJ detine grosul actiunilor de pe pietele japoneze – ceea ce echivaleaza cu cvasi-nationalizarea economiei – se pregatesc de noi … masuri de ajutorare a economiei, macanitul standard care acopera masurile de nationalizare si transferare a averii private inspre bancile centrale. Dar nu atat acest transfer, cat mai ales distrugerea ecosistemului economic bazat pe capitalism si piata libera este adevaratul pericol.

Lucrurile sunt foarte simple: apare o criza (artificiala sau naturala, construita mai mult sau mai putin), apare o recesiune, lumea se sperie, bancile nationale au justificarea sa … “intervina”. Prin aceasta interventie nu se face altceva decat transferul proprietatii de la oameni la mega-institutiile nationale (deocamdata) numite banci centrale, care toate raspund catre Banca Bancilor Centrale unde guvernatorii tuturor bancilor nationale (inclusiv China, Rusia etc) se intalnesc la 2-3 saptamani periodic, pentru … a se consulta intre ei. Adica pentru a primi sfaturi si … instructiuni. Cu fiecare “criza”, se mai transfera o felie …

Niciun patron nu si-ar vinde de bunavoie compania care ii aduce profit bancii nationale. De ce sa ia banca (sau oricare alt proprietar) profiturile daca lucrurile merg bine? Insa, daca te loveste ditamai criza si vezi ca ti se inchide sandramaua, esti cel mai fericit om ca un om bun la suflet cum ar fi la noi de exemplu Mugurel Isarescu, vine si te scoate din groapa oferindu-ti bani pe obligatiunile emise pe care acum tu ai trebui sa le anunti default-ul si in plus iti mai ofera si ceva garantii gratuite, mai ales daca esti ditamai corporatie, caci buticurile si micile companii sunt mizilic pentru bancherii centrali si nu isi pierd timpul cu de-astea. Insa niscavai bucatele din Cez, Telekom, Rds, Nuclearelectrica, Antibiotice Iasi si alte companii vitale pentru economia romaneasca, BNR-ul este mai mult decat fericit sa le cumpere, desi la noi destrabalarea inca nu a ajuns pana acolo pentru ca – din fericire – inca nu a fost nevoie, Romania fiind “in urma” statelor dezvoltate economic care devin pas cu pas sclavii bancilor centrale care toate raspund la BIS.

Oricate trilioane a tiparit acum Fed-ul, vedem ca dolarul inca se tine puternic, nu da niciun semn de scadere. De ce se intampla asta? Pentru ca celelalte banci nationale probabil au tiparit si mai mult si prin urmare se pastreaza echilibrul intre valute. O crestere de 3 ori a masei monetare inseamna ca peste noapte, banca centrala a furat oamenilor 2 treimi din bani. Adica puterea de cumparare a scazut proportional. Evident ca mai dureaza pana se vede efectul si poate dura chiar zeci de ani de zile. Banii aia tipariti nu au ajuns la meltenii de jos, poate un 1% din ei o sa ajunga la boardurile companiilor ale caror obligatiuni sunt cumparate cu banii astia tipariti, desi stim ca in SUA, Trump a dat la toti americanii 1200$ ca sa nu aiba acum parte de revolte. Pana isi pun la punct armata, politia si jandarmeria ca sa faca fata protestelor, pana fac achizitiile de drone, scannere de fete si alte dispozitive inteligente de controlat multimile, americanii au mereu la indemana posibilitatea sa dea cate-un os de ros clasei de jos cea mai predispusa la proteste si anarhie.

Distrugerea clasei mijlocii va fi efectul acestei crize. Sub aplauzele clasei de jos deja tinute captive pomparii de bani si creditelor cu garantii guvernamentale – deci practic dependenta total de stat – bancile centrale si guvernele isi vor intinde posesiunea in cat mai multe cotloane ale economiei si nu se vor multumi doar cu reglementarea stricta si impozitarea agresiva a pietei libere ci vor impinge socialismul pana la detinerea directa de actiuni, contribuirea la salarii, oferirea de credite. Practic singura diferenta fata de comunism, va fi lipsa planului de productie (deocamdata).

[NOUA ORDINE MONDIALA] Papa spune lucruri traznite

Un articol interesant pe aceasta tema pe care vi-l recomand este publicat pe Bursa. Ideea principala pe care pluseaza dl Make acolo este ca Papa ar trebui sa ceara eliminarea datoriilor nu doar reducerea acestora. Un alt hazliu …

Papa insa spune multe lucruri traznite si eu doresc sa atrag atentia asupra unui alt aspect: ce treaba are papa cu afacerile si cu economia?! Ca lider spiritual ce se pretinde, Papa sa se ocupe de ale lui si sa lase cezarului ce e la cezarului. Problema e ca papa se vrea liderul lumii, si emitand asemenea aberatii de recomandari, nu face altceva decat marketing politic, caci oricum in domeniul finantelor si al politicii nimeni nu asculta de aberatiile lui bolsevice. Poate doar Maduro care l-ar unge pe suflet o iertaciune macar de la rusi carora le este dator pe viata.

Asadar, problema datoriilor este complicata. Tine de politici economice, de geopolitica, de finante, de tratate internationale. Sa pretinzi ca raderea sau reducerea datoriilor poate rezolva ceva este absurd din nenumarate puncte de vedere. In primul rand, datoriile care au fost facute, daca plecam de la premiza ca s-au facut cinstit (adica bogatii au imprumutat saracii din bani munciti, nu furati), a le anula pur si simplu este o mare nedreptate fata de cei care au muncit acei bani. Iata doar un amanunt, dar sunt cu siguranta mult mai multe. In ce masura donatiile gratuite ii ajuta pe saraci si ii face sa devina mai muncitori si mai cumpatati ca sa ajunga si ei sa stranga ceva bani, este iarasi un subiect complex.

Ce vreau insa sa spun: papa isi baga nasul unde nu-i fierbe oala! Mai bine si-ar face curat in propria curte, caci banca Vaticanului este o puiernita de vipere, fiind mereu inconjurata de tot felul de scandaluri, care mai de care mai uimitor in lumea de astazi a controlului financiar, a sanctiunilor stricte impotriva bancilor care incalca sanctiunile americanilor fie impotriva rusilor, fie impotriva iranului, dar mai ales cele legate de lupta impotriva terorismului. Asa cum Vaticanul este stat in stat, dar cu agenti secreti si factori de control inserati in toate celelalte guverne, tot asa Banca Vaticanului pare deasupra tuturor celorlalte banci, fiind inca independenta, neauditata si multe altele.

Dar la apelul acestui ipocrit catre tarile bogate cum ca sa mai lase din datoriile celor saraci, l-as intreba de ce surplusul de bani ai Vaticanului folosit in investitii imobiliare de lux in Marea Britanie – dar nu numai – nu este folosit pentru a-i ajuta pe saraci, ci papa cere altora sa mai lase din datoriile saracilor. Etc, etc.

In bagatul papei in problema incalzirii globale, nici nu mai vreau sa intru. Este evident pentru toata lumea ca saracii vor fi si mai saraci daca toti nebunii cu energia verde nu s-ar opri si si-ar duce nebunia pana la capat. Vedem cum romanii platesc dublu pretul energiei electrice pentru a sponsoriza acele certificate verzi care sunt supte de smecheri care trag tunuri cu ferme de panouri solare pe fonduri subventionate de stat si care produc energie “verde” din care verde sunt doar banii veniti din certificatele verzi ale fraierilor care platesc dublu pentru ea. Nu il voi crede pe papa ca incalzirea globala e o problema pana nu o sa vad toate bisericile din Vatican si toate cladirile alea frumoase istorice, poleite cu panouri solare.

Spuneam in articolul despre Coronavirus si conspiratii ca viitorul va dezlega multe chei cu privire la posibilitatea ca virusul sa fii fost produs cu anumite scopuri obscure, cum ar fi producerea de haosul si criza. Un rol crescut al papei in lume, ar fi unul dintre semnele ca da, intr-adevar virusul poate fi fabricat pentru a tine oile sub control. Nu ca oilor nu le place oricum sa fie tinute sub control si ca ar fi fost nevoie de crize atat de elaborare. Cert e ca papa nu pierde nicio ocazie ca sa se faca de ras si ca sa arate ca de fapt el doreste sa stapaneasca lumea si il mananca undeva sa isi creasca “acoperirea” si asupra altor popoare si credinte nu doar asupra catolicilor. Ca si-asa in interiorul catolicismului, papa e destul de contestat, desi se apara cu vehementa, expulzand pe cei care il acuza ca ar cam fi eretic.

[CORONAVIRUS] Roubini – intre marea recesiune si marea depresiune

DISCLAIMER! Acest articol nu este pentru cei cu probleme de inima. Inchideti repede browserul daca nu doriti sa va creasca pulsul inca din primele paragrafe.

Roubini zice ca cea mai optimista varianta ar fi o Noua Mare Recesiune mai nasoala ca Marea Recesiune (2008-2010) si varianta cea mai pesimista ar fi o Nou Mare Criza Economica mai mare de Marea Criza Economica (anii 30).

Traim o perioada tulbure si este imposibil de prevazut ce va fi. Cu toate acestea, sunt unii oameni care avand experienta varstei, o cultura istorica si economica vasta, fiind ancorati la pietele financiare si castigandu-si painea din cat de bine pot prevedea evolutia acestora, trebuie sa ascultam la argumentele lor. Roubini este copilul unor evrei din Iran, nascut in Turcia, crescut in Italia, in prezent preda afaceri in Ney York si castiga bani din consultanta financiara. A scris si ceva carti dintre care una a fost tradusa si la noi.

Roubini este unul dintre putinii economisti care au prezis criza creditelor imobiliare din 2007-2008. Fiind invitat la diverse televiziuni, si-a castigat porecla de Dr. Doom. In interviul de mai sus, Dr. Doom nu se dezminte.

O sa incerc sa trec prin principalele puncte ale interviului, evident recomand ascultat originalul, dar in acest lung articol voi incerca explicarea cat mai simpla a elementelor importante din acest interviu, atat pentru a mi le clarifica eu, cat si pentru a antrena o discutie – sper productiva – pro sau contra argumentelor lui.

Ce spune Roubini si ce comentez eu, nu sunt neaparat informatii alarmiste – sunt doar puncte de vedere. Exista proverbul acela “ulciorul nu merge de multe ori la apa” la care eu as aminti si pe cel cu “baiatul care striga lupul”. Dar cand striga lupul cel care a mai strigat lupul si alta data si a avut dreptate, eu zic ca trebuie sa lungim urechile.

Personal, nu sunt neaparat de aceleasi opinii cu Roubini, viziunea mea fiind mai mult agnostica cu o subtire nota de optimism datorat tehnologiei. Cred ca tehnologia a facut atat de multe progrese in ultimii 10 ani, incat nu exclud deloc ca cumulul acestor beneficii sa permita ca de data asta “sa fie diferit”, desi Reinhart ar zice altfel. Simplul fapt ca avem Facebook-ul, face ca masurile de distantare sociala, chiar implementate subred si cu scapari, sa fie mult mai eficiente decat daca nu am fi avut Facebook care sa ajute – macar in felul subred / incomplet / cum vreti sa ii ziceti – sa depasim riscurile segregarii.

Roubini incepe prin a expune ca ne aflam intr-o bula, preturile erau unflate artificial si – asa cum zice si Peter Schiff – era nevoie doar de ac care sa sparga bula. Viziune clasica a permabear-urilor. Inca din Februarie, Roubinii a atacat parerile conform carora vom avea o scurta recesiune sub forma de V. La nicio luna dupa ce consensul era recesiune de un trimestru + revenire (forma V), acum consensul este ca vom avea o cadere de 5-10% in primul trimestru in SUA, urmata de o prabusire de 25-30% in Q2 – cifre care nu s-au mai vazut niciodata la nivelul PIB-ului, o asemenea prabusire brusca de la an la an, nici in Marea Criza Economica din anii 30 nu a avut loc.

Poate a venit acum momentul sa explic diferenta intre recesiune si depresiune. Pe scurt, tehnic o recesiune este o cadere a PIB-ului de 2 trimestre consecutive (deci minim 6 luni). Poate fi mai lunga, uneori, pot fi “reveniri” si recaderi. Depresiune insa inseamna o cadere continua a PIB-ului pe perioada de ani de zile. Marea Depresiune din anii 30 (renunt pentru restul articolului la sintagma Marea Criza Economica, prefer englezismul) a durat aproape 10 ani.

Acum, noi romanii nu stiu daca sa ne temem prea mult de o recesiune, ca am tot avut parte de recesiuni. Chiar daca cresterea PIB-ului este pozitiva, in cazul tarilor bananiere cum este Romania, PIB-ul fiind calculat in moneda nationala, este destul de greu sa vedem puterea de cumparare reala si evolutia acestuia intr-o moneda care sa nu fie caracterizata de eroziune prin marirea masei monetare de catre Banca Nationala (inflatie). Avand deci un curs perpetuu in devalorizare raportat cu o moneda de referinta (fie el dolar, fie euro), un PIB in lei, chiar in crestere, nu spune mare lucru. Insa o depresiune este nasoala si cu exceptia anilor 80, nu stiu daca putem compara cu altceva recent ce poate insemna pentru noi o depresiune.

Roubini zice ca dupa parerea lui, deja directia spre o mare depresie este garantata. Sa vedem argumentele. Mai intai, Roubini compara caderea bursei de acum cu cea din anii 30, cadere pe care o denumeste “the slow motion train wreck”: a picat bursa, a urmat caderea economica, recesiune, apoi inghetarea creditarii, apoi somaj si acutizarea crizei. In anii 30 insa a durat trei ani pentru toate astea ca sa se intample. Acum a durat 3 saptamani! Din momentul atingerii maximului indicelui Dow Jones, pana la prabusirea cu 35% a preturilor, a durat 3 saptamani.

Roubini are dreptate. Niciodata in istorie nu s-a mai intamplat ca de la o luna la alta, cererile de somaj in SUA sa creasca cu 3.3 milioane. E faimos un video cu evolutia cererilor de somaj in SUA din anii 70 pana acum …

Cu privire la masurile luate de guvern si bancile nationale care determina parcursul crizei, Roubini urmareste 3 directii:

  • masurile de lupta impotriva pandemiei;
  • politica monetara a bancilor centrale (tiparirea de bani, scaderea dobanzilor, cumpararea de obligatiuni si alte instrumente financiare, oferirea de credite etc)
  • politica fiscala (ajutoare de stat, reduceri /taieri de impozite, garantii bancare pentru companii etc)

Cu privire la lupta pe plan medical, Roubini este foarte dezamagit de masurile luate de americani, fiind invidios pe asiatici si chiar pe italieni. In esenta, Roubini este suparat deoarece SUA nu au fost proactive impotriva virusului ci au luat doar masuri de “damage control”.

Roubini este adeptul teoriei de soc: inchizi totul pe o perioada in care virusul sa fie limitat si ideal eliminat din randul populatiei. Asa a facut China. SUA ins chimb face doar controlul daunelor. Roubini este foarte deamagit ca Trump zice mereu ca “daca vom avea doar 100-200 de mii de oameni, inseamna ca am facut o treaba buna”. Roubini trage semnalul de alarma, ca daca modelele actuale arata 200 mii de morti, pot la fel de bine sa fie si 2 milioane, deci trebuie luate masuri drastice pentru a tine sub control virusul, altfel numarul de morti in timp va scapa de sub control.

Cu privire la masurile monetare “neconventionale” luate de bancile centrale, Roubini e foarte multumit. Fara-numar, fara-numar, cumparat de toate, garantat toate, tiparirea nelimitata de bani – Roubini o considera buna si foarte buna. “Toata lumea face treaba buna”.

Cu privire la raspunsul fiscal, SUA sta in fata Europei, zice Roubini, desi recunoaste ca mare parte din bani o sa ajunga la companiile care nu au nevoie de ei, in loc sa ajunga la omul de rand care nu are bani sa traiasca de pe o luna pe alta.

Chiar daca la masurile monetare, Roubini da nota 10 si la masurile fiscale, americanilor le da nota 9, Roubini zice ca vom avea parte de o depresie, nu de recesiune, problemele fiind structurale si nu cauzate doar de actuala pandemie.

Roubini aminteste de teoria banilor aruncati din elicopter (quantititive easing for the people) raspandita initial de socialisti si acceptata acum de mai toata lumea. El a atras atentia inca de acum un an ca la urmatoarea recesiune, dobanzile zero sau negative nu o sa mai fie suficiente la urmatoarea criza (care a venit deja) si prin urmare trebuie adoptate masuri si mai “neconventionale”, cum ar fi oferirea de bani gratuiti catre oameni si extinderea deficitelor prin tiparerea direct de moneda de catre guverne.

Fie ca banca centrala cumpara obligatiuni pe piata secundara, fie ca le cumpara direct de la guvern, diferenta este nesemnificativa – impactul asupra dobanzilor este acelasi. “It walks and quacks like a duck, it’s a helicopter drop” – zice Roubini. Care va fi efectul?

Pe termen scurt, helicopter drop are sens deoarece am avut colapsul nu doar al cererii, ci si al ofertei. Am avut presiuni recesioniste si acum depresioniste si prin urmare cand nu exista riscul inflatiei (staglatie), stimularea monetara si fiscala au sens. Dar exista proverbul ca poti sa prosteti cativa oameni tot timpul, toti oamenii uneori, dar nu poti sa ii prostesti pe toti tot timpul.

Insa daca aceleasi masuri vor mai fi aplicate si anul viitor si oricand este nevoie, vor produce un soc negativ pe partea de oferta: costurile productie vor creste, lanturile de furnizori vor fi distruse, deglobalizarea va face ca sa producem la costuri neoptimizate, deci crescute. Altfel spus, alterarea pietei libere, a initiative si stimularea continua a ineficientelor, va duce in cele din urma inevitabil la inflatie. Sa zicem de exemplu ca acum guvernul Romaniei va decide sa dea bani gratuiti romanilor. Acesti bani, sunt buni pe moment pentru ca ii ajuta pe romani sa treaca peste socul somajului. Insa daca capsunarii care s-au intors din vest, nu se intorc la munca ci traiesc doar pe banii oferiti de guvern, in curand productia agricola in vest ca scadea si preturile vor creste, propagandu-se si la noi unde peste 80% din consumul alimentar este importat din vest. Sa zicem ca atunci se va stimula productia locala. Insa chiar si asa, productia locala nefiind tehnologizata, va produce la costuri mai mari decat pana acum si cresterea se va propaga pana la consumatorul final.

In plus, pe masura ce fiecare guvern isi stimuleaza propria productie, linia pana la introducerea tarifelor vamale nu este mare, deoarece stimularea nu poate sa existe pentru toti in aceeasi masura si se va ajunge la controlul comertului exterior si al importurilor prin tarife vamale, cum existau inainte de piata comuna.

Socul asupra lanturilor de productie va continua – considera Roubini. De exemplu, numai criza gripei porcine de anul trecut din China a dus la cresterea pretului global al carnei de porc. Cu atat mai mult, socul actual va fi mult mai puternic. La socul asupra lanturilor de productie, se adauga si razboiul tarifar intre China si SUA care era deja in desfasurare si sansele ca acesta sa treaca la un nou nivel sunt si mai mari datorita pandemiei.

As completa aici, ca daca inainte de criza, Trump incerca sa construiasca zidul catre Mexic, acum s-a ajuns ca mexicanii sa se gandeasca la inchiderea granitei cu SUA pentru a se proteja impotriva transmisiei virusului de la americani.

O alta predicitie pesimista a lui Roubini este razboiul cu Iranul anul acesta care poate produce un soc de pret si pe petrol. Regimul din Iran nu va putea supravietui prea mult in conditiile sanctiunilor americane, prin urmare, regimul trebuie sa actioneze pentru a supravietui. Eu as aminti aici faptul ca acum o saptamana americanii au instalat cateva rachete Patriot in Irak, semn ca se pregatesc de ceva.

Ca evreu iranian, Roubini zice ca el intelege cum gandesc iranienii si propune un scenariu: daca Trump castiga alegerile, regimul nu poate rezista (din cauza sanctiunilor) prea mult deoarece ar avea de-a face cu razboi civil. Daca Iranul escaladeaza un razboi, atacand vreun aliat american si ii atrage pe americani in razboi, pretul petrolului va exploda, piata bursiera va pica si recesiunea va deveni si mai severa. In schimb, regimul iranian nu va pica: oricat de mult ar bombarda americanii, asta nu ar face decat sa ii uneasca pe iranieni in jurul regimului. Ar fi nevoie de 1 milion de soldati ca sa cucereasca iranul pe teren, ceea ce nu se va intampla. Deci regimul, poate produce un crash bancar si o adancire a recesiunii si sa ramana la putere. In schimb, socul economic va produce schimbarea puterii la americani, unde republicanii clar vor pierde viitoarele alegeri.

La acest scenariu, eu as pune insa in balanta importanta diminuata a Orientului Mijlociu in ecuatia pretului petrolului. Cata vreme nu exista shale-ul, clar ca Orientul Mijlociu era principala sursa de petrol. SUA intre timp au devenit producatori si chiar domina productia mondiala cu 18% din productia globala fata de doar 12% Arabia Saudita si 11% Rusia. Deci cred ca iranienii au incercat sa testeze marea cu degetul bombardand acele capacitati de productie saudite pentru a vedea impactul si s-au convins ca Arabia Saudita nu mai este ceea ce era alta data pe piata petrolului, SUA neavand decat beneficii din cresterea pretului, mai ales in criza actuala in care cererea a scazut si shale-ul american are mari probleme datorita costului mai mare de productie decat al petrolului din Orientul Mijlociu. Roubini nu mentioneaza acest aspect, dar Peter Zeihan pune des accentul pe acest “shift” la nivel geopolitic datorat capacitatilor crescute ale SUA de productie petroliera, care se trag din progresul tehnologic (nu doar pe shale, ci si pe vechile resurse care fusesera parasite, dar o data cu dezvoltarea de noi tehnologi au redevenit exploatabile).

Intorcandu-ne la finante, Roubini considera ca daca la criza trecuta problema a fost creditul corporatiilor, acum problema e shadow banking-ul si obligatiunile junk. Garantarea de catre guvern a creditarii pentru diverse sectoare care vor intra in faliment si cumpararea de catre bancile centrale de obligatiuni ale unor companii care vor pica sunt noi greseli din categoria hazardului moral. Dar astea am mai avut parte si in 2008, acum insa scala este cu totul alta.

Insolventa companiilor si falimentele in lant vor produce propagarea insolventelor catre garantorii creditelor si in cele din urma catre sistemul financiar. Cu privire la tarile emergente, FMI-ul poate oferi un trilion de dolari in credite, pe cand cererea poate ajunge la 3-4 trilioane. Pragul de 10% deficit pentru o tara emergenta inseamna … Zimbagwe din punctul de vedere al lui Roubini.

In final, Roubini considera ca pentru a depista inceputul sfarsitului si potentialul unei iesiri din recesiune/depresiune, trebuie sa vedem scaderea numarului de cazuri ca urmare a rezolvarii pandemiei prin masuri proactive nu doar de mitigare a daunelor. Cateva calcule sumare legate de cand am putea declara victorie asupra virusuliu am facut si eu aici. Ce spune insa Roubini este foarte important. Cand numarul va scadea ca o consecinta a masurilor pro-active, abia atunci putem fi siguri ca suntem pe calea cea buna. Pana atunci … vor exista suisuri si coborasuri.

In ciuda expunerii destul de lungi (tot interviul are 1 ora si 15 min), nu mi se pare ca Roubini a parcurs chiar toate riscurile, mai ales cele legate de transformarea statelor si a popoarelor. Daca vom avea recesiune, sa zicem ca modificarile sunt de scurta durata si ne vom intoarce daca nu la aceleasi cifre ca inainte, macar la aceleasi principii. Insa, daca criza e de durata, vor fi cateva schimbari majore de mentalitate care isi vor pune amprenta puternic pe comportamentul oamenilor si prin impact, pe intreaga economie. Nu am timp aici, dar cred ca este clar ca de acum inainte, consumul nu se va mai intoarce la risipa dinainte, orasele aglomerate, megalopolisurile si zonele turistice cele mai “fierbinti” nu vor mai avea acelasi trafic ca inainte, afacerile nu vor mai functiona deloc pe acelasi principii (cota piata, profituri, expunere credit maxim, buyback de actiuni, fuga dupa costurile de productie cele mai mici) ci rezilienta va fi principalul obiectiv al oricarui board al oricarei companii de orice marime, etc, etc.

Evident, oricat de pesimist pare Roubini, exista scenarii mult mai sumbre, cum ar fi alunecarea intr-un socialism mondial cu accente puternice pe controlul populatiei, rationalizarea resurselor, limitarea drepturilor etc. Ca sa nu mai zicem de semnele de intrebare cu privire la perioada de mentinere a anticorpilor …

[CORONAVIRUS] Economia este reversibila, dar viata parintilor si bunicilor nostri nu este

“pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi” (Matei 23, 23)

Spuneam in articolul Calcule reci din 18 martie ca “este clar un punct de inflexiune in aceasta ecuatie deloc complicata unde prelungirea prea mare a perioadei de inchis sandramaua poate creste costurile totale”.

Nu stiu daca am subliniat in articol bine, si o fac din nou aici. Prin calcule reci, nu pierderea economica trebuie calculata ci numarul total de morti si bolnavi care pot sa rezulte din … “daunele colaterale” ale efortului autoritatilor de lupta cu coronavirusul.

Avem sa zicem doua cifre: prima, numarul de morti din covid daca nu se ia nicio masura de carantinare (evident cu asteriscuri, dar nu intram in detalii) si a doua, numarul de morti care rezulta din luarea unor masuri cat mai extreme de carantinare.

Strategia masurilor de carantinare evident poate fi vasta si aici discutia este interminabila. In esenta insa, cel putin pana la un punct, dilema este intre efectele economice puse in balanta cu numarul mortilor.

Teoretic, cum zic si in titlu, economia poate fi reversibila. Adica, chiar daca ne scade PIB-ul cu 10% (sa zicem), foarte probabil nu vom muri de foame. Ce au scazut in perioada asta? Cumparaturile de haine in exces, meciurile de fotbal, restaurantele, scoala, pariurile si inca cateva. Multi oameni, inainte de carantina, mergeau la plimbare la mall ca activitate recreativa. Mai ales cei care nu aveau un serviciu foarte solicitant si in weekend au chef de plimbare, ca sa se … relaxeze pentru ca cei care muncesc, in weekend vor sa doarma si nimic altceva.

Faptul ca nu mai avem plimbari la mall sau ca nu mai luam masa la restaurant, nu este tocmai o tragedie. Intr-adevar au picat confectiile ca oricum zdrente o sa avem pentru zece ani de-acum inainte, la cat s-a produs si la cate cumparaturi de haine au facut romanii in ultimii ani din cauza prosperitatii (a se citi pe credit).

In fapt, daca ne uitam in amanunt, chiar cu masurile actuale sumare de carantina (desi daca ne uitam la parcarea Dedeman, cu greu ne-am da seama ca este carantina), in fapt au fost oprite doar activitatile total inutile: scoala, cumparaturile, pariurile, meciurile, saloanele de infrumusetare. Acestea nu produc ci sunt au doar rol de divertisment/recreatie. Nu zic ca nu sunt utile, omul e o fiinta complexa si are nevoie de divertisment, desi aici e alta discutie care divertisment este util. Insa, venind in intampinarea tanguitorilor, nimic din ce este minim important nu a fost oprit. Nici macar slujbele care in fapt continua, corul tanguitorilor uita acest mic amanunt ca slujbele au fost intrerupte, chiar daca nu toti putem participa deocamdata.

Teoretic, curba ar putea fi tinuta sub control si economia asa zis esentiala, mentinuta pe o linie de plutire. Daca acceptam analogia luptei cu virusul cu razboiul – si eu o accept – cu siguranta am putea lupta destul de bine si vedem ca sunt tari care o fac. Din pacate, Romania, din cauza romanilor nu poate insa lupta si autoritatile trebuie sa adopte o cu totul alta strategie, care tehnic se numeste damage control, adica salvam ce se mai poate. Nici nu vreau sa ma gandesc cat de dificile sunt alegerile, atat cu privire la partea medicala – cum vom face trierea, ce cazuri medicale mai tratam sau nu, ce facem cand incep sa moara doctorii pe capete – dar si cu privire la partea economica unde asa cum am zis in articolul precedent, complexitatea este mult mai mare.

Pe partea economica, poate cele mai bune principii ar fi raportarea la viitor. Adica sa nu reactionam la ce se intampla ci sa avem viziune pe termen mediu lung si sa ne raportam la un viitor care nu este foarte greu de determinat in ce va consta. Spun ca nu e greu, deoarece sunt – zic eu – cateva certitudini clare. Este clar zic eu, ca nu va fi la fel. Este clar ca s-a cam terminat cu risipia si abundenta inutilitatilor. Haine cu duiumul, mii de restaurante cu adaosuri multiple, productii de milioane de autovehicule care se schimba la 2-3 ani si se dau apoi la rabla pentru ca apar modele noi, etc, etc.

Din motive legate si de starea economiei globale care oricum era subreda, coronavirusul reface complet economia mondiala si este din ce in ce mai evident ce va conta: productia de lucruri esentiale. Creditul va disparea, tiparnita de bani isi va arata neputinta, globalizarea se va diminua la minim.

Iar in cazul fericit in care eu ma insel si economia va fi complet reversibila, oare nu vom regreta imens daca acum – cei care au o voce – strigam aiurea sa “dam drumul la economie” ca si cum noi romanii am fi avut mare branza de economie si din cauza carantinei nu o mai avem, dupa ce bunicii si parintii nostri vor fi murit pentru ca nu am facut tot ce am putut ca sa ii salvam?

Sunt uimt de conationalii nostri care fac asemenea apeluri. Cred mai ales ca parazitii bugetari care s-au plictisit de stat in casa si au timp sa macane pe retelele sociale fac asemenea apeluri, deoarece cei care inca muncesc si-ar dori probabil o carantina mai serioasa ca sa poata si ei sta acasa.

Eu unul, as manca si paine goala cu apa, daca stiu ca prin asta am putea trece islazul si nu as avea cugetul nelinistit pentru ca nu am facut tot ce pot eu ca sa nu contribui la moartea prematura a celor cu risc. Mai ales vazand, ca se poate si ca in acele tari in care oamenii au un IQ mai ridicat si au constiinta resposabilitatii, luand in serios toate masurile de separare sociala recomandate de specialisti, curba este tinuta sub control si dezastrul din Italia nu a avut loc.

Cu privire la Romania, din pacate, previziunile mele sunt dezastruoase. Imi mentin parerea ca vom ajunge in top cazuri si morti si ca vom avea o rata a mortalitatii peste Italia, desi termenul de o luna dat la acel articol a fost depasit deocamdata. Insa trendurile nu arata deloc bine.

[CORONAVIRUS] Războiul tarifar în pandemie

Trump ameninta 3M-ul si le ordona sa nu mai exporte masti N95 – atat de necesare – in Canada. Trudeau deocamdata zice ca nu incepe un razboi tarifar, desi … sugereaza ca ar putea sa opreasca exportul de manusi in SUA [ sursa ].

Cam acum o saptamana, Trump nu tinea nicio conferinta de presa in care sa nu repete “virusul chinezesc”. Pana cand chinezii au taiat “ratia” de masti exportate catre SUA si l-au rugat pe Trump sa isi ceara scuze fata de chinezii din SUA.

Peste tot in lume, batalia pe echipamente medicale este acerba si deja incepe sa aiba conotatii geopolitice. Serbia, de exemplu, “isi indreapta privirile spre fratii chinezi” dupa ce UE “are probleme ca sa se apere pe sine” – spune prim ministrul sarb [ sursa ].

Aparatura medicala este urgenta momentului, la nicio luna de la explozia cazurilor in intreaga lume. Ce ne vom face insa peste 2-3 luni cand criza se va acutiza si cand pe langa problema echipamentelor medicale, vom mai avea si problema produselor alimentare, a componentelor de schimb pentru diverse industrii strategice (cum ar fi centralele nucleare) si poate chiar a resurselor energetice.

As face aici o mica paranteza. Dupa cum stim, guvernul (liberal – haha) Romaniei a introdus controlul preturilor pentru energie. Fara interzicerea exportului, evident aceasta plafonare este total inutila. Pe langa faptul ca pana la ridicarea plafonarii, toate companiile din domeniu vor sista investitiile si dezvoltarea retelei (cu siguranta contractele alea de garantare a monopolului vs extinderea retelei au ceva clauze legate de controlul preturilor). Daca insa exportul nu este interzis, pun pariu ca vor incepe sa creasca “avariile” si “disfunctionalitatile” stricti coroborate cu puseurile de cerere din exterior. Deocamdata nu e cazul insa, datorita contractiei productiei, dar daca/cand multe fabrici isi vor relua activitatea, si cand discontinuitati vor apare in punctele strategice – oricat de mult s-ar pregati guvernul – cu siguranta ca cine plateste mai mult va avea parte de energie si gaze. Deja cazanele au inceput sa bubuie la centrala termica a Craiovei [ sursa ] , care insa recunoscuta pentru problemele periodice datorita managementului profesionist cu coordonarea de partid locala.

Intorcandu-ne insa la razboiul tarifar, daca alta data oponentii “fascistului” Trump macaneau impotriva lui pentru tarifrele cu chinezii, acum Trump ar fi taxat daca nu ar limita exporturile si daca nu ar stimula dezvoltarea locala in detrimentul importului din China.

Exista totusi sperante. Atitudinea Chinei este datatoare de sperante. Chinezii doneaza repsiratoare statului New Jersey si mai multor alte state. Pe semne ca suferinta i-a facut pe chinezi sa inteleaga ce inseamna lipsurile sau poate ca totul e marketing si PR pentru viitorul politai al lumii care doreste sa castige sufletele stapanitilor cu daruri, asa cum americanii au castigat vestul cu planul Marshall.

1 2 3 100