MARELE RESET SI NOUA ORDINE MONDIALA

Din ce in ce mai multa lume vorbeste de Marele Reset. Este un termen pe care l-am asimilat si mi se pare ok sa-l folosesc, cu cateva mici observatii. Ne aflam deja in Marele Reset, doar ca am parcurs o mica parte, partea in care se dospeste framantatura. Ce este framantatura? Una e drojdia, alta e faina, alta e framantatura, alta e aluatul si alta e placinta. Cu greu se pot asemana si daca nu ai treaba cu bucataria, nu ti-ar veni sa crezi ca una se trage din alta. Tot asa si cu acest Mare Reset care va schimba fata lumii total. Ce treaba sa aiba o criza financiara cu statul politienesc, cu o noua ordina mondiala, cu un mare reset sau cu nasterea unei noi ideologii totalitariste pe care omul de rand nu doar ca o va tolera, dar chiar o va cere sa fie implementata pentru ca va fi trecut prin indeajunsa “dospire” incat sa fie gata sa ceara, sa accepte si sa primeasca “noul botez”.

Am explicat intr-un articol anterior de ce schimbarea periodica a monedei de schimb folosite in comertul international si a ordinii financiare globale este ceva normal, este un proces care are loc atunci cand un imperiu isi pierde din seva si lasa locul liber. As face aici o mica paranteza: exista teoria ca Razboiului Rece cu cele 2 tabere, caruia i-a urmat epoca dominata de SUA (Pax Americana) ii urmeaza acum o perioada de poliaritate multipla in care mai multe puterii se vor confrunta intre ele, dar niciuna nu va domina. Se pune astfel langa SUA ca potentiali actori egali Rusia si China sau Eurasia, pentru cei mai fantasmagorici care uita ca in Razboiul Rece, Rusia si China erau la cutite desi ideologic imbratisau aceeasi ciuma. Intre timp, China a tatonat cu capitalismul si desi pentru o perioada parea o canditata pentru preluarea stafetei acestei minunate inventii a omenirii care este capitalismul, recent se pare ca orice speranta in aceasta directie este desarta. Fara capitalism, este greu de inteles cum va putea sa reziste China sa poata lupta cot la cot cu SUA pentru dominarea lumii sau in administrarea lumii. Nu agreez deci deloc teoria multi-polarismului.

Avem asadar criza financiara din 2008. Bancile pline de instrumente toxice – credite, asigurari, derivate si altele – in fata sincopei de neincredere au devenit peste noapte insolvabile. Beneficiind de puterea de influenta politica dobandita in sute de ani de zile, bancherii au convins politicienii sa ii salveze (pe unii, nu pe toti, ca exista mancareala si intre bancheri) preluandu-le instrumentele toxice si refinantandu-le cu capital (credit, care pentru banci inseamna cash). In acelasi timp, pentru cash-ul oferit, bancile centrale au oferit dobanda, asigurand bancilor supravietuitoare o situatie linistitoare, calda, plina de profituri indiferent de starea economiei reale. A existat asadar o dislocare totala a sistemului financiar de economie care a fost mentinuta pe linia de plutire la limita producerii unei catastrofe sociale in intreaga lume.

Instrumentele toxice transferate catre bancile centrale si catre state (unele state chiar au cumparat direct aceste instrumente, nu doar bancile centrale, in plus majoritatea tarilor au lansat programe de garantii a creditarii – programe de gen Rabla sau Prima Casa de la noi, sau TARP din SUA) au umflat datoria suverana, datoriile fiind transferate defacto de la companii private si banci private catre state ca in jocul Hot Potato.

Cine insa sa observe ca astfel se sapa groapa statelor si suveranitatea statelor nationale este pusa in pericol, in prezent toate marile state avand datorii imense nu doar unele catre altele ci mai ales catre banci, practic viitorul umanitatii fiind amanetat catre aceste noi institutii supra-nationale sau mai bine zis globale care nu au casa si care pot opera oriunde un lume si pot determina alegerea unor presedinti, numirea unor ministrii si prim-ministrii sau chiar pe alocuri pot determina razboaie, crize economice, devalorizarea unor monede etc?

Economistii – acestia trebuiau sa observe politica falimentara a salvarii bancilor fara niciun scop final, altul decat sperietura de “sfarsitul lumii” in cazul acceptarii intrarii in faliment a bancilor etichetate “too big to fail”. Dar economistii in loc sa traga semnale de alarma, majoritatea au salutat si au cantat in struna politicienilor nesabuiti care s-au temut ca ei vor ramane cu cartoful fierbinte in mana cand cantecul se va opri. Interesati doar de urmatoarele alegeri, toti politicienii nu au facut decat sa accepte orice marire a datoriei suverane, orice promisiuni de “evaporare” a acesteia prin inflatie si sa fuga ca dracul de tamaie de anularea datoriilor sau producerea vreunor mari socuri prin care s-ar putea reseta controlat si intr-un mod favorabil pentru oameni si pentru economie acest sistem financiar putred si extrem de corupt.

De aceea auzim toata ziua pe panadolul anti-criza Vasilescu ca “o inflatie de 2% este foarte buna” deoarece rata dobanzii este 1.5 si astfel, incet-incet cresterea PIB-ului micsoreaza datoria, blah-blah. Aceleasi macanituri le aud si americanii si francezii si germanii. Nimeni nu mai vorbeste despre “sound money”, despre economia de piata, despre cresterea organica pe baza de cerere si oferta ci in schimb, pe langa promisiunile de mai bine, cresterile de PIB facute din PIX si aruncarea vinei pe cauze externe (criza din China, razboiul tarifar, Brexit etc), politicienii de pe toate meleagurile evita sa aiba o viziune si sa incerce sa faca ceva.

Intr-un fel este de inteles deoarece niciun politician nu are de unul singur puterea sa deraieze cu o iota traseul pe care este plasata omenirea de catre bancile supra-nationale: controlul total al statelor prin emisia de bani si al populatiei printr-un mix de autoritarism tehnologic, inginerie sociala si principiul morcovelui (vezi bombonica universal income – viitoarea ratie pe cartela a minionilor din Brave New World). Care politician poate spune: ardem datoria, facem reset, o luam de la zero? Si acesta este planul prin care sa o facem fara razboi, fara haos si fara deflatie seculara!

Ce poate urma, prin urmare? Inainte de aceasta intrebare, mult mai interesanta este intrebarea: cat mai poate continua sistemul actual si care sunt conditiile pentru producerea unui RESET? Dupa parerea mea nu aceste raspunsuri sunt atat de importante cat observatia ca fara o dezvoltare organica a economiei (crestere sau scadere in functie de cerere-oferta), fara o societate linistita in care oamenii sa aiba incredere in puterea politica (chiar limitata) si in care omul de rand sa nu se simta doar o masa de manevre in bataliile politice intre centrele de putere, fara o societate in care munca, efortul, calitatea si performanta sunt rasplatite corespunzator iar furtul, lenea, duplicitatea si prostia sunt penalizate, fara aceste minime atribute care in capitalism sunt fundamente, nu poate sa existe o rezolvare eficienta a cancerului sistemic. O boala sistemica, poate fi depasita fie prin moarte si renastere din cenusa, fie prin constientizarea globala a acesteiea si activarea anticorpilor care pot veni cu solutii si pot produce “zone de imunitate” intr-un organism bolnav, care zone pot fi apoi imitate si reteta de succes poate fi replicata in cat mai multe locuri pana la punctul in care cancerul va fi invins si boala inlocuita printr-un nou suflu.

Exista insa si o a treia cale: in lipsa unui sistem imunitar si pentru ca moartea este un lux, noi hidre cu inchipuiri infricosatoare si cu solutii inselatoare pot acapara umanitatea si pot transforma impasul actual intr-o noua stare de cancer mult mai avansat si mult mai dramatic care poate afecta insasi posibilitatea supravietuirii umanitatii, asa cum s-a intamplat in URSS si asa cum ne arata China. Revin din nou la China pentru ca poate fi un model pentru intreaga umanitate: o societate unde poporul se lasa calcat in picioare, individul renunta la persoana proprie si isi doneaza sufletul fara lupta partidului care are misiunea auto-asumata de salvare a poporului ca un simbol supra-uman prin orice mijloace pe care partidul le-ar considera. Marea drama a Chinei este ca pe langa opresiunea individului si calcarea in picioare a fiintei umane, asupritorul nici macar nu este un individ delirant, o anomalie a umanitatii, un drac in chip de om, cu a fost Ceausescu, cum este dinastia Kim in Koreea. Partidul in China a trecut chiar de statutul de gasca de mafioti care au pus mana pe putere sau au mostenit-o de la parintii lor si a devenit si el un organism supra-uman, fara suflet, o ideologie bine formata, independenta si care are un motor de macinat dizidenta si nealinierea bine format, automatizat, independent, indestructibil. Paralele cu China putem gasi bineinteles si in Vest, unde am mentionat bancile supra-statale care de asemenea detin puteri de neatins in influentarea si determinarea ordinii care le garanteaza supravietuirea si prosperitatea. Insa in Vest, aceste banci sunt detinute de familii bine cunoscute. Printul mostenitor al Olandei, unul dintre fondatorii Grupului de la Bilderberg a declarat oficial ca lumea este controlata de un numar de aproximativ 5000 de familii care impreuna detin totul si pot totul.

Controlul financiar a garantat o buna parte dominatia sistemului actual si evolutia tehnologica a permis ca o spoiala de progres sa adoarme constiintele individuale si sa mentine o stare de multumire suficienta care sa nu produca mari probleme status-quo-ului. Insa fisurile din sistem au ajuns la punctul in care vor fi necesare sacrificii din ce in ce mai mari din randul populatiei care oricum nu prea mai este de folos pentru mentinerea nivelului de trai ridicat si a prosperitatii clasei dominatoare. Tehnologizarea, automatizarea, eficientizarea proceselor de productie si a comertului international fac ca mare parte din populatie sa fie redundanta, ca sa nu mai zicem de sperietura acestor elite ca nu vor mai putea sa traiasca sute de ani deoarece vine incalzirea globala, de unde si razboiul irational asupra carbunilor, petrolului si energiei ieftine care ar putea ridica extraordinar nivelul de trai in prezent datorita avansului tehnologic.

Ne aflam insa in punctul in care nenumarate riscuri afecteaza sistemul actual. Fortele centrifuge de diverse natura, miscarile sociale, populismul si liderii incotrolabili pe care ii impinge in sus, noile cripto-monede care ameninta parghiile de control ale ordinii actuale etc. Prin urmare e de asteptat ca cureaua sa se stranga si miscari din ce in ce mai brutale si mai ferme sa fie luate, care vor afectea milioane si zeci de milioane de oameni prin saracirea instanta si criza economica pe care le vor produce. Default-ul unor state, devalorizarea unor monezi, industrii intregi distruse sau refacute drastic sunt doar cateva dintre simptomele acestei lupte de supravietuire pentru sistemul monetar actual.

MARELE RESET – catre o noua ordine financiara

Willem Middelkoop (WM) este fondator si administrator al Commodity Discovery Fund – un fond de investitii din Olanda cu peste 500.000 de participanti. De asemenea a scris numeroase carti despre crize financiare dar nu numai printre care in “Als de dollar valt” (If the dollar falls) – 2007 [1] a prezis criza creditelor din 2008.

Pentru a intelege mai clar ce sunt reseturile financiare globale, de ce au loc si cum au loc, va recomand un interviu luat lui Willen de Real Vision:

Pretextul interviului este insa cartea “The Big Reset” aparuta in 2013 si pentru care urmeaza o noua editie actualizata. Iata cateva idei pe scurt, daca nu aveti rabdare sa ascultati tot interviul cu mentiunea ca pe ici-pe colo mai sunt unele adaugiri personale menite sa clarifice ce a vrut sa spuna WM

  1. Exista RESET-uri financiare desi nu sunt numite asa, din cand in cand … unele “calde”, unele “reci”; prin reci se intelege RESET-uri care pornesc de la zero, care nu au nimic legatura cu trecutul si “calde” sunt RESET-uri care continua vechiul sistem insa cu unele modificari semnificative; un exemplu de RESET RECE este Bretton Wood (1944) cand dolarul a devenit moneda pentru comertul international si la care se raportau toate tarile; dolarul era acoperit in aur si garantat de America; in schimbul folosirii dolarului, SUA garanta libertatea comertului global; foarte interesant, la Bretton Wodds a mai existat o propunere: folosirea unei monede globale, a FMI-ului; ideea venea din partea faimosului economist britanic Keynes dar a pierdut, dolarul fiind ales ca moneda “ancora”; (ancora este termenul folosit de WM de-a lungul interviului desi personal rareori l-am auzit asa, in general fiind folosit termenul “moneda de rezerva” sau “moneda de schimb”)

2) Oamenii nu au flexibilitatea mentala sa inteleaga ca un sistem monetar global se poate schimba; sistemul financiar este pentru ei ca clima, ca ceva dat; nu este asa, sistemul monetar este creat de oameni si se schimba destul de des;

3) Spre deosebire de Bretton Wodds, unde rusii desi au participat ulterior s-au retras, regimurile comuniste avand propriul sistem pana la caderea URSS-ului, in ziua de astazi un reset are sansa sa alinieze toate tarile lumii pentru prima data in istorie intr-un sistem monetar global; aici WM se refera la faptul ca desi in prezent toate tarile folosesc dolarul, de data aceasta toate tarile (relevante) vor putea decide cum va arata viitorul sistem monetar;

4) Un reset financiar este ca un Plan B si se negociaza in ascuns pentru ca sistemul actual poate fi gandit ca Planul A si trebuie ca increderea in Planul A sa fie intretinuta, altfel acesta pica. WM da exemplu de discutii intre JC Trichet cu chinezii. Sunt urmatoarele probleme: restructurarea datoriilor si o noua ancora pentru un viitor sistem. In opinia lui WM, chinezii nu mai accepta folosirea dolarului pe termen lung si pun presiune pentru reducerea rolului dolarului. Oficial insa toti cei aflati la putere (chiar si chinezii) declara ca nu este nimic in neregula cu sistemul actual (cu Planul A). In studiile academice chinezesti insa se vede ce doresc si care sunt obiectivele chinezilor. Dar nu vom vedea o conferinta de presa in care chinezii sa declare ca peste 5 ani dolarul nu va mai insemna mare lucru.

5) Scenariul resetului este foarte greu de prezis deoarece un sistem financiar este mereu un acord intre puterile comerciale ale lumii. Nu toti trebuie sa cada de acord, dar cand marile blocuri economice cad de acord pe functiile principale, avem un nou sistem. Cateva lucruri insa sunt sigure: trebuie gasita o ancora pentru sistemul viitor insa nu putem renunta total la dolar. SDR-ul pare o solutie ideala tocmai pentru ca permite americanilor sa ramana la volan, desi remimbi-ul (moneda chinezilor) capata o felie din ce in ce mai mare. O alternativa la SDR este aurul. Chinezii se pare ca doresc includerea aurului in SDR. Primul lor scop insa a fost introducerea remimbi-ului. Ca nota personala, in premiera aflu de la WM ca o data cu intrarea monezii chinezilor in SDR, s-a diminuat procentul EURO-ului si al Lirei Sterline, dolarul ramanand la fel. Sunt cifre publice si as aprecia o clarificare, neavand timp sa caut. Asadar, chinezii au realizat primul obiectiv si urmeaza al doilea: introducerea aurului in SDR. Americanii se opun, dar la un moment dat e posibil sa fie nevoie de acest pas.

6) Chinezii acumuleaza aur. Atat ca stat cat si in randul populatiei. Cumpara tot ce pot si incurajaza si populatia sa cumpere. Cantitatea totala de aur fizic din China ar fi de 13.000 de tone, in conditiile in care guvernul are doar 1600 tone. Exista o varianta ca chinezii sunt lasati de americani sa acumuleze aur pana la un anume nivel cand printr-un reset se va introduce si aurul in moneda ancora (SDR). Cand chinezii vor avea o cantitate de aur suficienta (proportional cu economia lor raportata la celelalte tari (SUA, UE), se va putea atunci creste pretul aurului masiv, ceea ce ar rezolva nenumarate probleme.

Cam acesta este rezumatul pana la minutul 20. Daca v-am trezit interesul, urmariti video-ul …

Concluzia mea la interviu ar fi ca trece prea usor peste riscul razboiului si RESET-ului prin razboi mondial. Linia principala de transformare sugerrata de WM ar fi trecerea treptata a puterii de la SUA la China, similara cu dezintegrarea Imperiului Roman care a durat o suta de ani. Intrebarea mea ar fi insa: cum va renunta SUA la arsenalul militar si cum va putea ceda puterea fara lupta?

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

[1] a nu se confunda cartea cu faimosul documentar “The Day the Dollar Falls” realizat de vPro (tot o televiziune olandeza) in 2005, care de asemenea prevedea o criza a creditelor urmata de fuga de dolar (previziune incorecta, ba chiar contrara realitatii – dolarul intarindu-se in criza).

Unde va ajunge leul? Acolo unde îi e locul …

A început din nou să colcăie cursul, ocazie cu care avem noi declarații și articole amuzante. Iată un exemplu:

Isarescu face glume despre cursul valutar: Daca am ajuns sa ne ingrijoreze o depreciere de 4 bani…

Sursa: business24.ro

Din gluma de mai sus, cea mai interesantă însă mi s-a părut aroganța cu care Isărescu se crede mai tare ca bulgarii:

Cursul are multe functii, multe functii si daca voiam sa facem un curs fix il faceam. Faceam si noi un currency board precum bulgarii si schimbam toata politica. E mult mai simpla”,

Mult mai simplă poate fi politica unui curs fix, determinat de un currency board, mai ales dacă acest currency board este responsabil și ia deciziile pe baza unor obiective reale și nu unor targeturi de profit pentru BNR după care se reglează Isărescu.

Am explicat în articolele anterioare de ce cursul ar fi putut să fie în România o sulă în coastă pentru guvernele iresponsabile în sensul că dacă ar fi legat de cerere și ofertă, ar regla excesele consumeriste și totodată ar stimula creditarea responsabilă în detrimentul exuberanței.

Ce nu cred că am explicat în articolele anterioare, ce rău poate face cursul atunci când este reglat manual de Isărescu. În primul rând, un curs administrat nu este tocmai încurajator pentru investitorii străini care urmăresc randamente. Aceștia nu vor risca niciodată să beneficieze de fluctuații și să fructifice căderile sau spike-urile pentru a regla cererea și oferta și a-și asuma astfel parte din riscul economiei. Dacă în ecuația cursului ar intra doar schimburile și riscurile, tensiunea intrinsecă din sistem nu ar mai fi o grijă (a guvernanților, a BNR-ului și a participanților) iar potențialul investițional extern ar fi maxim fructificat. Tensiunea datorată incertitudinii venite din deconectarea cursului de realitatea economică și dependența acestuia de politica unui singur om, fac ca orice tranzacție să aibă inclusă o marjă de siguranță menită să acopere surprizele.

În caz că nu m-am făcut înțeles, iată încă o încercare: transparența este mai bună decât opacitatea în cazul cursului valutar. Dacă participanții sunt convinși de realitatea cursului datorată transparenței, măsurile de siguranță și incertitudinile sunt mult mai limitate decât în cazul sistemului actual, în care cursul este decis de un singur om. Includerea unei marje de incertitudine în prețul cerut sau oferit pentru curs sau în prețul produselor este un status-quo cu care toți actorii economici din România trăiesc zi de zi, de unde și sensibilitatea oamenilor la curs.

Pe care sensibilitate Isărescu o ridiculizează pentru că nu o înțelege. Așa cum un tată violent care își bate nevasta și copiii nu înțelege de ce nu este iubit, tot așa Isărescu se miră de ce creșterea cursului cauzează atâtea temeri și atâta atenție în presă. Ca un obsedat de control ce este el ar dori ca publicul și actorii să aibă încredere totală în politicile și raționamentele lui (mult spus politică, căci dacă ar exista una ar fi făcută publică pentru a putea fi analizată și monitorizată de societate, transparența fiind un mare plus, cum am explicat mai sus) și se miră de ce există mereu semne de întrebare și o stare de tensiune și incertitudine cu privire la intențiile lui.

Toate comentariile cu privire la curs, bineînțeles sunt valabile și cu privire la dobânda de referință și la celelalte dobânzi și mijloace de control ale BNR-ului. Însă cursul este magnetul către care își îndreaptă atenția toți și de aceea are importanță vitală și de aceea personal sunt de părere că un consiliu valutar extins cu membrii onorabili și profesioniști ar fi superior consiliului valutar dintr-un singur om de care avem parte în prezent.

Să trecem însă puțin de la teorie la realitate. Doresc mai întâi să reamintesc (și să recomand să recitiți) un articol din luna aprilie în care taxam declarația lui Isărescu că una din două trebuie să crape: ori cursul, ori dobânda: CURS SAU DOBÂNDĂ? DE CE NU AMÂNDOUĂ?. La data articolului, ROBOR era 2.1% și EURRON 4.65. Azi ROBOR-ul la 3 luni este 3.16% și cursul 4.66. Deși cursul a rămas cuminte, îmi mențin opiniile exprimate acolo: cursul va crește cot la cot cu dobânzile, vom avea un dans în doi. 

Să subliniem și că Fed-ul a mărit recent dobânda iar Draghi va fi presat cu ușa cât de curând să înceapă “revenirea” și în Europa, altfel BCE ar putea fi prinsă fără pantaloni la următoarea criza sau recesiune, neavând nicio armă, cu atât mai puțin o … bazucă.

De ce rezista leul?

articol inspirat pe alocuri dintr-un articol de pe ZeroHedge

In lupta pentru supravietuire in fata dolarului, leul este doar una dintre cele aproape 180 de monede tinute pe picioare doar de increderea in bancile centrale si guvernele tarilor proprietare. Pierderea in fata dolarului din ultima decada (USD Index a crescut aproape 40% in ultimii 10 ani) este datorata in primul rand guvernelor si bancilor centrale care par sa nu realizeze ca monezile lor sunt acoperite doar de incredere – atat a cetatenilor proprii cat si a investitorilor straini.

Ne amintim recent cum in pragul colapsului lirei turcesti, Erdogan le-a cerut turcilor sa scoata dolarii si aurul si sa-l vanda pentru a sustine moneda nationala. Un asemenea apel nu putea evident decat sa aiba efect invers, adica sa dea pe fata disperarea conducatorului guvernului si sa indemne oamenii ma degraba sa vanda toate lirele si sa cumpere dolari. Daca ultima masura si ultima speranta a lui Erdogan ar fi populatia cu un IQ minim care cine stie cum ar avea ceva rezerve in dolari si daca pe acestia se bazeaza el ca lira mai poate fi salvata, este evident ca cine are un IQ peste medie realizeaza gravitatea situatiei. Nu stiu distributia IQ-ului in Turcia dar stiu ca sanse ca oamenii cu un IQ redus sa aiba bani sunt minime.

Valutele in colaps nu sunt nimic nou sub soare. Cele care au probleme recent, au insa o mica particularitate: americanii au dat bobarnacul care mai trebuia pentru a le afunda de tot. Lira turceasca, rialul iranian, rubla ruseasca sunt monede care apartin unor tari sanctionate de SUA sau care prezinta riscul sa fie sanctionate. Nu aceasta este insa cauza: au fost perioade de criza in anumite zone ale lumii cand crash-ul valutelor s-a produs chiar in tari favorizate de SUA. Criza asiatica din 1997 a facut victime inclusiv in Filipine si Koreea de Sud – aliati importanti in zona ai SUA. Deci, prietenia cu americanii nu a ajutat deloc tarile respective deoarece, asa cum am mai mentionat, caderea unei monede se datoreaza pierderii increderii in guvernele si bancile tarilor respective.

Sa facem insa o scurta paranteza cu privire la lichiditatea dolarului a carei fluctuatie poate determina sau amana caderea valutelor. Cata vreme dobanda la dolari a fost mica si accesul la credit facil, cei care puteau imprumuta, veneau cu banii in tari cu dobanzi mai mari pentru a cauta randamente sporite. Exemplu: daca dobanda la Fed era sub 0.5%, sa presupunem ca investitorii americani cu acces la creditare pot imprumuta dolari cu 1% de la bancile din SUA. Daca acesti investitorii americani aveau incredere in Romania, cum dobanda la obligatiunile emise de stat era (si cam este) in jur de 4%, castigul ar fi de cel putin 3% cu riscuri minime. Smecheria se numeste carry trade si este intr-un fel birul pe care tarile slabe il platesc tarilor puternice, mai concret, este impozitul global pe care toate tarile lumii il platesc marelui Imperator, dar nici macar marelui Imperator ci doar anumitor banci care formeaza Fed-ul care este de fapt o banca privata cu proprietari privati. Sa nu credem ca avantajele carry trade-ului ajung prea mult la plebe. Plebea are totusi unele avantaje: accesul la credit fiind extrem de facil, pot beneficia de preturi mai mici si un nivel de viata mai ridicat.

Lichiditatea dolarului este in prezent extrem de ridicata. Iata un chart care arata volumul total de dolari aflat in cash, conturi curente si depozite (deci nu include creditele si derivatele)

Poate fi usor observata abaterea de la trendul “organic” al acestui indicator si unde ne aflam acum (cam cu 6 trilioane in plus). In urma masurilor recente luate de Fed (cresterea homeopatica a dobanzii + semnalele de continuare a cresterilor) se observa in ultimul an o atenuare a cresterii si o posibila schimbare a trendului in vederea revenirii la “normalitate”. Ce inseamna aceasta?

Se pune intrebarea daca contractia depozitelor bancilor in balanta Fed-ului va afecta masa monetara aflata in circulatie si impactul asupra creditarii. Totul depinde de conditiile creditarii, in ce masura regulile pe care Fed-ul le impune bancilor permit sau nu expansiunea creditarii sau chiar determina o inversiune.

Pe langa factorii creditarii din SUA, pentru a da un raspus la problema de mai sus, trebuie sa raspundem si la intrebarea: cine detine acesti dolarii? In primul rand, din cei 5.8 trilioane care se afla peste linia “normala” de crestere, doar aproximativ 2 trilioane (deci o treime) sunt in balanta Fed-ului. Aceasta este singura “felie” la care Fed-ul are acces si pe care tinteste sa o reduca si ideal sa o elimine, problema care se pune fiind acum efectul asupra economiei in situatia complicata din SUA in prezent. Restul sumei – adica 4.2 trilioane – se afla in detinerea strainilor, desi in cadrul sistemului bancar american.

Prin urmare, daca unele valute au probleme (cum ar fi lira turceasca), cum detinatorii de dolari sunt in majoritate straini, scaderea balantei Fedului nu poate deocamdata justifica aceste probleme, data fiind lichiditatea sporita si cine sunt detinatorii acestei lichiditati in dolari. Ar putea spune cineva totusi: da, dar cine sunt acesti detinatori straini? Nu cumva sunt tot umbrele Wall-Street-ului din offshore-uri care pot juca tot cum le canta Trump? Putin probabil: daca detinatorii sunt straini, acestia pot face ce vor cu banii lor si nu ii intereseaza politica si geopolitica, singurul lor interes fiind randamentul. De altfel, putem vedea cum Rusia si-a redus la aproape zero detinerile de bonduri americane (desi nesemnificative), fapt care spulbera speculatiile cu privire la lipsa optiunilor detinatorilor de bonduri si captivitatea lor in fata sistemului american. Din fericire, SUA inca este o tara capitalista unde proprietatea este respectata, de aceea Putin nu a avut nicio problema sa isi converteasca bondurile in aur sau sa mentina rubla cat de cat in picioare in aceasta perioada de criza prin care trece economia Rusiei datorata sanctiunilor pe de o parte dar mai ales pretului petrolului.

Mentionam mai sus de carry trade. Acesta nu este insa singurul factor in ridicarea sau coborarea unei valute in raport cu dolarul ci doar o felie. Cealalta felie este constituita de credit (desi uneori aceasta se suprapune cel putin partial cu carry-trade-ul) si de investitiile economice, balanta comerciala avand un important rol in pretul unei valute raportata la dolar.

Problema principala cu care ne confruntam acum este ca daca in urma crizei din 2008, toate guvernele si institutiile financiare au fost incurajate sa se uite inspre inflatie care modalitate de “rezolvare” a problemelor de creditare, o data prins gustul acestei destrabalari, putine guverne au disponibilitatea si inteligenta sa se ajusteze inainte de o noua criza. Este cumva o problema de dependenta si poate fi comparata cu orice boala ce tine de vicii: dependenta de droguri, de alcool, de tutun, etc.

Vremea a trecut insa si nu doar pentru ca Fed-ul incearca sa schimba trendul, constienti fiind ca nu mai au munitie si spatiu de manevra in cazul unei viitoare crize, dar mai ales pentru ca exista o concurenta si pe piata valutelor si dobanzile scazute ar eroda drastic din increderea in dolar si din sansa SUA de a ramane lider in competitie cu cresterea spectaculoasa a Chinei dar chiar si cu Uniunea Europeana care in ciuda imbarligarilor de moment are un potential de competitor mult mai mare decat China pentru SUA.

Pusi in fata acestei “reveniri” la normalitate, majoritatea guvernelor care au dat de gustul dulce al banului ieftin venit pe credit nu se pot ajusta si coroborat cu alti factori, produc dezastrele pe care le putem vedea in prezent in Venezuela, Turcia sau Africa de Sud.

Caderea valutelor in tarile cu proasta guvernare este inevitabila, avand in vedere cele spuse mai sus si anume: alergia crescanda a creditorilor fata de inflatie, atentia sporita la politicile guvernelor, posibila diminuare a creditarii prin inasprirea conditiilor la sursa dar si prin reducerea (chiar daca probabil extrem de lenta) a balantei Fed-ului, adica masa totala de dolari disponibila.

Istoria nu se repeta dar rimeaza. Exista unele diferente in prezent fata de Criza Asiatica. In Criza Asiatica problema a fost ca capacitatile industriale din tigrii asiatici au fost construite pe dolari si yeni imprumutati iar asigurarile pe fluctuatiile valutare nu erau indeajuns de dezvoltate pentru a acoperi riscurile. In prezent, problema acestei expuneri la valutele puternice (dolari in prezent, desi in cazul Romaniei ar fi euro) nu este atat la nivelul afacerilor sau al persoanelor, cat mai ales la nivelul guvernelor care aproape fara exceptie si-au crescut indatorarea de la criza din 2008 pana in prezent si nu exista niciun plan pentru stabilizarea raportului datorie/PIB nicaieri.

Prea multe nu vom spune despre leu decat ca acolo ne aflam si noi, in randul celor 180 de valute care se lupta pentru supravietuire in fata nemilosului dolar. Tot ce ne lipseste este putina neatentie si niste conditii oarecare de risc. Sa nu uitam ca economia Turciei a fost extrem de puternica si o buna perioada UE dadea tarcoale Turciei pentru a o integra, atrasa fiind mai ales de capacitatile acestei economii dar si de potentiala piata de desfacere. Cum ar fi fost Turcia fara Erdogan si cu o orientare pro-europeana, ne putem doar imagina. Foarte posibil ca o integrare a Turciei mai ales dupa criza din 2008 sa fi adus un mic boost uniunii si sa fii produs o revenire mult mai spectaculoasa decat in prezent cand nici macar nu putem sa spunem ca UE si-a revenit din criza. Pe masura ce intram mai mult in acest scenariu, ne punem intrebarea daca nu cumva razboiul din Siria a fost provocat tocmai pentru a periclita aceasta integrare care ar fi ajutat imens UE si ar fi dat inca o lovitura la fundatia Imperiului din mai multe puncte de vedere.

Fara razboiul din Siria, poate nu am fi avut nici valul de migranti si prin urmare nici Brexit-ul. Cu Marea Britanie pe de o parte si cu Turcia pe de alta parte in cadrul UE, este posibil ca in cifre Europa sa fii depasit SUA si de asemenea dolarul sa fii avut un competitor serios.

Din pacate, turcii nu au avut capacitatea sa reziste riscurilor si au cazut in capcana dictaturii ajungand dezastrul care sunt astazi si luand-o pe o cale care nu mai poate fi intoarsa catre o dictatura militarizata cu o economie in declin si cu sperante de redresare minime.

Am auzit recent o noua teorie in presa romaneasca pe care macanitorii de pe meleaguri mioritice au preluat-o cu siguranta din ziare straine: Turcia incearca o noua reteta la criza. Adica, vor ei sa zica, Turcia nici nu mareste dobanda, nici nu accepta FMI-ul si nici nu impune controlul capitalului (desi aceasta din urma ar fi mai degraba frectie pe un picior de lemn). Dragi macanitori, stati linistiti. Sa mai asteptam o saptamana sau doua. Voi nu cititi ziarele streine? Nu ati auzit oare ca Quatar-ul a bagat 15 miliarde de dolari in lira? Dupa cum stim turcii sunt cam singurii aliati al Quatar-ului care se afla in conflict cu sauditii care vor pur si simplu sa faca un canal in jurul lor si sa-i izoleze total, deoarece americanii nu i-au lasat sa ii invadeze. Asadar, cum turcii ii sprijina militar si politic (dar ce putere are Erdogan pe plan extern?), quatarezii s-au gandit sa dea si ei o mana de ajutor. Cate saptamani va dura acest ajutor, ramane de vazut si ne putem uita pe chart-ul prabusirii lirei cat a fost impactul. Culmea e ca gogoasa a fost doar enuntata si deloc explicata. Bunaoara, cum anume rezista Erdogan si care e aceasta reteta deoarece bagatul capului in nisipi ca strutul cu siguranta nu poate fi o solutie la criza.

Desuet-ul respiro al marsului catre sucombarea lirei turcesti poate fi si un bun prilej de negociere intre Erdogan si Trump, desi dilema e daca pana si Trump mai poate face ceva pentru lira, luand in considerare explicatiile aduse la inceputul articolului. Bineinteles ca FMI-ul ar putea da o mana de ajutor, daca Erdogan si-ar calca peste orgoliu si ar accepta sa plece capul (zero sanse).

Cert este insa ca dezastrul din Turcia nu ne poate lasa reci, iar recenta stabilizare a leului este precum atenuarea unor simptome ale unei pneumonii prin luarea unui antiinflamator. Din pacate trebuie sa luam pastile mai amare, antibiotice, pentru a putea scapa de boala si de moarte. Romania are cateva atuu-uri dar Turcia avea si mai multe.

Importanta geopolitica: Turcia era cu mult mai importanta pentru americani si chiar daca poate au facut greseli prin incercarea de eliminare a lui Erdogan prin lovitura de stat (desi nu bag mana in foc ca rezistenta la dictatura nu putea fi pur si simplu 100% autohtona), indiferent de acest esec, americanii ar fi gasit mijloacele de negociere cu nebunul pentru a calma situatia si pentru a elimina prabusirea monedei si pierderea increderii in guvernul turc.

Balanta comerciala: nu am analizat date, dar sunt sigur ca productia economica a Turciei, raportata la volumul economiei, face mult mai mult decat firava industrie mioritica la care se adauga intoarcerile de valuta de la capsunari.

Increderea in guvern: aici teoria mea este ca investitorii nu prea se problematizeaza cata vreme vad ca sistemul juridic functioneaza. La o adica, nimeni nu se risca sa se trezeasca cu conturile blocate. Ori, fara o justitie independenta si o banca nationala independenta, incredera dispare brusc. Doua mici observatii aici: poate nu e intamplator ca dezastrul pentru turci s-a accentuat o data cu decapitarea bancii nationale si numirea acolitilor lui Erdogan atat la banca nationala cat si la ministerul de finante. A nu se confunda increderea in politica economica aplicata cu increderea in statul de drept. Politica economica atrage sau goneste un numar x de investitori cu un volum y. Statul de drept si garantarea investitiilor implica sume mult mai mari: aici sunt incluse vandabilitatea obligatiunilor atat cele de stat cat si cele municipale si mai ales ale bancilor sau marilor coporatii din tara respectiva (pe de o parte) si fluxul de bani intrati in depozite pe moneda autohtona si pe piata de capital (pe de alta parte). Prabusirea volumului bursei noastre poate fi tocmai un semnal ca deja aceasta felie este deja decimata si in scadere, in ciuda cresterilor si randamentelor spectaculoase multi-anuale oferita de companiile romanesti. Lipsa atractivitatii bursei poate fi un obiectiv interesant de analizat separat si care prezinta intr-un fel o imagine a increderii generale in Romania din partea investitorilor atat straini cat si romani.

Rezistenta leului dar si reculul recent al ROBOR-ului sunt deocamdata prematur de declarat si se pot explica pur si simplu prin rezerva acumulata anterior si abilitatea BNR-ului de a ascunde sub pref murdaria. Nu putem declara nici ca investitorii au deja in vizor Romania. Abia cand agentiile de rating vor incepe sa ne scada ratingul putem spune cert: incepe. Mai exista insa si povestea aceea cu ursul: cand un grup de oameni fug de urs, important e sa nu alergi cel mai incet ca sa ramai ultimul. Diferenta intre ultimul si penultimul desi poate fi doar de 2-3 metri, este diferenta de la viata la moarte. Diferenta intre penultimul si cel care fuge cel mai repede, desi este imensa, in realitate este zero, deoarece ambii vor ramane in viata. Sa aiba oare Romania norocul prostului si sa beneficiem inca o data de o circumstanta istorica favorabila in care altii alearga mai prost ca noi si cad ei prada ursului? Chiar daca ar fi asa, eu zic ca nu doar ca nu trebuie sa ne calmam, ci ca este totusi penibil si jalnic ca nu putem mai mult.

 

Ce optiuni are Erdogan?

Initial m-am gandit sa pun titlul la acest articol “Acum chiar s-a fiert coliva Turcilor” dar ar fi al 4-lea in lunga serie despre coliva turcilor.

Asadar, Turcia cedeaza greu si vor mai fi cred 2-3 ani pana sa ajunga din urma Venezuela, daca nu cumva lucrurile vor fi chiar mai rau si Turcia o poate lua spre Siria.

As incepe noutatile despre Turcia cu o stire amuzanta: in Marea Britanie nu prea se mai gaseste lire la casele valutare deoarece englezii vor sa beneficieze de caderea lirei si s-au gramadit sa beneficieze de reducerile de preturi in turism, cumparand bilete de avion si aruncandu-se la cumparaturi si vacante in Turcia.

O stire mai putin amuzanta este insa ca Trump a declarat ca va mentine sanctiunile impotriva Turciei chiar daca pastorul va fi eliberat. Felul cum s-a focalizat Trump pe Turcia in ultimul timp, imi confirma teoria ca Trump loveste in aliatii Chinei, incercand sa faca valuri. Asa cum Obama a lansat Primavara Araba in speranta ca dominoul revolutiilor va ajunge pana in statele fost-sovietice si pana in Rusia, tot asa Trump loveste mai direct sau mai putin direct in chinezi: pe de o parte cu taxele vamale, pe de alta cu sanctiunile si mentinerea presiunii asupra Rusiei si acum prin lovirea Turciei.

Evident, Erdogan si alunecarea spre dictatura justifica cumva retragerea investitorilor si caderea lirei insa sa nu ne facem iluzii: cand Imperiul vrea sa loveasca, loveste. Ce optiuni are asadar Erdogan pe termen scurt pentru a face fata situatiei?

Pe langa ceata de moment (vezi infuzia de oxigen din Quatar care i-a mai castigat 2-3 zile), Erdogan are in esenta 3 variante care pot fi aplicate fie cate una fie combinate. Evident, sanctiunile americane complica situatia dar asa cum Rusia rezista cu sanctiunile, cu atat mai mult economia mai puternica a Turciei si avantajele geografice pot ajuta Turcia sa evite un default de tara chiar cu sanctiunile (nesemnificative deocamdata) americane.

  1. Marirea dobanzii de referinta. Erdogan a evitat asta deoarece ar afecta puternic economia si mai ales ar produce inflatie (asta e teoria lui). In fapt, marirea dobanzii intareste moneda si stabilizeaza ciclul inflationist, dar Erdogan se crede mai destept. Inca de la inceputul devalorizarii recente, refuzul de a marii dobanda a fost mentionat in site-urile de specialitate ca fiind cauza declinului. Avantaj insa Isarescu care din cauza crizei din Turcia isi permite acum sa mentina dobanda la noi din cauza transferului de capital dinspre Turcia.
  2. Controlul capitalului: presupune interzicerea iesirilor de valuta, poate chiar limitarea retragerilor de valuta din banci si poate ajunge pana la promovarea unui curs oficial artificial.
  3. Ingenuncherea in fata FMI-ului de care Erdogan se lauda ca a scapat Turcia. La pachet insa ar veni si unele conditii printre care conditionarea independentei bancii centrale. Ori Erdogan tocmai asta pretinde, ca el stie mai bine ca bancherii, deci e normal ca sultanul sa se ocupe si de politica monetara.

Economia Turciei a fost destul de dezvoltata si promitatoare pana mai ieri si este uimitor cum prostia unui dictator poate distruge peste noapte unele capacitati exceptionale realizate cu efortul unor intregi generatii. Turcia producea nu doar blugi si rahat ci si automobile Toyota, pompe, frigidere, etc. Fiind independenta de sistemul de credit european si avand banci puternice, care au fost dezvoltate tot de americani pentru a asigura un partener puternic in coasta ursului, economia Turciei producea aproape orice, avantajele geografiei fiind de asemenea cireasa de pe tort: turism, comert, pozitionare geopolitica, conexiuni cu 3 continente, nod de transporturi, cultura deschisa si spre est si spre vest.

Totul s-a cam facut insa praf peste noapte, deocamdata au fost declansate doar primele salve ale rupturi totale intre Turcia si SUA. Personal, am unele semnale ca multi oameni de afaceri din Turcia sunt cu bagajele facute daca nu au plecat deja. Unii sunt insa atat de naivi inca considera mutarea in Romania, ceea ce m-a amuzat copios.

Nu putem sa nu ne punem intrebarea unei posibile rezolvari pasnice a disensiunilor. Erdogan nu s-a dat inapoi de la suciri de 180 de grade. A avut astfel de momente si cu Israel, si cu Siria si cu Rusia. De multe ori am spus ca Erdogan sta cu fundul in multe barci, dar cand unii dintr-o barca au incercat sa il arunce in mare si cel din cealalta barca l-a salvat, situatia pare mai clara acum si cu greu il vad pe Erdogan sa bata palma cu Trump si sa o faca intoarsa.

In cele din urma care ar fi pretentiile americanilor? Pe langa pastor (problema minora recenta), ar mai fi achizitia de armament de la rusi si poate atitudinea fata de kurzi in Siria. Ramane insa dorinta de razbunare a lui Erdogan impotriva lui Trump pentru lovitura de stat si ciuda ca Trump nu i-l da pe Gullen. De aceea zic ca daca si-ar permite, Erdogan chiar acum i-ar goni pe americani de la Incirlik si ar declara iesirea din NATO, asa cum a declarat renuntarea la programul de aderare la UE. Insa Erdogan e constient ca prietenia cu Rusia nu este una reala ci bazata pe interes.

In cazul Turciei, UE face din nou gresala sa il sfideze pe Trump si sa incerce sa ii ajute pe turci, asa cum fac acum cu Iranul. Ruperea UE-SUA este alegerea nemtilor si nu poate decat sa ne afecteze drastic si pe noi prin riscurile la care vom fi expusi. Din fericire pentru noi, caderea turcilor in dizgratia americanilor evident ca va creste la urmatorul nivel interesul Imperiului pentru noi, ceea ce probabil se va simti mai ales in costul creditarii unde ne asteapta o adevarata bonanza pe care deja Isarescu o miroase si se imbata cu ea.

Despre pulane, la rece

Dupa cum am mentionat, mitingul diasporei reprezinta trecerea catre o noua etapa in disolutia pseudo-democratiei mioritice si integrarea in Eurasia. Estimarea noastra este ca putem considera acest protest cantecul de lebada al luptei impotriva ciumei rosii.

Ca in orice ciulama mioritica, si cu aceasta ocazie am avut parte de mult praf, fum, zgomot, de aceea trebuie sa simplificam cat mai mult concluziile si observatiile pentru a nu ne pierde in amanunte irelevante. Desigur, observatiile care vor urma au o importanta doza de subiectivitate, care vin din felul meu de a vedea starea jalnica a poporului si a statului roman.

Romania nu este un stat de drept

Prima observatie ar fi ca statul de drept nu exista si nu poate exista in Romania. Poate cel mai socant pe langa evidenta pregatire a bataii, actiunea in ansamblu, provocarile si agresivitatea nejustificata, sunt actele individuale ale unor jandarmi care denota o bestialitate maximala si o lipsa totala nu doar de respect fata de lege si fata de meseria pe care o au, ci pur si simplu o sete de violenta, o sete de sange, o dorinta de a lovi doar pentru placerea de a lovi, fara niciun scop si in niciun caz in legitima aparare sau pentru “abordarea” unor potentiale riscuri. Cand oameni cu mainile sus se trag inapoi sau cand reporteri filmeaza, au ecuson au microfoane si tu ii iei la fuga si le dai bastoane, asta nu arata decat ca la nivelul mentalitatii, jandarmul roman de astazi nu este prea departe de militianul din epoca comunista.

Sunt mai multe episoade pe care le putem aduce exemplu. Un episod de violenta gratuita si inconjurat intr-un oarecare mister, ar fi cel cu turistii israelieni scosi din taxi si batuti. Oare ce explicatie putem gasi la acest episod. Care sa fii fost motivul? Au facut jandarmii o banala gresala? Credeau ei doar ca israelienii sunt oamenii lui Soros si au zis sa le traga cateva bastoane? De ce s-au gramadit cu zecile pe acea masina si de ce au luat la goana pe cei care ii filmau cand i-au pus pe evrei la pamant?

PSD / Dragnea nu sunt singura problema

Cu aceasta ocazie, daca mai era nevoie inca o data, din reactia oamenilor (sau mai bine zis din lipsa de reactie a oamenilor) am dedus ca romanii nu tin la libertate, nu au o afinitate catre libertate si nu inteleg rostul acesteia. Mana de oameni care si-au furat pulane pentru ca strigau jos guvernul sunt o picatura intr-un ocean. Libertatea si morala la romani sunt chestiuni abstracte. Credinta este oricum floare rara. “Pacea si linistea” chiar daca cu pretul compromisului si al nepasarii sunt de preferat. Romanii prefera comoditatea plafonarii intr-un status-quo baltit confruntarii directe cu diavolul.

“Fa-te frate cu dracul pana treci podul” este un proverb care explica probabil cel mai bine starea actuala si desi multi il credeam un apanaj al epocii de aur, iata ca traim un dus rece in a intelege din ce in ce mai mult ca fraternitatea cu dracul este probabil o componenta ontologica a poporului roman. Da, ni s-au dat pana acum ceva … detalii si indicii. Parca unii profesori de istorie mai mentionau ca noi am rezistat peste ani aici pentru ca am plecat capul, deoarece capul plecat, sabia nu-l taie – nu-i asa? Personal, cu greu decojesc tainele care se ascund sub aceasta zicere, ce anume insemna sa pleci capul ca sa nu ti-l taie sabia.

Sunt cateva categorii de populatie care fiecare in parte, are intr-o anumita masura, intr-un mod specific aceasta viziune. Unele categorii mai pe sleau, altele mai pe ocolite (cel putin in aparente). Masa de manevra a profitorilor regimului actual este atat de mare incat putem face specii si subspecii intregi. Poate voi reveni cu o categorisire desi e destul de scarbos sa zgarmi in groapa de gunoi.

Si macar daca ne-am afla in situatia ca in proverbul mai sus mentionat. Daca macar am fi constienti ca facem pactul cu diavolul, poate ne-am prinde ca nu vom reusi sa trecem podul pana nu ii dam cu parul in cap.

Din pacate, profitorul regimului care inchide ochii la pacatele dracului pentru a putea trece podul, nici macar nu se afla in situatia de a spune dracului pe nume. Nu! Dracul este de fapt de treaba, e unul de-al nostru, el vrea binele poporului, vrea pace si vrea sa mareasca salariile si pensiile la oameni, vrea sa lupte cu corporatiile, moare cu Soros de gat, ajuta pensionarii, etc.

3. Cui bono?

Faptul ca violentele nu au fost intamplatoare, poate fi dedus din discrepanta totala dintre ziua de vineri si zilele de sambata si duminica cand lucrurile au fost ca la protestele anterioare. Vineri a iesit clar din tipar, deci putem sa presupunem ca cineva a vrut si a produs aceste violente. Uitandu-ne inapoi, trebuie sa ne intrebam: cui i-au folosit? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, sa facem un mic scenariu alternativ: cum ar fi fost altfel? Un protesc pasnic si masiv in Bucuresti putea declansa o fisura in randul bazinelor de moluste. Tocmai pentru ca multe felii din bazin au copiii in randul celor care au protestat sau macar au fost reprezentati de cei care au fost acolo, exista riscul ca daca televiziunile nu aveau de prezentat violente, sa inceapa cu interviurile luate oamenilor (cum au fost pe alocuri). Imaginati-va ce ar fi insemnat 50-100 de interviuri cu povestile oamenilor plecati care sa isi spuna oful si care sunt oameni reali care lucreaza in afara, care au facut mii de kilometrii ca sa protesteze si sa lupte cu ciuma rosie. Daca pana acum protestantii erau tineri “platiti de Soros”, acum situatia ar fi fost cu totul alta. Deja coloanele de masini au facut ceva valuri si incepusera sa produca un oarecare fior chiar si pentru captivii bazinului. Ce e cu acesti oameni? Ce i-a manat pe ei ca in loc sa plece in concedii ca toata lumea sa vina sa strige jos PSD si jos Dragnea?

Repet: daca nu erau violentele, toate televiziunile, inclusiv ale securistilor, nu aveau altceva de facut decat sa ia interviuri si sa prezinte: cutare venit din Italia, cutare din Spania, cutare femeie si-a lasat serviciul si a venit din Australia, cutare profesor universitar in SUA, a venit sa protesteze in loc sa se duca la plaja in Florida, etc.

Riscul cel mai mare pentru PSD este pierderea bazinului de moluste. Violentele au intarit si mai bine vadul, asigurand molustele ca intr-adevar astia de striga Jos PSD-ul sunt niste huligani – pe de o parte, si pe de alta parte, au incercat marea cu degetul.

Pregatirea terenului pentru batai mult mai nasoale

O data deschis gustul jandarmilor de sange si dupa ce bestiile vor vedea ca nu o sa pateasca nimic desi si-au bagat picioarele in lege si in meserie, PSD s-a pregatit pentru viitoarele mitinguri si poate pentru prima data dupa epoca ilisciana capata din nou incredere ca bataia si frica chiar functioneaza. De altfel, Erdogan a demonstrat asta la turci care aveau cat de cat o istorie democratica mai veche decat noi cand Erdogan a preluat puterea si unde exista o opozitie nu doar politica dar chiar un mare procent din populatie fiind kurzi si fiind oprimati de Erdogan, erau din start impotriva acestuia. Avem deci: exemplul recent al Turciei, experientele istorice ale epocii iliesciene si iata acum avem testarea terenului impotriva generatiei Colectiv. Ce mai poate opri marsul apocaliptic?

 

Goniți, umiliți, gazați

Dupa cum am vazut mitingul diasporei nu a schimbat nimic, ba din contra e posibil sa determine trecerea regimului neo-comunist la un nou nivel de dictatura, de la o dictatura soft si bazata doar pe propaganda, manipulare si coruptie la una mai putin soft, bazata pe preluare justitiei, folosirea jandarmeriei si a politiei pentru controlul si intimidarea opozitiei si de ce nu a administratiei publice si financiare pentru pedepsirea “provocatorilor”.

Pana a ajunge din urma Turcia insa, mai avem de pus gheara pe banca nationala si pe armata. Faptul ca nu au presedentia deocamdata incurca mult PSD-ul dar nu il va incurca inca prea mult si nu va constitui o problema la urmatoarele alegeri, care nu au cum sa nu fie masluite.

De mult timp sunt de parere ca ciuma rosie nu poate fi data jos cu proteste si nici macar cu votul. Am ajuns la concluzia ca ciuma rosie este o boala genetica la romani, nu este doar un partid sau o grupare mafiota. Ciuma rosie semnifica coruptia si compromisul, idolatrizarea statului si a partidului, sensibilitatea si predispozitia la un tatuc care sa ne conduca pe toti si sa aiba grija de noi, lipirea de o pensie frumoasa, chiar daca trecem cu vederea mici “abateri” ale justitiei, lipirea de posturi bine platite la stat sau macar “sigure”, chiar daca inchidem ochii la nedreptati, coruptie si toate metehnele sistemului Pile – Cunostinte – Relatii, etc. Pe scurt, ciuma rosie inseamna sa imi vad de interesul meu si sa nu am principii.

Ciuma rosie a cuprins o mare parte a populatiei si nu este deloc un fenomen nou, ci este precum un cancer care acum doar se metastaziaza dupa ce operatia din 89 cand s-a eliminat tumoarea principala se dovedeste acum ca nu a salvat pacientul, cancerul comunismului al minciunii, al hotiei si al lasitatii fiind acum raspandit in tot organismul, adica in intreg poporul roman.

Singurele celule sanatoase care au fost afectate de cancer sunt in mare parte romanii care muncesc si nu cercesc dintre care cea mai mare parte, neavand de ales, au fugit in afara. Din pacate acestia nu au realizat ca trimitand bani inapoi la parinti si la rude, construindu-si case sau strangand bani in speranta ca se vor intoarce si vor cladi ceva inapoi aici, nu fac decat sa intretina mai departe cancerul. Diaspora, luata ca entitate financiara independenta este un investitor masiv in Romania, cu mult peste oricare tara sau companie. Banii diasporei sunt cauza pentru care leul nu a picat si in loc de 4.6 sa fie acum 6.4. Banii diasporei sunt cauza pentru care Romania nu este inca sub umbrela FMI-ului.

Numai luand in considerare fluxul de bani care intra in tara si sprijinirea monedei si ignorand efectul asupra investitiilor (case construite, stimularea consumului, impozite si contributii platite), daca s-ar taia brusc aportul romanilor din afara, Romania ar avea mari probleme in prezent si pensionarii care acum stau confortabil si se holbesc la televiziunile securistilor lasandu-se spalati pe creier si rumegand promisiunile perpetue de mariri de pensie ca si cum pensia este mantuirea lor, ar fi primi care ar iesi sa protesteze impotriva hotiei.

Chiar si mitingul actual, in ciuda zgomotului de moment, daca il privim financiar a adus un mic boost financiar pentru tara nesperat, completand lipsa tursitilor din vara aceasta datorata vremei proaste de la inceputul verii. Miile de romani intorsi, in log sa mearga in Grecia sa se relaxeze, au platit benzina, au platit vigneta, merg la hypermarket, platesc hoteluri, cam tot ce fac turistii.

Speram ca acum cand au vazut si ei pe piele proprie ca nu mai exista sperante, romanii din afara vor intelege ca noi nu mai avem o tara si ca poporul roman este mort. Cei care inca mai avem oarecare sentimente fata de poporul roman, chiar daca cu fata de o imagine de poveste a acestuia pe care ne-am construit-o noi sau ne-au transmis-o altii, trebuie sa ducem cu fala numele de roman in lume si sa fim cetateni credinciosi tarilor care ne-au primit. Dragi romani, tineti-va banii acolo, anulati orice planuri de intoarcere in tara, multumiti-va cu un vot din cand in cand care oricum nu poate schimba decat numele sub care ciuma rosie conduce, caci tovarasii oricum se pricep sa migreze intre partide. Romania este pierduta.

Prima casă în prăbușire?

Lovitură de teatru pe piaţa imobiliară: Programul ”Prima Casă” a intrat în vizorul FMI. Fondul Monetar avertizează că programul reprezintă un risc la adresa stabilităţii sistemului bancar şi recomandă încetinirea programului, precum şi impunerea unei noi limitări a gradului de îndatorare. ”Salutăm decizia guvernului de a reduce treptat programul ”Prima Casă” * Sursa

Stati linistiti: prima casa nu a murit, prima casa va renaste sub noi haine si noi incaltari, dar cu aceeasi palarie: statul finanteaza creditele ca sa propteze preturile si sa vanda iluzii sclavilor bancilor.

Prima casa este poate cel mai pervers program de mentinere exagerata si peste puterea de cumparare a preturilor imobiliarelor din Romania. Fara Prima Casa, preturile s-ar fi prabusit sau mai bine zis s-ar fi plafonat la un nivel acceptabil pentru salariile romanilor. Insa fara Prima Casa, rechinii imobiliari si sacalii bancari nu af fi facut margini de profit exponentiale comparativ cu ce ar fi insemnat o normalitate si o piata reala a banilor si a imobilelor.

Caci si banul este tot o marfa si pretul lui este dat de cerere si de oferta: fara cererea de la creditele Prima Casa, bancile nu ar fi avut cui sa dea credite – sa nu uitam ca Prima Casa constituie o felie majoritara din placinta totala a creditarii. Statul a proptat insa pretul, oferind pretextul unui ajutor social pentru cei care altfel nu si-ar fi permis o casa. Nu la preturile umflate si proptite insa, caci fara Prima Casa preturile ar fi scazut pana acolo unde oamenii si-ar fi permis sa ia credite si sa cumpere apartamente si fara ajutorul statului. Dar boporul nu intelege si statul este vazut ca un dumnezeu atot-puternic care iti da credit si casa desi fara ajutorul lui ti-ai fi luat oricum si casa si credite mult mai ieftine.

FMI nu face altceva decat sa macane inutil: guvernul si puterea actuala nu au nevoie deocamdata de FMI si nu le pasa ce zice FMI. De altfel, dezmatul creditelor abia a inceput si nenumarate programe similare cu Prima Casa sunt in proiecte. Avem acel exemplu idiot cu credite pentru dezvoltare personala, pentru educatie, blah blah. Tovarasii incearca sa imite si ei schemele folosite de americani pentru a controla vacile necuvantatoare si nestiutoare care se arunca la credit ca pastravul la faina de oase, fara insa sa realizeze ca spre deosebire de americani care tiparesc dolari, noi platim creditele cu aur, petrol si cu munca copiilor care dupa cum am vazut in cazul Greciei, nu vor putea scapa de plata datoriilor pana nu vor plati dobanda la dobanda la dobanda.

Scaderea programului Prima Casa este una contextuala si reprezinta doar o adaptare la niste realitati palpabile: cererea pentru Prima Casa incepe incet sa se evapore deoarece nu prea mai sunt musterii, tot tineretul doritor de case noi inca din primul an de casatorie care are loc de munca cel putin pentru unul dintre cei doi membrii ai familiei si-a pus deja strangul de gat. Prin urmare, e firesc sa taie din Prima Casa si sa pompeze in alte parti unde cererea poate fi stimulata artificial pentru a mai stoarce niscavai seva din blegeala unor piete distorsionate si subdezvoltate.

 

Fum fara foc?

Sedinta Supra-comitetului de Supra-veghere Macro-prudentiala nu avea loc daca undeva nu s-ar fi aprins un beculet rosu de alarma. Se pun cateva semne de intrebare cu privire la aceasta sedinta, care este indeajuns de ingrijoratoare pentru cine intelege despre ce e vorba si este un indicator mult mai serios decat ROBOR-ul ca ne apropiem de o noua criza.

Sa vedem mai intai ce gasim in presa despre aceasta sedinta. Din Ziarul Financiar, mi-a atras atentia aceasta mentiune:

BNR are în vedere limitarea gra­du­lui de îndatorare al populaţiei la un ni­vel mult mai scăzut, după modelul de pla­fonare practicat înainte de 2007, când Ro­­mânia nu aderase la UE.

Nu putem clar deduce din articol daca aceasta mentiune “inainte de 2007” apartine BNR sau este un comentariu al autorului, o observatie personala. Nota este dubioasa insa si pe cat de stinghera pe atat de fara sens pare.

Cum adica sa ne intoarcem in timp? La ce bun avem un istoric de peste un deceniu de membru UE, vreme in care daca ne incordam putin, puteam chiar si adera la Euro? Inainte de UE, sistemul financiar si intreaga economie a Romaniei erau mult mai slabe si mai dezastruoase ca acum, nu existau nici investitiile facute in acesti 10 ani si nici nu aveam acces la posibilitatile de creditare la care avem acum, fiind membri UE (FMI, BCE etc). De ce atunci sa ne intoarcem la conditiile anterioare?

Merita aici poate sa subliniem ca la nivel european situatia pietei creditelor nu este deloc ingrijoratoare, adica opinia mainstream nu este deloc ca ar urma vreo criza sau ca sunt riscuri prea mari, ba din contra, conform declaratiilor si viziunii oficiale si mainstream, UE rezista la socuri si la frecusuri dupa proverbul un sut in fund, un pas inainte.

Criza in Italia? Ce conteaza, trecem si prin asta. Au tremurat niscavai yield-urile la bondurile italiene si s-au cracanat cateva zile spreadurile dintre datoria Italiei vs datoria Germaniei dar totul s-a calmat destul de repede. Criza in Spania? Premierul de dreapta a fost dat jos printr-o motiune de cenzura si socialistii vin la putere, dar conteaza ca Spania are datorie peste un trilion de euro si ca aceasta datorie creste in continuare? Criza la G7? UE face front comun cu Canada impotriva SUA. Euro ramane puternic si bancile europene trec stress-test-urile cu brio si isi “curata bilanturile”.

Foarte amuzanta formula asta cu “curatatul bilanturilor” care nu inseamna altceva decat ascunderea mizeriei sub pres pentru a face o curatenie de mantuiala. Sau poate seamana mai bine cu un chirurg care dupa ce taie pe bolnav si vede cancerul, il coase la loc si ii zice: gata, te-am rezolvat, acum esti in regula.

Intorcandu-ne pe meleaguri mioritice, tare am fi curiosi care semnalmente, care indicatori si care factori au dus la intalnirea acestui super-comitet? Sa fie oare faptul ca datorita dobanzilor mici si a faptului ca pot, romanii se arunca in credite mai ceva ca pastravii la faina de oase? Un supra-tovaras declara ca asta ar fi: creste viteza si volumul creditarii:

Florian Neagu, director adjunct Direcţia Stabilitate Financiară, BNR: „Creditarea populaţiei a ajuns la un nivel care preocupă atât din perspectiva vitezei, cât şi a volumului şi a gradului de îndatorare al debitorilor” (SURSA)

Foarte ciudat! Ce e de mirare faptul ca oamenii ia credit daca isi permit si daca le-au crescut salariile? Ce ne asteptam, sa astepte ca nestiutorii de romani sa economiseasca leu cu leu, sa tina banii in depozite si faca bani si apoi sa se arunce sa cumpere apartamente la supra-preturi, laptopuri de lux care pana la plata integrala a creditului deja sunt depasite moral, telefoane asemenea, masini de lux care vor umple parcarile firmelor de lichidari de leasing la urmatoarea criza? Evident ca romanul daca poate, se arunca la credit. Si daca expunerea nu a fost pana acum setata cum trebuie, de ce nu a fost? Cei care se expuneau pana acum la 80% erau mai siguri decat cei care nu au facut-o inca si sunt mai timizi?

Pe de alta parte, cat de mult va limita noua reglementare viteza si volumul creditelor de vreme ce oricum ciclul inflatiei a fost declansat si dobanzile sunt inca destul de mici comparativ cu vremurile de dinaintea integrarii in UE la care face referinta ZF.

Nu ne putem astepta de la declaratii prea clare sau prea satisfacatoare ale supra-monitorilor. E meseria lor sa vorbeasca blah-blah si sa faca pe prudentii cand de fapt raul este deja facut si populatia este inrobita deja la banci, perioada de credite apropiate de zero fiind capcana in care au fost prinsi naivii care au crezut ca aceste dobanzi vor ramane mici toata viata lor si ca economia chiar isi va reveni. De altfel, in declaratia tovarasului citat mai sus, gasim si o mentiune referitoare la dobanzi:

 Pe lână viteză şi volumul cre­ditelor pentru populaţie îngrijorează şi gra­dul de îndatorare al debitorilor, mai ales în per­spectiva viitoarelor majorări ale dobânzilor.

Venita din gura unui bancher, membru intr-un astfel de comitet, declaratia este foarte ingrijoratoare. Adica BNR are de gand sa mareasca dobanzile? De ce? Nu controleaza inca inflatia? Se vor mari la nivel european? Stiu ei ceva ce nu stim noi?
Evident ca eu am tot atras atentia asupra noului taifun care va lovi tarile emergente si care a distrus deja Argentina, Turcia, Brazilia si chiar Africa de Sud. Insa acesta este un blog de pamflete, nu declaratia oficiala a unui sef de la BNR. Romania a fost ferita deocamdata, dar in prisma miscarilor politice la care asistam, este evident ca nu suntem deloc pregatiti pentru unda de soc si ca nu vom avea cu ce sa rezistam, cu fiecare luna rezervele BNR-ului fiind consumate in tentativa de protejare a cursului care desi nu arata, se afla intr-o persiune constanta.
Daca in 2008 aveam la carma un comandat de nava beat, acum avem la volanul autobuzului un puscarias care fuge de politie. Evident ca regulile de circulatie sunt ultima lui grija ca sa nu mai vorbim de siguranta pasagerilor sau interesul pentru confortul acestora.
Cresterea viitoare a dobanzilor, dupa parerea mea, va fi o problema mai mare pentru stat decat pentru oameni. Povestea se repeta, stim ce a trebuit sa faca statul in 2008, dupa ce economia “duduia”. Istoria se repeta chiar cu aceleasi personaje din pacate. Ma intreb insa daca exista vreun supra-comitet care sa ia in discutie cum poate fi stratul constrans sa nu se mai crediteze aiurea si sa fie pregatit pentru urmatoarea crestere a dobanzilor. Nu de alta, dar rata ROBOR-ului actuala este jumatate din salva a doua de marire pe care au fost nevoiti turcii sa o traga pentru a stavili devalorizarea lirei. Cumulate, cresterile dobanzii de referinta a turcilor a fost de la 8% in aprilie la 17.75% in prezent.
Orice restrictionare a creditarii nu poate fi decat buna si o ridicare a poverii lasate generatiilor urmatoare care vor plati intr-un fel sau altul datoriile noastre (cel putin aceia care nu vor fugi in afara). Din pacate aceasta vine prea tardiva si denota o ipocrizie si o nepasare totala a falsilor pompieri care nu pot decat sa constate focul care s-a aprins si sa isi pregateasca scuzele pentru cand toata lumea va vedea dezastrul si ii va lua la rost sa ii intrebe: ce au pazit?
1 2 3 69