PSD si Schengen

In primul rand as dori sa clarific o confuzie creata in randul opozantilor PSD: PSD-ul nu ne vrea afara din UE. PSD vrea o dictatura a la Orban sau a la Erdogan dar in interiorul UE care sa mentina conducta fondurilor UE pentru a nu destabiliza economia, care sa mentina creditarea ieftina pentru a nu destabiliza emiterea de obligatiuni si cresterea pe deficit, pentru a mentine super-salariile europarlamentarilor care ajuta enorm partidul sa motiveze contribuitorii locali la succesul in alegeri prin trimiterea lor la Bruxelles si angajarea unei intregi camarile in mod legal pe bani frumosi europeni. E vremea de o mica paranteza acum pentru a raspunde la intrebarea cat castiga un europarlamentar?
Am citit recent un articol in revista Lumea care m-a cam ingrozit si m-a facut sa regret ca pana acum nu am ajuns inca Europarlamentar. Recomand tuturor tinerilor care nu au principii: intrati in PSD, faceti tot ce vi se cere, pupati orice fund, pentru ca daca veti ajunge europarlamentar, v-a pus Dumnezeu mana in cap. Iata un articol online care detaliaza putin veniturile acestor paraziti inutili. Nu stiu daca mai exista in lumea asta un loc de munca unde doar daca semnezi condica primesti un bonus de 300E. Pe langa salarii, pe langa diurna pentru cazare, pe langa diurna de transport, pe langa banii pentru angajarea de consilieri etc. Sumele sunt imense si responsabilitatea este zero deoarece niciun meltean nu are habar ce fac aia acolo si nici nu ii intereseaza. Cel mai nasol lucru care s-a intamplat pana acum vreunui parlamentar este sa fie atat de prost incat sa fie filat de vreun reportar mai smecher de prin vest cum i s-a intamplat pesedistului Adrian Severin sau sa fie prins pocind vreo limba straina sau facand gafe majore cum s-a intamplat fetei lui Basescu sau Olgutei, dar astea sunt doar mici incidente care de fapt in randul prostimii din bazinul specific cresc notorietatea: “Uite ba asta stie sa vorbeasca in limbi straine. Desteapta femeie! De ce-or rade astia de ea?”
Asadar, UE ideala pentru PSD este o UE care te lasa in tainele tale de micro-dictatura balcanica unde lucrurile merg si-asa dar iti da in continuare bani si te tine la adapost. Culmea este ca si europenilor le convine, altfel nu ar fi fost atat de pasivi pana cum cum au fost cu Ungaria. UE are alte probleme si fiecare tara in parte isi urmareste interesele. Este dezamagitoare iluzia filo-europenilor care cred ca exista valori europene, ca exista un fel de a fi european blah-blah si se amagesc ca prin simpla apartenenta se poate intampla ceva cata vreme nu se schimba mentalitatea oamenilor.
Nu vreau s-o lungesc prea mult pe tema asta, pentru ca in principal vreau sa clarific de ce europenii au dreptate sa nu ne primeasca in Schengen si nu o fac doar din interese cum ii suspecteaza unii. De atlfel, discursul cu accentuarea problemei de aderare la Schengen pare sa fi pornit din laboratoarele de propaganda ale partidului unde baietii au inteles ca capsunarilor le cam displace sa stea la coada cand intra in tara la vama si prin urmare, ar putea sa mai stranga ceva voturi de-aici daca arata cu degetul inspre europeni, incercand sa contracareze cu acest vector anti-european implicarea UE in legile justitiei. Altfel spus, pe scurt Dragnea cere romanilor sa accepte furtul deoarece oricum europenii ne fura pentru ca nu ne accepta in Schengen.
Zic ca europenii au dreptate sa nu ne accepte in Schengen deoarece noi nu suntem pregatiti si daca suntem sinceri, orice roman stie asta pentru ca fiecare are povesti cu mica sau marea coruptie care daca se practica la primarie, la spital sau la vreo companie de stat, cu siguranta se poate practica si la vama. Prin urmare, teroristii chiar pot sa intre prin Romania, noi impreuna cu bulgarii fiind veriga slaba. Cea mai clara dovada este evadarea lui Ghita in timpul guvernarii PSD: pazit de politai care trebuiau sa-l urmareasca 24 de ori din 24, Ghita a fugit. Consecinte? Niciuna, niciun politai nu a fost pedepsti, niciun sef de-al politiei decapitat, iar ministrul nici macar nu a zis: am gresit, luam masuri. Dupa ce ca a fugit, desi e membra UE si ar fi putut pune presiune asupra Serbiei care are dorinta de a se integra in UE, guvernantii nostri nu fac niciun demers pentru aducerea lui Ghita in tara. Iata de ce europenii au dreptate sa nu ne primeasca in Schengen si nu o fac doar din interese.
Ca veni vorba de interese, tare as vrea si eu sa-mi explice vreun conspirationist ce interese au tarile europene sa nu ne primeasca in Schengen? Le-ar strica lor daca firmele din vest ar putea sa-si transporte marfa mai repede si mai eficient in restul UE? Nici vorba! Schengen a ajutat imens europa de vest si extinderea cat mai spre vest nu ar face decat sa ajute si mai mult companiile din vest. Cine are i se va da si cine nu are i se va lua: orice avantaj care este egalizator, sporeste avantajul celui care este deja pe o pozitie dominanta. Prin urmare chiar daca de Schengen ar beneficia si companiile romanesti, principalele beneficiare ar fi tot companiile straine care produc aici si vand afara.

De ce creșterea ROBOR-ului nu este deloc o revenire la normal

Culmea ignorantei: Isarescu doreste sa ne convinga ca nu trebuie sa ne revoltam de cresterea ROBOR-ului ci sa ne multumim ca pana acum am platit mai putin, ca rata a fost mai mica.

Deci recordul la care vă referiți e un ROBOR mic. Și chiar dacă mă considerați cinic, se poate spune și așa: nu că o să dau cu 100 de lei în plus, ci că rata precedentă a fost cu 100 de lei mai mică decât un anumit normal”. (Sursa: Digi24)

Ignoranta lui Isarescu cu privire la psihologia finantelor dar si la termodinamica sistemelor este extrem de iritanta din nenumarate motive. In primul rand este una aroganta si gratuita venita de pe o pozitie de autoritate. Isarescu nu a fost amenintat cu pistolul ca sa faca declaratia si putea sa se abtina. Pe de alta parte, flitul tras platitorilor de rate care sunt acum speriati ca soriceii gandindu-se la 2008, este unul nesimtit deoarece Isarescu nu poate in niciun caz sa garanteze ca ROBOR-ul va ramane la 3% si ca nu cumva trendul de crestere o sa se mentina.

Sunt nenumarate laturi din care putem privi declaratia asta si o putem taxa, ea fiind in primul rand una lipsita total de profesionism: un guvernator de banca nu se apuca sa prezinte ROBOR-ul ca pe niste cartofi la piata si sa explice clientului ca daca acum e pretul mai mare, sa se bucure ca ieri a fost mai ieftin si sa nu gandeasca ca da mai mult cu 2 lei pe kilogram azi ci ca a dat ieri mai putin cu 2 lei. Ce va spune negustorul maine cand va creste din nou pretul si clientul va plati cu 3 lei mai mult? Aceeasi gargara?

Evident ca ROBOR-ul este nefiresc de scazut si evident ca traim vremuri funny din punct de vedere al finantelor, in sensul ca traim intr-un mega-experiment cu consecinte fatale de care toate lumea e sigura cu privire la riscuri publicul necunoscator este invitat sa se linisteasca si sa se incadreze intr-un consens fals al meta-realitatilor: acela ca statele, bancile centrale, marile banci, organizatiile internationale financiare stiu ele ce fac si noi suntem mici si prosti si nu trebuie sa ne ingrijoram.

Nu il acuz pe Isarescu ca nu promoveaza un discurs mai clar si mai simplu conform unei realitati care nu poate fi negata: ROBOR-ul fluctueaza si cursul fluctueaza si banca nationala isi asuma o politica care nu poate fi explicata, prin urmare ciocu mic la declaratii si mai bine mai scurtati propaganda ca oricum lumea nu poate fi calmata cu panadoale de proasta calitate produse din praf de creta si fara nicio substanta utila in ele.

Il acuz pe Isarescu (pe langa faptul ca BNR nu are o viziune capitalista si progresista integra si coerenta) ca intra in declaratii politicianiste ieftine de fiecare data cand se simte aratat cu degetul si i se cer explicatii cu privire la curs sau la dobanzi. Din pacate, ziaristii nu au IQ-ul necesar ca sa il intrebe de operatiunile de REPO din anii 2009-2010 si cei care au urmat prin care BNR a finantat efectiv pe banii nostri bancile, oferindu-le (din motive de …. “stabilitate”) credite ieftine si nelasandu-le pe niciuna sa aiba vreun stres prea mare ca nu cumva sa se destabilizeze sistemul. Altfel spus, BNR a pus umarul la construirea unui sistem bancar putred, fals, corupt (in sensul ca unii au acces mai usor ca altii la creditare), ineficient si care constituie un risc imens pentru o viitoare criza ca sa nu mai zicem de faptul ca franeaza trecerea Romaniei la o economie de piata reala. Cata vreme banul nu are un pret corect ci pretul banului este dictat de tovarasii de la BNR care din cand in cand mai fac sedinte cu guvernele si le mai explica cum pot sa acceseze creditare ieftina, Romania nu va putea sa devina o tara capitalista nici macar daca prin absurd presupunand, am scapa de ciuma rosie si am avea un guvern capitalist pur-sange si decis sa inceapa reformele structurale pentru trecerea la capitalism. Dupa ce ca oricum avem o locomotiva defecte, trenul nostru mai este si franat de banca nationala care intra in jocul politicianist, plimba cursul si dobanzile dupa cum le trece prin cap tovarasilor de la BNR, ascund praful sub pres, trateaza pe cei mai mizeri camatari cu gulere albe cu cea mai mare delicatete si tandrete si – suspiciune personala – spera ca pompand in gogoasa Transilvania liposuctia de pe celelalte cadavre umblatoare ce sunt bancile romanesti actuale, va reusi sa mai diminueze din riscurile de colaps bancar la urmatoarea furtuna care sta sa inceapa.

Cu privire la ROBOR as dori sa subliniez care este de fapt adevarata problema. Problema cea mai mare nu e ca cei care au credite mai vechi si au inceput sau trecut printr-un ROBOR mai mare platesc acum cu 100 mai mult (sau cum zice Mugurel, plateau inainte cu 100 lei mai putin). Problema e cei care au laut credite in perioada extrem de anormala (dar cu toate acestea permisa de BNR) in care dobanda la leu era aproape de zero si in ciuda acestei anomalii (relativ constrangatoare sa zicem), conditiile de creditare nu erau ajustate deloc in sensul de a constrange creditarea in vreun fel, maximul de masuri pe care l-a luat BNR fiind sa faca un gest cvasi-irelevant pe ici pe colo, pe langa clasicele declaratii de “tras semnale”. Aceia care au luat credite maxime cu acoperire minima in perioada de ROBOR minimal, mai ales cei care au luat acele credite imobiliare cu dobanda variabila o sa fie adevarata problema. Din ce stiu eu, Prima casa se putea lua intr-o perioada cu avans de 10%, cu garantii minime, conditii laxe si cu dobanzi infime. De aceea cred ca adevaratii reporteri care au 2-3 neuroni, vor fi mai degraba cu ochii pe rata creditelor neperformante decat pe ROBOR …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NB

Din punct de vedere psihologic este de la sine inteles ca trecerea de la bine la rau produce o stare de disconfort si nemultumire care nu poate fi explicata prin trecutul glorios. Adica nu poti spune unui bolnav: bucura-te ca inainte ai fost sanatos. Cam asta face Isarescu: incearca sa convinga pe cei care au acum o sula infipta undeva ca inainte stateau linistiti pe banca si ca acesta e normalul, sau apropiat de normal.

In plus, daca doar ROBOR-ul era problema, poate Isarescu isi putea permite aceasta declaratie riscanta (in sensul de a supara oamenii) pentru a transmite un mesaj de cvasi-educatie financiara si pentru a le calma temerile ca cresterea se va opri aici si nu va fi nevoie ca oamenii sa plateasca cu 1000 mai mult la rate nu doar cu 100. Pe langa ROBOR avem insa cursul si inflatia, ca sa nu mai zicem de faptul ca adevarata temere a oamenilor este ca cresterea ROBOR-ului nu se va opri aici. Nu cei 100 in plus sunt problema, desi sunt oameni pentru care si asta e o problema – dar sa zicem ca acelora asa le trebuie daca o crestere cu 2-3% a dobanzii ii afecteaza si nu si-au facut calculele cum trebuie. Problema e daca luna urmatoare vor fi 200 in plus si tot asa mai departe.

Din declaratia lui Isarescu mai putem intelege ca el considera ca deja ROBOR-ul se afla la un anume normal: “rata precedentă a fost cu 100 de lei mai mică decât un anumit normal”. Constient sau inconstient Isarescu se hazardeaza aici: de unde stie el care e acel normal pentru ROBOR cand vremurile sunt cum sunt? Poate el garanta asta? Vrea sa o faca. Poate i-a scapat si poate s-a referit la un normal “temporar”, ca daca ne uitam pe istoricul relativ recent, prin 2011, ROBOR se invartea in jur de 6%, mai mult decat dublul “normalului actual”. Deci care e normalul, ca asa cum 2.7% poate fi numit normal fata de 0.75 din 2016, tot asa poate si 6% la vara il va numi “anumit normal” comparativ cu ROBOR-ul actual de ~2.7%.

Cresterea dolarului va produce explozia inflatiei pe leu

As Powell explained, speaking at a conference sponsored by the IMF and Swiss National Bank in Zurich, the Fed’s gradual push towards higher interest rates shouldn’t be blamed for any roiling of emerging market economies – which are well placed to navigate the tightening of U.S. monetary policy. In other words, with the Fed’s monetary policy painfully transparent, Powell’s message to EM’s was simple: “you’re on your own.” (sursa Zerohedge)

Daca Romania nu prea apare deloc pe harta investitorilor ( a se vedea rusinoasa cifra a investitiilor directe – poate cel mai clar indicator al “performantelor” programului economic), mandria noastra mioritica ar fi ranita daca am fi inclusi in tarile din lumea a 3-a, prin urmare sa zicem ca Romania este o economie emergenta.

Daca ne uitam in criza anterioara [1] efectele asupra Romaniei au fost similare cu cele asupra tarilor emergente: crashul sistemului bancar, caderea monedei, explozia dobanzilor, fuga capitalului, venirea FMI-ului si chiar default-uri partiale la datoria suverana (cum a fost Grecia).

Este intr-un fel logic ca SUA sa nu se ingijoreze de efectele asupra economiilor partenerilor deoarece mai nou SUA nu mai e interesata deloc de parteneri, Trump certandu-se cu toti. Ca fapt divers, militar SUA nu prea mai are aliati de nadejde decat pe Norvegia, Marea Britanie si Romania, singurele tari dispuse sa mai lupte in razboaiele Imperiului.

Cresterea dobanzii la dolari, chiar daca Draghi nu poate sa mareasca inca, va produce o intoarcere a dolarilor din tarile emergente care ofereau randamente mai mari. Este o ecuatie risc-profit a carei solutie este deja cunoscuta si a carei consecinte sunt deja in desfasurare. Deocamdata pe ici, pe colo. Iata cateva exemple:

Argentina: Argentina seeks IMF loan to rescue peso from downward slide President Macri says it would help country ‘avoid a crisis like the ones we have faced before’

Brazilia: Brazil’s weaker currency suggests fading of carry trade appeal – ca fapt divers, Brazilia a scapat deja de socialisti si cu toate acestea, in ciuda intoarcerii carmei, efectele devastatoare ale socialismului abia au inceput sa curga

Turcia: Turkish lira plummets to record lows against dollar after Trump’s move

Colac peste pupaza, dupa ce ca dolarul creste si Powell ne ignora, est-europenii mai avem si taieri de buget: Eastern European currencies’ attempt to rebound from this week’s losses floundered as the European Commission submitted a proposal to cut funding to the countries in the bloc’s new budget period.

Dar noi il avem pe Isarescu ar putea spune naivii. Mai avem si PSD, un partid cu multi specialisti care ne-au adus crestere economica, ar putea spune alti naivi. Iata ca cifrele arata excelent: crestere de PIB, moneda stabila, ROBORul macane el nitzel dar poate isi revine etc.

Dupa cum am mai explicat, gogoasa ca ceva trebuie sa crape – ori cursul, ori dobanzile – sunt panadolul pe care incearca Isarescu sa il administreze deponentilor in banci care daca ar trece macar 25% dintre ei pe euro ar produce un soc peste puterile lui Isarescu de a-l atenua prin orice crestere de dobanda, caci cand intra frica in os …

Ziceam deci intr-un articol mai vechi ca daca pica cursul, vor creste si dobanzile si viceversa. Ineficienta si dezechilibrele, toate metehnele amanarii restructurarii economiei si a adoptiei unei economii de piata se vor vedea inevitabil clar si dureros in curand. Ce nu am zis este insa ca pe langa astea doua vom avea si o inflatie mult mai puternica. Daca inflatia actuala este endogena, cresterea dolarului va produce de asemenea o inflatie pe dolar care pe noi ne va afecta mai ales la pompa, care pompa inseamna cam 50% din cosul nostru zilnic, daca includem toate cele dependente de ea. Da, guvernul mai poate taia din accize dar asta va insemna scaderea veniturilor bugetare si alte belele.

Belele vor fi, dilema e peste cine vor veni mai intai si peste cine vor veni mai puternic. In niciun caz pe cei care au offshore-uri si proprietati in Madagascar, Brazilia, Cipru etc.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

[1] criza noua este dupa parerea mea doar continuarea crizei anterioare care nu a fost rezolvata si ale carei probleme au fost doar pasate in viitor; fiind insa dificil sa explic de fiecare data de ce cred asta si de ce este de fapt asa si cum mai tot omul crede ca ne asteapta o noua criza, nu am decat sa ma adaptez si eu si sa folosesc expresia criza noua (sau actuala) desi evident ca vechea criza nu a trecut niciodata, precum un bolnav de cancer in faza terminala nu se mai vindeca ci are doar momente de diminuare a efectelor bolii si relativa stabilitate

Explozia deficitelor: deraierea controlata de la Euro

Isarescu s-a intalnit cu Dragnea si cu Valcov ca sa ii asigure ca o sa fie baiat cuminte si ca va tine cursul sub control. De mai multe ori, Isarescu a atentionat ca ceva trebuie sa crape la plocoanele oferite de partidul unic boporului: fie cursul, fie dobanzile.

Asta se poate insa intampla doar daca macaroana creditelor este taiata. Care credite? Ale statului, bineinteles: ministere, prefecturi, primarii, companii de stat, toate au nevoie de credite pentru ca programul de guvernare PSD este in esenta un dezmat pe credit.

Cata vreme creditele curg, nimic prea rau nu se poate intampla. Da, poate vor creste dobanzile nitel, pentru ca bancherii sunt lacomi si vor si ei marje de profit direct proportionale cu maririle salariilor la stat sau macar cu inflatia. De la cresterea dobanzilor pana la o criza este insa cale lunga, determinata mai ales de accesul pe pietele financiare internationale.

Ce se intampla in Romania acum, nu este nimic nou in balcani. Grecia a avut parte de un dezmat la cu totul alta scara in anii 2000 cand a aderat la euro. Ungaria a avut parte de el in anii 90 cand tovarasii de-acolo au invitat bancherii austrieci sa cumpere tot ce se putea in schimbul creditarii. Niciodata o tara din est nu va avea puterea sa aiba o strategie economica si o dezvoltare ca la carte, cum invata teoria economica, mai precis sustenabila, cum au de exemplu nemtii sau elvetienii, deoarece daca esticii ar avea populatii care sa gandeasca, vesticii ar emigra ei in est si nu invers.

Bineinteles asta nu iarta cu nimic situatia si daca sminteala trebuie sa vina, vai de cei prin care vine sminteala. Comparativ cu situatia actuala mi se pare interesant o paralela istorica poate putin deplasata, dar as dori sa o subliniez. Stefan cel Mare in relatiile cu marile puteri a ales independenta desi plata unui bir l-ar fi pus pe el personal intr-o situatie mult mai linistita si fara bataie de cap. In loc de zeci de razboaie cu turcii si cu altii, Stefan putea linistit sa plateasca birul si sa ramana conducator – pentru ca puternic si descurcaret in ale politicii era oricum, iar placut poporului se putea face si ca un domnitor “impaciuitor” cu turcii daca s-a putut face din postura de opozant al turcilor. Alegerea lui a fost insa una de strategie, Stefan avea viziunea unei tari independente, puternice si avea viziunea unui popor liber, independent si prosper. Acelasi lucru se intampla in ziua de astazi cu creditul: am putea alege sa nu ne dezvoltam pe credit si sa fim liberi si indepententi, punand boaba langa boaba la o crestere si la o prosperitate a copiilor si stramosilor nostri sau putem sa facem expunere maxima la credit, sa ne aruncam in carduri si in datorii cat cuprinde, lasand problema in spatele copiilor. Romanii de astazi au ales sa lase copiilor problema datoriei, desi la cata volatilitate este in zilele noastre, nu este deloc exclus ca tocmai cand ajung ei la pensie sa vina noi taieri de 25-30% ale pensiilor sau mai mari cum au fost in Grecia.

Ce vreau insa sa zic legat de deraierea de la Euro. Pentru a ne mentine in programul de aderare la euro, trebuie pastrat un deficit acceptabil (3% zic ei). Este clar ca Isarescu (ca si orice angajat al BNR) nu poate fi de acord cu trecerea la EURO insa nu o poate face public. Sa ne gandim putin: actual BNR este stat in stat: profituri, prime si alte de-astea, la discretie. Nimeni nu poate dicta BNR ce salarii poate da, ce prime poate da, pe cine poate angaja etc. Stat in stat la prime, stat in stat la delegatii, la protocoale, la angajari etc. Bineinteles, si din punct de vedere patriotic este logic ca un patriot nu poate fi pentru lepadarea de moneda proprie. Dar nu doar patriotii ci si economistii cu 2 neuroni pot realiza ca nu e un moment prea optim de trecere la o moneda toxica cum este EURO. Dupa mine, daca eu as avea puterea, as face trecerea la dolar: Romania sa nu mai poata tipari moneda si toate preturile, toate salariile sa fie in dolar. E mult mai cinstit si mai corect asa. Economia ar fi mult mai stabila si mai solida daca am trece la dolar.

Pacea facuta de Isarescu cu Dragnea este de fapt o strategie pe termen mediu/lung de deraiere de la EURO. Isarescu isi face treaba (in viziunea lui) tragand semnale de alarme si lasa deficitele sa creasca ca sa nu fie vina lui pentru neaderare. De altfel, daca nu ma insel eu, noi deja cam indeplinisem conditile de trecere dar altele au fost piedicile. Pacat! Speram ca PSD-ul macar sa ramana in istorie cu detronarea regelui neincoronat si de neclintiti al Romaniei care domneste mai mult decat Ceausescu. Sa ne rugam insa in continuare sa le suceasca Dumnezeu mintile si sa se certe intre ei. Macar Isarescu sa pice daca ciuma rosie oricum are un viitor stralucit in RSR. Haosul creativ care va urma detronarii regelui poate fi cenusa din care putem renaste peste 10-20 de ani.

Crash pe burse

Azi (marți) a fost măcel pe burse. Indicele american Dow Jones a pierdut peste 1600 de puncte – record istoric de cădere intraday chiar la 2-3 zile de la numirea noului director al Fed-ului –  Jerome Powell. Alte piețe au fost contaminate, cel mai rău fiind japonezii care au căzut 7.19%.

Crash-ul a ras creșterile din 2018 ale indicilor americani, pe fondul temerilor de inflație și a creșterii randamentelor la tranzacționarea bondurilor americane, în pragul unui nou shut-down al guvernului american.

Îmi este imposibil să comentez orice cu privire la acest crash, șanse egale fiind în acest moment pentru toate scenariile de la o revenire spectaculoasă mâine (de ce nu? – fundamentele oricum nu există pentru prețurile ridicate) până la o continuare a pierderilor și o evaporare rapidă a lichidității, caz în care merită să ascultăm de sfatul unui comentator pe Zerohedge:

Quick run to the bank ATM to snatch out $500 in order? (sursa)

Bineînțeles, asta pentru cine are ce să scoată că oricum majoritatea românilor trăiesc pe credit și vor simți acest crash de astăzi abia peste câteva săptămâni când o să vina FMI-ul în vizită pe la noi.

Interesantă mi se pare profeția lui Peter Schiff, care atrăgea un semnal de alarmă acum 4 zile că următorul Black Monday poate să nu vină în octombrie ci în februarie, poate chiar în viitoarea luni (el a postat vineri videoclipul youtube):

Că prețurile la acțiuni erau prea mari, toată lumea știa. Că politica Fed-ului a eșuat, puțini sunt conștienți. Ce înseamnă că politica Fed-ului a eșuat și care vor fi consecințele, și mai puțini au habar.

Trăim vremuri interesante și există mari oportunități și mari riscuri. Important cred că este să avem curent și apă că în rest ne vom descurca și fără bănci, doar avem experiența tichetelor de pâine și a economiei paralele.

Supraviețuirea în iad

Cu siguranta orice rau pe acest pamant este probabil cu mult sub iad, dar ce este altceva iadul decat departarea de Dumnezeu si viata in frica si in durere continua? Ori, astea se pot intampla deja, desi mai exista speranta.

Si chiar daca subiectul acestui articol este iad-ul la figurat, trebuie totusi sa stim ca si iadul are mai multe “camari” asa cum raiul are mai multe “camari”. Exista o gradatie a raului ca si o gradatie a binelui, deci e firesc sa ne asteptam si la nivele diferite de rasplata si pedeapsa. In cazul iadului, de exemplu, una este sa arzi pana la genunchi si alta e sa arzi pana la gat, desi cand aceasta se face in vesnicie este imposibil sa spui cat de diferite cu adevarat sunt cele doua chinuri.

Se intelege ca prin ars in iad, crestinismul nu foloseste decat o expresie familiara noua pentru a ne descrie realitati dincolo de capacitatea umana de intelegere. Multora ne place sa credem ca focul iadului nu exista in realitate, ci este doar o formula figurativa. Da, este la figurat, dar asta pentru ca o expresie mai potrivita care sa descrie cat mai apropiat de intelegerea noastra chinurile iadului nu exista. Asa cum “locul de verdeata” unde se odinesc dreptii nu este decat o expersie care sa denote pacea si linistea, focul iadului nu sugereaza altceva decat arderea interna a constiintei noastre care este una reala. Si daca multi oameni pot avea reactii fiziologice cauzate de unele dureri si dezechilibre psihice, cat de deplasata poate fi formula “focul iadului” de a descrie starea de remuscare infinita pe care cei care refuza iubirea lui Dumnezeu o vor experimenta?

Ca realitate supra-fireasca (dincolo de lumea noastra), chinurile iadului ca si vesnicia sunt greu de inteles cu mintea. Matematicienii au bagat infinitul intr-un 8 intors si se joaca cu el toata ziua. Cosmologii de asemenea opereaza cu concepte apropiate de ceea ce ne invata crestinismul, in sensul de existenta unei lumi “dincolo”. Ei le numesc insa singularitati si sunt acele “obiecte” sau “entitati” in care legile fuzice nu se mai aplica, sau se aplica doar la granita cu universul nostru sau sunt dominate de alte legi pe care nu le cunoastem deocamdata.

Sa ne intoarcem insa la iadul razboiului din fosta Yugoslavie, caci acesta este subiectul acestui articol si mai concret, experienta unui supravietuitor dintr-un oras din Bosnia intre anii 1992-1995, relatata intr-un articol care in engleza suna asa: “One Year In Hell…Surviving a Full SHTF Collapse in Bosnia” pe care initial aveam de gand sa il traduc, insa ulterior m-am gandit ca mai bine pierd timpul comentandu-l putin, decat cu traducerea care probabil nu este necesara, iar daca este necesara, exista Google Translate.

Experienta relatata de supravietuitor m-a miscat putin, mai ales ca in aceasta perioada citesc Viata si aventurile unui cioban roman in Bulgaria in vremuri de razboi. 1908-1918, o carte atat de interesanta incat s-a epuizat deja prima editie. Istoria nu se repeta dar rimeaza. Singura constanta a istoriei umane atat universala, cat si personala este poate suferinta. Rareori lipseste si cand aceasta se intampla trebuie sa fim extrem de multumitori lui Dumnezeu pentru acele momente. De multe ori am spus si o repet: omul contemporan se plange de multe, se tanguie, este chiar nefericit daca ne uitam la statistici si sondaje. Mai ales romanii, au tendinta sa vada prea mult raul. Sau mai bine zis, au dificultatea in a-l ignora, caci pe meleaguri mioritice nu e usor sa nu vezi raul, ca niste meleaguri mere cotropite, ravasite si aruncate de istorie si de geografie in sus si in jos continuu. Si daca romanii sunt tanguitori, ortodocsii romani sunt de-a dreptul deprimati si deprimanti vazand pe dracul, pe 666 si pe antihrist peste tot si tot timpul. De la cardurile de sanatate, pana la vaccinuri sau sinoade talharesti exista o stare de tanguire si disperare cu privire la “vremurile apocaliptice” pe care le traim. Ca si cum toate acestea pe care le avem, nu ar mai fi existat inainte: peceti, pacate, hotii, furturi, nedreptati, desfranare, hula, etc.

Spun deci ca istoria nu se repeta si invataturile trase din articolul de mai sus nu pot fi neaparat un ghid sau un manual. Foarte probabil situatia de care ne vom lovi noi va fi cu totul alta, dar sigur multe asemanari vor exista, cel putin neprevazutul aparitiei acestei situatii, lucru invatat acum de acest supravietuitor: “Today, I know everything can collapse really fast”.

De la inceput mi-am pus intrebarea: dar oare cum au ajuns 6000 de oameni in situatia sa fie inconjurati de armata ostila si sa nu poata fugii? Istoria ne da insa multe exemple. In cazul de fata, desi este vorba de Bosnia, orasul cu pricina nu este Sarajevo, ci un orasel de 6000 de locuitori de asemenea inconjurat de armata si care nemaiprimind niciun fel de resursa din afara, decat periodic cateva parasute cu mancare de la americani (total insuficiente ca americani aveau probabil austeritate) a ajuns sa fie un adevarat Mad Max. Situatia nu a fost insa unica, mai multe localitati avand aceeasi soarta. Ce putem insa spune de asediul de peste 2 ani al Saint Petersburg-ului?

In timp de razboi am putea fugi, ar spune unii. Sunt sigur ca adanc acolo in mintea fiecaruia scaparea in fata unei situatii dezastruoase este fuga din timp in alte locuri. Cati evrei nu au asteptat insa in vremea nazistilor pana cand nu s-a mai putut fugi? Romanii nu se dau inapoi de la fuga, drept dovada milioanele deja fugite in Europa. Da, poate exista cativa care nici nu concep fuga desi daca ar veni rusii peste noi si ar vedea la televizor sau ar auzi zvonuri de cum violeaza soldatii rusi femeile in orasele ocupate, nu stiu cat de patrioti ar mai fi. De altfel, ciobanul roman din cartea amintita mai sus chiar asta a incercat sa faca: sa fuga de razboi. A fugit de razboi si razboiul l-a prins din urma peste tot. Cate drame nu au fost in Primul Razboi Mondial sau inainte, in razboaiele balcanice dar nu numai, cu dezertori care erau fie facuti prizonieri de inamici, ulterior teritoriile respective fiind ocupate de armata tarii mama erau condamnati sau fortati sa isi dovedeasca datoria fata de tara facand stagiul militar.

Insa razboiul inainte de Primul Razboi Mondial era floare la ureche as zice eu fata de ce razboaie vom avea noi parte. Nu vreau sa subestimez suferinta inaintasilor nostri, dar cand ma gandesc la ce poate insemna un nuclear fallout si o ploaie de rachete balistice cu niscavai nucleare presarate pe ici pe colo, nu cred ca exagerez cu prea mult.

Intorcandu-ne la articol, o prima problema pe care o vad eu cu privire la asimilarea experientei si sfaturilor acestui supravietuitor sunt legate de un mic mare amanunt: moralitatea. Din articol nu prea reiese ce religie are supravietuitorul, dar nu e greu de presupus ca era musulman, din ce stiu eu sarbii au sechestrat teritorii de musulmani si desi foarte posibil sa fii fost situatii similare si viceversa, cert este ca supravietuitorul nu reiese a fi fost un om prea credincios, de vreme ce face mentiunea ca cu o conserva puteai avea o femeie si indirect recunoaste ca a omorat si el oameni: “Erau multi oameni normal, ca tine si ca mine, tati si bunici care ucideau si jefuiau. Nu existau oameni buni sau oameni rai.”

Este evident ca intr-o situatie de asa natura, neavand pregatirea spirituala si exercitiul unei vieti virtuoase, majoritatea oamenilor vor fi capabili de orice. Exista un proverb spaniol care zice: “Civilizatia este la 2 mese si 24 de ore distanta de barbarism”. Nici nu vreau sa incep sa elaborez toate dilemele pe care le-ar avea un crestin intr-o asemenea situatie. Daca apararea familiei este o datorie, in cazul de fata de exemplu, se naste imediat intrebarea: iti aperi doar familia tau sau si pe a vecinului? Daca e sa fii crestin bun, nu doar pe a vecinului ci si pe a intregului sat trebuie sa o aperi. Dar daca resursele sunt limitate si oamenii sunt deja animale, unde se opreste datoria ta?

Apoi, se intelege ca intr-o asemenea situatie, este probabil imposibil sa fii cinstit in toate situatiile si circumstantele te vor indemna sa mai ocolesti unele porunci, pe ici pe colo. Dar nu doar in asemenea situatii extreme ci chiar in societatea actuala compromisul si abaterea de la cinstea ceruta unui crestin, este vazuta ca un dat si ca o realitate care nu poate fi schimbata, fiind chiar mai degraba recomandat sa “fii in rand cu lumea” decat sa faci tu pe sfantul si sa incerci sa schimbi lumea. Ma refer aici de exemplu la micile (credem noi) compromisuri pe care suntem toti obligati sa le facem din cand in cand, cum ar fi o spaga la un doctor, o atentie la o vecina care ne-a pus o vorba buna pe la vreo autoritate sau de vreo minciuna prin omisiune la interviul de angajare, sau chiar prin mersul la cumparaturi duminica de exemplu, un pacat de care majoritatea crestinilor nici nu realizeaza ca-l fac. Daca in vremurile de pace si bunastare (raportat la trecut) facem compromisuri, cu atat mai multe situatii si probleme se pot ivi in cazul in care TSHTF.

Ajuns la acest punct as face o mica paranteza: in ce masura are sens si este o preocupare corecta sa ne punem aceste probleme? Desi sunt cu totul de acord ca ignoranta este o binecuvantare si ca nu ar strica sa ne folosim resursele mai degraba pentru a gasi o solutie la cum sa scapam o data pentru totdeauna de dracul rosu care s-a lipit de noi ca ciuma si nu ne lasa, parerea mea este ca tocmai aceasta ciuma (dar nu doar din cauza ei) este un motiv intemeiat sa ne preocupam serios. As mai putea aduce nenumarate argumente, poate chiar spirala disolutiei in care a intrat Turcia  unde in maxim 2-3 luni vom avea o infaltie galopanta care probabil va produce miscari sociale puternice, insa pe cat de posibila este varianta unui viitor optimist, pe atat de posibila (si chiar mult mai posibila) este cea a trecerii vremurilor bune de care am avut parte dupa anii 90 si iata care ar fi doar o lista de factori declansatori ai unei situatii SHTF:

  • disolutia UE si haosul care s-ar propaga in Europa de Est
  • un razboi cu Rusia sau trecerea Romaniei in zona de razboi proxy ocupata acum de Ucraina
  • ruperea Romaniei de UE si intrarea intr-un haos social profund, similar Greciei careia desi i s-au taiat ba o mana, ba un picior, a avut totusi parte de ingrijiri medicale minime. Noi insa, neavand “card de sanatate” (adica nefiind parte a Zonei Euro), vom putea fi rejectati de “serviciile de urgenta” ale UE si mai ales in cazul unei posibile dictaturi comuniste, nu va dura mult pana cand trocul va deveni ocupatia noastra de zi cu zi
  • o criza financiara mondiala mult mai dura ca in anii 2008 cauzata de implozia sistemului financiar actual

Dincolo de aspectele morale si dificultatea analizarii unui scenariu posibil, cu privire la aspectele tactice, articolul ne este foarte de folos zic eu. As atrage atentia mai ales cu privire la importanta abilitatilor si a cunostintelor: “I was a paramedic. In these conditions, my knowledge was my wealth. Be curious and skilled. In these conditions, the ability to fix things is more valuable than gold.”

De asemenea, o alta regula de baza a pregatirii este coeziunea umana: o familie numeroase, prieteni de nadejde care iti sunt aproape, micile comunitati. Multa vreme am considerat ca in caz de SHTF satul romanesc este destul de auto-suficient, cel putin in ideea ca supravietuieste in prezent cu o prezenta minima a politiei care oricum rareori rezolva vreun caz. Legea nescrisa si traiul in pace este o consecinta a vietii la sat nu atat a societatii. Mai nou insa cred invers: frica de mana puternica a legii care te poate ajunge si in cel mai departat cotlon, este totusi suficienta pentru a garanta o minima ordine si in niciun caz moralitatea si calitatea oamenilor sunt motivele pentru care satele noastre nu sunt deja o jungla in care oamenii sa se fure pe capete sau sa se bata intre ei ca gastile de tigani cand apar conflicte majore.

“Strength was in numbers. A man living alone getting killed and robbed would be just a matter of time, even if he was armed.” – iata concluzia clara a supravietuitorului bosniac. De altfel, importanta numarului este subliniata la tot pasul in articol, chiar pusa in balanta cu necesarul mai mare de alimente sau cu alte probleme pe care le are un grup de oameni care traiesc impreuna, cum securitatea este principala conditie a supravietuirii, faptul ca ei erau multi si ca puteau organiza o aparare le-a permis sa supravietuiasca.

Articolul este plin de sfaturi interesante cu privire la stocuri si de asemenea cu amanunte care pe mine m-au socat de-a dreptul si ne arata cat de mare este diferenta intre o pregatire rationala si realitate. De exemplu, cu privire la lemne, autorul aminteste ca ajunsesera sa puna pe foc usi, geamuri si parchet de la casele parasite sau in care proprietarii murisera deja. Asta in conditile in care oraselul era inconjurat de pomi si avea parcuri, oamenii aveau gradinii etc. (Un orasel de 6000 oameni inseamna cam 2 comune medii de la noi). Ei bine, cum totul a durat vreo 3 ani si cum oamenii foloseau focul atat pentru incalzit (iarna) cat si pentru fiert apa de baut (foloseau apa de ploaie) sau pentru gatit, lemnul s-a epuizat rapid, de aceea au ajuns in situatia sa arda usi si ferestre.

Un alt comentariu pe care doresc sa il fac este cu privire la vicii. Vai de fumatori si de cei dependenti de droguri in caz de SHTF! Supravietuitorul nostru, s-a nimerit sa aiba o butelie de gaz pe care nu a consumat-o la gatit ci a folosit-o la umplut brichete, primind o cutie de conserva pentru o bricheta si uneori chiar si un pistol.

Desi ne-am astepta ca mancarea sa fie pe primul loc, supravietuitorul are cu totul alt sfat: daca nu dorim sa traim din furt (caz in care armele si munitia ne sunt de-ajuns ca stocuri), este mai important decat mancarea sa avem stocuri de materiale pentru igiena cum ar fi dezinfectante, saci de gunoi, sapun etc. Pentru mancare poti impusca un porumbel sau mai gasesti o leguma, dar nu poti impusca un dezinfectant care poate fi vital in caz ca te-ai taiat putin mai serios.

Ce mi s-a mai parut interesant este ca consumul de alcool a crescut de 10 ori (zice el) fata de timp de pace. De unde or fi avut sa bea atata alcool insa nu ne spune: “Alcohol consumption grew over 10 times as compared to peacetime. Perhaps today, it’s more useful to keep a stock of cigarettes, lighters and batteries. They take up less space.”

De departe, cel mai amuzant amanunt este cel cu privire la casele “sigure” si super-ranforsate, care au fost primele atacate: “Maybe this would seem strange, but the most protected houses were looted and destroyed first. In my area of the city, there were beautiful houses with walls, dogs, alarms and barred windows. People attacked them first. Some held out; others didn’t. It all depended how many hands and guns they had inside.”

Comentariile par intr-adevar fanteziste si multora li se vor parea cu totul deplasate si departate de noi. Cu toate acestea, daca ne amintim, Yugoslavia dupa caderea comunismului statea mult mai bine ca Romania, singura problema fiind lipsa unui liant care sa ii tina uniti, ceea ce ar fi schimbat cu totul istoria Europei de Est (in bine, zic eu). Imaginati-va o Yugoslavie ca Slovenia de astazi. Ar fi fost mai bine pentru toata lumea, si pentru noi, si pentru greci si pentru vest-europeni. Multi speculeaza ca nemtii au vrut sa ii rupa pentru a nu fi prea puternici. Ma indoesc: daca asa a fost, de ce nu i-au rupt si pe polonezi? Balcanii au fost mereu nisipuri miscatoare si popoatele balcanice s-au batut intre ele tot timpul, rareori fiind unite si atunci cand aveau un dusman comun si acesta era indeajuns de slab incat sa le dea curajul sa se rascoale uniti impotriva lui. Poate chiar lipsa unitatii a fost cauza dominarii otomane pe aceste meleguri. Daca doar romanii atunci cand erau uniti si motivati de un conducator virtuos puteau face fata tavalugului, cu atat mai mult daca popoarele balcanice erau unite puteau sa se elibereze de jugul otoman mult mai devreme? Dar aici intram in speculatii istorice …

Cert este ca nici noi nu suntem deloc scutiti si situatia se poate agrava rapid peste noapte, de aceea trebuie sa fim pregatiti din toate punctele de vedere in orice moment. Deja e prea tarziu!

O nouă criză se coace în UE

In ciuda perceptiei de la noi cum ca criza politica din Germania se invarte in jurul acceptarii sau nu a politici lui Merkel cu privinta la imigratie, principalul motiv pentru care coalitia a esuat este de fapt cu privire la politica monetara dusa de BCE contestata din ce in ce mai mult de nemti, austrieci, olandezi si in general toti europenii care au inca in raport datorie/PIB rezonabil si care sunt nevoiti sa ii duca in spate pe ceilalti cum ar fi greci, spanioli, francezi, italieni, portughezi etc.

Sa nu ne imaginam BCE prin comparatie cu BNR ca un fel de feuda a unei singure persoane. Draghi nu are deloc puteri similare cu Isarescu, ci este doar presedintele “guvernului” care contine 6 membri executivi la care se adauga guvernatorii bancilor nationale a celor 19 tari din zona euro. Nu toti membrii au aceeasi viziune, ba chiar sunt pareri total opuse si la ultima sedinta la care s-a decis pastrarea neschimbata a dobanzii, au fost daca nu ma insel 5 voturi care s-au opus. Sistemul de pondere a voturilor este destul de complicat si nu detaliez aici, pe scurt Germania are greutate mare, mult mai mare decat Grecia, de exemplu, lucru destul de evident.

Lipsa omogenitatii si viziunii comune cu privire la politica monetara se reflecta evident si in alte capitole, de unde si problema cu guvernarea UE: cand fiecare trage intr-o parte, lucrurile nu au cum sa mearga bine. De aceea, ca si la formarea UE si ca si in toate etapele in care s-au facut schimbari importante, acestea s-au facut in mod “oportun” ca un raspuns la o criza. Prin haos la ordine, altfel spus.

Principalul pas inainte care “trebuie” facut in UE este emiterea de obligatiuni care desi pare ca ar pune caruta inaintea calului, ar rezolva unificarea politicii fiscale deoarece o data emise eurobonduri, se va stabili si un algoritm sau un criteriu de acordare care va avea cu siguranta cateva “asteriscuri” care vor submina de facto independenta politica fiscala care inca mai exista la nivelul tarilor in ghiveciul europenist.

Paradoxal, desi ar fi cea mai castigata, pana in prezent Germania a fost principala oponenta a emiterii euroobligatiunilor, tocmai pentru ca germanii inca mai spera ca nu vor munci pentru greci si inca nu accepta ca deja muncesc si au muncit pentru greci. E o poveste lunga, dar pe scurt cam asta inseamna. Pentru a sparge pentru totdeauna rezistenta germana (evident minoritara) la euroobligatiuni, este asadar nevoie de o noua criza care sa nu mai dea alternativa. Doar pusi in fata riscului ca intreg esafodajul UE sa se sparga si ca Germania sa intre in recesiune, vor accepta nemtii schimbarea.

Se intelege ca nemtii nu sunt ultimii fraieri in UE si deocamdata au reusit cumva sa propteasca sistemul bancar astfel incat acesta sa nu se prabuseasca fara ajutorul euro-obligatiunilor. Nici aici nu vom intra in detalii, unul dintre mecanisme au fost fondurile speciale de salvare a bancilor al caror rezultat s-a vazut: randamentele bondurilor diverselor tari sunt relativ uniforme ceea ce denota increderea investitorilor si putine tari au avut probleme de finantare.

Poate ca nu m-am facut clar in explicatii si fac aici o pauza. Se intelege ca viziunile unioniste nu sunt deloc unitare. Unora le convine uniunea in forma actuala, unii vor uniune totala politica si fiscala acum, unii o vor si ei dar considera ca inca nu e momentul, ca inca mai exista rezistenta pe alocuri, de aceea trebuie gasita o cale pentru a face pasi inainte fara riscuri. Sunt bineinteles si motivatii financiare si de alta natura in ghiveciul de viziuni asupra UE a “factorilor decidenti”, de unde si ceata si obscuritatea cu care uniunea merge inainte si exista schimbari sau tentative de schimbari la tot pasul, ca sa nu mai spunem de disonantele stridente in comunicare intre diversele “portavoci” cum ar fi de exemplu Junker pe care cum altfel l-am putea numi decat un papagal daca nici macar pe colegii lui nu ii convinge si este luat in deradere cu privire la optimismul si lipsa lui de conexiune cu realitatea?

Si daca tot sunt la paranteze, poate nu ar strica sa mai reamintesc si de Brexit si de posibilul haos pe care acesta il poate produce. Sa presupunem un singur scenariu: negocierile esueaza si Marea Britanie nu doar ca nu mai plateste nimic dar baga si taxe vamale produselor din UE. Evident ca va suferi si Marea Britanie dar una e sa te ciocnesti cu un Rolce Royce si alta e sa te ciocnesti cu o Dacie. Haosul poate sa apara oricand de oriunde si in ciuda evidentelor conform carora ar fi de bun simt ca negocierile sa ajunga la un final, vedem ca liderii europeni de astazi sunt atat de obositi si atat de slabi incat nu pot sa ajunga la un consens nici macar in propriul partid, ca sa nu mai zicem in propriul guvern, ca sa nu mai zicem in propria tara, prin urmare ce sa ne mai asteptam la nivel european? Si ma refer aici doar la Merkel: si Macron are probleme, de spanioli nu mai zic, iar Italienii sunt cu morvocul in cullo incercand sa peteceasca cu lut crapaturile din barajul crapat si care sta sa cada peste ei – bancile falimentate care supravietuiesc pe linia de plutire cu greu, chiar cu ajutorul fondului special european de oferire lichiditate bancilor.

Si daca lipsa de directie si de claritate a UE si daca haosul din Germania sau starea precara a economiilor din sud inca aflate la cote de somaj alarmante nu ar fi de-ajuns, mai trebuie sa amintim si de balaurul inflatiei care pana acum a fost tinut in frau si care se pare ca incepe sa scoata capul in ciuda informatiilor oficiale. Fed-ul cel putin a recunoscut ca nu stie cum functioneaza inflatia si ca modelele lor pot da erori. Cum, BCE-ul cu siguranta foloseste aceleasi modele sau modele similare de predictie a inflatiei pe baza vitezei de rotatie a imprimantei de bani, cum putem fii siguri ca inflatia nu va sari pana la punctul in care BCE va fi nevoita sa apeleze la noi masuri ca sa contracareze cresterea prea accentuata a inflatiei, si aceste noi masuri sa aiba ca target chiar emiterea eurobondurilor?

In Ianuarie, atat BCE-ul cat si Fed-ul o sa mai taie din lichiditate, punand presiune si mai mare pe dobanzi, inflatie si mai ales pe creditare. Desi Darghi a tot avertizat ca va folosi “tot ce poate” pentru a salva Euro, este posibil ca pentru a putea convinge pe toti ca sa foloseasca “tot ce poate” sa fie nevoie sa ne treaca printr-o criza atat de puternica incat sa disipeze toate temerile nemtilor cu privire la euro-obligatiuni.

Frecusurile din interiorul BCE cu privire la viitor sunt din ce in ce mai dure. S-a ajuns la un punct de tensiune care cu greu reiese in public si inteleasa de putini: datoria BCE-ului creste deja necontrolat si exista riscul ca in cazul revenirii inflatiei, BCE sa fie nevoita la noi masuri si mai drastice de “interventionism” care evident poate afecta ireversibil posibilitatea Germaniei de rupere si de formare a unei mini-UE. Nu stiu daca am amintit, dar armata germana se pare ca evalueaza deja scenarii de rupere a UE. Germania are excedent bugetar si strange bani albi pentru zile negre, fiind de departe cea mai pregatita tara sa reziste singura in cazul ruperii UE si chiar sa prospere. In cazul intrarii in functiune a eurobondurilor, rezerva actuala a Germaniei va fi legata ireversibil de datoria europeana si de aceea pentru nemti emiterea de obligatiuni a fost un risc prea mare pentru a fi acceptat.

Se intelege ca atunci cand America stranuta, Europa tuseste si cand Europa tuseste Romania face pneumonie. Sa speram ca nu vom face ceva mai rau si doar pneumonie. Faptul ca Isarescu s-a trezit si el si a lasat cursul ca sa mai regleze dezechilibrul din balanta comertului este imbucurator, in sensul ca poate invata si Isarescu ca moneda nationala trebuie folosita ca de aia e nationala. Sa speram de asemenea, ca si dobanzile vor fi lasate sa creasca atunci cand presiunea nu e prea mare incat BNR doar sa reactioneze neavand alternative si sa permita reglarea din timp a dezechilibrelor pentru a putea primi socul venit dinspre UE cat mai bine si fara a face infarct in urma trecerii bruste de la dusul cu apa calduta la dusul cu apa rece.

Am putea spune ca totusi economia europeana se misca bine, PIB-ul creste, rata somajului scade, indicii bursier ating noi maxime. Daca toate merg bine insa, de ce ezita BCE sa mareasca dobanda si nici macar nu da semnale cu o face Fed-ul ca urmeaza sa o mareasca? Fara interventia BCE, sistemul financiar european ar intra in implozie ca de altfel si cea mai mare parte a guvernelor care nu ar fi capabile sa suporte datoria suverana si ar intra in default sau ar incepe sa taie masiv din cheltuieli. Si in final inca o intrebare: daca totul merge bine si sunt perspective optimiste, de ce doreste BCE-ul sa renunte la garantarea depozitelor bancare de pana la 100.000 Euro? Daca nu se pregateste pentru un nou cutremur in sistemul financiar, care sa fie justificarea acestei tentative?

Mituri urbane despre offshore-uri și optimizări fiscale

Deși gloatele au întotdeauna dreptate și la 100 de ani de la Revoluția din Octombrie – cea mai neagră zi din istoria omenirii după Vinerea Neagră – în România noastră democratică și europeană, la câteva decenii de la Revoluția din 1989, capitalismul, piața liberă dar în general libertatea de gândire și adevărul sunt din nou ținta fiarei roșii renăscută din cenușă, trebuie să clarificăm câteva erori cu privire la offshore-uri mai ales că aceste neadevăruri sunt răspândite nu doar în outlet-urile media ale neo-comuniștilor, ci chiar în ziare mai puțin roșii cum ar fi Ziarul Financiar (culmea!) unde cel puțin dl. Sorim Pâslaru are mari lacune la înțelegerea sănătoase a ce înseamnă piața liberă și mai ales a motivației producției de bunuri și servicii.

1. Offshore-ul este gri (dacă nu chiar negru)

Total fals: offshore-ul este atât de legal și alb pe cât este schimbul economic și comerțul internațional. A avea o companie offshore nu este ilegal, nu este imoral și nu înseamnă că ai activități suspecte.

2. Cine face offshore încearcă să ocolească legea

Fals. Offshore-urile ajută la optimizarea taxelor și nimic mai mult. Din contră, ocolirea legii se poate face mult mai ușor prin asumarea unor riscuri locale decât a-ți pune toți banii și toata afacerea în mâna unor necunoscuți la mii de kilometrii depărtare. Poate cel mai clar exemplu este patroana firmei Siveco care făcea afaceri negre cu țigani și care în cele din urmă a arătat ca banul poate cumpăra orice în țara asta, inclusiv libertatea. Cel mai simplu mod de a face evaziune cu riscuri minime este colaborarea cu “corporațiile” din Strehaia care sunt de facto un offshore pentru mafioții români. În schimb, un offshore în cea mai simplă jurisdicție, cum ar fi Seychelles, de exemplu, este totuși supus unor minime reguli și în cazuri în care există mandat juridic, compania respectivă poate fi investigată și patronii ei pedepsiți. Iată doar un caz. O companie din Strehaia însă nu va fi în veci judecată sau pedepsită în România iar “colaboratorii” ei, nici atât.

Nu mai vorbim de offshore-uri din Cipru sau Olanda (dacă le putem numi offshore), membre UE și supuse legilor UE. E mult mai ușor să faci chestii gri sau negre pe o companie din Strehaia decât pe una din Cipru.

3. Offshore-urile produc pierderi la impozite

Poate cel mai greșit mit dintre toate deoarece privește matematic o situație mult mai complexă, care trebuie mai degrabă privită psihologic. Mai exact, profiturile scoase pe offshore-uri, foarte probabil nu ar fi aceleași dacă ar trebui să treacă prin secera impozitelor deoarece oamenii de afaceri nu ar mai avea aceeași motivație și aspirațiile lor ar fi mult mai limitate. Banul mișcă lumea, dar mișcă și mintea și activitatea umană, ori dacă banul este mai puțin și rezultatele vor fi pe măsură. Prin urmare, dacă banii care fug în offshore ar fi impozitați, aceștia ar disparea și poate chiar ar cauza exodul celor care îi fac și alte daune “colaterale” ale acestei situații.

De ce fabricăm noi în România Dacia și nu Tesla ca în SUA? Tocmai pentru că există undeva acolo sus, o mare secure care seceră pe toți care scot capul peste un anumit nivel tolerat încă aici și companiile sau persoanele care pot face lucruri mari, cum ar fi de exemplu Dumitru Popescu de la Arca Space Corporation, dar și alte mii de doctori, it-iști și specialiști în orice domeniu, trebuie să fugă pe alte meleaguri pentru a nu fi retezați.

Dacă de exemplu Arca Space Corporation ar fi rămas în România și ar fi angajat 2000 de cercetători (să zicem), de la 1 Ianuarie ar fi avut peste noapte de plătit mai mult cu 25% pentru salarii cu acei cercetători. În SUA în schimb, cu siguranța Arca are deduceri și facilități de la stat deși Dumitru al nostru nu e chiar Elon Musk care construiește Tesla și SpaceX pe banii guvernului în mare parte și ce e mai important, deși au și ei un președinte turbat (așa cum avem noi un guvern turbat), măcar la ei lucrurile sunt cu mult mai așezate și corporațiile care folosesc offshore-uri pentru optimizarea costurilor nu sunt ostracizate și amenințate cu impozitarea.

Similar cu “pierderile” cauzate de companiile din offshore, nu sunt de acord cu formulele de genul “se pierd x bani în economia neagră”. Nu se pierd deloc acei bani, deoarece dacă toți ar juca după reguli, acea economie probabil nu ar mai exista deloc, deoarece nu ar mai exista motivația profitului și fără profit, s-a văzut în comunism că societatea umană nu poate supraviețui oricâta tehnologie, oricâtă ordine și oricâta reglementare ar exista. Cu toate pârghiile de control ale sistemului socialist, singurul rezultat al acestuia nu a fost egalitatea între oameni ci distrugerea demnității umane, în fapt.

În ciuda discrepanțelor și diferențelor între cei 1% din capitalism și restul oamenilor, este indiscutabil mult mai bine pentru nemți, americani, britanici sau chiar mexicani, decât pentru koreenii din nord, chinezi, vietnamezi sau chiar ruși care vedem că au fost distruși într-o atât de mare măsura de ciuma roșie încât nu mai pot să-și revină nici după atâtea decenii.

4. Statul poate combate optimizările fiscale

Singurul mod prin care statul poate combate exodul capitalului în legislații cu impozitare mai laxă este să scadă impozitele. Orice altă tentativă este inutilă și sortită eșecului. Megacorporațiile au deja experiența nomadismului (a se vedea exodul manufacturierilor din SUA spre China) și chiar și companiile care se bazează pe un întreg ecosistem local cum ar fi producătorii auto, pot oricând să se adapteze la dificultățile economice, mai ales în ultimul timp când merge-urile și parteneriatele au format entități hybride extrem de complicate și evoluate care cu greu pot fi analizate și înțelese pe deplin. De exemplu, o companie auto, colaborează cu competitorii pe anumite segmente, folosesc în comun motoare, una are acțiuni la alta, una face cercetare împreuna cu alta pentru anumite tehnologii etc.

Dar nu doar în domeniul auto. Ecranul iPhone-ului este fabricat de Samsung. Cu asemenea îmbârligări, cum pari tu prim-ministru de o țară periferică minusculă aflată la capătul tabelului în orice clasament să acuzi sau să ameninți multi-naționalele și marile corporații că nu plătesc impozite și că externalizează profiturile. TU, Tudose, ești cantitate atât de neglijabilă încât eu sunt sigur că în schemele pe care funcționează marile companii, activitatea din România nici măcar nu are o persoană anume delegată ca să ia decizia, ci totul este relativ automatizat în stabilirea targeturilor. Există un target de profit și există un soft care reglează prețurile (la hypermarket-uri de exemplu) astfel încât acel target de profit să fie realizat, luând în calcul toate costurile. Dar nu doar România, ci probabil toată zona. Fie pe zonă, fie pe istoric, targeturile determină totul. Altceva nici nu îi interesează. Când targetul nu mai este atins, poate abia atunci cineva se alerteaza și filiala din România este analizată și este luat în calcul vânzarea.

Mare parte din companii lucrează cu softuri care au incluse în ele nu doar toate cifrele, toate intrările și ieșirile, proiecții și rapoarte, analiza competiției, urmărirea indicatorilor de performanță etc. Deși nu am informații specifice, sunt sigur că ținta de profit (atât minim cât și maxim) este una reglată și multe acțiuni (prețuri, bugete de salarii, prime, investiții) sunt determinate automat și pe principiul apelor comunicante, o scădere sau o creștere într-o parte, determină reglarea nivelului în cealaltă parte.

5. Oamenii de afaceri care folosesc offshore-uri au ceva de ascuns

Obscurul și necunoscutul provoaca tot timpul senzație, de aceea mulți au în cap că dacă politicienii noștri folosesc offshore-uri ca să tragă tunuri și să nu fie prinși, toți oamenii de afaceri care folosesc offshore-uri, trebuie să aibă ceva de ascuns (ilegalități, bani negri, contracte cu statul etc). Nimic mai fals. Oricine ar folosi un mecanism aflat la îndemană dacă i-ar aduce un avantaj. Să presupunem că exista două bancomate: unul care ia comision la retragere 5% și unul care ia 0.01 lei. Pe care l-am folosi? Pe cel care ne ia 0.01 lei, indiferent de suma retrasă. La fel este și cu offshore-urile.

O companie cu profit de 1 mil lei, trebuie sa plătească impozit pe profit de 16%, adică 160.000 lei. Aceeași companie, dacă ar fi înregistrată în Seychelle, trebuie să plătească doar 1500$/an, indiferent de cât profit face. Prin urmare, este lesne de înțeles că orice om de afaceri care are profit, este nu doar tentat ci forțat să folosească offshore-uri. 99% dintre tovarășii de partid care au afaceri (și cam 90% dintre membri au afaceri, mai mari sau mai mici) și care ajung la o cifră relevantă care să justifice costurile și riscurile, își fac offshore-uri.

De altfel, tovarașii au pus chiar la cale și o lege – votată deja, dar relativ ignorată din cauza haosului cu revoluția – prin care să înființeze offshore-uri în România, ca să nu se mai deplaseze până în Cipru aiurea și ca să poată să ajute mai bine muncitorul român, votantul PSD. Dar despre asta poate într-un articol viitor.

PS: deși punctele 2 și 4 sunt cam același lucru, la 2 ma refer mai ales la impozitare, pe când la 4 am dorit să abordez perspectiva legală (chestiuni de corupție)

Începe războiul BNR-Guvern. Isărescu a dat liber la curs

Deși televiziunile titreaza miercurea neagră, știrea zilei este de fapt ca Isărescu a dat liber la curs. Iată printre rânduri adevărata bombă din care de fapt, cine are urechi de auzit înțelege că eșafodul BNR-ului începe să se clatine:

Leul s-a depreciat puternic din cauza ”revoluției fiscale”. Avertismentul lui Mugur Isărescu

Înainte de a zice ceva care ar putea crește tensiunea celor care au credite, mai ales în euro, țin să menționez: stați liniștiți, creșterea euro are și efecte pozitive (chiar dacă nu pentru plătitorii de rate).

Printre aceste efecte pozitive ar fi creșterea exporturilor și a competitivității produselor și serviciilor românești. Vestea bună pentru cei care au rate în euro este că mai au ceva timp înainte ca leul să pice cu adevărat în fața euro-ului: taifunul abia urmează chiar dacă legea a fost dată astăzi.

Dincolo de zgomot, principalii loviți din această lege sunt companiile IT. Principalele companii IT din România și responsabile cu creșterea spectaculoasă a PIB-ului din acest an sunt IT. Mari companii aveau deja proiecte de investiții și planuri să se extindă în ro. Cel puțin germanii sunt în stand-by, în urma declarației reprezentantului camerei de comerț româno-germană.

Cu privire la curs, momentul de astăzi, fiind unul de tensiune, este firesc să crească. De asemenea, noiembrie-decembrie este oricum lună de creștere fiind black-friday și Crăciunul. O calmare a cursului va fi posibilă doar cu intervenția puternică a BNR-ului.

Ori, întorcându-ne la declarația de astăzi a lui Isărescu, ce aflăm?

Ciprian Dascălu, economist şef al ING Bank România, a declarat pentru Agerpres, că piaţa a reacţionat după comentariile băncii centrale care a spus că va permite o volatilitate mai mare pe curs şi una mai redusă de ratele de dobândă.

De asemenea, Horia Braun, economistul-șef al BCR, pune evoluția cursului pe seama mesajului transmis de guvernatorul Isărescu în conferința de presă de marți. (sursa: Știrile PROTV)

Am ascultat și eu parțial discursul lui Isărescu, unul foarte clar și simplu, de data aceasta. Iată ce am înțeles eu:

  • BNR are 3 direcții de acțiune: rezerva, cursul și dobânda;
  • ceva trebuie să facă poc;
  • rezerva a cam scăzut (nu mai e excesivă), ROBORUL îl lasă maxim 2.75% (cf declarației din octombrie când a început ROBORUL să explodeze)
  • presiunea va ieși prin curs

Iată și discursul oficial:

„Mai multă flexibilitate a cursului bineînţeles că trebuie să fie. Cineva trebuie să se mişte mai mult. Sunt trei variabile pe care nu ai cum să le ţii pe toate: rezervele, cursul şi dobânzile. Noi am făcut o combinaţie: nici la rezerve nu am ţinut prea mult, dar am fost spre limita superioară, cu do­bân­zile am ajuns în acest punct şi cre­dem că rata de politică monetară tre­buie să aibă mult mai multă semnificaţie. Este mai bine pentru economia ro­mânească de astăzi, cu un grad de euroizare mai scăzut“,

Răspunsul este clar și Isărescu face bine să îl expliciteze. De asemenea, Isărescu face bine să țină dobânzile cât poate pentru că dobânzile sunt ultimele care pot salva situația când criza o să lovească din plin peste noapte.

Evident că nici cursul nu va fi lăsat chiar de tot din frâu. Isărescu va trage ceva țepe la băncile care ar încerca să profite de situație și să speculeze (prea mult). Rezerva aia, e posibil să nu fie chiar atât de … ne-excesivă cum zice Isărescu ci să fie îndeajuns de mare încât să fie o adevărată bazooka.

În plus, dobânzi mari ar însemna încă un duș rece atât pentru companii și persoane cât mai ales pentru stat și administrația publica care sunt în mare parte creditate de băncile românești la un curs dependent de ROBOR.

Marea dilemă e va reuși Isărescu să continue numărul de magie. Că magie a fost și până acum că a reușit să țină cursul și dobânda și rezerva.

În final, doar aș dori să subliniez că nu e chiar cum zice Isărescu că cineva trebuie să se mişte chiar dacă a completat mai mult. Cele trei se mișcă în tandem, oricât de magician s-ar crede Isărescu: rezerva scade, cursul crește, dobânzile cresc pentru că ce le împinge, le împinge pe toate, chiar dacă efectele nu se văd chiar instant. Tocmai asta speră să facă Isărescu, să nu facă toate poc o data, pentru a prelungi pe o perioadă cât mai lungă impactul, în speranța unei depresurizări. Iluzii ….

Revoluția fiscală explicată pentru cei nedumeriți

Multi spun ca justificarea acestui haos cu transferul impozitului de la angajator la angajat are rolul ca sa permita marirea cu 25% a salariului brut si astfel sa realizeze unul dintre promisiunile PSD-ului cu care a castigat alegerile. Eu cred ca daca doreau doar atata, puteau sa mareasca doar la bugetari cu 25%, pe langa celelalte mariri actuale. Oricum, la multi bugetari maririle sunt mult peste 25%. Eu cred ca explicatia alba-negrei este alta si o voi detalia mai jos.

Ca rasplata pentru ca au adus voturi, PSD a dat voie primarilor de la sate (si orase, desi sunt putine) sa-si mareasca salariile dincolo de capacitatea de plata a localitatilor pe care le administreaza. Banii urmau sa vina de la guvern prin compensari si marirea salariilor nu era conditionata nici macar de cativa indicatori minim de performanta ai activitatii respectivei primarii cum ar fi:

  • cresterea sau scaderea numarului populatiei; este clar ca intr-o localitate in care oamenii fug, o vina o poarta si administratia publica, prin urmare, un primar intr-o astfel de localitate nu ar trebui sa isi poata dubla salariul, deoarece el este o paguba pentru acea localitate pentru ca prin activitatea sa nu reusasca sa mentina macar numarul populatiei daca satisfactia ar fi oricum greu de ridicat;
  • cresterea sau scaderea cifrei de afaceri a companiilor din localitatea respectiva; localitatile primesc (cel putin inainte de “revolutie”) deja un procent destul de bunicel din impozitele companiilor; acum li se ia macaroana prin trecerea impozitelor catre salariati
  • cresterea sau scaderea numarului de constructii in localitatea respectiva; sunt localitati unde astepti cu lunile sau cu anii ca sa ti se emita o amarata de autorizatie; sunt localitati (mai ales in rural) unde daca te pui bine cu cei de la primarie scapi de necesitatea de a avea autorizatie si poti construi fara hartii ca fraierii care respecta legea; este clar ca daca intr-o localitate nu creste numarul de constructii, de vina e poate si primaria deoarece pune piedici si nu da oamenilor ce hartii le trebuie; cunosc personal un caz la o primarie de comuna unde un locuitor nu a putut obtine mai mult de un an un aviz deoarece primaria nu avea angajat pe nimeni pe postul plimbatorilor de hartii care pun stampila pe acel aviz, ca oricum mare activitate de verificatori nu fac ei, decat sa plimbe hartii, sa compelteze hartii si sa puna stampile: asta e toata munca in administratia publica;
  • realizarea vreunui proiect european (de exemplu); nu as avea nimic impotriva ca un primar care se zbate si asfalteaza un drum pe fonduri europene sa ia un salariu mai mare; insa daca intr-o comuna de 5000 de oameni (cum stiu eu una prin sudul Oltului) un primar nu e in stare sa faca nimic pentru acei oameni, ce drept sa aiba acel primar sa-si dubleze salariul doar pentru ca a adus voturi partidului?

Conditionarea maririi salariului de anumite performante este oricum in afara ethosului tovarasesc de rasplatire a camarazilor pe criterii de apartenenta la partid. Nu zic ca masura nu a suras si primarilor de alte culori, caci asa cum soarele bate si peste drepti si peste pacatosi, tot asa darnicia partidului s-a nimerit sa ii incante pe toti deocamdata, de la primari, bugetari plimbatori de harti sau antreprenori de culoare rosie implicati in proiecte public-private.

Dupa marirea salariului la bugetari (mai putin la profesori care sunt cei mai fraieri mai tot timpul), PSD a dat aceasta lege (sau ordonanta, nu mai stiu) ca primarii sa poata sa-si mareasca din pix salariul. Problema e ca fondul de compensari oferit de guvern este prea limitat si nu poate acoperii toate salariile in miile de comune care nu scot din impozitele locale nici cat sa-si plateasca salariile daramite sa mai faca scoli sau sa faca alte investitii. Prin urmare, iata ca s-a gasit o modalitate de a “rezolva” problema.

Printr-o alba-neagra cu mutarea impozitului de la angajator la angajat, se ia bani de la primariile altor partide si se dau la primariile partidului unic. Intr-o prima etapa. In etapa urmatoare, acei primari de la alte partide se vor muta peste noapte la PSD daca vor sa mai aiba bani de salarii. Asta e tot, asta e explicatia de ce e nevoie de o revolutie fiscala.

1 2 3 4 69