Traducerea discursului lui Mugur Isarescu la 10 ani de la aderarea la UE

Pe 26 octombrie BNR a sarbatorit 10 ani de la aderarea la UE. Vom face o scurta trecere in revista a discursului lui Isarescu, care desi unul sterp, oficios si “diplomat” spune multe despre starea lucrurilor.

Pentru a nu fi acuzati de copyright, vom reda doar fragmentele care ne intereseaza, lasand linkul la sursa pentru cei care doresc sa parcurga tot discursul: 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană: De la coeziune la convergență

Evident ca dupa parerea noatra, aderarea la UE poate fi inclusa in lunga traditie a Romaniei moderne de adoptare aberanta a unor forme fara fond. Mare parte din aceasta coeziune a constat in cedarea partiala a suveranitatii catre UE si in adoptarea unui aparat birocratic de mituire legala a unei intregi categorii de plimbatori de harti care sunt platiti la salarii europene desi fac munca romaneasca. Bineinteles, cuiul lui Pepelea sunt fondurile europene, sursa de tunuri legale pentru cei mai priceputi in manipularea sistemului in interese cu totul straine de dezvoltarea economica sau realizarea mult-doritei coeziuni. De asemenea, coeziunea a mai insemnat si obligativitatea cresterii pretului utilitatilor si resurselor naturale la nivel european, unde principiul proportionalitatii (cu salariile in cazul acesta) nu s-a pastrat deloc. Privatizarile, deschiderea granitelor care in general a privat tara de forta de munca calificata si mai ales de creiere sunt de asemenea un efect criminal care nu mai poate fi reversat nici daca ar fi ca maine sa iesim din UE si sa inchidem granitele.

Multi se bucura ca tebmelii de tinerii si specialistii romani care fug in afara, argumetand ca acestia capata experienta si aduc bani inapoi. Bani inapoi aduc insa doar muncitorii si capsunarii din agricultura care merg sa imbogateasca fermierii olandezi si spanioli si pe care IQ-ul nu ii ajuta sa invete limba indeajuns pentru a se integra. Cei care se integreaza insa, nu mai aduc bani si sunt pierduti pentru vesnicie. Cu toata afinitatea catre tara natala si cu tot patriotismul lor, copiii lor vor vorbi nativ limbile natiilor unde au fugit si Romania nu va mai avea niciun avantaj de pe seama lor, poate doar cu exceptia banilor trimisi pentru parintii ramasi acasa, in cazul celor care nu i-au luat cu ei. Sa ne intoarcem insa la discursul lui Isarescu unde vom avea prilejul sa mai comentam acest subiect.

O imagine relevantă a acestei evoluţii pozitive este oferită de comparaţia PIB per capita, ȋn termenii puterii de cumpărare, față de media EU/15 țări, care au alcătuit Uniunea Europeană înainte de 2004. În anul 2000, în România, acest indicator se situa la 22,4 la sută din media EU15; în Bulgaria se situa la 24,3 la sută, în Polonia la 40,6 la sută; iar în Ungaria la 45,2 la sută. În 2016 PIB per capita, calculat ca procent din media aceluiaşi indicator, era de 44,5 la sută în Bulgaria, 54,5 la sută în România, 63,6 la sută în Ungaria și 64,1 la sută în Polonia.

Nu stim din aceste cifre daca nu cumva ultimele includ si tarile care au aderat intre timp, adica ne includ si pe noi. Singura veste buna este ca am depasit Bulgaria. Dar sa fim seriosi: oare chiar i-am depasit? Acesti indicatori macro – folositi de Isarescu – sunt putini relevanti, mai ales cand diferentele sunt de 5-10 procente. Asadar, bulgarii sunt inca sub noi, cu 44,5% PIB per Capita. In primul rand, relevant ar fi PIB per Capita PPP, adica raportat la puterea de cumparare. Insa daca analizam de exemplu venitul mediu familial, vedem cum o familie din Romania castiga cam la fel ca una din Bulgaria: 2404 lei  (~522 EUR) vs 1000 bgn (~511 EUR) [1]. Ori, preturile din Bulgaria sunt cu totul altele decat cele din Romania si nu doar la mancare, benzina sau bunuri de larg consum ci si la impozite, utilitati etc. Progresul insa exista daca privim pe 10 ani si daca privim la cifre seci. O buna contributie la acest progres l-a avut insa reducerea populatiei, atat din cauze de natalitate scazuta cat mai ales din cauza de exod. Prin urmare, ce conteaza ca ne creste PIB-ul daca ne scade numarul? Continuand trendul actual, matematic, pe meleaguri mioritice nu va mai exista picior de roman in cateva decenii. Nu este deloc exclus ca peste cateva decenii sa avem un PIB per capita superior Germaniei, din simplul motiv ca avand terenuri agricole care produc, acestea fiind cumparate si exploatate de straini, cu putin angajati, vom avea rezultate foarte bune realizate de marii fermieri care se vor imparti la o populatie din ce in ce mai scazuta. Altfel spus, simpla medie matematica a raportului intre cifrele de afaceri si numarul populatiei nu spune mare lucru, nivelul de trai fiind cu totul altul.

De altfel, ca o mica observatie, in intreg discursul Isarescu nu a amintit deloc de rana sangeranda provocata in resursa umana din Romania in aceasta perioada, ca urmare a integrarii in UE si a deschiderii granitelor. Isarescu – ca si altii – vorbesc de PIB, de dezvoltarea infrastructurii si de numarul de companii sau de capital, dar creierele si bratele care au fugit sunt total ignorate ca si cum aceasta pierdere nu ar avea nicio relevanta. Gresit! Nu doar ca scurgerea creierelor anuleaza orice speranta de crestere economica relevanta si de dezvoltare reala a tututor sectoarelor societatii, insa impreuna cu scurgerea fortei de munca calificate, dar si necalificate in ultimul timp, Romania pierde intr-un ritm drastic din capacitati, urmand sa ajunga pur si simplu o pepiniera de resurse umane si materiale ieftina, nu un competitor de la egal la egal macar cu vecinii din Europa de Est cum ar fi Ungaria sau Polonia.

Experiența relativ îndelungată pe care o am ȋn domeniul macroeconomic m-a convins de un adevăr esențial şi anume că pentru dezvoltarea durabilă a unei ţări cu economie de piață nu există substitut la politicile economice fundamental corecte. Iar acestea nu sunt prociclice, ci anticiclice.

Nu de putine ori, si in acest articol dar si in luarile de cuvant, Isarescu critica si da lectii la clasa politica. Ceea ce arata cat de ipocrit este. Isarescu a ocupat si el scaunul politic desi intr-un exercitiu de contorsiune aberanta si total nenaturala. Amintim celor care au uitat: Isarescu a acceptat sa ocupe postul de prim-ministru intr-o criza politica (nu mai retin detaliile), cu conditia ca sa poata sa se intoarca ulterior pe postul de guvernator al BNR. Evident ca gresala acestei situatii si faptul ca cerinta lui de patriarh al BNR-ului a fost acceptata cade in primul rand pe politicienii de atunci care i-au acceptat conditia, practic Isarescu putand sa faca muci tara printr-o guvernare proasta si ulterior, drept rasplata, sa se intoarca la BNR. Logic este ca daca intri intr-o hora sa joci, nu sa stai cu fundul in doua barci. Aroganta cu care Isarescu a tratat “chemarea tarii” in acele momente de criza ar fi trebuit sa ii scarbeasca nu doar pe proponenti ci si pe colegii de la BNR care nu trebuiau sa accepte aceste amestec intre cele doua institutii, un paradox tocmai al europenismului mult trambitat in care institutiile trebuie sa fie indepentente si fiecare sa aiba calea ei, fiind total nenaturala trecerea unui director de banca centrala in politica sau si mai putin vice-versa. Insa la noi, deoarece eram “mici si prosti”, europenii au inchis ochii si chiar au salutat ca un amic de-al lor din forurile “iluminate” prin care s-o invarti Isarescu, este chemat sa asigure carmarea tarii catre zona de influenta europeana prin aderarea la UE si la NATO, intr-o perioada importanta.

Asadar, Isarescu a avut sansa ca politician sa faca autostrazi, sa ia masuri anticiclice si sa faca tot ce ii invata acum pe politicieni. A avut sprijin, a avut popularitatea, putea oricand sa isi faca un partid sau sa intre intr-un partid si sa il carmeasca la putere ca sa poata sa puna in aplicare sfaturile lui luminate cu care ii mustruluieste acum pe politicieni. De ce nu a facut-o? De ipocrit! Pentru ca sa dai sfaturi este mult mai usor decat sa le pui in aplicare.

Ca să urcăm mai repede trebuie să mărim potențialul nostru de creștere. Asta înseamnă, ȋn mod concret, că potențialul factorilor de producție trebuie mărit.

Ce frumos vorbeste maestrul! Daca nu am stii insa cum stau lucrurile, aproape ca am cere sa i se faca icoana sau macar sa fie predata invatatura lui in scoli. Cum sa creasca oare potentialul factorilor de productie daca noi avem o moneda atat de puternica, deoarece lui Isarescu ii tremura chilotii de orice devalorizare a leului? Cum putem noi incuraja exportul si consumul de produse interne daca leul nu ar fi intarit artificial de eforturile constante ale BNR care are ca prima misiune mentinerea leului pe o linie cat mai convenabila corporatiilor internationale care vand masiv in Romania si concureaza cu producatorii locali. In schimb, evident ca finantarea si creditarea economiei romanesti este o misiune secundara, putin importanta pentru BNR, Isarescu dand vina pe capitalul romanesc pentru lipsa finantarii, ca si cum banca centrala nu are nicio putere sa ajute. Intr-o tara normala in care banca centrala urmareste interesul economiei autohtone, banca centrala va tipari moneda si va finanta puternic economia pentru a dezvolta capacitatile de productie, nu va mentine o moneda puternica pentru a facilita importurile si pentru a pune bete in roate exportatorilor care au mereu costuri mari si oricat ar creste de mult aportul costurilor interne in pretul de vanzare final, nu vor putea misca cu o iota cursul in favoarea lor deoarece BNR-ul prin manipularea profesionista a cursului va musca fiecare variatie si o va adauga in rezerva valutara cu care garanteaza creditele guvernamentale care de asemenea ar trebui sa dea jos cu puterea leului si sa constranga guvernantii sa fie mai atenti la deficite si la balanta de comert.

De fapt, principala ipocrizie a lui Isarescu vine din contrazicerea intre sfaturile lui, cum ca trebuie sa producem intern, ca politicienii trebuie sa aiba grije la deficite si la masurile prociclice si masurile BNR-ului de mentinerea a unui leu puternic prin care de fapt dau in cap exporturilor si ajuta consumul si creditarea externa.

Eu personal sunt optimist că România va adopta în curând un program serios, coerent, sănătos de trecere la moneda unică, dar acesta să fie un catalizator al reformelor pe care trebuie să le facem și nu să fie văzut ca un panaceu al problemelor noastre.

Aici vorbeste din nou politicianul Isarescu, omul cu multe fete (sau fara fata) caci un bancher specialist, fie el director de banca centrala, s-ar abtine sa faca aceste recomandari cu toate conditionarile de “program serios”, “reforme” etc si cu toate avertizarile ca acesta nu va fi un panaceu. Cand BCE mentine dobanda de referinta artificial la cote zero de atatia ani deoarece inflatia nu reporneste si cresterea economica in zona Euro inca se lasa asteptata, cand tari precum Grecia, Spania, Portugalia (etc) adica porcusorii, sunt pe marginea prapastie si sunt metinuti pe linia de plutire de tiparnita de Euro, de ce ar recomanda un specialist in finante trecerea la euro a unei tari care inca are moneda proprie care ii permite sa faca fata usor (daca bancherii centrali au cap) socurilor eventuale ale unor noi crize, ca sa nu mai zicem unui eventual faliment sau spargere a UE. Nu mai zicem ca pana cand Brexitul nu trece si nu vedem ca Brexitul este piatra de mormant a Euro, orice sugestie de a trece la euro este cel putin un sfat prost si total nepotrivit, dar dupa parerea mea este chiar rauvoitor. Oricat de adept al valorilor europene si oricat de optimisti si dornici ca UE sa iese din aceasta criza am fi, nu putem sa ignoram realitatile si sa ne arucam orbeste cu capul  in fata intr-o barca deja intrata la apa. Oare cat de greu este sa accepti ca UE are niste probleme si ca chiar daca suntem optimisti si pro-europeni, rational este sa mai asteptam nitzel pana se limpezesc apele?

In final Isarescu ofera monede comemorative mai multor personalitati care au avut legatura cu aderarea Romaniei la UE. Ce mai conteaza cateva grame de aur oferite discretionar de tov Isarescu ca si cum le-ar da din buzunarul lui. Daca era onest, le dadea cate-o sticla de vin, nu monezi de aur din tezaurul tarii, caci Banca Nationala a Romaniei nu este a lui Isarescu si a urmasilor lui, ci a urmasilor urmasilor poporului roman (care va mai ramane pe-aici, caci trendurile arata o evaporare accelerata, dar BNR desi stie statistica nu e preocupat de demografie).

~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] cifre conform trendingeconomics.com

De unde o să vina nouă criză?

Prin noua criză nu mă refer la viitoare criza cauzată de guvernarea neo-comunistă actuală a României cu toate atributele ei. România fiind membră UE și românii muncind deja o mare felie în vest și cea mai mare felie muncind pentru companii din vest, economia României depinde mai mult de mersul economiei statelor UE decât de ce fac guvernanții, în sensul că atât creșterile cât și scăderile depind de banii veniți din afara și de companiile străine care vin sau pleacă în funcție de nevoia de forță de muncă care este o consecință a mersului economiei în afară.

Așadar nu mă voi referi în continuare la dezechilibrele bugetare, la haosul fiscal și instabilitatea politică și nici măcare la lipsa investițiilor în infrastructură sau deficienta folosire a fondurilor europene blocate în sistemul ticăloșit de la noi în care nu se poate lua șpagă pe fonduri europene (sau e prea greu) și prin urmare nu se face mai nimic. Mă voi referi doar la posibile triggere care la nivel global pot declanșa o nouă criză, de data aceasta mult mai devastatoare ca cea anterioară.

În primul rând, o să încerc să explic ce înseamnă dobânzile zero sau aproape de zero practicate în prezent de majoritatea băncilor centrale, mai ales de cele mari. Iată mai întâi aceste dobânzi pentru a vă face o idee:

FED – SUA, BCE – UE, BoE – Marea Britanie

Dobânda de referință a unei bănci este precum rezerva de grâne a unui țăran. Așa cum există ciclul agricol și într-o anumită perioadă agricolă este recolta din care țăranul trăiește tot anul, tot așa este și cu băncile centrale: în vremurile de creșetere economică măresc dobânda pentru a avea “o rezervă” la capacitatea de a ajuta economia să își revină în momentele proaste, de criză. Când vine seceta și producția este proastă, țăranul se bazează pe rezervele de anul trecut, dacă a fost bun chibzuitor. Tot așa și băncile centrale încearcă cu disperare în vremurile bune să facă “rezerve”, adică să crească dobânzile. Problema este că de la ultima criză, din 2008, nu doar că nu au reușit să își revină, ci chiar au fost nevoite să scadă mai mult dobânzile semn că … recolta întârzie.

Situația actuală este una fără precedent nu doar prin specificul fenomenului (fenomen, adică imposibilitatea băncilor centrale să mărească dobânzile din cauza crizei perpetue) cât mai ales prin amploarea lui (la nivel global). Dacă în alte crize se mai întâmpla să fie țări ferite sau lovite erau doar anumite zone (vezi criza din Asia, criza dot-com din SUA), în prezent toată lumea este prinsă în acest corset al dobânzilor care încearcă să mențină economia pe linia de plutire și să evite intrarea într-un val de falimente care ar duce inevitabil la o nouă ordine mondială, cel puțin din punct de vedere financiar, trecând în irelevanță băncile centrale și obligând oamenii și companiile să găsească metode alternative la hârtiile tipărite de băncile centrale. Se înțelege însă că orice repornire de la zero se va face cu un mare șoc pentru majoritatea oamenilor și a companiilor.

Trăim deci într-o situație fragilă în care pot exista multe triggere care să declanșeze acest restart. Iată o scurtă trecere în revistă

1 China

Mulți profeți au anunțat spargerea bulei în China și este o minune că China încă nu a explodat. Este greu de explicat de ce China este o mare bulă. Pe scurt, au făcut datorii mult mai mari decât oricare altă țară și sunt obligați să mențină o rată de creștere a economiei pentru a nu intra în faliment. Ori într-o lume aflată în criză, care nu are bani să cumpere nici măcar produsele ieftine ale chinezilor (vezi falimentele și căderile lanțurilor de hypermarketuri din SUA), creșterea PIB-ului este anevoioasă cu tot sistemul comunist de măsluire a cifrelor. De aceea au ajuns chinezii să construiască autostrăzi către nicăieri și să încerce să construiască o mare rută de transport (autostradă + cale ferată) către Europa denumită “one belt one road”. Marea dilemă este dacă China va reuși să nu facă poc înainte ca această rută să devina funcțională și să îi ajute să transporte mărfurile mai ieftin către Europa pentru a compensa scăderea cererii din SUA și pentru a-și menține creșterile PIB-ului.

Ce ar însemna însă o spargere a bulei în China? În primul rând, sistemul financiar global fiind atât de interconectat, spargerea bulei în China ar însemna o creștere peste noapte a dobânzilor. Lichiditățile ar scădea, costul banilor ar crește, spaima investitorilor ar mătura cu piețele bursiere și cu investițiile etc. Americanii au un termen pentru o criză generalizată care poate fi cu greu descrisă pe care îl voi mai repeta: When the Shit Hits the Fan (SHTF). Ulterior creșterii dobânzilor care va fi instantă, va urma o ieftinire a resurselor (petrol, cupru etc), poate chiar și a alimentelor, dar și o creștere a prețurilor la bunurile de larg consum (probabil 90% din produsele nealimentare din magazin în prezent sunt din China).

2. Creșterea dobânzilor

Deși creșterea dobânzilor poate fi consecința unor alți factori, băncile centrale însele pot decide acest trend sau investitorii pot forța băncile centrală să mărească dobânzile. De altfel, Fed-ul are deja un program declarat de mărire a dobânzilor, următoarea sedință fiind pe 31 Octombrie la care este deja foarte probabilă o creștere cu încă 0.25%. Dificultatea creșterii dobânzilor, consecință a crizei economice, a împiedicat însă băncile să facă deja ceea ce trebuia făcut de mult timp. Singurul semn de întrebare este voința factorilor de decizie și decizia procesului prin care dobânzile urmează să fie mărite. În particular în SUA, de exemplu, Trump urmează să numească un nou președinte al Fed-ului și cum programul lui Trump presupune cheltuieli astronomice de bani și reduceri de taxe, este de așteptat ca dobânzile să nu crească ci chiar să scadă, altfel SUA nu ar putea face față plății dobânzilor la viitoarele obligațiuni. În cel mai fericit caz, în care reducerea taxelor și investițiile, precum și renegocierea tratatelor comerciale ar crește economia și prin urmare și veniturile colectate, acest efect în acest scenariu utopic, ar fi oricum întârziat, prin urmare creșterea dobânzilor va fi amânată dacă decizia ar fi în mâna lui Trump. Nu știm însă în ce măsură Trump poate să își impună voința chiar dacă el numește pe viitorul director al Fed-ului, având în vedere că Fed-ul este totuși o bancă privată deținută în majoritate de evrei și dobânzile mici au crescut și mai mult puterea financiară a proprietarilor acestor bănci, permițându-le să împrumute bani ieftini cu care să parieze pe piețele financiare și să obțină câștiguri imense.

3. Presiunea investitorilor

Obligațiunile statelor sunt în general cumpărate de investitori. Investitorii sunt: bănci, fonduri de investiții (de pensii, hedge funds etc), companii private sau persoane fizice. În unele cazuri, pe ascuns, băncile centrale mai cumpăra obligațiuni pentru a ajuta guvernele să facă “vânzare”. Actul în sine este un fel de incest din punct de vedere financiar, cu toate acestea, cum trăim într-o lume nebună, pe ici pe colo se mai practică. De exemplu, în Japonia, nu doar că Banca Centrală cumpără obligațiuni guvernamentale direct, dar a început să cumpere și acțiuni pentru a evita colapsul bursei, ba chiar deține o mare parte din acțiunile tranzacționate pe bursele din Japonia. Dacă japonezii o fac, de ce ne-am teme că investitorii pot forța mâna băncilor centrale să mărească dobânzile, puterea lor fiind oricum irelevantă, având în vedere “soluția finală” – Banca Centrală. Există totuși o mică putere în sensul că dacă acest lucru este posibil în Japonia, nu este posibil chiar peste tot (sau cel puțin așa ne place să credem) sau dacă este posibil, nu este posibil într-o asemenea măsură. În plus, la nivel global, există o competiție pe piața obligațiunilor, unele țări fiind mai atractive ca altele chiar la randamente mai mici sau negative. Există deci o corelație între dobânda de referință, cuponul(prețul) obligațiunilor și riscul unei țări. Am amintit Japonia, însă dacă la noi BNR ar începe peste noapte să cumpere obligațiunile statului cum încearcă PSD-ul să facă prin înlocuirea lui Isărescu cu Liviu Voinea, cu siguranță toți investitorii străini se vor retrage din România și vor pune presiune extreme pe curs, BNR fiind atunci obligată să mărească dobânda.

4. Criza creditelor

Criza creditelor sub-prime a fost cauza care a declanșat în 2008 criza financiară. Paradoxal, ca volum total în piața creditelor, creditele sub-prime avea o mica și puțin relevantă felie, însă spaima  a fost îndeajuns să producă criza. Ca și atunci, oricând dezechilibrele pe un segment nesemnificativ și cu greu prognostibil poate cauză o criză sistemică, mai ales în prezent când sistemul financiar este mai puțin flexibil decât în 2008, prin merger-urile și achizițiile între bănci. Ar ptuea așadar să existe un default major pe piața creditelor pentru studenți din SUA. După cum știm, statul a ajutat stundenții să obțină credite pentru a termina o facultate, însă degeaba au făcut ei facultatea deoarece au ajuns tot să aibă servicii prost platite cu jumătate de normă deoarece economia nu și-a revenit. Prin urmare, stimularea guvernamentală prin oferirea garanției (ceva similar Prima Casa de la noi) nu a făcut decât să stimuleze dezmățul pe un segment important care nu are altă soartă previzibilă decât falimentul. În ce măsură “focul” de pe segmentul creditelor pentru studenți va fi ținut sub control și nu va afecta și alte segmente sau chiar întreaga piață a creditelor, rămâne de vâzut.

5. Default-ul unei țări

Poate o țară să dea jos cu întreaga lume? Poate, mai ales dacă e puțin măricică și are ceva credite pe care nu mai poate să le plătească. Să luăm de exemplu Spania: dacă Catalonia își declară independența, Spania va trece brusc la o rata a datoriei raportata la PIB de peste ~120%. Va reuși sau va dori Germania să o salveze? Sau poate alternativa va fi destrămarea UE și realizarea unui mini-UE doar cu țările solvente. Va urma apoi Grecia, Italia, Portugalia, Franța? Toate aceste țări au un raport al datoriei nesustenabil și ar intra în faliment dacă BCE nu are menține dobânda scăzută și dacă Germania nu ar da mâna libera BCE-ului ca să cumpere obligațiunile procușorilor și să dea curaj altor investitori să se alăture.

6. Război

Orice război se termină cu criză, auzim deseori. Pentru studioșii atenți, Marea Criză din ’33 s-a terminat de fapt cu Al 2-lea Război Mondial. SUA deja au început un război vamal agresiv cu alte țări, inclusiv vecine. Toată lumea este un butoi de publere, prin urmare nu vom detalia mai mult acest punct.

7. Revoluția IA / roboților

Și aici am mai discutat și ar fi prea mult de discutat pentru a cuprinde toate aspectele. Ce aș sublinia doar este că China a început foarte mult să introducă roboții industriali, ceea ce poate ajuta imens la productivitate și poate menține sau chiar crește miracolul (mirajul) chinezesc. În SUA, de asemenea, roboții fac victime și există chiar riscul ca breasla cea mai mare – șoferii de camioane – să fie înlocuită de camioane autonome. Cel puțin mașina autonomă produce victime deja. Imactul roboților și al inteligenței artificiale este unul devastator pentru unele clase sociale, dar și pentru multe companii și segmente economice. Este posibil de exemplu ca monedele crypto să distrugă chiar sistemul financiar actual prin schimbările și presiunea produsă.

Concluzie

Nu am o concluzie anume de tras decât că o nouă criză este inevitabilă și trebuie să ne ferim de iluzii. Cea mai mare iluzie a românilor în prezent este că lucrurile mai pot merge ca până acum, putem continua tot așa. Nu voi detalia, am făcut-o în alte articole. Lumea nu doar că se află într-o tensiune fără precedent dar globalizarea inevitabilă face ca competiția să fie și mai acerbă și ca peștii mari să se hrănească din cei mici. Decizia noastră ca țară și ca neam este dacă dorim să fim doar sclavi, cetățeni de rang secund care așteaptă să le dea alții un os de ronțăit sau vrem să fim jucători de la egal la egal. Totul pornește de la mentalitate și de la principii. Din ce văd eu însă, nu avem speranțe și celor care realizăm riscurile și vrem să nu fim măturați de viitoarea criză trebuie să ne pregătim activ și cu atenție în aceste momente de respiro.

BNR se pregătește de război cu panadoale

Panadolul anti-criză – Vasilescu BNR – veșnicul tinerel (prin voioșia cu care țopăie pe la televizoare și scrie prin ziare ocazionale “rețetuțe liniștitoare”), și întârziatul pensionar (tatae are peste 80 de ani deși nu i-ai da) ne asigură: “BNR şi-a păstrat armele şi gloanţele ca să intervină dacă vin vremuri grele“. Nu știm unde a declarat “consultantul” acestea, dar tare ne-am amuzat când răsfoind să vedem ce mai scrie presa despre noul record al ROBOR-ului am dat despre articolul cu pricina.

Și mai amuzantă este următoarea remarcă venită de la Panadol citată în antetul articolului BURSA: “Sunt mulţi cititori în stele, chiar şi în sistemul bancar”. Câtă concentrație de auto-ironie într-o simplă frază! Denotă un puternic simț al umorului și totodată o lipsă cruntă de imaginație în războiul verbal cu vizații “cititori”. Poate doar tovărașul ministru Pop fost prof de mate mai poate să-l întreacă pe Panadol la acest tip de bombe când face greșeli de aritmetică elementară.

Cu privire la armele și gloanțele BNR-ului, cred că după blegitul de 0,01% despre care am mai amintit, BNR ar trebui să interzică paralelele cu terminologia războiului și poate să se limiteze la termen sportivi, de exemplu, că tot are acum probleme Isărescu cu terenurile de tenis.

Una peste alta, ROBOR a luat-o din nou razna, mai ales la perioade mai mari (6-9-12 luni) la care noi recorduri au fost atinse. Din nou reiterez: situația e departe de a fi îngrijorătoare, creșterea va fi moderată și sunt excluse spike-uri deoarece România este încă tentantă din cauza raportului datorie/PIB, încă mic comparativ cu alții, cu toate destrăbălările PSD-ului. Mai ales dacă nu se întâmplă șocuri până la finele anului care să afecteze bunele rezultate ale bursei (bune măcar din creșteri căci din lichidități …), o creștere a dobânzilor interbancare, dacă se va reflecta și în depozite, va atrage bani din afară care vor stabiliza atât dobânzile cât și cursul. Doar DACĂ. Căci miroase deja a un nou guvern la nici câteva luni de la numirea actualului. Nu am eu informații din interior, dar la cum tremură mustața lui Dragnea când vorbește de Tăriceanu, e clar că ceva e putred în alianță și se pot întâmpla lucruri spectaculoase până la anu’.

Adevărata provocare a BNR-ului va fi să regleze șuruburile astfel încât creșterea pe interbancar să se propagheze spre depozitele clienților. Altfel, toți economisitorii se vor grămădi pe valută mai ales în expectativa creșterii dolarului și mai ales în expectativa pregătirilor de iarnă, care într-un an de creșteri record de salarii și de deficite cu siguranță va duce la noi recorduri de importuri din consum. Să nu uităm că românului îi place să cumpere tot felul de prostii de care nu are nevoie și atunci când nu are bani, darămite când are salariile și pensiile mărite și băncile dau din nou credite cu nemiluita. La care se mai adaugă exitul Fondului Proprietatea și probabila vânzarea a băncilor grecești către Banca Transilvania sau alte bănci locale (căci străini nu se prea grămădesc) – un alt exit la nivel național.

Revenind puțin la armele BNR-ului menționate de Vasilescu, gluma se îngroașă dacă BNRiștii chiar consideră “arme” faptul că nu au mers mai jos cu dobânda (zero de exemplu, cât are BCE-ul). Prostii de astea să spună tatae ucenicilor săi de la BNR nu publicului unui ziar financiar care înțeleg că BNR nu a mers mai jos cu dobânda pentru că ar fi distrus pentru totdeauna leul. Care să fie fraierul să economisească în leu dacă dobânda la leu și la euro este aceeași? Nu mai zic de dolar, care tot timpul a avut o dobândă mai bună decât euro, deoarece FED-ul nu a atins încă zero. Uimitor să vii cu astfel de argumente, când toate țările cu monedă proprie din zona noastră, Europa Centrala și de Est au dobânzi similare, care se învârt în jurul de 1,5% și asta nu pentru ca banca națională “și-ar fi păstrat armele și gloanțele” ci pentru că există o corelație strânsă între dobândă și risc. O dobândă de zero pe leu ar fi însemnat o devalorizare mult mai mare a leului și ar fi produs probabil o inflație galopantă, ca să nu mai zicem de efectele asupra creditării care vedem că este supraîncinsă chiar cu “munițiile” astea de rezervă.

Ce se intampla cu chiriile in Cluj

Am ascultat la radio o emisiune cu privire la cresterea “necontrolata” a pretului chiriilor in Cluj care m-a socat prin ignoranta si prostia capetelor vorbitoare care realizau emisiunea, dar si a unor intervievati. Desi printre intervievati unul era presedintele unei asociatii a chiriasilor la stat care traiesc in locuinte sociale (din nefericire nu i-am retinut numele, insa da – exista o astfel de asoc din domeniul ITiatie care chiar face mitinguri si protesteaza deoarece statul nu ofera mai multe locuinte sociale).

Un alt intervievat, de data asta de la o asociatie din Cluj (din pacate nu i-am retinut numele si nici domeniul de activitate al asociatiei) se vaieta ca nu isi explica de ce in Cluj cresc chiriile si facea apel ca statul sa se implice si la noi ca in Danemarca in controlul pretului chiriilor. Ma indoesc ca chiriasii din Romania ar fi de acord cu implicarea statului in controlul chiriilor deoarece din start asta ar insemna inca un departament si inca o armata de plimbatori de hartii care trebuie si aia sa fie platiti – si de unde sa fie platiti, daca nu din pretul chiriilor. Prin urmare, asa cum pretul oricarui serviciu oferit de stat este mult mai mare decat daca acel serviciu ar fi liberalizat si ar fi oferit de piata libera, tot asa s-ar intampla si cand statul s-ar implica in piata chiriilor. Ca o mica paranteza, statul in Romania este oricum implicat in o mie de domenii in care nu are treaba si acolo unde putem compara serviciile oferite de stat cu serviciile oferite de privat, nu mai incape loc de indoiala unde este mai bine. Dam aici exemplul invatamantului sau al sanatatii: sunt gradinite si scoli care se vaieta ca nu au copii desi invatamantul la stat este gratuit. Cu toate acestea, majoritatea gradinitelor si scolilor particulare nu fac fata cererilor desi pretul este extrem de mare si putini si-l permit – tocmai din cauza lipsei unei piete libere sanatoase din cauza cvasi-monopolului statului.

Sa ne intoarcem insa in Cluj si sa explicam de ce creste pretul la chirii. In primul rand, Clujul este mai aproape de occident si firmele straine care doresc sa beneficieze de forta de munca ieftina (de 10 ori mai ieftina ca in Germania) si de taxele mici ale Romaniei (cu 50% sa zicem comparat cu Germania de exemplu), vin acolo unde au acces la infrastructura si la o piata a muncii cat mai numeroase. De aceea este Bucurestiul cel mai dezvoltat oras si de aceea Clujul si Timisoara urmeaza indeaproape. Dezvoltarea economica a acestor doua orase din Vest este strict legata de proximitatea autostrazilor Ungariei si evident de numarul crescut al populatiei.

Cum in ultimul timp costul creditelor a scazut, este logic ca si imobiliarele incep sa aiba o oarecare crestere. In plus, cresterea economica a UE (mai ales din ‘locomotiva” Germania si din locomotivioarele nordice) bazata de asemenea pe dobanzi apropiate de zero, fac ca companiile din vest sa alerge in continuare accelerat in cautarea de forta de munca ieftina (comparativ cu costul fortei de munca de la ei). Deschiderea portilor catre imigranti a Germaniei nu este altceva decat o inginerie sociala calculata cu rolul de crestere a fortei de munca care sa pastreze competitivitatea Germaniei care se lupta la nivelu mondial cu marile puteri: SUA, China, Japonia. Noua de aici ne este foarte greu sa intelegem ca in ciuda problemelor din UE si a tanguielilor din randul porcusorilor gen Spania, Grecia, Portugalia si chiar Italia si Franta, in UE sunt tari care o duc din ce in ce mai bine si in care criza nu a venit inca. As enumera aici Germania, Olanda, Danemarca, Suedia, Finlanda, Norvegia dupa care vine esalonul secund folosit ca forta de munca pentru primele, din Europa de Est: Polonia, Cehia, Slovacia si chiar Ungaria, la care se adauga Tarile Baltice si Estonia. Porcusorii nu ii scoatem de tot din randul celor care o duc din ce in ce mai bine si crest pe fondul dobanzilor negative: Italia de nord, Spania de Nord si chiar Belgia sunt de asemenea pe crestere.

Pretul chiriei, cand este reglementat de piata, creste dintr-un singur motiv: cresterea cererii sau scaderea ofertei. Cum nu a trecut niciun cutremur recent prin Cluj care sa rada case si blocuri, ba chiar s-au construit, este evident ca cresterea cererii salta pretul. De unde insa vine aceasta crestere a cererii? Evident, din numarul mai mare de oameni care vin in Cluj ca sa munceasca sau sa invete. Cluj este si un oras universitar, dar nu stim sa spunem daca numarul studentilor a crescut atat de mult in anul acesta inca sa justifice sau sa contribuie la cresterea pretului. Prin urmare ramane cealalta categorie: clasa muncii care vine din zonele limitrofe Clujului sau din alte zone din tara ca sa munceasca in Cluj deoarece aici gasesc locuri de munca bine platite. Acesta este motivul pentru care preturile chiriilor cresc.

In discutia de la radio, s-a mai mentionat cum ca pretul la chiriile din centru pot chiar sa fie mai scumpe ca cele din alte orase din vest, cum ar fi Viena. Nu stiu cat de adevarata este afirmatia, insa nu este total exclusa. Chiar daca salariile din Cluj sunt mai mici ca salariile din Viena si chiar daca Vinena este un magnet mai puternic decat Clujul, cu siguranta puterea de cumparare a oamenilor muncii din Cluj este mai mare decat puterea de cumparare a oamenilor muncii din Viena. Ca o paranteza, in occident, bogatasii fug de centrele oraselor, lumea prefera sa locuiasca in zone cat mai linistite, rurale, deoarece au tot cele trebuie si acolo iar traficul spre oras nu este o corvoada ca la noi. Comparatia nu este deci tocmai intre mere si mere, deoarece ar trebui comparat pretul chiriilor din centrul Clujului (care in centru este probabil cel mai scump) cu pretul chiriilor din cele mai scumpe cartiere ale Vienei, nu din centru. In Viena deci, eu sunt sigur ca pretul chiriilor este mult mai mic decat in alte cartiere mai linistite, unde exista locuri de parcare, unde exista parcuri, etc. Vienezul nu cred ca tine musai sa stea in centru ca sa viziteze zilnic muzee, ca sa aiba bataie de cap cu traficul, ca sa se ciocneasca de fluxul masiv de turisti etc.

Puterea de cumparare a unui angajat in domeniul IT de la noi este mai mare decat puterea de cumparare a unui angajat IT din strainatate. Aceasta deoarece IT-ul poate fi relocat usor si prin urmare denivelarile la nivel global sunt mai putine decat in alte domenii. Daca o fabrica de masini din Germania se relocheaza extrem de dificil in Romania si are tot felul de probleme ca sa trimita marfa pana aici, o firma softare din Germania, poate da afara toti oamenii si sa pastreze doar cativa project manageri care sa coordoneze echipele din Romania. Prin urmare, existand competitie la nivel global si relocarea avand costuri infime, discrepantele intre salariile din vest si de la noi in domeniul IT sunt mai mici decat cele din alte domenii. Prin urmare, chiar daca salariile sunt mai mari in vest, costul vietii care este un raport intre castiguri si cheltuieli este in general in avantajul lucratorilor din domeniul IT de la noi.  Nu este exclus ca si in alte domenii sa se intample la fel. De exemplu in inginerie, proiectare etc. De unde ce concluzie tragem? Daca costul vietii este mai bun pentru  angajatii companiilor straine din Cluj din domeniul IT (si alte cateva alte domenii bine platite),  este logic ca chiriile care constituie o fractiune mica din totalul cheltuielilor la oamenii muncii cu salarii mari, sa aiba loc de crestere.

De asemenea, eu as mai gasi un argument de ce in Cluj si in alte orase cu atractivitate pentru investitori, pretul chiriilor creste si este mai mare decat o rata la credit. In primul rand, sa nu ne amagim si sa comparam o chirie cu o rata la credit la dobanzile actuale. Sa mai asteptam putin. Traim in vremuri exeptionale si mai ales cand ROBOR-ul la 3 luni era 0.7% cu siguranta o rata era mai buna decat o chirie pentru aceeasi locatie. Insa oamenii care muncesc in general in domenii bine platite si se bat pentru chiriile din centru, cu siguranta nu sunt prosti, altfel  nu ar avea salariile atat de mari: dobanzile o sa creasca si nu stim cand acest raport se va inversa si o rata va devenit mult mai scumpa decat o chirie. Pe de alta parte, cu siguranta mai ales tinerii nu au ambitia prosteasca mostenita atavic de la parintii ca sa fie propitari pe o cutie de chibrite, ci au cu totul alte aspiratii in viata: sa calatoreasca, sa manance la restaurant din cand in cand, sa isi cumpere o masina buna, sa isi schimbe hainele mai des. Mentalitatea tinerilor de astazi este cu totul alta decat mentalitatea oamenilor muncii din vremea comunista si a copiilor lor, victime ale aceleiasi mentalitati, ca se merita sa mananci salam de 2 lei, sa mergi cu autobuzul si sa tragi de bocancii aia pana se rup de tot, ca sa platesti rata sa ai si tu macar o garsoniera acolo, ca sa fie lucrul tau.

Cunosc nenumarate cazuri de victime ale acestei mentalitati care s-au ales cu apartamente cumparate in zone aiurea si ulterior au avut oportunitati mai bune de serviciu fie in Bucuresti, fie afara si prin urmare au ramas cu creditul si cu apartamentul, in prezent locuind in chirie intr-un alt oras si/sau tara decat cea unde si-au facut achizitia. Nu mai spun ca o familie tanara nestiind cati copii va avea, nu poate sa ia o decizie potrivita cu privire la ce locuinta sa cumpere. Intr-adevar exista varianta revanzarii pe viitor, dar aceasta varianta este avantajoasa doar intr-o piata in continua crestere. In vremea de astazi insa cine poate baga mana in foc ca peste 2-3 ani, preturile nu pot scade cu 50% fata de cele actuale cand dobanzile o sa explodeze si o noua criza o sa bata la usa, poate chiar mai puternic ca in 2008 cand problema o sa fie hrana de zi cu zi sau cumpararea unui bilet de avion pentru Noua Zeelanda?

Iata deci de ce cresc preturile la chirii in Cluj:

  1. cresterea economica a orasului, asigura un numar mare de clienti care isi permit sa plateasca chirii mari
  2. cu  siguranta exista atractivitate mai mica a achizitiilor, multi tineri fiind constienti ca poate peste 2-3 ani vor pleca in afara sau poate vor dori sa-si cumpere o casa sau le e teama de credite si asteapta o stabilizare a acestora
  3. piata constructiilor este inca slaba si investitorii inca sunt reticenti; daca pentru un om normal este mai convenabil ca pret sa plateasca o rata la credit decat chiria, cu atat mai mult avantajos ar fi pentru marii investitori sa construiasca si sa inchirieze; faptul ca exista aceasta situatie denota tocmai lipsa interesului investitorilor din varii motive (neincrederea in bruma de crestere economica, lipsa infrastructurii etc)

Bazooka de 9 miliarde a lui Isărescu a clintit ROBOR-ul cu 0.01%

V-ati linistit deoarece nu ati mai vazut azi niciun breaking news cu ROBOR-ul? Degeaba v-ati linistit. Dupa sedinta BNR de ieri, dupa cresterea treptata si accelerata a ROBOR-ului ne asteptam ca rezultatul sa fie cu totul altul. Din pacate nu a fost asa. ROBOR-ul overnight a scazut de la 1.53 la 1.47 (sub nivelul de 1.57 din 2 oct si peste 1.28 din 29 sep) iar la 3 luni, a scazut de la 1.80% la 1.79% cu un rusinos 0.01% care arata care este potenta deciziilor BNR asupra pietei.

Cam atat s-au calmat bancile dupa deciziile luate de BNR care sunt prea tehnice pentru noi si nu le analizam. Insa important e de retinut ca rata de referinta a fost mentinuta in continuare la un nivel prea jos in ciuda problemelor si dezechilibrelor de pe piata intra-bancara.

Nu este inca alerta dupa parerea mea, abia intr-o saptamana vom vedea daca trendul este spart sau cauzele care determina cresterea dobanzilor interbancare este una solida care are efecte in continuare.

Reamintesc explicatiile (cvasi)oficiale la cresterea ROBOR-ului: scaderea lichiditatii de bani pe piata. Evident ca BNR-ul controleaza lichiditatea si noi ca niste necunoscatori ce suntem nu putem stii in ce masura BNR poate determina lichiditatea, o poate controla intr-o masura mai mare sau mai mica. Adica nu putem spune daca BNR a determinat restrangerea lichiditatii, daca nu a determinat-o dar desi poate sa o constranga nu o face sau nu a determinati-o si nici nu poate sa o faca cu cele doua nuante ale acestei ultime situatii: chiar daca ar putea nu ar vrea sau ar vrea dar chiar nu poate.

Una dintre cauzele scaderii lichiditatii mentionate prin articole “de specialitate” ar fi faptul ca companiile de stat au tras dividendele in urma legii date de guvern care e nesatul dupa bani si prin urmare nu a permis companiilor sa reinvesteasca. Ca o parere personala, acesti bani (profiturile companiilor de stat) sunt oricum bani care vor merge pe apa sambetei, singura diferenta fiind daca vor merge pe tunurile “investitionale” la nivelul companiilor de stat controlate de baroni si baiesti destepti care prin capuseli, salarii si bonusuri nesimtite le “rezolva” in cursul anului urmator sau vor merge pe “investitiile” la nivelul statului si pe mariririle de salarii ale primarilor, ale administratiei publice si unor bugetari (cam toti mai putin fraierii de profesori) sau pe alte investitii cum ar fi cele in Dusetere 4×4 ale companiilor de IT infiintate de tovarasa Gabriela Firea.

O alta cauza a scaderii lichiditatii poate fi pur si simplu cresterea volumului creditarii: bancile dau atat de multe credite incat chiar cu sistemul fractionar si cu cresterea depozitelor, nu fac fata, prin urmare exista sete de bani. Si nu ar fi de mirare: la 4-5% DAE cat e un credit imobiliar acum (cel putin) care banca sa nu dea 2% pe interbancar daca are clienti. Nu mai zic de creditele de consum unde dobanda e mult mai mare. Deci daca romanii au curaj si se arunca la credite, nu ar fi de mirare ca bancile pur si simplu sa nu mai aiba rezerve si sa se lupte intre ele pe faramiturile de lichiditate ramasa pentru a nu pierde terenul in lupta pentru musterii.

O alta cauza legata de timing-ul cand a avut aceasta crestere ar fi bineinteles decizia Fed-ului si exitul Fondului Prorpietatea desi acesta a inceput ceva mai devreme insa poate ca abia acum au inceput sa apara efectele. La FP nu stiu actionariatul dar in momentul in care banii sunt scosi de pe piata de capital, fie ca sunt investitori romani, fie straini, daca macar o parte decid sa investeasca in afara, este clar ca exista o scurgere de lichiditate din sistem.

Intorcandu-ne la titlul articolului, poate pare exagerat sa numim bazooka o injectie de “doar” 9.35 mld. lei (cf ZF). Insa macar o pocanitoare cu pucioasa facea un zgomot mai mare decat acest fâsss reusit de BNR. Indiferent de trendul care va urma, lipsa efectului imediat al BNR-ului arata ca atunci cand distorsionezi piata libera, reglajele nu prea mai functioneaza. Sistemul financiar actual romanesc este ca o Dacie 1300 mesterita de un babac “expert” la care toti se uita si se mira ca mai merge, chiar daca face zgomot, chiar daca scoate fum, chiar daca trebuie mesterit la ea in fiecare zi cua tentie si cu multa migala si doar de “cunoscatori”. Cu aceasta ocazie am vazut ca directia la Dacie nu prea mai merge. Mi-e teama ca Dacia noastra sa nu fii prins o viteza prea mare si dupa directie sa vedem ca nu mai functioneaza nici franele. Nu de alta, ROBOR-ul ca ROBOR-ul ca acolo e un sistem cat de cat inchis unde doar se ciocnesc doar spaimele bancherilor. Insa daca incepe si distractia pe curs, unde impactul emotional este mult mai puternic si indiferent de fundamente, cand se aprinde scanteia fricii de saltul euro-ului, o sa trebuiasca sa aduca Isarescu mai multe bazuce si poate chiar sa imprumute niste rachete de la FMI-ul.

ROBOR-ul pentru to(n)ți

ROBOR-ul reprezinta costul cu care bancile se imprumuta intre ele lei. Dobanda interbancara este consecinta mai multor factori, atat fiscali si financiari (politica BNR, sistemul financiar, intrarea sau iesirea de bani) cat si economici (inflatie, consum, dezvoltare).

Cam atat trebuie sa stie tontii, ca e ceva complicat care nu poate fi reglat de Isarescu. Ce poate face Isarescu este sa tipareasca mai multi sau mai putini bani desi teoria ca tiparirea de bani produce inflatie  (si/sau cresterea dobanzilor) a cam fost infirmata in ultimul timp, lucrurile fiind mult mai complicate.

Faptul ca prim-ministrul pune cresterea ROBOR-ului pe vacanta lui Isarescu denota lacunele cu privire la functionarea sistemului bancar ale lui Tudose. Si mai mult, denota prostie in stare bruta, caci daca nu e la indemana oricarui tovaras sa cunoasca tainele ROBOR-ului, un prim-ministru serios care are la indemana experti si specialisti, s-ar fi documentat inainte sa manane ca la birt aiurea cu privire la ROBOR si sa ceara lui Isarescu sa-l faca mai mic. Pai daca lucrurile ar fi atat de simple, Isarescu l-ar fi marit de mult timp, ca nu de aia se alarma el ca cam se incinge creditarea si se apropie iar 2008-ul de noi. Isaresca nu doar ca nu poate regla ROBOR-ul dar nu poate nici macar regla inflatia. Sa nu uitam ca BNR-istii incearca sa mareasca inflatia de ani buni, fiind setati pe teoria clasica-idioata (sa-i spunem pe scurt asa) conform careia inflatia moderata ajuta dezvoltarea prin usurarea poverii dobanzii. I-am mai criticat pe tema asta, prin urmare nu ma voi repeta acum. Sunt totusi curios daca cand atingem 2%, BNR-istii o sa fie fericiti si o sa tzopaie de bucurie ca si-au atins target-ul, pentru ca eu pun pariu ca 2% nu o sa fie un target ci o sa fie o statie de oprire inspre un 4-5% care poate va fi o statie in care vom sta putin mai mult pana vom merge spre marea hiperinflatie asteptata in toata lumea bazata pe dolar.

Poate mai degraba decat de ROBOR, prim-ministrul ar trebui sa-si puna problema si de ce avem inflatie. Nu zic ca e rau sau ca e bine, cert este ca si PSD-ul a avut niscavai contributie la asta prin marirea pensiilor si a salariilor bugetarilor. Experimentul facut de PSD nu s-a terminat inca si desi masurile sunt de criticat si evident ca nu sunt corecte prin nicio justificare economica, oricat de socialista ar fi ea in esenta, desi intentiile sunt cu totul altele decat cresterea economica, dupa cum am explicat inca din Ianuarie in articolul Norocul Prostului, dezastrul din UE si problemele din sistemul financiar, fac ca revenirea dobanzilor la cote reale, reglate de piata sa fie intarziata, prin urmare, tiparirea de bani si creditarea facila se pot inca face la noi fara niciun risc previzibil, deoarece altii o fac oricum inca din 2008 la cote cu totul inimaginabile.

De aceea, prin prisma iresponsabilitatii si dezinteresului fata de piata libera si dezvoltare durabila, Romania nu este deloc caz unic, fiind doar un mic copil pe langa ce se intampla la nivelul UE sau in SUA.

In concluzie, indiferent de macaniturile lui Tudose si de maraitul BNR-istilor, economia va creste (la fel de nesanatos) in continuare si inflatia nu va fi decat inca putin gaz pe foc, dobanzile fiind in continuare strict legate de ce se intampla mai ales la nivel european unde BCE deocamdata e legata la maini, Draghi negasind inca nici un trick magic prin care sa indrazneasca sa mute in sus dobanda, macar cu o iota cum fac americanii, care e posibil ca dupa schimbarea garzii la Fed sa dea inapoi, daca Trump o sa reusasca sa-si puna oamenii in locurile vacante in curand, inclusiv in locul Yelenei. Cat despre ROBOR, daca mai creste putin, o sa atraga fluxuri masive din afara care o sa tempereze riscurile de cresteri bruste. Prin urmare, everybody, chill out!

2017 – anul creșterii dobânzilor

Am tot amanat sa scriu un articol de previziuni despre 2017, ca si sa fac obisnuita evaluare a previziunilor facute acum un an cu privire la anul 2016. Incep pe scurt cu prima urmand sa sar peste a doua, timpul fiind din ce in ce mai scurt, ca si motivatia.

In primul rand anul 2017 va fi clar determinat de Trump. Poate niciodata in ultimul timp, trendurile nu au fost la fel de legate de ce va face Trump, in mainile lui Trump putand sta orice scenariu intre o revenire spectaculoasa, si o cadere si mai fatala, poate chiar “the big one”.

Cu privire la UE, anul 2016 ne-a adus o mica mare supriza: Brexit, care desi pare o mica fisura in blocul UE, este de fapt un eveniment din categoria “un sut inapoi, un pas inainte”. Fara echilibrarea Marii Britanii, fara puterea si maretia acestei tari, fara istoria democratiei britanice si curajul euroscepticilor britanici care formau un echilibru si puneau piedici deraierilor eurocratilor cu porniri dictatoriale, UE are liber la “transformare”. In ce va consta aceasta transformare, ramane sa vedem. Cu privire la UE, 2017 ne poate aduce inca o mica mare surpriza in Germania si / sau in Italia unde avem alegeri. Dar nu cred ca lucrurile sunt inca scapate de sub control de tovarasii de la Bruxelles, unitatea prin haos fiind inca in desfasurare pe viteza accelerata inainte. Singurele sincope – ca sa le zicem asea – vor fi cel mult un mic bump pentru a produce in salt si mai mare inainte in unificarea fiscala – principala etapa care se urmareste in acest moment in UE.

Iata insa unde ne aflam la inceput de an:

  • SUA: crestere de salarii record de la 2009 incoace
  • UE: economia a terminat anul cu cea mai mare crestere din 2011
  • SUA: cresterea preturilor in imobiliare depaseste cresterea costului dobanzilor
  • SUA: productia de bunuri in SUA are o expansiune maxima  in 2 ani
  • Germania: inflatia revine intr-un ritm constant

Totul pare o victoria a keynesianismului, nu-i asa? Ne-am intors la normal, nu-i asa? Pana si in amarata Romanie – o tara irelevanta la coltul lumii, PIB-ul creste si salariul minim explodeaza.

Dincolo de aceste stiri insa, in 2016 indatorarea a crescut si ea la un ritm record. Nu va plictisesc cu cifre. Cert este ca intreaga economie globala a tras o betie nemaivazuta in ceea ce priveste indatorarea. Consecintele acestei indatorari se vor vedea insa in viitor. Anul 2016 a fost anul bunastarii: toti si-au schimbat masinile, bogatii au cumparat case si imobiliare fiind incurajati de dobanzile mici si de preturile mici la materiale de constructie, lumea a consumat. Totul pe credit. In continuare, va urma insa contractia: dupa betie, vine mahmureala.

De la directorii de companii listate la bursa care facand datorii (din canza dobanzilor mici) au cumparat inapoi actiunile in numele firmelor si au crescut astfel pretul actiunilor, avand astfel sansa sa para eroi in randul propriilor actionari, pana la guvernanti care isi ascund incompetenta si prostia de a stimula in continuare o crestere pe credit in spatele unor rezultate efemere cauzate de explozia consumului, toata lumea a redevenit optimista.

Singura certitudine in stiinta economica – ciclul – nu poate fi evitat. Precum ciclul anotimpurilor, ciclurile economice “iarta” greselile structurale in perioadele de boom si “taxeaza” lipsa masurilor anticiclice de acumulare si restructurare in perioadele optime, de crestere.

Trebuie totusi sa subliniem si sa accentuam: nu stim daca ciclul boom-ului s-a fumat deja. 2017 poate sa fie un an la fel de extravagant sau si mai expansiv decat 2016, chiar daca cresterea se va face in continuare pe credit si chiar daca sistemul financiar nu va fi inca restructurat fiind tinut pe linia de plutire de dobanzile negative.

Exista insa semne ca dobanzile vor incepe sa creasca in 2017, semnalul fiind dat de Fed in ultima luna a anului trecut. Sunt insa doar semne, Fed-ul calcandu-si prognoza si in 2016 cand de asemenea a preconizat 3 cresteri in 2016. Sa vedem insa care ar fi semnele, ce anume ar determina bancile centrale sa inceapa procesul cresterii dobanzilor.

Primul semnal de departe ar fi faptul ca cumparatorii de bonduri nu se mai multumesc cu dobanzi mici ci pun presiune, cerand dobanzi din ce in ce mai mari. De asemenea, guvernele nu mai pot justifica mentinerea dobanzilor mici, avand in vedere “revenirea” economica.

As face aici o mica paranteza. Este general acceptat ca bancile centrale pot manipula dobanzile si le pot tine jos. Aceasta este partial adevarat. Fed-ul poate sa cumpere obligatiunile guvernamentale pe termen scurt (2 ani) si sa mentina astfel o dobanda mica insa pe 10 ani nu are ce sa faca, dobanzile sunt reglate de piata, desi evident ca Fed-ul are o mica influenta de a mentine sub control si aceste dobanzi prin interschimbarea cu cele pe termen scurt.

Cu privire la Fed, in ciuda intentiilor si cvasi-independentei, un cuvant important il va avea de spus Trump. Trump are o un program de investitii fantasmagoric care presupunea indatorarea si mai mare a guvernului in vederea cresterii investitiilor si a reducerii taxelor. In plus, renuntarea la Obamacare va creste si mai mult cheltuielile guvernamentale de unde o crestere a investitiilor si a cheltuielilor coroborata cu o crestere a dobanzilor este fatala, plata dobanzilor fiind problematica chiar la nivelul actual de indatorare.

Iata deci cele doua presiuni din ambele parti asupra dobanzilor: Fed-ul si piata ar cam dori cresterea. Fed-ul oricat de mult ar dori intoarcerea la normal, nu prea poate sa o produca, de unde si pasii inceti, in trepte homeopate de 0,25%. Pe de alta parte, Trump are nevoie de bani care nu pot veni decat din indatorare.

Cu privire la celelalte banci centrale, acestea de obicei urmeaza trendul stabilit de Fed, desi BCE a ramas cu mult in urma la tiparnita din cauza rezistentei nemtilor. BCE mai are deci cel putin un pas doi de facut pentru a ajunge din urma Fed-ul. Desi BCE-ul are mari probleme cu multe banci mari, deleveraging-ul bancilor europene fiind cu mult in urma celor americane care au beneficiat de fonduri mult mai mari pentru a arunca sub pres gunoiul.

BCE-ul e de asteptat sa nu faca miscari prea bruste, avand in vedere alegerile din Germania si Italia, dar o crestere usoara nu este deloc imposibila, mai ales avand in vedere inflatia din Germania si spaima traditionala a nemtilor fata de inflatie. Daca Doamne-fereste! inflatia chiar incepe sa scoata coltii in zona Euro, nemtii o sa fie primii care sa il traga de ureche pe Draghi care fiind strans cu usa nu va avea incotro si va trebui sa faca un prim pas, chiar daca simbolic, sau homeopat, similar Fed-ului.

Iata deci cateva mari necunoscute, rezumate pe scurt:

  • se va tine Fed-ul de cuvant facand 3 cresteri care chiar daca infinitezimale (de 0,25) vor produce deja un trend si vor forta celelalte banci centrale sa ii urmeze?
  • daca da, cum va reusi Trump sa se tina de programul de investitii promis, costul dobanzilor fiind din ce in ce mai greu de purtat
  • va schimba si BCE macazul, avand in vedere ca dobanzile negative sunt deja o frana cel putin pentru nemti unde inflatia a repornit?
  • o eventuala intoarcerea a trendului dobanzilor la BCE va avea repercusiuni drastice in UE, mai ales pe porcusori, fie ei mai mici sau mai mari; Italia, Grecia, Spania chiar si Franta vor avea costuri insuportabile cu costurile, Italia doar ce a cumparat o banca Too Big To Fail, iar abia acum cateva luni Deutsche Bank era pe marginea prapastiei, nici macar din cauza dobanzilor;

Cu privire la noi, principala intrebare este daca guvernul va reusi sa vanda obligatiunile. Excesul de lichiditate pe piata interna pare sa creeze premizele unei expansiuni a datoriei suverane, insa sa nu uitam ca anul trecut o emisiune moderata a fost ratata, bancile zicand “nu, multumim, la pretul asta nu ne intereseaza”. Cursul chiar daca se va mentine constant, fiind garantat de buffer-ul de valuta de la BNR, o crestere de dobanzi in UE se va rasfrange amplificat in Romania, din cauza exodului capitalului. Dupa parerea mea, primul salt pe pozitiv la dobanzi in zona Euro va provoca mari socuri pe piata noastra, singura explicatie pentru excesul de lichiditati actual ar fi faptul ca bancile mama nu se grabesc cu returnarea profiturilor si de asemenea marile corporatii, preferand o dobanda de 1% la noi decat dobanzi zero sau negative in afara.

Norocul prostului

Am niste prieteni care traiesc din credit in credit. Au salarii constante (bugetari) dar nu dau inapoi de la nimic, decat cand banca nu le mai da inca un credit atunci cand deja au depasit expunerea. La camatari inca nu au ajuns – Slava Domnului! Nu cheltuie prea mult, nu au masina scumpa, nu au casa, stau la apartament, nu merg la restaurant (des), au un trai normal: mananca normal, beau bere in fiecare zi, ea se mai duce la coafor din cand in cand. Insa in momentul oportun (se intersecteaza ultimele rate la vechiul credit cu lansarea unui nou iPhone) fac saltul in imaginar si se destrabaleaza.

Ma uit mereu cu suprindere si cu admiratie la ei. Uneori ii compatimesc ca nu ii duce capul sa sparga ciclul creditelor si sa economiseasca, cumparand astfel la jumatate de pret orice prostie le trece prin cap. De fapt capul ii duce, insa nu ii lasa dopamina. Economisirea, presupune infranare, disciplina, rabdare. Creditul este insa precum drogul care iti ofera placere maxima, acum, pe loc, doar cu buletinul.

Capul / ratiunea iti foloseste doar daca pui pe hartie si descoperi ca cumparatul prin credit este la pret dublu. A trai faca credit, presupune sa iti faci si bugetare serioasa si sa administrezi banii cu intelepciune – misiune imposibila pentru firea “jucausa” si a romanului. Cu creditul insa totul este mult mai usor: cumperi pana nu mai ai bani, apoi te arunci la credit, apoi cand termini si creditul te mai imprumuti pe la unul pe la altul pana cand nu mai ai la cine si apoi nu mai cumperi. Singura problema e sa ai tupeu si sa nu te sperii pe banci.

Am niste vecini pensionari care au descoperit secretul creditarii inifinite: fac credite de sume mici si apoi nu mai platesc. Unele banci nu isi mai bat capul sa ii execute ca sa mai recupereze ceva din popririle pe pensii (altceva nu au ce sa le faca oricum). In general, bancile vand la recuperatori creditele “neperformante” care la randul lor in general nu fac altceva decat sa trimita scrisori impaciuitoare prin care incearca recuperarea creditelor. Sa va dau un exemplu: tanti Lenuta a facut credit de 500 lei. N-a platit un sfant la banca. Banca l-a vandut la recuperator pentru 100 lei (20 de bani la leu sau cum ar spune americanii 20 centi la dolar). Recuperatorul, acum daca a dat doar 100 pe creditul tantii Lenuta, ii trimite o scrisoare: desi ai facut datorii de 2000 lei la banca (dobanzi + penalizari), noi iti facem oferta sa platesti doar 500 lei ca sa scapi. Nu doar ca daca ar vrea, tanti Lenuta ar plati creditul fara dobanda. Insa s-a prins cum merge treaba cu baza de date a datornicilor (in 3 ani tanti Lenuta dispare de acolo si poate sa mearga iar la banci) si nu mai plateste nimic.

In ultimul timp, gandindu-ma eu mai bine, mi-am dat seama ca eu sunt prostul: economisesc, ma uit la preturi, nu cumpar la primul impuls ci imi fac lista de cumparaturi urmand sa analizez mult timp pana cumpar ceva mai scump, timpul si efortul deciziei fiind direct proportional cu efortul financiar pe care urmeaza sa il fac.

Lumea de azi insa te indeamna sa faci credit, sa traiesti si sa consumi pe credit. Nu doar ca dobanzile sunt din ce in ce mai mici si ca riscul ca acestea sa creasca din nou este infim. Insa in ziua de azi, la ce dobanzi sunt la economisire, fraier sa fii sa economisesti bani. In ziua de astazi, sa stai sa strangi bani ca sa iti cumperi un bun de valoare mai mare pare o exagerare exotica a adeptilor scolii austriace.

Fie ca stie, fie ca nu stie, Dragnea are noroc: a nimerit in vremuri bune. Deflatia si tiparnita sunt cuvintele cheie care invart lumea in ziua de astazi. In timp ce alte guverne toaca banii pe salvarea bancilor, in Romania rata mica de indatorare permite guvernului ca sa faca planuri fantasmagorice si sa dea drumul la conducta de gratuitati.

40% este datoria Romaniei raportata la PIB. Grecii au sarit de 170% si nemtii tot nu ii lasa sa iasa din UE. Prost sa fii sa nu te gandesti: pai daca grecii au 176%, ungurii 75% si polonezii in jur de 50%, noi de ce am sta pe loc si nu am mai lungi putin plapuma ca sa schimbam fata țarii?

67 de miliarde este necesarul de buget al Romaniei pe proiectul PSD-ului. La un PIB de 178 mld dolari, o crestere cu 5% a datoriei pentru urmatorii 4 ani ne-ar duce la abia 44% datorie externa. Chiar daca PIB-ul stagneaza, 5% din PIB inseamna cam 9 miliarde. Deci guvernul poate cheltui vreo 10 miliarde pe an, doar din datorii suplimentare si peste 4 ani in cel mai rau caz o sa ajungem la datorie externa de sub 50%. Inca un mandat si daca e nevoie dupa aceea chemam FMI-ul cu care ne putem intelege bine, mai ales ca avem ceva privatizari de facut, ca sa nu mai zicem de Rosia Montana si alte resurse care pot fi oferite companiilor americane in schimbul creditarii FMI-ului si a Bancii Mondiale.

Fie ca stie, fie ca nu stie, Dragnea & PSD guverneaza in cea mai propice situatie: dobanzi mici si momentum bun al economiei. Ba chiar s-a ajuns la un echlibru intre romanii care muncesc in afara si trimit bani in tara, influxul de bani fiind atat de mare incat romanii sunt cei mai potenti investitori straini in Romania. Acestia nu doar ca nu mai sunt o povara pe fondurile de somaj si nu mai sunt o problema politica (diaspora nu prea voteaza …) Insa, fara sa stie, fara sa realizeze, romanii fugiti de nevoie pe meleaguri straine, prin banii trimisi in tara, mentin cursul stabil si cresc consumul (parintii si copii ramasi in tara merg la hypermarket).

Singurul lucru pe care trebuie sa il faca PSD-ul acum este sa nu faca nimic. Orice noi legi aberante, orice noi impozite sau schimbari drastice, pot sa afecteze stabilitatea fragila a costului creditarii care le determina cat de mult stau la putere. Nu stiu daca ei realizeaza sau nu: sa nu uitam ca si in 2008 economia “duduia” iar faptul ca cel care era atunci prim-ministru acum inca este la putere, este doar o coincidenta si se datoreaza limbii abile a lui Tari care a stiut sa linga exact ce fund trebuie si cand trebuie. Daca individual astfel de aberatii sunt posibile (dl Goe de asemenea a primit cadou o excursie pentru ca a ramas repetent), la nivel de partid, lipsa creditarii poate duce chiar la dizolvarea unui partid, oricat de stabila si nestiutoare i-ar fi balta electorala care oricum este prima expusa la criza.

Ba chiar, as indrazi sa spun, ca daca Fed-ul nu mareste dobanzile chiar de 3 ori cum ameninta (dar asa au amenintat si anul trecut) si Trump nu este o lebada prea neagra (desi a facut ceva valva) la care se mai adauga cateva “daca”-uri (cel mai important fiind alegerile din Germania), sunt chiar sanse ca in aceasta perioada, PIB-ul Romaniei sa creasca si mai mult – tot prin consum si creditare. Sa nu uitam ca nu doar statul este sub-creditat (comparativ cu vecinii) dar si firmele romanesti si romanii mai pot lua multe credite, sistemul bancar romanesc fiind prea plin de lichiditati. Ce spun eu: BNR-ul nici nu poate sa mai mareasca masa monetara ca nu are cum, bancile nu au nevoie ca nu prea mai dau credite. Exista deci inca mult loc de crestere, chiar daca va fi crestere pe credit si fara reforme reale, nu e decat saparea unei gropi comune pentru victimele urmatoarei crize.

Marirea dobanzii Fed-ului: inca un semn al stagnarii

Fed-ul a marit la fel ca anul trecut dobanda pe ultima suta de metri, cu un infim 0,25% de la anteriorul 0.5%. Ca sa va faceti o idee de evolutia dobanzii de referinta a Fed-ului, iata jos ultimele modificari.

 december 14 2016 0.750 %
 december 16 2015 0.500 %
 december 16 2008 0.250 %
 october 29 2008 1.000 %
 october 08 2008 1.500 %
 april 30 2008 2.000 %
 march 18 2008 2.250 %
 january 30 2008 3.000 %
 january 22 2008 3.500 %
 december 11 2007 4.250 %

Cu aceasta ocazie, Ielena a declarat ca marirea a avut loc deoarece Fed-ul are incredere in cresterea economica a SUA. Ha, ha, ha, am zice noi. Nu conform indicatorilor facuti de un nene care nu a facut liceul, dar stie sa foloseasca excell-ul.

Evident ca daca economia din SUA si-ar fi revenit, Fed-ul nu ar fi marit cu un mizilic dobanda, in ultima luna, ca sa nu isi piarda total credibilitatea si sa iese din pozitia de sustinere sumara a unor minime aparente cum ar fi ca lucrurile sunt sub control, din punctul de vedere al situatiei macro.

Evident ca exista o mica dilema: daca castiga Clinton, Fed-ul marea tot doar cu atat sau avea curaj mai mare? Ramane o mica suspiciune ca poate Fed-ul e speriat de Trump si asteapta sa vina sa vada ce o sa faca, urmand sa mareasca mai tarziu. Desi premizele sunt ca Fed-ul se va intelege de minune cu Trump care vrea sa “investeasca” in infrastructura, sa intareasca armata, sa taie impozitele, altfel spus, o sa aiba nevoie sa faca cheltuieli, exact ce isi doreste si Fed-ul, sa “reporneasca motoarele”.

Pentru anul viitor-ul Fed-ul a lasat sa se inteleaga ca vor fi 4 mariri (la fel ca cele promise anul acesta). Daca economia nu isi revine si daca Fed-ul o sa mareasca rata, asta va fi nasol pentru economie, deci Fed-ul va avea probabil un an si mai greu ca acesta, cand fiind alegerile, macar au ceva scuze ca nu au marit cat sa inseamne ca economia e pe calea cea buna.

Cu privire la viitorul economiei SUA, pe langa evolutia curenta mediocra (si calde si reci, insa indicatori periculosi, cum am mentionat mai sus) raman semnele de intrebare legate de Trump.

De departe, indiferent de ce se va intampla, dolarul se va intari, mai ales comparativ cu monezile slabe. Pentru noi, daca haosul din UE nu este rezolvat prea curand, nu doar ca dolarul se va intari fata de EUR, dar si EUR se va intari fata de leu pe fondul iesirii valutei din tara cauzata de marirea dobanzii si perspectivelor unor noi mariri. Altfel spus, pretul benzinei va atinge noi maxime, mai ales ca petrolul a reinceput sa creasca. De altfel, daca reintram in criza si petrolul sare din nou la 100$, oare la cat sa ajunga benzina cu dolarul de azi sau cu un dolar si mai mare? Probabil va atinge 10 lei, fara probleme, mai ales dupa ce accizele vor fi marite de viitorul guvern PSD-isti care inainte sa apeleze la FMI va face tot ce poate sa mai stranga niscavai bani sa plateasca pensiile.

Probabil trebuia sa intitulez articolul “un semn al inflatiei” si nu doar al “stagnarii”. Sper insa sa revin mai pe larg cu care sunt premizele pentru pornirea inflatiei si in ce masura aceasta se poate transforma in hyperinflatie.

David vs Goliath în putreziciunea bancară românească

A aparut astazi un interviu extrem de interesant in ziarul Bursa cu Lucian Isar, vicepresedinte al Banc Post in anii crizei. Despre Isarescu, am scris atat de mult incat as fi redundant sa mai zic ceva. Reamintesc totusi un vechi paragraf, care poate fi explicat prin prisma actualului interviu, desi dpa parerea mea dupa ce a iesit Isar din sistemul bancar raul a fost chiar mai mare decat cel dinainte si cel de dupa criza.

De mai multe ori am sugerat ca un procuror sincer, nu ar avea probleme mari sa gaseasca nenumarate incalcari ale atributiilor guvernatorului si nu doar subminarea puterei monedei nationale prin neglijenta, manipulari si insider trading. Iata ca acum procurorii ar trebui sa investigheze si subminarea autoritatii statului roman pe care o face Isarescu prin interventia in afacerile altor puteri ale statului, cum ar fi Parlamentul si Guvernul. (sursa: Ciuma Isarescu)

Din interviul lui Isar (care intamplator este si sotul Alinei Gheorgiu, sefa PNL, de unde probabil stie multe) reies insa cateva chestii noi, cum ar fi motivul pentru care a tinut Isarescu de curs: faptul ca existau la momentl 2008 cativa prieteni ai tovarasului din mediul politic care aveau conturi in marja si carora Isarescu le promisese un curs stabil. Pentru necunoscatori, contul in marja inseamna ca ei cumparasera actiuni (de exemplu) cu 1 leu, in valoare de 100 lei. Cum actiunile au picat (sa zicem 25%), daca mai pica si cursul (sa zicem 25%) pierderea era dublata. Cum pretul actiunilor (puteau fi insa forex, derivate etc, zic actiuni pentru simplificare) nu il puteau controla, macar garantia unui curs intre doua valori minim si maxim, ca trader, iti poate oferi un avantaj imens.

Termenul pentru aceasta schema se numeste “manipularea pietei”. Cum cursul valutar este esential pentru tranzactii si schimburi, mai ales in perioade de volatilitate si miscari masive de capital, nu doar cine poate manipula macar cu o iota, dar si cine are acces la macar o iota de informatii cu privire la viitoarele miscari (fie ele in sus sau in jos) pot sa castige sume imense.

Evident, o asemenea operatiune nu va fi investigata niciodata in Romania, fiind nevoie de procurori specializati, nu doar onesti, profesionisti si fara frica. Am vrut doar sa atrag atentia asupra acestui interviu, pentru a sublinia cat de mult rau a facut acest personaj odios pentru Romania si cat de inselatoare imagine are in fata oamenilor, astfel incat daca ar candida probabil ar iesi presedinte fara sa miste un deget.

Lipsa de educatie, mentalitatile deformate si afinitatea catre “tatici”, pe langa cultura dependentei, sunt ingredientele perfecte pentru o perpetua schiopatare a societatii romanesti, o dezvoltare in sincope si mereu expusa celor mai mici factori de risc, dar mai presus, o oligarhie de puterii mafiote cu greu perceptibila pentru omul de rand.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

PS: mi-as dori mai mult explicat de Lucian Isar (sau de alti bancheri) mecanismul de sprijinire a bancilor post-criza prin oferirea de REPO-uri permanente si pomparea de obligatiuni, bancile castigand din diferenta intre bonificarea generoasa a statului si comisionarea docila a BNR-ului asociata cu disponibilitatea cvasi-infinita

1 2 3 4 5 69