Relațiile economice cu Rusia dincolo de măcănituri

În caz ca nu ați aflat deja, Putin e de vină inclusiv pentru criza politica actuală din PSD. Mai concret, posturile Mac-TV din România deja rumegă un mic amănunt din lunga listă de acuze pe care Dragnea ar fi adus-o lui Grindeanu cu privire la ne-dezvoltarea relațiilor economice cu Rusia.

Evident că nu acesta a fost argumentul principal și probabil adevărul este că acest punct – creșterea schimburilor economice cu Rusia – era cumva în faimosul program de guvernare și acum nașu’ Dragnea i-a pus în spate lui Grindeanu întreaga listă fără să realizeze ca Grindy se poate agăța de orice amănunt oricât de irelevant pentru a face vâlvă, pentru ca confuzia este prielnică și pentru că nu are demnitate, ca un om de nimic ce este, ca și alti colegi ai săi cu nimic mai prejos.

Să trecem însă peste zgomotul scandalului și să evaluăm în ce măsură colaborarea economică cu Rusia ar fi posibilă și ar folosi la ceva.

Din start vă invit să evitați pe cei care având doar un singur neuron sunt angajați pe o direcție și repetă continuu aceealeași mantre anti-rusești indiferent de context și de situație. Nu aș atrage atenția, dacă fenomenul nu ar fi unul periculos și mentalul colectiv nu ar fi deja infectat de prostia gândirii în șabloane și în matrici plasate de formatorii de idei. Îmi pare rău că nu am timp să scormonesc detalii și să exemplific această cădere în șabloane de gândire prefabricate din prostie și din lipsa gândirii sănătoase din media românească. Comentez însă o mică referință de la Digi24:  Dragnea nu recunoaște că i-a reproșat premierului relațiile cu Rusia. În articol, Dragnea neagă că l-ar fi acuzat pe Grady de nedezvoltarea relațiilor cu Rusia în timp ce Grindy își asumă patetic această “vină” într-o autovictimizare jenantă prin care sărmanul speră să smulgă discret unde de compasiune și acceptare, ca și cum ar fi o faptă mare de eroism faptul că nu a dezvoltat aceste relații, deoarece noi suntem pro-europeni și pro-NATO și Rusia ne e dușman și nefiind demnă de a face afaceri cu România. Doar “putinistul” Dragnea vrea relații cu Rusia ar părea să sugereze Grindy pentru că oricum el nu își asumă nimic de fapt.

Să facem acum o mica pauză de la această tulburare mioritică și să ne uităm la relațiile economice între SUA și Rusia. Iată cum stau schimburile SUA-Rusia anul acesta conform INS-ului american:

Relatiile comerciale intre SUA si Rusia

Sursa: census.gov

La cum arată deocamdată aceste cifre, exista o creștere semnificativă față de anul trecut. Deși posibil ca în trecut schimburile să fi fost mai mari, iată totuși că și americanii au schimburi comerciale cu rușii.

Sper deci că este evident pentru toți tembelii care pun egal între schimburile comerciale și afilierea militară sau geostrategică că nu există nimic care să ne oprească să facem afaceri cu rușii chiar în toiul acestor sancțiuni. Numai nulități ca Oreste și papagali care judecă simplist și superficial tratează cu superioritate și patimă infantilă posibilitatea existeței relațiilor comerciale cu Rusia.

Să trecem și peste acest mic hop și să revenim totuși în lumea realităților concrete. Ce ar putea face prim-ministrul României ca să stimuleze relațiile economice cu o țară? Încă de la admiterea României în NATO, promotorii euro-atlantismului românesc săltau de bucurie că “vin americanii” cu dolari și o să investească aici. Dacă nu aveam Ford-ul până acum, istoricul relațiilor comerciale româno-americane ar fi fost dezastruos, mai ales având în vedere țeapa trasă românilor de compania americană Bechtel care ne-a luat banii și a fugit fără să construiască autostrada. De asemenea, dacă chiar am fi răuvoitori, am aminti Dosarul Microsoft – un tun de miliarde de dolari tras României de Microsoft prin intermediari în urma căruia statul a cumpărat zeci de mii de licențe inutile la prețuri multiplicate față de prețul de vânzare retail, darămite dacă ar fi negociat achiziția en-gross cum se face normal. Noroc cu Ford-ul care măcar are scuze criza din 2008 (care între timp însă teoretic a trecut, cel puțin în SUA) pentru nerespectarea contractelor investiționale prin care a primit deduceri și ajutoare de la stat fără să-și îndeplinească condițiile.

Așadar, ce ar putea concret să facă un prim-ministru, dacă vedem că de-a lungul anilor, oricât de mult au încercat guvernanții noștri, în vremuri bune sau mai puțin bune, nu au reușit efectiv să stimuleze schimburile cu SUA, care sunt încă pe locul 10-11 în topul investitorilor străini. Realitatea este că un guvern nu poate și nu ar trebui să poată să facă nimic anume pentru creșterea relațiilor comerciale între două țări anume. Un guvern poate crea unele condiții optime pentru ca orice companie și orice investitor străin să poata veni și investi în țară, de oriunde ar fi ei. Banii nu au culoare este valabil și în cazul investițiilor străine.

În plus, fiind membri UE și neavând posibilitatea de a stabili taxe vamale speciale sau tratament special investitorilor unor țări anume, cu atât mai mult este evident că guvernul României este total legat de mâini dacă ar dori să stimuleze schimburile cu o țară anume, chiar daca ar vrea. Totodată, nu văd cum guvernul poate împiedica investitorii dintr-o țară anume. Da, sunt unele mici gesturi pe care un guvern le poate face: ba niște plimbări cu grupuri de oameni de afaceri, ba niște instituții care să facă propagandă României într-o țară anume, ba niște poduri sau infrastructură către o zonă anume etc. Însă astea sunt nesemnificative pentru relațiile economice generale.

În particular, relațiile economice ruso-române se cam rezuma la domeniul energiei. Rușii după cum știm dețin Lukoil și vând gaze, petrol și altele. Noi vindeam mere și porci, dar sancțiunile impuse Rusiei nu au ținut cont de interesul nostru și merele nu sunt pe lista scutită de interdicție cum sunt gazele de exemplu, de care gaze rusești nemții depind și nu vor fi prea curând introduse pe lista sancțiunilor, poate decât când va începe războiul. Bineînțeles că la discuțiile cu Trump sau cu Merkel, Klaus nu va menționa doleanțele României ca și carnea de porc și merele să fie excluse de pe lista sanțiunilor și ca poate să fie în schimb introduse gazele, care evident ar avea mai mult efect de constrângere.

Așadar, dacă SUA au relații comerciale cu Rusia și dacă Germania are relații comerciale chiar prospere și importante cu Rusia, de ce măcăne unii vorbitori fără cap acuzându-l pe Dragnea că e putinist și bătându-l pe umăr pe săracu’ Grindeanu care rezistă pe baricade în fața mașinațiunilor serviciilor rusești care încearcă să pună gheara pe România?

Este comic să vedem cum psd-iștii acuză pe opozanți și dezertori ca sunt soroșiști în timp ce anti-psd-iștii de același nivel intelectual îi acuză pe dragniști de putinism. Din păcate sensul realității și gândirea simplă economică sunt total străine de formatorii de opinie din presa românească.

Două-trei boabe despre impozitul americănesc

Impozitul americanesc - Unicornul visat de PSDAm cam renuntat in ultimul timp sa urmaresc ce se intampla in Romania, luandu-mi deja doza de greata cu privire la politichia si actualitatile mioritice la inceput de an. De altfel, nu e nevoie sa fim la curent cu nimic ca sa realizam ca un partid comunist cu membri fara coloana vertebrala, cu alegatori care doresc doar pensii si salarii marite nu poate face nimic bun pentru tara.

Un proverb chinez spune “evenimentele viitoare isi arunca umbra inaintea lor”. Ori am avut deja parte de destula umbra din partea PSD-ului incat sa realizam ca Romania va intarzia inca cel putin patru ani din programul de reforma care este atat de vital prin prisma viitorului soc prin care va trece omenirea cand criza financiara inceputa in 2008 va ajunge la punctul culminant al dominourilor: cresterea dobanzilor la creditare si inflatia galopanta, coroborate cu razboiul tarifar care pe alocuri se va transforma in razboi militar – lucru deja inceput in Africa, Orientul Mijlociu, Ucraina si in curand in Koreea de Nord.

Cand analizam impozitul americanesc sa pornim de la intrebarile de baza: unde suntem, unde vrem sa ajungem si ce ar trebui sa facem pentru a ajunge acolo.

Unde suntem

Suntem la coada clasamentului în Europa la colectarea taxelor. Guvernul tânjește după acești bani, dar nu doar acest guvern ci toate guvernele anterioare care cred ca rata mica de colectare e datorata lipsei unui sistem indeajuns de coercitiv pentru a stoarce cat mai mult. Au mai fost pe ici pe colo unele voci care pun procentul mic de colectare pe faptul ca avem impozite mari, desi ar zice altii, noi avem impozite mici. Cat de grele sunt impozitele stiu insa doar cei care le platesc si cat de imposibil de platit pentru cei care nu pot sa plateasca stiu doar cei care nu le platesc. Intr-adevar exista un mic procent de populatie si firme care nu vor sa plateasca, asta tinand mai ales de mostenirea … culturala a acelei categorii de populatie pe care cred ca toti o cunoastem, fiind usor de depistat prin casele mari si masinile pompoase asociate unor restante din aceeasi categorie la plata impozitelor.

Daca ne uitam la cozile de la administratiile publice pentru plata impozitelor inainte de terminarea anului, cred ca putem sa vedem ca romanii sunt in general dornici sa plateasca impozitele. Cu mult mai mult decat cifra de 30% la care sunt colectate, desi eu am indoieli ca aceasta cifra are vreo legatura cu realitatea. O colectare de 50% la impozitele si conditiile actuale din Romania ar presupune ca firmele sa poata scoate profitul din alte capitole, ori de unde sa scoti daca situatia este care este?

Parerea mea este ca rata mica a neplatii se datoreaza situatiei de facto: fara evaziune, pur si simplu multe afaceri nu ar mai exista deloc si acei oameni ar muri de foame. Asa cum in natura exista un echilibru intre toate regnurile animale, tot asa si in economie: cei slabi si neputinciosi isi asuma riscuri, se hranesc cu ramasitele altora, mananca cat pot, pe unde pot, supravietuiesc in loc sa prospere, traiesc doar ca sa faca umbra pamantului, nu sunt capabili de mai mult. Asta cand vorbim de cei de jos: firme mici, afaceri de cartier, familiale etc.

Cand vorbim de cei mari, tot la legile naturale ajungem: apa se scurge de la deal la vale. E firesc si ca profiturile sa se scurga de la tarile cu impozite mari la tarile cu impozite mici. Nu din lipsa de patriotism isi muta marii oameni de afaceri romani profiturile in offshore-uri si nu din capitalism salbatic fac marile companii optimizari fiscale care le directioneaza automat profiturile inspre jurisdictii mai favorabile. Nu putem cere “fidelitatea” afacerilor la acelasi pachet cu toate celelalte lucruri pe care le cerem: preturi bune, produse de calitate si variate. Nu exista moralitate in optimizarea fiscala, cine cere ca profiturile sa fie platite la noi doar pentru ca firmele isi desfasoara activitatea aici sau obtin profiturile aici, nu inteleg nimic din economie si sunt doar niste papagali care la placinta vor inainte dar la razboi vor inapoi. Oricine ar fi pus in a alege: vrei bani mai multi sau mai putini (in conditii legale) si singurul criteriu de decizie ar fi dragostea fata de statul roman, sunt sigur ca nu va avea nici cea mai mica ezitare sa spuna: vreau bani mai multi. Daca se poate, daca e legal si daca imi permit, voi alege oricand sa platesc impozite mai putine. Este legea naturala a afacerilor, cautarea profitului este principiul existential al unei afaceri, fara de care nu am avea decat intoarcerea la comunism in care muncesc o mana de oameni, cei mai slabi si cei mai prosti iar restul traiesc pe spinarea lor.

Pe langa rata de colectare mica, la capitolul “unde suntem” poate ar trebui sa mai comentam putin si de situatia din jurul nostru. Anume: ce impozite au vecinii, ce avantaje / dezavantaje au afacerile de la noi cu cele din tarile vecine etc. Ca tara de granita a UE si NATO, din start trebuie sa subliniem: Romania este un mare risc pentru orice mare companie. Oricat de ieftina ar fi forta de munca, Romania prezinta un risc in situatia tensionata geopolitica din ziua de astazi. De aceea, o impozitare avantajoasa ar ajuta mult la diminuarea riscului total. Pe langa statutul de tara de frontiera, coruptia, lipsa infrastructurii si slaba educatie sunt alte mari minusuri ale Romaniei comparativ cu vecinii de la sud sau de la vest.

Unde vrem sa ajungem

Argumentul declarat al impozitului “americanesc” ar fi cresterea ratei de colectare: prin deduceri, oamenii vor cere bonuri si facturi si astfel va creste rata de colectare. Aici cred ca se insala foarte mult tovarasii, desi recunosc ca inselarea lor este una sincera, insa sensul ca desi multi ii suspecteaza ca impozitul americanesc este doar un prim pas in introducerea impozitarii progresive [1], eu nu cred ca PSD-ul doreste impozitarea progresiva pentru ca primele victime ar fi tocmai tovarasii care nu sunt deloc total straini de afaceri, firmele de partid ale PSD-ului alcatuind o buna felie din peisajul afacerist mioritic. Si cum inca nu au resit sa “rezolve” DNA-ul si procuratura, pentru a se putea intoarce la evaziune si afaceri “binecuvantate” de sefi, sa nu uitam ca in cele din urma si tovarasii isi scot profiturile tot din firme si nu doresc nici ei sa plateasca impozite. Singura dilema e cum sa faca ca impozite sa plateasca doar altii si ei sa nu plateasca. Acesta ar fi sistemul perfect pentru PSD: un sistem prin care toti ceilalti sa plateasca si doar firmele lor sa nu plateasca, desi din start firmele partidului traiesc oricum in alta lume in care competitia nu exista si singurul stres este sa nu fii prins cand dai comisionul.

Sa ne intoarcem insa la rata de colectare: in esenta, in principiu, ideea impozitului americanesc ar putea rezolva chestiunea colectarii. Diavolul este insa in detalii, in implementare. Aici nu vreau sa intru, deoarece nu stiu amanunte si oricum pana la lansare se vor tot schimba normele. O rata de colectare marita ar compensa intr-o oarecare masura scaderile datorate reducerilor TVA-ului si daca rata s-ar imbunatatii drastic (hope for ze best, nu-i asa?) partidul si-ar permite si alte scaderi de impozite care ar alimenta si mai mult consumul si teoretic ar ajuta la cresterea veniturilor din impozite. Acesta este un scenariu de vis, un scenariu ideal: impozitarea globala creste colectarea, care permite o noua reducere de taxe care stimuleaza din nou economia si permite astfel noi mariri de salarii si tot asa pana la urmatoarele alegeri.

Le doresc sincer succes tovarasilor in aceasta epopee, insa le-as atrage atentia ca in acelasi timp, haosul unei noi impozitari ar putea scadea drastic veniturile si ar putea produce socuri puternice in economie, pe mai multe niveluri. Desi este putin far stretched, as aminti aici cazul Indiei, cu interzicerea platilor cash. Masurile nu sunt comparabile insa situatia economica, trendurile si scopurile sunt extrem de similare. Nu detaliez, cine stie intelege.

Daca insa in spatele impozitului americanesc se afla scopuri ascunse, cum ar fi cresterea impozitarii prin cine stie ce scheme complicate sau efecte perverse sau de ce nu chiar introducerea impozitarii progresive, lucrurile sunt grave. Sa nu subestimam efectele birocratiei si ale capacitatii de revolta a romanului bun platnic. Foarte usor lucrurile se pot schimba peste noapte si dintr-o oportunitate de schimbare in bine se poate totul transforma intr-un esec periculos din care cu greu ne vom putea intoarce.

Sa facem doar un mic scenariu: sa presupunem ca dupa lansarea acestui sistem, se va introduce ulterior o mica marire de impozite, se va incerca cu degetul marea prin prisma impozitarii progresive. Firmele vor reactiona dur si nemilos printr-o taiere drastica a salariilor si asumarea riscurilor muncii la negru deoarece oricum capacitatile de control vor fi directionate catre componenta de “consultanta” intre timp, cei zeci de mii de specialisti care vor consulta populatia nu au de unde sa fie luati altundeva decat din randul actualilor inspectori si controlori fiscali.

Scarpinat la urechea dreapta cu mana stanga

Cam asa as caracteriza pe scurt aceasta tentativa. Desi are unele aspecte pozitive, primul fiind faptul ca macar SE INCEARCA ALTCEVA – ceea ce este un lucru extraordinar pentru tara noastra, impozitul “americanesc” are totusi o mare hiba: este prea complicat si nu are girul specialistilor. Din nou Romania incearca adoptarea unor forme fara fond. Fondul care ne lipseste noua in cazul de fata este organizarea: romanul nu este organizat si o stie foarte bine. Cu toate acestea, guvernantii spera altfel. Era mult mai usor pentru a creste rata colectarii ca guvernul sa construiasca autostrazi, ca administratia publica sa astupe gropile la timp si ca investitiile in statului si panselute sa creasca si banul public sa se vada ca da roate, fie prin drumuri mai bune, fie prin spitale mai dotate, etc.

Atunci oamenii ar fi mai responsabili si macar la micile firme rata de colectare ar fi alta. Caci la firmele mari, dupa cum am mai spus, nivelul de impozitare este cel care determina unde se plateste impozitul, acest nivel determinand gradul de investitii externe, capitol la care Romania sta jalnic, in lipsa capsunarilor situatia fiind chiar tragica.

Oricum principala problema la noi nu este rata de colectare cat masa de colectare. Oricat de multe si mari poveri ar reusi guvernul sa puna, cata vreme sectorul de stat este prea umflat si bugetofac si cat timp paralizeaza dezvoltarea unei economii de piata firesti si virile, colectarea va ramane un mizilic si nu va putea nici stimula prea mult dezvoltarea si nici mentine un stat social prea dezvoltat. Antreprenoriatul, micile companii, investitiile straine si competitia sunt singurele parghii care pot produce un progres real al societatii iar pentru asta, pe langa impozite scazute avem nevoie si de o mentalitate capitalista, care lipseste insa cu desavarsire tovarasilor de la putere asa cum le lipsesc gandirea democratica, recunoasterea valorilor sau principiile morale.

~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Liderii români din business se ridică împotriva impozitului pe gospodării: ”Impozitarea pe gospodărie face o trecere netransparentă la sistemul progresiv de impozitare” – ZF

 

Restructurarea României [3]: Economia – partea I

Episoade precedente:

Voi incepe capitolul restructurarea economiei cu nota ca restructurarea oricarei economii este un termen impropriu intr-o oarecare masura. Economia oricarei tari dezvoltate este in continua transformare si restructurare, necesitatea reinventarii si readaptarii fiind chestiuni de fiecare zi. Marfa la piata trebuie sa fie mereu proaspata. Vanzatorii de la piata trebuie sa aiba mereu produse proaspete , produse cerute de oameni (nimeni nu cumpara pe la noi carne de caine desi in China exista chiar un festival [1]) si preturi acceptabile: nici prea mari incat sa nu se vanda, nici prea mici incat sa nu renteze. Pentru a face fata in piata, pietarii au o munca foarte grea si complexa si trebuie sa fie mereu atenti la tot ce se intampla in jurul lor, in tara si in lume in general de la cat de mult vinde vecinul, cat de potrivit este pretul la care vinde comparativ cu marfa pe care o mai are si pana la cursul valutar sau pretul benzinei.

Cu toate acestea, o tara subdezvoltata ca Romania are nevoie de ceea ce inca din anii 90 numim generic restructurare, fiecare “specialist” intelegand prin restructurare cu insa cu totul altceva, ca sa nu mai zicem de politicieni sau de omul de rand. Realitatea este insa ca Romania inca nu a intrat pe piata globala, sau cel mult are o taraba in afara pietei, undeva intr-un colt precum o taranca batrana care si-a jumulit si ea cateva cepe din curte si doi morcovi si s-a gandit sa isi incerce norocul la oras sa scoata un ban pentru ulei.

In tratarea subiectului restructurarii economiei romanesti poate ar fi logic sa incepem cu istoricul. Insa cred ca s-a discutat atat de mult despre istoric si am avut atatea lectii neinvatate incat nu are nici un sens sa mai pierdem timpul cu ce a fost. Traim vremuri atat de tulburi incat chiar si cei care au fost in top pana acum, daca vor sa ramana in top, trebuie sa se uite mult mai atent spre viitor decat spre trecut, poate cel mai clar exemplu fiind Japonia: o economie de top care refuza sa accepte schimbarea si se agata de un model de succes depasit de mult timp, avand doar firave tentative de adaptare la nou si iesire din groapa pe care si-o sapa singuri prin “revolutia” denumita “abenomics” care a distrus practic moneda si sistemul bancar japonez, in prezent acesta supravietuind pe perfuzii.

Contextul global

Criza financiara din 2008 si tentativele de gestionare a efectelor acesteia prin tiparirea de moneda, transferul datoriilor de la banci spre stat si manipularea dobanzilor a fost un subiect pe care l-am tratat indeajuns pentru a nu repeta multe idei. Voi face insa un scurt rezumat.

Mai intai sa reamintim proverbul chinezesc: orice criza este o oportunitate. Sunt multe tari care au beneficiat din plin de criza financiara si efectele ei. Voi lua doar un exemplu: Germania ale careri exporturi au explodat in perioada post-criza. Dar nu doar exporturile au depasit recorduri, propulsand Germania in competitie directa cu SUA pentru locul 2 in ultimii ani. Toti indicatorii Germaniei sunt uimitori de rezilienti la problemele cu care se confrunta alte tari din UE desi contextul este acelasi pentru toti. Succesul Germaniei nu este insa deloc intamplator ci este rezultatul adaptarii si ajustarii continue la lumea globala a unei tari care trage in spate intreaga Europa, fiind insa in pragul unei detasari de balast care o va putea duce in cativa ani fara probleme in pozitia de top pe mai multe criterii, nu doar pe cel al exporturilor.

Asistam in ziua de astazi din punct de vedere economic la o refacere a centrelor de putere, dupa parerea mea, mai bine zis la cantecul de lebada al Imperiului Anglo-American care va duce probabil la o multi-polaritate in care competitia pe plan economic va fi fioroasa si nemiloasa cu pierzatorii, oferind totodata avantaje si un statut incredibil castigatorilor. Cu sau fara un nou razboi mondial, viitorul este al economiilor care adopta noile tehnologii si au capacitatea sa gestioneze crizele sociale care se nasc din frecusul produs pe piata muncii de aceste schimbari rapide.

Pe langa criza creditelor inceputa in 2008 si ale carei consecinte nu au fost deloc rezovlate ci doar amanate si “coafate”, asistam in paralel la o noua revolutie industriala cauzata de tehnologie. Sunt mai multe directii de influenta a tehnologiei, unii compara trecerea actuala cu revolutia industriala care a schimbat total agricultura si productia in masa. Eu cred ca fiecare “revolutie” are specificul ei si e prea devreme sa le zicem ca sunt la fel si ca omenirea se va “adapta”. In general, cand vine vorba de tehnologie cel mai mult se discuta despre roboti, cum robotizarea ia locurile de munca ale muncitorilor. In SUA mai ales, s-a ajuns deja in punctul in care in discutiile cu privire la omologarea vehiculelor autonome, principala problema nu mai e siguranta acestora cat siguranta locurilor de munca ale soferilor de camioane si tiruri care constituie unul dintre cele mai raspandite locuri de munca intr-o tara in care fabricile au fost deja mutate de ceva ani fie in China fie in Mexic si procesul continua, desi sunt zvonuri de “revigorare” a productiei manufacturiere iar alegerea lui Trump este vazuta ca o schimbare de macaz pentru unii in perspectiva masurilor protectioniste.

Cu greu putem discuta contextul economic fara a face cateva referiri si la aspectele politice si sociale. Mai ales in UE unde dezintegrarea a inceput si este de asteptat ca ritmul sa se accelereze, economia va fi supusa unor socuri in continuare, Brexit-ul fiind doar un mic “intro” in noua epoca de volatilitate care va matura la pamant mai ales cu economiile slabe.

Desi destramarea UE ne poate afisa o perspectiva pesimista, sunt insa nunante de optimism pe care le putem intrevedea, mai ales intorcandu-ne la proverbul chinezesc amintit mai sus: orice criza este o oportunitate. In UE, pe langa procesul de dezintegrare si incertitudinea viitorului, mai avem o amenintare: iarna demografica. Populatia imbatraneste si in ciuda tentativelor de “improspatare a sangelui” prin afluxul de imigranti, depopularea va avea implicatii puternice in economie in principal prin scaderea cererii. Daca in privinta locurilor de munca, robotizarea poate prelua declinul fortei de munca si poate mentine si chiar creste considerabil productivitatea, cum consumul scade, inevitabil modelul actual economic bazat pe credit si crestere continua va fi imposibil de mentinut. Din punctul de vedere al problemei demografice, UE este in urma Japoniei, fiind urmata de China indeaproape, SUA fiind insa ferita tocmai din cauza imigratiei, mai ales de populatie latino. Nu doar ca SUA are acces discretionar la forta de munca din sud, dar chiar populatia hispanica integrata deja are un aport semnificativ la natalitate, problema consumului in SUA fiind doar consecinta a inechitatilor sociale si a distrugerii clasei de mijloc mai degraba decat a declinului demografic cum este in Japonia sau UE.

Am putea spune ca dobanzile negative sunt o tentativa de rezolvare a conflictului intre necesitatea cresterii continue a creditului si scaderea consumului la care daca mai adaugam cresterea productivitatii datorata noilor tehnologii avem o reteta perfecta pentru o noua catastrofa economica chiar si fara a aminti de tensiunile sociale si politice. Totodata, exista sperante ca tarile emergente si sarace vor prelua cererea de consum si vor echilibra aceasta scadere permitand o aterizare lina a motoarelor de productie. Insa criza financiara din 2008 a produs o spaima de credit si de investitii, tarile emergente si sarace fiind condamnate la cresterea prin forte proprii, oricat de mici ar fi dobanzile si oricat de mare volumul de credit in tarile dezvoltate, canalele de scurgere a banilor inspre cei saraci fiind aproape blocate incepand din 2008. De asemenea, tot ce s-a intamplat dupa 2008, ne da de inteles ca aceasta speranta este desueta: periferiile nu au fost pana in prezent decat falii de frecus intre marile puteri, zone de razboi fie armat, fie financiar, fie geopolitic si nicidecum oaze de speranta, teritorii de expansiune pentru marile economii unde sa isi creeze noi piete si de unde sa importe forta de munca necesara prin prisma declinului democrafic. Exista evident exceptii: Mexicul este un exemplu fericit de periferie subdezvoltata care a castigat foarte mult in urma crizei din 2008 prin accesul la finantare relativ ieftina si intarirea legaturilor cu SUA atat prin prisma schimburilor comerciale cat mai ales prin transferul fortei de munca si a finantelor. Romania-UE este de asemenea un alt exemplu similar: criza din 2008 a produs o reducere atat de drastica a dobanzilor incat finantarea ieftina a permis expansiunea companiilor din vest inspre est, ecoul cresterii explozive a exporturilor Germaniei auzindu-se pana in vestul tarii unde companii germane s-au gramadit sa investeasca, celelalte “teritorii” de productie fiind deja epuizate.

Am mentionat ca cu greu putem ignora aspectele sociale ale celor trei principali factori determinanti asupra economiei globale din prezent: criza financiara, tehnologizare (robotizarea) si demografia.

In primul rand, criza financiara ca efect al unui sistem financiar corupt cu multe imbarligari cu clasa politica a lovit puternic in clasa de mijloc care deja suferea efectele tehnologizarii: un proces de mai multa durata doar cu puseuri de accentuare in unele momente post criza si cu amenintari puternice mai ales in viitorul apropiat (1-2 ani).

Nu intamplator se intampla ca in unele tari sa se discute deja despre venitul minim garantat, oferit de stat – in prezent apanajul doar al unor tari foarte bogate din Orientul Mijlociu unde abundenta de petrol le ofera conducatorilor posibilitatea sa cumpere oficial de la cetateni “pacea si buna-intelegere” in schimbul unui os aruncat pentru ros. As aminti aici Arabia Saudita, o tara ramasa in urma cu cateva secole din punt de vedere politic – monarhie absolutista – care insa ofera un trai inimaginabil cetatenilor sai.

De ce sunt importante aspectele sociale din punct de vedere economic? Oricat de dezvoltata ar fi si oricat de abstracte ar fi institutiile, economia este totusi consecinta participarii oamenilor. Iar cand oamenii nu mai cred intr-un sistem si participarea lor la acel sistem este redusa sau taiata total, avem un factor de influenta “lichid” si greu de cuantificat si analizat asupra economiei. Iata doar un exemplu de fenomen: noua generatie (milenialisti) au o cu totul alta mentalitate cu privire la detinerea de bunuri: nu doresc masini, nu doresc sa fie proprietari, nu se casatoresc, prefera in schimb sa calatoareasca, sa petreaca timpul jucandu-se in loc sa invete sau sa munceasca, nu sunt la fel de interesat de independenta economica ca parintii lor desi stau departe de credite. Sunt mai altruisti, sunt preocupati mai mult de sensul muncii lor si de conditiile de munca decat de salariul incasat sau de brandul pentru care lucreaza. Sau: generatia baby-boomers din SUA. Desi a trecut prin toate crizele si prin toate socurile de-a lungul anilor, mereu adaptandu-se si crezand in principiile liberale conform carora atunci cand cazi trebuie sa o iei de la capat si sa te ridici, ajunsi acum in pragul pensiei si fiind pus in genunchi de criza creditelor si de scaderea nivelului de ajutoare sociale (pensii / sanatate) au incetat sa mai creada in capitalism si se considera asupriti de “1%”. Prin urmare, adera usor la ispita populismului votandu-l pe Trump care le promite “a fair deal”. Problema este ca oricat de doritor ar fi Trump sa ii ajute, “marea intoarcere” a locurilor de munca este imposibila la fel cum epoca marilor intreprinderi si combinate ceausiste care ofereau un loc de munca sigur si un salariu bun nu s-a facut si nu se va mai face pe meleaguri mioritice.

Astfel de fenomene se intampla in toate tarile din lumea dezvoltata cu putine exceptii (cum ar fi Germania). Clasa mijlocie majoritara in trecut are probleme cu gasirea locurilor de munca si mai ales a locurilor de munca bine platite si se simte tradata de politicieni, cautand himere si votand populisti cu planuri care mai care mai fantasmagorice cum am avut parte si noi recent. Insa care pot fi riscurile? Ce pot strica politicienii populisti si cum pot influenta economia globala?

Acest raspuns necesita tratat separat. Un PSD populist nu poate afecta cu nimic Germania, pe cand taxele vamale ale lui Trump pot distruge Mexicul si pot produce unde de soc greu de analizat in intreaga economie.

Atacul asupra institutiilor este de asemenea o alta manifestare a populismului. Sunt multe exemple aici, insa voi aminti unul general mai peste tot: atacul asupra bancilor centrale. Rele sau bune, conduse de luminati sau de “luminati”, pana acum bancile centrale au condus lumea asa cum a fost. O lume fara banci centrale sau in care bancile centrale sunt conduse de … popor sau de “reprezentantii” poporului, sau chiar o lume fara banci centrale nu stim cum ar putea arata desi Rusia sau China ne ofera un exemplu. Chiar daca insa bancile centrale nu vor fi anihilate prea curand – presiunea aceasta poate duce la schimbari majore in modul de functionare al bancilor centrale, fenomen deja aflat in desfasurare. As aduce aici ca exemplu Japonia unde presiunea politica a impins banca centrala pana in achizitia de actiuni, un faux-pas din orice punct de vedere am privi cu privire la activitatea si modul de operare al unei banci centrale.

Desi cu siguranta mai relevant pentru analizarea perspectivelor economice ale Romaniei ar fi o privire mai apropiata, mai imprejur, am incercat o imagine globala tocmai pentru ca voi incerca sa proiectez o viziune de jucator global al Romaniei dincolo de complexele si constrangerile actuale, majoritatea fiind doar reflexe ale unei tari captive in diverse imperii de-a lungul anilor. Spargerea acestei mentalitati si gandirea “in afara cutiei” este principala provocare pentru romani, atat pentru politicieni si factori decidenti cat si pentru poporul de rand. Exista insa sperante ca tanara generatie fiind deja conectata la “satul planetar” si relationand de la egal la egal cu oameni din intreaga lumea, sa poata gandi altfel si sa poata face planuri mari, indiferent de matricele de operare actuale.

Desi princiapala intrebare care este rumegata continuu in presa romaneasca in prezent este destramarea UE si necesitatea ca noi “sa jucam un rol in UE”, “sa aparam democratia si libertatea” si alte mantre, in fapt principala intrebarea a noastra ar trebui sa fie cum putem sa taiem piedicile care blocheaza tinerii antreprenori si micile companii romanesti care ar putea fi marile corporatii de maine care cuceresc lumea sa se nasca si sa dezvolte. Poate tocmai spargerea UE ar insemna o noua oportunitate pentru refacerea pe fundamente sanatoase a economiei romanesti de maine. Cum s-ar putea intampla asta vom vedea in urmatoarele articole din serial.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Dog butcher brandishes blood-stained meat cleaver with a chunk of animal flesh hanging off it as she chops up a carcass ready for the dinner plate at China’s Yulin Dog Meat Festival

Începe distracția cu cursul

Pe perioada scandalului OG13 cursul s-a comportat incredibil de linistit. Ne vom referi in continuare la cursul EURO, dupa cum stim toate celelalte valute de la noi fiind trecute prin EURRON – inca un indiciu al cedarii suveranitatii noastre in fata BCE-ului. Nu am inteles niciodata de ce se intampla asta, probabil este un “feature” al angajarii Romaniei in programul de aderare la Euro.

Ca o mica paranteza, existenta unui curs liber cu celelalte monede independent de EURRON ar facilita un comert exterior mai dinamic, prin prisma evolutiei puterii leului in raport cu fiecare moneda in parte. Nu stiu daca “trecerea” prin euro a cursului este doar in privinta anuntarii cursului BNR sau si in sistemul bancar se face aceeasi trecere pentru conversii. Un motiv de descurajare a schimburilor in alte monezi prin dublarea comisioanelor.

Ca o alta mica paranteza, linistea cursului in timpul protestelor nu denota altceva decat faptul ca “pietele” stiau dinainte ca se va sfarsi cu liniste si ca nu va fi nicio “revolutie” in Romania care sa schimbe ceva. Sau poate denota ca Mugurel nu iubeste variatiile mari de curs si a pus la bataie din rezerva pentru a mentine o aparenta stabilitate.

Dupa cum stim, Mugurel poate linisti cursul pe cateva zile, sau chiar pe o perioada putin mai lunga, de cateva saptamani. Insa nicio banca centrala nu rezista presiunii pietei. Voi explica in continuare factorii care vor pune presiune sporita pe curs in perioada urmatoare.

Cresterea dobanzii Fed-ului: Yellen tocmai a anuntat ieri (14 februarie) ca e foarte probabil ca in Martie sa mareasca din nou dobanda; ar fi un semnal puternic ca anul acesta Fed-ul se va tine de promisiuni si va mari anul acesta de 3 ori dobanda, nu doar o singura data ca anul trecut; aceasta ar insemna ca de la 0.75% anul acesta sa se ajunga la 1,5% – un salt semnificativ care ar produce numeroase turbulente pe pietele valutare si nu numai; in ce masura economia americana este pregatita sa primeasca o asemenea crestere, nu comentez; doar subliniez ca o crestere in Martie, desi doar de 0,25% in sine nu ar insemna mare lucru, decat ar da semnalul ca urmeaza si altele, de unde explozia dolarului; poate este greu de vorbit de explozia dolarului cand acesta se afla deja la cote maxime, luna trecuta atingand cote maxime pe ultimii 5 ani; insa sa nu uitam ca traim intr-o perioada de volatilitate maxima cu viitor incert si cu risc de razboi mondial in care armata cea mai puternica din lume va conta imens; una la mana; in plus, Trump pare sa abordeze diferit decat Obama chestiunea datoriei, fiind mai degraba tentat de o renegociere a acesteia, mai cu voie, mai fara voie; controlarea datoriei prin inflatie nu i-a reusit lui Obama si Trump are alergie la slabiciunea altor monede, atacand in nenumarate ocazii mentinerea slaba a monedei de catre chinezi sau de catre europeni; asta nu inseamna deloc ca dolarul se va slabi doar pentru ca asta si-ar dori americanii; din contra, pe masura ce izolationismul american se va extinde, celelalte tari vor fi nevoite sa incerce noi relatii bilaterale si sa marginalizeze dolarul pana in punctul in care acesta nu va mai avea relevanta pe care o are acum; cand se va atinge acel punct va fi insa nevoie de o noua intelegere globala cu privire la viitoarea moneda de schimb si inainte ca dolarul sa ajunga irelevant, americanii vor pune in joc toate portavioanele si nuclearele pe care le au; de unde dolarul va mai tot avea de crescut.

Politica monetara a BNR-ului este secreta: singurele certitudini cu privire la politica monetara a BNR-ului sunt ca doar Isarescu stie ce are in cap si stie unde este adevarata putere a leului; sa nu uitam: puterea leului e data de diferenta intre valuta care intra sau iese din tara; evident, asta nu se vede instant in curs ci trece prin buffer-ul “Isarescu” care este ca o casa de schimb care vinde cumpara (si tipareste), avand o rezerva destul de mare (cateva zeci de miliarde) cu care se poate juca, beneficiind de trendurile dintr-o perioada anume; insa cu cat volatilitatea este mai mare si cu cat presiunea pe crestere este mai mare, cu atat casa aceea va scadea treptat pana in punctul in care cursul va deveni secundar ca importanta pentru BNR comparativ cu rezerva de valuta. Cum romanii au dat recent de mariri de salarii spectaculoase si cum sunt semnale din ce in ce mai mari ca consumul va creste, in buna traditie romaneasca, vom importa mult mai mult decat exportam, ceea ce va pune presiune pe curs.

BNR-ul are insa mai multe unelte la indemana pentru a tine sub control deficitul balantei comerciale, unul fiind cresterea dobanzii de referinta, care insa ar pune probleme mari bugetului si ar putea produce un mic soc in plan economic, crescand atat costurile de finantare ale firmelor peste noapte, cat mai ales crescand ratele la credit intr-o perioada in care romanii abia au inceput din nou sa consume la cote comparabile cu anul 2008. Asadar, o crestere a dobanzii ar fi poate mai periculoasa pentru economie decat un curs crescut care si acesta s-ar regasi in costul de trai, anuland rapid cresterile salariale recente.

Iata deci doar doi factori care fara alte probleme pot duce la o deteriorare a cursului:

  1. cresterea dobanzii Fed-ului care ar trage putinii bani veniti in sistemul bancar romanesc din afara pentru dobanda mare (comparativ cu a lor) si ar schimba trendurile de economisire ale romanilor care avand afinitate catre monezi mai sigure in detrimenul riscului ar trece economiile de pe lei pe dolari;
  2. cresterea consumului care prin diferenta intre importuri si exporturi ar pune presiune pe EURRON

In caz ca BCE va reactiona la cresterea dobanzii Fed-ului printr-o masura similara (de crestere) acest eveniment ar fi inca un catalist pentru deteriorarea cursului. Masura insa putin probabila avand in vedere problemele din UE si Zona Euro mai ales.

Ca riscuri mai avem de asemenea Grecia si alte posibile exit-uri care pot oricand produce socuri, dar in acest scenariu eu consider ca Romania ar avea de castigat si leul ar fi favorizat. Deteriorarea situatiei din Grecia in caz ca va trece peste nivelul anterior in care retragerea de bani de la bancomate a fost limitata, ar putea afecta drastic sistemul bancar romanesc care are o importanta felie actionariat grecesc. Asa cum s-a mai intamplat in 2008, o impozie a sistemului bancar grecesc va produce socuri extreme pentru fragilul sistem bancar romanesc care nu s-a curatat indeajuns, numarul de fuziuni de care am auzit fiind minor si merele putrede fiind lasate in pace total nejustificat de BNR dintr-o pasivitate greu de inteles.

La toate cele spuse mai sus, ar mai exista speranta unor investitii majore care insa intarzie sa se arate si sunt asteptate de atatia ani. Lumea se misca, Germania duduie [1] si lipsa de forta de munca din vest va impinge mai devreme sau mai tarziu companiile europene pana pe meleaguri mioritice dupa ce vor fi “ras” mai intainte tot ce s-a putut la vecinii nostri de la vest. O data cu aceste “multinationale” mult hulite si ostracizate de actuala guvernare, in caz ca nu o vor lua inspre Ucraina sau Rusia in eventualitatea unei paci intre urmasul lui Merkel si Putin, sunt sanse mari sa intre indeajuns valuta incat sa mentina leul pe teritoriul “goldilock” actual. Pana atunci insa, cursul va trece printr-un rollercoster interesant intre varfurile de presiune exterioara si plafoanele de rezistenta ale lui Mugurel.

NOTE:

[1] Germania: creşterea economică a accelerat la finele anului trecut

Ați plăti 200$ în plus pentru un iPhone Made in USA?

Am folosit deseori în articolele mele termenul de “capete vorbitoare” pentru a descrie realizatori de emisiuni sau invitați cu titluri pompoase de experți sau analiști care spun prostii. Un astfel de cap vorbăreț este de exemplu Moise Guran care are o gândire atât de sucită încât deseori se contrazice chiar și pe sine. Am dat acest exemplu pentru a exemplifica, însă evident că Moise nu este o raritate.

Majoritatea celor care apar la televizor sunt “capete vorbărețe” în sensul ca asta le e meseria, pe asta câștigă ei bani. Pe faptul ca vorbesc și nimic altceva. Dacă capetele vorbitoare chiar ar știi lucrurile despre care vorbesc, nu și-ar pierde timpul la televizor, ci ar fi la muncă unde ar câștiga mai mulți bani decât plătește ecranul de sticlă.

Nu vreau să spun că nu există excepții. Pentru că am dat un exemplu negativ, aș dori să dau și unul pozitiv: Denise Rifai de la Realitatea TV. Pentru o știristă de prime time news, Denise înțelege mai multă economie decât 90% dintre parlamentarii noștri și decât 80% dintre miniștrii pe care îi avem. Evident, după părerea mea.

Fenomenul capete vorbitoare nu este specific românesc. Iată un exemplu recent de la MSNBC, un trust de top din SUA pe subiectul economie-finanțe: un analist invitat la emisiune să discute despre Apple, a sugerat că pentru a răspunde apelului heirupist al lui Trump de a produce în SUA, Apple ar putea produce un model “special edition” pe care să scrie Made in USA și pe care să îl poată vinde cu un preț mai mare cu 200$, făcând chiar o marjă de profit mai mare decât la produsele din China (ca fapt divers, probabil productia în SUA ar mari costul cu mai mult de 400$ – părerea mea)

Ideea este atât de imbecilă întât și reporterul a întrebat în platou: cine ar plăti pentru acelasi telefon 200$ în plus doar pentru că scrie pe el Made in USA? O întrebare logică la care “expertul” a răspuns că ar fi un “special edition” și că ar fi “un hit”.

Evident că Apple nu are nici un motiv să mute producția în SUA, nefiiind încă strâns cu ușa de nici o taxă. Și chiar când Trump va introduce taxe, Apple va fi ultimul care să sufere, având deja o marjă de profit foarte mare. Ba chiar, e posibil ca Apple să nu fie nevoie să mute nimic din producție în SUA chiar în cazul introducerii taxei.

Pe lângă aceste amănunte, Apple mai are în spate o rezervă imensă de lichidități cu care nu știe ce să mai facă. Deși au distribuit dividend record (2.23) în 2016 și deși investesc aproape jumătate din profit, Apple încă are fonduri să poată supraviețui multor competitori în viitoarea iarnă a războiului tarifar. Un iPhone Made in USA o să vină poate abia când chinezii o să confiște fabricile Apple în cazul tensionării relațiilor sau când Trump o să interzică explicit importul produselor Apple.

Make America Great? Ha, ha, ha …

Trump dorește să facă din nou America măreață. Îi doresc succes. Sunt tare curios cum o să facă asta pentru că e o vorbă englezească care zice: “You can’t have your cake and eat it too”.

America trăiește pe datorie. Nu este un mister, este general acceptat, deseori repetat deși doar parțial adevărat. Datorie – înseamnă că America primește bani de la alții pe care trebuie să îi plătească mai târziu înapoi. De asemenea, datorie înseamnă că America ar trebui să plătească dobândă – nimeni nu dă bani cu împrumut degeaba cu excepția băncilor centrale care însă urmăresc o anumită politică și pot tipări oricâți bani vor.

Niciuna dintre cele două atribute ale datoriei nu se regăsesc însă în ce este de fapt datoria suverană a SUA. În primul rând, datoria actuală a SUA nu poate fi plătită înapoi și nu există șanse ca să fie vreodată plătită înapoi. Poate dacă o să vina extratereștrii și o să dorească să cumpere de la americani Alaska și vor plăti pe ea câteva sute de mii de tone de aur sau platină, SUA vor putea să își plătească datoriile. Altfel, cel mai îndrăzneț target pe care și-l propun americanii este schimbarea trendului volumului total al datoriei de la creștere necontrolată la creștere limitată sau ideal la stagnare sau chiar reducere măcar simbolică.

Pe lângă imposibilitatea plătirii datoriei, un alt atribut care nu se potrivește termenului de datorie este dobânda: la obligațiunile americane în prezent, dobânda reală (care ia în calcul inflația) este real negativă.

Având în vedere cele 2 chestiuni de mai sus, ne punem logic întrebarea: cine dă bani americanilor și de ce o face? Este o întrebare complexă și ar necesita scrierea unei întregi cărți. Pe scurt vom aborda doar două aspecte:

  1. cine nu folosește dolarul ca monedă de rezervă a băncii naționale, este atacat de armata SUA (a se vedea Irak – Sadam trecuse pe Euro înainte să fie atacat, Libia – Ghadaffi de asemenea, trecuse pe Euro plus plănuia o monedă africană acoperită în aur, Iranul – urmează fă fie atacat de Trump, vinde petrol și în alte valute decăt dolarul).
  2. cine îndrăznește să investească mai mult în alte monede (Euro, Yen, aur etc) sau alte învestiții, își asumă riscuri majore; este de ajuns ca SUA sa amenințe Iranul și Iranul sa amenințe că blochează strâmtoarea Hormuz pentru ca dolarul să explodeze; este îndeajuns ca FMI-ul (controlat de fapt de americani) să declare că Grecia este insolventă pentru a da jos cu moneda Euro în raport cu dolarul.

Pe scurt spus, folosind armata și controlul asupra sistemului financiar, SUA pot oricând să lovească rapid în concurenții dolarului, păstrând neclintită puterea dolarului și forțând astfel ca până și chinezii și rușii să fie nevoiți să folosească dolarul ca monedă de rezervă în care își păstrează mare parte din excedentul balanței de comerț (nu prea mai e cazul la ruși) și nu doar rezerva băncii naționale.

Deci am arătat că americanii trăiesc pe … un fel de datorie. Nu știu cum am putea denumii obligațiunile americane care nu vor fi niciodată plătite și nu oferă dobândă. Poate în loc de datorie să îi zicem tribut? Așadar americanii primesc tribut de la diverse țări (dușmani și prieteni) sub forma de obligațiuni. Asta le permite americanilor să facă mai multe lucruri:

  • să finanțeze armata;
  • să aibă un stat funcțional, să plătească profesori, polițai, pompieri;
  • să permită accesul facil la creditare oricărui cetățean;
  • să aibă un sistem bugetar supradimensionat: sute de agenții guvernamentale care angajază oameni care nu fac nimic relevant pentru societate [1]
  • să aibă o piață financiară care ajută finanțarea marilor corporații care domină lumea

Faptul că dolarul este puternic înseamnă ca americanul de rând, chiar cel mai amărât, pote să meargă la mall și să-și cumpere ultimul iPhone, nu doar mâncare ieftină, haine ieftine, benzină și motorină ieftine, etc.

Ce propune însă Trump este revoluționar: slăbirea dolarului și reîntoarcerea producției în SUA. Conform Trump, iPhone trebuie să își închidă fabricile în China și să deschidă fabrici noi in SUA. Să luăm doar exemplul Apple. Să zicem ca Apple vinde acum un iPhone produs în China cu 650$ și face profit 400$ la fiecare produs în parte. Dacă îl va produce în SUA, costul de producție va fi mult mai mare și Apple va face profit doar 200$ per produs, pentru a nu umbla la preț. Este un exemplu fericit, unde marja de profit este mare și unde producătorul își va permite menținerea prețului de vânzare.

Menținerea prețului produselor, chiar cu întoarcerea în țară este clar o condiție greu de realizat pentru majoritatea producătorilor. Să presupunem însă prin absurd că acest lucru este posibil și că singurele care vor avea de suferit vor fi companiile. Adică companiile vor fi nevoite să taie din propriile profituri. Ce înseamnă asta?

Când companiile suferă o cădere bruscă a profiturilor, primul efect este pe piața bursieră. Acțiunile respective vor suferi dramatic și vom asista la un nou crash bursier. Un crash bursier are inevitabil efecte dureroase în economia reală care se traduc în falimente, reducerea personalului, reducerea producției, dificultați financiare legate de lipsa lichidităților sau chiar insolvența și propagat în lanț, un crash bursier poate duce și la falimentul unor bănci. Ori după cum chiar ei declară, Fed-ul nu mai are la îndemână unelte pentru gesionarea unei crize bursiere, în sensul că nu mai are unde să micșoreze dobânzile (care sunt deja mici) pentru a stimula economia și a evita reluarea crizei din anii ’30.

Am încercat deci pe scurt să explic ce ar însemna într-un scenariu pozitiv dictonul “make in America, hire in America”. Spun scenariu pozitiv pentru că oricum există mai multe piedici care împiedică companiile să se întoarcă în SUA, prima piedică fiind profitul: niciodată o companie nu se va întoarce în țară din motive “patriotice” ci întotdeauna companiile urmăresc profitul pentru ca profitul este scopul vieții unei companii. Când o companie are alte scopuri, încetează să funcționeze eficient și este doar o chestiune de timp până închide porțile.

Întoarcerea producției în America are pe lângă piedica profitului (care să zicem ca Trump o poate rezolva prin reduceri de impozite, taxe vamale și altele) piedica capacității. SUA pur și simplu nu este capabilă să preia producția din alte țări. Cel puțin numeric SUA nu se poate compara cu China din punctul de vedere al forței de muncă, ca să nu mai zicem că americanul de rând nici nu poate avea aceeași putere de muncă ca micul chinez care muncește 10 ore pe zi, șapte zile pe săptămâna pe salarii cu mult mai mici decât americanul. Și în ultimul rând, chiar dacă prin absurd, în SUA s-ar găsi forță de muncă și s-ar putea realiza profituri comparabile cu cele din China sau alte țări, mai există o problemă: investițiile deja făcute. Toate companiile au făcut investiții imense în fabricile actuale și nu își permit să le mute peste noapte. Mutarea peste noapte ar pune o povară atât de mare pe profituri încât cel puțin în primul an nici nu s-ar pune problema de profituri. Deci crash-ul bursier este garantat chiar în cazul menținerii aceleiași marje de profit.

Sunt însă nenumărate alte probleme care fac imposibilă “marea întoarcere”: poluarea, infrastructura, lipsa materiilor prime, lipsa pieței de desfacere (nu doar americanii cumpără, multe companii americane vând deja mai mult în China decât în SUA) etc.

Cu toate acestea, Trump pare determinat să introducă taxe vamale, să stimuleze producția locală și să facă astfel America great. Cum o va face, se miră toată lumea. Matematic nu este posibil …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Note

[1] una din agențiile de “spionaj” americane s-a ocupat cu dezvoltarea pisicii spion; au torturat câteva pisici ca să le monteze pe ele aparate electronice avansate de spionaj; după câteva experimente terminate tragic, au reușit în sfârșit să transforme o felină în spion; au trimis-o la plimbare prin ambasada rusă însă tot ce au aflat a fost ca ambasada Rusiei are … șoareci;

Epoca Trump: introducerea taxelor vamale

Poate cea mai importanta masura radicala propusa de Trump in campania electorala este “ajustarea” taxelor vamale, altfel spus reintroducerea acestora dupa diversele tratate de free trade promovate de Obama si presedintii anteriori care au dus la evaporarea aproape totala a productiei din interiorul SUA, companiile fugind in toate partile lumii de la China pana la Mexic.

As incepe prin a sublinia in primul rand ca o asemenea masura ar produce unde de soc in intreaga lume, pe diverse planuri:

  • pe piata forex, dolarul de va intari; Deutsche Bank estimeaza ca cu 15%;
  • geopolitic, China avand cel mai mult de suferi va reactiona;
  • pe piata actiunilor, este posibila umflarea unei noi bule care sa atraga din nou investitorii de retail, speriati de volatilitatea post 2008;

Iata insa concret ce vrea Trump: introducerea unei taxe de 20% pe importuri si eliminarea oricaror taxari a veniturilor realizate din exporturi. Un fel de TVA pe consum.

Masura va stimula productia interna si va lovi puternic in importuri, crescand pretul produselor importate. Exact ce a tot promovat Trump in campanie: refacerea manufacturarii, incurajarea exporturilor si descurajarea importurilor ieftine. Masura ar putea elimina complex deficitul din balanta de comert exterior a SUA dar evident ca ar insemna un rus rece pentru americanul de rand obisnuit sa cumpere tot felul de prostii la preturi mici.

Americanul de rand ar putea insa castiga imens prin dezvoltarea locurilor de munca si cresterea salariilor. Multe firme americane vor avea insa de suferit, mai ales domeniile care tin de import si de consum, cum ar fi marile lanturi comerciale.

Marele semn de intrebare este daca o asemenea tranzitie de la free trade la taxe vamale ar putea trece de parlament. Nu stiu sa spun daca Trump ar putea face asta de unul singur sau are nevoie sa treaca prin parlament. Foarte probabil, avand in vedere tratatele actuale care au statut de lege, acestea nu pot fi date jos decat prin noi legi, deci foarte probabil Trump are nevoie de sprijinul propriului partid si chiar de al democratilor, cu siguranta in nici un caz nu ar reusi sa ii convinga pe toti republicanii care sunt adeptii liberalismului economic ca taxele vamale sunt un lucru bun.

Sa zicem ca totul a fost campanie si ca Trump nu va trece la fapte, avand in vedere modelul economic american bazat pe credit si consum. Nici nu vreau sa intru in ce inseamna o intarire cu 20% pentru dolarul american in conditiile in care datoria suverana a crescut la cote imense si numai plata dobanzilor este o povara din ce in ce mai mare. Schimbarea strategiei SUA (cam mult spus strategie) din emiterea de datorie si tiparirea de moneda a carei stabilitate e garantata de cea mai puternica armata a lumii in intoarcerea la productivitate si descurajarea consumului este mai mult decat o schimbare de 180 de grade.

Evident ca ce vrea Trump ar fi ideal: cresterea productiei interne, prin urmare intoarcerea productivitatii si revenirea locurilor de munca. Dezvoltarea economica este buna, chiar daca statutul de moneda de rezerva a compensat pana acum fara probleme exodul producatorilor in China si in alte tari. Problema o constituie insa plata datoriei. Cresterea veniturilor si a profiturilor din productia in interior nu se va face tocmai peste noapte si deficitele nu vor putea fi acoperite decat tot prin emiterea de obligatiuni, adica prin betie financiara.

In plus, daca China si altii nu vor mai vinde in SUA la fel de mult, nu vor mai avea nici venituri atat de mari din care sa cumpere obligatiuni si sa asigure fluxul “dolarului” in natura. Vedem ce inseamna mici alterari ale Vortexului Polar in domeniul meteorologiei. Ce vrea Trump sa faca este nu doar o mica alterare ci chiar invertirea axei de rotatie a Vortexului: dolarii sa intre in SUA prin exporturi de marfa, nu de credite si marfa sa plece nu sa vina cum se intampla acum.

Este de inteles de ce chinezii sunt cei mai speriati, mai ales partidul comunist: taierea consumului din SUA intr-un moment in care oricum China se afla in criza de supra-productie va produce unde de soc in randul economiei chinezesti prin numarul mare de someri. Daca pana acum statul a compensat cu investitii hyperbolice in infrastructura aiuristica si cu toate acestea nu a reusit sa mentina ritmul de crestere, nevoia unei ajustari bruste la aceasta taxare a americanilor poate cauza nu doar razboaie vamale ci chiar socuri financiare de proportii. Nu ma lungesc sa discut despre asta, insa chinezii sunt #1 pe lista de detinatori a obligatiunilor americane. Nu au cum sa vanda peste noapte totul si sa distruga instant dolarul. Insa prin simplul fapt ca nu vor mai cumpara in continuare, pot sa puna o presiune imensa pe dobanda de referinta facand imposibila mentinerea cotelor actuale reduse si punand si mai mult gaz pe focul inflationist din SUA.

In final, as aborda tot pe scurt impactul asupra Romaniei al unei viitoare taxe vamale in SUA. Prin intarirea dolarului, cum petrolul este cotat in dolari, va duce la cresterea pretului la pompa. In schimb, cum chinezii nu vor mai putea exporta le fel de mult in SUA si vor cauta piete alternative, foarte probabil marfurile din China se vor ieftini si mai mult, deci foarte posibil sa asistam la un mic boom al consumului la produsele din import, cauzat de ieftinirea acestora. Sa nu ne bucuram insa prea mult: foarte multe companii americane vor parasi China si e posibil ca ieftinirea sa fie doar la produsele proaste, produse exclusiv de companii chinezesti. De asemenea, e foarte posibil ca in timp, China sa nu mai poata copia tot ce fac americanii si bunurile electronice sa nu mai fie la fel de ieftine, noi fiind nevoiti sa le importam din SUA. Mai este insa ceva timp pana atunci.

Trump este insa nevoit sa faca ceva in privinta Chinei. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Cresterea economica a Chinei, bazata pe consumul din SUA este o gresala fatala inexplicabila pentru americani daca privim in urma. Poate s-ar explica doar prin lacomia companiilor americane de profit si setea de consum prosteasca a americanului de rand care cumpara produse chinezesti fara remuscare si fara sa se gandeasca ca in ritmul actual, in 10 ani China poate sa aiba o armata mai puternica decat SUA.

Chiar daca aceasta masura nu se va implementa, cu siguranta Trump porneste negocierile cu chinezii de pe o pozitie superioara si va putea obtine multe concesii. Negociatorul Trump a reusit deja sa blocheze mutarea unor fabrici in Mexic si atragerea unor investitii in SUA, inainte sa fie numit oficial presedinte. Deci urmeaza vremuri interesante …

 

Marirea dobanzii Fed-ului: inca un semn al stagnarii

Fed-ul a marit la fel ca anul trecut dobanda pe ultima suta de metri, cu un infim 0,25% de la anteriorul 0.5%. Ca sa va faceti o idee de evolutia dobanzii de referinta a Fed-ului, iata jos ultimele modificari.

 december 14 2016 0.750 %
 december 16 2015 0.500 %
 december 16 2008 0.250 %
 october 29 2008 1.000 %
 october 08 2008 1.500 %
 april 30 2008 2.000 %
 march 18 2008 2.250 %
 january 30 2008 3.000 %
 january 22 2008 3.500 %
 december 11 2007 4.250 %

Cu aceasta ocazie, Ielena a declarat ca marirea a avut loc deoarece Fed-ul are incredere in cresterea economica a SUA. Ha, ha, ha, am zice noi. Nu conform indicatorilor facuti de un nene care nu a facut liceul, dar stie sa foloseasca excell-ul.

Evident ca daca economia din SUA si-ar fi revenit, Fed-ul nu ar fi marit cu un mizilic dobanda, in ultima luna, ca sa nu isi piarda total credibilitatea si sa iese din pozitia de sustinere sumara a unor minime aparente cum ar fi ca lucrurile sunt sub control, din punctul de vedere al situatiei macro.

Evident ca exista o mica dilema: daca castiga Clinton, Fed-ul marea tot doar cu atat sau avea curaj mai mare? Ramane o mica suspiciune ca poate Fed-ul e speriat de Trump si asteapta sa vina sa vada ce o sa faca, urmand sa mareasca mai tarziu. Desi premizele sunt ca Fed-ul se va intelege de minune cu Trump care vrea sa “investeasca” in infrastructura, sa intareasca armata, sa taie impozitele, altfel spus, o sa aiba nevoie sa faca cheltuieli, exact ce isi doreste si Fed-ul, sa “reporneasca motoarele”.

Pentru anul viitor-ul Fed-ul a lasat sa se inteleaga ca vor fi 4 mariri (la fel ca cele promise anul acesta). Daca economia nu isi revine si daca Fed-ul o sa mareasca rata, asta va fi nasol pentru economie, deci Fed-ul va avea probabil un an si mai greu ca acesta, cand fiind alegerile, macar au ceva scuze ca nu au marit cat sa inseamne ca economia e pe calea cea buna.

Cu privire la viitorul economiei SUA, pe langa evolutia curenta mediocra (si calde si reci, insa indicatori periculosi, cum am mentionat mai sus) raman semnele de intrebare legate de Trump.

De departe, indiferent de ce se va intampla, dolarul se va intari, mai ales comparativ cu monezile slabe. Pentru noi, daca haosul din UE nu este rezolvat prea curand, nu doar ca dolarul se va intari fata de EUR, dar si EUR se va intari fata de leu pe fondul iesirii valutei din tara cauzata de marirea dobanzii si perspectivelor unor noi mariri. Altfel spus, pretul benzinei va atinge noi maxime, mai ales ca petrolul a reinceput sa creasca. De altfel, daca reintram in criza si petrolul sare din nou la 100$, oare la cat sa ajunga benzina cu dolarul de azi sau cu un dolar si mai mare? Probabil va atinge 10 lei, fara probleme, mai ales dupa ce accizele vor fi marite de viitorul guvern PSD-isti care inainte sa apeleze la FMI va face tot ce poate sa mai stranga niscavai bani sa plateasca pensiile.

Probabil trebuia sa intitulez articolul “un semn al inflatiei” si nu doar al “stagnarii”. Sper insa sa revin mai pe larg cu care sunt premizele pentru pornirea inflatiei si in ce masura aceasta se poate transforma in hyperinflatie.

De ce legea “protejarii” agricultorilor romani nu ii protejeaza

Pentru cei care nu stiau, s-a dat legea “protejarii” producatorilor romani de produse agricole. Un mic mare pas catre socialismul multi-agricol dezvoltat.

Protectionismul nu e neaparat un lucru rau daca este facut cu cap. Sa incepem cu un exemplu de protectionism facut bine in Romania, desi cu jumatate de masura: scutirea de impozite a fprogramatorilor. Aceasta scutire, a oferit posibilitatea ca programatorii sa primeasca cu o țâră mai mult salariu, povara fiscala fiind mai mica pentru angajatori. In timp sectorul s-a dezvoltat si cred ca in prezent a depasit agricultura. Dupa parerea mea, scutirea insa nu e cauza dezvoltarii, aceasta ar fi venit oricum avand in vedere diferenta majora intre salariile programatorilor din vest si cei din Romania. Pai diferente exista pentru orice sector ar putea spune nestiutorii! Da, asa este, insa spre deosebire de alte sectoare unde e mai greu pentru un muncitor roman sa fie angajat de o companie din vest, in IT exista posibilitatea lucrului la distanta si fara reducerile fiscale, multe firme ar lucra la negru.

De altfel, aceasta lege a deducerilor impozitarii a fost data nu din vreo desteptaciune a vreunui politician roman ci din faptul ca pana prin anii 2002  cand a fost data, mai toate firmele din IT lucrau la gri: ofereau pe cartea de munca salariul minim si pentru restul venea patronul cu dolarii si euroii in portbagaj o data pe luna si platea la negru. Fiecare parghie de taxare loveste undeva in economie: impozitele pe munca lovesc in primul rand in salariul mediu si in oportunitatile de angajare. Impozitele pe profit lovesc in dezvoltarea pe termen lung si in investitii strategice. Niciodata de exemplu, Google nu va veni sa investeasca in Romania cata vreme impozitul pe profit este de 16% daca in Bulgaria este 10% sau in Irlanda poate fi chiar mai mic, prin negocieri cu statul. Am simplificat, nu doar impozitul pe profit conteaza ci toate impozitele, fiecare dupa … alcatuirea lui.

Exista asadar mai multe tipuri de impozite si in functie de fiecare, firmele fac un slalom si se stimuleaza precis un anume timp de activitate. In concret, in Romania s-a dezvoltat activitatea de … centre de productie prin aceasta deducere. In sensul ca intr-adevar povara a scazut pentru angajator prin deducerea taxarii angajatului insa firmele nu isi permit sa faca profitul aici, ci il transfera in afara. Mai ales firmele mari, companiile de IT care se descurca cu optimizari fiscale.

As face aici o mica paranteza: nu orice firma se descurca si poate face optimizari fiscale, indiferent de cifra de afaceri. In ciuda pornirilor rautacioase ale haterilor oamenilor de succes, nu toti patronii sunt obsedati de profit si de optimizari fiscale, unii fiind mai degraba sceptici la asumarea unor riscuri presupuse de schemele de optimizare fiscala si de colaborarea cu avocati, contabili si expunerea la controale. Un antreprenor in IT care viseaza sa ajunga Bill Gates, se ocupa de idei, de produse, de tehnologii si lasa optimizarea pentru vremurile cand o sa aiba un departament contabil care o sa fie capabil sa faca asta. Sau poate nici nu il tenteaza optimizarea ci pur si simplu tinta lui este sa ajunga la o anumita cifra de afaceri (sau un anumit numar de angajati) incat sa poata vinde afacerea.

La un nivel mai sus, acolo unde exista deja mari corporatii si atentia la marginea de profit este mare, “scurgerile” de costuri prin pierderea oportunitatilor de optimizari fiscale fiind interzise, lucrurile sunt cu totul altele. Cu cat bariera taxelor este mai mare, cu atat capacitatea firmelor romanesti sa creasca si sa se dezvolte este limitata. Prin deducerile pentru programatori s-a permis cresterea numarului de angajati care este un lucru bun: banii intra in economie si se intorc inapoi tot in economie, prin cheltuieli. Insa, suntem deocamdata in liga mica, acolo unde banii vin pentru salarii. Ori in IT, marjele de profit sunt mai mari ca in alte sectoare si din pacate profiturile sunt mutate in alte tari. Cum productia IT este “fluida” – este greu sa spui concret unde anume se face o activitate, banii se muta cel mai usor inspre centre de profit unde impozitarea este infima insa cifrele sunt astronomice.

Marile profituri vor fi tot timpul mutate am putea spune. Cat timp exista paradisuri fiscale,  discutia este inutila. Corect, insa exista un prag al profitului sub care nu se merita sa te complici sa te muti in paradisuri fiscale din cauza costurilor si din cauza riscurilor. Aici este marea necunoastere, ca sa nu spunem prostie a impozitarii aiuristice si a taxarii aberante care exista in Romania si de aceea deducerea impozitarii programatorilor a fost utila insa doar pe jumatate sau poate pe sfert, deducerea profitului in domeniu ar fi atras poate investitii inimaginabile. Nume precum Google, Facebook sau Applet pot oricand sa isi mute centre de profit aici daca taxarea le-ar permite-o, un exemplu al argumentarii mele fiind tocmai cresterea PIB-ului Irlandei post 2008 care se datoreaza acestui sector care nu doar ca este unul de varf prin cifra de afaceri ci este si unul flexibil si usor adaptabil care s-ar putea dezvolta in Romania fara mari investitii cum ar fi de exemplu necesare pentru cresterea sectorului auto care s-a blocat in autostrazi si in forta de munca. As mai mentiona doar un lucru: pe langa Romania, la forta de munta din IT, Irlanda este comparabila cu Bulgaria: are ceva, dar are de vreo 4-5 ori mai putini programatori ca noi, pur si simplu ca rezultanta a populatiei totale.

Intorcandu-ne la agricultura, legea care favorizeaza agricultorii romani este dupa parerea mea o lege care va distruge mici producatorii, nu ii va ajuta. Sa ne imaginam ca suntem la scoala la ora de matematica. Gigel, elev silitor, si-a frecat creierii acasa sa invete temele, sa rezolve probleme si este trecut la tabla. Profesorul este exigent, dar Gigel se da peste cap si ia un 7. Dorel in schimb, pentru ca este favorizat de domnul ministru prin Legea ajutarii copiilor retardati, are dreptul ca la ora de matematica sa spuna lectia de la geografie. De asemenea, profesorul este obligat sa inceapa notarea de la nota 5, deci Dorel e de ajuns sa invete 2-3 vorbe despre Marea Caspica, ce vecini are, ce marime, ce coordonate, ce clima pentru a lua un 8 fara probleme. Oare va rezolva aceasta favorizare viitorul lui Dorel?

Interventionismul este bine facut daca este facut cu cap. In primul rand, legea favorizarii agricultorilor romani are o mica mare hiba: nu vine in intampinarea unei cereri, nu ajuta consumatorii, nu stimuleaza echilibrarea si dezvoltarea pietei, nu abordeaza un sector strategic, cu potential de crestere. Agricultura este oricum indeajuns de sponsorizata de stat in UE, din spaime geostrategice, de frica dependentei de Rusia. In ziua de astazi, mancarea nu mai reprezinta o problema, producem mult mai mult decat consumam. Legea desi pare simpla, in esenta introduce nenumarate complicatii pentru hypermarketuri. Sa facem o sumara explicatie a procesului de operare al hypermarketurilor.

Hypermarketurile sunt interesate sa faca profit. Pentru asta, trebuie sa vanda cat mai multa marfa la produse cu marja de profit cat mai mare. Adica, daca un kg de ceapa o cumpara cu 1 leu si o vand cu 2 lei, ei castiga 1 leu. De fapt nu castiga 1 leu ci castiga 1 leu inmultit cu numarul de kilograme vandute. Sa zicem 100kg, deci 100 lei. Daca insa statul vine si ii obliga sa vanda si ceapa romaneasca, se adauga unele probleme. In primul rand, ceapa romaneasca costa 3 lei si abia se vinde cu 3,5 lei. In plus, cumparatorii nu o cumpara deoarece are pret mai mare ca ceapa turceasca. Cum cererea este aceeasi si presupunem ca desi pretul la un sortiment este mai scump ca inainte, cantitatea vanduta va fi aceeasi, sa facem un scenariu.

Inainte de lege:

ceapa tuceasca: 1leu profit x 100 kb = 100 lei profit

Dupa lege (presupunem o impartire 80% a optiunilor cumparatorilor desi e un caz fericit)

ceapa turceasca: 1leu x 80kg = 80 lei profit

ceapa romaneasca: 0.5 lei (profit) x 20kg = 10 lei profit

Este clar ca atunci cand incerci sa controlezi piata, dezechilibre apar peste tot. Nu mai zicem de ilegalitati si scheme care pot sa apara. Pot sa apara cazuri de producatori romani care avand asigurata desfacerea de stat (hypermarketurile sunt OBLIGATE sa cumpere produse romanesti) pot sa cumpere ei de la turci ceapa cu 2 lei si sa o vanda la hypermerkturi cu 3 lei ca fiind ceapa produsa de ei, avand astfel profit fara sa produca, doar din specula.

Aceste probleme mi le-am imaginat eu, nefiind implicat si nestiind toate chestiunile. Cu siguranta sunt mult mai multe. Este logic ca hypermarketurile pentru a-si mentine marja de profit, fie vor mari adaosul la marfa turceasca, fie la alte categorii de produse. In scenariul de sus, ar fi indeajuns ca sa mareasca la 1,3 lei marja de profit la ceapa turceasca pentru a-si recupera pierderea si chiar pentru a face profit. Pentru clientul final, pretul va fi de 2,3 lei la ceapa turceasca. Comparativ cu cel de 3,5 lei la ceapa romaneasca, va fi chiar fericit ca are de unde sa aleaga, uitand sau ignorand ca inainte de lege ceapa turceasca costa doar 2 lei.

Pe langa cresterea preturilor insa, principala problema pe care o vad eu la aceasta lege este condamnarea producatorilor la prostie si la subdezvoltare. Avand asigurata desfacerea, toti producatorii o sa faca ceapa si dovleci ca asta stiu ei sa faca. Producatorii nu o sa dea din coate nici sa se descopere ce produs are merge mai bine, nu vor incerca nici sa scoata un produs mai de calitate care sa fie mai cerut si poate chiar sa aiba un pret si un adaos mai mare si bineinteles nici nu se vor lupta prea mult ca sa dea jos cu costurile prin adoptarea de tehnologii si procese eficiente. Se vor plafona altfel zis.

Sunt de acord ca poate sectorul producatorilor de legume este unul cu dificultati. Insa oare chiar trebuie ajutat in acest mod? De ce nu se dau de exemplu subventii pentru stimularea de productie bio sau organica care se stie ca are un pret mai mare si un adaos mult mai mare dar necesita putin cap si putine investitii mai multe decat legumele supra-stimulate ale legumicultorilor nostri? Dar in primul rand, de ce trebuie ajutati legumicultorii si nu este incurajata transformarea terenurilor pe care se face acum productie legumicola in terenuri pentru producerea de plante medicinale sa zicem, unde marja de profit si desfacerea este mult mai sigura. Poate daca o astfel de lege idioata nu ar exista, legumicultorii, neavand de ales, s-ar gandi si ar gasi solutii. Unii au facut-o deja si o duc bine. Insa pentru multi schimbarea este grea si prefera sa produca ce e mai usor: ceapa si cartofi decat sa incerce alte lucruri pentru care nu au nevoie de sprijinul statului.

Un ultim aspect al acestei legi este aspectul moral: de ce doar legumicultorii trebuie favorizati. Eu daca produc pantofi, de ce nu sunt obligate hypermarketurile ca si jumatate din pantofii expusi sa fie produs in Romania?

Aberatiile efectelor unei astfel de legi pot continua la nesfarsit. Stimularea si favorizarea unor sectoare trebuie sa aiba alte principii decat puterea de lobby din sectorul respectiv. Asta s-a intamplat cu legumicultorii: marii samsari care aduc marfa din Turcia si alte locuri s-au saturat de marjele mici de profit si prin influente si lobby, au gasit o modalitatea sa mareasca pretul. Sunt sigur ca daca aceasta lege va ramane in picioare, pretul la raft va creste si diferenta intre pretul de piata al marfii si pretul vandut va fi atat de mare inca de la pretul de achizitie incat inevitabil producatorii vor fi tentati de scheme ilegale prin care sa importe marfa din Turcia la negru si sa o vanda ca marfa romaneasca, avand asigurata desfacerea si pretul mai mare. Sa nu utiam ca in cele din urma, la hypermarket producatorul roman trebuie doar sa arate acel amarat certificat de producator pe care teoretic il au toti pietarii. La culoarea pe care o au majoritatea pietarilor pe la noi, credeti ca un astfel de certificat este greu de procurat?

 

TAROM – când statul se crede afacerist

Ca orice companii de stat si Tarom are problemele ei: directori numiti politic, directorasi numiti politic, angajati numiti de directori si de directorasi pe criterii altele decat competenta. Pe langa asta, se adauga si celelalte: firme capusa, sindicate guralive si cu presiune politica pentru acceptarea unui furnizor sau altul (mica capusare).

Tarom-ul este o anomalie: o companie de stat care a avut o buna perioada posibilitatea sa domine total piata avand din start experienta si dotarea – atata cat a fost. Pe langa scutirile de taxe si impozite de care a beneficiat …

Cu toate acestea, ca si Hidroelectrica care a intrat in faliment desi produce aur din apa, Tarom-ul abia se tine pe linia de plutire. Si daca financiar, cu ajutorul  statului, reuseste sa se mentina pe linia de plutire, e mai greu cand vine vorba de avioane care nu prea mai pot sa fie tinute pe linia de plutire …

Conform Hotnews, patru incidente au avut loc la TAROM in ultimele 24 de ore. Amanuntele nu conteaza, ce merita sa reiteram si sa repetam: acolo unde isi baga statul nasul se alege praful. De departe, singura solutie este ca statul sa iese total din actionariatul acestor companii, fie ele mari sau mici, fie profitabile sau pe pierdere si sa nu se mai prefaca ca se pricepe la afaceri. Nu asta e datoria statului, cel putin intr-o Europa capitalista si cu piata libera. Nu ma intereseaza exemple din alte tari: la noi nu e relevant. Nu doar ca la noi coruptia este atat de mare incat orice afacere de stat este supusa “complicatiilor”. Insa chiar si daca nu chiar toti romanii ar fi hoti si cumva prin absurd s-ar putea sa fie angajati directori capabili si competenti care sa nu vanda pe bucati compania, se pune problema strategiei: cine face strategia pe termen mediu lung, caci orice afacere trebuie sa aiba o strategie si sa aiba un plan de investitii. Probleme peste probleme …

Daca ar fi vorba de o brutarie, ar mai merge. Mai cu car, mai cu mar, s-ar mai fura pe ici pe colo, dar treaba ar merge. Cand insa o sa inceapa sa pice avioanele, o sa fie mai nasol. Si oricum, la ce s-a intamplat astazi, daca nu o sa pice avioanele, o sa pice vanzarile, din pacate si o sa fie nevoie de noi “investitii”.

 

1 2