Sa exemplificam pe baza unui anunt publicat pe un site de imobiliare local, museimobiliare.ro.

De inchiriere fost showroom care a gazduit o marca ce nu a facut fata crizei si a fost nevoita sa-si inchida prezenta in Craiova, dealerii dand faliment iar reprezentarea locala a marcii fostului delaer fiind preluata de dealerul unei alte marci care a avut noroc mai mare (deocamdata). Iata detaliile anunutului aici si iata pe scurt cateva date:

• 1670 mp de inchiriat intr-o locatie in care altceva decat un showroom auto nu vad ce ar merge, fiind aproape de iesirea din oras unde nu exista vad pietonal deloc;
• P+E (show-room)+hala - destul loc si pentru un service
• preţ: 15.000 euro / luna (nu mentioneaza TVA)

Deci este vorba de un fost showroom si banuiesc ca proprietarul actuala spera ca tot un dealer auto sa vina avand in vedere specificul constructiei.

Sa incercam acum un mic calcul, cam cate masini ar trebui sa vanda viitorul chirias ca sa poata avea o afacere cat de cat si sa poata supravietui in aceaste vremuri atat de dificile pentru piata auto in special si cu premize din ce in ce mai negre. Ce costuri asadar ar avea potentialul dealer auto care va veni aici? Sa facem un calcul minimal al costurilor lunare ale unui dealer auto:

- 5 angajati la un salariu minim de 2500 lei il vor costa aproximativ 20.000 lei (5x2500x1.6 – aprox. 60% sunt impozitele si contributiile pentru angajati); este de la sine inteles ca salariul poate fi mai mic, si poate include bonus din vanzari, dar pentru a avea vanzari, viitorul dealer va avea nevoie de oameni calumea, deci si platiti peste media din industrie (care desi nu o stiu, banuiesc ca nu este peste 2000)

- telefonie: 500 lei; ca sa sune potentiali clienti, un dealer auto are nevoie de multe minute; sa zicem totusi ca angajatii vor fi cuminte si vor folosi telefoanele fara sa risipieasca banii patronului, deci un abonament de 500 lei va fi de ajuns pentru inceput;

- electricitate: 300 lei; un showroom are nevoie de lumini, usi automate, calculatoare, faxuri, cafetiera etc; curentul va fi cu mult peste 300 lei pe luna, dar sa zicem ca toata lumea economiseste si nu depasim 300;

- gaze: daca ai frig in showroom, clientii nu vor avea rabdare sa se invarte pe langa masini si vei crea o impresie proasta; iar cum imaginea conteaza imens in alegerea unei masini, confortul termic trebuie sa fie cat mai bun pentru a ajunge sa ai vanzari; sa zicem ca caldura iarna (si aerul conditionat vara) ne mai costa inca 600 lei;

- securitate: cand ai masini in showroom nu le poti lasa nepazite; ai nevoie cel putin de paza pe timp de noapte, ca sa nu mai zicem de contractul cu firmele de securitate, camere de vedere si alarme; sa ne rezumam insa la 1000 lei lunar pentru securitate;

- asigurari auto: 1000 lei; la cel putin o masina disponibila pentru drive-test si cel putin 5 modele expuse pentru vizitatori, aceasta este o suma minimala, cu siguranta adevaratele costuri sunt multe peste 1000 lei/luna; numai RCA pentru o masina noua este de minim 500 lei / an; nu mai vorbim de masinile oferite angajatilor, sa presupunem ca showroom-ul nu ofera aceasta facilitate angajatilor;

- rata bancara: ca orice afacere fara banca nu se poate; cum dealer-ul va trebui sa investeasca minim pentru 5 masini, sa presupunem ca cel putin va avea nevoie de o linie de credit de 5×12.000 euro, adica 60.000; la o dobanda de 15%, costurile lunare ajung la 9000 lei;

- marketing: reclama e sufletul comertului; sa trecem minim 1000 lei per luna, desi cu banii astia abia daca tipareste cateva pliante si cumpara o cutiuta de reclama in ziarul local;

- chiria: conform pretentiilor acestui proprietar, la un curs minimal de 4.3 lei, chiria il va costa pe viitorul afacerist care accepta oferta 64500 lei

Costurile totale ale unei astfel de afaceri, vor fi la inceput de 109.900 lei, adica aproximativ 25.558 euro. Pentru a putea duce in spate asemenea costuri si pentru a avea si un profit de 2% (minimal, dar bunicel pentru vremurile astea de criza), viitorul dealer va trebui sa aiba  o cifra de afaceri de aproximativ 44115 euro. (am calculat impozit pe profit si am adaugat TVA). Pentru a avea aceasta cifra de afaceri, dealerul va trebui sa vanda 3.67 masini per luna.

Ce masina ar trebui sa vanda acest viitor dealer pe o piata in cadere si deja suprasaturata in care deja principalele marci auto au deja o prezenta? Sa investigam putin piata auto locala.

Conform automarket, cotele de piata ale brandurilor auto in septembrie 2011 au fost:

1. Dacia: 33,5%
2. Volkswagen: 10,41%
3. Skoda: 8,9%
4. Renault: 7,7%
5. Ford: 5,21%
6. Opel: 4,8%
7. Hyundai: 4,25%
8. Chevrolet: 2,76%
9. Suzuki: 2,72%
10. Toyota: 2,36%

- cum chletuiau oamenii salariile in avans si cum primeau magazinele cecuri fara acoperire: bancile permiteau solduri negative pana la plata salariilor;
- care sunt asemanarile si deosebirile intre SUA de azi si Serbia de atunci;
- cum scadeau in valoare asseturile neesentiale cand lumea cheltuia mare parte din bani pe mancare;
- cum au rezolvat sarbii hiperinflatia in 4 saptamani prin peg-ul la marca germana;
- actiunile sunt cea mai buna protectie pentru inflatie pana la o rata de 60%;

Analistul financiar Liviu Voinea crede că introducerea unei taxe pe bănci ar putea fi o soluţie, dar spune că s-ar putea dovedi să nu fie cea mai bună măsură. “O suprataxă aplicată băncilor ar putea fi o soluţie, dar nu cred că este aplicabilă pentru că în final s-ar reflecta tot asupra costurilor suportate de clienţi. Iar statul este unul dintre clienţii importanţi ai băncilor.” (Sursa: Ziarul Financiar)

Dezpre razboiul tarifar am mai scris in cateva articole, dar nu stiu in care anume am specificat ca acesta este doar o etapa in evolutia crizei, o etapa ulterioara crizei financiare si a datoriilor suverane. Totodata razboiul tarifar se poate produce/manifesta simultan si/sau paralel cu razboiul valutar si precede bineinteles etapa controlului preturuilor si ultima etapa, cea a razboiului mondial. Aceste etape sunt binecunoscute in istorie, in criza din anii 30.

Sa rezumam deci pe scurt toate etapele unei crize: mai intai criza apare in domeniul financiar si se manifesta prin desumflarea unei bule si pierderi imense pentru multi jucatori. Aceasta prabusire – credite + actiuni – produce o contractie a lichiditatii si prin urmare a creditarii care provoaca scadere economica. Si cum toata lumea face afaceri pe credit, se produce astfel un lant al dependentelor, de la firmele care falimenteaza, greutatea se transfera pe state care trebuie sa faca fata cu cheltuieli scazute si cu somaj ridicat (pe langa lipsa creditului). Ca sa scape, unele state incearca sa exporte, si unele chiar reusesc, cum ar fi Germania. Cele care nu reusesc, isi dau jos cu moneda, se lupta sa aiba o moneda cat mai slaba pentru ca produsele lor sa fie mai ieftine in afara si astfel sa se vanda mai usor. Un exemplu de stat care se lupta permanent cu taria propriei monezi este Japonia si mai recent Elvetia. Si americanii incearca sa slabeasca dolarul desi la ei aceasta slabire este in primul rand o consecinta nu un target. Aceasta etapa poarta numele de razboiul valutar: fiecare tara cauta sa aiba moneda cat mai slaba ca sa poata sa exporte, deci sa creasca economic si sa revina din nou pe crestere.

Razboiul tarifar apare cand tensiunile economice fac ca fiecare incearca sa prioritizeze consumul resurselor in intern, in detrimentul externului. Cand vaca avea lapte de muls, bancile austriece erau dornice sa investeasca in Romania. Acum cand lapte nu mai e, pleaca de la vacile noastre si se pastreaza furajele doar pentru vacile lor, ca nu cumva sa moara de foame. Astfel, romanii reactioneaza si ameninta cu taxari. Asa au facut  si unguri, la ei razboiul tarifar manifestandu-se deja de ceva timp. Razboiul tarifar este insa limitat de tratatele internationale existente: de exemplu, in UE tarile nu pot sa impuna taxe vamale produselor din extrerior. Alte state insa pot, de exemplu China a interzis vanzarea de minereuri rare catre Japonia, iar Rusia, anul trecut a interzis exportul de produse agricole. Rolul razboaielor tarifare este de a ajuta economia interna impunand diverse piedici intrarilor din afara care altfel ar inhiba orice dezvoltare interna. De asemenea, razboiul tarifar poate impune anumite restrictii unor iesiri de resurse, in vederea focusarii acestora spre necesarul intern. Asta cere acum Austria, asta a facut Rusia prin interzicerea exportului de grane. Bineinteles, cand razboiul tarifar se va extinde si va lua avant, toti vor avea de pierdut, mai ales cei care nu au canale de export solide, cum ar fi Romania care e dependenta de exporturile catre UE. Razboiul tarifar nu face decat sa minimixexe globalizarea, sa fragmenteze comertul si investitiile, sa schimbe practic total paradigmele actuale ale economiei globale care si-asa a fost lovita crunt de criza creditelor si de scaderea cererii.

Controlul preturilor este o etapa disperata: cand productia este din ce in ce mai mica si exista riscul hiperinflatiei, guvernele impun preturi maxime producatorilor pentru a evita explozia preturior si explozia saraciei. Ca rezultat, piata neagra infloreste si economia intra intr-o zona sumbra de subdezvoltare. Romania a mai cunoscut aceasta etapa in perioada de tranzitie, anterioara liberalizarii preturilor.

Razboiul militar este ultima etapa, si desi poate rezulta din frecusurile din razboiul valutar sau tarifar (de exemplu pretentiile SUA asupra Chinei ca sa intareasca yuan-ul), poate aparea pur si simplu pe fondul unor focare asimetrice. Dar sa ne fereasca Dumnezeu de asa ceva.

Una peste alta, Basescu nu doar ca nu are ce sa le faca austriecilor, dar mai spune si prostii. Da, este adevarat ca atunci cand era de supt austriecii au venit, dar acum e alta situatia: bancile nu sunt asociatii de binefacere. Bancherii daca pleaca, pleaca pentru ca nu fac bani aici, economia e moarta, guvernul nu creaza un mediu propice dezvoltarii afacerilor, investitiile sunt proaste, coruptia macina orice si oamenii pregatiti si de valoare fug in afara. In conditiile astea, cine sa mai faca profit ca sa dea si la banci ca sa le tina aici?

Marea drama a Romaniei este ca noi dam mereu vina pe altii si nu cautam sa ne schimbam mentalitatea. Iar daca cautam, nu suntem in stare. Basescu desi este de atatia ani presedinte, ne dovedeste prin acest discurs inca o data ca nu are habar de economie, nu are habar de politica externa si nu are nici consilieri care sa il ajute. Vai de el si vai de noi!

Bineinteles, cea mai de ansamblu imagine pe care o putem avea asupra crizei actuale ar pleca de la cateva consideratii despre problematica spirituala, mai precis o analiza a pacatelor pentru care Dumnezeu a ingaduit ca aceasta criza sa se intample. Vom trece peste aceasta analiza deoarece ne depaseste si este in primul rand datoria fiecaruia ca sa cugete la contributia personala pe care a adus-o la aceasta criza. Pentru ca de exemplu, bunica mea care are 85 de ani si traieste la tara habar nu are de criza, deoarece ea s-a multumit toata viata ei cu ce a avut, a mancat ce a avut, a multumit lui Dumnezeu daca a avut mai mult si prin urmare, nefiind luptata de patima lacomiei – pacatul primordial care a dus la aceasta criza -,  faptul ca i se taie pensia sau perspectiva ca nu va mai avea pensie deloc o lasa total nepasatoare. Pentru ea nu exista criza, pentru ca nici la televizor nu se uita deoarece “a observat ca ii zbarnaie creierii cand se cearta aia”.

Trecand de perspectiva spirituala, am putea sa abordam perspectiva istorica. Istoric privind, crize au mai fost, asa cum au mai fost si razboaie mondiale dupa crize. De ce de vreo doua razboaie incoace au inceput sa le numere, este un mister pentru mine deoarece orice razboi are mai mult sau mai putin implicatii globale, cel putin prin faptul ca oameni sunt ucisi, deci umanitatea toata pierde in fata lui Dumnezeu prin rautatea de care este capabila. Cand o mama are trei copii si doi dintre ei se ia la bataie, al treilea chiar daca este cuminte nu reuseste sa o bucure pe mama la fel de mult cum s-ar fi bucurat daca toti copiii ar fi fost cuminti si s-ar fi jucat in pace. Comparatia este copilaroasa, insa ce vreau sa subliniez este ca razboaiele care se duceau in Asia in secolul 12 se duceau si pentru ca ortodocsii din Imperiul Bizantin nu se rugau indeajuns pentru “pacea a toata lumea”. Bineinteles, nu pentru acest mic pacat a ingaduit Dumnezeu ca Imperiul Bizantin care era pe-atunci culmea civilizatiei sa fie efectiv anihilat cateva secole mai tarziu si in locul lui sa vina ce a venit – altele trebuie sa fii fost pacatele, si o minune a Bisericii consemneaza o aratare si o explicatie a ingerului unui sfant intr-o biserica din Constantinopol care ardea in urma atacului otomanilor.

Sa trecem insa la un scurt istoric al crizei din perspectiva economica si politica. Pana in momentul actual, putem separa deja criza in doua mari etape, una fiind cauza celei de-a doua, asa cum a doua va fi cauza celei de-a treia etape.

Criza financiara inceputa in 2008 a fost cauzata de cresterea preturilor la imobiliare – dar nu numai, pe fondul politicilor monetare defectuoase si a dereglementarilor. Politicienii, in dorinta de a fii alesi, au facut astfel incat poporul sa aiba acces cat mai facil la credit si de asemenea, si-au luat mana total de pe bancheri, lasandu-i sa-si faca de cap. Facutul de cap al bancherilor inseamna multe si a variat de la o tara la alta. insa mai ales in SUA acesta a insemnat in primul rand credite cu nemiluita pentru oricine si in al doilea rand ingineriile financiare complexe care au avut rostul de a masca adevaratul risc al creditarii nesabuite in vederea obtinerii unui rulaj de credite cat mai mare – bancherii castigand in primul rand prin intermedierea vanzarii acestor produse financiare complexe catre cumparatori naivi care insa aveau incredere in bancheri, tocmai pentru ca se asteptau ca statul sa ii controleze si sa ii monitorizeze cat mai bine. Pe scurt, s-a intamplat si la ei ce s-a intamplat si la noi cu FNI: “Dormi linistit, FNI vegheaza pentru tine”. Acelasi lucru l-au spus si bancherii investitorilor, de la investitori privati, la fonduri de pensii, fonduri de investitii, guverne, orase etc.

Criza financiara a aparut in momentul in care buba a iesit la suprafata si investorii au inceput sa aiba pierderi in acele investitii. A fost nevoie de o scanteie pentru a detona tot sistemul financiar deoarece pe langa aceste credite, liberalizarea pietei financiar a dus la crearea unor legaturi foarte puternice intre banci, prin asigurarile impotriva falimentului investitiilor. Asigurari este oarecum mult spus, ce s-a creat de fapt este un fel de casino global in care anumite banci pariau folosind banii investitorilor – deci nu protfitul propriu – impotriva produselor pe care le vindeau. Este ca si cum un dealer auto ar paria pe cat de mult rezista masinile pe care le vand ei, dupa ce le ridica clientii. Ei dupa ce ca castiga in primul rand pentru ca vand masinile, castiga si la primul accident al masinii. Insa problema a fost ca pe o masina puteau sa parieze 10 si nu doar dealeri dar chiar si producatori. Iar producatorii au ajuns sa nu le mai pese de calitatea masinilor care le vand, iar dealerii nici atat. Tot ce ii interesa era sa le vanda si eventual sa se strice cat mai multe si cat mai repede pentru a putea castiga din asigurari si din comisioane cat mai mult. Insa cand oamenii s-au prins ca masinile sunt o afacere proasta si ca mai bine merg cu autobuzul. dealerii si producatorii s-au dus la guvern sa ameninte ca daca nu ii salveaza, pe langa pericolul ca tara nu va mai avea masini si totul va fi blocat, vor fi dati afara si zeci de mii de oameni, deci guvernul  trebuie sa ii salveze si sa le dea bani. Atunci guvernul fiind prins cu usa nu a avut incotro si a salvat bancile si s-a ajuns astfel la criza datoriilor suverane (sau criza fiscala).

Criza datoriilor suverane consta asadar in problemele cu care se confrunta in primul rand statele din cauza preluarii povarei datoriilor de la banci. Pe langa aspectul moral al salvarii bancilor – de ce bancile rele sa nu falimenteze si sa ramana bancile bune pentru a putea curata sistemul de putregai? – aceasta etapa are o particularitate perversa: spirala dependentelor. Datoriile bancilor fiind preluate de state, au pus povara pe acestea si coroborat cu scaderea activitatii economice datorata contractiei creditului din criza financiara, statele nu fac fata datoriilor. Datoriile cresc de la an la an si determina statele sa impuna masuri de austeritate (in unele tari) sau masuri de tiparit bani si oferit pe tava bancherilor (in alte tari). Scad astfel veniturile, scade activitatea economica, datoriile cresc si la randul lor bancile avand expunere pe datoria suverana sunt din nou in pericol de a se prabusi si statele sunt din nou stranse cu usa sa le salveze. Deci in aceasta etapa avem doua probleme majore care se impung una pe cealalta: statul si bancile. Unde si cum se va termina aceasta spirala nu putem stii, deoarece suntem prinsi in ea in prezent si precum o elice cu doua palete care se prabuseste, nu stim care va lovi prima pamantul. In orice caz, nici una nu va mai fi ce-a fost, ci doar o forma schimonosita a ceea ce a insemnat o data: atat statul (care va fi foarte restrans) cat si bancile (care vor fi probabil nationalizate toate).

Ce se intampla cu statul in aceasta perioada? Austeritate: din incercarea de a reduce cheltuielile, razboaie valutare: din incercarea de a stimula exporturile, tulburari sociale din cauza austeritatii si a somajului. Ce se intampla cu bancile? Constranse de criza datoriilor, bancile sunt nevoite sa se contracte, sa isi constranga activitatea, sa se rezume la domeniile profitabile si sa renunte la expansiune. Toate acestea, pe langa falsificarea contabilitatii deoarece o contabilitate reala le-ar pune deja in situatii dificile. De aceea exista temerile legate de plecarea bancilor straine din Romania, deoarece acestea nu mai au bani si trebuie sa isi reduca expunerile, mai ales pe creditele neprofitabile si in zonele in care nu mai exista profituri. Dar nu doar bancile se constrang ci si marile companii nu mai fac investitii, nu cauta sa cucereasca piete noi, mai ales acolo unde nu sunt perspective de crestere. Asistam asa la zorii unei noi etape a crizei: deglobalizarea. Vrem, nu vrem, vedem cum aceasta etapa se manifesta pe multiple planuri, de la bancile si companiile care pleaca, la revenirea taxelor vamale (razboaie tarifare), la reducerea transporturilor, deteriorarea relatiilor intre state – acolo unde exista. Romania a simtit pe pielea ei destul de dureros aceasta etapa. Iata doar cateva exemple: plecarea Nokia, plecarea Volksbank, neincluderea in Schengen, problemele din Italia, restrictii la munca in diverse state din UE etc. La nivel European deglobalizarea se manifesta prin amenitarea Greciei cu excluderea, incetarii oricaror tentative de extindere (vezi Turcia), implicarea individuala in razboiul din Libia (doar cateva state s-au aruncat la ciolan, fara sa se voteze sau sa se decida in comun) etc.

Pe langa impartirea evolutiei crizei in aceste etape, ar mai fi de subliniat actorii implicati in criza, deoarece situatia variaza drastic de la tara la tara si de la continent la continent. Sa incepem cu ce este mai usor. De departe, Asia este marele castigator din aceasta criza. Nu detaliem, insa nu doar China a avut de castigat, ci si alte state. Nici un Europa lucrurile nu sunt uniforme, Germania batand record dupa record la exporturi si la PIB in timp de Grecia este amenintata cu excluderea si cu masuri dure de austeritate iar Italia, Irlanda, Spania si Portugalia stau la coada. In general insa, tarile se impart in doua categorii:

- economiile avansate (SUA, Europa de Vest, Australia, Canada, etc); acestea sunt caracterizate in criza de: explozia datoriei atat cea publica cat si cea privata, crestere economica mica, somaj foarte mare, constrangerea productiei pe fondul scaderii puterii de cumparare; aceste state sunt responzabile pentru producerea crizei datoriei suverane, prin trecerea datoriilor bancilor in contul public;

- economiile in curs de dezvoltare (China, Rusia, Brazilia, Turcia etc) au dus-o in general bine in criza; in primul rand au beneficiat de fluxuri de capital foarte mari deoarece investitorii nu mai au unde sa investeasca in economiile avansate care sunt cu un picior in groapa; intrarile de capital au produs insa un risc mare de inflatie si cresterea riscului de a se forma din nou bule, similar cu cele de care tocmai am scapat.

Unde se incadreaza Romania in aceasta perspectiva? Evident Romania nu este o economie avansata si nu a atins prin urmare o rata de creditare foarte mare la inceputul crizei. De altfel, cu acest argument se laudau politicienii nostri ca vom face fata crizei cu usurinta. In aparenta, nefiind economie avansata, am fi inclinati sa ne consideram economie in curs de dezvoltare si multi din cei care ne conduc chiar asta cred ca suntem: o tara emergenta. Culmea este insa ca noi nu avem infuzii de capital, ci din contra, de la noi capitalul fuge, asa cum fuge si din tarile avansate din cauza riscului sistemic. In ceea ce priveste inflatia, avem mult mai multa decat economiile avansate care chiar se confrunta cu deflatie, insa bule la noi … cam greu, oricat de mult a incercat guvernul prin prima casa si prin programul rabla sa stimuleze diverse domenii care au constituit bule inainte de criza. Asadar unde putem incadra Romania? La tarile bananiere din care se mai poate stoarce ceva aur, paduri si alte resurse, insa acesta este un subiect deja prea trist pentru a-l dezvolta mai mult.

In concluzie:

> criza are deja trei etape: criza financiara (falimente bancare), criza datoriilor suverane (statele preia datoriile bancilor) si deglobalizarea (ruperea legaturilor financiare si economice intre state prin contractia afacerilor si problemele politice); de la fiecare etapa, la urmatoarea, lucrurile se agraveaza si mai rau;

> exista castigatori in criza, si acestea sunt statele emergente; Romania insa nu este decat o banala bananiera;

Ne aflam acum intr-un punct de inflexiune destul de ciudat: pe de o parte, ipotetic europenii au acceptat deja ca Grecia poate sa iese din UE – lucru care s-a intamplat foarte greu, abia in ultimele luni -, iar pe de alta parte a intrat in scena Italia, mergand pas cu pas pe urmele Greciei, ba chiar cu pasi mai repezi daca ar fi sa ne gandim ce grecilor le-a luat ceva pana sa schimbe prim-ministrul si pana sa puna in functiune un guvern care sa adere la masurile de austeritate impuse de germani. Este oare greu sa observam cat de mult s-a transformat in ultimul timp dezintegrarea Europei de la un banal scenariu pesimist, considerat exagerat de unii si imposibil de altii, la un scenariu probabil care chiar se incadreaza in curgerea evenimentelor curente? De fapt, scenariu probabil este putin spus, multi discutau cu seriozitate si multi chiar au anuntat fara ezitare ca Europa nu mai are sanse sa reziste. Multi au explicat si chiar au justificat felul cum s-a ajuns aici, prin decuplarea politicii fiscale de cea monetara inca din start. Dar nici un oficial nu a dat macar de inteles ca vreo tara ar putea sa iese din UE – nici macar nu exista tratate care sa permita, lasand la o parte implicatiile asupra sistemului financiar al revenirii la drahma al grecilori.

Sa trecem insa peste Europa, sa mentionam doar in treacat ca o data cu dezintegrarea Europei, va avea de suferit foarte mult si sistemul financiar, practic acesta va suferi un colaps necontrolat in urma caruia nu putem stii ce se va pune in loc si nu mentionam decat ca foarte probabil puterea care va supravietui acestui colaps va decide forma si conditiile noilor finante, asa cum SUA au impus dolarul ca moneda de referinta dupa Al 2-lea Razboi Mondial.

China: dupa ce presedintele chinez a plecat de la summitul G20 cu mainile in buzunar, tinand bine de portofelul din care nu le-a lasat europenilor nici macar ceva maruntis, Republica Capitalista Chineza isi traieste si ea epoca de bunastare. Din pacate pentru ei, daca in vest bunastarea a durat cateva decenii bune, chinezii nu cred ca vor avea parte de ea prea mult timp. Multe sunt motivele, si nu doar legate de economie. Politica demografica de un copil per familie a dus in China la situatia absurda in care un muncitor duce in spate pana la sase oameni: cei doi parinti parintii si cel patru bunicii. Si cum chinezii cu a lor medicina stiu sa traiasca mult, va dati seama ce dezvoltare sustenabila pot sa aiba ei si cat va dura pana pensiile vor ingheta si la ei.

SUA este urata cea mai frumoasa si de aceea deocamdata nimeni nu o arata cu degetul, pentru ca o urata si mai mare – Europa – este in centrul atentiei. Insa pietele nu sunt doar irationale dar sunt si matematic de precise: acolo unde fundamentele sunt subrede, mai devreme sau mai tarziu pesimismul va lovi. Chiar daca nu se mai vorbeste prea mult despre problemele Americii, deoarece din cauza haosului din Europa, banii au fugit pe dolar si pe obligatiunile americane, nu va dura prea mult pana cand va veni din nou randul americanilor sa apese “Print” pe tiparnita dupa ce vor fi ridicat din nou nivelul maxim de indatorare. Cine va mai cumpara insa bondurile americane de data asta, va fi un mare semn de intrebare deoarece chinezii deja au inceput sa isi reduca ritmul de achizitii, intre August 2010 si August 2011 detinerile acestora crescand cu doar 1 mld$, in conditiile in care alte tari au cumparat cu nemiluita pentru a putea sustine dolarul: Japonia – 104 mld$, Marea Britanie – 216 mld$, OPEC 25 mld$, Brazilia 40 mld$, etc (sursa). Nu lipsit de importanta este faptul ca Rusia s-ia diminuat in aceeasi perioada cu 50% detinerile de bonuri de trezorerie americane de la 173 mld$ la 97 mld$. Desi tehnic nu se poate vorbi de un exod de pe bonurile de trezorerie americane, atunci cand detinatorii a 20% din totalul acestora incep sa vanda nu este deloc linistitor iar daca ne gandim ca Rusia si China sunt principalele puteri cu potential de inamici pentru SUA, intelegem putin cate putin din razboiul financiar care se duce in paralel cu evenimentele politice sau economice vizibile – care si acestea sunt oricum greu de descifrat.

Asadar SUA rezista inca doar pentru ca Europa este in genunchi si banii nu au unde sa se duca. Pe masura ce Europa va reusi sa mai castige o batalie de moment, desi rezultatul razboiului nu este greu de estimat, va veni randul americanilor sa preia stafeta.

Traim asadar sfarsitul capitalismului, desi ni se pare incredibil. Oricat de optimisti am fi cu privire la supravietuirea sistemului financiar actual si evitarea unui colaps total – deoarece nu poate sa existe colaps partial, mental nu putem sa credem ca lumea chiar nu va mai fi cum a fost si ca tot ceea ce stim noi despre lumea de azi se va schimba profund. Daca lumea asa-zis dezvoltata a trait pana acum sub zodia consumerismului, si daca lumea este clar ca nu va mai fi cum a fost, merita sa ne intrebam: cum va fi lumea de maine? Este criza trecatoare si lucrurile se vor intoarce, vor descoperii oamenii tehnologii noi care sa impinga lucrurile mai departe si sa aduca salturi noi, asa cum s-a intamplat cu descoperirea motorului pe abur sau cu dezvoltarea electronicii si a calculatoarelor? Se va reusi totusi o impartire mai echilibrata a resurselor si doar cei bogati o vor duce mai rau, cei saraci se vor apropia ca nivel de viata de traiul celor din vest? (principiul vaselor comunicante) Va fi un razboi? Si chiar daca va fi, va fi acesta ultimul razboi? Ce va rezulta dupa?

Grecia pare sa fie lasata de izbeliste si se pare ca nemtii vor sa o dea afara din Zona Euro si chiar din UE pentru a face din ea un exemplu despre cum nu trebuie sa te comporti cand banul vine de la neamt – chiar daca se duce tot la neamt – si cand trebuie sa accepti austeritatea. Nemtii au nevoie nu de un tap ispasitor dar de un elev lenes pe care sa il dea ca exemplu celorlalti canditati la corigenta care nu vor sa puna osul la treaba. Problema fiind ca alti porcusori nu au voie sa pice deoarece ar trage cu ei toata Europa, supravietuirea euro si a nemtilor in consecinta, depinde foarte mult de modul in care popoarele tarilor cu probleme vor accepta masurile de austeritate. Si pentru ca deocamdata, desi s-a tot vorbit si in unele tari chiar s-au implementat pasi firavi de reducere a cheltuielilor publice, pentru a garanta succesul unor masuri de taieri mai adanci, grecii sunt chiar modelul pe care nemtii il aveau nevoie sa il arate celorlalti: popor lenes, care nu plateste taxe, care protesteaza si care nu accepta taieri. “Rabdarea noastra se va consuma” – i-au amenintat nemtii pe greci si intr-adevar va veni momentul cand Grecia va intra in faliment si va iesi din Europa. Atunci va veni randul ca toti mediteraneeni sa inteleaga fara sa protesteze ca este important sa accepte austeritatea, altfel haosul care ii va fi cuprins atunci pe greci ar putea sa vina si la ei. Lucrurile s-au miscat atat de repede insa, incat Grecia nici nu a apucat sa pice pana la capat ca Italia deja incepe sa se clatine: dobanzile la credite au ajuns deja la 7%, un nivel maxim pentru Italia de cand cu UE si un nivel la care Grecia, Irlanda si Portugalia au cerut ajutor FMI-ului si Europei.

Partea proasta care o intrevad eu din toata criza asta este ca austeritatea va deveni noua cultura care va lua locul consumerismului. In numele acestui nou idol, se vor implementa schimbari sociale si politice profunde, pornind de la disparitia democratiei asa cum o cunoastem acum  la constrangeri la care nici nu ne putem gandi deoarece ni se par prea aberante si cu totul neacceptabile. Cine credea insa ca in numele austeritatii, votul democratic va fi anulat si tentativa lui Papandreus de a face referendum pe o chestiune importanta care privea poporul grec a fost taxata foare dur si a fost vazuta ca fiind strigatoare la cer. Putem sa banuim ce i-au spus Merkel si Sarkozy lui Papandreus cand l-au chemat sa explice ce are de gand: “George, tu nu esti pe treaba ta, dupa toate cate facem pentru voi? Ce tupeu ai, auzi, sa faci referendum! Cata nesimtire, dar voi grecii astia chiar nu va vedeti lungul nasului, chiar credeti ca aveti de ales? Ori austeritate, ori afara! Referendum nicht!” Ascultam la una din emisiunile unei televiziuni straine cum un comentator chiar il compatimea pe Sarkozy ca a plecat chiar cand ii nastea nevasta ca sa participe la deciderea planului de salvare pentru ca apoi Papandreus sa vina cu propunerea cu referendumul. Strigator la cer, omul asta si-a lasat nevasta sa nasca si acum grecilor le arde de democratie! De Berlusconi ce sa mai zicem, dupa ce ca a adormit cand nemtii si ceilalti se gandeau cum sa ii salveze, in loc sa ia notite cu masurile de austeritate care trebuie sa le implementeze.

Nu cred ca austeritatea va fi doar o consecinta a statutului de sclavi pe care sudicii il vor avea in fata nordicilor. Ingineriile sociale nu se fac cu jumatati de masura. Austeritatea va fi necesara peste tot in lume, pentru ca deocamdata avem doar criza financiara si criza datoriilor, dar peste doi trei ani, vom avea si criza resurselor si fiecare va trebui sa consume cat mai putin si sa munceasca cat mai mult. Daca in epoca capitalista, cuvantul cheie era “lacomia” (greed is good), in epoca austeritatii cuvantul cheie va fi “eficienta”. In numele eficientei se vor schimba mecanismele politice, fluxurile economice, alocarea resurselor etc. Pana si la banii de hartie vom fi nevoiti sa renuntam pentru ca tiparirea de bancnote nu este eficienta, hartia este redundanta deoarece oricum fiecare acum are cel putin un card. De asemenea, in numele eficientei vom fi nevoiti sa folosim un singur card, la ce bun mai multe, de ce sa ne incurcam si de ce sa ducem grija la mai multe carduri. In numele eficientei, cine nu isi va munci pamantul, va plati amenda si astfel nu vor mai exista gospodarii  si tarani. In numele eficientei in medicina, toti vom fi vaccinati si cine se va opune va fi un paria, va fi marginalizat. In numele eficientei, Biserica nu va mai primi nici un ban de la stat si va fi deposedata de toate bunurile pe care le detine in prezent. Tot in numele eficientei, disputele intre religii vor fi o crima si se va incerca ajungerea la un punct comun pentru ca indocrtrinarea sa fie eficienta si directionata inspre motivarea oamenilor pentru a se adapta la noua societate. Austeritatea nu ne va aduce doar saracie, dar va produce schimbari atat de profunde in societate incat conflictele vor fi o permanenta. Razboaie civile, atacuri teroriste si chiar razboaie pe alocuri vor cuprinde toata lumea. Principalele surse de la care vor izbucni aceste conflicte vor dezechilibrele intre anumite centre de putere: puterile actuale care sunt intr-o perioada de metamorfoza si noile puteri care acum par a fi in expansiune si dezvoltare desi cresterea lor este fara prea mare substanta. Ca un exemplu, Turcia care nu a cunoscut inca probleme din cauza crizei, va cauta – si deja o face – un rol mai mare pe plan extern, pornind de la auto-inselarea ca are performante notabile economice si ca trebuie sa devina o putere regionala. Bineinteles, asta nu convine imperiului anglo-american, cata vreme Turcia iese din scenariul acestuia si incearca sa faca mutari independente fara a cere permisiunea. Alte puteri periferice vor fi folosite sau ignorate pe moment, pana cand transformarea se va fi terminat si noua randuire va fi plasata in functiune. Nu este greu sa ne gandim ca Brazilia, India sau Rusia nu pot pune probleme prea mari anglo-americanilor, raporturile fortelor armate fiind cu totul altele decat ale conturilor de datorii si deficite.

La ce bun insa aceasta noua cultura, cu ce a deranjat modus vivendi-ul actual elita mondiala incat sa urmeze aceasta noua paradigma. Multa vreme, conspirationistii lansau ideea ca elitele sunt ingrijorate ca suntem cam multi pe planeta, si intr-adevar multi chiar au recunoscut aceasta si lucreaza intens la gasirea unor “solutii”. Bill Gates care oarecum este mai naiv, mai copilaros si nu prea accepta solutia unui razboi mondial pentru reducerea populatiei, s-a gandit la un vaccin. De aceea trage el si se zbate: ca sa scoata acest vaccin care sa sterilizeze barbatii si sa il introduca inainte ca varianta razboiului mondial sa avanseze si sa se desfasoare. Putem deduce ca daca vaccinul va avea succes, elitele care au pus la cale tot acest scenariu, vor renunta macar la ultima etapa: razboiul armat – care are de fapt si rolul de a duce la capat scopul declansarii acestui plan, anume depopularea.

Ar fi mai mult de tratat pe subiectul austeritatii, vom intelege insa mai mult in urmatoarele zile, cand bursele europene vor pica si dobanzile la obligatiuni vor creste. Din fericire pentru noi romanii, suntem campioni la austeritate: cu exceptia catorva ani de dezmat consumerist pe credit, in general noi am trait in austeritate si avem gaurile la curele date pana la marimi mult mai mici decat pot ei sa ni le stranga.

Cateva linkuri:

- Age of austerity / Noua epoca deja are un nume, iar Cameroun este primul care l-a enuntat – cel putin public

In the wake of the United States debt ceiling crisis and the European sovereign debt crisis, M. Nicolas J. Firzli and Vincent Bazi wrote that the year 2011 could mark the end of an era of government engagement in the economy started with the New Deal in 1933 that saw a massive deployment of public resources and the advancement of state ownership across (formerly private) industries and infrastructures throughout the Western world (“Folkhemmet” in Scandinavia, “Welfare State” in the UK…), and that the budgetary profligacy of the US and other G7 countries on the domestic front (generous social insurance programs, cheap water and electricity, subsidized housings…) won’t be sustainable in the post-2011 “Age of Austerity”.[2]

- Austere Cultures, Cultures of Austerity Conference 2011 (deja se fac conferinte despre austeritate)

- Austerity in the EU, “Budget Cuts” in the USA?

- Mihai Tanasescu (FMI si Comisia Trilaterala): SA NE PREGATIM PENTRU UN ALT MOD DE A TRAI PE PAMANT

- Austérité en Grèce : le point de non retour:

Greece is a democracy and no matter the impatience of its state and private sector creditors, democratic procedures that have to do with values, solidarity, basic social protection and constitutional issues must be taken into account.
These issues are often forgotten when European leaders make declarations about the need for Greece to abandon part of its sovereignty and move on as if it were some 19th century colony in a far off land.

Initial, cand a propus referendumul, am crezut ca lui Papandreus i-a venit la cap mintea cea de pe urma. Ca o paranteza, mintea cea de pe urma se refera la intelepciunea de avedea lucrurile ca si cum le-ai privi din coada inspre capat, ceea ce bineinteles iti ofera o perspectiva utila pe baza careia poti propune solutii mult mai viabile decat daca analizezi de la cap spre coada, pentru ca bineinteles, la urma, cel putin un scenariu se va fi desfasurat deja si in primul rand actorii isi vor da masca jos. Iar o data ce vei stii personajele, vei putea intelege lucrurile mult mai bine.

In final, s-a dovedit ca Papandreus intr-adevar a jucat poker cu miscarea sa, dar nu in favoarea poporului grec. Grecii puteau sa mearga pana la capat deoarece aveau careul de asi in mana, ei nu puteau pierde, nu puteau sa fie lasati de izbeliste de europeni cu toate amenintarile. Europenii nu isi permit in ruptul capului sa lase Grecia sa intre in default sau sa o dea afara din UE deoarece asta ar insemna autoimplozia sistemului financiar mondial. Prin urmare, nemtii nu doar ca sunt fricosi in general avand in vedere teama lor de necunoscut, dar mai ales cand cunosc situatia, traiesc intr-o perpetua spaima. Si ca veni vorba de nemti, ca o paranteza, nu cred deloc ca tiparirea marcilor este doar un zvon: avand in vedere ce scenarii se pot intampla nemtii ar fi nebuni sa nu aiba deja cateva tiruri de marci in fiecare oras din Germania.

Asadar, grecii vor ramane fara referendum si li se va baga austeritatea pe gat, in timp ce europenii vor incepe sa umple gaurile din planul de salvare care sunt asemanatoare cascavalului elvetian, Iata doar cateva din aceste gauri, nu neaparat in ordinea marimii lor:

- haircut-ul este sau nu este default? cum interpretam? daca este, in cazul asta agentiile de rating vor incepe sa taie la greu din ratinguri la toti actorii care vor pierde si la toate tarile care au expunere; daca nu, toata piata CDS-urilor pica pentru ca acestea devin obsolete;

- cine marcheaza banul? Planul de largire al EFSF-ului este o arma dar singurii care au munitie pentru ea sunt chinezii, ori chinezii au citit Sun Tzu care spune “Cel care stie cand sa imprumute pe europeni si cand sa nu ii imprumute va fi victorios”;

- ce va face troica la Atena, chiar va reusi sa stoarca de la greci rata pentru cei 50% ramasi de plata? este totusi imensa …

- ce vom face cu Italia?

Una peste alta, Grecia sta totusi cel mai bine in Marea Depresie a Secolului XXI deoarece este prima in care oamenii de voie de nevoie vor incepe sa nu mai plateasca chiar nici o taxa, vor dezvolta un sistem de comert paralel fata de moneda oficiala si vor incearca sa traiasca fara a se bizui o iota pe ce le promite statul. Pe masura ce criza va avansa si statele sub forma actuala isi vor pierde din consistenta, grecii vor avea deja experienta de viata, vor fi descoperit deja tehnici de supravietuire intr-un stat ostil si cucerit de banci straine si vor avea astfel un punct de pornire dupa ce implozia sistemului financiar se va termina. Peste ani si ani, asa cum democratia inventata in Grecia a cucerit inimile oamenilor de pretutindeni, tot asa si supravietuirea grecilor va fi o lectie pentru toata lumea. Iar religia nu va avea un rol mic in toata povestea asta.

Deci, după un început promiţător, reclama a continuat pervers, lansând ideea că dacă poţi cumpăra produse de la 20 de bani ai putea scăpa de criză. Dar cine ar putea crede aşa ceva sau cine ar fi impresionat de această reclamă nereuşită – cel puţin în partea a 2-a? Dacă aş da doi bani pe capacitatea intelectuală a realizatorilor de publicitate, aş crede că reclama a fost făcută ca să îşi bată joc de problemele oamenilor, dar pentru că imaginaţia realizatorilor pare a fi în criză,  încercând să facă o reclamă care să sublinieze că magazinul respectiv are şi produse ieftine, a ieşit … ce-a ieşit.

Reclama m-a făcut însă să mă gândesc mai profund la felul în care sunt oamenii afectaţi emoţional de criză şi aducându-mi aminte de feţele din ce în ce mai triste şi disperate pe care le văd, m-am întrebat dacă nu cumva durerea cea mai mare vine în primul rând din scăderea nivelului de trai, nu din faptul că s-ar fi ajuns la un nivel de trai insuportabil. Nu exclud excepţii dar, în general, nu am auzit oameni care să nu aibă ce să mănânce. Fac mereu recurs la mâncare pentru că în definitiv, foamete înseamnă când lumea moare de foame nu când nu mai poate să mănânce la restaurant. Recunosc că nivelul de trai nu constă doar din mâncare, ci include mult mai multe, dar simplific pentru a fluidiza discursul. Ca o paranteză, nu am auzit pe nimeni să renunţe la abonamentul TV pentru că este în criză.

Într-una din profeţiile ortodoxe despre sfârşitul lumii, se zice că înainte de sfârşitul lumii, oamenii vor trăi ca boierii şi boierii ca împăraţii. Eu cred că nu este exclus ca această profeţie să se împlinească acum. Dacă ar fi să comparăm viaţa omului modern care trăieşte la oraş în ziua de astăzi cu cea a ţăranului de acum 70-80 de ani în urmă, cu adevărat acum suntem boieri. Nu mi-am dat seama de asta până când, discutând cu bunicii de greutăţile pe care le-au avut în viaţa lor, am aflat că erau zile în care mâncau mămăligă uscată rămasă de la masa anterioară, încălzită din nou, sau că a fost o perioadă în care cu copii cu toţi dormeau împreună cu porcii pentru că nu aveau unde să doarmă. Omul modern de azi însă strâmbă din nas doar dacă i se strică aparatul de aer condiţionat.

Ce aduce nou criza în viaţa oamenilor ca să se justifice amarul, tristeţea şi deznădejdea care ne împresoară? Oare nu cumva aceiaşi oameni care cad acum în deznădejde şi spun “ce viaţă mai e şi asta?” nu sunt aceiaşi care dacă au avut bani să cumpere o Dacie acum 3 ani, mureau de ciuda dacă vecinul îşi cumpăra ultimul model de Mercedes şi îl acuzau şi atunci pe Dumnezeu că viaţa nu e corectă şi că ei nu au avut noroc?

A duce o viaţă simplă, dezlipiţi de tentaţiile materialismului este într-adevăr o provocare. A înfrunta lipsurile materiale, dar nu numai, mai ales când nu ai o înţelegere a rostului vieţii şi când nu te-ai obişnuit să întinzi mâinile către Dumnezeu care este Dumnezeu a toată milostivirea şi îndurarea, este o provocare şi mai mare. Este un curaj nebunesc şi o disperare care într-adevăr nu poate fi înţeleasă, deşi puţini sunt cei care nu au trecut prin valea plângerii. Cât de greu ar fi oare să înţelegem că suferim pentru că păcătuim?

Este cu totul de mirare cum aflaţi în necaz, la ananghie, în lipsuri şi în situaţii pe muchie de cuţit, oamenii încă sunt orbi şi surzi ignorându-L pe Dumnezeu în continuare, călcând poruncile parcă cu o râvnă şi mai mare, înjurând, hulind şi păcătuind direct proporţional cu marşul fatal al măsurilor de austeritate şi cu creşterea preţurilor. Chiar şi pentru un ochi neavizat nu este greu de observat delicateţea cu care Dumnezeu, în urma cererilor noastre repetate de a ne lăsa în pace, ne părăsesşte încet-încet, cu delicateţe, ca să putem vedea pas cu pas răul care vine în loc şi focul care începe să fiarbă în toată omenirea şi astfel, fără a ne prăpădi de tot, să Îl rugăm să se întoarcă în viaţa noastră şi să ne arate ce să facem.

Nu trebuie însă să ne mire reacţia oamenilor la criză deoarece deja am fost anunţaţi că aşa se va întâmpla în vremea Apocalipsei: “Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.” (Apocalipsa 22,11) Acest verset este totodată o profeţie şi un îndemn. Profeţeşte cum se vor comporta nedrepţii în vremurile din urmă şi îi îndeamnă pe sfinţi să continue lupta.

Oare nu ar putea Dumnezeu să găsească o soluţie la toate acestea? Oare nu ar fi de ajuns o mică rugăciune, un mic gest din partea fiecăruia sau măcar o zi de post ca să îl înduplecăm pe Dumnezeu să ne scoată din mocirlă?

Domnul sărăceşte pe om şi tot El îl îmbogăţeşte; El smereşte şi El înalţă. El ridică pe cel sărac din pulbere şi din gunoi pe cel lipsit, punându-i în rând cu cei puternici şi dându-le scaunul măririi, căci ale Domnului sunt temeliile pământului şi El întemeiază lumea pe ele. (Regi I, 2#7)

Multi s-au temut atunci si au votat pentru TARP, asa cum nu au votat nici pentru auditarea Fed-ului in data de 6 mai 2010 cand Wall Street-ul i-a amenintat “live” ca da jos cu piata bursiera si cu tot sistemul. Oarecum bankeri sunt un fel de teroristi moderni care ameninta pilotul ca daca le taie macaroana (adica daca opreste tiparnita), apasa pe tragaci (adica se autodistrug).

Asadar, de vreme de banii nu o sa inceteze sa curga pe tzeava tiparnitelor intr-un flux din ce in ce mai mare, preturile nu se vor opri din crestere. Marele semn de intrebare este in ce punct policienii se vor teme de popoare si vor incerca sa gaseasca solutii reale, adica sa ii mai puna si pe bancheri sa nu mai pretinda plata tuturor creditelor pe care le-au dat fara sa gandeasca, si pe care acum datornicii nu mai pot sa le plateasca, sa accepte si ei mai putini bani decat se asteptau, ca doar e criza. Sau cel putin … pentru 99% dintre oameni, adica clasa de jos, caci clasa medie este deja pe cale de disparitie.

Si mai trist pentru noi romanii este ca urmeaza o mica explozie a pretului la curent is la gaze naturale. In avantul sau de neoprit din distrugerea a tot ce se poate in economia romaneasca, micutzul Boc si-a asumat singur introducerea unui pret unic la consumatori, indiferent de sursa materiei prime. Ceea ce bineinteles ca va salta pretul foarte mult. M-am intrebat multa vreme, oare ce urmareste Boc cu aceasta miscare, ca doar nu indeplinirea unor reguli sau legi europene e vorba, asa cum multe legi europene nu sunt implinite nici de altii (vezi libera circulatie a fortei de munca care este acum limitata ilegal de mai multe state). Prima varianta, cu aceea ca asa ar fi solicitat FMI-ul nu mi se parea indeajuns, caci FMI oricum cere multe, dar noi facem altele. Abia mai tarziu am realizat ca prin cresterea pretului, creste si TVA-ul si prin urmare bani pentru alegerile care bat la usa. Boc, micul geniu al reformelor fara reforme, care a data afara sute de mii de bugetari in timp ce de numarul de angajati a ramas acelasi, a gasit solutia pentru a-i fraieri pe alegatori: le iei 10 lei din buzunarul drept zicandu-le ca asa ne cere FMI, si  le bagi 7 lei in buzunarul stang zicand ca sunt de la Boc. Si in plus, nici nu trebuie sa le bagi la toti ci doar la cei mai saraci, ca aia au sanse sa te voteze, cei care muncesc, alearga, economisesc si sunt in stare sa platesca facturile nu au timp de mers la vot. Genial, nu?

Asadar, pana cand vor creste preturile? Personal nu cred ca preturile se vor opri din crestere prea curand. In cel mai fericit caz, se naste o noua paradigma la nivel global: SUA tipareste si restul lumii saraceste. Daca americanii vor reusi sa tina caruta mergand la vale, fara ca sa se mai intample vreun eveniment nefericit nici prin zona Euro, este posibil ca aceasta sa fie noua paradigma: crestere a PIB-ului prin inflatie. Din pacate, varianta optimista este putin probabila, din cel putin doua motive:

1) zona Euro nu mai poate fi considerata stabila, e doar chestiune de timp pana cand Grecia va pica; iar odata cu picarea Greciei, lumea se va schimba

2) primavara africana inca nu s-a terminat, nu este exclusa o contaminare a Europei ca de altfel si o extindere a acesteia mai spre est, in zone mai fierbinti; in acest scenariu, razboiul nu este prea departe;

Este interesant cum incet-incet, simtim mai direct sau mai indirect cum statul sub forma sa actuala se dilueaza si se evapora precum naftalina care azi o punem in dulap si maine daca ne uitam atenti mai este doar jumatate din ea iar peste o saptamana probabil nu mai simtim decat mirosul. Rareori schimbarile se fac peste noapte, mai ales cand acestea nu sunt provocate de anumite evenimente concrete, nu sunt consecinta unor conflicte vizibile si palpabile, ci vin dintr-o lume ascunsa, lumea banilor, a finantelor, a creditelor, a bancherilor, lume in care cu greu putem vedea cate ceva si si mai greu putem intelege ceea ce vedem, pentru ca noi suntem ocupati cu munca in timp ce altii tiparesc bani si se lupta pentru putere.

Astazi nu toti percep ca statul nu mai este ceea ce a fost ci doar cei bolnavi, doar cei care stau si se mira cum pana mai ieri primeau retete gratuite, primeau tratament cat de cat, asa cum era, puteau cere trimitere de la medicul de familie si nu se gandeau ca o sa ajunga acum sa scoata bani din buzunar ca sa poata sa faca azi ceea ce ieri era normal si ceea ce ar fi totusi si azi normal dar nu se mai intampla. Eu – sanatos din mila Domnului – ca si multi altii, nu simtim direct pe pielea noastra aceste probleme inca, desi sincer am ramas surpins luna trecuta cand a trebuit sa platesc 10 lei pentru adeverinta obtinuta de la medicul de familie care sa faca dovada ca sunt sanatos, fiindu-mi necesara la angajare, stiind ca acelasi tip de adeverinta cu ceva ani in urma nu m-a costat nimic.

Pas cu pas, diverse segmente ale statului se prabusesc pe masura ce furtuna banilor, care suge banii de jos – de la cei care au luat credite (oameni, firme, institutii) – in sus, la cei care au dat imprumutat (banci, investitori), trece peste noi si mai face cate o victima. Azi a venit randul sanatatii.. Am asistat asadar pas cu pas cum s-au taiat salariile bugetarilor, s-au taiat anumite ajutoare sociale, au fost blocate investitiile, au fost blocate pensiile, au fost comasate scoli etc. Toate aceste lucruri nu sunt doar trecatoare, doar un moment de respiro pentru statul obosit care se prabuseste sub propriile datorii si trebuie sa ia o pauza ca sa se prijoane pe noi stalpi, sa mai repare o rotita doua sau sa astepte sa isi revina economia ca sa incaseze mai multi bani. Multi ne-am gandi ca problemele actuale sunt doar o etapa trecatoare, pana cand economia isi revine si pana cand reformele actuale luate de excelentul guvern si de excelenta clasa politica vor da in sfarsit roade.

Sa facem insa un exercitiu de memorie si sa ne gandim: oare ce perspectiva ar fi avut in anii 86-87 un analist economic serios care avand acces la datele economice ale blocului sovietic si ale statelor satelit putea cu usurinta sa prevada colapsul acestora si prin urmare sa traga concluzia ca situatia de criza va urma sa fie doar una temporara pana ce totul se va prabusi si apoi capitalismul care a adus atatea beneficii in vest, va veni si aici si va schimba lucrurile. Asadar, un astfel de analist, daca era optimist putea sa prevada ca in 20 de ani lucrurile se vor imbunatati. Cel putin un “analist” a gandit asa, anume Silviu Brucan care privind lucrurile superficial, a calculat ca este nevoie ca sa treaca 20 de ani, adica sa se schimbe o generatie pentru ca Romania sa devina un stat capitalist veritabil cu o economie dezvoltata si cu o societate sanatoasa.

Nu s-a intamplat asa si nici acum cei care mai spera isi fac sperante desarte. Nu doar sanatatea va avea de suferit, ci toate vor fi mai scumpe si mai greu de suportat. Asta in cazul fericit in care un nou punct de criza acuta nu va bloca sistemul financiar si nu va duce in haos intreaga lume (cum putem vedea in “Ziua in care dolarul a picat“). Sau tot in cazul fericit in care Al 3-lea Razboi Mondial (despre care a inceput sa se vorbeasca si pe la noi) nu va incepe prea curand. In cel mai fericit caz, in care contractia creditului nu va avea efecte violente in plan social, statul va renunta incet-incet la mare parte din beneficiile care ii justifica existenta in prezent: sanatate, invatamand, securitate, pensii, infrastructura etc. Statul va mai fi doar o mare forta politieneasca care va incerca sa isi convinga supusii ca este nevoie de el, pentru a putea sa aiba un “raison d’etre”. Iar unul dintre aceste motive nu este exclus sa fie chiar lupta impotriva fundamentalismul ortodox care se va opune vaccinarii pentru sterilitate si eutanasierii, caci cu siguranta va veni un moment cand satui de taieri si de lipsuri oamenii vor fi usor indoctrinati ca suntem prea multi pe pamant si prin urmare trebuie sa rezolvam cumva si aceasta problema.

Sa nu speram asadar ca ne va fi bine, aceasta este cu totul exclus. Sa ne bucuram de beneficiile pe care totusi le mai avem si pe care cu siguranta nu le vom mai avea. Unul dintre aceste beneficii este si taxa mica pusa de multi doctori de familie care nu au semnat contractele cu casele de asigurari si de asemenea, suportarea totusi a inverventiilor in cazul urgentelor medicale. Am urmarit astazi cu sarcasm o stire legata de o masa de operatie care s-a rupt in timpul operatiei si pe care au fixat-o cu ajutorul unui scaun. Cat de pretentiosi pot fi oamenii atunci cand au prea multe. Cum vad eu lucrurile cel care a fost operat astazi, sa multumeasca lui Dumnezeu ca totusi a avut cine sa-l opereze pentru ca este foarte posibil ca peste 10 ani sa nu mai existe medici in Romania, iar urmarind rata emigratiei doctorilor corelata cu rata inscrierilor la facultatile de medicina putem sa deducem cu usurinta ca numarul medicilor va fi mult mai mic peste 10 ani, avand in vedere situatia actuala, fara a mai lua in considerare alte premize negative.

Nu acuz medicii de familie ca nu au semnat contractele, dar totodata sunt trist ca nu realizeaza ca vor veni vremuri cand vor merge la cabinet si toata ziua nu vor avea nici un pacient, vor veni vremuri cand vor fi luni intregi in care vor da consultatii gratuite pur si simplu pentru ca se vor satura sa tot astepte in speranta ca le va calca pragul vreun pacient. Ii fericesc mai ales pe cei care lucreaza la tara pentru ca acolo nu vor muri de foame, taranii vor veni la consultatie ba cu un ou, ba cu o rosie si in cazuri cu totul exceptionale vor aduce si o gaina. Le recomand carora mai au ceva bani sa mearga totusi in concediu si sa se mai gandeasca, cel mai probabil va fi ultimul an in care isi vor permite.

Sanatatea este clar ca nu va iesi din criza si de vreme ce statul se imprumuta ca sa nu intre in colaps – si punct (cf. Eugen Radulescu – director in cadrul BNR) – cu siguranta putini vor fi cei care vor mai avea profit in viitor.