Crash pe burse

Azi (marți) a fost măcel pe burse. Indicele american Dow Jones a pierdut peste 1600 de puncte – record istoric de cădere intraday chiar la 2-3 zile de la numirea noului director al Fed-ului –  Jerome Powell. Alte piețe au fost contaminate, cel mai rău fiind japonezii care au căzut 7.19%.

Crash-ul a ras creșterile din 2018 ale indicilor americani, pe fondul temerilor de inflație și a creșterii randamentelor la tranzacționarea bondurilor americane, în pragul unui nou shut-down al guvernului american.

Îmi este imposibil să comentez orice cu privire la acest crash, șanse egale fiind în acest moment pentru toate scenariile de la o revenire spectaculoasă mâine (de ce nu? – fundamentele oricum nu există pentru prețurile ridicate) până la o continuare a pierderilor și o evaporare rapidă a lichidității, caz în care merită să ascultăm de sfatul unui comentator pe Zerohedge:

Quick run to the bank ATM to snatch out $500 in order? (sursa)

Bineînțeles, asta pentru cine are ce să scoată că oricum majoritatea românilor trăiesc pe credit și vor simți acest crash de astăzi abia peste câteva săptămâni când o să vina FMI-ul în vizită pe la noi.

Interesantă mi se pare profeția lui Peter Schiff, care atrăgea un semnal de alarmă acum 4 zile că următorul Black Monday poate să nu vină în octombrie ci în februarie, poate chiar în viitoarea luni (el a postat vineri videoclipul youtube):

Că prețurile la acțiuni erau prea mari, toată lumea știa. Că politica Fed-ului a eșuat, puțini sunt conștienți. Ce înseamnă că politica Fed-ului a eșuat și care vor fi consecințele, și mai puțini au habar.

Trăim vremuri interesante și există mari oportunități și mari riscuri. Important cred că este să avem curent și apă că în rest ne vom descurca și fără bănci, doar avem experiența tichetelor de pâine și a economiei paralele.

Căderea dolarului în primul an Trump

dolarul pe ultimii 3 ani

În exemplificarea celor spuse în articolul anterior, m-am gandit să postez aceste charturi care face cât o mie de vorbe.

Deasupra avem USD Index (un baschet de perechi ale dolarului cu cele mai importante valute în diverse ponderi). Perioada este ultimii 3 ani, dolarul căzând de la 100.56 la 88.85 astăzi. Dupa cum vedem, în ultimii 3 ani, nu a mai cazut prea des nici măcar sub 95.

Să vedem acum cum a evoluat dobânda de referință

Dobanda FED – chart de la seeitmarket.com

 

După cum putem vedea, deși dobânda a crescut, dolarul a căzut. Total pe invers. De ce? În principal, lichiditățile s-au dus nu pe cash ci pe acțiuni din cauza posibilelor reduceri de taxe care ar mări profiturile companiilor și ar revigora economia. Economia este o bestie ciudată, sensibilă la percepții și la psihologie. Fără niciun fundament. acțiunile au crescut la niveluri record privind orice indicator fundamental. Această exuberanță nu poate fi explicată decât prin încrederea investitorilor în politicile lui Trump și în revenirea economiei americani. Totul s-a făcut fără prea multe măsuri legislative, deși Trump se laudă că a redus birocrația prin eliminarea ordonanțelor lui Obama care reglementau diverse domenii și care au ajuns la scadență, nemaifiind prelungite în ciuda opoziției.

Sistemul american este astfel construit încât un președinte nou nu poate să radă tot ce a lăsat în urmă cel dinaintea sa, de aceea Trump a fost oarecum legat la mâini. Dacă totul a fost spre bine sau este doar strigătul de lebăbă înaintea marelui crash rămâne încă un semn de întrebare pentru mine.

Cum se poate desfășura un război economic SUA vs UE?

A trecut un an de președenție Trump și apocalipsa încă nu a venit. Avem gogoașa cu implicarea Rusiei în alegeri, mesajele lui Trump de pe Twitter care săptămânal lansează o bombă, cearta continuă cu presa, mișcările anti-globaliste și cu iz de propagandă pe care Trump le-a făcut în privința taxelor vamale, amenințările repetate cu taxe pentru chinezi, care au rămas verbale și faptic nu a făcut mare lucru etc.

În SUA se întâmplă însă chestii și din ce în ce mai mulți încep să recunoască un oarecare succes economic al lui Trump. Este binecunoscută imaginea de mare negociator pe care o are în ochii unora care explică exagerările lui prin tehnici de negociere împrumutate din business și din strategii agresive prin care ceri ceva imposibil ca să obții măcar ceva. De exemplu, în cazul Koreei de Nord, Trump amenința cu războiul pe koreeni dar a obținut măcar să nu mai facă Rocket Man experimente. Sau în cazul Chinei, Trump amenința cu introducerea taxelor vamale și alte de-astea dar nu a băgat taxe decât pentru câteva categorii de produse mai mult sau mai puțin relevante pentru economia americană, cum ar fi panourile solare. Taxarea panourilor solare de la chinezi este din punctul meu de vedere o prostie de vreme ce oricum producătorii locali au fost de mult eliminați. Însă e posibil ca prin asta Trump să ajute noi companii să ia în considerare mutarea de fabrici din China sau pornirea de la zero, deși peste 10 ani de experiență și investiții majorie făcute de chinezi și germani sunt greu de recuperat de către americani.

La un an de Trump, dolarul a evoluat de la cvasi paritate cu euro la 1.25, adică o devalorizare cu 25%, în condițiile dublării dobânzii în acest an de la 0.75 la 1.5. Mărirea dobânzii trebuia teoretic să întărească dolarul. În schimb, dolarul a picat în ciuda faptului că Fed-ul a fost cam singura mare bancă centrală care a mărit dobânzile (de cealaltă parte având BCE și Japonia unde dobânzile sunt pe zero sau chiar real negative de prin 2016, cele două bănci neavând curajul măcar să mărească nici măcar cu o iotă, ba chiar continuând politicile de expansiune a capitalului prin achiziția nu doar a bondurilor dar și a altor instrumente cum ar fi acțiunile – o premieră).

Nu doar dolarul arată foarte bine (din punctul de vedere al exporturilor și al stimulării economiei americane) dar și piața acțiunilor duduie iar bondurile stau în picioare mândre și fumoase. Război vamal este mult spus pentru mișcările lui Trump. Mai din vorbe, mai din fapte, Trump a reușit însă să ducă economia americană într-un sweet spot cu perspectivă de revenire: moneda slabă, obligațiuni solide, clienți mulți pentru emisiuni, șomaj redus. Și nici măcar nu s-a votat încă legea cu reducerile de taxe. Ce-o fi făcut Trump în spate, în măruntaiele reglementărilor, în simularea investițiilor sau în prăbușirea controlată a monedei ca să obțină aceste rezultate nu putem explica.

Există, bineînțeles, mereu marele semn de întrebare în ce măsură căderea dolarului este una controlată și peste noapte nu ne putem găsi în scenariul din documentarul The Day the Dollar Falls.

Ca o mică paranteză, Peter Schiff are aceeași poveste la peste 13 ani de la realizarea documentarului, iar mai nou are și probleme cu clienții pe care îi sperie de-atâta ani că dolarul o să pice și că aurul o să explodeze, încât a început să se jelească în podcastul periodic de pe Youtube, amenințând clienții că o sa regrete amarnic că îl părăsesc și că în viitoarea criză nu o să mai poată să facă față la cât clienți o să aibă.

Americanii au însă opțiunea finală în fața unei eventuale crize a dolarului: pornirea unui război: Siria, Iran, Africa, Venezuela etc, de fiecare dată războiul ajută dolarul când se devalorizează prea mult.

Însă amenințările de război economic cu UE ale lui Trump pot să însemne o cu totul altă poveste. Spre deosebire de chinezi care cumpără în continuare obligațiuni și nu au (încă) alternativă de desfacere a mărfii la SUA, UE poate amenința SUA cu schimbarea totală a macazului în privința alinierii la blocuri și în ciuda tradiției și afinității culturale, se poate alia cu Rusia și China, caz în care nici măcar șantajul militar al SUA nu va mai funcționa. Germanii deja o fac, în Februarie împlinindu-se un an de când China a depășit SUA în topul partenerilor de comerț exterior ai Germaniei. Cu ieșirea Marii Britanii din UE, nu va dura mult până când China poate deveni principalul partener de comerț pentru întreaga UE, dacă nu este deja.

Deocamdată auzim însă doar zăngănitul armelor în războiul comercial SUA-UE: amenințări din partea lui Trump, amenințări de răspunsuri dure din partea UE: EU threatens trade WAR with Donald Trump as US ramp up trade sanctions worldwide.

De departe, cea mai gravă consecință a unui astfel de război, pe lângă posibilul haos economic și financiar în care UE ar fi aruncată (în care haos oricum se află) ar fi golul potențial de securitate pe care antagonismul economic l-ar aduce inevitabil și în plan militar. UE nu are și nu va avea o armată prea curând. Europa de Est este deja căzută victimă Rusiei și fără o revenire economică rapidă care să atragă din nou atența estului și să îi facă pe estici să își dorească să vină și ei la petrecerea UE, se va alege praful de UE. Și mai ales de noi.

 

Cât de dezvoltată este pe bune industria IT din România

Industria de IT din România a ajuns la 5% din PIB, adică produce aproape 20 de miliarde de euro dintr-un PIB de peste 190 de miliarde de euro. De la 1% din PIB, dar dintr-un PIB de 40 de miliarde de euro/dolari acum două decenii, industria IT a reuşit să fie înaintea economiei şi chiar să o tragă după ea. Cei 110.000 de IT-şti aduc aceeaşi valoare adăugată sau chiar mai mare decât industria de construcţii şi este la acelaşi nivel cu agricultura. (sursa)

Când nu scoate capul din curtea sa să vadă ce e prin jur, orice cocoș se crede uliu. Industria IT la noi, oricât de mult se holbesc la ea “analiștii” iexperți, este totuși o mioriță bleagă ca și alte domenii de la noi; comparativ cu alte țări, noi stăm destul de prost la sectorul IT (deși IT-ul a depășit agricultura – ca și cum e mare brânză asta când agricultura mai contează ca procente din PIB doar prin țările din lumea a 3-a).
Din păcate, nu am la îndemână niște cifre cu procentul din PIB al industriei IT în țările din Europa de Est. Mi-a rămas doar în cap chartul în care România era pe ultimul loc. La o sumară căutare am găsit doar ca producția de software în UE este de 7,4% din PIB (sursa). Deci software, care este doar o parte din totalul IT. Ca să nu mai zicem ca la noi în IT sunt probabil incluse și call-centerele și video-chat-urile.
De nenumărate ori când găsesc articole pompoase de genul celui de mai sus, mă amuz căutând să văd ce zic bulgarii despre ei în aceeași privință. Bunăoară, sunt sigur că majoritatea românilor sunt foarte mândri de it-iști noștri și sunt siguri că hackeri mai buni ca ai noștri care să spargă FBI-ul nu există. Mitul superiorității inteligenței cibernetice românești este un mit cu care am crescut și eu dar cu siguranță este valabil și pentru alte domenii: doctorii noștri sunt vânați de toate țările din vest, meșterii noștri sunt bine văzuți peste tot și găsesc de muncă ușor oriunde s-ar duce, confecționerele noastre, vin firmele din vest după ele, le antrenează, le pregătesc, doar ca să pună mâna pe ele, etc. Realitatea este însă că UE (mai ales Germania) este unul dintre marile economii ale lumii și în lumea modernă, în economia modernă este loc pentru oricine muncește serios și profesionist. Competiția este dură dar cererea este mare, mai ales în domenii unde schimbarea este continuă și tehnologia avansează iar adaptarea la tehnologie necesită timp, pregătire, dar mai ales materie cenușie care este precară în orice țară a lumii.
Iată deci câteva spicuiri din presa bulgară. Într-un articol intitulat “How is the IT Industry Changing Bulgaria?” din care vedem că și bulgarii se miră de impactul industriei IT (deși în clasamentul de care aminteam ei erau penultimii). Și iată cum se mândresc bulgarii că sunt pe locul 46 într-un clasament irelevant legat de IT, făcut de cine știe ce blog pe internet, pe cine știe ce statistici:
Small in size and yet big in opportunities, Bulgaria has transformed in one of the world’s leading IT business destinations for the last couple of years.
Adevărat, că bulgarilor li se ridică părul pe ceafa lată deoarece sunt cu un loc deasupra României și nu scapă nici să menționeze că sunt deasupra Greciei și Serbiei. Poate că în competiție cu Serbia și Macedonia, e normal pentru bulgari să se creadă liderii balcanilor. Îmbătați de succesul lor, bulgarilor nu le vine să creadă de asemenea performanțe spectaculoase: locul 46 în lume(!) pe care ei deja îl vâd ca pe un tron, deși menționează că ei sunt doar un spot: “Finding a spot on the throne, we manage to surpass many other top-class technology-oriented countries”.
Ca și analistul nostru financiar, și bulgarii, după ce își gâdilă nițel orgoliul, încearcă să găsească niscavai explicații la o așa minune și iată că le găsesc în moștenirea de aur a epocii comuniste:
The nation’s history as the former Soviet Union’s IT hub has given it a head start (sursa)
La fel cum la noi ICI e de cauza că suntem “excepționali” și la bulgari, faptul că ciuma comunistă i-a pus și pe ei să facă niscavai butoane și panouri de comandă este văzut ca motivul acestui succes. Tot in articolul FT dăm de această perlă, care de data asta nu vine de la un castravete analist financiar, ci chiar de la un castravete director de companie IT:
Capacitățile IT ale bulgarilor s-au născut sub comunism. În întreprinderile de stat specializate în hardware de calculatoare și programare de bază pentru blocul sovietic. “Este un avantaj pe care îl  avem deja de două generații cu un background puternic in cercetare și dezvoltare”
Orice pom poate fi privit dintr-un unghi diferit și de aceea nu acuzăm varietatea opiniilor ci doar vanitatea lor. Există în aceasta gândire mai multe bug-uri dar ne vom rezuma la două:
1) atât în România cât și în Bulgaria IT-ul nu e un mare fâs cu 5% (sau 3% la bulgari); cu cât mergem mai spre vest cifra crește. E adevărat că nemții (de exemplu) pe lângă IT mai fac și mașini, pompe, instalații, tancuri, iaurt etc. și alte sectoare sunt mult mai competitive la ei, de aceea nu toate țările trebuie să respecte regula că IT-ul duduie. Relevante sunt însă cifrele brute la care Bulgaria nu este pe locul 45 și nici România pe 46 ci mult mai jos. Atât bulgarii cât și noi nu facem decât outsourcing pentru străini (cu mici exceptii) la fel cum confecțiile fac lohn. Grosul profitului sunt la cei care pun eticheta și încasează banii. La fel ca la căpșuni. Nicăieri nu veți găsi acest adevăr dar credeți-mă: 99% dintre programatorii români sunt de fapt căpșunari pe câmpurile virtuale ale pieței software. Chiar dacă avem companii mari, cu sute de angajați, chiar dacă munca este de altă natură, dacă e să ne lăudăm cu asta, suntem idioți. Să ne lăudăm când firmele românești o să deschidă sedii și să angajeze sute de nemți (sau măcar de ucrainieni sau albanezi) care să muncească pentru ele.
2) moștenirea glorioasă a epocii comuniste în domeniul IT este exact invers; în primul rând, URSS a picat tocmai pentru ca a pierdut cursa tehnologică (de asta a depins de fapt restul), pe care în paranteză fiind spus, a pierdut-o tocmai pentru ca în socialism nu poate exista competiție și inovație, acestea fiind inhibate de sistemul centralizat. Doar în capitalism, unde competiția stimulează inovația, progresul poate avea loc. Astăzi se întâmplă la fel cu China, care fiind mai capitalistă ca SUA, avansează tehnologic mult mai rapid. Deci dacă URSS era codaș, este chiar prostie pentru iobagii URSS-ului să se mândrească că faceau HC-uri în anii ’80 care erau oricum cu mult depășite, procesorul Z80 fiind doar o clonă copiată (probabil pe scheme furate de KGB) a unui procesor de prin anii 70 din SUA. În timp ce noi aveam un institut, vestul avea deja o industrie IT, este uimitor cât de cu capul în nisip suntem să repetăm asemenea aberații că noi am avut avantaje, că am avut o școală etc. Doar dacă nu ne comparăm cu Africa, dar ăia nu au nici de mâncare mulți și noi suntem totuși în Europa. Mă miră măcar că în astfel de articole elogiatoare ale succesului național în domeniul IT nu se publică cifre brute în care să avem o imagine de ansamblu, comparativ măcar doar cu Ungaria și Polonia, de exemplu.

Furtuna declanșată de Fed va salta prețurile și dobânzile și va da la pământ cu spoiala de creștere a salariilor

Restrângerea balanței Fed-ului și anunțul privind mărirea ratei – care mărire probabil nu va mai fi sărită în octombrie –  precum și anunțarea a 3 măriri în 2018 sunt pe scurt concluziile sedinței de ieri a Fed-ului.

După anunțul deciziei, dolarul a sărit imediat în sus întărindu-se cu 0,8% față de Euro și cu 0,74% față de francul elvețian. Evoluțiile pe Forex sunt extrem de dinamice și impactul de moment nu înseamnă neapărat lansarea unui trend și nu excludem corecția ulterioară. Clar vom vedea abia peste câteva zile confirmarea trendului.

Este însă evident că pe măsură ce dobânzile cresc în SUA, dolarul se va întări și trendul de scădere înregistrat de-a lungul anului va fi inversat. Este clar că dolarul a fost supra-apreciat spre începutul anului și este clar că mereu există riscul ca dolarul să pice foarte mult, având în vedere lupta continuă între imperii și pretențiile crescânde ale chinezilor care joacă un joc complicat în care în același timp au și de pierdut din scăderea dolarului, dar totodată încearcă să-și diversifice achizițiile la nivel mondial, pentru a mai putea fructifica hârtiile fără valoare câtă vreme muzica încă continuă.

Și Fed-ul are grijă ca muzica să continue, anunțând reducerea treptată a balanței de achiziții – dar oare pentru a câta oară – și totodată creșterile din octombrie și cele de anul viitor.

Pentru noi românii de reținut este un singur lucru: de mâine petrolul va costa nițel mai mult. Epoca dobânzilor mici cel puțin la dolari trece și banii vor fugi dinspre periferie, iar noi ca periferie a periferiei vom fi primii loviți. Deoarece leul nu este cotat decât în Euro (din dorința tembela a lui Isărescu de a simula o aliniere la BCE) nu știm impactul direct al deciziei asupra perechii și cum băncile erau închise, nu știm încă nici impactul asupra EUR-RON-ului. Însă pe unele platforme de trading, putem vedea impactul asupra unor valute din zona: USD/HUF (+1%), USD/PLN (+0.76%), USD/TRY (+0.4%)

În plus, există temerea că prețul petrolului va crește în urma dezastrului produs de uragane în SUA, mai ales asupra Texasului unde unele sonde au fost afectate.

Leul a fost de ceva vreme copilul răsfățat al estului sălbatic, beneficiind de CDS-uri mici și intrări constante de valută, ajutate de exporturi în creștere. Această situație, coroborată cu trecerea creditelor pe lei și dublarea masei monetare, într-o perioadă de stagflație, au creat un macro-echilibru liniștitor care ar fi putut să fie un catalist important în cazul unor reforme structurale reale și ale unor investiții cu cap, mai ales având în vedere Fondurile Europene și costurile aproape de zero ale creditării în euro.

România nu este însă obișnuită cu mersul pe balustradă și trecem dintr-o extremă în extremă. Din afară, presiunea dolarului va avea cel puțin aceste două efecte: va crește dobânzile și va crește prețul petrolului. Deja ROBOR-ul a crescut recent doar prin combustie internă, darămite să mai avem și “încălzitor” extern.

Cu o rată a dobânzi de zero și cu inflație de doar 1,5% și aia făcută din pix, Europa se află pe marginea prăpastiei deși puțini lideri au curajul să recunoască. Recunosc însă haosul și lipsa oricărui plan prin ironia cu care au comentat toți declarațiile defazate cu privire la status-quo și propunerile utopice cu privire la viitor ale bețivanului de Junker.

În concluzie, Winter is Coming!

Roller-Coster, Bitcoin

Evenimentele din ultima saptamana poate intrec in dramatism chiar perioada split-ului anterior – daca poate fi numit asa.

Sa ne rezumam insa la principalele:

  1. China – mai intai zvonurile despre banarea platformelor de ICO
  2. declaratiile lui Jamie Dimon
  3. oprirea exchange-urilor din China de vineri

Dupa 1 Bitcoin-ul a inceput sa cada destul de brusc, dupa 2 s-a prabusit de-a binelea, in ciuda faptului ca tocmai faptul ca marele demon a inceput sa se sperie de Bicoin nu dovedeste de fapt decat ca acesta a inceput sa fie periculos pentru “powers that be”.

Mai intai sa reamintim ca cresterile si scaderile bruste si de amploare sunt ceva normal in BTC. Nu stiu in ce masura volatilitatea actuala a fost mai mare decat cea anterioara.

Cu privire la China lucrurile ajunsesera atat de departe acolo, incat volumul mare de bani disponibili pentru investitii si afinitatea chinezilor catre jocurile de noroc faceau ca ICO-urile din China sa fie vazute similar cu companiile IT in Sillicon Valley-ul dinainte de 2000. De aceea, in prima instanta s-a crezut ca guvernul vrea sa protejeze cetatenii si de aceea pe moment blocheaza ICO-urile ca sa evite inselatoriile si sa calmeze situatia.

Intr-un fel, masura Chinei, in ciuda semnelor de intrebare si a prabusirii pretului, lasa o umbra de speranta, in sensul ca o reglementare a guvernului este nu doar o acceptare de facto, dar inseamna si un semnal ca guvernul intentioneaza nu doar sa accepte monezile cripto dar chiar sa le ofere un mediu propice de dezvoltare prin reglementarea exchange-urilor si emitentilor.

Pe masura ce timpul a trecut, pe finalul zilei de joi si vineri s-a clarificat: China nu a banat doar ICO-urile ci si exchange-urile. Evident ca interzicerea tranzactiilor in bitcoin este imposibila datorita tehnologiei minunate care se numeste VPN insa fara exchange-urile chinezesti care sa ofere chinezilor posibilitatea sa impinga pretul in sus, crash-ul a fost firesc.

Nici nu s-a inchis bine bursa vineri insa, si mare surpriza: bitcoin nu se dezminte si incepe din nou sa explodeze: de la aproape 3000, in nici 6 ore, bitcoin a recuperat mare parte din pierdere si a depasit 3700 din nou. Intr-adevar pana la maximul de 4800 mai este ceva insa noul re-bounce spectaculos confirma capacitatea extraordinara a acestui … instrument sa isi revina din cele mai crunte crash-uri intr-un mod spectaculos.

Sunt multe dileme cum de asa ceva este posibil. Sunt, cred, doua principale categorii de investitori: o masa mare de cryptofili care cum vad cele mai mici rebound-uri se arunca sa cumpere, fie si doar pentru ca demon-ul pune bete in roate si a doua categorie ar fi investitorii atrasi de orice bula ca sa nu zicem caritas, doritori de castiguri rapide, pe baza “obiceiurilor” din trecut ale bitcoinului. Insa viteza cu care s-a intamplat cresterea nu este deloc explicata prin atragerea speculatorilor care oricat de lacomi ar fi, nu sunt prosti si ignoranti sa nu fii urmarit ce se intampla recent. Este clar ca daca vreun speculator a reusit acest rebound, acela stie ce face si are cu ce.

Eu unul nu as exclude aici chiar teoria conspiratiei legata de declaratiile lui Dimon: manipularea opiniei publice dupa shortarea bitcoinului si ulterior, cand a picat indeajuns, provocarea unui trend bullish, JPM avand astfel oportunitatea sa castige si in jos si in sus. Este de inteles ca JPM are probabil unelte automate destul de performante si are experienta sa castige si in coborare si in urcare. Oare cat de integru ar trebui sa fie Dimon sa arunce bomba fara sa fii investit si el ceva inainte, oricat de modest s-ar crede si oricat de sceptic ar fi fost apriori cu privire la puterea lui de a misca pretul printr-o simpla declaratie. Correlation is not causation am putea spune si teoretic nu este exclus ca Dimon sa nu fi avut niciun efect si totul sa se datoreze Chinei sau altor factori. Dar oare?

Rebound-ul de vineri noaptea este extrem de interesant mai ales in contextul lipsei oricarui eveniment (indeajuns de important incat sa faca breaking news). Sa fie oare faptul ca bancile sunt inchise acum si Dimon & co nu mai pot manipula pretul? Bitcoinul se tranzactioneaza permanent, inclusiv in weekend, deci s-ar pupa foarte bine aceasta teorie cu cea ca Dimon a shortat si apoi a venit cu declaratiile, folosindu-se si de momentul oportun cu China.

Daca JPM a ajuns sa fie manipulator si pe Bitcoin este nasol si este extrem de jenant pentru ei – daca putea sa mai existe ceva mai jenant decat faima proasta pe care o au deja.

Povestea nu s-a terminat insa nici in China, fiind multi tovarasi cu interese extreme in Bitcoin si carora nu le convine blocarea totala, poate chiar din atractia acestui miraj. Maine trendul se va clarifica si mai mult.

Pentru cei care ma urmaresc pe etoro, recomandarea de cumparare BTC o facusem inca de la 3489 si sunt fericitul posesor al unei pozitii de buy la aceasta valoare, din pacate nu prea insemnata. De asemenea am mai facut o recomandare “declaratie” cu privire la BTC pe pagina Traderi Amatori de pe Facebook. La 3700 cat este actual eu cred ca mai putem cumpara pana la 4000 fara nicio grija. As astepta totusi sa se limpezeasca apele si sa vedem cauza rebound-ului pentru a putea spera la un nou maxim.

Noul proiect pentru internship – apă de ploaie

Numai un ziarist amator care nu are nici cea mai vaga idee despre ce înseamnă funcționarea unei companii – măcar teoretic ca să nu mai vorbim de meandrele concretului mioritic – poate să încropească titluri de articole atât de pompoase ca următorul: Bani siguri pentru firme. În ce condiţii pot primi mii de euro.

“Proiectul” guvernului este apă de ploaie din mai multe motive. În primul rând faptul că leagă salariul internship-ului de minimul a 50% din salariul minim este îndeajuns de dezavantajos pentru a tăia pofta oricărui patron care ar fi îndeajuns de nebun să angajeze tineri începători fără nicio experiență cu costuri atât de mari și cu un factor de incertudine (salariul minim cam o ia des în sus în ultimul timp).

Un program real de stimulare a internship-ului ar da mâna liberă oricărui patron să angajeze tineri chiar și pe niciun salariu. Este evident că pentru tineri dobândirea unei experiențe de muncă este un avantaj extrem de important în orice carieră și chiar dacă un loc de muncă nu este prea interesant pentru viitor și tânărul nu are mare lucru de învățat, cel puțin disciplina trezitului de dimineață și a mersului zilnic la serviciu, precum și a integrării într-un mediu de muncă sunt avantaje îndeajuns de mari pentru a atrage pe cei mai străluciți tineri să se angajeze chiar dacă nu ar primi nimic. Și să judecăm logic: care patron dacă dă peste o minune de tânăr cu potențial, chiar dacă l-a angajat pe zero lei, nu va sfârși în a-i oferi un salariu decent, dacă acel tânăr își va dovedi utilitatea? Nu mai vorbim de companii din domenii de vârf unde mulți tineri ar plăti ei ca să fie primiți și să învețe meserie. Să ne gândim doar la IT, câți bani se bagă în training-uri, certificări, cărți și cursuri de cei care doresc să devină programatori, în speranța de a prinde o felie de cașcaval.

Bariera de 50% din salariu minim + contribuții, și asta la pachet cu limita de 6 ore / zi și 2 zile libere dupa 5 lucrate sunt o glumă proastă care nu va încuraja niciun patron să se riște aiurea să piardă timpul să semneze hârtii, să facă pregătirea și să mai și plătească în cele din urmă, riscând să angajeze puștani care nu ai cum să știi dinainte dacă o să-și facă banii și nu cumva mai mult sunt o povară. Orice angajare presupune resurse care nu sunt doar financiare. Chiar și la costuri zero, multe firme românești din cauza proastei organizări și ale lipsei de experiență nu sunt capabile în prezent să gestioneze internii nici măcar dacă ar veni pe degeaba să muncească.

Așadar, este clar că în aceste condiții, internshipul va rămâne deocamdată o floare rară în economia românească și acest program nu va ajuta pe tineri să dobândească experiență încă din timpul școlii, astfel încât când vor ieși la produs să poată da rezultate mai spectaculoase decât în prezent. Care prezent este dezastruos, lipsa de fortă de muncă calificată fiind poate a doua piedică la creșterea economiei românești după lipsa infrastructurii.

Singurii beneficiari ai acestui program vor fi poate cei care oricum ar fi angajat tineri fără experiență și în loc să îi angajeze pe jumătate de normă cu salariu minim, deși evident că probabil tinerii lucrează full-time, acum vor intra în legalitate și vor putea să le ofere salarii mai mici și să-și asume riscuri mai mici cu privire la timpul de muncă, având în vedere limita de 6 ore.

Cât despre marea “ofertă” de 1000 Euro bonus pentru angajarea unui “absolvent” de internship, aceasta nu este deloc un stimul: în mediul de azi în care majoritatea tinerilor fug pe capete în afară, 1000 Euro oferiți angajatorului nu vor rezolva pierderile de sânge proaspăt, iar condiția de 2 ani, denotă că cel care a venit cu această idee nu are habar ce înseamnă în lumea afacerilor 2 ani în România de azi în care taxele, legile, accizele, normele se schimbă de pe o zi pe alta, iar mediul competitiv este din ce în ce mai putred din cauza corupției și a schemelor de tunuri, existând o întreagă specie de companii ale tovarășilor care nu au deloc probleme cu comenzile sau adaosul practicat și fentează facil toate chestiunile birocratice și de controale – pe de o parte – iar pe de altă parte, pentru cei care activează în etalonul secund al economiei, în simulacrul de piață liberă pe sectoarele unde cancerul nu poate să cuprindă tot (cel puțin deocamdată) 2 ani este atât de incert încât patronii nu pot garanta nici copiilor lor că le pot oferi un loc de muncă stabil și bine plătit pentru o asemenea perioadă.

Adevărata problema din sistemul bancar românesc este Isărescu

M-am plictisit câte articole am scris despre Isărescu de-a lungul timpului. Chiar și pentru cei care nu înțeleg rolul pe care BNR îl joacă în România prin politica monetară și influența asupra costului și disponibilității banului, ar fi îndeajuns să se gândească că într-o țară europeană democratică, nu este normal ca Banca Națională să fie captivă unei singure persoane: Isărescu are o “guvernare” mai lungă nu doar ca Putin sau Kim, dar l-a bătut chiar și pe Ceaușescu.

Războiul recent al tovarășilor cu băncile este o gâlceavă a idioților și arată cât de incompetenți sunt cei care ne conduc. Faptul ca tov. Tudose se vaietă de comisioanele bancare – cea mai mică problema din sistemul bancar  – este un indicator că omul nu are habar de toate celelalte probleme: cvasi-oligarhia din sistem, dificultatea de a porni noi bănci mici, locale care să stimuleze competiția, nereglementarea așa ziselor IFN-uri – cămătari cu licență BNR, dar mai presus de toate politica monetară total anti-dezvoltare pe care BNR-ul o duce și ignorarea totală a exportatorilor prin menținerea unui leu prea puternic. Ca să nu mai zicem de riscul valutar permanent pe care așa-zisa politică monetară o produce asupra companiilor românești (dar nu numai). Oricât de mult și de bun hedging ar face cei care au auzit de așa ceva, câtă vreme nu ai fundamente și nu ai principii de care să te legi, atât importatorii cât și exportatorii nu au altă variantă decât să folosească adaosuri îndeajuns de mari încât să acopere orice fluctuații. 

Sunt multe probleme și BNR ar trebui reformat din țâțâni, concurența internă promovată și ciclarea cadrelor ar trebui să fie implementată prin lege. Bine-înțeles că transparența decizională este zero, ședințele consiliului BNR sunt secrete și politica monetară nu doar că nu are nicio coerență, fiind pur și simplu expresia voinței tovarășului guvernator, dar în plus, nu există nicio coerență între această politică și celelalte politici ale statului român. La ce bună o bancă națională dacă guvernul nu se poate coordona cu BNR-ul în măsurile luate și singurele discuții pe care le au sunt prin intermediul presei, dând unii lecții altora. Bineînțeles că și politicienii au vina aici, dar să nu credem că BNR este fată mară.

Situața de conflict între BNR și guvern (de-a lungul timpului, de altfel, indiferent de guvern, chiar și cel tehnocrat) convine de minune BNR-ului care își promovează o imagine imaculată de tehnocrați și specialiști care știu mereu mai bine ce trebuie făcut și dau lecții politicienilor arătundu-le cu degetul măsurile populiste. Sprijinindu-se pe scârba generală pe care românii o au față de politicieni, intelighenția BNR s-a izolat într-un turn de fildeș de unde își trage salarii și bonusuri nesimțite, practică o politică macro-stabilă care este atât de stabilă încât inhibă orice mișcare de fapt, nu stimulează nicio competiție reală și este plină de hazarduri morale. Faptul că nu mai pică băncile și oamenii au depozite nu este deloc un merit al BNR ci faptul că România este încă la coada dezvoltării economice, este datorat și BNR-ului tocmai pentru că nu face măcar pe felia ei ce trebuie.

O politică monetară orientată spre piața libera, spre flexibilitatea monedei, spre stimularea economisirii și reglarea supra-consumului prin lăsarea liberă a monedei acolo unde piața o reglează ar fi un salt imens pentru economia românească care ar disciplina cu sau fără voia lor și pe politicienii populiști care măresc salariile de parcă ar tipării banii la imprimantă.

Faptul că au scăzut acțiunile băncilor românești după anunțarea unui nou impozit pentru bănci, arată cum funcționează piața liberă și cum unele măsuri ale politicienilor au efecte în economia reală. Fără proptelile BNR-ului și lăsarea unei zone largi de manevre politicii fiscale prin reglarea cursului și mijloacele de politică monetară, fac ca România să fie captivă unei macrostabilități canceroase a unui status-quo fără perspective și oportunități, unde chiar dacă nu au loc crize majore din partea sistemului bancar sau a monezii, nici altceva prea bun nu se întâmplă.

Cum își permite BNR-ul totuși acest joc, căci reglarea cursului nu ar merge fără sprijin din afară. Pe lângă dobânzile scăzute la nivel mondial, infuzia de valută din partea căpșunarilor este mai mult decât o gură de oxigen pentru BNR care reușește chiar să facă profituri destul de bunicele din aceste motive, România fiind din punctul de vedere al Băncii Naționale o mică Elveție.

Din păcate, Tudose chiar dacă ar vrea nu ar prea avea ce să facă, în realitatea puterea guvernului fiind mult mai mică decât puterea BNR-ului care este stat în stat. Doar la criza viitoare când probabil sistemul bancar românesc va fi făcut praf și cu siguranță se vor cere capete, pe lângă noile fețe, banca națională va avea șansa să facă și ea mult-așteptata restructurare.

Comentarii la Indicatori monetari – iulie 2017

BNR a publicat recent indicatorii monetari pe iulie 2017.

Iată câteva comentarii cu privire la evoluția an la an:

  • M3 (masa monetară în sens larg): creștere cu 10,4% față de anul trecut; logic vine întrebarea: cine o mărește și de ce? Nu am vrea să insinuăm că inflația de după colț deoarece crește M3 însă daca nu e după primul colț, poate e după al doilea;
  • numerar în circulație: creștere 20% față de anul trecut; putem trage concluzia că s-a accelerat viteza banilor? Nu stiu.
  • Credit neguvernamental: creștere 5,5%; de notat creșterea în lei: 15,7% dintre care la populație 21,6%; importurile dudie!
  • Credit guvernamental: +4,2% față de acum un an; cate-un pic, pic, pic … Putea să fie mult mai rău, dar să vedem până la sfârșitul anului la cât se ajunge.
  • Depozite ale rezidenţilor clienţi neguvernamentali: creștere 9%. Mare dilema cum de depozitele cresc și numerarul crește. Probabil M3 le duce pe ambele în spate, în sensul că sunt bani pompați și evident că cresc toate.

Prin alte colțuri ale site-ului BNR am găsit și evoluția inflației. Cifrele vorbesc singure, eu doar aș reaminti că cursul era mai blând prin iulie, probabil din august și mai ales din septembrie o să găsim creșteri cu 2 cifre la mult mai multe categorii:

Întrebare esențiala cu privire la aderarea la Euro

Pentru a înțelege nivelul intelectual al ziariștilor din presa românească, este îndeajuns să citim această știre:

Rusia încearcă să calmeze temerile cu privire la exercițiul militar de amploare pe care îl va desfășura luna viitoare. Guvernul de la Kremlin a declarat că acest exercițiu va fi unul de natură strict defensivă și că nu se pregătește să invadeze Polonia, Ucraina sau Lituania, așa cum sugera un raport al Consiliului Atlantic, relatează Reuters. (Digi24)

Prostia și lipsa de cunoștințe economice și geopolitice minime, cât mai ales obsesia după rating care presupune să faci mai mult entertainment decât jurnalism ca la carte, fac ca uneori realitatea virtuală prezentată în presă să fie de-a dreptul fantasmagorică și hiper-umoristică, cum este cazul traducerii de mai sus.

Am dat exemplul de mai sus pentru a vedea cât de mult poate deforma telefonul fără fir o știre pe lungul traseu pe care aceasta îl face de la sursa emitentă (în cazul de față secretarul de stat din ministerul apărării rusești) la organul “de încredere” din care outlet-urile românești traduc (Reuters în cazul de față) până la traducerea și coafarea acesteia pentru a atrage cât mai multe clickuri pe fițuicile electronice care se auto-denumesc presă de la noi. În cazul de față, mașina de fabricat click-bait-uri a ajuns la concluzia că trebuie musai să avem un titlu de bau-bau care să conțina cuvintele Rusia, Polonia și invazie, deși în esență știrea privește informarea cu privire la niște exerciți militare ruso-bieloruse, cu nimic diferite (ca amplitudine) de manevrele naval comune NATO-Ucraina făcute în coasta Crimeei sau de deploymentul permanent de tancuri și trupe americane în Romania și Polonia. În plus, nici măcar suspiciunile NATO despre care se vorbește nu erau cu privire la invazia Poloniei de către Rusia cu ocazia acestor exerciții ci priveau mai ales transferul de trupe rusești în Belarusia – o cu totul altă mâncare de pește decât cea sugerată în articol.

Să ne întoarcem însă la aderarea la Euro. A venit din nou momentul ca gogoașa cu aderarea să fie din nou rumegată intens în presă, în urma declarațeii lui Tataie Meleșcanu că România va adopta în 2025 (sau pe lângă). După cum știm, în general BNR este contra adoptării Euro deocamdată și încearcă să sugereze mai mult sau mai puțin discret că nu ar fi momentul, mai ales – dar nu doar – din cauza problemelor din zona Euro în urma crizei din 2008, probleme încă nerezolvate.

Oricine este interesat de cum stă zona euro, poate vizita trendingeconomics.com și poate să vadă cum a evoluat raportul PIB/datorii pentru marile economii europene. Este un prim indicator. Un al doilea semnal este rata dobânzii la euro menținută încă la cote minime din cauza dezastrului pe care cea mai mică ridicare l-ar produce într-o uniune aflată deja în plin proces de disolutie socială, politică și economică. Indubitabil, rata dobânzii dă temperatura la situația financiară: rată mică = risc mare, rată mare = stabilitate. Un al treilea semn de întrebare cu privire la aderarea la euro ar fi Brexit-ul. Este la mintea cocoșului că dacă euro ar fi mare scofală, britanicii nu doar că nu se retrăgeau din UE, dar îl adoptau și ei.

Cele 3 elemente enumerate sunt doar câteva argumente minime împotriva aderării la euro, pentru a nu vă plictisi cu amănunte tehnice prea complicate cum ar fi raportul assets/derivate al băncilor europene comparativ cu cele americane sau achizițiile de bonuri de trezorerie americane și acțiuni de către Banca Națională a Elveției forțată să-și diversifice achizițiile în urma câștigurilor de euroi gratuiți pe care Elveția îi atrage prin simplul fapt că o francul elvețian este mult mai atractiv și investitorii se grămădesc să-l cumpere, deși Elveția este o țară minusculă comparativ cu UE, însă are marele avantaj că este încă o țară capitalistă – ceea ce euro-soviet-ul nu prea mai este.

Pentru specialiști, de departe păstrarea monedei naționale în contextul istoric actual este în primul rând recomandată la fel cum este recomandat să ai diguri în jurul unui râu care tocmai te-a inundat. În loc să întărești digurile și să faci tot ce poți ca să minimizezi riscurile de expunere la inundații, tu le distrugi și zici: mai bine fără ele, puțină apă nu ne strică. Ce dacă tocmai a fost inundație, pericolul a trecut. Ce dacă în amonte avem ditamai barajul care e crăpat și stă să pice (adică rata dobânzii BCE). Noi suntem mai încrezători și vrem să asanăm cât mai mult din albie, prin urmare dărâmăm digurile și extindem terenul agricol ca să beneficiem și noi de irigații ieftine.

Nu există cuvinte cu care să catalogăm prostia și incompetența celor care mai amintesc în ziua de astăzi orice beneficiu al aderării la euro. Grecia este un alt exemplu simplu de înțeles pentru toată lumea. Cu toate acestea, din motive cu totul străine de sănătatea mentală, un boșorog cam aerian și care oricum trebuia să iasă la pensie până acum, pentru ca a pupat unde trebuie a primit și el un scaun mai înălțat și iată că încearcă să ne arunce pe toți în prăpastie cu angajamente pe care doar el și le ia.

Norocul nostru este că la putere avem politicieni care se sperie de adearea la euro dintr-un singur motiv: limitarea deficitului. În prostia și necunoașterea lor, nu realizează că oricum limitarea deficitului este un mac-mac asumat doar de noi, dă nimeni nu prea îl respectă, nici măcar cei mari. Deci, oricum asta nu ar fi problema. Dar e bine că în prostia lor nu realizează, sau poate realizează dar le e frică de necunoscut, trecerea la euro presupunând cel puțin un duș rece al inflației, care pote fi inlamația fatală pentru un bolnav aflat în comă – ținut pe aparate, doar ca să îi fie recoltate organele – care este economia românească.

1 2 3 4 5