Merry go round cu dobanzile

Dupa scaderea Fed-ului a venit acum randul BCE-ului sa loveasca in cei care product si economisesc si sa ii incurajeze pe cei care cheltuie nesabuit pe datorie. A scazut asadar si BCE-ul dobanda, de la -0.4 la -0.5. Dupa cum stim BCE gestioneaza 3 dobanzi, cea de referinta este cea cu care bancile se imprumuta la BCE si determina costul banilor. Mai sunt 2 deloc putin importante, dar despre care nu pot spune nimic. Pe langa scadere, BCE a anuntat ca reincepe achizitia de obligatiuni guvernamentale (dar nu numai).

Putina lume chiar si din presa de specialitate intelege ce inseamna aceasta achizitie si deoarece este cel mai mare furt public din istoria umanitatii (depasit poate doar de Banca Japoniei care a cumparat o mare felie chiar din piata actiunilor) as explica putin mai mult. Achizitia de obligatiuni include obligatiunile guvernamentale ale BCE si obligatiunile emise de marile companii. Nu stiu si nu inteleg criteriile pe care se face aceasta achizitie, dar cu siguranta ii favorizeaza pe cei care ar avea probleme sa vanda pe piata libera deoarece ce vand ei este junk. Asadar BCE prin aceste achizitii da la gramada bani unor prosti datorinici care nu pot sa se imprumute pe piata libera pentru ca fie nu le-ar da nimeni (deoarece nu au incredere in ei – cine ar imprumuta Grecia sau Romania daca s-ar uita la politica guvernelor lor?!) sau daca le-ar da, le-ar da la preturi foarte mari care ar putea duce la imposibilitatea rostogolirii creditelor. Adica, Grecia, de exemplu, se imprumuta in mare parte pentru a plati ratele la creditele actuale. Pentru noile emisiuni costul trebuie sa fie mai mic ca la vechile credite, altfel s-ar intra in imposibilitate de plata, cresterea dobanzilor ar scadea drastic posibilitatea guvernelor sa plateasca ratele si ar baga guvernele in faliment. Ceea ce oricum se va intampla mai devreme sau mai tarziu.

Speranta BCE este urmatoarea: fiecare guvernator spera ca crash-ul sa nu se intample in mandatul sau. Astfel, dupa crash, el va putea spune: noi am facut treaba buna, pe vremea noastra lucrurile mergeau zaiss. Noi am avut curajul sa dam jos cu dobanda, sa cumparam junk bonduri etc, etc.

Deciziile BCE se ia de consiliul guvernatorilor bancilor din Zona Euro la care se adauga niste delegati de la Comisia Europeana (care cumva inclina balanta). Asta se intampla pentru ca in aparenta sa se creeze iluzia egalitatii insa in fapt, cine detine puterea de decizie la comisie sa determine si sa contribuie masiv la politica BCE.

In cazul deciziei de fata, se pare ca Germania si cu pate din tarile nordice s-au opus scaderii dobanzii si continuarii destrabalarii. Insa porcusorii sunt mai multi la numar: Italia, Spania, Grecia, Portugalia, toate tarile cu raport mare PIB/datorie si cu o economie priponita in pragul colapsului, evident se tem de cresterea dobanzilor care ar putea duce inevitabil la necesitatea austeritatii – pastila amara pe care toti o amana.

Nu mai am timp de alte comentarii si inchei doar cu o recomandare de lectura si cu avertizarea ca pastila amara va fi luata mai devreme sau mai tarziu, realitatile economice nu pot fi ascunse in spatele tiparnitei de bani.

Daniel Lacalle – The New ECB QE Is A Mistake. Here Is What It Should Have Done zice:

  • Excess liquidity is 1.7 trillion euro. More liquidity does not lead agents to spend/invest more.
  • Negative rates zombify the economy and are a massive transfer of wealth from savers and productive sectors to the indebted and inefficient
  • When this fails or -even worse- explodes, central planners will likely blame “markets” or “lack of stimulus” to repeat

Viitorul UE dependent de viitorul Italiei

In toamna asta urmeaza o salva de socuri pentru economia si finantele mondiale. Fiecare soc in sine are indeajuns de mult potential pentru a face peri albi administratorilor de bani si celor care percep riscurile globale. Si cu toate acestea ultimele zile au fost optimiste, cu cresteri, sentimentul investitorilor fiind unul de speranta nestavilita ca vom terce prin toate aceste riscuri impreuna ca prin branza, fara scadere, mentinand trendul bull din ultimele saptamani, de cand pietele spera la interventia Fed-ului si la noi masuri de stimulare fiecala, atat din partea Fed-ului cat si din partea BCE.

Razboiul tarifar, tensiunea cu Iranul (tocmai a capturat inca o nava acum cateva ore), Brexit-ul si riscul de recesiune in Germania sunt principalele riscuri. Mai putin discutat si pe radar ar fi Italia – o tara bogata cultural si istoric, dar care sta din ce in ce mai prost din punct de vedere economic iar din punct de vedere financiar si al sistemului bancar este dependenta 100% de Bruxelles.

Italia este a 8-a tara a lumii la PIB, dar acesta a inceput sa scada in ultimul timp. In top 15 tari ale lumii sunt doar doua cu PIB-ul in scadere: Italia si Mexic. La somaj Italia sta la fel de prost: aproape 10%, intre Franta (8.5) si Spania (peste 15%), cu mult sub Germania si Marea Britanie. Deficitul guvernamental actual este de -2.1% (“depasita” doar de Franta si Spania dar pe negativ). De altfel, nu stiu Italia sa nu fi avut deficit in ultimul timp, chiar de cand a fost inclusa in UE. Insa adevaratul indicator care arata dezastrul din Italia este data datorie/PIB: 132% depasita in Europa doar de Grecia (181%).

Italia ca si Franta se lupta sa supravietuiasca: guvernele tin cu greu deficitele sub control, masurile ne-populiste de crestere de taxe si de reducere a beneficiilor sociale pe fondul scaderii economiei pun presiune sociala si mai mare intr-o Italie care in mod traditional nu a avut oricum niciodata stabilitate politica. Prin urmare, guvernele se schimba mai des decat vin anotimpurile. Singurul lucru care ii uneste pe italieni (care oricum nu erau ei prea uniti) este ura fata de Bruxelles si invidia fata de tarile care duduie de la nord.

Status-quo-ul este benefic pentru putine tari si aceasta se vede in PIB, rata datorie/PIB, deficit (excedent guvernamental), rata somajului. Germania de departe este castigatorul, urmata de Olanda, Danemarca, Austria, tarile nordice. Belgia e la mijloc, Franta e alaturi de Italia intre candidatii la “poc!”.

Ceea ce este nou pentru Italia este riscul politic: spre deosebire de Franta unde Macron si partidele mainstream tin departe partidele “extremiste” (adica eurosceptice), in Italia partidele eurosceptice sunt la moda.

Sunt pe masa multe posibilitati prin care Italia sa faca o bresa in picioarele de lut ale uriasului (UE): fie printr-o moneda emisa de guvern care sa fie folosita pentru plata impozitelor (ar lovi evident in controlul si autoritatea centrala), fie prin cresterea peste 3% a deficitului guvernamental (pe fata sau mai putin pe fata), fie prin emiterea exagerata de obligatiuni si cresterea investitiilor publice, pe scurt masurile luate de unul dintre noile partide (Liga Nord sau 5 Stelle), coalitii sau poate de un viitor nou partid, sunt in principal de natura fiscala: vor incerca sa produca o bresa in plan financiar prin neascultarea de “ordinele” de la Bruxelles. De la UE italienii vor primi certari si ultimatumuri dar marele semn de intrebare este daca se va merge pana la taierea finantarii bancilor italiene dependente de BCE si daca aceasta se va face in timp util sa nu.

In esenta, problemele Italiei si semnele de intrebare sunt aceleasi ca ale Greciei, ce difera aici este greutatea: daca se poate imagina UE fara Grecia si daca se poate imagina UE fara Marea Britanie, nu se poate imagina UE fara Italia care este inima Europei (cel putin cultural / religios si istoric).

Poate UE sa faca derogari doar pentru Italia? Poate UE sa accepte depasiri ale deficitelor doar pentru Italia, daca Franta are si ea nevoie si daca toti abia asteapta ca aceste limite si constrangeri sa fie eliminate si statele sa poata cheltui nelimitat pentru a incerca (printr-un mod gresit) sa “reporneasca” economia? Pot nemtii sa accepte abateri de la o “buna-purtare” fiscala din partea Italiei, abateri la care nemtii nici nu indraznesc sa viseze? De exemplu reduceri de taxe si impozite, cresterea numarului de bugetari, mariri de pensii etc, etc?

Ce deosebeste insa Italia de Grecia este faptul ca bancile, contabilitatea, creditele si chiar republica moderna insasi sunt inventii italiene. Adica italienii au cam fost inovatori de-a lungul istoriei cand vine vorba de transformari economice si sociale revolutionare. Daca ruperea de UE si pornirea pe o cale independenta in ciuda baubau-ului riscurilor este deocamdata asumata doar de britanici (care trebuie sa recunoatem ca cam schioapata), italienii pot sa demonstreze ca se poate trai si fara UE sau ca UE se poate transforma cu sau fara voia nemtilor.

UE se aseamana din ce in ce mai mult cu un Imperiu: este inflexibil in toate privintele si nu asculta de nevoile supusilor. Tulburarile si dezechilibrele de la periferie sunt total ignorate de la centru. Italia are experienta luptei cu un alt imperiu, cel Austro-Ungar si italienii au in sange repulsia fata de imperialism. Asta nu e insa de ajuns, e nevoie de mult curaj si de multe calcule si planificare in domeniul statului: al administratiei, al finantelor, al economiei. Greciei i-a lipsit asta. Sa nu uitam ca Varoufakis a declarat ca atunci cand a incercat sa faca un plan pentru trecerea la drahma au avut probleme deoarece incasarea taxelor de la companii era deja conectata la Bruxelles si orice ar fi incercat sa faca grecii in paralel ar fi fost depistat si controlat de europeni. Nu stiu in amanunt chestiunea si nu stiu daca nu cumva e doar o tanguire jalnica a lui Varoufakis, in realitate adevarul fiind ca pur si simplu grecilor le-a fost frica de o rupere totala.

Starea actuala din Italia nu pare chiar una disperata la nivelul ca ne putem astepta la orice. Fie acum, fie mai tarziu, problemele din Italia vor decide viitorul UE, pentru ca Italia este veriga cea mai slaba din lantul principal al motorului european. Grecia a fost doar … un accesoriu si masina ar fi functionat poate si fara el, desi atmosfera ar fi fost mult prea fierbinte si mai bine ca a fost “reparata”. Insa Italia cand va crapa, felul cum va crapa va decide viitorul UE.

Istoria mai putin cunoscuta a zilei de 8 Martie

Nu doar istoria zilei de 8 Martie este putin cunoscuta de romani dar chiar si istoria zilei de 1 Decembrie, iar un procent mic dar puternic de romani au probleme chiar in a diferentia Pastele de Craciun [1], incurcand si amestecand semnificatiile.

Problema necunoasterii istoriei acestei zile ar fi usor rezolvata daca nu ar exista wikifobia, avand in vedere ca informatia cuprinsa aici [2], desi evident partinitoare, deseori este un punct de pornire util in a ne face o idee.

Pe scurt, ce trebuie sa retinem din aceasta istorie este ca 8 Martie este in esenta o sarbatoare comunista. De asemenea, de 8 Martie, tovarasele din Sankt Petersburg (ulterior Leningrad) au declansat revolutia bolsevica, cerand incetarea razboiului, incetarea rationarii alimentelor si sfarsitul tarismului. Ce a urmat … stim. Nu voi intelege niciodata cum oamenii pot sarbatori inceperea unei etape sangeroase din istoria omenirii care a durat aproape un secol si ale carei dezastruoase consecinte sunt mai grave decat toate razboaiele omenirii la un loc. In puscariile comuniste au murit de-a lungul anilor zeci de milioane de oameni iar foametea si bolile au distrus de asemenea zeci de milioane.

Femeile au fost folosite mereu ca masa manipulatoare de inginerii sociali ai lumii. Dar nu doar femeile, ci toate clasele defavorizate de-a lungul timpului au fost folosite ca mase manipulatoare de cei puternici si de inginerii sociali pentru a controla popoarele si pentru a-si desfasura planurile malefice complexe de reformatare a societatii. Un exemplu de alta clasa sociala folosita ar fi homosexualii pentru ale caror “drepturi” este introdusa in societatile asa-zis democratice de astazi cenzura, fara ca popoarele iubitoare de libertate ale vestului sa scoata un cuvant, ba chiar bat din palme si considera aceasta un progres, nerealizand ce se afla la capatul tunelului. Sub stindardul drepturilor femeilor in SUA, s-a ajuns in situatia absurda in care patronii nu mai angajaza femei de frica sa nu fie acuzati de hartuire, orice cuvant si orice gest putand fi etichetat ca abuz si legea permitand ipotetic acuzatii nefondate si fara nicio acoperire. Daca din intamplare doua femei de la acelasi loc de munca se vorbesc si decid sa il distruga pe patron, il acuza ambele de hartuire sexuala si astfel au un caz si mai puternic, acuzatiile putand duce pana la falimentul unei companii. Pentru a rezolva aceasta problema (frica patronilor de a angaja femei), decidentii din SUA s-au gandit sa oblige firmele sa aiba un procent egal de barbati si femei angajate (in ciuda lipsei de rationament) si s-au produs dezechilibre si mai mari. Care companii aeriene ar mai functiona daca ar fi obligate sa angajeze un numar egal de femei si barbati piloti?

Dar sa nu ne ducem la problemele vestului ca avem si noi pe-ale noastre. De exemplu, avem o premiera in istoria femeilor de renume din Romania. Dupa femeia conducatoare rea si manipulatoare, avem in sfarsit femeia buna, comunicatoare, blanda si respectuoasa, care duce carmele tarii pe noi culmi ale socialismului. Evident, in realitate, tovarasa Dancila a umilit imaginea femeii romane poate chiar mai mult decat a facut-o tovarasa Elena pentru ca macar Elena reusa sa proiecteze impresia ca ea il manipuleaza pe Nicusor, nu invers ca la noi unde Viorica este pentru toata lumea o papusa vorbareata controlata de tovarasul Dragnea, este un minuscul instrument folosit pentru controlul puterii si pentru fuga de parnaie. Dancila a ratat sansa sa realizeze ceva pe cont propriu, pentru calitatile si abilitatile ei, altele decat a fi sluga lui Dragnea.

Dar nu doar femeia in politica este vinovata pentru dezastrul in care se afla Romania astazi. Nu stiu prea exact dar sunt sigur ca majoritatea votantilor sunt femei si un bun procent dintre barbati merg la vot trasi de femei. Rezultatul il vedem.

Este de neinteles cum de femeile din Romania, mai ales cele in varsta si votante cu PSD-ul, nu realizeaza ca din cauza comunismului le fug copiii in strainatati si din cauza celor care ne conduc avem dezastrul din spitale, avem maririle de preturi, avem hotia si toate celelalte.

Poate o explicatie ar fi faptul ca desi poate inteleg, femeile stau mai mult la televizor si sunt astfel mai mult supuse manipularii. Femeia oricat de increzatoare in fortele proprii s-ar crede si oricat de puternica intuitie ar avea, este in primul rand mai emotiva si mai influentabila, avand in criteriile de evaluare mai putina orientare inspre realitati concrete, tangibile si mai multa inclinare inspre visare si potential si mult mai multa predispozitie la frici si la angoase. Ori televiziunea cu asta se ocupa: cu sucitul mintilor. Si mijloacele prin care o face este tocmai manipularea emotionala, sucitul butoanelor pentru cresterea afinitatilor catre unii sau pentru ostracizarea altora.

In final fac o predictie: cat timp o sa avem un procent mai mare de oameni care se uita la televizor decat la Youtube in Romania, bine nu o sa fie.

~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Ce sarbatorim de Craciun? – Vax Populi

[2] International Women’s Day

Este Soros interesat doar de principii?

Intr-un interviu la Digi24, expertul in geopolitica si afaceri internationale Mircea Cartarescu a opinat ca Soros nu se implica personal in afacerile unor tari, ci Soros este interesat numai de niste principii (in subinteles, principii bune).

Nu stim ce ziare citeste Cartarescu si de unde isi extrage informatiile, dar pare un om care traieste intr-o bubble world, mai precis intr-o fluffy bubble world. Cel putin prin prisma impresiei extraordinare pe care o are cu privire la Soros (dar si din alte motive) care probabil ar rade de s-ar da pe spate daca l-ar auzi pe Cartaflescu.

Sa incepem oare cu lovitura data asupra lirei sterline de care probabil si cel mai dezinformat om a auzit? Desi destul de cunoscut acest eveniment, consecintele lui asupra unui intreg popor sunt mai putin intelese. Pe scurt in anii 1992, inca nu exista Euro si toate statele foloseau un mecanism de schimb valutar denumit  European Exchange Rate Mechanism si folosit inca din 1979, care limita fluctuatia ratelor de schimb intr-o marja maximala (cam ce face Isarescu cu leul). Nu am inteles prea precis acest mecanism, fiind deja istorie si nu il pot explica prea bine. Cert este ca exista o marja de speculatie pe piata forex dar tarile participante trebuiau sa convearga in politicile monetare, altfel spus sa aiba o rata a dobanzii cat de cat legata de performanta economica a tarii si care sa reflecte niste realitati. Altfel spus, sa nu existe tensiuni pe o moneda anume. Marea Britanie a intrat in mecanism in anii 90, cand deja incepuse sa aiba succes neoliberalismul lui Margaret Theatcher si lira era pe cai mari, insa guvernatorul bancii centrale nu corelase prea bine dobanda cu cursul de schimb si cu inflatia.

Lucrurile erau cunoscute de toata lumea, asa cum acum toata lumea la noi stie ca leul mult mai puternic decat economia romaneasca, dar nimeni nu are curajul sa se puna cu Isarescu deoarece BNR are rezerva mare si poate sa contracareze orice speculatie (pana la o anumita suma).

Si pe-atunci in acest mecanism, ca si acum la noi, bancile centrale jucau rolul sa cumpere sau sa vanda moneda pentru a mentine acea rata de variatie – asa cum face acum Isarescu.

Soros insa a pariat 10 miliarde de dolari si a vandut lira, producand un trend si luptandu-se de facto cu Banca Centrala a Marii Britanii, pe care in cele din urma a invins-o, oarecum fara fair play, atragand alaturi de el si alti speculatori. In cele din urma, banca nu a putut sustine lira in limitele angajate si Soros a castigat aproximativ un miliard de dolari din acest mega-pariu. Ziua aceea a ramas in instorie denumita “joia neagra” prin efectele asupra britanicilor. Capitalism, liberalism, ar putea spune tovarasul Carty? Banul nu are culoare am putea zice. Cine ar putea rezista tentatiei sa castige un miliard de dolari, chiar daca in spatele acestei miscari, milioane de oameni ar fi afectati prin marirea ratelor, cresterea preturilor, intrarea in recesiune, falimentul firmelor la care lucrau etc? Cum ar fi afectati? Imaginati-va cum ar fi sa creasca peste noapte la noi leul de la 4.5 la 5.5. Va imaginati ce suflet are acel om care sta doar in puterea lui sa determine sau nu o asemenea criza? Am uitat sa mentionez: Soros putea sa parieze impotriva lirei si mai putini bani si oricum ar fi castigat. Insa el a impins la maxim pariul, din lacomie si poate si din rautate.

Dar Soros nu are mainile patate doar cu aceasta joie neagra ci cu mult mai multe crize similare, in intreaga lume. Banul nu a avut culoare in viata lui Soros chiar daca a participat si a profitat de crize in intreaga lume.  Iata ce spunea Paul Krugman in 1999:

Nobody who has read a business magazine in the last few years can be unaware that these days there really are investors who not only move money in anticipation of a currency crisis, but actually do their best to trigger that crisis for fun and profit. These new actors on the scene do not yet have a standard name; my proposed term is ‘Soroi’. (sursa)

Este oare si Krugman un rusofil necunoscator care se ia de dusmanul “inventat” Soros, cum zice Carty? Minte idioata si tembela, care vorbeste aiurea si dezinformat total si emaneaza opinii doar din capul lui plin de putoare cu iz de romantism! Saracul Soros, atat de victimizat este el, incat are nevoie sa fie aparat de candidatul la Premiul Nobel pentru Literatura din Romania …

Evit sa intru in enumerarea tarilor in care Soros a pus paie pe foc si in care s-a implicat activ si personal si nu doar prin emanarea de principii, ci punand mana pe telefoane, platind mercenari sa activeze direct si sa organizeze masinatiuni, mergand unde se poate chiar la fata locului ca sa urmareasca organizarea. Sunt prea multe si internetul este plin.

Tembelul de Cartarescu este captiv intr-o stare mentala naiva in care toti balaurii sunt lansati de catre Putin si similar altor idioti de pe la noi, nu pot gandi decat in doua registre: vest vs est. Adica UE vs Putin si cum Dragnea este impotriva lui Soros iar Soros este pro UE, inseamna ca Soros este evident un om bun si care nu are nicio vina pentru subminarea democratiei si atacul asupra libertatii (paradoxal pentru un supravietuitor al holocausului, nu-i asa?) Mintea lui Cartarescu nu poate pur si simplu procesa ca si Dragnea si Soros pot fi rai in acelasi timp. Este imposibil.

Adevarata imagine a lui Soros este a unui om care are mai multi bani decat poate sa ii numere si decat poate cheltui. Omul de rand cu greu poate intelege mentalul unui miliardar, unui om care are atatia bani incat a trecut de punctul in care isi cumpara o masina in fiecare zi, isi cumpara o casa in fiecare saptamana sau face afaceri la cel mai intalt nivel. Acesti oameni, care oricum nu ajungeau miliardari daca aveau cat de cat o umbra de umanitate in ei pentru ca si-ar fi donat miliardele la saraci si la cei aflati in nevoi, isi doresc fie putere nelimitata fie notorietate. Unii isi doresc ambele. Soros are insa ceva mai mult: se crede dumnezeu, dar un dumnezeu care nu respecta libertatea mojicilor de sub el ci vrea sa le faca el bine. El stie cum e mai bine: e mai bine ca britanicii sa fie in UE, e mai bine ca americanii sa nu il voteze pe Trump, e mai bine ca oamenii sa nu mai poata vorbi liber pe retelele sociale etc.

Ce alta definitie are un tiran decat aceea de un om puternic, fara scrupule, fara respect pentru nimeni si nimic, cu idei fixe si clare si cu un plan obsesiv de a le pune in aplicare?

Catalonia: va răsturna buturuga mică carul mare?

Carul mare nu este doar Spania. Comparativ cu Catalonia, Spania este mai degrabă un cal mort. Prin căruță eu văd în primul rând UE.

Cu greu putem gândi în ce scenariu oricât de pozitiv și fără tulburări, o rupere de Spania a Cataloniei nu ar da la pământ atât cu Spania cât și cu UE. Cel puțin din punct de vedere financiar.

După cum știm, Spania este unul dintre cei mai mari porcușori alături de Franța și Italia, feriți încă de abator de tanti Merkel, buna gospodină care le aruncă și lor niscavai lături. Băncile din Spania sunt la pământ: niște cadavre spălăcite, îmbălsămate și animate de Draghi, marele magician al monedei unice.

O rupere de Spania pe lângă convulsiile sociale și problemele administrative, ar pune în primul rând problema datoriei: cum să se împartă și cine să ia mai multă? Din start, Catalonia s-ar putea spăla pe mâini neacceptând nicio datorie și ar fi chiar fraieri să accepte. Ei nici nu existau ca stat când Spania făcea acele credite.

Până să discutăm însă problema moștenirii “odioase”, am pune în primul rând întrebarea: Catalonia o să fie sau nu o să fie membră UE?

Iată-ne săriți cu scenariul deja prea departe. Până la discuții cu privire la apartenența sau nu la UE, poate ar fi bine să discutăm puțin de navele cu polițai trimise de Madrid ca să facă ordine și care nu au unde să andocheze deoarece portuarii sunt catalani. Sau poate am putea aminti de amenințarea Madridului că o să le taie curentul în ziua votului. Sau că arestează pe toți oficialii implicați în alegeri.

Meandrele concretului sunt însă plictisitoare și trecem peste războiul civil temporar care poate s-ar produce. Nu este exclus ca dacă se lasă cu măcel, europenii să intervina și “fratele mai mare” să facă pacea, propunând să medieze conflictul. Fratele mai mare (adică UE) din păcate nu are ochi prea buni pentru dezertori și a taxat deja tentativa catalanilor cu excepția turbatului de Junker care nu știe pe ce lume trăiește și la reacțiile pe care le-a produs discursul lui se pare că nimeni nu îl ia oricum în seamă în UE.

Dar să mergem totuși mai departe. O ruptură este greu să se facă în mod pașnic și fără consecințe. Au făcut-o cehii cu slovacii într-un context mult mai favorabil dar diferențele între situații sunt totale.

Haosul care se întrevede la orizont este extrem de periculos pentru UE și poate să o îngroape înainte de Brexit. Vă reamintesc părerile mele cu privire la Brexit, cum că UE nu va permite un Brexit liniștit și va încerca să pedepsească Marea Britanie la maxim. Deși în contextul actual din Germania, nemții nu prea își mai permit să joace poker cu englezii (ca și cum ar fi avut oricum vreo șansă), orice scădere economică putând cauza probleme mari interne și putând pune în genunchi chiar inima (artificială) a UE care crăncăne în prezent din toți țâțânii.

În final punem doar întrebarea: va fi oare destrămarea UE un mare fâs fără consecințe prea dezastruoase, similar impoziei URSS sau pe ultima sută de metri, cezarii nebuni care ne conduc vor da foc Romei într-o ultimă jerftă adusă dracilor pe care îi slujesc?

 

Bum-bum în Europa

Teroriștii sunt foarte exasperați deoarece deși ei se chinuie să facă cât mai mulți morți și chiar se sinucid pentru cauza lor, cetățenii Barcelonei astăzi au postat pe faceboook poze cu pisici și nu poze de pe străzi, prin urmare teroarea nu a fost la cote maxime.

Aceasta comentează la Realitatea TV un “expert” în securitate care în concluzie a spus: “lucrurile nu sunt cum ne-am aștepta”.

Atentatele sunt mană cerească pentru televiziuni și pentru securiști care vor avea bani din ce în ce mai mulți. Totodată, televiziunile au mult de rumegat. Deja subiectul Trump este mult mai diluat și ciocnirile între antifa și militanții din dreapta au fost uitate de presă, cel puțin la noi.

Din zecile de capete vorbitoare care se perindă, niciunul nu pune punctul pe “i”: cu cât mai mulți imigranți, cu atât mai mulți teroriști, deoarece teroriștii sunt musulmani, la fel ca imigranții, teroriștii sunt extremiști, la fel ca o mare parte din imigranți etc. Practic, dacă nu am avea imigranți, nu am prea avea nici teroriști. Însă această idee este interzisă în mass-media controlată deoarece stârnește sentimente “naționaliste” ceea ce nu e bine pentru sistem.

Din această cauză nici pe viitor nu poate să existe nicio soluție. Tentativele de rezolvare nu vor fi decât în direcția întăririi statului polițienesc – evident încercări efemere care nu vor da rezultate.

Veselia idioților

Nu am putea intitula altfel veselia tampa cu care a fost primita victoria lui Macron din Franta in tara noastra, dar nu numai. De francezi nu zicem nimic, sunt un popor in disolutie, oricum. De la Merkel care a declarat “victoria lui Macron, o victorie pentru o Europa Unita” pana la expertii de dat din gura invitati permanent la televiziunile mioritice, toti se bucura aiurea. Bine, Merkel, poate are motive sa se bucure: de acum inainte va conduce si Franta, nu doar Germania – dupa cum a spus-o Le Pen in dezbateri: “Franta va fi condusa de o femeie: fie de Angela Merkel, fie de mine”. Insa romanasii nostri care dau din aripi falfanid si bucurandu-se ca Franta, prietena noastra buna, aliatul nostru de nadejde, nu a cazut in negura nationalismului si a euroscepticismului, ca sa nu repetam invectivele tembele reciclate non-stop cand vine vorba de orice tentativa de a pune sub semnul intrebarii avantul Euro-Sovietului, nu intelegem de ce se bucura.

Spun ca numai idiotii se pot bucura ca Franta a scapat de Le Pen si Europa a trecut deocamdata de riscul unui Frexit, deoarece cifrele nu pot fi ignorate. Pe cifre, Franta e indatorata pe veci Germaniei, la fel ca Grecia. Voi da doar 3 cifre fara a va plictisi cu analize economice prea complicate:

  1. somaj peste 10%: economia Frantei este in paragina; productia a fugit si fuge in continuare inspre tarile cu mana de lucru ieftina (ex: Renault); francezii au salarii prea mari comparativ cu productivitatea lor si statul cu greu mentine un nivel social cu care francezii sunt obisnuiti; imigrantii sunt doar cireasa de pe tort; cu sau fara imigranti, somajul in Franta este, va fi si va exploda; poate 10% nu pare dezastruos, insa mai rau nu e decat Spania cu 18,75% si Italia cu 11,7%; bineinteles, Grecia conduce in top, fiind o tara in limbo, subjugata finantelor internationale, santajata si intoarsa pe degete cum vor strainii;
  2. datorie galopanta: peste 100% din PIB; numai ca sa plateasca ratele la datorie, Franta ar trebui sa aiba o crestere de minim 1% si totusi nu reuseste nici macar atat; o crestere de  0.8% este sfortarea maxima pe care “hexagonul” o poate scoate, in vremuri in care exporturile Germaniei duduie si ating noi limite, cu mult peste recordurile dinainte de 2008; colac peste pupaza, pe langa rata mare de indatorare, Franta mai are si un ditamai deficit de aproape 1,5% – sub cei 3% din tratat, insa un deficit care nu face decat sa creasca si mai mult si mai alert cresterea procentului de datorie din PIB;
  3. un sistem bancar pe marginea prapastiei; va amintiti zvonurile despre riscul ca Deutsche Bank sa intre infaliment? Am scris si eu 2-3 articole cand a cazut pretul actiunilor sub 10E si viitorul bancii depindea de negocierile cu americanii care le dadusera nemtilor o amenda atat de mare incat daca trebuiau sa o plateasca, era condamnare la faliment. Ei bine, daca Deutsche Bank are in spate toata industria germana (si nu numai industria germana, ci si sprijinul Fed-ului american – mare parte din afacerile DB sunt in SUA), marile banci franceze BNP sau Societe Generale stau mult mai prost. Drept dovada este faptul ca desi Macron a castigat, pretul actiunilor bancilor franceze a scazut luni – contrar asteptarilor.

Iata cum descriu reactii similare din intreaga lume cu privire la victoria lui Macron niste specialisti reali – Viola Risk Advisors – care se ocupa cu banii:

“With the Macron win for President of France, much of the financial media, sell-side research and NSRO ratings world is leaping for joy as if the allies had liberated France in WWII. (sursa)

Sau:

The bottom line is that despite a new leader with high hopes for the French society and economy, it will be many years until its economy can reach the growth rates and size of the major GDP countries of the world including the USA, China, Japan and Germany.

Dar de ce nu ne-am bucura? Chiar daca viitorul Frantei va depinde de acum inainte de decizia bancilor si a nemtilor, care e problema? Care era alternativa? Nebuna aia de LePen, finantata de Putin?

LePen era pentru Franta ce este chirurgul pentru un bolnav de cancer: un rau necesar, un personaj grotesc, intristator, care vrea pur si simplu sa ne taie, sa ne macelareasca. In schimb, precum bolnavii de cancer naivi care alearga la guru si vindecatori “alternativi”, tot asa si francezii au ales un doctor fake la problemele lor.

Principala problema a Frantei este euro: salariile, pensiile si preturile din Franta sunt in euro. Cand Germania produce mult si cand Banca Centrala Europeana urmareste interesul nemtilor: mentinerea unei monede slabe, care sa ajute exporturilor nemtesti, solutia fireasca la aceasta problema ar fi francul: un franc care sa pice cand francezii lenevesc si fac greve si care sa se intareasca cand turistii vin la Paris ca sa ii cheltuiasca. Moneda proprie este pentru economia unei tari precum geamul din masina: cand ne e cald, il dam mai jos putin, daca ne e frig sau e curent, il inchidem. Moneda proprie, permite economiei sa suporte socurile si sa se ajusteze rapid la fluxurile internationale. Moneda unica ajuta doar pe exportatori si ii face dependenti pe restul, care sunt folositi doar ca forta de munca si ca piata de desfacere.

Franta de maine va fi Grecia de astazi. Idiotii se veselesc aiurea.