Rogue One – mai tare ca Razboiul Stelelor

Nu am fost un fan al Razboiul Stelelor desi evident ca le-am vazut pe toate, inclusiv pe ultimul. Rogue One este o poveste simpla, cursiva, care nu pune nici un fel de probleme celor care nu sunt familiarizati cu universul Star Wars.

Nu am multe de zis, decat ca am fost placut surprins de unele aspecte ale filmului care il diferentiaza de ulimele trenduri din cinema: complexitatea exagerata, imbarligarea timeline-ului prin oferirea de flash-back-uri cu cookies in ele, aspecte obturate fie prin personaje duplicitare, fie prin intrepatrunderi de planuri etc.

Asadar, din punct de vedere al scenariului, povestea este extrem de simpla. Din acest punct de vedere, faptul ca au reusit sa realizeze un film atat de bun, pe care nu regreti ca l-ai vazut pe o poveste simpla, este de apreciat.

Dinamica actiunii este de asemenea una moderata si care nici nu te oboseste cu prea mult, nici nu te plictiseste cu pauze prea plicticoase fie umplute cu dialoguri, fie cu pastile sentimentale. Ba chiar, as indrazni sa merg pana a spune ca pana si componenta emotionala a filmului este una bine conturata pe lupta intre bine si rau, pe dragostea intre tata si copil, pe datorie si responsabilitate fata de adevar – teme simple si uzate deja in Star Wars insa recapitulate eficient si fara pretenti in Rogue One. Pana si umorul, desi simplist, a fost realizat superior Star Wars-ului.

De departe, principala atractie a filmului sunt scenele de batalie in spatiu  si chiar luptele corp la corp. Inevitabil, ca in orice film de actiune, eroii scapa de multe ori pe muchie de cutit – un aspect care pe mine ma deranjaza imens, dar acolo unde sunt si bile albe de dat, pot trece cu vederea usor.

Una peste alta intreaga productie cap-coada este de nota 9, chiar spre 10, singura dezamagire din punctul meu de vedere fiind coloana sonora si poate lungimea cam mare.

The Truman Show

“The Truman Show” este o tragi-comedie extraordinara din toate punctele de vedere. Truman traiste intr-o mare minciuna: toata lumea din jurul lui este o mare scena plina de actori. El insa nu stie si ii ia ani buni pana sa lege fir cu fir micile “scapari” si sa inteleaga ce se intampla. De la vanzatorul de ziare, pana la colegii del a munca si chiar pana la sotie, toti sunt actori platiti ca sa joace intr-un film macabru in care Truman este personajul principal, cu diferenta ca el isi traieste viata si nu stie ca viata lui este un spectacol privit de milioane de telespectatori care comenteaza fiecare scena.

Nu poti sa nu te intrebi – dupa ce privesti acest film – daca nu cumva si noi traim intr-o mare minciuna, daca nu cumva si lumea din jurul nostru este doar o mare scena, plina de actori si de himere fara consistenta. Nu este singurul film care ne arunca o astfel de provocare, primul care in vine in minte este Matrix.

Truman este insa mult mai usor de digerat dar si mai putin pretentios. Filmul este realizat in 1998. Imaginati-va cum ar arata o ecranizare in ziua de astazi, dupa ce intre timp a aparut Internetul, Facebook, Twitter, etc.

3 motive sa nu vezi The Revenant

the-revenantAm facut gresala si am intrat in capcana marketingului hollywoodian, prin urmare am mers sa vad The Revenant. Iata doar 3 motive serioase care pot deturna pe cei care sunt in cumpana, desi cu siguranta sunt mai multe

1) prea mult sange: nu sunt sensibil si nu ma sperii de sange. Nu am nimic impotriva aratarii sangelui in filme, mai ales stiut fiind ca este vopsea. The Revenant exagereaza. Totusi, parca regizorul e bolnav si are o obsesie pentru sange. Realism – suntem de acord, dar nici chiar asa …

2) revenantul prea revine de multe ori: e normal, e eroul principal; dar prea e tras de par; eroul trece prin fata mortii de nenumarate ori si scapa la limita, de multe ori chiar de neinteles; de 5 ori am numarat doar eu … Stiu ca filmul e inspirat dintr-o carte care e inspirata din realitate. Sunt de acord ca un om poate scapa atacului unui Grizzly, dar nici chiar asa …

3) filmul nu are substanta: nu ca ne-am fi asteptat, dar macar acolo ceva, de coaja. Pe scurt: indienii se lupta cu albii, mai scapa cativa, apoi vine ursul si apoi eroul supravietuieste eroic la mai multe incercari ale naturii, ale indienilor si chiar ale francezilor. Situatiile limita sunt trase de par mai ceva ca in filmul 2012. Dupa ce ca nu are substanta, filmul mai este si lung, cu scene obsesive, prelungite fara nici un sens dincolo peste scopul de respiro sau de cumulare a unei viitoare tensiuni.

La un asemenea film prost, ma intriga totusi cum este cartea, drept pentru care e posibil sa o citesc – ma bate gandul. De data asta insa voi cauta niste recenzii si ratinguri solide mai inainte, sa nu pierd timpul degeaba, cum am facut cu filmul.

Son of God [2014] – recenzie

Am vazut din intamplare filmul Son of God. Spun din intamplare pentru ca nu obisnuiesc sa ma uit la filme artistice religioase (am vazut Passion cred ca dupa peste 5 ani de la aparitie) si de asemenea, nu imi pierd timpul cu filme sub rating 8 pe IMDB decat foarte rar.

Sunt lucruri bune si lucruri proaste. Le voi enumera in ordinea aparitiei in film. In primul rand, este cvasi-imposibil pentru niste protestanti sa faca un film religios care sa poata fi urmarit pana la capat de un ortodox, daca ortodoxul a citit Biblia si are cat de cat proaspete in minte unele amanunte la care protestantii nu tin atat de mult, dar care pentru ortodocsi sunt elemente ale marturiei care nu pot fi nuantate in nici un fel, nici macar prin omisiune.

Ma refer de exemplu, la varsta lui Iosif, care este un tinerel de aproximativ 30 de ani. Total fals, conform Bibliei, Iosif era batran si avea cel putin 70 de ani. Protestantii, deoarece nu au vie constiinta sfintenei Maicii Domnului si o considera o femeie normala, nu au nici o problema sa accepte sugestiile diavolului, ba multi chiar fac o componenta din crezul lor, hulirea Nascatoarei de Dumnezeu. Gresala asta, cu varsta lui Iosif, a facut-o si Zeffirelli in mult mai faimosul “Iisus din Nazaret”.

Intorcandu-ne la film, sa mentionam ca productia este relativ OK, s-au bagat ceva bani, care se vad si ca fapt divers, filmul chiar a iesi pe plus la buget – nu din cauza meritelor artistice probabil … FIlm crestin + productie profi, rezulta de cele mai multe ori profit. Americanii sunt inca multi protestanti si cererea de filme este mare, mai ales in zilele de azi cand nu prea mai sunt locuri de munca si oamenii au mult timp.

Sa continuam insa cu o nota pozitiva. Mi-a placut ecranizarea parabolei despre vamesul si fariseul care se roaga impreuna la templu. Filmul sugereaza ca Iisus nu a povestit intamplator aceasta pilda, ci ca intamplarea chiar ar fi fost adevarata si s-a intamplat cu Matei si cu un fariseu care il urmarea si il contrazicea in mai toate scenele. Momentul povestirii pildei este al primei intalnirii dintre Iisus si Matei, in care Iisus il cheama pe Matei alaturi, tocmai povestindu-i felul in care s-a rugat el in templu. Este o “inovatie” la care nu am de spus ceva rau si mi se pare interesanta din punct de vedere artistic.

Daca am ajuns la aspecte artistice, nu pot sa nu ma arat intrigat de faptul ca au gasit ca actor pentru rolul lui Iisus tocmai un portughez. Restul par cat de cat mai bronzati si au o anumita fizionomie, dar portughezul este clar de alt neam si fizionomia lui nu este tocmai una potrivita pentru un asemenea personaj. Dar oare ce fizionomie poate fi potrivita pentru un ASEMENEA personaj? Evident, perceptiile sunt extrem de subiective, dar actorul nu prea mi-a placut.

In ce masura Iisus si Biblia pot fi ecranizate este o chestiune in sine extrem de delicata si eu tind inspre partea de NU. Cu toate acestea, nu ma opun ferm si nu neg ca si prin film se poate transmite ceva. Daca prin cel putin un film se poate transmite ceva – si asta e cert – de ce nu s-ar putea si printr-un film religios? Chimia cinemaului este una complicata, dar mai mult nu pot comenta, decat ca un film despre Cineva anume nu ma poate lasa rece, oricat de prost ar fi facut. Cel putin evocarea si rascolirea memoriei sunt un pretext de folos duhovnicesc, daca nu avem reflexe de impotrivire prea mari la astfel de filme. Pe care reflexe eu cu greu mi le pot controla, mai ales dupa God’s Not Dead care a terfelit si mai mult cu imaginea pe care o aveam deja terfelita despre protestanti care nu sunt doar rataciti si inselati dar sunt si plictisitori, fazi si banali in intelegerea crestinismului aproape pana la infantilism. Cel putin protestantii care fac astfel de filme …

O alta scena care mi se pare chiar blasfemiatoare este scena cu femeia care urma sa fie omorata prin aruncarea cu pietre. Dupa cum stim, cand Mantuitorul este intrebat ce sa faca cu aceasta femeie, raspunde: “cine nu are pacat, sa arunce primul”. Intr-una din evanghelii, daca nu ma insel, este chiar mentionat ca Mantuitorul scria cu degetul pe pamant. Nu ni se spune ce scria, dar un anume scriitor a sugerat ca Mantuitorul le-ar fi scris cu degetul jos pacatele fiecaruia in parte, raspunsul Sau avand o si mai mare greutate, prin aceasta minue. Ei bine, in film Iisus se apropie de femeie, ridica mana cu piatra in mana si aproape se face ca arunca inspre femeie. Femeia isi pleaca capul, si personajul din film REscrie cuvintele Mantuitorului, in buna traditie protestanta astfel: “dau piatra mea, aceluia care nu a pacatuit niciodata”. De aici si pana la “acela care nu are pacat sa arunce PRIMUL” este o mica mare diferenta, care insa nu conteaza pentru protestanti asa cum alte lucruri si mai importante nu conteaza. Pentru a o face si mai umana pe prostituata, in film aceasta are chiar si copii care sunt de fata. Inca o “inovatie” indrazneata (sau am putea spune exagerata) dar la limita a ceea ce se poate presupune.

Tot din seria invoatiilor indraznete mi s-a parut si faptul ca Maria Magdalena se afla mereu langa Mantuitorul impreuna cu cei 12 apostoli. Din film practic nu reiese nici o diferenta intre apostoli si Maria Magdalena. Conform traditiei insa stim ca existau APOSTOLI si UCENICI. Doar apostolii erau cei care il urmau continuu si stateau cu El, ei avand misiunea sa invete si sa fie martori. Ucenicii erau doar cei care il ascultau si il aprobau, dar nu veneau zi si noapte dupa El.

O alta scena ecranizata destul de slab este cea a inmultirii pestilor pe munte. Dupa cum stim, Mantuitorul a predicat pe un munte atat de mult incat oamenii au stat pana seara si se punea problema ca venea seara si trebuiau sa manance. Este vorba de cei 5000 de barbati. In film, partea cu predicatul este sarita, Iisus pur si simplu coboara din barca, intra in randul lor si face minunea cu inmultirea pestilor. Despre inmultirea pestilor nu stim concret cum s-a intamplat, in ce fel s-a facut aceasta. Din ce imi aduc aminte, fie la Zeffirelli, fie in alt film, dupa ce s-au asezat toti jos (un alt amanunt trecut cu vederea in film) Mantuitorul baga mana intr-un cos acoperit cu un fel de prosop si de acolo scotea painile si pestii. Aici Mantuitorul, si dupa el apostolii, ridica cosul gol in sus si il coboara plin de pesti si paine. Ce mai lipseste din ecranizare la aceasta scena mi s-a parut ilustrarea multimii. 5000 de barbati cu femeile si copiii lor, ar fi fost o priveliste interesanta de vazut, insa in film asta lipseste desi se mentioneaza cifra 5000 in discutiile ulterioare ale fariseilor.

Astfel de neconcordante sunt multe si nu vreau sa plictisesc prea mult. O sa inchei insa cu inca o nota care poate ne face sa intelegem cu mici deraieri de la ceea ce Biserca invata de atatia ani, pot schimba total perceptia asupra Adevarului. Minunile. Aproape de fiecare data cand face o minune, in fundal se aude un murmur, ca de cutremur. Se intelege ca si incordarea pe fata personajului este una speciala, poate nu la fel de expresiva ca cea de la Zeffirelli unde Iisus aproape tremura si transpira cand facea o minune. Total gresit ecranizat. Daca Iisus era fiul lui Dumnezeu, nu avea nevoie sa faca minuni prin “incordare”, “concentrare” sau cine stie ce tehnici speciale. Spunea si se facea, simplu si fara nici o tensiune. Tensiunea era pentru martori insa pentru Fiul Dumnezeu, chiar in ipostasul uman, o minune era ceva normal si o putea face oricand, oricum, fara nici o tehnica anume.

Scurtele momente si cuvinte intre cererea unei minuni de catre subiecti (“Doamne, vreau sa vad!”) si raspunsul prin minune al Mantuitorului nu avea decat un rol de explicare a ceea ce urma sa se intample si in nici un caz de incordare sau concentrare, fara de care Iisus nu ar fi putut sa faca o minune.

Iata deci cate lucruri pot fi alterate de o ecranizare care desi se pretinde a fi facuta in spiritul Sola Scriptura, este de fapt facuta aproape … senza Scriptura. Nu ma mira nimic si nu aveam asteptari prea mari oricum. Mai ales dupa Passion al lui Mel Gibson, cred ca un film interesant cu Iisus Hristos nu vom vedea realizat prea curand. Poate vor incerca insa rusii …

 

PS: colac peste pupaza, dupa atatea deraieri de la Scriptura, in film, Pilat l-a ucis pe Hristos …

Humans vs Synths

Chestiunea singularitatii este un topic fierbinte in zilele noastre cand fiecare saptamana aduce un gadget nou, interesant. Ba mai nou, fiecare saptamana aduce un apel al oamenilor de stiinta care atrag atentia asupra pericolului ca omul sa devina obsolete.

Humans este un nou serial britanic care desi abordeaza o tema destul de high-tech si cu multiple tangente sociologice si antropologice, poate fi urmarit usor, fara a observa prea multe gafe. Probabil ca s-au investit ceva bani in consultanti sau cel putin se vede o abordare realista.

Ce mi-a mai placut – cel putin deocamdata (doar primul seson este aproape pe final) – este faptul ca filmul nu te impinge intr-o directie sau alta: pro sa contra robotilor (synths – in acest serial; de altfel, o alegere ciudata, eu le-as fi zis bots). Aspectele sunt tratate fara prea mare pasiune si fiecare este liber sa aleaga ce varianta doreste, bineinteles in caz ca in sesoanele urmatoare nu incepe un mare razboi sangeros intre cele doua rase.

Revenind la articolul de saptamana trecuta, privitor la cei 1000 de oameni de stiinta care avertizeaza asupra pericolului folosirii robotilor in razboi, initiativa este cel putin amuzanta. Adica, e ok sa omori doar pentru ca poti si vrei (cum fac americanii) dar nu e ok sa omori folosind boti automati. Ca si cum tancurile sau armele mai conteaza daca sunt lansate sau nu de oameni, ca si cum oamenii nu poti fi rai, nu pot face crime etc. Ma rog, personal nu inteleg apelul si nu cred ca o sa aiba vreun alt impact decat cel mediatic pe care deja l-a avut de vreme ce stirea a fost preluata pana si la marginea lumii, adica in Romania.

Cateva pareri personale despre chestiuni legate de singularitate, le-am mai rezumat intr-o recenzie mai veche la filmul Transcendence. Nu le voi mai relua. Serialul Humans isi permite sa abordeze mai in amanunt chestiunile sociologice legate de roboti/androizi/sintetici etc, cum ar fi: vor putea ei sa aiba emotii, vor inlocui ei nevoia oamenilor de comunicare si interactionare, vor domina ei in cele din urma rasa umana, etc. Topicuri potrivite pentru un film de fictiune, dar deocamdata cam departate pentru orizonturile realiste pe care stiinta contemporana ni le ofera, in ciuda mesajelor unor oameni “de stiinta” cu o oarecare faima, cel putin in randul publicului.

Acum as aborda insa doar subiectul botilor care exista deja si care deja il domina pe om … in fabrici si uzine. Inca de la inventarea productiei pe banda, omul a cam fost dat la o parte si desi au trecut peste o suta de ani, iata ca inca mai sunt domenii de activitate cu deficit pe piata muncii (cum ar fi domeniul IT) la nivel mondial. In ultimii ani insa, in SUA, se observa un fenomen interesant: creste productivitatea dar scad salariile si un loc de munca bine platit este din ce in ce mai greu de gasit. Oare de ce?

Nu sunt prea multe de zis despre videoclipul de mai sus, decat ca fiind un sistem atat de performant, Amazon l-a cumparat nu atat pentru propriul uz, cat pentru a-l face mai costitisor competitorilor si a-si pastra pozitia de lider pentru o cat mai lunga perioada.

Am citit cateva articole despre botii kiva si am aflat ca in multe locuri personalul s-a redus la sub 20% din necesarul initial si costurile s-au injumatatit. In plus, timpul livrarilor s-a micsorat imens si scalabilitatea este mult mai flexibila. La taxele din Romania, probabil cifrele ar fi si mai frumoase, noroc insa ca momentan sistemul este destul de scump si cererea in SUA este atat de mare incat nu il vom vedea prea curand in Romania.

Insa nu doar in logistica ci in fiecare domeniu de activitate, se peterc tacut, dincolo de spaimele cotidiene, progrese ferme si importante care mai musca cate un pic din locurile de munca disponibile si din salariul peste care nu se merita sa ai un om in locul unei masini.

In SUA, in ultimii ani, foarte mult a ajutat ieftinirea energiei, datorate la inceput frackingului si ulterior caderii pretului petrolului. Avand energie si dobanzi apropiate de zero, multe companii mari si-au permis sa faca investitii si sa robotizeze tot ce se poate. Nu putini sunt analisti care considera progresele recente o noua renastere a manufacturarii in SUA, dupa fuga in China si Asia din anii anteriori [1]. Sunt insa multi si care neaga aceasta “renastere” [2]. Nici unul insa nu neaga progresul roboticii si cifrele sunt poate dovada cea mai concludenta [3]. “Renasterea” sau “revolutia” – oricum am numi-o – nu este insa limitata doar la SUA. Iata doar un exemplu: Chinese factory increases production after replacing 90 % staff with robots.

Am tot tratat pe acest blog chestiuni economice, legate de criza, de razboiul financiar, de competitia economica, etc. Ei bine, problemele sunt mai multe. Pe de o parte, robotizarea, pe de alta depopularea, sau mai bine zis piramida sociala care va matura cu viitoarele generatii de pensionari. Exista deci o intersectare a unor trenduri pozitive cu unele negative si verdictul este imposibil de dat. Singura certitudine este insa ca cei puternici si cei care isi permit, vor incerca sa foloseasca trendurile in interesul lor si aici exista riscurile cele mai mari de fapt pentru umanitate. Imaginati-va o dictatura in ziua de azi: ce poti face cand oricand, pe baza legii anti-legionare, politia iti poate gasi pe calculator documente “interzise” si poti sa sfarsesti la zdup una-doua? Cine se poate lupta cu o asemenea masinarie, cand legea este lege si politia super-tehnologizata poate oricand sa instrumenteze orice inegalitate, indivizilor “indezirabili” care intra pe patternul de “potential terorist”. Dar aici deja dam in Minority Report … daca nu am intrat deja.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] 4 Reasons Manufacturing is Coming Back to the US

[2] The Myth of America’s Manufacturing Renaissance: The Real State of U.S. Manufacturing

[3] North American Robotics Market Sets New Records in First Half of 2015

Once Upon a Time in Anatolia (2011)

anatoliaInca un film bun al regizorului Nuri Bilge Ceylan, realizat insa inainte de Winter Sleep pe care l-am recomandat intr-un articol trecut.

Poate ma repet ca un patefon stricat cand spun ca cinema-ul oriental comparat cu hollywood-ul este precum Bach comparat cu Beyonce. Comparatiile si simplificarile poate nu prea au sens, dar dupa ce am vazut recent Mad Max, un film precum acesta imi reda speranta ca timpul pierdut pe filme nu este deloc doar divertisment, ci din cand in cand, capodopere nebanuite pot sa-ti zvarcoleasca adancurile si sa-ti starneasca idei, de la care poti porni mai departe sa construiesti ceva.

Orice experienta este bineinteles personala si ce mi-a placut mie in acest film, care aspecte m-au miscat, nu stiu daca merita sa le enumar si daca asta ar ajuta pe cei care nu l-au vazut sa decida daca sa aloce sau nu 2 ore jumatate necesare vizionarii.

O sa dezvalui totusi cateva elemente neesentiale, mentionand mai intai ca filmul este incadrat de unii la film-noir. Eu l-as plasa insa langa neoralismul italian. Scenele cu rapoartele procurorului si ale doctorului dictate unui aghiotant care tasteaza la laptop sunt superbe. Daca nu ar fi bariera limbii, filmul ar sta fara probleme langa marile capodopere ale lui Fellini sau De Sica.

Tot fimul se invarte in jurul reconstituirii unei crime. Mai intai procurorii, politaii si alti oficiali cauta pe baza descrierii acuzatului, locul crimei unde gasesc victima pe care o transporta in oras, unde urmeaza sa i se faca autopsia. In timpul cautarii, convoiul face mai multe opriri – acuzatul cu greu isi aminteste locatia, scuza fiiind alcoolul din noaptea crimei. Intr-un moment de disperare, dupa ce oprisera deja la nenumarate locatii si era tarziu, un politai se pierde cu firea si il ia la bataie pe acuzat ca sa spuna unde e locatia. Procurorul il calmeaza si il trage deoparte, dojenandu-l: “Naci, asa o sa intram noi in Europa?” Probabil numai unui roman i se pare extrem de amuzanta aceasta secventa, mai ales dupa ce fiind deja in “Europa” stim cum se poarta politia noastra …

[p] Comanda filme online

Desi figureaza “not rated”, filmul are note tolerabile de macabru. Cel mai gortesc mi s-a parut episodul cu autopsia de la sfarsit, desi este primul film in care aflu detalii concrete despre cum se face o autopsie. Inainte de autopsie, insa, doctorul are parte de o mica cearta cu subalternul: dupa o noapte nedormita in care au tot cautat locul crimei, vine momentul sa faca autopsia. Ei bine, in loc sa se apuce de treaba, subalternul (probabil asistent – oare exista asistenti la specialitatea medicina legala?) i se plange ca la un alt spital au adus echipament nou, profesionist, de exemplu un fel de bonfaier electric nu manual cum au ei. A fost si el la contabilul spitalului sa ceara echipament, dar nu a primit raspuns favorabil. I se plange prin urmare doctorului care numai de tanguiala lui avea nevoie dupa prin cate trecuse …

Ceylan a furat mult de la italieni, si bine a facut. De exemplu, finalul are mici umbre de lumina: concesia doctorului din raportul autopsiei. E ceva nesemnificativ, dar aceasta mica lumina stravezie (constrangerea raului, ignorarea celor mai macabre si grotesti amanunte) constituie singura bruma de optimism si e necesara pentru restabilirea increderii in umanitate. Specific turcilor, poate fi insa nota de misoginism plasata insa in doze homeopatice. Iata doar o mostra: “oriunde vezi o conserva de viermi, uita-te dupa vreo femeie” – aluzia la faptul ca crimele de cele mai multe ori se fac pentru femei.

Atentie mare daca v-am convins sa-l vizionati: nici un cuvant nu pare a fi in plus, dialogurile au toate substraturi nebanuite. Nu este un film de relaxare pe care sa il vedeti seara obositi …

Singurul regret pe care il am cu privire la acest film este ca in afara de Morometii, nu stiu vreun film romanesc la acelasi nivel.

Winter Sleep (2014)

winter-sleep-2014

Un film ca Winter Sleep nu este usor de recenzat si de aceea nici nu am mai mentionat cuvantul “recenzie” in titlu.

Parintele Savatie spunea o data ca toata muzica clasica este doar proiectia unor suflete bolnave, ca fiecare compozitor si-a pus in muzica bolile sufletului lui. Cu fiecare compozitor a carui viata o citesc, tind sa ii dau dreptate.

Vazand acest film, mi-am amintit de cuvintele parintelui, desi in cinematografie acest adevar este mult mai pregnant, muzica avand parca totusi o proprietate diafana care filtreaza umbrele facandu-le mai putin vicioase si chiar expunse transformarii, pe cand filmul are cu totul alte mijloace, mult mai puternice, prin care ni se transfera un set de trairi, sentimente, idei si informatii la care nu suntem doar receptori pasivi, ci prin dinamica si posibilitatile acestei arte, putem fi consumatori activi destul de afectati si transformati de mesaje, dupa masura cum suntem facuti fiecare, dupa maiestria regizorului si a actorului si dupa starea noastra din momentul vizionarii.

Winter Sleep este un film interzis deprimatilor sau celor care au cea mai mica inclinatie catre deprimare. Acum, daca am scris asta, sunt sigur ca deprimatii care citesc acest articol nu vor rezista tentatiei.

In orice creatie raul si binele sunt amestecate si nu as recomanda acest film, daca nu as crede ca exista si un folos din vizionarea lui, care folos nu este doar destinderea si relaxarea inerente vizionarii oricarui film si nici macar admirarea peisajului superb din Anatolia.

Mai multe nu am sa spun, decat ca spiritul rusesc [1] plantat intr-un mediu social aparent total incompatibil, trecut prin bagheta unui regizor care are ca formatie ingineria au dat nastere unei capodopere psihologice cu valente vaste si intense in acelasi timp si cu momente cinematice geniale.

~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] filmul se bazeaza partial pe doua nuvele ale lui Cehov

 

Napoleon Dynamite [2004] (recenzie film)

napoleon-dynamiteNu stiu cum am adaugat in “playlist” Napoleon Dynamite si inainte sa il vad uitasem oricare dintre motivele initiale. Rareori imi acord rasfatul sa vad filme la intamplare, despre care nu stiu mai nimic, dar despre care stiu ca este posibil sa merite.

Napoleon Dynamite este un film despre aproape nimic, desi evident Napoleon este personajul principal. Pe un fundal de drama profunda, presarat cu fragmente de comedie, insuficiente insa pentru a schimba feeling-ul pregnant de amaraciune pe care ti-l da sirul de evenimente nefericite si viata in general penibila a unor copii “neadaptati” la societate, filmul trece precum pregatirea unei rachete pentru lansare, pentru observatorii independenti: plictisitor, cvasi-neinteresant, monoton, cu deosebirea ca, cei care asista la lansarea unei rachete, macar stiu ce ii asteapta. Imaginati-va insa ca ati sta imprejurul bazei de lansare fara sa stiti ce se intampla acolo si dintr-o data racheta o ia din loc, zvacnind inspre stele si zguduind pamantul si cerul. Cam asta se intampla in filmul asta si cei care au curajul sa il abordeze si rabdarea sa nu il abandoneze, nu vor fi dezamagiti. Filmul este dynamite!

Morometii suntem noi

Nu stiu de cate ori am revazut Morometii, dar de departe este filmul pe care l-am revazut de cele mai multe ori – eu nefiind cinefil si totodata neintelegand pe cei care revad filmele, cu exceptia uitucilor. Un film pe care l-ai uitat, insa, nu merita revazut.

Nu pot explica de ce totusi in cazul Morometii simt nevoia sa il revad. Dar parca, acum dupa ultima vizionare, as avea un oarecare raspuns: de fiecare data gasesc noi si noi intelesuri. Cum e cu Biblia: cu cat citesti mai mult, cu cat recitesti mai des, intelegi si mai mult. Cum e si cu operele mari.

Mari si multe vorbe s-au spus si despre roman si despre film. Romanul, recunosc ca nu l-am citit decat cand am avut nevoie, adica in liceu, dar caindu-ma, l-am comandat si mi-am propus sa il recitesc, in speranta de a regasi aceeasi bucurie pe care mi-a adus-o si filmul. Bucurie poate e mult spus. Ce iti aduce filmul asta e mai degraba un plus de trezire. Viata pe muchie de cutit pare ceva distant pentru românul europenist. In plus, exista o dicrepanta intre asteptari si realitate cu mult defazata si fata de parintii sau bunicii nostri, daramite de ce a fost mai inainte. Prin discrepanta asta, ma refer ca daca pentru flacaii lui Moromete a avea sosete in picioare este un lucru rareori si cu scandal realizat, pentru pustii de azi, ultima generatie de iPhone sau ultima versiune de GTA San Andreas, cand nu sunt la indemana, lipsa lor este o sursa abundenta de nefericire, taindu-le orice pofta de viata. Dar nu doar copiii sunt “bolnavi de avere” precum Nila si Paraschiv ci si parintii nu sunt prea departe.

Spuneam ca de fiecare data descopar lucruri noi. Spre rusinea mea, abia la ultima vizionare, am realizat ca Morometii are totusi un happy-end. Cel putin pe termen scurt, toti morometii sunt linistiti: Niculaie se duce la scoala, Moromete rezolva cu banii, fetele scapa de narozi si ai mari intra in luna de miere a fiului risipitor, respira libertatea, isi ia soarta in dinti, zboara spre noi orizonturi in cautarea unei alte vieti. Nemaiavand grija baietilor si povara responsabilitatii aranjarii lor, Moromete vinde parte din pamant ca sa scape de datorii, de vreme ce copiii lui cei mari nu au inteles rostul pamantului si au fugit orbiti de bani. Cel putin pe termen scurt, toate conflictele se rezolva.

Stiu ca filmul a primit multe premii si laude. As avea cateva comentarii. In primul rand, se putea mult mai bine. In al doilea rand: nu inteleg cum de altii nu au incercat un remake. O la o asemenea poveste, se poate adauga mereu ceva in plus, se poate mereu sapa in adancurile tainice ale vietii satului si a psihologiei personajelor. Faptul ca nimeni nu a mai incercat, este un semn al decaderii noastre. De altfel, cinematografia postdecembrista nu face decat sa confirme ca in lipsa constrangerilor, romanul nu mai e chiar atat de creativ si orientat inspre frumos, inspre spiritual. E treaba criticilor sa analizeze situatia, sa dea verdicte si explicatii, dar sper ca macar noile generatii de cineasti sa aiba curajul sa “faca piatra sa cante” din nou, cum spunea Brancusi.

Multe roluri din Morometii puteau fi jucate mult mai bine: Catrina, fetele si chiar Nicolae. De altfel, Marius Badea (Nicolae) mentioneaza intr-un interviu recent ca la sfarsitul filmului, cand au spus fiecare cate un cuvant, el a spus ca ar vrea sa se faca filmul din nou, pentru ca unele scene le-ar fi facut altfel. Are dreptate, dar un artist mare nu e niciodata satisfacut de capodopera sa si mereu ar face si ar reface totul de la inceput. De aceea spun ca regret ca nu a mai incercat nici un regizor sa il refaca, in ciuda riscului si a dificultatii unei asemenea tentative. Evident, Victor Rebengiuc nu vad ce mai putea adauga. Mie unul mi se pare perfect in fiecare cuvant, in fiecare gest. Intr-o carte interviu [1] maestrul declara ca desi nu a fost taran si nu putea sa intre in pielea unui taran, a incercat sa il joace pe Moromete ca pe un om cu probleme. Asta a fost cheia in care a descifrat el rolul: Moromete era un om care avea probleme. Pare simplu spus, dar prin asta, maestrul nu a divulgat decat poate taina cea mai mare a actoriei: suferinta. Actorul trebuie sa gaseasca in fiecare personaj problemele si musai trebuie sa problematizeze, sa faca publicul sa isi puna intrebari. Altfel, toata arta este un non-sens.

O ceaţă aproape completa este in mintea mea cu privire la continuarea romanului. Stiu doar ca mi-a lasat un gust amar… Piedestalul rezervat lui Preda in mintea mea, a fost daramat brutal si nici acum, cand probabil sunt mult mai tolerant, nu pot sa privesc autorul nici macar la umbra acestei capodopere. Dumnezeu tine cont de circumstante si daca as fi mai bun, poate ar trebui ca si eu sa il privesc altfel, sau macar sa incerc sa il inteleg. Si pe Preda ca si pe altii care au facut compromisuri, oricat de bine ar fi facut in viata lor, cu greu as putea sa indrept un gand bun inspre ei, ci nu ma gandesc decat ca Eminescu a preferat sa moara decat sa faca un compromis cat de mic, cat de nesemnificativ. Cum ar fi fost o continuare la Luceafarul in care pe langa stea mai era un vers doua si de ciocan si de secera? Cam asa e cu continuarea la Morometii, sau cel putin asa gandeam cand am citit-o, in liceu.

Viata merge inainte si peste secole, acest film va fi un important document istoric, dar nu numai. Din pacate, in ziua noastra, nu stiu daca mai avem scriitori sau regizori sau actori care macar sa mai aiba interesul sa sondeze viata si sa o picteze asa cum e ea, fie prin carte, fie prin film. Si asta nu pentru ca realismul este aproape mort inghitit fiind de postmodernism, ci mai ales pentru ca viata nu mai pare interesanta, oamenii nu mai au pofta de viata.

Imaginati-va cum vor intelege urmasii nostri viata de azi din Romania, daca marturie vor ramane doar peliculele cvasi-erotice ale lui Mungiu sau Daneliuc, toate doar crunte tentative de a vana trofee la festivaluri si neavand nici tangential macar o aroma de viata reala in ele … Dar cine stie ce manuscrise zac inca nepublicate si ce surprize placute ne va aduce viitorul. Cel putin Mungiu, prin Amintiri de Epoca de Aur, ne-a dat sperante …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

[1] Victor Rebengiuc – Omul si actorul de Simona Chitan si Mihaela Michailov – ca orice carti bune, cartea nu a mai fost reeditata …

Concertul [2009] – cultura muzicala pe paine

Nu stiu sa comentez filme fara a arunca cu spoilere in dreapta si stanga si nici nu intentionez, prin urmare cei care nu au vazut filmul si doar au incredere in recomandarile mele, sa il vada si sa revina sa citeasca articolul dupa aceea.

Dar un film care nu mai merita vazut si dupa cei ai dat cu voie sau fara voie de spoilere, parerea mea e ca oricum nu ar trebui vazut, fiind doar o pierdere de timp, daca plusul de simtire pe care ni-l provoaca e doar dependent de niste fapte si informatii pe care nu le-am stii inainte de a-l vedea, iar daca le stim, acum nu mai are rost sa vedem filmul. Nu neg ca exista exceptii de la argumentul meu, dar personal, rareori ma feresc de spoilere.

Despre filmul Concertul am aflat intamplator din documentarul extraordinar despre lautarii din Clejani realizat de Adevarul:

Din documentar am aflat doar ca unul dintre lautari a avut un rol intr-un film in care a avut un mic duel cu o violonista profesionista (min 26:19), tiganul reusind sa interpreteze perfect o bucata din Paganini (daca nu ma insel) pe care o invatase dupa ureche si sa o lase cu gura cascata pe marea interpreta cu renume international. Mai mult nu aflam din acest documentar, dar mi-a ramas in minte filmul si de curand l-am vazut in sfarsit.

La o simpla clasificare filmul este comedie, desi sincer nu am ras prea mult. Umorul nu este tocmai de nota 10, pe mine m-a atras in principal tensiunea legata de trairea muzicala a personajelor principale si emotia si pasiunea cu care traiesc muzica.

Filmul are multe lacune la interpretarea unor personaje, multe probleme venind si din faptul ca multi rusi trebuie sa vorbeasca in limba franceza si cum putini regizori romani reusesc sa realizeze dialoguri cat de cat realiste, daca mai vedeti si fimul subtitrat si nu stiti franceza, o sa aveti ceva de strambat din nas la unele scene.

Nu ar mai fi prea multe de zis despre film decat ca este o reusita notabila a unui regizor roman care pe nisa de filme care stimuleaza pofta de muzica, se situeaza destul de bine. Daca ma gandesc, din toate filmele vazute de mine, nu stiu sa fie vreunul care sa se apropie cat de cat, poate serialul Mozart in the Jungle.

O mare enigma personala in legatura cu acest film, este care parte este realitate din toata povestea? In genericul filmului este mentionat ceva de genul “dupa o poveste reala relatata de xxx”, insa pe IMDB, pe Wikipedia si pe site-ul oficial nu am gasit nimic, ba din contra, tot cautand, am gasit ca unul dintre cei mai buni interpreti ai concertului cu pricina din film este un evreu David Oistrakh care insa nu reiese ca ar fi avut vreo problema pentru ca era evreu, nu a fost persecutat de Brejnev precum evreii orechestrei teatrului Balsoi din Moscova din film.

Din conexiuni in conexiuni, ajungand la Oistrakh, am ascultat concertul care este extrem de laudat in comentariile de pe youtube fiind de multi considerat tehnic ireprosabil si capodopera a interpretarii respectivei piese. Personal am perceput unele nesincronizari intre solist si orchestra, mai precis defazari de tempo si intrari iesiri diferite intr-o masura, dar nefiind specialist sunt rezervat si doar sunt curios daca am sau nu am dreptate, parerile din comentarii fiind de departe dominante in favoarea interpretarii ireprosabile a artistului. Cu sau fara aceste nesincronizari, maestria lui Oistrakh nu poate fi negata.

Si chiar de ar fi lacune in tehnica, nu astea conteaza de fapt. Intr-un documentar despre marii pianisti ai secolului al XX-lea chiar era subliniata ideea ca majoritatea nu aveau deloc o tehnica perfecta. Paradoxal, nu interpretarea fara gres si nota cu nota, masura cu masura, accent cu accent a partiturii dadea frumusetea intepretarii ci acel plus pe care fiecare interpret genial il aduce. Bunaoara, multi gresau intentionat sau nu repetau niciodata interpretarea in acelasi mod, fiecare executie aducea ceva nou.

Sunt invidios pe cei care au ajuns la acest nivel incat sa sesizeze diferentele intre interpretare si partitura – eu nu stiu daca voi reusi vreodata, oricat de multa muzica as asculta. Asta nu inseamna insa ca nu ma pot bucura de maretia muzicii clasice si filmul Concertul reuseste sa aprinda pofta si sa ridice niste semne de intrebare, sa zvarcoleasca nitzel tainele sufletului omenesc la intrepatrunderea trairilor starnite de muzica cu intrebarile fundamentale. Caci nu pot asculta Ceaikovski fara sa iti pui intrebari fundamentale …

1 2 3 4