Libia – încă un pas către Iran

Alungarea lui Gaddafi din Tripoli le da un nou avant americanilor in cruciada araba. Daca aceasta se va sfarsi in Iran sau va continua spre China prin Pakistan ramane de vazut. Tot de vazut ramane si daca nu cumva Turcia va fi folosita ca agent de interventie asupra Siriei pentru a nu pierde din momentumul deja castigat. Este insa o problema: Turcia in ultimul timp are asipratii de putere globala, doreste sa renasca Imperiul Otoman. Dupa ce a reusit sa baga pumnul pe gat laicismului reprezentat de armata si dupa ce a pus economia pe o baza solida de dezvoltare, Erdogan are acum timp sa se ocupe de “problemele” externe. Iar una dintre aceste probleme este problema palestiniana si pas cu pas s-a ajuns ca acum cateva zile Turcia sa ameninte cu taiarea legaturilor economice cu Israelul pentru ca acesta nu si-a cerut scuze pentru atacul asupra Gaza Freedom Flotilla, care atac a avut loc acum un an.

Ce este insa ingrijorator cu Libia este ca comandantul operatiunii din Tripoli este membru Al-Qaeda, a fost prieten cu al-Zarqawi si se pare ca vom avea un Afganistan mai aproape de noi. Oare vor americanii sa muteAafganistanul mai aproape, ca sa mai taie din costuri? Nevoie de razboi este pentru ca complexul militaro-politic care conduce SUA are nevoie de contracte, insa bani nu prea mai sunt, asadar un Afganistan mai aproape de europeni unde vor putea si acestia sa contribuie, probabil va fi unul dintre scopurile primare ale operatiunii “Primavara Araba”.

În ce constă războiul cibernetic între SUA şi China

Ştirile despre războiul cibernetic între China şi SUA, mai precis despre atacul informatic pe care chinezii l-ar duce împotriva americanilor, apar destul de des în presă şi ne mai aduc în vizor încă un front al războiului între cele două super-puteri, pe lângă frontul economico-financiar şi cel geostrategic.

Pentru ca in stiri nu se prea explica mare lucru in ce consta acest razboi, din putinele mele cunostinte o sa detaliez putin lucrurile. Si as incepe cu o concluzie personala: da, China ataca cibernetic SUA, si nu doar pe SUA, ci pe restul lumii. Atacurile s-au marit exponential in ultimul timp, tocmai pentru ca orice petec de pamant castigat in acest razboi (adica orice computer sau device independent conectat la retea) se transforma instant intr-un soldat luptator gata sa execute orbeste ordinele comandantului. Mai exact, orice dispozitiv (calculator personal, server sau chiar telefon mobil) al carui sistem de securitate este vulnerabil, odata gasite vulnerabilitatile si reusita penetrarea, va fi folosit ulterior ca o noua unealta de atac a altor dispozitive. Deci avantajul dobandit de cuceritorii chinezi nu consta doar in accesul la datele gazduite sau transferate prin acel dispozitiv ci la marirea capacitatii de ataca alte sisteme.

Cum se ataca un calculator?

Pe langa exploatarea unor vulnerabilitati cunoscute ale fiecarui sistem de operare in parte si ale fiecarui software instalat pe un calculator, cea mai raspandita modalitate de a incerca penetrarea intr-un sistem se numeste brute force si consta in incercarea repetitiva a unui set de posibile parole cu scopul de a o gasi pe cea potrivita. Sunt atacate astfel diverse servicii, de la banalul mail sau de la mai putin folositul ftp pana la testarea accesului la un serviciu care permite accesul total pe un server. Ca eficienta brute force-ul este depasit in prezent, existand metode specifice de contracarare, care insa depinde daca sunt folosite. Ca un exemplu, sa presupunem ca intrarea intr-un apartament se face prin introducerea unui pin format din 4 cifre si ca la fiecare incercare esuata este declansata o alarma. Un hot va incerca 2-3-4 combinatii in speranta ca va nimeri pinul corect. Deoarece alarma devine enervanta, proprietarul se decide sa o dezactiveze, considerand ca pinul sau va fi greu de depistat. Asadar, in loc sa schimbe pinul la fiecare declansare sau in loc sa gaseasca o modalitate de a-i depista si de a-i constrange pe atacatori sa renunte, proprietarul ignora problema si din comoditate nu intepreteaza ca pe o alerta tentativele esuate ci le ignora. Bineinteles, o data alarma dezactivata, atacatorul va incerca cu si mai multa ravna si in cele din urma va gasi combinatia corecta. Nu stiu daca ati inteles ce am vrut sa subliniez: chiar daca un sistem de securitate este construit solid, are mijloace de alertare si de auto-reglare in cazul tentativelor esuate repetate, totul depinde de om daca aceste mijloace sunt folosite sau functia oferita de ele este anulata. Tot asa se intampla si in lumea reala unde nu doar ca multi utilizatori renunta sa isi mai activeze firewall-ul sau antivirsului la cel mai mic inconvenient, dar chiar si unii administratori de servere sau webmasteriu folosesc parole simple, nu le schimba periodic si nu ia nici o masura in cazul in care sunt alertati de tentative de brute-force esuate.

Ce face China

China nu foloseste tehnologii prea avansate in razboiul cibernetic, ci mai ales foloseste perseverenta si un sistem centralizat care coordoneaza si monitorizeaza atacurile duse asupra serverelor din intreaga lume. Daca urmarim declaratiile oficiaililor chinezi, putem vedea ca ei nu neaga existenta acestor atacuri, ci doar dau vina pe hackeri:

“Though hackers attack the U.S. Internet and China’s Internet, I believe they do not represent any country”  (CNET)

Atacul chinezilor consta in folosirea in masa a unui numar mare de servere care ataca tinte targetate in mod periodic si o data o tinta castigata, pe langa sustragerea informatiilor, serverul penetrat va fi folosit pentru a participa si el impreuna cu celelalte servere la noile atacuri asupra unor alte tinte.

Eu am simplificat putin natura atacurilor si m-am referit doar la atacurile asupra serverelor din retea. Bineinteles, China foloseste insa toata gama de atacuri, care include o gama mai variata cum ar fi metodele de phishing prin care se incearca inducerea in eroare a unor utilizatori care isi dezvaluie datele de acces la anumite servicii pe care le folosesc. De exemplu, un utilizator al serviciului paypal primeste un email prin care este solicitat sa se logheze online. Utilizatorul da click pe email, se logheaza pe un site clona al paypal, fara sa isi dea seama, dupa care este directionat pe site-ul real pentru a ascunde furtul parolei. Ulterior, folosind userul si parola paypal, atacatorul poate accesa contul de paypal si face transferuri sau accesa istoricul tranzactiilor.

Pe scurt, chinezii incearca sa sparga tot ce pot, sa fure tot ce pot, si probabil au si o armata de mici chinezi care scormonesc prin datele gasite si vad ce poate fi folosit din ele, si cui sa le retransmita. De interes major pentru chienzi, probabil sunt tehnologiile americanilor, ultimul atuu al acestora fata de chinezi, care oricum se pierde incet-incet, chinezii invatand intr-un an cat americanii in zece. Pentru chinezi, furtul informatiilor folosind atacurile cibernetice nu constituie de fapt decat un efect de turbo dat inovatiei lor, ei incearca sa scurteze anii prin aceasta si totodata urmaresc – de ce nu – sa obina si cateva parghii mai mult sau mai putin relevante prin care pot sa se joace putin cu competitorii, evervandu-i la culme si speriindu-i cumplit.

Americanii, desi detin controlul asupra nivelului cel mai de jos al internetului, prin detinerea in mare parte a patentelor hardware si a uneltelor de monitorizare a internetului (vezi Echelon) se arata speriati totusi de avantul chinezilor si mai ales au ramasi uimiti de amploare acestuia si de faptul ca nu au capacitatea ca sa le contracareze, neexistand posibilitatea de a stii apriori cine este si cine nu este rauvoitor si cine greseste o parola pentru ca a uitat-o sau pentru ca doreste sa oenetreze un server.

Nu cred ca le e frica americanilor ca le vor fura chinezii secretele militare sau ca le vor controla centralele nucleare asa cum au facut-o ei asupra iranienilor (vezi reuters). Alta este temerea lor, desi siguranta totala nu pot avea nici in privinta sistemelor vitale cum ar fi transferurile financiare, secretele militare sau institutiile guvernamentale. Ca o mica paranteza, in urma recentului atac informatic asupra FMI-ului, pentru prima data FMI-ul a decuplat conexiunea eletronica cu Banca Mondiala si banuiesc ca va dati seama ce inseamna asta, conexiunea respectiva nu era un simplu cablu pe care ar putea face sniffing oricine. Temerea americanilor este mai ales legata de vulnerabilitatea companiilor americane si a utilizatorilor individiali.

Atacul incet dar sigur dus de chinezi s-a intetit foarte mult in ultimul timp si amploarea acestuia ramane necunoscuta pana in momentul in care chinezii vor decide eventual sa genereze un eveniment. Ce ar insemna acest eveniment? Cum v-ar suna de exemplu, blocarea totala a transferurilor prin card pentru o zi? Ce s-a intamplat in decembrie anul trecut, cu atacul asupra site-urilor Visa si Mastercard a fost un mic fâsâit pe langa ce-ar putea realiza cateva mii de servere controlate de chinezi bine coordonate intre ele si cu o tinta mult mai sensibila decat site-ul web.

Iata deci ca razboiul intre SUA si China a inceput deja pe internet si avem inca un motiv sa credem ca zanganitul armelor nu este doar o iluzie ci chiar daca doar virtual, razboiului este nu doar potential ci chiar de neoprit.

Zăngănitul armelor

V-ati intrebat vreodata cum ar putea sa inceapa un nou razboi mondial? Cu siguranta probabil v-ati astepta ca acesta sa inceapa in urma unui atac rapid al SUA asupra vreunui inamic important, cum ar fi de exemplu China sau Rusia. Sau poate sa inceapa cu atacul Iranului asupra Israelului sau invers.

In timpul razboiului rece, perioada cea mai “fierbine” a fost in criza rachetelor din Cuba cand rusii se pregateau sa isi monteze lansatoare de rachete chiar in coasta americanilor. Ca un amanunt interesant, dupa ce Kennedy a instalat carantina maritima din jurul Cubei, singura nava care nu a respectat-o a fost petrolierul “Bucuresti”. Nu am inteles de ce tocmai “Bucurestiul” a vrut sa fie mot si a mers pana acolo incat a incercat la maxim rabdarea americanilor si a riscat sa ii starneasca pe americani si poate sa duca la un razboi nuclear care probabil ar fi facut ca azi sa nu mai existe viata pe pamant. Americanii s-au abtinut insa si au lasat “Bucurestiul” sa isi faca de cap, pornind de la premiza ca putin probabil acesta ar transporta focoase nucleare. Dupa oarece complicatii, negocieri si miscari din ambele parti, criza s-a dezamorsat din ea cea mai castigata iesind Cuba, prin garantia data de americani rusilor ca nu o vor invada. Privit la rece, peste ani, miscarile rusilor au fost extrem de inteligente, ca un joc de sah jucat cu sange rece, sacrificand piese importante doar pentru a dobandi un avantaj strategic. De altfel, politica externa a rusilor a fost mereu ca un joc de sah, niciodata o miscare nu este singulara, nu iese din nervi ci din calcule, are un context extins, cauta sa loveasca in mai multe directii si sa protejeze din toate directiile. Expansiunea rusilor de altfel nu este decat o manifestare a temerilor lor fata de pericolele care pot veni dinspre sud, vest sau est – fiind atat de mari, doar Polul Nord le este garant al unei bune vecinatati.

Sa revenim insa in prezent cand Bucurestiul, aflat in alta tabara de data aceasta, este din nou folosit ca un pion de atac pe tabla de sah a lumii, fiind mutat inainte pentru a vedea ce va muta oponentul si cum va decurge strategia acestuia. Si ca in orice joc de sah, pionii sunt primii sacrificati iar noi avem sa ii multumim lui Obama pentru asta pentru ca Bush alesese Cehia si Polonia.

In ce fel va fi Romania una dintre primele tari care vor intra in razboi? In primul rand prin pozitia sa geografica si prin faptul ca este deja un picior de pod al americanilor, slabiciunea politicienilor romani facand din Romania cea mai usor manevrabila dintre papusile acestora. Iar mutarea adversarului a fost facuta: Rusii instaleaza propriul sistem antiaerian in Bielorusia.

Pe un alt front asistam la miscari chiar mai amenintatoare decat cele de pe meleaguri mioritice, unde acum abia s-au stabilit declarativ unele intentii, scutul urmand sa fie dotat cu rachete performante abia in 2015. Amenintarile vin din partea Chinei care au dat ultimatum SUA ca orice atac viitor asupra Pakistanului va fi considerat un atac asupra Chinei. Si ca sa intareasca acest ultimatum, le-au vandut pakistanezilor 50 de avioane fighter. Practic, chinezii incearca si ei un NATO al lor, asa cum au americanii. Pakistanul prezinta pentru China cap de pod pentru petrolul din Orientul Mijlociu si pentru toate resursele la care poate avea acces prin Marea Arabica. Privind retrospectiv, foarte probabil intereul americanilor in invadarea afganilor nu a fost legat doar de eliminarea teroristilor si prinderea lui Osama, ci si de provocarea de tulburari in Pakistan si dominarea acestuia dupa retetele deja perfectionate in Irak si exersate acum inclusiv in Libia si alte state africane. Nu degeaba a fost realizat scenariul pentru prinderea lui Osama in Pakistan langa o academie militara: americanii au vrut sa intinda si ei coarda sa vada pana unde pot merge.

Ce este ingrijorator in toata treaba asta, este raspunsul dat de Obama la ultimatului Chinei: daca va fi nevoie, vom mai face incursiuni in Pakistan pentru a captura teroristi.

Nu doar aceste zanganituri de arme sunt semne premergatoare ale unui posibil razboi mondial intre SUA pe de o parte si China si Rusia de cealalta parte. Pe mine ma ingrijoreaza si atacurile cu drone care se fac acum de catre americani in Pakistan si Afganistan. Aceste atacuri nu fac decat sa umple de ură o generatie de musulmani si sa ii pregateasca pentru un jihad veritabil atunci cand vor fi in stare si cand dronele americanilor nu vor fi atat de numeroase dar mai ales nu vor mai avea atata petrol ca sa zboare, avand in vedere economia in colaps a americanilor.

Venind si mai aproape de noi, in Orientul Mijlociu, conflictul intre israeliteni si palestinieni si-a aratat impasul profund in care se afla, solutia nu fiind doar imposibila, dar imposibila de impus chiar si de Obama, teoretic cel mai puternic om al lumii si presedintele principalului sponsor al Israelului: SUA. Pe de o parte, Israelul nu va putea ceda teritoriile,  avand in vedere riscurile si faptul ca chiar daca ar accepta, bine nu le va fi prea mult timp intre o mare de arabi. Pe de alta parte, palestinienii deja au primit o mica mana intinsa pe jumatate de Netanyahu ca pe o declaratie de razboi. Ranile sunt atat de profunde si situatia atat de imposibila incat eu cred ca recenta luare de pozitie a lui Obama care cere Israelului sa revina in vechile granite din 1967 este ultima si cea mai semnificativa initiativa a americanilor de a face ceva. Practic, Obama i-a cam impuns pe evrei pe la spate, pe nevazute, avand in vedere puternicul lobby evreiesc din SUA, nu ar fi reusit sa faca acea declaratie daca o pregatea din timp si incerca sa o impinga in fata prin alti mesageri sau prin alte canale diplomatice. Fiind o initiativa personala a lui Obama, nu cred ca viziunea acestuia despre primavara araba va avea vreun efect, nefiind mai mult decat un fel de efect al betiei parfumului de salcami pe care il putem simti in aceste zile, cu alte cuvinte putem spune ca Obama a avut un hippy-flashback, s-a crezut in anii 60 pentru cateva zile si a venit si el cu ceva declaratii ca sa mai starneasca ceva valuri si sa arate lumii arabe ca Obama le vrea binele. In realitate, fara un plan similar planului Marshal pentru Africa si Orientul Mijlociu, primavara araba se va sfarsit urat de tot si nu este exclus ca razboiul mondial sa inceapa totusi de aici.

Iata asadar numai evenimente care ar trebui sa ne angajeze intr-o mobilizare personala cat mai serioasa, dar mai ales sa ne indemne sa ne pregatim de moarte cat mai minutios: traieste clipa capata cu adevarat semnificatii puternice pentru cei care mai au timp sa priveasca ce se intampla in jurul lor si vad cum criza economica nu este de fapt – ca si alta data – decat un preambul al razboiului mondial.

UPDATE 23 Iunie 2011

Am putea oare considera stransele legaturi economico- financiare intre chinezi si americani ca un argument impotriva unui eventual razboi intre cele doua super-puteri? Aceasta preconceptie este fireasca si logica, insa daca ne uitam in istorie, avem exemple similare de combatanti intre care erau astfel de legaturi si care nu i-au impiedicat ulterior sa devina dusman aprigi. Sa amintim oare colaborarea intre Sadam Hussein si americani? Dar sa mergem putin mai in urma si sa ne amintim de colaborarea intre IBM si Hitler. Iata cum explica un oficial IBM legaturile intre IBM si regimul nazist:

IBM also defended Chairman Thomas Watson for his dealings with Hitler and his regime.  “As chairman of a major international company and a strong supporter of international trade, he met and corresponded with senior government officials from many, many countries, Hitler and Germany among them, in the 1930s,” Makovich wrote. “As far as we know, the nature of the contacts between IBM executives and German government officials during the 1930s were similar to those with other government officials in other countries and consistent with IBM practices in the various countries in which the company did business during that era.”

Iata asadar ca colaborarile sunt business as usual, din pacate colaborarea economica nu poate preveni razboiul, il poate insa amana tocmai pentru interconexiunile existente, pana cand o parte sau alta pune in balanta plusurile cu minusurile si decide ca este mai profitabil sa atace.

Webster Tarpley World Crisis Radio / 21 Mai 2011

– despre ultimatumul dat de China Statelor Unite: nu mai atacati Pakistanul: orice atac asupra Pakistanului va fi considerat ca un atac asupra Chinei
– despre raspunsul dat de SUA: nu gatantam ca incursiuni similare atacului asupra vilei lui Bin Laden nu vor mai avea loc

– despre scuturile anti-racheta plasate in Romania; ce zice Medvedev;
– care sunt trendurile in politica rusa

Donald Trump: sa taxăm China

Exact ce le lipsea americanilor: un presedinte care sa ii duca un pas mai aproape de Al 3-lea Razboi Mondial.

Asa cum in criza din anii 33 am trecut prin etape cum ar fi: criza pietei de capital, caderea bancilor, caderea afacerilor, lupta valutelor, razboaiele tarifelor si apoi atomizarea intereselor si viziunilor geostrategice, tot asa si acum Donald Trump – candidat la viitoarele alegeri prezidentiale, duce ce “a realizat” Obama intr-o noua etapa: razboiul tarifelor.

Ce s-ar intampla daca SUA ar introduce tarife pentru importurile din China este evident: in disperare de cauza China ar da jos cu bonurile de trezorerie americane si prin urmare cu dolarul. In disperare de cauza, SUA ar raspunde cu lovituri sub centura, prin proxy-uri gen Pakistan sau Korea de Sud. Intr-un astfel de scenariu va fi nevoie doar de o scanteie ca sa aprinda butoiul cu pulbere.

Confruntarea SUA cu China şi Rusia

Webster Tarpley descrie inca din 2008, inainte de alegerile care l-au facut presedinte, traiectoria lui Obama si evolutia SUA catre o confruntare cu Rusia si China in vederea asigurarii dominatiei americane pentru urmatorii 100 de ani.

Elitele vor sa puna Iranul in razboi cu Rusia pentru a-i distruge asa cum au reusit sa distruga URSS-ul cu Afganistanul. SUA nu poate lupta direct cu Iranul si nici atat cu Rusia, prin urmare dusmanul trebuie atacat prin invaluire. In Pakistan americanii practica tactia “divide et impera” pentru a contracara tendinta istorica a Pakistanului de a se intoarce spre China.

Japonia si Taiwan au refuzat pactul cu SUA pentru destabilizarea Chinei. Tarpley prezice din 2008 razboiul din Africa care are ca scop principal taierea macaroanei chinezilor de la petrol. Astfel, chinezii o sa fie nevoiti sa se indrepteze spre petrolul rusesc si astfel vor intra in conflict cu rusii. Scopul final al neoconservatorilor acesta este, sa ii puna in razboi pe chinezi cu rusii. Obama vrea sa foloseasca Europa ca o unealta in razboi cu rusii.

1848 si destabilizarea Europei prin spionii britanici

– tsunamiul geopolitic in paralel cu tsunamiul japonez
– atacul global asupra statelor nationale al superstructurilor anglo-americane penrtru supravietuirii imperiului; scopul? destabilizarea celor care incearca sa evadeze din imperiu;
– atacul asupra Indoneziei prin canalul “wikileaks”; cand va incepe revolutia in Indonezia?
– despre 1848 si destabilizarea Europei prin spionii britanici

Războiul cu Iran-ul – un posibil scenariu

Desi vechi (din 2008), acest articol este inca destul de interesant, mai ales in perspectiva situatiei prezente:

– intensificarea presiunii asupra Iranului in urma avantului programului sau nuclear
– intensificarea crizei economice si posibilul declin al dolarului care ar putea fi scapat doar prin explozia pretului petrolului care ar fi cauzata de un eventual razboi in Iran
– dezvoltarea economica exploziva a Turciei  si trecerea Israelului din lista de prieteni in lista de potentiali dusmani
– racirea relatiilor Ruso-europene in ciuda unei mimate “resetari” care nu s-a intamplat de fapt decat la nivel declarativ

Iata cateva fragmente, articolul intreg  il puteti citi aici.

Iranul nu va permite pur si simplu fortelor israelo-americane sa ii atace teritoriul fara un raspuns major. Orice contra-atac semnificativ asupra Israelului sau asupra bazelor americane regionale va starni un si mai mare contra-raspuns.

[…]

Iranieni au echipat, platit si pregatit in Liban o forta masiva de rachete teleghidate si neghidate. Aceste rachete sunt instalate ca o forta mutuala de distrugere sigura care are scopul de a permite o lovitura destructiva in forta asupra dusmanului. Numarul total de rachete estimat pe care iranienii il au in Liban este intre 40.000 si 110.000. Acestea sunt operate de echipe speciale ale Hezbolahului.

[…]

Parti largi ale Israelului vor fi contaminate cu radiatii cu perioada de injumatatire a intensitatii foarte mare (mai multe zeci de mii de ani in unele cazuri). Numarul total de morti se va situa intre o treime si o jumatate din toata populatia cu un numar mare de raniti.

[…]

Lumea se va gasi in cea mai grava perioada de depresie economica din instorie din cauza blocarii transportului international cel putin pentru cateva luni datorita temerilor de raspandire a diversilor virusi biologici. Daca Israel lanseaza virusul special creat sa atace rasa araba, sauditii probabil vor lansa rachetele chinezesti pe care le au si vor trimite asupra Israelului flota lor de avioane bine echipata cu cele cateva arme nucleare pe care le poseda. Bineinteles, ce va ramane din armata israeliana va riposta tot cu arme nucleare asupra Arabiei Saudite si asupra altor tari arabe, de data aceasta.

In America de Nord si Europa de Vest (de ce nu si de Est? – n.t)  numarul total de victime dupa doua luni de boli datorate virusilor si efectelor radiatiilor nucleare poate ajunge la o treime din populatie (aproape 200 de milioane)

Iata si un alt articol despre cum se va desfasura razboiul din Iran, scris de un veteran care a prevazut ca razboiul din Irak nu va fi castigat doar cu rachetele teleghidate ale americanilor, oricat de performante ar fi ele.

Cum se cuvine să aşteptăm războiul

Daţi neamurilor de ştire lucrul acesta: Pregătiţi-vă de război! Înflăcăraţi vitejii! Toţi bărbaţii buni de luptă să dea fuga şi să se apropie. Faceţi din brăzdarele voastre săbii şi din secerile voastre lănci!
Cel slab să zică: “Eu sunt viteaz!” (Ioil 4,9-10)

Vă vine să credeţi că unii oameni ia în considerare în deciziile cu privire la viitorul familiei şi al carierei lor posibilitatea (ba chiar probabilitatea) ca războiul să înceapă toamna aceasta. Am mai amintit într-un articol  anterior de prietenul care dorea să îşi ia pământ mai spre nordul ţării deoarece este ferm convins că toamna aceasta va începe războiul şi după cum i-a spus lui un părinte de pe la Petru Vodă care ar fi cercetat nişte pustinici din Moldova, pe langă faptul că va fi vai de cei din oraşe, nordul ţării va fi mai păzit. Iar dacă mai băgăm şi Iranul în ecuaţie cu ale sale rachete de rază medie de acţiune, avem şi o explicaţie reală a unei spaime ireale. Dacă nu mă înşel, profeţia care l-a speriat pe prietenul acesta, este asta. Amuzantă descrierea făcuta acestor pustinici: “cu vieţuire îngerească”. Bine că nu i-au făcut deja îngeri. Nimeni nu şi-a pus problema cum a “ieşit” această profeţie la suprafaţă dacă pustinicii aştia chiar au o vieţuire îngerească, că dacă au vieţuire îngerească, probabil nu primesc audienţe şi nici reporteri. Că ce sunt altfel cei care răspândesc aceste baliverne, dacă nu un fel de reporteri care informează  oamenii despre aceste lucruri vrednice de crezare (ca doar fratele I. pare  om serios).

Ar fi o banalitate sa spun ca vremurile pe care le traim sunt tulburi, dar cred ca si mai banal e sa spun ca, pe masura ce trece timpul, oamenii devin ei mai tulburi ca vremurile. Iar de vina consider ca este tocmai bombardamentul informational, globalizarea, transporturile si toate minunile care se zice ca ne-au apropiat, dar de fapt ne-au sclerozat mai mult decat ne-au apropiat.

Sa revin insa la razboi: va veni sau nu va veni? Daca cineva ar aminti azi ca chiar daca vine ori nu vine razboiul, chiar daca vine ori nu vine apocalipsa, noi oricum trebuie sa fim pregatiti de moarte, caci sfarsitul nostru particular este sfarsitul lumii pentru fiecare in parte, nu prea il asculta nimeni, sau daca il asculta nu sunt impresionati. Insa, daca cineva din coltul celalalt al tarii vine si ne spune ca a auzit el de la altii ca nu stiu ce pustnic rus a zis ca ori in 2010 ori in 2011 este o mare probabilitate ca sa se intample razboiul profetit de nu stiu ce alt parinte cu viata ingereasca, daca deci e vorba de razboi mondial (sau macar regional), oamenii nu doar ca belesc urechile ca magarii si trambiteaza apoi pe unde apuca ce au auzit ei ca sa se pregateasca si altii, ci ia si deciziile de viata pe baza acestor “profetii”. Care sa fie motivul care duce ca temerile oamenilor sa fie asa de usor manipulate de vrajmas incat un pericol potential imaginar fara prea multe premize in realitatea concreta sa aiba o relevanta simbolica mult mai mare pentru o mare categorie de oameni decat mult mai banala frica de pacat si de calcarea poruncilor lui Dumnezeu, care este o realitate mult mai concreta si mai palpabila decat cea a unui razboi care planeaza asteptarile lor atat de obsesiv, mai ales in ultimul timp. Si nu cred ca doar criza economica a alimentat aceste inchipuiri.

Deci, din ce am observat eu, mai intai vine spaima de razboi, declansata de cine stie ce profetie, confirmata mai apoi de stirile care vin in fiecare zi, si mai apoi tulburarea produsa de aceasta spaima care afecteaza felul cum cei cu credinta slaba si fara dreapta socoteala iau deciziile. Nu cred ca ne e specifica doar noua romanilor ortodocsi aceasta slabiciune, la americani s-a manifestat prin fobia de comunism si era ceva normal pentru un american sa aiba la indemana un buncar plin cu conserve in anii 60. Ar fi normal insa ca ortodocsii de azi din Romania, avand la indemana experienta parintilor lor care au trecut printr-un razboi de peste 50 de ani, – caci ce altceva a fost comunismul? – si care au o credinta care ii cheama la mucenicie si la lupta cu vremelnicia intru dobandirea vesniciei, sa nu se sperie cu una cu doua de razboi, chiar daca acum ar da la stiri ca a inceput al 3-lea Razboi Mondial.

Mai intai de a povesti cum ma pregatesc eu de razboi, as dori sa pun  o intrebare la care inca eu nu i-am gasit un raspuns foarte clar si care ma macina foarte mult. Intrebarea care se afla de fapt  in spatele motivului de a scrie acest articol este: oare nu este pacat sa vorbim de razboi? Nu e pacat sa gandim ca gata, razboiul e pe vine sau ca poate veni. Nu cumva il hulim pe Dumnezeu, noi care traim totusi in conditii cu mult peste ale parintilor si bunicilor nostri.  In loc sa ii multimim lui Dumnezeu si sa ne rugam mai cu foc pentru pacea lumii si toate celelalte ectenii, noi ne comportam deja ca niste soricei care planuiesc cum pot scapa de urgia lui Dumnezeu. Caci ce este razboiul daca nu rasplata lui Dumnezeu pentru pacatele oamenilor si canonul de indreptare. Ce ne-ar strica noua daca ne-am vedea  de treaba noastra de zi cu zi si am lucra mantuirea asa cum putem, bucurandu-ne de toate cate le avem spre bucurie si cautand mai intai sa facem pace cu aproapele, cu noi si cu Dumnezeu. Caci daca ar fi de dat o reţetă a fericirii, aceasta este: sa fii impacat cu toti, cu tine si cu Dumnezeu. Inainte de razboiul mondial ar trebui sa ne temem mult mai mult de razboiul cu metehnele noastre. Caci sunt sigur ca fiecare are de luptat cu cel putin o patima care il sperie. Deci, eu vorbesc de razboi cam cu jumatate de gura pentru ca simt ca intr-un fel poate il hulesc pe Dumnezeu. Sfintii nu s-au jenat insa sa vorbeasca despre razboi, si am avea multe de invatat citind ce au ei de spus. De exemplu, numai un cuvant al Sf. Nicolae Velimirovici ne-ar fi de ajuns ca sa rupem multe iţe de ganduri intortocheate: “Cei ce nu duc razboi cu ei insisi, cu patimile, viciile si pacatele lor, il duc negresit impotriva lui Dumnezeu si a aproapelui

In final, as dori sa va povestesc cum ma pregatesc eu de razboi:

1) ii multumesc lui Dumnezeu de fiecare data cand ma asez in pat sa ma culc ca am un pat unde sa ma odihnesc si o casa unde sa nu ma ploua (multumesc si pentru celalte daruri, dar astea doua sunt in special legate de faptul ca traim vremuri de pace); uneori cand imi aduc aminte, ii multumesc si cand beau o bere sau mananc un mic (de fapt mai multi), ca ma pot desfata de asemenea bunatati; foametea din Leningrad in timpul asaltului mi-a ramas adanc intiparita in minte din documentarele vizionate;

2) nu imi fac planuri de viitor mai mari de 2-3 luni, si atunci sunt cu referire la concedii; acum de exemplu, abia astept sa dea ninsoarea ca sa plec la ski;

3) nu strang bani multi, caut sa cheltuiesc tot ce pot; in caz ca vine razboiul o sa vad atunci ce fac, Dumnezeu cu mila (eu cred ca mai intai o sa cada  bancile); stiu ca ar fi bine sa cumpar aur, dar mi-e teama ca aurul imi va da o falsa iluzie de securitate si mai ales ma tem ca voi pierde din nadejdea in Dumnezeu; cand ma gandesc la aur, am in minte o imagine cu o balanta in care intr-o parte e aurul si in cealalta Dumnezeu;

4) nu vand pamantul de la tara nici pe milioane de euro; stiu ca ar trebui sa ma imprietenesc cu vecinii de la tara, dar nefiind de-al satului asta e cam imposibil;

5) ma gandesc ca poate ar trebui sa ma invat sa mananc mai simplu si mai putin; o fac insa cam rar si cam putin  – la asta mai am de lucru;

6) ma uit la filme care prezinta viata in razboi  sau imediat dupa; ultimul film vazut m-a impresionat profund, cu adevarat am simtit ca nu am pierdut timpul vazandu-l, ceea ce mi se intampla extrem de rar; filmul se numeste Sudba Cheloveka (Destinul unui om), este regizat de Sergei Bondarchuk in 1959 si este unul dintre putinele fimle sovietice cu valoare si in care nu se face propaganda comunista; un om lupta in razboi si pierde totul; se lupta sa nu isi piarda mintile si reuseste: viata merge inainte;

Datori suntem noi crestinii sa avem mereu  indeaproape frica de moarte. Frica de moartea – zicea pr Cleopa – e ca doua ziduri care ne feresc de pacat si ne ajuta sa mergem inainte; prin temeri excesive si planuri complicate nu facem decat sa sporim in necredinta. Orice indoiala, orice ezitare este un pas inapoi. Intr-adevar dreapta chibzuiala, socotinta cu pricepere sunt de dorit, dar cine poate pretinde ca e in stare sa se poata pregati cu adevarat pentru vremea de maine? Mai bine ar fi sa ne pregatim noi pentru ziua de azi, observand ce facem si ce nu facem cum trebuie si ce putem schimba, ce ne sta in putere sa mutam din loc acum ca sa putem muta muntii mai apoi.

1 13 14 15 16