Tembelizare în masă prin mass-media

E mult spus mass-media in ziua de astazi cand ziarele de top din Romania de exemplu, nu depasesc audienta de 3-4% din toata piata. Insa chiar daca exista nenumarate site-uri de stiri si surse de informare (zire locale, bloguri, postari facebook, televiziuni) mai ales la site-urile dedicate stirilor ale unor trusturi mari care se vede clar ca au o politica editoriala omogena si trafic monetizat la extrem, putem depista un trend in formularea titlurilor si a stirilor care trece in derizoriu si comic activitatea de jurnalism.

Iata doar cateva titluri, pe care m-am ostenit sa le fac un print screen. Cred ca orice comentariu in plus este inutil decat ca este foarte posibil ca autorii si editorii unor astfel de ziare “profesioniste” primesc pensii de la stat pe faimoasa lege de mituire a ziaristilor “afiliati” la anumite asociatii “profesionale”.

evz

 

zf

 

Marketing si muzică

André Rieu este un fel de pianist pentru manelisti, adica pentru ca multi oameni nu intelg muzica clasica, omul asta s-a plasat pe o nisa pe care nu o ocupa nimeni: intre muzica clasica si muzica pop. E greu de incadrat ce canta omul asta, dar imaginati-va un fel de etno-pop cu valente globale. Grotesc dar totusi extrem de popular.

Fiind singur pe felia asta (singur cu brand puternic), omul trebuie sa dea din coate permanent pentru a nu fi uitat si pentru a avea clienti la concerte de unde isi trage 80% din bani [1]

Am ramas intrigat cand am auzit stirea ca Andre Rieu a donat 150.000 EURO pentru Colectiv, impreuna cu … “un hypermarket”. Cel mai mare tun de marketing m-am gandit si am zis sa fac o mica analiza.

In primul rand, e clar ca omul are marketing calumea, probabil hypermarketul cu care s-a asociat a gasit o firma buna si stirea va fi preluata de toata presa din Romania. Cu 150.000E (care nici macar nu stim cat din ei vin de la “maestru” si cati de la hypermarket) omul isi face reclama gratuita pentru viitoarele concerte.

Treaba asta nu puțea de la o posta, daca actul ar fi fost facut dezinteresat, dupa concert, nu inainte de cateva concerte. Daca veti lua aminte la preluarea stirii in toate este mentionat obligatoriu cand si unde va avea noul concert in Bucuresti, ca nu cumva sa se piarda ocazia. De asemenea, “maestrul” va fi invitat si la emisiuni.

Din punct de vedere de marketing, ce face Andre se numeste emotional branding, desi depaseste primul nivel al acestui tip de branding. Fie ca o face constient (ha, ha, ha) fie ca o face inconstient, Andre da lovitura. Cum publicul lui tinta sunt femei de varsta medie, cu copii,  cu barbati care nu le iubesc si care au nevoie de mangaierea strunei maestrului, se intelege ca asocierea brandului Rieu cu emotia colectivului, ii vor garanta clienti pe viata pe cei “atinsi” de magia sentimentelor.

Sa trecem insa la calcule. In 2015, cu ocazia concertelor, omul a avut 84.000 de spectatori. Cum urmeaza inca un turneu, sa presupunem ca o anul asta o sa aiba 85.000 (nu e vara, dar vremurile sunt bune, tocmai s-au marit salariile la bugetari si economia “duduie”). Pretul la concertul din Iunie 2016 va fi intre 160 şi 800 lei (sursa). Nu stim cate sunt in fiecare categorie, sa luam insa un numar cumsecade: 300 lei. Asta inseamna ca venituri 25.500.000 lei, adica 5,6 mil euro. Nu mai luam in calcul DVD-urile, tricourile si alte prostii. La o marja conservatoare de profit de 20% inseamna ca omul va ramane doar din concert cu 1,12 mil eur.

O reclama in prime-time costa in jur de 10.000 euro [3]. Cu cei 150.000 euro, Andrei si-ar fi cumparat 15 aparitii. Cu donatia asta, Andrei o sa aiba parte de nenumarate aparitii gratuite si care nu sunt reclame (!), pentru ca omul este prezentat ca “salvator” si “protector”, deci impactul este si mai puternic. Super afacere, ROI maxim si in plus mai ajuta si 2-3 oameni.

Daca si Taxi s-ar fi gandit la asta … In schimb, cu un clip pe Youtube s-au ales mai degraba cu injuraturi si imaginea le-a fost terfelita, mai ales dupa ce le-a mai dat in cap si Lese. Chiar daca parte de expunere au avut (sexul, crima si injuraturile capata expunere maxima), asta nu ii va ajuta la cresterea bazei de clienti nici la concerte si nici la vanzarile de albume, poate dimpotriva.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] André Rieu: ‘A fake £24m fairytale castle left me bankrupt’

[2] Aproximativ 84.000 de spectatori, la cele şapte concerte susţinute de André Rieu la Bucureşti

[3] Reclamele TV, intre pret si eficienta

Panama Papers – links (update periodic)

11 APRILIE


05 APRILIE

04 APRILIE 

  • 441 de clienti americani ai Mossak Fonseca (ZeroHedge) – desi americanii taiasera macaroana offshore-urilor din Panama incepand cu 2010, pe harta “clientilor” apar si destui americani. Si inca ceva: Soros este unul dintre sponsorii “proiectului” – asta se pare ca nu a aflat inca James Corbert care are o teorie a conspiratiei; James atrage insa atentia ca noi stim ce ne dau ei, adica fundatia aceea, caci ne dau cu lingurita; iata si un tweet al unui ziarist implicat, cu privire la SUA:

Editor of Süddeutsche Zeitung responded to the lack of U.S. individuals in the documents, saying “Just wait for what is coming next”

Avem oare primul caz de terorist programat din Romania?

Un bărbat a intrat cu maşina, vineri, în gardul Palatului Victoria, spunând că gestul său a fost unul de protest pentru a arăta că actele de terorism pot avea loc şi în România (sursa: Gandul)

Sunt cateva informatii confuze care nu se bat cap in cap:

  • politia a declarat initial ca a fost accident
  • conform declaratiilor, omul a declarat ca a facut accidentul deliberat, in forma de protest, ca sa arate ca “acte de terorism pot avea loc si in Romania”
  • alcoolemia a iesit zero, dar politaii au aruncat pastila ca probabil a folosit alte droguri si o sa il analizeze (succes, le-am zice!)
  • imediat dupa accident, cica nu era coerent in vorbire; la Antena 3 insa l-am vazut destul de coerent cand a declarat motivul incidentului. Ba chiar, cu subinteles, omul a subliniat: “nimic mai mult”, probabil de frica sa nu fie acuzat de cine stie ce …

Folosirea de personaje instabile si programate mental ca sa indeplineasca operatiuni teroriste nu este ceva nou. Ca un exemplu cel mai recent ar fi “the show bomber” care pute de la o posta: tatal sau a alertat politia inainte ca acesta sa se suie in avion, teroristul avea pasaport britanic in regula si a fost ajutat de agenti americani ca sa treaca. Pe de alta parte, acest “lone wolf” a fost atat de prost incat nu s-a gandit sa dea foc pantofului in toaleta unde nu l-ar fi vazut nimeni si nu ar fi apucat sa il imobilizeze inainte de a detona bomba.

Incidentul de la noi este de asemenea, extrem de putred: autorul este un ziarist care a fost concediat acum cateva zile, nu avea gandirea coerenta in momentul accidentului si justifica actiunea cu un motiv aberant, desi este indeajuns de coerent sa declare ca a facut-o deliberat.

Sunt multi nebuni pe lume, dar totodata multi nebuni mai pot fi si manipulati. De unde i-a ramas astuia in minte ca el trebuie sa faca ceva ca sa arate ca “acte de terorism pot avea loc si in Romania”?

On topic cu aceasta stire, reamintesc un articol de la inceput de an: TERORISMUL – PRINCIPALUL TOPIC ÎN ROMÂNIA ANULUI 2016. Iata ca suntem in plan! Dam Slava lui Dumnezeu ca “specialistii” in programarea mentala a teroristilor home-made nu s-au priceput mai bine!

PS: intr-o tara cu o presa normala, stirea asta nu ar trece fara o mica investigatie: cine e omul asta, ce familie are, unde munceste, ce zic colegii de el, e nebun cunoscut sau “caz nou”; eu ma gandesc ca daca e nebun si avea carnet, probabil i se mai aprindea beculetul sa protesteze de mai multe ori pana acum, cu alte ocazii, in alte circumstante, etc. Si cu siguranta, ar avea un istoric. Care e sansa ca un nebun sa “explodeze” dintr-o data intr-un astfel de eveniment si sa faca o asemenea declaratie?

iPhone si iDiocrația frenetică

lansare-iphone-6

 

Îmi pare rău că tot trebuie să mă repet și să revin la clasicul Idiocracy, dar cu greu pot fi găsite cuvinte sau metafore care să exprime fenomene contemporane îngrijorătoare și chiar deprimante mai bine decât acest film.

Bunăoară, lansarea noului iPhone: W.T.F.?! Este un banal telefon, fie el smart, care are 1% îmbunătățiri față de versiunea anterioară, care oricum este cu mult sub Samsung sau HTC. Cunoscătorii știu! Cei care au avut privilegiul să experimenteze mai multe branduri și nu au avut nici constrângerile financiare și nici blocajele psihologice care îi țin blocați pe iDioții în lumea iCrap-urilor, pot să aducă mărturie.

Android-ul este mult peste iOs și la nivelul aplicațiilor și al uzabilității opțiunile telefoanelor Android sunt nediscutabil peste orice oferă iPhone, fără să mai adăgăm amănuntul preț. Nu vreau însă să intru în războiul platformelor, este irelevant pentru ce doresc să semnalez.

iphone-6

A venit poate momentul să subliniez că nu sunt un fanatic anti-consumerist sau anti-novelisme. Ba din contră: experiența m-a format să apreciez calitatea și să apreciez brandurile puternice și produsele high-class. Am o obsesie pentru mouse-uri și căști wireless și cu greu rezist să trec pe langă rafturi și cel puțin să nu pierd ceva timp admirând și analizând specificațiile, prețurile etc. Sunt în permanent într-un război cu mine însumi pentru a nu face upgrade la te miri ce componentă sau periferic decât când am motive bine întemeiate. Uneori reușesc, deseori nu.

În ceea ce privește telefoanele, le schimb cam la un an jumătate și când a fost cazul le-am schimbat și după 2-3 luni. Deci înțeleg mania tehnofililor și dorința de a avea un model cât mai nou și cât mai bun.

Ce nu înțeleg este obsesia pentru iCrap-uri. Cu nici un alt brand nu prea se întâmpla la fel. Unii “experți analiști” au etichetat boala asta ca “fenomenul Apple” și inevitabil urmează plecăciunea și omagiile la zeul Jobs. Există nenumărate discuții și articole, dar pe scurt fenomenul poate fi descris obiectiv ca atracția nejustificată a oamenilor pentru iCrap-uri. Cel mai clar simptom al acestei boli este prevalența ei în rândul copiilor. Personalități în formare cu minte în coacere, copiii sunt cel mai ușor îndoctrinabili și orice părinte vă poate da detalii despre cât trebuie ei să cotizeze la brandurile care apar la TV sau au reclamă agresivă. Ei bine, visul oricărui copil este să aibă iPhone. Nu ai iPhone – taci și admiri. De la clasa I, la postliceală!

Atât de mult a penetrat obsesia iPhone în mintea copiilor încât emag are un departament specializat în depistarea elevilor care comanda iPhone, îl plătesc, merg cu el o zi-două la școală sau la un chef, ca să epateze și apoi îl returnează. Cum legislația românească consideră comercianții online niște potențiali escroci care pot trimite produse proaste clienților, emag e obligat să accepte returul necondiționat, singurul cost pentru distracție este taxa de transport – maxim 20-30 lei pentru un iPhone. Evident, există tot felul de situații, dar bulk-ul retururilor se încadrează în acest scenariul. Totul din cauza faptului că copiii nu se pot abține, nu rezistă tentației iPhone și chiar cei care nu și-l pot permite, doresc măcar pentru o zi să se afișeze cu el chiar dacă se află în zona gri a legii și cauzează costuri imense și multe neplăceri comercianților.

Nimic nou sub soare. Toată lumea știe că exista branduri care investesc în marketing masiv și au produse bune și foarte bune la prețuri exorbintante și branduri care investesc mai deloc în marketing deși au produse la fel de bune sau poate chiar mai bune decât ale celor din prima categorie, la prețuri mult mai mici. Este loc pentru toți sub soare și în cele din urmă depinde de modelul de business al fiecărei companii.

Să vă dau doar un exemplu de brand al cărei victime era cât pe ce să fiu: căștile Beats. Auzisem de ceva timp despre ele și cum îmi place muzica și în general folosesc căști wireless care evident nu redau prea calitativ, m-am gândit să îmi cumpăr și eu niște căști bune cu fir, pentru a asculta muzică cât mai clar. Evident, am deja 2-3 perechi de căști ieftine care însă nu mă satisfac și în plus pentru ca 2 lei dai, 2 lei ai, o pereche de căști care era favorita mea până acum a început să se cojească și să cadă vopseaua de pe ea. M-am trezit cu urechile pline de vopsea și cu o cipercă care însă evident nu sunt sigur de unde am furat-o, folosind zilnic 3 perechi de căști + 1 cască bluetooth. Deci, fiind eu interesat de o pereche bună de căști și având ocazia să testez în MediaGalaxy calitatea căștilor Beats, am fost impresionat și mi-am propus să le cumpăr. Cum obișnuiesc însă, am zis să investighez nițel și am căutat câteva review-uri pe Youtube. Am dat așadar peste un review al unui cunoscut videoblogger care are 1,8 milioane de abonați și care explică foarte sumar cum căștile Audio-Technica sunt mult mai bune la un preț mult mai mic. La același gama de preț, spune Marques Brownlee, comparativ cu competiția, căștile Beats “sound like crap”.

O paralela similară poate fi făcută cu siguranță și cu iPhone-ul, existând bineînțeles unele nuanțe. Ce nu poate însă fi negat este ca Apple este doar lider la vânzări și la marketing, în nici un caz la calitate și beneficii pret/cost. Nu doar că filosofia iCrap-urilor este periculoasă și plină de bule de aer. Dar cel puțin la iPhone, gogoașa este mult prea umflată în comparație cu greutatea, gustul și ingredientele. Nu vreau să țin apărarea unui competitor anume, nu sunt fan al unui brand anume sau dacă sunt, nu din motivul asta sunt împotriva iPhone. Vreau doar să menționez ca cel putin 3 branduri au produse preț/calitate cu mult peste iPhone: Samsung, Sony, HTC. Poate unii ar adauga și LG … Nu vreau să lungesc discuția amintind și alte categorii de produse (tablete, laptopu-uri etc) unde de departe iCrap nu face banii.

În ciuda celor zise până acum există o categorie mare de oameni care vin la lansările Apple cum vin găinile când simt că e rost de grăunțe. Tu poți să le arunci și rumeguș că ele tot cotcodăcesc și se grămădesc agresiv în jurul tău, fiind programate pavlovian în acest sens. Trist este când simptomele idiocrației se manifestă la oameni, adică la homo sapiens care teoretic are cerebel și poate judeca. Care să fie oare explicația fenomenului Apple alta decât goliciunea vieții acestor amărâți și lipsa altor bucurii în viața lor? Nu este greu să presupunem că acești oameni nu doar ca nu au un echilibru mental și un simț al măsurii lucrurilor, dar viața lor este atât de stearpă încât sunt angrenați trup și suflet într-un un banal fenomen de gloată programată care răspunde mecanic semnalelor de marketing agresiv ale unei entități comerciale care nu se mai satură de bani și urmărește parcă îngenuncherea tuturor utilizatorilor de telefoane în fața mitului “I”.

Dacă atât de ușor pot fi oamenii programați cu privire la un obiect utilitar deja banal – ce este altceva un smartphone decât un calculator miniaturizat portabil care ne permite să vorbim, să navigăm și să ne jucăm? – vă dați seama ce se poate face din punct de vedere al ingineriei sociale când vine vorba de registre superioare ale motivațiilor, aspirațiilor și orientării ideologice ale omului. Și aici ar fi multe de zis , dar ma opresc, îndemnându-vă să vedeți/revedeți nu doar Idiocracy dar si 1984 al lui Orwell. Eu când vad iGloatele grămădindu-se îmi vine comparația cu scena din 1984 în care se proiecta un film cu dușmanii Oceaniei: liderii Eurasiei și muncitorii se ridică în picioare mâniați și strigând slogane acuzatoare, răcnind și plini de ură. Curios cum televiziunile prezintă într-o lumină veselă grămezile la lansarea produselor Apple și într-o lumină tristă manifestările puiblice din Koreea de Nord, când fenomenul este în esență același. Să fie oare întâmplător că prima reclamă la Macintosh făcea referire la 1984?

 

Preoții, parada modei și ignoranții din TV

Ieri TVR3 a difuzat o emisiune religioasa in care o reporterita discuta cu un preot despre Pasti si despre Saptamana Patimilor. Parintele explica foarte frumos, ascultam linistit emisiunea in timp ce lucram cand dintr-o data mi se ridica parul maciuca: “Iar Joi este o slujba speciala in care preotul schimba 12 vesminte in amintirea celor 12 apostoli. Ce ne puteti spune despre aceasta slujba?” intreaba tantita pe parintele.

Parintele cu un calm uimitor, a corectat-o discret si a mers mai departe cu comentariile, evident ce putea sa ii zica sau cum putea sa o atentioneze. Ce poti face in fata unor capete atat de patrate cum putem gasi in reporterasii de la TV? Ce sa mai discutam de scandalurile recente in care sunt tratate subiectele doar pentru a acuza si denigra, ignorand unele realitati banale, cum am mai discutat despre biserici vs scoli sau spitale. Sunt vremuri grele acuma, oamenii destepti se cam cara peste hotare, cei intermediari lucreaza la privat si pe la buget, mai ales prin locuri unde nu prea e interes si sunt companii falimentare ajung in general nulitatile.

Evident ca tanti nu fusese niciodata la aceasta slujba deoarece nu putea sa ii ramana in cap ca preotul schimba 12 vesminte de vreme ce de fapt la Sfanta Liturghie din Joia Mare se citeste Sfanta Evanghelie de 12 ori. M-am tot gandit, unde sa fi citit ea asa ceva, cum sa fi ajuns la o asemenea concluzie, cat de naiva sa fii fost sa lanseze asemenea presupuneri neavand o baza solida. Abia dupa ce mi-am tot adus aminte pe timpul zilei de gafa tantitei si abia dupa ce l-am vazut si pe Moise – o alta vedeta de la televiziunea bugetara – ca a lansat o tema la Europa FM “DE CE ȚI-AI DUCE COPILUL PE DRUMUL CRUCII?” mi-am dat seama care e mecanismul si cum de ajung neicanimeni sa trateze subiecte cu priza si sa faca breaking news-uri.

Exista evident o tehnica de a atrage atentia, de a face valva, de a lansa teme si subiecte care atrag interesul oamenilor guralivi dar care in ele insele evident ca nu reprezinta nimic. Nu conteasza daca majoritatea oamenilor nu pun botul, e important ca sa ai macar o masa de papagali care sa intre in cearta, fie cu tine, fie intre ei, fie cu subiectele tratate. Sunt goale de continut majoritatea “temelor” lansate de presa. Nu doar pe nimeni in cot daca exista un drum al crucii si daca cineva isi duce sau nu copiii, nu inteleg ce vrea Moise sa sublinieze ca e socant si ca se sperie copiii? Vai, ce sa zic, nu e nici o problema cu jocurile cu impuscaturi si filmele de groaza, se vor speria din cauza drumului crucii. Ba mai mult, asa ceva nici nu exista in ortodoxie, e inca o “traditie” de import de la catolici care se pare ca s-a raspandit recent. Eu pana acum nici nu am auzit de drumul crucii, doar am vazut la televizor in anii precedenti si stiu ca la Straja la schit, se face o chestie de asta: oamenii pleaca de jos in pelerinaj si se opresc la fiecare popas pana ajung sus la schit.

Revenind insa la tanti cu cele 12 vesminte, pe semne ca ea  a incercat inainte de emisiune sa se puna la curent cu problematica, a cautat ceva pe google si-a facut niscavai notite cu Joia Mare, a scris un 12, dar a uitat sa scrie evanghelii. In alta parte, a citit ca preotii in timpul Postului Mare se imbraca in vesminte intunecate urmand ca la Inviere sa se imbrace in vesminte albe, o chestie simbolica evident. In timpul emisiunii, cand a trecut ceva dupa cautarea pe google si notitele din wikipedia, tanti le-a facut varza si a incurcat vesmintele din Postul Mare cu cele 12 Evanghelii din Joia Mare.

Sa zicem ca nu era musai sa stie ea ce si cum nici cu una nici cu alta si ca din profesionalism a incercat sa se puna la curent si a citit inainte de emisiune cateva chestii. Pe mine nu asta m-a socheaza, dar ma socheaza cum poate o minte sa se gandeasca ca preotii stau in timpul slujbei sa schimbe 12 vesminte. Pagan si ateu sa fii dar traind in Romania si tot stii ca preotii se imbraca cu haine destul de multe, cu tot felul ce briz-brizuri, si nu e de ici de colo sa le dea jos si sa puna altele. Pe semne insa ca tanti asta avea atata moda in cap, e vazut atatea prezentari de moda si urmareste Fashion TV in tot timpul ei liber incat cea mai logica asociere intre cifra 12 si punte-puncte pe care a uitat sa le noteze inainte de emisiune erau vesmintele. Deci 12 vesminte pe care preotii le schimba in timpul slujbei.

Cam asta e nivelul, ce sa-i faci. Deci toata ziua taca-taca, vorbe-n sus si vorbe-n jos. Machiaj, somn, dictie, niscavai monden ca tre sa fii la curent cu ce si cum, si facebook cat cuprinde. Asta e probabil viata de zi cu zi a reporterilor de azi care evident in timpul facultatii au frecat menta prin baruri si niciodata nu le-a trecut prin cap ca trebuie sa aiba o cultura imensa daca vor sa ajunga oameni de presa pentru ca ei o sa fie oarecum un fel de lumini pentru altii, daca vor ca sa devina populari asta inseamna ca din ce in ce mai multa lume se va uita la ei si ei vor trebui sa aiba ce sa le spuna nu doar sa ranjasca si sa nu aiba trac. Sau daca nu sunt prea cititi si prea inteligenti, sa aiba macar bunul simt sa puna intrebari sa se limiteze la ce stiu, sa nu emita presupuneri si deduceri care ii depasesc. Un caz de om cam fara cultura dar foarte bun ca om de televiziune deoarece nu se sfieste sa puna intrebari care par prea banale si simpliste este Nasu (Radu Moraru). Insa el este un caz cu totul exceptional.

L-am vazut pe Badea mai alalta-ieri cum radea ca prostul de faza cu CTP imitandu-l pe Ouatu. Faza tare, evident, dar nu chiar cat sa te dai pe spate si nu chiar cat sa comentezi toata emisiunea vai de tare e CTP. Cicofleanca de Badea insa nu poate produce mai mult si cum revista presei e un calvar pentru el pentru ca trebuie sa citeasca, deci sa foloseasca creierul, ocupa timpul emisiunii cu tot felul de poante infantile de cele mai multe ori dar care prin la un numar uimitor de oameni. Cand il vad pe Badea imi amintesc de un coleg din liceu care era tare in gura, mereu gasea o replica oricui si era plin de poante. Insa daca il puneai sa citeasca ceva, citea pe silabe, era un calvar pentru el. Dar nu doar cititul ci orice materie, nu suporta gandirea, era anti-gandire si anti-orice nu insemna bâză. Obosea si daca trebuia sa taca.

Eu sunt sigur ca noi traim in epoca idiocracy si ca e doar treaba de timp pana cand supraexpunerea la imagine va sterge orice umbra de gandire critica, creativa, analitica si echilibrata. Asa cum Isarescu zice ca in banking gura bate fundul, adica daca vorbesti aiurea, se pot intampla chestii nasoale (sare cursul, pica bancile) tot asa si in TV: ranjetul si fățăul bate cuvantul. Vai de viitorul nostru, deja semne ingrijoratoare putem vedea la cei mici care cu greu te mai intelegi cu ei cand vor ceva – nu au disciplina si care nu prea mai sunt interesati de altceva decat de jocuri si desene. Povestile sunt deja ancronice pentru ei, youtube-ul a cucerit pana si pe pustanii de 3-4 ani care daca le pui in fata fereastra de la youtube multi stiu deja sa scrie desenele care ii intereseaza. Parintii se bucura, ii cred destepti, asta pentru ca nu l-au auzit pe Virgiliu Gheorghe

Biserici versus scoli, biserici versus spitale

Pentru ca suntem in Postul Pastelui, perioada de meditatie, de rugaciune si de fapte bune, dracusorii nu stau nici ei si ii zgarma pe unii in fund sa mai scrie niste articole “interesante” – in EXCLUSIVITATE. Ei bine, nu e tocmai exclusivitate ca astfel de articole apar periodic, cum a fost acest articol de acum 2 ani care insa a fost publicat nu in Postul Mare ci in Postul Adormirii Maicii Domnului.

Din start putem sa catalogam comparatia intre numarul de biserici construite si numarul de scoli construite cel putin nepotrivita, daca am dori sa analizam fenomenul total obiectiv. Rational analizand acest subiect, este evident ca nu se poate pune in aceeasi oala constructia de biserici cu constructia de scoli, asa cum nu se poate pune nici constructia de biserici cu constructia de spitale. Poti insa sa le pui in aceeasi oala daca vrei sa iti bati joc de prostia oamenilor care doneaza pentru biserici si sa arati cat de “ramasi in urma” sunt romanii si cum in loc sa se ocupe de constructia de cladiri improtante de care avem nevoie – cum ar fi scolile si spitalele – iata construiesc biserici. Si culmea culmilor, in mare parte din donatii.

Dintrodata nu mai e treaba statului sa construiasca scoli si spitale ci sunt de vina cei care doneaza la biserici – de care nu avem nevoie – in loc sa doneze la scoli si la spitale. Idei penibile pentru ca daca scrie pe hartie cate impozite am platit pana acum in comparatie cu costul total al tuturor bisericilor din Romania, am vedea ca statul trebuia sa construiasca destule biserici si spitala pana acum incat cifrele sa arate cu totul altfel. Pe de alta parte, de scoli nu mai este nevoie – cu exceptia unor zone defavorizate – pentru ca in primul rand nu mai sunt copii: natalitatea este negativa, emigratia in crestere. In plus, inainte de Revolutie s-au daramat biserici si s-au construit scoli pentru ca erau vremurile care erau, deci punctul de start in aceasta comparatie este total prost ales, era normal ca sa se construiasca biserici mai multe de vreme ce scoli erau indeajuns construite. Mai merita oare sa reamintim ca oricum nu cantitatea conteaza ci calitatea si ca problema invatamantului nu sta in numarul de scoli ci in salariile mizere oferite profesorilor, in lipsa unei strategii, in coruptie si ingerinta politicului – inspectorii, directorii sunt pusi de partide, in schimbarea haotica a regulamentelor de examene, a organizarii, a programelor etc?

Din aceeasi categorie de “analize economice” fac insa parte si comparatiile intre numarul de preoti si numarul de profesori sau doctori, numarul de icoane si lumanari vandute si numarul de medicamente etc.

Nu stiu exact terminologia folosita in manipulare, insa nu trebuie sa fii un expert ca sa intelegi ca asocierea comuna a doua subiecte catre care publicul are afinitate si care isi au fiecare importanta lor si prezentarea “situatiei dezavantajate” a conceptului secundar (de suport) care este pus in paralel cu biserica, are un singur scop: atacarea afinitatii fata de biserica. Iata explicatia pe scurt: deci, am construit biserici multe. Articolul nu ataca situatia in sine, ba chiar prezinta unele lucruri reale: multe biserici sunt mici, sunt neterminate, exista cerere, exista donatori, care e problema? Nici o problema! Daca articolul s-ar fi referit doar la constructia de biserici, era totul ok, era un articol informativ, indiferent de atitudinea autorului – pozitiva sau negativa. Insa vine si partea a doua: dar cu scolile cum stam? Ei, aici e tot talcul, ca acum putem face comparatii. Si dupa niscavai statistici nasoale de tot, vine de obicei si “expertul” in “partea a doua” care este totdeauna un “umanist” si care incearca sa arate el de ce stau lucrurile asa si care e problema. Dupa prezentarea starii jalnice in care se afla subiectul “subordonat” (adica scoala, sau spitalul, sau profesorii, sau doctorii) urmeaza “statisticile” foarte precise cu numarul de biserici (sau de preoti, sau salariile de preoti, sau venituri ale bisericii etc) care nu pot sa lase pe nimeni fara un oftat: “Of, ia uite cati bani au popi astia si noi nu avem scoli (sau spitale, sau profesori sau doctori)”.

Astfel de articole nu sunt deloc intamplatoare si nu sunt deloc doar menite a atrage interesul si a mari ratingul ziarului. Ne dam seama din “calitatea” lor. Dupa un astfel de articol, incepe imediat “dezbaterea” (Moise de la TVR deja probabil a abordat si el problema, ca un analist economic destept ce este).

Este pacat ca Patriarhia nu isi angajeaza un student la mass-media care sa urmareasca toate aceste miscari, sa analizeze reactiile oamenilor si sa vina cu masuri pro-active nu doar cu raspunsuri date de Pr. Stoica, servite pe tava presei si care de fapt nu ajuta la clarificarea problemei ci doar le ofera material de lucru. Fenomenul nu este unul prea avansat, e doar treaba de timp pentru un om cu rabdare si cateva cunostinte tehnice, de specialitate minime. Nu va fi usor de inteles si de contra-atacat pe masura. Dar se pare ca in Biserica lasam lucrurile “in voia Domnului” ca si cum Dumnezeu nu lucreaza prin oameni, toate se vor rezolva. Pun pariu ca multi factori de decizie si care au si responsabilitatea sa urmareasca si sa se ocupe de astfel de atacuri concertate si neintamplatoare zic “lasa, ca are grija Dumnezeu”. Pun pariu ca astfel de atitudini se gaseau si la inceputurile comunismului in Romania, cand Biserica nu a fost agila, nu a mirosit pericolul si a stat cu mainile in san.

Am avut asadar “cazul Cernea” acum o saptamana, analistii lor au descoperit ca e inca prea devreme, ca exista inca rezistenta prea mare si cerbicie si au inceput cu picatura chinezeasca, pas cu pas articole de astea care par neinsemnate, mici analize, mici stiri etc si care nu fac decat sa atace afinitatea si mai sa vizeze PUTEREA SIMBOLICA pe care o rare BISERICA ORTODOXA in inima POPORULUI ROMAN. Deci ma repet: nu e greu de realizat ca inca avem un popor ortodox, ca numarul “practicantilor” este in continua crestere, ca in ciuda “luptelor seculare” ale secularistilor credinta este in crestere (in postul asta pentru prima data am auzit reclame la meniuri de post la restaurante) si evident asta le pune bete in roate unora, mai ales in perspectiva noii constitutii.

Nu merg prea mult inspre teoria conspiratiei, desi totul e pe masa, vizibil. Unele puteri “discrete” au inteligenta sa inteleaga riscul potential pe care puterea simbolica pe care o are inca ortodoxia in Romania o poate avea pentru ei. Avand in vedere vremurile in care ne aflam, “schimbarea” de paradigma in intreaga lume si mai ales disolutia partidelor politice (este doar chestiune de timp pana cand lumea va arunca la gunoi partidele “obisnuite”), nu trebuie sa fi super-analist si expert in trenduri ca sa intelegi ca oricand daca Biserica Ortodoxa ridica putin tonul in politica poate sa dea jos si sa ridice nu doar partide dar si directii, ceea ce este mult mai grav pentru ei, avand in vedere ca oricum toate partidele sunt ale lor. Iar daca ierarhia deocamdata se cam complace in a baga capul in nisip, trendul crescator pe care se afla ortodoxia in Romania le pune multora semne de intrebare si ii indeamna sa “inginereasca” astfel de miscari tactice folosind presa si cativa actori ai lor din scena politica (Cernea, Ponta etc)

1 2 3 4 5 6