Vorbe vechi: aguridă

aguridaCa sa ma ierte cititorii blogului ca o mai dau din cand in cand in bara la limba romana si fac greseli gramaticale (pe langa celelalte greseli) m-am gandit sa fac niscavai canon ca sa primesc iertare. Dar nu doar pentru asta incep acest nou serial de postari “vorbe vechi”. Este deja binestiut ca noi – lumea de azi – traim in “idiocracy world” (vezi filmul Idiocracy un SF deja actual). L-am auzit pe Alex Jones intr-o emisiune cum a realizat cat de mult s-a redus vocabularul in ziua de azi abia cand a fost nevoit sa faca o investigatie si sa citeasca articole din presa de acum 20-30 de ani. A mai mentionat cu aceeasi ocazie ca s-au facut unele studii referitoare la vocabularul folosit si s-a depistat reducerea drastica a numarului de cuvinte folosite azi in comparatie cu perioada de acum cateva decenii.

Intr-o lume dominata de vizual, nu are rost sa mai facem studii ca sa realizam ca desii copiii de astazi par mai destepti si mai cunoscatori cu privire la noile tehnologii (de exemplu, un copil de 5 ani stie ce e aia o tablea) cand trec la literatura la scoala au o problema majora: nu mai sunt in stare sa citeasca mai mult de 2-3 pagini, nu pot face un rezumat daca nu dau copy-paste de pe web, nu au rabdarea sa redacteze o compunere si multe altele. Cand imaginea ocupa mai mult loc in viata noastra decat litera, este evident ca si vocabularul va avea de suferit, dar daca ar fi doar asta problema …

AGURÍDĂ, aguride, s. f. Strugure înainte de coacere, cu gust foarte acru. – Din ngr. agurída. (Cf. DEX 98)

In Biblie, acest cuvant apare de aproximativ 5 ori (vezi toate), cum ar fi:

“Pentru ce spuneţi voi în ţara lui Israel pilda aceasta şi ziceţi: Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii? (Iezechiel 18,2)

Foarte interesant proverbul si oarecum paradoxal. Evident ca daca cineva mananca agurida, i se sterpezesc dintii. In proverb insa nu se face referire la parintii care au mancat agurida, desi normal ar fi ca si lor sa li se sterpezeasca dintii. O varianta normala a proverbului ar fi poate: “Părinţii au mâncat aguridă şi dinții lor și ai copiilor lor li s-au strepezit dinţii”. Dar nu, in proverb nu se spune nimic de parinti ci culmea, copiii lor trebuie sa sufere gustul amar al aguridelor cu care s-au hranit parintii lor. In Iezechiel Dumnezeu explica de ce aceasta situatie nu este corecta si de ce El este impotriva acestui “blestem”, ci  “de i s-a născut un fiu, care, văzând păcatele, văzând toate câte le-a făcut tatăl său, el se păzeşte şi nu face nimic asemenea; […] acest om nu va muri pentru nedreptăţile părintelui său, ci în veci va trăi.” Aviz si adeptilor teoriei “pacatului genealogic”!

Eu nu am auzit – sau cel putin nu imi amintesc sa fii auzit – in viata de zi cu zi acest cuvant, desi am fost la multe culesuri de vie. Iata in final cum pe vremuri existau chiar si melodii despre agurida …

Ce fac unii când nu au somn vara

Vrand nevrand, am auzit si eu hitul verii: “Eu vara nu dorm”. Pentru ca nu am inteles mai nimic din versuri doar ascultand melodia, le-am cautat si iata ce am gasit:

Connect-R

Eu vara nu dorm, Ey,
Decat daca-mi dai somnifere
Si cum nu iau pastile Kamarera da-mi o bere
Beau in cinstea soarelui ca mi-a fost dor de el
Si el bea in cinstea mea fiindca o ardem la fel

Am hibernat ca ursul toata iarna
Mut in resedinta la Constanta in sfarsit a venit vara
Dimineata mahmureala da-i cu sana umple cana
Ca un weekend la Mamaia e cat un sezon la Varna

Fratii mei Moldova, Ardeal sau Bucuresti
Cu bani putini sau multi cu totii o ard in Costinesti
Paharul sus now, ca mie-mi place sa torn
Nu de altceva dar eu vara nu,

Refren :

Eu vara nu dorm, vara nu dorm
Nu am somn, nu am somn
Zorii zilei ma prind cum pe plaja ma plimb
Pentru ca vara nu dorm(X2)

Eu vara nu dorm, Ey
Si nu am nici-o vina ca vara ochii mei sunt sensibili la lumina
Sunt sigur il vad pe nasul pun pariu ca se combina
Domnu controlor ia deaici de-o savarina

Da, ca ma indrept catre mare
Cu sapca intoarsa in cap si cu adidasi in picioare
In bagaj am doua toale langa banii de cazare
N-am nevoie de busola ca ma las ghidat de soare

Si jur ca m-as baga la somn
Sa-mi rulez filmul pe sezlong
Dar spune-mi cum ai vrea sa dorm
Cand am in spate o gasca intreaga
Care striga Rapanon?

Eu vara nu dorm
Nu am somn
Zorii zilei ma prind cum pe plaja ma plimb
Pentru ca vara nu dorm

Eu vara nu dorm
Nu am somn
Zorii zilei ma prind cum pe plaja ma plimb
Pentru ca vara nu dorm

Refren:

Eu vara nu dorm, eu vara nu dorm
Nu am somn, nu am somn
Zorii zilei ma prind cum pe plaja ma plïmb
Pentru ca vara nu dorm (X4)

Recunosc ca nici eu nu prea dorm, nu doar vara dar nici iarna, primavara si toamna. Nu dorm adica noaptea, ci dorm ziua, precum Connect-R. Trecand peste penbilul versurilor astora, tineretul nedormit si chefangiu ar fi bine totusi sa stie ca mai au fost de-a lungul anilor si altii care nu aveau somn vara si iata cu ce se ocupau ei:

Când din stele auroase
Noaptea vine-ncetişor,
Cu-a ei umbre suspinânde,
Cu-a ei silfe şopotinde
Cu-a ei vise de amor;

Câte inimi în plăcere
Îi resaltă uşurel!
Dar pe câte dureroase
Cântu-i mistic le apasă,
Cântu-i blând, încetinel.

Două umbre, albicioase
Ca şi fulgii de ninsori,
Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitor;

Iar doi îngeri cântă-n plângeri,
Plâng în noapte dureros,
Şi se sting ca două stele,
Care-n nuntă, uşurele,
Se cunun căzânde jos.

Într-un cuib de turturele
Ca şi fluturii de-uşor
Saltă Eros nebuneşte,
Îl desmiardă, l-încălzeşte
Cu un vis de tainic dor;

Iar în norul de profume
Două suflete de flori
Le desparte-al nopţii mire
Cu fantastica-i şoptire,
Le resfiră, până mor.

Când pe stele aurie
Noaptea doarme uşurel,
Câte inime râzânde,
Dar pe câte suspinânde
Le delasă-ncetinel!

Dar aşa ne e destinul,
Vitreg prea adeseori,
Unui lumea i-acordează,
Iar pe altul îl botează
Cu-a lui rouă de plânsori.

(Mihai Eminescu – misterele noptii)

Poate ca intr-adevar nu se cuvine sa comparam pe Eminscu cu Connect-R. Dar cred ca se cuvine sa ii comparam cu Pasarea Colibri si cu ce fac ei:

Baieti, decat sa va strofocati sa scoateti niste cuvinte grupate impreuna doar ca sa se potriveasca la ultima silaba (vezi reclama la Carte) mai bine ati folosi lucruri de valoare realizate de altii si v-ati concentra doar pe zdranganeala.

Dor de memorie

Nu am constientizat deplin importanta memoriei fiintiale pana cand nu tot ascultandu-l pe Dan Puric vorbind mereu si mereu despre “cine suntem” si toata problematica memoriei si provocarile cu care se confrunta in prezent, am inceput incet-incet, observandu-ma pe mine, dar si pe altii, sa inteleg cat de importanta este memoria pentru felul in care nu doar ca ne raportam la anumite situatii, sau de felul cum vibram la anumiti stimuli de diverse naturi: sociali, culturali, artistici etc, ci chiar uneori de felul cum luam deciziile cele mai importante din viata noastra.

Mai pe altfel spus, am inteles de ce felul in care am fost educati, felul in care au trait si au gandit parintii, buni si strabunii nostri, mai recenti sau mai indepartati, ne determina uneori esential felul in care ne randuim viata si ne cladim viitorul. In ciuda influentei noilor mentalitati si incercarilor de inginerie sociala ai caror pioni cu sau fara stire suntem fiecare, oricat de neinsemnat rol am avea in societate, romanul are uneori reactii care nu se potrivesc cu programele calculatoarelor “programatorilor” bravei noi lumii ce se cladeste sub ochii nostri.

Convertirea mea de la rocker/hacker care isi baga picioarele in toti si in toate, trecerea prin cate si mai cate “curente” care au targetat tineretul nostru, trecerea la limita pe langa gaura neagra a gamingului obsesiv, renuntarea totala la visul de a ma face american get-beget si de a calca pe urmele lui Bill Gates sau macar ale lui Serghei Brin si alte de-asetea, nu mi-am explicat-o prea complicat niciodata altfel decat prin interventia lui Dumnezeu in viata mea si prin ajutorul vazut si mai ales nevazut, constant si delicat, primit de la Dumnezeu, pentru a rupte unele lanturi de nerupt pentru puterea omeneasca, ajutor venit din iubirea Sa de oameni si pentru rugaciunile sfintilor parintilor nostri. Nu sunt dintre cei care considera Romania o gradina a Maicii Domnului, din contra, consider Romania o groapa de sange, un cimitir al copiilor nenascuti. Insa faptul ca avem stramosii care ii avem ne ofera un avantaj “competitiv”, – desi nu exista competitie – in lupta pentru mantuire.

Incet-incet, inteleg insa si influenta pe care memoria fiintiala ne-o ofera in lupta cu vanturile de schimbare a mentalitatilor si resorturile care ne protejeaza in momente cheie, mai ales de inalta sensibilitate si profunzime, care daca nu ne ajuta atat de mult incat sa ne formeze gandirea intr-un mod prea explicit, aceasta fiind in continuare robita formatarilor prezentului, (memoria) ne trezeste trairi sublime si “amintiri” de cum era alta data si de “ce duh ne stapanea” atunci, care trairi sunt ca un fel de “reset” pentru gandurile noastre si ca un fel de “reformatare” dupa ce hardul ne-a fost virusat.

Ca de fiecare data cand sunt scriu noaptea tarziu si pornesc de la o idee simpla si ma grabesc sa explic pe scurt dar cat mai detaliat, am senzatia ca si acum am inceput sa o iau razna cu blogoreea. Asadar, iata de unde mi-a venit sa scriu despre memorie.

Ca preferinte muzicale, eu nu stiu unde sa ma incadrez in prezent. Ultimul CD-uri cumparate sunt unul de blues si unul de big band, iar ultimele download-uri pe sharing sunt de Romica Puceanu si Maria Lataretu. In masina, ascult cam orice este la radio, mai putin muzica comerciala, topuri si hiturile repetate la infinit de cele cateva radiouri romanesti care mai incearca sa ofere muzica. Muzica populara in general nu imi place, desi pentru ca am cantat la acordeon in copilarie, am o afinitate fata de acest intrument. Muzica clasica am ascultat atat de multa incat ma pot numi fara probleme meloman, desi am deseori dificultati in a identifica un compozitor sau o piesa anume. Rock nu mai ascult din tinerete si nici Punk, iar Techno/Trance ma cam plictiseste foarte repede si oricat am cautat, nu am gasit compozitii prea interesante cum mi se pareau pe vremuri muzica electronica franceza pe care ma chinuiam sa o inregistrez pe un casetefon mereu stricat de la o emisiune saptamanala de la Radio Romania Tineret. Muzica de petrecere mi-a placut mereu si Romica Puceanu este regina acestui stil. De multe ori ascult, chiar recent si ma uimesc de curatia, simplitatea, delicatetea, frumusetea si pacea care izvorasc din muzica aceste tiganci. Si mai ales de bunul simt si firescul ei, in comparatie cu stridenta si grotescul nevrednicilor epigoni ai acesteia, adica manelistii de azi. Muzica bizantina am ascultat atat de multa incat ajunsesem sa identific cantari grecesti, doar prin comparatie cu cele romanesti. Stiu glasurile destul de bine si de asemenea, majoritatea troparelor, Slujba Vecerniei, Sfanta Liturghie, etc

M-am preocupat mult de influenta muzicii asupra sufletului uman si am cautat sa ma feresc de orice muzica vatamatoare de suflet prin observarea atenta a miscarilor pe care aceasta ni le provoaca si a cantitatii de neliniste pe care aceasta ni-l provoaca. Spun aceasta deoarece am ajuns la concluzia ca intr-adevar mai bine ne-ar fi sa cautam linistea decat muzica, linistea ne poate folosi mult mai mult decat ascultarea unei muzici, a oricarei muzici. Pe de alta parte, a ne depasi masura la care suntem nu ne este intotdeauna in putere, de aceea trebuie sa invatam si sa practicam compromisul dar fara sa ne expunem unor riscuri prea mari.

Iata ca din nou am lungit parantezele. Revenind la memorie, eu am copilarit pana la 6-7 ani stand la casa intr-o mahala din Craiova, impreuna cu parintii si cu bunicii. Cum era atunci televizorul dat cu lingurita, asa cum noi copiii ne strigam unii pe altii cand erau desene animate, asa si mama si bunica se strigau una pe alta cand se da la televizor muzica populara, mai ales Maria Ciobanu sau Maria Lataretu. Nu stiu daca mereu se intampla asa, dar cred ca uneori cand ele se strigau, ma duceam si eu de curiozitate, sa le vad cum plang, si in timp ce ele se holbeau la televizor si plangeau, eu ma uitam la ele cum plang. Nu stiu cat de mult imi placea pe atunci aceasta muzica, cred ca nu prea mult, deoarece despre pick-up-ul bunicii si despre “placile” ei vechi cu Maria Lataretu si cu alte oldies but goldies, abia multi ani mai tarziu am amintiri. De la mama sau de la bunica am aflat eu ca Maria Lataretu a murit cantand si ca a avut o viata grea si ca si-a iubit mult mama si ca a cantat cu atata foc incat lumea plangea cand o asculta si alte lucruri care acum nu mi le mai amintesc. Insa de fiecare data cand ascult Maria Lataretu, ma trec fiori, mai ales atunci cand trece o perioada mai mare de la ultima data cand am ascultat-o. Am dat recent de Maria Lataretu pe net si am descarcat tot ce s-a putut. Am reascultat si m-am cutremurat ca de fiecare data. Nu vreau sa vorbesc despre Maria Lataretu si despre ce inseamna ea pentru mine ca roman si ca oltean. Nu este nevoie. Insa ascultand Maria Lataretu, cutremurandu-ma si amintindu-mi de discursul lui Puric referitor la “Cine suntem” am inteles cu adevarat ca noi suntem de fapt memorie. Suntem intr-adevar o memorie virusata, caci am descarcat tot felul de prostii de pe “portalurile” care ne ofera gratuit atatea “programe”, dar din cand in cand, mila lui Dumnezeu lucreaza prin feluri numai de El stiute si ne ajuta sa ne devirusam. Doar sa avem urechi de auzit … uneori chiar si muzica populara.

Grea e boala de plămâni

Ca tot veni vorba de gripa porcina … ascultai azi Romica Puceanu si imi adusei aminte ca pe vechiul blog pusesem si hit-ul asta “Grea e boala de plamani”. Ma tot gandesc sa ii dedic un blog separat lui Romica, dar deocamdata lautarie.net e destul de bunicel, nu cred ca pot sa fac ceva mai bun, poate doar daca am chef sa ma joc si eu putin.


ROMICA PUCEANU -GREA E BOALA DE PLAMANI
Asculta mai multe audio Muzica

Si dupa cum zice si Romica, grea e boala de plamani. Eu am avut un bunic cu TBC si stand la doua blocuri de noi, il vizitam aproape zilnic iar cand veneam de la scoala, deoarece de cele mai multe ori parintii nu erau acasa, treceam la ei si deh, fie asteptam parintii, fie mancam cu ei. Deci expunere totala. Parintii, desi profesori, nu prea erau constienti de riscurile pe care si le asumau, dar pe de alta parte nici nu aveau ce sa ne faca ca doar era Tatae. Mai scuipa el din cand in cand, dar cu mila lui Dumnezeu, am scapat. Fratele meu a luat microbul si a trebuit sa ia o perioada scurta niste pastile dar eu nici macar pozitiv nu am iesit la testele care ni le faceau la scoala. Multi ar zice ca asta se datoreaza vaccinurilor impotriva TBC-ului, caci cred ca am fost si noi vaccinati, insa totusi incidenta in Romania este cea mai mare din Europa, si in crestere, deci vaccinarea nu pare sa fie un factor de limitare a imbolanvirilor ci invers.

Pe de alta parte, la TBC conteaza si alti factori, imi aduc aminte ca doctorul care i-a dat reteta fratelui meu, a intrebat-o pe mama daca avem de mancare (era pe vremea comunismului) si cand i-a zis ca ne da numai bunatati, doctorul a zis ca asta ne-a fost sansa. De atunci am inteles eu care e treaba cu imunitatea, ca in lupta cu boala e mult mai important sa ne hranim bine, sa ne spalam pe maini cat mai des, sa mancam fructe si legume si sa ne ascultam mai bine organismul, ce ne cere. Desi la multi din cei care le-am spus li se pare stupid, eu simt uneori pofte sa mananc ceva anume, fie o mancare, fie un fruct sau o leguma, fie simt nevoia sa beau un ceai anume. Ma rog, poate e doar o autosugestionare de a mea, nu pun mare baza pe asta si pentru ca nu imi strica cu nimic, imi ascult poftele.  Si nu ma refer la banala pofta de mancare, dorinta de a manca o friptura, o pizza, de a bea o cafea, un pahar de apa etc. Pofta dupa ceva anume e diferita de pofta de mancare obisnuita. De altfel, cei care au minime cunostinte de medicina pot sa isi asculte organismul destul de bine si sa ia masurile care i se cer. De exemplu, cel putin semnele de oboseala sunt atat de clare, incat numai ignoranta ne face sa sarim calul si sa ducem organisimul in situatii limita care il expun la riscuri de care nici nu banuim.

In ecuatia sanatatii, bineinteles si pacatul are locul lui, dar asta e alta discutie. A sesiza rolul pedagogic al unei bolii, a-l primi ca atare si a nu cârti este deja maestrie duhovniceasca. Duhovniceste, putem spune ca boala este o “oportunitate”, ca si expunerea la boala. Asumarea riscului unei imbolnavirii reprezinta totodata un test de credinta. Punerea nadejdii in solutiile umane in situatii de criza constituie chiar o cadere, deoarece blestemat este cel care isi pune nadejdea in om. Dar oare cum putem depista cand masurile de protectie sunt benefice si suntem chiar datori sa le adoptam sau cand acestea trebuie aruncate la gunoi si nadejdea noastra sa fie lasata deplin in mana lui Dumnezeu? Cred ca raspunsul este de la caz la caz, dupa cum il duce capul pe fiecare, dar mai ales dupa cum ii spune gandul. Atunci cand gandurile noastre sunt “imbibate” cu har, glasul fin al ingerului pazitor ne sopteste delicat ce trebuie sa facem.

Amintea Dan Puric despre cum Regina Maria fiind alaturi de soldatii raniti pe front, nu folosea manusi deoarece – se justifica ea – soldatii aveau nevoie de atingerea mainii ei. De la Regina Maria pana la politicienii de azi care se indoapa cu super-vaccinuri, isi implanteaza cipuri ca sa nu fie rapiti si isi plimba vrajitori violeti pe langa ei ca sa ii apere probabil de prostia lor, este o cale ca de la rai la iad.

Tot Romica are in cantecul asta si niste versuri “subversive” asupra carora as vrea sa ma aplec:

Doctore, mai frate
Iti dau bani si-ti dau de toate
Numai sa ma scapi de moarte, mai

Ce sa fac cu banii tai?
Mai taica, n-am ce face cu ai mei, mai
Pleaca acuma, du-te acasa
Mai taica, ca-i boala periculoasa, mai
Ca pe-aicea prin spitale
Mori si fara lumanare, mai

Iata ca se da mita si pe-atunci ca si acum. Ce e mai rau acum, e ca doctorii iti ia banii chiar daca mori. Mama mea a murit in spital la a 3-a operatie consecutiva si doctorul nu s-a rusinat sa ne ia totusi banii, chiar daca stia ca are sanse minime sa scape. Ce ma mira, e ca desi pe langa faptul ca platesti asigurari fara spaga nu prea faci nimic, chiar daca platesti, spitalele nu prea au medicamente deloc, cu exceptia vaccinului impotriva gripei porcine care ni se cam baga pe gat acum. Ma mir ca desi bani nu sunt nici macar pentru bandaje, pentru gripa asta care la urma urmei are o rata de mortalitate mult mai mica decat TBC-ul, s-au gasit fonduri.  Pentru TBC nu se face nici macar o campanie sa informeze oamenii asupra pericolului, caci incidenta e in crestere, sunt sigur ca probabil chiar acum mor mult mai multi de TBC prin spitale decat cei de gripa. Dar probabil TBC-ul e deja banal, daca s-ar da gratuit un nou vaccin revolutionar impotriva TBC-ului, acesta nu s-ar vinde, oamenii trebuie speriati cu chestii noi, babauri mai upgradate, cum ar fi “noua gripa” sau “virusul X1Y2”. A fost mai intai vaca, apoi gaina, acum porcul, pun pariu ca urmeaza oaia urmatoarea necuvantatoare pentru care o sa ni se ceara sa ne vaccinam.

Dar iata cum s-a vindecat Romica de diabet: