O mică lecție de istorie

Ca si alti tradatori din categoria “experti in geopolitica”, profesori universitari fosti bursieri Soros si ca si alti “useful idiots” din presa mainstream, si Klaus comenteaza in acelasi ton cererea poporului pentru unire: “sa mai asteptam, sa o lasam mai moale, nu e momentul, sa calculam, sa facem uniunea in cadrul UE, etc”.

Ca sa nu va plictisesc cu citate din declaratiile lui Klaus, va ofer un link la RFI care din titlu deconspira “misiunea” presei romanesti cu privire la ce mesaj trebuie sa transmita pe topicul “unire”: Decât o unire manipulată politic, mai bine mai așteptăm.

Evident exista multa ceata si multe tentative de capitalizare politica in prag de alegeri, dar sa lansezi o idee aberanta ca asta, ca o unire nu e buna pentru ca o sa fie unii politicieni care o sa doreasca sa beneficieze de ea, este nu doar clar o gandire ne-romaneasca si irationala ci da dovada ca in laboratoarele de propaganda imperialista (fie ea ruseasca sau anglo-americana) baietii nu prea au idei si nu stiu de ce sa se mai lege ca sa puna botnita vocii poporului.

INSA, trebuie sa nu fim prosti si ignoranti si sa ne reamintim putina istorie: NICIODATA unirea nu s-a facut calculat, cu pasi atenti, cu acordul vecinilor, al marilor puteri, cu acord national al tuturor partidelor, cu unanimitate in randul populatiei etc. Orice mare fapt istoric national MEREU s-a facut cu piedici imense, fara acordul “martilor puteri” sau cu un acord tras cu greu, dupa faptul implinit, cu multe negocieri etc.

Doar o mica lectie de istorie din timpul Unirii Mici. Va rog, urmariti cu atentie lectia video de mai jos, exista nenumarate paralele cu vremurile noastre: Imperiul Otoman (Imperiul Anglo-American actual) se opuna liberalismului national (nationalismului) in teritoriile de sub influenta lor si decisesera sa isi consolideze stapanirea (cum fac SUA cu Klaus & Ciolos in prezent). etc, etc.

Nu va mai plictisesc cu parerea mea despre cum si cand trebuie facuta unirea, deoarece am mai spus-o aici.

Despre elucubratiile lui Boia

Boia a scos o noua carte: “Cum s-a romanizat Romania”. Ca un adevarat roman ce este, Boia ne descopera cum s-a inventat apa calda. Nu o voi cumpara pe aceasta, asa cum nu am cumparat nici alte carti ale lui Boia cu exceptia best-seller-ului “De ce este Romania altfel” pe care recunosc ca nu am reusit sa rezist sa nu-l cumpar pentru ca neavand decat constrangerea spatiului, rareori rezist tentatiei de a cumpara o carte care rezista in top vanzari de ani buni de zile. Si nu doar la top vanzari din istorie ma refer. Alte exemple de carti de istorie cumparate si necitite ar fi “O istorie sincera a poporului roman”, “Arhipeleagul gulag”, multe carti despre Stefan cel Mare, Sfintii Brancoveni, cateva despre Imperiul Bizantin, numeroase numere din revista Historia etc. Recunosc ca sunt dintre cei care cumpara 100 de carti si citesc sub una, dar sper ca surplusul sa il pot fructifica candva intr-un mod cat mai de folos care sa compenseze regretul ca am dat banii pe ele si mustrarea ca poate daca nu le cumparam eu, acele carti ajungeau la cineva care se folsea mai bine de ele.

Nu sunt un om cu prejudecati, dar cartile lui Boia nu le pot aborda, pentru ca am apucat sa vad interviuri cu el si nu-l sufar pe omul asta. De cele mai multe ori, nici interviurile sau articolele nu le pot duce pana la sfarsit. Omul asta imi produce o greata profunda cand il vad vorbind sau cand ii citesc articolele. Despre orice, nu doar despre romanism. Nu imi pot explica si nu stiu  de ce de fiecare data imi produce o senzatie de voma. Si nu doar orgoliul si increderea abosluta in ideile proprii – asta pot tolera in general, daca ideile sunt bine conturate si argumentate. Insa felul sucit de a gandi al lui Boia ma zgarie pe creier precum scartaie creta pe tabla. Pare sa spuna ceva interesant, cand trozneste una de nu te vezi si mintea mea de inginer ramane perplexa, neavand darul ignorantei si neputand trece cu usurinta peste “erorile din sistem”.

In interviul de azi publicat in Gandul, sunt multe anormalitati si idei fara nici o baza. Evident nu ne puteam astepta ca subtilitatile acestor devieri sa fie observate si taxate cum se cuvine de reporterita de la Gandul care are doar rol de pasarica ciripitoare a unor intrebari incropite apriori si scrise pe hartie pe care le lectureaza in anumite momente considerate oportune. Si nu ma refer in nici un caz la greseli istorice, ma refer pur la greseli logice!

Bunaoara m-a uimit Boia cu ideea ca unii intelectuali romani au pastrat ortodoxia doar pentru ca era singurul lucru care mai ramanea romanesc, restul fiind total occidentalizat:

Deci, apărând ortodoxia, românii îşi apărau naţionalitatea românească, cu atât mai mult cu cât preluaseră din Occident aproape tot ce era de preluat, deci tot modelul nostru politic, toate instituţiile, toate legile sunt preluate din Occident. Şi atunci ce le mai rămăsese românilor? Le mai rămăsese ortodoxia, fiindcă dacă ar fi renunţat şi la ortodoxie şi-ar fi pierdut complet specificul românesc. Cu atât mai mult apărau ortodoxia oameni occidentalizaţi. Spiru Haret e occidental, ca întreaga elită politică de altfel, dar sunt în acelaşi timp români şi conştiinţa lor este „mergem foarte departe cu occidentalizarea, dar trebuie să fie o limită, iar limita asta este tradiţia românească la care nu putem renunţa şi în primul rând ortodoxia”. (sursa: Gandul)

Dupa cum vedem, Boia etichteaza si plaseaza deja pe acelasi calapod consiinta romanilor “occidentalizati” si introduce conceptul de “limita” ca fiind traditia romaneasca dintre care in primul rand ar fi ortodoxia. Dupa cum am spus, Boia explica inventarea apei calde, cum de romanii au ramas romanii si cum de ortodocsii au ramas ortodocsi desi au adoptat institutii si legi din occident. Dupa Boia, ei au ramas pentru ca au dat de limita asta pe care singuri au inventat-o si au ajuns la concluzia ca trebuie sa existe pentru ca altfel nu mai ramaneam romani ci deveneam altceva, care altceva Boia nu poate sa spuna ce. Ca va dati seama, daca nu mai eram ortodocsi si nici romani, poate deveneam eschimosi!

Este uimitor ce viziune opaca si fixista sa aiba un istoric care teoretic cunoaste istoria omenirii si a avut de a face cu geografii si popoare numeroase la viata lui si in general este obligat sa aiba o perspectiva globala asupra problemelor. Observati marsavia metaforelor reductioniste si paradoxale ale lui Boia? Sunt nenumarate intrebari pe care as avea sa le pun lui Boia, cu privire la acest extras. Evident ca un extras, un fragment dintr-un interviu ca si dintr-o carte sau din orice context trebuie privit si analizat cu atentie si exista anumite rezerve in analiza logica, dar daca intram in idelie lui Boia, ne vom afunda precum Alice in Tara Minunilor in nenumarate si complexe constructii mai mult ideologice si care tin mai mult de filosofie si de pamflet decat de istorie, In care istorie, in mod normal, dovezile sunt baza pe care se construieste nu invers, de la filosofie sa pornim in extragerea unor elemente din realitate si sa scriem o serie de carti pe care o sa luam o gramada de bani pentru ca ne punem in cap toata breasla si devenim oaia neagra a tagmei in care ne reconamdam a apartine si prin urmare, facand scandal, atragem publicitate.

Asadar, conform lui Boia, Spiru Haret nu putea sa fie ortodox pentru ca pur si simplu omul asta era, asa s-a nascut, asa a ramas, asta a fost viziunea lui asupra vietii. Dar oare catolicii de ce au ramas catolici? Spiru Haret, dupa Boia, ca si alti intelectuali, a ramas ortodox, doar pentru ca ortodoxia era specific romaneasca si daca nu pastrau acest specific, nu stiau ce sa se mai faca, pentru ca importaseram deja institutiile si legile occidentale. Va dati seama ce varza poate sa aiba Boia in mintea lui? Si este doar un aspect, nici nu vreau sa mai intru in celelalte! Vi-l imaginati pe Eminescu care stia germana la 18 ani, care citise gramada filosofie germana, care studiase in Viena si militase pentru unirea romanilor, sa ramana ortodox doar pentru ca isi pusese aceasta limita de care zice Boia: limita traditiei. Nici macar filosofie istorica nu pot fi catalogate asemenea basini.

Nu cred ca exageram daca spunem ca Boia face intr-un fel porno-istorie pentru ca calcand in picioare orice adevar si limita de moralitate, reuseste sa obtina top vanzari si sa fie invitat la un ziar de top sa dea interviuri si in plus, mai da si el o mana de ajutor la distrugerea identitatii nationale care si-asa a cam ajuns in camera de garda a istoriei, urmand inevitabilul deces in ciuda optimismului mistic al unora. Nu ca lui Boia i-ar pasa, pentru ca banul e ochiul dracului si daca din surparea romanismului ies bani, mai conteaza vreo morala?

Dar nu fata de Romania greseste Boia ci in primul rand, prin gandirea stricata, si rationamentele vicioase care sunt insa prezentate intr-o dialectica bine construita din punct de vedere estetic si liric, Boia face in primul rand un deserviciu stiintei si intoxica tinerii care doresc sa cunoasca istoria, dar vor si un discurs usor si interesant, pe care Boia recunoastem ca il reuseste, ajutat fiind evident de specialistii editurii care investind intr-un contract de lunga durata cu Boia, nu se poate risca ca vreun titlu scos sa nu fie coafat si pompat cum trebuie. Macar Cioran, nu pretindea ca face altceva decat filosofie. Insa Boia, se numeste pe sine istoric!

Prin intreaga sa opera Boia este un fenomen uimitor – unul dintre putinii tovarasi care peste ani si ani face in final tot ce facea si la tinerete doar ca acum este platit mult mai bine si are si reflectoarele puse asupra lui si multi fraieri si ignorantii ii tin isonul.

boia

Moromete, copiii lui proști și aurul din minerit

Minerii (care chiar sunt mineri) de la Rosia Montana si de la alte mine de aur care sunt acum curtate de traficanti si vandute pe nimic de politicieni sunt intruchiparea copiilor lui Moromete care vor si ei bani si sunt invidiosi pe fetele lui Moromete care au tzoale, au “lada de zestre” in timp ce ei umbla murdari si in zdrente rupte.

Pamantul conservat de tatal lor este nimic, mintea lor proasta nu intelege nici efortul facut de Moromete ca sa pastreze acel pamant si nici potentialul in sine al acelui pamant: pentru niste tineri in floarea varstei in acele vremuri, pamantul insemna mancare: ai pamant, ai mancare, nu ai pamant, nu ai mancare.

Nu putem acuza minerii, pentru ei este imposibil sa inteleaga lucrurile si sa aiba perspectiva corecta. Nu doar ei, majoritatea romanilor s-au saturat de saracie si precum copilul nerecunoscator care vinde verigheta parintelui vaduv pensionar care e pe moarte, doar ca sa mai plateasca si el niscavai facturi si sa traga o tura pe la pacanele, sunt 100% ca daca s-ar vota la referendum si Rosia Montana ar cumpara fiecare vot cu 10 lei, rezultatul ar fi devastator.

Asa cum copiii lui Moromete erau influentati de baba rautacioasa (sora mamei lor) care iscodea tot felul de scenarii si ii indemna la razvratire, incurajandu-i in razvratirea fata de familie, tot asa si romanii care “vor minerit” sunt manipulati si vrajiti ca prosti de politicienii cumparati si de masina de propaganda a RMGC.

Din fericire, Moromete ne spune si care este solutia la aceasta problema: bâta. Cata vreme mai suntem in putere si mai avem coloana vertebrala, ar fi bine sa punem mana pe bata si sa dam o lectie nemernicilor care ne calca in picioare si isi bat joc de noi. Si nu ma refer la violenta fizica, la acte anti-sociale si nici macar la vot anti-psd/anti-ponta la urmatoarele alegeri.

Ma refer la faptul ca acum e momentul sa ne lansam partidul nostru: Partidul “Rosia Montana”. Se baga cineva?

promo

Ce-ți doresc eu ție, provincie Românie,

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea (provincie UE) de glorii (îndepartate), țara mea de dor (mai puţin pentru milioanele care au fugit şi se feresc să spună că sunt români),
Brațele nervoase (de la atâta OTV …), arma de tărie (tare slabă),
La trecutu-ți mare (pentru cei care mai citesc cărţi de istorie), mare viitor! (daca nu se dezintegrează UE şi dacă plecăm capul în faţa lui Merkel)
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul (ardă şi şaorma),
Dacă fiii-ți mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca (daca nu vin ăştia de la Gold Corporation să o radă), deși moare valul (deşi hoţii sunt pe val acum),
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Vezi si:

+ Tschüss, Rumänien!
Spirala luptei românilor cu criza
+România în metastază
20 de ani de ignoranţă

 

Primarul anti-criză

Tocmai cand imi pierdusem total speranta in orice sansa de supravietuire a Romaniei in actuala criza dar mai ales in viitoarea criza si cea adevarata care va urma uverturii prezente, iata ca dau peste o stire extrem de incurajatoare: un primar dintr-o comuna din Arad s-a coborat in strada cu subalternii sa puna pavele:

Primarul comunei arădene Ghioroc lucrează de o săptămână la pavarea unor străzi din localitate, alături de subalterni, pentru că nu are bani în buget să plătească muncitori, în condiţiile în care datoriile comunei sunt mai mari decât bugetul anual, transmite corespondentul MEDIAFAX.  (via Ziarul Financiar)

Va recomand sa cititi toata stirea, este extrem de importanta. Este un prim caz (sau macar primul relatat) al unui primar care a inteles situatia in care ne aflam si care a adoptat solutia cea mai directa si cea mai eficienta in lupta cu criza: munca. Spun ca primarul a inteles care e situatia cu criza nu pentru ca s-a apucat el sa faca munca pe care ar fi fost indreptatit sa ii plateasca pe altii din bugetul primariei, dar iata ce declara primarul: “Nu am vrut să facem datorii şi mai mari”. Este uimitor si cu totul strain de Romania, o tara in care fiecare primar cand vine trebuie sa traga si el cel putin un parc de distractii, cincizeci de giratorii, un pavaj si cateva sute de locuri de joaca, daca se poate in primul an caci “datoriile” din campanie sunt stringente si “clientii” bat la usa.

Iata deci un primar care intelege ca problema principala sunt datoriile si numai primarii prosti si nepasatori se arunca la credite aiurea mai ales pentru proiecte inutile si cu minim impact asupra comunitatii ca sa nu mai zicem ca oricum preturile pentru primarii sunt duble sau triple din cauza comisioanelor care sunt un cancer inca netratabil al Romaniei bananiere.

Oare sa fie vreo coincidenta ca un astfel de caz se remarca tocmai in vestul indepartat, intr-un sat care probabil este cu populatie romaneasca minoritara? Nu stiu ce culoare poarta primarul respectiv si nu cred ca are relevanta, probabil oricum sefii de partid il vor suna rapid sa nu se mai dea in spectacol cu astfel de exemple “negative” ca nu cumva sa se raspandeasca “moda” ca primarul sa faca munca de jos si sa inceapa cetatenii sa ceara de la alesii lor astfel de actiuni.

Tot din articol mai aflam ca prin astfel de munca, primarul nu isi neglijeste nici responsabilitatile, totusi avand o comuna maricica de condus: la pavat lucreaza doar 2-3 ore pe zi, deci iata dreapta socoteala si intelepciunea acestui om. Trist este insa ca beneficiarii nu s-au entuziasmat si nu l-au ajutat pe domnul primar si avem aici un caz rarisim de localitate care nu isi merita conducatorul. Este binecunoscuta delasarea si nepasarea poporului roman, din care ni se trage si mizerabila clasa politica cu care ne-a pedepsit Dumnezeu.  Lipsa spiritului civic a fost multa vreme pusa pe seama regimului comunist, dar la atatia ani dupa prabusirea acestuia cred ca nu mai putem sa ne folosim de aceasta scuza si trebuie incet-incet sa recunoastem ca “flitul” este un reflex innascut la noi si asta e, trebuie sa traim cu el si sa ne ducem mai spre vest daca vrem alt popor.

Dar dincolo de spiritul civic si priceperea in a rezolva o problema concreta prin mijloace eficiente, cred ca primarul Ghirocului da o dovada de patriotism: in mijlocul hotilor si lenesilor, negustorul cinstit si harnic este un erou.

Un interviu memorabil cu Andrei Pleşu

Pe 4 noiembrie, Adevarul a publicat un interviu extrem de interesant cu Andrei Plesu intitulat: “Am dovada existenţei lui  Dumnezeu” legat de perioada in care a fost ministrul de externe al Romaniei.

Va invit sa il cititi si pentru a va starni interesul redau doar cateva idei:

– Plesu gaseste o dovada a existentei lui Dumnezeu faptul ca lumea inca supravietuieste avand conducatori precum cei pe care i-a cunoscut cand era ministru de externe; mi-am adus aminte din nou de cuvintele lui Paisie Aghioritul care spune ca in zilele de azi Dumnezeu tine lumea cu doua maini – in sensul ca oricand lumea se poate autodistruge;

– extrem de interesanta relatarea convorbirii telefonice pe care Plesu a avut-o cu Albright in timpul bombardamentelor asupra Belgradului care au avut loc chiar de Pasti. Pentru ca pe-atunci eram si noi importanti cat de cat, caci rusi vroiau sa ne survoleze aerian sa le trimita arme sarbilor, si in plus americanii ne vroiau in NATO ca sa poata acum sa isi planteze rachetele la noi, Plesu a ridicat problema ca nu se cuvine sa ataci pe crestini de Pasti, e ca si cum i-ai ataca pe musulmani de Ramadan; asta l-a intrebat atunci pe Plesu, cat la suta avem noi catolici de se preocupa el asa de mult, proasta neintelegand in primul rand ca Plesu se referea la sarbi si in al doilea rand neavand idee ca noi suntem ortodocsi – crestini, ea ne credea musulmani. Aviz naivilor care cred ca NATO ne iubeste pentru ca suntem cruciati impreuna si aparam niste principii; uimitor cum un alt personaj nedemn de a-i mai mentiona numele, tot prim-ministrul unei tari NATO l-a intrebat atunci: intre ce ore e pastele? Ca si cum ar fi fost oarecum de acord cu ideea de a opri macelul de Pasi si se informa de detalii ca sa incerce sa ii convinga pe americani sa opreasca bombardamentele. Admirabila initiativa lui Plesu de a incerca sa faca un strop de bine in acele vremuri draconice. Peste ani si ani, insa, atat Plesu cat si Constantinescu sunt datori cu scuze poporului roman pentru ca au permis un macel asupra fratilor sarbi pornind de la premize false – ca ar fi existat euprari etnice; dupa ani si ani s-a dovedit ca acestea au fost minciuni, pretexte pentru care americanii au “rezolvat” pentru o buna vreme, un potential cap de pod al rusilor inspre vest;

– pitoreasca imaginea pe care Plesu i-o face lui Radu Vasile, ca fiind pragmatic; plina de umor relatarea despre demisia sa si cum i-a cerut Radu Vasile sa il faca ambasador la Luxemburg;

– pitoreasca si imaginea lui Constantinescu care ne invarte inca o data cutitul in inima cu privire la ultima speranta pe care am avut-o ca Revolutia va putea sa faca o schimbare reala in Romania; iata cine era omul in care ne puseseram noi sperantele; imi aduc aminte de acele zile, cat entuziasm, cata bucurie cand am scapat de Iliescu, cate vise spulberate; peste ani si ani, ma mir ca am mai ramas totusi atat de multi in tara si nu am fugit deja;

Alte articole pe aceeasi tema:

O nouă gafă marca Berlusconi: Cum a adormit premierul Italiei în timp ce se vorbea despre salvarea ţării sale

Câteva gânduri despre Constantin cel Mare

Am incercat sa aflu de ce i se spune “cel Mare”. Mi-a starnit interesul cartea Siragul Margaritarului pe care o citesc in prezent si am dorit sa aflu mai mult despre Sfantul Constantin, asa ca m-am aruncat unde mi-a fost mai la indemana: pe wikipedia si pe youtube. Poate ar fi fost util si un acatist si alte carti dar deja sunt impresionat de detaliile pe care le-am aflat deja, pe langa ceea ce stiam deja din “Vietile Sfintilor

Prima impresie ar fi ca Constantin era un om care stia ce vroia. A avut o copilarie grea, a crescut la curtea lui Diocletian, departe de familie, tinut aici ca garantie ca tatal sau va fi fidel acestuia. A cunoscut rautatea acestuia,  a luptat pentru el si s-a daruit ca propriului tata, sperand ca va primi recunoasterea acestuia care insa nu a venit. In momentul in care Diocletian renuntat la conducere din cauza bolii si si-a numit succesorii, Constantin a fost trecut cu vederea desi toata lumea se astepta ca el sa fie unul dintre cei doi augusti. Neavand incotro, Constantin a fugit la tatal sau si a inceput sa isi construiasca calea spre imparatie pas cu pas din nou, luptand cot la cot cu soldatii impotriva barbarilor pentru a le atrage admiratia si fidelitatea. Incet-incet Constantin s-a facut remarcat ca un luptator feroce si conducator militar desavarsit si la momentul oportun a preluat de la tatal sau titlul de Augustus.

Avand in vedere calibrul sau si performantele deja obtinute, Constantin nu ar fi avut nici o problema sa stea cuminte in banca sa, sa conduca si sa intareasca cat mai mult districtul sau fara sa isi asume riscuri inutile. Unii ar fi inclinati sa il judece pe conducatorul Constantin de la vremea luptei sale pentru cucerirea intregului Imperiu Roman prin prisma sfinteniei dobandite ulterior. Este un reflex firesc dar total incorect care denota superficialitatea cu care intelegem ce inseamna sfintenia si cum se cucereste. Viata unui om are o dinamica atat de complexa incat nu o putem intelege nici daca ar fi avut 100 de biografi sa ii scrie fiecare gest pe care il facea. Niciodata nu putem stii ce era in inima si in mintea unui om. Nu putem stii ce l-a manat pe Constantin in lupta: pura dorinta de a cuceri, slava desarta si orgoliul sau  dorinta de a elibera Roma de tiranul Maxentius, de a aduce pace, toleranta si prosperitate – asa cum reusise in Galia pe care a condus-o –  si in locurile care aveau parte de razboaie civile sau atacuri ale barbarilor in permanenta .

Interesant in lupta cu Maxentius mi s-a parut si cum i-a sucit Dumnezeu mintea acestuia sa iese la razboi in intampinarea lui Constantin desi era logic si calculat ca sa il astepte in Roma. Maxentius ascultand insa de “oracol” s-a grabit sa il intampine si a facut victoria lui Constantin mai usor de dobandit. Nu stiu care ar fi fost rezultatul daca Maxentius ar fi asteptat, dar cu siguranta punea riscuri. Iata cum interventia delicata a lui Dumnezeu in istorie poate schimba cursul acesteia. Oare ce s-ar fi intamplat daca Maxentius ar fi asteptat si daca Constantin – care lupta mereu in prima linie – ar fi fost omorat in lupta? Nu e greu de ghicit: Licinius probabil ar fi reusit sa cucereasca Italia si sa preia si districtul lui Constantin si bineinteles crestinii ar fi fost persecutati si nu am mai fi avut nici Constantinopol si nici Imperiul Bizantin. Din aceasta batalie istoria ar fi putut sa arate cu totul altfel. Insa Dumnezeu a avut grija ca sa indrepte balanta in ce parte a fost mai bine pentru Biserica si sa avem nadejde ca Dumnezeu va indrepta si in ziua de azi balanta incotro trebuie si va suci mintile dusmanilor ca sa cada singuri in groapa pe care ne-o sapa.

Un mister pe care cu greu l-am inteles cat de cat este legat de botezul la batranete al lui Constantin. Unii spun ca Constantin s-a botezat la batranete pentru ca sa poata pacatui cat mai mult – fiind nevoit sa mai taie cate un cap din cand in cand avand in vedere meseria sa – pentru ca botezul sa ii stearga astfel pacatele. O parere idioata parerea mea. Ca crestin botezat, ar fi putut face fata mult mai usor ispitelor, ar fi avut ajutor mult mai mare de la Dumnezeu si in primul rand s-ar fi pregatit de moarte din timp, s-ar fi asigurat de orice riscuri – mai ales avand in vedere meseria sa. Nu cred ca Constantin a ramas nebotezat pana in pragul mortii doar ca sa poata sa fie iertat de cat mai multe pacate pe care inevitabil urma sa le faca. Din informatiile pe care le-am aflat, Constantin si-ar fi dorit sa fie botezat la raul Iordan si se pregatea sa ajunga acolo dupa ce avea sa lupte cu persii care ii persecutau pe crestini. Coroborat cu faptul ca la vremea aceea botezul nu se facea la varste fragete, nu se impamantenise inca acest obicei si ca pregatirea catehumenilor era serioasa si cerea efort intens din partea acestora ca sa cunoasca si ca sa inceapa sa traiasca cu adevarat crestineste, putem asadar sa tragem o concluzie: cel mai probabil Constantin a amanat botezul pentru ca nu prezenta o urgenta asa mare cum ni se pare noua acum si pentru ca dorea sa se boteze la Iordan. De altfel, botezul nu era primul pas pe care avea sa il faca Constantin in credinta crestina. Este greu sa intelegem ce experiente trebuie sa fi avut un om de statura sa, caruia i s-a dat sa vada semn de la Dumnezeu in cer si care a primit fara tagada ajutorul lui Dumnezeu in lupte, i-a eliberat pe crestini, a fost alaturi de sfinti precum Sf. Nicolae sau Sf. Ciprian, a stat cu ei la masa, a cerut invatatura si binecuvantare de la ei, a construit biserici nenumarate si purta in corana spini din coroana Mantuitorului. Ca sa intelegem bine, sa ne gandim cum in zilele de azi, unii oameni cu viata sfanta nu doresc sa primeasca preotia tocmai pentru ca nu se considera vrednici de aceasta. Sau unii preoti nu primesc  decoratii si functii inalte tocmai pentru ca nu se considera vredinci de ele. Pr. Cleopa de exemplu, nu a primit sa fie patriarh. Tot asa, probabil nici Sf. Constantin nu se considera vrednic de botez, probabil dorea mai mult timp ca sa se pocaiasca si ca sa devina crestin cu adevarat.

Tot din viata lui Constantin cel  Mare am aflat ca pentru a ajunge sfant nu e nevoie de un mediu linistit, in care sa nu ai ispite si tentatii, in care totul sa mearga frumos si tu sa practici virtutiile fara piedici si sa poti sa spui “Doamne Iisuse Hristoase…”  in liniste in timp ce muncesti. Constantin a ajuns sfant slujind la curtea unui persecutor, taind capete, conducant ostasi in lupta, construind ceea ce azi am numi autostrazi, fiind implicat in negocieri politice complexe, ba chiar casatorindu-si propria sora cu un partener riscant cu care mai tarziu a fost nevoie sa se lupte si chiar sa il execute. Pana la batranete s-a ostenit cu constructia de biserici si s-a implicat direct in fiecare proiect, sprijinind nu doar dezvoltarea Bisericii dar si progresul societatii romane in general prin intarirea granitelor, dezvoltarea infrastructurii, promovarea legii si intarirea drepturilor femeii, ale copilului si ale sclavilor. Sunt nenumarate si impresionante pentru acea vreme toate reformele facute de Constantin, dar merita sa le cunoastem. Enciclopedia Catolica le detaliaza. Iata deci un om care a trait intens, in mijlocul furtunii, a luat taurul de coarne de nenumarate ori, si-a asumat riscuri imense, nu a cautat usurica, a avut principii si s-a tinut de ele. Iar mai presus de toate s-a jertfit. De aceea, probabil a ajuns sfant, pentru ca s-a daruit pe sine in totalitate oamenilor.

Blocaj la toate nivelurile

De la orice altitudine ar fi sa privim si in orice spectru am analiza, Romania se afla in blocaj. Daca e sa analizam politic, calitatea materialului uman care a ajuns in straturile superioare de conducere este josnica. De fapt, cu greu putem sa spunem ca in politica mai avem ceva material uman, ci mai degraba avem numai “dihanii cu doua picioare“, care s-au degradat atat de mult incat au ajuns sa se manance intre ei chiar si in interiorul aceluiasi clan. Chiar daca par oameni in aparenta, ei nu sunt ce par a fi, ci doar umbra unor imagini bine polishate. Daca este sa ii luam la rand, nu doar ca multi dintre politicienii actuali au simptome de bolnavi mintali, dar unii chiar dau semne de retard, nefiind in stare nici sa mentina un discurs coerent, cursiv sau avand manifestari cu totul aberante si lipsite de sens, cum a fost dansul acelui PDL-ist care oarecum este doar un mic varf de aisberg al nivelului uman care probabil exista in politica romaneasca. Cei care insa au oarece capacitati intelectuale, le folosesc mai ales indvidual pentru luptele cu cei care cauta sa le ia locul, cu cei care cauta sa ii dea jos de pe scaun si cu cei care cauta sa le sustraga sau sa le afecteze in vreun fel “combinatiile”- functia politica nefiind altceva decat parghia de acces catre aceste combinatii, ea fiind totodata intr-o continua efemeritate de care de altfel e constient orice politician, prin urmare lacomia si graba gasindu-si astfel o logica justificare.

Poate ar fi cazul totusi sa spunem cate ceva si despre ce consideram blocaj. Nu stiu in ce masura insa are vreun rost, pentru ca situatia Romaniei, din orice punct de vedere ar fi privita, este tragica: ne aflam in blocaj la toate nivelurile. Va mai amintiti sintagma “posturi blocate” prin care acum un an, doi, – la inceputul colaborarii noastre cu FMI – era folosita pentru a explica oarecum “oficial” de ce statul nu mai angajeaza nicaieri, dar neoficial desi posturile erau blocate, cine avea pile la partid si putea sa si cotizeze corespunzator putea foarte usor debloca orice post? Ei bine, ati prins ideea. Doar ca daca blocajul posturilor era pur si simplu doar un aspect al unui mecanism ticalos al Romaniei pervertite, acum blocajul este nu doar functional, determinat, cauzat de sistem, ci este un blocaj sistemic dar mai ales ideatic.

Cu alte cuvinte, nu doar ca suntem in groapa cu rahat, dar nimeni nu are nici macar o idee vaga ce am putea face ca sa iesim de aici.Si pe deasupra, putini sunt cei care recunosc ca suntem in rahat si si mai putini cei carora le pasa.

Sistemul politic roman este blocat. In primul rand pentru ca prin nivelul de degradare in care s-a ajuns, nici un om de valoare  nu va avea curajul sa intre in politica. Ma refer aici de oameni cu valoare utila care ar putea folosita si care ar putea aduce solutii, nu la oameni cu valoare in diverse domenii cum ar fi cantareti de muzica populara, acovati priceputi, afaceristi de succes, sportivi etc. De acestia cu siguranta or fi si acum prin partide, dar oameni care sa aiba solutii, sa aiba planuri si sa fie un catalist pentru schimbare, nu avem iar sistemul este astfel construit incat ei sa nu poata apare, sa le fie taiata macaroana inca din fasa.

Nu este greu de inteles de ce sistemul este astfel facut: tocmai pentru a putea fi dominat usor, pentru a putea fi stapanit si controlat de cei care au facut de-a lungul anilor regulile, au marcat terenul, au pus gardul, au inchis portile si acum dincolo de gard ne rad in fata si ne fac pe noi lenesi si incapabili de performanta, aratandu-ne cu degetul ca suntem niste sclavi netrebnici si nevrednici de asa stapani.

Si totusi lucrurile nu ar fi atat de grave, pentru ca si sistemul comunist era blocat si am reusit cumva sa il “deblocam”, chiar daca multe fantome s-au conservat si s-au remodelat pentru a se afla la locul potrivit si in noua situatiune a lucrurilor, semn ca delocarea nu a fost prea reusita, nu am spart prea bine vehile lanturi doar am rupt cateva zale iar acum lantul s-a refacut incet-incet si ne strange de gat, de maini si de picioare din nou. Diferenta e ca acum suntem mai putini, deoarece mare parte dintre cei care aveau alergie la lanturi au fugit deja si suntem si mai slabi, atat fizic cat mai ales mental si psihic. Spun ca romanii actuali nu mai sunt capabili de o noua revolutie pentru ca nu prea mai stiu cum ar putea sa o faca si cum ar trebui sa arate aceasta noua revolutie, avand in vedere ca deja am esuat o data. Prin urmare marea majoritate tac si rabda, iar o mare parte din cei nemultumiti gasesc solutia in emigrare: renunta la orice sperante legate de tara lor si cauta “sa se descurce” cum pot in afara. Si o data cu aceasta alegere, constienti sau inconstienti ei isi vand sufletul, renunta la orice aspiratii legate de propasirea lor intr-o intr-o lume frumoasa, la care sa isi aduca si ei contributia, o lume care sa le aduca satisfactii nu doar materiale ci si de alta natura.

Aflati in cautarea disperata dupa supravietuirea materiala, orice lipsuri in alte niveluri ale aspiratiilor lor inceteaza a mai fi lipsuri tocmai pentru ca spatiul in care aceste aspiratii ar avea sens a disparut pentru ei. Poate ca este un aspect greu de inteles, si poate ca multi pot considera viziunea mea ca fiind reductionista. Realitatea este ca daca in teorie pare posibil sa te realizezi oriunde din toate punctele de vedere, si financiar, si sa ai o familie reusita, si sa ai prieteni ok, si sa participi in societate si sa te bucuri de lucrurile bune care se intampla, si sa te simti ca aderi la un set de valori morale sau spirituale pe care le poti practica fara ca cei din jur sa se uite la tine ca un ciudat, in practica realitatea este mult mai sumbra. Am sa va dau doar un singur exemplu: o romanca de origine din Moldova de peste Prut, dupa ce a facut facultatea in Romania si s-a casatorit cu un roman, a ajuns in Germania, s-a realizat cat de cat profesional, s-a integrat destul de bine in societate, dar acasa vorbeste cu sotul in limba germana desi si el este roman. Pe mine, orice argument mi-ar aduce cineva ca acesta este un lucru normal, ca cineva poate sa isi schimbe limba materna si sa inceapa sa gandeasca si sa simta in alta limba si sa mai fie aceeasi persoana ca inainte, eu nu il cred. Este adevarat ca nu toti fac aceasta schimbare radicala, dar eu am dat doar un exemplu, cei care nu isi schimba limba cu siguranta renunta si ei la altceva fundamental care ii face “irecuperabili” fata de ce ar fi putut ei sa fie in Romania daca ar fi reusit sa creasca si sa sporeasca aici asa cum se amagesc ca au facut-o acolo.

Poate am lungit cam mult si nu vreau sa creada “capsunarii” ca am ceva impotriva lor: respect optiunea oricarui om si nu neg ca si eu am avut ganduri de emigrare. Nu vreau decat sa subliniez cat de grave sunt lucrurile, cat de blcati suntem si de ce o solutie probabil nu va veni nici macar dupa inca o generatie de sacrificiu.

Unii optimisti s-ar putea poate gandi ca lucrurile se vor rezolva totusi, chiar daca noi suntem cum suntem, vor veni europenii sa ne conduca, n vor face ei legile, ne vor aduce ei cativa destepti care sa ne conduca si intreprinderile de stat si le vor starni din loc, isi va reveni si economia, va intra in normalitate si statul de drept etc. Acesti optimisti insa din pacate probabil nu au acces la Internet, ori nu stiu limba engleza ca sa citeasca stirile. Acestora le recomand site-ul www.lumeaincriza.info unde pot sa mai citeasca cate ceva din ce se mai intampla pe dinafara.

Deci daca in politica nu doar ca nu avem oamenii care trebuie, dar sistemul e astfel construit incat sa ii rejecteze pe cei care nu au stampila de conformitate, daca la nivel social acei indivizi capabili de fapte marete si doritori de neplafonare s-au scurs spre zari straine, ce anume poate sa schimbe lucrurile. Pai nimic, de asta zic ca suntem blocati.

Desi in alt context, dar nu foarte diferit, Pr. Ilie Moldovan de la Sibiu exlica astfel situatia: “cerul e atat de intunecat incat numai o furtuna il poate limpezi”. Stiu ca pare oarecum cam ca in Miorita, dar cine are oare vreo solutie? Sa vina sa ne invete si pe noi.

Tot gandindu-ma de ceva timp la aceasta problema, in afara de cateva idei destul de simple si prea putin concrete, nu am gasit. Le voi enumera jos, intr-o ordine aleatara, fara insa a le detalia prea mult cu mentiunea ca nu ader chiar la toate si in nici un caz in aceeasi masura:

rugaciunea: nu este propriu-zis o solutie pentru ca oricum rugaciunea sta inainte la orice lucru bun; nu cred insa ca este de ajuns, eu cred ca Dumnezeu ne ajuta mai ales atunci cand noi am epuizat tot ce putem face, adica am incercat toate si nu ne-a mai ramas nimic altceva; poporul roman a inteles foarte bine acest lucru si a nascut proverbul “Dumnezeu iti da dar nu iti baga si in traista”; chiar daca rugaciunea ne va ajuta in gasirea si punerea in lucru a unei solutii, doar rugaciunea nu este propriu zis o solutie ci doar un “asistent” al unei solutii; de altfel, sa nu uitam ca si politicienii actuali se roaga: “Asa sa imi ajute Dumnezeu!”

nepasarea: daca nu ne pasa de probleme, nu ne doare; compromisul este insa identic cu al celor care aleg calea emigrarii: renuntarea la lupta si plafonarea;

autosufiecienta (self-sufficiency): practicata la scara larga si promovata ca o miscare de rezistenta, autosuficienta nu doar ca ar fi o solutie posibila, ci ea este chiar solutia care i-a salvat pe multi; ganditi-va ce ar insemna 40% din populatia tarii sa traiasca doar din salarii, pensii si ajutoare; taranul roman, chiar daca nu este autosuficient 100%, poate sa ajunga daca va fi nevoie; ca un argument al acestei solutii va povestesc o intamplare: prin 2009 pe la inceput, cand se auzea la noi de criza si cand se discuta aprins la TV daca o sa vina si pe la noi, unchiul unui prieten i se confesa: “abia astept sa vina criza sa vad orasenii ce o sa faca”. Desi malitioasa, remarca lui denota faptul ca multi nu se bazeaza deloc pe ce primesc de la stat si de la societate ci incearca sa isi produca singuri cat mai multe din toate cate au nevoie. Ce lipsese autosuficientei noastre, in primul rand constientizarea importantei si viitorului pe care aceasta optiune il va avea in viitorul nostru;

implicarea: de orice natura (politica, sociala, economica), presupune eforturi majore si perspective minime; oricati de multi oameni de bine s-ar implica in politica, societatea sau economia actuala si oricat de mult efort ar depune ca sa incerce sa schimbe ceva, ei oricum vor fi in minoritate, vor fi niste alieni si orice vor realiza, cel mai probabil nu va avea decat rezultate minime, localizate, ocazionale si de moment. Ei nu vor putea schimba fluxul raului, ci vor fi precum o piatra peste care trec toate. Desi privit din punt de vedere poetic, multora li se pare interesanta aceasta solutie, celor interesati de rezultate palpabile nu li se va parea. Un exemplu de aceasta natura poate fi Paleologu: desi probabil intr-o societate normala, intr-un partid cu oameni normali si care chiar sunt interesati de idei, Paleologu ar fi omul potrivit, in politica romaneasca Paleologu a ajuns sa fie un joker, un personaj care doar legitimeaza sistemul, mentine aparenta dezbaterii, multitudinii de idei etc. Aceasta pare sa fie de fapt si motivul pentru care Paleologu nu a fost inca ejectat de sistem si inca ii este permis sa enunte idei;

revolutia: despre asta am mai vorbit; principala problema ar fi unde gasesti revolutionari; iar problema secundara, dar deloc mai prejos, unde gasesti revolutionari priceputi;

Asadar, desi nu stiu cat de bine am demonstrat ca ne aflam intr-un blocaj, sper sa fi lansat macar ideea ca blocajul nu trebuie sa devina destin, sau macar nu trebuie sa il privim ca pe un destin.

De Înviere Cristoiu ne scuipă pe obraz

Ca rob făr’ de minte,
A trădat Iuda
Pe-Adâncu-nţelepciunii
— (Prohodul Domnului)

 

Nu am avut de lucru si am zis: ia sa vad totusi ce zic astia. Am urmarit dezbaterea Historia din 20 de aprilie cu tema “Oare chiar ne-am nascut ortodocsi, nu cumva asta e doar propaganda?”. Invitati: expertul in manipulari, Ion Cristoiu si profesorul Daniel Barbu, politolog.

Speriati ca la noul referendum care se apropie statisticile vor arata din nou ca marea majoritate a romanilor sunt ortodocsi, cativa destepti s-au gandit sa mai zgarme putin lucrurile si sa incerce sa mai incerce sa clatine inca unul dintre miturile fundamentale ale poporului roman: acela ca s-a nascut ortodox. Acest adevar, daca nu ma insel, eu l-am asimilat inca de pe bancile scolii din epoca comunista cand profesorii de istorie m-au manipulat ca sa cred astfel. Nu stiu daca de pe vremea comunismului sau dupa Revolutie, dar cam prin scoala generala imi aduc aminte ca am aflat ca eu prima data ca noi romanii ne-am nascut ortodocsi. Bunaoara, odata cu formarea poporului roman, avand in vedere ca doar ce trecuse pe-aici Sf. Apostol Andrei si crestinismul incepuse sa creasca in fostul imperiu, era la mintea cocosului ca poporul roman s-a nascut o data cu dezvoltarea religiei crestine, nu doar ca istoric este de bun simt aceasta teorie dar si dovezile arheologice sunt in acest sens, chiar cele care au fost descoperite recent.

Recunosc ca nu am citit revista cu pricina al carei coverstory a fost acesta: “Un cliseu propagandistic: Ne-am nascut ortodocsi”. Ma asteptam ca sa inteleg insa din dezbaterea filmata care sunt argumentele sau contraargumentele acestui “cliseu”. Dezbaterea – care de fapt nu e dezbatere, ci o refulare a ofurilor invitatilor cu privire la anumite aspecte din viata religioasa a romanilor – a inceput prin prezentarea statisticilor “infricosatoare” conform carora foarte multi romani se declara ortodocsi si de asemenea foarte multi au incredere in Biserica. Ca sa deschida putin subiectul, ataca domnul Barbu care lanseaza ideea ca ateii au un fel de jena de a se declara atei tocmai datorita faptului ca inainte de revolutie ateismul era religia de stat si prin urmare nu vor sa fie asociati cu fostul regim. Penibila ideea, de altfel chiar fara nici o sustinere deoarece pierde din vedere un mare amanunt: raspunsul la recensamant este dat de fiecare intr-un cadru privat, in fata unui necunoscut fata de care nu cred ca vreun ateu sa aiba o jena, un complex, sa declare ca e ateu. Destul de glumeata argumentarea: cat de multi sa fie acei atei care nu se declara ortodocsi pentru simplul fapt ca nu vor sa para diferiti de ceilalti, nu vor sa para altfel sau le e frica de cine stie ce tabuuri colective?

Dupa domnul Barbu, domnul Cristoiu enumara si el chestiunile care il streseaza pe el cu privire la viata religioasa in Romania: de ce participa multi la sarbatori, de ce se duc multi la slujbe, de ce multi aprind lumanari, de ce sunt atatea emisiuni despre credinta etc. continua el, facand o paralela intre manifestarile publice si fostul “23 August” din iepoca in care dansul scria la Scanteia Tineretului si infiera “opiumul poporului” de la o alta foaie penibila fata de cea la care o face astazi.

Emisiunea continua criticand la rand: veridicitatea statisticilor referitoare la credinta romanilor, participarea politicienilor in viata religioasa, notorietatea si influenta bisericii, etc Nici vorba de subiectul anuntat al dezbaterii: ne-am nascut sau nu ne-am nascut ortodocsi? De fapt, pare destul de evident si de clar care este scopul acestei noi aruncari cu noroi asupra bisericii dinspre fostii propagandisti ai partidului si aghiotantii lor “umanisti” de astazi. Nu putem stii si nu ne intereseaza sursa acestei tentative propagandistice si de atacare a credintei. Nu putem sa nu observam ca pe domnii respectivi care au gandit aceasta campanie ii zgarma undeva si nu pot dormi linistiti pentru aderenta puternica a romanilor la credinta si la biserica.

Mai tarziu in emisiune insa putem vedea de ce ii zgarma pe ei: e prea stransa legatura intre preoti si politicieni, se dau prea multi bani de la stat bisericii, legaturile bisericii cu statul sunt prea solide. Putem astfel deduce clar ca probabil nu doar ca aghiotantii lui Patriciu au mancarimi dar si pe el il cam jeneaza faptul ca liberalii nu vor putea niciodata sa castige voturile drept-maritorilor pana cand biserica nu scade in ochii poporului.

Nu stiu daca doar pentru a contracara succesurile pe care le-au notat cativa pdlistii recent prin aducerea cu avionul a Sfintei Lumini de la Ierusalim a pornit trustul Adevarul aceasta destul de fasaita campanie careia ii lipseste in primul rand acoperirea stiintifica. Este posibil ca Patriciu sa gandeasca deja pe termen mediu-lung, mai precis cand se va alege praful de moneda, va cadea statul actual si pe ruinele ce vor ramane se va reconstrui noul stat roman in care BOR cel mai probabil va avea un cuvant mult mai greu de spus decat acum, avand in vedere ca oamenii deja sunt scarbiti de politicieni.

Concluzie? Nu cumparati: revista Historia, nu cumparati Adevarul si alte “suplimente” si daca tot trebuie sa ii dam si Cristoiului dreptate intr-o privinta, nu va uitati la televizor, cel putin in perioada sarbatorilor.

1 2 3