Nostalgia dupa traditii – anestezic pentru trezvie

Perioada comunista prin asaltul reformator irational in toate domeniile a creat inevitabil un recul in mentalul romanilor care s-a descatusat dupa revolutie. Un recul de simpatie, admiratie si adorare a trecutului ante-comunist a carui imagine s-a format si conturat mai mult sau mai putin corect in mintea tuturor, mai mult din zvonuri si sloganuri decat din documentare, citit carti de istorie, biografii, marturii – caci de transmis din tata in fiu sau din bunic in fiu, putini au avut acest privilegiu.

Poate acest recul justifica si “renasterea” spirituala post-decembrista si mai putin “setea de Dumnezeu” a poporului roman, pe care renastere eu personal pun multe semne de intrebare in ce masura chiar a fost o renastere. Caci daca era renastere, puteam vedea ceva consecinte in prezent, ceva schimbari in bine. Ori la cum se arata situatia pe meleaguri mioritice, Romania devine treptat un teritoriu de trecere pentru vietnamezi, pakistanezi si alti africani inspre occident. Caci romanii au fugit deja. Prin romani ma refer la oamenii care aveau capacitatea sa inteleaga, sa asimileze, sa emane si sa transmita mai departe un set de valori, un comportament, un fel de a vedea lumea, un fel de a trai timpul si timpurile [1]. Ori cata vreme hotia, incompetenta, smecheria, improvizatia si compromisurile devin norme, inevitabil cei care nu se pot adapta locului au luat calea pribegiei iar cei care au ramas se adapteaza, au pierdut din entuziasmul post-decembrist, la nivelul societatii seva renasterii s-a cam dus si o noua modelare, dupa noi valori si de un cu totul alt duh nu doar ca prinde radacini, dar incepe chiar sa dea roade.

In pletora de tipologii a romanilor care nu se simt prea confortabili cu noile norme dar nu se regasesc nici in ceata jalnica a tanguitorilor regimului bolsevic din care fac parte in princpial profitorii si beneficiarii vremurilor de trista amintre, ar fi traditionalistii. Marea majoritate – dar nu toti – dintre traditionalisti se regasesc in randul ortodocsilor. Dintre cei care nu sunt ordocsi as enumera fie nationalistii atei (de facto, desi declarati crestini), fie sectantii – desi acestia adera mai degraba la traditii straine, de import, fie dacopatii – o curioasa si interesanta noua specie de bolnavi mentali desi nu chiar si poate o data voi face o analiza a fenomenului. In continuare, prin traditionalisti ma voi referi doar la traditionalistii ortodocsi desi unele lucruri se aplica indiferent de traditia la care aderam.

Principala problema a traditionalistilor este lipsa cunoasterii traditiei. Vina este evident a comunismului desi asta nu scuza totul. Este evident ca progresul social in ultima vreme are un ritm mai alert si transmiterea traditiei devine cvasi-imposibila chiar acolo unde comunismul nu a fost o piedica. Tot progresele sociale ne ofera insa si posibilitati mult mai mari de a cunoaste traditia in amanunt: nenumarate carti, documentare, siteuri si forumuri de discutii pe internet ne sunt la indemana [2]. Muzee in toate colturile tarii pline cu zeci si sute de specialisti gata sa raspunda intrebarilor noastre ne stau la indemana. Si cu toate acestea, preferam de multe ori sa adoptam calea usoara a ignorantei si sa idolatrizam si sa proiectam intr-un cadru de basm viata de alta data – cel putin din punct de vedere religios. Prin contrast cu vremurile de alta data cand tot satul tinea post, lumea mergea la biserica, nu existau adulteruri, nu existau atei etc, lumea de astazi este apocaliptica, plina de pacat, venirea lui antihrist este doar o chestiune de ani pentru ca pacatele oamenilor s-au inmultit. Franturi de asemenea idei gasim adeseori nu doar in conferintele unor biofizicieni care nu au practicat biofizica in viata lor nicaieri dar sunt experti in toate domeniile si dau citate si referinte la nenumarate studii ca sa demonstreze cum Facebook distruge copiii dar si mai grav e cand acest limbaj “porno-fear” este utilizat chiar de la amvon de preoti profesori universitari care au predat la facultati de teologie si teoretic cunosc istoria bine si istoria bisericii in special. In care istorie nu a fost deloc tot timpul pace si bunavoire intre oameni.

Tristetea dupa trecutul pierdut este cu atat mai periculoasa cu cat nici macar nu cunoastem acel trecut pierdut ci doar franturi si cioburi sparte, pe care le unificam si proiectam din ele o imagine utopica, cu totul diferita de realitate. Dar sa zicem ca totusi, chiar daca acel trecut frumos pe care ni-l imaginam noi nu a existat, ar fi frumos sa existe si ne-am dori sa existe si dorim sa reinviem acele traditii frumoase dupa care suntem nostalgici. Ce este de facut? Pai, in niciun caz lamentarea, tanguirea si fobia fata de ce este nou si fata de societatea actuala in general. O raportare corecta, echilibrata si o adaptare realista la contemporaneitate este evident punctul de pornire in construirea sau reconstruirea oricarei traditii. Adevarata problema referitoare la traditie este poate ancorarea in forme si lipsa continutului. Substanta care da consistenta unor forme este principala lipsa pentru ca necesita nu doar osteneala, efort si iesirea din zona de confort ci chiar creativitate, curaj si viziune. Formele sunt usor de adaptat si alinierea dupa ele ofera un confort mental celor care cred ca transmit mai departe credinta strabunilor daca isi invata copiii ca numai handicapatii folosesc Facebook (caz real).

Teoria mea este ca nostalgia dupa un trecut utopic ofera doar iluzii si este o falsa solutie la confruntarea cu lumea, timpul si ispitele. Doar cunoasterea reala a traditiei ne poate oferi uneori raspunsuri reale in fata provocarilor, istoria meritand sa fie studiata fie poate si doar pentru a putea intampina cu seninatate orice umbre ne-ar pune in fata lumea de maine. In niciun caz panica, repulsia si tanguirea pot fi o stare normala spirituala si mentala pentru a trai cu adevarat o viata frumoasa asa cum ne place sa credem ca au trait inaintasii nostri.

Iar cand cumulul de simptome mentionate mai sus derivate din nostalgia bolnavicioasa dupa traditie devin un mod de trai, orbirea spirituala cuprinde intreaga noastra fiinta si cancerul deviaza in toate directiile nascand noi fobii [3] si punand nenumarate bariere intre noi si societate si in cele din urma intre noi si cei de langa noi, transformandu-ne pas cu pas in epave si facandu-ne viata un iad.

NOTE:

[1] Un român a fost lăudat de autoritățile din Italia, după ce a reparat voluntar parcul localității în care locuiește

[2] The History of Byzantium

[3] Ortodoxia şi Erezia „vegetarianismului biblic”

Ar fi salvat monarhia România?

Noua romanilor ne place sa ne tanguim. Ne tanguim ca ne-au distrus comunistii uitand ca daca am citi ziarele din perioada interbelica am vedea ca aveam aceleasi probleme ca pe-acum: politicieni corupti, incompetenta, hotie generalizata, subdezvoltare. Asta e tanguiala anti-comunistilor ignoranti.

Ne place sa ne tanguim ca daca nu vindeam companiile de stat pe nimic, faceam noi mare branza. Daca nu vindeam combinatele si marile fabrici si uzine ale tarii sa ajunga pe fier vechi, unde am fi fost noi acum. Asta e tanguiala neo-comunistilor ignoranti.

Monarhistilor le place sa se tanguiasca ca daca l-am fi primit pe rege si ne-am fi intors la monarhie dupa Revolutie tara noastra ar fi aratat altfel. Parerea mea este ca se insala amarnic.

Sub monarhie sau sub republica, am fi fost acelasi popor care doreste “sa i se dea si lui ceva”, fie de la presedinte, fie de la rege, romanilor le place sa li se dea ceva de-a moka, orice, cat de mic. Un ajutor social minim de 3-4 milioane este indeajuns pentru cateva milioane de oameni sa voteze cu aceiasi comunisti de atata timp, desi aceiasi oameni vad si ei pe primarul care fura, care nu face nimic si care isi angajaza rudele la primarie pe simplul criteriu al rudeniei. Un loc de munca la buget platit cu salariu minim care este marit o data la patru ani desi este uneori tocat din urma rapid de inflatie este indeajuns pentru a convinge alte cateva bune milioane de romani sa voteze cu acelasi partid care mentine status-quo-ul. Etc, etc.

Cu sau fara rege, aceiasi romani si-ar fi dorit aceleasi lucruri, ar fi avut aceleasi nazuinte. Ar fi fost la fel de ancorati in lipsa de speranta ca pot sa traiasca si pe cont propriu invatand si practicand o meserie cinstita si facand-o fara sa fure. Ar fi fost la fel de sceptici la ideea ca pot sa existe politicieni destepti care pot sa creasca nivelul de civilizatie si sa aduca si la noi minunile pe care aceiasi romani le pot vedea cand se duc vara la munca in strainatate.

Cu sau fara rege, aceiasi romani ar fi dat in continuare aceleasi spagi la doctor, in administratia publica, la licitatiile organizate de administratia publica sau la politaiul care ii opreste pe drum. Cu sau fara rege, aceiasi romani ar fi fost la fel de nervosi la volan si ar incalca benzile ca bezmetici in cursa nebuna intre doua semafoare, alergand precum vitele in tarcuri  beznetici si fara cap in incercarea de a prinde pozitia cea mai din fata.

Ma tot gandesc: ce ar fi putut face regele ca sa se schimbe ceva? Ce ar fi putut regele ca sa convinga romanii sa fie mai buni, mai onesti, mai cinstiti, mai increzatori, mai rabdatori. Daca chiar ar fi putut ceva, ar fi fost un super-rege.

Problema e ca poate Mihai chiar a fost un super-rege, dar din pacate nu avem cum sa stim asta deoarece nu l-am vrut. Poate ca inca o oportunitate providentiala a trecut pe langa noi si poate ca o data cu moartea regelui si incheierea acestei epoci vom pierde si ceea ce am castigat cu ajutorul monarhiei: o tara.

O mică lecție de istorie

Ca si alti tradatori din categoria “experti in geopolitica”, profesori universitari fosti bursieri Soros si ca si alti “useful idiots” din presa mainstream, si Klaus comenteaza in acelasi ton cererea poporului pentru unire: “sa mai asteptam, sa o lasam mai moale, nu e momentul, sa calculam, sa facem uniunea in cadrul UE, etc”.

Ca sa nu va plictisesc cu citate din declaratiile lui Klaus, va ofer un link la RFI care din titlu deconspira “misiunea” presei romanesti cu privire la ce mesaj trebuie sa transmita pe topicul “unire”: Decât o unire manipulată politic, mai bine mai așteptăm.

Evident exista multa ceata si multe tentative de capitalizare politica in prag de alegeri, dar sa lansezi o idee aberanta ca asta, ca o unire nu e buna pentru ca o sa fie unii politicieni care o sa doreasca sa beneficieze de ea, este nu doar clar o gandire ne-romaneasca si irationala ci da dovada ca in laboratoarele de propaganda imperialista (fie ea ruseasca sau anglo-americana) baietii nu prea au idei si nu stiu de ce sa se mai lege ca sa puna botnita vocii poporului.

INSA, trebuie sa nu fim prosti si ignoranti si sa ne reamintim putina istorie: NICIODATA unirea nu s-a facut calculat, cu pasi atenti, cu acordul vecinilor, al marilor puteri, cu acord national al tuturor partidelor, cu unanimitate in randul populatiei etc. Orice mare fapt istoric national MEREU s-a facut cu piedici imense, fara acordul “martilor puteri” sau cu un acord tras cu greu, dupa faptul implinit, cu multe negocieri etc.

Doar o mica lectie de istorie din timpul Unirii Mici. Va rog, urmariti cu atentie lectia video de mai jos, exista nenumarate paralele cu vremurile noastre: Imperiul Otoman (Imperiul Anglo-American actual) se opuna liberalismului national (nationalismului) in teritoriile de sub influenta lor si decisesera sa isi consolideze stapanirea (cum fac SUA cu Klaus & Ciolos in prezent). etc, etc.

Nu va mai plictisesc cu parerea mea despre cum si cand trebuie facuta unirea, deoarece am mai spus-o aici.

Despre elucubratiile lui Boia

Boia a scos o noua carte: “Cum s-a romanizat Romania”. Ca un adevarat roman ce este, Boia ne descopera cum s-a inventat apa calda. Nu o voi cumpara pe aceasta, asa cum nu am cumparat nici alte carti ale lui Boia cu exceptia best-seller-ului “De ce este Romania altfel” pe care recunosc ca nu am reusit sa rezist sa nu-l cumpar pentru ca neavand decat constrangerea spatiului, rareori rezist tentatiei de a cumpara o carte care rezista in top vanzari de ani buni de zile. Si nu doar la top vanzari din istorie ma refer. Alte exemple de carti de istorie cumparate si necitite ar fi “O istorie sincera a poporului roman”, “Arhipeleagul gulag”, multe carti despre Stefan cel Mare, Sfintii Brancoveni, cateva despre Imperiul Bizantin, numeroase numere din revista Historia etc. Recunosc ca sunt dintre cei care cumpara 100 de carti si citesc sub una, dar sper ca surplusul sa il pot fructifica candva intr-un mod cat mai de folos care sa compenseze regretul ca am dat banii pe ele si mustrarea ca poate daca nu le cumparam eu, acele carti ajungeau la cineva care se folsea mai bine de ele.

Nu sunt un om cu prejudecati, dar cartile lui Boia nu le pot aborda, pentru ca am apucat sa vad interviuri cu el si nu-l sufar pe omul asta. De cele mai multe ori, nici interviurile sau articolele nu le pot duce pana la sfarsit. Omul asta imi produce o greata profunda cand il vad vorbind sau cand ii citesc articolele. Despre orice, nu doar despre romanism. Nu imi pot explica si nu stiu  de ce de fiecare data imi produce o senzatie de voma. Si nu doar orgoliul si increderea abosluta in ideile proprii – asta pot tolera in general, daca ideile sunt bine conturate si argumentate. Insa felul sucit de a gandi al lui Boia ma zgarie pe creier precum scartaie creta pe tabla. Pare sa spuna ceva interesant, cand trozneste una de nu te vezi si mintea mea de inginer ramane perplexa, neavand darul ignorantei si neputand trece cu usurinta peste “erorile din sistem”.

In interviul de azi publicat in Gandul, sunt multe anormalitati si idei fara nici o baza. Evident nu ne puteam astepta ca subtilitatile acestor devieri sa fie observate si taxate cum se cuvine de reporterita de la Gandul care are doar rol de pasarica ciripitoare a unor intrebari incropite apriori si scrise pe hartie pe care le lectureaza in anumite momente considerate oportune. Si nu ma refer in nici un caz la greseli istorice, ma refer pur la greseli logice!

Bunaoara m-a uimit Boia cu ideea ca unii intelectuali romani au pastrat ortodoxia doar pentru ca era singurul lucru care mai ramanea romanesc, restul fiind total occidentalizat:

Deci, apărând ortodoxia, românii îşi apărau naţionalitatea românească, cu atât mai mult cu cât preluaseră din Occident aproape tot ce era de preluat, deci tot modelul nostru politic, toate instituţiile, toate legile sunt preluate din Occident. Şi atunci ce le mai rămăsese românilor? Le mai rămăsese ortodoxia, fiindcă dacă ar fi renunţat şi la ortodoxie şi-ar fi pierdut complet specificul românesc. Cu atât mai mult apărau ortodoxia oameni occidentalizaţi. Spiru Haret e occidental, ca întreaga elită politică de altfel, dar sunt în acelaşi timp români şi conştiinţa lor este „mergem foarte departe cu occidentalizarea, dar trebuie să fie o limită, iar limita asta este tradiţia românească la care nu putem renunţa şi în primul rând ortodoxia”. (sursa: Gandul)

Dupa cum vedem, Boia etichteaza si plaseaza deja pe acelasi calapod consiinta romanilor “occidentalizati” si introduce conceptul de “limita” ca fiind traditia romaneasca dintre care in primul rand ar fi ortodoxia. Dupa cum am spus, Boia explica inventarea apei calde, cum de romanii au ramas romanii si cum de ortodocsii au ramas ortodocsi desi au adoptat institutii si legi din occident. Dupa Boia, ei au ramas pentru ca au dat de limita asta pe care singuri au inventat-o si au ajuns la concluzia ca trebuie sa existe pentru ca altfel nu mai ramaneam romani ci deveneam altceva, care altceva Boia nu poate sa spuna ce. Ca va dati seama, daca nu mai eram ortodocsi si nici romani, poate deveneam eschimosi!

Este uimitor ce viziune opaca si fixista sa aiba un istoric care teoretic cunoaste istoria omenirii si a avut de a face cu geografii si popoare numeroase la viata lui si in general este obligat sa aiba o perspectiva globala asupra problemelor. Observati marsavia metaforelor reductioniste si paradoxale ale lui Boia? Sunt nenumarate intrebari pe care as avea sa le pun lui Boia, cu privire la acest extras. Evident ca un extras, un fragment dintr-un interviu ca si dintr-o carte sau din orice context trebuie privit si analizat cu atentie si exista anumite rezerve in analiza logica, dar daca intram in idelie lui Boia, ne vom afunda precum Alice in Tara Minunilor in nenumarate si complexe constructii mai mult ideologice si care tin mai mult de filosofie si de pamflet decat de istorie, In care istorie, in mod normal, dovezile sunt baza pe care se construieste nu invers, de la filosofie sa pornim in extragerea unor elemente din realitate si sa scriem o serie de carti pe care o sa luam o gramada de bani pentru ca ne punem in cap toata breasla si devenim oaia neagra a tagmei in care ne reconamdam a apartine si prin urmare, facand scandal, atragem publicitate.

Asadar, conform lui Boia, Spiru Haret nu putea sa fie ortodox pentru ca pur si simplu omul asta era, asa s-a nascut, asa a ramas, asta a fost viziunea lui asupra vietii. Dar oare catolicii de ce au ramas catolici? Spiru Haret, dupa Boia, ca si alti intelectuali, a ramas ortodox, doar pentru ca ortodoxia era specific romaneasca si daca nu pastrau acest specific, nu stiau ce sa se mai faca, pentru ca importaseram deja institutiile si legile occidentale. Va dati seama ce varza poate sa aiba Boia in mintea lui? Si este doar un aspect, nici nu vreau sa mai intru in celelalte! Vi-l imaginati pe Eminescu care stia germana la 18 ani, care citise gramada filosofie germana, care studiase in Viena si militase pentru unirea romanilor, sa ramana ortodox doar pentru ca isi pusese aceasta limita de care zice Boia: limita traditiei. Nici macar filosofie istorica nu pot fi catalogate asemenea basini.

Nu cred ca exageram daca spunem ca Boia face intr-un fel porno-istorie pentru ca calcand in picioare orice adevar si limita de moralitate, reuseste sa obtina top vanzari si sa fie invitat la un ziar de top sa dea interviuri si in plus, mai da si el o mana de ajutor la distrugerea identitatii nationale care si-asa a cam ajuns in camera de garda a istoriei, urmand inevitabilul deces in ciuda optimismului mistic al unora. Nu ca lui Boia i-ar pasa, pentru ca banul e ochiul dracului si daca din surparea romanismului ies bani, mai conteaza vreo morala?

Dar nu fata de Romania greseste Boia ci in primul rand, prin gandirea stricata, si rationamentele vicioase care sunt insa prezentate intr-o dialectica bine construita din punct de vedere estetic si liric, Boia face in primul rand un deserviciu stiintei si intoxica tinerii care doresc sa cunoasca istoria, dar vor si un discurs usor si interesant, pe care Boia recunoastem ca il reuseste, ajutat fiind evident de specialistii editurii care investind intr-un contract de lunga durata cu Boia, nu se poate risca ca vreun titlu scos sa nu fie coafat si pompat cum trebuie. Macar Cioran, nu pretindea ca face altceva decat filosofie. Insa Boia, se numeste pe sine istoric!

Prin intreaga sa opera Boia este un fenomen uimitor – unul dintre putinii tovarasi care peste ani si ani face in final tot ce facea si la tinerete doar ca acum este platit mult mai bine si are si reflectoarele puse asupra lui si multi fraieri si ignorantii ii tin isonul.

boia

Moromete, copiii lui proști și aurul din minerit

Minerii (care chiar sunt mineri) de la Rosia Montana si de la alte mine de aur care sunt acum curtate de traficanti si vandute pe nimic de politicieni sunt intruchiparea copiilor lui Moromete care vor si ei bani si sunt invidiosi pe fetele lui Moromete care au tzoale, au “lada de zestre” in timp ce ei umbla murdari si in zdrente rupte.

Pamantul conservat de tatal lor este nimic, mintea lor proasta nu intelege nici efortul facut de Moromete ca sa pastreze acel pamant si nici potentialul in sine al acelui pamant: pentru niste tineri in floarea varstei in acele vremuri, pamantul insemna mancare: ai pamant, ai mancare, nu ai pamant, nu ai mancare.

Nu putem acuza minerii, pentru ei este imposibil sa inteleaga lucrurile si sa aiba perspectiva corecta. Nu doar ei, majoritatea romanilor s-au saturat de saracie si precum copilul nerecunoscator care vinde verigheta parintelui vaduv pensionar care e pe moarte, doar ca sa mai plateasca si el niscavai facturi si sa traga o tura pe la pacanele, sunt 100% ca daca s-ar vota la referendum si Rosia Montana ar cumpara fiecare vot cu 10 lei, rezultatul ar fi devastator.

Asa cum copiii lui Moromete erau influentati de baba rautacioasa (sora mamei lor) care iscodea tot felul de scenarii si ii indemna la razvratire, incurajandu-i in razvratirea fata de familie, tot asa si romanii care “vor minerit” sunt manipulati si vrajiti ca prosti de politicienii cumparati si de masina de propaganda a RMGC.

Din fericire, Moromete ne spune si care este solutia la aceasta problema: bâta. Cata vreme mai suntem in putere si mai avem coloana vertebrala, ar fi bine sa punem mana pe bata si sa dam o lectie nemernicilor care ne calca in picioare si isi bat joc de noi. Si nu ma refer la violenta fizica, la acte anti-sociale si nici macar la vot anti-psd/anti-ponta la urmatoarele alegeri.

Ma refer la faptul ca acum e momentul sa ne lansam partidul nostru: Partidul “Rosia Montana”. Se baga cineva?

promo

Ce-ți doresc eu ție, provincie Românie,

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea (provincie UE) de glorii (îndepartate), țara mea de dor (mai puţin pentru milioanele care au fugit şi se feresc să spună că sunt români),
Brațele nervoase (de la atâta OTV …), arma de tărie (tare slabă),
La trecutu-ți mare (pentru cei care mai citesc cărţi de istorie), mare viitor! (daca nu se dezintegrează UE şi dacă plecăm capul în faţa lui Merkel)
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul (ardă şi şaorma),
Dacă fiii-ți mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca (daca nu vin ăştia de la Gold Corporation să o radă), deși moare valul (deşi hoţii sunt pe val acum),
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Vezi si:

+ Tschüss, Rumänien!
Spirala luptei românilor cu criza
+România în metastază
20 de ani de ignoranţă

 

Primarul anti-criză

Tocmai cand imi pierdusem total speranta in orice sansa de supravietuire a Romaniei in actuala criza dar mai ales in viitoarea criza si cea adevarata care va urma uverturii prezente, iata ca dau peste o stire extrem de incurajatoare: un primar dintr-o comuna din Arad s-a coborat in strada cu subalternii sa puna pavele:

Primarul comunei arădene Ghioroc lucrează de o săptămână la pavarea unor străzi din localitate, alături de subalterni, pentru că nu are bani în buget să plătească muncitori, în condiţiile în care datoriile comunei sunt mai mari decât bugetul anual, transmite corespondentul MEDIAFAX.  (via Ziarul Financiar)

Va recomand sa cititi toata stirea, este extrem de importanta. Este un prim caz (sau macar primul relatat) al unui primar care a inteles situatia in care ne aflam si care a adoptat solutia cea mai directa si cea mai eficienta in lupta cu criza: munca. Spun ca primarul a inteles care e situatia cu criza nu pentru ca s-a apucat el sa faca munca pe care ar fi fost indreptatit sa ii plateasca pe altii din bugetul primariei, dar iata ce declara primarul: “Nu am vrut să facem datorii şi mai mari”. Este uimitor si cu totul strain de Romania, o tara in care fiecare primar cand vine trebuie sa traga si el cel putin un parc de distractii, cincizeci de giratorii, un pavaj si cateva sute de locuri de joaca, daca se poate in primul an caci “datoriile” din campanie sunt stringente si “clientii” bat la usa.

Iata deci un primar care intelege ca problema principala sunt datoriile si numai primarii prosti si nepasatori se arunca la credite aiurea mai ales pentru proiecte inutile si cu minim impact asupra comunitatii ca sa nu mai zicem ca oricum preturile pentru primarii sunt duble sau triple din cauza comisioanelor care sunt un cancer inca netratabil al Romaniei bananiere.

Oare sa fie vreo coincidenta ca un astfel de caz se remarca tocmai in vestul indepartat, intr-un sat care probabil este cu populatie romaneasca minoritara? Nu stiu ce culoare poarta primarul respectiv si nu cred ca are relevanta, probabil oricum sefii de partid il vor suna rapid sa nu se mai dea in spectacol cu astfel de exemple “negative” ca nu cumva sa se raspandeasca “moda” ca primarul sa faca munca de jos si sa inceapa cetatenii sa ceara de la alesii lor astfel de actiuni.

Tot din articol mai aflam ca prin astfel de munca, primarul nu isi neglijeste nici responsabilitatile, totusi avand o comuna maricica de condus: la pavat lucreaza doar 2-3 ore pe zi, deci iata dreapta socoteala si intelepciunea acestui om. Trist este insa ca beneficiarii nu s-au entuziasmat si nu l-au ajutat pe domnul primar si avem aici un caz rarisim de localitate care nu isi merita conducatorul. Este binecunoscuta delasarea si nepasarea poporului roman, din care ni se trage si mizerabila clasa politica cu care ne-a pedepsit Dumnezeu.  Lipsa spiritului civic a fost multa vreme pusa pe seama regimului comunist, dar la atatia ani dupa prabusirea acestuia cred ca nu mai putem sa ne folosim de aceasta scuza si trebuie incet-incet sa recunoastem ca “flitul” este un reflex innascut la noi si asta e, trebuie sa traim cu el si sa ne ducem mai spre vest daca vrem alt popor.

Dar dincolo de spiritul civic si priceperea in a rezolva o problema concreta prin mijloace eficiente, cred ca primarul Ghirocului da o dovada de patriotism: in mijlocul hotilor si lenesilor, negustorul cinstit si harnic este un erou.

Un interviu memorabil cu Andrei Pleşu

Pe 4 noiembrie, Adevarul a publicat un interviu extrem de interesant cu Andrei Plesu intitulat: “Am dovada existenţei lui  Dumnezeu” legat de perioada in care a fost ministrul de externe al Romaniei.

Va invit sa il cititi si pentru a va starni interesul redau doar cateva idei:

– Plesu gaseste o dovada a existentei lui Dumnezeu faptul ca lumea inca supravietuieste avand conducatori precum cei pe care i-a cunoscut cand era ministru de externe; mi-am adus aminte din nou de cuvintele lui Paisie Aghioritul care spune ca in zilele de azi Dumnezeu tine lumea cu doua maini – in sensul ca oricand lumea se poate autodistruge;

– extrem de interesanta relatarea convorbirii telefonice pe care Plesu a avut-o cu Albright in timpul bombardamentelor asupra Belgradului care au avut loc chiar de Pasti. Pentru ca pe-atunci eram si noi importanti cat de cat, caci rusi vroiau sa ne survoleze aerian sa le trimita arme sarbilor, si in plus americanii ne vroiau in NATO ca sa poata acum sa isi planteze rachetele la noi, Plesu a ridicat problema ca nu se cuvine sa ataci pe crestini de Pasti, e ca si cum i-ai ataca pe musulmani de Ramadan; asta l-a intrebat atunci pe Plesu, cat la suta avem noi catolici de se preocupa el asa de mult, proasta neintelegand in primul rand ca Plesu se referea la sarbi si in al doilea rand neavand idee ca noi suntem ortodocsi – crestini, ea ne credea musulmani. Aviz naivilor care cred ca NATO ne iubeste pentru ca suntem cruciati impreuna si aparam niste principii; uimitor cum un alt personaj nedemn de a-i mai mentiona numele, tot prim-ministrul unei tari NATO l-a intrebat atunci: intre ce ore e pastele? Ca si cum ar fi fost oarecum de acord cu ideea de a opri macelul de Pasi si se informa de detalii ca sa incerce sa ii convinga pe americani sa opreasca bombardamentele. Admirabila initiativa lui Plesu de a incerca sa faca un strop de bine in acele vremuri draconice. Peste ani si ani, insa, atat Plesu cat si Constantinescu sunt datori cu scuze poporului roman pentru ca au permis un macel asupra fratilor sarbi pornind de la premize false – ca ar fi existat euprari etnice; dupa ani si ani s-a dovedit ca acestea au fost minciuni, pretexte pentru care americanii au “rezolvat” pentru o buna vreme, un potential cap de pod al rusilor inspre vest;

– pitoreasca imaginea pe care Plesu i-o face lui Radu Vasile, ca fiind pragmatic; plina de umor relatarea despre demisia sa si cum i-a cerut Radu Vasile sa il faca ambasador la Luxemburg;

– pitoreasca si imaginea lui Constantinescu care ne invarte inca o data cutitul in inima cu privire la ultima speranta pe care am avut-o ca Revolutia va putea sa faca o schimbare reala in Romania; iata cine era omul in care ne puseseram noi sperantele; imi aduc aminte de acele zile, cat entuziasm, cata bucurie cand am scapat de Iliescu, cate vise spulberate; peste ani si ani, ma mir ca am mai ramas totusi atat de multi in tara si nu am fugit deja;

Alte articole pe aceeasi tema:

O nouă gafă marca Berlusconi: Cum a adormit premierul Italiei în timp ce se vorbea despre salvarea ţării sale

Câteva gânduri despre Constantin cel Mare

Am incercat sa aflu de ce i se spune “cel Mare”. Mi-a starnit interesul cartea Siragul Margaritarului pe care o citesc in prezent si am dorit sa aflu mai mult despre Sfantul Constantin, asa ca m-am aruncat unde mi-a fost mai la indemana: pe wikipedia si pe youtube. Poate ar fi fost util si un acatist si alte carti dar deja sunt impresionat de detaliile pe care le-am aflat deja, pe langa ceea ce stiam deja din “Vietile Sfintilor

Prima impresie ar fi ca Constantin era un om care stia ce vroia. A avut o copilarie grea, a crescut la curtea lui Diocletian, departe de familie, tinut aici ca garantie ca tatal sau va fi fidel acestuia. A cunoscut rautatea acestuia,  a luptat pentru el si s-a daruit ca propriului tata, sperand ca va primi recunoasterea acestuia care insa nu a venit. In momentul in care Diocletian renuntat la conducere din cauza bolii si si-a numit succesorii, Constantin a fost trecut cu vederea desi toata lumea se astepta ca el sa fie unul dintre cei doi augusti. Neavand incotro, Constantin a fugit la tatal sau si a inceput sa isi construiasca calea spre imparatie pas cu pas din nou, luptand cot la cot cu soldatii impotriva barbarilor pentru a le atrage admiratia si fidelitatea. Incet-incet Constantin s-a facut remarcat ca un luptator feroce si conducator militar desavarsit si la momentul oportun a preluat de la tatal sau titlul de Augustus.

Avand in vedere calibrul sau si performantele deja obtinute, Constantin nu ar fi avut nici o problema sa stea cuminte in banca sa, sa conduca si sa intareasca cat mai mult districtul sau fara sa isi asume riscuri inutile. Unii ar fi inclinati sa il judece pe conducatorul Constantin de la vremea luptei sale pentru cucerirea intregului Imperiu Roman prin prisma sfinteniei dobandite ulterior. Este un reflex firesc dar total incorect care denota superficialitatea cu care intelegem ce inseamna sfintenia si cum se cucereste. Viata unui om are o dinamica atat de complexa incat nu o putem intelege nici daca ar fi avut 100 de biografi sa ii scrie fiecare gest pe care il facea. Niciodata nu putem stii ce era in inima si in mintea unui om. Nu putem stii ce l-a manat pe Constantin in lupta: pura dorinta de a cuceri, slava desarta si orgoliul sau  dorinta de a elibera Roma de tiranul Maxentius, de a aduce pace, toleranta si prosperitate – asa cum reusise in Galia pe care a condus-o –  si in locurile care aveau parte de razboaie civile sau atacuri ale barbarilor in permanenta .

Interesant in lupta cu Maxentius mi s-a parut si cum i-a sucit Dumnezeu mintea acestuia sa iese la razboi in intampinarea lui Constantin desi era logic si calculat ca sa il astepte in Roma. Maxentius ascultand insa de “oracol” s-a grabit sa il intampine si a facut victoria lui Constantin mai usor de dobandit. Nu stiu care ar fi fost rezultatul daca Maxentius ar fi asteptat, dar cu siguranta punea riscuri. Iata cum interventia delicata a lui Dumnezeu in istorie poate schimba cursul acesteia. Oare ce s-ar fi intamplat daca Maxentius ar fi asteptat si daca Constantin – care lupta mereu in prima linie – ar fi fost omorat in lupta? Nu e greu de ghicit: Licinius probabil ar fi reusit sa cucereasca Italia si sa preia si districtul lui Constantin si bineinteles crestinii ar fi fost persecutati si nu am mai fi avut nici Constantinopol si nici Imperiul Bizantin. Din aceasta batalie istoria ar fi putut sa arate cu totul altfel. Insa Dumnezeu a avut grija ca sa indrepte balanta in ce parte a fost mai bine pentru Biserica si sa avem nadejde ca Dumnezeu va indrepta si in ziua de azi balanta incotro trebuie si va suci mintile dusmanilor ca sa cada singuri in groapa pe care ne-o sapa.

Un mister pe care cu greu l-am inteles cat de cat este legat de botezul la batranete al lui Constantin. Unii spun ca Constantin s-a botezat la batranete pentru ca sa poata pacatui cat mai mult – fiind nevoit sa mai taie cate un cap din cand in cand avand in vedere meseria sa – pentru ca botezul sa ii stearga astfel pacatele. O parere idioata parerea mea. Ca crestin botezat, ar fi putut face fata mult mai usor ispitelor, ar fi avut ajutor mult mai mare de la Dumnezeu si in primul rand s-ar fi pregatit de moarte din timp, s-ar fi asigurat de orice riscuri – mai ales avand in vedere meseria sa. Nu cred ca Constantin a ramas nebotezat pana in pragul mortii doar ca sa poata sa fie iertat de cat mai multe pacate pe care inevitabil urma sa le faca. Din informatiile pe care le-am aflat, Constantin si-ar fi dorit sa fie botezat la raul Iordan si se pregatea sa ajunga acolo dupa ce avea sa lupte cu persii care ii persecutau pe crestini. Coroborat cu faptul ca la vremea aceea botezul nu se facea la varste fragete, nu se impamantenise inca acest obicei si ca pregatirea catehumenilor era serioasa si cerea efort intens din partea acestora ca sa cunoasca si ca sa inceapa sa traiasca cu adevarat crestineste, putem asadar sa tragem o concluzie: cel mai probabil Constantin a amanat botezul pentru ca nu prezenta o urgenta asa mare cum ni se pare noua acum si pentru ca dorea sa se boteze la Iordan. De altfel, botezul nu era primul pas pe care avea sa il faca Constantin in credinta crestina. Este greu sa intelegem ce experiente trebuie sa fi avut un om de statura sa, caruia i s-a dat sa vada semn de la Dumnezeu in cer si care a primit fara tagada ajutorul lui Dumnezeu in lupte, i-a eliberat pe crestini, a fost alaturi de sfinti precum Sf. Nicolae sau Sf. Ciprian, a stat cu ei la masa, a cerut invatatura si binecuvantare de la ei, a construit biserici nenumarate si purta in corana spini din coroana Mantuitorului. Ca sa intelegem bine, sa ne gandim cum in zilele de azi, unii oameni cu viata sfanta nu doresc sa primeasca preotia tocmai pentru ca nu se considera vrednici de aceasta. Sau unii preoti nu primesc  decoratii si functii inalte tocmai pentru ca nu se considera vredinci de ele. Pr. Cleopa de exemplu, nu a primit sa fie patriarh. Tot asa, probabil nici Sf. Constantin nu se considera vrednic de botez, probabil dorea mai mult timp ca sa se pocaiasca si ca sa devina crestin cu adevarat.

Tot din viata lui Constantin cel  Mare am aflat ca pentru a ajunge sfant nu e nevoie de un mediu linistit, in care sa nu ai ispite si tentatii, in care totul sa mearga frumos si tu sa practici virtutiile fara piedici si sa poti sa spui “Doamne Iisuse Hristoase…”  in liniste in timp ce muncesti. Constantin a ajuns sfant slujind la curtea unui persecutor, taind capete, conducant ostasi in lupta, construind ceea ce azi am numi autostrazi, fiind implicat in negocieri politice complexe, ba chiar casatorindu-si propria sora cu un partener riscant cu care mai tarziu a fost nevoie sa se lupte si chiar sa il execute. Pana la batranete s-a ostenit cu constructia de biserici si s-a implicat direct in fiecare proiect, sprijinind nu doar dezvoltarea Bisericii dar si progresul societatii romane in general prin intarirea granitelor, dezvoltarea infrastructurii, promovarea legii si intarirea drepturilor femeii, ale copilului si ale sclavilor. Sunt nenumarate si impresionante pentru acea vreme toate reformele facute de Constantin, dar merita sa le cunoastem. Enciclopedia Catolica le detaliaza. Iata deci un om care a trait intens, in mijlocul furtunii, a luat taurul de coarne de nenumarate ori, si-a asumat riscuri imense, nu a cautat usurica, a avut principii si s-a tinut de ele. Iar mai presus de toate s-a jertfit. De aceea, probabil a ajuns sfant, pentru ca s-a daruit pe sine in totalitate oamenilor.

1 2 3