“Trăim un proces accelerat de destrămare, ne subminăm propia identitate, ne ri­si­pim cu prea mare uşurinţă dar, fiind un popor vechi, vom supra­vie­ţui. Da, vom supravieţui, în pofida dezas­trului actual şi în pofida de­fe­tismului sincer sau dirijat al unor prea vocali directori de opinie” – Jurnalul National

Va invit sa il cititi si pentru a va starni interesul redau doar cateva idei:

- Plesu gaseste o dovada a existentei lui Dumnezeu faptul ca lumea inca supravietuieste avand conducatori precum cei pe care i-a cunoscut cand era ministru de externe; mi-am adus aminte din nou de cuvintele lui Paisie Aghioritul care spune ca in zilele de azi Dumnezeu tine lumea cu doua maini – in sensul ca oricand lumea se poate autodistruge;

- extrem de interesanta relatarea convorbirii telefonice pe care Plesu a avut-o cu Albright in timpul bombardamentelor asupra Belgradului care au avut loc chiar de Pasti. Pentru ca pe-atunci eram si noi importanti cat de cat, caci rusi vroiau sa ne survoleze aerian sa le trimita arme sarbilor, si in plus americanii ne vroiau in NATO ca sa poata acum sa isi planteze rachetele la noi, Plesu a ridicat problema ca nu se cuvine sa ataci pe crestini de Pasti, e ca si cum i-ai ataca pe musulmani de Ramadan; asta l-a intrebat atunci pe Plesu, cat la suta avem noi catolici de se preocupa el asa de mult, proasta neintelegand in primul rand ca Plesu se referea la sarbi si in al doilea rand neavand idee ca noi suntem ortodocsi – crestini, ea ne credea musulmani. Aviz naivilor care cred ca NATO ne iubeste pentru ca suntem cruciati impreuna si aparam niste principii; uimitor cum un alt personaj nedemn de a-i mai mentiona numele, tot prim-ministrul unei tari NATO l-a intrebat atunci: intre ce ore e pastele? Ca si cum ar fi fost oarecum de acord cu ideea de a opri macelul de Pasi si se informa de detalii ca sa incerce sa ii convinga pe americani sa opreasca bombardamentele. Admirabila initiativa lui Plesu de a incerca sa faca un strop de bine in acele vremuri draconice. Peste ani si ani, insa, atat Plesu cat si Constantinescu sunt datori cu scuze poporului roman pentru ca au permis un macel asupra fratilor sarbi pornind de la premize false – ca ar fi existat euprari etnice; dupa ani si ani s-a dovedit ca acestea au fost minciuni, pretexte pentru care americanii au “rezolvat” pentru o buna vreme, un potential cap de pod al rusilor inspre vest;

- pitoreasca imaginea pe care Plesu i-o face lui Radu Vasile, ca fiind pragmatic; plina de umor relatarea despre demisia sa si cum i-a cerut Radu Vasile sa il faca ambasador la Luxemburg;

- pitoreasca si imaginea lui Constantinescu care ne invarte inca o data cutitul in inima cu privire la ultima speranta pe care am avut-o ca Revolutia va putea sa faca o schimbare reala in Romania; iata cine era omul in care ne puseseram noi sperantele; imi aduc aminte de acele zile, cat entuziasm, cata bucurie cand am scapat de Iliescu, cate vise spulberate; peste ani si ani, ma mir ca am mai ramas totusi atat de multi in tara si nu am fugit deja;

Alte articole pe aceeasi tema:

- O nouă gafă marca Berlusconi: Cum a adormit premierul Italiei în timp ce se vorbea despre salvarea ţării sale

Prima impresie ar fi ca Constantin era un om care stia ce vroia. A avut o copilarie grea, a crescut la curtea lui Diocletian, departe de familie, tinut aici ca garantie ca tatal sau va fi fidel acestuia. A cunoscut rautatea acestuia,  a luptat pentru el si s-a daruit ca propriului tata, sperand ca va primi recunoasterea acestuia care insa nu a venit. In momentul in care Diocletian renuntat la conducere din cauza bolii si si-a numit succesorii, Constantin a fost trecut cu vederea desi toata lumea se astepta ca el sa fie unul dintre cei doi augusti. Neavand incotro, Constantin a fugit la tatal sau si a inceput sa isi construiasca calea spre imparatie pas cu pas din nou, luptand cot la cot cu soldatii impotriva barbarilor pentru a le atrage admiratia si fidelitatea. Incet-incet Constantin s-a facut remarcat ca un luptator feroce si conducator militar desavarsit si la momentul oportun a preluat de la tatal sau titlul de Augustus.

Avand in vedere calibrul sau si performantele deja obtinute, Constantin nu ar fi avut nici o problema sa stea cuminte in banca sa, sa conduca si sa intareasca cat mai mult districtul sau fara sa isi asume riscuri inutile. Unii ar fi inclinati sa il judece pe conducatorul Constantin de la vremea luptei sale pentru cucerirea intregului Imperiu Roman prin prisma sfinteniei dobandite ulterior. Este un reflex firesc dar total incorect care denota superficialitatea cu care intelegem ce inseamna sfintenia si cum se cucereste. Viata unui om are o dinamica atat de complexa incat nu o putem intelege nici daca ar fi avut 100 de biografi sa ii scrie fiecare gest pe care il facea. Niciodata nu putem stii ce era in inima si in mintea unui om. Nu putem stii ce l-a manat pe Constantin in lupta: pura dorinta de a cuceri, slava desarta si orgoliul sau  dorinta de a elibera Roma de tiranul Maxentius, de a aduce pace, toleranta si prosperitate – asa cum reusise in Galia pe care a condus-o -  si in locurile care aveau parte de razboaie civile sau atacuri ale barbarilor in permanenta .

Interesant in lupta cu Maxentius mi s-a parut si cum i-a sucit Dumnezeu mintea acestuia sa iese la razboi in intampinarea lui Constantin desi era logic si calculat ca sa il astepte in Roma. Maxentius ascultand insa de “oracol” s-a grabit sa il intampine si a facut victoria lui Constantin mai usor de dobandit. Nu stiu care ar fi fost rezultatul daca Maxentius ar fi asteptat, dar cu siguranta punea riscuri. Iata cum interventia delicata a lui Dumnezeu in istorie poate schimba cursul acesteia. Oare ce s-ar fi intamplat daca Maxentius ar fi asteptat si daca Constantin – care lupta mereu in prima linie – ar fi fost omorat in lupta? Nu e greu de ghicit: Licinius probabil ar fi reusit sa cucereasca Italia si sa preia si districtul lui Constantin si bineinteles crestinii ar fi fost persecutati si nu am mai fi avut nici Constantinopol si nici Imperiul Bizantin. Din aceasta batalie istoria ar fi putut sa arate cu totul altfel. Insa Dumnezeu a avut grija ca sa indrepte balanta in ce parte a fost mai bine pentru Biserica si sa avem nadejde ca Dumnezeu va indrepta si in ziua de azi balanta incotro trebuie si va suci mintile dusmanilor ca sa cada singuri in groapa pe care ne-o sapa.

Un mister pe care cu greu l-am inteles cat de cat este legat de botezul la batranete al lui Constantin. Unii spun ca Constantin s-a botezat la batranete pentru ca sa poata pacatui cat mai mult – fiind nevoit sa mai taie cate un cap din cand in cand avand in vedere meseria sa – pentru ca botezul sa ii stearga astfel pacatele. O parere idioata parerea mea. Ca crestin botezat, ar fi putut face fata mult mai usor ispitelor, ar fi avut ajutor mult mai mare de la Dumnezeu si in primul rand s-ar fi pregatit de moarte din timp, s-ar fi asigurat de orice riscuri – mai ales avand in vedere meseria sa. Nu cred ca Constantin a ramas nebotezat pana in pragul mortii doar ca sa poata sa fie iertat de cat mai multe pacate pe care inevitabil urma sa le faca. Din informatiile pe care le-am aflat, Constantin si-ar fi dorit sa fie botezat la raul Iordan si se pregatea sa ajunga acolo dupa ce avea sa lupte cu persii care ii persecutau pe crestini. Coroborat cu faptul ca la vremea aceea botezul nu se facea la varste fragete, nu se impamantenise inca acest obicei si ca pregatirea catehumenilor era serioasa si cerea efort intens din partea acestora ca sa cunoasca si ca sa inceapa sa traiasca cu adevarat crestineste, putem asadar sa tragem o concluzie: cel mai probabil Constantin a amanat botezul pentru ca nu prezenta o urgenta asa mare cum ni se pare noua acum si pentru ca dorea sa se boteze la Iordan. De altfel, botezul nu era primul pas pe care avea sa il faca Constantin in credinta crestina. Este greu sa intelegem ce experiente trebuie sa fi avut un om de statura sa, caruia i s-a dat sa vada semn de la Dumnezeu in cer si care a primit fara tagada ajutorul lui Dumnezeu in lupte, i-a eliberat pe crestini, a fost alaturi de sfinti precum Sf. Nicolae sau Sf. Ciprian, a stat cu ei la masa, a cerut invatatura si binecuvantare de la ei, a construit biserici nenumarate si purta in corana spini din coroana Mantuitorului. Ca sa intelegem bine, sa ne gandim cum in zilele de azi, unii oameni cu viata sfanta nu doresc sa primeasca preotia tocmai pentru ca nu se considera vrednici de aceasta. Sau unii preoti nu primesc  decoratii si functii inalte tocmai pentru ca nu se considera vredinci de ele. Pr. Cleopa de exemplu, nu a primit sa fie patriarh. Tot asa, probabil nici Sf. Constantin nu se considera vrednic de botez, probabil dorea mai mult timp ca sa se pocaiasca si ca sa devina crestin cu adevarat.

Tot din viata lui Constantin cel  Mare am aflat ca pentru a ajunge sfant nu e nevoie de un mediu linistit, in care sa nu ai ispite si tentatii, in care totul sa mearga frumos si tu sa practici virtutiile fara piedici si sa poti sa spui “Doamne Iisuse Hristoase…”  in liniste in timp ce muncesti. Constantin a ajuns sfant slujind la curtea unui persecutor, taind capete, conducant ostasi in lupta, construind ceea ce azi am numi autostrazi, fiind implicat in negocieri politice complexe, ba chiar casatorindu-si propria sora cu un partener riscant cu care mai tarziu a fost nevoie sa se lupte si chiar sa il execute. Pana la batranete s-a ostenit cu constructia de biserici si s-a implicat direct in fiecare proiect, sprijinind nu doar dezvoltarea Bisericii dar si progresul societatii romane in general prin intarirea granitelor, dezvoltarea infrastructurii, promovarea legii si intarirea drepturilor femeii, ale copilului si ale sclavilor. Sunt nenumarate si impresionante pentru acea vreme toate reformele facute de Constantin, dar merita sa le cunoastem. Enciclopedia Catolica le detaliaza. Iata deci un om care a trait intens, in mijlocul furtunii, a luat taurul de coarne de nenumarate ori, si-a asumat riscuri imense, nu a cautat usurica, a avut principii si s-a tinut de ele. Iar mai presus de toate s-a jertfit. De aceea, probabil a ajuns sfant, pentru ca s-a daruit pe sine in totalitate oamenilor.

Poate ar fi cazul totusi sa spunem cate ceva si despre ce consideram blocaj. Nu stiu in ce masura insa are vreun rost, pentru ca situatia Romaniei, din orice punct de vedere ar fi privita, este tragica: ne aflam in blocaj la toate nivelurile. Va mai amintiti sintagma “posturi blocate” prin care acum un an, doi, – la inceputul colaborarii noastre cu FMI – era folosita pentru a explica oarecum “oficial” de ce statul nu mai angajeaza nicaieri, dar neoficial desi posturile erau blocate, cine avea pile la partid si putea sa si cotizeze corespunzator putea foarte usor debloca orice post? Ei bine, ati prins ideea. Doar ca daca blocajul posturilor era pur si simplu doar un aspect al unui mecanism ticalos al Romaniei pervertite, acum blocajul este nu doar functional, determinat, cauzat de sistem, ci este un blocaj sistemic dar mai ales ideatic.

Cu alte cuvinte, nu doar ca suntem in groapa cu rahat, dar nimeni nu are nici macar o idee vaga ce am putea face ca sa iesim de aici.Si pe deasupra, putini sunt cei care recunosc ca suntem in rahat si si mai putini cei carora le pasa.

Sistemul politic roman este blocat. In primul rand pentru ca prin nivelul de degradare in care s-a ajuns, nici un om de valoare  nu va avea curajul sa intre in politica. Ma refer aici de oameni cu valoare utila care ar putea folosita si care ar putea aduce solutii, nu la oameni cu valoare in diverse domenii cum ar fi cantareti de muzica populara, acovati priceputi, afaceristi de succes, sportivi etc. De acestia cu siguranta or fi si acum prin partide, dar oameni care sa aiba solutii, sa aiba planuri si sa fie un catalist pentru schimbare, nu avem iar sistemul este astfel construit incat ei sa nu poata apare, sa le fie taiata macaroana inca din fasa.

Nu este greu de inteles de ce sistemul este astfel facut: tocmai pentru a putea fi dominat usor, pentru a putea fi stapanit si controlat de cei care au facut de-a lungul anilor regulile, au marcat terenul, au pus gardul, au inchis portile si acum dincolo de gard ne rad in fata si ne fac pe noi lenesi si incapabili de performanta, aratandu-ne cu degetul ca suntem niste sclavi netrebnici si nevrednici de asa stapani.

Si totusi lucrurile nu ar fi atat de grave, pentru ca si sistemul comunist era blocat si am reusit cumva sa il “deblocam”, chiar daca multe fantome s-au conservat si s-au remodelat pentru a se afla la locul potrivit si in noua situatiune a lucrurilor, semn ca delocarea nu a fost prea reusita, nu am spart prea bine vehile lanturi doar am rupt cateva zale iar acum lantul s-a refacut incet-incet si ne strange de gat, de maini si de picioare din nou. Diferenta e ca acum suntem mai putini, deoarece mare parte dintre cei care aveau alergie la lanturi au fugit deja si suntem si mai slabi, atat fizic cat mai ales mental si psihic. Spun ca romanii actuali nu mai sunt capabili de o noua revolutie pentru ca nu prea mai stiu cum ar putea sa o faca si cum ar trebui sa arate aceasta noua revolutie, avand in vedere ca deja am esuat o data. Prin urmare marea majoritate tac si rabda, iar o mare parte din cei nemultumiti gasesc solutia in emigrare: renunta la orice sperante legate de tara lor si cauta “sa se descurce” cum pot in afara. Si o data cu aceasta alegere, constienti sau inconstienti ei isi vand sufletul, renunta la orice aspiratii legate de propasirea lor intr-o intr-o lume frumoasa, la care sa isi aduca si ei contributia, o lume care sa le aduca satisfactii nu doar materiale ci si de alta natura.

Aflati in cautarea disperata dupa supravietuirea materiala, orice lipsuri in alte niveluri ale aspiratiilor lor inceteaza a mai fi lipsuri tocmai pentru ca spatiul in care aceste aspiratii ar avea sens a disparut pentru ei. Poate ca este un aspect greu de inteles, si poate ca multi pot considera viziunea mea ca fiind reductionista. Realitatea este ca daca in teorie pare posibil sa te realizezi oriunde din toate punctele de vedere, si financiar, si sa ai o familie reusita, si sa ai prieteni ok, si sa participi in societate si sa te bucuri de lucrurile bune care se intampla, si sa te simti ca aderi la un set de valori morale sau spirituale pe care le poti practica fara ca cei din jur sa se uite la tine ca un ciudat, in practica realitatea este mult mai sumbra. Am sa va dau doar un singur exemplu: o romanca de origine din Moldova de peste Prut, dupa ce a facut facultatea in Romania si s-a casatorit cu un roman, a ajuns in Germania, s-a realizat cat de cat profesional, s-a integrat destul de bine in societate, dar acasa vorbeste cu sotul in limba germana desi si el este roman. Pe mine, orice argument mi-ar aduce cineva ca acesta este un lucru normal, ca cineva poate sa isi schimbe limba materna si sa inceapa sa gandeasca si sa simta in alta limba si sa mai fie aceeasi persoana ca inainte, eu nu il cred. Este adevarat ca nu toti fac aceasta schimbare radicala, dar eu am dat doar un exemplu, cei care nu isi schimba limba cu siguranta renunta si ei la altceva fundamental care ii face “irecuperabili” fata de ce ar fi putut ei sa fie in Romania daca ar fi reusit sa creasca si sa sporeasca aici asa cum se amagesc ca au facut-o acolo.

Poate am lungit cam mult si nu vreau sa creada “capsunarii” ca am ceva impotriva lor: respect optiunea oricarui om si nu neg ca si eu am avut ganduri de emigrare. Nu vreau decat sa subliniez cat de grave sunt lucrurile, cat de blcati suntem si de ce o solutie probabil nu va veni nici macar dupa inca o generatie de sacrificiu.

Unii optimisti s-ar putea poate gandi ca lucrurile se vor rezolva totusi, chiar daca noi suntem cum suntem, vor veni europenii sa ne conduca, n vor face ei legile, ne vor aduce ei cativa destepti care sa ne conduca si intreprinderile de stat si le vor starni din loc, isi va reveni si economia, va intra in normalitate si statul de drept etc. Acesti optimisti insa din pacate probabil nu au acces la Internet, ori nu stiu limba engleza ca sa citeasca stirile. Acestora le recomand site-ul www.lumeaincriza.info unde pot sa mai citeasca cate ceva din ce se mai intampla pe dinafara.

Deci daca in politica nu doar ca nu avem oamenii care trebuie, dar sistemul e astfel construit incat sa ii rejecteze pe cei care nu au stampila de conformitate, daca la nivel social acei indivizi capabili de fapte marete si doritori de neplafonare s-au scurs spre zari straine, ce anume poate sa schimbe lucrurile. Pai nimic, de asta zic ca suntem blocati.

Desi in alt context, dar nu foarte diferit, Pr. Ilie Moldovan de la Sibiu exlica astfel situatia: “cerul e atat de intunecat incat numai o furtuna il poate limpezi”. Stiu ca pare oarecum cam ca in Miorita, dar cine are oare vreo solutie? Sa vina sa ne invete si pe noi.

Tot gandindu-ma de ceva timp la aceasta problema, in afara de cateva idei destul de simple si prea putin concrete, nu am gasit. Le voi enumera jos, intr-o ordine aleatara, fara insa a le detalia prea mult cu mentiunea ca nu ader chiar la toate si in nici un caz in aceeasi masura:

- rugaciunea: nu este propriu-zis o solutie pentru ca oricum rugaciunea sta inainte la orice lucru bun; nu cred insa ca este de ajuns, eu cred ca Dumnezeu ne ajuta mai ales atunci cand noi am epuizat tot ce putem face, adica am incercat toate si nu ne-a mai ramas nimic altceva; poporul roman a inteles foarte bine acest lucru si a nascut proverbul “Dumnezeu iti da dar nu iti baga si in traista”; chiar daca rugaciunea ne va ajuta in gasirea si punerea in lucru a unei solutii, doar rugaciunea nu este propriu zis o solutie ci doar un “asistent” al unei solutii; de altfel, sa nu uitam ca si politicienii actuali se roaga: “Asa sa imi ajute Dumnezeu!”

- nepasarea: daca nu ne pasa de probleme, nu ne doare; compromisul este insa identic cu al celor care aleg calea emigrarii: renuntarea la lupta si plafonarea;

- autosufiecienta (self-sufficiency): practicata la scara larga si promovata ca o miscare de rezistenta, autosuficienta nu doar ca ar fi o solutie posibila, ci ea este chiar solutia care i-a salvat pe multi; ganditi-va ce ar insemna 40% din populatia tarii sa traiasca doar din salarii, pensii si ajutoare; taranul roman, chiar daca nu este autosuficient 100%, poate sa ajunga daca va fi nevoie; ca un argument al acestei solutii va povestesc o intamplare: prin 2009 pe la inceput, cand se auzea la noi de criza si cand se discuta aprins la TV daca o sa vina si pe la noi, unchiul unui prieten i se confesa: “abia astept sa vina criza sa vad orasenii ce o sa faca”. Desi malitioasa, remarca lui denota faptul ca multi nu se bazeaza deloc pe ce primesc de la stat si de la societate ci incearca sa isi produca singuri cat mai multe din toate cate au nevoie. Ce lipsese autosuficientei noastre, in primul rand constientizarea importantei si viitorului pe care aceasta optiune il va avea in viitorul nostru;

- implicarea: de orice natura (politica, sociala, economica), presupune eforturi majore si perspective minime; oricati de multi oameni de bine s-ar implica in politica, societatea sau economia actuala si oricat de mult efort ar depune ca sa incerce sa schimbe ceva, ei oricum vor fi in minoritate, vor fi niste alieni si orice vor realiza, cel mai probabil nu va avea decat rezultate minime, localizate, ocazionale si de moment. Ei nu vor putea schimba fluxul raului, ci vor fi precum o piatra peste care trec toate. Desi privit din punt de vedere poetic, multora li se pare interesanta aceasta solutie, celor interesati de rezultate palpabile nu li se va parea. Un exemplu de aceasta natura poate fi Paleologu: desi probabil intr-o societate normala, intr-un partid cu oameni normali si care chiar sunt interesati de idei, Paleologu ar fi omul potrivit, in politica romaneasca Paleologu a ajuns sa fie un joker, un personaj care doar legitimeaza sistemul, mentine aparenta dezbaterii, multitudinii de idei etc. Aceasta pare sa fie de fapt si motivul pentru care Paleologu nu a fost inca ejectat de sistem si inca ii este permis sa enunte idei;

- revolutia: despre asta am mai vorbit; principala problema ar fi unde gasesti revolutionari; iar problema secundara, dar deloc mai prejos, unde gasesti revolutionari priceputi;

Asadar, desi nu stiu cat de bine am demonstrat ca ne aflam intr-un blocaj, sper sa fi lansat macar ideea ca blocajul nu trebuie sa devina destin, sau macar nu trebuie sa il privim ca pe un destin.

Nu am avut de lucru si am zis: ia sa vad totusi ce zic astia. Am urmarit dezbaterea Historia din 20 de aprilie cu tema “Oare chiar ne-am nascut ortodocsi, nu cumva asta e doar propaganda?”. Invitati: expertul in manipulari, Ion Cristoiu si profesorul Daniel Barbu, politolog.

Speriati ca la noul referendum care se apropie statisticile vor arata din nou ca marea majoritate a romanilor sunt ortodocsi, cativa destepti s-au gandit sa mai zgarme putin lucrurile si sa incerce sa mai incerce sa clatine inca unul dintre miturile fundamentale ale poporului roman: acela ca s-a nascut ortodox. Acest adevar, daca nu ma insel, eu l-am asimilat inca de pe bancile scolii din epoca comunista cand profesorii de istorie m-au manipulat ca sa cred astfel. Nu stiu daca de pe vremea comunismului sau dupa Revolutie, dar cam prin scoala generala imi aduc aminte ca am aflat ca eu prima data ca noi romanii ne-am nascut ortodocsi. Bunaoara, odata cu formarea poporului roman, avand in vedere ca doar ce trecuse pe-aici Sf. Apostol Andrei si crestinismul incepuse sa creasca in fostul imperiu, era la mintea cocosului ca poporul roman s-a nascut o data cu dezvoltarea religiei crestine, nu doar ca istoric este de bun simt aceasta teorie dar si dovezile arheologice sunt in acest sens, chiar cele care au fost descoperite recent.

Recunosc ca nu am citit revista cu pricina al carei coverstory a fost acesta: “Un cliseu propagandistic: Ne-am nascut ortodocsi”. Ma asteptam ca sa inteleg insa din dezbaterea filmata care sunt argumentele sau contraargumentele acestui “cliseu”. Dezbaterea – care de fapt nu e dezbatere, ci o refulare a ofurilor invitatilor cu privire la anumite aspecte din viata religioasa a romanilor – a inceput prin prezentarea statisticilor “infricosatoare” conform carora foarte multi romani se declara ortodocsi si de asemenea foarte multi au incredere in Biserica. Ca sa deschida putin subiectul, ataca domnul Barbu care lanseaza ideea ca ateii au un fel de jena de a se declara atei tocmai datorita faptului ca inainte de revolutie ateismul era religia de stat si prin urmare nu vor sa fie asociati cu fostul regim. Penibila ideea, de altfel chiar fara nici o sustinere deoarece pierde din vedere un mare amanunt: raspunsul la recensamant este dat de fiecare intr-un cadru privat, in fata unui necunoscut fata de care nu cred ca vreun ateu sa aiba o jena, un complex, sa declare ca e ateu. Destul de glumeata argumentarea: cat de multi sa fie acei atei care nu se declara ortodocsi pentru simplul fapt ca nu vor sa para diferiti de ceilalti, nu vor sa para altfel sau le e frica de cine stie ce tabuuri colective?

Dupa domnul Barbu, domnul Cristoiu enumara si el chestiunile care il streseaza pe el cu privire la viata religioasa in Romania: de ce participa multi la sarbatori, de ce se duc multi la slujbe, de ce multi aprind lumanari, de ce sunt atatea emisiuni despre credinta etc. continua el, facand o paralela intre manifestarile publice si fostul “23 August” din iepoca in care dansul scria la Scanteia Tineretului si infiera “opiumul poporului” de la o alta foaie penibila fata de cea la care o face astazi.

Emisiunea continua criticand la rand: veridicitatea statisticilor referitoare la credinta romanilor, participarea politicienilor in viata religioasa, notorietatea si influenta bisericii, etc Nici vorba de subiectul anuntat al dezbaterii: ne-am nascut sau nu ne-am nascut ortodocsi? De fapt, pare destul de evident si de clar care este scopul acestei noi aruncari cu noroi asupra bisericii dinspre fostii propagandisti ai partidului si aghiotantii lor “umanisti” de astazi. Nu putem stii si nu ne intereseaza sursa acestei tentative propagandistice si de atacare a credintei. Nu putem sa nu observam ca pe domnii respectivi care au gandit aceasta campanie ii zgarma undeva si nu pot dormi linistiti pentru aderenta puternica a romanilor la credinta si la biserica.

Mai tarziu in emisiune insa putem vedea de ce ii zgarma pe ei: e prea stransa legatura intre preoti si politicieni, se dau prea multi bani de la stat bisericii, legaturile bisericii cu statul sunt prea solide. Putem astfel deduce clar ca probabil nu doar ca aghiotantii lui Patriciu au mancarimi dar si pe el il cam jeneaza faptul ca liberalii nu vor putea niciodata sa castige voturile drept-maritorilor pana cand biserica nu scade in ochii poporului.

Nu stiu daca doar pentru a contracara succesurile pe care le-au notat cativa pdlistii recent prin aducerea cu avionul a Sfintei Lumini de la Ierusalim a pornit trustul Adevarul aceasta destul de fasaita campanie careia ii lipseste in primul rand acoperirea stiintifica. Este posibil ca Patriciu sa gandeasca deja pe termen mediu-lung, mai precis cand se va alege praful de moneda, va cadea statul actual si pe ruinele ce vor ramane se va reconstrui noul stat roman in care BOR cel mai probabil va avea un cuvant mult mai greu de spus decat acum, avand in vedere ca oamenii deja sunt scarbiti de politicieni.

Concluzie? Nu cumparati: revista Historia, nu cumparati Adevarul si alte “suplimente” si daca tot trebuie sa ii dam si Cristoiului dreptate intr-o privinta, nu va uitati la televizor, cel putin in perioada sarbatorilor.

Iata mai bine insa exemplificarea ca sa intelegeti despre ce vorbesc:

“Desteapta-te romane din somnul cel de moarte”

“Fratelli d’Italia, / l’Italia s’è desta”

Introducerea incepe cu apelul la trezire in ambele imnuri.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume / Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

dell’elmo di Scipio / s’è cinta la testa.

Dupa trezire, ni se indreapta atentia spre strabunii virtuosi.

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine /Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Stringiamci a coorte,siam pronti alla morte.Siam pronti alla morte,l’Italia chiamò.

Dupa invocarea trecutului, ochii ne sunt atintiti in prezent inspre multimile de luptatori care stau gata sa se arunce in lupta precum lupii in stane (la romani) sau … mai elegant adunati in cohorte (la italieni) – unitate militara tactica a romanilor care producea spaima dusmanilor numai cand o vedeau.

etc, etc

Cum am ajuns la Wikileaks insa? Pentru multi deja este destul de evident ca Wikileaks nu este pur si simplu o intamplare, un banal hacking, o revolutie din interiorul sistemului sau un pas catre democratizarea informatiei. Wikileaks nu este deloc o scurgere ba chiar este o substanta foarte controlata si foarte bine definita, cu un rol precis definit si pe care il putem deja indentifica prin rezultatele produse deja in cateva state din Africa de Nord. Va amintiti terminatorul din Terminator 2 cum atunci cand a fost aruncat in foc s-a topit intr-un lichid care apoi s-a refacut la loc in cateva secunde, unindu-se picatura cu picatura si facandu-si treaba desi parea o substanta topita fara forma sau substanta, daramite vreun command center sau macar un amarat de circuit care sa coordoneze moleculele substantei catre o anumita directie si care sa duca la auto-reconstructia terminatorului?

Cam asa par wikileakurile astea: pe cat de fragmentate si variate sunt, pe cat de difuzate in toate partile si lasate sa zburde pe internet unde le duc piratii, pe atat de parsiva pare functia rol de dinamita a statului national prin accelerarea si alimentarea repulsiei populatiei fata de clasa politica din toate nivelurile si de toate culorile. Daca ar fi sa asteptam ca criza sa isi faca rolul ei si sa fie schimbate cate 3-4 guverne din cauza nemultumirii populatiei si abia apoi sa fie lumea pregatita pentru schimbarea sistemelor politice actuale, cu siguranta am mai avea de asteptat pana ca desfasurarea marsului diabolic catre o noua ordine mondiala sa poata avansa. Astfel, strategii au elaborat un “aditiv” care sa accelereze procesul prin atacarea in masa a oricarei ramasite de notorietate din clasa politica. Nici nu au aparut bine leak-urile la noi si putem intelege cu mai multa claritate ca dupa tot noroiul care se gaseste in ele, cat de greu va mai fi pentru oameni sa mearga la vot si cat de usor le va fi sa accepte cedarea si ultimelor ramasite ale suveranitatii nationale: politica fiscala si economica. Si catre cine altcineva sa cedam acestea daca nu catre Europa, pentru ca “la noi toti ne fura”. Deja semintele unei astfel idei au mai fost aruncate pe la diverse emisiuni de cativa analisti, cum ca noi nu ne putem guverna, de aceea vine FMI si ne cere sa facem cutare si cutare taiere. Pentru ca deja am acceptat ocazional ca FMI sa ne conduca, si dupa aceasta perioada de test constituita de al doilea acord cu FMI-ul in care se va testa rezistenta populatiei la taieri si mai mari, nu poate urma decat momentul in care vom accepta permanent conducerea prin guvernanta straina, mai direct sau mai indirect, mai pe vrute sau mai pe nevrute, dar cel mai probabil ca o consecinta a crizei politice interne. Ca Romania nu va mai fi ce este azi, este evident, ceea ce putem vedea deja cu Belgia:

Belgium’s Political Crisis Foretells EU’s Future

Belgium has just broken the world record for taking the longest time to build a government. The tension between the country’s French- and Dutch-speaking halves holds a lesson for the rest of Europe. As the European Union gets stronger, and national governments get weaker, ethnic groups are demanding more self-determination within a Europe of regions.

Evenimentele curente formeaza trenduri viitoare, vorba lui Celente, si cum avem deja doua puncte (Tunisia, Belgia) avem o axa. Nu m-am uitat pe harta, dar pun pariu ca axei asteia nu i-ar lipsi inca un punct mai spre nord-est ca sa dobandeasca o consistenta mai puternica.

Iata si imnul: http://en.wikipedia.org/wiki/Il_Canto_degli_Italiani

Regimul din China, ca sa nu pice, a dezlegat putin cureaua in economie si a incercat sa incropeasca un capitalism care pentru 10-20 de ani va merge, dar deja sunt semne ca incepe sa schioapete si cu siguranta vom vedea o revolutie si in China.

Semnul mare de intrebare pe care mi-l pun eu este cine urmeaza. Cu siguranta revolutiile nu se vor opri in Egipt. Twiterul si Facebook-ul au avut un rol important, iar educarea oamenilor prin intermediul internetului va duce inevitabil la pornirea unei revolutii impotriva bancherilor – adevaratii dictatorii ai lumii contemporane. De altfel, preturile produselor agricole care au dus la sporirea foamei in Egipt, au crescut din cauza speculatiilor si a banilor pompati aiurea in banci de catre americani, ei sunt principalii vinovati ai exploziei preturilor.

Faptul ca in Egipt a explodat mamaliga trebuie sa fie un semn de ingrijorare pentru toti dictatorii din lume, fie ei mai old-style, cum era Mubarak sau mai camuflati cum sunt de exemplu bancherii de azi si liderii europeni, impreuna cu vasalii lor locali. “Off with their heads” strigau studentii  britanici care atacau masina in care se afla printisorul la ultimele mariri ale taxelor pentru studenti in Marea Britanie. Iluzia civilizatiei si a modernismului ne-a facut sa uitam pentru o perioada ca istoria se repeta. O data cu adancirea in criza, cu scumpirea preturilor si cu lipsa locurilor de munca, oamenii se vor intreba de ce se intampla toate acestea si vor cauta vinovatii.

Marele semn de intrebare este daca “salvatorul” popoarelor de data aceasta va fi ultimul sau doar un alt inainte-mergator.

Ce s-ar intampla oare daca macar 1 din 10 romani care au fost daruiti de Dumnezeu cu varf si indesat si care au ajuns din diverse motive sa munceasca pentru altii s-ar intoarce in tara si ar gandi la fel ca Ionica?

Pentru Chirac am cantat frantuzeste, la Primaria Parisului. Mi-a facut asa, semn cu degetul, sa vin la el. “Esti francez?”, zic: “Nu, nu sunt francez. Sunt francez de origine romana, chiar dvs. ati semnat pentru cetatenia mea”. “Bine, bravo, bei o sampanie?”.”

Ca toate numai prin Dumnezeu se fac, cum sa spun eu, nici o suflare, nici o miscare fara Dumnezeu. Tot ce se-ntampla in lumea asta se leaga de el. Iti face drumul dupa cum ai sufletul, iti face caile atat de netede si de frumoase, incat nu-ti dai seama unde ai ajuns si tot te face sa te gandesti: “Doamne, cine am fost si cine sunt la ora actuala”.

Alte articole:

- Ionică, acordeonistul-minune

- Pe urmele lautarilor de-altadata – Regii acordeonului

- Ionică Minune: “Aici e caimacul meu!”

Ce puteti citi in acest articol:

- FMI-ul are un lung sir de esecuri si nici un succes pana la ora actuala
- toata lumea critica FMI si chiar ei recunosc ca au gresit
- reducerea concediului maternal si  a indemnizatiei nu au justificari economice
- de ce vrea guvernul sa taie concediul; stie ceva ce nu stim noi?
- o umbra de speranta

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Expertii FMI au propus reducerea concediului maternal la 1 an si stabilirea indemnizatiei la 600-1000 lei. De fiecare data cand aud oximoronul “expertii FMI” imi vine sa mor de ciuda ca presa nu se poate dezlipii de un limbaj de lemn auto-impus si auto-format si in loc sa numeasca lupul lup, oaia oaie si cainele caine, numeste cocosul vultur si gaina lebada. Iar marmota este bineinteles o gratioasa caprioara.

Nu am prea vazut in presa romaneasca o analiza corecta a ce este FMI, cine este FMI si ce vrea el. Si nici nu am vazut o atitudine ferma de atentionare a factorilor de decizie asupra marelui pericol de a ne da pe mana unei institutii care in intreaga sa istorie a adus numai prapad si dezastru. FMI este fals numita in presa “creditorul de ultima instanta” cum este perceput de la cel mai paralel parlamentar care se nimereste aiurea in vreo emisiune pe la TV si primeste vreo intrebare legata de FMI si pana la guvernatorul Bancii Nationale care cu siguranta cunoaste istorie economica si stie si cine sunt “actionarii” FMI si ce interese au ei. Insa toti nu fac decat sa repete ca papagalii fara creier ce au auzit de la vreunu mai destept – care o fi fost ala primul – care a descoperit aceasta terminologie elevata si care impune respect. In realitate, FMI nu este altceva decat moartea cu coasa: peste tot pe unde a venit, in toate tarile pe care le-a imprumutat, s-a ales praful. Nu au rezolvat nimic, toti expertii lor au fost experti in anihilarea orcarei posibilitati de renastere a acelei tari.

Dar sa facem un mic istoric al esecurilor FMI-ului, pentru ca lumea sa nu creada ca folosim exagerari sau pareri subiective asupra unui fapt despre care chiar FMI-ul a fost de mai multe ori de acord: politicile sale au fost falimentare.

Astfel, in 2003, chiar FMI a recunoscut ca “fortarea tarilor in curs de dezvoltare sa-si deschida pietele catre investitorii straini ar putea mari riscul unor crize financiare” (sursa: BBC). Cum asa? Pai FMI-ul impunea statelor sa ofere mecanisme si facilitati prin care corporatiile multi-nationale, bancile si fondurile de investitii sa intre in tara, acestea veneau, jefuiau ce se putea si apoi plecau. Cand plecau, bineinteles ca plecau si cu banii cu care au venit si cu cei pe care i-au facut prin exploatarea resurselor locale. Asfel se producea o criza financiara. Argentina, Brazilia, Indonesia si Rusia sunt doar cateva dintre tarile care s-au lasat pe mana speculantilor si au avut de suferit.

Un studiu din 1999 al The Development Group for Alternative Policies asupra efectelor politicilor FMI in cinci tari in curs de dezvoltare a ajuns la concluzia  ca programele FMI au dus la probleme serioase economice, sociale si de mediu. De exemplu, in Senegal, dupa 18 ani de programe FMI, s-a inregistrat un declin al educatiei, serviciului medical, si o crestere a mortalitatii materne, o crestere a somajului si a exploatarii pe piata muncii a minorilor.

Dar nu doar anumite grupuri sau anumiti economisti, cum ar fi Joseph Stiglitz critica FMI-ul ci si bancherii centrali. Acestia insa nu acuza FMI-ul pentru programele “expertilor” sai, ci pentru ca nu a prevazut criza financiara si riscurile sistemice. Ma rog, mai penibili sunt ei pentru ca au provocat-o, FMI-ul nu stie prea multe oricum, el doar vine si cere taierea tuturor cheltuielilor, oriunde se poate si oriunde se descurca politicienii sa le taie fara a provoca o revolutie cum a fost cat pe ce la noi cu politaii. Pacat ca s-au dat batuti romanii, o noua revolutie era singura noastra sansa.

Sa revenim insa la FMI. Ce surprize ne mai rezerva “expertii” de la FMI, aceasti extraordinari oameni care stiu totul de acolo de departe de la Washington si care le e de ajuns sa vina cateva zile din cand in cand ca sa ia ceva semnale din tara si sa poata sa ne spuna ce trebuie sa facem ca sa iesim din criza. Surpriza principala este taierea duratei concediului maternal si a indemnizatiei pe care mamele o vor primi. Care este insa surpriza? Pentru mine este surpriza ca au reusit sa ii convinga pe PDL-isti sa taie si de aici, pentru ca oarecum pana mai ieri mama si copilul erau ceva sfant in tara noastra si nimeni nu avea curaj sa se atinga de ei. Taiase Boc pensiile, taiase salariile la doctori si la profesori. Insa de mame nu a avut curajul sa se atinga atunci si nici acum nu are curajul sa isi asume aceasta decizie afirmand cu imbecilitatea-i caracteristica ca el e ultimul care sa ia decizia si ca e nevoie de dezbatere publica. Pai ce dezbatere publica sa fie asta, daca vrem sau nu vrem sa avem viitor? Care sa fie atat de cinic inca sa fie de acord cu o astfel de masura, mai ales ca in total, cheltuielile statului cu aceasta indemnizatie este nesemnificativ in orice “indicatorii” ceruti de FMI si mai ales ca reducerea acestui concediu la 1 an nu ar face decat sa arunce in somaj fie pe mame, fie pe cei care le-au tinul locurile de munca intre timp, caci piata locurilor de munca este inca in criza. Asadar, guvernul tot va cheltuii acesti bani prin somajul acordat mamelor.

Deci la ce buna aceasta taiere care nici nu economiseste prea multi bani de la buget si nici nu ajuta piata fortei de munca prin revenirea mamelor odihnite in campul muncii intr-o economie care oricum e vai de ea si care nu are nevoie de forta de munca ci de locuri de munca. Oare stie guvernul mai mult decat stim noi? Este foarte posibil. Poate urmarind viteza cu care fug romanii in strainatate, guvernul e constient ca intr-un an doi vom avea o mare criza pe piata muncii, nu vom mai avea tineri ci doar batrani. Alta explicatie nu vad. Dar ce argumente sa aiba “expertii” FMI cu care sa sustina o astfel de masura? Pe langa ipoteza de mai sus, FMI-ul nu ar avea vreun alt argument deoarece, realitatile economice ne arata clar ca forta de munca constutita din mamele care fac doar 1 ani de “nursing” nu poate fi absorbita acum si nu va putea prea curand sa fie absorbita de oferta locurilor de munca. Prin urmare, fie FMI se teme de o explozie demografica in Romania, fie FMI considera situatia atat de disperata incat ne cere sa economisim pana la ultimul franc, chiar daca acesta este pentru mama si copil, adica viitorul tarii, fie FMI este doar o componenta a elitei globaliste care incearca reducerea drastica a populatiei globului si incearca deocamdata prin crize si prin politici urmand sa desavarsasca prin razboi ce nu vor reusi prin alte metode.

Exista insa speranta ca ultimul sambure de constiinta in politica romaneasca, reprezentat de UDMR, sa fie buturuga mica care rastoarna carul mare. Este admirabila atitudinea ungurilor si chiar daca aceasta poarta in ea si alte motive politicianiste, imi place sa cred ca cineva inca mai gandeste in guvern, dar din pacate nu romanii. Culmea-culmilor: ungurii sa fie preocupati de viitorul Romaniei. Romania este intr-adevar si a lor, dar mai ales intr-o problema de viata si de moarte pentru viitorul Romaniei, m-as fi asteptat de la un partid romanesc sa nu se lase la cheremul “expertilor” FMI ci sa dea cu pumnul in masa acolo unde trebuie sa dea cu pumnul in masa. Faptul ca nu dau, mie nu imi spune decat ca in ciuda faptului ca o repeta in mod repetat Jeffrey Franks, Romania nu mai este suverana. Prin constrangeri, manipulari, dezinformari si influente, Romania este acum guvernata de altii. Rusine PDL si rusine tuturor femeilor din PDL care inca nu si-au dat demisia. O minima constiinta le cere sa si-o dea daca PDL va asculta de nemernicii de la FMI care nu au nici un habar de cum sa ne scoata din criza, ei sunt doar niste pioni care implementeaza politicile celor care ii trimit la noi fara sa gandeasca si fara sa le pese.

Acum incep sa inteleg si mai mult de ce unii vor sa dea jos cu sistemul bancar si de ce in afara, cei care mai au ceva bani cumpara aur si argint tot pentru a pune mana la prabusirea sistemului. Sistemul e putred, trebuie schimbat. Acum si nu mai tarziu pentru ca mai tarziu poate fi prea tarziu.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Va recomand si:

- Acordul cu FMI: o comanda externa (Ilie Serbanescu)
- FMI decimeaza o tara dupa alta (cum lucreaza FMI)
- Esecul politicilor FMI (Jurnalul National)

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~