Blocaj la toate nivelurile

De la orice altitudine ar fi sa privim si in orice spectru am analiza, Romania se afla in blocaj. Daca e sa analizam politic, calitatea materialului uman care a ajuns in straturile superioare de conducere este josnica. De fapt, cu greu putem sa spunem ca in politica mai avem ceva material uman, ci mai degraba avem numai “dihanii cu doua picioare“, care s-au degradat atat de mult incat au ajuns sa se manance intre ei chiar si in interiorul aceluiasi clan. Chiar daca par oameni in aparenta, ei nu sunt ce par a fi, ci doar umbra unor imagini bine polishate. Daca este sa ii luam la rand, nu doar ca multi dintre politicienii actuali au simptome de bolnavi mintali, dar unii chiar dau semne de retard, nefiind in stare nici sa mentina un discurs coerent, cursiv sau avand manifestari cu totul aberante si lipsite de sens, cum a fost dansul acelui PDL-ist care oarecum este doar un mic varf de aisberg al nivelului uman care probabil exista in politica romaneasca. Cei care insa au oarece capacitati intelectuale, le folosesc mai ales indvidual pentru luptele cu cei care cauta sa le ia locul, cu cei care cauta sa ii dea jos de pe scaun si cu cei care cauta sa le sustraga sau sa le afecteze in vreun fel “combinatiile”- functia politica nefiind altceva decat parghia de acces catre aceste combinatii, ea fiind totodata intr-o continua efemeritate de care de altfel e constient orice politician, prin urmare lacomia si graba gasindu-si astfel o logica justificare.

Poate ar fi cazul totusi sa spunem cate ceva si despre ce consideram blocaj. Nu stiu in ce masura insa are vreun rost, pentru ca situatia Romaniei, din orice punct de vedere ar fi privita, este tragica: ne aflam in blocaj la toate nivelurile. Va mai amintiti sintagma “posturi blocate” prin care acum un an, doi, – la inceputul colaborarii noastre cu FMI – era folosita pentru a explica oarecum “oficial” de ce statul nu mai angajeaza nicaieri, dar neoficial desi posturile erau blocate, cine avea pile la partid si putea sa si cotizeze corespunzator putea foarte usor debloca orice post? Ei bine, ati prins ideea. Doar ca daca blocajul posturilor era pur si simplu doar un aspect al unui mecanism ticalos al Romaniei pervertite, acum blocajul este nu doar functional, determinat, cauzat de sistem, ci este un blocaj sistemic dar mai ales ideatic.

Cu alte cuvinte, nu doar ca suntem in groapa cu rahat, dar nimeni nu are nici macar o idee vaga ce am putea face ca sa iesim de aici.Si pe deasupra, putini sunt cei care recunosc ca suntem in rahat si si mai putini cei carora le pasa.

Sistemul politic roman este blocat. In primul rand pentru ca prin nivelul de degradare in care s-a ajuns, nici un om de valoare  nu va avea curajul sa intre in politica. Ma refer aici de oameni cu valoare utila care ar putea folosita si care ar putea aduce solutii, nu la oameni cu valoare in diverse domenii cum ar fi cantareti de muzica populara, acovati priceputi, afaceristi de succes, sportivi etc. De acestia cu siguranta or fi si acum prin partide, dar oameni care sa aiba solutii, sa aiba planuri si sa fie un catalist pentru schimbare, nu avem iar sistemul este astfel construit incat ei sa nu poata apare, sa le fie taiata macaroana inca din fasa.

Nu este greu de inteles de ce sistemul este astfel facut: tocmai pentru a putea fi dominat usor, pentru a putea fi stapanit si controlat de cei care au facut de-a lungul anilor regulile, au marcat terenul, au pus gardul, au inchis portile si acum dincolo de gard ne rad in fata si ne fac pe noi lenesi si incapabili de performanta, aratandu-ne cu degetul ca suntem niste sclavi netrebnici si nevrednici de asa stapani.

Si totusi lucrurile nu ar fi atat de grave, pentru ca si sistemul comunist era blocat si am reusit cumva sa il “deblocam”, chiar daca multe fantome s-au conservat si s-au remodelat pentru a se afla la locul potrivit si in noua situatiune a lucrurilor, semn ca delocarea nu a fost prea reusita, nu am spart prea bine vehile lanturi doar am rupt cateva zale iar acum lantul s-a refacut incet-incet si ne strange de gat, de maini si de picioare din nou. Diferenta e ca acum suntem mai putini, deoarece mare parte dintre cei care aveau alergie la lanturi au fugit deja si suntem si mai slabi, atat fizic cat mai ales mental si psihic. Spun ca romanii actuali nu mai sunt capabili de o noua revolutie pentru ca nu prea mai stiu cum ar putea sa o faca si cum ar trebui sa arate aceasta noua revolutie, avand in vedere ca deja am esuat o data. Prin urmare marea majoritate tac si rabda, iar o mare parte din cei nemultumiti gasesc solutia in emigrare: renunta la orice sperante legate de tara lor si cauta “sa se descurce” cum pot in afara. Si o data cu aceasta alegere, constienti sau inconstienti ei isi vand sufletul, renunta la orice aspiratii legate de propasirea lor intr-o intr-o lume frumoasa, la care sa isi aduca si ei contributia, o lume care sa le aduca satisfactii nu doar materiale ci si de alta natura.

Aflati in cautarea disperata dupa supravietuirea materiala, orice lipsuri in alte niveluri ale aspiratiilor lor inceteaza a mai fi lipsuri tocmai pentru ca spatiul in care aceste aspiratii ar avea sens a disparut pentru ei. Poate ca este un aspect greu de inteles, si poate ca multi pot considera viziunea mea ca fiind reductionista. Realitatea este ca daca in teorie pare posibil sa te realizezi oriunde din toate punctele de vedere, si financiar, si sa ai o familie reusita, si sa ai prieteni ok, si sa participi in societate si sa te bucuri de lucrurile bune care se intampla, si sa te simti ca aderi la un set de valori morale sau spirituale pe care le poti practica fara ca cei din jur sa se uite la tine ca un ciudat, in practica realitatea este mult mai sumbra. Am sa va dau doar un singur exemplu: o romanca de origine din Moldova de peste Prut, dupa ce a facut facultatea in Romania si s-a casatorit cu un roman, a ajuns in Germania, s-a realizat cat de cat profesional, s-a integrat destul de bine in societate, dar acasa vorbeste cu sotul in limba germana desi si el este roman. Pe mine, orice argument mi-ar aduce cineva ca acesta este un lucru normal, ca cineva poate sa isi schimbe limba materna si sa inceapa sa gandeasca si sa simta in alta limba si sa mai fie aceeasi persoana ca inainte, eu nu il cred. Este adevarat ca nu toti fac aceasta schimbare radicala, dar eu am dat doar un exemplu, cei care nu isi schimba limba cu siguranta renunta si ei la altceva fundamental care ii face “irecuperabili” fata de ce ar fi putut ei sa fie in Romania daca ar fi reusit sa creasca si sa sporeasca aici asa cum se amagesc ca au facut-o acolo.

Poate am lungit cam mult si nu vreau sa creada “capsunarii” ca am ceva impotriva lor: respect optiunea oricarui om si nu neg ca si eu am avut ganduri de emigrare. Nu vreau decat sa subliniez cat de grave sunt lucrurile, cat de blcati suntem si de ce o solutie probabil nu va veni nici macar dupa inca o generatie de sacrificiu.

Unii optimisti s-ar putea poate gandi ca lucrurile se vor rezolva totusi, chiar daca noi suntem cum suntem, vor veni europenii sa ne conduca, n vor face ei legile, ne vor aduce ei cativa destepti care sa ne conduca si intreprinderile de stat si le vor starni din loc, isi va reveni si economia, va intra in normalitate si statul de drept etc. Acesti optimisti insa din pacate probabil nu au acces la Internet, ori nu stiu limba engleza ca sa citeasca stirile. Acestora le recomand site-ul www.lumeaincriza.info unde pot sa mai citeasca cate ceva din ce se mai intampla pe dinafara.

Deci daca in politica nu doar ca nu avem oamenii care trebuie, dar sistemul e astfel construit incat sa ii rejecteze pe cei care nu au stampila de conformitate, daca la nivel social acei indivizi capabili de fapte marete si doritori de neplafonare s-au scurs spre zari straine, ce anume poate sa schimbe lucrurile. Pai nimic, de asta zic ca suntem blocati.

Desi in alt context, dar nu foarte diferit, Pr. Ilie Moldovan de la Sibiu exlica astfel situatia: “cerul e atat de intunecat incat numai o furtuna il poate limpezi”. Stiu ca pare oarecum cam ca in Miorita, dar cine are oare vreo solutie? Sa vina sa ne invete si pe noi.

Tot gandindu-ma de ceva timp la aceasta problema, in afara de cateva idei destul de simple si prea putin concrete, nu am gasit. Le voi enumera jos, intr-o ordine aleatara, fara insa a le detalia prea mult cu mentiunea ca nu ader chiar la toate si in nici un caz in aceeasi masura:

rugaciunea: nu este propriu-zis o solutie pentru ca oricum rugaciunea sta inainte la orice lucru bun; nu cred insa ca este de ajuns, eu cred ca Dumnezeu ne ajuta mai ales atunci cand noi am epuizat tot ce putem face, adica am incercat toate si nu ne-a mai ramas nimic altceva; poporul roman a inteles foarte bine acest lucru si a nascut proverbul “Dumnezeu iti da dar nu iti baga si in traista”; chiar daca rugaciunea ne va ajuta in gasirea si punerea in lucru a unei solutii, doar rugaciunea nu este propriu zis o solutie ci doar un “asistent” al unei solutii; de altfel, sa nu uitam ca si politicienii actuali se roaga: “Asa sa imi ajute Dumnezeu!”

nepasarea: daca nu ne pasa de probleme, nu ne doare; compromisul este insa identic cu al celor care aleg calea emigrarii: renuntarea la lupta si plafonarea;

autosufiecienta (self-sufficiency): practicata la scara larga si promovata ca o miscare de rezistenta, autosuficienta nu doar ca ar fi o solutie posibila, ci ea este chiar solutia care i-a salvat pe multi; ganditi-va ce ar insemna 40% din populatia tarii sa traiasca doar din salarii, pensii si ajutoare; taranul roman, chiar daca nu este autosuficient 100%, poate sa ajunga daca va fi nevoie; ca un argument al acestei solutii va povestesc o intamplare: prin 2009 pe la inceput, cand se auzea la noi de criza si cand se discuta aprins la TV daca o sa vina si pe la noi, unchiul unui prieten i se confesa: “abia astept sa vina criza sa vad orasenii ce o sa faca”. Desi malitioasa, remarca lui denota faptul ca multi nu se bazeaza deloc pe ce primesc de la stat si de la societate ci incearca sa isi produca singuri cat mai multe din toate cate au nevoie. Ce lipsese autosuficientei noastre, in primul rand constientizarea importantei si viitorului pe care aceasta optiune il va avea in viitorul nostru;

implicarea: de orice natura (politica, sociala, economica), presupune eforturi majore si perspective minime; oricati de multi oameni de bine s-ar implica in politica, societatea sau economia actuala si oricat de mult efort ar depune ca sa incerce sa schimbe ceva, ei oricum vor fi in minoritate, vor fi niste alieni si orice vor realiza, cel mai probabil nu va avea decat rezultate minime, localizate, ocazionale si de moment. Ei nu vor putea schimba fluxul raului, ci vor fi precum o piatra peste care trec toate. Desi privit din punt de vedere poetic, multora li se pare interesanta aceasta solutie, celor interesati de rezultate palpabile nu li se va parea. Un exemplu de aceasta natura poate fi Paleologu: desi probabil intr-o societate normala, intr-un partid cu oameni normali si care chiar sunt interesati de idei, Paleologu ar fi omul potrivit, in politica romaneasca Paleologu a ajuns sa fie un joker, un personaj care doar legitimeaza sistemul, mentine aparenta dezbaterii, multitudinii de idei etc. Aceasta pare sa fie de fapt si motivul pentru care Paleologu nu a fost inca ejectat de sistem si inca ii este permis sa enunte idei;

revolutia: despre asta am mai vorbit; principala problema ar fi unde gasesti revolutionari; iar problema secundara, dar deloc mai prejos, unde gasesti revolutionari priceputi;

Asadar, desi nu stiu cat de bine am demonstrat ca ne aflam intr-un blocaj, sper sa fi lansat macar ideea ca blocajul nu trebuie sa devina destin, sau macar nu trebuie sa il privim ca pe un destin.

De Înviere Cristoiu ne scuipă pe obraz

Ca rob făr’ de minte,
A trădat Iuda
Pe-Adâncu-nţelepciunii
— (Prohodul Domnului)

 

Nu am avut de lucru si am zis: ia sa vad totusi ce zic astia. Am urmarit dezbaterea Historia din 20 de aprilie cu tema “Oare chiar ne-am nascut ortodocsi, nu cumva asta e doar propaganda?”. Invitati: expertul in manipulari, Ion Cristoiu si profesorul Daniel Barbu, politolog.

Speriati ca la noul referendum care se apropie statisticile vor arata din nou ca marea majoritate a romanilor sunt ortodocsi, cativa destepti s-au gandit sa mai zgarme putin lucrurile si sa incerce sa mai incerce sa clatine inca unul dintre miturile fundamentale ale poporului roman: acela ca s-a nascut ortodox. Acest adevar, daca nu ma insel, eu l-am asimilat inca de pe bancile scolii din epoca comunista cand profesorii de istorie m-au manipulat ca sa cred astfel. Nu stiu daca de pe vremea comunismului sau dupa Revolutie, dar cam prin scoala generala imi aduc aminte ca am aflat ca eu prima data ca noi romanii ne-am nascut ortodocsi. Bunaoara, odata cu formarea poporului roman, avand in vedere ca doar ce trecuse pe-aici Sf. Apostol Andrei si crestinismul incepuse sa creasca in fostul imperiu, era la mintea cocosului ca poporul roman s-a nascut o data cu dezvoltarea religiei crestine, nu doar ca istoric este de bun simt aceasta teorie dar si dovezile arheologice sunt in acest sens, chiar cele care au fost descoperite recent.

Recunosc ca nu am citit revista cu pricina al carei coverstory a fost acesta: “Un cliseu propagandistic: Ne-am nascut ortodocsi”. Ma asteptam ca sa inteleg insa din dezbaterea filmata care sunt argumentele sau contraargumentele acestui “cliseu”. Dezbaterea – care de fapt nu e dezbatere, ci o refulare a ofurilor invitatilor cu privire la anumite aspecte din viata religioasa a romanilor – a inceput prin prezentarea statisticilor “infricosatoare” conform carora foarte multi romani se declara ortodocsi si de asemenea foarte multi au incredere in Biserica. Ca sa deschida putin subiectul, ataca domnul Barbu care lanseaza ideea ca ateii au un fel de jena de a se declara atei tocmai datorita faptului ca inainte de revolutie ateismul era religia de stat si prin urmare nu vor sa fie asociati cu fostul regim. Penibila ideea, de altfel chiar fara nici o sustinere deoarece pierde din vedere un mare amanunt: raspunsul la recensamant este dat de fiecare intr-un cadru privat, in fata unui necunoscut fata de care nu cred ca vreun ateu sa aiba o jena, un complex, sa declare ca e ateu. Destul de glumeata argumentarea: cat de multi sa fie acei atei care nu se declara ortodocsi pentru simplul fapt ca nu vor sa para diferiti de ceilalti, nu vor sa para altfel sau le e frica de cine stie ce tabuuri colective?

Dupa domnul Barbu, domnul Cristoiu enumara si el chestiunile care il streseaza pe el cu privire la viata religioasa in Romania: de ce participa multi la sarbatori, de ce se duc multi la slujbe, de ce multi aprind lumanari, de ce sunt atatea emisiuni despre credinta etc. continua el, facand o paralela intre manifestarile publice si fostul “23 August” din iepoca in care dansul scria la Scanteia Tineretului si infiera “opiumul poporului” de la o alta foaie penibila fata de cea la care o face astazi.

Emisiunea continua criticand la rand: veridicitatea statisticilor referitoare la credinta romanilor, participarea politicienilor in viata religioasa, notorietatea si influenta bisericii, etc Nici vorba de subiectul anuntat al dezbaterii: ne-am nascut sau nu ne-am nascut ortodocsi? De fapt, pare destul de evident si de clar care este scopul acestei noi aruncari cu noroi asupra bisericii dinspre fostii propagandisti ai partidului si aghiotantii lor “umanisti” de astazi. Nu putem stii si nu ne intereseaza sursa acestei tentative propagandistice si de atacare a credintei. Nu putem sa nu observam ca pe domnii respectivi care au gandit aceasta campanie ii zgarma undeva si nu pot dormi linistiti pentru aderenta puternica a romanilor la credinta si la biserica.

Mai tarziu in emisiune insa putem vedea de ce ii zgarma pe ei: e prea stransa legatura intre preoti si politicieni, se dau prea multi bani de la stat bisericii, legaturile bisericii cu statul sunt prea solide. Putem astfel deduce clar ca probabil nu doar ca aghiotantii lui Patriciu au mancarimi dar si pe el il cam jeneaza faptul ca liberalii nu vor putea niciodata sa castige voturile drept-maritorilor pana cand biserica nu scade in ochii poporului.

Nu stiu daca doar pentru a contracara succesurile pe care le-au notat cativa pdlistii recent prin aducerea cu avionul a Sfintei Lumini de la Ierusalim a pornit trustul Adevarul aceasta destul de fasaita campanie careia ii lipseste in primul rand acoperirea stiintifica. Este posibil ca Patriciu sa gandeasca deja pe termen mediu-lung, mai precis cand se va alege praful de moneda, va cadea statul actual si pe ruinele ce vor ramane se va reconstrui noul stat roman in care BOR cel mai probabil va avea un cuvant mult mai greu de spus decat acum, avand in vedere ca oamenii deja sunt scarbiti de politicieni.

Concluzie? Nu cumparati: revista Historia, nu cumparati Adevarul si alte “suplimente” si daca tot trebuie sa ii dam si Cristoiului dreptate intr-o privinta, nu va uitati la televizor, cel putin in perioada sarbatorilor.

Wikileaks si 1848

Ati vazut vreodata emisiunea Connections de la Discovery? Daca nu ati urmarit-o, v-ati putea intreba ce legatura sa fie intre cele doua. Ei bine, l-am vazut zilele trecute pe Benigni facand o exegeza a imnului Italiei si mi-a atras atentia un simbol comun cu imnul nostru, anume “trezirea”. Unitatea si libertatea sunt evidente, caci acesta era trendul, cu totii am invatat la istorie care au fost problemele si rezolvarile epocii de atunci. Am ramas insa surprins ca de fapt, nu doar unitatea si dorinta de libertate si de alungare a jugului de secole al imperiilor a fost elementul comun al acestor revolutii. Nu doar nazuintele ci si limbajul si metaforele folosite in formularea si expunerea literara a acestor nazuinte sunt atat de similare, incat cele doua Imnuri in compozitia si structura mesajului lor par copiate unul dupa altul. Cu siguranta ca conteaza si faptul ca cei care au facut revolutia la noi (si prin zona) au venit de prin vest si au importat o data cu ideile si simbolistica. Dar ca sa se ajunga pana acolo incat trezirea din somn sa fie invocata si in imnul Italiei, nu ma asteptam, a fost o surpriza.

Iata mai bine insa exemplificarea ca sa intelegeti despre ce vorbesc:

“Desteapta-te romane din somnul cel de moarte”

“Fratelli d’Italia, / l’Italia s’è desta”

Introducerea incepe cu apelul la trezire in ambele imnuri.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume / Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

dell’elmo di Scipio / s’è cinta la testa.

Dupa trezire, ni se indreapta atentia spre strabunii virtuosi.

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine /Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Stringiamci a coorte,siam pronti alla morte.Siam pronti alla morte,l’Italia chiamò.

Dupa invocarea trecutului, ochii ne sunt atintiti in prezent inspre multimile de luptatori care stau gata sa se arunce in lupta precum lupii in stane (la romani) sau … mai elegant adunati in cohorte (la italieni) – unitate militara tactica a romanilor care producea spaima dusmanilor numai cand o vedeau.

etc, etc

Cum am ajuns la Wikileaks insa? Pentru multi deja este destul de evident ca Wikileaks nu este pur si simplu o intamplare, un banal hacking, o revolutie din interiorul sistemului sau un pas catre democratizarea informatiei. Wikileaks nu este deloc o scurgere ba chiar este o substanta foarte controlata si foarte bine definita, cu un rol precis definit si pe care il putem deja indentifica prin rezultatele produse deja in cateva state din Africa de Nord. Va amintiti terminatorul din Terminator 2 cum atunci cand a fost aruncat in foc s-a topit intr-un lichid care apoi s-a refacut la loc in cateva secunde, unindu-se picatura cu picatura si facandu-si treaba desi parea o substanta topita fara forma sau substanta, daramite vreun command center sau macar un amarat de circuit care sa coordoneze moleculele substantei catre o anumita directie si care sa duca la auto-reconstructia terminatorului?

Cam asa par wikileakurile astea: pe cat de fragmentate si variate sunt, pe cat de difuzate in toate partile si lasate sa zburde pe internet unde le duc piratii, pe atat de parsiva pare functia rol de dinamita a statului national prin accelerarea si alimentarea repulsiei populatiei fata de clasa politica din toate nivelurile si de toate culorile. Daca ar fi sa asteptam ca criza sa isi faca rolul ei si sa fie schimbate cate 3-4 guverne din cauza nemultumirii populatiei si abia apoi sa fie lumea pregatita pentru schimbarea sistemelor politice actuale, cu siguranta am mai avea de asteptat pana ca desfasurarea marsului diabolic catre o noua ordine mondiala sa poata avansa. Astfel, strategii au elaborat un “aditiv” care sa accelereze procesul prin atacarea in masa a oricarei ramasite de notorietate din clasa politica. Nici nu au aparut bine leak-urile la noi si putem intelege cu mai multa claritate ca dupa tot noroiul care se gaseste in ele, cat de greu va mai fi pentru oameni sa mearga la vot si cat de usor le va fi sa accepte cedarea si ultimelor ramasite ale suveranitatii nationale: politica fiscala si economica. Si catre cine altcineva sa cedam acestea daca nu catre Europa, pentru ca “la noi toti ne fura”. Deja semintele unei astfel idei au mai fost aruncate pe la diverse emisiuni de cativa analisti, cum ca noi nu ne putem guverna, de aceea vine FMI si ne cere sa facem cutare si cutare taiere. Pentru ca deja am acceptat ocazional ca FMI sa ne conduca, si dupa aceasta perioada de test constituita de al doilea acord cu FMI-ul in care se va testa rezistenta populatiei la taieri si mai mari, nu poate urma decat momentul in care vom accepta permanent conducerea prin guvernanta straina, mai direct sau mai indirect, mai pe vrute sau mai pe nevrute, dar cel mai probabil ca o consecinta a crizei politice interne. Ca Romania nu va mai fi ce este azi, este evident, ceea ce putem vedea deja cu Belgia:

Belgium’s Political Crisis Foretells EU’s Future

Belgium has just broken the world record for taking the longest time to build a government. The tension between the country’s French- and Dutch-speaking halves holds a lesson for the rest of Europe. As the European Union gets stronger, and national governments get weaker, ethnic groups are demanding more self-determination within a Europe of regions.

Evenimentele curente formeaza trenduri viitoare, vorba lui Celente, si cum avem deja doua puncte (Tunisia, Belgia) avem o axa. Nu m-am uitat pe harta, dar pun pariu ca axei asteia nu i-ar lipsi inca un punct mai spre nord-est ca sa dobandeasca o consistenta mai puternica.

Roberto Benigni – Trăiască Italia!

– un discurs inedit al lui Benigni despre imnul Italiei, putina istorie si patriotism
– Garibaldi si alti patrioti italieni au intrat in politica si au iesit mai saraci decat au intrat
– nu poti sa iubesti putin asa cum nu poti sa mori putin; iubirea adevarata este eterna; patriotii care si-au dat viata la 25 de ani pentru noi (italienii de azi) ne-au iubit de pe atunci; ei ne-am simtit atunci pe noi cei de acum, ne-au constientizat;
– daca nu stim de unde venim nu stim nici unde ne ducem
allegria e cuvantul nostru, nu poate fi tradus in nici o alta limba
– Trezirea! Sa ne trezim! E singura solutie ca sa ne implinim visurile noastre!
– orice imperiu din lume e o palida copie a Imperiului Roman

Iata si imnul: http://en.wikipedia.org/wiki/Il_Canto_degli_Italiani

Azi Egiptul, mâine noi

A picat Mubarak, cine urmeaza? Ca si in decembrie 1989 in Romania, revolutia din Egipt a avut ca motive principale foamea. Ca o dovada este faptul ca de exemplu in Emiratele Arabe Unite, unde sistemul este tot unul  totalitar, dar situatia economica cu totul alta, nu exista revolutie, desi Osama de acolo se trage si desi cei mai multi teroristi din atacurile din SUA din 2001 au fost din EAU.

Regimul din China, ca sa nu pice, a dezlegat putin cureaua in economie si a incercat sa incropeasca un capitalism care pentru 10-20 de ani va merge, dar deja sunt semne ca incepe sa schioapete si cu siguranta vom vedea o revolutie si in China.

Semnul mare de intrebare pe care mi-l pun eu este cine urmeaza. Cu siguranta revolutiile nu se vor opri in Egipt. Twiterul si Facebook-ul au avut un rol important, iar educarea oamenilor prin intermediul internetului va duce inevitabil la pornirea unei revolutii impotriva bancherilor – adevaratii dictatorii ai lumii contemporane. De altfel, preturile produselor agricole care au dus la sporirea foamei in Egipt, au crescut din cauza speculatiilor si a banilor pompati aiurea in banci de catre americani, ei sunt principalii vinovati ai exploziei preturilor.

Faptul ca in Egipt a explodat mamaliga trebuie sa fie un semn de ingrijorare pentru toti dictatorii din lume, fie ei mai old-style, cum era Mubarak sau mai camuflati cum sunt de exemplu bancherii de azi si liderii europeni, impreuna cu vasalii lor locali. “Off with their heads” strigau studentii  britanici care atacau masina in care se afla printisorul la ultimele mariri ale taxelor pentru studenti in Marea Britanie. Iluzia civilizatiei si a modernismului ne-a facut sa uitam pentru o perioada ca istoria se repeta. O data cu adancirea in criza, cu scumpirea preturilor si cu lipsa locurilor de munca, oamenii se vor intreba de ce se intampla toate acestea si vor cauta vinovatii.

Marele semn de intrebare este daca “salvatorul” popoarelor de data aceasta va fi ultimul sau doar un alt inainte-mergator.

Şi totuşi România …

S-a intors in Romania in 2006 dupa 14 de ani de cantat in Franta. Are cetatenie franceza si casa in Paris. Cu toate acestea, cel mai bun acordeonist al tuturor timpurilor, desi putea castiga mult mai mult peste hotare, desi putea avea mult mai mare faima, desi pe atunci francezii nu erau asa rauvoitori cu tiganii, Ionica a decis totusi sa se intoarca: Aveam nevoie de o prietenie adevărată. Sunt patriot, iubesc mult ţara asta, chiar şi aşa, cu defectele ei. Ionica s-a intors, canta la TV, canta la nunti, la restaurante, a deschis chiar si o scoala de acordeon, ca sa nu piara acest instrument.

Ce s-ar intampla oare daca macar 1 din 10 romani care au fost daruiti de Dumnezeu cu varf si indesat si care au ajuns din diverse motive sa munceasca pentru altii s-ar intoarce in tara si ar gandi la fel ca Ionica?

Pentru Chirac am cantat frantuzeste, la Primaria Parisului. Mi-a facut asa, semn cu degetul, sa vin la el. “Esti francez?”, zic: “Nu, nu sunt francez. Sunt francez de origine romana, chiar dvs. ati semnat pentru cetatenia mea”. “Bine, bravo, bei o sampanie?”.”

Ca toate numai prin Dumnezeu se fac, cum sa spun eu, nici o suflare, nici o miscare fara Dumnezeu. Tot ce se-ntampla in lumea asta se leaga de el. Iti face drumul dupa cum ai sufletul, iti face caile atat de netede si de frumoase, incat nu-ti dai seama unde ai ajuns si tot te face sa te gandesti: “Doamne, cine am fost si cine sunt la ora actuala”.

Alte articole:

Ionică, acordeonistul-minune

Pe urmele lautarilor de-altadata – Regii acordeonului

Ionică Minune: “Aici e caimacul meu!”

FMI şi lupta împotriva viitorului României

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Ce puteti citi in acest articol:

– FMI-ul are un lung sir de esecuri si nici un succes pana la ora actuala
– toata lumea critica FMI si chiar ei recunosc ca au gresit
– reducerea concediului maternal si  a indemnizatiei nu au justificari economice
– de ce vrea guvernul sa taie concediul; stie ceva ce nu stim noi?
– o umbra de speranta

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Expertii FMI au propus reducerea concediului maternal la 1 an si stabilirea indemnizatiei la 600-1000 lei. De fiecare data cand aud oximoronul “expertii FMI” imi vine sa mor de ciuda ca presa nu se poate dezlipii de un limbaj de lemn auto-impus si auto-format si in loc sa numeasca lupul lup, oaia oaie si cainele caine, numeste cocosul vultur si gaina lebada. Iar marmota este bineinteles o gratioasa caprioara.

Nu am prea vazut in presa romaneasca o analiza corecta a ce este FMI, cine este FMI si ce vrea el. Si nici nu am vazut o atitudine ferma de atentionare a factorilor de decizie asupra marelui pericol de a ne da pe mana unei institutii care in intreaga sa istorie a adus numai prapad si dezastru. FMI este fals numita in presa “creditorul de ultima instanta” cum este perceput de la cel mai paralel parlamentar care se nimereste aiurea in vreo emisiune pe la TV si primeste vreo intrebare legata de FMI si pana la guvernatorul Bancii Nationale care cu siguranta cunoaste istorie economica si stie si cine sunt “actionarii” FMI si ce interese au ei. Insa toti nu fac decat sa repete ca papagalii fara creier ce au auzit de la vreunu mai destept – care o fi fost ala primul – care a descoperit aceasta terminologie elevata si care impune respect. In realitate, FMI nu este altceva decat moartea cu coasa: peste tot pe unde a venit, in toate tarile pe care le-a imprumutat, s-a ales praful. Nu au rezolvat nimic, toti expertii lor au fost experti in anihilarea orcarei posibilitati de renastere a acelei tari.

Dar sa facem un mic istoric al esecurilor FMI-ului, pentru ca lumea sa nu creada ca folosim exagerari sau pareri subiective asupra unui fapt despre care chiar FMI-ul a fost de mai multe ori de acord: politicile sale au fost falimentare.

Astfel, in 2003, chiar FMI a recunoscut ca “fortarea tarilor in curs de dezvoltare sa-si deschida pietele catre investitorii straini ar putea mari riscul unor crize financiare” (sursa: BBC). Cum asa? Pai FMI-ul impunea statelor sa ofere mecanisme si facilitati prin care corporatiile multi-nationale, bancile si fondurile de investitii sa intre in tara, acestea veneau, jefuiau ce se putea si apoi plecau. Cand plecau, bineinteles ca plecau si cu banii cu care au venit si cu cei pe care i-au facut prin exploatarea resurselor locale. Asfel se producea o criza financiara. Argentina, Brazilia, Indonesia si Rusia sunt doar cateva dintre tarile care s-au lasat pe mana speculantilor si au avut de suferit.

Un studiu din 1999 al The Development Group for Alternative Policies asupra efectelor politicilor FMI in cinci tari in curs de dezvoltare a ajuns la concluzia  ca programele FMI au dus la probleme serioase economice, sociale si de mediu. De exemplu, in Senegal, dupa 18 ani de programe FMI, s-a inregistrat un declin al educatiei, serviciului medical, si o crestere a mortalitatii materne, o crestere a somajului si a exploatarii pe piata muncii a minorilor.

Dar nu doar anumite grupuri sau anumiti economisti, cum ar fi Joseph Stiglitz critica FMI-ul ci si bancherii centrali. Acestia insa nu acuza FMI-ul pentru programele “expertilor” sai, ci pentru ca nu a prevazut criza financiara si riscurile sistemice. Ma rog, mai penibili sunt ei pentru ca au provocat-o, FMI-ul nu stie prea multe oricum, el doar vine si cere taierea tuturor cheltuielilor, oriunde se poate si oriunde se descurca politicienii sa le taie fara a provoca o revolutie cum a fost cat pe ce la noi cu politaii. Pacat ca s-au dat batuti romanii, o noua revolutie era singura noastra sansa.

Sa revenim insa la FMI. Ce surprize ne mai rezerva “expertii” de la FMI, aceasti extraordinari oameni care stiu totul de acolo de departe de la Washington si care le e de ajuns sa vina cateva zile din cand in cand ca sa ia ceva semnale din tara si sa poata sa ne spuna ce trebuie sa facem ca sa iesim din criza. Surpriza principala este taierea duratei concediului maternal si a indemnizatiei pe care mamele o vor primi. Care este insa surpriza? Pentru mine este surpriza ca au reusit sa ii convinga pe PDL-isti sa taie si de aici, pentru ca oarecum pana mai ieri mama si copilul erau ceva sfant in tara noastra si nimeni nu avea curaj sa se atinga de ei. Taiase Boc pensiile, taiase salariile la doctori si la profesori. Insa de mame nu a avut curajul sa se atinga atunci si nici acum nu are curajul sa isi asume aceasta decizie afirmand cu imbecilitatea-i caracteristica ca el e ultimul care sa ia decizia si ca e nevoie de dezbatere publica. Pai ce dezbatere publica sa fie asta, daca vrem sau nu vrem sa avem viitor? Care sa fie atat de cinic inca sa fie de acord cu o astfel de masura, mai ales ca in total, cheltuielile statului cu aceasta indemnizatie este nesemnificativ in orice “indicatorii” ceruti de FMI si mai ales ca reducerea acestui concediu la 1 an nu ar face decat sa arunce in somaj fie pe mame, fie pe cei care le-au tinul locurile de munca intre timp, caci piata locurilor de munca este inca in criza. Asadar, guvernul tot va cheltuii acesti bani prin somajul acordat mamelor.

Deci la ce buna aceasta taiere care nici nu economiseste prea multi bani de la buget si nici nu ajuta piata fortei de munca prin revenirea mamelor odihnite in campul muncii intr-o economie care oricum e vai de ea si care nu are nevoie de forta de munca ci de locuri de munca. Oare stie guvernul mai mult decat stim noi? Este foarte posibil. Poate urmarind viteza cu care fug romanii in strainatate, guvernul e constient ca intr-un an doi vom avea o mare criza pe piata muncii, nu vom mai avea tineri ci doar batrani. Alta explicatie nu vad. Dar ce argumente sa aiba “expertii” FMI cu care sa sustina o astfel de masura? Pe langa ipoteza de mai sus, FMI-ul nu ar avea vreun alt argument deoarece, realitatile economice ne arata clar ca forta de munca constutita din mamele care fac doar 1 ani de “nursing” nu poate fi absorbita acum si nu va putea prea curand sa fie absorbita de oferta locurilor de munca. Prin urmare, fie FMI se teme de o explozie demografica in Romania, fie FMI considera situatia atat de disperata incat ne cere sa economisim pana la ultimul franc, chiar daca acesta este pentru mama si copil, adica viitorul tarii, fie FMI este doar o componenta a elitei globaliste care incearca reducerea drastica a populatiei globului si incearca deocamdata prin crize si prin politici urmand sa desavarsasca prin razboi ce nu vor reusi prin alte metode.

Exista insa speranta ca ultimul sambure de constiinta in politica romaneasca, reprezentat de UDMR, sa fie buturuga mica care rastoarna carul mare. Este admirabila atitudinea ungurilor si chiar daca aceasta poarta in ea si alte motive politicianiste, imi place sa cred ca cineva inca mai gandeste in guvern, dar din pacate nu romanii. Culmea-culmilor: ungurii sa fie preocupati de viitorul Romaniei. Romania este intr-adevar si a lor, dar mai ales intr-o problema de viata si de moarte pentru viitorul Romaniei, m-as fi asteptat de la un partid romanesc sa nu se lase la cheremul “expertilor” FMI ci sa dea cu pumnul in masa acolo unde trebuie sa dea cu pumnul in masa. Faptul ca nu dau, mie nu imi spune decat ca in ciuda faptului ca o repeta in mod repetat Jeffrey Franks, Romania nu mai este suverana. Prin constrangeri, manipulari, dezinformari si influente, Romania este acum guvernata de altii. Rusine PDL si rusine tuturor femeilor din PDL care inca nu si-au dat demisia. O minima constiinta le cere sa si-o dea daca PDL va asculta de nemernicii de la FMI care nu au nici un habar de cum sa ne scoata din criza, ei sunt doar niste pioni care implementeaza politicile celor care ii trimit la noi fara sa gandeasca si fara sa le pese.

Acum incep sa inteleg si mai mult de ce unii vor sa dea jos cu sistemul bancar si de ce in afara, cei care mai au ceva bani cumpara aur si argint tot pentru a pune mana la prabusirea sistemului. Sistemul e putred, trebuie schimbat. Acum si nu mai tarziu pentru ca mai tarziu poate fi prea tarziu.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Va recomand si:

Acordul cu FMI: o comanda externa (Ilie Serbanescu)
FMI decimeaza o tara dupa alta (cum lucreaza FMI)
Esecul politicilor FMI (Jurnalul National)

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

La mulţi ani, Românie!

“Unde sa emigram?” ma intreaba un prieten azi. Stie ca nu vreau sa emigrez, probabil glumeste. Sau cel putin, sper. L-am speriat cam mult cu previziunile mele sumbre. Si totusi, parca nu avea nici un gand de plecat, desi il auzisem o data de Italia, ca asta si-ar dori el. O verisoara din Italia isi suna parinti si le spune ca nu poate sa le spuna ce munceste, nu are voie. Masa plange non-stop si a inceput sa delireze. Fata a fost mereu cu probleme si eu banuiesc ca nu pestii o opresc sa spuna unde e, ci doar face ea pe dura, isi bate joc de parinti ca sa se distreze. Oricare varianta, tot e nasol.

Un prieten este in Londra, munceste zilier prin constructii pe unde gaseste. Sta la o prietena a lui nevasta-sa care si ea a plecat de ceva timp. A mai fost in Spania mai demult, apoi a revenit o perioada si acum a plecat iar. Sandel care mi-a facut niste reparatii pe la tara, s-a grabit pe ultima suta de metri ca sa plece in Spania sa nu piarda un proiect. Nu ii pasa ca imi face treaba proasta si ma pierde de client, Spania este pentru el tara tuturor bunatatilor desi a recunoscut ca muncea non stop, nu apuca sa vada nimic pe-acolo, nu distractii, nu odihna, munca non-stop inclusiv duminica. Il amuza ca spaniolii angajaza pe altii sa le cumpere paine, lapte sau alte chestii de mancare si le lasa plasele la poarta. Se lauda cum si el a furat de mai multe ori si se mira ce prosti sunt spaniolii.

Varu si cu vara – doctorii – sunt acum in Germania pentru 3-4 luni la niste cursuri sau burse. Pe el il miroseam de mult ca tanjeste dupa Germania, a auzit el ca sunt salariile cele mai mari pentru doctori si ca se gasesc posturi. Doua vorbe am schimbat cu el dupa ce a plecat, dar deja il citesc: cum termina a zburat. Vara-mea nu prea ar pleca ca are parintii bolnavi, dar el e ca si plecat, insa dupa ce termina bursa. Cealalta vara-mea medicinista, nu a terminat inca rezidentiatul dar si-a gasit in Anglia post, doua saptamani acolo, in spital, doua aici. Si-a facut actele, acum invata engleza, incepe din Ianuarie. Nu a speriat-o zvonul ca o colega s-a intors dupa doar o saptamana, a renuntat ca nu a facut fata la stres, ea e muncitoare si are nevoie de bani.

Doar taica-meu m-a anuntat deja ca el nu pleaca din tara, el pleaca la tara. La anu cand iese la pensie.

Ce inseamna Romania? Ce sa mai insemne Romania acum? Voua nu va suna banal, pe voi va mai misca cuvantul asta? Romania. Ce se mai poate spune acum despre Romania? Pana acum, mai vorbeam ba de integrare in NATO, ba de contributia Romaniei in nu stiu ce scheme de aparare, ba de potentialul de dezvoltare al agriculturii noastre, ba de informaticienii nostri care sunt luati de Microsoft, ba de faptul ca in curand putem ajunge a 7-a putere economica in Europa. Cred ca locul 7 asta, visat de Tariceanu, este cel mai mare target pe care si l-a propus vreodata cineva in Romania. E mult spus target, dar macar estimare tot a fost. A fost ceva nou la vremea aia. Tot timpul, in orice clasamente europene, eram deasupra Bulgarilor, ne luptam pentru penultimul loc. Cand se discuta despre implementarea aquis-ului comunitar, Romania era pusa fata in fata cu Bulgaria: ce au elaborat ei si nu am elaborat noi, ce am implementat noi dar nu au implementat ei. Dar tot timpul. A venit apoi Tariceanu cu a lui faimoasa estimare pe care cred ca o sa regrete toata viata ca a facut-o. Practic Tariceanu si-a castigat notorietatea de Pinochio cu locul asta 7. Acum pare chiar amuzant, macar am avut unul care ne-a dat sperante.

Dar acum? Simt o mare frustrare cand trebuie sa vorbesc despre Romania. Ce sa spun, tara mea de glorii, tara mea de dor? Dar suna atat de ireal! Tara mea de glorii? Pai care glorii frate, ca avem numai insuccesuri. Tara mea de dor? De dorul ei, fuge tot romanul unde apuca si ar fugi si mai rau, dar noroc ca stam prost cu limbile straine.

As putea sa vorbesc foarte mult despre lipsurile Romaniei. Toata lumea vorbeste de fapt foarte mult despre lipsurile Romaniei, despre incapacitatea romanilor si despre faptul ca nu suntem in stare inca sa ne dezlipim de ultimul loc in toate privintele. Si totusi, oricat as vorbi despre lipsurile romanilor, nu stiu daca as reusi sa gasesc “busteanul” care opreste totul. Intr-o tara cu multe paduri, oamenii transportau bustenii taiati pe apa. Pe la anumite coturi ale raului, se intampla sa se blocheze toti bustenii din cauza aglomeratiei. Cu timpul, au descoperit ca de fiecare data era un singur bustean care bloca totul, daca acel bustean era scos, restul o lua la vale fara problema. Daca as gasi care este acest bustean, as striga in toate partile si as cere romanilor (care au mai ramas pe-aci) sa ajute sa gasim o solutie ca sa scoatem busteanul asta si apoi cu siguranta totul ar lua-o la vale, fumul care ne sufoca s-ar ridica, cumpana ar trece si Romania ar incepe sa se schimbe in bine indiferent de incotro ar merge restul lumii.

Mi-e teama insa eu sunt printre putinii care cred ca exista un singur bustean care ne tine in loc. Toti vorbesc ca avem multe probleme de rezolvat, ca in primul rand avem probleme de mentalitate, ca avem complexe de inferioritate, ca sistemul s-a ticalosit de tot, ca nu avem cultura civilizatiei occidentale, ca romanul este neserios si incapabil din nastere, ca noi de fiecare data am fost nevoiti sa facem compromisuri pentru a supravietuii, cate si mai cate se tot spun, dar nimeni nu crede ca problema este un singur bustean. Se mai gaseste cate un batranel senil sa sustina unele aberatii, cum s-a gasit Djuvara sa zica ca ortodoxia e de vina ca suntem in urma. El a facut-o insa doar ca sa para original si destept, caci toata viata a cautat si el faima, si acum pentru ca e batran si inca nu saliveaza (decat poate idei blegite) cum fac altii de varsta lui, s-a gasit sa dea vina pe ortodoxie, caci altfel nu il baga nimeni in seama.

Tot dintr-un avant de entuziasm, de data asta poate avand oarece dreptate, Puric repeta mereu ca memoria e problema noastra. Ca ni se sterge memoria programatic si de aceea ne rupem de tot, ne fragmentam ca societate si ca indivizi. Rupturile din societate se reflecta si in viata individului. Nemaiavand ce sa ne uneasca, prin amnezie, ne nastem din televizor, mici robotei alergand disperatii prin hypermarketuri si nu avem timp sa ne intrebam “cine suntem?”. Sau sa raspundem, ca de fapt Puric nu ne indeamna sa ne intrebam, ci sa ne amintim. Ma indoiesc ca amintirea este problema, ma indoiesc ca doar memoria ne lipseste si ca daca toti romanii si-ar aduce aminte de stramosii lor, instant am incepe sa fim altii. Romanul nu e uituc, ba chiar isi aduce aminte prea bine cum au trait bunicii lui si el vrea mai mult, el vrea sa aiba totul acum si aici. Nu il intereseaza alte detalii. Imi povestea un prieten, cum a facut credit sa ia masina fara sa ceara permisiunea tatalui. Fiind de la tara, tatal lui nu prea auzise de credite, ce inseamna astea, dar nu ii mirosea bine ca copilul lui sa ia bani multi dintr-o data, bani care nu sunt ai lui. Fiul gandea logic: o rata de 100-200 de euro, mi-o permit eu pe luna, orice s-ar intampla. Tatal insa cum l-a auzit a inmarmurit: “ce-ai facut, ai dat casa la banca?” Un fapt concret si doua raportari. Tatal fata in fata cu fiul. Simptomatic pentru mai toti.

Generatia trecuta, tematoare, sfidatoare la promisiunile modernismului si comoditatii, multumita cu putinul pe care il are si tinand cu dintii de acest putin. Generatia tanara: increzatoare in sine dar si in sistem, dorind sa scape de saracia parintilor, tanjind dupa un pic mai bine chiar cu riscul de a pierde mai putin binele de azi. Dar mai presus, sfidand parintii. Cati romani oare nu au ascultat de parintii lor: nu va aruncati mama la credit, ne ia banca casa mama, mai tineti mama si voi de bani, nu mai aruncati milioanele in hypermarketuri. Nu vinde mama pamantul ca nu stii ce o sa vina.

La urma urmei, totul se reduce la credit. Daca pacostea asta nu ar fi cuprins toata Romania, acum nu discutam de faliment, pentru ca nu existau datorii. Dar poate sa se dezvolte o tara fara datorii? Pare absurd, pare aiuristic, o ipoteza a unui ignorant si nestiutor. Doar cea mai dezvoltata tara din lume are cea mai mare datorie. Si in crestere. De cate ori “analistii economici” nu repetau exemplul asta penibil de nenumarate ori, cand vreun nebun sa gasea sa mai strige impotriva acordului cu FMI si impotriva inlesniri conditiilor de creditare din vremurile de inceput ale nebuniei.

Dar oare sa fie incapacitatea de a gandi in afara cutiei (out-of-the-box) busteanul care ne tine pe loc? Sa fie doar mimetismul nostru penibil al sistemului “european” – pe care il adaptam si il implementam oricum doar cum ne convine, il contopim cu  sistemul local ticalosit – marea problema care tine Romania in loc? Dar care este acela care gandeste in afara cutiei? Ca sa ne invete si pe noi. Ne-am putea aminti aici de Polonia, dar cei care au gandit in afara cutiei, au fost decapitati prin acel faimos accident orchestrat. Succesul Poloniei insa nu tine doar de politica lor, Polonia a pornit oricum din pole-position dupa caderea comunismului, asadar altcineva trebuie sa detina secretul.

Ce ne lipseste noua romanilor de am ajuns unde am ajuns? Am citit “calatoria geopolitica” a lui Friedman de la Stratfor. Parerea lui este ca una dintre problemele principale ale romanilor este ca gasesc solutii iluzorii la fantomele trecutului. Pe scurt, autorul se refera la faptul ca incercam sa trecem peste spaimele trecutului asteptand sa primim miere si unt de la Europa si de la NATO. Unii au numit ghinion ca noi am intrat in Europa cand se sparge cheful. Mai toti sunt convinsi ca nu exista alternative. Foarte putini mai spera ca vom mai gasi cateva sticle de bautura ca sa continue “show-ul”. Un sambure de adevar are si Friedman, dar totusi nu a gasit nici el “busteanul”.

Se mai gasesc unii mai nou, cum ar fi Chirovici – si au si ei putina dreptate – sa spuna ca chiar daca am fi avut un guvern bun, tot ar fi fost nasoala situatia. Iar exemplul Irlandei este un argument in favoarea lor. Guvernul Irlandei a condus bine tara si totusi iata-i in genunchi in fata finantei mondiale. Motivul pentru care suntem insa tristi de ziua nationala – in viziunea lui Chirovici – este lipsa unei viziuni. “Suntem (inca) tristi de ziua NOASTRA nationala nu doar pentru ca suntem saraci, pentru ca avem rate la banca si ne temem de ziua de maine. Ci mai ales pentru ca nu avem un drum – chiar daca anevoios – la capatul caruia sa ne regasim identitatea si demnitatea. Milioane dintre noi au ales sa-si ia lumea in cap pentru a-si contopi destinul individual cu acela al altor natiuni, mai apasat conturat, satui de rataciri si intrebari fara raspuns. Acest sentiment de frustare este mai dizolvant decit saracia”. Socant de adevarata constatarea lui Chirovici, si nu atat constatarea cat expunerea concisa si precisa a unei stari de fapt pe care toti o simtim. As adauga insa la ce spune Chirovici, ca lipsa unei viziuni nu este apanajul doar al romanilor ci al omului postmodern. Vremurile parca au lovit peste noi ca un asteriod. Lumea s-a traznit pe toate meridianele nu doar in Romania, lumea este trista peste tot si da, nu are legatura cu banii.

Iata deci ca in cautarea busteanului, am mai aflat un mic adevar: nu banii sunt de vina. Busteanul problema nu are a face cu economia. Stiam asta insa si de la bunica care imi da lectii de viata de fiecare data cand e vorba de bani. Iarna asta, de exemplu, ca sa incerc sa o ajut si eu i-am cumparat lemne multe, am zis sa aiba si ea sa faca cald calumea, dar bineinteles am motivat ca iau multe ca sa ne faca cald cand ne ducem pe le ea, pentru ca in anii anteriori cam faceam frigul. Cu toate acestea, desi am amenintat-o ca o sa mai iau si altele, bunica inca nu face focul. Ea asteapta gerul, cum sa faca focul de pe acum? Sa arda lemnele aiurea? Ba a incercat sa faca intr-o seara si era sa se sufoce de caldura, a deschis usa. In plus, i-a mai venit o idee: o sa foloseasca din lemnele cumparate de mine, doar sa ne faca foc noua, ca sa vedem daca ne ajung o iarna. Ea o sa faca focul cu alte lemne, niscavai buturugi ramase de anul trecut, doua trei blani, surcelele pe care le-a strans cand a taiat via si cativa pomi uscati de prin curte. M-a flituit fara sa vrea, din instinct. E saraca dar nu e atat de lipsita pe cat o credeam eu. Nu avea nevoie de lemne, nu mintea cand ne spunea ca ei nu ii e frig, ea e obisnuita cu frigul, pana nu da bruma si nu ingheata apa e hotarata sa nu faca focul, iar lemnele mele ii sunt inutile, banii nu sunt problema pentru ea desi nu are bani. E atat de saraca ca a primit si biscuiti europeni de la ajutoare, de la europeni a luat biscuiti dar de lemnele mele nu se atinge. Nu ii lua insa nici de la europeni daca nu erau gratis, dar mai mult a vrut sa le faca ciuda la alte vecine care ele nu au primit. Simtul umorului  la batrani este uneori incredibil, am ras hohote cand am auzit-o de ce s-a dus sa ia ajutoarele.

Bunica este insa fericita. Nu stiu daca ea are habar ca azi e ziua nationala a Romaniei si ce crede despre asta. Cand nepotu era insa in Anglia, bunica plangea in fiecare zi. Nu a inteles niciodata de ce plecase in afara. Acum e fericita pentru ca nu e singura, mama sta cu ea pentru o perioada. Cand e singura insa, ii este foarte greu, dar totusi nu pot spune ca e nefericita. Isi face de lucru singura, desi iarna e mai greu ca nu prea are ce sa faca. Televizorul o lasa rece, nu ii da drumul. La strada nu prea mai are cu cine sa schimbe o vorba iarna ca lumea sta in casa. In plus, mai toti batranii au murit pe-acolo si casele sunt pustii, tineretul a fugit in afara. Bunica are deci si pricini de tristete, se lupta cu singuratatea, dar faptul ca are 85 de ani si ca poate oricand sa moara, o mai consoleaza din cand in cand si ii da o libertate de traire pentru care o invidiez. E la fel de libera precum un copil care in afara de jucariile lui nu stie altceva, diferenta e insa ca bunica are o viata in spate si totusi ar avea multe pricini de poticnire in starea ei de beatitudine.

Inteleg acum ca busteanul pare sa fie totusi legat de asteptarile noastre, de perspectiva noastra asupra vietii, de felul cum privim lucrurile, cum ne stabilim targeturile, cum ne dorim prezentul dar mai ales viitorul. Este adevarat ca ne aflam oarecum intre ciocanul viitorului si nicovala prezentului, de aceea nu avem respiro ca sa ne conturam niste asteptari, ci pur si simplu traim instinctual, reactionam. Nu mai admiram, nu mai privim viata, omul de langa noi sau orice lucru care ne poate aduce liniste si ne poate elibera tensiunile ci pur si simplu suntem prinsi intr-un angrenaj complex si agasant care ne consuma toata energia, dar ne mai lasa putina incat sa ne traim nemultumirea si sa o strigam cat ne tine gura.

Cu siguranta busteanul tine de fapt si de credinta. Sau mai bine zis de lipsa ei. Este cert ca romanii nu mai au credinta. Avorteaza mai mult ca toti altii si cresc caini  in locul copiilor avortati. Fura, desfraneaza, injura, se manie, sfideaza, se lacomesc, nu au rabdare, nu au respect, pacatuiesc mai mult ca orice neam. Nu intotdeauna, ci in general. Uneori regreta, le pare rau, dar nu indeajuns, nu au puterea sa mearga pana acolo unde pot gasi dezlegarea. Nu pot sa plece capul sub poala preotului si sa ceara iertare de la Dumnezeu. Raman la usa bisericii si doar aprind o lumanare. Dar ce poate face o lumanare in mijlocul unei furtuni? Sau o cruce facuta in graba cand trecem pe langa biserica. Caci in general, cam la asta se rezuma credinta la romani.

Sa fie oare superficialitatea busteanul cu pricina? Oare daca romanii ar fi mai seriosi si ar cauta sa practice credinta asa cum trebuie, sa puna in aplicare toate cate ni le cere ortodoxia si sa taie toate cate ni le interzice ortodoxia, s-ar schimba lucrurile? Este o utopie intr-adevar sa crezi ca asa ceva se poate intampla, insa o utopie era si sa crezi in 88 de Craciun, ca la anul pe vremea asta Ceausescu va fi porcul pe care il vor taia romanii. Minuni exista, poate si faptul ca nu mai credem in minuni sa fie busteanul care ne tine in loc.

Iata deci cate lipsuri avem. Este cert ca ne trebuie o minune ca sa ne impinga mai departe in istorie in cautarea a ceea ce inca nu stim ca ne lipseste. Aceasta minune eu cred ca va veni in curand si poate numele ei va fi unire. Nu stiu pe cati romani ii mai poate misca azi o unire cu Moldova, si nici dintre moldoveni. Ei sarmanii macar privesc la Europa cum priveam noi acum 6-7 ani, cu siguranta cel putin pentru ei unirea ar insemna o viata noua, i-ar trezi din tristetea care ne-a cuprins si pe noi chiar daca suntem in Europa, si poate si noi ne-am molipsi din bucuria lor.  Unirea ar inseamna intr-adevar un inceput nou si ar deschide perspective la care nici nu ne putem gandi acum. Atunci, poate chiar vom avea o noua zi nationala si poate incepand de atunci, romanii nu vor mai fi tristi de ziua nationala si poate incepand de atunci valul de euforie din tara ii va atrage ca un magnet si pe cei plecati peste mari si tari. Poate ca acesta este busteanul care ne tine in loc: frica de demonul de la rasarit si incapacitatea de a ne lua soarta in maini si de a face fapte marete. O unire cu Moldova intr-adeavar ar reaprinde energii nebanuite si ar propulsa Romania intr-o adevarata lupta cu prezentul sumbru si cu viitorul incert. Si poate ca  atunci nu vom mai spune cu jumatate de gura: “La multi ani, Romania!”

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Cum ar arăta lumea fără România

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Octavian Paler – România e o ţară prădată

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Dan Puric: Iubesc România din auzite

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

O ţigancă ne explică de ce îi place România

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Romania la 20 de ani după Ceauşescu

 

1 2 3