Freebies For All 2.0

Pe masura ce ne apropiem de transferul stafetei intre diavolul rosu si diavolul galben-albastru, apar indicii legate de pomenile electorale pe care le vor face si aceste partide pentru a incerca sa-si consolideze balta electorala in clasica orbecaiala mioritica in care administrarea tarii inseamna imparteala de pomeni electorale, unii la pensionari, bugetari si la asistatii sociali iar altii la diaspora. Evident ca povestea “argumentatiei” este bine consolidata si la unii si la altii si o vom ignora in continuare.

Detaliile masurii propuse de USR cu amploarea unei frecii pentru un picior de lemn le puteti citi in amanunt aici. Pe scurt, USR doreste ca sa dea deduceri fiscale romanilor care au muncit in afara si se intorc in tara. Pe langa faptul ca este o masura naiva cu un impact infim (sa fim serios, chiar o sa aduca inapoi aceasta masura un numar relevant de romanie?!), paradoxul acestei masuri este ca daca nu ma insel PSD-ul a avut un program chiar mai “stimulent” daca intram in mentalul acestor incompetenti si paraleli cu economia, care in viata lor nu au avut o afacere si nu au administrat in lumea reala 2-3 oameni ca sa inteleaga cum stau lucrurile in lumea reala comparativ cu lumea programelor electorale si a statisticilor manipulate in scop propagandistic. Programul PSD – daca nu ma insel – oferea bani acelor romani din diaspora care se intorceau sa faca afaceri in tara. A fost un mare chix si a convins 0 romani sa se intoarca, in concurenta cu programul Start Up Nation care probabil are in spate 2-3 povesti de succes – ceea ce este notabil!

Problema de baza, taurul care trebuie luat de coarne in fapt este altul: RESTRUCTURAREA ECONOMICA si RESTRUCTURAREA ADMINISTRATIEI PUBLICE. Am zis taurul si am enumerat doua. Sunt de fapt cele doua coarne ale aceluiasi taur pentru ca pentru a realiza ambele trebuie taiat in carne vie si una nu merge fara cealalta, adica cele doua sunt strict legate intre ele, ca doua coarne.

Abia cand economia Romaniei va fi suficient de puternica incat sa elimine tentatia pentru grosul clasei muncitoare, abia atunci problema migratiei economice va fi rezovlata. O deducere care afecteaza sub 0.001% din romanii plecati este nimic altceva decat gargara care consuma atentia si angajeaza “ganditorii” din partid in directii propagandistice gresite si nu face decat sa ii asemene si mai mult cu PSD-ul.

Daca ne uitam in tabara cealalta a puterii viitoare, adica la PNL, ideile sunt la fel de subtiri si aiuristice. Daca aici (la USR) Barna vrea sa dea celor care l-au votat, de partea cealalta din putul (balta puturoasa a) gandirii liberale s-a nascut ideea sa ia de la cei care ii voteaza, adica sa scoata impozitarea la angajatii din domeniul IT care sunt evident baza electorala a liberalilor pentru ca teoretic ITisti au IQ-ul mai mare ca comunistii si prin urmare sunt liberali ca orientare. Cam asta este pe scurt si pe larg, programul PNL de guvernare, cel putin din ce s-a anuntat. In rest, nu stim nimic …

Un adevarat pact al partidelor ar trebui sa contina urmatoarea idee de baza: orice pomeni electorale (reduceri de taxe, mariri de salarii, amnistii fiscale etc) sa aiba macar un delay de 2 ani din momentul anuntarii pana la punerea in aplicare. Adica, sa treaca macar minim un an intreg peste ele. Astfel, toate partidele si toti marii ganditori ai strategiei de guvernare se vor gandi de doua ori inainte sa ia o hotarare. Pentru ca timpul de minim 2 ani va garanta ca sunt sanse destul de mici ca ei sa beneficieze electoral de pe urma lor. Prin urmare, motivul de baza al deducerilor / stimulentelor va fi unul economic si patriotic pentru ca ii va obliga pe autorii acestor masuri sa gandeasca serios si pe termen lung si nu electoral cum face de exemplu acum USR-ul. S-ar putea spune: bine, dar avem nevoie urgent de “masuri”. Incorect! Urgent e nevoie de autostrazi, aveti cu ce sa va ocupati acum si e destul de multa munca. Se mai pot face multe si prin administratia publica.

Disciplina si strategia pe termen lung insa nu convine niciunui partid, cu atat mai mult unui partid de pe plan mioritic. Am putea spune chiar ca strategia economica fezabila este cumva imposibila intr-o democratie cu inclinatii populiste in care oferirea de pomeni electorale asigura succesul chiar daca efemer, dar sigur. Din pacate, PSD-ul a ratat sansa ca sa propuna un astfel de pact, desi evident ca PSD-ul este prin definitie partidul pomenilor electorale care a crescut si s-a facut dolofan si o sa ramana dolofan prin pomeni electorale inca cateva decenii pana cand se va destrama UE si o sa ne integram in CSI.

Cu sau fara freebies, adevaratele decizii importante insa pe care le va avea de luat viitoarea coalitie galben-albastra vor fi legate de taiatul in carne vie. Criza / recesiunea care va veni va impune aceste taieri, Romania va lua locul Greciei in pagina intai a ziarelor europene ca fiind prima tara membra UE care risca sa intre in faliment dupa Grecia. Ciolos, Barna si Orban vor lua calea Bruxelle-ului pentru a se milogi dupa credite si “linii de finantare”, se vor tangui de “mostenirea odioasa” si vor administra pecetluirea statutului de bolnav al Europei care ne caracterizeaza chiar daca ne place sau nu.

Teodorovici minte foarte mult

“Investitorii au foarte mare încredere în România. Dacă vă uitaţi pe structura investitorilor o să vedeţi că în marea lor parte au fost din America şi din Marea Britanie. Asta înseamnă că este o încredere foarte mare. Investeşti într-o ţară pe termen lung când eşti sigur că acea ţară nu prezintă un risc, este logic şi de bun simţ chiar şi pentru cei de la clasele primare”

 Ziarul Financiar

Poate pe cei care au doar clasele primare ii minte Teodorivici pentru ca restul se prind. In primul rand, nu te poti exprima ca “investitorii au foarte mare incredere in Romania”. Pe principiul ca vorbim pe limba papagaliceasca fara sens, putem foarte usor si sa spunem ca investitorii au foarte mare incredere in Grecia, in Ucraina, in Koreea de Nord etc. Pentru ca nu am minti daca am spune asta, pentru ca sunt investitori si inaceste tari.

In realitate, exista diverse grade de investitii si tipuri de investitori. Exista investitori de risc mare care vaneaza dobanzi mari si care isi asuma riscuri. Daca acesti investitori (cu apetit la risc) cumpara obligatiuni romanesti, nu inseamna ca au incredere in Romania, ci doar ca au incredere in FMI, adica vaneaza profituri mari, dobanzi mari la obligatiuni (cum platim deja) si in caz de criza, au incredere ca o sa apelam la FMI din ale caror datorii vom plati in primul rand investitorii care “au incredere”, asa cum s-a intamplat in Grecia.

In al doilea rand, Teodorovici se lauda ca Romania s-a imprumutat la costuri mai mici decat alte tari. Din nou o minciuna gogonata pentru ca trebuia sa completeze: decat alte tari din Africa. Pentru ca cu greu vom gasi tari in Europa care sa se imprumute la costuri mai mari decat Romania (poate Kosovo, poate Albania, poate Moldova). Iata doar un snapshot cu ratingul tarilor care este principalul criteriu de determinare al costului creditarii. Doar uitandun-e la tarile vecine din alfabet, ne sare in ochi Rusia si Polonia. Intra-devar, suntem la fel cu rusii, dar cu mult sub polonezi.

Desi nu intra in chart, va invit pe site-ul tradingeconomics.com pentru a vedea ratingurile pentru toata tarile. Ca fapt divers, in caz ca va intrebati, Bulgaria are rating mai bun ca noi!

PS: Rusine Ziarul Financiar care ar trebui sa se numeasca Papagalul Financiar pentru ca doar redau macanituri si nu taxeaza macaniturile mincinoase ale politicienilor. O simpla cautare pe google i-ar fi ajutat sa demonteze aceasta minciuna gogonata a unui incompetent care in fapt distruge stabilitatea financiara a Romaniei si ingroapa in datorii viitorul tarii, finantand mitele electorale ale PSD-ului.

PS: cat despre faptul ca investitorii sunt din Anglia si SUA e normal! Pentru ca acolo sunt marii rechini care controleaza FMI-ul si Banca Mondiala ca sa poata sa trimita Troika la Bucuresti sa ii despagubeasca in caz de Doamne-fereste! Asta nu e deloc un lucru sa te lauzi. De laudat ar fi daca in Romania ar investi fonduri de pensii care au toleranta scazuta la risc – aia ar fi intr-adevar o realizare, dar din cauza ratingului slab, acestea nu au cum sa vina ci se duc doar in Polonia si Ungaria.

Rusia sub Putin

Rusia nu mai este sistemul totalitar din vremea URSS. Rusia este o dictatura “soft”. Lumea de pe la noi (dar si din vest) nu prea intelege ce inseamna dictatura soft si in general gandeste “soft” e totusi ceva tolerabil. Nu e totusi Koreea de Nord. Deci, nu are sens sa ii privim de sus si sa le dam lectii. Daca acele popoare au ales acest sistem, sa fie sanatoase, este alegerea lor, este traditia locului, este modelul lor cultural, etc.

Cam aceasta este atitudinea generala fata de Rusia, atat a politicienior cat si a presei si a oamenilor simplu. Foarte putini sunt cei care mai critica regimul lui Putin si in general criticii sunt babacii care au apucat vremurile din Razboiul Rece si stiu ce inseamna dictatura. Unui roman care a trait in Epoca de Aur si care nu a fost “reeducat” de regimul bolsevic, nu exista dictatura soft: o dictatura este dictatura, fie ea soft sau hard.

Exista critica regimului in Rusia. La nivelul oamenilor de rand, ai voie sa il critici pe Putin in discutii particulare sau chiar pe retelele sociale. Exista chiar si unele ziare care il critica pe Putin. Problema incepe insa daca exista vreun risc existential pentru regim, in sensul ca opozitia are vreo sansa sa scoata capul din nisip si poate la un anume moment dat sa fie catalistul care dinamiteaza tensiunea sociala inerenta oricarei dictaturi. Bunaoara, fie politicieni, fie ziaristi care au facut prea multa zarva si au iesit din postura tolerata de simulacri ai existentei unei opozitii nesemnificative ca impact dar care sa fie prezentata strainilor ca pe o mostra de democratie, outlierii sunt exterminati.

Intr-un dialog pe outube cu un american, un rus explica un fenomen interesant, deoarece incepe parca sa se repete si la noi: pe cand era el copil, protestele masive in strada la adresa regimului erau ceva normal. Acum nu mai exista niciun fel de protest si desi la nivel de cetatean simplu pot sa il critice pe Putin, la nivel politic sau administrativ, dizidenta nu este tolerata.

Evident, din ce am vazut prin media exista pseudo-critici ale lui Putin, dar acestea sunt de genul: de ce Putin nu e mai dur cu rusii care critica Rusia sau de ce Putin nu invadeaza Ucraina sa le dea o lectie sau poate chiar au existat unele critici cu privire la marirea varstei de pensionare, desi in orice alta tara o astfel de masura drastica ar fi dus la caderea guvernului.

Cum poate exista o dictatura in ziua de astazi, in care oamenii au acces la tehnologie, au acces la informatie, pot vedea ce bine este in alte tari, pot cauta adevarul atunci cand sunt mintiti? Dar mai ales, in ziua de astazi, mai toate tarile din lume, cu mici exceptii, au avut totusi experienta libertatii (mai de scurta sau mai de lunga durata) in care in ciuda mostenirii odioase, au putut sa experimenteze ce inseamna libertatea exprimarii, ce inseamna o presa libera care sa dea pe fata minciuna si manipularile politicienilor si mai ales au putut sa voteze si sa experimenteze dreptul de a alege pe cine doresc ei, nu de a fi condusi mereu de aceiasi oameni.

Foarte probabil, ranile facute de mostenirea odioasa din Rusia nu au putut fi vindecate in scurta perioada in care rusii au putut sa manifesteze, au avut dreptul de vot, au avut sansa sa dea jos cu guvernele prin simpla iesire la proteste si toate celelalte drepturi pe care dupa caderea URSS-ului le-au avut si acum le pierd unul cate unul. Este totodata inevitabil ca drepturile pe care le au acum rusii, sa nu le mai aiba copii rusilor de astazi: dictatura are nevoie de cresterea progresiva a terorii pentru a putea tine in frau nemultumirea popoarelor ca urmare a dezastrului socio-economic care urmeaza inevitabil in oricare dictatura. Vedem asta in Venezuela, unde s-a ajuns la o situatie extrema in care puterea este mentinuta doar prin mituirea armatei si cumpararea soldatilor. In ciuda protestelor populatiei, in ciuda situatiei drastice in care s-a ajuns si care probabil depaseste pana si criza economica din Romania ceausista, detronarea dictaturii este imposibila cat timp aceasta a avut timpul sa se consolideze si sa gaseasca formula perfecta pentru crearea si mentinerea unei protectii cat mai solide a dictatorului si a apropiatilor sai.

Nu putem spune ca venezuelenii nu lupta, nu putem spune ca nu au curajul sa protesteze si sa se opuna terorii. Din pacate insa, au asteptat prea mult si lucrurile s-au imputit pana la punctul incat nu prea mai au ce sa faca acum si e nevoie de ajutor din afara. Care ajutor insa nu va veni, deoarece exista o alianta a raului si la nivel international si oricat de bine-intentionate ar fi unele puteri favorabile democratiei si libertatii individuale, sunt alte state dictatoriale care pentru resursele pe care Venezuela le poate oferi, sunt dispuse sa ofere protectia. Practic, binecuvantarea acestei tari care este petrolul, a devenit acum un blestem – dictatorul foloseste petrolul pentru a cumpara protectia rusilor si a zadarnici orice tentative ale SUA de clatinare a scaunului si ajutare a populatiei.

Despre rusi insa ce sa mai speram, pentru ca la ei lucrurile sunt si mai nasoale din cauza populatiei inculte, usor manipulabile si in general distrusa de vremurile crunte prin care a trecut Rusia in ultimele secole, de la dictatura bolsevica, la regimul sovietic si mai nou la haosul post-sovietic al perioadei de tranzitie din care se pare ca Rusia a iesit cum nu se putea mai rau: luand cale intoarsa.

Dar sa nu ne uitam doar la rusi: aceleasi lucruri se intampla acum si la noi. Nepasarea generala, tatonarea cu compromisurille si ignoranta adoptata voluntar si fara rezistenta, pentru comoditatea si promisiunea unei situatii materiale mai bune decat ar presupune lupta cu raul, fac ca Romania sa alunece in aceeasi directie si dorinta de schimbare sa fie din ce in ce mai domoala. Caci reactiile la rau sunt deja diminuate, romanii au fost fierti ca broasca in oala: incremental. Fiecare napasta a sistemului bolsevic a venit peste noi una cate una, in pasi mici. Mai intai, mici compromisuri pe la cheltuirea banului public, mici cadouri facute membrilor partidului, fie sub forma de functie, fie sub forma de favoruri pentru rude, fie sub forma de salarii si tichete. Mai apoi li s-a cerut romanilor sa inchida ochii la hotie, la liderii hoti: sa voteze cu partidul chiar daca in frunte candideaza infractori si inculpati, ca stie partidul mai bine pe cine pune acolo. Acum, pentru ca au acceptat asta, romanilor li s-a furat justitia. Temporar li s-a dat un zaharel cu maririle salariale si cu pensiile si sub stindardul nationalismului, incet-incet se va taia legatura cu strainii, vor fi gonite marile companii care au investit in Romania si erau motorul reformelor si schimbarii societatii romanesti post-comuniste si paradoxal, fiind parte a UE, beneficiind de mirajul occidentului, factorii reactivi care ar putea pune problema regimului sunt extirpati, fiind goniti in afara.

Intorcandu-ne la Rusia, perspectivele sunt sumbre. Problema demografica, amenintarea diminuarii ca importanta a petrolului si a gazelor naturale prin progresul tehnic si prin trecerea inevitabila la surse alternative, erodarea energiilor regenerative ale societatii care pot sa fermenteze doar intr-un sistem democratic in care competitia si libera dezbatere pot fi permise si bineinteles provocarile geopolitice care fac din Rusia o dauna colaterala a rafuielilor centrelor de putere din SUA fac imposibila orice speranta ca dictatura poate infranta de la sine, fie prin trezirea constiintei poporului sau fie prin forte endogene ale sistemului totalidar de natura modernizatoare similare revolutiei capitaliste din China – esuate din pacate si aceasta. Din pacate, sistemul politic nu este singura napasta care va lovi Rusia. Saracia si dezastrul provocat de dictatura bolsevica in Venezuela, vor avea acelasi traseu si in Rusia si in alte state cu aspiratii similare, ale caror popoare nu au avut trezvia si nici curajul sa se opuna raului la vremea in care raul mai putea fi invins.

Românii sunt adevărații cormorani

Pentru cei care nu au inteles inca simbolistica cormoranului, am facilitat aceasta descifrare a “codului rosu” inca din titlu. Cormoranii sunt romanii care zboara liberi din apa in apa fara sa plateasca taxe si sa ceara avize si mai mananca si pestele din balti. Cormoranii sunt niste pasari prea libere, protejate greșit de lege. De aceea, legislatia justitiei trebuie schimbata astfel incat acest cormorani – adica romanii liberi – sa fie gâtuiți, sa nu mai poata nici zbura aiurea pe unde vor ei, nici ciripii golaneste impotriva braconierilor si evident nici manca peste fara sa plateasca taxe si fara sa fie jupuiti de impozite.

Cormoranii sunt protejati de ong-uri ecologiste – adica de sorosisiti – care sunt finantati “din afara”, de europeni. Care ONG-uri nu doresc schimbarea statutului cormoranilor din pasare protejata. De aceea D’aia a tinut acel discurs ravasitor despre cormorani si de aceea doreste sa reinfiinteze aprozarele si alimentarile din vremurile de trista amintire: ca sa atace economic lanturile de magazine occidentale si ca sa permita pescarilor romani care vor avea productie de 42.000 de tone de peste (cf P. D’aia la emisiunea Digi 24 din 20 Februarie, in Romania se produc 12.000 t de peste si cormoranii mananca 30.000 t deci am putea produce peste 50.000 de t ca in vremurile “bune”) prin urmare o sa fie nevoie de multe aprozare si alimentare in care acest peste sa se vanda in viitoarea Romanie socialista dupa ce cormoranii vor fi fost impuscati si padurile si apele tarii eliberate de aceaste elemente anti-romanesti care fac atata de mult rau tarii.

Tara ideala pentru bolsevici si nostalgicii comunismului este o tara in care oameni ca D’aia se fac ca conduc tovaraseste lucrurile, pastravi indopati cu faina de oase bolbocesc fericiti in baltile nationalizate de Dragnea si Teldrum urmand apoi sa fie fructificati pentru profit – adica prostii care muncesc de se rup in tara si platesc impozite, o sa ajunga mai devreme sau mai tarziu in strainatate sa munceasca, goniti de starea jalnica a economiei, de o societate ancorata in trecut, in hotie si in coruptie, in care incompetentii acapareaza toate cotloanele statului si fac imposibila orice dezvoltare fireasca ca sa nu mai zicem organizata a tarii in orice directie. Pastravii din baltile electorale ale partidului o sa ajunga asadar mai devreme sau mai tarziu prin tari straine sa produca pentru a trimite bani inapoi acasa, la copii si la parinti. Si astfel, intrarile de valuta in Romania o sa mentina in continuare un leu puternic, o sa stimuleze consumul si o sa contribuie direct sau indirect la dospirea PIB-ului cu care se vor lauda tovarasii, castigand noi si noi alegeri.

Mania lui D’aia si ambitia lui de a aminti zilnic de cormorani, nu este altceva decat manifestarea complexului de inferioritate cu care acest tovaras s-a luptat toata viata lui. Peste tot pe unde au fost au ras de el, ca un incompetent, superficial si ilogic ce este. Insa acum are microfonul, are 2-3 idei fixe si nu are pace pana nu si le exprima. D’aia este insa un caz fericit – desi patologic – pentru ca nu are victime directe si nu are nici interese ascunse prea obscure, cum au alti tovarasi pe la alte ministere unde combinatii mult mai nasoale pentru tara au loc si unde subminari mult mai periculoase pentru dezvoltarea economica si a societatii sunt puse la cale. Faptul ca D’aia se ocupa zi si noapte de cormorani este un lucru pozitiv deoarece nu mai are timp sa incurce pe altii din treaba lor. Si Romania s-ar descurca si fara acesti paraziti si incompetenti, tara ar merge inainte daca tovarasii ne-ar lasa in pace, si-ar fura cat au nevoie si cat au damblaua si nu ar dinamita intreaga societate pentru a scapa 2-3 hoti de parnaie.

Asadar, fac apel sa nu cumva sa il desconsiderati pe D’aia – este ilogic si incoerent, dar este probabil cel mai putin murdar atat din punct de vedere al combinatiilor si al tunurilor trase, cat si al raului pe care il poate face din pozitia in care se afla. Simpla lui obsesie pentru cormorani denota faptul ca nu are alte preocupari (malefice) decat sfortarea obsedanta pentru recunoastere care vine din complexul de inferioritate. Evident ca prin faptul ca doarme in post si oricum nu este deloc potrivit pentru a conduce un minister, ce se intampla sub el e cu totul altceva. Dar sa ne uitam putin doar la tov. Abramburica Andronescu care incepuse si ea acum 2-3 saptamani (de cand a fost “reinvestita” desi, dupa cum stim … “niciodata” nu o sa se compromita) cu ziua si revolutia in educatie. Exista o batalie intre tovarasii din plan secund pentru atentie in mass-media se pare stiut fiind ca fiecare aparitie, fie ea buna sau rea, produce notorietate si notorietatea aduce voturi sau aduce punctaj mare in sondaje.

Asadar, dle D’aia, nu mai impuscati cormoranii, ca astia va fac pe dumneavoastra faimos.

De ce nu dă România înainte?

Se pune mai întâi întrebarea ce înseamnă “înainte”. Voi detalia mai mult sau mai puțin direct…

Problema ramânerii în urmă și necesitatea “recuperării” terenului sunt o chestiune veche pentru țărișoara noastră. Putem face câteva exemplificării ale rămânerii în urmă, la ce ne referim. E îndeajuns însă să folosim expresia generică “nivel de trai” pentru a nu ne complica prea mult.

Reformulată întrebarea, aceasta ar putea suna așa: de ce nu crește nivelul de trai al românilor și suntem mereu în urmă.

Vorbind despre nivelul de trai, trebuie totuși să recunoaștem că acesta a crescut dacă privim la nivel istoric (pe ultimii 20 ani, de exemplu). Dar, întrebarea nu este de ce nivelul nu crește, ci de ce nu crește în același ritm cu al altora și noi rămânem mereu la coadă?

Când ne comparăm, prima pornire, și de bun simț este să ne comparăm cu vecinii. Este cumva firesc, deși este apanajul unei gândiri limitate, fără viziune și fără aspirații prea mari. Compararea “cu vecinii” la nivel de țară este similară cu comparația cu vecinul de bloc. Bunăoară, dacă avem o mașină mai proastă ca a vecinului, simțim nevoia să vedem care mai sunt dobânzile la credite pentru a încerca “un upgrade”, și vice-versa, dacă avem o mașină mai bună ca a vecinului, simțim satisfacție și avem o imagine foarte bună despre noi. Cel mai tare din parcare însă poate fi un Matiz într-o parcare de trabanturi, dar dacă vine un Tesla în acea parcare, toata stima de sine a deținătorului Matizului dispare instant.

Comparația cu vecinii mai suportă încă o notă: cu care vecini să ne comparăm: cu cei apropiați, cu cei apropiați și vecinii lor sau și cu cei din același bloc economic din care facem parte? Tendința la noi este să ne comparăm cu fostele țări comuniste și “partenerul” nostru permanent este Bulgaria. Evident că orice comparație este una subiectivă și oricine poate realiza o comparație pe un anume indicator, cu o anumită țară, ca să demonstreze ce dorește. De exemplu, Viorica compara creșterea PIB-ului nostru cu al Germaniei, cum că noi am avut un procent mai mare ca nemții. Evident, orice comparație cu Germania este penibilă, din orice punct de vedere și chiar în contex propagandistic, denota o prostie crunta, pentru ca realitatea oricum contrazice total cifrele și face irelevantă comparația. Cu greu cred că s-a umfat cineva în pene în urma acestei comparații, oricât de nepriceput, necunoscător și spălat pe creier de mașinăria de propagandă a partidului ar fi.

Fie că folosim vecinii apropiați, fie pe cei mai puțin apropiați, situația este complexa și variată și în funcție de ce putem scoate în evidență – că ne e mai bine sau că ne e mai rău, avem de unde alege. Bunăoară, dacă vrem să spunem că o ducem bine și că dăm înainte, putem arăta înspre ucrainieni sau spre sârbi (deși nu știu cât de mult suntem la nivel de trai peste sârbi). Dacă vrem să demonstrăm că suntem mult rămași în urmă, putem compara salariul mediu din România cu cel din Ungaria (sau alți indicatori), sau de ce nu din alte țări, poate una similară ca populație și suprafață cu noi – Polonia.

Să trecem acum la un alt aspect. Inevitabil, cel puțin generația mea, a fost îndoctrinată că noi românii am rămas în urmă din cauza geografiei, că am fost plasați la marginea imperiilor, blah, blah. Unii merg până acolo chiar să afirme că poporul român este o minune că a supraviețuit la marginea imperiilor, deși probabil la fel se gândesc toți, mai puțin ungurii care au făcut parte dintr-un imperiu și pentru ei trecutul nu este unul al supraviețuirii ci unul al cuceririlor și dominației asupra altor nații. Cei care caută însă explicații în istoria geopolitică pentru starea noastră actuala greșesc în mare parte: istoria este rezultatul acțiunii popoarelor, nu acțiunea popoarelor este determinată de istorie. Adică, de acord că sunt momente în istorie când geopolitica contează, dar dacă e să fim realiști, geopolitica este tot o rezultantă. Pe scurt și pe șleau spus: atât am putut, atât am dat noi de-a lungul istoriei. Nu faptul că am avut imperii în jurul nostru a fost cauza “rămânerilor în urmă” ci faptul că nu am fost îndeajuns de puternici pentru a forma noi un imperiu și a-i domina pe alții. Sunt sigur că la o asemenea afirmație, probabil profesoarei mele de istorie – o naționalistă care mi-a băgat multe “plăcinte” în cap – i s-ar fi ridicat părul în cap. Noi? Noi să dominăm pe alții! Vai, dar noi suntem un popor creștin, buni și ospitalieri. Noi nu am făcut niciodată rău altora și nu am avut tendințe expansioniste. Evident că istoria are multe contraexemple conform cărora chiar noi românii aștia creștini și buni cu vecinii, am scos armele și ne-am dus peste ei și i-am cotropit. Sf. Ștefan cel Mare chiar a cam dat foc la orașele polonezilor din nord și le-a prădat. De asemenea, răzeșii lui Ștefan, le-au tras câteva scatoalce bune muntenilor care nu erau cuminți – o bătaie ca între frați ar spune unii … Și nici nu am mai amintit de bulgari, cum le-am luat Dobrogea și se punea problema la unii politicieni ai zilei dacă nu ar fi bine să integrăm o felie mai mare din Bulgaria pentru că altfel poate le trece lor prin cap să ne cucerească – asta în timpul războaielor balcanice de la începului secolului XX. Așadar, nu ne-am dat înapoi de la bătaie și dominație niciodată, problema nu este că noi nu am vrut să cucerim ci realitatea dură este că nu am fost în stare să cucerim și că în general, teritoriul nostru a fost unul cam …. de zăbavă, spațiu de manevre între imperii, greu de cucerit total și fără o miză prea mare pentru un imperiu sau altul.

De ce ne-am dori însă să dăm înainte și ce ne lipsește? Plafonarea și mulțumirea cu puțin este o altă meteahnă pe care o văd eu specifică românilor. Nu neg că există o categorie aparte de “ciudați” care ies din peisaj dar această categorie este infimă. Aș da următorul exemplu și rog ascultați cu atenție tot interviul de mai jos:

Știam că agricultura a crescut mult în ultimul timp, că avem producții record, că s-au făcut investiții, că au venit străini cu tehnologie și că pâmântul nostru fiind atât de bun, sunt ferme unde stăm mai bine chiar ca în afară și chiar la nivel de producție pe hectar, ne-am cam aliniat. Afirmațiile d-lui legumicultor din interviul de mai sus că suntem în urmă și el se duce la unguri ca să învețe tehnologii noi și chiar ca să cumpere folie m-a cam șocat, a fost ca un duș rece.

De ce suntem în urmă la legumicultura, tocmai noi cu ale noastre terenuri excelente? Cum de în anul de grație 2019, românii merg în străinătate ca să cumpere chestii mai … avansate, așa cum pe vremea comunismului mergeau fie la sârbi să cumpere produse alimentare, fie la ruși să cumpere haine de calitate, fie oriunde se putea pentru că tot ce aveam noi era sub ce aveau vecinii noștri.

Ne-am gândi că legumicultura nu e un domeniu prea avansat în care să apară noutăți în fiecare an. Probabil la 5-6 ani apar materiale noi, mai eficiente, și poate că apar soiuri noi, moderne, adaptate la clima contemporană. Dar să nu avem o amărâtă folie cu protecție la UV în România? Ce să mai zicem de alte domenii?

Răspunsul simplist la rămânerea în urmă ar fi să aruncăm vina pe politicieni. Clasa politică este însă imaginea societății. Dacă avem hoți și incompetenți în parlament și dacă avem un ministru al energiei care pare dement, aceasta este doar pentru că așa este și populația. Prostia și incompetența însă nu sunt îndeajuns pentru a explica starea națiunii. Prostul învață care îi este locul și de multe ori știe când să dea înapoi. Vedem bunăoară cum Tăriceanu începe să înțeleagă și el că taxa pe lăcomie nu prea dă roade și ar cam trebui retrasă. “Liberalul” Tăriceanu, cel care ne-a dus în criza din 2008 cu a lui economie care duduia în perioada în care a fost prim-ministru, fiind prost, nu a realizat înainte de introducerea taxei că aceasta o să fie o problemă, și nu i-a cerut lui Dragnea să o lase baltă. Acum, când vede ce se întâmplă și că e lată treaba, dă înapoi. Deci prostia are un mecanism de auto-reglare care limitează răul. Proști nu avem doar noi, sunt sigur că există proști și în Ungaria și în Italia și în Germania. Cu toate acestea, noi nu dăm înainte …

Hei-rupismul poate fi o altă explicație. Nu suntem calculați, suntem impulsivi, acționăm fără să cântărim problema bine, suntem prea entuziaști și apoi ne consumăm rapid, trecând în delăsare și bălteală la fel de instant. Repezeala, superficialitatea, pripirea, nu sunt îndeajuns pentru a explica rămânerea în urmă. Toate acestea sunt atributele tinereții, adolescenței și după un set de experiențe, oricât de nesabuit ai fi, înveți. Realizezi că “graba strică treaba” și că “socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la târg”. La aceasta categorie, de entuziasm necalculat, sunt însă mai moderat și cred că o doză de nebunie și un oarecare dinamism nu strică, prin urmare, dacă ne-am dori de exemplu ca să avem spitale curate, sunt sigur că s-ar putea face. Să zicem că un director de spital e obsedat de problema asta și vrea să o rezolve. Chiar dacă se grăbeste și ia niște măsuri pripite și nepotrivite, fără să se consulte, fără să apeleze la specialiși și profesioniști cum ar fi normal, fără să ceară sfatul la alți directori din alte spitale care au rezolvat problema, în cele din urmă, dacă există dorință și perseverență, multe probleme se pot rezolva prin simpla încercare din nou, de câte ori este nevoie.

Ce ne facem însă, dacă măcar o mică felie din răspunsul la această întrebare complexă și cu multe niveluri ține de nepăsare sau răutate? Dacă pur și simplu nu ne intereseaza binele comun și datul înainte “în grup”, ca neam, ca țară, ca oraș, ca societate etc? Dacă adevărul dur despre români este că sunt extrem de individualiști și pragmatici fiind interesați doar de binele propriu, orice în afara interesului propriu, fiind nu doar neinteresant, dar uneori și părându-ni-se un moft, o complicație, o pierdere de timp. Curățenia pe stradă, respectarea orelor de liniște la bloc sau chiar munca la serviciu un produs bine făcut par lucruri care nu ne aduc niciun avantaj, necesitând un efort din partea noatră. Mândria de lucrul bine făcut, dorința de acordare la unele valori dincolo de noi, care ne extind puțin în afară și care sug din energiile noastre pentru un scop dincolo de orice beneficiu concret pentru noi, par chestiuni extraterestre pentru români. Răutatea este cumva rezultanta prostiei dar nu totdeauna. Nu doar proștii pot fi răi, ci și șmecherii. Șmecherii sunt proștii care cred că pot face rău și să scape neprinși. Fiind cu un grad de inteligență peste tembelism, șmecherul scapă de multe ori de consecințele prostiei lui și astfel pierde șansă să învețe din greșeli. Pentru că fentează de multe ori, șmecherul crește în șmecherie și capătă curaj, ajungând la niveluri din ce în ce mai înalte și cu potențial de a face rău din ce în ce mai mare.

Un șmecher, doi, pe ici pe colo nu ar fi o problema și nu ar putea ține o țară întreagă captivă. Dacă însă șmecheria este tradiția locului, atunci avem o problemă … Șmecheria generalizată produce un sistem canceros cu multe sinapse și mecanisme de regenerare care pot să anihileze automat orice tentativă de ieșire din șmecherie. Neadaptarea la șmecherie, penalizează drastic pe toți participanții și induce o selecție naturală care scuipă în afara sistemului orice ne-aliniați și orice actori care ar putea schimba mecanismele interne ale sistemului. Chiar dacă prin accident, organismul social are o reacție imunitară la virusul șmecheriei și unii agenți doresc să devină eroi luptăndu-se cu “virusul”, cancerul se adaptează și se regrupează, în cel mai fericit caz, intrând în hibernare sau simulând reacții normale pentru a nu putea fi identificat și eliminat din organism.

Putem găsi șmecheria ca tradiție în România actuala la toate nivelurile. Copiii de mici, nu pot să asimileze valori nobile deoarece văd la părinți și în sistemul educațional care este infectat, cum șmecheria aduce beneficii. Mai întâi, copiii care au părinți șmecheri, au telefoane mai bune, au note mai mari deoarece părinți lor șmecheri vin cu atenții la profesorii șmecheri și prin urmare încet-încet, elevul înțelege că efortul nu duce la rezultate, deoarece rezultatele bune pot fi obținute și fără efort, prin șmecherie. Mai apoi, după școală, tânărul când trebuie să intre la muncă, se uită în jur și vede cum stau lucrurile: ești șmecher și ai prieteni șmecheri cu combinații? Poți câștiga o pâine bună la stat, la administrație, pe undeva la o regie sau la o firma de stat, unde cu o atenție, poți obține un loc bine plătit cu muncă ușoară și fără riscuri viitoare. Alternativ, dacă nu ești smecher și ești fraier, ajungi să lucrezi la patron: fie în construcții la cărat de saci, fie la cabluri sau scaune auto pe salariu minim, fie în piață la tarabă unde faci frigul pe 2 lei, etc. Cu greu, dacă nu ești șmecher începi ca tânăr pe piața muncii într-un loc satisfăcător. Ca om de afaceri, indiferent de traseul pe care l-ai avut, dacă ești șmecher și te faci prieten cu șmecherii, observi că poți face afaceri la un cu totul alt nivel ca înainte de a fi șmecher. O comandă de pliante de la primărie la prețuri triple decât dacă le-ai fi vândut tu, chinuindu-te să atragi clienți aiurea făcându-ți reclame pe internet și prin ziare, doar cu o mică spăgă, parcă îți trezește pofta de afaceri. Niște termopane montate oricum la o școală, la prețuri triple decât daca le montai la clienți pe care trebuia să ți-i faci în ani de zile muncind bine și pe un preț cât mai mic ca să nu se ducă mușteriul la competiție, parcă te fac să fii mulțumit că ți-a venit ideea să încerci și tu să fii șmecher. O vilă-pensiune făcută pe fonduri europene aiurea și trecută ca hotel funțional, pe care o vinzi peste 3-4 ani după ce ai avut activitate fictivă, pare cea mai tare șmecherală pe care a făcut-o un tânăr la 25 de ani, de aceea șmecherul se simte bine în pielea lui, încă de tânăr. Mai apoi, dacă ai vreo 40 de ani și ești directoraș în vreun departament minuscul al unei agenții a nu știu cărui departament al celor 50 de ministere și agenții de stat, nu ai niciun motiv să nu aperi partidul pe Facebook și să pupi în fund pe tovarașii de la conducere dându-le like-uri și share-uri și felicitându-i de onomastică sau de aniversare. Și normal că un asemenea salariu ca al tău de mare director, nu ai fi câștigat tu în privat niciodată, un incompetent și un leneș de care și tu te uimești uneori ar fi avut mari probleme ca să își câștige pâinea de simplu muncitor, darămi-te ditamai directorul cu atâtea sporuri și beneficii și fără niciun stres, care plimbă niște hârti și trebuie doar să fie atent ca fundul pe care îl pupă să fie cel corect și nu unul care o să fie cumva luat la șuturi de un alt fund mai mare în curand, tu avand astfel riscul să îți pierzi pozitia. Și am ajuns astfel la șmecheria finală: pensionar, fie de lux, fie de ne-lux, în ziua de astăzi câștigi mai mult ca fraierii care muncesc pe salariul minim și plătesc taxe și impozite, produc chestii care se vând ca să ia statul impozite și să îți plătească ție pensia. De aceea votezi tu cu partidul unic, pentru că ești șmecher și nu îți pasă. Chiar dacă îi vezi și tu că aștia sunt hoți și chiar dacă nu ești atât de prost pe cât te cred ei, îți place să te lași mințit, îți place să te lași vrăjit în tot felul de conspirații și povești aiuristice ale propagandei de partid. Șmechereala ta este însă chiar patriotică în ochii tăi, pentru că te crezi ultimul apărător al țării în fața soroșiștilor și corporațiilor.

Am trecut doar prin câteva categorii de șmecheri, sărind mult mai multe. Exemplele pot să umple cărți întregi și nu își au rostul. Șmechereala aduce deci avantaje individuale multiple, având o singură problema: pe ici pe colo, parcă satisfacția pe care o primești din faptul că ești șmecher, te umple de generozitate și parcă ai vrea să faci ceva și pentru țărișoara ta, dar nu ai merge până acolo încât să ai tendințe anti-șmecherești. Nu, îți propui, măcar să faci și tu un bine, pe ici, pe colo, pe unde se poate. Acolo unde nu te costă nimic. Nu furi tot ce poți, mai împarți și cu altul, mai ai grijă și să fie cetățeanul mulțumit, mai ești interesat și de muncă să iese bine. Că de la un punct, parcă te saturi și te plictisești de atâtea combinații, chiar dacă lăcomia nu are limite și orice șmechereală este doar o treaptă de trecere la o șmechereală și mai mare. Evident, nu toți șmecherii au aspirații infinite, majoritatea probabil vor doar să-și plătească ratele. “Fă-te frate cu dracul, până treci puntea” este crezul acestor oameni. EI nu s-au băgat până la gât în șmechereli ca să își ia BMW-uri sau pentru vacanțe în Brazilia cum face Dragnea. Nu, ei doar vor să plătească ratele. În rest, nu au alte aspirații, dar parcă dacă se ivește oportunitatea, instant obiectivele se schimbă din mers și noi orizonturi se deschid. După rate, te mai gândești și la copii, că trebuie să le lași și lor ceva, că trebuie să ai grijă să îi aranjez și pe ei. Și așa șmechereala se transmite din tată în fiu și devine tradiție.

Doctorii falși – praf în ochii

Chestiunea cu doctorii falsi – scandalul zilei – sunt doar un mic memento ca in Romania viata este foarte interesanta si niciodata nu ne vom opri din uimire.

Uimirea mea nu vine atat din posibilitatea ca doctori fara acte profeseaza in sistemul medical (de stat sau privat). Evident ca fie la stat, fie la privat, institutiile in Romania sunt slabe, plimbatorii si verificatorii de harti nu isi fac treaba (putina oricum) nicaieri la stat si nenumarate anormalitati au loc – IN TOATE DOMENIILE, nu doar in cel medical.

Autorizatii de constructii date pe spranceana (sau pe spaga), controale ale Sanepidului in care controlorii nici nu se mai deplaseaza la cabinet, daca sunt “prieteni” cu solicitantul, ITP-uri pentru masini bombe publice, pe care le scoti cu 20 bacsis la verificator – coruptia este cancerul care creste si sporeste pe plaiuri mioritice. Am putea spune ca traim cu el de cand ne stim, ca asa e in balcani – spaga domneste, dar as dori sa atrag atentia asupra unui alt aspect legat, cel putin de falsii doctori.

Principala problema in sistemul medical, nu sunt doctorii falsi. Sunt 1-2-3 doctori falsi poate in intreg sistemul, poate sunt 10 si chiar daca ar fi 100, nu asta ar fi problema. Problema este ca in sistemul de stat medical, regula este NEPOTISMUL + SPAGA. Nu exista competitie reala pe posturi. Exista doar posturi create la comanda pentru rudele marilor “profesori” sau pentru “prietenii” tovarasilor directori numiti politic ai spitalelor. Fiecare post, de la sef de sectie pana la liftiera se castiga doar cu spagi si comisioane grase. Acum un an sau doi, un taximetrist imi zicea ca taxa pentru un post de asistent la Spitalul Judetean Craiova ar fi de aproximativ 10.000 EUR. O suma infima as zice eu, cred ca se insela.

Bineinteles, ca fuga medicilor – mai ales a celor capabili si corecti care “nu se adapteaza”, face ca acolo unde nu e prea interesanta pozitia (pe la marginea tarii, prin orase mici sau pe specialitati cu deficit mare) sa se manifeste lipsa crunta. Atat de crunta este oferta de munca incat tovarasii directori de spitale care in vremurile bune angajau pe ochi frumosi, doar prietenii, acum dau din colt in colt ce sa faca ca sa aduca personal, ca sa nu aiba de suferit la fonduri.

Haos, incompetenta, nepotism, coruptie – acestea sunt metehnele din sistemul medical. Faptul ca scandaluri amuzante ca acesta cu doctorii falsi ies la iveala, este doar un circ. In toata zarva asta, nimeni nu s-a obosit sa vada motivul acestor doctori falsi, de ce au fost atat de nebuni incat sa isi asume riscuri ca sa practice meseria de doctori? Banuiala mea este ca pe langa cazuri patologice, probabil exista si unele motive financiare. De exemplu, in cazul lui Matteo raspunsul este atat ca era bolnav mintal cat si ca facea bani. In cazul rezitentei voluntare insa niciun reporter nu s-a gandit sa investigheze care ar fi fost motivatia ei.

Sistemul public de sanatate este imaginea societatii. Banii sunt o problema secundara. Sunt nenumarate lucruri care se pot face si fara bani pentru a imbunatatii drastic situatia. De exemplu, mentinerea stricta a programului de vizite in spital poate aduce o schimbare majora in confortul bolnavilor si al doctorilor, in igiena si riscurile medicale. La noi insa ca nicaieri. Eu, Gigel din strada, pot sa intru in spital la orice ora de zi sau noapte, sa ma plimb prin saloane la orice sectie si chiar sa incerc usile asistentelor daca sunt deschise si sa le fur tableta. Am auzit de la o asistenta cum inchide cabinetul cand pleaca pe salon deoarece au fost cazuri – ea dadea insa vina pe mamicile de o anumita etnie (care daca tot stateau brambura cu copiii prin spital, pentru ca nu se puteau abtine, mai incercau din cand in cand usile la cabinetele doctorilor sa vada ce le pica). Am intrebat-o insa, “pai si camerele video”? La spital, teoretic exista un sistem de camere pe care s-au platit zeci de mii de euro. Evident insa ca pandarii de jos se joaca pe telefon in timpul muncii si nu stau ei cu ochii pe camere. Iar de inregistrari – ce sa mai zicem … Oricum probabil sistemul este functional partial, ca toate lucrurile din spitalele noastre. Dovada ca banii sunt degeaba si ca mentalitatea e problema este simplul fapt ca nenumarate spitale au aparatura foarte scumpa cumparata dar sta pe bara din diverse motive: ba ca nu avem specialist, ba ca nu stiu ce piesa dureaza luni pana vine, ba ca nu s-a terminat amenajarea etc.

Singura solutie pentru Romania este sistemul privat care poate sustine si promova competitia si calitatea. Din pacate si aici sunt multe probleme si piedici. De exemplu, datorita super-reglementarii medicinii muncii (cand te angajezi ai nevoie de o mie de hartii iar pentru unele posturi, chiar trebuie sa faci periodic controale) au aparut ca ciupercile clinici cu doctori care au doar rolul sa dea stampila. Dar nu doar din cauza medicinii “muncii” (ce gluma buna) ci si din cauza pomenilor oferite lenesilor si parazitilor prin asa zisele pensii de handicap au creat o industrie a doctorilor si policlinicilor producatoare de stampile si hartii pentru ca “dosarul” sa treaca de comisie care traiesc din pus stampila pe analize si boli fictive. Atat de mare este rispia cu banii pentru paraziti incat din ea se hraneste un procent important din piata medicala.

Cu toate acestea, competitia in domeniul medical este una reala si doctorii competenti din privat au si vor avea un viitor stralucit, tocmai pentru ca la stat, cancerul nu va face decat sa roada si sa consume energia celor de buna credinta care incearca sa faca ceva si sa impinga lucrurile inspre bine, inainte, intr-un mediu toxic, super-politizat, nepotist si plin de incompetenti, mai ales in punctele de decizie, unde se imparte banul si unde se ia deciziile strategice.

Cursul valutar este adevarata manipulare a bancilor nu ROBOR-ul

Sar PSD-istii pe BNR si pe banci ca manipuleaza ROBOR-ul si incarca ratele romanilor. ROBOR-ul nu poate fi insa manipulat din doua motive: 1) este o medie si prin urmare toti actorii ar trebui sa fie asociati intr-un cartel si sa fie coordonati, altfel cel care sta pe dinafara se poate arde nasol 2) bancile nu au un motiv real sa mareasca ROBOR-ul; profitul nu din ROBOR le vine, ba chiar le-ar conveni un ROBOR mai mic

Incompetenta si slaba educatie financiara a bolsevicilor se dau pe fata cu fiecare zi care trece si fiori reci imi trec amintindu-mi memoriile luptatorilor anti-comunisti care s-au confruntat cu acelasi drac in perioada de instalare a comunistilor. Nenumarate exemple pot fi date de situatii absurde in care incompetenta celor de sus si lasitatea celor de sub ei s-au combinat si au rezultat anomalii si deraieri de la orice logica. De exemplu fabrica de ars gunoaie. Ceausescu a vizitat undeva in strainatate si a vazut ca “imperialistii” ard gunoaiele si produc energie. Prin urmare a dat ordine sa facem si noi o fabrica de asta. Zis si facut. Problema era ca trebuia facuta inaugurarea, trebuia sa vina tovarasul si gunoiul romanilor nu prea ardea deoarece romanii nu aveau plastic sau hartie de aruncat din cauza saraciei, ci mare parte erau resturi biologice care nu dadeau eficienta energetica prea mare. Prin urmare inginerii “experti”, pentru ca le era frica sa il confrunte pe tovarasul deoarece erau niste pupincuristi ordinari fricosi si fara coloana vertebrala, au gasit solutia: sa aduca pe furis niste rumegus si alte materiale solide care sa faca fabrica sa functioneze pe timpul vizitei tovarasului.

Asa se face si cu ROBOR-ul ca nimeni nu i-a spus lui Teodorovici ca daca chiar vrea sa loveasca unde le doar pe banci ca sa le arate cine e taticul, ar trebui sa dea o lege prin care sa limiteze procentul de 1% in plus pe care bancile il pot adauga la cursul balutar al BNR-ului la cursul de schimb si din care bancile fac profituri imense, direct proportional cu numarul clientilor care sunt nevoiti sa foloseasca cursul bancii pentru a schimba valuta din afara. Intrarile de valuta, atat ale persoanelor (capsunari) cat si ale companiilor, cu greu parasesc ghiseul bancii ca sa ajunga la casele de schimb unde cursul este mai bun. Fiind captivi bancilor, exportatorii si capsunarii (aici mai putin, deoarece au variante) platesc 1-2% peste cursul BNR si/sau al caselor de schimb valutar, profitul ramanand la banci. Idem pentru importatori care sunt nevoiti sa cumpere la cursuri jalnice.

Exista competitie, ar putea spune bancherii. Cui nu-i convine, sa se duca sa scoata banii si sa schimbe la casele de schimb. Mai greu din pacate! Exista comisioane de retragere, sume limita etc. Comisioanele pentru transferuri si retragere sunt adevaratele surse de profit pentru banci, prin care tin captivi importatorii si exportatorii pe care ii jecmanesc la un curs jalnic, vanzandu-le scump si cumparandu-le ieftin valuta cu greu dobandita.

Din cunostintele mele, companiile au o singura varianta (pe langa negocierea cursului – o falsa optiune): Aforti Exchange – o casa de schimb valutara cu capital polonez care ofera un curs mai bun ca al bancilor pentru companii. Din pacate comisioanele de transfer si timpul prea mare al tranzactiilor (cand o sa intre oare si Romania in lumea moderna in care tranzactiile interbancare au loc instant?) fac greoaie si rareori fezabila optiuna. Ca sa nu mai zicem ca lipsa de concurenta, nu stimuleaza nici pe Aforti ca sa ofere un curs prea bun, mai apropiat de piata decat al bancilor.

As dori insa sa revin la subiectul manipularii si sa speculez putin. In ce context ar putea bancile manipula ROBOR-ul? Sa trecem de absurditatea utilitatii unui ROBOR mai mare (dupa parerea mea un ROBOR mai mic ar atrage mai multi clienti pentru banci si acestea ar castica mai multi bani) si sa presupunem ca bancile si-ar dori si ar incerca sa manipuleze ROBORul. Principala conditie, ar fi ca toate bancile participante sa se inteleaga. Fara reguli clare si fara o intelegere clara pentru toti actorii, exista riscul ca manipularile sa arda crunt pe cei care nu joaca dupa reguli sau incalcarea regulilor de unii participanti sa afecteze major pe alti jucatori. Am avea deci clar un cartel, o intelegere ilegala, similara manipularii LIBOR-ului la britanici (unde bancile de fapt il manipulau in jos pentru a nu afecta atractivitatea creditarii – exact ce am spus mai sus).

Cat ar fi castigurile bancilor si care bancher s-ar risca sa participe la un cartel ilegal care poate sa il coste cariera in domeniu, si ce sens are ca intr-o perioada in care creditarea duduie si economia creste, bancherii sa se riste ei aiurea ca sa mareasca ROBOR-ul? Nu este nicio logica.

Bolsevicii se folosesc de aceasta gogoasa ca sa aprinda mania proletara a prostilor cu pareri bune de sine care cred ca inteleg cum merge treaba cu finantele si care sufera de sindromul conspirationismului international impotriva plaiurilor mioritice fecunde din care toti sug seva si ii cotropesc pe romani. Subiectul este evident unul bine ales, raspunde unei nevoi, publicul tinta afectat de cresterea infima a dobanzilor fiind evident prostii care nu si-au facut calculele bine si s-au expus maximal incat sa simta o crestere de 2-3% la dobanda. Nu bugetarii carora tocmai le-au crescut cu 10-20-50% salariile sunt afectati de problema ratelor deoarece expunerea acestora tocmai s-a micsorat drastic si majoritatea oricum aveau credite imobiliare (job-ul la stat e sigur si bancile stiu asta). Chiar daca au atacat si ei vreun led cu diagonala mai mare sau s-au aruncat la un BMW second nou, bugetarii nu sunt afectati de 1-2% cresterea ROBOR-ului. Tot sarmanii care muncesc in privat pe salarii minime si care poate s-au bagat la Prima Casa tentati fiind de ratele mici de acum 1-2 ani sunt acum cel mai puternic loviti si pe acestia incearca PSD-ul sa ii vaneze, starnind in ei mania proletcultista impotriva bancilor si companiilor contropitoare si aprinzand speranta ca partidul are grija si de ei, in timp ce patronii sunt rai si nerecunoscatori, iata ca partidul se ia la tranta cu bancile lacome si da jos cu ratele.

Evident, tovarasii si-au gasit nasul de data aceasta: nimeni dintre politicieni nu s-a pus cu bancile si a supravietuit. Recentele scatoalce primite la tentativele de vanzare de obligatiuni sunt mici coincidente (probabil alti factori sunt un joc). Adevarata “razbunare” (mai degraba ajustare) a bancherilor lacomi va fi in ridicarea unanima a costurilor (la noile credite) si poate chiar si a comisioanelor. Tovarasii nu au verificat oare niciodata lista de preturi a unei banci sa vada caietul acela gros cu cateva zeci de pagini? Sunt zeci si sute de comisioane si bancile stiu unde sa ajusteze incat sa isi mentina profiturile si sa nu fie afectate prea mult. De asemenea, pe langa ajustarea comisioanelor si cresterea generala a preturilor serviciilor financiare, bancile pot oricand sa apeleze la metode clasice de sifonare a profiturilor pe care poate pana acum nu s-au aruncat pentru ca doreau sa aiba niste bilanturi frumoase pe care sa le foloseasca fie pentru noi refinantari, fie pentru vanzari sau fi pentru sfortarea de a atinge noi ratinguri mai favorabile care le-ar oferi accesul la costuri mai mici cu emisiunile de obligatiuni.

Una peste alta, dupa cum am spus, partea nasoala e ca nebunii cu greu se vor opri aici ci vor arunca asaltul si asupra Bancii Nationale. Ce sens are altceva decat iesirea la rampa a bolsevicului psd-ist de la BNR Florin Georgescu care emite el ca bancheri opinii cu privire la impozitarea progresiva. Georgescu si cu Voinea tot trimis de partid la BNR ca sa sape si sa loveasca pe la spate pe Isarescu sunt viitorii actori ai acestui razboi. Dragnea nu are nevoie sa faca ca Erdogan, sa-si puna pe ginerele ministru de finante si sa preia controlul direct al bancii nationale. Trebuie doar sa il sprijine pe Georgescu sa ia locul lui Isarescu. Marea dilema e daca Georgescu e agreat de fortele “de deasupra” si din pacate asta o vom vedea in functie de cum se comporta leul. Sa speram ca semnalele primite pana acum sunt doar zgomot si nu fac parte din “comunicarea” intre tovarasii cu sorturi de la Basel si tovarasii cu (sau fara sorturi) din PSD.

De unde atâta inflație de dragoste și toleranță?


Asemenea unui curs de apă este inima regelui în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea.

Solomon 21,1

După eșecul referendumului, politicienii se îngrămădesc care mai de care să prindă valul ostracizării tradiționaliștilor și al arătării toleranței și dragostei față de păcat și încearcă să capitalizeze până și această penibilă îngenunchere a poporului român care într-un fel denota acestuia.

Căci ce înseamnă altceva delimitarea fermă și totală a poporului român față de credința milenară prin absenteismul la vot decât pierderea sufletului și a singurului liant pozitiv – credința – pe lângă alte blesteme și neajunsuri care ne-au adunat și ne-au păstrat împreună pe aceste meleaguri: prostia, sărăcia și lașitatea?

Am lungit oricum prea mult articolul anterior și am omis să mai menționez și un aspect pervers al boicotării referendumului: stimularea mârlăniei și a împotrivirii față de orice intenție cu nuanțe patriotice sau naționaliste pe viitor.  Cei care au absentat pe motive hilare că e referendumul lui Dragnea sau că oricum nu se schimbă nimic, proști fiind, nu au realizat că după poponari, vine tăvălugul. Vor crește drepturile și concesiile făcute nu doar minorităților sexuale, dar și tuturor celorlalte minorități și coeziunea românilor a fost distrusă pentru câteva decenii bune, dacă nu cumva deja suntem cam meniți pierzaniei dată fiind piramida demografică și rata natalității cumulată cu valul emigrării.

Un alt aspect neluat în seamă de cei care doresc schimbarea reală în România prin întârirea legii, a moralității și a societății în general, este că delimitându-se și împotrivindu-se acestei grămezi de “medievali” care sunt totuși aproape 20% și care înainte de orice pun preț pe credință, tradiție și valori morale, îi pierd de clienți la viitoarele tentative și încercări de a schimba ceva împreună, mai exact de a schimba în vreun fel clasa politică.

Prostia continuă însă și după referendum, politicienii care mai de care încercând să învârte cuțitul în rană și să dea lecții de cum trebuie să creadă creștinii.

“Spiritualitatea e aici în inimă. Şi nu are ce căuta politicul şi nicio instituţie a statului în inima mea şi în capacitatea mea de a alege în ceea ce cred” – Cioloș

Bineînțeles că nu doar politicienii ci și presa a tunat și a fulgerat împotriva “retarzilor” și “extremiștilor” care nu sunt capabili să iubească și pe cei 0.005% de altfel-sexuali. Ca și cum dragostea sau ura erau chestiunea votului și nu coeziunea socială, unitatea în spirit și păstrarea puținelor lucruri bune pe care le avem în istoria noastră: credința, familia și mai ales fermitatea împotriva dictaturii. Căci ce este altceva impunerea de o minoritate infimă a unor schimbări atât de drastice și atât de irelevante pentru ei, încât să calce în picioare nu doar sentimentele și părerile majorității, dar inclusiv credința și tradiția majorității, altfel spus, chiar sufletul acelui popor?

La ce să își dorească homosexualii legalizarea căsătoriei? Ca să distrugă conceptul de familie ar spune unii tradiționaliști (am ajuns să numim tradițională normalitatea …) care aduc exemplul altor țări și declarațiile fățișe ale activiștilor organizațiilor internaționale pentru drepturile minorităților homosexuale. Părerea mea este că nu: dracul dorește nici mai mult nici mai puțin decât interzicerea creștinismului. Aceasta este ținta finală și putem vedea deja că sunt țări unde Biblia începe să fie schimbată și pastorii sunt arestați dacă amintesc ceva de Adam și Evau sau de Sodoma și Gomora. Ori să nu vezi asta în ziua de astăzi la cât de facil ai totul la îndemână, denotă prostie. Căci mă îndoiesc că majoritatea românilor în ziua de astăzi sunt de acord cu interzicerea creștinismului, având în vedere că ne pretindem o democrație și vrem să asimilăm valorile europene, dintre care se numără și libertatea religioasă.

Revenind la declarațiile politicienilor și la “cutremurele” din partide cum auzeam la o televiziune, acum se vede mișelia și ticăloșia unor falși democrați și pro-europeni care capitalizează acest eșec și se folosesc de el pentru a dobândi – în viziunea lor – capital electoral. 

Principala problemă a acestor minioni care în curand vor dispare total de pe scena politică (mă refer aici la Ciolos, Klaus dar bineînțeles și la USR-iști) este că ei interpretează greșit așa zisa boicotare a românilor a referendumului care nu este de fapt decât un absenteism dezinteresat – oamenii nu primesc nimic, deci de ce să voteze. Lipsa nu a fost nici un vot anti-Dragnea și nici “o expresie a toleranței” cum măcăne aceștia. Poate au fost si 5% care nu au votat “că e referendumul lui Dragnea & PSD” și poate au fost si 5% care nu au votat “pentru că popii …”. Însă celelalte 14 de milioane de ce cred ei că nu au votat? Din DEZINTERES. Lipsa interesului pentru soarta țării și lipsa exercițiului democratic sunt cancerul care țin pe loc orice speranță de rezolvare prin alegeri a deficitului de calitate în politichia românească.

Și din păcate pentru cei care nu sunt în PSD, acești 20% care au venit la vot și de care ei își bat joc acum dându-le lecții de dragoste și toleranță sunt în mare parte cei care oricum erau (în mare poarte) împotriva PSD-ului și a comuniștilor, tocmai din aceleași principii pentru care au fost împotriva căsătoriei homosexuale: din motive … spirituale.

Și iată cum ajungem la concluzia stupidă că din nou ne-am dat ca popor cu stângul în dreptul și pentru a nu vota cu referendumul lui Dragnea, am căsăpit tocmai acea categorie de votanți care puteau fi transformați în votanți anti-Dragnea fără greutate la următoarele alegeri.

Eu sunt unul de exemplu, dar știu și altii. Tot timpul am votat cu oricine avea șanse mai mari împotriva PSD-ului, din motive clare. Din păcate, am votat și cu tembelul de Klaus care acum îmi dă lecții că România este a tuturor, adică chiar dacă 99.99% sunt heterosexuali și au parte de căsătorie, de ce să nu le-o dăm și poponarilor că sunt și ei români? Un mic mare amănunt: Klaus nu doar că nu e de acord cu modificarea Constituției, dar prin comentariile făcute, el sugerează că homosexualilor trebuie să le dăm drepturi depline cu ale tuturor celorlați: casătorie și adopție! 

De acum, nu voi mai fi văzut la vot prea curând, chiar dacă ar fi să candideze la președenție Dragnea și chiar dacă totul va depinde de votul meu. Ba chiar e posibil să votez anti-Klaus sau anti-Cioloș doar pentru a-i taxa, deși parcă nepăsarea mă tentează mai mult acum. 

Poate pare prea abruptă trecerea mea de la a face apeluri la implicarea în societate și activism social, la a face apel la indiferență și nepăsare. Am însă explicații. Vă rog să recitiți motto-ul pe care l-am pus la acest articol. Cred că în spatele acestui vot a fost mai mult decât schimbarea a două cuvinte în Constituție. Cred că votul a fost mai mult un test pentru poporul român, test ratat și în urma căruia vor urma consecințe catastrofale irecuperabile. Nu doar că Dumnezeu va lua mintea politicienilor și vom avea parte de o cădere furtunoasă și zgomoteasă, dar orice speranță că mai poate apărea acum vreo schimbare în bine sau vreo nuanță diminuată a răului sunt iluzii. Deoarece poporul a ales.

Inima regilor lumii este întoarsă de Dumnezeu, după acum poporul merită și își dorește. A vrut poporul român pensii și donații de la stat și de aceea a stat acasă și nu i-a păsat ce se votează că doar nu se dă nimic? Vom vedea la următoarea criză ce se dă de la stat… A vrut poporul român să dea un deget și poponarilor că sunt și ei oameni? O să le dea și o mână sau poate chiar o să le pună fundul la dispoziție, ca să vorbim în același limbaj. A vrut poporul român să termine o dată preoții să le dea lecții? O să vadă acum lecții de la CNCD, polițai și statul dictatorial iar copiilor o să le predea toți descreierații. A vrut poporul român să arăte ce dragoste mare are el, mai mare chiar decât a popilor habotnici care îi urăsc pe homosexuali și de-aia nu vor să îi cunune în biserici? O să vadă poporul român dragostea ursului și toleranța soldatului rus.

Nu spun toate astea ca amenințări apocaliptice, ci doar uitându-mă în jur și gândind prin prisma trendurilor și a pericolelor geopolitice care ne așteaptă. Cred că am scris destul de mult despre faptul că criza nu a trecut ci efectele ei au fost doar atenuate, existând riscul unei crize mult mai mari decât cea prin care am trecut, poate chiar a unei disoluții totale a statului (nu mai zic de implozia UE). Am scris de asemenea destul despre riscurile unui război proxy SUA-Rusia, noi fiind proxy-ul, așa cum Ucraina și Siria sunt astăzi. În plus, cutremurul cel mare este deja prea întârziat, iar măsurile de pregătire sunt zero. Toate aceste riscuri proxime, sunt motive pentru care poporul român ar trebui să fie mai grijuliu cu legea lui Dumnezeu și să nu se culce pe o ureche cu iluziile europenismului și euro-atlantismului care nu doar că nu mântuiesc, dar nici măcar nu ne lasă în pace în sărăcia și prostia noastră. Este greu de crezut că Imperiile ne îngrașă ca pe un porc, ca să ne facă felul în curând? Ce altceva e plimbarea tancurilor americanilor pe la noi, ce altceva este instalarea de rachete, ce altceva sunt exercițiile militare navale și amenințările la adresa Rusiei?

Despre gândirea sucită pseudo-democratică a opozanților participării la referendum

Una dintre ciudățeniile pseudo-democrației mioritice românești vine și dintr-un cotlon mai puțin interesant și de nimeni observat al spectrului societății românești: ONG-urile. Să facem un exercițiu de imaginație. Să presupunem că avem o țară în care președintele este același de 19 ani. În ce lume normală democratică, dacă nu am știi nimic despre acea țară decât că președintele ei este în funcție de nici mai mult nici mai puțin decât 19 ani, am avea vreun dubiu să considerăm acea țară ca fiind una condusă dictatorial. Un fel de Koreea de Nord, a zielor noastre sau de România a perioadei ceaușiste.

Ei bine, pe lângă Asociația Pro-Democrația, cu excepția BNR, nu cred să existe o altă organizație cu un brand cât de cât cunoscut în țara noastră care să aibă același unic iubit conducător pe o perioadă atât de mare. Și îl vedem pe Pârvulescu, crainicul de serviciu al discursului pro-democrație care este veșnic ales președinte în unanimitate într-o asociație care conține numele democrație, cum se pronunță vehement împotriva democrației și inversează sensurile zicând cum că democrație este doar atuncâ când dăm poponarilor orice drept, inclusiv dreptul de a schimba sensul cuvintelor, cum ar fi de exemplu cuvântul familie.

O altă anomalie care denotă boala mioritică specifică încă din nașterea acestei țări – importul formelor fără fond – este alergia pe care cel mai nou partid născut sub stindardul unui nou suflu democratic și al unor valori europene o are la un banal referendum care este oricum în cel mai rău caz încă un eșec al implicării românilor în soarta țării lor. Pentru că un eșec a fost deja amânarea nejustificată a acestui referendum în ciuda voinței manifestate de peste 3 milioane de români.

USR-iștii mimează democrația și valorile europene și activează de fapt ca o gașcă zurlii, neobosită când e vorba de strigat sloganuri și hărțuit puterea, dar fără nici măcar o coajă de valori sau aderență la valorile pe care le pretind că le promovează când se lovesc de orientări și idei diferite de ale lor, cum ar fi de exemplu dorința poporului român ca DEX-ul să nu fie schimbat. De fapt, entuziasmul de trâmbițoi semi-drogați și arțăgoși este probabil caracteristica principală care îi unește împreună pe cei ce se aseamănă din această adunătură. Confuzia ideologică și contradicția logică din discursurile USR-iștilor îi asemănă destul de mult cu perioada de începuturi ale comunismului în România când protejați de cizma sovietică, proaspeții tovarăși ieșiti din pușcărie strigau și pretindeau dreptate și drepturi pentru popor, ostracizând burghezia, capitalismul și voința populară și asumându-și rolul de singuri apărători și luptători pentru progres, democrație și prosperitate:

“Dragi cetăţeni, intrăm în Anul cel Nou, anul 1948, într-un moment de înteţire a luptei între forţele progresului, ale democraţiei şi păcii pe de-o parte şi forţele imperialiste, care vor să pregătească aruncarea popoarelor într-un nou dezastru, pe de altă parte. […] Trebuie să ne fie clar că pentru a putea consolida drepturile cucerite de popor, Republica noastră Populară, noi, trebuie să mergem înainte pe calea înfăptuirii unor noi reforme şi realizări. Trebuie să adâncim şi să dezvoltăm elementele democratice ale vieţii noastre economice. Trebuie să ridicăm nivelul de viaţă materială şi culturală a poporului muncitor. — Petru Groza, discurs de Anul Nou 1947/48 (Sursa)

Democrația este o chestiune abstractă pentru noi românii și de care neavând parte, nu prea știm noi cu ce se mănâncă. Cel mai simplu exercițiu și cel mai palpabil contact pe care românul îl are cu democrația este votul. Până și cei mai timizi cetățeni, vârstnicii care au frica de proteste moștenită din perioada comunistă, nu dau înapoi când vine vorba de vot, deoarece ascunși acolo în acea mică cutie cu acea mică ștampilă în mână, simt că au putere și că sunt o celulă a unui organism, sunt și ei o mică rotiță în marea mașinărie care se numește România. Și chiar dacă nu au speranțe și știu că sunt mințiți, ei se încăpățânează să meargă la vot, pentru că ceva le spune că trebuie să voteze, altfel nu pot pretinde ceva de la conducători, dacă lucrurile merg rău. Din păcate, cei care simt așa sunt majoritatea cei bătrâni și poate faptul că ei nu se descurcă prea bine să înjure și să critice pe rețelele sociale sau au încă temerile de care am amintit, îi face ca să-și descarce frustrările în cabina de vot.

Toată lumea știe că votul este ceva bun și mai ales, dacă acest referendum chiar af fi inutil și nu are impact și nu rezolvă nimic în viața de zi cu zi (dar care alegeri punctuale putem spune oare ca au schimbat ceva în bine?), nu am putea măcar să îl privim ca pe un exercițiu de vot iar dezbaterea să se ducă de fapt pe chestiunea în sine și nu pe inutilitatea și boicotarea acestui referendum sub pretextul josnic al acaparării acestuia de către Dragnea & PSD?

Pe cât de josnic este felul în care Dragnea a programat acest referendum atunci când are el nevoie și pe cât de josnic este că PSD deși a promis organizarea imediată după câștigarea alegerilor au trebuit să treacă mai mult de 2 ani pentru ca tovarășii să îl dezlege, strânși cu ușa fiind de incapacitatea de a-și da liber la furat, au ținut referenduul la buzunar pentru a controla și a manipula gloata din bazinul propriu electoral, pe atât de josnică este propunerea de boicotare a acestuia pe motivul deturnării. 

Este la mintea cocoșului că participarea la un referendum este un exercițiu democratic, indiferent de cât de absurd sau irelevant ar fi acel referendum. Este la mintea cocoșului că participarea civică pentru marea majoritate a românilor se rezuma la vot și că în afară de vot nu putem cerea prea curând mai mult de la români. Nu putem spera nici că românii vor participa masiv la proteste, nici că românii vor trimite scrisori și îi vor trage de mână pe aleși dacă nu-și vor face datoria, nu putem pretinde nici că se vor înscrie în partide sau asociații și vor duce o activitate organizată care să contribuie în vreun fel la dezvoltarea societății. Nu! Singurele lucruri pe care le putem spera de la români este să participe la vot și să voteze cu cap. Deocamdată nu am avut parte nici de unul, nici de celălalt. Poate cu mici excepții, cum ar fi ultimele alegeri prezidențiale unde mobilizarea la vot a evitat (a amânat mai bine zis) dezastrul.

Ori în atare condiții să vii cu tot felul de argumente aberante că democrație nu înseamnă voința majorității ci drepturile poponarilor, este aberant. Unii s-au ferit să-și formuleze argumentele promovării absenteismului în direcția asta și s-au legat de Dragnea, cum că ar fi referendumul lui Dragnea și cum că prin asta va câștiga Dragnea capital politic. 

Într-un fel, detractorii referendumului au căzut în capcana lui Dragnea care nu doar că și-a bătut joc de Biserică și de poporul român prin faptul că a amânat referendumul până în punctul optim de care să se folosească când i se apropie ștreangul justiției, dar acum va produce dezbinare și va tăia în două opoziția tocmai prin stârnirea împotrivirii față de referendum. Divide et impera: asta face dracul din orice partid ar face el parte.

Este oare atât de greu ca după atâția ani și atâtea încercări, românii să nu înțeleagă încă importanța exprimării opțiunii democratice și să nu fie tentați de extinderea acestei puteri la chestiuni cât mai variate, nu doar la alegerile politice? 

Ne aflăm într-un moment istoric de transformare în care alegerile vor putea fi schimbate total și în care tehnologia poate schimba drastic – prin optimizarea procesului și prin siguranța acestuia. Mă refer aici mai ales la blockchain care poate constitui pe viitor nu doar infrastructura unor alegeri corecte și incontestabile, dar funcționalitatea lui poate fi extinsă până la punctul în care cetățenii pot fi implicați direct și în permanență în luarea tuturor deciziilor [1], mergând până la alocarea impozitelor lor în sectoarele de interes, către instituțiile de interes pentru ei și până la formularea, dezbaterea, filtrarea și votul oricăror decizii punctuale pe care  vor lua guvernele viitorului. Într-adevăr suntem la început și chiar dacă tehnologia permite, va mai dura ceva până oamenii vor fi interesați și preocupați de aceasta. Dar așa cum și votul era acum câteva sute de ani limitat la un numar limitat de elite și apoi s-a trecut la universalitate, tot în aceeași măsura democrația participativă reală, în felul descris mai sus, va fi o banalitate în viitor. Bineînțeles că nu în toată lumea ci doar în țările pregătite în care elitele care dețin puterea vor fi dornice să cedeze din ea poporului sau vor fi cumva presate. Ori dacă noi nu învățăm oamenii măcare să participe la vot, cum putem spera la vreo schimbare?

În final nu doresc decât să semnalez lipsa totală de spirit și blegeala strategică și oarecum și ideologică a PNL-ului, singura speranță de cine știe ce schimbare prin aceea că dacă am privi partidele ca pe un concurs miss, PNL-ul ar fi singura canditată cu dinți, deci nu prea am avea de ales …

PNL a pierdut ocazia să capitalizeze acest referendum prin îndemnul de participare – pe de o parte, și prin îndemnul de a vota DA – pe de altă parte. Astfel, nu doar că ar fi nulificat acapararea referendumului de către Dragnea, dar ar fi nulificat o dată și pentru totdeauna, tentativa PSD-iștilor de a se posta în singurii și ultimii apărători ai tradiției și credinței strămoșești. Pe de o parte, PNL ar fi câștigat tradiționaliștii sătui de socialism din bazinul PSD-ului și pe de alta ar fi căștigat tradiționaliștii anti-psd-iști din adunătura #rezist-istă.

NOTE

[1] How blockchain could improve election transparency

1 2 3 17