Obama blocat

Dupa ce ca oricum s-a blocat in problemele economice, militare, sociale si in general in administrarea americii si a lumii, Obama s-a mai blocat si intr-un prag cam inalt pentru limuzina lui super luxoasa si prea lunga pentru strazile mici ale Irlandei. Un eveniment intamplator nefericit dar plin de simboluri. De remarcat si solutia aleasa de pandarii lui: sa il mute in autobuz.  Sa impinga putin din spate nu s-au gandit? Ce o sa se faca astia cand nu o sa mai fie petrol?

httpv://www.youtube.com/watch?v=3BvABn7L_So

Blocaj la toate nivelurile

De la orice altitudine ar fi sa privim si in orice spectru am analiza, Romania se afla in blocaj. Daca e sa analizam politic, calitatea materialului uman care a ajuns in straturile superioare de conducere este josnica. De fapt, cu greu putem sa spunem ca in politica mai avem ceva material uman, ci mai degraba avem numai “dihanii cu doua picioare“, care s-au degradat atat de mult incat au ajuns sa se manance intre ei chiar si in interiorul aceluiasi clan. Chiar daca par oameni in aparenta, ei nu sunt ce par a fi, ci doar umbra unor imagini bine polishate. Daca este sa ii luam la rand, nu doar ca multi dintre politicienii actuali au simptome de bolnavi mintali, dar unii chiar dau semne de retard, nefiind in stare nici sa mentina un discurs coerent, cursiv sau avand manifestari cu totul aberante si lipsite de sens, cum a fost dansul acelui PDL-ist care oarecum este doar un mic varf de aisberg al nivelului uman care probabil exista in politica romaneasca. Cei care insa au oarece capacitati intelectuale, le folosesc mai ales indvidual pentru luptele cu cei care cauta sa le ia locul, cu cei care cauta sa ii dea jos de pe scaun si cu cei care cauta sa le sustraga sau sa le afecteze in vreun fel “combinatiile”- functia politica nefiind altceva decat parghia de acces catre aceste combinatii, ea fiind totodata intr-o continua efemeritate de care de altfel e constient orice politician, prin urmare lacomia si graba gasindu-si astfel o logica justificare.

Poate ar fi cazul totusi sa spunem cate ceva si despre ce consideram blocaj. Nu stiu in ce masura insa are vreun rost, pentru ca situatia Romaniei, din orice punct de vedere ar fi privita, este tragica: ne aflam in blocaj la toate nivelurile. Va mai amintiti sintagma “posturi blocate” prin care acum un an, doi, – la inceputul colaborarii noastre cu FMI – era folosita pentru a explica oarecum “oficial” de ce statul nu mai angajeaza nicaieri, dar neoficial desi posturile erau blocate, cine avea pile la partid si putea sa si cotizeze corespunzator putea foarte usor debloca orice post? Ei bine, ati prins ideea. Doar ca daca blocajul posturilor era pur si simplu doar un aspect al unui mecanism ticalos al Romaniei pervertite, acum blocajul este nu doar functional, determinat, cauzat de sistem, ci este un blocaj sistemic dar mai ales ideatic.

Cu alte cuvinte, nu doar ca suntem in groapa cu rahat, dar nimeni nu are nici macar o idee vaga ce am putea face ca sa iesim de aici.Si pe deasupra, putini sunt cei care recunosc ca suntem in rahat si si mai putini cei carora le pasa.

Sistemul politic roman este blocat. In primul rand pentru ca prin nivelul de degradare in care s-a ajuns, nici un om de valoare  nu va avea curajul sa intre in politica. Ma refer aici de oameni cu valoare utila care ar putea folosita si care ar putea aduce solutii, nu la oameni cu valoare in diverse domenii cum ar fi cantareti de muzica populara, acovati priceputi, afaceristi de succes, sportivi etc. De acestia cu siguranta or fi si acum prin partide, dar oameni care sa aiba solutii, sa aiba planuri si sa fie un catalist pentru schimbare, nu avem iar sistemul este astfel construit incat ei sa nu poata apare, sa le fie taiata macaroana inca din fasa.

Nu este greu de inteles de ce sistemul este astfel facut: tocmai pentru a putea fi dominat usor, pentru a putea fi stapanit si controlat de cei care au facut de-a lungul anilor regulile, au marcat terenul, au pus gardul, au inchis portile si acum dincolo de gard ne rad in fata si ne fac pe noi lenesi si incapabili de performanta, aratandu-ne cu degetul ca suntem niste sclavi netrebnici si nevrednici de asa stapani.

Si totusi lucrurile nu ar fi atat de grave, pentru ca si sistemul comunist era blocat si am reusit cumva sa il “deblocam”, chiar daca multe fantome s-au conservat si s-au remodelat pentru a se afla la locul potrivit si in noua situatiune a lucrurilor, semn ca delocarea nu a fost prea reusita, nu am spart prea bine vehile lanturi doar am rupt cateva zale iar acum lantul s-a refacut incet-incet si ne strange de gat, de maini si de picioare din nou. Diferenta e ca acum suntem mai putini, deoarece mare parte dintre cei care aveau alergie la lanturi au fugit deja si suntem si mai slabi, atat fizic cat mai ales mental si psihic. Spun ca romanii actuali nu mai sunt capabili de o noua revolutie pentru ca nu prea mai stiu cum ar putea sa o faca si cum ar trebui sa arate aceasta noua revolutie, avand in vedere ca deja am esuat o data. Prin urmare marea majoritate tac si rabda, iar o mare parte din cei nemultumiti gasesc solutia in emigrare: renunta la orice sperante legate de tara lor si cauta “sa se descurce” cum pot in afara. Si o data cu aceasta alegere, constienti sau inconstienti ei isi vand sufletul, renunta la orice aspiratii legate de propasirea lor intr-o intr-o lume frumoasa, la care sa isi aduca si ei contributia, o lume care sa le aduca satisfactii nu doar materiale ci si de alta natura.

Aflati in cautarea disperata dupa supravietuirea materiala, orice lipsuri in alte niveluri ale aspiratiilor lor inceteaza a mai fi lipsuri tocmai pentru ca spatiul in care aceste aspiratii ar avea sens a disparut pentru ei. Poate ca este un aspect greu de inteles, si poate ca multi pot considera viziunea mea ca fiind reductionista. Realitatea este ca daca in teorie pare posibil sa te realizezi oriunde din toate punctele de vedere, si financiar, si sa ai o familie reusita, si sa ai prieteni ok, si sa participi in societate si sa te bucuri de lucrurile bune care se intampla, si sa te simti ca aderi la un set de valori morale sau spirituale pe care le poti practica fara ca cei din jur sa se uite la tine ca un ciudat, in practica realitatea este mult mai sumbra. Am sa va dau doar un singur exemplu: o romanca de origine din Moldova de peste Prut, dupa ce a facut facultatea in Romania si s-a casatorit cu un roman, a ajuns in Germania, s-a realizat cat de cat profesional, s-a integrat destul de bine in societate, dar acasa vorbeste cu sotul in limba germana desi si el este roman. Pe mine, orice argument mi-ar aduce cineva ca acesta este un lucru normal, ca cineva poate sa isi schimbe limba materna si sa inceapa sa gandeasca si sa simta in alta limba si sa mai fie aceeasi persoana ca inainte, eu nu il cred. Este adevarat ca nu toti fac aceasta schimbare radicala, dar eu am dat doar un exemplu, cei care nu isi schimba limba cu siguranta renunta si ei la altceva fundamental care ii face “irecuperabili” fata de ce ar fi putut ei sa fie in Romania daca ar fi reusit sa creasca si sa sporeasca aici asa cum se amagesc ca au facut-o acolo.

Poate am lungit cam mult si nu vreau sa creada “capsunarii” ca am ceva impotriva lor: respect optiunea oricarui om si nu neg ca si eu am avut ganduri de emigrare. Nu vreau decat sa subliniez cat de grave sunt lucrurile, cat de blcati suntem si de ce o solutie probabil nu va veni nici macar dupa inca o generatie de sacrificiu.

Unii optimisti s-ar putea poate gandi ca lucrurile se vor rezolva totusi, chiar daca noi suntem cum suntem, vor veni europenii sa ne conduca, n vor face ei legile, ne vor aduce ei cativa destepti care sa ne conduca si intreprinderile de stat si le vor starni din loc, isi va reveni si economia, va intra in normalitate si statul de drept etc. Acesti optimisti insa din pacate probabil nu au acces la Internet, ori nu stiu limba engleza ca sa citeasca stirile. Acestora le recomand site-ul www.lumeaincriza.info unde pot sa mai citeasca cate ceva din ce se mai intampla pe dinafara.

Deci daca in politica nu doar ca nu avem oamenii care trebuie, dar sistemul e astfel construit incat sa ii rejecteze pe cei care nu au stampila de conformitate, daca la nivel social acei indivizi capabili de fapte marete si doritori de neplafonare s-au scurs spre zari straine, ce anume poate sa schimbe lucrurile. Pai nimic, de asta zic ca suntem blocati.

Desi in alt context, dar nu foarte diferit, Pr. Ilie Moldovan de la Sibiu exlica astfel situatia: “cerul e atat de intunecat incat numai o furtuna il poate limpezi”. Stiu ca pare oarecum cam ca in Miorita, dar cine are oare vreo solutie? Sa vina sa ne invete si pe noi.

Tot gandindu-ma de ceva timp la aceasta problema, in afara de cateva idei destul de simple si prea putin concrete, nu am gasit. Le voi enumera jos, intr-o ordine aleatara, fara insa a le detalia prea mult cu mentiunea ca nu ader chiar la toate si in nici un caz in aceeasi masura:

rugaciunea: nu este propriu-zis o solutie pentru ca oricum rugaciunea sta inainte la orice lucru bun; nu cred insa ca este de ajuns, eu cred ca Dumnezeu ne ajuta mai ales atunci cand noi am epuizat tot ce putem face, adica am incercat toate si nu ne-a mai ramas nimic altceva; poporul roman a inteles foarte bine acest lucru si a nascut proverbul “Dumnezeu iti da dar nu iti baga si in traista”; chiar daca rugaciunea ne va ajuta in gasirea si punerea in lucru a unei solutii, doar rugaciunea nu este propriu zis o solutie ci doar un “asistent” al unei solutii; de altfel, sa nu uitam ca si politicienii actuali se roaga: “Asa sa imi ajute Dumnezeu!”

nepasarea: daca nu ne pasa de probleme, nu ne doare; compromisul este insa identic cu al celor care aleg calea emigrarii: renuntarea la lupta si plafonarea;

autosufiecienta (self-sufficiency): practicata la scara larga si promovata ca o miscare de rezistenta, autosuficienta nu doar ca ar fi o solutie posibila, ci ea este chiar solutia care i-a salvat pe multi; ganditi-va ce ar insemna 40% din populatia tarii sa traiasca doar din salarii, pensii si ajutoare; taranul roman, chiar daca nu este autosuficient 100%, poate sa ajunga daca va fi nevoie; ca un argument al acestei solutii va povestesc o intamplare: prin 2009 pe la inceput, cand se auzea la noi de criza si cand se discuta aprins la TV daca o sa vina si pe la noi, unchiul unui prieten i se confesa: “abia astept sa vina criza sa vad orasenii ce o sa faca”. Desi malitioasa, remarca lui denota faptul ca multi nu se bazeaza deloc pe ce primesc de la stat si de la societate ci incearca sa isi produca singuri cat mai multe din toate cate au nevoie. Ce lipsese autosuficientei noastre, in primul rand constientizarea importantei si viitorului pe care aceasta optiune il va avea in viitorul nostru;

implicarea: de orice natura (politica, sociala, economica), presupune eforturi majore si perspective minime; oricati de multi oameni de bine s-ar implica in politica, societatea sau economia actuala si oricat de mult efort ar depune ca sa incerce sa schimbe ceva, ei oricum vor fi in minoritate, vor fi niste alieni si orice vor realiza, cel mai probabil nu va avea decat rezultate minime, localizate, ocazionale si de moment. Ei nu vor putea schimba fluxul raului, ci vor fi precum o piatra peste care trec toate. Desi privit din punt de vedere poetic, multora li se pare interesanta aceasta solutie, celor interesati de rezultate palpabile nu li se va parea. Un exemplu de aceasta natura poate fi Paleologu: desi probabil intr-o societate normala, intr-un partid cu oameni normali si care chiar sunt interesati de idei, Paleologu ar fi omul potrivit, in politica romaneasca Paleologu a ajuns sa fie un joker, un personaj care doar legitimeaza sistemul, mentine aparenta dezbaterii, multitudinii de idei etc. Aceasta pare sa fie de fapt si motivul pentru care Paleologu nu a fost inca ejectat de sistem si inca ii este permis sa enunte idei;

revolutia: despre asta am mai vorbit; principala problema ar fi unde gasesti revolutionari; iar problema secundara, dar deloc mai prejos, unde gasesti revolutionari priceputi;

Asadar, desi nu stiu cat de bine am demonstrat ca ne aflam intr-un blocaj, sper sa fi lansat macar ideea ca blocajul nu trebuie sa devina destin, sau macar nu trebuie sa il privim ca pe un destin.

De Înviere Cristoiu ne scuipă pe obraz

Ca rob făr’ de minte,
A trădat Iuda
Pe-Adâncu-nţelepciunii
— (Prohodul Domnului)

 

Nu am avut de lucru si am zis: ia sa vad totusi ce zic astia. Am urmarit dezbaterea Historia din 20 de aprilie cu tema “Oare chiar ne-am nascut ortodocsi, nu cumva asta e doar propaganda?”. Invitati: expertul in manipulari, Ion Cristoiu si profesorul Daniel Barbu, politolog.

Speriati ca la noul referendum care se apropie statisticile vor arata din nou ca marea majoritate a romanilor sunt ortodocsi, cativa destepti s-au gandit sa mai zgarme putin lucrurile si sa incerce sa mai incerce sa clatine inca unul dintre miturile fundamentale ale poporului roman: acela ca s-a nascut ortodox. Acest adevar, daca nu ma insel, eu l-am asimilat inca de pe bancile scolii din epoca comunista cand profesorii de istorie m-au manipulat ca sa cred astfel. Nu stiu daca de pe vremea comunismului sau dupa Revolutie, dar cam prin scoala generala imi aduc aminte ca am aflat ca eu prima data ca noi romanii ne-am nascut ortodocsi. Bunaoara, odata cu formarea poporului roman, avand in vedere ca doar ce trecuse pe-aici Sf. Apostol Andrei si crestinismul incepuse sa creasca in fostul imperiu, era la mintea cocosului ca poporul roman s-a nascut o data cu dezvoltarea religiei crestine, nu doar ca istoric este de bun simt aceasta teorie dar si dovezile arheologice sunt in acest sens, chiar cele care au fost descoperite recent.

Recunosc ca nu am citit revista cu pricina al carei coverstory a fost acesta: “Un cliseu propagandistic: Ne-am nascut ortodocsi”. Ma asteptam ca sa inteleg insa din dezbaterea filmata care sunt argumentele sau contraargumentele acestui “cliseu”. Dezbaterea – care de fapt nu e dezbatere, ci o refulare a ofurilor invitatilor cu privire la anumite aspecte din viata religioasa a romanilor – a inceput prin prezentarea statisticilor “infricosatoare” conform carora foarte multi romani se declara ortodocsi si de asemenea foarte multi au incredere in Biserica. Ca sa deschida putin subiectul, ataca domnul Barbu care lanseaza ideea ca ateii au un fel de jena de a se declara atei tocmai datorita faptului ca inainte de revolutie ateismul era religia de stat si prin urmare nu vor sa fie asociati cu fostul regim. Penibila ideea, de altfel chiar fara nici o sustinere deoarece pierde din vedere un mare amanunt: raspunsul la recensamant este dat de fiecare intr-un cadru privat, in fata unui necunoscut fata de care nu cred ca vreun ateu sa aiba o jena, un complex, sa declare ca e ateu. Destul de glumeata argumentarea: cat de multi sa fie acei atei care nu se declara ortodocsi pentru simplul fapt ca nu vor sa para diferiti de ceilalti, nu vor sa para altfel sau le e frica de cine stie ce tabuuri colective?

Dupa domnul Barbu, domnul Cristoiu enumara si el chestiunile care il streseaza pe el cu privire la viata religioasa in Romania: de ce participa multi la sarbatori, de ce se duc multi la slujbe, de ce multi aprind lumanari, de ce sunt atatea emisiuni despre credinta etc. continua el, facand o paralela intre manifestarile publice si fostul “23 August” din iepoca in care dansul scria la Scanteia Tineretului si infiera “opiumul poporului” de la o alta foaie penibila fata de cea la care o face astazi.

Emisiunea continua criticand la rand: veridicitatea statisticilor referitoare la credinta romanilor, participarea politicienilor in viata religioasa, notorietatea si influenta bisericii, etc Nici vorba de subiectul anuntat al dezbaterii: ne-am nascut sau nu ne-am nascut ortodocsi? De fapt, pare destul de evident si de clar care este scopul acestei noi aruncari cu noroi asupra bisericii dinspre fostii propagandisti ai partidului si aghiotantii lor “umanisti” de astazi. Nu putem stii si nu ne intereseaza sursa acestei tentative propagandistice si de atacare a credintei. Nu putem sa nu observam ca pe domnii respectivi care au gandit aceasta campanie ii zgarma undeva si nu pot dormi linistiti pentru aderenta puternica a romanilor la credinta si la biserica.

Mai tarziu in emisiune insa putem vedea de ce ii zgarma pe ei: e prea stransa legatura intre preoti si politicieni, se dau prea multi bani de la stat bisericii, legaturile bisericii cu statul sunt prea solide. Putem astfel deduce clar ca probabil nu doar ca aghiotantii lui Patriciu au mancarimi dar si pe el il cam jeneaza faptul ca liberalii nu vor putea niciodata sa castige voturile drept-maritorilor pana cand biserica nu scade in ochii poporului.

Nu stiu daca doar pentru a contracara succesurile pe care le-au notat cativa pdlistii recent prin aducerea cu avionul a Sfintei Lumini de la Ierusalim a pornit trustul Adevarul aceasta destul de fasaita campanie careia ii lipseste in primul rand acoperirea stiintifica. Este posibil ca Patriciu sa gandeasca deja pe termen mediu-lung, mai precis cand se va alege praful de moneda, va cadea statul actual si pe ruinele ce vor ramane se va reconstrui noul stat roman in care BOR cel mai probabil va avea un cuvant mult mai greu de spus decat acum, avand in vedere ca oamenii deja sunt scarbiti de politicieni.

Concluzie? Nu cumparati: revista Historia, nu cumparati Adevarul si alte “suplimente” si daca tot trebuie sa ii dam si Cristoiului dreptate intr-o privinta, nu va uitati la televizor, cel putin in perioada sarbatorilor.

De ce a primit Isarescu Legiunea de Onoare

O intrebare deloc dezbatuta in presa, este de ce a primit Isarescu distinctia Lediunea de Onoare. Jurnalisti romani s-au multumit sa preia stirea unul de la altul si nu s-a gandit unul sa se intereseze mai in amanunt pentru ce anume fapte mai concret a primit Isarescu medalia? Nu de alta, dar mertul asta se da strainilor doar in cazuri de exceptie pentru servicii deosebite aduse Frantei:

Foreign nationals who have served France or the ideals it upholds may, however, receive a distinction of the Légion, which is nearly the same thing as membership in the Légion (Wikipedia)

Prima data cand am auzit, nu mi-a venit sa cred. Stiam ca o asemenea distinctie are intr-adevar greutate, francezii nu arunca cu ele in toate partile cum se-arunca pe la noi diploma de Doctor Honoris Causa incat deja nu mai are o valoare prea mare, tocmai pentru ca e foarte acordata.

Iata versiunea “oficiala” a justificarii pentru care a primit Isarescu aceasta distinctie:

Presedintele Republicii franceze, acordand aceasta medalie, a dorit sa recunoasca, nu doar meritele dumneavoastra personale si o cariera stralucita pusa in slujba Romaniei, ci si importanta pe care o acorda bunei guvernante economice pe care o incarnati aici in aceasta tara, pentru imbunatatirea relatiilor romano-franceze”, a spus Henri Paul (ambasadorul Frantei)

Sa vedem ce ar putea sa insemne asta:
merite personale: sa fim seriosi, nu pentru astea se ofera o medalie; si in orice caz nu de francezi;
cariera stralucita pusa in slujba Romaniei: desigur, ca si cum i-ar interesa pe francezi; pai care stralucire, ca multumita lui Isarescu avem un popor dator pana in gat; era stralucita daca situatia era buna in Romania, dar situatia este neagra si datorita lui, mai ales ca este etern (are 12 ani in functie);
buna guvernanta pe care o incarneaza Isarescu: aici am cam avea de citit multe printre randuri, ca daca BRD nu ar fi avut profiturile grase de care se bucura in 2010 in conditiile in care in mod normal bancile din Romania trebuiau sa fie pe genunchi pana acum, cu siguranta Isarescu nu ar fi primit acum medalia;

Mai pe scurt, ca sa nu lungim vorba, mie mi-e clar ca Isarescu a primit medalia pentru ca a pus umarul la sprijinirea bancilor vestice prin banii veniti de la FMI si pe care o sa ii plateasca copiii nostri.De altfel si terminologia din justificarea ambasadorului este destul de edificatoare: “guvernanta economica pe care o incarnati”.

Pai clar o incarneaza, ca de buna voie nu intra cutitul in pietul poporului roman daca nu e infipt de un tradator. Pentru ce guvernanta economica este laudat Isarescu, cand economia nu e deloc treaba lui ci paza banilor tarii, randuirea politicii monetare astfel incat poporul roman sa prospere si sa propaseasca, ceea ce nu s-a intamplat. Poporul roman e dator pe veci la banci, Isarescu a dat drumul la credite cu nemiluita in anii de boom (pe atunci nu guverna economic tot el?), fapt pentru care a si primit o alta medalie, de la Basescu, in 2007: Ordinul “Meritul Industrial si Comercial” in grad de Mare Ofițer, pentru “cea mai spectaculoasa perioada de crestere de dupa de cel de-al Doilea Razboi Mondial”. Iata ca pe-atunci Isarescu era laudat ca ajuta oamenii sa ia credite, iar acum e laudat ca duce cursul acolo unde le convine bancherilor, de preferinta cat mai jos ca sa poata rumanii sa plateasca ratele.

Multi se tot intreaba si tot fac analize de ce pica leul. Pai de ce sa nu pice, daca plata ratelor e din ce in ce mai grea si romanii nu au bani, iar bancile trebuie sa incaseze ratele chiar si in aceste vremuri grele? Acum daca tot avem o rezerva, si vrem sa ajutam la “imbunatatirea relatiilor romano-franceze” mai ales intre bancheri, de ce sa nu puna BNR umarul la un curs cat mai usor de dus de romani, chiar daca astfel distrugem capacitatea de export in care ne punem atat de multa nadejde ca ne va scoate din criza.

Este ingrijorator respectul pe care il poarta Sarkozy lui Isarescu. Pentru ca e clar ca pe romani nu ii inghite, iar felul cum il trateaza pe Basescu este destul de concludent. Aceasta medalie ne poate lamuri despre cat de mari compromisuri a facut Isarescu si cat de mult a jucat rolul care i-a fost alocat in ecuatia finantelor europene. Ce s-ar fi intamplat daca Romania lasa cursul liber cum este firesc intr-o economie libera si daca banii veniti de la FMI intrau in buget si cel putin TVA-ul si impozitul forfetar nu mai deturnau economia romaneasca de pe cursa revenirii pe care pornise in primavara anului 2010?

Cu siguranta un euro intarit, ar fi creat probleme si mai mari bancilor, dar noua nu bancile ne dau de mancare. Un curs mare ar fi constrans importurile si ar fi stimulat productia autohtona, ar fi revigorat si mai mult agricultura si ne-ar fi pozitionat intr-o situatie mult mai buna in perspectiva situatiei dificile actuale dar mai ales a celor viitoare.

Un leu slab nu face decat sa stimuleze si mai mult importurile si sa distruga exporturile. In timp ce toate tarile din lume incearca sa isi devalorizeze moneda (vezi wikipedia), Romania este singura care primeste lovituri in plex fara sa zica “au”, ba chiar bucurandu-se ca un boxeur dement care rade ca prostul in timp ce primeste pumni.

In timp ce in unele tari bananiere, capii politici sunt vasalii regilor vremurilor, Romania joaca un rol aparte: pentru ca politic oricum suntem controlati de la Bruxelles ultimele componente ale unei suveranitati oarecare ar fi trebuit sa fie politica monetara dusa de Banca Nationala. Insa BNR se pare ca a fost cucerita cu mult in urma, imediat dupa revolutie, Isarescu avand astfel chiar sanse sa il bata si pe Gadhafi la numarul de ani in slujba puterilor straine.

Perpetuarea crizei: o problemă românească?

11 Aprilie 2011

O mare dilema pentru mine la care tin sa subliniez de la inceput ca nu stiu raspunsul adevarat este daca agravarea si perpetuarea crizei economice in Romania este o problema specifica nou sau tine de economia mondiala, de felul cum merg lucrurile in economia mondiala, in Europa, de cum suntem legati noi de meandrele globalizarii si de cat de dependenti suntem de banii veniti din afara si de toti factorii care ne influenteaza.

Utopic gandind putem spune clar: bineinteles ca nu! Daca aveam un guvern inteligent si cinstit (vezi bancul spus de Topescu) si daca aveam si o administratie publica inteligenta si cinstita si daca aveam si oameni de afaceri inteligenti si cinstiti si daca aveam si oameni ai muncii inteligenti si cinstiti, cu siguranta ca nu intram in criza chiar asa de adanc si poate ca pana acum deja ne bucuram si noi de o crestere economica mai mare ca inainte de criza, cum simte Germania sau cum estimeaza Polonia care va avea crestere in acest prim trimestru de aproximativ 4% in conditii in care Boc se mandreste ca poate sa declare incheierea recesiunii cu o crestere de 0,1% pe care insa ma indoiesc ca o vom obtine in acest prim trimestru.

Dar sa terminam cu utopiile inutile si sa incercam sa explicam cauzele afundarii noastre in namolul saraciei si in disolutia statului prin caderea drastica a veniturilor si explozia imprumuturilor.

Cred ca este foarte important sa incercam sa ne dam un raspuns la aceasta intrebare, pentru ca avand in vedere rata de indatorare publica, inrautatirea situatiei economice si inflatia exploziva care ne asteapta (pe langa cea doar arzatoare care a lovit deja in noi), trebuie sa stim pentru ce ne pregatim in viitor in cateva scenariile posibile legate de mersul economiei mondiale.

De ce zic asta? Sa presupunem ca vina pentru afundarea in criza este a noastra, a romanilor, a politicienilor, a factorilor de decizie, a oamenilor de afaceri si a muncitorilor. Fiecare intr-o oarecare masura. Dar vinovati in mod decisiv, adica din cauza noastra zacem pe marginea prapastiei si asistam cum ne prabusim. Pai in cazul asta, putem foarte bine sa luam in considerare ca chiar daca economia mondiala isi va reveni – cum nu se intampla inca decat in cateva tari cu un anume specific – noi nu ne vom reveni. De ce am crede ca daca Uniunea Europeana supravietuieste crizei datoriilor si daca SUA nu da faliment si reuseste prin minune sa intoarca foaia in relatiile cu chinezii si daca butoiul de pulbere din Africa de Nord nu explodeaza ci lucrurile se linistesc, deci in aceste conditii benefice, de ce am crede ca lucrurile isi vor reveni si la noi? Nu mai e loc de mai rau?

Multi zic: cresterea trebuie sa vina pentru ca oricum am cazut foarte mult, am ajuns la fund si acum nu poate fi mai rau si prin urmare avem o crestere care ii zice efect de baza. Acest termen economic care se refera la influenta momentumului acumulat in trecut asupra prezentului este atat de uzat in explicarea crizei din Romania incat multi analisti si reporteri l-au invatat ca pe o poezie si il folosesc atunci cand nu stiu de fapt sa faca o analiza, ci cred ca a compara niste date statistice cu cele de anul trecut este de ajuns pentru a explica o situatie si pentru a diagnostica cauzele unui cancer.

Facand o paralela cu domeniul medical, am putea spune ca dupa o operatie de cancer care a decurs fara probleme majore, faptul ca leucocitele sunt cu putin sub nivelul anterior operatiei este un lucru bun, putin ingrijorator, este un efect de baza adica pentru ca inainte de operatie din cauza cancerului leucocitele erau multe, acum ca cancerul a fost extirpat e normal sa fie mai putine si putem asadar estima ca acestea vor scade pentru ca maximul a fost atins inainte de operatie. Evident ca o data cancerul intrat, pacientul va fi in pericol de moarte ulterior, indiferent de care va fi nivelul leucocitelor. Lucrurile nu vor mai fi niciodata ca inainte si este total aiurea sa comparam ce a fost inainte cu ce este acum pentru ca am trecut peste o operatie si un cancer nu poate fi eliminat niciodata 100%, celule cancerigene mai raman, riscul persista, ca sa nu mai vorbim de conditiile care au dus la cancerul initial.

Tot asa si in economie, sa comparam niste cifre seci de acum cu ce a fost acum un an si sa dam verdicte arata o naivitate crunta, o imposibilitate de a intelege macar intuitiv ca economia este un organism viu si ca orice organism cu multe subsisteme  care reactioneaza la orice bataie a vantului, pur si simplu a masura niste parametri nu ne poate ajuta sa dam verdicte fara a intelege in profunzime si fara a face o anamneza minima a acestui organism.

Ca o mica paranteza, ascultam la radio o emisiune cu un doctor batran care spunea ca tehnica diagnosticarii s-a cam pierdut in ziua de azi. Doctorii se bazeaza in principal pe aparatura de investigatii (ecografie, CT, RMN, analize etc) si mai putin pe conctactul direct si efectuarea unei anamneze ca la carte. Astfel, fara a palpa ficatul pacientului, doctorul poate sa vada o mie de ecografii pentru ca se poate insela. Fara a discuta si a-l intreba ce il doare, cand il doare, cu ce se ocupa, ce mananca, etc, nu va da un diagnostic corect. Si ca sa sublinieze importanta anamnezei, a marturisit ca cele mai mari succese din cariera sa s-au datorat discutiei cu pacientii si palparii acestora, nu rezultatelor obtinute prin tehnologie care nu va putea niciodata sa inlocuiasca complet experienta si judecata omului.

Cum putem insa sa dam un raspuns la intrebarea daca noi suntem de vina, sau pur si simplu lucrurile sunt cu adevarat negre in economia mondiala, si prin urmare greul se simte si la noi? Parerea mea este ca un raspuns il putem da facand apel la fabula Greierele si furnica. Asa cum greierele se plange de iarna, asa si noi ne plangem de economia globala, dar cand furnica muncea si aduna (cum au facut de exemplu nemtii), noi beam bere si ne uitam la meciuri si bagam credite la maxim ca sa ne cumparam masini, ca doar prim-ministrul nostru era dealer auto pe-atunci si era normal sa stimuleze creditul ca sport national. Pentru ca a venit frigul lipsei de bani si bancile erau in pericol sa cada, a trebuit sa ne imprumutam la FMI ca sa le finantam indirect prin sustinerea artificiala a cursului si micsorarea RMO-ului ca si prin alte sporturi nationale cum ar fi creditarea statului de catre bancile locale. Si tot pentru ca dobanzile au crescut si noi (statul) functionam pe credit, a fost nevoie ca sa marim taxele, sa facem viata grea firmelor, sa taiem salarii, sa dam afara doctori si recent sa inchidem spitale si sa lasam oamenii sa moara pentru a fi astfel mai putine pensii de platit si mai putini asistati sociale care sa suga din bugetul dedicat salilor de sport si fantanilor cantatoare care si asa se infrunta cu constrangeri venite din problemele legate de creditare.

Am putea in acelasi timp sa spunem ca chiar daca am fi fost precum o furnica, si chiar daca toata primavara, vara si toamna am fi muncit si am fi strans si am fi fost cumpatati la cheltuieli, din cauza frigului foarte mare, tot avem de suferit. Acest rationament este si el valid desi daca ne-am uita in jur, in randul prietenilor, al rudelor al cunostintelor noastre am putea usor sa tragem concluzia daca este adevarat. De exemplu, emblematica pentru mine a ramas situatia dificila prin care a trecut Supermarketul Primavara. Locatii excelente, in buricul pietei, in locuri unde din cauza vadului nici un magazin alimentar nu prea mai rezista si prin urmare avea acces la un bazin de clienti foarte mare si mai ales si cu bani. In perioada in care economia duduia, si Primavara duduia: marfuri multe, variate, desi preturi mari. Dar pentru ca nu aveam unde sa mergem, eu si colegii mei ne faceam zilnic cumparaturile aici. Ba chiar de multe ori si la masa de pranz tot Primavara era alegerea pentru ca mini-restaurant-ul avea o oferta bogata si proaspata. Imediat cum a lovit criza insa, Primavara s-a prabusit. Abia mai gaseai apa minerala si cateva sortimente, multe rafturi chiar erau goale. Dintr-un personal foarte numeros, a ramas o singura casa si doi trei angajati pe la rafturi iar restaurantul nu prea mai are decat niste salate pleostite si faimosii pui la rotisor. Motivul? Investitiile imobiliare: folosindu-se de cifra de afaceri foarte mare si in crestere a magazinelor, patronii s-au aruncat in mobiliare in momentul cel mai neoportun. Ulterior, liniile de credit au fost taiate si abia au reusit sa tina pe picioare funtionarea magazinului. Nu stiu detalii complete doar vreau sa dau un exemplu despre cat de mult conteaza lacomia si frica in afaceri si in viata in general. Pentru ca la urma urmei si administrarea propriilor bani si a propriilor investitii, tot o afacere este, asa cum tot o afacere ar trebui sa fie si condusul tarii. Dar din pacate la noi politica este o afacere murdara in care administratorii stiu doar sa faca credite fara limita, sa dea afara oameni si sa semneze contracte cu firmele prietenilor care stiu de ce. Restructurare eficienta, investitii, planuri de dezvoltare si alte deastea sunt pentru fraieri, nu pentru ei.

Sa facem insa un exercitiu de abstractizare si sa punem in aceeasi oala coruptia, sistemul ticalosit, mediocritatea mediului de afaceri roman si hibele clasei muncitoare din Romania. Sa le consideram pe toate acestea status quo-ul nostru sau mai bine zis status quo ante – starea noastra inainte de criza. Sa ne gandim si la faptul ca acest status quo este cauza performantelor noastre si asa cum current events cause future events (evenimentele actuale determina trendurile viitoare / Gerald Celente) putem trage concluzia si ca pornind de la un status quo defavorabil, independent de conditiile externe,  viitorul nu va fi decat unul pesimist pentru noi.

Asadar, ne asemanam noi greierului care se tanguie si arata mereu cu degetul la iarna si la criza? Sau poate ca noi suntem furnica cea buna care desi a adunat si a muncit mult si a facut conserve pentru o iarna indelungata, iarna a fost atat de rea incat acum are si ea probleme. Cine oare poate fi insa de acord cu aceasta a doua supozitie? Romania si furnica muncitoare? Ha, ha, ha! Acum ar fi momentul sa ne uitam la niste statistici care spre deosebire de critica pe care le-am adus-o la inceputul acestui articol, aici ne-ar ajuta mult mai clar sa vedem cum stam:

Iata asadar unde au crescut numarul de angajati si unde au scazut in perioada anterioara crizei: au crescut in special in comert, in imobiliare si in servicii si au scazut mai ales in … industrie si agricultura, adica exact domeniile unde se produce ceva tangibil, unde ceea ce se face poate fi apoi vandut si cu banii primiti putem sa mergem la magazin (comert), putem sa ne cumparam apartamente (imobiliare), putem sa comandam pizza (servicii) sau putem sa ne facem case (constructii).

Deci departe de a trage concluzia ca inainte de criza Romania s-a comportat ca o furnica. Mai degraba, asa cum si campania publicitara a unei banci ne demonstreaza, romanii in general cantau la vioara (adica la cardul cu descoperire) si asa isi faceau cumparaturile si plateau servicile, leasingurile etc, desi in acest timp nu putem spune ca ei nu munceau, ca au fost lenesi si doar au beneficiat de bani necuveniti. Romanii doar s-au scaldat in banii copiilor lor care vor plati creditele, si in acest sens, principial este chiar mai grav nesaţiul lor decat lenea greierelului care doar s-a infometat pe el si a suportat singur consecintele nesabuintei sale.

Nu doresc sa trag vreo concluzie din acest articol, asa cum nu am spus lucruri noi. Am vrut doar sa incerc sa explic de ce probabil nu criza e de vina pentru situatia precara in care ne aflam, ci noi suntem de vina.

Dar la urma urmei, poate situatia nu e atat de grea. Am vazut ieri la Realitatea TV cum s-a deschis Targul de Pasi (fara vreo legatura cu Invierea Domnului) la care lumea s-a gramadit la sarmale, cărnărăi de toate felurile, bauturi si alte bunatati traditionale care se mananca dupa Postul Mare, nu in timpul postului. Deci daca oamenii inca nu au ajuns sa tina post si nu doar ca nu au bani sa cumpere de mancare, dar chiar isi permit sa cumpere la preturi duble, asa-zisele produse naturale, sau produse traditionale, inseamna ca nu le-a ajuns cutitul la os, deci criza nu e chiar asa de rea, sau poate ca e grea doar pentru 2-3 pe ici pe colo, nu pentru marea majoritate.

Asa cum cancerul de stomac nu se face simtit pana cand bolnavul nu incepe sa vomite tot ceea ce mananca, in rest nu are nici o durere, poate doar o mica jena din cand in cand, eu cred ca tot asa criza care o traim noi acum nu este decat o mica jena pe langa adevarata criza care ne va lovi.

Unele indicii despre un posibil viitor pesimist le putem afla de la experti. Cred insa ca asa cum japonezii nici nu aveau habar despre ce va da peste ei, acest lucru este valabil si pentru noi. Si nu pentru ca suntem hoti, corupti, lenesi, incapabili, dezorganizati, haotici si toate celelalte. Ci mai ales pentru ca suntem criminali si am ajuns sa ne acuze un doctor musulman. Intr-o tara de mii de doctori care se numesc crestini si sute de ginecologi care merg la biserica cel putin de Pasti si care nu fac avort in Sapamana Patimilor pentru ca nu vor sa aiba mainile pline de sange tocmai in aceasta perioada sfanta, am ajuns ca un musulman sa fie primul marturisitor si primul aparator al vietii care intra in gura acestei fiare numita presa. V-ati gandit vreodata ce ar insemna un cutremur de 8 grade in Romania?

Severin: Hard to flush

Putine povesti politice cu ciobani mioritici pe meleaguri europene sunt mai incarcate de simbolistica si exprima mai clar incapacitatea organica a Romaniei de a putea scoate inainte fiinte capabile sa tina fruntea sus si sa ne reprezinte cu mandrie in fata strainilor, sau cel putin sa nu ne faca de ras in cel mai penibil mod, ca si-asa suntem de rasul lumii in tarcul mioritic.

Mi se pare uimitoare perseverenta lui Severin in a continua sa se considere nevinovat si cu adevarat cred ca depaseste in penibil orice limita de demnitate pe care pana si un politician corupt pana in oase ar trebui sa o aiba. Este uimitor sa descoperim la un om care de altfel incerca sa isi creeze o imagine de politician onest, priceput, europeneizat, ce sa mai vorbim, cu viziune euro-atlantica si cu greutate in forul european. Toate spoielile de euro-atribute si le etala acest Agamita si reusise intr-o buna masura sa isi ascunda principala motivatie pentru care se afla domnia sa in politica: banul. Pentru ca acum, dupa ce a fost prins cu mata in sac putem sa vedem ca destul de importanta pentru el era si motivatia orgoliului. Domnului Severin chiar ii placea sa fie considerat european, sa dea interviuri, sa vorbeasca frumos despre Europa si despre valorile europene pana cand toate s-au dat pe fata.

Spuneam ca Severin este emblematic pentru politrucul roman care s-a infipit cu varf fi indesat in Europa, atras fiind de salariile cu mult peste ale amaratilor de parlamentari romani la care se adauga diurne, excursii, hoteluri, mese, calatorii etc. Si toate astea pe langa expunerea mediatica la cel mai intalt nivel, la nivel european care nu poate decat sa asigure un viitor frumos politrucului in cauza, indiferent de viitoarele insuccesuri ale partidului care l-a propulsat. Si pentru ca credea ca cerul nu are limite, Severin a crezut ca i se deschide o cu totul alta fereastra, un nou culoar de oportunitati nebanuite la care nici nu visa. Se imaginea deja oferind “consultanta” la cele mai mari corporatii multi-nationale, la cele mai … reprezentative lobby-uri si grupuri pe care le va consulta legal si pe sume la care colegii lui din Romania nici nu viseaza ca pot sa existe. Si asta legal, profesionist si cu contract, european altfel spus, fara nici un risc sau stres.

Severin era atat de fascinat de aceasta perspectiva incat efectul mirajului initial, cand spera sa castige cateva mii de euro pentru cateva ore de vrajeala, i s-a impregnat atat de puternic in asteptarile si nazuintele lui incat nici acum nu ii vine sa creada ca a gresit. Falsa minune i s-a parut atat de frumoasa incat precum mama care nu crede ca copilul i-a murit si trebuie sa fie ingropat, nici Severin nu se poate desparti nu aceasta himera, nu ii vine sa creada ca totul a fost fals si prin urmare traind inca in lumea viselor, nu vrea sa se trezeasca cu picioarele pe pamant si sa demisioneze cum ar fi firesc, sa isi asume vina si sa iese din politica pentru totdeauna pentru a fi scutit de umilinta si penibilul in care s-ar plasa in caz ca i-ar trece prin cap sa mai deschida gura in Romania promovand valorile europene despre care nu doar nu nu are habar dar le-a calcat in picioar in cel mai josnic mod cu putinta.

Cu nasu-i de oier priceput Becali l-a mirosit pe Severin ca este in pericol sa faca infarct. Admirabil curajul lui Becali de a incerca sa ajute un suflet pierdut in intuneric, dar din pacate nu cred ca cineva il poate ajuta cu adevarat pe Severin, asa cum pe un iepure prins in lant nu il mai poate calma nimic. Diavolul si-a batut joc de Severin, i-a deschis mirajul banului usor facut dupa ce i-a luat mintile facandu-l sa creada ca este o mare valoare, prin functiile si rolurile pe care le-a jucat. Dintr-o data Severin a pierdut si iluzia ca va deveni bogat peste noapte si toata reputatia lui a fost calcata in picioare ireversibil.

Ce concluzii putem trage noi din toata aceasta nefericita intamplare? In primul rand o concluzie este evidenta: e greu sa fii european daca vii de pe meleaguri balcanice. Oricat de universala ar fi coruptia, minciuna si hotia, se pare ca in Europa din cand in cand adevarul mai iese la iveala. Nota zece pentru ziaristii britanici care dovedesc ce inseamna puterea presei si ce inseamna cu adevarat influenta presei asupra politicului. Ziaristii romani ar avea mult de invatat si daca lucrurile merg jalnic in politica romaneasca este si vina lor pentru ca nu au curajul si demnitatea colegilor lor britanici.

Suntem departe de Europa: este un adevar incontestabil. Departe in mentalitate, in seriozitate, in reflexe dar mai ales ce mi se pare cel mai trist, in capacitatea de a recunoaste ca am gresit si de a ne considera infailibili. Desi ei au inventat chestia asta cu infaibilitatea omului (si nu doar prin papism, ci si prin umanism) iata ca cel putin ceilalti doi parlamentari au recunoscut greseala. Din pacate insa romanul inca se crede infailibil. Tine nu doar de civilizatie asta, dar si de sanatatea mintala pe care se pare ca multi o avem afectata de traiul in inconsistenta valorilor si perpetuarea tranzitiei.

Ce-l costa pe Severin sa se multumeasca cu solda si-asa cu mult peste ale romanilor de rand si cu mult sub valoarea sa reala? Ce-l costa sa spuna: “nu, multumesc, mi se pare imoral ceea ce incercati sa faceti! Vin dintr-o tara unde incercam sa ne eliberam de coruptie si sunt uimit sa vad ca si pe-aici se practica!”? Ce-l costa sa spuna macar: daca ce propuneti voi e bun pentru cei care m-au trimis aici, voi sustine initiativa dumneavoastra, dar nu sunt interesat de nici o recompensa?

Pentru noi, oamenii de rand, cei care ne sculam dimineata si mergem la munca, intrbarile astea par normale. Pentru ei, “alesii” de acolo de sus, de unde ranjesc la fraierii ca noi si se cred dumnezei peste sclavii pe care teoretic ii reprezinta aceste intrebari nu au nici un sens, sunt intrebari penibile de fraieri care nu o sa ajunga niciodata sa traiasca cu adevarat si sa se infrupte adanc din ofertele acestei lumi.

Bietii de ei, niste animale in jungla. Nesatui niciodata, pururea alergand in cautarea unor orizonturi la care nu vor ajunge niciodata, intunecati de ambitii si scopuri atat de fade si de lipsite de orice consistenta pentru orice om intreg la minte. Se cearta, se razboiesc, dezbat la televiziuni si la sedinte, nu dorm mai deloc, sunt cu ochiii in patru mereu de frica sa nu le taie careva creaca subtire pe care stau, politicienii sunt precum niste maimute haituite de tigri care se bat pentru o banana mai mare si pentru un loc mai sus in copacul iluziilor.  Toti stiu ca daca fac un pas gresit, pot sa cada si sa fie devorati si cu toate acestea isi asuma riscul si de multe ori fac salturi cu ochii inchisi, pe intuneric in cautarea vreunei creci mai stabile si cu fructe mai multe pe ea si eventual cu oarece femele care sa ii scarpine de paduchi (vezi Berlusconi).

Sa nu ii fericim, sa ii plangem. Zambetul lor nu e decat o masca, ranjetul lor un reflex fortat al muschilor fetei. Banii si puterea: la ce le sunt de folos, daca oricum nu pot sa doarma noaptea?

Baconschi: Nu vom relua adopţiile internaţionale, americanii nu dictează în România

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat într-o emisiune TV că România a avut foarte multe lucruri de câştigat din relaţia cu SUA, mergând de la securitate la investiţii de miliarde în România. Baconschi a spus că, în domeniul adopţiilor internaţionale, România are opinii diferite de cele americane şi europene şi că nu renunţă la poziţia sa.(Sursa: Realitatea)

O atitudine salutara care merita apreciata. Mult se discuta despre adoptiile internationale si mai ales recentele leakuri au aprins din nou si topicul acesta. Eu unul sunt mirat de ce presa se intreaba doar daca reluam sau nu reluam, de ce nu o facem inca sau cand o vom face, dar nimeni nu se intreaba: de ce vor americanii cu atata ardoare copiii nostri incat nu ne dau vize pana nu le dam copii?

Spun ca este de mirare aceasta ignoranta pentru ca arata interesul major al SUA (in principal) in copiii nostri si interesul asta vine fie din grija ce ne-o poarta fie din dorinta de a ne sustrage o resursa importanta: copiii romani. Eu unul ma gandesc ca daca americanilor le-ar pasa atat de mult de ofranii romanilor, am vedea toata ziua avioane pline de dolari care vin in Romania ca sa ajute orfanii. Si pentru ca aceste avioane nu vin, nu ne ramane decat varianta a doua: dintr-un motiv pe care nu il stim, sau doar il banuim, americanii sunt extrem de interesati in copiii nostri.

Gasesc deci foarte important sa cunoastem de ce ar fi americanii interesati in copiii din Romania. Pr. Nicolae Tanase, care pentru ca este presedintele Asociatiei Provita de ani de zile a avut numeroase experiente placute si neplacute cu straini dornici sa ajute, e de parere ca americanii sunt interesati de copiii nostri pentru ca copiii romani au genele cele mai bune din toata lumea – in urma unor studii efectuate amintite de parintele dar pe care eu nu le-am retinut.

In incercarea de a gasi studii referitoare la adoptiile de copii din Romania (atunci cand erau permise) am gasit asta, unde se concluzioneaza:

It is clear that excellent progress is being made with regard to domestic adoption in Romania. Holt’s domestic adoption program responds to a need in the community.  We found good outcomes. Results are very hopeful and adoptions are quite positive.  Most of the children are developmentally appropriate and have no health problems or sensory difficulties.  Parents report good parent-child relations, few have behavior concerns, and the adoptions are very stable.  Most Romanian families had positive attitudes about their children and were committed to the adoption.   Families were positive about the role that Holt staff have played in their adoptions. Holt staff are well respected and liked by families.

Iata deci ca americanii sunt intr-adevar foarte multumiti de adoptiile de copii romani.

Tot din studiu am aflat un amanunt interesant: 2-3% din americani adopta copii. O cifra destul de mare, cred ca mult peste ce se intampla la noi. Si totodata un semn ca natalitatea este o problema in tarile dezvoltate, si nu doar din acest studiu stim asta. Este asadar firesc ca cererea de copii sa fie atat de mare si ca americanii sa isi puna problema si de unde ia acesti copii, pentru ca una este sa importe ghanezi si alta e sa importe romani care se adapteaza la societatea americana chiar si la varste mai avansate.

Pe langa argumentul materialului genetic, avand in vedere lumea in care traim ne putem gandi bineinteles si la mai multe scopuri malefice pentru care americanii ar fi iteresati de copiii romani, de la exploatarea sexuala pana la transplantul de organe, dar e greu de crezut ca acestea constituie majoritatea si mai ales baza interesului americanilor la nivel de stat. Interesul la nivelul la care este exprimat cu siguranta se constituie ca o necesitate a societatii americane unde stilul de viata predominant si consecintele pacatului generalizat care s-au impregnat si in genele noii generatii face ca necesar importul de copii din surse sigure.

Ar trebui sa fim flatati de interesul americanilor si totodata am trebui sa le refuzam ferm solicitarea, invitandu-i sa caute prin alte parti. Cat despre orfanii nostri, progresele inregistrate dupa revolutie sunt incurajatoare, trecerea de la cresterea institutionalizata la cea bazate pe grupuri restranse de copii de varste omogene care cresc impreuna intr-o singura casa (sau apartament) s-a realizat aproape in totalitate, singura amenintare fiind reducerile bugetare cu taierile nemiloase de salarii care practic invita angajatii din sistem sa isi caute locuri de munca in alta parte.

Ieşim din criză, intrăm în comă

Este uimitor cum asa cum am vorbit ani de zile despre intrarea in criza, daca suntem sau nu suntem in criza, deja topicul anului pare iesirea din criza: cand iesim, cand simtim, cu cat crestem etc. Zi si noapte, numai despre asta vorbeste toata lumea, mai ales lumea care se uita la televizor la tolcsouri.

Tonul l-au dat guvernantii, pentru ca tactica “minte, minte, minte, ca ceva se prinde” chiar functioneaza, mai ales la creierele spalate ale cartofilor de canapea care stau cu berea la televizor si asteapta sa le dea Boc ajutoare. Vin alegerile si asa cum si propaganda comunista stia, si propaganda neocomunista postrevolutionara nu poate ignora astfel de “unelte” propagandistice eficiente. Astfel, puterea actuala isi arunca in fata toti acolitii ca sa strige cu gura cat mai mare ca iesim din criza si ca sa enumere “argumentele” pentru aceasta halucinatorie fantasmagorie.

M-am tot gandit sa incerc sa fac o lista cu cateva aspecte ale economiei actuale globale care ar trebui sa il faca pe Boc sa ii tremure chilotii pentru ca e posibil ca mamaliga sa explodeze inainte sa dea el bir cu fugitul si sa declare ca a lasat Romania iesita din criza si exporturile la recorduri istorice cum trancanea Andreea Vass – consiliera lui Boc – la TVR.

Dar pentru ca aspectele sunt prea evidente, cum ar fi razboiul, inflatia si criza energetica, iata doar cateva stiri pe scurt. Sa incepem cu prietenii nostri de la FMI:

Fondul Monetar Internaţional a evaluat drept „semnificative” riscurile ca România să aibă dificultăţi în rambursarea împrumutului contractat, printre acestea numărându-se tensiunile politice interne şi turbulenţele de la periferia zonei euro. […] Exporturile româneşti ar putea fi afectate de o eventuală revenire sub aşteptări a economiei vest-europene iar fluxurile de capital către România ar putea fi perturbate de problemele din zona euro, se arată în raportul de ţară publicat de FMI. În astfel de circumstanţe, există riscul ca băncile străine să fie puse în imposibilitatea de a-şi menţine expunerea în România, în ciuda angajamentului lor de a face acest lucru.(Sursa: money.ro).

Asadar, degeaba cresc exporturile – de altfel singurul lucru bun care se intampla in Romania – pentru ca oricum restul economiei e la pamant, iar cresterea asta este pur si simplu o mica fasaitura care nu stim cat va dura.

Daniel Daianu: “Contextul international, socurile externe ar face ca economia romaneasca sa alunece din nou in zona negativa. Pentru a interpreta riscul unui asemenea scenariu, trebuie sa ne gandim care va fi scenariul economiei romanesti: consumul in continuare va fi redus, nu vom avea o dinamica a consumului care sa antreneze economia si este firesc.
Consumul va ramane reprimat. Poate in ultima parte a anului sa se intample ceva, insa nu prea are din ce”, a mentionat Daianu. (Sursa: Bloombiz)

Socurile externe de care vorbeste Dl. Daianu deja s-au produs, insa efectul lor in economia romaneasca inca nu s-a simtit, asa cum si taifunul a venit mai tarziu putin dupa cutremur. Explozia pretului petrolului si a produselor agro-alimentare nu se va resimti in Romania pana in vara acesta. Ori la noi deja s-au anuntat mariri de preturi la energie si gaze care nu au legatura cu actualele cresteri, sunt doar efecte ale maririlor de TVA si de accize de anul trecut.

Cotaţia petrolului brut a urcat vineri, pe piaţa americană, până la nivelul maxim al ultimelor 30 de luni, ca urmare a sporirii peste aşteptări a numărului locurilor de muncă în SUA, în luna martie, ceea ce ar putea impulsiona cererea de pe piaţa de profil. (Sursa: Bursa)

Deja stirile despre cresterea pretului petrolului si a produselor agro-alimentare s-au cam banalizat, apar periodic la cateva zile sau saptamani. Ceea ce putini realizeaza e ca de fiecare data noi recorduri sunt atinse, preturile sar de la o stire la alta, precum o caprioara care suie un deal.

Revenind la tema acestui articol, as dori doar sa imi manifest greata de propaganda murdara cu care se inteletnicesc alesii nostri in loc sa se chinuie sa gaseasca solutii reale la probleme si sa renunte o data pentru totdeauna la ideea tembela ca daca presari optimism, lumea va incepe sa consume, sa cumpere case si pamanturi si astfel vom iesi din criza. Epoca asta e trecut dar capetele patrate de pe la noi nu inteleg. E vremea pentru masuri curajoase si accentuate, nu doar mentalitatile trebuie schimbate ci si ritmul in care ne miscam si tot ce am invatat pana acum. Soros striga in gura mare ca economia nu va mai fi ce a mai fost. Din pacate Boc si agaricii de pe langa el nu aud nimic pentru ca ei sunt ocupati cu propaganda si cu politichia de doi lei.

Tariceanu a ramas faimos in istorie pentru ca striga repetat ca economia duduie intr-o vreme in care bancile din america erau in pragul falimentului. De 2-3 ani insa Boc ne tot anunta ca iesim din criza inconstient ca daca Tariceanu s-a facut de ras o data, el se face o data pe luna. Dar Boc oricum pare carne de tun, este politicianul ideal, un hopa-mitica neclintit de orice motiune, imun la critica, ignorant la orice problema, perseverent in datul cu papagalul si mimatul reformelor. Lui Obama dupa primul an de presedentie i-a albit parul, Boc are acelasi zambet idiot dintotdeauna.

Romania este o nava in scufundare, capitanul e beat iar secundul e drogat. Aghiotantii joaca poker iar pasagerii stau ca prostii si se uita la ei crezand ca mica gaura din cala a fost astupata si acum nava merge mai departe.

S.O.S.

Wikileaks si 1848

Ati vazut vreodata emisiunea Connections de la Discovery? Daca nu ati urmarit-o, v-ati putea intreba ce legatura sa fie intre cele doua. Ei bine, l-am vazut zilele trecute pe Benigni facand o exegeza a imnului Italiei si mi-a atras atentia un simbol comun cu imnul nostru, anume “trezirea”. Unitatea si libertatea sunt evidente, caci acesta era trendul, cu totii am invatat la istorie care au fost problemele si rezolvarile epocii de atunci. Am ramas insa surprins ca de fapt, nu doar unitatea si dorinta de libertate si de alungare a jugului de secole al imperiilor a fost elementul comun al acestor revolutii. Nu doar nazuintele ci si limbajul si metaforele folosite in formularea si expunerea literara a acestor nazuinte sunt atat de similare, incat cele doua Imnuri in compozitia si structura mesajului lor par copiate unul dupa altul. Cu siguranta ca conteaza si faptul ca cei care au facut revolutia la noi (si prin zona) au venit de prin vest si au importat o data cu ideile si simbolistica. Dar ca sa se ajunga pana acolo incat trezirea din somn sa fie invocata si in imnul Italiei, nu ma asteptam, a fost o surpriza.

Iata mai bine insa exemplificarea ca sa intelegeti despre ce vorbesc:

“Desteapta-te romane din somnul cel de moarte”

“Fratelli d’Italia, / l’Italia s’è desta”

Introducerea incepe cu apelul la trezire in ambele imnuri.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume / Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

dell’elmo di Scipio / s’è cinta la testa.

Dupa trezire, ni se indreapta atentia spre strabunii virtuosi.

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine /Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Stringiamci a coorte,siam pronti alla morte.Siam pronti alla morte,l’Italia chiamò.

Dupa invocarea trecutului, ochii ne sunt atintiti in prezent inspre multimile de luptatori care stau gata sa se arunce in lupta precum lupii in stane (la romani) sau … mai elegant adunati in cohorte (la italieni) – unitate militara tactica a romanilor care producea spaima dusmanilor numai cand o vedeau.

etc, etc

Cum am ajuns la Wikileaks insa? Pentru multi deja este destul de evident ca Wikileaks nu este pur si simplu o intamplare, un banal hacking, o revolutie din interiorul sistemului sau un pas catre democratizarea informatiei. Wikileaks nu este deloc o scurgere ba chiar este o substanta foarte controlata si foarte bine definita, cu un rol precis definit si pe care il putem deja indentifica prin rezultatele produse deja in cateva state din Africa de Nord. Va amintiti terminatorul din Terminator 2 cum atunci cand a fost aruncat in foc s-a topit intr-un lichid care apoi s-a refacut la loc in cateva secunde, unindu-se picatura cu picatura si facandu-si treaba desi parea o substanta topita fara forma sau substanta, daramite vreun command center sau macar un amarat de circuit care sa coordoneze moleculele substantei catre o anumita directie si care sa duca la auto-reconstructia terminatorului?

Cam asa par wikileakurile astea: pe cat de fragmentate si variate sunt, pe cat de difuzate in toate partile si lasate sa zburde pe internet unde le duc piratii, pe atat de parsiva pare functia rol de dinamita a statului national prin accelerarea si alimentarea repulsiei populatiei fata de clasa politica din toate nivelurile si de toate culorile. Daca ar fi sa asteptam ca criza sa isi faca rolul ei si sa fie schimbate cate 3-4 guverne din cauza nemultumirii populatiei si abia apoi sa fie lumea pregatita pentru schimbarea sistemelor politice actuale, cu siguranta am mai avea de asteptat pana ca desfasurarea marsului diabolic catre o noua ordine mondiala sa poata avansa. Astfel, strategii au elaborat un “aditiv” care sa accelereze procesul prin atacarea in masa a oricarei ramasite de notorietate din clasa politica. Nici nu au aparut bine leak-urile la noi si putem intelege cu mai multa claritate ca dupa tot noroiul care se gaseste in ele, cat de greu va mai fi pentru oameni sa mearga la vot si cat de usor le va fi sa accepte cedarea si ultimelor ramasite ale suveranitatii nationale: politica fiscala si economica. Si catre cine altcineva sa cedam acestea daca nu catre Europa, pentru ca “la noi toti ne fura”. Deja semintele unei astfel idei au mai fost aruncate pe la diverse emisiuni de cativa analisti, cum ca noi nu ne putem guverna, de aceea vine FMI si ne cere sa facem cutare si cutare taiere. Pentru ca deja am acceptat ocazional ca FMI sa ne conduca, si dupa aceasta perioada de test constituita de al doilea acord cu FMI-ul in care se va testa rezistenta populatiei la taieri si mai mari, nu poate urma decat momentul in care vom accepta permanent conducerea prin guvernanta straina, mai direct sau mai indirect, mai pe vrute sau mai pe nevrute, dar cel mai probabil ca o consecinta a crizei politice interne. Ca Romania nu va mai fi ce este azi, este evident, ceea ce putem vedea deja cu Belgia:

Belgium’s Political Crisis Foretells EU’s Future

Belgium has just broken the world record for taking the longest time to build a government. The tension between the country’s French- and Dutch-speaking halves holds a lesson for the rest of Europe. As the European Union gets stronger, and national governments get weaker, ethnic groups are demanding more self-determination within a Europe of regions.

Evenimentele curente formeaza trenduri viitoare, vorba lui Celente, si cum avem deja doua puncte (Tunisia, Belgia) avem o axa. Nu m-am uitat pe harta, dar pun pariu ca axei asteia nu i-ar lipsi inca un punct mai spre nord-est ca sa dobandeasca o consistenta mai puternica.

Moldova între laba ursului şi steluţele căzătoare

Ascultam cam acum o lună la radio un interviu cu un politruc moldovean. Se discuta despre orientarea Moldovei către Europa şi aderarea la unele valori şi instituţii europene, despre tratate de colaborare şi aderarea la unele principii de drept şi la orientarea societăţii către valorile europene. Am avut o tresărire pentru moment, pentru că limbajul suna similar cu al politicenilor noştri înainte de integrarea României în UE. Tonul, argumentaţia, expresiile englezeşti forţate, şabloanele formaliste de exprimare dorit elevată dar evident dobitoacă, tot ce spunea politrucul păreau un replay cu accent moldovean al discursurilor politicenilor românii care încercau să convingă care mai de care că el e mai european ca contracanditatul lui. Dar nu doar politicienii au avut această boală. Orice şef de birou de la vreo primărie comunală îţi putea cânta aceeaşi placă a alinierii la normele europene, a adoptării legislaţiei europene sau de îndeplinire sau neîndeplinire a aquisului comunitar. Şi fiecare încerca să se încadreze într-un portret al unui viitor ipotetic în care România (acum Moldova) va intra în rândul lumii, va scăpa de orice primejdii ale trecutului (adică ruşii) şi va adera la un nou set de valori (bineînţeles european) care ne va aduce numai bunăstare şi bucurie.

M-a mâhnit discursul, l-am ascultat deşi nu prea am habar de ce se întâmpla în Moldova şi am realizat brusc că momentul în care se află Moldova acum este oarecum similar cu extazul trăit de România înainte de a intra în UE. Mai precis, aspiraţiile şi năzuinţele românilor de peste Prut sunt similare cu visurile pe care şi le făceau românii de dincoace de Prut, cum că vor intra în UE şi astfel vom intra şi noi în Europa, în rândul lumii, în societatea democratică şi prosperă. Ce alternative avem? – întrebau euro-fanaticii. Dacă spuneai că alternativa ar fi să ne vedem singuri de capul nostru, te catalogau în cel mai bun caz nerealist – dacă mediul era unul cu pretenţii elevate – şi ultranaţionalist dacă cel pe care încercai să îl convingi că Europa nu este ceea ce pare era un simplu cartof de televizor spălat pe creier de propaganda de partid. Cum să existe o altă cale când vedem Europa ce bine o duce şi vedem cum ruşii abia aşteaptă să ne integreze ei în CSI la cea mai mica amânare a avântului nostru către Europa? Cum să putem gândi că românii ar fi în stare să crească singuri, fără ajutorul standardelor europene şi fără banii veniţi de la Europa, dar mai ales fără purtarea de grijă a organismelor europene care nu vor mai lăsa pe neosecurişti să ne fure totul cum au făcut după revoluţie. Cum să sperăm la o democraţie şi o libertate reală când neocomunistul Iliescu nu ne mai lăsa o dată în pace şi ne tot trăgea în urmă din avântul nostru către o societate deschisă şi cu adevărat democrată fără infulenţele fantomelor trecutului care nu putea fi realizată decât sub umbrela UE? Într-adevăr, lucrurile păreau atât de clare şi atât de evidente pentru 99,99% dintre români, încât mai nimeni nu s-a ofuscat că nu s-a votat integrarea în UE. Ba chiar îţi era şi ruşine să spui că tu eşti eurosceptic şi că ai avea totuşi alte păreri, pentru a nu fi catalogat extremist.

Acum, nu aş avea să le spun celor care s-au entuziasmat atunci şi celor care nu s-au gândit că era bine totuşi să facem altfel lucrurile un singur cuvânt: proştilor! Uitaţi-vă la Turcia de azi. Turcia a vrut să intre în UE şi aştia nu i-au primit pentru că sunt prea rămaşi în urmă, sunt ne-europeni, sunt prea religioşi şi nu tolerează prea bine protestele homosexualilor. Atunci turcii i-au ignorat pe europeni, au devenit şi mai religioşi, islamismul pare a fi viitoarea politică de stat şi economia Turciei duduie. Economia Turciei creşte pentru că ei nu au fost nevoiţi să dea jos cu tarifele vamale, nu au fost obligaţi să privatizeze la greu şi să vândă tot ce pot la firme franţuzeşti sau nemţeşti ca să îi primească aia în UE, turcii nu prea au avut ce compromisuri să facă pentru că oricum europenii nu le-au cerut nimic, europenilor le-a convenit mereu “rămânerea în urma” a Turciei tocmai pentru a le-o imputa ca inacceptabilă si prin urmare pentru a le putea da un “nu” cât de cât politicos, pentru ca Europa nu are (sau cel puţin nu avea acum 2-3 ani) curajul să spuna nu sincer. Ba chiar, Turcia nu trebuie să ceară aprobare de la UE ca să dea subvenţii la agricultori. Şi astfel Turcia azi creşte mai repede chiar şi decât Germania iar perspectivele sunt cu mult peste ale Germaniei care fiind trasă în jos de porcuşori va trebui să se zbată din toţi ţâţânii pentru a se rupe de euro, a se întoarce la marcă şi a-şi redobândi independenţa, doar dacă nu se scufundă mai înainte împreună cu Europa în viitoarea fundătură din care UE nu va reuşi să se scoată pentru zeci de ani de aici înainte. Ca să nu mai zic nimic de armata Turciei şi importanţa acesteia în vremurile tulburi care vor urma.

Dar revenind la Moldova, mă miră ca moldovenii sunt atât de naivi încât să creadă că a mai rămas vreun os de ros de la rămaşiţele nemţilor şi alte francezilor. E criza fratilor, nemtii nu vor mai face donatii celorlalti in speranta ca vor avea o noua piata de desfacere peste 10 ani (cum au facut cu spaniolii si cu polonezii) iar organismele europene nu sunt cu mult diferite de ce aveati inainte in vechiul soviet, cu mici diferente si nuantari. In Noul Soviet critica partidului este permisa, insa deciziile tot taticii le ia fara ca sa consulte oamenii. Cea mai clara dovada este votarea Tratatului de la Lisabona in Irlanda. Irlandezii au refuzat, europenii au insistat la politicienii irlandezi sa faca si sa dreaga astfel incat acesta sa fie votat, adica oarecum l-au bagat pe gat irlandezilor desi acestia votasera impotriva. Si inca o dovada ca Europa nu e altceva decat un alt fel de Uniune Sovietica: nici in Europa presedintele nu e ales de oameni, ci de o claca bine infipta si secreta care poate fi comparata cu Partidul Comunist care insa lucra pe fata spre deosebire de partidul celor care urmaresc unirea europei si crearea unui organism care nici nu putem banui ce va fi de fapt, avand in vedere situatia actuala.

Daca va supravietui proiectul european, pentru mine nu mai este un semn de intrebare. De ajuns este sa ne amintim ca problemele Greciei si ale Irlandei au fost doar amanate in speranta ca se va intampla o minune si economia isi va reveni peste noapte ca un humpty-dumpty. Bineinteles, porcusori sunt mai multi decat cei care i-am auzit guiţând deocamdata si nevoile lor sunt din ce in ce mai mari, economiile se prabusesc, conditiile internationale se inrautateaza iar Germania nu va vrea si nici nu va putea ca sa ii duca in spate pe toti. Criza financiara nu a trecut, bancile pot sa pice oricand, oricat de mult ar tipari americanii, colapsul social abia urmeaza iar Europa nu doar ca nu mai are ce sa promita celor de la periferie, dar nici nu mai poate sa isi multumeasca proprii cetateni. Nationalismul renaste peste tot,  lupta pentru propriile interese este din ce in ce mai apriga si nici macar ideea nationala nu mai sta in picioare in multe locuri (de exemplu Belgia) oamenii se orienteaza din ce in ce mai mult catre ce au ei de castigat si le pasa din ce in ce mai putin de ce ar putea sa ofere celor care au mai putin ca ei, chiar daca si ei au mai putin decat aveau alta data.

Nu cred ca trebuie sa fi prea inteligent ca sa intelegi ca un neamt nu va privi niciodata un roman sau un moldovean ca pe un partener, iar cea mai evidenta dovada a fost amanarea aderarii Romaniei la Schengen care nu a avut alt motiv decat pur si simplu protectionismul economic si xeonofobia. Suna socant nu? Intr-adevar, insa am argumente. Europenilor (mai ales nemtilor) le e frica de orice tara care ar putea sa creasca si sa le ia lor locul de principali producatori, le e frica ca investitorii sa nu se mute spre est, deja ii urasc pe romani pentru ca au furat Nokia de la Cluj, le e frica ca romanii ar putea produce si exporta la ei, le e frica ca romanilor le va fi si mai greu sa munceasca la ei si sa le fure locurile de munca, le e frica – nu in ultimul rand – ca tiganii ii vor invada si mai mult ca acum. Cum sa doreasca un moldoveam sa devina parte dintr-un club atat de penibil, care nu ofera mai nimic decat un mare vis si care nu rezolva deloc problema Moldovei pe termen mediu-lung, poate doar aduce un nou val de optimism si putin albastru un ochii pe termen scurt, pentru ca oamenii vor crede ca gata, au scapat de rusi, gata problema cu Transnistria o sa se rezolve, gata vom putea exporta vinul nostru mai usor la europeni si vom avea si noi euro, etc.

Trist, pacat ca istoria se repeta chiar atat de repede si chiar atat de similar pentru fratii de peste Prut. Si pacat ca romanii inca o data dovedesc ca nu sunt in stare sa stea singuri in picioare. Si se mai tanguie unii ca ne-am trezit intr-o zona periculoasa, la intersectia imperiilor. Ba unii chiar pe asta pun incapacitatea noastra de a concepe proiecte solide pe termen lung si de a ne tine pe ele si pun oportunismul si delasarea romaneasca pe baza unei false atitudini optimiste si in expectativa fata de un viitor fatidic  invariabil. Tare mi-e teama ca mai mult de cateva mitinguri ale poponarilor si de cateva steaguri albastre pe primarii, Europa nu va mai apuca sa le aduca moldovenilor mult-visata prosperitate si democratie pentru ca s-a cam dus si de pe la ei, vremurile care vin vor fi mult mai grele si pentru ei, iar solutii usoare nu vor aparea peste noapte, statele abia incep sa cada, dar caderea lor nu poate fi deacat incetinita un pic. Nu este exclus insa ca din faramiturile ce vor ramane sa se nasca un nou monstru, dar de ce ar vrea Moldova sa se expuna la un asemenea risc?

1 14 15 16 17 18