Un scurt fast-forward în viitor

Acum ca au castigat neo-comunistii, ne-am pune intrebarea: oare ce o sa se intample?

Perspectivele erau oricum negre pentru Romania, indiferent de cine ar fi castigat, in primul rand din cauza situatiei geopolitice. Urcusurile si coborasurile noastre sunt in primul rand legate de UE, cu o amplitudine data mai ales de defazajele de momentum, in sensul ca noi fiind mereu defazati cu trendurile din UE (blestemul periferiei) cand UE creste prea mult, ne trage vrem / nu vrem si pe noi rostogolindu-ne iar cand UE raceste, noi facem pneumonie.

Asa se face ca in 2008 am avut o cadere mult mai mare decat alte tari lovite de criza si acum avem o crestere (mai ales in cifre) care il cam sperie pe Mugurel care inca este speriat ca un iepuras mic de riscul inflatiei, in ciuda faptului ca desi incearca sa produca un amarat de 2% de cativa ani, nici macar cu cresterile salariale din ultimul an nu a reusit. Insa Mugurel are dreptate sa fie speriat: inflatia este o bestie care nu moare niciodata, oricat de mare ar fi balaurul deflatiei.

Vremurile cand UE a cam fost singurul determinant al trendurilor pe meleaguri mioritice e posibil insa sa se termine curand prin castigarea alegerilor de catre Trump si mai degraba prin deteriorarea rapida a relatiilor intre SUA si Rusia. De unde, nu e greu sa prevedem ca in curand se poate ca trendurile sa nu mai corespunda si Romania sa capete noi miscari, mai putin sincronizate cu vestul si mai mult senzitive la tensiunile SUA-Rusia si mai ales la posibilitatea unor escaladari.

Sa simplificam insa cadrul in care ne plasam si sa mergem doar pe un singur scenariu: balteala din UE continua fara socuri prea mari, SUA-Rusia nu incep confruntari directe ci continua prin proxy-uri, iar China nu intra inca in implozie. Caz in care deflatia la nivel mondial va continua, caz in care dobanzile vor ramane la fel de joase si poate trendul de scadere chiar se va mentine, mai ales in UE care are inca de recuperat fata de FED si BoJ. BCE de altfel a anuntat prelungirea programului de “stimulare” pentru banci inca un an, deci cel putin un an, dobanzile in UE vor fi inca scazute. Si cum bondurile romanesti se invart inca intre 3-4%, cu mult peste ce pot gasi investitorii in vest si cum deficitul este inca sub control, cel putin un an, mari socuri nu pot avea loc, ba chiar PSD-istii vor putea sa deschida conducta la “investitii” prin emiterea de obligatiuni, pentru a rasplati rabdarea si munca asidua a tutulor tovarasilor din firmele partidului care au contribuit la o asemenea reusita.

Cu un raport al datoriei din PIB infim comparativ cu Ungaria si cu un rating similar, Romania se mai poate indatora mult si bine fara sa sufere consecinte prea curand. Nu cred ca sunt prea optimist daca declar ca PSD-istii o sa poata marii cate salarii si pensii vor ei pe datorie si pot sa faca cate investitii pot duce firmele partidului, caci costul creditarii nu o sa sara inca atat de mult incat sa fie nevoie de FMI. La urma urmei, de ce tipareste BCE bani, nu ca sa ajunga in economie? Mai cinstit sau mai necinstit, acesti bani o sa ajunga in final in economie, chiar daca o sa treaca mai intai pe la tovarasi, dar si impozitele pe case si masini de lux, ca si TVA-urile pe calatorii exotice sau iPhone-uri la discretie, in cele din urma tot in economie ajung, nu-i asa? Trickle-down economics, versiunea rosie …

Lasand gluma la o parte, Romania se poate indatora inca fara probleme, singura problema fiind insa unde se duc acesti bani, mai precis: cu acesti bani va reusi noul guvern sa dezlege sireturile care franeaza in prezent dezvoltarea: infrastructura si taxele? Chiar daca va rezolva doar una dintre acestea, economia tot va fi blocata: chiar si cu taxe scazute, fara infrastructura, economia noastra nu mai poate creste. Chiar si daca vor face sute de autostrazi, fara taxe scazute, idem. Evident, economia la care ma refer eu, este economia actuala: mici fabrici de productie lohn cu adaos mic, ceva IT si ceva agricultura, pe langa domeniul auto deja ajuns la maxim ce poate da. O altfel de economie, nu vad cum se poate dezvolta in Romania prea curand. O economie in care sa avem industrie cu adaos marit, companii inovatoare sau productivitate crescuta nu vom avea partea prea curand in Romania, sunt doar vise utopice, pentru ca in primul rand nu mai avem materia prima cenusie necesara acestei dezvoltari: toti oamenii capabili si de valoare au fugit deja. Antreprenoriatul este de asemenea o utopie, micul afacerist roman nu va trece niciodata in mare antreprenor fara angajarea intr-un partid, unde poate trece brusc la un al nivel de afaceri: fonduri europene, achizitii pentru stat, SEAP-uri si alte de-astea.

Poate va intrebati insa: cand va lovi bumerangul maririlor salariale? Eu nu as pune insa intrebarea cand ci mai ales unde. Din experienta trecuta, maririle provocau deficite, deficitele cresteau riscul de tara, costul imprumutarii crestea si trebuia sa chemam FMI-ul, sa taiem si sa speram. Asta ar fi pe scurt experienta noastra din 2008. Inainte insa, maririle loveau in inflatie: guvernul marea salariile, oameni aveau bani, cumparau, importurile cresteau si cursul era lovit. Dupa cresterea cursului urmau maririle de preturi care se simteau de la energie electrica si alte utilitati, pana la cartoful din piata. Taranii se vaietau ca trebuie sa mareasca si ei preturile pentru ca si benzina s-a marit.

Dupa cum am explicat, costul creditarii probabil nu o sa creasca prea curand, avand in vedere ca inca suntem in urma cu datoria comparativ cu alte tari. Investitorii nu se uita la ce face guvernul cu banii, Romania este inca minuscula si marile fonduri probabil se uita doar la cativa indicatori si poate nici atat, se uita la ce rating dau agentiile sau unele banci. Hazadrul moral este atat de raspandit in ziua de astazi inca nu cred ca o sa aiba de suferit costul creditarii la bondurile Romaniei pentru ca investitorii o sa se uite pe bilantul guvernului sau pe bugetare si o sa descopere unde se duc costurile. Cursul insa este o alta poveste: aici este totul simplu, intrari – iesiri. De asemenea, rezerva BNR a atins recent maximul tuturor timpurilor si BNR si-a mestesugit de-a lungul timpului tehnicile de absorbtie a socurilor provocate de mici variatii care pot produce trenduri. Nu stim insa intentiile lui Mugurel si in ce masura va reusi sa se inteleaga cu noul guvern, mai ales dupa ce PSD-istii l-au cam injurat cand s-a dezbatut Legea Darii in Plata.

Cu privire la relatia PSD-Mugurel, este de asemenea un mare mister cine e mai tare. In sensul ca, daca se pune problema, cine pleaca primul sau mai bine zis, poate Mugurel sa fie dat jos daca PSD-ul vrea? Cred ca asta e de fapt, unul dintre cele mai mari secrete in Romania, desi eu tind sa cred ca Mugurel e mai tare, avand in vedere ca din 90 sta pe acelasi scaun depasindu-l nu doar pe Iliescu dar in curand si pe Ceausescu care a domnit “doar” 22 de ani, pe cand Mugurel are la activ deja 23 de ani. De altfel, daca cine stie cum PSD ar reusi sa ne scape de Mugurel, ar fi probabil cea mai mare realizare a democratiei romanesti de la castigarea CDR-ului incoace.

Pe langa mariri de salarii si eventualele mici taieri de impozite, care probabil vor fi compensate cu atentie cu alte taxe sau impozite ascunse cum ii sta in traditie PSD-ului (a se vedea impozitul pe stalpi), mari schimbari nu au ce sa se intample, in domeniul economic, in afara zgomotului politichiei si al ciorovaielilor inevitabile, cauzate de micile … probleme de coruptie din partid care vor fi spalate prin botezul votului, nu fara insa a face ceva valuri.

Consecintele maririlor se vor incadra pe acelasi trend de pana acum, al cresterii consumului si a importurilor. Majoritatea parlamentara ar trebui teoretic sa permita partidului demararea de proiecte ferme si clare de investitii in infrastructura, ceea ce teoretic va ajuta la reducerea somajului, caci alte beneficii, nu vad cum. Problema complicata insa, avand in vedere ca salariul minim care determina si ajutorul de somaj este si el marit si asistam la un fenomen pervers al socialismului romanesc: cu un ajutor de somaj si cu niscavai munca la … liber, nu prea mai renteaza sa te angajezi, de unde si deficitul de forta de munca de care se plang deja multe mari compani si care a afectat pe alocuri deja unele proiecte.

Cred insa ca efectul cele mai dezastruos pe termen mediu va fi exodul tinerilor si al valorilor. Cum UE are continua nevoie de forta de munca, atat de mare nevoie incat in Germania s-au gandit sa aduca sirieni, romanii care nu isi gasesc un loc aici au biletul de plecare in buzunar. Ca noutate, poate diferenta va fi momentul deciziei, in sensul ca multi tineri vor pleca deja din perioada de studii si nu vor mai incerca mai intai sa reuseasca aici sau sa astepte sa se schimbe lucrurile, caci speranta a murit deja.

Necunoscutele mandatului lui Trump

trumpPoate mai bine intitulam articolul cateva necunoscute ale mandatului lui Trump, caci evident viitorul este plin de semne de intrebare, poate chiar mai multe decat trecutul. Daca cu privire la viitor, ne putem stoarce creierul si scoate cateva scenarii – care se vor apropia de realitate mai mult sau mai putin – cu privire la trecut exista multe probleme: nu doar ca noi suntem limitati in intelegere si dupa ce ca avem informatie limitata, de multe ori avem si gandire proasta sau gresita, trecutul mai are si nenumarate proiectii deformate, care ne vin prin prisma minciunii si dezinformarii canalelor prin care informatia ajunge la noi.

Din punctul meu de vedere prima necunoscuta cu privire la mandatul lui Trump este daca acesta chiar va exista. Mai sunt cateva saptamani pana la mutarea la Casa Alba si cateva hopuri pana acolo: unul ar fi in jur de 15 decembrie adunarea electorilor cand teoretic pot aparea surprize si al doilea hop, este unul recent: renumararea voturilor pentru care tipa aia care a candidat a strans o suma record de bani intr-o perioada record de mica. Ce i-a venit nebunei sa ceara renumararea, avand in vedere ca ea oricum nu avea nici o sansa este un mic mister, cu cele mai probabile variante fiind: 1) tipa vrea sa se reabiliteze in randul democratilor dupa ce i-a criticat in campanie si 2) e platita de Hitlery care tot mai spera si pentru a nu se compromite si mai mult decat a facut-o, a pus-o pe asta in fata.

Pe langa aceste doua hopuri, mai exista riscul unor tulburari sociale care pot merge de la batai cu politia, impuscaturi si devastari de magazine pana la tentative de secesiune ale unor state. Si in ultimul rand, exista mereu riscul ca Trump sa fie omorat, desi daca vroiau sa il omoare, probabil o faceau pana acum, insa nu stim de fapt cine este si ce vrea Trump, de aceea nu putem spune cat de “nepotrivit” sau “incomod” este cu adevarat Trump pentru conducatorii din umbra – si vom discuta mai pe larg mai tarziu despre asta.

Voi continua cu o alta necunoscuta cu privire la mandatul lui Trump, mai precis cu privire la castigarea alegerilor. Este o intrebare foarte importanta si care este cheia intelegerii si altor intrebari: de ce seful FBI-ului James Comey a iesit in presa cu scrisoarea prin care anunta reinceperea investigatiilor cu privire la emailurile lui Clinton inainte de alegeri. Echipa lui Hitlery chiar pune pierderea alegerilor pe seama acestui eveniment [1]. La cat de apropiate au fost rezultatele, este foarte posibil ca acest eveniment sa fie grauntele de nisip care a intors balanta in favoarea lui Trump si au lovit-o pe Clinton. Principala teorie cu privire la acest “eveniment” este ca Comey a fost oarecum constrans de dovezi ca sa anunte continuarea investigatiei. Daca nu ar fi facut-o ar fi incalcat legea (si mai mult decat a facut-o trecand cu vederea incalcarea legii de catre Hitlery) pana in acel moment. Nu mai intru in detalii la cum s-a intamplat, ce este cert este ca foarte probabil Comey nu din proprie initiativa a detonat bomba care a terminat-o pe Hillery (posibil), ci a fost oarecum constrans (cel mai probabil de dovezi). Daca asa stau lucrurile, am putea spune ca Dumnezeu a invartit lucrurile atat de mult incat masinaria din spatele lui Hitlery efectiv oricat de mult a apasat pe pedala nu prea a mai avut ce sa faca.

Teoria haosului spune ca mici variatii in conditiile initiale ale unui sistem neliniar pot duce la mari diferente in rezultatele ulterioare, dupa evolutia in timp a sistemului. Cu atat mai mult in sistemele sociale. Dar Dumnezeu poate interveni in istorie in nenumarate feluri, am dorit doar sa amintesc acest amanunt pentru a intelege ca in spatele lucrurilor nu trebuie neaparat sa stea conspiratii prea complexe. Ceea ce nu inseamna neaparat ca acestea nu au existat. De cealalta parte a spectrului speculatiilor, daca ar fi sa mergem pe varianta conspirationista, amintim teoria ca papusarii au renuntat la Clinton pentru ca era prea corupta pana si pentru ei si le-a fost teama sa nu le faca probleme in caz ca va castiga si crimele o vor ajunge din urma si tot edificiul deep state-ului va fi cutremurat. Prin urmare, acestia au schimbat macazul pe ultima suta de metri, alegand sa il sustina pe Trump si folosindu-le pe Comey pentru a face valva. Urmeaza bineinteles si cateva intrebari logice, prima ar fi, daca tot au vrut sa o dea la o parte pe Hillery, de ce au fost atat de … timizi?

Sa trecem acum la lucruri mai serioase: Trumponomics. Ce masuri economice va lua Trump, care va fi raspunsul lui la problemele economice ale SUA si in ce masura isi va pastra promisiunile din campanie avand in vedere ca toti politicienii mint si singura necunoscuta este dincolo de minciunile spuse si falsele promisiuni, vor reusi sa faca totusi ceva bine? Obama de exemplu, a reusit sa mentina Titanicul la suprafata, intr-o perioada in care a existat riscul unui colaps financiar de proportii. Si doar pentru asta si Obama va intra in istorie, in ciuda celorlalte probleme. Cum va aborda Trump economia este o necunoscuta totala si pentru pietele financiare care de obicei stiu mai bine viitorul si dincolo de volatilitatea temporara, trendurile financiare intuiesc trendurile politice si economice. Cel putin acesta este consensul intre specialisti, eu as avea insa mari rezerve: Brexitul este doar un exemplu. Momentan, singurele trenduri evidente pe piata financiara cu privire la viitorul economic al SUA sub Trump este cresterea dobanzilor la obligatiunile pe termen lung – acelea care nu pot fi manipulate si al caror pret este inca dat de piata. Insa asta nu ne spune prea mult: cresterea poate ar fi avut loc si daca iesea Hitlery, in expectativa maririi dobanzii de referinta a Fed-ului, anuntata pentru luna decembrie, insa pusa acum sub semnul intrebarii.

In ciuda unei campanii in care Trump s-a laudat ca “va rezolva America”, amanuntele concrete in ce mod va face asta au fost mereu sumare si inconsistente. Reduceri de taxe si impozite, renegocierea tratatelor comerciale sunt doar cateva dintre aceste masuri anuntate, insa pe langa acestea au mai fost si investitii in infrastructura, intarirea armatei prin cresterea cheltuielilor cu dotarea si pregatirea, eliminarea sau restructurarea programului de sanatate Obamacare prin care clasa mijlocie sustinea asigrarile medicale ale celor saraci. Toate se bat cap in cap, in sensul ca majoritatea taie din venituri si maresc cheltuielile. Da, taierea taxelor si renegocierea contractelor de comert liber pot sa ajute producatorii americani si sa aduca inapoi companii din afara, insa efectul se va vedea pe termen lung. Da, oferirea de “deal-uri” preferentiale pentru taxarea unor mari corporatii va aduce ceva zeci de miliarde insa acestea vor fi mici bule de aer temporare, care vor amana poate cu o saptamana sau doua ritmul cresterii datoriei nationale.

Daca tot suntem la Trumponomics, sa mai lansam o intrebare din aceasta categorie: care va fi relatia lui Trump cu Fed-ul si cum se raporteaza Trump la cresterea necontrolata a datoriei? Unii comentatori superficiali amintesc ca Trump este un expert al falimentelor si ca se va descurca bine in gestionarea datoriei. Amintesc ei si de scurta perioada de “ratacire” in care Trump adusese vorba de default-ul pe datoria de stat, balbaiala retrasa extrem de repede insa nu fara semnele de intrebare care au ramas. Renegocierea datoriei suverante nu o poate face Trump, pentru ca nu e aceeasi situatie in care a fost el in relatia cu bancile. Paralela intre “expertiza” lui Trump in lupta cu falimentele companiilor si chiar falimentul sau personal si datoria suverana a SUA este total nepotrivita, sunt domenii in care doar vocabularul foloseste cativa termeni comuni, in rest …

Shift-ul in renuntarea la promisiunile de a renegocia tratatele cu China sau cu Koreea de Sud este un indicator ca Trump s-ar … da pe calea cea buna. In acelasi registru ar fi si renuntarea (cel putin aparenta) la anchetarea Clintonesei (evident incurajarea procurorului pe care il va numi ca sa o ancheteze) si la schimbarea tonului chiar si cu privire la Obama. “Clintons are good peple” a socat Trump dupa ce a castigat alegerile si campania s-a terminat. Este doar strategie sau chiar asa gandeste? Iata deci inca o intrebare …

Ca Trump nu este un ranchiunos, putem vedea si din echipa pe care si-o incropeste. S-a impacat cu nenumarati republicani care l-au calcat in picioare, iar pe unii chiar i-a numit in cabinet. Calmarea tonului lui Trump a avut loc si cu privire la Wall Street, faptul ca a pus la finante un fost bancher de la Goldman Sacs spunand totul cu privire la cat de “anti-sistem” este Trump.

In esenta, marea provocare a lui Trump din punct de vedere economic va fi ca sa sparga ciclul banilor dinspre tiparnita inspre bulele financiare fie din actiuni, fie din obligatiuni, fie din alte scheme de stoarcere a profiturilor de cei care sunt racordati la conducta de bani mai aproape de rezervor unde fluxul este mai puternic. Daca mai multi bani vor ajunge in economie si vor creste investitiile, exista speranta de mai bine. Insa piedicile sunt nenumarate, cea mai importanta fiind evident status-quo-ul: cei care au beneficiat pana acum de bunatatile venite de la tiparnita, nu o vor lasa cu una cu doua si chiar de ar dori sa il ajute pe Trump “sa faca America great”, nu se pricep la asta, ei fiind priceputi doar la inginerii financiare. Piata este singura care ar stii sa produca crestere sustenabila insa piata libera a fost distrusa, intreg sistemul financiar – sangele economiei – fiind unul sintetic, de proasta calitate, incompatibil cu dezvoltarea reala de care sa beneficieze toti. Pe langa factorii structurali potrivnici spargerii blocajului investitional – atat cei de natura umana (coruptia morala, lacomia, incompetenta) mai sunt si nenumarati factori externi cu care operatiunea trebuie sa se confrunte, SUA nefiind o insula oricat de mult si-ar dori. China, petrolul, robotizarea sunt doar cateva cuvinte cheie cu care nu va mai plictisesc detaliind cum ar putea sa puna piedici fiecare separat si cu atat mai mult sincron eforturilor lui Trump, chiar daca acesta ar fi un geniu al macro-economiei.

Cu privire la intrebarile legate de politica externa si relatiile cu Rusia nu voi mai detalia, acoperind aceste subiecte in articolele anterioare [2]. Pe scurt, recapitulez ca Trump oricat de mult l-a laudat pe Putin, cand o se confrunte cu armata de generali si republicani warmongeri care vor neaparat un razboi cu Rusia, o sa aiba ceva probleme, oricat de cea mai puternica persoana din lume se crede el. Daca cu Putin mai sunt sanse sa se impace, avand in vedere declaratiile din campanie, pe chinezi a reusit dejas a ii infurie, nu doar prin acuzarea de manipulatori de moneda (culmea ironiei) ci si prin faptul ca inainte de a vorbi cu presedintele Chinei, Trump i-a sunat pe tawanezi. Trump se crede macho si cu siguranta va trata tarile lumii ca pe niste candidate la concursurile sale de miss, ca sa nu spun ca pe niste prostituate. Pe langa acest risc, Trump se crede geniu arhi-strateg si ii place sa actioneze rapid si fara sa isi avertizeze inamicul. A facut caz de atacul asupra orasului Mosul din Irak, acuzand administratia Obama ca nu trebuia sa spuna ce are de gand sa faca, ca nu trebuia sa ii atace orasul facand zgomot dinainte, pentru ca astfel, membri Isis au avut timp sa fuga si sa se pregateasca de atac. Doamne-fereste sa ne trezim peste noapte ca la cel mai mic conflict cu Rusia sau cu China, Trump o sa apese pe butonul rosu ca sa ii ia prin surprindere pe rusi sau pe chinezi.  Sau altele asemenea. Nu stim insa nici daca Trump va fi razboinic nici daca va fi pacifist. Deocamdata putem vedea ce fel de oameni si-a pus pe unele pozitii cheie, de exemplu viitorul ministru al apararii (defense secretart) este un general in rezerva care are porecla “mad dog” [3] si care a activat in Irak si Afganistan, ocupand in cariera sa mai multe postui de conducere in fruntea armatei.

In final as incheia cu cateva mentiuni legate de principalele probleme grave pe care le poate avea Trump si care tin in principal de personalitatea sa. In primul rand, e foarte posibil ca Trump sa aiba ceva “la dosar”, chestiuni murdare, ascunse, etc cu care sa fie santajat. Trump sta cam prost si din punct de vedere psihologic. Vorbeste ca un pustan de clasa a 5-a, foloseste fraze scurte cu cuvinte simple si evident este afemeiat. Unii ar spune ca este si instabil, iar altii i-ar fi facut chiar o anamneza acuzandu-l de tot felul de boli mentale de la megalomanie si narcisism pana schizofrenie paranoida. As vrea insa sa vad care un politician care sa nu fie bolnav mintal, asta chiar ar fi o noutate.

Necunoscutele mandatului lui Trump sunt insa variabilele unui viitor incert, specific unei istorii accelerate intr-o perioada de tranzitie prin care trece omenirea. Catre ce va trece este evident o intrebare mult mai grea, insa vedem ca in ciuda optimismului si a bulei de oxigen pe care victoria lui Trump par sa o fi adus, intunericul continua sa acopere orice speranta cu privire la un viitor in pace si prosperitate pana si pentru cea mai puternica tara a lumii.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Hillary Clinton campaign manager blames loss on FBI director James Comey’s intervention

[2] Previziuni despre Trump

[3] “Be polite, be professional, but have a plan to kill everybody you meet.”

Invazia paradelor

Nu prea ma uit la televizor. Insa un zapping pe canalele care transmit live pe internet mi-a fost de-ajuns ca sa imi iau doza de “informatii” astazi. O gramada de parade si o gramada de stiri de cine a fost si cine nu a fost la parade. Dotarea armatei, “teatrele de operatiuni” si alte blah-blah-uri legate de armata romana sunt spoiala de stiri care impanzesc massmedia astazi. Evident ca nicio televiziune nu ne va spune ca de fapt noi ne aflam in razboi astazi, oficial cu mai multe tari decat am fost poate chiar in Al Doilea Razboi Mondial: Afganistan, Kosovo, Siria, Ucraina sunt doar cateva dintre tarile in care suntem mai mult sau mai putin implicati in razboaie, desi evident ca poate capacitatile noastre sunt … limitate, ni se spune de multe ori, ca nu cumva sa ne culcam pe o ureche si sa nu pompam cat mai multi bani in armata, mai ales ca “ne ameninta Putin”.

Ce nu se va mai spune astazi la TV, este ca “amenintarea rusa” nu ar exista daca nu ar fi existat mai intai de asta amenintarea NATO pentru Rusia, prin acceptul Romaniei de a fi prima tara care gazduieste o baza de rachete americana care poate ameninta sudul Rusiei.

Prin subjugarea geopoliticii romanesti (atata cata exista ea) de catre interesul “partenerilor” americani, mai mult decat apartenenta la NATO ar fi presupus-o (nu veti auzi azi de exemplul Ungariei sau al Greciei sau al Austriei care desi membre NATO, au relatii foarte bune cu Rusia), Romania va fi prima tinta in cazul escaladarii confruntarii intre Rusia si NATO.

Ceea ce abia in ultimul an am asistat in massmedia – amenintarea crescanda si explicita a Romaniei din partea Rusiei – este doar un efect predictibil al politicii catastrofale a conducatorilor nostri, este rezultatul programat al unei politici total supuse diverselor centre de putere ahtiate dupa razboi din SUA. Caci nici macar in SUA, ca sa nu mai vorbim in UE, ura fata de Rusia si agresivitatea militara aberanta, nu sunt general acceptate, fiind doar expresia influentei complexului militar, alegerea lui Trump fiind poate cea mai clara dovada nu doar ca americanilor nu le e frica de Putin, si nu considera Rusia un dusman, ba chiar isi doresc sa colaboreze cu Rusia.

Evident, astazi, nu veti auzi nimic despre cum de am ajuns sa invrajbim ursul atat de mult incat sa nu treaca o saptamana-doua fara sa mai auzim de noi si noi amenintari. Nu negam ca exista si o inclinatie a presei pentru a deforma realitatea si pentru a ambala pedala pe panica si sperietura – frica vinde publicitate – insa trendul cresterii tensiunii se poate vedea prin prisma manevrelor militare: tancurile americane observate pe calea ferata, avioanele militare care ne trezesc noaptea din somn si frecventa “exercitiilor” militare comune fiind incontestabil un semn de mobilizare pentru razboi.

Ce nu au prevazut penali care ne conduc, este insa, posibilitatea ca relatiile dintre SUA si Rusia sa se calmeze iar noi sa ramanem fraierul care s-a luat de cine nu trebuie si care este sacrificat pentru calmarea orgoliului ursului.

 

Ungaria lui Orban – adevăratul tigru al Europei de Est

In 2012 intr-un articol intitulat “UNGARIA – MIRACOLUL EUROESTIC?” ziceam:

Principalul motiv pentru care il urasc politicienii europenii pe Orban si se sperie de el nu este din cauza pornirilor sale autoritariste. Mai degraba, europenii se tem de unguri sa nu stabileasca cumva un trend in Europa si sa dea idei si la altii. Nu de alta, dar daca mai rezista 2-3 ani pe trendul actual, Ungaria ar fi a doua tara din Europa – dupa Islanda – care iese din criza flituind bancherii si refuzand sa cedeze suveranitatea nationala, ba chiar intarindu-o”

Acum, europenii au un nou motiv sa il invidieze pe Orban: este primul lider european invitat de Trump la Washington. Evident ca papagalii din presa vor da conotatii tendentioase acestui fapt.

Ce citem acum o saptamana in EVZ?

Ungaria – noul PARADIS fiscal al Europei. Viktor Orban introduce CELE MAI MICI impozite din UE

Ciolos & co, precum si partidele se dau peste cap cu masuri care de mai care mai fantasmagorice in loc sa se uite la Orban si sa copieze macar cateva miscari ale acestui geniu care a trecut Ungaria printr-o situatie mult mai grea ca Romania daca ne uitam la parametrii, mentinand totusi nivelul de trai cu mult peste Romania. As aminti aici doar rezolvarea precoce, cat de cat corecta (nu ca la noi) si fara povara pentru cei afectati a chestiuni creditelor in franci francezi.

Dupa alegerea lui Trump am scris un articol in care mi-am aratat dezamagirea pentru felul in care au reactionat presedintele si prim-ministrul la alegerea lui Trump, cu niste mesaje jalnice de slugi proaste si jalnice:

Prin repetarea mantrei “parteneriatului strategic” si a altor formule similare, se dovedeste inca o data ca astia sunt doar niste papagali care imita prosteste aceleasi fraze repetate ca scolarii inainte sa fie ascultati; oamenii astia nu sunt capabil sa emita idei proprii; si nu ma refer la idei revolutionare sau noi: chiar in cadrul lor mental de slugi ascultatoare si supuse, ei nu pot sa spuna doua vorbe fara sa foloseasca acelasi limbaj sec de diplomatie de tara bananiera (sursa)

Orban in schimb, si-a furat o invitatie de la Trump cu un banal mesaj pe Facebook:

‘What a great news. Democracy is still alive,’ Viktor Orban wrote on his Facebook page following Donald Trump’s unprecedented election victory. Sursa: DailyMail

Iata si stirea actuala din care aflam ca Orban urmeaza sa mearga la Washington:

”El (Donald Trump, n.red.) m-a invitat la Washington, iar eu i-am spus că nu am fost acolo de mult timp pentru că mereu sunt considerat oaia cea neagră. A râs şi a spus că acelaşi lucru se spune şi despre el”, a adăugat Viktor Orban. (sursa)

PS: am uitat sa mentionez: Ungaria este membru deplin al UE si NATO cu aceleasi drepturi si avantaje ca si Romania, ba chiar cu drepturi mai multe, fiind membra Schengen

Ponegrirea lui Trump si ce nu inteleg prestitutele

Trump turning away intelligence briefers since election winWashigton Post

“Trump has a lot of catching up to do,” the official said.

 
Ce nu inteleg prestitutele este ca poportul tocmai de aia l-a votat pe Trump: pentru ca nu este politruc, nu este din “sistem”, nu a fost format si mai ales formatat de acest sistem putred numit noua ordine mondiala.
 
Articolul continua:
After his election in 2008, President Obama took part not only in regular intelligence briefings but also scheduled “deep dives” on key subjects including Iran’s nuclear program and covert CIA operations, including the accelerating campaign of drone strikes in Pakistan.
Pai cum sa nu ia parte la asemenea “operatiuni” un nebun insetat de sange care a castigat promitand ca o sa inchida Guam si o sa retraga SUA din Afganistan si a terminat mandatele cu dintamai Primavara Araba si cu un razboi sangeros in Siria, la pachet cu un nou razboi rece cu Rusia. “I am really good at killing people” se lauda Obama catre apropiati. A aparut si o carte care analizeaza toate “operatiunile” de ucidere civili “aprobate” de Obama:

Sau sa mai amintim oare de bucuria cu care Hitlery se lauda ca in Libia, au fost, au vazut si Ghadafi a murit:

O explicatie de ce Trump cam sare peste acele intalniri zilnice poate fi chiar aceea ca nu vrea sa omoare oameni si nu vrea sa se simta ca un dumnezeu, avand viata multor oameni pe planeta pe varful degetului.

Previziuni despre Trump

Pe cat de fierbinte a fost campania, pe atat de neinteleasa si tulburatoare este victoria lui Trump. Daca am face o enumerare a parerilor si viziunilor cu privire la viitorul SUA sub Trump, am gasi raspunsuri care se misca intre variante optimiste in care Trump va rezolva toate problemele de la economie pana la Isis sau Iran pana la varianta catastrofica in care Trump porneste Al 3-lea Razboi Mondial apasand butonul nuclear ofticat pe jignirile lui Putin pe care le va fi primit. Evident, sfarsitul lumii va veni dupa ce Trump o va baga deja la puscarie pe Hillary Clinton si va construi zidul cu Mexicul.

Prin atata ceata trebuie sa incercam sa facem putina lumina si sa ne legam de lucruri concrete. In primul rand, sa mentionam ca exista doua posibilitati de guvernare pentru Trump: se da cu alde Soros & co. si joaca cum ii cer sau altfel intra in razboi cu mare parte dintre miliardarii americii impreuna cu toate resursele acestora de la trusturi de presa pana la think tank-uri, ong-uri, agentii de lobby etc. Iar ce vedem acum in unele orase ca mitinguri de protest, chiar daca au o oarecare justificare sociala – in sensul ca e logic sa aiba loc, nu sustinem conspiratiile ca toate sunt manipulari – este doar inceputul. Mitingurile si manifestatiile sunt cea mai mica grija pe care o va avea Trump. In cazul unui razboi intern pe bune, in varianta inc are acesta ramane doar pe plan politic si nu degenereaza in razboi civil, vazand ce pe Trump nu au reusit sa il infranga, opozantii vor incepe sa il loveasca in cei din jurul lui si il vor marginaliza pe Trump, impingandu-l la maxim sa faca greseli, punandu-i bete in roate cu orice prilej, etc Deja baietii se pregatesc – Soro si mega-donatorii liberali se intalnesc cu usile inchise sa discute ce e de facut (sursa).

Sa analizam putin si optimismul nejustifica al unora, cum ca Trump va lua masuri in plan economic care vor scoate SUA din rahat. In acest sens, sa reamintim ca SUA are o datorie externa extraordinara si supravietuirea dolarului pana acum, dupa criza din 2008, s-a facut cu un dans periculos pe franghie intre porniri de razboaie pe ici pe colo in Orientul Mijlociu pentru a contracara caderea dolarului si lovirea in bancile din UE pentru a evita cresterea monedei europene si intarirea ei ca relevanta pe pietele financiare si mai ales ca moneda de rezerva pentru Bancile Centrale ale lumii.

Cu toate bataliile insa, marea infrangere a lui Obama despre care nu prea se vorbeste deloc este acceptarea acum cateva luni a monedei chineze ca parte in cosul de monede care formeaza DTS-urile, ceea ce concret semnifica recunoasterea importantei Chine si nu doar recunoasterea ci prin alocarea de drepturi de tragere, primirea Chinei la masa castigatorilor, la masa celor care tiparesc banul si au dreptul la datorii infinite fara sa ii judece nimeni ca depasec deficiul sau ca au o datorie externa nesustenabila.

In acest context, ce poate face Trump sa revigoreze peste noapte economia americana, sa intareasca dolarul, sa creasca productia, sa ofere locuri de munca, sa faca din nou america “great”. Solutiile posibile sunt magice, pentru ca inainte sa devina “great”, SUA ar trebui sa inghita pastila amara a intoarcerii la principiile economice de piata, ori dupa parerea mea, capitalismul pentru SUA este precum un satelit care a trecut pe langa o planeta, ratand intrarea in orbita ei si fiind proiectat in deriva aiurea, fara nici o sansa de recuperare.

Economia de piata in SUA ar insemna ca tiparnita sa se opreasca, bancile sa pice si sa ramana pe picioare doar cele mai serioase, statul ar insemna sa taie mare parte din programele de sanatate, sa reduca drastic cheltuielile militare si mai presus decat toate, intoarcerea la realitate ar insemna ca americanul de rand sa accepte sa munceasca pe acelasi salariu cu chinezul de rand – ori asta este cea mai mare spaima a politicienilor americani, sa le ceara americanilor sa munceasca pe salarii chinezesti, pentru a aduce inapoi productia si capitalismul.

Chiar si cu tiparnita ruland la maxim, chiar si cu nefireasca soliditate a dolarului in lispa altor alternative, chiar si cu nenumarate subventii oferite companiilor si scheme de impozitare in favoarea investitorilor, economia din SUA nu are cum sa se intoarca din nou la productie, dupa ce toate companiile americane si-au mutat productia in alte tari. Doar scaderea taxarii si reducerea birocratiei nu vor fi de ajuns pentru a imbubatati situatia.

Marirea dobanzii de referinta, va fi un prim indicator ca americanii se gandesc serios la intoarcerea la principiile unei economi de piata. Si nu ma refer la cresterile nesemnificative de 0,15 sau 0,25% care sunt luate in falcul de Fed, ci ma refer la cresteri care chiar conteaza, care stimuleaza economisirea, care economisire stimuleaza ulterior investitiile. O crestere insa semnificativa a dobabzii de referinta, creste imens povara platii datoriei si guvernul ar fi nevoit sa mareasca taxele sau sa reduca cheltuielile.

Vedem deci cate probleme sunt si cate scenarii posibile sunt daca dorim sa facem previziuni serioase. In continuare as dori sa fac cateva previziuni neserioase, pur si simplu o joaca de scenarita, cu privire la ce cred eu ca va face Trump:

  • in incercarea de imbunatatire a economiei SUA, Trump va scadea cheltuielile militare sau cel putin le va optimiza prin retragerea trupelor;
  • NATO va avea probleme; declaratiile facute inainte de Trump sunt indeajuns pentru a distruge increderea necesara mentinerii unei aliante; chiar daca Trump face o intaorcere de 180 de grade si incepe sa laude NATO sau sa ofere “asigurari”, raul s-a facut deja; putini sunt cei care realizeaza ca NATO este deja desfiintat, cel putin pentru cei mici ca noi;
  • o varianta optimista cu privire la NATO este ca reducerea se va face la vechea granita, adica la Germania de Vest, in celelalte zone, chiar daca scriptic alianta nu se va schimba, nimeni nu va mai considera NATO viabil si va fi doar o chestiune pana cand alte stat (poate chiar UE) vor cauta alternative;
  • Rusia va specula cu prima ocazie slabiciunile lui Trump; nu e greu sa vedem ca Trump crede ca le stie pe toate, ca stie bine si cu greu isi schimba o parere; nu are in reflex sa ceara consultanta si in nici un caz sa asculte chiar si de cei mai fideli aghiotanti; sa nu uitam ca in campanie, pana si vicepresedintele lui a declarat ca Trump va recunoaste rezultatul alegerilor, dupa ce Trump a declarata ca nu stie daca va recunoaste; chestiunea recunoasterii rezultatelor este una foarte importanta in presa americana si Trump a tinut mereu sub semnul intrebarii daca va primi sau nu pierderea (deci inainte de alegeri); vicepresedintele (actual)  Pence declarase insa ca Trump va recunoaste; iata deci frecusuri si neintelegeri chiar si in cadrul “echipei”; de altfel, in interviul 60 minutes de la CBS dat de Trump acum o zi, putem vedea ca Trump nu asculta nici macar de Melania; aceasta spunea ca ea mereu ii zice lui Trump sa aiba grija ce scrie pe Twitter sau il contrazice cu privire la unele decizii, insa “Donald nu face ce ii zic eu; este insa adult si intelege consecinta faptelor lui” incearca sa ne convinga Melania, ca si cum ar apara si ar discuta in fata unui adolestent turbat nu in fata sotului ei intelept care ii putea fi si tata.

Pe langa aceste speculatii, as mai atrage atentia unor chestiuni cu privire la riscuri.

  1. Multi spera ca institutiile si traditia americii vor sta impotriva tendintelor dictatoriale ale lui Trump, daca acestea se vor manifesta. In echipa lui Trump sunt insa cativa warmongeri atat de periculosi incat pana si Hitlery parea o mielusea pe langa ei.
  2.  Daca printr-o minune Trump va reusi sa “inchida” SUA atat de bine incat sa “epureze” tara de imigrantii ilegali si sa interzica intrarea musulmanilor, un nou val de ura se va ridica impotriva SUA si terorismul intern va trece la o cu totul alt nivel. 3,3 milioane de musulmani deja traiesc in SUA, deci … zidul la granita il faci si avioanele le intorci, dar “curatenia” interna e mai greu de facut pentru ca numai daca te gandesti la asa ceva, ai urmat deja pe calea dictatorii si cel mai greu pas e primul pas.
  3. Intr-un scenariu fericit in care SUA se va pune pe picioare si Trump va reusi macar partial sa tina lucrurile sub control si sa nu faca praf economia. In cazul in care criza financiara va avea o noua rabufnire si va lovi sa zicem in Japonia, oare ce va face Trump? In campanie Trump vroia sa ii puna pe japonezi sa plateasca si pentru protectia pe care le-o ofera americanii, ignorand total prin prostia sa, ca mai mult decat Japonia, SUA este interesata sa isi poata plimba submarinele pe coasta Japoniei, in apropierea Chinei. Si tot SUA este interesata ca Japonia sa isi mareasca “stocurile” de obligatiuni emise de guvernul SUA. Japonia e prima interesata de terminarea tratatului prin care SUA se angajaza sa ii asigure protectia, deja japonezii au ceva tentative de a-si intari propria armata si chiar de a anula cel putin pe alocuri acest tratat, visul lor fiind bineinteles sa aiba o armata proprie puternica, care nu doar sa le asigure siguranta cum o fac americanii ci sa le ofere si mandria ca sunt o natiune puternica nu doar financiar si economic, ci si militar.

Primele efecte ale guvernarii Trump se vor vedea insa in Siria unde va fi si prima testare a lui Trump de catre rusi care sunt niste geostrategi si diplomati extraordinari si care vor gasi cu siguranta o oportunitate de a-l citi si de a-l manipula pe Trump, oricat de destept se crede el. Aici Turcia va ramane singura in lupta contra lui Assad, SUA fie retragandu-se, fie alaturandu-se Rusiei in lupta cu Isis.

Dupa “terminarea” Isis-ului, va ramane bineinteles chetiunea turcmenilor si celorlalti “luptatori pentru eliberarea Siriei” pe care Rusia i-a atacat in primul rand pana acum. Acolo rusii se vor lovi din nou cu interesele turcilor si daca pana acum SUA a fost garantul Turciei, intr-un viitor in care Trump se intelege bine cu Putin, Isis va fi fost terminat si populatia SUA va rasufla usurata cu privire la eliminarea Isis, Assad va fi uitat si nu va mai fi vazut ca un dusman.  Caz in care problema turkmenilor, kurzilor si a celorlalti rebeli va deveni principala problema pentru ca daca in cazul Isis Rusia si SUA au aceleasii intentii, in cazul celorlalti, Rusia si SUA sunt in opozitie. Ori daca SUA se va retrage si ii va lasa pe rusi sa faca ce vor, acestia se vor lovi de turci. Mai departe stiti ce urmeaza, daca nu, recititi articolele mai vechi.

 

 

Tăntălăul Klaus și Gogomanul Cioloș degeaba pupă fundul

“Cu acest prilej, șeful statului român a evidențiat relaţia solidă dintre România și Statele Unite ale Americii, prin Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, element cheie în dezvoltarea profilului strategic al țării noastre, în calitate de membru NATO și UE.” (sursa: presidency.ro)

Asa incepe scrisoarea de felictitare a presedintelui Romaniei pentru Trump.

Organ – “dictatorul” si “nationalistul” ungar – l-a felicitat insa pe Trump mai intai pe Facebook. Iata mesajul lui:

‘What a great news. Democracy is still alive,’ Viktor Orban wrote on his Facebook page following Donald Trump’s unprecedented election victory. Sursa: DailyMail

 

Ce a zis Ciolos nu iese cu nimic in evidenta, este pe aceeasi linie cu Klaus: noi slugi, parteneri, NATO, UE.

Prin repetarea mantrei “parteneriatului strategic” si a altor formule similare, se dovedeste inca o data ca astia sunt doar niste papagali care imita prosteste aceleasi fraze repetate ca scolarii inainte sa fie ascultati; oamenii astia nu sunt capabil sa emita idei proprii; si nu ma refer la idei revolutionare sau noi: chiar in cadrul lor mental de slugi ascultatoare si supuse, ei nu pot sa spuna doua vorbe fara sa foloseasca acelasi limbaj sec de diplomatie de tara bananiera,

In schimb, Orban are un cu totul alt limbaj si nu ii e frica sa spuna chestii de genul:

Orban, the first European leader to favour one candidate over the other, has said Trump’s foreign policies were ‘vital’ for his nation and branded Clinton’s plans ‘deadly’.

Oare care dintre cei doi presedinti i-au atras atentia lui Trump si oamenilor lui? Evident Trump e ocupat cu chestiuni mai importante decat Romania sau Ungaria. Noi suntem aci la marginea lumii, doua tarisoare mici. Si totusi, mesajului lui Orban a patruns in toata presa americana si europeana, fiind preluat de mai toate site-urile, numele lui Orban aparand langa nume de lideri din toata lumea.  Daca nu ma credeti, folositi Google News:

Va provoc sa gasiti un singur ziar strain care sa MENTIONEZE ca Klaus l-a felicitat pe Trump, nu doar sa fie citat Klaus si preluat mesajul.

Oare cu care dintre cei doi va lucra Trump mai bine pe viitor?

Când am prevăzut prima dată victoria lui Donald Trump

Am incercat sa ma uit pe cateva articole din urma sa vad cand am prezis prima data ca o sa castige Trump. Probabil nu le-am trecut pe toate, dar fac un mic rezumat si va recomand sa recititi articolele mele despre Trump si ce ne asteapta pe noi. Din pacate, si celelalte previziuni pot sa vina …

5 DEC 2015: “Iata de exemplu cum arata cartea de vizita a viitorului presedinte al SUA” => SURSA

17 MAI 2016:  “Transnistria este probabil urmatoarea Ucraina in care americanii vor impunge din nou ursul si sanse mari sunt ca asta se se intample cu viitorul presedinte Trump.” => SURSA

14 IUNIE 2016: “cu aceasta ocazie, Trump tocmai si-a asigurat Biroul Oval. A se vedea in acest sens si modestele mele predictii cu privire la un potential razboi SUA-Rusia in cazul in care instabilul Trump va castiga alegerile.” => SURSA

10 OCT 2016: “TRUMP va fi viitorul presedinte – predictia mea.” => SURSA

Urmeaza o recapitulare cu scenariile cu privire la Romania sub conducerea lui Trump.

Veșnicele pomeni electorale

PSD se pregătește de alegeri cu noi pomeni electorale deși oricum probabil va câștiga, având în vedere consumarea iluziei tehnocratice și alinierea alternativei PNL la această mârțoagă politică muribundă alcătuită de duo-ul Iohannis-Ciolos încropat în grabă de păpușarii din umbră și folosit acum în prelungiri deși deja ambii abia mai se țin pe picioare. Se pare că păpușarii ezită să facă schimbarea cu USR-ul, ori altfel nu înțelegem bâlbâielile și șchiopătările până și în rezolvarea unor chestiuni organizatorice infime cum ar fi strângerea de semnături sau încropirea unei sigle.

Eu unul sunt însă curios dacă profesorii și doctorii vor mai răbda în continuare să facă parte din masa de manevră penibilă a acestui partid, alături de pensionari și țigani – baza electorală a PSD-ului. Nu din alt motiv, ci din acela că de oricâte ori le-au fost mărite salariile, profesorii s-au trezit peste puțin timp că prețurile s-au mărit și mai mult. Este povestea tranziției post-decembriste care văd că nu se oprește și pe care o cunosc bine pentru că părinții mei au fost profesori. Mărirea salariilor, produce inetivabil inflație și oricât de mult ar măslui babacii de la statistică indicatorii, românul sesizează creșterea prețurilor și dacă nu e inflația e cursul și cu cursul cresc internetul, telefonul, benzina și mai nou hainele cumpărate online din afară.

Nu blamez însă în totalitate PSD-ul pentru aceste măriri. Fără aceste măriri în prag de alegeri probabil bugetarii nu ar mai avea parte deloc de măriri. Deși, pe vremuri funcționa eficient constrângerea prin grevă – mai puțin viabilă în cazul profesorilor și al doctorilor, care unii nu pot (doctorii) și alții chiar dacă pot, pe politicieni îi doar în cot (profesorii). De altfel, eu am o teorie legată de acest amănunt: tocmai de aceea profesorii și doctorii au rămas cu salariile cele mai mici din domeniul bugetar, pentru că greva lor este irelevantă spre deosebire de mineri care vin cu bâtele, conducătorii de locomotivă care blochează trenurile sau administrația publică care în general conține camarila politicienilor (rude, prieteni, membri de partid de jos, care lipesc afișe)

În ciclul mărire-inflație dintre perioada de campanie când se măreau salariile și până când prețurile depășeau creșterile, existau pe vremuri sincope care produceau mișcări sociale ample, la care partidele răspundeau tot cu măriri în urma negocierilor. De aceea, românul bugetar, în mare parte este rob al acestor condiționări: eu îți măresc salariul – tu mă votezi, care au cangrenizat toată politica românească și au inhibat capacitatea mentală a românului de a observa, analiza și în cele din urmă de a vota un partid sau un candidat pe bază de convingeri (nici macar doctrine) și nu ca consecința a reflexului pavlovian. Deși, dacă întrăm mai mult în psihologie, am putea spune ca tocmai experiența ar trebui să îi învețe pe oameni că simplele măriri salariale fără politici de dezvoltare și creștere economică reale, nu vor aduce decât fioroasa inflație care va mânca din orice speranță de mai bine.

Însă memoria românului este de pește. Uita de la mână până la gură și se lipește de darurile grecului, preferând iluziile proxime, grijilor îndepărtate și lăsând viitorul într-o speranță iluzorie, pe seama europei sau a americanilor care vor face cumva ca prin minune ca și noi să avem bunăstare ca nemții deși noi votam ca rușii.

Despre incapacitatea românilor de a avea proiecte mari și curajoase am mai vorbit în articolul despre Unire. Evident au existat excepții în istorie, dar tocmai faptul că momentele cât de cât strălucite au fost doar punctuale și ca rezultat al unui grup mic de elite, este cauza pentru care ne bălăcim în continuare pe ultimele locuri în Europa, alături de Bulgaria și Albania.

Eu unul, dacă aș avea 1 miliard de euro în buget, înainte de a mări salariile doctorilor, aș porni un program spațial național care să aibă un target precis pentru dezvoltarea capacităților de lansare de sateliți. Este o idee nebunească pentru mulți, însă România s-ar putea alia cu câteva țări care au bani dar nu au know-how și ar folosi creierele noastre și forța de muncă ieftină pentru dezvoltarea unei rachete capabilă să plaseze sateliți. Ar fi un program îndrazneț, total neînțeles pentru majoritatea oamenilor, însă cu consecințe economice extraordinare. România este deja angajată în ESA și colaborează dar contribuția noastră este apă de ploaie și niciodată nu vom putea profita economic din participarea la ESA, pe când dezvoltarea unui program spațial propriu ne-ar lansa pe o traiectorie cu bătaie lungă care ar produce un mic boom economic veritabil și ar rezolva din start două grave probleme ale țării: fuga creierelor și lipsa investițiilor.

O rachetă capabilă să lanseze sateliți într-o lume a comunicațiilor s-ar amortiza rapid și ar trece pe profit din primii ani de funcționare. Există deja tehnologii și avem deja materie cenușie capabilă să asimileze rapid aceste tehnologii. Ne lipsește însă oameni serioși care să fie îndeajuns de nebuni încât să creadă într-un asemenea de proiect și care să nu doarmă noaptea până nu găsesc rezolvare la toate piedicile pe care un asemenea proiect le-ar avea.

Știu că poate am sărit cam mult. Poate ar fi mai urgente niște autostrăzi sau drumuri bine făcute, poate ar fi de impact mai rapid o infrastructura feroviară eficientă care sa decongestioneze traficul rutier și să scadă costurile de transport, ajutând astfel profitul companiilor care produc aici și de asemenea ar permite creșterea investițiilor mari. Însă, fără un proiect mare, extraordinar, nu vom putea face nici proiectele mai mici prin comparație, mai la îndemână și mai aparent utile pe termen scurt.

Problema mare a politicianului care ar propune însă un proiect spațial românesc este: cum vinzi alegătorilor o rachetă în locul măririlor salariale?

Un an de tehnocrație, doi ani de klaustrofobie

Atat Klaus cat si Julien au in comun un traseu incredibil si total neasteptat. Evolutia lor din postura de “noname” in pozitiile de top din stat este pe cat de irationala si neasteptata, pe atat de misterioasa.

Multi politicieni isi rod coatele prin parlament, fac tururi non-stop la televiziuni si conferinte de presa, participa la congrese si sedinte de partid cu sutele, tiparesc pliante si isi trec numele pe orice banner in care anunta “realizarili tovarasului” pe banii contribuabililor, pentru a-si convinge colegii pe de o parte si pentru a vraji indeajuns boporul incat sa aiba sansa sa castige si sa fie desemnati pentru pozitii de top. Mii de proiecte europene, proiecte de infrastructura, strazi asfaltate sau muzee renovate trebuie sa faca un primar pentru a spera la un loc in parlament. Sa nu uitam ca in parlament, numarul de scaune e fix si rareori mai moare unul sau mai iese la pensie. Iar dupa ce a stat acolo 4 ani, a avut timp de-ajuns sa stranga bani, sa faca relatii incat sa isi pastreze scaunul. De aceea, intrarea este atat de grea, atat in parlament sau in camera deputatilor, cat mai ales mai sus, la presedentie sau la guvern.

Oameni simpli, ocupati cu lupta de zi cu zi pentru o felie de paine, noi nu realizam cat de fierbinte este batalia acolo sus si cat de imposibil este pentru orice “noname” sa scoata capul si sa fie promovat, mai ales daca acel “noname” are cumva vreo virtute. In lupta politica de sus, dinozaurii si rechinii se sfasie pe viata si pe moarte, fiecare avand in spate o armata in toata regula: generali, ofiteri, soldati, strategi, fiecare armata cu un plan bine facut, cu obiective clare, cu resurse incredibile.

Am auzit o poveste cu un tip care lucra pentru un politruc bine plasat prin anii 2000. El lucra in IT, administra o echipa de 5-6 programatori. Boss-ul ii aranja ca echipa sa primeasca specificatiile la licitatii si baietii faceau o parte specificatiile, o parte softul. Se apucau de proiect inainte sa aiba loc licitatia pentru ca stiau ca o sa castige. Ca sa scape de boss, ulterior, pentru ca a dezertat, tipul asta a fost nevoit sa fuga in Olanda.

Noi ii vedem cum se cearta la TV si ni se pare ca toata cearta politica si toate injuraturile intre politicieni sunt doar o expresie a libertatii de exprimare. Ne inselam insa: libertatea de exprimare este libertatea pe care o au puscariasii pe terenul de fotbal, sa poata da la cotoaie, sa faulteze, dar daca incep sa toarne chestii, exista consecinte.

Intr-o astfel de lume, a crede ca un om oarecare, un simplu soldat care face aceeasi treaba “tehnocrata” de ani de zile, activand in esaloanele inferioare, departe de linia de front, poate peste noapte sa faca un salt uimitor in pozitia de top, este nu doar putin credibil ci suspect de parsiv.

In cazul lui Klaus, inainte sa castige presedentia, principala functie a fost cea de primar al Sibiului. A fi primar de 3-4 ori la rand nu inseamna neaparat ca esti un mare om politic sau ca cetatenii te iubesc si ai sanse mari ca toti romanii te-ar iubi daca ai ajunge la Bucuresti. Noi in Craiova avem experienta cu primari nemuritori. Antonie de exemplu, a plecat de la primarie abia cand l-au bagat la zdup PDL-istii pentru ca l-a tradat pe Base. La Severin, multi ani la rand a fost un primar atat de jalnic incat judetul este astazi pe ultimul loc la cifra de afaceri din tara. Salaj este mai bogat decat Mehedintul!

De altfel, cand Klaus a fost folosit de PNL-isti prima data, a fost ca un fel de carte pierzatoare pusa jos pentru ca era cea mai slaba si cea mai nefolositare carte din cele pe care le aveau ei in mana. Cnad l-au propus prim-ministru, lupta cu Base era atat de aprinsa incat era sigur ca Base nu va accepta un candidat al PNL. Tocmai de aceea PNL-istii au calculat sa trimita un candidat optim din punct de vedere al calcului: unul dispensabil, de care se pot lipsi ulterior, propunerea – oricare ar fi fost – fiind rejectabila din start, era clar una de sacrificiu. Deci asa era vazut Klaus in 2009, prima lui iesire pe plan national, ca o carte inutila, ca la Poker, data jos tocmai pentru ca nu poate fi folosita in nici o combinatie si prin urmare, decat sa dam o carte buna, mai bine il dam pe Klaus.

Si cu toate acestea, Klaus a castigat! Ce minune si ce intoarcere de situatie total neasteptata! Imaginati-va in locul lui Klaus, candidat la presedentie din partea PNL pe Bogdan Diaconu (ignorati “misiunea” PRU): un noname, un baiat tanar, cu papagal ok, cu o fata fotogenica si capabil sa aiba un discurs coerent si convingator. Oare daca era Diaconu in locul Klaus si daca era aceeasi situatie cu votul in diaspora, credeti ca ar fi avut probleme sa castige, poate chiar cu mult peste cu cat a castogat Klaus?

Ce sa mai spunem insa despre Ciolos care s-a trezit chemat peste noapte sa fie prim-ministru desi omul nu avea nici o calitate decat aceea ca se pricepea cat de cat sa se descurce in intortocheata birocratie europeana si cum in politica sunt putini capabili sa spuna o vorba sau sa inteleaga cum functioneaza monstruozitatea asta de UE, Ciolos avea singurul merit ca a fost printre putinii romani care nu s-au facut de ras in interactionarea tarii noastre cu organismele UE si cum trebuia ca o functie oarecare pe-acolo sa fie alocata Romaniei si Ciolos a fost singurul acceptabil (probabil fiindca vorbeste franceza) a fost si el facut comisar sau ce functie a avut pe-acolo. Sa nu ne imaginam ca Ciolos a fost mare manager sau mare strateg sau mare om politic pentru a ca primit scaunul de Comisar pentru Agricultura. Pentru a simula tovarasia si prietenia intre popoare, UE are obiceiul sa imparta scaunele intre tari si s-a nimerit ca noua sa ni-l dea pe asta, nu pentru ca a fost Ciolos bun ci pentru ca altul nu au avut sa ne dea si mai ales pentru ca s-au cam certat intre ele tarile cu agricultura dezvoltata cu cele fara o agricultura relevanta, deoarece erau ceva bani de impartit la agricultura si unii doreau sa se dea bani multi pe sectorul agricol – cei care aveau – pe cand altii doreau putini – cei care nu aveau.

Ciolos s-a prezentat ca prim-ministru in primul rand cu o mare sarcina: restabilirea increderii poporului roman in politicieni. Iar pentru asta, o prima asteptare ar fi fost sinceritatea. Cinstea sau onoarea sunt vorbe mari, dar sinceritatea este ceea ce romanii asteapta de atatia ani. Asteptam noi si altele: profesionalism, curaj, dragoste de tara, pricepere, insa poate ce ar linisti lumea ar fi o figura de om sincer, simplu, normal, cum era pe vremuri in fotbal Gica Popescu (inainte sa devina evazionist). Acesta era punctul de start, aceasta a fost ratiunea alegerii lui Ciolos de Klaus si aceasta era speranta: sa avem parte de niste oameni simpli, normali, care sa nu mai petreaca toata ziua pe la posturi TV in certuri si spectacole depravate, in loc sa faca treaba si sa conduca tara cum trebuie.

Ce-am avut insa parte dupa un an de tehnocratie? Certurile si tulburarile au continuat, de data asta, tehnocratia adaugand inca un aprozar de teme de dezbatere prin prisma relationarii intre PNL (partid politic), Klaus (presedintele tuturor, mediator, care nu trebuie sa tina partea PNL – caci … Colectiv) si Ciolos & co – apolitici si ei dar numiti de Klaus om politic, cu pardit in buzunar care inevitabil tine partea partidului si ii vrea binele. Dar Ciolos poate putea sa fie mai retinut, mai auster in prezenta publica si ancorarea in dezbateri, ca sa nu mai zic ca oricum mare branza de guvernare nu am avut parte, ba chiar balbaieli notabile si gramada de proiecte, strategii multi-anuale si proiecte aiuristice, altfel spus zero fapte. Doar o mica exemplificare as aduce aici: incredibilul si stupidul sistem de carduri de sanatate, facut cum se fac la noi toate tunurile cu bani multi din IT, care nu doar ca nu a rezolvat problema “ineficientelor” din sistemul medical, dar la atatia ani de la lansare inca pica cu zilele, adaugand stres groaznic si punand pe umerii oamenilor noi si noi necazuri ca si cum oricum nu am fi fost batuti de soarta indeajuns. Oameni pusi pe drumuri alergand ca nebunii dupa hartii intre medicul de familie, CAS si spitale, cu cupoanele de pensii dupa ei, cu mii de copii dupa buletin. Nu s-a schimbat nimic cu cardul, decat ca doctorii au acum si mai multa birocratie de facut, si mai multe hartii de completat, iar oamenii au inca o spaima: sa nu pice serverul!

Cat de destept trebuie sa fii ca prim-ministru sau cat de greu sa fie sa vezi ca acest sistem este o prostie si trebuie renuntat la el, ca sa nu cerem lucruri complicate cum ar fi rezolvarea problemei? A fost nevoie de un an pana s-au gandit sa dea o lege care sa permita cumva sa functioneze sistemul si fara carduri, ceea ce anuleaza in acest caz intrreaga motivatie de existenta a acestor carduri: sincronizarea datelor.

Nu sunt din tabara conspirationistilor care sustin ca Klaus ar fi “opera” expertilor americani in retele sociale si alegeri politice. Iar Ciolos ar fi doar un pion in “dansul lebedelor”. Insa daca Ciolos s-ar fi retras si nu s-ar fi transformat intr-un politruc jalnic pe langa un tehnocrat incompetent, as fi avut motive sa ii contrazic. Mai ales daca Klaus i-ar fi amintit de “tehnocratie” si de “mandatul temporar”.

1 2 3 4 5 6 18