PSD sunt hoți pentru că se trag din români

Nouă românilor nu ne place când străinii ne fac hoți. “Țiganii fură, măi proștilor, nu ne băgați în aceeași oală” ne revoltăm noi pe bună dreptate. Dar oare pe bună dreptate? Sunt de acord că probabil în occident, majoritatea hoților de naționalitate română sunt țigani. Chiar și asa, sunt de acord că orice pădure are uscături. Ce doresc eu însă să susțin este că moralmente, pădurea românilor are cam tot atâtea uscături cât pădurea țiganilor, daca nu chiar mai multe. Sunt multe feluri de hoții: unii mai la vedere, unii mai la ascuns, unii mai la grămadă, alții individual. Cei mai fără cap se fură pe ei înșiși. Însă furtul este furt. Și cum fură românii? Toți care au votat cu PSD-ul pentru un salariu sau o pensie mai mare se fac părtași furtului alături de guvernanții actuali care își fac legi pentru anihilarea ultimelor celule de rezitență ale unei societăți democratice. Toți cei care au votat PSD-ul știau că sunt șanse mari ca aceștia să fure când vor pune gheara pe putere, după atâta timp de “pauză”. Pe la noi, prin Craiova, având de atâta vreme primarii pe care îi avem, e chiar o vorbă: “ce dacă a furat, măcar a lăsat ceva după el”. Așa era consolat Solomon după ce a fost băgat la zdup de unii craioveni. Furtul votanților psd este unul de asemenea la “ceas de noapte”. Ei se ascund în spatele a mii și mii de justificări, își liniștesc conștiința cu mii și mii de minciuni în care doresc să creadă cu fermitate: ei au votat pentru oameni, ei au votat pentru program, ei au votat pentru conducători români, ei au votat împotriva lui Soros, etc. În fapt fiecare a votat din interes: pentru o mărire de salariu, pentru o mărire de pensie, pentru un loc de muncă (al lor, sau al neamurilor lor). Nimeni nu a votat pentru program și nici pentru un om anume care i-a convins prin comportamentul lui că le merită votul. Chiar cei care dau acum cale întoarsă și zic că nu se așteptau la așa ceva de la partidul muncitorilor [1] nu au dreptate. Se știa dinainte ce “material” are acest partid. Nu este nimic nou despre PSD, nimeni nu avea dubii înainte de alegeri cu privire la calitatea morală a candidaților PSD. Presa a tot arătat. Evident unii zic: sunt hoți și la alte partide. Mai ales psd-iștilor le place să fie băgați la grămadă cu întreaga clasă politică când vine vorba de critica. Critica colectivă este scăparea mai ales a politicienilor josnici. Elevului leneș care la școală este ultimul în clasă, îi place cel mai mult când vreun profesor nebun are un puseu de nervi și îi pune pe toți în aceeași oală, ceartându-i: nemsimțiților și leneșilor, nu sunteți buni de nimic! În timp ce olimpicii și tocilarii rămân șocați de vehemența profesorului și se simt ciudat pentru că rareori au fost puși la zid, codașii se simt în al noulea cer. În sfârșit nu doar ei sunt arătați cu degetul, în sfârșit sunt și ei în aceeași gașcă cu “crema”, în

Read more

Un scurt fast-forward în viitor

Acum ca au castigat neo-comunistii, ne-am pune intrebarea: oare ce o sa se intample? Perspectivele erau oricum negre pentru Romania, indiferent de cine ar fi castigat, in primul rand din cauza situatiei geopolitice. Urcusurile si coborasurile noastre sunt in primul rand legate de UE, cu o amplitudine data mai ales de defazajele de momentum, in sensul ca noi fiind mereu defazati cu trendurile din UE (blestemul periferiei) cand UE creste prea mult, ne trage vrem / nu vrem si pe noi rostogolindu-ne iar cand UE raceste, noi facem pneumonie. Asa se face ca in 2008 am avut o cadere mult mai mare decat alte tari lovite de criza si acum avem o crestere (mai ales in cifre) care il cam sperie pe Mugurel care inca este speriat ca un iepuras mic de riscul inflatiei, in ciuda faptului ca desi incearca sa produca un amarat de 2% de cativa ani, nici macar cu cresterile salariale din ultimul an nu a reusit. Insa Mugurel are dreptate sa fie speriat: inflatia este o bestie care nu moare niciodata, oricat de mare ar fi balaurul deflatiei. Vremurile cand UE a cam fost singurul determinant al trendurilor pe meleaguri mioritice e posibil insa sa se termine curand prin castigarea alegerilor de catre Trump si mai degraba prin deteriorarea rapida a relatiilor intre SUA si Rusia. De unde, nu e greu sa prevedem ca in curand se poate ca trendurile sa nu mai corespunda si Romania sa capete noi miscari, mai putin sincronizate cu vestul si mai mult senzitive la tensiunile SUA-Rusia si mai ales la posibilitatea unor escaladari. Sa simplificam insa cadrul in care ne plasam si sa mergem doar pe un singur scenariu: balteala din UE continua fara socuri prea mari, SUA-Rusia nu incep confruntari directe ci continua prin proxy-uri, iar China nu intra inca in implozie. Caz in care deflatia la nivel mondial va continua, caz in care dobanzile vor ramane la fel de joase si poate trendul de scadere chiar se va mentine, mai ales in UE care are inca de recuperat fata de FED si BoJ. BCE de altfel a anuntat prelungirea programului de “stimulare” pentru banci inca un an, deci cel putin un an, dobanzile in UE vor fi inca scazute. Si cum bondurile romanesti se invart inca intre 3-4%, cu mult peste ce pot gasi investitorii in vest si cum deficitul este inca sub control, cel putin un an, mari socuri nu pot avea loc, ba chiar PSD-istii vor putea sa deschida conducta la “investitii” prin emiterea de obligatiuni, pentru a rasplati rabdarea si munca asidua a tutulor tovarasilor din firmele partidului care au contribuit la o asemenea reusita. Cu un raport al datoriei din PIB infim comparativ cu Ungaria si cu un rating similar, Romania se mai poate indatora mult si bine fara sa sufere consecinte prea curand. Nu cred ca sunt prea optimist daca declar ca PSD-istii o sa poata marii cate salarii si pensii vor ei pe datorie si pot sa faca cate investitii pot duce firmele partidului, caci costul creditarii nu o sa sara inca atat de mult

Read more

Necunoscutele mandatului lui Trump

Poate mai bine intitulam articolul cateva necunoscute ale mandatului lui Trump, caci evident viitorul este plin de semne de intrebare, poate chiar mai multe decat trecutul. Daca cu privire la viitor, ne putem stoarce creierul si scoate cateva scenarii – care se vor apropia de realitate mai mult sau mai putin – cu privire la trecut exista multe probleme: nu doar ca noi suntem limitati in intelegere si dupa ce ca avem informatie limitata, de multe ori avem si gandire proasta sau gresita, trecutul mai are si nenumarate proiectii deformate, care ne vin prin prisma minciunii si dezinformarii canalelor prin care informatia ajunge la noi. Din punctul meu de vedere prima necunoscuta cu privire la mandatul lui Trump este daca acesta chiar va exista. Mai sunt cateva saptamani pana la mutarea la Casa Alba si cateva hopuri pana acolo: unul ar fi in jur de 15 decembrie adunarea electorilor cand teoretic pot aparea surprize si al doilea hop, este unul recent: renumararea voturilor pentru care tipa aia care a candidat a strans o suma record de bani intr-o perioada record de mica. Ce i-a venit nebunei sa ceara renumararea, avand in vedere ca ea oricum nu avea nici o sansa este un mic mister, cu cele mai probabile variante fiind: 1) tipa vrea sa se reabiliteze in randul democratilor dupa ce i-a criticat in campanie si 2) e platita de Hitlery care tot mai spera si pentru a nu se compromite si mai mult decat a facut-o, a pus-o pe asta in fata. Pe langa aceste doua hopuri, mai exista riscul unor tulburari sociale care pot merge de la batai cu politia, impuscaturi si devastari de magazine pana la tentative de secesiune ale unor state. Si in ultimul rand, exista mereu riscul ca Trump sa fie omorat, desi daca vroiau sa il omoare, probabil o faceau pana acum, insa nu stim de fapt cine este si ce vrea Trump, de aceea nu putem spune cat de “nepotrivit” sau “incomod” este cu adevarat Trump pentru conducatorii din umbra – si vom discuta mai pe larg mai tarziu despre asta. Voi continua cu o alta necunoscuta cu privire la mandatul lui Trump, mai precis cu privire la castigarea alegerilor. Este o intrebare foarte importanta si care este cheia intelegerii si altor intrebari: de ce seful FBI-ului James Comey a iesit in presa cu scrisoarea prin care anunta reinceperea investigatiilor cu privire la emailurile lui Clinton inainte de alegeri. Echipa lui Hitlery chiar pune pierderea alegerilor pe seama acestui eveniment [1]. La cat de apropiate au fost rezultatele, este foarte posibil ca acest eveniment sa fie grauntele de nisip care a intors balanta in favoarea lui Trump si au lovit-o pe Clinton. Principala teorie cu privire la acest “eveniment” este ca Comey a fost oarecum constrans de dovezi ca sa anunte continuarea investigatiei. Daca nu ar fi facut-o ar fi incalcat legea (si mai mult decat a facut-o trecand cu vederea incalcarea legii de catre Hitlery) pana in acel moment. Nu mai intru in detalii la cum s-a intamplat, ce este cert este ca foarte probabil Comey nu din proprie initiativa a detonat bomba care a terminat-o pe Hillery (posibil),

Read more

Invazia paradelor

Nu prea ma uit la televizor. Insa un zapping pe canalele care transmit live pe internet mi-a fost de-ajuns ca sa imi iau doza de “informatii” astazi. O gramada de parade si o gramada de stiri de cine a fost si cine nu a fost la parade. Dotarea armatei, “teatrele de operatiuni” si alte blah-blah-uri legate de armata romana sunt spoiala de stiri care impanzesc massmedia astazi. Evident ca nicio televiziune nu ne va spune ca de fapt noi ne aflam in razboi astazi, oficial cu mai multe tari decat am fost poate chiar in Al Doilea Razboi Mondial: Afganistan, Kosovo, Siria, Ucraina sunt doar cateva dintre tarile in care suntem mai mult sau mai putin implicati in razboaie, desi evident ca poate capacitatile noastre sunt … limitate, ni se spune de multe ori, ca nu cumva sa ne culcam pe o ureche si sa nu pompam cat mai multi bani in armata, mai ales ca “ne ameninta Putin”. Ce nu se va mai spune astazi la TV, este ca “amenintarea rusa” nu ar exista daca nu ar fi existat mai intai de asta amenintarea NATO pentru Rusia, prin acceptul Romaniei de a fi prima tara care gazduieste o baza de rachete americana care poate ameninta sudul Rusiei. Prin subjugarea geopoliticii romanesti (atata cata exista ea) de catre interesul “partenerilor” americani, mai mult decat apartenenta la NATO ar fi presupus-o (nu veti auzi azi de exemplul Ungariei sau al Greciei sau al Austriei care desi membre NATO, au relatii foarte bune cu Rusia), Romania va fi prima tinta in cazul escaladarii confruntarii intre Rusia si NATO. Ceea ce abia in ultimul an am asistat in massmedia – amenintarea crescanda si explicita a Romaniei din partea Rusiei – este doar un efect predictibil al politicii catastrofale a conducatorilor nostri, este rezultatul programat al unei politici total supuse diverselor centre de putere ahtiate dupa razboi din SUA. Caci nici macar in SUA, ca sa nu mai vorbim in UE, ura fata de Rusia si agresivitatea militara aberanta, nu sunt general acceptate, fiind doar expresia influentei complexului militar, alegerea lui Trump fiind poate cea mai clara dovada nu doar ca americanilor nu le e frica de Putin, si nu considera Rusia un dusman, ba chiar isi doresc sa colaboreze cu Rusia. Evident, astazi, nu veti auzi nimic despre cum de am ajuns sa invrajbim ursul atat de mult incat sa nu treaca o saptamana-doua fara sa mai auzim de noi si noi amenintari. Nu negam ca exista si o inclinatie a presei pentru a deforma realitatea si pentru a ambala pedala pe panica si sperietura – frica vinde publicitate – insa trendul cresterii tensiunii se poate vedea prin prisma manevrelor militare: tancurile americane observate pe calea ferata, avioanele militare care ne trezesc noaptea din somn si frecventa “exercitiilor” militare comune fiind incontestabil un semn de mobilizare pentru razboi. Ce nu au prevazut penali care ne conduc, este insa, posibilitatea ca relatiile dintre SUA si Rusia sa se calmeze iar noi sa ramanem fraierul care s-a luat de cine nu trebuie si care este sacrificat pentru calmarea

Read more

Ungaria lui Orban – adevăratul tigru al Europei de Est

In 2012 intr-un articol intitulat “UNGARIA – MIRACOLUL EUROESTIC?” ziceam: Principalul motiv pentru care il urasc politicienii europenii pe Orban si se sperie de el nu este din cauza pornirilor sale autoritariste. Mai degraba, europenii se tem de unguri sa nu stabileasca cumva un trend in Europa si sa dea idei si la altii. Nu de alta, dar daca mai rezista 2-3 ani pe trendul actual, Ungaria ar fi a doua tara din Europa – dupa Islanda – care iese din criza flituind bancherii si refuzand sa cedeze suveranitatea nationala, ba chiar intarindu-o” Acum, europenii au un nou motiv sa il invidieze pe Orban: este primul lider european invitat de Trump la Washington. Evident ca papagalii din presa vor da conotatii tendentioase acestui fapt. Ce citem acum o saptamana in EVZ? Ungaria – noul PARADIS fiscal al Europei. Viktor Orban introduce CELE MAI MICI impozite din UE Ciolos & co, precum si partidele se dau peste cap cu masuri care de mai care mai fantasmagorice in loc sa se uite la Orban si sa copieze macar cateva miscari ale acestui geniu care a trecut Ungaria printr-o situatie mult mai grea ca Romania daca ne uitam la parametrii, mentinand totusi nivelul de trai cu mult peste Romania. As aminti aici doar rezolvarea precoce, cat de cat corecta (nu ca la noi) si fara povara pentru cei afectati a chestiuni creditelor in franci francezi. Dupa alegerea lui Trump am scris un articol in care mi-am aratat dezamagirea pentru felul in care au reactionat presedintele si prim-ministrul la alegerea lui Trump, cu niste mesaje jalnice de slugi proaste si jalnice: Prin repetarea mantrei “parteneriatului strategic” si a altor formule similare, se dovedeste inca o data ca astia sunt doar niste papagali care imita prosteste aceleasi fraze repetate ca scolarii inainte sa fie ascultati; oamenii astia nu sunt capabil sa emita idei proprii; si nu ma refer la idei revolutionare sau noi: chiar in cadrul lor mental de slugi ascultatoare si supuse, ei nu pot sa spuna doua vorbe fara sa foloseasca acelasi limbaj sec de diplomatie de tara bananiera (sursa) Orban in schimb, si-a furat o invitatie de la Trump cu un banal mesaj pe Facebook: ‘What a great news. Democracy is still alive,’ Viktor Orban wrote on his Facebook page following Donald Trump’s unprecedented election victory. Sursa: DailyMail Iata si stirea actuala din care aflam ca Orban urmeaza sa mearga la Washington: ”El (Donald Trump, n.red.) m-a invitat la Washington, iar eu i-am spus că nu am fost acolo de mult timp pentru că mereu sunt considerat oaia cea neagră. A râs şi a spus că acelaşi lucru se spune şi despre el”, a adăugat Viktor Orban. (sursa) PS: am uitat sa mentionez: Ungaria este membru deplin al UE si NATO cu aceleasi drepturi si avantaje ca si Romania, ba chiar cu drepturi mai multe, fiind membra Schengen

Read more

Ponegrirea lui Trump si ce nu inteleg prestitutele

Trump turning away intelligence briefers since election win – Washigton Post “Trump has a lot of catching up to do,” the official said.   Ce nu inteleg prestitutele este ca poportul tocmai de aia l-a votat pe Trump: pentru ca nu este politruc, nu este din “sistem”, nu a fost format si mai ales formatat de acest sistem putred numit noua ordine mondiala.   Articolul continua: After his election in 2008, President Obama took part not only in regular intelligence briefings but also scheduled “deep dives” on key subjects including Iran’s nuclear program and covert CIA operations, including the accelerating campaign of drone strikes in Pakistan. Pai cum sa nu ia parte la asemenea “operatiuni” un nebun insetat de sange care a castigat promitand ca o sa inchida Guam si o sa retraga SUA din Afganistan si a terminat mandatele cu dintamai Primavara Araba si cu un razboi sangeros in Siria, la pachet cu un nou razboi rece cu Rusia. “I am really good at killing people” se lauda Obama catre apropiati. A aparut si o carte care analizeaza toate “operatiunile” de ucidere civili “aprobate” de Obama: Sau sa mai amintim oare de bucuria cu care Hitlery se lauda ca in Libia, au fost, au vazut si Ghadafi a murit: O explicatie de ce Trump cam sare peste acele intalniri zilnice poate fi chiar aceea ca nu vrea sa omoare oameni si nu vrea sa se simta ca un dumnezeu, avand viata multor oameni pe planeta pe varful degetului.

Read more

Previziuni despre Trump

Pe cat de fierbinte a fost campania, pe atat de neinteleasa si tulburatoare este victoria lui Trump. Daca am face o enumerare a parerilor si viziunilor cu privire la viitorul SUA sub Trump, am gasi raspunsuri care se misca intre variante optimiste in care Trump va rezolva toate problemele de la economie pana la Isis sau Iran pana la varianta catastrofica in care Trump porneste Al 3-lea Razboi Mondial apasand butonul nuclear ofticat pe jignirile lui Putin pe care le va fi primit. Evident, sfarsitul lumii va veni dupa ce Trump o va baga deja la puscarie pe Hillary Clinton si va construi zidul cu Mexicul. Prin atata ceata trebuie sa incercam sa facem putina lumina si sa ne legam de lucruri concrete. In primul rand, sa mentionam ca exista doua posibilitati de guvernare pentru Trump: se da cu alde Soros & co. si joaca cum ii cer sau altfel intra in razboi cu mare parte dintre miliardarii americii impreuna cu toate resursele acestora de la trusturi de presa pana la think tank-uri, ong-uri, agentii de lobby etc. Iar ce vedem acum in unele orase ca mitinguri de protest, chiar daca au o oarecare justificare sociala – in sensul ca e logic sa aiba loc, nu sustinem conspiratiile ca toate sunt manipulari – este doar inceputul. Mitingurile si manifestatiile sunt cea mai mica grija pe care o va avea Trump. In cazul unui razboi intern pe bune, in varianta inc are acesta ramane doar pe plan politic si nu degenereaza in razboi civil, vazand ce pe Trump nu au reusit sa il infranga, opozantii vor incepe sa il loveasca in cei din jurul lui si il vor marginaliza pe Trump, impingandu-l la maxim sa faca greseli, punandu-i bete in roate cu orice prilej, etc Deja baietii se pregatesc – Soro si mega-donatorii liberali se intalnesc cu usile inchise sa discute ce e de facut (sursa). Sa analizam putin si optimismul nejustifica al unora, cum ca Trump va lua masuri in plan economic care vor scoate SUA din rahat. In acest sens, sa reamintim ca SUA are o datorie externa extraordinara si supravietuirea dolarului pana acum, dupa criza din 2008, s-a facut cu un dans periculos pe franghie intre porniri de razboaie pe ici pe colo in Orientul Mijlociu pentru a contracara caderea dolarului si lovirea in bancile din UE pentru a evita cresterea monedei europene si intarirea ei ca relevanta pe pietele financiare si mai ales ca moneda de rezerva pentru Bancile Centrale ale lumii. Cu toate bataliile insa, marea infrangere a lui Obama despre care nu prea se vorbeste deloc este acceptarea acum cateva luni a monedei chineze ca parte in cosul de monede care formeaza DTS-urile, ceea ce concret semnifica recunoasterea importantei Chine si nu doar recunoasterea ci prin alocarea de drepturi de tragere, primirea Chinei la masa castigatorilor, la masa celor care tiparesc banul si au dreptul la datorii infinite fara sa ii judece nimeni ca depasec deficiul sau ca au o datorie externa nesustenabila. In acest context, ce poate

Read more
1 4 5 6 7 8 25