Referendumul Pro-Familie: Dragnea pune noi capcane BOR

Chiar ma gandeam zilele astea ca Dumnezeu i-a pedepsit pe PSD-isti pentru ca in loc sa isi respecte promisiunile si declaratiile pompoase din campanie ca ei sunt “extremisti ortodocsi” si sa programeze referendumul pentru familie, s-au grabit mai intai sa isi aranjeze problemele … legale.

Oare ce mai avea nevoie PSD-ul pentru a anunta referendumul deja avand majoritate parlamentara si mai ales avand in spate milioanele de semnaturi stranse? Nimic. Ei nu s-au grabit insa tocmai pentru ca stiau ce va urma: vor da ordonante “problematice”, se va isca scandal si vor avea nevoie de tot sprijinul, de la toate categoriile sociale. Si categoria crestinilor nu este deloc nesemnificativa. Au pastrat “referendumul” la categoria “altele” incepand cu mariri de pensii si salarii, ca sa isi pregateasca terenul si apoi sa bage ordonanta asta. Daca trecea, urmau cu alte “urgente”, ma indoiesc ca referendumul ar fi fost prea curand organizat.

O noua ispita este pusa in fata crestinilor de Drac-nea: promisiunea referendumului. Desi semnaturile sunt stranse si desi Curtea Constitutionala a dat de mult timp verde organizarii referendumului, Dragnea a lansat ideea ca trebuie sa mai discute cu Coalitia pentru Familie, sa se mai tanguie putin pe la RTV sa arate ca ei ar avea multa munca de facut dar nu le dau pace protestatarii etc.

Principala problema este ca daca Dragnea va reusi sa momeasca crestinii cu organizarea referendumului, o noua falie se poate produce intre tinerii nedusi la biserica si BOR. Putine mai sunt de facut de catre ortodocsii care se vor lasa trasi in aceasta capcana si aparitia de noi sloganuri impotriva Bisericii, cum s-a mai intamplat la protestele anterioare. Orice asociere cu Dragnea sau PSD-ul, va face daune ireparabile si poate naste noi curente nedorite. Sa nu uitam ca diavolul cauta cau un leu sa il inghita pe om si mai ales la vremuri de tulburare, cauta sa profite cu orice ar putea.

Dragnea este evident un mafiot pervers si o minte diabolica daca e in stare sa foloseasca pana si pe Dumnezeu in luptele sale murdare. Singura familie care il intereseaza pe Dragnea este famiglia mafiota a tovarasilor de partid pe care a incercat sa-i scape prin aceasta ordonanta si pe care va incerca sa ii scape in caz ca rezista in scaun, desi politic Dragnea este un cadavru care inca mai misca din membre.

Deocamdata, salutam comunicatul patriarhiei cu privire la coruptie si il salutam si pe pr. Necula care se afla in mijlocul protestatarilor. Ii deplangem insa pe cei care stau deoparte din temeri conspirationiste ca protestele sunt organizate de sorosisti si ca se urmareste instalarea USR-istilor care sunt impotriva bisericii. Asemenea temeri le etichetam infantile. In primul rand, crestinii trebuie sa fie de partea adevarului si impotriva hotiei.  Crestinul nadajduieste, lupta si face ce poate, lasand ce nu poate controla in seamna lui Dumnezeu. Nu putem stii daca USR-ul chiar este o amenintare si chiar va profita de caderea PSD-ului dar putem sa luptam pentru dreptate aratand ca si noi – ortodocsii – suntem impotriva diavolului rosu.

Iar acesti sceptici, daca vor ca la putere sa nu vina oameni impotriva bisericii, sa se alature miscarii lui Marian Munteanu pentru a pregati o alternativa, pentru a sprijini si familia ortodoxa si apararea traditiei si toate celelalte. Scorul jalnic obtinut de Munteanu nu denota decat o nepasare neinteleasa sau poate ne arata de fapt care este procentul ortocsilor carora le pasa de cine ne conduce.

Restructurarea României [1] – Intro

Încep un nou serial de articole în care voi încerca să explic pe scurt cum văd eu restructurarea României. Poate aș putea mai bine să scriu un roman SF sau de istorie alternativă despre o Românie utopică, pentru că oricum chestiunile discutate vor fi departe de realitate. Nu din cauza propunerilor pe care le voi face eu, cât mai ales din cauza potențialului pe care țara noastră îl are, care potențial este mereu hiberbolizat dincolo de orice realitate, chiar și în cele mai (aparent) echlibrate opinii.

Îmi amintesc de ce zicea Pleșu într-un interviu cu privire la faptul că noi românii vedem lucurile fie foarte negru (ca la noi nicaieri), fie prea alb (suntem cei mai deștepți, copii noștri câștigă la olimpiade, luăm premii la concursui de invenții etc). Lucrurile nu sunt deloc așa spunea Pleșu: nu suntem nici prea-prea, nici prea-prea …

Eu însa chiar cred că lucrurile la noi sunt nu negre, ci mocirloase, în sensul că este un negru fără nici o speranță. Spun mocirlă în sensul că suntem blocați într-o mentalitate incapabila să schimbe perspectivele sumbre. De vreme ce acțiunea începe cu planificarea care este o construție mentală născuta dintr-o speranță și dintr-o voință, de vreme ce mentalitatea românească este ancorată în negru, speranțele fiind tratate cu umor la noi, iar voința neavând un istoric de exersare, este total neputincioasă, nu este greu să înțelegem de ce mocirla este viitorul nostru. Ce este poate și mai tragic este că mocirla nu este nici măcar stabilă. Starea mocirloasă este într-o dinamică continuă înspre negru, prin experiențele acumulate, prin oportunitățile pierdute și prin rănile sângerânde accelerat de care suferă țara noastră.


Cu privire la acest serial, am de gând sa abordez cel puțin următoarele teme:

1. Apărarea

Ce fel de armată ar trebui să aibă România, ce fel de industrie militară, cum să se comporte în NATO și cum să găsească alternative, cum să se pregătească pentru riscurile existențiale și ce strategii proactive să aibă pentru realizarea unor scopuri mărețe.

2. Economia

Populația săracă este o masă de manevra pentru politruci. De aceea, economia este primul lucru care trebuie rezolvat, prosperitatea fiind singurul garant al unei democrații. O strategie de planificare economică pe termen lung este un domeniu SF, dar aceasta doar la noi, la romani. Mulți acuzăm amintirea tristă a planurilor cincinale. Problema cu planificarea nu era însă întenția și ideea planificării cât implementarea și sistemul cu toate metehnele lui.

Toate statele dezvoltate au planuri și dacă analizam istoric, economiile dezvoltate ale unor țări mici și medii precum România au în spate rezultatul planificărilor. Pentru că o strategie economică este prea complexă (altfel spus, nu mă bag la așa ceva) și pentru că vreau să păstrez legatură cu realitatea, voi încerca o analiza SWOT cu bătaie pe termen mediu și făra a mă lărgi prea mult în alte sectoare în care economia are dependințe (politica, demografia, europenizarea).

3. Învățământul

Un popor educat bine nu va putea niciodată să fie cucerit și chiar dacă va fi cucerit militar, va domina cultural și în timp va rămâne stăpân pe propria moșternire realizând lucruri mărețe. Grecii și evreii sunt doar două exemple. Educația se află la o răscruce la nivel mondial, de aceea oportunitatea României este maximă. Chiar cu un sistem educațional la pământ, atunci când toți pornesc de la zero, șansele de recuperare sunt relativ egale, mai ales când banii nu mai sunt determinanți în dezvoltarea unui învățământ puternic.

4. Politica

Am lăsat la urmă felia cea mai grețoasă. Politica este însă un rău necesar. Politica este de asemenea cea mai mare frână actuală la dezvoltarea României. Dacă ne uitam pe sectoare, România a progresat (chiar daca poate infim) în multe domenii dificile: economic, creștem indiferent de ce partid este la guvernare, militar suntem parte din NATO, comparativ cu alte vremuri (chiar post decembriste) avem riscuri mici (cu câteva paranteze). Politic însă, dacă este să fim sinceri, ne aflăm cam la același nivel din anii 90, dacă nu cumva sub. Manipularile electoratului și negocierile pe ciolan sunt la același nivel, nu există nici cea mai mică cultură politică, nu exista doctrine și discuții pe probleme reale iar calitatea oamenilor implicați în politică este poate mai proastă ca în acei ani postdecembriști când exista avântul și motivația care între timp au dispărut, alungând din clasa politică oamenii de calitate și transformând partidele în grupări infracționale avansate cu oameni de cea mai josnica calitate. În plus, reacția la răul din politica este din ce în ce mai slabă, principala măsura de protest fiind emigrarea.

 


Se pune întrebarea: cine trebuie să se ocupe de restructurarea României și pe spinarea cui trebuie să cadă o astfel de planificare? După parerea mea, fiecare român trebuie să aibă în cap unde ne aflăm și unde trebuie să ne aflăm și să acționeze în consecință. Planul pe care îl voi expune, va fi un punct de plecare, sper, pentru mulți; sau cel puțin, un moment de problematizare. Știu că politicienii noștri sunt foarte buni la strategii, mai ales când se fac pe bani și când contractele sunt date la firmele tovarașilor. Faptul că hoții fură banii statului și își pierd timpul și fac promisiuni pe strategii proaste sau inutile nu înseamna că nu trebuie să facem planuri pentru țară și să punem pe hârtie ce ar trebui să facem.

Evident că ideile mele sunt limitate și inițiativa de a trata un astfel de subiect poate părea unora o inițiativă arogantă sau grandomană, dacă nu cumva plictisitoare. Eu o voi face însă îndemnat de proverbul “toate lucrurile sunt grele înainte de a fi ușoare”.  Deși recunosc că subiectul este cel puțin dificil și deși realizez că inițiativa mea nu va depăși granițele acestui blog, am decis să mă joc puțin cu câteva idei pe care le-am tot amânant, tratându-le ocazional, fragmentar. Neavând prea clară finalitatea și scopul acestui serial, punctul declanșator fiind mai degrabă un impuls venind de nu-știu-unde, voi încerca totuși să pun punctul pe ‘i’ în cele mai importante chestiuni și să justific de ce sunt de părere că emigrarea nu este deloc o variantă proastă pentru tinerii care își doresc un viitor și că poate de afară vor ajuta mai mult la restructurarea României, așa cum dacă un grup de oameni sunt captivi într-o mlaștină, singura lor speranță este ca măcar câțiva să iese afară și să îi scoată și pe ei.

Update la războiul tarifar

Un scurt flashback …

Razboiul tarifar care se vede la orizont o data cu venirea lui Trump nu este ceva nou si nici ceva neasteptat si nici ceva care incepe o data cu Trump. Cititorii acestui blog au o imagine clara a faptului ca razboiul tarifar este doar inca o etapa din desfasurarea crizei totale care a inceput cu criza creditelor in 2008 si care se va termina cu un mare razboi mondial.

Iata doar cateva referinte la articole in care am tratat razboiul tarifar:

2011 Martie – Prabusirea uriasului

Ca orice uriaş care se prăbuşeşte, în căderea sa SUA va face mult zgomot. Ce vedem acum cu criza alimentară este încă unul din răcnetele uriaşului. După ce cutremurul financiar a transmis unde de şoc înfiorătoare în toată lumea, ameninţând cu falimentul tuturor băncilor şi instituţiilor financiare, şi după ce “soluţia” americanilor a fost preluată şi prin alte părţi a venit acum vremea inflaţiei accentuate. Multe din etapele crizei se desfăşoară însă în paralel. Mai devreme sau mai târziu americanii vor fi nevoiţi să taxeze produsele chinezilor în urma inflexibilităţii acestora cu privire la devalorizarea yuan-ului.

2011 Septembrie – PEG-UL FRANCULUI DE EURO: ÎNCĂ O ETAPĂ DE RĂZBOI TARIFAR

Nu stiu insa daca am mentionat clar acolo ca razboiul valutar nu este decat precursorul razboiului tarifar. Dupa ce vor termina cu devalorizarea valutelor proprii, pentru ca sa sustina pe linia de plutire economiile proprii, tarile vor impune din nou tarife comerciale si chiar limitarea preturilor pentru a evita hiperinflatia. Si aceasta etapa este doar inca un pas catre razboiul mondial, asa cum s-a intamplat si in anii 30.

2011 Noiembrie – O privire inapoi

Asistam asa la zorii unei noi etape a crizei: deglobalizarea. Vrem, nu vrem, vedem cum aceasta etapa se manifesta pe multiple planuri, de la bancile si companiile care pleaca, la revenirea taxelor vamale (razboaie tarifare), la reducerea transporturilor, deteriorarea relatiilor intre state – acolo unde exista.

2013 – Februarie – CARNEA DE CAL, ȘUBREZIMEA STATUS-QUO-ULUI ȘI RĂZBOIUL COMERCIAL

Piata comuna a fost frumoasa cata vreme vesticii aveau unde sa exporte si aveau o piata de desfacere care sa sustina o crestere economica.  Acum asistam la procesul invers, din ce in ce fiecare tara isi va apara mai puternic si mai ferm interesele economice care sunt mai ales legate de apararea producatorilor locali. Daca razboiul valutelor incearca sa ajute producatorii prin mentinerea unor costuri de productie cat mai mici, razboiul comercial intervine mai ales atunci cand cel valutar nu prea mai poate face mare lucru.

2013 Mai – RĂZBOIUL TARIFELOR: O PRIMĂ MARE BĂTĂLIE

Prima mare batalie in razboiul tarifar este Germania-China si frontul este panourile solare. Ca in orice razboi, nici nu stii de unde incepe si cum se termina. Este insa evident ca de el vor avea parte mai ales tarile care produc foarte mult si care se lupta pe viata si pe moarte pentru a-si mentine cota de piata si pentru a nu pierde pe nici un sector. China a mai avut acum cativa ani un razboi tarifar cu Japonia cand a interzis exportul de minereuri rare. Acest conflict a avut insa si o componenta ne-economica care tine de conflictul cu privire la insulele revendicate de chinezi, dar evident aceasta este doar o scuza. Japonia nu a raspuns atunci, pentru ca nu prea avea cu ce. A raspuns insa anul acesta prin doborarea yenului cu peste 25% doar in cateva luni. Astfel bunurile japoneze devin mai ieftine si prin urmare mai competitive pe piata mondiala, in detrimentul celorlalti producatori dintre care ei mai mari sunt China si UE. Nu e de mirare ca aceste razboaie se duc intre marile economii, care produc mult si exporta mult: China, Japonia, Germania.

Ce-i mâna pe ei in luptă? De ce tocmai americanii vor un razboi tarifar?

Pe scurt, razboiul tarifar este o etapa intre declansarea crizei (asa-numita “criza creditarii” din 2008) si finalul crizei (razboiul mondial). Etapa tiparii banilor se pare ca se apropie de sfarsit. Prin razboiul tarifar se vor accentua la maxim conflictele mocnite intre marile puteri si foarte usor se poate oricand declansa razboiul care are scopul sa reseteze situatia datoriilor in sensul ca cel mai puternic va porni de la plus, nu va fi la minus 14 trilioane (sau mai mult) cat este datoria actuala a americanilor.

Exista o stransa legatura intre razboiul tarifar si riscurile existentiale ale SUA. Aceste riscuri sunt in primul rand militare. Principalul risc al americanilor sunt de departe chinezii. Faptul ca in ultimii ani Obama s-a ocupat mai mult de rusi este doar o slabiciune a acestei maimute cu doi neuroni care s-a impotmolit in Siria cu Primavara Araba si nu a fost capabil sa scoata alta schema de strategie pentru a rezolva marsul nebunesc al Chinei care deja a depasit Japonia si se apropie vertiginos de podium.

Firesc, o data cu dezvoltarea economica, China are din ce in ce mai multi bani pentru armata si mai ales pentru cercetarea si dezvoltarea de arme superioare care sa anihileze avantajele tehnologice care determina superioritatea.

As face aici o mica paranteza: in lumea de astazi, dominatia militara nu se face prin numarul de soldati, nici prin numarul de tancuri si nici prin numarul de sateliti, ci prin superioritatea aeriana. Avionul cel mai puternic, cu cea mai mare raza de actiune cu cele mai bune rachete, cu cel mai bun sistem stealth va determina cine domina lumea. Evident conteaza si bazele, conteaza si logistica, conteaza si numarul, ecuatia este mult mai complexa. Insa este extrem de cert ca China avanseaza rapid atat pe directia calitatii si capacitatilor armelor cat mai ales pe directia cantitatii acestora.

De aceea SUA trebuia sa faca ceva ca sa franeze dezvoltarea Chinei si cum pe plan militar nu prea are ce sa faca (nu poate sa ii atace pur si simplu si prin razboaie proxy nu prea are unde), o sa incerce sa faca acelasi lucru pe care l-a facut cu URSS-ul la vremea respectiva: sa ii atace economia. In prezent economia Chinei se bazeaza foarte mult pe consumul americanilor. Un tarif de import va taia mult din productia chinezilor si va declansa o criza existentiala pentru partidul comunist din China. Socul va fi indeajuns de puternic incat sa le taie mult din avantul chinezilor care in ritmul actual pur si simplu nu mai pot fi opriti.

Sa nu credem insa ca pana acum americanii au stat cu mainile in san. Iata cateva din tentativele americanilor de a bloca marsul economic al chinezilor:

  • tentativa (esuata) de creare a unor aliante economice cu alte tari din zona Asiei in dorinta de a stimula competitori locali care sa preia modelul chinezesc si sa furnizeze in continuare marfa ieftina pentru cartoful de canapea american tinut pe linia de plutire cu ajutoare sociale, fara a alimenta insa conturile in dolari ale partidului care sa ii investeasca ulterior in armata;
  • interzicerea achizitiilor de companii tehnologice americane de chinezi;
  • interzicerea vanzarii de companii cu rol in infrastructura (porturi, autostrazi, mine);
  • manipularea diverselor piete financiare si tentativa de destabilizare a pietei creditelor din China; chinezii au rezistat insa cu eroism la toate socurile de pana acum (mai mult sau mai putin datorate americanilor)

Evident, in aparenta, ce face Trump pare simplist: sa aduca locurile de munca inapoi si sa ajute companiile americane. Sa fim insa seriosi, acesta este doar discursul public … Americanilor nu le displace ca chinezii sa munceasca si ei doar sa tipareasca bani. Tiparnita americanilor nu are inca nici o problema, poate oricand sa mareasca turatia. Insa un consum si mai mare in SUA, in “configuratia” actuala nu ar insemna decat o productie si mai mare in China si prin urmare miliarde si mai multe pentru armata chinezeasca. Ca un mic amanunt, doar in decembrie 2016, surplusul balantei de comert exterior a Chinei a fost de 40 de miliarde dolari (!), desi cu 20 mai putin ca acum un an.

Fie din “patriorism”, fie din viziune strategica preventiva la pericolul chinezesc, noul izolationism american care va incepe cu epoca Trump nu se va opri la China …

Dar cu nemtii ce-are Trump?

Se intelege ca daca vor incepe un razboi tarifar, americanii, nu o vor face doar impotriva chinezilor. Protectionismul va fi total si va lovi chiar si in companiile americane care isi muta o fabrica afara. Declaratiile lui Trump cu privire la faptul ca nemtii nu cumpara indeajuns de multe masini americane, la fel cum americanii cumpara masini nemtesti, si amenitarea unei companii americane cu taxarea sunt doar cateva mici salve de inceput. Trump inca nu a ajuns la Deutsche Bank si nici macar nu a apucat sa ii ameninte pe nemti cu confiscarea aurului.

Nemtii insa nici nu realizeaza ca Trump nu glumeste si cred ca nebunia lui cu taxarea nu va fi acceptata de congres si nu va fi posibila. Atat de siguri sunt nemtii ca Trump doar vorbeste aiurea, incat fac si glume pe seama faptului ca Trump se plange ca nemtii nu prea cumpara masini americane. La intrebarea “ce ar putea sa faca americanii ca nemtii sa cumpere mai multe masini”, presedintele coalitiei aflate la putere declara cu mandrie teutonica: “sa faca masini mai bune”. Zambetul neamtului se va transforma insa rapid in traditionala deutsche angst in momentul in care politicienii americani, stransi cu usa de alegerile de peste 2 ani care se apropie cu pasi repezi, vor tine cont de muncitorul de rand care l-a votat pe Trump si care asteapta ca joburile sa se intoarca in tara. Si cum se pot intoarce joburile? Facand masini mai bune ca nemtii? In nici un caz… Poate taxand importurile venite din Germania si Mexic si facandu-le atat de scumpe incat companiile sa prefere sa produca local, in SUA.

Ce va face restul lumii

Chiar daca Trump nu va reusi sa implementeze tarifele 100% asa cum le planuieste el, in cel mai rau caz, va reusi pe anumite sectoare sau cu anumiti parteneri. Sau in cel mai rau caz, ii va lua un an si ceva pana sa blocheze TTIP-ul si TTP-ul pentru a face rollback la toate mutarile facute de Obama. Insa, paradoxal, tocmai pasii facuti de Obama pentru intarirea puterii prezidentiale il vor ajuta pe Trump ca sa realizeze cat mai mult din propria platforma fara ajutorul Congresului. Daca multe se pot spune despre Trump, ce nu se poate spune este ca ar fi un negociator prost. Trump este un geniu al negocierilor, fiind cheia succesului sau in domeniul imobiliar. Puterea de negociere il va ajuta nu doar in politica externa ci mai ales in politica interna unde Trump va domina Congresul si va reusi mare parte din toate masurile pe care si le va propune, nu de putine ori folosind tehnici mai putin fair-play, cum ar fi serviciile secrete, minciuna, santajul sau amenitarile.

Restul lumii, pusa fata in fata cu “izolationismul” american, va incerca in prima etapa sa se regrupeze. Chinezii vor incerca sa intareasca schimburile cu europenii pentru a compensa cererea de produse din SUA. In cazul intrari in conflict economic cu SUA, China nu va mai cumpara nici obligatiuni americane si se va indrepta spre cele europene, mai ales spre cele nemtesti. In Europa, pe fondul surplusului de marfuri chinezesti se va accentua deflatia si companiile producatoare europene vor avea noi si noi piedici in tentativa de relansare. Nu doar ca abundenta de marfuri chinezesti ar putea destabiliza intreaca productie europeana si mai ales exporturile chinezesti, insa inchiderea americii la exporturile americane va produce diverse socuri pe intregi sectoare economice.

Dar datoriile?

Am evitat tacticos sa abordez chestiunea datoriilor, datoriile fiind cancerul care a pus gheara pe economia mondiala si care franeaza dezvoltarea si stabilitatea, fortand o crestere nesustenabila si fara nici un sens. Cu privire la datoria americanilor, Trump spera ca prin taxarea importurilor sa creasca veniturile la buget astfel incat sa compenseze pierderile din scaderea consumului. Este o schema insa greu de gestionat si fara nici un garantie de succes. Bugetarea la americani nu este insa niciodata prea chibzuita, de vreme ce au la indemana tiparnita si pot oricand sa tipareasca. Pe scurt, Trump renunta la ideea de a rezolva datoriile prin inflatie ci tinteste la crestere economica. Trump spera ca prin refacerea productiei interne si investitia in infrastructura, va reusi sa plateasca datoriile si sa intoarca trendul de crestere al acestora, echilibrand deficitele. Misiune imposibila, evident. Este nevoie insa de nebuni care sa spere si sa lupte pentru alte solutii “out of the box”. Este clar ca ce s-a facut pana acum nu a dat roade si este timpul pentru altceva. Orice altceva! Productie interna, dezvoltarea infrastructurii, o armata puternica nu sunt deloc idei proaste. Cinste lui Trump ca gandeste si ca incearca asa ceva. Daca va putea este insa o alta poveste …

Intr-un an ar cam trebui insa sa se vada deja rezultate palpabile. Semne incurajatoare deja exista: cel putin, din punctul in care a pornit, Trump poate negocia mult mai avantajos cu chinezii si cu marile corporatii americane decat daca ar fi facut-o Hitlery, care nu prea schimba nimic, ci doar “continua munca lui Obama” …

Daca americanii au succes, modelul american va fi preluat si de alte tari si vom asista la o competitie acerba intre cele trei mari economice mondiale: SUA-Japonia, UE si BRICS.

Sa speram insa ca vom avea parte doar de competitie economica si ca intr-adevar americanii se vor lupta sa faca masini mai bune ca ale nemtilor si ca pe alocuri, razboiul tarifar neavand ca rezultat iesirea din criza, se va transforma peste noapte in razboi militar.

Efectele măririi salariului minim

S-a marit salariul minim. Ce bucurie, ce minune! Milioane de romani vor castiga mai multi bani peste noapte, doar dintr-un pix de ministru. Dar oare chiar asa este? Sa explicam pentru to(n)ti ce inseamna aceasta marire din pix.

In primul rand, trebuie sa mentionam ca in sectorul bugetar multe salarii sau prime sunt calculate raportat la salariul minim. Ajutorul de somaj sau alte ajutoare sociale de asemenea. Deci cresterea reprezinta o povara nu doar prin prisma cresterii salariilor angajatilor care au salariul minim, ci efortul este mult mai mare, salariul minim avand efect de levier in privinta cresterii costurilor. Nu voi intra in chestiunea golurilor din buget, de vreme ce am mai explicat ca “plasa de siguranta” la bugetul pe anul viitor este mereu emiterea de obligatiuni si in conditii extreme chiar aducerea FMI-ului care poate fi santajat cu scutul de la Deveselu, in caz ca misca in front. Nici nu cred ca s-au gandit pana acolo PSD-istii, dar daca au facut-o cel care a facut-o merita tot respectul, fiind poate momentul ca Romania sa castige ceva din cedarea suveranitatii catre NATO si supunerea tembela neconditionata la toate cerintele acestora.

Deci repet: FMI (care este in principal SUA) nu prea mai poate sa ignore pe viitor cererile Romaniei, singurele discutii fiind poate de ce privatizari, ce listari sau ce concesiuni de resurse mai facem. DACA o sa ajungem la FMI, caci sunt toate perspectivele (dupa cum am explicat intr-un articol anterior) ca sa nu fie cazul.

Nu doresc sa pedalez pe chestiunea costurilor cauzate de aceasta marire si de alte pomeni, fiind treaba guvernantilor sa isi faca calculele. Nu costurile in sine ar fi problema, cat viziunea si strategia generala care inca nu am inteles-o deocamdata.

In sectorul privat, cresterea salariului minim are de asemenea efect de levier, in sensul ca daca o firma are 5% angajati cu salariul minim, cresterea nu va fi doar 5% X + 200 lei (cresterea actuala) ci pe langa acestea vor fi si alte costuri (cum ar fi diversele impozite: pentru somaj, pentru sanatate etc) , cu care nu doresc insa sa va plictisesc, nu acest amanunt fiind important, cat mai ales efectele generale in mediul economic, in sentimentul investitorilor si al oamenilor de afaceri.

Cand salariul minim este marit, sectorul privat este responsabil sa gaseasca mijloacele pentru a putea suporta aceste cresteri. Fiecare companie are (sau ar trebui sa aiba) un target de profit, sa zicem 10% din cifra de afaceri. Pentru a-si mentine aceasta marja, companiile au doua variante: fie reducerea costurilor, fie cresterea veniturilor. In primul caz, pentru mentinerea unui cost total cu forta de munca constant prin prisma maririi salariului minim, unele companii vor face taieri de personal. In functie de care era planul anterior, fie nu vor mai angaja la fel de mult (daca planuiau angajari), fie nu vor mai angaja deloc, fie vor mai taia din personal, fie vor mai taia din salariile mai mari in ideea de a mentine costurile la aceeasi valoare. Pe cea de-a doua directie, acolo unde mediul economic permite, companiile vor mari preturile produselor si serviciilor vandute, in incercarea de a mentine marja de profit din target. Paradoxal, iata ca salariul minim desi teoretic promite o crestere a puterii de cumparare, este doar o chestiune de timp pana cand preturile se vor mari si puterea de cumparare va fi ajustata. De altfel, marirea preturilor nu este cauzata doar de efortul mentinerii cotei de profit a unor companii. Simplul fapt ca exista mai multi bani in piata, cumulat, duce la cresterea preturilor, independent de presiunea pe marja de profit.

Romania are o istorie din care nu invata nimic, salariul minim fiind marit in fiecare an si fiind de fiecare data urmat de cresteri de preturi sau de devalorizarea cursului. Cresterea productivitatii pare mecanica cuantica pentru decidentii de la noi si pentru publicul larg, care nu intelege ca vom fi mai bogati doar atunci cand rezultatul muncii noastra va fi pretuit mai mult de cei care ne cumpara produsele si serviciile noastre, nu din donatiile pe care ni le fac niste politicieni care in viata lor nu au castigat 2 lei in lumea reala, fiind in cel mai bun caz, asistenti universitari experti in tehnoredactare computerizata, cum e actualul premier.

Cu privire la cresterea pretului, trebuie totusi sa mentionam ca in Romania, mare parte din produsele consumate sunt din import, mai ales in domeniul alimentar. In domeniul agro-alimentar, avand in vedere productivitatea slaba a companiilor locale, riscul cresterii pretului este minim, acesta fiind tinuta in frau de concurenta din import.

Cresterea consumului insa, cauzata de marirea salariului minim poate duce la marirea deficitului din balanta de comert exterior, care va cauza deteriorarea cursului leului, care ar duce de asemenea, la alte cresteri la serviciile si produsele exprimate in euro.

Intorcandu-ne insa putin la eforturile companiilor de a mentine marja de profit prin reducerea fortei de munca, sa subliniem ca in principal angajatii cu salariu minim sunt cei care au calificarile cele mai … minime (altfel nu ar avea salariul minim) sau nu au deloc calificari si sunt angajati in speranta acumularii acestor calificari. Concurenta pe forta de munca specializata este deja o realitate la companiile romanesti, din cauza exodului profesionistilor. Poate cel mai vizibil acest efect este in domeniul construciilor: foarte greu poti gasi in ziua de astazi un mester bun care sa iti puna gresie si sa nu-ti ceara o gramada de bani. Aceasta se intampla deoarece romanii care sunt bun meseriasi pot sa mearga oricand la lucrari in occident pentru o perioada mai mare sau mai mica si sa castige mult mai mult decat ar castiga ca angajati in Romania pe salariul minim. De aceea, in randul mesterilor faiantari, salariul minim este irelevant, acestia fiind la mare cautare.

In momentul in care salariul minim este marit si companiile contracareaza prin taierea din locurile de munca ocupate de angajati cu calificari minime, acesti angajati intra in somaj si sansele lor de reangajare sunt minime, tocmai din lispa calificarilor. Prin urmare, rata somajului creste si indirect povara fiscala pentru stat – aceasta fiind insa un efect mai putin important. Principala problema o constituie insa ca firmele vor ezita sa mai angajeze necalificati sau slab-calificati in speranta de a-i pregati si a le creste calificarile sau macar pentru a-i folosi pentru acele posturi care desi nu necesita calificare, salariul minim vechi ar fi acoperit costul, insa prin marirea acestuia, sarcinile facute de vechii angajati pot fi transferate fie care alti angajati, fie catre companii externe. Sa luam un exemplu: o firma are nevoie de paza noaptea. Acum a angajat un paznic cu salariul minim: 1200 + contributii. Insa acum dupa marire, e posibil sa fie mai ieftin un contract cu o firma de paza care sa ii ofere acelasi serviciu, chiar daca posibil la o calitate mai slaba (poate paza permanenta era mai buna, insa nu era mandatorie totusi) insa la un pret mult mai mic. Sunt multe altfel de posturi in cadrul unei firme, mai ales la firme mai mari unde posturi mai putin importante sau care pot fi externalizate usor doar in perioadele de varf vor fi acum anulate si transferate catre alte companii unde insa impactul in nici un caz nu va fi angajarea somerilor dati afara de la companiile care au facut reduceri de pesronal.

La nivel regional, impactul cel mai negativ va fi mai ales in acele zone unde singura atractivitate o constituia numarul mare de someri care puteau fi angajati pe salarii minime. Sunt nenumarate astfel de zone si companii intregi care au la baza un model de afaceri construit pe salariul minim, in sensul ca singura posibilitate pentru acea unitate de productie de a face profit este data de folosirea unui numar mare de angajati pe salariul minim care coordonati de unul sau doi angajati mai specializati, ajutati de echipamente tehnice avansate care necesita putine calificari pentru a fi operate pot sa produca astfel incat sa scoata un minim profit sau chiar sa fie pe minus pe moment, fiind mentinute pe linia de plutire doar in speranta unei relansari economice. Nu stiu sa explic prea bine, insa voi incerca printr-un exemplu. Companii mici de foraj petrol si gaze naturale. Pe langa marile companii, exista si mici companii care exploateaza cateva zone proaste din punct de vedere al resurselor, care insa ar putea sa fie pe profit daca pretul petrolului ar creste. De exemplu, la 70$ barilul, ar face profit 10% ins la 50$/baril, compania e pe zero, abia mentinandu-se pe linia de plutire. Actionarii insa finanteaza compania si o tin in operare doar in speranta cresterii pretului (un fel de pariu – chestie ireala pentru bugetari, politicieni, socialisti si anticapitalisti in general; in esenta, orice afacere este un pariu). Fiecare parior are o limita a pierderilor pe care si le permite. Si daca o astfel de companie tinea pe liber angajatii doar platindu-i cu salariul minim, in speranta cresterii pretului petrolului, in ideea de a avea oricand posibilitatea sa intre pe productie, cresterea salariului minim poate duce la intrarea pe rosu atat de mult incat sa nu mai justifice mentinerea companiei de catre actionari.

La nivel national, astfel de situatii sunt rare si irelevante. La nivel regional, marirea salariului minim este principalul factor care franeaza dezvoltarea economica a unei regiuni. Daca sa zicem in judetul Dolj – printre cele mai slab dezvoltate economic din tara – daca nu ar exista salariu minim mare (deci si ajutor de somaj mare) si oamenii ar fi dispusi sa lucreze pe un salariu mai mic – sa zicem 1000 lei, sansele ca sa vina companii si sa investeasca ar fi mult mai mari. Aceste companii daca ar veni, ar crea un ecosistem sanatos, ar stimula dezvoltarea si altor companii in jurul lor, oamenii care ar incepe sa munceasca poate ar dobandi si noi aptitudini si ar avea sansa sa iese pentru totdeauna din randul somerilor si mai ales tinerii ar fi poate deturnati de la tentatia sa mearga la munci agricole in afara, avand un loc de munca stabil si oportunitati pe plan local.

In final as dori mai ales sa reiterez ca orice crestere de salariu minim este inca o taiere din sansele si-asa mici ale tinerilor necalificati (majoritatea de altfel) de a-si gasi un loc de munca in tara. Cresterea salariului minim aduce cu ea si cresterea somajului si motivatia pentru a munci devine si ea din ce in ce mai slaba in randul celor care nu au oricum de gand sa ramana in tara. Pe langa asta, cum mai ales tinerii nu au experienta si somajul va creste ca consecinta a maririi salariului minim, mai ales tinerii vor avea de suferit, oricat de mult ar creste sectorul bugetar care este deja supra-umflat.

Cresterea recenta a salariului minim este cu atat mai ciudata cu cat mediul economic din Romania a dovedit ca are deja deficienta de forta de munca calificata, pe sectoarele unde se manifesta aceasta deficienta, crescand deja salariile (a se vedea compania Lidl de exemplu, desi nu e tocmai un sector cu deficienta …). Nu mai vorbim de domenii care nu au tangenta cu salariul minim cum ar fi IT, confectii sau mesteri in constructii. Prin urmare, logic era scaderea salariului minim pentru a stimula atragerea somerilor care nu sunt interesati sa munceasca deoarece ajutorul de somaj este deja prea mare si coroborat cu munci ocazionale la negru, acestia nu sunt interesati de angajare permanenta, cata vreme au alte posibilitati.

Iata deci cate probleme negative cauzeaza cresterea salariului minim in economia privata, cea care sustine pe umerii ei intreg statul cu intregul aparat birocrat si cu toate lipitorile adiacente.

Nu vor avea probleme cu salariul minim firmele de partid care oricum fiind favorizate de contracte cu statul au marje de profit astronomice si nu au presiunea unei afaceri reale cum ar fi eficientizarea costurilor, piata de desfacere etc. Ba chiar, prin povara pusa pe firmele oneste care trebuie sa se lupte intr-un mediu ostil economic pentru a supravietui, firmele de partid vor avea de castigat din bagarea in faliment a “mugurilor” din economie, micile firme si afaceri care incearca sa scoata capul incepand de jos, si unde orice leu conteaza. Nenumarate buticuri sau mici afaceri unde sunt angajati membri unei familii sau prieteni si unde toti isi platesc doar salariul minim firma fiind la inceput sau neavand inca un profit care sa le permita sa isi dea salarii prea mari, vor avea acum de dus in spate o povara si mai mare.

Sa luam exemplul unei mici agentii de publicitate alcatuita dintr-o familie sot-sotie: daca nu ai contracte cu partidul sa primesti comenzi de la primarie pentru cine stie ce prostii de pliante pentru cine stie ce evenimente irelevante la supra costuri si tu te zbati sa faci 2 lei vanzand flyere sau tiparind carti de vizita, si daca esti la inceput si nu ai ajuns inca pe profit, avand inca salariul minim (obligatoriu trebuie sa fie macar unul angajat), cresterea salariului minim nu inseamna decat o crestere de vreo 600 lei. Ori daca tu ai o marja de profit de 10%, ca sa scoti banii astia, trebuie sa vinzi mai mult de 6000 lei. Daca pana acum erai pe linia de plutire, de acum in colo o sa intri de tot la apa. Este un exemplu minimal, dar general si care explica fenomene despre care nu se discuta si care sunt total ignorate de tovarasii de la partid. In locul micii agentii de publicitate, va fi in curand inca un spatiu liber de inchiriat. Tovarasii de la partid nu au nevoie de spatii comerciale, marile afaceri se pot face si din mici apartamente de bloc unde vor angaja pe micul patron care acum tocmai a dat faliment, ca sa lucreze pentru ei la contractele pe sume babane din care profitul va merge tot la tovarasi. Vechii mici afaceristi au ajuns acum angajati pe salariu minim la firmele celor care le-au dorit binele, marind salariul minim. Daca nu cumva se vor scarbi si ei de tara asta si vor emigra ca inca alte cateva milioane …

Cum să furi o găleată de aur

Videoclipul de mai jos nu este un prank!

In toiul zilei, trecand prin zona si prinzand un moment de neatentie al unor curieri ignoranti, un hot amator a furat o galeata de aur in forma de “fulgi” (probabil materie prima pentru bijuterii). Valoarea estimata a furtului este de 1,6 milioane de dolari!

The heist, which was captured on tape, showed the man making off with the 86-pound bucket. Throughout his hour-long escape, he appears to struggle with the gold flakes, stopping to set them down several times and even attempting to carry them on his shoulder at one point. (sursa: Zerohedge)

UPDATE 23 IAN 2017

L-au prins in sfarsit, insa … nu americanii!
 vezi detalii

O intrebare si patru raspunsuri

“Cum stim ca noi nu suntem roboti?” – o intrebare pe Gizmodo in contextul serialului Westworld. O paralela – am putea spune – cu problematica universului simulat, doar ca orientata spre persoana noastra.

TIn in primul rand sa subliniez obsesia pentru virtual: din ce in ce mai multi oameni se afunda in virtual si cand va veni momentul ca tehnologia sa permita si mai mult, se vor cufunda si mai mult. Este de inteles si doar observam fenomenul: povestea este mereu mai fascinanta ca realitatea, mai ales cand realitatea este una banala si seaca.

Sa nu divagam insa, dupa cum vedem intr-unul din raspunsuri, problema si-a pus-o si Descartes cand nu existau calculatoarele si nici perspectiva virtualizarii totale a vietii omului.

Sunt asadar patru raspunsuri, extrem de variate si in marime si in abordare.

  1. Profesorul de filosofie: nu avem cum sa stim, nu avem decat alternativa sa speram ca suntem oameni mai ales pentru viata de zi cu zi pentru ca altfel am intra intr-o criza identitara; se vede ca omul si-a pus problema mai inainte de a fi intrebat si a gasit deja si o solutie cum sa supravietuiasca cu aceasta intrebare.
  2. Scriitor SF (Bruce Sterling): daca am fi roboti, am stii; robotii nu au memorie, nu au biologie etc; se vede ca nu urmareste serialul
  3. Profesoara de filosofie la un centru de bioetica: mai intai, se pune problema daca masinile pot avea constiinta si pot simti in vreun fel; daca nu exista astfel de masini (si evident ca nu exista) inseamna ca suntem reali – cel mai concis si mai logic raspuns; ne-am fi asteptat ca inginerul IT sa dea un asemenea raspuns, dar a iesti exact invers
  4. Scriitor, fost inginer IT: prostia este specific umana; noi oamenii abia avem grija de noi, este exclus ca sa actionam cum ne-ar programa un creator; etc, etc. Si in final iata cum arata un raspuns recursiv la o intrebare idioata: “If we behave as we think humans do, if we feel and think as humans do, then we fit our definition of the human, which is all we have.”

Cu privire la chestiunea universului virtual sau a multi-versului in care toate posibilitatile sunt posibile si noi traim doar pe o instanta dintr-un infinit de universuri, mi-a placut raspunsul unui fizician care spunea ca o teorie care presupune ca orice este posibil, nu prea e stiinta …

Nu de aceeasi parere este si Leonard Susskind. desi recunoaste ca teoria cu multi-versurile infinite are relevanta mai ales pentru ca ofera o explicatie naturala (deci nu una supernaturala) la principiul antropic conform caruia observatiile din Universul fizic trebuie sa fie compatibile cu viata constienta care le observa. Altfel spus, daca exista un infinit de universuri in care orice este posibil, deci si ce se intampla un Universul nostru, nu mai e nevoie de Dumnezeu.

 

De ce sunt hackerii rusi si chinezi vinovati pentru toate relele din lume?

Inca o stire despre hackerii rusi: “Dezvăluiri. Hackerii ruși au testat o nouă armă în atacul asupra TV5“. Spre deosebire de alte articole unde doar ma dau cu parerea, in cazul articolului de fata mentionez ca am o parere solida si sper ca viitoarea mea carte despre hacking sa o dovedeasca si prin vanzari.

In primul rand, tehnic, nu se poate dovedi cine este sursa unui atac. Tehnic si legal, un atacator poate fi identificat doar atunci cand pe baza unor investigatii solide, sunt gasite asupra atacatorului dovezi fizice la fel de solide si in plus atacatorul recunoaste fapta sau din mandrie prosteasca se lauda la altii si astfel este prins.

Sa luam un caz clasic: Guccifer, faimosul “hacker” roman care este condamnat in SUA pentru ca a spart emailul lui Hillary Clinton si al altor politicieni americani. In primul rand, pentru a clarifica situatia, Guccifer nu este hacker, ci cracker.

Cracking-ul presupune tentativele de spargere a unei parole prin diverse metode sau unelte. De exemplu, spargerea unui adrese de email prin incercarea de diverse combinatii, pe care le-am extras dintr-o documentare cu privire la victima este de fapt cracking. Folosirea unui program care incearca sa penetreze accesul la un site intr-o zona protejata, folosind parole generate aleator dintr-o lista generica de parole, este de asemenea o operatiune de cracking. Daca insa modific programul astfel incat sa tina cont de particularitatile site-ului respectiv, pot spune ca sunt hacker. Cracking-ul este un mic subdomeniu al hacking-ului, operatiunea de cracking fiind doar una dintre multiplele tehnici folosite de hacker. Singurul motiv pentru care a fost identificat si ulterior prins Guccifer este ca el a fost cracker si nu hacker. Nestiind sa foloseasca unelte speciale prin care sa isi ascunda identitatea, Guccifer a fost prin facil, fiind nevoie de o singura informatie: IP-ul si data calculatorului de la care a fost spart contul, o informatie pe care Yahoo! a furnizat-o fara probleme autoritatilor americane, avand in vedere stransa colaborare intre marile companii din IT si serviciile secrete ale tuturor tarilor.

Metoda deci prin care poate fi identificata sursa unui atac, este in primul rand adresa IP de la care se intreprinde acea comunicare. Aceasta este singura informatie prin care probabil in general, toate atacurile din lume sunt puse pe seama hackerilor rusi sau chinezi.

Cum au loc insa atacurile de hacking si cum se pot ascunde urmele? Principala informatie cu privire la un atacator, este adresa IP de unde s-a initiat comunicarea prin care s-a lansat catre tinta atacul. Cum aceasta IP nu poate fi falsificata (este publica in orice comunicare), evident ca nici un hacker serios nu lanseaza atacuri de la calculatorul sau de acasa cu adresa fixa. Fac aceasta doar crackerii inconstienti sau nepasatori (cum probabil este Guccifer). Multi crackeri poate chiar doresc sa fie prinsi pentru faima si satisfactie. Hackerii seriosi, care nu doresc sa dea nici cele mai mici indicii cine si de unde sunt, nu lanseaza atacuri de la propriul calculator. Ei pot sparge un alt calculator si pot lansa atacuri de la acel calculator, vina cazand deci pe altcineva. Prin spargerea unui calculator, sa intelegem simplist preluarea controlului acelui calculator. O data preluat, evident se poate sparge un alt calculator de la acest calculator si tot asa, in lant, pot sa existe si 10 pasi intre atacatorul initial si un calculator pe care acesta il detine prin legaturile in lant prin care incearca sa isi ascunda urma. Asa se face ca teoretic, un serviciu de securitate din SUA, poate sparte un calculator din Brazilia, pornind de la care poate sparge un calculator din Norvegia, pornind de la care poate sparge un calculator din Noua Zeelanda, pornind de la care poate sparge un calculator din Rusia, pornind de la care poate sparge TV5-ul francez, ca in stirea de la inceputul articolului.

Pe lange adresa IP-ului mai sunt insa si alte modalitati de a afla cateva informatii despre atacator, insa acestea DOAR daca atacatorul doreste. De exemplu, un hacker roman, ar putea sa lase in informatiile sau programele plasate pe un calculator atacat, o poezie de Mihai Eminescu. De aici, nu e greu de dedus ca atacatorul este roman, chiar daca IP-ul poate fi rusesc. Repet insa: aceasta se intampla doar daca doreste atacatorul, prin propria lui initiativa. De fapt prin aceasta informatie este discutabil in ce masura se poate face legatura intre limba informatiilor “lasate” si nationalitatea atacatorului sursa, putand fii vorba doar de o inducere in eroare voita. De exemplu, un atacator roman poate sa atace NSA-ul si sa lase injuraturi in maghiara pentru a-i face pe americani sa creada ca la sursa au fost de vina ungurii.

Intorcandu-ne la IP-uri, de ce majoritatea atacurilor sunt de la IP-uri rusesti si chinezesti? Aceasta tine in primul rand de apartenenta la doua blocuri geopolitice diferite. Niciodata statul rus nu va trada un hacker acuzat in SUA, si nici viceversa. Prin urmare, pentru toti hackerii care vor sa atace tinte din vest, sursele ideale sunt ip-uri din Rusia si China si viceversa. China mai prezinta o particularitate anume: avand in vedere numarul chinezilor, exista mai multi chinezi conectati la internet decat intreaga populatie a SUA. Prin urmare calculatoarelor chinezilor pot fi atacate si folosite ca sursa de atac mult mai frecvent decat calculatoarele romanilor, pur si simplu pe baze statistice.

In final, de dragul adevarului, sa mentionam totusi ca firmele de securitate avansate, pot sa faca investigatii mult mai complexe si sa poata conclude cu o probabilitate mai mare nationalitatea unui atacator, mai ales prin prisma scopului atacului. De exemplu, cand au fost atacate centrifugele de la centralele nucleare iraniene si s-a descoperit ca metoda folosita era una extrem de complexa, care ar fi necesitat investitii imense in dezvoltarea ei, foarte usor s-a tras concluzia ca cei mai interesati in acest atac si de asemenea capabili sa il intreprinda au fost israelienii. Codul si softurile folosite in atac, pot fi clasificate pe baza unor patternuri si coroborand cu atacuri anterioare si cu informatiile de atunci, identitatea poate fi dedusa mai usor. Cand vom auzi data viitoare ca o centrala nucleara din Rusia a fost atacata, si daca vom afla ca firmele de securitate au gasit ca Stuxnet este de vina, nu va fi greu sa deducem cine a fost in spatele atacului. De la un punct anume, calcul risc-beneficiu, nici hackerii nu pot sau nu mai au cum sa se ascunda, atacul in sine fiind indeajuns de important incat sa isi asume riscul deconspirarii.

Este normal ca orice atac nu trebuie neaparat sa aiba un scop sau sens anume. Poate multi hackeri lanseaza atacuri doar de placere. Interesele sunt greu de dedus si totul este speculatie. In cazul atacului asupra conventiei Partidului Democrat din SUA, s-a tot aratat cu degetul inspre rusi. Daca insa gandim la rece, statul rus chiar l-ar prefera pe Donald Trump in locul lui Hillary Clinton? Nu trebuie sa fii mare psiholog ca sa vezi ca Trump este instabil si la cat de ferm si extravagant propune masuri radicale impotriva musulmanilor sau imigrantilor, tot asa s-ar putea intoarce si peste noapte impotriva rusilor si cu cat  miza este mai mare cu atat probabil instabilitatea si mai mare. De unde, este foarte logic ca rusii ar prefera-o pe Clinton, care desi ii tot ameninta cu no-fly-zone in Siria, macar nu va lansa un atac nuclear neprevazut asupra Rusiei, pornind aiurea Al 3-lea Razboi Mondial.

Tot de dragul adevarului, trebuie sa amintim si un aspect: avand in vedere statutul legal in Rusia si China, este greu de crezut ca un atacator din Rusia asupra unor surse din vest, are ceva de pierdut, in sensul ca niciodata nu se va intampla. ca in cazul Romaniei, FBI-ul sa ceara numele persoanei care a folosit IP-ul cutare la data cutare si sa-l obtina automat. De asemenea, niciodata, pe baza doar unor acuzatii (sau chiar si pe baza de dovezi), statul rus nu va extrada un hacker catre americani si nici viceversa. De unde probabil hackerii rusii au garda jos in privinta atacurilor asupra tintelor din vest. Idem la chinezi, unde nici macar legea copyright-ului nu exista.

Toate calculatoarele si telefoanele conectate la interenet pot fi folosite de hackeri pentru a fi surse de lansare a unor atacuri. Toti suntem expusi si sansele cresc cu cat cultura securitatii informatice este mai slab dezvoltata, in sensul ca utilizatorii nu folosesc software legal si descarca programe aiurea, nu folosesc antivirusi, nu sunt constienti de riscurile la care se expun etc. Dovedirea identitatii atacatorului este imposibila, cazurile putine cand se intampla aceasta sunt fie accidente, fie amatorisme, fie acuzatii false sau de ce nu propagandistice.

Elon Musk – geniul pustiu

Elon Musk a tinut o conferinta ieri in care si-a dezvaluit o parte din planul de colonizare a planetei Marte.

Aveam de gand sa scriu putin despre Elon Musk cu privire la parerea lui fata de singularitate, dar am tot amanat. Acum daca am ocazia o sa iau taurul de coarne.

Se pune intrebarea: omul asta e nebun sau doar e smecher? Sau ambele la un loc, caci in general nebunii au un dar in a-i manipula pe fraieri. S-ar putea spune pe buna dreptate: da, Musk poate incerca treaba asta, caci daca ii iese, hurray Captain, daca nu, poate zice ca nu a avut bani, sau ca au fost proleme, piedici neprevazute si oricum nici nu va muri de foame si nici nu va pierde nimic, decat poate din faima. Insa Musk nu pare a fi un tip prea orgolios, cel putin nu orgolios aiurea.

Nici vorba insa de nimic din toate acestea. Musk este un vizionar dar mai mult decat un vizionar, Musk este un “doer”, un om care face. Gandeste, planifica, executa, pas cu pas, ca un borg. Gandeste “big”, planuieste “big”, munceste mult, invata continuu si are rabdare sa ii convinga si pe altii. Ba chiar isi face un plan de convingere si de schimbare a mentalitatilor, pentru ca socul adoptarii noului sa fie eliminat si cat mai multi oameni sa accepte ideea ca schimbarea in bine accelerata este posibila.

Sa luam exemplul Tesla. Constient ca indiferent de cate avantaje are masina electrica si indiferent de cat de eficienta ar fi, oameni nu o vor conduce daca nu o vor considera “cool”, Musk si-a propus un plan de 3 variante de masini electrice, care ar urma sa fie produse progresiv:

1 – masina “cool” de lux; Tesla Roadster a fost o masina electrica ce atingea 288 cai putere si prindea suta in 4-5 secunde; pretul a fost in jur de 100.000$; scopul acestei prime masini a fost ca oamenii sa isi scoata din cap imaginea pe care o aveau cu privire la masinile electrice: niste jucarii incete si hidoase, facute de tocilari la concusurile acelea din desert unde apareau tot felul de “ambarcatiuni” cu panouri solare care se numeau masini electrice;

2 – Model S a fost produsa de asemenea cu scopul de a fi un sedan “cool” la un pret aproape jumatate cat Roadster, scopul fiind rostogolirea bolovanului vanzarilor si a adoptarii publice a masinii electrice si totodata incropirea unei retele de alimentare rapida a masinilor pentru a rezolva (macar partial si pe alocuri) principala problema: autonomia redusa. Totodata, ca si Roadster-ul, toate profiturile din Model S (in ciuda IPO-ului) reintra in R&D (cercetare si dezvoltare) peprntru imbunatatirea procesului de productie si dezvoltarea tehnologica care sa permita urmatoarea etapa.

3. Tesla 4All (denumire neoficiala data de mine) va fi o masina care va targeta clasa de mijloc si va fi vanduta la un pret comparabil cu benzinarele populare. Folosind experienta versiunilor anterioare, avand deja optimizat soft-ul cu hartile si cu condusul autonom, Tesla va aplica un downgrade sau mai bine zis va adapta know-how-ului de la pasii 1 si 2 pentru obtinerea unui model de masa cat mai ieftin si care sa depaseasca prin performante si atractivitate de departe benzinarele la preturi similare. Totodata, Tesla 4All va putea folosi si reteaua de e-peco-uri Tesla din intreaga lume facilitand si accelerand adoptarea masinii electrice.

Planul sau este justificat nu doar din punct de vedere al schimbarii mentalitatii oamenilor, dar si din punct de vedere al business-ului, este un plan extraordinar: incepi cu o productie mica (infima raportata cu marii producatori) dar cu un produs care are marja de profit mare (luxul se plateste). Astfel, faci profituri care iti permit sa continui scalarea: inventezi, upgradezi, mai lansezi un model, mai cresti volumul, mai imbunatatesti operatiunile, mai cumperi experti de pe la altii si asa mai departe.

Suntem acum la pasul 2 in timp ce marii producatori auto gen Mercedes, Audi sau BMW abia incep sa cerceeze modelele electrice si au preturi prohibitive si nejustificate pentru versiunile deja scoase. BMW i3-ul costa in jur de 45.000$ si are 170 CP. Daca Elon se tine de promisiune, modelul popular Tesla va costa in jur de 40.000$ si probabil modelul compact similar i3-ului va fi cu mult sub aceasta limita. De altfel, pretul poate fi mult mai mic, avand in vedere inovatiile facute de Tesla in domeniul constructiei de masini.

Oricum parea inimaginabil ca in toiul crizei de supraproductie sa mai apara un mare jucator pe piata auto, in timp ce multi incercau sa supravietuiasca.  Elon, un outsider, a adunat pur si simplu 3 oameni si pornind de la zero, a invatat sa faca masini, a invatat sa faca fabrici de facut masini si a construit un gigant auto care a atins 50% din capitalizarea bursiera a Ford-ului in doar 3-4 ani de la IPO, in conditiile in care inca nu au ajuns la punctul 3 unde vor putea face profituri imense si se vor diversifica si in alte domenii, pe baza inovatiilor tehnologice mai ales in ceea ce priveste acumulatorii.

De-a lungul anilor Elon a avut nenumarate piedici si greutati. De multe ori a fost pe muchie de cutit. Si cu Tesla, si cu Space X. Momentan de exemplu, pretul scazut al petrolului – o anomalie a conflictelor geopolitice actuale – face ca masina electrica sa nu fie indeajuns de atragatoare prin prisma consumului. Evident, ca tehnologie este mai interesanta: zgomot redus, schimbarea vitezelor lina, cu totul altfel decat la cele de benzina, fiabilitate ridicata etc. Insa in cost de dolar per cal putere, electricitatea inca nu renteaza prea mult fata de benzina, si asta doar pentru ca pretul petrolului este tinut jos aiurea de americani in speranta ca astfel rusii nu isi vor putea dezvolta armata.

In ciuda greutatilor insa Elon a rezistat, a fost optimist si a cautat mereu solutii, tragand inainte ca un borg.

Nu cred deci ca Musk este nebun. Musk este atat de vizionar si atat de capabil sa impinga lucrurile in fata, incat multora dintre noi si chiar multora dintre americani, cand Musk vine si le vorbeste de colonizarea planetei Marte li se pare ca glumeste si ca vorbeste baliverne. Cei care nu il cunosc insa indeajuns, habar nu au ca Musk invata continuu, inainte sa vorbeasca de colonizarea altor planete, el are deja la activ cateva rachete deja revolutionare care au lansat sateliti in spatiu si care chiar fac profit. Probabil cand o sa ajunga pe Marte si o sa anunte urmatorul plan: colonizarea Europei (satelitul lui Jupiter) sau colonizarea asteroizilor, lumea o sa rada la fel.

Evident Musk nu este Dumnezeu, dar sunt sigur ca lui Dumnezeu ii plac oamenii ca Musk, care nu se dau inapoi de la lucruri mari, nu sunt demotivati si afectati de criticile care li se aduc si nu li se urca fumuri la cap, indiferent de cat de sus au ajuns. M-a frapat timiditatea, delicatetea si politetea cu care Elon a zambit si a evitat tacticos pe o gagica fierbinte care a venit la conferinta si a vrut musai sa il sarute, pretinzand ca vrea doar sa ii dea un “good-luck kiss”. De asemenea, de multe ori, cand i se pun intrebari idioate de genul “ce faci in timpul liber” sau “cum isi petrece ziua Elon Musk”, acesta raspunde ca cel mai simplu om si din raspunsuri vedem ca omul are o viata normala si nu are deloc fasoane sau gogosi in cap, similar cu alti “salvatori” ai planetei, care “vor sa schimbe lumea”.

Inevitabil, cand arugmenteaza de ce vrea sa faca ceva, Elon spune ca ce face o face pentru o idee, pentru ca vrea sa gaseasca solutii si pentru ca i se pare normal de exemplu ca oamenii sa colonizeze Sistemul Solar. De ce nu am face-o daca putem, daca este atat de evident ca omul are chemarea sa se inmulteasca si sa cucereasca tot pamantul (fie el cel de pe Terra sau de pe alte planete).

Cand este intrebat daca ar fi dispus sa mearga si el pe Marte cu viitoarele transportoare care vor face naveta intre pamant si Marte, Elon raspunde ca da, isi va dori, dar abia atunci cand va fi sigur ca daca se intampla ceva cu el, planul sau de colonizare va merge inainte (in sensul ca munca lui va fi continuata si compania nu va fi folosita doar ca o vaca de muls de catre actionari).

Acum daca am ajuns la bani, sa mentionam ca si cu privire la Space X, Elon promite sa reinvesteasca mare parte din profituri in R&D. Asa cum face in Tesla, tot asa va face si in Space X. Nu stiu exact cu cat a mai ramas Elon dupa IPO si nici in Space X nu stiu cat detine. Din ce am auzit, din vanzarea Paypal ar fi reinvestit totul. De altfel, mentioneaza ca si cu Tesla si cu Space X a fost de mai multe ori pe muchie de cutit in sensul ca isi terminase propriile economii si companiile respective inca nu reusisera sa faca ceva profit.

Cine cumpara un Roadster, contribuie la cercetarea si dezvoltarea urmatorului model, spunea Musk. In prezentarea de ieri, spunea ca va incerca sa finanteze dezvoltarea “navetelor” catre Marte din zborurile de lansare de sateliti. Problema va fi insa doar la zborurile initiale care vor dovedi fiabilitatea si vor pune bazele dezvoltarii unei statii pe Marte, cel putin care sa poata fi folosita ca baza pentru primii colonisti. Ulterior, costul transportului pentru o persoana va fi in jur de 100.000$ (dus). Avand in vedere ca in pret este inclusa si o casa (chiar daca pe Marte), unii glumeau ca va fi mai ieftin sa iti cumperi o casa pe Marte decat in Los Angeles.

Cu privire la colonia de pe Marte, Elon nu a mentionat nimic. Banuialea mea este ca nici nu il intereseaza prea mult, fiind sigur ca in momentul in care primul zbor dus-intors ii va reusi, va atrage deja atentia NASA si Congresul va fi dispus sa finanteze un program NASA care folosind transportoarele lui Musk sa puna umarul la construirea unei baze care sa fie samburele viitoare colonii.

In categoria de capete luminate din lumea afacerilor de astazi, Elon Musk este probabil cel mai putin inteles si acceptat. In primul rand pentru ca el nu este interesat doar de bani sau de succes. Daca si-ar fi dorit, Elon ar fi pastrat Paypal si folosind resursele si know-how-ul deja acumulat, ar fi putut sa adopte bitcoin-ul si sa revolutioneze si mai mult sistemele de plati sau de ce nu sa intre pe servicii financiare mult mai banoase, lansand un nou tip de card care sa concureze Visa. Musk nu si-a dorit insa doar sa faca bani, ci in primul rand a luat taurul de coarne incercand sa rezolve cele mai mari probleme ale umanitatii, legate chiar de riscurile existentiale care au aparut in ultimul secol. Vi-l imaginati de exemplu pe Bill Gates sa vanda Microsoft ca sa finanteze o companie care sa descopere tratament pentru cancer? Da, Bill Gates a donat si el niste bani pentru vaccinuri, dar asta a facut-o la pensie cand nu prea mai are ce sa faca cu zecile de miliarde si oricat ar cheltui nu o sa ii ajunga viata sa ii toace pe toti. Si in timp ce Bill Gates pompeaza bani in vaccinuri pentru controlul populatiei, Elon Musk incearca sa mai ofere oamenilor inca un pamant (suprafata planetei Marte este aproximativ egala cu supratata de uscat de pe Terra).

Am zis in titlu ca Musk este neinteles. Evident, sunt oameni cu raportari variate cu privire la Musk si la ce zice el, mai ales pentru ca multi il suspecteaza ca doar face astfel de prezentari si previziuni fantasmagorice cu scoul de a stoarce bani de la investitorii in actiuni si de la alti potentiali parteneri de afaceri care sa i se alature. S-a dovedit insa ca Musk merge inainte orice-ar fi si crede sincer in planurile sale. De unde deducem ca este un om calculat, inteligent, hotarat si greu de miscat din propriul cadru … ca sa zicem asa.

In final doar mentionez trecator ce crede Musk despre Singularitate si de ce ii e teama ca omenirea trebuie sa aiba “o alternativa”, just in case ….

Intrebat ce parere are despre Inteligenta Artificiala, Musk este ferm: nu avem nici o certitudine ca directia in care se merge va fi una optimista pentru om. Putem ajunge in punctul in care omul va deveni un animal de companie pentru IA, dupa momentul singularitatii. Nu e neaparat rau, dar nici nu putem stii daca va fi bine. De asemenea, inainte de singularitate, o temere fondata as zice eu, a lui Musk este ca puterea IA ar putea cadea (sau evident naste / creste / dezvolta) in maini gresite care sa o foloseasca gresit. Aici Musk mentioneaza Google, dar putem sa presupunem ca si armata SUA ar putea sa ajunga in punctul in care sa controleze intreaga populatie doar printr-un roi de drone inteligente care spioneaza totul, centralizeaza datele, foloseste tehnologii cloud si big data ca sa ne spioneze si chiar folosind modele predictive de inginerie sociala, sa duca la o dictatura tehnologica ingrozitoare.

Prin urmare, singura solutie sa minimalizam aceste riscuri (ca singularitatea sa ne afecteze negativ sau pana la singularitate, IA-ul sa fie folosit malefic) ar fi distribuirea progresului si a descoperirilor. Cu cat puterea este mai distribuita, cu atat mai buna sansa de check and balance si cu atat mai diminuat riscul alunecarii pe variante “negative”. De aceea Elon s-a implicat in Open AI – inca o initiativa incipienta din categoria “save the world” sau macar “delay the apocalypse”.

De ce nu exista viata pe Proxima b

O planeta care orbiteaza in jurul unei stele apropiate de sistemul solar, Proxima Centauri, si care ar putea intruni conditiile pentru a mentine viata, a fost descoperita de cercetatori, scrie AFP. (susa: Hotnews)

New_shot_of_Proxima_Centauri,_our_nearest_neighbourSa nu ne asteptam la comentarii sau opinii prea interesante pe Hotnews cu privire la orice fel de stiri, cu atat mai putin la stiri din categoria “SCIENCE” din renumitul site de manipulare a opiniei publice. Dar nu doar Hotnews a cazut in imitatio idiotio, ci si alte outlet-uri straine.

Descoperirea acestei planete, este un nou motiv de tzopaire in sus a ahtiatilor dupa extraterestri care deja viseaza la misiuni inter-stelare prin care sa luam legatura cu ei si sa vedem care e povestea lor.

Eu am o cu totul alta teorie si o sa incep de la coada: daca ar exista viata pe Proxima b, va dati seama ca sansele ca sa existe viata inteligenta ar creste de cateva milioane de ori si pana acum trebuia sa fim deja contactati de ET?

Deci, avem doua chestiuni majore:

  1. poate exista viata pe alte planete?
  2. daca exista viata pe alte planete, poate aceasta sa evolueze (sa devina inteligenta)?

Prin viata inteligenta, eu inteleg ca civilizatia a ajuns in punctul in care sa descopere radio-ul.

Evident pentru punctul 1 exista multe sperante si zero dovezi. Ca sa nu mai zicem, aproape de zero probabilitati, daca incropim orice formule minunate si optimiste am vrea noi (cum ar fi Paradoxul Fermi, de exemplu).

Insa, daca viata exista (cu toate probabilitatile slabe, dar sa zicem totusi) atunci saltul la viata inteligenta in spatiul probabilitatilor este mult mai mic. Dupa parerea mea, probabilitatea ca sa existe viata pe alte planete, e aceeasi ca probabilitatea sa ma sui eu intr-un avion si sa aterizez pe Luna. Partea a doua, daca totusi ajung pe Luna, probabilitatea ca viata care exista sa fie inteligenta, este aceeasi cu probabilitatea ca o data ajuns pe Luna sa fiu in stare sa mai fac inca 10 pasi.

Nu stiu daca ma fac inteles: este mult mai usor ca viata sa ajunga inteligenta daca exista, decat ca viata sa existe in alta parte decat pe Pamant.

De aceea, daca viata ar exista pe Proxima b, sunt sanse mari ca sa fii evoluat (de atatea milioane de ani de cand pitica alba a ingaduit viata) si prin urmare, noi ar cam fi trebuit sa prindem deja posturi radio sau TV Proximiene b (apropos de nomenclatura, astronomii nu se dezmint in lipsa de imaginatie cand vine vorba de denumirea de noi descoperiri).

Este interesanta aceasta descoperire. Arata ca omenirea va avea un viitor atunci cand soarele va face boom si vom fi nevoiti sa “emigram” in alte sisteme solare, cel putin pana se calmeaza Soarele si se face si el pitic.

Dar cei care isi pun speranta in existenta viatei pe Proxima b, nu au nici cele mai infime tangente cu realitatea, care in general se supune probabilitatilor.

1 2 3 11