Uniunea Salvați Sodomia – sub semnul curcubeului

Nu am urmarit frecusurile din USR si nu aveam habar de ce se tot intampla intr-acest partid cu potential de tumoara canceroasa similara PCR-ului din anii interbelici.

Cu surpindere am alfat ca USR a renuntat la Nicu-Nicusor-Dan – faimosul personaj al unui clip viral pe Youtube – pe motiv ca USR prefera mai mult sa lupte pentru drepturile homosexualilor decat pentru pastrarea presedintelui, fondatorului si figurii celei mai cunoscute din partid.

Acest partid spun ca este precum o tumora pentru ca vine sa se hraneasca pe un organism social cu sistemul imunitar total distrus. Eu nu inteleg cum acest partid a ajuns la asemenea cote si cum pot sa existe atat de multi idioti folositori mai ales in randul intelighentiei romanesti care sa se inhaiteasca la un partid fara coloana, fara program si mai ales fara personalitati.

Sa zicem ca fara personalitati ar mai merge, avand in vedere dezastrul pe care il lasa in urma tovarasii la cateva decenii bune de la necaderea dracului rosu. Insa fara un program clar este de neinteles ca oamenii isi pun speranta si ofera un cec in alb unor profitori care nu au decat un singur merit: sunt anonimi si pretind ca vor binele tarii.

Este de inteles dezastrul din clasa politica si faptul ca in Romania nu mai exista sanse de construirea a unui stat indepentent si prosper. Cele doua deziderate au mai ramas importante oricum doar pentru o micro-minoritate a romanilor: multi si-ar vinde si pe mama pentru o marire de salariu si pentru un nivel de trai cat mai ridicat. Independenta statala, nationalismul altfel spus, pare pe cale de disparitie si devinde chiar bau-bau-ul prosperitatii si democratiei in mintea bolnava a unor creiere spalate cum ar fi presedintele Pro-Democratia care apare intr-un clip obsesiv reluat la Digi24 – principalul canal de spalare pe creier a populatiei de pe teritoriu romanesc in pregatirea razboiului cu rusii.

Poate pare conspiratie cand zic asta: Digi24 sa fie proiect american? Sa fie propaganda ieftina? Pai e complicat domn’le de-astea la noi, ca romanii sunt imuni la propaganda si ei oricum sunt cu NATO, deci de ce le-ar fi frica yankeilor ca nu cumva rusii sa prinda radacini pe meleguri mioritice si sa sadeasca in mintea romanului samburele indoieli in vesnicul parteneriat cu Imperiul? EI bine, nu e chiar asa de complicat, mai ales cand pe jumatate oricum multi romani sunt deja spalati pe creier si vad numai idealuri euro-atlantice in fata ochilor, repetand aceeasi poezie stricata: drepturile omului, drepturile minoritatilor, Putin e rau, democratia vine din UE, doar UE ne fereste de coruptie etc.

Rodul unor astfel de propagande obscure in care se pune egal intre democratie si sodomie si intre libertate si cedarea totala a suveranitatii fie la NATO fie la UE sunt si tinerii din USR care multi nici nu stiu in ce s-au bagat, ca sa nu mai zicem de cei care i-au votat. Tentatia unui ciolan frumos este indeajuns deja pentru multi ca sa intre in hora in care s-au bagat si sa adopte mantrele si pozitia corespunzatoare, convinsi fiind ca rasplata “alinierii” lor va veni destul de repede, fie la europene, fie la locale, fie – de ce nu, pentru cei mai rabdatori – la vitoarele alegeri.

Asa se intampla cand cuviosii ortodocsi dorm pe ei si fac pe apoliticii si echidistantii, sperand sa salveze tara mai mult cu rugaciunea (de-ar fi asa) decat cu actiunea. Am mai spus-o si o repet: singura sansa pentru salvarea Romaniei este nasterea unui partid in jurul unei cauze solide, la care adera cat mai multi, cu personalitati cunoscute deja angrenate si care sa aiba scopul principal o singura cauza: apararea traditiei romanesti. Daca aceasta vom reusi, prin simplul fapt ca ne vom regasi pe noi, vom putea sa sarim si toate celelalte hopuri. Coalitia pentru Familie este probabil singura sansa pentru nasterea unui nou partid care sa poata prinde coaja insa din pacate, frecusurile cu referendumul nu au fost inca indeajuns pentru a-i convinge pe toti cei implicati de necesitatea intrarii in politica si a folosirii oportunitatii actuale, care poate fi ultima sansa pentru tara noastra inainte fie de aruncarea in razboiul cu Rusia si sfarsierea totala, fie de dizolvarea in cel de-Al 4-lea Reich.

România – țara mini-vacanțelor

M-am mirat cand ministrul agriculturii dl Deaia a declarat ca oaia e o statuie vie si ca „Lângă oaie găseşti o frunză, lângă frunză nu poţi să găseşti o oaie”. Declaratia a aparut in contextul dezbaterii pornite cu ocazia cautarii unui nou simbol turistic pentru Romania, caci la fiecare remaniere avem parte de noi proiecte si strategii pe termen scurt, mediu si lung.

Mirarea mi-a venit deoarece e la mintea cocosului ca simbolul national al patriei noastre este micul. Intr-adevar transpunerea intr-un logo al acestui minunat simbol poate fi o provocare, dar cum ne-a dovedit Primaria Bucurestiului care a avut un succes rasunator cu relansarea logo-ului Capitalei – operatiune traditionala pentru fiecare nou primar ales – la care relansare a reusit sa dea nu doar un premiu ci chiar mai mult, cauzele acestei situatiuni fiind evident irelevante si le lasam pe seama cartitorilor, un logo de poate face daca stii sa managerezi cum trebuie un concurs.

Ce-i place mai mult romanului decat sa sarbatoreasca cu familia si cu prietenii. Ce sa sarbatoreasca? Orice. Si 1 Iunie. De ce nu? Si cum sarbatorim noi? Cu mici! Daca nu acum, atunci cand, ca daca nu e sarbatoare e de munca si noi romanii muncim cu seriozitate si cu ravna, cu greu reusind sa mai presaram catre un gratarel printre zilele in care muncim ca sclavii pentru corporatii si pentru patronii hapsani care ne asupresc si ne platesc in batjocura.

Nu stiu sa mai existe tari care sa ofere zi libera de Ziua Copilului prin lege la toata lumea (nici macar doar la parinti) si cu atat mai mult nu stiu tara care sa ofere bonus gratuit zile libere daca cumva sarbatorile oficiale “se leaga” cu alte zile libere, astfel incat cine vrea sa poata sa le lege si sa traga o mini-vacanta traditionala cu fiecare sarbatoare in parte: mini-vacanta de Craciun, mini-vacanta de Paste, mini-vacanta de 1 Decembrie, mini-vacanta de 1 Mai, 1 Iunie, Revelion etc.

Care sa fie ratiunea si cat de mare sa fie prostia legiutorilor si conducatorilor care considera ca tara noastra are deja un statut foarte bun, astfel incat oferirea de zile gratuite oamenilor muncii reprezinta ceva firesc, usor de facut si chiar absurd de omis. Ma refer deci la zilele gratuite “bonus” nu la sarbatorile legale.

Cu privire la sarbatorile legale, sunt tari care au mai multe ca noi. Fara sa caut, pot sa spun ca cel putin SUA, Japonia si Germania au probabil mai multe zile libere decat Romania. Am fi deci inclinati sa zicem: pai trebuie sa recuperam. Da, as zice, eu. Trebuie sa recuperam distanta astronomica intre aceste tari si Romania, de aceea ar fi ideal sa avem cat mai putine zile libere si sa muncim mai mult daca mai bine oricum nu putem.

Ajungem acum si la al doilea aspect: energia pe care ne-o tragem din zilele libere. Fie inainte, fie dupa aceste sarbatori nationale, indubitabil romanul are un deficit de ritm: inainte, in expectativa, e deja cu gandul la sarbatoare si face pregatiri. De Craciun, umbla dupa cadouri, cumpara brad, femeile fac prajituri etc. Toti discuta la munca de retete si despre ce cadouri vor sa primeasca si eficienta este evident scazuta. Dupa, povestea este chiar mai tragica: cum majoritatea petrecem fie la tara, fie plecam pe undeva, fie daca stam acasa bem cat cuprinde si ne imbuibam cu mici si gratare, mahmureala si oboseala acumulate in zilele libere ne trece cu greu. Nu este zi mai grea ca ziua dupa o mini-vacanta, mai ales daca reluarea activitatii se face lunea sau se face de toti o data. Caci mai exista unele exceptii …
Sa ajungem acum la situatia din lumea muncii reala, Romania muncitoare adevarata, formata din cei care duc in spate milioanele de bugetari si pensionari si care nu isi permit luxul sa isi ia libere doar cu o cafea data la dom Director sau nu-si permit sa lase munca pe seama colegilor care “preia ei” sarcinile, ca poate si seful oricum nu va veni chiar imediat dupa mini-vacanta. In Romania muncitoare zilele libere sunt o povara: si pentru patroni si pentru muncitori. In primul rand, patronii chiar daca vor sa munceasca, nu prea au cu cine: nu exista posibilitatea sa obligi oamenii sa vina la munca si daca totusi unii accepta, trebuie sa ii platesti dublu. In plus, chiar daca toti oamenii vin la munca si chiar daca ii platesti dublu, poti avea alte probleme daca cumva depinzi de posta, banci sau alte servicii ale statului.

Daca de exemplu, tu esti firma de constructii si faci mentenanta la aparatura in spital, chiar daca vrei sa muncesti, nu poti, deoarece sectia poate fi inchisa si doctorii in cabinetul carora este aparatura poate nu vin la munca si nu poti sa iti desfasori mentenanta. Daca, de exemplu fabrici masini si ai nevoie ca vama sa lucreze ca sa poti trimite un export musai intr-o zi libera, tzeapa. Costul dublu cu salariatii in zilele libere este insa indeajuns pentru a bloca din activitate majoritatea firmelor avand in vedere valoarea adaugata mica si adaosul minim specific lumii afacerilor in tara noastra capitalista, in ciuda acuzatiilor tovarasilor ca firmele din Romania au marje de profit mai mari ca cele din occident care se bat pe procente infime din cauza competitiei. Acesta este insa un alt aspect, pe care poate il vom dezbate alta data cu cifre.

Poate in topul frecatorilor de mangan insa, din randul bugetarilor, sunt parlamentarii. Daca ziua libera este vineri, parlamentarii vor inchide deja activitatea de marti – ca sa poata ajunge acasa, zic ei. Nu exista destrabalare mai mare si iresponsabilitate mai crunta decat in Parlament.

Sa ne intoarcem insa la bugetarii “de rand”. Chiar daca statul da liber unele zile – si de ce nu ar da, omul nu trebuie doar sa munceasca si doua zile pe saptamana sunt prea putine chiar daca Dumnezeu a lasat decat una, azi sunt alte vremuri decat pe vremea lui Adam – exista intr-adevar, pentru zilele “bonus” compensarea care se numeste “recuperare”. Altfel spus, intr-o sambata ulterioara zilelor libere oferite la pachet pentru alcatuirea unei mini-vacante in jurul sarbatorii legale, se cere oficial – si rareori se intampla real – ceea ce se numeste “recuperare”. Evident ca toti am fost elevi si toti stim cum se face recuperarea. Elev fiind, recuperari ignoram si chiar daca poate profesorii veneau la ore, in cel mai rau caz, faceam maxim o ora-doua dupa care plecam in masa spre fericirea profesorilor care neavand obiectul muncii plecau si ei. Nu stiu cum se practica la alte institutii si intreprinderi de stat “recuperarea” insa nu am vazut in viata mea un oficiu postal sau o administratie financiara deschise sambata.

Cel mai mare rau se face insa copiilor. De mici ei sunt invatati ca munca nu trebuie tratata cu seriozitate, ca unde e o zi libera, mai incape una-doua pe langa, ca “recuperarea” conteaza si nu prea, ca e indeajuns sa adoptam formele si ca fondul este irelevant. Asa s-a intamplat si cu copiii astia care au venit din Moldova de peste Prut la Casa Memoriala Ioan Creanga. Dar nu doar de peste Prut ci si din alte locuri de prin Romania in care profesorii lor nu au auzit inca ca 1 Iunie e sarbatoare nationala si mini-vacanta oficiala, prin urmare toata Romania e la gratar. Din fericire insa, dupa cum stim din experienta, acesti copii cand vor ajunge la spalat de vase si cules de capsuni in occident, fara nici o zi de weekend libera cand e de munca, isi vor aminti cu placere de mini-vacantele de cand erau ei copii, cat de dese erau ele, cat de indulgenti si toleranti erau profesorii si cat de frumoasa era viata de copil.

Este WannaCry cântecul de lebădă al Bitcoin-ului?

Efectele WannaCry inca nu s-au terminat si e posibil ca prima “rafala” sa fie doar un mic test demo, atacuri mult mai puterice urmand sa loveasca. Voi face totusi un mic istoric al WannaCry-ului si recentei infectii.

Acum ceva timp (2-3 saptamani din ce-mi aduc eu vag aminte) un grup de hackeri a publicat cateva unelte folosite de NSA care exploatau unele vulnerabilitati ale sistemului de operare Windows – dar nu numai – inca ne…”reparate” de Microsoft. Oficial Microsoft nu a declarat decat ca multe dintre vulnerabiliti erau rezolvate de mult timp si putinii specialisti care au putut formula o opinie (putini la care am ajuns noi, existand evident multi specialisti in acest domeniu) au declarat ca este sub semnul intrebarii daca uneltele facute publice chiar sunt eficiente sau sunt doar inca o miscare de distragere a atentiei publicului de al chestiunile de zi cu zi din politichia Imperiului unde Trump mai are uneori obiceiul sa lanseze rachete atunci cand scade in sondajele de popularitate.

Acum, la ceva timp dupa acest incident, avem a face cu WannaCry care este pus pe seamna acelor “leak-uri” de la NSA. Opinia formulata cu ocazia acestui atac ar fi ca hackerii s-au folosit de acele unelte  si de “gaurile” deconspirate pentru a intra in sisteme si pentru a face ce au facut. Este greu insa sa spunem cu certitudine da sau nu, asa este, hackerii s-au folosit de acele unelte si Microsoft a gresit ca nu a rezolvat bug-urile imediat ce au aparut publice. WannaCry poate pur si simplu sa fie un malware mai eficient ca altele dinainte si sa nu foloseasca nimic din leak-ul anterior.

Publicarea unor vulnerabilitati inainte de anunta compania victima este un faux pas in lumea hackerilor, insa de ceva vreme pana si hackerii au cam renuntat la bunele maniere. In vremurile onorabile ale hackingului in care 99% dintre hackeri practicau hackingul din pasiune si pentru ca patrunderea in sisteme interzise era o provocare, rareori vulnerabilitatile erau facute publice cu scopul de a face rau. Daca se intampla asta – extrem de rar – era doar pentru a pedepsi acea companie pentru anume fapte.

Pe langa hackerii “gri” care desi actioneaza ilegal, nu cauta raul in sine, evident ca au existat hackeri black-hat tot timpul, prin black-hat intelegand urmarirea de scopuri rele in sine, imorale, raufacatoare.

Ceea ce s-a intamplat cu publicarea informatiilor NSA este extrem de ciudat si rar intalnit: un grup de hackeri a facut public aceste informatii. Care sa fii fost scopul? Daca hackerii erau raufacatori si aveau doar scopuri comerciale, foloseau uneltele in scop propriu si nu le faceau publice, mai ales ca prin aceasta masura atrageau atentia companiilor target (Microsoft) care urmau sa repare “gaurile”. Daca hackerii doreau doar sa arate ca NSA-ul isi baga nasul unde nu ii e treaba, gestul lor este infantil: cine nu stie ce face NSA si cine nu mai crede in ziua de astazi ca oricum probabil NSA nici nu are nevoie de backdoruri pentru a avea acces la toate calculatoarele conectate la Internet (si nu numai) si o poate face probabil folosind chiar mijloacele companiilor mama (Microsoft, Google , Facebook). Au mai fost unele speculatii “far fetched” cum ca deconspirarea ar fi fost o miscare de manipulare provocata tocmai de NSA care ar fi dorit sa arate ca nu colaboreaza direct cu companiile pentru accesarea sistemelor ci are nevoie – ca toata lumea – de backdoor-uri, exploit-uri si tool-uri de hacking. Actul publicarii are deci o cheie greu de citit. Poate cea mai plauzibila varianta ar fi bunavointa unor hackeri care au dorit sa impartasasca cu hackerii din intreaga lume asemenea …. “bunatati”.

Ransomware-ul este doar o mica felie din tipurile de actiuni care se pot face. Pana nu demult (inainte de bitcoin), ransomware-ul era o prostie, fiind imposibil de cerut bani deoarece plata recompensei se facea cu riscuri mari. Ca o mica paranteza, as aminti un “virus” care a circulat pe la noi intr-o perioada. Pe calculatoarele victima, se activa la un moment dat un mesaj care se dadea ca si venind din partea politiei romane “Atentie acest calculator este urmarit de politia romana. Am descoperit ca folositi programe piratate. Pentru a nu face puscarie, va rugam sa ne contactati”. Victimele erau invitate sa contacteze politaii “binefacatori” care se ofereau sa treaca cu vederea victima in schimbul platii unei sume intr-un cont. Daca cineva s-ar fi dus insa la politie, era usor de urmarit unde se duc banii si faptasul putea fi prins usor. Foarte posibil, cel care ridica banii insa era un neica nimeni, un fraier trimis de niste baieti rai care pe mana cu niste baieti destepti realizau schema. Erau deci multi intermediari, hackerii aveau de platit multi intermediari si la ei oricum nu puteau ajunge niciodata sume prea mari.

Cu bitcoin insa, totul s-a schimbat. Posibilitatea tranzactiilor anonime face ca un hacker sa ofere pur si simplu un hash-code direct in mesajul adresat victimei in care sa ii ceara sa realizeze plata pentru a primi cheia pentru decriptare si pentru a recupera datele. Nenumarate astfel de incidente au loc zilnic si multi au cazut victima, unii chiar fiind nevoiti sa plateasca pentru a putea functiona normal. As aminti aici cateva spitale care s-au trezit cu fisele pacientilor encriptate si cu cereri de rascumparare. Faptul ca hackerii au mers pana acolo incat a cere spitalelor bani si a se juca cu vietile oamenilor denota ca acesti oameni nu au scrupule si ca sunt capabili de orice.

Tehnic, din punct de vedere al securitatii, nu prea putem face mare lucru, sistemle fiind vulnerabile si nicio masura de protejare neavand eficienta 100%. Foarte mult m-am intrebat personal cum de atat de multe victime au fost in cazul incidentului de fata, si cum de acestia nu aveau backup pentru a reintra in functiune instant. In particular m-a mirat cazul Renault care a avut mai multe fabrici oprite (inclusiv Dacia) pierderile fiind evident imense. Realitatea este ca in ciuda backup-urilor si a sistemelor de securitate (oare Renault chiar sa nu aiba un firewall pus la punct?!) sunt locuri unde backup-ul nu ajunge, un simplu restore nu rezolva situatia.

Ca o paranteza cu privire la recuperarea fisierelor, as sublinia ca dupa parerea mea, plata este inutila in cazul victimelor. Cine a pus la cale acest atac, cu siguranta nu va sta sa comunice si nu va risca nimic pentru a oferi cheia de decriptare dupa ce s-a facut plata. Desi estimarea platilor facute ar fi in jur de 20.000$ (conform unor “specialisti” – greu de stiu, bineinteles), foarte posibil ca cei care au pus la cale atacul sa nu fie dispusi sa tina la brand si sa se tina de cuvant oferint cheia de decriptare, deoarece o astfel de lovitura este once in a lifetime. 

Sa facem acum un mic exercitiu de imaginatie: ce s-ar fi intamplat daca hackerii care au lansat acest atac, nu planuiau ransomware ci pur si simplu cautau informatii pentru a le revinde. Ei bine, acest tip de atac se intampla deja. Daca exista un calculator neinfectat si care nu are pe el vreun virus sau malware, acel calculator chiar este one-in-a-milion. Efectele insa nu sunt vizibile si impactul nu este acelasi. Un impact poate si mai puternic era daca in loc sa encripteze si sa ceara recompensa, hackerii ar fi alterat datele intr-un mod cat mai discret. Imaginati-va in cazul unui spital ce ar insemna modificarea rezultatelor analizelor pacientilor.

Reiterez: in cazul de fata, prin backdoor-urile folosite, hackerii au preluat controlul total. Particularitatea atacului a fost propagarea autonoma si declansarea autonoma. Foarte probabil singura actiune concreta a hackerilor a fost trimiterea catorva mailuri initial, pana cand virusul a prins masa critica si a inceput a se propaga singur.

Sa ne intoarcem insa la Bictoin. Nu voi comenta fluctuatiile recente: o crestere la un nou record urmata de o scadere brusca. Eu cred ca dupa acest incident Bitcoin va fi mort. E la mintea cocosului ca nici un investitor care are 2 neuroni nu se va candi sa-si plaseze un procent prea mare in bitcoin in conditiile in care una dintre urmarile epidemiei recente ar putea fi tocmai interzicere bitcoinului. Daca era nevoie de o masa critica de opinie impotriva aceste monezi si daca era nevoie de fapte care sa demonstreze riscurile negative ale bitcoinului, aceasta s-a intamplat deja. Incepand de luni, bitcoin poate fi interzis in orice zi care va urma si putina lume se va opune, mult mai multa fiind in sprijinul autoritatilor care ar putea argumenta: “cati oameni mai vreti sa moara ca sa ne trezim ca acest bitcoin este o moneda folosita de teroristi care trebuie interzisa pentru a le bloca sursele de castig”?

Poate singura aparare in favoarea bitcoinului va veni din partea investitorilor cu sume mari care deja au expunere. Insa oricum bitcoinul a suferit o lovitura prin neacceptarea tranzactiilor de catre SEC care ulterior a acceptat o alta moneda, Etherium, care cred ca este putin mai sigura decat Bitcoinul care dupa cum stim, are multe defecte, in ciuda notorietatii.

Presedintele Trump a lansat un plan de pregatire al americanilor pentru caderea retelei electrice. Unii zic ca riscul exploziilor solare justifica impacienta cu care Trump actioneaza. Eu zic ca americanilor le e frica de atacuri cibernetice care sa vizeze gridul invechit si de aceea se precipita ei. Luni si zilele urmatoare, vom vedea fallout-ul de la aceasta prima runda. Parerea mea, este ca fenomenul abia incepe sa scoata capul din peisajul evenimentelor cu tenta apocaliptica ale vremurilor si lumii nebune in care traim.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

ALTE ARTICOLE (EXTERNE)

Blockbuster ‘WannaCry’ Malware Could Just Be Getting Started: Experts

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

ADDENDUM

Cum ne ferim de WannaCry?

Nimic nu este 100% sigur, dar putem face:

  • sa trecem pe Linux
  • sa rulam toate update-urile Windows-ului, indiferent de versiune
  • sa evitam sa deschidem atasamente de la necunoscuti

Cum nu ne ferim de WannaCry?

  • nu rulam programe descarcate aiurea de pe internet
  • nu cautam pe Google “wannacry removal”

E foarte posibil ca unii “antivirusi” sau programe sa contina virusi, daca site-urile sursa nu sunt de incredere.

Referendumul Pro-Familie: Dragnea pune noi capcane BOR

Chiar ma gandeam zilele astea ca Dumnezeu i-a pedepsit pe PSD-isti pentru ca in loc sa isi respecte promisiunile si declaratiile pompoase din campanie ca ei sunt “extremisti ortodocsi” si sa programeze referendumul pentru familie, s-au grabit mai intai sa isi aranjeze problemele … legale.

Oare ce mai avea nevoie PSD-ul pentru a anunta referendumul deja avand majoritate parlamentara si mai ales avand in spate milioanele de semnaturi stranse? Nimic. Ei nu s-au grabit insa tocmai pentru ca stiau ce va urma: vor da ordonante “problematice”, se va isca scandal si vor avea nevoie de tot sprijinul, de la toate categoriile sociale. Si categoria crestinilor nu este deloc nesemnificativa. Au pastrat “referendumul” la categoria “altele” incepand cu mariri de pensii si salarii, ca sa isi pregateasca terenul si apoi sa bage ordonanta asta. Daca trecea, urmau cu alte “urgente”, ma indoiesc ca referendumul ar fi fost prea curand organizat.

O noua ispita este pusa in fata crestinilor de Drac-nea: promisiunea referendumului. Desi semnaturile sunt stranse si desi Curtea Constitutionala a dat de mult timp verde organizarii referendumului, Dragnea a lansat ideea ca trebuie sa mai discute cu Coalitia pentru Familie, sa se mai tanguie putin pe la RTV sa arate ca ei ar avea multa munca de facut dar nu le dau pace protestatarii etc.

Principala problema este ca daca Dragnea va reusi sa momeasca crestinii cu organizarea referendumului, o noua falie se poate produce intre tinerii nedusi la biserica si BOR. Putine mai sunt de facut de catre ortodocsii care se vor lasa trasi in aceasta capcana si aparitia de noi sloganuri impotriva Bisericii, cum s-a mai intamplat la protestele anterioare. Orice asociere cu Dragnea sau PSD-ul, va face daune ireparabile si poate naste noi curente nedorite. Sa nu uitam ca diavolul cauta cau un leu sa il inghita pe om si mai ales la vremuri de tulburare, cauta sa profite cu orice ar putea.

Dragnea este evident un mafiot pervers si o minte diabolica daca e in stare sa foloseasca pana si pe Dumnezeu in luptele sale murdare. Singura familie care il intereseaza pe Dragnea este famiglia mafiota a tovarasilor de partid pe care a incercat sa-i scape prin aceasta ordonanta si pe care va incerca sa ii scape in caz ca rezista in scaun, desi politic Dragnea este un cadavru care inca mai misca din membre.

Deocamdata, salutam comunicatul patriarhiei cu privire la coruptie si il salutam si pe pr. Necula care se afla in mijlocul protestatarilor. Ii deplangem insa pe cei care stau deoparte din temeri conspirationiste ca protestele sunt organizate de sorosisti si ca se urmareste instalarea USR-istilor care sunt impotriva bisericii. Asemenea temeri le etichetam infantile. In primul rand, crestinii trebuie sa fie de partea adevarului si impotriva hotiei.  Crestinul nadajduieste, lupta si face ce poate, lasand ce nu poate controla in seamna lui Dumnezeu. Nu putem stii daca USR-ul chiar este o amenintare si chiar va profita de caderea PSD-ului dar putem sa luptam pentru dreptate aratand ca si noi – ortodocsii – suntem impotriva diavolului rosu.

Iar acesti sceptici, daca vor ca la putere sa nu vina oameni impotriva bisericii, sa se alature miscarii lui Marian Munteanu pentru a pregati o alternativa, pentru a sprijini si familia ortodoxa si apararea traditiei si toate celelalte. Scorul jalnic obtinut de Munteanu nu denota decat o nepasare neinteleasa sau poate ne arata de fapt care este procentul ortocsilor carora le pasa de cine ne conduce.

Restructurarea României [1] – Intro

Încep un nou serial de articole în care voi încerca să explic pe scurt cum văd eu restructurarea României. Poate aș putea mai bine să scriu un roman SF sau de istorie alternativă despre o Românie utopică, pentru că oricum chestiunile discutate vor fi departe de realitate. Nu din cauza propunerilor pe care le voi face eu, cât mai ales din cauza potențialului pe care țara noastră îl are, care potențial este mereu hiberbolizat dincolo de orice realitate, chiar și în cele mai (aparent) echlibrate opinii.

Îmi amintesc de ce zicea Pleșu într-un interviu cu privire la faptul că noi românii vedem lucurile fie foarte negru (ca la noi nicaieri), fie prea alb (suntem cei mai deștepți, copii noștri câștigă la olimpiade, luăm premii la concursui de invenții etc). Lucrurile nu sunt deloc așa spunea Pleșu: nu suntem nici prea-prea, nici prea-prea …

Eu însa chiar cred că lucrurile la noi sunt nu negre, ci mocirloase, în sensul că este un negru fără nici o speranță. Spun mocirlă în sensul că suntem blocați într-o mentalitate incapabila să schimbe perspectivele sumbre. De vreme ce acțiunea începe cu planificarea care este o construție mentală născuta dintr-o speranță și dintr-o voință, de vreme ce mentalitatea românească este ancorată în negru, speranțele fiind tratate cu umor la noi, iar voința neavând un istoric de exersare, este total neputincioasă, nu este greu să înțelegem de ce mocirla este viitorul nostru. Ce este poate și mai tragic este că mocirla nu este nici măcar stabilă. Starea mocirloasă este într-o dinamică continuă înspre negru, prin experiențele acumulate, prin oportunitățile pierdute și prin rănile sângerânde accelerat de care suferă țara noastră.


Cu privire la acest serial, am de gând sa abordez cel puțin următoarele teme:

1. Apărarea

Ce fel de armată ar trebui să aibă România, ce fel de industrie militară, cum să se comporte în NATO și cum să găsească alternative, cum să se pregătească pentru riscurile existențiale și ce strategii proactive să aibă pentru realizarea unor scopuri mărețe.

2. Economia

Populația săracă este o masă de manevra pentru politruci. De aceea, economia este primul lucru care trebuie rezolvat, prosperitatea fiind singurul garant al unei democrații. O strategie de planificare economică pe termen lung este un domeniu SF, dar aceasta doar la noi, la romani. Mulți acuzăm amintirea tristă a planurilor cincinale. Problema cu planificarea nu era însă întenția și ideea planificării cât implementarea și sistemul cu toate metehnele lui.

Toate statele dezvoltate au planuri și dacă analizam istoric, economiile dezvoltate ale unor țări mici și medii precum România au în spate rezultatul planificărilor. Pentru că o strategie economică este prea complexă (altfel spus, nu mă bag la așa ceva) și pentru că vreau să păstrez legatură cu realitatea, voi încerca o analiza SWOT cu bătaie pe termen mediu și făra a mă lărgi prea mult în alte sectoare în care economia are dependințe (politica, demografia, europenizarea).

3. Învățământul

Un popor educat bine nu va putea niciodată să fie cucerit și chiar dacă va fi cucerit militar, va domina cultural și în timp va rămâne stăpân pe propria moșternire realizând lucruri mărețe. Grecii și evreii sunt doar două exemple. Educația se află la o răscruce la nivel mondial, de aceea oportunitatea României este maximă. Chiar cu un sistem educațional la pământ, atunci când toți pornesc de la zero, șansele de recuperare sunt relativ egale, mai ales când banii nu mai sunt determinanți în dezvoltarea unui învățământ puternic.

4. Politica

Am lăsat la urmă felia cea mai grețoasă. Politica este însă un rău necesar. Politica este de asemenea cea mai mare frână actuală la dezvoltarea României. Dacă ne uitam pe sectoare, România a progresat (chiar daca poate infim) în multe domenii dificile: economic, creștem indiferent de ce partid este la guvernare, militar suntem parte din NATO, comparativ cu alte vremuri (chiar post decembriste) avem riscuri mici (cu câteva paranteze). Politic însă, dacă este să fim sinceri, ne aflăm cam la același nivel din anii 90, dacă nu cumva sub. Manipularile electoratului și negocierile pe ciolan sunt la același nivel, nu există nici cea mai mică cultură politică, nu exista doctrine și discuții pe probleme reale iar calitatea oamenilor implicați în politică este poate mai proastă ca în acei ani postdecembriști când exista avântul și motivația care între timp au dispărut, alungând din clasa politică oamenii de calitate și transformând partidele în grupări infracționale avansate cu oameni de cea mai josnica calitate. În plus, reacția la răul din politica este din ce în ce mai slabă, principala măsura de protest fiind emigrarea.

 


Se pune întrebarea: cine trebuie să se ocupe de restructurarea României și pe spinarea cui trebuie să cadă o astfel de planificare? După parerea mea, fiecare român trebuie să aibă în cap unde ne aflăm și unde trebuie să ne aflăm și să acționeze în consecință. Planul pe care îl voi expune, va fi un punct de plecare, sper, pentru mulți; sau cel puțin, un moment de problematizare. Știu că politicienii noștri sunt foarte buni la strategii, mai ales când se fac pe bani și când contractele sunt date la firmele tovarașilor. Faptul că hoții fură banii statului și își pierd timpul și fac promisiuni pe strategii proaste sau inutile nu înseamna că nu trebuie să facem planuri pentru țară și să punem pe hârtie ce ar trebui să facem.

Evident că ideile mele sunt limitate și inițiativa de a trata un astfel de subiect poate părea unora o inițiativă arogantă sau grandomană, dacă nu cumva plictisitoare. Eu o voi face însă îndemnat de proverbul “toate lucrurile sunt grele înainte de a fi ușoare”.  Deși recunosc că subiectul este cel puțin dificil și deși realizez că inițiativa mea nu va depăși granițele acestui blog, am decis să mă joc puțin cu câteva idei pe care le-am tot amânant, tratându-le ocazional, fragmentar. Neavând prea clară finalitatea și scopul acestui serial, punctul declanșator fiind mai degrabă un impuls venind de nu-știu-unde, voi încerca totuși să pun punctul pe ‘i’ în cele mai importante chestiuni și să justific de ce sunt de părere că emigrarea nu este deloc o variantă proastă pentru tinerii care își doresc un viitor și că poate de afară vor ajuta mai mult la restructurarea României, așa cum dacă un grup de oameni sunt captivi într-o mlaștină, singura lor speranță este ca măcar câțiva să iese afară și să îi scoată și pe ei.

Update la războiul tarifar

Un scurt flashback …

Razboiul tarifar care se vede la orizont o data cu venirea lui Trump nu este ceva nou si nici ceva neasteptat si nici ceva care incepe o data cu Trump. Cititorii acestui blog au o imagine clara a faptului ca razboiul tarifar este doar inca o etapa din desfasurarea crizei totale care a inceput cu criza creditelor in 2008 si care se va termina cu un mare razboi mondial.

Iata doar cateva referinte la articole in care am tratat razboiul tarifar:

2011 Martie – Prabusirea uriasului

Ca orice uriaş care se prăbuşeşte, în căderea sa SUA va face mult zgomot. Ce vedem acum cu criza alimentară este încă unul din răcnetele uriaşului. După ce cutremurul financiar a transmis unde de şoc înfiorătoare în toată lumea, ameninţând cu falimentul tuturor băncilor şi instituţiilor financiare, şi după ce “soluţia” americanilor a fost preluată şi prin alte părţi a venit acum vremea inflaţiei accentuate. Multe din etapele crizei se desfăşoară însă în paralel. Mai devreme sau mai târziu americanii vor fi nevoiţi să taxeze produsele chinezilor în urma inflexibilităţii acestora cu privire la devalorizarea yuan-ului.

2011 Septembrie – PEG-UL FRANCULUI DE EURO: ÎNCĂ O ETAPĂ DE RĂZBOI TARIFAR

Nu stiu insa daca am mentionat clar acolo ca razboiul valutar nu este decat precursorul razboiului tarifar. Dupa ce vor termina cu devalorizarea valutelor proprii, pentru ca sa sustina pe linia de plutire economiile proprii, tarile vor impune din nou tarife comerciale si chiar limitarea preturilor pentru a evita hiperinflatia. Si aceasta etapa este doar inca un pas catre razboiul mondial, asa cum s-a intamplat si in anii 30.

2011 Noiembrie – O privire inapoi

Asistam asa la zorii unei noi etape a crizei: deglobalizarea. Vrem, nu vrem, vedem cum aceasta etapa se manifesta pe multiple planuri, de la bancile si companiile care pleaca, la revenirea taxelor vamale (razboaie tarifare), la reducerea transporturilor, deteriorarea relatiilor intre state – acolo unde exista.

2013 – Februarie – CARNEA DE CAL, ȘUBREZIMEA STATUS-QUO-ULUI ȘI RĂZBOIUL COMERCIAL

Piata comuna a fost frumoasa cata vreme vesticii aveau unde sa exporte si aveau o piata de desfacere care sa sustina o crestere economica.  Acum asistam la procesul invers, din ce in ce fiecare tara isi va apara mai puternic si mai ferm interesele economice care sunt mai ales legate de apararea producatorilor locali. Daca razboiul valutelor incearca sa ajute producatorii prin mentinerea unor costuri de productie cat mai mici, razboiul comercial intervine mai ales atunci cand cel valutar nu prea mai poate face mare lucru.

2013 Mai – RĂZBOIUL TARIFELOR: O PRIMĂ MARE BĂTĂLIE

Prima mare batalie in razboiul tarifar este Germania-China si frontul este panourile solare. Ca in orice razboi, nici nu stii de unde incepe si cum se termina. Este insa evident ca de el vor avea parte mai ales tarile care produc foarte mult si care se lupta pe viata si pe moarte pentru a-si mentine cota de piata si pentru a nu pierde pe nici un sector. China a mai avut acum cativa ani un razboi tarifar cu Japonia cand a interzis exportul de minereuri rare. Acest conflict a avut insa si o componenta ne-economica care tine de conflictul cu privire la insulele revendicate de chinezi, dar evident aceasta este doar o scuza. Japonia nu a raspuns atunci, pentru ca nu prea avea cu ce. A raspuns insa anul acesta prin doborarea yenului cu peste 25% doar in cateva luni. Astfel bunurile japoneze devin mai ieftine si prin urmare mai competitive pe piata mondiala, in detrimentul celorlalti producatori dintre care ei mai mari sunt China si UE. Nu e de mirare ca aceste razboaie se duc intre marile economii, care produc mult si exporta mult: China, Japonia, Germania.

Ce-i mâna pe ei in luptă? De ce tocmai americanii vor un razboi tarifar?

Pe scurt, razboiul tarifar este o etapa intre declansarea crizei (asa-numita “criza creditarii” din 2008) si finalul crizei (razboiul mondial). Etapa tiparii banilor se pare ca se apropie de sfarsit. Prin razboiul tarifar se vor accentua la maxim conflictele mocnite intre marile puteri si foarte usor se poate oricand declansa razboiul care are scopul sa reseteze situatia datoriilor in sensul ca cel mai puternic va porni de la plus, nu va fi la minus 14 trilioane (sau mai mult) cat este datoria actuala a americanilor.

Exista o stransa legatura intre razboiul tarifar si riscurile existentiale ale SUA. Aceste riscuri sunt in primul rand militare. Principalul risc al americanilor sunt de departe chinezii. Faptul ca in ultimii ani Obama s-a ocupat mai mult de rusi este doar o slabiciune a acestei maimute cu doi neuroni care s-a impotmolit in Siria cu Primavara Araba si nu a fost capabil sa scoata alta schema de strategie pentru a rezolva marsul nebunesc al Chinei care deja a depasit Japonia si se apropie vertiginos de podium.

Firesc, o data cu dezvoltarea economica, China are din ce in ce mai multi bani pentru armata si mai ales pentru cercetarea si dezvoltarea de arme superioare care sa anihileze avantajele tehnologice care determina superioritatea.

As face aici o mica paranteza: in lumea de astazi, dominatia militara nu se face prin numarul de soldati, nici prin numarul de tancuri si nici prin numarul de sateliti, ci prin superioritatea aeriana. Avionul cel mai puternic, cu cea mai mare raza de actiune cu cele mai bune rachete, cu cel mai bun sistem stealth va determina cine domina lumea. Evident conteaza si bazele, conteaza si logistica, conteaza si numarul, ecuatia este mult mai complexa. Insa este extrem de cert ca China avanseaza rapid atat pe directia calitatii si capacitatilor armelor cat mai ales pe directia cantitatii acestora.

De aceea SUA trebuia sa faca ceva ca sa franeze dezvoltarea Chinei si cum pe plan militar nu prea are ce sa faca (nu poate sa ii atace pur si simplu si prin razboaie proxy nu prea are unde), o sa incerce sa faca acelasi lucru pe care l-a facut cu URSS-ul la vremea respectiva: sa ii atace economia. In prezent economia Chinei se bazeaza foarte mult pe consumul americanilor. Un tarif de import va taia mult din productia chinezilor si va declansa o criza existentiala pentru partidul comunist din China. Socul va fi indeajuns de puternic incat sa le taie mult din avantul chinezilor care in ritmul actual pur si simplu nu mai pot fi opriti.

Sa nu credem insa ca pana acum americanii au stat cu mainile in san. Iata cateva din tentativele americanilor de a bloca marsul economic al chinezilor:

  • tentativa (esuata) de creare a unor aliante economice cu alte tari din zona Asiei in dorinta de a stimula competitori locali care sa preia modelul chinezesc si sa furnizeze in continuare marfa ieftina pentru cartoful de canapea american tinut pe linia de plutire cu ajutoare sociale, fara a alimenta insa conturile in dolari ale partidului care sa ii investeasca ulterior in armata;
  • interzicerea achizitiilor de companii tehnologice americane de chinezi;
  • interzicerea vanzarii de companii cu rol in infrastructura (porturi, autostrazi, mine);
  • manipularea diverselor piete financiare si tentativa de destabilizare a pietei creditelor din China; chinezii au rezistat insa cu eroism la toate socurile de pana acum (mai mult sau mai putin datorate americanilor)

Evident, in aparenta, ce face Trump pare simplist: sa aduca locurile de munca inapoi si sa ajute companiile americane. Sa fim insa seriosi, acesta este doar discursul public … Americanilor nu le displace ca chinezii sa munceasca si ei doar sa tipareasca bani. Tiparnita americanilor nu are inca nici o problema, poate oricand sa mareasca turatia. Insa un consum si mai mare in SUA, in “configuratia” actuala nu ar insemna decat o productie si mai mare in China si prin urmare miliarde si mai multe pentru armata chinezeasca. Ca un mic amanunt, doar in decembrie 2016, surplusul balantei de comert exterior a Chinei a fost de 40 de miliarde dolari (!), desi cu 20 mai putin ca acum un an.

Fie din “patriorism”, fie din viziune strategica preventiva la pericolul chinezesc, noul izolationism american care va incepe cu epoca Trump nu se va opri la China …

Dar cu nemtii ce-are Trump?

Se intelege ca daca vor incepe un razboi tarifar, americanii, nu o vor face doar impotriva chinezilor. Protectionismul va fi total si va lovi chiar si in companiile americane care isi muta o fabrica afara. Declaratiile lui Trump cu privire la faptul ca nemtii nu cumpara indeajuns de multe masini americane, la fel cum americanii cumpara masini nemtesti, si amenitarea unei companii americane cu taxarea sunt doar cateva mici salve de inceput. Trump inca nu a ajuns la Deutsche Bank si nici macar nu a apucat sa ii ameninte pe nemti cu confiscarea aurului.

Nemtii insa nici nu realizeaza ca Trump nu glumeste si cred ca nebunia lui cu taxarea nu va fi acceptata de congres si nu va fi posibila. Atat de siguri sunt nemtii ca Trump doar vorbeste aiurea, incat fac si glume pe seama faptului ca Trump se plange ca nemtii nu prea cumpara masini americane. La intrebarea “ce ar putea sa faca americanii ca nemtii sa cumpere mai multe masini”, presedintele coalitiei aflate la putere declara cu mandrie teutonica: “sa faca masini mai bune”. Zambetul neamtului se va transforma insa rapid in traditionala deutsche angst in momentul in care politicienii americani, stransi cu usa de alegerile de peste 2 ani care se apropie cu pasi repezi, vor tine cont de muncitorul de rand care l-a votat pe Trump si care asteapta ca joburile sa se intoarca in tara. Si cum se pot intoarce joburile? Facand masini mai bune ca nemtii? In nici un caz… Poate taxand importurile venite din Germania si Mexic si facandu-le atat de scumpe incat companiile sa prefere sa produca local, in SUA.

Ce va face restul lumii

Chiar daca Trump nu va reusi sa implementeze tarifele 100% asa cum le planuieste el, in cel mai rau caz, va reusi pe anumite sectoare sau cu anumiti parteneri. Sau in cel mai rau caz, ii va lua un an si ceva pana sa blocheze TTIP-ul si TTP-ul pentru a face rollback la toate mutarile facute de Obama. Insa, paradoxal, tocmai pasii facuti de Obama pentru intarirea puterii prezidentiale il vor ajuta pe Trump ca sa realizeze cat mai mult din propria platforma fara ajutorul Congresului. Daca multe se pot spune despre Trump, ce nu se poate spune este ca ar fi un negociator prost. Trump este un geniu al negocierilor, fiind cheia succesului sau in domeniul imobiliar. Puterea de negociere il va ajuta nu doar in politica externa ci mai ales in politica interna unde Trump va domina Congresul si va reusi mare parte din toate masurile pe care si le va propune, nu de putine ori folosind tehnici mai putin fair-play, cum ar fi serviciile secrete, minciuna, santajul sau amenitarile.

Restul lumii, pusa fata in fata cu “izolationismul” american, va incerca in prima etapa sa se regrupeze. Chinezii vor incerca sa intareasca schimburile cu europenii pentru a compensa cererea de produse din SUA. In cazul intrari in conflict economic cu SUA, China nu va mai cumpara nici obligatiuni americane si se va indrepta spre cele europene, mai ales spre cele nemtesti. In Europa, pe fondul surplusului de marfuri chinezesti se va accentua deflatia si companiile producatoare europene vor avea noi si noi piedici in tentativa de relansare. Nu doar ca abundenta de marfuri chinezesti ar putea destabiliza intreaca productie europeana si mai ales exporturile chinezesti, insa inchiderea americii la exporturile americane va produce diverse socuri pe intregi sectoare economice.

Dar datoriile?

Am evitat tacticos sa abordez chestiunea datoriilor, datoriile fiind cancerul care a pus gheara pe economia mondiala si care franeaza dezvoltarea si stabilitatea, fortand o crestere nesustenabila si fara nici un sens. Cu privire la datoria americanilor, Trump spera ca prin taxarea importurilor sa creasca veniturile la buget astfel incat sa compenseze pierderile din scaderea consumului. Este o schema insa greu de gestionat si fara nici un garantie de succes. Bugetarea la americani nu este insa niciodata prea chibzuita, de vreme ce au la indemana tiparnita si pot oricand sa tipareasca. Pe scurt, Trump renunta la ideea de a rezolva datoriile prin inflatie ci tinteste la crestere economica. Trump spera ca prin refacerea productiei interne si investitia in infrastructura, va reusi sa plateasca datoriile si sa intoarca trendul de crestere al acestora, echilibrand deficitele. Misiune imposibila, evident. Este nevoie insa de nebuni care sa spere si sa lupte pentru alte solutii “out of the box”. Este clar ca ce s-a facut pana acum nu a dat roade si este timpul pentru altceva. Orice altceva! Productie interna, dezvoltarea infrastructurii, o armata puternica nu sunt deloc idei proaste. Cinste lui Trump ca gandeste si ca incearca asa ceva. Daca va putea este insa o alta poveste …

Intr-un an ar cam trebui insa sa se vada deja rezultate palpabile. Semne incurajatoare deja exista: cel putin, din punctul in care a pornit, Trump poate negocia mult mai avantajos cu chinezii si cu marile corporatii americane decat daca ar fi facut-o Hitlery, care nu prea schimba nimic, ci doar “continua munca lui Obama” …

Daca americanii au succes, modelul american va fi preluat si de alte tari si vom asista la o competitie acerba intre cele trei mari economice mondiale: SUA-Japonia, UE si BRICS.

Sa speram insa ca vom avea parte doar de competitie economica si ca intr-adevar americanii se vor lupta sa faca masini mai bune ca ale nemtilor si ca pe alocuri, razboiul tarifar neavand ca rezultat iesirea din criza, se va transforma peste noapte in razboi militar.

Efectele măririi salariului minim

S-a marit salariul minim. Ce bucurie, ce minune! Milioane de romani vor castiga mai multi bani peste noapte, doar dintr-un pix de ministru. Dar oare chiar asa este? Sa explicam pentru to(n)ti ce inseamna aceasta marire din pix.

In primul rand, trebuie sa mentionam ca in sectorul bugetar multe salarii sau prime sunt calculate raportat la salariul minim. Ajutorul de somaj sau alte ajutoare sociale de asemenea. Deci cresterea reprezinta o povara nu doar prin prisma cresterii salariilor angajatilor care au salariul minim, ci efortul este mult mai mare, salariul minim avand efect de levier in privinta cresterii costurilor. Nu voi intra in chestiunea golurilor din buget, de vreme ce am mai explicat ca “plasa de siguranta” la bugetul pe anul viitor este mereu emiterea de obligatiuni si in conditii extreme chiar aducerea FMI-ului care poate fi santajat cu scutul de la Deveselu, in caz ca misca in front. Nici nu cred ca s-au gandit pana acolo PSD-istii, dar daca au facut-o cel care a facut-o merita tot respectul, fiind poate momentul ca Romania sa castige ceva din cedarea suveranitatii catre NATO si supunerea tembela neconditionata la toate cerintele acestora.

Deci repet: FMI (care este in principal SUA) nu prea mai poate sa ignore pe viitor cererile Romaniei, singurele discutii fiind poate de ce privatizari, ce listari sau ce concesiuni de resurse mai facem. DACA o sa ajungem la FMI, caci sunt toate perspectivele (dupa cum am explicat intr-un articol anterior) ca sa nu fie cazul.

Nu doresc sa pedalez pe chestiunea costurilor cauzate de aceasta marire si de alte pomeni, fiind treaba guvernantilor sa isi faca calculele. Nu costurile in sine ar fi problema, cat viziunea si strategia generala care inca nu am inteles-o deocamdata.

In sectorul privat, cresterea salariului minim are de asemenea efect de levier, in sensul ca daca o firma are 5% angajati cu salariul minim, cresterea nu va fi doar 5% X + 200 lei (cresterea actuala) ci pe langa acestea vor fi si alte costuri (cum ar fi diversele impozite: pentru somaj, pentru sanatate etc) , cu care nu doresc insa sa va plictisesc, nu acest amanunt fiind important, cat mai ales efectele generale in mediul economic, in sentimentul investitorilor si al oamenilor de afaceri.

Cand salariul minim este marit, sectorul privat este responsabil sa gaseasca mijloacele pentru a putea suporta aceste cresteri. Fiecare companie are (sau ar trebui sa aiba) un target de profit, sa zicem 10% din cifra de afaceri. Pentru a-si mentine aceasta marja, companiile au doua variante: fie reducerea costurilor, fie cresterea veniturilor. In primul caz, pentru mentinerea unui cost total cu forta de munca constant prin prisma maririi salariului minim, unele companii vor face taieri de personal. In functie de care era planul anterior, fie nu vor mai angaja la fel de mult (daca planuiau angajari), fie nu vor mai angaja deloc, fie vor mai taia din personal, fie vor mai taia din salariile mai mari in ideea de a mentine costurile la aceeasi valoare. Pe cea de-a doua directie, acolo unde mediul economic permite, companiile vor mari preturile produselor si serviciilor vandute, in incercarea de a mentine marja de profit din target. Paradoxal, iata ca salariul minim desi teoretic promite o crestere a puterii de cumparare, este doar o chestiune de timp pana cand preturile se vor mari si puterea de cumparare va fi ajustata. De altfel, marirea preturilor nu este cauzata doar de efortul mentinerii cotei de profit a unor companii. Simplul fapt ca exista mai multi bani in piata, cumulat, duce la cresterea preturilor, independent de presiunea pe marja de profit.

Romania are o istorie din care nu invata nimic, salariul minim fiind marit in fiecare an si fiind de fiecare data urmat de cresteri de preturi sau de devalorizarea cursului. Cresterea productivitatii pare mecanica cuantica pentru decidentii de la noi si pentru publicul larg, care nu intelege ca vom fi mai bogati doar atunci cand rezultatul muncii noastra va fi pretuit mai mult de cei care ne cumpara produsele si serviciile noastre, nu din donatiile pe care ni le fac niste politicieni care in viata lor nu au castigat 2 lei in lumea reala, fiind in cel mai bun caz, asistenti universitari experti in tehnoredactare computerizata, cum e actualul premier.

Cu privire la cresterea pretului, trebuie totusi sa mentionam ca in Romania, mare parte din produsele consumate sunt din import, mai ales in domeniul alimentar. In domeniul agro-alimentar, avand in vedere productivitatea slaba a companiilor locale, riscul cresterii pretului este minim, acesta fiind tinuta in frau de concurenta din import.

Cresterea consumului insa, cauzata de marirea salariului minim poate duce la marirea deficitului din balanta de comert exterior, care va cauza deteriorarea cursului leului, care ar duce de asemenea, la alte cresteri la serviciile si produsele exprimate in euro.

Intorcandu-ne insa putin la eforturile companiilor de a mentine marja de profit prin reducerea fortei de munca, sa subliniem ca in principal angajatii cu salariu minim sunt cei care au calificarile cele mai … minime (altfel nu ar avea salariul minim) sau nu au deloc calificari si sunt angajati in speranta acumularii acestor calificari. Concurenta pe forta de munca specializata este deja o realitate la companiile romanesti, din cauza exodului profesionistilor. Poate cel mai vizibil acest efect este in domeniul construciilor: foarte greu poti gasi in ziua de astazi un mester bun care sa iti puna gresie si sa nu-ti ceara o gramada de bani. Aceasta se intampla deoarece romanii care sunt bun meseriasi pot sa mearga oricand la lucrari in occident pentru o perioada mai mare sau mai mica si sa castige mult mai mult decat ar castiga ca angajati in Romania pe salariul minim. De aceea, in randul mesterilor faiantari, salariul minim este irelevant, acestia fiind la mare cautare.

In momentul in care salariul minim este marit si companiile contracareaza prin taierea din locurile de munca ocupate de angajati cu calificari minime, acesti angajati intra in somaj si sansele lor de reangajare sunt minime, tocmai din lispa calificarilor. Prin urmare, rata somajului creste si indirect povara fiscala pentru stat – aceasta fiind insa un efect mai putin important. Principala problema o constituie insa ca firmele vor ezita sa mai angajeze necalificati sau slab-calificati in speranta de a-i pregati si a le creste calificarile sau macar pentru a-i folosi pentru acele posturi care desi nu necesita calificare, salariul minim vechi ar fi acoperit costul, insa prin marirea acestuia, sarcinile facute de vechii angajati pot fi transferate fie care alti angajati, fie catre companii externe. Sa luam un exemplu: o firma are nevoie de paza noaptea. Acum a angajat un paznic cu salariul minim: 1200 + contributii. Insa acum dupa marire, e posibil sa fie mai ieftin un contract cu o firma de paza care sa ii ofere acelasi serviciu, chiar daca posibil la o calitate mai slaba (poate paza permanenta era mai buna, insa nu era mandatorie totusi) insa la un pret mult mai mic. Sunt multe altfel de posturi in cadrul unei firme, mai ales la firme mai mari unde posturi mai putin importante sau care pot fi externalizate usor doar in perioadele de varf vor fi acum anulate si transferate catre alte companii unde insa impactul in nici un caz nu va fi angajarea somerilor dati afara de la companiile care au facut reduceri de pesronal.

La nivel regional, impactul cel mai negativ va fi mai ales in acele zone unde singura atractivitate o constituia numarul mare de someri care puteau fi angajati pe salarii minime. Sunt nenumarate astfel de zone si companii intregi care au la baza un model de afaceri construit pe salariul minim, in sensul ca singura posibilitate pentru acea unitate de productie de a face profit este data de folosirea unui numar mare de angajati pe salariul minim care coordonati de unul sau doi angajati mai specializati, ajutati de echipamente tehnice avansate care necesita putine calificari pentru a fi operate pot sa produca astfel incat sa scoata un minim profit sau chiar sa fie pe minus pe moment, fiind mentinute pe linia de plutire doar in speranta unei relansari economice. Nu stiu sa explic prea bine, insa voi incerca printr-un exemplu. Companii mici de foraj petrol si gaze naturale. Pe langa marile companii, exista si mici companii care exploateaza cateva zone proaste din punct de vedere al resurselor, care insa ar putea sa fie pe profit daca pretul petrolului ar creste. De exemplu, la 70$ barilul, ar face profit 10% ins la 50$/baril, compania e pe zero, abia mentinandu-se pe linia de plutire. Actionarii insa finanteaza compania si o tin in operare doar in speranta cresterii pretului (un fel de pariu – chestie ireala pentru bugetari, politicieni, socialisti si anticapitalisti in general; in esenta, orice afacere este un pariu). Fiecare parior are o limita a pierderilor pe care si le permite. Si daca o astfel de companie tinea pe liber angajatii doar platindu-i cu salariul minim, in speranta cresterii pretului petrolului, in ideea de a avea oricand posibilitatea sa intre pe productie, cresterea salariului minim poate duce la intrarea pe rosu atat de mult incat sa nu mai justifice mentinerea companiei de catre actionari.

La nivel national, astfel de situatii sunt rare si irelevante. La nivel regional, marirea salariului minim este principalul factor care franeaza dezvoltarea economica a unei regiuni. Daca sa zicem in judetul Dolj – printre cele mai slab dezvoltate economic din tara – daca nu ar exista salariu minim mare (deci si ajutor de somaj mare) si oamenii ar fi dispusi sa lucreze pe un salariu mai mic – sa zicem 1000 lei, sansele ca sa vina companii si sa investeasca ar fi mult mai mari. Aceste companii daca ar veni, ar crea un ecosistem sanatos, ar stimula dezvoltarea si altor companii in jurul lor, oamenii care ar incepe sa munceasca poate ar dobandi si noi aptitudini si ar avea sansa sa iese pentru totdeauna din randul somerilor si mai ales tinerii ar fi poate deturnati de la tentatia sa mearga la munci agricole in afara, avand un loc de munca stabil si oportunitati pe plan local.

In final as dori mai ales sa reiterez ca orice crestere de salariu minim este inca o taiere din sansele si-asa mici ale tinerilor necalificati (majoritatea de altfel) de a-si gasi un loc de munca in tara. Cresterea salariului minim aduce cu ea si cresterea somajului si motivatia pentru a munci devine si ea din ce in ce mai slaba in randul celor care nu au oricum de gand sa ramana in tara. Pe langa asta, cum mai ales tinerii nu au experienta si somajul va creste ca consecinta a maririi salariului minim, mai ales tinerii vor avea de suferit, oricat de mult ar creste sectorul bugetar care este deja supra-umflat.

Cresterea recenta a salariului minim este cu atat mai ciudata cu cat mediul economic din Romania a dovedit ca are deja deficienta de forta de munca calificata, pe sectoarele unde se manifesta aceasta deficienta, crescand deja salariile (a se vedea compania Lidl de exemplu, desi nu e tocmai un sector cu deficienta …). Nu mai vorbim de domenii care nu au tangenta cu salariul minim cum ar fi IT, confectii sau mesteri in constructii. Prin urmare, logic era scaderea salariului minim pentru a stimula atragerea somerilor care nu sunt interesati sa munceasca deoarece ajutorul de somaj este deja prea mare si coroborat cu munci ocazionale la negru, acestia nu sunt interesati de angajare permanenta, cata vreme au alte posibilitati.

Iata deci cate probleme negative cauzeaza cresterea salariului minim in economia privata, cea care sustine pe umerii ei intreg statul cu intregul aparat birocrat si cu toate lipitorile adiacente.

Nu vor avea probleme cu salariul minim firmele de partid care oricum fiind favorizate de contracte cu statul au marje de profit astronomice si nu au presiunea unei afaceri reale cum ar fi eficientizarea costurilor, piata de desfacere etc. Ba chiar, prin povara pusa pe firmele oneste care trebuie sa se lupte intr-un mediu ostil economic pentru a supravietui, firmele de partid vor avea de castigat din bagarea in faliment a “mugurilor” din economie, micile firme si afaceri care incearca sa scoata capul incepand de jos, si unde orice leu conteaza. Nenumarate buticuri sau mici afaceri unde sunt angajati membri unei familii sau prieteni si unde toti isi platesc doar salariul minim firma fiind la inceput sau neavand inca un profit care sa le permita sa isi dea salarii prea mari, vor avea acum de dus in spate o povara si mai mare.

Sa luam exemplul unei mici agentii de publicitate alcatuita dintr-o familie sot-sotie: daca nu ai contracte cu partidul sa primesti comenzi de la primarie pentru cine stie ce prostii de pliante pentru cine stie ce evenimente irelevante la supra costuri si tu te zbati sa faci 2 lei vanzand flyere sau tiparind carti de vizita, si daca esti la inceput si nu ai ajuns inca pe profit, avand inca salariul minim (obligatoriu trebuie sa fie macar unul angajat), cresterea salariului minim nu inseamna decat o crestere de vreo 600 lei. Ori daca tu ai o marja de profit de 10%, ca sa scoti banii astia, trebuie sa vinzi mai mult de 6000 lei. Daca pana acum erai pe linia de plutire, de acum in colo o sa intri de tot la apa. Este un exemplu minimal, dar general si care explica fenomene despre care nu se discuta si care sunt total ignorate de tovarasii de la partid. In locul micii agentii de publicitate, va fi in curand inca un spatiu liber de inchiriat. Tovarasii de la partid nu au nevoie de spatii comerciale, marile afaceri se pot face si din mici apartamente de bloc unde vor angaja pe micul patron care acum tocmai a dat faliment, ca sa lucreze pentru ei la contractele pe sume babane din care profitul va merge tot la tovarasi. Vechii mici afaceristi au ajuns acum angajati pe salariu minim la firmele celor care le-au dorit binele, marind salariul minim. Daca nu cumva se vor scarbi si ei de tara asta si vor emigra ca inca alte cateva milioane …

Cum să furi o găleată de aur

Videoclipul de mai jos nu este un prank!

In toiul zilei, trecand prin zona si prinzand un moment de neatentie al unor curieri ignoranti, un hot amator a furat o galeata de aur in forma de “fulgi” (probabil materie prima pentru bijuterii). Valoarea estimata a furtului este de 1,6 milioane de dolari!

The heist, which was captured on tape, showed the man making off with the 86-pound bucket. Throughout his hour-long escape, he appears to struggle with the gold flakes, stopping to set them down several times and even attempting to carry them on his shoulder at one point. (sursa: Zerohedge)

UPDATE 23 IAN 2017

L-au prins in sfarsit, insa … nu americanii!
 vezi detalii

O intrebare si patru raspunsuri

“Cum stim ca noi nu suntem roboti?” – o intrebare pe Gizmodo in contextul serialului Westworld. O paralela – am putea spune – cu problematica universului simulat, doar ca orientata spre persoana noastra.

TIn in primul rand sa subliniez obsesia pentru virtual: din ce in ce mai multi oameni se afunda in virtual si cand va veni momentul ca tehnologia sa permita si mai mult, se vor cufunda si mai mult. Este de inteles si doar observam fenomenul: povestea este mereu mai fascinanta ca realitatea, mai ales cand realitatea este una banala si seaca.

Sa nu divagam insa, dupa cum vedem intr-unul din raspunsuri, problema si-a pus-o si Descartes cand nu existau calculatoarele si nici perspectiva virtualizarii totale a vietii omului.

Sunt asadar patru raspunsuri, extrem de variate si in marime si in abordare.

  1. Profesorul de filosofie: nu avem cum sa stim, nu avem decat alternativa sa speram ca suntem oameni mai ales pentru viata de zi cu zi pentru ca altfel am intra intr-o criza identitara; se vede ca omul si-a pus problema mai inainte de a fi intrebat si a gasit deja si o solutie cum sa supravietuiasca cu aceasta intrebare.
  2. Scriitor SF (Bruce Sterling): daca am fi roboti, am stii; robotii nu au memorie, nu au biologie etc; se vede ca nu urmareste serialul
  3. Profesoara de filosofie la un centru de bioetica: mai intai, se pune problema daca masinile pot avea constiinta si pot simti in vreun fel; daca nu exista astfel de masini (si evident ca nu exista) inseamna ca suntem reali – cel mai concis si mai logic raspuns; ne-am fi asteptat ca inginerul IT sa dea un asemenea raspuns, dar a iesti exact invers
  4. Scriitor, fost inginer IT: prostia este specific umana; noi oamenii abia avem grija de noi, este exclus ca sa actionam cum ne-ar programa un creator; etc, etc. Si in final iata cum arata un raspuns recursiv la o intrebare idioata: “If we behave as we think humans do, if we feel and think as humans do, then we fit our definition of the human, which is all we have.”

Cu privire la chestiunea universului virtual sau a multi-versului in care toate posibilitatile sunt posibile si noi traim doar pe o instanta dintr-un infinit de universuri, mi-a placut raspunsul unui fizician care spunea ca o teorie care presupune ca orice este posibil, nu prea e stiinta …

Nu de aceeasi parere este si Leonard Susskind. desi recunoaste ca teoria cu multi-versurile infinite are relevanta mai ales pentru ca ofera o explicatie naturala (deci nu una supernaturala) la principiul antropic conform caruia observatiile din Universul fizic trebuie sa fie compatibile cu viata constienta care le observa. Altfel spus, daca exista un infinit de universuri in care orice este posibil, deci si ce se intampla un Universul nostru, nu mai e nevoie de Dumnezeu.

 

1 2 3 11