De ce o sapa Dragnea pe Dancila?

Un mare mister a trecut cam neanalizat prin presa noastra, deoarece presa poate dezbate maxim 2-3 subiecte in acelasi timp, capacitatea mentala a consumatorilor dar si a producatorilor de stiri si analize fiind mult prea limitata pentru a putea acoperi tot ce se intampla.

Bunaoara, misterul pe care doresc sa il abordez este motivul pentru care Dragnea s-a pornit impotriva lui Dancila. Dragnea, de altfel, din puscarie, nu s-a pornit doar impotriva lui Dancila ci cere chiar dizolvarea PSD.

Nu am aflat nicaieri in presa de ce face Dragnea toate astea? Cere dizolvarea PSD, acuza alegerile conducerii PSD, o acuza pe Veorica de frauda cu fondurile europene etc. Aflam sumar intr-un articol din Mediafax ca Veorica justifica acuzele lui Dragnea pe baza sexului: “la sapte (barbati) cati sunt impotriva mea, al optulea nici nu mai conteaza”. Na-ti-o franta, ca ti-am dres-o!

Subiectul ramanand in ceata, evident ca nici Veorica, nici PSD nu au dat un raspuns clar si nu-l vor da. Cata vreme balta electorala a PSD-ului are IQ-ul pe care il are iar interesul material primeaza, restul chestiunilor fiind irelevante, faptul ca un tovaras de-al nostru, chiar un “presedinte drag si iubit”, prezentat ca martir pana acum 2-3 luni de antenele partidului, a ajuns acum sa lupte impotriva partidului si a conducatoarei iubite ramane explicat pentru electoratul PSD doar printr-o gluma penibila: “la sapte barbati, mai conteaza unul? …”

Prima speculatie ar fi razbunarea: Dragnea e ofticat ca Veorica nu l-a scapat de puscarie si se razbuna. Cum putea Veorica sa il scape pe Dragnea de puscarie? Nu stim, dar daca lui Cuc i-a trecut prin cap sa opreasca avioanele la sol ca sa nu poata vota parlamentarii opozitiei, inseamna ca si Dragnea avea cateva idei de cum ar fi putut Veorica sa il salveze.

Un alt motiv de razbunare, ar fi poate ce s-a intamplat dupa intrarea in puscarie a lui Dragnea. Lupta din viespar s-a dat fara manusi si ghearele au ajutat-o pe Veorica, printre cei “zgariati” aflandu-se si cativa dintre locotenentii (si locotenentele) lui Dragnea – cam toti “clientii” proiectelor Teldrum de prin sudul tarii … Nu stim concret ce discutii s-au purtat in interior si cine pe cine a sapat, dar cert este ca Dragnea nu o mai iubeste pe Veorica.

Un alt motiv ar putea fi tertipurile judecatoresti. Nu stiu in ce masura Dragnea daca cere dizolvarea PSD si incearca sa lege vinovatia sa de vinovatia partidului, chiar daca va reusi asta, il va ajuta pe el. Pe scurt, Dragnea reclama ca daca el a fost vinovat, atunci tot PSD-ul Teleorman trebuie dizolvat si atunci tot PSD trebuie dizolvat. Ce poate castiga Dragnea din asta? Nimic. Operatiunea “ahmed sinucigasul”. In caz de reusita, Dragnea distruge PSD-ul. In caz de esec, doar ii da cu o lopata in cap putin …

Dupa cum stim, puscariasii, mai ales cei “de cursa lunga” au obiceiul sa intenteze procese pentru a mai obtine deplasari in afara puscariei si pentru a mai schimba mediul. Mai o plimbarica cu masina, mai o discutie cu judecatorii etc. Ar fi penibil ca acesta sa fie unul dintre motivele pentru care Dragnea face procesele.

Indiferent care este motivul acestei mancareli, totul pare aiuritor. Din orice punct de vedere, Dragnea avea toate motivele ca sa tina ciocul mic pentru ca mortii din dulap sunt multi si in multe locuri. Daca PSD pierde alegerile, riscul este ca peste 3 ani cand scapa sa intre la zdup pentru mult mai mult timp. Din contra, daca Veorica ar castiga alegerile, Dragnea ar putea spera chiar la o gratiere. Pare absurda atitudinea lui si ma indoiesc ca ura viscerala a lui Dragnea orientata acum inspre Veorica este datorata unor simple frecusuri sau neintelegeri cu locotenentii.

Foarte probabil Dancila a avut in putere scaparea lui Dragnea si nu haosul din PSD si incapacitatea lui Tudorel de a trece acele legi si ordonante controversate au dus la arestarea lui Dragnea. Nu stiu daca Dragnea o uraste pe Dancila pentru “slabiciunea” generala sau pentru actiuni clare si voite de tergiversare sau ezitare. Dragnea poate fi si dezinformat de locotenentii care o sapa pe Dancile din propriile motive. Cert este ca dupa cate s-au intamplat deja, Dragnea poate sa-si ia la revedere de la gratiere iar daca scapa cumva prin minune (sau chiar dupa 3 ani cand o sa faca termenul) sunt alte procese care pot sa vina din urma. Daca nu cumva sta cuminte in banca sa si se apuca de scris carti cum a facut Nastase …

A star is rising

Nu stiu pana unde va creste Paleologu si daca deja si-a atins zenitul in behaitul mioritic cu ocazia loviturii de gratie data lui Barna de Rise Project – moment pe care doresc sa il subliniez doar ca pe un mister ciudat al acestor alegeri. Caci coincidenta fericita sau intamplare providentiala este cam mult spus.

L-am vazut asta-seara la B1TV (16 oct) si doresc sa subliniez doar doua idei atinse tangential de Paleologu: 1. necesitatea unui antrenament militar pentru populatie si 2. dezastrul fondurilor europene si penibilitatea unui sistem total inutil de papat bani aiurea. Subiectele au fost atinse de Paleologu in ordinea inversa dar prefer sa le tratez invers.

Cu privire la introducerea unei forme de pregatire militara pentru populatiei, Paleologu s-a ferit sa zica reintroducerea serviciului militar care nu doar ca ar fi nepopulara dar si total inutila. In schimb, in mod cu totul exceptional si nemaintalnit pentru un politician a deferit problema expertilor care ar putea sa gaseasca cea mai buna varianta. A amintit in treacat si de exercitii de prim-ajutor dar s-a ferit sa puna punctul pe i: orice roman trebuie sa stie sa foloseasca o arma. Care lucru ar fi punctul de pornire al oricarei pregatiri care ar avea vreun impact relevant intr-un posibil razboi. Bineinteles ca prim-ajutorul nu strica. Dar in aceasta disctutie, pe acest subiect cred ca cu greu poate fi evitat cuvantul “obligatoriu”. Orice forma de pregatire militara pentru populatie s-ar gasi, daca nu este obligatorie, nu este pentru toata lumea si daca nu este pentru toata lumea este inutila. Dar cam atat am de zis, recunosc si eu ca ar fi rolul expertilor sa gaseasca o solutie buna care sa ne ajute in viitoarele razboaie. Caci acestea vor veni, pacea indelungata de care beneficiem fiind o perioada de gratie fara egal in istorie. Dar istoria isi reia mereu cursul normal si istoria omenirii este istoria razboaielor care nu sunt doar economice!

Legat de fondurile europene, Paleologu a punctat gresala lui Barna care in raspunsul sau catre Rise s-a laudat ca desi nu toate proiectele lui au avut succes, “au intrat bani in tara”. Altfel spus, nu conteaza daca s-au dus banii aiurea pe proiecte fara sens care puteau sa aiba impact, macar banii “au intrat” in tara. Logica strigatoare la cer! Acele proiecte esuate au luat locul unor posibile proiecte care ar fi avut succes. Oameni ca Barna, experti in fonduri europene care trag tunuri si nu ii intereseaza utilitatea proiectelor, sunt poate motivul pentru care oameni seriosi si calificati nu se implica in absorbtia fondurilor europene pentru ca realizeaza ca intregul sistem de alocare si monitorizare a proiectelor, prin mecanismele obscure, prin eco-sistemul creat in jurul lor nu este unul care sa incurajeze si sa stimuleze perfromanta economica sau sociala ci doar sa alimenteze sugativele de fonduri.

Paleologu este printre putinii politicieni care au curajul sa sublinieze ca fondurile europene trebuiesc cheltuite cu scop si nu aiurea pentru ca si noi suntem europeni si pentru ca o mare felie dintre aceste fonduri sunt fonduri romanesti. Mare parte din Fondurile Europene sunt tocate aiurea pe tunuri complexe, legale si total inutile. Pentru ca vin de la “europa”, tentatia este sa nu ne pese si sa tratam cu indiferenta, batandu-ne in piept ca intra banii in tara.

Ca presedinte, Paleologu nu va avea insa prea multe decizii de luat si prea multe proiecte de propus si de lansat. Pentru ca functia de presedinte in Romania cam asta presupune: doar sa pozezi, sa ai un rol acolo in numirea guvernului, sa accepti sau nu ministrii, etc. Paradoxal, Paleologu ar fi presedintele ideal – prin lipsa de orgoliu stupid – care ar putea sa permite descotorosirea de acest sistem romanesc stupid denumit “(semi) prezidential” si care nu face decat sa consume aiurea energiile societatii prin conflictele politice suplimentare, prin proeminenta pozitiei si lupta pentru acapararea acestei pozitii cu impact propagandistic etc.

In concluzie, Paleologu ar fi omul ideal pentru a fi ultimul presedinte al Romaniei, daca dupa viitoarele alegeri, PNL si USR ar avea geniul sa reformeze organizarea politica si sa intram si noi in randul lumii devenind o republica parlamentara clara si nu o cocitura.

De ce sunt randamentele la obligatiunile germane negative?

Nota: in acest articol prin obligatiuni ma refer la obligatiunile suverane, deci emise de guvern. Din cand in cand, din reflex o sa folosesc termenul in engleza: bond.

Raspuns la intrebarea din titlu [pe scurt]: deoarece investitorii au mai mare incredere in guvernul german decat in guvernele altor state si de asemenea, investitorii cred ca UE are mai mari sanse sa se destrame.

Raspunsul l-am condensat la inceput dar il voi detalia cat mai pe larg, deoarece mie mi-a luat ceva timp pana sa inteleg (desi tehnic e usor de inteles) DE CE obligatiunile germane au dobanda mai mica decat dobanda de referinta a monedei europene. Intelegerea mea se datoreaza lui Cristian Sima, dar nu sunt sigur ca in conferinta de la link i-am auzit explicatia sau in alta.

O sa incep cu cateva consideratiuni generale si o sa continui cu cateva idei aleatoare legate de situatia actuala.

Consideratiuni generale

Obligatiunile ca instrument de investit sunt in grupul de optiuni cu risc scazut. De aceea grosul banilor sunt plasati in obligatiuni. Evident ca exista varietate de riscuri si randamente intre diversele tari ale lumii si nu toate obligatiunile sunt la fel de interesante, altfel PSD nu ar avea probleme sa mareasca salariile si pensiile pana la cer. Insa Trump nu are astfel de probleme si daca si-ar dori, nici Merkel nu ar avea …

Obligatiunile sunt niste hârtii pe care un guvern le vinde pentru o suma fixa (pret) si se angajeaza sa plateasca la data expirarii , pretul de emitere (cel platit de cumparator) plus o dobanda. Perioada unei obligatiunii poate fi de 1, 2, 5, 10 ani sau chiar si 100 de ani cum are Elvetia. Randamentul este o formula mai complicata care tine cont de diversi parametrii ai emisiunii, caci exista o variatie, de exemplu frecventa la care se plateste dobanda – pote fi fie doar la final,fie o data la doua luni, fie anuala etc. Pentru simplificare, putem gandi randamentul ca fiind dobanda.

Investitorul care cumpara obligatiuni isi asuma riscul ca guvernul respectiv sa nu se tina de cuvant si de aceea tarile care nu sunt serioase si nu isi platesc datoriile (Argentina, Grecia, Romania) trebuie sa plateasca dobanzi mai mari decat celelalte. Pe langa increderea ca guvernul va face acele plati, mai conteaza evident si moneda in care sunt emise acele obligatiuni. Nu e deloc neobisnuit ca un guvern sa emita obligatiuni in moneda proprie cat cuprinde in speranta ca va numi un “prieten” la banca centrala care o sa tipareasca bani si o sa provoace o inflatie minunata care o sa trimita in irelevanta valoarea bondurilor la data expirarii. Asa s-a intamplat de exemplu in Turcia unde Erdogan l-a numit la banca centrala pe ginerele sau. Caz in care Erdogan nu mai are nevoie sa emita bonduri deoarece ginerele sau poate sa transfere bani direct guvernului pentru ca banii in esenta sunt doar niste cifre introduse intr-un program de calculator singura problema fiind cine opereaza acel program.

Ce mai trebuie mentionat legat de obligatiuni este ca acestea pot fi tranzationate intre investitori. Motivele fiind variate. De exemplu, un investitor care are banii blocati in bonduri poate doreste sa faca rost de bani pentru a face alte investitii (isi restructureaza portofoliul). Caz in care vinde bondurile si cumpara ce doreste. Alte motive pot fi schimbarea gradului de risc sau evolutia dobanzilor, toate avand efect asupra randamentelor unor obligatiuni. Unii investitori, de exemplu, cumpara si asigurari impotriva default-ului unui emitator de bonduri (Credit Default Swaps). Aceste asigurari sunt platite pe intreaga perioada a detinerii unor obligatiuni, asa cum un sofer plateste asigrare cat timp detine o masina. Daca riscul unui emitator creste, pretul asigurarilor creste in mod similar cum daca un sofer face prostii (accidente), asigurarea ii mareste pretul asigurarii. Motivele tranzactionarii obligatiunilor sunt variate si cea mai importanta idee legata de tranzactionare este ca pretul cu care se tranzactioneaza obligatiunile este invers proportional cu randamentul acestora si evident poate diferi de pretul de emitere.

Un motiv al atractivitatii obligatiunilor poate fi la un moment dat cresterea riscului (eventualitatea unei crize). In caz de risc, majoritatea investitorilor doresc sa isi protejeze investitiile, de aceea ies de pe diverse piete (actiuni, comoditati, forex etc) si intra in obligatiunile acelor tari care sunt vazute mai bine deoarece vor sa aiba siguranta ca banii lor vor fi protejati si la expirarea obligatiunilor si-i vor primi inapoi (cu dobanda respectiva, angajata de emitent la data emiterii, care poate fi si negativa).

Inchei aici consideratiunile generale, desi ar mai fi multe de zis si continui urmatoarea sectiune. Bine ar fi daca nu ati inteles pana aici sa reluati sectiunea anterioara, altfel veti citi degeaba in continuare.

Idei aleatoare

Se pune logic intrebarea: daca dobanda de referinta este x si dobanda obligatiunilor este x + 1%, bancile nu fac bani gratuiti? Da si nu! Da, deoarece intr-adevar daca se pot imprumuta de la banca centrala cu x% si guvernul le ofera x+1%, bancile raman cu 1% singura problema fiind ca guvernul sa emita cat mai multe obligatiuni (cat mai mult drog) pentru ca bancile sa faca bani gratuiti. Pe partea de nu, exista unele probleme: bancile pot castiga si mai mult imprumutand firmelor sau oamenilor/creditacilor dar exista si riscuri, deci fiecare banca trebuie sa isi gestioneze singura apetitul la risc. De asemenea, mai este de luat in calcul si riscul ca guvernul sa intre in faliment si sa nu mai plateasca, caz in care trebuie sa tinem cont de tara despre care vorbim. In cazul Romaniei de exemplu, daca intra guvernul in faliment, vine FMI-ul, deci bancile nu se sperie asa mult si dau bani cat pot tuturor emitentilor de la buget (guvern, primarii, prefecturi, regii etc). Chestiunea ar trebui in mod normal controlata de BNR care ar avea teoretic datoria sa limiteze cat la suta din asset-urile bancilor pot sa “doarma” in obligatiuni. Insa pentru ca tainele mioritice sunt cele care sunt, guvernul s-a descurcat pana acum sa vanda bancilor locale. Mai nou incearca sa vanda si oamenilor prin Posta Romana, asadar amatorii de 3.5% pe un an in conditiile in care euro poate exploda cu 5% intr-o luna sunt invitati la sediul postei unde vor avea parte de comision zero ca sa cumpere aceste hartii. Pe de alta parte, daca pleaca Viorica si vine Orban, e posibil ca euro sa scada, o data cu dobanda de referinta pe care Mugurel (zis si Manole) o tine deocamdata sus dar trebuie sa o scada “ca sa se alinieze” si daca Orban reuseste prin minune sa rezolve problema deficitului de la pensii (si al altor deficite) e foarte posibil ca cei 3.5% sa fie mana cereasca, mai ales ca emiterea lor s-a facut inainte ca desteptii de la finante sa se prinda ca urmeaza o perioada de scadere a dobanzilor.

“Cine are i se va da si cine nu are i se va lua” este probabil cea mai simpla explicatie de ce Germania are parte de increderea investitorilor si de dobanzi negtive in timp ce Romania trebuie sa plateasca dobanzi de 4-5% ca sa sa imprumute. Cu cat situatia este mai tensionata si riscurile mai mari, cu atat investitorii incearca sa se acopere si nu doresc sa se expuna la riscuri. Faptul ca economia Germaniei este unde este, faptul ca guvernul german a dat dovada de incredere deoarece a mentinut deficitele sub control, ba chiar are excedente, faptul ca balanta externa a Germaniei arata cum arata (~50% din PIB este export) fac ca cererea de obligatiuni germana sa fie atat de mare incat dobanzile sa fie impinse in jos.

Pare o situatie anormala ca in aceasta perioada de “revenire economica” (oare?) banii pompati de BCE sa fie “blocati” in obligatiunile de 100 de ani ale Austriei si Elvetiei. BCE pompeaza bani cumparand obligatiuni ale guvernelor si chiar ale corporatiilor si da jos cu dobanda pentru ca “sa avem lichiditate” in timp ce lichiditatea fuge inspre randamentele negative (mai negative decat rata de dobanda!) ale obligatiunilor germane. Este ca si cum ai da drumul la robinet si apar ar curge in sus. O anomalie. Anomalie este insa din punct de vedere al normalitatii. In situatia anormala in care ne aflam insa (ochiul furtunii financiare a secolului), este firesc ca banii destepti sa fuga in locurile sigure si sa nu vaneze aiurea randamente iluzorii.

Ramane totusi intrebarea “de ce Germania” (si nu Franta sau SUA de ex) desi poate nu ar strica putin sa dezbatem si de ce totusi investitorii accepta randamentele negative ale obligatiunilor? Dupa cum am mentionat in consideratiunile generale, bondurile pot fi tranzactionate. Investitorii in bonduri europene spera (intuiesc) ca BCE va fi nevoita sa pompeze din ce in ce mai multi bani pentru a sustine statele europene falimentare (porcusorii). Caz in care, BCE va cumpara obligatiuni de toate steagurile, printre care si cele germane. Cresterea cererii va ridica prin urmare preturile si prin urmare pierderea de moment se va transforma in viitor in profit. Investitorii se bazeaza si pe “retinerea” guvernului german care sper ei ca nu va emite aiurea obligatiuni atunci cand BCE o sa inceapa “destrabalarea” cu achizitiile. Retinerea guvernului german spre deosebire de alte guverne care vor emite “de nevoie” obligatiuni noi pentru a plati ratele la cele vechi, face obligatiunile germane mai atractive decat ale altor tari deoarece daca nu se emit bonduri noi, BCE o sa fie obligata sa cumpere pe cele vechi, prin urmare oferta fiind limitata, pretul creste. Aici nu bag mana in foc pentru intreg rationamentul, marea necunoscuta fiind daca BCE va putea cumpara direct obligatiuni emise – ceea ce din ce stiu eu nu are voie in prezent. Asadar, acum BCE poate cumpara obligatiuni doar de pe piata obligatiunilor, adica de la alti investitori care au cumparat direct de la guverne. Nu e mare scofala la urma urmei, doar faptul ca trec printr-o mana nu taie posibilitatea guvernelor sa emita cat vor deoarece investitorii au garantia ca BCE le va cumpara si ei nu vor fi cei care sa astepte guvernul grec sa le plateasca peste 50 de ani banii inapoi, ci BCE-ul.

Ajuns in acest moment al discutiei, nu pot sa nu mentionez ca toata schema nu este decat un mecanism de represiune financiara. Prin intermediul programelor de achizitie de bonduri, BCE incurajaza de facto destrabalarea guvernelor care pot sa-si cam faca de cap, singurele constrangeri fiind “acordurile” de masuri de austeritate care nu se respecta niciodata si speranta ca maine va fi mai bine … Pe scurt, BCE cumpara obligatiuni deoarece altfel investitorii nu le-ar cumpara si prin urmare guvernele ar intra in faliment si prin urmare visul european s-ar spulbera. BCE este insa o jucarie misto, este o banca care tipareste o hartie in care – culmea! – unii oameni mai au incredere si prin urmare pe moment lucrurile pot continua pe mai departe, ne facem ca nu exista probleme, cumparam obligatiuni suverane (dar nu numai) si poiate maine-poimaine incepem sa cumparam si actiuni cum fac japonezii ca sa trecem parlazul. Ca poate-poate, inflatia reporneste, economia isi revine in mod miraculos si incet-incet, in 100-1000 de ani mananca din credite si astfel visul va supravietui. La pachet cu prospectul cresterii preturilor obligatiunilor germane (desi nu numai), cumparatorii mai au parte si de garantia unui guvern vazut bine al unei tari cu cea mai puternica economie din UE, prin urmare au riscul minim ca bonus. Marea lovitura va fi insa schimbarea mentalitatii in guvernul german care poate emite si el bonduri la fel de multe (ca raport) ca grecii sau italienii si prin urmare poate sa afecteze pretul acestora pe piata, in pofida asteptarilor speculatorilor.

Din cele explicate mai sus, sper ca se intelege ca atata vreme cat economia nu este controlata de forte concurentiale care sa stimuleze agentii eficienti si productivi si sa penalizeze agentii ineficienti, redundanti, incapabili si inutili, este doar o chestiune de timp pana cand totul se va prabusi ca un mare turn babel construit cu lut in loc de ciment durabil.

La nivel global insa exista o competitie legata de cine este mai putin preocupat de … fortele pietei. Adica, desi BCE si UE in general stimuleaza ineficienta si destrabalarea, are concurenti SUA si China care de asemenea tiparesc bani, fac marsavii similare sau de aceeasi natura si nu incurajaza economia de piata, pompand sume astronomice in toate pietele si evitand infruntarea adevarului. Asa cum Titanicului i-a luat ceva timp sa se scufunde si in timp ce unii fugeau la barci, altii cantau, dansau, mancau sau dormeau, tot asa in prezent panica inca nu a cuprins toata lumea si mai exista inca oameni, companii, guverne care au speranta ca prabusirea sistemului financiar actual nu este iminenta si ca ineficientele pot fi tolerate prin socializare si capitalismul eliminat prin interventionismul financiar si monetar al bancilor centrale. Desi mare parte dintre speculatori stiu ca va urma o prabusire, insa spera ca intre timp sa se capatuiasca …

Pleaca si Deutsche Telekom. Cine urmeaza?

Pe aceeasi tema: DE CE PLEACA ENEL SI CEZ?

Niciodata informatiile din declaratiile oficiale nu sunt oneste cand vine vorba de marile corporatii.

Prima idee pe care o lansez este: nici CEZ, nici ENEL, nici DeutsheTelekom nu pleaca de bine. O economie emergenta cu perspective – cum ne pretindem noi a fi – din contra, atrage mari firme si mari investitori, in domeniile cheie: energie, comunicatii, sanatate, unde o sa aiba o paine buna de castigat pe termen mediu-lung. Cand recesiunea bantuie in vest si competitia este extrema, cand globalizarea se afla pe o panta reversibila fortand marile coporatii internationale sa isi consolideze pozitiile pentru a face fata ingramadelii cat mai mari si bataliei cat mai acerbe pentru o felie mai mica ca acum 5-10 ani, firesc ar fi sa auzim de noi intrari in Romania, atat in energie cat si in comunicatii.

Mai ales in comunicatii unde preturile sunt inca foarte mici si unde desi tehnic stam bine, puterea de cumparare fiind joasa, inca mai e loc bun de crestere, este un mare mister cum de o companie cu o pozitie dominanta in piata intentioneaza sa iese.

Explicatia DT ar fi: parasim acele piete care au venit la pachet cu grecii (OTE – fostul patron al Romtelekom). Vrajeala! O explicatie mai aiurea nu poate exista. Daca asseturile OTE nu erau bune si aratoase, DT nu ar fi cumparat OTE atunci. Intre timp, teoretic (caci aici e buba) asseturile cu pricina sunt si mai aratoase, pentru ca economia “duduie” (oare?), PIB-ul creste, blah, blah, blah.

Sunt multi comentatori pe acest subiect si fiecare evident are parerea lui. Doresc sa comentez o astfel de parere, hazlie de pe un blog aiurea:

Am lucrat si la CEZ si la Telekom.

CEZ in 2011 ma platea pentru call center cu 6 milioane si imi dadea spor de noapte un leu. Eu introduceam in sistem ca Nea Ilie de la Scularie nu are curent si echipele de pe teren stergeau inregistrarea. Ramaneau oamenii fara pui in clocitoare.

Telekom inca mai are oameni in departamentul de colectare debite pe care ii plateste cu 1400 de lei.

Poate nu vor pleca dar daca pleaca nu e mare paguba.

un comentariu aiurea pe un blog aiurea

Deci in primul rand daca tipul a lucrat la ambele crede ca stie toate tainele. La Telekom e ofticat ca lua spor de noapte. Ii uram mult succes muncind la patronii romani care o sa il umple de bani. Trecand peste raca cu salariul mic – specifica oricarui tanguitor care nu e in stare de mai mult – intr-adevar la Telekom personalul era jalnic. La personal, practic Telekom a mostenit OTE care a mostenit Romtelecomul care era de stat. Prin urmare, toti “expertii” si tot personalul se tragea din marea familie de dorei obisnuiti sa frece manganul. Nu competitia ii mana pe ei in munca si nici dorinta sa fie remarcati de sef si promovati – ori cat de mari ar fi fost salariile, oricum mai mare ca la competitie, caci probabil OTE a mostenit contractele colective de la Romtelecom si DT de la OTE, deci ….

“Daca pleaca nu e mare paguba” – nu stiu daca angajatii actuali gandesc la fel. Ca si clientii actuali care beneficiaza de super-preturi. De fapt, din ce stiu eu, DT/OTE/Romtelecom are mare parte din infrastructura de cabluri mai ales intre orase si pe tevile lor trec si ceilalti, adica netul ala de 100 lei la 5GB de la RDS, probabil trece prin DT care cand o sa il cumpere vreun baiat destept gen Niculaie si o sa dubleze tariful, preturile o sa sara in toate serviciile pentru toti furnizorii.

O viziune optimista asupra plecarii poate ar fi: pleca unul, ceilalti o sa castige mai mult, deci poate per total piata castiga. Din start trebuie sa taiem astfel de iluzii: competitia este singurul garant al calitatii serviciilor si al preturilor cat mai mici, indiferent de numarul de competitori. OTE nu ar fi cumparat initial Romtelecom si DT nu ar fi cumparat OTE daca piata nu ar fi fost indeajuns de mare pentru toti. Sa conteze oare insa dezastrul demografic din ultimii ani din Romania?

Ce au in comun piata comunicatiilor si piata energiei si companiile care pleaca? Numarul mare de clienti. Ambele servesc milioane de clienti, care devin din ce in ce mai putini din cauza migratiei. Si totusi, au ajuns costurile pana acolo incat sa nu se merite ramanerea chiar si strategica pe piata pentru vremuri mai bune?

Ma indoiesc ca maririle de taxe facute de PSD sunt picatura care a umplut paharul. Companiile mari nu se zdruncina cu una cu doua, si desi in Ungaria anii post criza s-au aplicat taxari la fel sau poate mai mari (nu stiu amanuntele), nu am auzit de exituri. Foarte probabil, Romania este deja trecuta pe o harta “gri” de piete cu riscuri majore unde e mai bine sa te retragi cat mai poti ca sa mai scoti ceva.

Perspectivele de dezvoltare ale Romaniei sunt din ce in ce mai clare, prin prisma interesului marilor corporatii. Dupa cum spuneam si in articolul despre plecarea Enel si CEZ, e prea mare coincidenta ca doua mari companii sa aiba aceeasi politica ca sa se retraga din tara noastra, subteran acolo au loc deja niste miscari pe care putini le sesizeaza dar cumva, aceste mari compani au “senzorii” si informatiile care sa le ajute sa se repozitioneze.

Fie ca suntem o noua Turcie in devenire, fie ca suntem o viitoare Ucraina – speculez – ceva e putred in Romania. Presa e departe de a sesiza aceste transformari epocale si ne-am obisnuit cam toti sa observam fenomenul migratiei si sa fim pasivi la el. Cand mii de oameni iti pleaca lunar, este doar o chestiune de timp pana cand vor incepe si marile companii sa plece. Inca suntem o piata mare si inca avem populatie mai multa ca Ungaria sau Bulgaria, inca mai putem sa ne indatoram si inca mai avem aur de vandut la Rosia Montana, inca mai avem gaze de vandut in Marea Neagra, de aceea nu o sa plece chiar toate companiile deodata ci doar acelea care nu se adapteaza la “felul de a face afaceri” in Romania.

In final, tot la nivelul speculativ doresc sa mai atrag atentia asupra unui lucru pe care il au in comun cele 3 companii care pleaca: toate au angajati romani. Fiecare roman a avut de a face cu CEZ si stie cat de profesionisti sunt angajatii de la CEZ. Idem cu Telekom sau cu Engie. Este foarte posibil ca pur si simplu angajatii sa fii reusit sa demoleze din interior aceste companii si factorii de decizie de sus sa nu gaseasca solutii umane pentru a mentine macar pozitiile actuale pe piata pentru vremuri mai bune.

Fed-ul scade dobanda

Dupa cutremurele din piata interbancara Fed-ul a scazut in sfarsit dobanda, exact cum se asteptau pietele. Scaderea s-a facut cu 0.25%, pe cat asteptau pietele, nici mai mult nici mai putin. Alte scaderi nu mai sunt de asteptat in acest an, doar daca conditiile geopolitice si alti factori pot inrautati situatia.

Adevarata surpriza insa s-a intamplat inainte de scadere: Fed-ul a fost fortat sa pompeze vreo 50 de miliarde de dolari peste noapte in piata interbancara sub forma de operatiuni repo pentru a furniza lichiditate. Nimeni nu se astepta si nimeni nu intelege de ce se intampla. “Lipsa de lichiditate tehnica” a termenul generic folosit de presa mainstream ca sa explice inexplicabilul. Printre factorii care au contribuit la acest inexplicabil se numara cresterea cheltuielilor guvernamentale si a deficitul, dar Fed-ul se lauda mereu ca prevede cererea de lichiditate din sistem si ofera cata trebuie, ori daca nici cheltuielile guvernamentale nu le poate estima …

Stirea a fost prezentata cu intarziere si pe la noi, dar situatia este departe de a se fi calmat, Fed-ul anuntand noi operatiuni in curand pentru a detensiona lipsa lichiditatii.

Culmea este ca consensul mainstream era ca piata e plina de lichiditate si ca tocmai de aceea trebuiesc marite dobanzile, pentru a evita o inflatie. Pana la inflatie insa, iata ca sunt probleme de ilichiditate.

Powell de asemenea a mai anuntat ca daca va fi nevoie de QE nu se va da inapoi. Se pare ca noul QE se va numi POMO, desi chiar si repo-urile actuale sunt un QE inainte de QE.

Consolidarea trendului negativ al dobanzilor nu face decat sa certifice insuccesul noilor (de deja nu prea noi) tehnici monetariste de evitare a curateniei in economie prin faliment si inlocuirea ineficientei si a insolventei prin scaderea creditelor, tiparire de lichiditate, relaxarea normelor contabile etc.

Polonia VS Romania

Sursa: TrendingEconomics.com

O poza spune cat o mie de imagini, dar sa facem cateva comentarii:

  • cresterea la PIB la noi nu e deloc buna sau spectaculoasa, este normala; normala e si pentru Moldova care are tot 4.4 cu toate scandalurile si cu toate problemele satelitilor Rusiei! O crestere buna are Irlanda cu 6,3%. Cand politicienii nostri citeaza media UE de 1.2% si compara cresterea noastra cu cea a UE, nu arata decat cat de prosti sunt. Desi fac pe prostii, caci de fapt manipuleaza realitatea. Care realitate este ca o crestere nesustenabila este una proasta si mai bine am avea o stagnare a PIB-ului dar un cont curent pozitiv sau poate (in premiera post-decembrista) excedent guvernamental
  • rata dobanzii de asemenea arata problemele fundamentale ale economiei romanesti: o rata mare nu ajuta economia; de ce avem rata mare? Din oricare motive, realitatea este ca alta nu putem.
  • rata somajului: de asemenea, nu spune mutle; noi avem o rata mai mica ca Polonia dar doar pentru ca ne pricepem mai bine la falsificat realitatea prin statistici; un alt indicator care deoarece nu atrage atentia nu este urmarit este Labour Force Participation Rate (cati oameni muncesc din cei care pot munci); la noi este 53.90 , cu 2% sub cat este la polonezi care la rata somajului par sa stea mai prost; realitatea e inversa; cifra e proasta si pentru polonezi oricum; de exemplu slovacii care nu au programe sociale de tinut parazitii acasa pe bani frumosi, au o rata de 94.30%; adica din 100 de oameni apti de munca (barbati si femei), 94 muncesc; in Romania doar 53, restul stau acasa pe ajutoare sociale sau muncesc la negru;
  • deficitul guvernamental deja este peste limita de 3% la noi; Polonia arata surprinzator pentru o tara care inca mai are de recuperat fata de vecinii din UE; posibil ca polonezii sa vizeze si o trecere la Euro si de aceea sa fie mai atentie; intentia / dorinta / potentialul la noi de trecere la Euro se vede si din deficitul guvernamental care pe finalul anului probabil va fi corectat brusc sa intre in cei 3% daca haosul guvernarii pesediste nu va face deja imposibil pentru urmatorul guvern sa rezolve deraierea;
  • contul curent denota raportul importuri-exporturi; la noi arata din ce in ce mai jalnic; nu stiu de cand nu am mai avut 4.5% din PIB dezechilibrul; pe scurt, aceasta cifra mare pe minus denota ca importam mult peste cat exportam; este chestiune de timp pana cursul va exploda, cu toate fondurile europene, investitiile externe si banii trimis de capsunari

NB: chartul e facut azi 11 sep 2011 cu print screen pe site-ul respectiv; site-ul Trending Economics mentioneaza de unde are cifrele

De ce pleaca ENEL si CEZ?

In timp ce galceava politica consuma 95% din zgomotul ogradei mioritice in timp ce 5% a ramas pentru fotbal si crima (crimele) de la Caracal, o stire bomba a aparut subtil mai ales in titlurile ziarelor economice sau la emisiunile economice ale unor televiziuni. Stirea a fost rareori analizata cum trebuie, in general fiind expuse faptele: Enel are cifra de afaceri cutare, randamentul cutare, CEZ are atatia abonati, a facut atatia bani etc. Iata un exemplu de stire care detaliaza cateva lucruri interesante, dar nu da nicio explicatie.

Mai pe sleau sau mai pe fata, cam ambele companii au declarat ca pleaca pentru ca nu mai fac bani la noi. Cei de la Enel, de exemplu, declara tacticos ca “Romania nu ar mai produce randamentele dorite”. Foarte interesant! Romania, tara emergenta, cu rata de indatorare mica, cu salarii in crestere, cu investitii in spitale regionale, autostrazi, blah, blah, sa nu ofere randamente “dorite”? Pai cine o sa le ofere, care alte piete?! Ucraina?! Fosta republica Iugoslava Macedonia?! Sau poate Siria …

Fara indoiala plecarea a doua mari companii energetice care impreuna aveau 3+1.5 milioane de clienti si miliarde in cifra de afaceri este poate cel mai evident insucces (dezastru) al guvernarii PSD. Optimistii ar spune: bine ca au plecat doar astia si nu a plecat Renault. Eu (realist) as spune: stati sa vedem pana la final. Patriotarzii naivi pot spune ce vor ei, inclusiv ca “nu ne vindem tara!”, dar sigur se vor linisti subit la schimbarea tarifelor cu ocazia viitorilor patroni (cel mai probabil o noua generatie de “baieti destepti”).

In sine plecarea nu este deloc normala si mie nu imi miroase deloc bine. E prea mare coincidenta sa plece ambele amandoua din motive de randament. Cu siguranta, cel putin una daca afla de cealalta, ar fi preferat sa mai astepte pentru a vedea daca prin plecarea unui concurent, nu cumva randametul ar redeveni “dorit”.

Nu doresc sa intru in maruntaiele cifrelor deoarece depaseste scopul acestui articol. Mi-au atras insa atentia cifrele cu numarul mare de clienti. Milioane de clienti nu sunt de ici de colo si numai daca ai o baza de date cu acesti clienti ai optiuni variate de crestere a cifrei de afaceri prin diverse servicii. De exemplu, cum vi s-ar parea un serviciu oferit de CEZ de instalatori electricieni la comanda: ai nevoie sa schimbi o priza si nu te descurci? Suni la CEZ! Ai nevoie de un electrician sa-ti monteze niste becuri smart care sa se aprinda sau stinga cand bati palmele? Suni la CEZ! Tariful poate fi unul cu randament bun, plata in rate prin abonament si serviciile oferite de contractori, asa cum se fac in prezent (sau incearca sa faca CEZ-ul) si alte servicii.

Nu doresc sa trec mai departe fara a sublinia ca intr-adevar CEZ este varza la capitolul servicii si din informatiile mele, e cam capusat de clanuri de familii / prieteni / pile. Oricat de moderna ar fi o companie si oricat de mult know-how ar aduce, materialul uman este acelasi si din pacate si cine o sa cumpere CEZ-ul o sa “mosteneasca” aceiasi capusari si aceiasi “dorei” care au cam tocat si pana acum nervii clientilor si profiturilor patronilor.

Criza de forta de munca nu poate fi deloc o problema irelevanta care nu a contribuit cu nimic la plecarea CEZ / Enel. Dezvoltarea constructiilor datorita creditelor subventionate prin prima casa, coroborata cu exodul mesterilor in afara dar si cu venirea unor companii straine mai ales in domeniul auto care sunt mereu in cautare de specialisti, au pus o presiune foarte mare pe profiturile CEZ-ului si ale Enel-ului. Nu ca vreau sa le plang, dar explic de ce, desi au tarifuri mari, aceste doua companii cu siguranta au avut probleme mari cu personalul. Cel putin cu personalul de la departamentul relatii cu clientii, stim si noi cu totii problemele lor.

Dar, dincolo de probleme, ramane dilema cum de perspectivele Romaniei nu sunt tenante pentru aceste companii si cum de cred ca de aici incolo, noi vom merge in jos. Care sunt informatiile lor pe care noi nu le stim?

Prima varianta de lucru in cautarea unei explicatii ar fi poate ca atat CEZ-ul si Enelul au supt cat au putut de la perioada de monopol oferita cu generozitate de statul roman ani buni de zile, in timp ce mai nou, de cand s-a cam dus monopolul, baietii destepti au inceput sa scoata capetele din gaurile in care au stat ascunsi si sa sifoneze tot ce se poate de la marii consumatori ai statului (dar nu numai), lasand pe CEZ si pe Enel cu pierderi mari pe un segment important desi nu cel mai mare, populatia ramanand bineinteles grosul veniturilor si profiturilor.

Daca insa ne uitam la ce optiuni au aceste mari companii si cat de greu le va fi sa o ia de la zero in alte tari, mai ales in situatia de astazi in care consumul de energie scade, in conditiile in care in alte tari exista o competitie mult mai dura ca la noi, in conditiile in care sunt noi tehnologii (Tesla, blockchain) care pot sa disrupe oricand acele noi piete pe care cele doua companii ar intentiona sa intre, etc, nu putem sa nu ne miram DE CE PLEACA?

Daca ne gandim ca certificatele verzi la noi sunt mai dolofane ca la altii iar terenurile mult mai ieftine, din nou ne miram de ce aceste companii PLEACA ACUM.

Traim vremuri in care randamentele sunt ultima grija a patronilor (companiilor mari), cifra de afaceri, cota de piata si asset-urile care pot fi folosite ca colateral pentru rostogolirea creditelor fiind mult mai importante. Dobanzile in scadere, extinderea balantei bancilor centrale (BCE inca cumpara obligatiunile marilor companii europene), fac ca vanzarea / exit-ul din Romania sa fie un mare mister (in sensul ca poate aceste 2 companii stiu ca urmeaza ceva nasol pentru noi). Dobanzile scazute pe dolar si euro, ar insemna ca finantarea va fi din ce in ce mai relaxata. Nu si in Romania unde inflatia arata bine si puterea de cumparare asemenea, iar socul spargerii monopolului nu este inca deloc dureros, inflexibilitatea si lipsa de interes a romanilor facand ca toate companiile sa isi pastreze in continuare clientii – ceea ce poate fi bine sau rau, dar cand ai milioane de clienti, parca totusi pentru tine e bine, fiind mai greu pentru micile companii care vor sa creasca si prin urmare ar cam trebui o perioada sa vina cu discounturi mari si marketing agresiv.

Stiu ca nu suntem membri UE si ca probabil asset-urile din Romania nu pot fi folosite ca colateral pentru credite in afara la dobanzi infime sau daca pot, sunt considerate la jumatate. Dar dobanzile vor scadea si in Romania si sectorul bancar abia asteapta clienti solvabili cu profituri si cu asset-uri ca sa ii finanteze. Daca pana acum cele doua companii poate nu au avut nevoie de credite ca au ros osanza buna, de acum inainte ar putea cu usurinta sa supravietuiasca cu finantare autohtona, data fiind marja lor de profit. Nu mai zic ca costurile s-ar reduce drastic cu putina atentie la capitalul uman unde sunt sigur ca au prea multe redundante.

Evident deciziile de business la un asemenea nivel tin cont de multe chestii, de politica proprie, dar din nou repet, ca acest DUET este mai degraba o alarma, cel putin pentru sectorul energetic. Lipsa jucatorilor din piata pentru clientul final nu poate insemna decat preturi mai mari care se pot propaga si la alte preturi, energia fiind baza.

Nu am auzit o tentativa macar a vreunui guvernant sa incerce sa discute cu cele doua companii si sa vada problemele. Altele sunt problemele lor acum.

Din pacate lucrurile sunt mai nasoale decat par: nu doar Enel, ci conform Reuters, cam toti investitorii straini in sectorul energetic vor sa fuga. In subterane se misca ceva si noi nu stim ce, decat ca nu e de bine.

Viitorul UE dependent de viitorul Italiei

In toamna asta urmeaza o salva de socuri pentru economia si finantele mondiale. Fiecare soc in sine are indeajuns de mult potential pentru a face peri albi administratorilor de bani si celor care percep riscurile globale. Si cu toate acestea ultimele zile au fost optimiste, cu cresteri, sentimentul investitorilor fiind unul de speranta nestavilita ca vom terce prin toate aceste riscuri impreuna ca prin branza, fara scadere, mentinand trendul bull din ultimele saptamani, de cand pietele spera la interventia Fed-ului si la noi masuri de stimulare fiecala, atat din partea Fed-ului cat si din partea BCE.

Razboiul tarifar, tensiunea cu Iranul (tocmai a capturat inca o nava acum cateva ore), Brexit-ul si riscul de recesiune in Germania sunt principalele riscuri. Mai putin discutat si pe radar ar fi Italia – o tara bogata cultural si istoric, dar care sta din ce in ce mai prost din punct de vedere economic iar din punct de vedere financiar si al sistemului bancar este dependenta 100% de Bruxelles.

Italia este a 8-a tara a lumii la PIB, dar acesta a inceput sa scada in ultimul timp. In top 15 tari ale lumii sunt doar doua cu PIB-ul in scadere: Italia si Mexic. La somaj Italia sta la fel de prost: aproape 10%, intre Franta (8.5) si Spania (peste 15%), cu mult sub Germania si Marea Britanie. Deficitul guvernamental actual este de -2.1% (“depasita” doar de Franta si Spania dar pe negativ). De altfel, nu stiu Italia sa nu fi avut deficit in ultimul timp, chiar de cand a fost inclusa in UE. Insa adevaratul indicator care arata dezastrul din Italia este data datorie/PIB: 132% depasita in Europa doar de Grecia (181%).

Italia ca si Franta se lupta sa supravietuiasca: guvernele tin cu greu deficitele sub control, masurile ne-populiste de crestere de taxe si de reducere a beneficiilor sociale pe fondul scaderii economiei pun presiune sociala si mai mare intr-o Italie care in mod traditional nu a avut oricum niciodata stabilitate politica. Prin urmare, guvernele se schimba mai des decat vin anotimpurile. Singurul lucru care ii uneste pe italieni (care oricum nu erau ei prea uniti) este ura fata de Bruxelles si invidia fata de tarile care duduie de la nord.

Status-quo-ul este benefic pentru putine tari si aceasta se vede in PIB, rata datorie/PIB, deficit (excedent guvernamental), rata somajului. Germania de departe este castigatorul, urmata de Olanda, Danemarca, Austria, tarile nordice. Belgia e la mijloc, Franta e alaturi de Italia intre candidatii la “poc!”.

Ceea ce este nou pentru Italia este riscul politic: spre deosebire de Franta unde Macron si partidele mainstream tin departe partidele “extremiste” (adica eurosceptice), in Italia partidele eurosceptice sunt la moda.

Sunt pe masa multe posibilitati prin care Italia sa faca o bresa in picioarele de lut ale uriasului (UE): fie printr-o moneda emisa de guvern care sa fie folosita pentru plata impozitelor (ar lovi evident in controlul si autoritatea centrala), fie prin cresterea peste 3% a deficitului guvernamental (pe fata sau mai putin pe fata), fie prin emiterea exagerata de obligatiuni si cresterea investitiilor publice, pe scurt masurile luate de unul dintre noile partide (Liga Nord sau 5 Stelle), coalitii sau poate de un viitor nou partid, sunt in principal de natura fiscala: vor incerca sa produca o bresa in plan financiar prin neascultarea de “ordinele” de la Bruxelles. De la UE italienii vor primi certari si ultimatumuri dar marele semn de intrebare este daca se va merge pana la taierea finantarii bancilor italiene dependente de BCE si daca aceasta se va face in timp util sa nu.

In esenta, problemele Italiei si semnele de intrebare sunt aceleasi ca ale Greciei, ce difera aici este greutatea: daca se poate imagina UE fara Grecia si daca se poate imagina UE fara Marea Britanie, nu se poate imagina UE fara Italia care este inima Europei (cel putin cultural / religios si istoric).

Poate UE sa faca derogari doar pentru Italia? Poate UE sa accepte depasiri ale deficitelor doar pentru Italia, daca Franta are si ea nevoie si daca toti abia asteapta ca aceste limite si constrangeri sa fie eliminate si statele sa poata cheltui nelimitat pentru a incerca (printr-un mod gresit) sa “reporneasca” economia? Pot nemtii sa accepte abateri de la o “buna-purtare” fiscala din partea Italiei, abateri la care nemtii nici nu indraznesc sa viseze? De exemplu reduceri de taxe si impozite, cresterea numarului de bugetari, mariri de pensii etc, etc?

Ce deosebeste insa Italia de Grecia este faptul ca bancile, contabilitatea, creditele si chiar republica moderna insasi sunt inventii italiene. Adica italienii au cam fost inovatori de-a lungul istoriei cand vine vorba de transformari economice si sociale revolutionare. Daca ruperea de UE si pornirea pe o cale independenta in ciuda baubau-ului riscurilor este deocamdata asumata doar de britanici (care trebuie sa recunoatem ca cam schioapata), italienii pot sa demonstreze ca se poate trai si fara UE sau ca UE se poate transforma cu sau fara voia nemtilor.

UE se aseamana din ce in ce mai mult cu un Imperiu: este inflexibil in toate privintele si nu asculta de nevoile supusilor. Tulburarile si dezechilibrele de la periferie sunt total ignorate de la centru. Italia are experienta luptei cu un alt imperiu, cel Austro-Ungar si italienii au in sange repulsia fata de imperialism. Asta nu e insa de ajuns, e nevoie de mult curaj si de multe calcule si planificare in domeniul statului: al administratiei, al finantelor, al economiei. Greciei i-a lipsit asta. Sa nu uitam ca Varoufakis a declarat ca atunci cand a incercat sa faca un plan pentru trecerea la drahma au avut probleme deoarece incasarea taxelor de la companii era deja conectata la Bruxelles si orice ar fi incercat sa faca grecii in paralel ar fi fost depistat si controlat de europeni. Nu stiu in amanunt chestiunea si nu stiu daca nu cumva e doar o tanguire jalnica a lui Varoufakis, in realitate adevarul fiind ca pur si simplu grecilor le-a fost frica de o rupere totala.

Starea actuala din Italia nu pare chiar una disperata la nivelul ca ne putem astepta la orice. Fie acum, fie mai tarziu, problemele din Italia vor decide viitorul UE, pentru ca Italia este veriga cea mai slaba din lantul principal al motorului european. Grecia a fost doar … un accesoriu si masina ar fi functionat poate si fara el, desi atmosfera ar fi fost mult prea fierbinte si mai bine ca a fost “reparata”. Insa Italia cand va crapa, felul cum va crapa va decide viitorul UE.

Adevarul despre Aur

Adevarul despre aur este ca nimeni nu poate sa stie incotro o va lua. A crescut aurul recent o data cu razboiul tarifar, iminenta unei noi reduceri a dobanzii de catre Fed, semnalele ca economia poate intra intr-o recesiune si alti factori. Dar asta nu poate deloc sustine nicio argumentare pro sau contra aurului pentru ca nu exista clar o corelatie intre pretul aurului si niciun alt trend si niciun alt instrument. Dupa ce ca oricum aurul era un mare mister, mai nou aurul nu este corelat nici cu argintul.

The global economy is slowing, disinflation is strong and the dollar is strong. On form, that’s an awful combination for gold, yet gold prices are surging. Now, imagine what the gold price will do when the dollar weakens and inflation shows its hand.

Jim Rickards

In primul rand as dori sa subliniez un aspect cu privire la Jim Rickards: peste tot el se apara (vrajeste) ca nu vinde aur (nu este broker) si nu are bani multi investiti in aur. Prin urmare, ascultatorii naivi ar trebui sa aiba incredere in argumentarea lui deoarece Rickards, vezi-Doamne, nu vinde aur si nu castiga daca interesul pentru aur creste. Adevarul este ca desi poate nu vinde aur, Rickards isi castiga painea de pe seama investitorilor infectati cu virusul gold (goldbug): fie vinde carti dedicate aceste categorii de oameni, fie este platit sa apara la conferinte si sa tina discursuri de catre brokeri de aur, fie are un newsletter in care probabil castiga bani din marketing unde grosul publisherilor sunt evident brokeri de aur.

Daca nu v-am convins ca Rickards este un mincinos si se pretinde fals un specialist (“analist”) al finantelor care reocmanda aurul doar … asa ca fapt divers, fara niciun interes personal, va recomand sa ascultati gogomaniile lui Rickards cu privire la pretinsele lui “metode” “bayesiene” de analiza a evenimentelor si riscurilor din piata. Rickards este destul de subtire cand vine vorba de amanunte, a invatat cateva cuvinte pompoase gen “chaos theory”, “non-“stochastic process” si alte de-astea, le macane la interviuri si isi poleiaza impresia de “tehnician” cand de fapt el este doar un actor. Nu stiu unde pot vedea ultima companie de investitii de orice natura (banca, fond, hedge-fond etc) la care a lucrat Rickards si tare as fi curios sa vad ce sume a administrat acest om. Banuiala mea este ca zero. Si la fel cum Kiyosaki s-a lansat, a crescut spectaculos si a trait toata viata pe seama gogosii “tatal bogat” despre care nu exista nicio dovada reala, gogoasa lui Rickards este ca “a lucrat pentru CIA” la un proiect secret de simulare a unui razboi neconventional in care au fost luate in calcul si pietele financiare. Povestea e lunga si nu va plictisesc aici. Cert este insa ca nu avem cum sa stim niciodata daca povestea lui e reala sau e o mare minciuna: CIA nu va confirma si infirma nimic legat de Rickards, pentru ca nu e ilegal sa minti ca ai lucrat pentru CIA iar protocoalele CIA sunt de “no comment” indiferent de adevar, prin urmare … Va recomand sa nu va pierdeti timpul citind cartile lui Rickards: in afara de spoiala de “sfaturi” si “analize” din interviurile si conferintele de pe youtube, nimic tangibil sau concret nu putem gasi in carti. Nu neg cultura financiara si perspectiva istorica pe care o are Rickards, dar toate cartile lui au in primul rand un scop de branding, incearca sa ii creasca popularitatea, nu contin deloc sfaturi sau lectii pentru investitori. Nici vorba de elemente tehnice, cu exceptia unor cifre si charturi frumoase, a la Michael Maloney – un alt sarlatan.

Intorcandu-ne la aur ca instrument de investitie trebuie scoasa in evidenta o particularitate: spre deosebire de alte comoditati, aurul poate fi tranzactionat fizic relativ usor si prin urmare exista brokerii de aur fizic care cumpara si vand aur si care traiesc foarte bine atunci cand investitorii sunt speriati si isi pun nadejdea un aur, dorind sa transfere pe aur un procent cat mai mare din portofoliul lor. Brokerii de aur fizic sunt principalii sponsori (ca sa le zic asa) si promotori ai aurului si in ultimul timp folosind puterea youtube-ului si a internetului sunt principalul factor care muta piata si se folosesc de orice evolutie negativa a altor categorii de instrumente pentru a forta o corelatie intre pretul aurului si mersul economiei, sugerand in momentele de criza ca aurul este o investitie sigura deoarece are in spate mii de ani in care a fost folosit ca bani si in momentele de crestere economica lansand ideea ca totul este o bula si acum e momentul sa cumperi aur deoarece in curand bula se va sparge si pretul aurului va exploda.

Foarte usor se poate detecta propaganda pentru aurul fizic, atunci cand “expertii” ataca instrumentele derivate pe aur tranzactionate electronic in detrimentul aurului fizic, deoarece pretul instrumentelor pe aur sunt manipulate deoarece bancile si “pazitorii” sistemului fiat nu agreaza aurul si le e frica ca pretul acestuia sa nu explodeze si sa dea jos cu sistemul actual.

Pentru alte comoditati nu exista ceva similar si prin urmare nu auzim pe nimeni sa faca propaganda achizitiei fizice in detrimentul instrumentelor. De exemplu cine recomanda macar achizitia fizica a platinei – desi este cumva in aceeasi categorie de metale pretioase cu aurului – pe motivul ca pretul platinei este manipulat?

Pe de alta parte, aurul nu este deloc un “neica nimeni” in categoria comoditatilor fiind o materie prima importanta pe planuri multiple: are uz industrial vast, este folosi in moda (bijuterii) si are o atractie din partea oamenilor, este necesar si pentru bancile centrale care inca mai stocheaza aurul “just in case” din reflexe ultra-conservatoare. Notabile aici ar fi Canada si Marea Britanie care nu prea mai au aur. La polul opus fiind SUA si China, iar rusii incercand si ei sa isi creasca cota de aur din rezerva bancii centrale dar nu din increderea in puterea acestuia ci din incercarea (evident penibila) de dedolarizare. Deloc nesemnificativa la capitlul relevanta pentru aur este istoria acestuia ca moneda care istorie inca va mai pune ceva greutate in favoarea aurului cateva decenii pana cand cryptomonedele probabil vor face trecerea totala de la hartie catre blockchain, facand obsolete in acelasi timp si aurul si banii fiat.

Aurul este un animal turbat si sunt multi factori care influenteaza pretul. Pe langa utilizarile subliniate mai sus, existand clar o cerere de aur fizic ar mai fi de mentionat si partea de productie: exista un pret sub care mineritul nu renteaza, exista scheme de finantare pentru mineri care pot accesa credite in vremurile bune, pot face emisii de stocuri si atrage naivi, reusind sa stranga bani pentru exploatare si unele avand succes, altele dand-o nasol in bara. Mineritul la randul sau este extrem de complex si poate influenta pretul aurului intr-o directie sau alta. Sunt companii specializate pe diverse felii: unii doar cu detectarea, altele doar cu productia de masinarii si tehnologie, altele cu exploatatul, altele cu recuperarea (a ce se poate) din rezidurile celor dinainte si altele care fac totul la un loc la nivel global. Sunt companii cu focus pe anumite zone si cu istorie si sunt mineri noi, care apar cand creditele sunt mici, pretul aurului e mare si sunt conditii propice. Ca si in cazul petrolului, tehnologia evolueaza si sunt urcusuri si coborasuri ale oportunitatilor in domeniul mineritului care au efect asupra pretului.

Intorcandu-ne insa la cerere, evident aceasta nu este constanta pe toate canalele. Sa va dau un exemplu: indienii sunt mari amatori de aur. Daca economia globala merge bine si India merge bine, daca indienii fac bani, cumpara aur mult. Daca insa sunt probleme, cresc dobanzile, cresc taxele, nu mai sunt bani de bijuterii, oameni se mai insoara si isi fac verighete de argint nu neaparat de aur, cererea de aur din India scade. Cererea si oferta de aur sunt extrem de greu de analizat, de pus pe cifre si facut speculatii. La acestea se adauga si influenta psihologiei care este mare in cazul aurului din motive evidente de atractivitate irationala (sau cel putin greu de rationalizat) combinata cu spaima fata de riscuri. Putini investitori inteleg complexitatea factorilor care intra in alcatuirea pretului aurului.

Una dintre vocile cele mai zgomotoase care promoveaza aur este Peter Schiff – un broker de aur. Deseori acesta acuza Bitcoin-ul ca fiind fake gold si unul dintre argumentele pe care le aduce cum ca Bitcoinul nu este relevant pentru investitori este volatilitatea acestuia. Asta in conditiile in care aurul nu este deloc un instrument stabil, desi fluctuatiile nu sunt similare cu cele ale bitcoinului sunt indeajuns de haotice incat sa anuleze mantra stabilitatii pe care Schiff o repeta mereu cu privire la aur. Da, poate aurul nu are variatii dese si mari la fel ca Bitcoinul, dar totusi nici prea departe nu este.

Adjusted for inflation, gold’s highest price point ever was on January 21, 1980 when the precious metal hit $850 only to plunge the very next day to $737.50, a 13% fall.

https://www.mining.com/chart-gold-price-suffers-biggest-fall-in-6-years/

Cine insa are in cap astfel de cifre si evolutii si poate sa realizeze aceste minciuni pe care cu dibacie Schiff le propaga, mizand pe reputatia sa de baiat care striga lupul si care avand o singura data dreptate, acum profita la maxim de succesul sau orb spre deosebire de multi alti “profeti” care desi au “nimerit” si ei criza creditelor, ulterior au recunoscut ca ani de zile faceau profetii sumbre si nimeni nu-i asculta iar cand acestea s-a nimerit sa se intample, multi au inceput sa ii numeasca profeti si nu mai faceau fata la interviuri.

Nu putem comenta aurul fara sa amintim o alta categorie de promotori, de data aceasta mai putin interesati financiar din cresterea pretului si interesului investitorilor in achizitia aurului, cat mai mult aparatorii ai intoarcerii la standarul de aur – “anti-fiat-istii”. Nu cautati pe google, este un termen inventat de mine. As include aici de exemplu scoala austriaca, libertarienii dar in general toti criticii sistemului actual pe credit. Dintre acestia, avem cele doua tabere (ideologice) care propun alternative diferite: promotorii aurului si cryptoizii (visatorii de stele verzi pe blockchain). Cele doua tabere nu sunt neaparat total separate, existand o categorie care apartin in ambele sau considera solutia un melange intre aur si crypto. Alte idei sunt insa cu totul de nisa. De exemplu cu greu vom auzi propunerea de nationalizare a Fed-ului / bancilor centrale si focusarea politicilor acestora pe stabilitatea financiara si stimularea economica reala, nu doar pe spranceana, a acelor banci si companii alese ca Too Big To Fail de comitetele dubioase create in situatii de urgenta sau direct prin ordin prezidential pe baza recomandarilor “consilierilor” sau “think tank-urilor” presedintelui si a factorilor de decizie. Nu vreau sa deviez in solutii la fiat, doar am dat un exemplu de o idee care nu e deloc exagerata si ar putea avea tractiune destul de mare daca nu ar fi inversunarea irationala si superficiala impotriva status-quo-ului.

Teza generala pe care o sutin este deci ca pretul si nici macar directia nu poate fi prezisa si nici macar un scenariu de evolutie in functie de o posibila recesiune sau de alte miscari majore pe piata financiara (cresteri / scaderi de dobanzi). Exista cererea cu varietatea mentionata, exista productia cu specificitatea comentata sumar si exista factorul frica – psihologia umana.

Evident teza mea poate fi aplicata tuturor instrumentelor care sunt la fel sau poate chiar si mai complexe. Nu chiar! Exista analiza fundamentala, exista cel putin trendul care poate fi mirosit in termen util pentru investitorii experimentati si exista analiza tehnica care ne poate feri de greseli fatale. Banuiesc ca analiza tehnica poate functiona si pe aur, cel putin pe termene scurte si medii. Doresc doar sa demitizez iluzia ca aurului poate fi folosit ca hedge – nu am vazut asta si nu am exemple. Nu inteleg cum de s-a raspandit aceasta perceptie. Nu inteleg de fapt de ce investitorii de retali se aventureaza in comoditati. Altceva decat distractia si apetitul pentru risc, nu vad. Comoditatile nu pot fi prezise si instrumentele pe comoditati nu sunt pentru retail, ci pentru companiile in domeniu care le folosesc fiecare pentru ce are nevoie. Oricum interesul fiind restrans, cei care se aventureaza pe comoditati mai platesc si spread-uri prea mari, majoritatea brokerilor acoperindu-si riscurile prin costuri mari si neavand rulaje mari, neputand sa scoata profituri mari pe acest sector, evident ii taxeaza pe naivii care se aventureaza aiurea in teritorii periferice, fara pregatire.

Nu zic ca trebuie musai ca un trader amator sa studieze si sa faca trading doar pe baza unei strategii cu o oarecare spoiala de baza tehnica sau fundamentala. Evident ca cei mai de succes traderi sunt oricum probabil cei care pot sesiza cel mai clar corelatiile intre evenimentele de zi cu zi (pe o felie sau toate), psihologia investitorilor si o anume piata, o anumita categorie de instrumente sau chiar unele specifice. Tesla este un caz clar unde psihologia face pretul si fundamentele au importanta redusa. Tatonez de mult cu ideea specializarii si focusarii pe un singur instrument dar am inca unele retineri ca nu e de-ajuns. La urma urmei de unde sa inveti ca oricum cine a descoperit o tehnica de succes probabil nu o va impartasi cu altii, tocmai pentru a nu-si pierde avantajul competitional. Este greu de gasit modele si profesori din acest motiv. Bine ar fi macar ca fiecare sa ne impartasim greselile. De aceea am scris acest articol desi principala mea pierdere actuala este pe cafea nu pe aur. Ce am spus insa despre aur sunt sigur ca nu va fi primit de multi dar doresc macar sa ii ajut pe cei care se afla intr-o schema mentala total gresita cu privire la aur.

Puterea demografiei si viitorul SUA

Daca portavioanele sunt atat de obsolete – cum comenteaza trolii rusnaci pe Zerohedge – de ce se mai chinuie chinezii sa le construiasca (cu mai mult sau mai putin succes)?

In razboiul tarifar SUA-China nu poate exista decat un singur castigator: SUA. Ce pot face chinezii? Sa mareasca si mai mult tarifele la bunurile americane? Dar deficitul comercial in raportul cu SUA este 1:4 doar acest an si mult mai mare in anii precedenti. In al doilea rand, mergand la extrema, mare parte din investitiile chinezilor sunt in bondurile americane, deci ei sunt ombilical legati pe termen mediu-lung de SUA.

Speranta chinezilor este ca pot sa loveasca cat mai punctual acolo unde il doar pe Trump pentru a scapa de el si a spera intr-un viitor presedinte democrat, mai prost si mai slab ca Obama – care desi a inteles pericolul chinez, nu a facut decat vorbe (“pivotari“).

Atat de irelevanta este China – candidatul la o viitoare putere globala – incat este folosita de Trump ca manta pentru a lovi in Powel si a-l determina sa faca ce vrea Trump: stimulare cat cuprinde. Si Trump va obtine ceea ce doreste si stimularea va avea efect. Totul depinde insa de timing, daca va reusi sa faca asta in timp util sau roadele “stimularii” semanate de Trump le vor culege democratii.

Nimeni nu crede ca Trump spera intr-o revitorare a manufacturarii americane – si oricum la ce ar avea nevoie SUA de asa ceva? SUA nu are nevoie de productie deoarece poate tipari cati bani vrea si poate continua decenii bune de acum inainte sa finanteze programe sociale cat cuprinde, sa ofere credite cat mai ieftine populatiei, altfel spus sa mentina coeziunea sociala la un nivel de tensiune care poate fi administrat. Depinde insa si de politica si strategia politica a celui care este la putere.

Atat de solida este SUA si atat de intangibila suprematia americana incat politicienii isi permit sa isi aleaga “orientarea economica” sau altfel spus “viziunea de dezvoltare” – adica macaniturile de propaganda prin care se descurca fiecare in parte, dupa aluatul cu care este facut. In functie de aceste “viziuni” fac si desfac politicile economice, determina actiunile Fed-ului, focalizeaza atentia presei si a discursurilor din societate, produc si calmeaza valurile geopolitice etc. A facut-o Trump cu Koreea, China si “build the wall” asa cum a facut-o si Obama cu Siria, “Obama phone” si altele

Sa facem o simpla comparatie: Macaron in Franta macane si el cat cuprinde dar nu poate face nimic. A oferit cateva zeci de milioane Braziliei ca sa fie umilit crunt de presedintele unei foste coloni portugheze. A macanit si el ceva legat de Brexit ca sa fie umilit la Palatul Elysee de Boris Johnson care si-a facut poza cu piciorul pe masa. Ce putere are deci Franta si cum evolueaza CAC-ul in functie de declaratiile lui Macron? Nu exista nicio corelatie! In schimb, cum Trump lanseaza un tweet, toate bursele lumii zburda in sus si in jos. Acesta este un indicator al puterii si al capacitatii de a invarti lumea.

Investitorii de succes, mai ales cei pe termen lung, se uita atent la demografie si tin cont de studii sociologice (un termen conservator pentru analytics) legate de demografie. O scadere a populatiei in Romania corelata cu o rata a exilului foarte mare si luand in considerare o criza pe piata muncii, coroborata cu cresterea accelerata a procentului din PIB alocat platii pensiilor – dar si alti indicatori similari, pot da clar un semnal ca piata imobiliara in Romania se afla la un apogeu si ca nu poate fi ajutata decat de o relaxare semnificativa a conditiilor de creditare ca si a pretului creditarii, la care sa se adauge o crestere reala a salariilor.

Demografic SUA arata mult mai bine decat alte tari. Piramida demografica (exista grafice multe cu fiecare tara in parte) arata excelent pentru SUA, Mexic, India, Nigeria si dezastruos pentru China, Japonia, Romania, Italia, Franta, Rusia etc.

Se discuta din nou zilele aceastea despre “inlocuirea dolarului”. Chiar seful bancii nationale a Angliei (un canadian daca nu ma insel) a adus vorba de o criptomoneda care ar putea inlocui dolarul. Aberatii – nu exista alternativa la dolar. Nu doar ca nu exista piata de obligatiuni similara cu cea a bondurilor americane care sa poata inghite volume de miliarde de dolari zilnic si sa ofere lichiditate non-stop pentru orice suma, dar sunt nenumarati factori care intra in cauzele pentru care dolarul este si va ramane zeci de ani buni valuta forte la nivel global. Puterea economiei si a armatei SUA nu sunt deloc printre primele motive, desi faptul ca o armata straina nu a mai pus piciorul pe teritoriul SUA de peste un secol jumatate in urma cu siguranta prezinta o mare incredere pentru orice om intreg la minte care are multi bani si care doreste sa ii aiba si peste 30 de ani. In primul rand conteaza insa instrumentele si relatiile existente. Cu greu se va putea stabili de exemplu o noua moneda referinta pentru plata petrolului deoarece pana la stabilirea unui pret global, speculatorii care vor practica arbitrajul pot sa creasca pretul atat de mult incat sa descurajeze orice tentativa de “evadare”.

Nu doar ca nu exista instrumente suficiente de creditare, nu exista banci mari care sa ofere tot ce e nevoie pentru un comert international eficient, fara frecusuri, dar problema principala este ca nici macar nu exista candidat pentru inlocuirea dolarului. Euro este o gluma proasta: yield-urile la bondurile majoritatii tarilor cu economii cat de cat sustenabile din Europa sunt negative tocmai pentru ca lumea nu are incredere ca euro va supravietui nici macar 10 ani. Banca Elvetiei face cu greu fata peg-ului cu euro (adoptat voluntar pentru a nu afecta exporturile tarii) tocmai pentru ca investitorii au mai mare incredere in francul elvetian decat in euro. Cat despre yuan-ul chinezi , ce sa zicem? Cresterea masei monetare a chinezilor a depasit orice in istorie (raportat la PIB). Sistemul bancar chinez este un caritas la patrat cu nenumarate punte de vulnerabilitate in care o mica crapatura poate prabusi intreg sistemul. Este o minune ca nu s-a intamplat deja si explicatia minuni este “dictatura digitala a sistemului de credit social“.

Nu am apucat sa detaliez prea mult particularitatile demografice ale SUA si nici avantajele federalizarii care permit mici experimente locale sa fie imitate in caz de succes sau evitate in caz de esec, oferind un model statal extrem de stabil. Trendurile insa sunt si mai spectaculoase decat cifrele si statisticile actuale: majoritatea imigrantilor vor sa ajunga sa traiasca si sa munceasca in SUA. Copiii chinezilor bogati viseaza sa ajunga la studii in SUA si apoi sa munceasca in Silicon Valley. Toate acestea si multe alte argumente imi intaresc opinia ca SUA este si va ramane principala putere mondiala. Este doar o chestiune de timp pana China se va alinia si cu aceasta aliniere se va produce probabil un nou val de entuziasm care va misca mult-asteptata inflatie si va da sperante rezolvarii problemei nerezolvate inca a creditelor. Depinde insa si de cine va castiga alegerile prezidentiale pentru ca daca vor castiga democratii este posibil ca SUA de maine sa ajunga China de astazi …

1 2 3 4 23