MARELE RESET SI NOUA ORDINE MONDIALA

Din ce in ce mai multa lume vorbeste de Marele Reset. Este un termen pe care l-am asimilat si mi se pare ok sa-l folosesc, cu cateva mici observatii. Ne aflam deja in Marele Reset, doar ca am parcurs o mica parte, partea in care se dospeste framantatura. Ce este framantatura? Una e drojdia, alta e faina, alta e framantatura, alta e aluatul si alta e placinta. Cu greu se pot asemana si daca nu ai treaba cu bucataria, nu ti-ar veni sa crezi ca una se trage din alta. Tot asa si cu acest Mare Reset care va schimba fata lumii total. Ce treaba sa aiba o criza financiara cu statul politienesc, cu o noua ordina mondiala, cu un mare reset sau cu nasterea unei noi ideologii totalitariste pe care omul de rand nu doar ca o va tolera, dar chiar o va cere sa fie implementata pentru ca va fi trecut prin indeajunsa “dospire” incat sa fie gata sa ceara, sa accepte si sa primeasca “noul botez”.

Am explicat intr-un articol anterior de ce schimbarea periodica a monedei de schimb folosite in comertul international si a ordinii financiare globale este ceva normal, este un proces care are loc atunci cand un imperiu isi pierde din seva si lasa locul liber. As face aici o mica paranteza: exista teoria ca Razboiului Rece cu cele 2 tabere, caruia i-a urmat epoca dominata de SUA (Pax Americana) ii urmeaza acum o perioada de poliaritate multipla in care mai multe puterii se vor confrunta intre ele, dar niciuna nu va domina. Se pune astfel langa SUA ca potentiali actori egali Rusia si China sau Eurasia, pentru cei mai fantasmagorici care uita ca in Razboiul Rece, Rusia si China erau la cutite desi ideologic imbratisau aceeasi ciuma. Intre timp, China a tatonat cu capitalismul si desi pentru o perioada parea o canditata pentru preluarea stafetei acestei minunate inventii a omenirii care este capitalismul, recent se pare ca orice speranta in aceasta directie este desarta. Fara capitalism, este greu de inteles cum va putea sa reziste China sa poata lupta cot la cot cu SUA pentru dominarea lumii sau in administrarea lumii. Nu agreez deci deloc teoria multi-polarismului.

Avem asadar criza financiara din 2008. Bancile pline de instrumente toxice – credite, asigurari, derivate si altele – in fata sincopei de neincredere au devenit peste noapte insolvabile. Beneficiind de puterea de influenta politica dobandita in sute de ani de zile, bancherii au convins politicienii sa ii salveze (pe unii, nu pe toti, ca exista mancareala si intre bancheri) preluandu-le instrumentele toxice si refinantandu-le cu capital (credit, care pentru banci inseamna cash). In acelasi timp, pentru cash-ul oferit, bancile centrale au oferit dobanda, asigurand bancilor supravietuitoare o situatie linistitoare, calda, plina de profituri indiferent de starea economiei reale. A existat asadar o dislocare totala a sistemului financiar de economie care a fost mentinuta pe linia de plutire la limita producerii unei catastrofe sociale in intreaga lume.

Instrumentele toxice transferate catre bancile centrale si catre state (unele state chiar au cumparat direct aceste instrumente, nu doar bancile centrale, in plus majoritatea tarilor au lansat programe de garantii a creditarii – programe de gen Rabla sau Prima Casa de la noi, sau TARP din SUA) au umflat datoria suverana, datoriile fiind transferate defacto de la companii private si banci private catre state ca in jocul Hot Potato.

Cine insa sa observe ca astfel se sapa groapa statelor si suveranitatea statelor nationale este pusa in pericol, in prezent toate marile state avand datorii imense nu doar unele catre altele ci mai ales catre banci, practic viitorul umanitatii fiind amanetat catre aceste noi institutii supra-nationale sau mai bine zis globale care nu au casa si care pot opera oriunde un lume si pot determina alegerea unor presedinti, numirea unor ministrii si prim-ministrii sau chiar pe alocuri pot determina razboaie, crize economice, devalorizarea unor monede etc?

Economistii – acestia trebuiau sa observe politica falimentara a salvarii bancilor fara niciun scop final, altul decat sperietura de “sfarsitul lumii” in cazul acceptarii intrarii in faliment a bancilor etichetate “too big to fail”. Dar economistii in loc sa traga semnale de alarma, majoritatea au salutat si au cantat in struna politicienilor nesabuiti care s-au temut ca ei vor ramane cu cartoful fierbinte in mana cand cantecul se va opri. Interesati doar de urmatoarele alegeri, toti politicienii nu au facut decat sa accepte orice marire a datoriei suverane, orice promisiuni de “evaporare” a acesteia prin inflatie si sa fuga ca dracul de tamaie de anularea datoriilor sau producerea vreunor mari socuri prin care s-ar putea reseta controlat si intr-un mod favorabil pentru oameni si pentru economie acest sistem financiar putred si extrem de corupt.

De aceea auzim toata ziua pe panadolul anti-criza Vasilescu ca “o inflatie de 2% este foarte buna” deoarece rata dobanzii este 1.5 si astfel, incet-incet cresterea PIB-ului micsoreaza datoria, blah-blah. Aceleasi macanituri le aud si americanii si francezii si germanii. Nimeni nu mai vorbeste despre “sound money”, despre economia de piata, despre cresterea organica pe baza de cerere si oferta ci in schimb, pe langa promisiunile de mai bine, cresterile de PIB facute din PIX si aruncarea vinei pe cauze externe (criza din China, razboiul tarifar, Brexit etc), politicienii de pe toate meleagurile evita sa aiba o viziune si sa incerce sa faca ceva.

Intr-un fel este de inteles deoarece niciun politician nu are de unul singur puterea sa deraieze cu o iota traseul pe care este plasata omenirea de catre bancile supra-nationale: controlul total al statelor prin emisia de bani si al populatiei printr-un mix de autoritarism tehnologic, inginerie sociala si principiul morcovelui (vezi bombonica universal income – viitoarea ratie pe cartela a minionilor din Brave New World). Care politician poate spune: ardem datoria, facem reset, o luam de la zero? Si acesta este planul prin care sa o facem fara razboi, fara haos si fara deflatie seculara!

Ce poate urma, prin urmare? Inainte de aceasta intrebare, mult mai interesanta este intrebarea: cat mai poate continua sistemul actual si care sunt conditiile pentru producerea unui RESET? Dupa parerea mea nu aceste raspunsuri sunt atat de importante cat observatia ca fara o dezvoltare organica a economiei (crestere sau scadere in functie de cerere-oferta), fara o societate linistita in care oamenii sa aiba incredere in puterea politica (chiar limitata) si in care omul de rand sa nu se simta doar o masa de manevre in bataliile politice intre centrele de putere, fara o societate in care munca, efortul, calitatea si performanta sunt rasplatite corespunzator iar furtul, lenea, duplicitatea si prostia sunt penalizate, fara aceste minime atribute care in capitalism sunt fundamente, nu poate sa existe o rezolvare eficienta a cancerului sistemic. O boala sistemica, poate fi depasita fie prin moarte si renastere din cenusa, fie prin constientizarea globala a acesteiea si activarea anticorpilor care pot veni cu solutii si pot produce “zone de imunitate” intr-un organism bolnav, care zone pot fi apoi imitate si reteta de succes poate fi replicata in cat mai multe locuri pana la punctul in care cancerul va fi invins si boala inlocuita printr-un nou suflu.

Exista insa si o a treia cale: in lipsa unui sistem imunitar si pentru ca moartea este un lux, noi hidre cu inchipuiri infricosatoare si cu solutii inselatoare pot acapara umanitatea si pot transforma impasul actual intr-o noua stare de cancer mult mai avansat si mult mai dramatic care poate afecta insasi posibilitatea supravietuirii umanitatii, asa cum s-a intamplat in URSS si asa cum ne arata China. Revin din nou la China pentru ca poate fi un model pentru intreaga umanitate: o societate unde poporul se lasa calcat in picioare, individul renunta la persoana proprie si isi doneaza sufletul fara lupta partidului care are misiunea auto-asumata de salvare a poporului ca un simbol supra-uman prin orice mijloace pe care partidul le-ar considera. Marea drama a Chinei este ca pe langa opresiunea individului si calcarea in picioare a fiintei umane, asupritorul nici macar nu este un individ delirant, o anomalie a umanitatii, un drac in chip de om, cu a fost Ceausescu, cum este dinastia Kim in Koreea. Partidul in China a trecut chiar de statutul de gasca de mafioti care au pus mana pe putere sau au mostenit-o de la parintii lor si a devenit si el un organism supra-uman, fara suflet, o ideologie bine formata, independenta si care are un motor de macinat dizidenta si nealinierea bine format, automatizat, independent, indestructibil. Paralele cu China putem gasi bineinteles si in Vest, unde am mentionat bancile supra-statale care de asemenea detin puteri de neatins in influentarea si determinarea ordinii care le garanteaza supravietuirea si prosperitatea. Insa in Vest, aceste banci sunt detinute de familii bine cunoscute. Printul mostenitor al Olandei, unul dintre fondatorii Grupului de la Bilderberg a declarat oficial ca lumea este controlata de un numar de aproximativ 5000 de familii care impreuna detin totul si pot totul.

Controlul financiar a garantat o buna parte dominatia sistemului actual si evolutia tehnologica a permis ca o spoiala de progres sa adoarme constiintele individuale si sa mentine o stare de multumire suficienta care sa nu produca mari probleme status-quo-ului. Insa fisurile din sistem au ajuns la punctul in care vor fi necesare sacrificii din ce in ce mai mari din randul populatiei care oricum nu prea mai este de folos pentru mentinerea nivelului de trai ridicat si a prosperitatii clasei dominatoare. Tehnologizarea, automatizarea, eficientizarea proceselor de productie si a comertului international fac ca mare parte din populatie sa fie redundanta, ca sa nu mai zicem de sperietura acestor elite ca nu vor mai putea sa traiasca sute de ani deoarece vine incalzirea globala, de unde si razboiul irational asupra carbunilor, petrolului si energiei ieftine care ar putea ridica extraordinar nivelul de trai in prezent datorita avansului tehnologic.

Ne aflam insa in punctul in care nenumarate riscuri afecteaza sistemul actual. Fortele centrifuge de diverse natura, miscarile sociale, populismul si liderii incotrolabili pe care ii impinge in sus, noile cripto-monede care ameninta parghiile de control ale ordinii actuale etc. Prin urmare e de asteptat ca cureaua sa se stranga si miscari din ce in ce mai brutale si mai ferme sa fie luate, care vor afectea milioane si zeci de milioane de oameni prin saracirea instanta si criza economica pe care le vor produce. Default-ul unor state, devalorizarea unor monezi, industrii intregi distruse sau refacute drastic sunt doar cateva dintre simptomele acestei lupte de supravietuire pentru sistemul monetar actual.

MARELE RESET – catre o noua ordine financiara

Willem Middelkoop (WM) este fondator si administrator al Commodity Discovery Fund – un fond de investitii din Olanda cu peste 500.000 de participanti. De asemenea a scris numeroase carti despre crize financiare dar nu numai printre care in “Als de dollar valt” (If the dollar falls) – 2007 [1] a prezis criza creditelor din 2008.

Pentru a intelege mai clar ce sunt reseturile financiare globale, de ce au loc si cum au loc, va recomand un interviu luat lui Willen de Real Vision:

Pretextul interviului este insa cartea “The Big Reset” aparuta in 2013 si pentru care urmeaza o noua editie actualizata. Iata cateva idei pe scurt, daca nu aveti rabdare sa ascultati tot interviul cu mentiunea ca pe ici-pe colo mai sunt unele adaugiri personale menite sa clarifice ce a vrut sa spuna WM

  1. Exista RESET-uri financiare desi nu sunt numite asa, din cand in cand … unele “calde”, unele “reci”; prin reci se intelege RESET-uri care pornesc de la zero, care nu au nimic legatura cu trecutul si “calde” sunt RESET-uri care continua vechiul sistem insa cu unele modificari semnificative; un exemplu de RESET RECE este Bretton Wood (1944) cand dolarul a devenit moneda pentru comertul international si la care se raportau toate tarile; dolarul era acoperit in aur si garantat de America; in schimbul folosirii dolarului, SUA garanta libertatea comertului global; foarte interesant, la Bretton Wodds a mai existat o propunere: folosirea unei monede globale, a FMI-ului; ideea venea din partea faimosului economist britanic Keynes dar a pierdut, dolarul fiind ales ca moneda “ancora”; (ancora este termenul folosit de WM de-a lungul interviului desi personal rareori l-am auzit asa, in general fiind folosit termenul “moneda de rezerva” sau “moneda de schimb”)

2) Oamenii nu au flexibilitatea mentala sa inteleaga ca un sistem monetar global se poate schimba; sistemul financiar este pentru ei ca clima, ca ceva dat; nu este asa, sistemul monetar este creat de oameni si se schimba destul de des;

3) Spre deosebire de Bretton Wodds, unde rusii desi au participat ulterior s-au retras, regimurile comuniste avand propriul sistem pana la caderea URSS-ului, in ziua de astazi un reset are sansa sa alinieze toate tarile lumii pentru prima data in istorie intr-un sistem monetar global; aici WM se refera la faptul ca desi in prezent toate tarile folosesc dolarul, de data aceasta toate tarile (relevante) vor putea decide cum va arata viitorul sistem monetar;

4) Un reset financiar este ca un Plan B si se negociaza in ascuns pentru ca sistemul actual poate fi gandit ca Planul A si trebuie ca increderea in Planul A sa fie intretinuta, altfel acesta pica. WM da exemplu de discutii intre JC Trichet cu chinezii. Sunt urmatoarele probleme: restructurarea datoriilor si o noua ancora pentru un viitor sistem. In opinia lui WM, chinezii nu mai accepta folosirea dolarului pe termen lung si pun presiune pentru reducerea rolului dolarului. Oficial insa toti cei aflati la putere (chiar si chinezii) declara ca nu este nimic in neregula cu sistemul actual (cu Planul A). In studiile academice chinezesti insa se vede ce doresc si care sunt obiectivele chinezilor. Dar nu vom vedea o conferinta de presa in care chinezii sa declare ca peste 5 ani dolarul nu va mai insemna mare lucru.

5) Scenariul resetului este foarte greu de prezis deoarece un sistem financiar este mereu un acord intre puterile comerciale ale lumii. Nu toti trebuie sa cada de acord, dar cand marile blocuri economice cad de acord pe functiile principale, avem un nou sistem. Cateva lucruri insa sunt sigure: trebuie gasita o ancora pentru sistemul viitor insa nu putem renunta total la dolar. SDR-ul pare o solutie ideala tocmai pentru ca permite americanilor sa ramana la volan, desi remimbi-ul (moneda chinezilor) capata o felie din ce in ce mai mare. O alternativa la SDR este aurul. Chinezii se pare ca doresc includerea aurului in SDR. Primul lor scop insa a fost introducerea remimbi-ului. Ca nota personala, in premiera aflu de la WM ca o data cu intrarea monezii chinezilor in SDR, s-a diminuat procentul EURO-ului si al Lirei Sterline, dolarul ramanand la fel. Sunt cifre publice si as aprecia o clarificare, neavand timp sa caut. Asadar, chinezii au realizat primul obiectiv si urmeaza al doilea: introducerea aurului in SDR. Americanii se opun, dar la un moment dat e posibil sa fie nevoie de acest pas.

6) Chinezii acumuleaza aur. Atat ca stat cat si in randul populatiei. Cumpara tot ce pot si incurajaza si populatia sa cumpere. Cantitatea totala de aur fizic din China ar fi de 13.000 de tone, in conditiile in care guvernul are doar 1600 tone. Exista o varianta ca chinezii sunt lasati de americani sa acumuleze aur pana la un anume nivel cand printr-un reset se va introduce si aurul in moneda ancora (SDR). Cand chinezii vor avea o cantitate de aur suficienta (proportional cu economia lor raportata la celelalte tari (SUA, UE), se va putea atunci creste pretul aurului masiv, ceea ce ar rezolva nenumarate probleme.

Cam acesta este rezumatul pana la minutul 20. Daca v-am trezit interesul, urmariti video-ul …

Concluzia mea la interviu ar fi ca trece prea usor peste riscul razboiului si RESET-ului prin razboi mondial. Linia principala de transformare sugerrata de WM ar fi trecerea treptata a puterii de la SUA la China, similara cu dezintegrarea Imperiului Roman care a durat o suta de ani. Intrebarea mea ar fi insa: cum va renunta SUA la arsenalul militar si cum va putea ceda puterea fara lupta?

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

[1] a nu se confunda cartea cu faimosul documentar “The Day the Dollar Falls” realizat de vPro (tot o televiziune olandeza) in 2005, care de asemenea prevedea o criza a creditelor urmata de fuga de dolar (previziune incorecta, ba chiar contrara realitatii – dolarul intarindu-se in criza).

Care-i treaba cu cursul

In primul rand, o crestere lina si calma a cursului face foarte bine economiei pentru ca regleaza excesele dintr-o parte, prin mici ajustari in alta parte. Bunaoara, lipsa de productivitate si atacul asupra capitalismului prin masurile socialiste ale partidului bolsevic aflat la putere dar mai ales excesul consumerist produs de maririle necontrolate si aiuristice de salarii in mediul bugetar de anul trecut (dar si cele care urmeaza) se pot regla prin curs.

Deci firesc nu este ca euro creste, aiurea si ciudat ar fi fost sa nu creasca. Deficitul balantei de plati si diferenta dintre importuri si exporturi arata clar trendul in care o poate lua cursul si viteza. De partea cealalta, se pune intrebarea, cum de se intareste euro, cand euro are la randul lui probleme mari. Vedem de altfel, cum euro in raport cu dolarul si cu alte monede are de suferit in aceasta perioada. Explicatia este simpla: importurile noastre sunt mare parte in euro, deci restul nu mai conteaza.

Riscul mare pentru Romania insa ar fi sa o luam pe calea Turciei. Sa nu uitam ca si Turcia este inca membru NATO si ca are baze americane si ca are relatii economice puternice cu SUA si cu toate acestea, cand turcii au cumparat arme rusesti si cand s-au pus cu americanii, lira s-a prabusit drastic. Conflictul actual PSD vs banci din fericire nu are inca aceeasi amploare, ceea ce nu inseamna insa ca bancile nu pot da jos cu cursul intr-un mod similar.

Sa vedem deci cand si daca trebuie sa ne ingrijoram. Pe langa cresterile firesti de preturi si tendintele inflationiste cauzate de aceasta crestere a cursului, exista si efecte pozitive: cresterea productivitatii. Semnale de ingrijorare vor fi cele legate de rezerva de valuta a BNR. O scadere drastica a rezervei sunt semn ca BNR incearca sa opreasca hemoragia. O scadere modesta e fireasca, iar o crestere ridica semnale de intrebare cu privire la politica BNR-ului. Aceste cifre insa apar cu intarziere si ce inseamna “mare”, “mic” sau “modest” in propozitia anterioara nu stiu sa spun.

Un alt semnal de urmarit este ROBOR-ul. Actuala taxare a profiturilor bancilor nu a fost cauza pentru scaderea ROBOR-ului (cum fals au concluzionat unii) ci alte motive legate de miscarile BNR pe piata au cauzat repaosul in crestere. Evident cresterea cursului si temerile unei noi crize, taie avantul creditarii, de unde si calmarea ROBOR-ului temporara. De asemenea, renuntarea Fed-ului la cresterea dobanzii (un subiect peste care am sarit in a-l trata pe blog, dar poate o sa revin) ca si lipsa oricaror perspective ca BCE poate cumva sa ridice macar cu 0.01% dobanda, au calmat tendintele de crestere ale ROBOR-ului. De fapt, dupa cum am mai scris in cateva articole legate de Fed & dolar, eu cred ca ROBOR-ul este strict legat de politica Fed-ului. Banii cauta randamente si merg acolo unde randamentele sunt bune si riscurile controlabile. Taxa pe lacomie insa ridica semne de intrebare si in randul investitorilor in obligatiuni si depozite: daca maine poimaine tovarasii se trezesc sa taxeze mai mult si dobanzile?

Impactul cresterii cursului din pacate va produce tensiuni si mai mari pe piata fortei de munca. Sectorul privat nu a avut si nu va avea niciodata posibilitatea unor mariri de salarii de doua cifre iar cursul va pune presiune si mai mare pe nivelul de trai al celor care muncesc. Astfel, forta de munca va fi impinsa si mai puternic in afara pe langa atractia sistemului bugetar. Prin urmare, impactul cresterii cursului asupra productivitatii este minimal, cel putin de moment. Robotizarea insa va ajuta, dar robotizarea necesita investitii mari, ori in mediul politic actual si la ce perspective se arata acestea sunt imposibile la noi deocamdata.

In epoca Trump, s-a fiert coliva turcilor?

“Vom devasta Turcia economic daca ii ating pe kurzi.” spune Trump

“Nu poti ajunge nicaieri amenintand Turcia economic” raspunde Mevlüt Çavuşoğlu – ministrul de externe.

Raspunsul lui Erdogan a fost extrem de moderat (pentru ca Erdogan a invatat deja sa vorbeasca ceva si sa faca altceva din relatia cu Rusia): “Teroristii nu pot fi parteneri si aliati. Turcia se asteapta de la SUA sa onoreze parteneriatul nostru strategic si nu vrea ca acesta sa fie umbrit de propaganda terorista”. De notat aici ca turcii cand zic teroristi se refera la kurzi.

Retragerea trupelor din Siria este un mare gaselnita si nu m-ar mira daca de facto SUA si-ar intari prezenta in Siria. Sa nu utiam ca Trump in campania electorala tot repeta ca nu trebuie sa iti dai pe fata miscarile, nu trebuie sa spui dusmanului ce ai de gand …

Acum, Trump nu e mare strateg, dar e un nebun cu fixatiile lui si prin urmare, nu avem de ce sa credem ca s-a schimbat. Sa fie retragerea un mare bluf? Sau doar o modalitate de a scapa usor de Jim Mattis care ar fi plecat de rusine ca SUA isi paraseste aliatii in Siria. Care aliati?!? Kurzii?

Trump vrea pace si e constient ca daca paraseste Siria dar turcii macelaresc pe kurzi, opinia publica si democratii vor cere intoarcerea si vor cere razbunare. De aceea Trump incearca sa-l franeze pe Erdogan sa nu faca prostii, dar evident ca in Siria este imposibila pacea fara un mare “pacificator” care sa macelareasca toata opozitia. Si istoric singurul pacificator macelar a fost Imperiul Otoman, daca este sa dam uitarii pacea franco-britanica care a dus la formarea de state nationale puternice dar care prezentau risc pentru Israel care are nevoie de haos in regiune pentru a putea lua in continuare bani de la americani si pentru a putea controla mai usor situatia pe principiul divide et impera.

Oricat de mult s-a aratat iubitor al Israelului Trump, mai mult decat interesele Israelului, Trump urmareste interesele poporului american si de aceea vrea sa traga si armata inapoi si vrea sa opreasca “razboaiele nesfarsite”. “Stop the ENDLESS WARS! ” – scrie Trump intr-un tweet recent.

Avem deci riscul unui conflict SUA-Turcia, cel putin economic. Este clar ca turcii nu vor da inapoi de la atacarea kurzilor si este clar ca nici Trump nu poate da inapoi de la retragerea trupelor, pentru ca numai asa poate castiga si al doilea mandat.

Prima intrebare ar fi daca SUA chiar poate sa afecteze puternic economia Turciei, pentru ca vedem ca in ciuda tuturor sanctiunilor, Putin se mentine la putere in Rusia, ba chiar isi permite sa mareasca varsta de pensionare. La conflictul cu pastorul arsetat de turci, lira a picat destul de mult si americanii au dovedit ca pot lovi puternic. Dar de atunci turcii au invatat lectia si e posibil sa fie mult mai pregatiti. Iata deci inca o frontiera a viitorului razboi mondial: linia sanctiunilor. Iran si Rusia sunt deja inamici, Turcia e deocamdata in proces de alegere. Pana acum au reusit sa stea cu fundul in doua barci uimitor, de acum in colo insa, momeala kurda este extrem de apetisanta si prin urmare e posibil sa aleaga sa il sfideze pe Trump.

Daca insa il sfideaza pe Trump, o solutie ar fi colaborarea americanilor cu rusii care nu au alt interes decat metinerea teritoriilor actuale si eventual reocuparea regiunilor ocupate de rebelii pro-turci din nord, nord-vest. Sa nu uitam ca kurzii se afla in relatii bune cu Assad si probabil Assad nu mai are pretentii, cata vreme nu are probleme din partea lor.

Incet-incet coliva turcilor se fierbe si pe masura ce ne apropiem de alegeri si pe plan local Trump are probleme, mazilirea Turciei si un nou conflict major pot sa reprezinte o solutie pentru Trump. Mai ales ca Turcia este urmatoare pe “lista lui Bibi” dupa Siria si Iran.

Semne rele anul are

Crește cursul? De vină e BNR! Cresc prețurile? De vină sunt multinaționalele! Cresc dobânzile? De vină sunt băncile lacome. Prin urmare, ce să facă bolșevicii? Controlul prețului, preluarea controlului asupra BNR, supra-impozitarea și taxarea excesivă a băncilor și a multinaționalelor. Orice pot ca să sifoneze bani. Între timp, pentru că lumea e șocată, ei se ocupa cu încropirea marelui fond suveran prin care ACTIVELE companiilor profitabile de stat vor fi trecute în mâna privaților care vor cumpăra acțiuni la acest fond. Noul fond suveran va fi cel mai mare tun legal din istoria României, mai mare decât al certificatelor energetice.

Eșecul guvernării bolșevice, incompetența și concentrarea masivă pe scăparea mafiotului #1 (dar și a altora) au produs un dezastru pe mai multe planuri. Dobânzile mici din afară și tensiunile din interiorul UE sunt însă o mană cerească și prelungesc momentul adevărului care va veni însă cu o ferocitate extremă.

Momentul adevărului în Turcia a fost cursul de schimb. Să tercem peste tensiunile politice, peste lovitura de stat eșuată și peste conflictul cu kurzii deoarece acelea sunt specifice. Sărăcirea poporului ca consecință a închiderii economiei și a preluării puterii de un regim dictatorial s-a făcut însă prin reglarea cursului.

La noi însă cred că nu va fi așa. Am explicat că noi suntem dependenți de Germania și cum merg nemții așa mergem și noi. Bineînțeles că cursul poate trece la un nou nivel, dar asta ar fi un lucru bun deoarece ar tăia din elanul consumerist și ar pune și capac presiunilor inflaționiste. În plus, un curs mai mare ar stimula exporturile ceea ce ar taia din deficite și ar aduce ulterior beneficii foarte mari. Exporturile, indiferent de sursa stimularii sunt garanția viitorului, singura certitudine că mâine vom avea de mâncare. Fără exporturi, ne așteaptă subdezvoltarea, inflația și sărăcia din perioada “de tranziție”, altfel spus mersul înapoi vreo 20 de ani. Exporturile însă nu mai pot crește prea mult fără infrastructură și fără stabilitate fiscală, ceea ce nu avem.

Viitoarea criză însă când va veni va fi total diferită de ultima. Ne-am obișnuit să credem că dacă vine criza, băncile centrale rezolvă cumva: dau jos cu dobânzile, tipăresc bani etc și astfel banii curg de la bănci prin companii în jos la oameni și astfel ieșim din criză. De data asta însă nu va fi deloc așa. În caz în care noua criză nu va evolua înspre război sau nu va fi declanșată de un nou mare război, vom avea parte de o deflație prelungită, de o nouă epocă glaciară în întreaga economie mondială. Fiecare va rezista cum poate și cei care produc vor stăpâni lumea. Când tiparnița de bani nu va mai însemna mare lucru și când ordinea mondială (dar și europeană) actuală va cădea, fiecare țară se va descurca pe cont propriu. Și abia atunci se va vedea cum ne-am pregătit și cum putem face față fără credit sau cu credit in moneda proprie care va exista sau nu va exista și care va avea sau nu va avea vreo putere.

Scenariile și descrierea unui astfel de viitor potențial sunt greu de făcut, dar să presupunem că nu mai există creditul sau există un credit doar în moneda națională care însă nu prea mai are nicio valoare. Să zicem că leul va pica atât de mult încât un dolar va fi 10 lei. Asta înseamnă cam puțin peste dublu față de valoarea actuală. Asta însă nu va însemna doar o scumpire proporțională a benzinei deoarece impactul cursului cumulat cu impactul dispariției creditului, nu ne dau de gândit în ce fel va mai putea exista o economie, în ce măsură vom mai avea mall-uri, magazine, electricitate, apă la robinet sau chiar poliție și spitaluri. După cum știm în Venezuela, serviciile medicale sunt medievale, în lipsa medicamentelor și a tehnologiei. Să zicem că se vor găsi ceva soluții triviale și că vom porni de la zero sau aproape de zero. Vom vinde pădurile, vom vinde aur, vom vinde petrol etc. Însă asta nu va amâna decât o perioadă infima agonia inevitabilă. Și Venezuela are petrol destul pentru a trăi toți ca regii, dar problema este incompetența și mafia.

Ca să ne facem însă o imagine despre cum va arăta un viitor fără credit, să ne uităm în Venezuela, deși nici acolo creditul nu e chiar zero, doar creditul de la americani este problematic, Venezuela având petrol și nenumărate alte resurse care pot fi fructificate. În plus, are și ceva parteneri puternici din gașca anti-imperială (Rusia-China). În Venezuela statul înseamna clica de mafioți care au preluat puterea și cu armata pe care o plătesc cu rezervele strategice strânse în zeci de ani de zile când Venezuela era în top 3 producători de petrol din lume. Situația din Venezuela pentru populație este tragică. Nu detaliem, dar dacă va pica creditarea, la noi va fi mai rău.

Nu prea avem cu ce să comparăm un posibil viitor fără credit, deoarece în prezent chiar dacă unele state au probleme, la nivel global economia stă deocamdată pe picioare și există chiar progrese pe alocuri… Când va fi însă marele reset, chiar dacă doar la nivel UE, căderea va fi mult mai dură și mai de durată decât cea din 2008.

Există așadar marea întrebare: va fi anul acesta? Vom trăi momentul adevărului la nivel global și la nivel de țară în acest an? Cum să depistăm din timp și cum să ne pregătim? Nu știu și nimeni nu poate știi. Faptul însă că există încă tensiuni în piețele bursiere atât de mari încât să avem anomalii nemai-întâlnite pe piața bondurilor, faptul că avem o criză din ce în ce mai profunda în UE pe multiple planuri (economic, financiar, sociali, ideologic) și faptul că în țările estice demonii bolșevismului au reapărut ca într-un coșmar cumplit și deja fac ravagii pe alocuri sunt semne că speranțele sunt puține. Cu excepția progresului tehnologic nu avem nimic pozitiv, dar va fi îndeajuns acesta încât să se opună haosului sistemic care cuprinde toate țările? Depinde. Dacă ne uităm în China unde s-a introdus scorul social și tehnologia nu face decât să faciliteze controlul și manipularea, am zice NU. Dacă ne uităm în România, unde puterea de comunicare a rețelelor sociale au permis o mobilizare surprinzătoare la ultimele alegere prezidențiale, am spune că DA. Anul acesta, SpaceX a planificat deja zborul cu oameni. Musk a promis că vom coloniza Marte și acesta este un hop mare. Un zbor cu oameni de succes va însemna un mare semn pozitiv și va da speranța că tehnologia ne poate ajuta să trecem peste ispitele trecutului și să visăm la un viitor mai bun în pofida tuturor umbrelor.

Orban – mai norocos ca Dragnea

La inceputul anului 2017 scriam un articol Norocul Prostului in care prevesteam ca in ciuda incompetentei tovarasilor, Romania va merge bine deoarece creditarea duduie si o sa mai duduie ceva pana cand o sa faca poc. Asa cum am prezis, PIB-ul a crescut pe consum si credit:

Ba chiar, as indrazi sa spun, ca daca Fed-ul nu mareste dobanzile chiar de 3 ori cum ameninta (dar asa au amenintat si anul trecut) si Trump nu este o lebada prea neagra (desi a facut ceva valva) la care se mai adauga cateva “daca”-uri (cel mai important fiind alegerile din Germania), sunt chiar sanse ca in aceasta perioada, PIB-ul Romaniei sa creasca si mai mult – tot prin consum si creditare. Sa nu uitam ca nu doar statul este sub-creditat (comparativ cu vecinii) dar si firmele romanesti si romanii mai pot lua multe credite, sistemul bancar romanesc fiind prea plin de lichiditati. Ce spun eu: BNR-ul nici nu poate sa mai mareasca masa monetara ca nu are cum, bancile nu au nevoie ca nu prea mai dau credite. Exista deci inca mult loc de crestere, chiar daca va fi crestere pe credit si fara reforme reale, nu e decat saparea unei gropi comune pentru victimele urmatoarei crize.

Norocul Prostului

Intr-un articol mai recent, incercam sa explic de ce cred eu ca bunastarea Romaniai depinde de Germania, de aceea politicienii romani nu prea au cum sa strice prea mult, desi nu s-au tinut de facut nimic cum le recomandam in 2017, prostii nici macar atat nu au fost in stare, sa isi faca damblaua cu maririle de pensii si salarii din pix pentru mentinerea captiva a baltii electorale si sa lase balta spalacirea hotilor ca sa nu isi puna in cap pe revolutionari, de care inca nu au scapat. Si-au asumat astfel riscuri politice imense, dar sa lasam asta pentru alta data.

Teoria mea ca socialismul nu afecteaza economia, cel putin deocamdata, a fost confirmata si in Ungaria:

În 2018, comerţul exterior al Ungariei a doborât toate recordurile, anul trecut fiind cel mai bun an din punctul de vedere al stimulării investiţiilor. Niciodată nu au fost realizate atât de multe investiţii străine şi la o valoare atât de mare, a declarat ministrul de externe Péter Szijjártó, la o conferinţă de presă susţinută joi, la Budapesta, potrivit MTI și Rador.

Hotnews

Nu stiu concret masurile luate de unguri si cum au reusit, cert este ca nemtii – care bat record dupa record la exporturi – au nevoie de sclavi si ii gasesc in Europa de Est. Cat timp creste Germania, cresc si atasurile dinspre est. Mare parte din produsele pe care scrie Made in Germany sunt facute in procent de 99% in tarile vecine si apoi trimise in Germania pentru etapa finala, pentru ca astfel sa poata purta brandul nemtesc si sa fie comercializate ca produse Made in Germany. Atat de puternic este brandul Germaniei incat renteaza economic un transport inutil, mentinerea unor capacitati industriale formale si fara un aport semnificativ in procesul de productie, doar pentru ca produsele sa poarte brandul si sa fie vandute la preturi mari si evident marje de profit foarte mari. Evident ca nu anti-liberalismul lui Orban a dus la aceste rezultate, desi in lipsa competitie, cand apar monopolurile, e posibil ca preturile sa creasca si profiturile sa creasca si totul sa mearga pentru o perioada mai bine cata vreme exista credit.

Exista si suspiciunea cu privire la corectitudinea datelor si poate aici e loc de o mica paranteza. Personal nu dau 2 bani pe statisticile oficiale si oricum PIB-ul e un indicator destul de irelevant. E vorba pe la noi ca deficitul e masluit. Eu pun insa intrebarea cand nu a fost masluit. Cat despre Eurostat, nu am incredere nici in ei, nu au cum sa verifice ce trimite INS-ul si daca grecii i-au mai fraierit in trecut, nu vad de ce intre timp sa se fi desteptat si sa nu mai poata fi fraieriti. Ma mir ca totusi Franta nu masluieste deficitele ci declara ca a depasit 3%, oferind polonezilor oportunitatea sa ii umileasca si sa ceara pedepsirea lor in cadrul UE.

Norocul lui Orban este mai mare decat al lui Dragnea deoarece in primul rand mostenirea pe care a avut-o Orban e una mai importanta. Ungaria a facut reforme si a atras investitii cand noi inca strigam Jos Iliescu si nu mai scapam de ciumat. O sa ii ia ceva timp lui Orban pana sa distruga prosperitatea mostenita. De asemenea, proximitatea de vest este un alt punct la noroc. Bine, am avea si noi romanii cateva chestii peste unguri, dar la capitolul oportunitati vorbim degeaba pentru ca si ala si asta nu sunt decat ca niste hoti care au intrat intr-o casa curata (relativ), ordonata (relativ), cu caldura in ea, cu apa care curge, cu frigiderul plin si o data veniti, pentru ca nu e a lor si nu le pasa incep dezastrul. O perioada cheful este cool, bautura e buna, mancarea asemenea. Dupa cateva zile insa lucrurile incep sa se strice si petrecaretii, pentru ca sunt hoti si incompetenti nu mai pot sa mentina casa functionala si incep sa vanda de prin ea, sa duca la amanet, sau chiar sa ii dea foc daca se enerveaza prea mult.

ROBOR, Prima casă și băncile lacome

M-am plictisit să scriu articole despre Prima Casă, cât despre ROBOR, ce să fie de scris? Poate de clarificat niște amănunte și combătut teatrul tovarășilor care mizând pe instinctul naționalist idiocratic se folosesc de retorică manipulatoare fără măcar să aibă cohones să tacă și să facă ce vor, adică să sugă și ei niscavai din profituri, dacă deocamdată nu pot să le naționalizeze încă pe aceste bănci lacome. Și să sugă cât vor, pentru că pot – și aici sunt de acord că este treaba lor ce taxe și ce impozite pun – și nu pentru că, vezi-Doamne, ar vrea ei binele creditacului care este speriat de creșterea ROBOR-ului. Însă comunistul nu poate să nu mintă, are în sânge manipularea și hoția. Și acestea vin la pachet cu incompetența și cu înclinarea de a arunca mereu cu noroi asupra celor care produc și sunt competenți.

Cât despre boporul din bazinul electoral, deși prostimea este naționalistă, totuși nu se dă niciodată înapoi de la un credit de la o bancă lacomă austriacă pentru a cumpăra mașini de la companii exploatatoare nemțești care sifonează profiturile în offshore-uri … Însă dacă putem, de ce să nu le luăm din profiturile lor și să ni le împărțim noua – aceasta a fost prima scânteie a bolșevicilor și peste secole, dracul minciunii, al hoției și al răutăți endemice stăpânește toți socialiștii ipocriți scoate din nou capul,câtă vreme trezvia poporului este zero și pofta de ajutoare gratuite bate principiile morale și economice care și acelea sunt destul de subțiri oricum.

Subțirimea presei noastre s-a văzut cu ocazia lansării taxei pe lăcomie prin aceea că nimeni nu a pus problema către tovarășul Teodorovici: dacă vă pasă de ROBOR și de oamenii care au rate mari și nu vor mai putea face astfel față măririlor de salarii din pix, de ce guvernul nu taie programul Prima Casă? Cred că este la mintea cocoșului (și am explicat de mai multe ori) că acest program nu face decât să proptească prețurile la imobiliare aiurea. Fără acest program, prețurile ar cădea până acolo unde puterea de cumpărare ar regla cererea și oferta. Și astfel, oamenii ar putea avea credite cu rate mult mai mici și pentru perioade mai scurte, prețul fiind mult mai mic și principalul contând imens în calculul total al achiziției. Nu cred că poate nega cineva că fără Prima Casă, sistemul bancar din România ar fi trecut printr-un duș rece, fiind băncile nevoite să dea din coate ca să poată oferi credite. Indirect, Prima Casă ține sus nu doar prețul imobiliarelor, nu doar costul creditelor imobiliare, ci și pe al celorlalte credite care sunt cumva legate de imobiliare, băncile având o masă de bani pe care trebuie să o împartă și dacă pe imobiliare nu ar avea de consumat capitalul destinat creditării, ar fi nevoite să dea jos cu dobânzile la toate celelalte credite pentru a avea rulaj.

Sunt lucruri simple deși poate eu nu le explic simplu. Însă supra-impozitarea legată de ROBOR de departe nu are rolul de a “ține sub control” creșterea ROBOR-ului ci sifonarea unui procent din profit de către stat. În particular, personal nu am nimic împotriva ideii: statul taxează, asta face el și cum o face se revede în economie și în bunăstarea oamenilor. Poate că ei s-au gândit că așa e mai bine, să fie sănătoși. Nu cred nici rapoartele BNR că băncile o să aibă probleme cu solvabilitatea, nu cred nici semnalele alarmante ale specialiștilor că o să fie dezastru pentru bănci, etc. Mafia banilor, fie că e în mâinile bancherilor lacomi, fie că e în mâna statului lacom, este cam același lucru. Eu doar vreau să atrag atenția asupra ipocriziei și prostiei cu care guvernanții actuali pretind că le pasă de oameni și luptă cu dușmanii economici ai boporului, când de fapt aceasta lege Prima Casă, este mană cerească pentru bănci și le face să stea cu mâinile în sân fără să se lupte pentru reduceri de costuri, analize, dezvoltare, investiții în companii sănătoase, în mediu privat etc.

Băncile la noi trăiesc tot de pe seama statului, că niciodată bancherii nu o vor duce rău într-o țară socialistă dacă știu cum și cu cine să împartă profiturile. Prima casă, obligațiunile guvernamentale, creditele administrației publice, ale regiilor și ale companiilor de stat administrate ineficient, toate acestea sunt surse de venit baban. Să vă dau doar un mic exemplu: Compania de Apă Oltenia, are conturi deschise la toate băncile posibile (mai puțin la ING, unde au închis – pe semne că a venit ordin de la partid). Care companie întreagă la minte plătește comision de administrare și duce în spate conturi aiurea la toate băncile când un cont sau două sunt mai mult de ajuns, ca să nu mai zic că plata cu cardul pe un site poate rezolva peste 50% dintre clienți cu costuri de încasare infime comparativ cu cele bancare. Însă deoarece Compania de Apă are un singur patron – Primăria Craiova, și deoarece e condusă de tovarăși care erau mereu repetenți la matematică și îi doar undeva de eficiența financiară, pentru că dacă au nevoie de bani doar măresc metrul cub de apă, astfel de situații se întâmplă. Nu mai zic de credite. Credeți că o primărie în România când vrea să ia credit se duce și compară ofertele între ele, negociază cu băncile? Nu, se duce la o bancă unde la sucursala locala, directorul sau directoarea “știe cum merg lucurile”. Și astfel, băncile o duc bine oferind credite pentru te miri ce proiecte, că oricum tot ce e la stat e beton la riscuri, deci băncile nu stau să analizeze fezabilitate sau alte prosti pe care le cer creditacului de rând.

Dacă îi pasă deci lui Teodorovici de ROBOR, de ce nu taie din credite, de ce nu taie din obligațiuni, de ce nu taie Prima Casă etc? Numai dacă ar tăia Prima Casă, beneficiile pentru popor ar fi incomensurabile. O scădere a prețului numai cu 10% ar însemna imens calculat la miile de tineri care își cumpără apartament prin acest program. Evident, nu zic să îl taie din prima, că poate să facă poc tot sistemul, poate să reducă treptat, să înăsprească condițiile etc. Dar chiar credeți că lor le pasă de omul de rând? Păi o cădere cu 10% a prețului, înseamnă o cădere a impozitelor și taxelor din achizițiile de imobiliare, deci din start venituri mai puține la buget, ori ei de asta au nevoie, de buget maxim ca să poată să dea pensii și ajutoare sociale la retardați ca să îi voteze. Nu ăla care muncește și e elibigil pentru un credit Prima Casă, nu informaticianul sau inginerul tânăr căsătorit care va plăti mai puțin și care va putea astfel să aibă un trai mai liniștit îi preocupă pe ei, ci să fie bani la buget, dacă se poate, toate profiturile să le înghită ei, ca să poată da pomeni electorale și să poată trage tunuri, cum ar fi kituri anti-cutremuri pentru locatarii din clădirile cu buline roșii, că niște pansamente și o lanternă o să îi ajute pe ăia când o să cadă blocul peste ei.

Două cuvinte în final despre ROBOR. Foarte puțini înțeleg că băncile sunt și ele plătitoare de ROBOR. În dinamica creditării și fluxului de capital al unei bănci, există momente când o bancă o duce mai bine la lichidități pe când alta o duce mai rău. De acea, băncile se împrumută între ele și de aici vine ROBOR-ul. Cei care zic aiurea că băncilor le convine un ROBOR mare pentru că și ele au credite emise și prin urmare câștigă mai mult când e ROBOR-ul mai mare, se înșală amarnic. E ca și cum ai spună că caselor de schimb valutar le convine un curs mai mare. Deloc adevărat, caselor de schimb valutar le convine un flux mai mare, cursul poate să fie oricât, pentru că ele au adaosul (sau marja de profit) relativ fix (reglat teoretic de piața, de costuri, de obiectivele patronului etc).

Similar, băncilor le convine cel mai mult să dea credite multe, la cât mai mulți oameni, ideal cât mai solvabili și într-o economie cât mai solidă, ferită de cât mai multe riscuri. Fie ROBOR mare, fie mic, problema băncilor este când nu au cui să dea credite și când creditele date în trecut încep să facă poc. Evident că nu le convine nici să vină statul să le mărească impozitul peste noapte, dar să nu le plângem de milă că BNR-ul nu va lăsa (din păcate) nicio bancă să pice pe la noi. Cel mai nasol lucru care se poate întâmpla unui bancher, este ca să fie mutat la o altă bancă, iar patronilor, să nu mai facă profit anul următor și să fie nevoiți să vândă banca. Ca să înțelegem sistemul bancar, să ne uităm la companiile de stat, ținute pe linia de plutire din bugetul de la stat. Așa cum companiile aflate pe pierderi la stat nu intra în faliment, ci sunt periodic “salvate”, la fel se întâmplă în sistemul bancar de la noi unde Isărescu garantează supraviețuirea oricarei bănci în orice condiții. Bineînțeles, în condițiile legii, căci cămătăria legalizată este garanția că nu poate fi înghițită de competiție.

În concluzie, nu doresc decât să subliniez că Teodorovici își face datoria să strângă șurubul și să ia cu japca tovărășește din punga altora. Îngrijorarea este însă dacă se va opri aici, sau dacă o dată ce a dat cu gustul de sânge, o să înceapă ca un leu să jupoaie tot ce îi stâ în cale. Azi sunt băncile și telecomurile, dar mâine pot fi producătorii auto, companiile IT, buticarii sau fermierii. Căci bugetul este un sac cu gaură fără fund, unde trebuie strânși cât mai mulți bani pentru a menține pe linia de plutire caritasul măririlor salariale, creșterii aparatului bugetar și al administrației publice, cheltuielilor nesăbuite și dezmățului “investițional”. Din spate vin inflația, cursul și dobânzile. Socialismul are însă și mai multe metode “magice” de prelungire a visării: pe lângă impozite mai există și creșterea datoriei, reglarea prețurilor, naționalizarea unor industrii întregi, etc.

Bine în toată ecuația asta este că tovarășii de la noi sunt obsedați de pensionari și bugetari și nu vor să rezolve mai simplu cumpărând armata și poliția cum fac tovarășii din Venezuela. Sau poate că inevitabil se va ajunge și la noi tot acolo, când cangrenele o să înceapă să sângereze din toate părțile și nu o să mai fie de luat cu japca …

PS: am uitat sa tratez subiectul profitabilitatii sistemului bancar; este o prostie atat de rumegata ca nu ne vad sa ajungem bine; bunaoara, la noi sistemul bancar este atat de slab dezvoltat si incipient incat profiturile realizate nu merita inca eforturile sifonarilor profiturilor prin offshore-uri asa cum fac de exemplu alte tipuri de companii, cum ar fi mall-urile si hypermarket-urile; evident ca acum pe masura ca se va supra-taxa profitul, tenatia transferurilor de profit va intra si in sistemul bancar si nu numai

Locomotiva Germană se transformă în rachetă

Guvernul german a înregistrat un excedent bugetar de peste 10 miliarde de euro în 2018, al patrulea excedent consecutiv, potrivit Handelsblatt. Cu numai câteva luni în urmă, excedentul era estimat la 5-8 miliarde de euro. Noua estimare de peste 10 miliarde de euro are legătură cu veniturile fiscale mai mari generate din creşterea câştigurilor companiilor şi salarii majorate.

ZF

Văzând această știre instant m-am gândit la versetul biblic “Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.” (Matei 13, 12)

Cam așa este și cu deficitele și cu excedentele. Pentru că așa cum îți așterni, așa dormi. De ce nu ar face Germania excedente dacă are reglate toate mecanismele pentru evitarea grecizării? Nu doar guvernul neamț, nu doar companiile ci și poporul german (ca și cele nordice) sunt făcuți din alt aluat. Seriozitate, chibzuială (noi îi zicem zgârcenie) și obsesia lucrului bine făcut. Din păcate puțini români înțeleg ce este acela deficit și ce este acela excedent și deși toți văd ce bune sunt autostrăzile în Germania, ce bine trăiesc nemții etc, puțini se gândesc: cum au ajuns aștia aici. Iar cei care își pun problema și își dau un răspuns, fie el sumar sau trivial, sunt tentați de emigrare și mulți o duc până la capăt.

Prima întrebare pe care ne-o punem văzând acest vrej fermecat de fasole, este dacă din el se vor putea hrăni toți europenii. Am văzut câteva enumerări de idei cu privire la ce ar putea face nemții cu atâta bănet în plus. Armata, plătirea datoriei etc. Nu cred că va fi așa. În primul rând, pornind de la premiza că frica mișcă Germania (mai precis angst-ul german), care e cea mai mare temere a nemților în ziua de azi? Trebuie să fii de pe altă planetă ca să ai ezitări: Deutsche Bank.

Nu știu cifrele și nu știu dacă DB-ul e un mizilic și poate fi doar una dintre multele cheltuieli posibile, dar cu siguranță stabilitatea Germaniei este dependentă de supraviețuirea DB-ului, deci …

Văzând atâta bănet, mă gândesc că nu doar eu, dar poate și nemții se gândesc: ce-ar fi să o punem noi de o uniune mai mică și să aruncăm porcușorii după care îi lăsăm să intre în default că noi oricum ne-am făcut exitul (guvernul mă refer, deși nu știu sigur, bănuiesc că oricum cel puțin BCE-ul, FMI-ul și BERD-ul mai au bonduri) și cu banii aștia putem face un restart liniștiți la un viitor euromark, poate chiar acoperit de aur? Din cauza angst-ului, bineînțeles că și asta pare o direcție prea extremă de pus în aplicare, însă pot exista derivate mai practice, cum ar fi opoziția și mai fermă la eurobonduri și presiunea asupra BCE-ului ca să renunțe la ZIRP. Da, Germania pote nu are curajul să încerce o rupere, dar cu bănetul în spate și cu garanția că poate face față la tensiuni, se va opune în continuare finanțării comune a găurilor porcușorilor mici și mari, deși recent BCE tocmai a dizolvat tăcut o bancă italiană. Da, poate că unele mici “abateri” vor fi trecute cu vederea, dar rămâne să vedem execuția bugetară a italienilor în anul următor care este o utopie, unde va împinge lucrurile.

Dar surplusul poate fi dilematic doar prin ochii noștri de milogi creditaci muritori de foame și fără speranțe. Căci există încă multe de făcut și în Germania, de la infrastructură la finațarea companiilor, reduceri fiscale etc. Vă imaginați ce ar însemna o tăiere a impozitelor în Germania și o simplificare a birocrației prin modernizare?

Acolo sus este o competiție permanentă și țările puternice economic nu vor avea dilema cum să cheltuiască banii. Mulți nici măcar nu au bani ci doar butonează credit din tastatura băncilor centrale, cum ar fi Japonia și SUA. Armata le permite să butoneze în continuare. Germania neavând armată, are industrie, know-how, exporturi, excedente și toate fundamentele ca la carte. Oare cine stă mai bine?

PS: Germania nu are armată este o glumă, evident că într-un an, dacă dorește, dacă pune industria să producă, Germania poate avea o armată, chiar cea mai puternica din Europa. Nu ar fi prima dată …

Cum a intrat Grecia în groapă și cum România face aceleași greșeli?

Poate singura mare diferența între noi și greci care încă ne menține pe linia de plutire este aceea că noi nu ne-am priceput la fel de bine să îi atragem pe bancheri așa cum au făcut-o grecii. Veți înțelege mai la final despre ce vorbesc.

Dacă spun acum că românii este foarte posibil ca individual să fie mai bogați ca nemții deși PIB-urile celor două țări nu pot fi comparate, puțini vor înțelege la ce mă refer. Asta se întâmplă din cauza virusului care se numește creditul și din cauza inculturii financiare. Un prietem mi se plângea acum vreo 10 ani dacă nu mai bine că nu face prea mulți bani, că toata viața a învățat mai bine ca alții, că a muncit cât l-au ținut puterile, că a fost cinstit și degeaba: nu are decât hainele de pe el. Până și apartamentul unde locuia împreună cu familia nu era al lui. “Ai credite”, l-am întrebat? Nu. Ce bancă să îmi dea mie credite, daca nu am CV, nu am muncit cu carte de muncă etc. “Păi nu realizezi cât de bine stai?”.

Am încercat să îi explic că sunt mulți oameni de afaceri care par bogați doar pentru că sunt angrenați într-o rotiță care deocamdată se învârte însă când îi va lăsa puterile și rotița se va opri, sabia lui Damocles care este creditul le va cădea în cap și îi va termina, așa cum a terminat pe mulți în 2008. Sunt nenumărate povești cu dezastrele umane produse în 2008, din păcate deoarece nu avem presa, nu avem cinema, nu avem documentariști, se pierde această istorie. Oameni de afaceri care umblau cu bodyguarzi după ei pentru că intrau în insolvență și partenerii de afaceri către care aveau datorii îi suspectau că doar profita de situație ca să le tragă țeapă. Mari oameni de afaceri care renegociau cu băncile și puneau la mezat până și apartamentul comunist moștenit de la părinți, tot ca să mai tragă nițel de scadențar. Etc.

Așadar un om sărac, fără asset-uri dar și fără credit, este cu mult mai bogat decât unul care are ceva avere dar are și credite. Dacă este să calculăm financiar și nu ne legăm de capacități, experiență, potențial. Astea sunt altă discuție, dar exclusiv financiar, un om fără credit este mult mai liber decât unul care are bunuri pe credit sau are o afacere care funcționează pe credit (și care afaceri nu supraviețuiesc din credite?) și care tremură la gândul că ROBOR-ul poate să sară sau cursul poate să sară sau o nouă criză să vină și sa rateze plata ratelor.

Cam lungă introducerea, prin urmare să revenim la Grecia. De ce s-au grămădit băncile nemțești, americane, britanice și mulți alți investitori ca să dea credite Greciei, deși PIB-ul era cum era, economia era cum era, industria lipsea cu desavârșire. În afara de ulei de măsline și turism, Grecia nu avea mare brânza bogății. Avea însă ceva foarte interesant pentru bancheri: case care puteau fi puse garanții pentru credite și cum bancherii trăiesc din credite și din comisioanele creditelor, iată de ce toți erau înnebuniți în anii post aderare să ofere grecilor creditare. Jocurile Olimpice din 2004 au fost mana cerească: puterea avea pretext să facă “investiții” pentru că poporul dormea și nu se gândea dacă aceste investiții vor fi recuperate și își au rostul, bancherii aveau parte de dobânzi frumoase, cu mult peste cele din Germania sau altă țară europeană cu guverne mai responsabile, poporul avea și el parte de locuri de muncă bine plătite, mai ales bugetarii, pensionarii aveau pensii mărite ca Făt-Frumos etc. Un amic grec îmi spunea că visul oricărui tânăr grec era să ajungă să muncească la stat și că fiecare avea de mic aranjat deja locul unde urma să muncească: la departamentul cutare de la primărie pentru că cunoaște tata pe cutare șef, la agenția cutare unde e unchiu director de personal etc.

Așadar, faptul că grecii nu aveau pe persoană fizică credite și aveau casele achitate – deci puteau fi puse gaj – a dus la explozia creditării care a cauzat dezastrul ce a urmat și a băgat în groapă Grecia pentru câteva secole bune de-aici înainte.

A venit acum momentul de o mică paranteză: acest articol nu se dorește în niciun caz să umbrească în vreun fel activitatea bancară de creditare. Tot ce încerc este să explic un fenomen, pentru a spera că cel puțin pe ici pe colo, la nivel individual, românii vor reuși să reziste tentației creditării și vor ieși din bula iluziei prosperității și a bunăstării pe credit. Bancherii dau credite – asta e datoria lor. Chiar dacă ar fi treaba lor să se asigure cui dau credite, este o iluzie să credem că le-ar păsa: ei câștigă tot timpul și când oamenii sau companiile pică și nu mai pot plăti, vine statul și îi scoate din groapă, deși groapa în care au ajuns se datoreaza lor pentru că au dat credite cui nu trebuia. Din păcate asta e realitatea în care trăim și vedem că nici vestele galbene, deși cunosc problema, nu au putut să facă nimic. Pentru că deja suntem fierți în oala, ca broaștele, temperatura a depășit pragul la care am mai putea să sărim din oală.

Așadar, chiar dacă o țară este săracă și nu produce deocamdată mare lucru, băncile sunt dispuse să le finanțeze deoarece important este să existe populație pentru că acea populație, dacă există, va face copii și va putea muncii pentru decenii de aici înainte ca să plătească ratele, deși la momentul acordării creditelor, băncile nu urmăresc nici măcar ca acestea să fie date pentru dezvoltare, investiții, pentru înmulțirea banilor și nu pentru satisfacerea unor plăceri. Procentul de oameni cu Porsche Cayene era înainte de criză cel mai mare în Grecia comparativ cu toate celelalte țări europene. Un patron de service cu 3-4 angajați dintre care cam 2 erau copiii lui, avea Porsche Cayene ultimul model în momentul în care i-a picat afacerea și a început să lucreze ca mecanic se unul singur, acolo unde îl chemau vechii clienți, pentru a putea pune o pâine pe masă.

Pentru a avea certitudinea că își recuperează banii și că nu își ia țeapă (prea mare), bancherii trebuie să fie siguri că nu o sa aibă probleme de la Banca Națională a țării respective. Acolo unde mai există. Nu era cazul în Grecia după trecerea la euro. După cum am mai explicat poate în alte articole, euro nu poate fi emisă decât de BCE (Draghi) deci băncile au încredere în monedă că nu va fi devalorizată prin tipărire exagerată (ha-ha) cum s-a întâmplat în hyperinflația din Serbia, Mozambic sau în zilele noastre în Venezuela. Mai rămâne riscul de default suveran. De aceea, deși guvernele țărilor membre UE au bugete separate și se administrează fiecare cum dorește, există unele diferențe între dobânzile acordate de bănci unor țări cu economie puternică, cum e Gremania și alte țări cu situație mai proastă, cum ar fi Italia. Diferența între dobânzile Germaniei și Italiei (sau a altor țări – dar Germania e de referință) o numim spread. Cu cât spreadul este mai mare, cu atât băncile câștigă mai mult. Adică, ia bani de la BCE cu dobânda -0.5% (da, încă suntem pe negativ) și îi oferă guvernului grec cu 5%. Super-afacere! Până când se întâmplă să vină la putere un partid care să amenințe că nu mai plătește și că vrea renegocieri sau chiar default pe datorie.

Aici sunt riscurile, dar pentru bănci astfel de oportunități apar rar. Situații tensionate dar cu șanse de rezolvare sunt rare. Bunăoară, deși grecii au votat Ohi, în cele din urmă au executat tot ce le-au cerut “creditorii” și nu au făcut default, că despre întoarcerea la drahmă ce să mai zicem – Varoufakis zice că au încercat dar nu au putut, pentru că softul administrației financiare era controlat de la Bruxelles.

Sute de mii de case neipotecate sunt mană cerească pentru bănci. În ele o să trăiască sute de mii de oameni care o să muncească decenii pentru a plăti ratele, că altfel nu mai funcționează bancomatele și vine sfârșitul lumii. În situația asta suntem noi acum. Nu știu procentul exact de case neipotecate dar trebuie să fie încă foarte mare pentru că majoritatea românilor au o frica atavică de ipotecă și trebuie să treacă o nouă generație (probabil cei care au crescut în UE) care să aibă curajul să își pună casa gaj ca să mai cumpere încă o proprietate în speranța că o să crească prețurile și o să dea și ei lovitura. 2008 a calmat și el avântul vechii generații care a uitat cum era cu inflația, cu cursul de schimb și cu cămătarii, în minunata perioadă de tranziție.

Însă, încurajați de socialismul multilateral dezvoltat, oamenii vor începe să creadă încet-încet că lucrurile merg spre bine și criza creditelor e doar o amintire trecută, că acum avem BCE, avem și noi un cuvânt de spus în UE, avem companii naționale care produc, avem politicieni patrioți care îi țin în frâu pe bancherii lacomi să nu crească dobânzile, etc. Nu zic că românii se vor grămădi să își ipotecheze casele și apartamentele ca să cumpere prostii. Zic că cei care vor râmâne în apartementele comuniste ale părinților, nu vor avea nicio problemă să le vândă pe 2 lei ca să aibă avans la apartamente sau case noi la prețuri de Beverly Hills în speranța ca viitorul sună bine și în ideea că e bine să îndrăznești să crezi, deși credința fără fapte este moartă.

Spre deosebire de Grecia, România are și ceva resurse. Și chiar dacă demografic suntem un dezastru, suntem mai numeroși ca grecii, avem pământuri care singure pot plăti ratele decenii de ani de zile, în caz că populația va fi exterminată de nucleare în cazul unui război cu rușii, România are gaze, inclusiv de șist, are păduri etc. Deci “micul” procent al datoriei raportată la PIB este doar la un pas distanță de trecerea Rubiconului de unde o să avem parte de un proces ireversibil în care datoria nu va face decât să crească continuu și să devină o povara grea de purtat și imposibil de sperat că vom scăpa de ea, rămânând în starea de limbo de populație sclavagită menită să muncească din greu pentru a plăti rate cu vârf și îndesat pentru ca nu și-a făcut calculele bine când a acceptat să amaneteze tot ce aveau în casă ca să-și cumpere prostii. Bancherii stau ca hienele așteptând acest moment, în care datoria începe să fie nesustenabilă.

De aceea și 2019 va fi un an al destrăbălării în care vom avea parte de creșteri de salarii, “investiții” grandioase, umflarea aparatului bugetar și toate cele bune de care ne-au obișnuit tovarășii. Și cu toate acestea, cursul nu va scăpăra prea mult și banii vor continua să intre, fără să avem deocamdată parte de dobânzi prea mari. Câtă vreme în afară nu o să facă poc, nouă o să ne fie foarte bine deoarece banii caută randamente și noi plătim randamente bune, iar de garanții nu ducem lipsa, prin umare care să fie problema?

De la multi ani

Citeam pe un blog nerecomandat pentru oricine un articol cvasi-motivational in care autorul dadea din experienta lui de viata pentru cititori. Cum ca sa nu te compari cu altii ci sa te raportezi la tine, la tine cel din trecut, sa te evaluezi pe tine nu uitandu-te inspre altii. Cum ca daca te compari cu altii, o sa fii super-ofticat deoarece altii au alte sanse, altii pot fi mai favorizati, pot avea parinti cu bani, oportunitati variate etc. Cam acelasi lucru il spune si Jordan Peterson, ca e mai bine sa te compari cu tine cel trecut deoarece doar astfel poti face progrese reale, altfel, psihologic poti fi dezarmat daca te uiti la altii.

Of, ce inutila si total mincinoasa poate fi psihologia si asa zisa literatura (sau vorbareala) motivationala. Cum adica sa te compari doar cu tine si sa bagi capul in nisip, fara sa te uiti la ce misca in jur? Cum sa nu cauti modele si sa aspiri sa le urmezi? Chiar si pentru a invata din cele bune sau cele rele ale altora. Am rumegat destul material “motivational” incat sa ma satur sa mai sper ca pot gasi ceva bun. Nu zic ca nu exista o etapa in viata omului, mai ales la tinerete cand astfel de prostii te pot scoate dintr-o situatie intunecata si iti pot da un sut in fund ca sa te impinga in fata din anumite incurcaturi. Insa in general, cartile cu sfaturi sunt pierdere de timp, cei atrasi de aceasta mancare “fast-food” mai bine ar cauta “retete traditionale” sau chiar “experiente culinare exotice” in alte genuri literare din categoria beletristica, pentru ca sigur vor fi mai folositi, cantitatea “vitaminelor” si “mineralelor” in “bunatatile” recunoscute si apreciate de milioane de oameni este de departe mai buna decat promisiunea “energizantelor” de multe ori toxice ale literaturii motivationale.

Nu exista sfaturi generale, nu pot exista principii si reguli de viata si asta nu doar pentru ca toti oamenii sunt diferiti ci si pentru ca fiecare isi doreste altceva de la viata si de asemenea mediul si istoricul oamenilor este extrem de diferit incat acele principii sa nu functioneze la toata lumea sau chiar sa faca rau. Sa luam de exemplu principiul asta cu a te raporta doar la tine si a incerca sa te imbunatatesti prin progrese incrementale. Ca sa faci treaba asta trebuie sa fii foarte discipliniat si foarte chibzuit, trebuie sa ai multa atentie, multa capacitate de analiza interioara si un caracter puternic care sa nu fie miscat de tulburarile din jur. Ori un om care este instabil emotional, motivational si are un caracter usor influentabil, mai bine isi cauta modele de urmat, le analizeaza si incearca sa se compare si sa se raporteze la ele, decat sa bajbaie mereu incercand sa fie cu o iota mai bun ca ieri sau acum un an.

Si in pofida a celor spuse mai sus, nu ma pot abtine si ma las si eu dus de ispita timpului festiv si vremii de bilant si gandindu-ma la anul care a trecut m-am gandit sa impartasesc cu cititorii blogului meu, o idee care pentru mine s-a conturat si a prins carne mai mult in anul trecut si de care doresc sa ma agat mai mult in anul viitor. Ideea ar fi ca omul pare a fi facut pentru lucruri mari. Fiecare bineinteles ca poate intelege si intelege diferit lucrul asta. Bineinteles, ca nu spun lucruri prea extraordinare, prea noi sau prea greu de acceptat. Bineinteles, ca ideea cu trasul din maimuta este o prostie si ca o parte din inima mea plange mereu pentru sarmanii care nu realizeaza cat de mare este o asemenea prostie si cat de mult realitatea o infirma la orice nivel, inclusiv pe planul stiintei si al explorarii rationale. Nu vorbesc de chestiuni filosofice sau religioase, nu zic de chestiunea inca misterioasa a constiintei si nici de esecul explorarii mintii sau macar a creierului.

In incercarea de a detalia mai mult propunerea mea, as dori in primul rand sa atrag atentia ca nu doresc deloc sa ma refer la capatitatile extraordinare ale omului, la infinitul posibilitatilor sau alte chestii de astea cu miasma de new-age in ele. Da, este adevarat ca omul poate multe: poate depasi multe piedici, poate trece prin multe necazuri de multe naturi: boli, certuri, lipsuri, razboi etc. Poate invata multe, poate memora mult, poate descoperii multe. Sunt oameni care se pot jertfi mult, care se pot dedica complet unei credinte, unui scop, unei misiuni, unui alt om sau mai multor altora, sau umanitatii. Nici nu mai zic de inteligenta si nivelul de cunostinte la care ajung unii oameni. Sunt mereu fascinat de fizicienii care manipuleaza ecuatiile teoriei stringurilor cum jongleaza un circar niste bile. Nu doar ca le inteleg complet, nu doar ca exista ditamai istorie a descoperirilor si a esecurilor in acest domeniu, pe care fiecare trebuie sa le inteleaga si sa le cuprinda ca sa poata spera ca fac un pas inainte, dar discursul si dezbaterea se duce intr-un fel la nivel filosofic, din ce punct sa le privesti, din ce sistem de referinta. Inteleg gradul de mister la care au acces acesti oameni si eu nu pot decat sa intuiesc cumva si sa admir fascinatia lor de departe, fara macar a putea intelege cu ce se mananca bunatatile cu care se desfata ei.

Ce sa mai spun, ramanand in acelasi registru, de artisti si de creativitate? Daca fericirea ar fi atat de simpla cum cred unii (pseudo) chimistii (vezi Cele 6 droguri ale fericirii), unde se incadreaza nelinistea unui artist care nu are pace pana nu isi intruchipeaza chemarile sau ce putem spune de planul acelui pictor care si-a distrus opera de arta in momentul incare aceasta a fost cumparata, dorind cumva sa spuna: aceasta frumusete supravietuieste doar atata timp cat nu este atinsa de duhul banului.

Fiecare om este o taina si un univers si desi omul pare capabil de multe, a ne intelege macar pe noi insine pare misiune imposibila. Cine crede ca se intelege pe sine cel mai probabil se afla in inselare. Cine crede ca mai intelege si pe alti oameni, deja este un caz pierdut. Deci daca omul este o taina si un mister, cu atat mai mare este misterul scopului pentru care Dumnezeu l-a facut pe om. Desigur religia aduce aici explicatii si posibil chiar aici mai jos sa sara multi cu “referinte” la catehisme sau paterice. Desigur ca foarte probabil vom ajunge candva sa intelegem pentru ce am fost creati si poate iadul o sa fie pentru multi tocmai tristetea ca au pierdut timpul (si oportunitatea oferita de viata) pentru a face macar un pas catre acea chemare.

Dar chiar daca nu intelegem taina pentru care am fost creati, putem sa facem lucruri mari incepand sa facem lucruri mici sau minuscule dar facandu-le bune (ca functie) si bine (ca intentie). Si aici vreau cumva sa termin un articol care poate sa ajunga mult mai mare cu mini-revelatia mea avuta in anul care a trecut: lucrul mare pe care il putem face in primul rand este cu noi, adica cu mintea noastra, cu reflexele noastre, cu emotiile noastre, cu apucaturile noastre sau macar cu ce ne sare in ochi sau cu ce ne roade dintre ale noastre. Si asta pare un mini-sfat deoarece este logic si binestiut ca neputand schimba ce e prin jurul nostru, suntem vrem-nu vrem capitivi acolo unde am fost aruncati de viata si daca altceva nu putem face, putem sa ne jucam cu gandurile noastre. Sa nu fim insa simplisti si sa alungam ispitele fataliste ale unei astfel de orientari pentru ca imediat avem leac la o asemenea tanguiala si reducerea la absurd: sa presupunem ca am fii fost aruncati in alta parte. Ar fi fost mai bine altfel acolo? Pai sa ii analizam pe cei care se afla unde am vrea noi sa fim si sa vedem daca sunt fericiti si daca da sau nu, de ce. Si inca ceva: nimic bun nu apare din senin, exista medii propice, exista darul lui Dumnezeu pe care insa nu ti-l baga in sac, exista mostenirea genetica si/sau educatia primite moka de la altii, dar lucrurile bune nu apar niciodata doar din senin fara multa transpiratie, fara multe incercari si esecuri si poate chiar fara sange varsat.

La multi ani!

1 2 3 4 18