Anatomia Deflatiei Seculare

Precum unii bolnavi de Covid au plamanii facuti praf si nu-si vor reveni la potentialul normal nici pana la moarte (sau foarte greu), tot asa economia globala a ramas de la Covid cu niste sechele atat de nasoale incat este mare minune ca nu a decedat deja. Adica, cu asemenea comorbiditati … este intr-adevar o minune ca nu s-a ales (deocamdata) praful de toate lanturile de productie.

In trecerea noatra prin viata in lumea de astazi, alergam dupa himere uitand de grijile de baza cu care se confruntau bunicii si parintii nostri. Apasam pe buton si ne asteptam sa se aprinda lumina fara sa realizam ca directorul tehnic al departamentului de aprovizionare a unei centrale electrice aproape a murit de inima saptamana trecuta pentru ca au intarziat piesele de backup de la generator si daca se intampla vreun accident, centrala trebuia oprita. Nu o luati de buna, dar poate fi adevarata. Bagam cardul in bancomat si ne asteptam sa curga banii, neavand idee ca cineva noaptea la BNR sta si face calcule complicate (si cam inutile oricum) sa determine cat timp va mai reusi rezerva de valuta sa tina cursul pe linia de plutire inainte sa intre la apa cum s-a intamplat in toamna lui 2008. Mergem la mall la raionul de carne si suntem indecisi ce sa luam: ceafa sau cotlet. Una e mai buna, alta e mai sanatoasa. Fara sa ne pese ca in China vine o foamete cum nu a mai fost din cauza inundatiilor si bineinteles a Covid-ului. Partidul chiar a dat o lege impotriva irosirii mancarii si a mancarii prea multe (nu radeti, normele nu conteaza atat de mult in China, se fac din mers) care ataca bloggerii si youtuberii care fac emisiuni cu retete de mancare prea fandosite. Nu stiu foarte mult, dar stiu ca este un fenomen in China legat de epatarea pe retelele sociali prin mancarea de chestii extravagante/scumpe. Multe comoditati si beneficii ale lumii de astazi le luam de-a gata fara sa ne gandim la efortul depus in spatele lor si mecanismele complexe – si sensibile – care tin in picioare intreg edificiul – acvariul in care ne invartim noi si suntem morocanosi daca intampinam cel mai mic obstacol.

Inainte de Covid, problema era impotenta bancilor centrale de a producte inflatia “target”. Daca ne amintim – din sutele de articole despre criza “trecuta” (pe care eu nu o consider trecuta, ci doar amanata – gunoiul bagat sub pres), bancile centrale au incercat pomparea de bani si sugerea creditelor in bugetele statelor in speranta ca o rata a inflatiei constanta peste dobanda zero ar “suge” practic din puterea de cumparare a prostimii care nu realizeaza fenomentul si ar dilua – in timp – povara creditelor. Adica, cata vreme inflatia e 2% (sa zicem) si dobanda la credite (pentru smecheri evident, nu pentru prostime) e de 0%, diferenta de 2% scade din povara creditelor. Evident ca nu s-a intamplat asa. Inflatia nu creste la comanda. Oricati bani au tiparit bancile centrale, acestia au fost invartiti tot la nivelurile de sus, neajungand in economia reala, necirculand. Si fara circulatie, inflatia nu creste. Cata vreme banii nu ajung jos si oamenii nu au incredere ca totul va fi bine, oamenii nu consuma si daca nu consuma, preturile nu cresc, inflatia nu creste si volumul creditelor nu scade. Ba din contra, daca volumul creditarii creste – si a crescut dupa 2008 mai mult ca in criza din 2008 – bancile centrale sunt nevoite sa tipareasca si mai multi bani, “ca sa stimuleze economia”.

Singurele masuri pe care le pot lua bancile centrale este sa tipareasca bani. Altceva nu stiu si nu pot. Evident ca bancherii centrali se lauda ca au “instrumente” variate si ca ei fac “politici monetare”, adica nu doar tiparesc bani aiurea ci tiparesc dupa anumite calcule “stiintifice”, dupa metode “academice”. BS! Singurul lucru pe care il stiu este sa tipareasca. Singurele dileme sunt: cat de mult si cui ii dam si cat de repede ii dam. Ce banci salvam, pe care le lasam sa pice, ce companii salvam, ce actiuni cumparam, ce obligatiuni cumparam etc.

Covid a lovit puternic in consum. Initial a fost problema lantului de aprovizionare, prin criza din China. Apoi, a fost problema consumului in vest cand s-au introdus “masurile”. Dupa “inchidere”, evident ca multi au fost afectati la buzunar si pofta de cumparare s-a cam calmat. De asemenea, multi au fost indeajuns de speriati de media si au stat sau inca stau ascunsi in beci, deci nu consuma (ca inainte). In plus, costul pentru companii a cam crescut, cu noile “masuri” de siguranta, prin urmare si companiile cam au taiat din cheltuielile lor. Nu mai zic de gulerele albe (desteptii) care nu muncesc fizic ci doar tasteaza (butoneaza). Astia s-au cam obisnuit sa munceasca de acasa, le si place, sefilor lor de asemenea le place, desi randamentele scad. Insa nemaimergand la munca, nu mai dau bani pe transport, nu mai mananca la catering sau restaurant, nu mai bea bere dupa serviciu cu colegii, nu mai cumpara inghetata pe drum inapoi acasa si nici nu mai consuma energie electrica la birou aiurea, pentru ca acasa sunt mai atenti si nu tin becul aprins la baie cum o faceau poatel a birou. Multe firme, vazand ca se poate trai si muncind de acasa si vazand ca guvernele mai dau si bani, s-au acomodat cu acest nou trend si au renuntat deja la munca la birou. Felul cum se fac afacerile s-a schimbat, de asemenea. De frica sau pentru a se alinia “recomandarilor”, multi prefera discutiile online si nu mai merg la o cafea ci doar comunica pe telefon sau prin webcam. Sunt nenumarate domenii unde consumul a scazut si prin urmare avem tendinte deflationiste: consum combustibil, domeniul horeca, auto, cultura, pana si consumul de haine si de incaltaminte a scazut care erau intr-un fel consumabile. Insa daca nu mai mergi la birou, nu mai ai nevoie de camasi albe sau pantaloni si prin urmare mai bine iti cumperi niste pijamale. Dar pijamalele sunt mult mai ieftine ca celelalte si prin urmare cererea agregata scade si valoarea totala a cheltuielilor de asemenea.

Puseurile deflationiste au evident o ciclicitate, sau “valuri” cum se zice acum. Unul impinge in altul si produce altul atat pe orizontala geografica cat si pe verticala industriilor. Dar valurile nu sunt doar concomitente si cu efecte cumulate, ci valurile pot produce caderi de mal pe anumite sectoare. Horeca de exemplu nu-si va mai reveni intr-un an sau doi – nu are cum. In ce scenariu pozitiv isi va reveni Horeca? Chiar daca vom avea vaccin si toate temerile vor fi alungate, lumea nu mai are banii dinainte – trebuie sa vina mai intai o crestere (revenire) economica, la fel de puternica (anemica) ca inainte de Covid cand (teoretic) criza din 2008 fusese depasita si dobanzile incepusera sa creasca (nu chiar) in speranta atingerii unui nivel care sa poata fi confortabil in asteptarea unui nou ciclu deflationist care insa a venit prea devreme.

Doresc deci sa reiterez ca singurul lucru pe care stiu sa il faca bancile centrale este sa tipareasca bani. De asemenea, guvernele nu au de ce sa se opuna tiparirii de bani si evident ca vor imbratisa cu bratele larg deschise sugestiile “analistilor” cum ca guvernele trebuie sa preia “hamul” in economie si sa suplineze dezastrul din mediul privat distrus de Covid. Solutia “salvatoare” va fi la inceput impachetata in promisiuni si sloganuri frumoase, toata lumea fiind de acord ca este doar o deraiere “temporara” spre socialism/bolsevism. Cand vor da cu limba de gustul dulce al laptelui de vaca, guvernantii vor mulge cu spor la țâța bancilor centrale si vor fi de acord cu toate masurile de stimulare – cat mai mult, atat mai bine, cat mai des, e si mai bine. Singura problema va fi ca nu vor putea sa consume prea usor acesti bani, “pe investitii” deoarece nu prea mai sunt ce investitii sa faci cata vreme oamenii stau acasa si au tot ce le trebuie: mancare de la mall, filme, internet. Cine sa vina sa lucreze sa construiasca autostrazi, sa ia in arenda pamant de la stat ca sa il lucreze, sa ia granturi de la stat ca sa deschida fabrici si intreprinderi? Prea putini oameni sunt dispusi la munca. Mai ales cand se va introduce venitul universal minim … si mai putini vor fi cei dispusi sa isi rupa oasele “pentru patrie”.

“Reteta chinezeasca” nu poate sa aiba succes, pentru ca China a reusit (sa creasca economic) doar pentru ca chinezi sunt un neam de lasi si materialisti fara aspiratii de nicio natura decat catre verzisori. In plus, China a produs dar a avut cui sa vanda si descoperirea retetei “made in china – dolari – obligatiuni – manipulare curs a necesitat multe incercari si nenumarate victime de-a lugul ultimelor decenii. E mai mult de spus, dar reteta chinezeasca prin care statul sa dicteze cine ce sa produca si sa dea bani pentru asta, nu va functiona nicaieri in alta parte.

Nu e greu de prevazut ce va urma. Valuri de deflatie, vor forta mana bancherilor sa tipareasca, sa scada dobanzile, sa “stimuleze” si sa “intervina” cat mai direct in economie. Lucruri incredibile acum un an, cum ar fi cumpararea de actiuni, le vom vedea chiar si in inima UE unde nici macar cumpararea de obligatiuni suverane nu a fost acceptata tehnic, fiind folosita doar ocazional in anumite situatii extreme.

Vom asista deci la o devaluare a monezilor in paralel, o cursa nebuna intre marile banci centrale sa tipareasca cat mai mult in speranta de a castiga incremental o cota de piata mai buna la exporturi si astfel in speranta de a “reporni” (fiecare pentru el mai intai) “motoarele” economiei. In paralel, criza economica se va inteti si la nivelul societatii vom avea tulburari din ce in ce mai violente (SUA e copil mic pe langa ce vom asista prin alte parti).

Singura speranta este doar progresul tehnologic. Noi tehnologii ar putea compensa comprimarea capabilitatilor de productie care vor fi consecinta fireasca a scaderii cererii si nu vor permite diavolului hiperinflatiei sa scoata capul – cu exceptia unor victime mai slabe prin tarile emergente. O noua economie se poate naste cata vreme procesul actual de disolutie nu va fi prea accelerat. Aceasta insa nu va fi in niciun caz rodul factorilor “decizionali” adica al guvernantilor, politicienilor, bancherilor si nici macar al economistilor. In umbra civilizatiei vestice, pana nu se va trage de tot cortina, mai pot aparea oaze de inovatie si competitie care sa mai rostogoleasca nitzel in viitor prabusirea sistemului financiar si al intregului edificiu al fluxului actual al banilor si al bunurilor in epoca de dominatie a dolarului. Rachetele lui Musk sunt un exemplu. In timp ce presa de peste ocean era focusata pe stupidul razboi impotriva civilizatiei si modernitatii – asa zisa lupta “impotriva rasismului” – Musk – un alb bogat – lanseaza rachete la jumatate de cost. Argentina are multumita lui Musk sateliti care monitorizeaza vremea si vor putea imbunatati productia agricola. Cu siguranta exista exemple si in alte domenii, de aceea nu vreau deloc sa termin intr-un ton pesimist. Romania este insa la marginea lumii si oazele de care ziceam sunt cam departe de noi, deci ar fi bine sa ne facem rezerva de apa cat mai avem de unde …

~ ~ ~ ~ ~ ~
ȘTIRI
10 sep 2020 – Germania: Schaeffler anunţă concedieri şi închiderea unor fabrici
10 sep 2020 – Piața auto din România, grav afectată de pandemie

Cum se va termina conflictul în Mediterană între turci și greci

Desi conflictul nu e doar cu grecii, pentru ca nu au indeajuns cohones sa se puna cu evreii, turcii dau in grec. Care s-a lasat pe mana francezului, care in afara de mac-mac nu prea poate face mare lucru.

In UE stim ca Germania da tonul pentru ca Germania are banul, francezii sunt doar aghiotanti penibili ai asa-zisei “locomotive”. Iar germanii clar nu au chef de conflict pentru ca ei au o frica ontologica fata de necunoscut si orice nu este sub controlul lor … le produce hemoroizi. Prin urmare, nemtii mai spera in diplomatie si negocieri si diplomatii germani fac acum naveta intre turci si greci. Nemtilor in primul rand le e frica sa nu dea nebunul iar drumul la “refugiati”, ceea ce poate dinamita “coeziunea” bopoarelor europene care deja s-au cam impleticit in hora unionista si asteapta pretextul optim pentru dezlipirea de un imperiu in decadere care nu e in stare nici sa-si apere granitele de navalitori.

Sursa foto: https://www.youtube.com/user/CaspianReport

Cat de mult este conflictul economic este greu de spus. Eu cred ca gazele si petrolul pe care s-ar bate turcii sunt irelevante: nu doar ca consumul recent a scazut, nu doar ca nu e deloc momentul pentru investitii masive in exploatari costisitoare cu sansa de eficienta minima, dar oricum turcii nu au bani si trebuie sa concesioneze la randul lor si sa dea la firmele mari dreptul la exploatare, ei ramanand cu mizilicuri. Ori, cine are acum curaj sa investeasca in Turcia lui Erdogan cand dictatorul taie si spanzura fara discernamant? Nici macar companiile americane nu ar avea incredere, cu toata protectia armatei SUA care insa sub Trump pare total indiferenta la ce se intampla in Europa.

Scenariile posibile sunt in ordinea probabilitatii:

  • amanarea exploatarii – mentinerea mocnita a conflictului, runde de negocieri interminabile; cam nasol pentru francezi care obtinusera contractele de la greci; francezii clar si-ar dori o punere la punct a turcilor dar nu au nici acordul americanilor si nici al nemtilor; nu stim insa in ce masura vor putea impune sanctiuni si cat de dure vor fi acestea; dupa cum stim, cand Trump se incrunta spre turci, lira mai pierde vreo 20% instant din valoare; vom vedea ce se intampla daca si europenii impun sanctiuni si vom vedea pana la ce nivel; evident ca tratatul EU-Turcia de liber schimb probabil nu va fi afectat pentru ca nemtii trebuie sa isi vanda masinile si alte gadgeturi la turci; dar Franta poate impune unilateral cateva masuri ca sa stranga cu usa pe turci; la finalul lunii septembrie vom afla daca sefii de state din UE vor impune ceva sanctiuni Turciei;
  • eliminarea lui Erdogan; americanii au mai incercat, dar in interior nu stim ce se intampla; economic, Turcia are mari probleme si e posibil sa mai fie centre de putere care sa poata face ceva; insa haina de sultan pe care a imbracat-o Erdogan ii atrage mult pe turcaleti care se cred acum mare putere si nu m-ar mira daca si prin armata sunt dementi la fel de visatori la cuceriri marete pentru Alah si vad in Erdogan un nou Baiazid;

Nu e greu de vazut ca Erdogan este un accident al istoriei: a speculat slabiciunea UE, taraganarile cu aderarea, a speculat ezitarile americanilor in Siria, Putin l-a incurajat incercand sa scape de nuclearele americanilor de la Incirlik (de care probabil a scapat deja) iar poporul turc a dormit. Prin urmare au acum un carbune fierbinte care arde de nerabdare sa explodeze. In ce parte va exploda, vom vedea. Stim ca Erdogan nu se da inapoi de la acte necugetate cum a fost permisiunea catre soldati sa dea jos cu avionul rusesc ca sa ii demonstreze lui Putin ca e in stare sa il palmuiasca. Pornind de la acest pattern de comportament, nu m-ar mira ca Erdogan sa flituiasca nitzel si pe europeni si sa permita ceva frecusuri maritime, desi economic e pe muchie de cutit si daca isi pune in cap pe bune europenii, dupa ce deja americanii i-au cam taiat macaroana la finantare, asta va insemna sfarsitul pentru economia turceasca.

Sa zicem ca turcii se vand chinezilor si ca ia bani de la ei. Dar chinezii nu dau 200 miliarde pe an cat au nevoie ca sa finanteze deficitul turcii, doar pentru minuscule interese geopolitice si mai ales chinezii se feresc de zone fierbinti cu tensiuni, ca au destule pe langa ei. 50% din exporturile turcesti merg in UE. Intr-adevar UE are nevoie de ele, dar poate compensa din China ca si-asa cererea a scazut. Germanii sunt sigur ca ar putea prelua o parte din productia turcilor, deci daca e sa se ajunga la sanctiuni, UE si-ar permite sanctiuni economice masive, mai ales daca nemtii vor baga niste exceptii pentru ei, cum fac cu rusii.

Va fi imposibil pentru Erdogan sa se supuna unor decizii ale vreunei curti internationale de justitie si probabil va fi imposibil sa accepte un acord / intelegere prin care nu va primi ce va dori. Pentru ca el oricum nu cere din motive economice, ci cere pentru ca are nevoie de conflict. Singurul lucru pe care il poate oferi Erdogan turcilor este visul unui mare imperiu, ori un mare imperiu nu permite ca sa vina nave ale francezilor sa foreze la cateva sute de km de tarmul continental al turcilor. Un mare imperiu nu permite nici ca teritoriile sale – caci ei considera Cipru al lor – sa fie “ocupat” de niste “incompetenti” folositi ca momeala de “alte puteri” (cum ii numeste Erdogan pe greci)

Foarte improbabil ca conflictul sa degenereze. Turcii nu vor sa lupte nici macar cu o tara “incompetenta” cum e Grecia pentru ca ar avea imens de pierdut. Un conflict militar cu grecii ar insemna ca turcii trebuie sa aduca infanteria la granita terestra in partea de vest, ori astfel ii va lasa descoperiti total in fata kurzilor in sud. Turcii se cred mare putere ca au reusit sa ocupe cateva teritorii din Siria care au fost lasate de izbeliste de americani dupa ce au gonit Isis-ul. Intr-adevar erau aparate de sirieni patrioti care erau mai puternici ca turkmenii dar o mana de soldati care isi apara orasul nu se poate compara cu armata greceasca. Nu mai zic de expulzarea automata din NATO in cazul in care ei vor lovi primii. Sa zicem ca turcilor nu le pasa de NATO, dar cred ca de americani le pasa si deocamdata americanii nu au inchis NATO ci doar il muta acolo unde vor, adica mai la vest inspre rusi. Turcii clar sunt nealiniati si constituie un os pe care deocamdata Trump nici nu poate sa il inghita si nici sa il scuipe pentru ca focusul lui Trump e China. Dar daca o sa fie nevoie, Trump o sa il scuipe caci nici lui nu ii pica prost un nou razboi. O Turcie in razboi cu Grecia, inseamna nu doar castigarea sigura a alegerilor pentru Trump – daca se intampla asta pana in noiembrie. Dupa alegeri, oricum Trump trebuie sa rezolve Iranul, caci evreii nu mai au rabdare. Rezolvarea Turciei ar aduce instant lovirea a doi iepuri dintr-o lovitura: si a Iranului si a Rusiei. Practic, un razboi turco-greco-european ar fi mana cereasca pentru americani, caci le-ar oferi pretextul sa arate ca mai pot “pacifica” tarile lumii si totodata le va oferi pretextul sa demonstreze noi capacitati militare, lucru de care au nevoie mai ales acum cand chinezii si rusii ridica pretentii de recunoastere a avansului economic – pe de o parte – si militar – pe cealalta parte.

Exercitiu de admiratie [1]

“Exercitiu de admiratie” este un documentar realizat de Gabriel Liiceanu in anul 1991 (conform IMDB unde informatiile sunt extrem de sumare) despre Emil Cioran, dar care contine si un interviu cu Petre Tutea. Discutiile cu cei doi sunt intretesute, urmand un dialog imaginar. Pe alocuri, Tutea se descrie pe sine si i se adreseaza lui Cioran, indirect, prin intermediul televizorului.

Inainte de toate, doresc sa imi arat dezamagirea ca nu avem inca un documentar despre acest documentar. Importanta acestui documentar este extraordinara si popularitatea sa pe youtube nu poate fi descrisa. Exista nenumarate repostari cu sute de mii de vizualizari. Din ce am observat pe Youtube, Cioran este foarte cautat si exista extrem de putine inregistrari despre el, deoarece cu el nu prea au de unde – stim ca acest documentar este probabil unicul in care Cioran a acceptat sa apara in fata camerelor fie video, fie audio.

Fac deci apel la dl Liiceanu sa incerce sa incropeasca fie un documentar fie o carte despre exercitiul de admiratie. A trecut ceva timp si cu siguranta sunt multe informatii foarte picante si care trebuiesc consemnate undeva.

Din start, intrebarea care se pune este cum de nu s-a reusit intalnirea celor doi? Fie Tutea dus la Paris, fie Cioran adus la Bucuresti, desi, dupa cum stim, aceasta ar fi fost imposibil. Daca de Cioran stim ca era sceptic cu privire la calatorii, sunt curios in legatura cu Tutea care ar fi fost problema? Sanatatea, finantele?

O alta intrebare pe care mi-o pun eu, desi am vazut documentarul probabil de peste 10 ori, care este timeline-ul interviurilor? Cui i-a fost luat primul interviu? Vedem in documentar cum Liiceanu face un ping-pong al ideilor, un fel de dialog remote intre Tutea si Cioran spunandu-i si lui Tutea ce zice Cioran si viceversa. Exista doua posibilitati: fie interviul cu Tutea a fost luat primul, fie cel cu Cioran. Nu imi este clar daca au fost mai multe etape. E posibil ca Liiceanu sa mai fi vorbit inainte sa mearga la Paris cu Tutea despre Cioran, avand astfel memoria proaspata si putand sa ii transmita lui Cioran exact ce zice Tutea.

Este clar insa ca Liiceanu s-a ridicat la inaltimea situatiei si a realizat ceva extraordinar: nu doar un dialog intre cei doi, la distanta, dar a reusit sa si scormoneasca in cei doi nenumarate chestiuni fierbinti. Daca Tutea a fost extrem de deschis si am avut parte de filmari cu el si bucurestenii chiar puteau sa stea la discutie cu el in parc, despre Cioran situatia e cu totul alta. Sunt tare curios sa stiu cum de a reusit Liiceanu sa il convinga sa dea interviul, daca a mai incercat inainte, daca au mai incercat si altii, daca cumva a mai dat alte interviuri. Sunt curios, daca de exemplu Academia Romana a incercat sa il invite in Romania la vreo conferinta sau Ministerul Culturii, macar pe vremea cand Plesu era ministru, de asemenea a incercat sa il contacteze pe Cioran si sa ii ofere ceva suport financiar, sa il incurajeze sa se intoarca in tara etc. Au fost vremuri tulburi si de aceea, nu ar strica sa stim ce s-a intamplat, cat mai in amanunt.

Interviul incepe cu o declaratie scrisa a lui Tutea care probabil fusese anuntat in prealabil de interviu si se pregatise, care declaratie este citita de un tanar pe care din pacate nu il recunosc.

“In ceea ce il priveste pe Cioran, imi permit sa il infatisez in acesti termeni: el se considera scepticul de serviciu al unei lumi in delcin si traieste in conflict cu Sf. Pavel si cu Absolutul Divin”

Petre Tutea

In intreg interviul, Petre Tutea penduleaza intre a-l declara pe Cioran un blasfemiator si a-l vedea “in amurgul existentei lui impacat cu sine” si cu Sf. Apostol Pavel. Tutea se arata optimist ca spre finalul vietii Cioran avea sa se impace cu Dumnezeu. In final, vom intelege ca aceasta speranta vine doar din dragostea pe care Tutea i-o poarta si nu are nicio baza care sa vina dinspre Cioran.

Ciudat si deplasat, Liiceanu incearca sa il apere pe Cioran, intrebandu-l pe Tutea daca un sceptic care isi pune probleme nu este mai “fierbinte” decat un mistic care a gasit deja toate raspunsurile. Asta denota lipsa de experienta spirituala a lui Liiceanu, deoarece credinta nu este deloc ceva static si viata celui credincios este o batalie poate mult mai intensa decat a celui care are nelinisti metafizice si inca nu accepta revelatia. Dar poate voi mai reveni pe acest subiect. Ca o mica paranteza, tin sa mentionez ca exista o carte a unei doamne care incearca sa il prezinte pe Cioran ca pe un crestin profund. Foarte ciudat si de neinteles de ce ar incerca cineva sa faca un asemenea tambalau, cand lucrurile sunt clare si cand Cioran spune cu gura lui si clar ca nu crede. Imi cer scuze ca nu am retinut titlul acestei carti, dar voi reveni in comentarii cu aceasta referinta, deoarece pe langa carte, cred ca exista si un interviu pe Youtube cu autoarea.

Intorcandu-ne la documentar, are cateva hibe si retrospectiv, sunt frustrante. Avandu-l la dispozitie pe Cioran, Liiceanu trebuia sa nu piarda un minut din timpul disponibil si sa il traga de limba continuu. In schimb, documentarul pierde timpul cu filmarea cartierului, Liiceanu il scoate pe Cioarn la plimbare ca sa ii arate pe unde a locuit in tinerete – amanunte interesante insa care nu sunt esentiale. Nu mai zic ca documentarul este incarcat si cu imagini si filmari de la Rasinari – locul unde s-a nascut Cioran si contine audio si cateva cuvinte ale fratelui lui Cioran. Insa cinematica cu prezentarea satului, cu incearcarea de a reda feeling-ul mediului in care a copilarit Cioran, este obositoare, lunga si prea pretentioasa. Cum poate sa creada un documentarist ca filmand acum, ne duce in lumea copilariei lui Cioran? Inteleg sa vedem casa, sa vedem strazile satului, inteleg sa vedem cateva poze, etc. Dar sa filmezi zeci de minute bune clopotul, dealurile, o inmormantare, o scara etc, nu are sens. Folosind paralele cu ce se intampla in prezent, putem spune ca documentarul are unele sectiune cu iz de mokumentary, doar ca nu prea le iese schema. Nu mai zic de coloana sonora a secventelor din sat: muzica indiana si budista. Ce sens are? Foarte trist ca nu apare in imagini si fratele lui Cioran, desi audio ocupa destul timp si marturia lui este evident extrem de interesanta.

De neinteles, de ce nu a facut Liiceanu un intreg interviu mai pe larg si cu fratele lui Cioran in care sa incerce sa extraga mult mai mult decat a reusit in acest documentar, in prima parte.

Este foarte posibil ca scopul documentarului sa nu fii fost doar dialogul cu Cioran si extragerea de la el a unor intrebari fierbinti pe care poate admiratorii lui Cioran le-ar fi avut. Poate ca Liiceanu a vrut sa il si promoveze putin pe Cioran (desi nu vad ce sens ar avea asta) si sa il popularizeze, de unde trivialitatile cu prezentarea satului, a mediului, interventia fratelui.

De altfel, si interviul cu Cioran incepe despre copilarie si se lungeste cam mult. Aflam insa amanunte interesante: Cioran era prieten cu groparul si acesta ii dadea cranii cu care Cioran se juca cu ele ca cu o minge, fiind foarte distrat de acestea. Nu inteleg insa daca acest “hobby” era secret. Din marturie, pare secret, insa cat de mult putea un copil sa tina un secret? Fratele si prietenii sai nu vedeau cand Cioran se juca cu craniile? Fratele sau spune ca se jucau impreuna si deseori veneau acasa tarziu. Trecand prin fata cimitirului care se afla in proximitatea casei lor, grabeau pasul deoarece le era frica de strigoi.

Copilaria mea a fost paradisul. Pentru mine, ziua cea mai trista din viata mea a fost ziua in care tata m-a dus la Sibiu. Nu o sa uit niciodata. Aveam impresia ca totul s-a distrus in viata mea.

Emil Cioran

Cioran a fost trimis de tatal sau ca sa faca liceul la Sibiu. La Sibiu a stat in gazda, in perioada de inceput, la o familie de nemti de la care a invatat germana. Ulterior, toata familia s-a mutat la Sibiu, tatal lui Cioran, preot fiind, a fost numit protopop la Sibiu.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Links:

Bătălia spirituală dată pe față de COVID

De cand cu Covid-ul, lumea este in razboi. Razboiul este – ca orice razboi – intre lumina si intuneric, intre adevar si minciuna. Linia frontului acestui razboi, nu este foarte clar delimitata deoarece trece chiar prin inima fiecaruia dintre noi. Linia frontului este acolo unde se lupta mandria cu smerenia si cum lupta asta are loc in fiecare dintre noi, putem spune fara tagada ca fiecare ne aflam pe front si fiecare trebuie sa ne decidem pe care parte a frontului ne plasam

Cele doua parti insa nu sunt delimitate de parerile pro sau contra intr-o anume privinta, nu argumentele stiintifice sau medicale, nici consideratiile economice sau sociale fac delimitarea, ci adevarul, lumina, smerenia sunt impreuna iar minciuna, intunericul si mandria sunt de cealalta parte.

Isipita plasarii si riscul sa facem o alegere gresita sunt cu atat mai mari cu cat problematicile sunt nisipuri miscatoare si rational, raportari diferite pot fi ambele adevarate. Cine cantareste doar rational deci poate gresi. Un batran care se fereste de boala si cearta un tanar ca nu poarta masca are dreptate. Dar si tanarul care nu poarta masca, vazandu-l pe acel batran ca fumeaza, are si el dreptate, mai ales daca ne gandim statistic la riscurile la care se expun singuri, din proprie initiativa, fumatorii. Este doar un exemplu, dar asemenea exemple sunt evident nenumarate, de la a accepta sau nu o masura impusa, de a recomanda sau nu o anumita masura, de la a adopta sau nu un tratament, de la a prioritiza sau nu anumite investitii in vaccinuri etc.

Daca sunt multe teorii si speculatii legate de originea si scopul Covid-ului, eu am o singura certitudine: Covid-ul este un exemplu de criza globala cu amploare si potential apocaliptic care ne arata cum va fi cernerea la sfarsitul lumii si cum cei caldicei vor fi scuipati afara. De ce? Pentru ca doar a fi caldicel, nu te ajuta sa iei decizia corecta. Doar cei fierbinti, care cunosc voia lui Dumnezeu vor putea sa alega cum trebuie in fiecare moment in labirintul de capcane care ii va urmari pe cei chemati. Nu ca acum nu am avea labirinturi destul de grele, dar deocamdata eu zic ca e prea devreme ca sa ne tanguim

Deci ce este cernerea? Cernerea este aparitia unei probleme majore, la nivel global, de care nu putem scapa chiar daca ne-am ascunde in gaurile pamantului, care ne va ajunge din urma mai devreme sau mai tarziu si ne va pune in fata decizii majore de luat, unele chiar cu implicatii spirituale profunde.

De exemplu, o decizie majora in cazul Covid este daca traim in frica si ne speriem in fiecare moment ascultand cu seriozitate si acrivie recomandarile expertilor sau ne alegem propria cale, traind fara frica si considerand Covidul o boala normala, ca si altele, de care putem sau nu putem sa fim loviti. Evident ca felul cum ne-am trait viata pana acum si caracterul pe care ni l-am format decid intr-o buna masura raspunsul la aceasta dilema exemplu. Cei care si-au pus nadejdea nestramutata in stat si in autoritate si au exercitat prea putin o minima libertate si individualitate, sunt acum captivi in prima sita, nu au nicio sansa de a supravietui. Nu au nicio sansa sa traiasca normal chiar si cand vaccinul va fi curatit ultima molecula de coronavirus, pentru ca ei deja si-au format sinapsele de reactie la o asemenea problema si au ales sa se lase in mana statului.

Evident, exista exemple de cernere si de cealalta parte, deoarece am spus ca nu atat raportarea de o parte sau alta a probleme conteaza, cat duhul in care o facem. Cei care nu au fost pana acum formatati cum trebuie de sistem si din intamplare sau din noroc s-au nimerit sa nu fie prinsi de sita “alinierii” la recomandarile statului, pot gresi in alt fel, facand pacate si indemnand si pe altii la pacate mari din prostie si din orgoliu. Un exemplu care imi vine acum in minte, ar fi de exemplu interviul recent al lui Tuca cu Arafat. Ostracizandu-l aiurea si jignindu-l, atat pe Arafat dar si pe alti capi, Tuca contribuie la formarea unui sentiment negativ fata de autoritate care ulterior poate fi fatal. Sa zicem ca se descopera un vaccin care va fi bun si care poate sa ne scape de virus. Sa zicem ca statul il cumpara si il ofera gratuit. Datorita ostracizarii si imaginii negative pe care autoritatile au acumulat-o, si prin contributia lui Tuca, oamenii se vor feri de vaccin si astfel vom avea aiurea poate sute de morti care daca nu ar fi fost inselati, ar fi scapat. Se intampla asta deja cu vaccinurile pentru copii …

Cernerea insa are mai multe site cu gauri mai mari si mai mici. Prin gauri trec doar cei care au smerenie reala si nu se pun pe ei inainte, impingand o lucrare sau un sfat intr-o directie sau alta, potrivit contextului si tinand cont de consecinte, nu pentru a se scoate ei in evidenta ci pentru a isi ajuta aproapele si a face binele de dragul binelui. Insa intentia nu este suficienta, este nevoie, la sitele cel mai fine, de o inima curata, care nu se dobandeste nici usor, nici curand ci cu grele si lungi osteneli.

Cum vom știi că vaccinul ANTI-COVID funcționează?

Toata lumea vorbește despre el, tările îl comandă în avans, specialiștii sunt sceptici, dar să vedem ce se va întâmpla când vaccinul va fi lansat pe piață. Presupunem în scenariu că prețul va fi acceptabil, statul va putea cumpăra un lot semnificativ, dar nu pentru toți cetățenii și vaccinarea nu va fi obligatorie. De altfel, motivele financiare vor fi probabil principala garanție că vaccinarea nu va fi obligatorie, căci la cât de nebuni sunt doctorii de astăzi, nu m-ar mira să încropească o argumentare aberantă pentru care toata populația ar trebui vaccinată, chiar și cei care nu au niciun risc din Covid și mă refer aici la acele grupe de vârstă unde rata mortalității este nesemnificativă – chiar pe testările superficiale (ca număr) efectuate deja.

Foarte greu va fi de dovedit eficacitatea vaccinului. Cum vor testa? Vor da vaccinul la oameni și vor vedea dacă ulterior fac sau nu virusul? Exclud aici testele “din producție” unde funcționarea vaccinului poate fi ușor măsluită prin alterarea lotului testat. Și chiar dacă nu ar fi reavoință – deși la ce bani sunt în joc … – testarea pe câteva mii de oameni nu oferă nicio garanție pentru un vaccin împotriva unui virus care apoape săptămănal își arată noi și noi fațete negative. Puține vaccinuri au avut succes când au fost aplicate în masă și de aceea în cazul Covid, care lovește relativ aleator în victime, va fi foarte greu să dovedim dacă cei care au luat vaccinul au trecut prin boală mai ușor din cauza vaccinului sau din cauza mutațiilor sau din cauza vremii, sau din cauza ciudățeniei acestui virus.

Cu greu vor putea promova un vaccin ca fiind sigur în sensul că protejează 100% împotriva Covid. Oricâte garanții legale vor oferi guvernele, nu cred că există o companie în lume care să aibă un asemenea curaj – date fiind posibilele consecințe. Prin urmare, vor spune: vaccinul asigura o șansă la imunitate sau asigură o trecere mai ușoară prin boală, sau își pierde efectul după o anumită perioadă și trebuie refăcut.

În acest caz, repet, a demonstra eficiența vaccinului va fi imposibil.

Există totuși o singură cale prin care s-ar putea demonstra eficiența: vaccinarea gratuită a persoanelor din categoriile de risc maxim (bătrâni cu comorbidități) urmată de scăderea la zero a cazurilor de morți din Covid în rândul celor vaccinați.

O eventuală obligativitate a vaccinării este logic nejustificată. Dacă vaccinul va funcționa și va fi aplicat pe categoriile de risc, periculozitatea Covid-ului va scădea sub cea a unei gripe normale, iar dacă nu va funcționa pe categoriile de risc maxim, înseamnă că sunt riscuri prea mari pentru celelalte categorii. Medical, ecuația risc-beneficii, mult-trâmbițată în justificarea vaccinurilor, este destul de clară în ce parte bate.

F de la Familie

F Is for Familiy poate fi vizionat pe Netflix si este un desen animat pentru adulti din categoria filmelor care depicteaza societatea americana contemporana si problemele ei variate: lipsa de coeziune, lipsa de iubire, lipsa de comunicare, lipsa sensului. La aceste probleme, uneori exista solutii, de cele mai multe ori nu.

Calitatea productiei este foarte buna, serialul poate fi incadrat in comedie desi eu l-as incadra mai mult la drama, timpul actiunii este America anilor 70 insa timpul productiei isi pune din plin amprenta.

Nu pot sa declar inca ce hram poarta, dar pare un serial interensant care loveste din plin in stereotipurile corectitudinii politice si in ideologiile mainstream curente.

Personajul principal este Frank Murphy – stalpul familiei, tatal a 3-4 copii, sot care trebuie sa isi sprijine sotia in ratacirile ei feministe si om al muncii, sindicalist, in capul caruia se sparg toate. Frank este un nevrozat, se plange mereu si de multe ori are dreptate. Pentru Frank viata e grea si fiecare zi aduce noi si noi provocari, majoritatea nefiind depasite cu bine, cum ne-am astepta. Frank este un neinteles si el nu se intelege pe sine.

Alte personaje: Sue, sotia, incearca sa tina familia unita, are visuri aiuristice de realizare, nu se impaca cu idea ca succesul femeii in america anilor 70 vine doar cu compromisuri si incearca sa il schimbe pe Frank fara sa se gandeasca daca nu cumva si ea are ceva probleme

Pe langa tata si mama, alte personaje sunt cei 3 copii: Kevin, Maureen si Bill – tineri adolescenti neintelesi, fiecare cu problemele lor, fiecare considerandu-se cel mai nedreptatit si parasit de parinti in detrimentul celorlalti.

Vecinii familiei Murphy sunt si ei niste caractere: desi in aparenta sunt prietenosi si saritori, duhneste din ei bolile secolului: invidia, alienarea, consumul de droguri, singuratatea, etc.

Limbajul folosit in serial este unul dur, fara prea multe tabu-uri. Mesajele subliminale transmise pe alocuri, extrem de interesante. Am fost socat sa descopar atat de pregnant si fara umbre, ascuns mesajul “jews control the media”.

Spuneam la inceputul articolului ca nu stiu ce hram poarta serialul: pro sau contra PC. Din cat am vazut din el, tind inspre contra. Evident, exista si false semnale pentru ca altfel ar fi cenzurat si nu au ajunge sa mai fie difuzat. Dar per total, desi un simplu desen animat comedie-drama, filmul pare un documentar al decaderii americii in gaura neagra in care se afla astazi.

Mascofobia si fierberea broastei in oala fiarta

Din start tin sa spun ca broasca este deja fiarta. Faptul ca platim impozite peste impozite, faptul ca 1 om care munceste duce in spate un pensionar si 2-3 bugetari este starea de broasca fiarta in oala societatii romanesti actuale democrate, libera si europeana.

Avem asadar un fenomen relativ extins pe care l-am numit in titlu mascofobia. Inteleg prin fobie nu frica de masca (sau de scaderea oxigenului din sange – un fake news evident), cat frica de ce poate insemna obligativitatea purtarii mastii: un test al obedientei cetatenilor, un test al supunerii fata de autoritate. Este un instinct primar si oarecum justificabil. La o categorie dintre cei care au acest instinct, se adauga si teama de ce ar putea urma: vaccinuri obligatorii, eventual cu nanoparticule controlate prin 5G si alte de-astea.

Cu toate acestea, autoritatea deja exista si statul actual este deja extrem de politienesc. Inca de la nastere, cand vaccinul este facut copilului fara cererea permisiunii parintilor, pana la moarte cand daca nu ai autorizatia de la medicul de familie, nu poti sa fii ingropat, statul te urmareste, te taxeaza si te umileste.

Ar merita putin detaliat ce este statul, caci in cele din urma statul suntem noi, romani, cetateni liberi, cetateni cumsecade si intelegatori. Unii buni, unii rai, dar in orice caz romanii sunt mult mai omenosi ca strainii din vest care sunt reci si distanti si foarte acrivisti in cele ale birocratiei si ale regulilor. Nu e locul aici sa detaliez.

Insa, repet, noi deja ne aflam intr-un stat extrem de autoritar si unde un om liber nu prea se simte confortabil. De la libertatea de expresie – deloc garantata la noi (a se vedea cenzura site-urilor, CNCD-ul, acea comisie sau comitet care da amenzi la televiziuni) pana la libertatea financiara (mult succes cu taxele si ANAF-ul romanesc, dar mai ales cu cocitura capitalism-socialism-balcanism ce poate fi numita economia romaneasca) sau drepturile cetateanului in fata cu institutiile (mult succes bolnavilor care incearca sa dea in judecata un spital romanesc in sistemul juridic mioritic), romanii sunt deja cam fierti. Poate a mai ramas o piele mai tare, pe ici, pe colo, la vreun calcai.

Simpla apartenenta in UE denota intr-o oarecare masura dorinta de libertate a romanilor. Multa vreme am fost sceptic cu privire la sondajele care ne aratau pe noi romanii “cei mai europeni” in sensul ca procentul cel mai mare de cetateni era satisfacuta ca Romania este parte a UE. Insa vazand ca pana si grecii calcati in picioare si umiliti de bancile germane desi au votat pentru rejectarea programului de “salvare” in Iunie 2015, o luna mai tarziu au tacut malc cand guvernul a acceptat un program si mai nasol decat cel rejectat la referendum, doar pentru ca le-au taiat macaroana la bancomate, m-am convins ca romanul – ca si grecul si intr-o oarecare masura ca tot omul modern contemporant – nu vrea libertate ci vrea sa aiba statul grija de el ca un tatic bun ce este.

Pana acolo va rezista si opozitia romanilor la masurile “autoritare”: pana la bancomat. Cand amenzile pentru nepurtarea mastii se vor baga direct pe card, automat, lupta anti-sistem se va diminua considerabil si se va rezuma la comentarii revoltatoare pe retelele sociale. Caci oricum cam la asta se rezuma – din ce am vazut la acea tentativa de miting, romanii nu prea s-au sinchisit sa protesteze, spre deosebire de berlinezi.

In lupta cu sistemul, cetateanul manifesta o oarecare opozitie, cand schimbarile sunt bruste. Starea de fond insa este imposibila de asimilat si cu greu vom vedea un spirit civic militant pentru libertate si drepturi. Romanul cu greu va baga sula-n-coaste politicianului corupt sau se va problematiza ca la 30 de ani de la revolutie, inca nu ne-am lepadat de metehnele bolsevismului si partidul inca taie si spanzura.

Mascofobia nu da de fapt decat prilej de exprimare a unor frustrari si mai ales ofera un context de infoiere in pene celor predispusi la o asemenea reactie, adica narcisistilor si degrab-macanitorilor .

Adevaratele probleme de fond raman si sistemul imunitar al societatii care ar trebui sa lupte si sa vindece cancerul, este prea putin mobilizat, nu are nici calitate, nici cantitate, este plin de confuzie, diafan, caracterizat ori de lehamite ori de isterie neproductiva. Cred ca am mai scris acum 6 ani ceva legat de asta …

1 2 3 4 42