Fă în fiecare zi un lucru care te sperie – Eleonor Roosvelt

Terapia de soc este binecunoscuta in psihiatrie. Confruntarea cu fobiile fie intr-un mediu controlat, fie incremental este una dintre putinele “tratamente” care functioneaza in psihiatrie. Foarte mult ajuta si detalierea si analizarea scenariilor si a consecintelor confruntarii cu spaimele, in unele cazuri mai … speciale.

Insa indemnul lui Eleonor Roosvelt este bun pentru noi toti, nu doar pentru cei cu fobii, in sensul confruntarii zonei de confort si a dobandirii de reflexe de destructurare a tabieturilor si ordinii din viata noastra, asa cum o intelegem si asa cum am construit-o noi. Presararea voluntara a unor firimituri de haos pe ici, pe colo in viata noastra, poate sa ne echilibreze si sa ne intareasca, clarificand si totodata oferind senzatii tari – in cel mai nefericit caz, senzatia ca traim, ca suntem vii. Nu mai zic de oportunitatile in care confruntarea spaimelor ne poate aduce oarecare succese, cata bucurie si fericire pot sa razbata din aceste reusite.

Nu de putine ori viata ne pune in fata evenimente care ne sperie sau schimbari de soc si la o prima vedere acest indemn ar avea rolul sa ne pregateasca pentru greutati si sa ne stimuleze sa ne depasim. 

Insa deschiderea catre spaimele noastre si luarea taurului de coarne poate fi o oportunitate de transformare totala a noastra, poate fi o lucrare in sine asupra noastra care ne poate aduce acolo unde nici nu aveam idee ca putem ajunge. Si chiar daca rezultatele nu se vad si chiar daca pare o joaca, confruntarea “spaimelor” este poate o directie prin care ne luptam cu conformismul si cu plafonarile inerente chiar si unei vieti banale, mai mult sau mai putin linistita.

Evident, sunt unii oameni care parca sunt urmariti de necazuri sau care au o minte ca si cum ar fi in stare de razboi desi au o stare de invidiat de catre altii. Acestia au posibilitatea ca facand unele mici ajustari si corecturi la deraieri, sa dobandeasca o stare de pace si multumire la care nici nu viseaza. Doar incercand sa isi confrunte spaimele si sa testeze noi rapoarte cu acestea. Este insa nevoie de curaj si de atractie catre necunoscut. Poate de aceea doar cei care “au fost acolo” pot sa povesteasca desi povestile lor par povesti si nu sunt intelese de cei care “nu au fost acolo”.

Omul sfinteste locul sau cantitatea de beton?

Din nou gloatele au intrat in galceava cu ocazia sfintirii mega-catedralei. Smerenia drept-maritorilor crestini in urma esecului de la referendum a durat cateva saptamani dupa care au inceput toti sa se umfle in pene de marea realizare a “visului inaintasilor nostri” – o gogoasa pompata agresiv in presa oficioasa in ultimii ani. Sunt cateva chestiuni simple de subliniat.

In primul rand, meteahna noastra a romanilor de a nu face un lucru bine si pana la capata si de a ne grabi cu taierile de pamblici, iata ca se vede si acolo unde tihna, pacea, nepripirea si dreapta chibzuinta ar trebui sa domneasca. De dorul bailor de multime si al articolelor glorioase pe ici pe colo dar mai ales in presa proprie, mai-inaltii nostri ierarhi au dat “porunca” ca catedrala e gata si ca trebuie sfintita acum ori niciodata … Cam ciudata sfintire, avand in vedere ca oricum dupa se va inchide pentru a se continua lucrarile, dar nu cadea bine daca nu se marca in istorie ca “la 100 de ani, Marele Patriarh Daniel, Omul Centenarului (de la Basescu citire) a facut si a dres …”

In al doilea rand, la cata vrajba si ura a starnit lucrarea asta, cred ca acum este momentul in care oricare credincios cu minte sanatoasa poate spune: mai bine era fara ea. Desi, nu implineam “visul inaintasilor nostri” … Este o chestiune atat de simpla si atat de clara, incat bineinteles ca putini realizeaza ca era mai bine fara, cel putin din motivul ca e clar ca ortodocsii sunt o minoritate si sifonarea de fonduri de la politicieni trebuie sa inceteze din acest motiv, Biserica adaptandu-se la situatie in mod “organic” si neasteptand tovarasi care cu ordinele scrise de la Bruxelles sa dea legi si sa taie brusc beneficiile si fondurile de la stat.

Bineinteles ca vin mereu replicile si mecanismele de argumentare “imprumutate” de la diavolul: da ce, stadioane nu avem cu bani de la stat si microbistii sunt o minoritate? Ba da, dar duca-se in pustie cu stadioanele lor, de ce sa arunce cu noroi in Biserica toti retardatii daca se poate si fara. Si se poate bine si fara, sunt nenumarate exemple si nenumarate locuri unde ce s-a facut, s-a facut cu zero bani de la politicieni si prin urmare nici “datorii” nu au ramas de platit ulterior, cum se intampla in cazul de fata.

Cearta cu argumentele diavoului poate continua: da, dar ei oricum ar arunca cu noroi in Biserica! Da, dar ei oricum ranjesc de ciuda si nu se bucura de realizarile ortodocsilor! Da, dar dracul oricum uraste biserica si asa si pe dincolo … Multi s-au lasat angrenati in aceasta cearta cu diavolul si in acest razboi de argumente legate de bani si mandrie, din pacate majoritatea cazand in capcana in dorinta de a-l apara pe Hristos. Dar asta inseamna a-l apara pe Hristos? Faptul ca biruiesti (fie si cu argumente rationale) pe cineva si ca ii arati tu lui ca tu ai dreptate si ca el nu are dreptate? Cum se va pocai acela si cum se va intoarce el la Hristos? O sa zica: “Da, uite, astia au dreptate ca Biblioteca din Helsinki a costat doar 98 de milioane si a avut doar 0.1 sute mii de carti, deci iata ca au dreptate crestinii ca Catedrala chiar trebuia construita si ca nu a costat mult. Vai, acum merg si eu la Biserica!”

foto care circula pe Facebook pentru a dovedi ca noi suntem mai tari ca Finlanda si ca avem chiar si biblioteca mai tare, deci nu de asta sunt ei mai breji ca noi ….

In ultimul rand, desi de departe cea mai importanta problema este cat Duh Sfant mai au mai-marii nostri dupa caderile ecumeniste si deraierile de la dreapta credinta repetate. Sa fac oare un istoric? Impreuna-slujirile cu ereticii in anuala organizata saptamana de rugaciune “ecumenista” (zis oficial ecumenica, desi ecumenic cuprinde universul ortodox), iertarea impreuna-slujirii cu catolicii a nevrednicului de pomenire mitropolit al Banatului Corneanu pe care PF l-a iertat (ca si cum ar fi fost papa) si i-a luat vorba din gura cand acesta incepuse la o sedinta de sinod sa povesteasca de cate ori s-a impartasit el de la “frati” si la ce slujbe a participat impreuna cu ei? Epurarea “nealiniatilor” si organizarea de “liste negre” cu persoanele non-grata care nu au voie sa apara la trusturile oficiale. Participarea la nenumarate adunaturi de eretici si semnarea pe ascuns a tot felul de acorduri, tratate si impacari cu eretici, de care poporul nu stie si care nu au logica din punctul de vedere al ortodoxiei, si nu in cele din urma scandalul din Creta cu toate cate s-au facut acolo si cu insamantarea ruperii de rusi, care iata ca acum cei doi “corifei” ai ortodoxiei au desavarsit-o. Etc, etc.

Dar ce vom zice oare de Bartolomeu si episcopii de Constantinopol care in loc sa se pocaiasca si sa invete din istorie ca politicianismul nu a ajutat, ba din contra a lovit mai rau Biserica, fac aceleasi greseli si in loc de unitate si adevar, ei sunt purtatorii dezbinarii si ai diluarii mostenirii ortodoxe? Aici ar fi prea mult de enumerat caderile si impreunarile cu ereticii, dar pe curiosi ii indemnam sa se documenteze. Vom spune doar ca Slava lui Dumnezeu pentru “acrivia” catolicilor ca daca era dupa Bartolomeu, “unitatea” se facea pana acum si Patriarhia de la Constantinopol pleca capul in fata papei.  Bartolomeu a avut “fratietate” cu toti papi de-a lungul timpului, si de la Assisis pana la Washington, cel “dintai dintre egali”, nu rateaza nicio adunatura globalista si unionista, nu doar cu catolicii ci cu toti ereticii si paganii lumii. Ridicarea anatemei catolicilor, manipularea si subterfugiile Sinodului din Creta, unde Bartolomeu a incercat sa introduca pe sustache mentiuni si sugestii cum ca ar mai exista si alte biserici crestine nu doar cea ortodoxa, relatiile continue cu politicienii si cedarea in fata presiunii americanilor cu privire la autocefalia Ucrainei etc, etc.

Sa zicem ca poate in acei o suta de preoti o fii fost vreunul cu Duh Sfant, dar oare daca intr-o galeata de apa sfintita cineva arunca o picatura de otrava, mai este acea apa sfintita?

“Pacatul schismaticilor nu se curata nici macar cu sangele martirajului” spunea o data Sf. Ioan Gura de Aur. Cat de departe insa am ajuns incat prea-sfintitii din zilele noastre nu sunt preocupati de pastrarea credintei si nu doar ca se tin departe de schismatici dar dupa cum le convine fie ii ignora total si nu le pasa de ei (ca la noi), fie ii folosesc in masinatiuni politice si le ridica anatemele (ca Bartolomeu in Ucraina), pe cand pe ereticii catolici ii “ridica” la rangul de “frati” recunoscand totusi cel mult ca sunt “schismatici” – desi una e catolicismul la 1054 in momentul rupturii si alta e erezia catolica de astazi care nu mai seamana nici la suprafata daca zgarmam putin cu erezia catolica de acum o suta de ani, departarea si caderile facandu-se in ritm accelerat si unitatea fiind din ce in ce mai greu de facut daca suntem realisti. Insa in ciuda realitatilor, acesti rataciti ar fi fost in stare sa il invite si pe papa la sfintirea catedralei, dar din nou, Slava-Domnului ca papa e mandru si nu se coboara la invitatii de astea nici macar “de dragul unitatii fratesti”. Poate insa catolicii o sa il puna papa pe PF Bartolomeu cand Francis o sa “se retraga” – ca mai nou si papii se pare ca se pensioneaza si se dau jos cand fortele obscure subterane din viseparul de ordine, fratii secrete si grupari catolice decid cine e mai convenabil pentru a fi papusa de fatada. Caci ce altceva este papa decat un simbol pe care il falfaie papusarii prin toata lumea ca sa insele lumea si sa tina in picioare “marea cadere”?

Iar cum erezia merge mana in mana cu slava desarta si asa s-a ajuns la balciul de astazi. Tone de beton, milioane de caramizi, ca sa adune sarmanii tarani de la sate cu autobuzele sa faca bai de multime. Slujbe la difuzoare, invitati cu “dare de mana” care si-au cumparat locul la sfintire cu donatii de milioane furate, armate de preoti si diaconi. Oare cum vor fi slujbele intr-o asemenea imensitate si oare o sa se pastreze scaunele? Oare la sarbatori mai mari cand vine lumea, o sa fie nevoie de fiecare data sa vina jandarmii si sa se bata cu multimile, o sa se ajunga la gaze lacrimogene daca gardurile de metal nu mai sunt de-ajuns? Am si eu o curiozitate si poate daca o sa intru vreodata in aceasta catedrala, din acest motiv o voi face: oare de la usa de la intrare se vede altarul fara binoclu? Sau daca sunt oameni in picioare, mai vezi ceva? Sau cand o sa intre 1000 de oameni in biserica si incep sa se foiasca si sa vorbeasca in traditionala noastra “disciplina” eclesiastica, cum o sa mai decurca slujbele?

postare pe pagina Satului Dambroca – o pagina “traditionalista” si apreciatoare la adresa BOR & PF; postarea de mai sus nu este o gluma ci se doreste a fi o “parabola” vizuala (probabil)

Atacarea Ucrainei – raspunsul Rusiei la autocefalia oferita de Bartolomeu?

La o zi dupa ce Bartolomeu a participat la sfintirea Catedralei Neamului – primul monument comunist al BOR, Rusia transmite un semnal Ucrainei atacand si ocupand trei nave ucrainiene. “Semnalul” este interpretat ca un raspuns la oferirea autocefaliei Bisericii Ucrainiene de catre Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolelui. Iata mai jos, cum comenteaza James Sherr, un expert in geopolitica euro-asiei si a Marii Negre.

Poate parea o interpretare trasa de par si sincer daca o asemenea opinie nu o auzeam pe Bloomberg si eu o credeam cam trasa de par. Dar numele celui care o face si CV-ul sau ne indeamna sa ii dam o oarecare crezare celui care o face.

Mentionam intr-un articol trecut, mai mult suparat decat crezandu-ma pe mine, ca:

Acum deoarece pregătesc războiul cu Rusia și înarmează militar Ucraina, Imperiul are nevoie și de componenta ideologică. Nu atât cea de îndocrinare a populației și “câștigare a inimilor” – asta au făcut-o încă de când cu revoluția portocalie. Ci cea de pregătire a urii între frați până acolo încât să se poată împușca unul pe altul. Ceea ce se întâmplă deja în est. Ce altceva urmărește această ruptură de Moscova a Bisericii Ortodoxe Ucrainiene decât prin oferirea zăhărelului autocefaliei, și prin simularea reacției de opunere din partea rușilor, însămânțarea urii și a conflictului și pe plan religios într-o populație profund religioasă și unde și cele mai mici resurse mobilizatoare vor conta în viitorul război. Pentru aceste mizilicuri de jocuri geopolitice, pretinsul cap al Bisericii Ortodoxe, nefericitul Bartolomeu, a decis această autocefalie deși știa că va urma chiar ruperea de Biserica Rusă către care diavolul are o ură diabolică pentru piedicile puse marșului ecumenist la Sinodul din Creta unde progresul antihristic a fost cumva umbrit de lipsa rușilor.

BARTOLOMEU – DIN RĂU ÎN MAI RĂU

De asemenea, mai subliniam ca desi nu putem pune in carca lui Bartolomeu viitoarea varsare de sange, nu putem nega rolul pe care aceasta punere a umarului la divizarea fratilor o poate avea. Este clar pentru toata lumea ca singura sansa pentru pace intre Rusia si Ucraina este intoarcerea la origini, amintirea fratietatii de sange si de credinta si a istoriei comune. Nu ONU, nu SUA si nu stimularea nationalismului ucrainian va ajuta independenta Ucrainei si pacea pe aceste meleaguri. 

Bartolomeu prin ruperea de rusi – aminteam – nu va mai putea juca niciun rol in viitoarea varsare de sange si prin alinierea alturi de acesta prin invitatia de participare la sfintirea catedralei, din pacate nici Daniel nu mai poate face ceva pe viitor.

Ne asteapta vremuri grele, mai ales pentru ca dupa Ucraina (sau poate o data cu Ucraina) vom fi maziliti  noi. Despre asta am tot scris. Urmeaza acum sa vedem desfasurandu-se sub ochii nostri un nou razboi. Succes la cumparaturile de Craciuni si bucurati-va cat mai este timp, urmeaza lacrimi, varsare de sange, bombe si alte de-astea!

Morometii 2 – recenzie

Nu stiu sa fie sequel mai bun ca originalul. Nu stiu nici macar sequel la 20 de ani. Nu inseamna ca nu trebuia facut si ca nu este ceva extraordinar ca se fac unele legaturi cu trecutul si continuam in cinema pe ce s-a construit bun alta data. 

Din start trebuie sa spun ca mi-a placut filmul desi nu se compara cu originalul, desi nu avem de ce sa comparam. A compara cu originalul mi se pare o capcana si o raportare gresita si imi pare rau ca nu m-am gandit inainte sa merg la film, pentru ca imi ancoram altfel perspectiva si asteptarile.

Totodata, ce mai trebuie sa stie cei care nu l-au vazut inca, este ca foarte putin probabil Morometii originalul si-l amintesc dupa prima vizionare, mai mult ca sigur toti fanii l-au vazut de nenumarate ori. Si daca aici se naste o intrebare, raspunsul meu este da, vreau si stiu ca trebui sa revad si 2-ul. Poate fi revizionat fara probleme, nu este consumat la prima vizionar. Nu curand, poate nu la cinema. Dar sunt sigur ca mai sunt unele unghiuri de vazut ca si la primul si sunt sigur ca filmul are unele momente vii, la fel ca cel anterior. 

Filmul este unul care lucreaza el in tine si trece prin tine. Lucrarea pe care o face este amestecata si variaza de la om la om, cu siguranta. Ceea ce intr-un fel, este bine. Asta este rolul artei, sa iti miste ceva prin tine, fie macar cand il vezi, fie macar dupa, fie poate in timp. Ca sa exemplific putin, dupa film vom intelege mai bine suferinta taranului roman in fata colectivizarii. Ca o mica paranteza, foarte putine filme au reusit sa redea pe ecran suferinta traita in epoca de aur. Este trist ca inca nu s-a descoperit o cheie pentru a fructifica toate prin care am trecut.

Desi initial am cam fost multumit de aerisirea filmului din punct de vedere al politicului, si stiam din declaratiile lui Stere Gulea ca nu a pus accentul pe asta, dar nici nu a putut sa evite, retrospectiv cred ca este cam multa politica si partea asta nu stiu daca i-a iesit prea bine. Din film nu reiese deloc realismul si detasarea regizorului. Poate aici e de vina si vremea pe care o traim si tensiunea ei. Personal am sentimentul ca traim cam aceleasi vremuri, ca in anii 46-47 cand bolsevicii luau puterea cu japca si poporul dormea (cu exceptiile notabile, bineinteles, care acum insa nu prea se vad).

Stiam ca filmul a avut un buget mic si poate cumva scenele sociale, reproducerile oraselor nu sunt tocmai la nivelul asteptarilor. Dar asta oricum nu prea avem cu ce sa comparam notabil.  Daca tot vorbim de buget, cred ca si sonorul a fost cam defectuos. Nu stiu daca e vina salii, dar eu am avut probleme sa inteleg toate dialogurile.

Cat despre principala chestiune, interpretarea lui Horatiu Malaele, aici o sa fiu foarte retinut punand accentul pe o singura chestiune. Rebenciuc a reusit sa incapsuleze tensiunea. Malaele a reusit sa joace un personaj care nu parea atins de tensiune. Dilema e daca asa a fost intentia, daca asa e bine, daca asa e normal. Poate ca Moromete, fiind mai batran, trecand prin atatea, a ajuns mai linistit, mai senin. Stere Gulea recunoaste si el ca Malaele joaca un alt moromete si este evident pentru toata lumea. Eu unul recunosc ca il preferam pe vechiul si poate succesul fimului original s-a datorat doar lui Rebenciuc si potrivirii cu rolul. Iata deci doua dileme despre care nu zic mai multe.

Cu privire la rolul lui Nicolaie, cred ca varianta aleasa a fost buna si actorul si-a facut treaba, desi se putea ceva mai mult. Nu stiu sa pun punctul pe i, sa spun ce anume. Dialogul pare ok, interpretarea nu e trasa de par, nu imi dau seama unde anume se putea face mai realist, mai convingator. De nota a 10 mi s-a parut insa Dana Dogaru (Catrina) si de asemenea mi-a mai placut George Mihaita (Aristide).

Scenariul are unele lipsuri si unele sincope, nu pare foarte inchegat, de asemenea nu pot sa punctez ce anume nu mi-a convenit. Pe unele scene s-a accentuat prea mult, s-a lungit inutil.

Poate cel mai slab punct al scenariului si unde acesta poate se plaseaza la “tras de par” a fost intuitia lui Moromete cu privire la comunisti si prestiinta sa. Moromete vorbeste ca un profet si de la o posta se simte un duh al razbunarii si o nota nepotrivita de pedagogie. Poate ca a fost intentionata, dar daca a fost e si mai grav. Nu asa se face educatia, nu asa tragem semnale, bagandu-ne cu picioarele in personaje. Oricat de destept si de integru ar fi Ilie, pe alocuri este prea profet si prea destept. Aici este poate ispita hollywoodiana a lui Stere Gulea, de a crea un personaj supra-erou. As fi preferat insa un erou mioritic, cu defecte, cu umbre, cu dileme care sa nu para doar ca un profesor de istorie pentru generatiile tinere.

O a doua mare lipsa a filmului pare lipsa unui punct culminant, a unei finalitati, a unei concluzii. Asta cred ca nu i-a iesit deloc si sincer caut pareri si o sa fiu mult mai atent la viitoarea vizionare. 

Iata deci cum stacheta pusa de primul film care pare perfect si unde toate se leaga, se incheaga si radiaza in toate directiile este cu greu de atins. Ceea ce bineinteles era stiut si nu cred ca a sperat nimeni ca se va intampla vreo minune. Nu sunt un cunoscator in ale productiei cinematografice, dar parca totul s-a miscat si cam repede. Stiu ca Stere Gulea zicea ceva ca avea si optiunea sa mai astepte si sa mai stranga ceva bani pentru post-productie, dar in cele din urma a preferat sa nu mai astepte.

Pentru cei care nu stiu, amintesc in final si de ce Rebengiuc a renuntat la film. Stere Gulea povesteste ca initial ar fi acceptat si a venit chiar sa se intalneasca cu actorul care fusese ales pentru rolul lui Nicolae. Cand l-a vazut, insa Rebengiuc a renuntat deoarece i s-a parut diferenta de varsta prea mare, i s-a parut ca nu mai merge, ca Niculaie ii pare mai degraba nepot decat fiu. Sincer, un asemenea argument pentru renuntarea la Rebengiuc mi se pare hilar. Adica ai facut poate cel mai tare film romanesc al tuturor timpurilor si poate ca 80% din succes e datorat lui Rebengiuc si tu nu poti gasi o solutie pentru a-l pastra in continuare daca el este tentat si nu a spus un nu categoric? Pe un asemenea motiv?! Nu il inteleg pe regizor … Nu stim adevarul complet, asteptam si reactiile lui Rebengiuc, dar din nou mi se pare o pierdere de oportunitat imensa. Evident ca poate peste 5 ani, o sa gandesc altfel si in niciun caz nu doresc sa umbresc ce a facut Malaele care are meritul lui si care da culoarea lui filmului. Dar poate era mai buna continuitatea lui Rebengiuc si sigur ar fi aratat altfel filmul, desi problemele nu au fost doar la casting dupa cum am mentionat.

In final, doresc sa mentionez ca nu sunt un consumator de cinema romanesc, este poate singurul film romanesc la care am fost si cred ca asta spune totul. Deci filmul este unul bun, se merita vazut, sunt unele probleme si foarte probabil altii vor gasi altele, dar si nenumarate aspecte pozitive despre care poate voi reveni cu un review peste cativa ani. Sper ca ce am zis, ca filmul lucreaza in tine, a fost indeajuns pentru a-i evidentia valoarea si aprecierea. 

Poate din banii adunati, Stere Gulea se va gandi la un remake la Morometii 1, cu Malaele si cu buget corespunzator. Ar fi o tentativa curajoasa si interesanta.

Romania – tara unde pana si patronii vor ajutoare

Reprezentanţii Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) au avertizat, joi, că actuala criză din domeniul construcţiilor ar putea împinge economia în recesiune şi cer Guvernului subvenţii şi facilităţi fiscale pentru a putea mări salariile muncitorilor din construcţii şi a opri exodul angajaţilor în străinătate, precum şi un salariu minim în construcţii de 500 de euro, la o impozitare totală de 20%, redusă de la circa 45% în prezent. (sursa)

As fi inteles daca apelul venea de la agricultori si fermieri care pururea macane jelindu-se de competitia din afara desi competitie exista pentru toate domeniile: si pentru metalurgisti, si pentru mineri, si pentru Dacia si pentru firmele IT etc. As fi inteles in sensul ca m-am obisnuit cu ei, nu in sensul ca e ceva normal. Insa la constructori, cine s-ar fi gandit ca au ajuns sa se jeleasca si sa milogeasca ajutoare de la stat. Pai ce sunt ei, banci?! (pentru ca bancile sunt ajutate cu Prima Casa).

Evident ca neputinta de a intelege si de a adopta capitalismul si importul formelor fara fond ne-a dus in situatia in care toti cer ajutoare si toti vor sa li se dea. Nu mai exista pic de onoare si pic de normalitate. In normalitate, fiecare om vrea sa traiasca din painea mainilor lui, nu din ajutoare de la stat. 

Inteleg sa se jeleasca constructorii ca nu au forta de munca: din cauza programului de guvernare, toti mesterii si toti oamenii care muncesc sunt fortati sa fuga in afara. Inteleg sa traga semnale de alarma ca poate vine o recesiune, desi sa stam linistiti: nimeni nu poate prezice o recesiune iar constructorii nu sunt tocmai priceputi la calcule si predictii, pentru ca daca erau nu ajungeau constructori ci bancheri (care intre noi fie spus, nici macar ei nu se pricep la predictii, desi au informatii din toate domeniile).

Constructiile s-au supraincins mai mult decat orice domeniu economic in ultimul timp. Supraincingerea a mers pana acolo incat nu doar ca firmele nu mai au oameni si numeroase proiecte raman on hold din lipsa de forta de munca. Supraincingerea insa merge in plan vertical pana la producatorii si importatorii de fier, beton si caramizi. Daca faci o comanda la beton, trebuie sa ai pile ca sa ti-o aduca. Daca faci o comanda la fier, trebuie sa astepti saptamani ca sa ti-o aduca, etc. Deci constructiile merg bine. Faptul ca nu au forta de munca si sunt proiecte care asteapta, este doar in categoria de oportunitati pierdute. Dar toate domeniile sunt in categoria de oportunitati pierdute in Romania, de la agricultura unde nu avem irigatii sau nu avem nici acolo forta de munca, pana la IT unde firme mari nu mai pot sa se extinda desi au de munca pentru ca nu mai exista oameni.

Lipsa oamenilor este o realitate cu care nimeni nu pare sa se ajusteze si sa o inteleaga. Demografie si imigratie – doua rani de moarte in randul poporului roman. Scadem accelerat si trendul abia a inceput. Sunt lucruri clar, le vedem toti, sunt explicatii clare, le vedem toti. Faptul ca exista de munca pentru constructori este o minune, pentru ca arata ca inca mai sunt fraieri care spera ca un apartament in Romania le poate aduce un randament mai bun ca in afara sau ca un proiect de birouri in Romania este mai fiabil decat un proiect de birouri in Bulgaria. Exista deci pe de o parte fondurile de investitii care inca au bani si nu au ce sa faca cu ei, cautand cu disperare randamente, si pe de alta parte, sunt romanii care doresc sa devina si ei “propitari” – visul milenar al romanului: “noi vrem pamant!”. Ce-or face cu cutiile de chibrituri la urmatoarea criza, nu stim. Si nici de unde o sa plateasca ratele cand o sa explodeze ROBOR-ul. Dar vedem atunci …

Pana atunci, constructorii se tanguiesc ca de ce nu le mareste statul salariul minim! Strigator la cer. Prostii ar trebui sa ceara eliminarea salariului minim si dereglementarea. E groaznic in ziua de astazi sa ai firma de constructii la cata munca presupune organizarea santierului. O mie si una de reglementari, o mie si una de tovarasi care pot sa vina sa te controleze oricand. Prin urmare, este evident ca fara legaturi cu autoritatile si fara sa stii sa dai din coate, nu prea merge. Rezultatele acestei simbioze blestemate, le vedem din cand in cand, cum a fost incendiul din Bucuresti la acel bloc prost facut. Sa ne fereasta Dumnezeu insa sa le vedem si la constructii mai mari la viitoarele cutremure. Pentru ca 5% mai putin fier intr-o constructie mare inseamna imens. Si pana la cutremur aia 5% nu se prea vad. Iar la cat de ieftin este pretul “colaborarii” cu verificatorii, tare mi-e teama ca la viitorul cutremur sa nu avem mai multe surprize in domeniul constructiilor noi decat in cel al cladirilor cu buline rosii care alea macar au trecut deja ceva teste pana azi.

Deci salariul minim, ce ii impiedica pe ei sa le dea salariu minim la oameni? Si cum de le-a venit ideea asta si la ce ii ajuta? Oricum piata a ridicat salariile in constructii si este clar ca cine vrea forta de munca trebuie sa plateasca mai mult. Deci care sa fie rostul acestei cereri? De reducerea de impozite ce sa mai zicem … evident ca toti ar vrea impozite zero. De acord ca impozitarea este sufocanta – asta e unul dintre gatuirile la dezvoltarea Romaniei si pretul platit pentru faptul ca traim intr-o tara neocomunista. Dar conditiile sunt aceleasi pentru toti, de ce sa beneficieze constructorii de conditii speciale? Ce ii recomanda pe ei pentru asta?

De acord ca prea multe sectoare beneficiaza de conditii speciale, de la IT, la agricultura, la banci etc. Nu e bine deloc, desi e discutabil. In cele din urma, “ajutoarele” de la stat sunt componenta a politicii statului si rezultatul lor se poate vedea. In IT de exemplu, eu zic ca este clar ca nu sunt indeajuns reduceri incat sa stopeze scurgerea in afara. Ajutoarele au ajutat aici mentinerea productiei aici intr-un domeniu in care migratia fortei de munca este foarte facila si nu are nevoie de multa “incurajare” negativa pentru a se transforma intr-un fenomen. Creiereie, de fapt, domeniile in care oamenii stiu limba engleza sunt cele mai predispuse la migratie pentru ca un confectioner va fugi mai greu pentru ca trebuie sa isi gaseasca loc de munca (cel putin la inceput) in alte domenii, sub calificarea lui. Insa in IT, cei care pleaca nu doar ca ajung sa munceasca in acelasi domeniu si fac acelasi lucru ca aici, ci de mult ori ajung pe pozitii superioare. Iar diferenta de salarii afara/Romania este chiar cu mult peste diferenta din alte domenii. Doar saracia si costul inca redus al nivelului de trai, prin urmare importanta chiar a unui salariu bunicel pentru ro, desi mult sub ce pot lua in afara fac ca inca sa mai existe un numar important de itisti care nu au plecat.

Constructorii insa pentru ce au nevoie de ajutoare? Ca sa stimuleze si mai mult Prima Casa, un alt proiect de ajutoare de stat oferit gratuit bancilor pe spinarea celor care muncesc si platesc impozite? Mai bine ar opri statul de tot programul asta comunist si atunci am vedea cum merg constructiile si cat de fierbinte mai e domeniul.

In final, poate trebuie sa mentionez ca am avut ceva tangente cu domeniul constructiilor si la calcule mie mi-a iesit ca randamentul in domeniu inca este peste 50%. Sa imi spuna si mie patronii constructori care alte domenii in Romania mai au astfel de randamente ….

De ce raportul datorie/PIB nu este deloc mic pentru Romania

Tovarasii trambita ca traim vremuri bune: datoria raportata la PIB scade, deci nu vine recesiunea. Ha,ha, ha! Nici cei de partea opusa care arata cu degetul spre raportul datorie/PIB insa nu sunt prea straluciti daca se leaga de asta. In cele din urma, gradul de indatorare trebuie sa fie o componenta a politicii, trebuie analizat in cadrul unei strategii si mare sau mic depinde de mai multe lucruri: daca ai o strategie, daca ai o strategie de backup, daca ai vreun as in maneca (aur, petrol, banci straine etc). Pe de alta parte, toate acronimele astea sunt trunchieri crunte ale realitatii: PIB-ul este pur si simplu o cifra care nu spune mare lucru. Ca sa va dau un exemplu, PIB-ul in China este atat de irelevant incat tovarasii de-acolo care doresc sa vada cum stau lucrurile se uita la alti indicatori economici. Consumul de energie ar fi de exemplu. Deci in CC al PC chinez, cand tovarasii se aduna ca sa analizeze PIB-ul guberniilor, nu se uitau la cifre ci la altceva. Asta deoarece cifrele pot fi masluite in functie de cine le raporteaza sau cine le aduna. Si la noi BNR-ul cam face asta. Dupa ceva vreme, deoarece PIB-ul unei regiuni conta in reputatia guvernatorilor locali si ii putea ajuta sa mearga “la centru”, unii mai straluciti au gasit solutie si la aceasta tentativa a tovarasilor de la centru de a masura economia reala (pentru ca la chinezi partidul chiar se ocupa de soarta oamenilor): consumul aiurea de energie. Deci pentru ca tovarasii de la centru incepusera sa se uite la consumul regional de energie ca sa masoare daca tovarasii din regiune fac progrese, tovarasii din regiune dadeau drumul la becuri, la masinarii si la alte prostii prin fabricile si uzinele din regiune, doar ca sa consume energia aiurea ca sa poata sa ajunga la centru. Pana acolo poate ajunge tentativa de masluire a cifrelor. Credeti ca la noi PIB-ul poate fi ma real ca in China? Sau datoria?

Cifrele astea sunt insa si nu putem decat sa avem incredere in ele si sa le analizam asa cum sunt. Bunaoara, daca ne uitam pe un tabel cu raportul PIB/datorie vedem mult tari cu un raport mult mai mic ca al nostru dar care nu sunt deloc exemple de economii de succes:

A venit poate momentul sa spun ca nu neg deloc importanta sustenabilitatii datoriei. Evident ca este foarte bine ca nu avem 200% ca Grecia, desi totul depinde de ce vrem in viata ca natie. Cum grecii vor suvlaki si uzo, a avea un raport datorie/PIB nesustenabil, nu e deloc rau: bancile nu te pot scuipa, prin urmare te finanteaza in continuare cu taraita. Insa nu poti visa prea curand sa concurezi cu Elvetia ca tara sigura si prospera si in loc de Porsche Cayene, clasa medie merge cu Dacia Duster, ca in Romania.

Deci si noi, indraznesc sa zic, e posibil sa ne fie mai bine indatorati pana peste gat la banci cu credite nesustenabile, cu investitii sifonate etc dar macar cu 2-3 autostrazi facute si cu un sistem financiar legat ombilical de afara, o clasa politica supusa si controlata etc. Oricum oamenii sunt indatorati peste gat, deci ce mai conteaza ca statul are o datorie care nu pare prea mare comparat cu alte tarii? Conteaza poate ca potential pentru cei care vin dupa sa faca mai mult cu viitoarele credite, dar in rest Romania are acces la finantare cu costuri mai mari decat multe alte tari cu un raport mult mai mare.

Un indicator mult mai important este contul curent al balantei de plati care la noi este negativ probabil de pe vremea lui Ceausescu. Acolo se vede adevarul si trendul. Abia dupa ce vom avea plus vreo 5 ani la rand, vom putea spune ca da, se schimba ceva. Pana atunci, raportul daca creste inseamna consum pe credit iar daca scade probabil inseamna reducerea investitiilor, pentru ca consumul pana la viitoarea criza nu are cum sa scada, o data pornit bulgarele la vale.

micro-studiu socio-economic despre cumparaturile romanilor de black friday

Acest an (desi poate si in anii trecuti) eMag a oferit vizitatorilor de Black Friday o informatie interesanta: numarul de vizitatori care se uita simultan la un anume produs. Tehnic, nu stim nici ce intelege emag prin simultan si nici nu conteaza prea mult. Conteaza daca reusesc sa scoata botii deoarece evident ca boti sunt multi si altereaza informatia. Insa daca “simultan” inseamna o secunda sau inseamna 10 secunde nu conteaza in studiul de fata deoarece variabila este aceeasi pentru toate produsele. 

Am facut asadar un snapshot al catorva produse pentru a vedea care par a fi cele mai interesante pentru clienti.

Moneda aur – 9 persoane

La monezile de aur, nu prea s-a ingramadit lumea. Poate ca oamenii au vazut preturile deloc reduse (azi cand nu e BF moneda costa 1433 lei pe un site specializat) si nu au intrat in pagina produsului. Insa acelasi lucru se poate spune despre toate reducerile. Intr-adevar unele produse au avut reduceri reale si sa zicem ca asta a ajutat la numaratoare, dar vom vedea ca interesul in produsul respectiv este principalul indicator. Asadar, aurul nu prea atrage … Chiar daca pretul nu a fost prea atragator, totusi brandul eMag-ului ar fi trebuit sa trezeasca interesul cumparatorilor. Pacat ca lumea se gramadeste sa cumpere tot felul de prostii, de la telefoane noi care sunt cu 0.01% mai rapide ca cele de acum 2-3 ani pana la parfumuri sau haine de sezon si de brand si ignora total aurul (si argintul) care ofera nenumarate avantaje pentru cei care sunt preocupati sa stranga ceva bani albi pentru zile negre sau pur si simplu doresc sa nu li se evapore banii o data cu inflatia.

Laptop Dell – 35 persoane

iPhone – 35 persoane

Iata deci ca telefoanele si laptopurile bat aurul. Aceasta diferenta, nu este totusi extrem de spectaculoasa daca comparam cu cartile unde eMag nu afisa nimic legat de numarul de persoane care se uita simultan la un produs (deoarece fie era zero, fie era mai mic decat o limita care este maxim 9, dupa cum am vazut la aur).

Mie insa mi-a adus aminte de un videoclip Youtube care prezinta stupiditatea oamenilor cand vine vorba de aur & argint:

1 18 19 20 21 22 40