Elefantul din cameră în privința Referendumului pentru Familie: PREZENȚA ȘI VOTUL DIASPOREI

Am auzit și eu acele întrebări retorice puse de unii pe Facebook: “de ce stă diaspora la coadă să voteze”, pentru că mai europeni și mai toleranți ca ăștia plecați, nu sunt nici măcar usr-iștii sau kalusiștii. În plus, pentru ei chiar nu e nicio miză, ei jucând deja hora unirii minoritarilor, deci dacă în RO putem spune că au venit la vot cei speriați că le vor fi copiii educați și adoptați de homosexuali, acolo deja se întâmplă asta.

La început a fost o mică curiozitate și apoi am intrat mai adânc în cifre. Ca un obsedat de statistici ce sunt, nu m-am putut abține și am săpat din ce în ce mai adânc. Cifrele sunt șocante și denotă o singură concluzie: cei care au văzut mai îndeaproape ce înseamnă dictatura ideologiei de sex în vest, au venit la vot. Mai mulți ca în țară și mai tradiționali ca cei din țară.

Iată ce rezultate am găsit, cifre cu greu adunate și extrase pentru că, din păcate, BEC-ul are un site care te împiedică să găsești date și a trebuit să caut pe diverse știri și surse și pe alocuri să însumez singur niște date care ar fi foarte simplu pentru experții în IT de la BEC să le pună la dispoziția celor interesați. Ca să nu mai menționez ca site-ul BEC ascunde toate informațiile din alegerile din urmă, păstrând doar pe ultimele, având memorie scurtă ca peștele deși memoria de calculatoare pe serverele de hosting este extrem de ieftină și bugetele de NSA ale contractelor de administrare ale serviciilor IT ale BEC-ului sigur le-ar putea suporta.

În primul rând, eu nu dau doi bani pe așa zis-ul procent de participare: numărul voturilor eligibile crește ca Făt-Frumos deși românii devin din ce în ce mai puțini. Nu contează asta însă, ce mi-e 20%, ce mi-e 30%, ce mi-e 40% – la un astfel de vot, românii trebuiau să fie 100% dacă nu le lua dracu’ mințile. 3 mil 400 sunt 3 mil 400, nu putem schimba asta. Am calculat deci un indice relativ al prezenței: referendum 2018 vs prezidențiale 2014.

De aceea am făcut niște comparații pe cifre nete: participarea la referendumul de acum versus referendumul de la prezidențiale din turul 2 (acela în care diaspora a votat masiv ca sa nu iese Ponta și să avem parte de UE). Datele le-am luat de aici + aici + aici + aici

Nu am verificat mai multe surse că sunt totuși surse de încredere, dar sunt deschis la corecturi, dacă îmi aduce cineva alte cifre, refac calculele.

Ce vedem noi de departe? Un raport extrem de mare al numărului de participanți din Marea Britanie: 74% față de câți au venit să îl voteze pe Klaus! Comparăm această cifră cu cei 31% de români, deci! Singura explicație posibilă ar fi explozia numărului de români din Londra, între timp. Dar având în vedere Brexit-ul, mă îndoiesc. Este totuși un număr dublu și aici vorbim despre rapoarte, adică proporții. Ca să se justifice o asemenea diferență, dacă am lua în calcul un procent similar de 31% prezența în diaspora (să zicem că avem aceiași români, deși teoretic fiind de-ăștia plecați pe-afară și învățați cu “toleranța”) o explicație posibilă nu ar fi decât o creșere a numărului total de români din Marea Britanie de peste 2 ori, ceea ce este imposibil.

În continuare, câteva statistici despre cum s-a votat. Am adunat voturi DA și voturi NU și am facut procentele pe acestea. Nu m-au interesat voturile nule. Mici diferențe, deși voturi puține, sunt semnificative și denotă o anumită stare de spirit.

Dintre cei care au venit, vedem clar că diaspora a votat mai DA decât cei din România. Cu privire la cei care au venit și au votat NU, eu am o teorie. În primul rând, nu sunt deloc adepții căsătoriilor homosexuale și nici apărători ai drepturilor minorităților. De vreme ce haita îndrăcită a chemat la absență se înțelege că cei care au votat NU sunt probabil rătăciți care s-or fi gândit că NU înseamnă să nu votezi cu PSD-ul. Nu râdeți! Cu siguranță avem mai mult de 5% din populație cu un IQ atât de infim încât să nu înțeleagă pe bune despre ce e vorba despre orice chestiune. Și aceștia au drept de vot și când deștepții cu aere europeniste stau acasă, aceștia votează pentru că pentru ei ca să voteze înseamnă că au și ei ceva de spus, ori când omul prost este băgat în seamă … 

Nu zic asta pentru că aș fi împotriva votului universal. Cred însă că deși ca nație avem un IQ mediu extrem de mic și o populație extrem de ușor de manipulat, lucrurile nu ar fi atât de grave dacă nu ar exista atâta aroganță la cei cu un IQ care nu este sub medie. Dar din păcate există și o prostie a celor deștepți sau mai bine zis, un IQ mediu nu îți garanează și discernământ. Din păcate trăim vremuri în care discernământul este un atribut întâmplător pe care Dumnezeu îl împrăștie pe ici pe colo, cu multă zgârcenie. Nu pentru că Dumnezeu ar fi zgârcit ci pentru că oameniilor li s-a urât cu binele. Când un om are parte numai de bine, binele i se pare un dat și uită că trebuie să lupte ca să păstreze acel bine. Să lupte cu mintea, cu gândurile, cu acțiunea, cu propriile ezitări și limitări. 

Ca o mică paranteză, că veni vorba de discernământ, suntem un neam atât de prost încât am început să fim circumscepți și cu privire la pâinea cea de toate zilele care dacă e cu gluten, nu mai e bună, trebuie să ne detoxifiem. Mulți români s-au dat acum pe tot felul de diete tembele, printre care și aceea fără gluten. Oare ce s-ar fi făcut dacă trăiau în epoca de aur și nu aveau de ales decât să mănânce pâine neagră cu salam de soia? Abundența și afluența aduc cu ele și comoditatea minții și uitarea necesității stării de prezență și de alertă. De aceea, în cazul votului, mulți au dat-o pe toleranță și pe alte de-astea, că li s-a urât cu binele. Când va veni dictatura poponarilor – și în curând vine – vor înțelege (poate) greșala pe care au făcut-o.

Câteva comentarii la cum au votat cei care au venit:

  • diaspora a votat mai mult DA decât România; pe de o parte se poate explica prin aceea că cei din afară știu cum e treaba sau pe de o parte că în România s-au nimerit prea mulți terchea-berchea care nu au știut ce votează și au pus NU ca să nu iese PSD-ul
  • din categoria terchea-berchea i-aș băga și pe maghiari care au votat NU doar pentru că niște lideri tembeli de-ai lor au vrut să arate nuiaua PSD-ului, chestiunea zilei pe-atunci fiind legea aceea cu cerința ca doar profesorii să predea limba română (da, acolo a ajuns învățământul mioritic – un ministru este dat afară pentru că dă lege ca doar profesorii să predea). Dacă ne aducem aminte, “problema” s-a rezolvat după pentru că maghiarii au dovedit că încă ascultă de lideri și au lipsit de la votare. Votul NU masiv (ca procente) în Covasna+Harghita se explică prin frica că poate dacă votează DA, o să ceară românii să se interzică și căsătoriile între doi maghiari, altfel nu îmi explic diferența masivă față de medie.
  • Suceava este singurul județ care a avut prezența peste 30% conform listelor dar tot aici găsim și un raport de DA/NU mai mare decât media pe țară; diferența de peste 2% între Suceava și România, nu se explică doar prin influența maghiarilor. Am făcut separat un calcul neinclus în imagine, în care am calculat votul total per Romania fără Harghita+Covasna și totalul la DA/NU nu crește/scade decât cu 0.01%. Diferența de 2% între Suceava și România este semnficativă și spune mult, așa cum diferența dintre diaspora și România, deși mică, spune imens cu atât mai mult cu cât avem teoretic un alt nivel de oameni în diaspora (mai pro-europeni, mai deștepți, mai puțin tradiționaliști – dacă erau tradiționaliști poate nu plecau) etc.
  • procentul DA/NU este mai mare în afară peste tot față de țară. Deci avem mai întâi prezență clar mai mare procentual în diaspora decât în România – pe de o parte – și pe de alta raport vot DA/NU mult mai mare în diaspora față de Româania. CARE ESTE EXPLICAȚIA?

Un răspuns și la întrebarea de mai sus aș fi dorit să aud dezbătut în media noastră pe lângă toate celelalte nimicuri referitoare la boicot, cum a fost recent acea poveste penibilă cu un pescar mitocan care a făcut o compunere hazlie despre cum a ignorat el votarea și s-a dus la pescuit. 

Fiind cifre mici în afară, poate am zice că statistic sunt irelevante. Totuși, dacă ne gândim, sunt aproape 1000 de voturi în Strasbourg – cam cât este un eșantion de sondare – unde este Parlamentul European și unde poate au votat parlamentari europeni și administrația acestora. Să zicem că poate aici mulți sunt psd-iști și că opoziția a boicotat. Cum explicăm atunci Franța sau Belgia per total? Ambele au raportul DA/NU mai mare decât România și decât Bucureștiul luat separat.

PS: iată niște calcule mai extinse cu prezența. Am calculat pe mai multe țări. Am observat prezența slabă în Moldova (un caz special) și am facut și un calcul cu Diaspora fără Moldova care arată cert discrepanța față de prezența din țară. Dintre toate țările incluse doar Canada și Danemarca au un indice al prezenței relative 2018/2014 mult mai mic ca în țară. Austria trebuie să fie un caz special, sper ca Media fax – de unde am luat datele din 2014 să nu fi dat copy/paste greșit de la BEC (care nu are datele)

De ce sunt proști cei care nu au participat la vot

Sunt mai multe categorii de proști împărțite pe criterii diferite. În analiza pe care o voi face, unele segmentele se vor suprapune.

Mai întâi avem clasificarea în funcție de participarea sau neparticiparea la vot în general. Există o categorie de proști care nu votează niciodată sau extrem de rar. Nepăsători și dezinteresați, fie din scepticism fie pur și simplu din incapacitatea de asumare a unui rol social. Pe aceștia îi numesc proști deoarece nu realizează că soarta lor poate fi determinată de vot și deși rareori se poate schimba ceva în bine prin vot, nu prea există alternative sau oricum dacă există acestea nu sunt specifice democrației. Nu merg până acolo în a nuanța că votul înseamnă atitudine civică și că are rol social: e prea mult pentru astfel de oameni.

Culmea e că în categoria nepăsătorilor sunt atât oameni cu IQ mic cât și oameni cu IQ mare cărora dacă nu le place termenul de proști poate le place mai mult termenul de fraieri. Este însă greu să convingi un sinucigaș de frumusețea vieții și în general în categoria indiferenților fac parte personalitățile anti-sociale, marginalizații, visătorii, frustrații, orgolioșii care se cred superiori gloatei etc. Cum să îi convingi pe aceștia că votul este important, că este o datorie etc?

O subcategorie din această categorie de proști care nu votează niciodată sau rar, sunt cei care zic: de ce să mai votez că oricum toți fură? Oricum nimic nu se schimbă … Aici ajungem la incultura politică și lipsa exercițiului democratic de care am mai amintit într-un articol anterior. Așa cum pofta îți vine mâncând, numai încercând să votezi cu cap poți vedea că totuși se poate schimba câte ceva. Implicarea într-un partid, campania și susținerea unui partid, participarea în ONG-uri ar fi de asemenea un pas în plus. Însă totul se învârte în jurul votului care este piatra de temelie a democrației.

O altă subcategorie de fraieri din categoria celor care nu înțeleg importanța votării sunt cei care consideră un protest neparticiparea la vot. Aceștia sunt în general proștii de influență. Aud undeva o portavoce care le spune că să nu votezi înseamnă că protestezi și li se lipește instant pe creier această idee. Lipsa de evaluare critică și gândire independentă sunt principala boală a acestei sub-nișe și ei sunt ușor manipulabili, fiind folosiți ca masă de manevră de purtătorii de voce care zbiară mai tare și care au mesajele mai bine formulate astfel încât să poată fi asumate rapid. Ei aud niște idei ca un refren al unei melodi și în discuții și argumente le repetă mai clar sau mai puțin clar, de asemenea ca pe un refren, fără a aduce niciun element original, sau măcar coerent și fără a înțelege toate implicațiile acelui refren, mai ales dacă toți ar începe să îl fredoneze. Fenomenul s-a îmtâmplat nu doar la acest referendum dar și la altele anterioare, precum și la alegerile prezidențiale.

Gloata condusă prin portavoce este valabilă evident și în categoria celor care votează și sunt manipulați de partide sau politicieni pentru a le lua voturile. În ciuda asemănării în lipsa judecății și discernământului, cei din urmă au avantajul că măcar ei sunt participanți la vot, își asumă opțiunea.

Întorcându-ne la votul de azi, pe lângă clasificarea de mai sus, avem o împărțeală specifică a celor care nu au votat în două mari categorii, care deși pe unele felii se suprapune cu ce am spus mai sus, important este momentul și motivele momentului. De altfel, pentru mine este un mare mister care este felia principală care explică eșecul referendumului, explicația mea fiind în principal categoria detaliată mai sus: proștii indiferenți. Argumentul meu este istoria alegerilor anterioare.

Cu privire la referendum, avem așadar următoarele categorii: cei pro și contra schimbării Constituției și cei pro și contra psd-ului. Există și o mică felie de pro-referendum și pro-psd care însă nu s-au mobilizat la vot deoarece acum nu li s-a promis nicio mărire de pensii și poate au mai auzit pe ici pe colo că referendumul e a lui Dragnea (din păcate nu știu televiziunile partidului cum au prezentat referendumul ca să îmi fac o idee).

Un lucru care trebuie clarificat separat de analiza proștilor, este că dată fiind chestiunea complicată legată de felul cum funcționează România (constituție, legi, parlament), foarte puțini dintre cei care sunt pentru familia tradițională știu puterea Constituției și de aceea au putut fi ușor înșelați de draci că referendumul nu schimbă nimic. Ori, în realitate referendumul, dacă trecea, putea schimba posibilitatea ca în cazul în care USR-ul ar fi câștigat alegerile să legifereze căsătoriile homosexuale și ulterior adopția copiilor de către homosexuali. O lege se poate schimba instant prin ordonanță de guvern sau prin parlament, pe când dacă o lege încalcă Constituția, aceasta nu poate trece. Deci iată că referendumul putea schimba ceva. Evident, dracul argumentează că nimeni nu are de gând să introducă căsătoriile homosexuale. Mai vedem curând asta …

Avem așadar proștii care sunt pentru familia tradițională dar au găsit diverse motive să nu voteze: nu era nevoie de referendum, nu schimba nimic, e acaparat de Dragnea. Prostia acestora vine din faptul că nu au înțeles importanța modificării Constituției – pe de o parte – și că nu înțeleg importanța participării la vot – pe de altă parte.

Cu privire la proștii care zic: să iubim și homosexualii că sunt și ei oameni, aceștia de asemenea au căzut în capcana pusă de draci care exagerează și deformează realitatea. Referendumul nu însemna deloc intoleranță sau ură față de homosexuali ci pur și simplu sublinia dorința majorității ca lucrurile să rămână așa cum sunt în privința căsătoriei și să nu apară confuzii și suceli pe care le putem vedea în țări străine, unde preoți sunt arestați și amendați doar pentru că citesc din Biblie și spun că homosexualitatea este un păcat. Chiar și ateii care sunt adepți ai democrației și libertății de opinie ar trebui să se îngrozească de tăvălugul ideologiei minorităților de care am discutat într-un articol anterior și să lupte proactiv pentru apărarea normalității și democrației care înseamnă mot-a-mot puterea poporului, adică a majorității, deci nu a unei minorități, de orice natură sau mărime ar fi ea. Cei care zic că nu există pericolul legalizării căsătoriilor, nu au habar că în manualele noi pentru copii apărute anul acesta, sunt câteva deja în care Matei poate spune că e fetiță și Ileana poate să aibă două mame.

Am făcut de multe ori paralela între societate și organismul uman și între “formatorii de opinie” și victimele acestora și celulele canceroase care invadează organismul și deși se produce o reacție inflamatoare, sistemul imunitar încercând o oarecare luptă cu celulele canceroase, în cele din urmă acestea sunt acceptate de organism, primesc hrană, organele le fac loc și câștigă bătălia cu celulele sistemului imunitar care cedează, ducând mai apoi rapid la metastază și moarte. Specific celulelor canceroase este imitația și simularea asemănării cu celulele normale. Acești oameni care apar zilnic și spală creierele celor care nu au capacitatea de gândire sănătoasă și independentă sunt extrem de eficienți și experimentați având de asemenea la îndemână și canalele de propagare a propagandei și infrastructura tehnică de elaborare a unei strategii optime de spălat pe creier. În cazul nostru, cel mai mult s-a pompat pe ideea confiscării referendumului de către PSD deoarece atacarea frontală a subiectului votului nu se putea face. Nu poți cere românilor deocamdată să accepte căsătoriile homosexuale, însă poți încerca să îi convingi că nu există acest pericol și că în plus … Dragnea. Și pentru cei care ar rezista totuși, le-au băgat bombonica cu costurile organizării, cum că referendumul e scump și că mai bine se făceau spitale.

Nu credeam că sloganurile vrem spitale nu catedrale mai prind. Sunt totuși triviale și lipsite de sens. Nu banii sunt problema în România ci lipsa valorilor. Ori teoretic construirea de catedrale ar trebui să întărească credința și moralitatea și să dea la o parte hoția și necinstea. Un popor cu frică de Dumnezeu nu poate vota cu hoți și corupți ci caută să voteze cu oameni care iubesc țara și au o viață fără semne de întrebare. Acest referendum, chiar dacă a costat mult, să nu uităm că este expresia a 3 milioane de oameni care sunt și ei contribuabili și care au avut dreptul la organizarea acestui referendum. Politicienii actuali (și tehnocrații dinaintea lor) nu aveau posibilitatea (alegerea) să nu organizeze acest referendum deoarece chiar legea îi obliga să o facă. Deci chestiunea costului este una stupidă și care nu ar fi trebuit să fie argument de absenteism. Din contra, tocmai faptul că s-au cheltuit acești bani pentru ca oamenii să aibă șansa să spună ce cred, trebuia să îi îndemne pe toți cei interesați de încotro se îndreaptă România să vină și să voteze.

În final, doresc să abordez o categorie de proști extrem de îngrijorătoare, pentru că ei vor fi baza viitoarelor manipulări și destabilizări ale României: pro-europenii (auto-declarați) fără discernământ. Aceștia nu doar că nu știu pe ce lume trăiesc și ce înseamnă UE, cum funcționează organismele europene, care este istoricul evoluției și mai ales care sunt prospectele de viitor, pe termen scurt și mediu. Problema e că sunt atât de auto-suficienți încât gândesc în două registre: UE, anti-UE.

Nu zic că pro-europenii fără discernământ ar trebui să fie la curent cu instabilitatea sistemului bancar european, cu problemele datoriilor Italiei, cu criza refugiaților care este evident cuiul la coșciugul acestui nou imperiu sau măcar cu riscul existențial pus de Brexit care în cazul unei supraviețuiri sau “Doamne-ferește” (ar zice Junker) al unei creșteri economice în Marea Britanie, ar da idei multora și ar crea premizele unor nenumărate alte exit-uri din partea celor bogați.

Iluzia pro-europenismului vine mai ales din raționamente economice: am vrea și noi salarii ca afară, am vrea străzi ca afară, am vrea mașini ca cei din afară, am vrea o administrație publică ca afară etc. Și pentru asta, suntem dispuși să înghițim orice orbește, chiar dacă UE se pretinde un legăn al democrației, chiar dacă ne-a fost promisă la aderare păstrarea identității și specificului național, chiar dacă nici măcar în UE, acceptarea căsătoriilor homosexualilor nu este generalizată și clarificarea pe care ar fi adus-o referendumul nu ar fi avut niciun impact pentru noi. S-a trâmbițat la Digi24 cum că un număr de vreo 40 de parlamenteri europeni i-au trimis o scrisoare Vioricăi în care o trag de ureche cum că dacă trece referendumul, pot avea de suferit copiii din familii cu un singur părinte. Ca să vedeți până unde merge îndrăzneala dracului! Se arată atât de iubitori acești 40 de parlamentari față de familiile cu un singur copil, ca nu cumva aceia să nu se creadă că ei nu fac parte dintr-o familie, dacă în Constituție se va clarifica în loc de “doi soți”,  “bărbat și femeie”. Evident, ilogic și total irelevant. Mai subliniem de asemenea, că scrisoarea dacă demonstrează ceva, demonstrează tocmai că parlamentul UE care are peste 700 de membri, nu are nimic de spus și nu se opune intenției românilor de a face această schimbare. Digi24 însă nu a menționat deloc că doar 40 din 700 au trimis această scrisoare deoarece nu ar fi dat bine.

Acceptarea tembelă și fără rațiune a oricăror cerințe ar veni de la UE, denotă nu doar neînțelegerea spiritului european și a ideii propuse de acest organism care are ca fundament tocmai mult trâmbițatele valori europene, dintre care prima ar trebui să fie democrația. Ori ce altceva este un referendum pentru modificarea Constituției decât voința poporului și nu a unui dictator sau partid unic care sa își impună el dorința? Într-adevăr UE promovează și drepturile minorităților, dar nuanțele cu privire la aceste drepturi sunt departe de a fi fost clarificate în direcția acceptării căsătoriilor homosexuale. Faptul că unele țări au legi în care ideologia minorităților sexuale este deja o dictatură, ține de prostia acestora și denaturarea lor, ține de disoluția identității și pote fi pentru noi un semnal de alarmă și un indiciu că poate nu trebuie să urmăm calea lor ci să fim mai atenți. Cum să fim invidioși pe nemți care lipsiți de dorința de a-și proteja identitatea au dat drumul la granițe și primesc invadatori din toată Africa, lăsându-i să le violeze femeile pe stradă și oferindu-le ajutoare sociale mai multe decât săracilor lor. Cum să fim invidioși pe francezi și să acceptăm gândirea lor, când Parisul are cartiere unde legea o fac găștile și poliția nu are curajul să intre. Cum să luăm exemplu suedezii care au parte periodic de revolte și atacuri ale sălbaticilor pe care i-au primit, le-au dat case și condiții moderne, le dau lunar bani și ajutoare sociale și în schimb au parte de mașini și magazine incendiate, violuri, crime și multe altele asemenea?

În final, uitându-ne peste ocean, vedem cum americanii s-au trezit și pas cu pas recuperează terenul pierdut în fața  activismului progresist al neo-dictaturii ne-sfintei trinități a diversității, egalității și incluziunii. Diversitatea sexuală – nu de opinie, egalitatea împărțirii fondurilor și resurselor, nu a oportunităților sau a drepturilor și incluziunea selectivă a elementelor toxice pentru societate care au potențialul de a schimba ordinea și de a promova cât mai rapid trecerea către o nouă dictatură sumbră în care cei normali vor fi numiți nebuni iar nebunii vor fi tratați ca victime și oprimați și toată politica societății se va învârti în direcția “protejării” acestora.

În final, aș dori să comentez puțin din punct de vedere creștinesc ce înseamnă absenteismul de astăzi. Lipsa de la vot este concret o lepădare de Dumnezeu, o recunoaștere (tacită dar fermă) a homosexualității ca nefiind păcat și nu în ultimul rând o rupere față de biserică care se numește aufrisire. De facto, cei care nu au venit la vot, se pot considera apostați. Cum poate să mai se considere creștin unul care a stat acasă? Ce argument să aducă? Dragnea, PSD, bani pentru spitale?! 

Totodată darea pe față a necredinței poporului român este un duș rece pentru cei care credeau în statisticile înșelătoare cu procentul de peste 90% creștini în România. Astfel de naivi sunt și în rândul ierarhiei bisericești care persistă în deschiderea largă a porților bisericii pentru toți păgânii și blasfemiatorii care nu doar că nu cred în Dumnezeu și nu au nicio legătura afectivă cu poporul român, dar la nevoie, se ridică chiar împotriva Bisericii. Poate acum Sfântul Sinod se va răzgândi cu privire la căsătoriile laxe și mai ales poate va introduce criterii noi pentru acceptarea căsătoriilor și a altor slujbe. Ca să nu mai subliniem că poate o dată pentru totdeauna, tovărășia unor membrii ai clerului cu clasa politică s-a terminat, văzând roadele acestei fă-te frate cu dracu până trec puntea.

Gambitul lui Putin cu Israelul

Atacul recent asupra Siriei de către avioane israeliene ajutate de rachetele balistice franceze în urma căruia un avion rusesc a fost dat jos de apărarea anti-aeriană siriană, a fost o provocare nebună a Imperiului de a testa reacția Rusiei.

După cum știm, Trump amenințase Rusia cu privire la un eventual atac asupra Idlib-ului, ultima redută teroristă din Siria care va consolida preluarea controlului de către armata siriana asupra regiunii din nord.

vezi Sursa

Pentru a evita un nou atac asupra Siriei și o nouă provocare pentru ruși și de teamă că nebunul de Trump va găsi în acest atac asupra Idlib-ului pretextul să provoace Rusia mai mult decât a făcut-o data trecută, Putin a negociat cu Erdogan o de-escaladare, adică probabil va permite teroriștilor să fugă unde vor ei înainte ca armata siriană să preia controlul.

Trump nu a stat însă cu mâinile în sân și pentru a testa din nou reacția rușilor și a-i provoca, le-a propus israelienilor și francezilor acest atac care strategic nu are nicio justificare. Atacarea unui depozit de muniție a armatei siriene aflat în proximitatea unei baze militare rusești în zona de nord a Siriei, sub pretextul că securitatea Israelului e pusă în pericol nu are sens pentru Israel, mai ales dacă ne gândim la riscul unui eventual răspuns din partea rușilor. Și oricum, de când au început francezii să atace Siria ca să apere Israelul de Iran? Este deci clar că atacul a fost o provocare. Dacă răspundea, Putin risca ulterior să stârnească o reacție mult mai de amploare, care putea merge până la atacarea armatei rusești din Siria de către SUA împreună cu Israelul.

Ca să fim clari și succinți de la început, Assad este inamicul proxim #1 al Israelului prin alianța cu Iran-ul. De aceea a și fost provocat acest război. Ori Rusia, împiedicând eliminarea lui Assad, a devenit piedica #1 pentru israelieni. Cum Israelul nu poate ataca Rusia și are nevoie de ajutorul americanilor, singurul lucru rămas de făcut este convingerea opiniei publice din SUA că Rusia trebuie atacată. Iată deci de ce avem și tot scandalul cu implicarea Rusiei în alegerile din SUA și toate punerile la zid ale rușilor. Se lucrează la convingerea populației că Rusia este un inamic și încearcă să se lege de orice pentru asta. Un război împotriva Rusiei nu se poate porni doar prin lobby și prin cumpărarea politicienilor. Convingerea publicului este esențială. De aceea acum s-a încercat acest atac pentru a testa nervii rușilor și a-i face să reacționeze. Dacă atacau pe francezi, rușii puteau declanșa reacția NATO care putea să activeze faimosul articol cu atacarea unui aliat, deși de facto, aliatul acela atacase o putere străină, caz în care din ce știu eu, articolul nu se mai declanșază.

Dacă ar fi lovit pe evrei, Putin se punea rău cu evreii din SUA pe de o parte (care controlează politica, finanțele și presa americană) și cu protestanții milenialiști din SUA care după cum am explicat într-un articol anterior, cred [pe scurt] că venirea lui Hristos va avea loc când Rusia va ataca Israelul și va fi un mare război mondial, după care ei vor fi răpiți la cer. Deci intrarea SUA în război cu Rusia ar fi mult mai acceptată și chiar dorită de “creștinii” americani, dacă rușii ar ataca Israelul, pentru că acesta ar fi un “semn al timpului”.

Deci pentru Israel, atacul recent cu siguranță nu reprezenta o importanță strategică, iar noutatea implicării Franței denotă clar o provocare și o testare a Rusiei. S-a încercat pornirea celui de-al 3-lea război mondial. Poate părea mult spus, dar să nu uităm de la ce incidente minore au fost declanșate războaiele mondiale anterioare, doar pentru că marile puteri doreau aceste războaie, tensiunile existau și se căuta doar un casus beli

Independent de alienarea milenialiștilor care au un cuvânt puternic de spus în SUA, există și alte argumente pentru care americanii au nevoie de un război mondial. Pare greu de înțeles cum să se gândească la un război mondial fără să ia în considerare riscul de anihilare a vieții pe pâmânt. Ei bine, sunt destui nebuni în factori de decizie și cu influență puternica, care cred că altfel nu se poate și că un război nuclear nu o să însemne decât în cel mai rău caz câteva luni de nuclear fall-out iar pentru asta ei și-au tras niște bunkere. America va câștiga oricum căci are mai multe bombe nucleare, mai multă tehnologie, iar după consumarea nuclealelor (dacă se ajunge la ele) într-un război convențional SUA clar poate câștiga orice război, cu condiția ca acesta să înceapă cât mai curând, până nu îi prind din urmă chinezii.

După cum am mai explicat și în alte articole, pentru americani un nou război mondial poate însemna singura șansă de supraviețuire. Dolarul este terminat, economia la pământ, finanțele sunt o ficțiune căci fără componenta “petro” din petro-dolar, dolarul este mort. Singurul domeniu în care SUA mai domină este cel militar, iar conform trendurilor, timpul care i-a mai rămas este infim, China venind puternic din urmă. Deja economia chinezească a depășit economia SUA dacă luăm în calcul lucruri tangibile (producție, servicii, capacități, forță de muncă) și nu dolarul a cărui valoare este oricum ținută pe linia de plutire de chinezi pentru că deocamdată nu sunt nici ei pregătiți să preia cârma în finanțe.

Problema chinezească este de o gravitate greu înțeleasă până și de centrele de putere din SUA. Multă vreme a existat ideea că China este doar un bubble care se va sparge așa cum s-a spart Japonia și că SUA nu poate fi depășită. Căderea Chinei este profețită periodic de ani de zile și nu mai vine.  O altă viziune este că China este doar un partener și trebuie doar găsit un mod de colaborare cu ei și de conviețuire pașnică. 

Între timp, tensiunile și dezechilibrele din economia americană au ajuns până acolo încât l-au propulsat pe Trump președinte și rezolvarea crizei a produs o fractură internă masivă între cei care simt sau cunosc realitatea și cei care încă trăiesc în umbra trecutului glorios al SUA în care nimic rău nu se poate întâmpla și prosperitatea este un dat, o consecință, un drept chiar. Mă refer aici la ideile socialiste și la toate malformațiile sociale venite din stânga care oricum sunt responsabile pentru mare parte din groapa în care s-a cam afundat SUA în prezent.

Trump are o fixație pe China mai ales din motive economice. Nu știu cât de mult înțelege Trump trendurile și prognozele care arată riscul existențial pentru SUA dacă avântul Chinei nu este tăiat cât mai urgent. Se nimerește însă fixația pe chinezi a lui Trump indiferent de motivație cu poziționarea geostrategilor militari care nu pot ignora amenințarea chinezească și se folosesc deci de Trump pentru declanșarea unui eventual război. Războiul nu trebuie neapărat pornit împotriva chinezilor, merg și rușii dacă se nimerește și ar fi mers și nord-koreenii deși acolo se pare că Kim a cedat înainte ca americanii să acționeze, prin urmare a picat casus-beli și Trump a dat-o întoarsă, fiind și el tentat de puseul de imagine pe care l-a primit gratuit într-o situație dificilă pe plan intern.

Putin nu a căzut deocamdată în plasă și a luat o lovitură puternică de imagine prin lipsa reacției. Pierderile rușilor sunt mai mult decât în imaginea internă a lui Putin și a armatei ruse: geostrategic, evreii pot trage concluzia că pe viitor pot să-i ignore pe ruși și să atace unde vor ei (deși ulciorul nu merge de multe ori la apă). Psihologic, armata rusă a luat încă o lovitură – deja sute de ruși au murit pe pământ sirian și soldații nu o să aibă eficiență prea mare dacă văd că măcar nu sunt lăsați să moară în lupte ci cad victime fie unor atacuri capcană coordonate de americani (cum s-a mai întâmplat cu mercenarii ruși într-un eveniment de la începutul anului) fie pică loviți de friendly fire cum a fost cazul acum doar pentru că se aflau la locul nepotrivit în momentul nepotrivit.

Rușii sunt însă buni jucători de șah și reacția lui Putin este calculată și cu siguranță va consolida și mai mult pozitia Rusiei în zonă. Dacă ne uităm în urmă la incidentul cu doborârea avionului rus de către turci, reacția rușilor a avut consecințe uimitoare ulterior. Practic rușii s-au abținut de la a răspunde în plan militar, ci prin constrângeri economice și negocieri diplomatice, au reușit să restabilească o relație cu turcii mult mai puternică și care le-a garantat nu doar rămânerea în zonă și protecția în nord, ci chiar au mers până acolo încât au reușit ruperea de facto a Turciei din NATO! O întoarcere a evenimentelor spectaculoasă dacă privim în ansamblu și care putea să nu aibă același parcurs (chiar dacă premizele ruperii existau oricum) dacă rușii nu acționau calculat și se hazardau să răspundă rapid, pe plan militar aducând trupe sau încercând să vâneze și ei avioane turcești.

Folosind pretextul acestui atac, Putin are câteva opțiuni, pe lângă eventuale noi negocieri și strângeri cu ușa a lui Bibi care știm că are mari probleme legale și într-o situație politica internă mai puțin favorabila lui poate ajunge la pușcărie. Nu merg până acolo încât să zic că rușii își permit să manipuleze alegerile în Israel sau să interfereze în societatea israeliană cauzând ceva probleme lui Bibi. De altfel, flexarea mușchilor israelienilor în Siria este oarecum datorata lui Bibi care are și el nevoie de un război pentru a-și menține imaginea și pentru a deturna atenția de la problemele interne. Când țara e în război cu Soros și cu corporațiile internaționale, Dragnea face apel la unitate în partid și în bazinul electoral, pentru ca nu cumva sărăcimea să ceară autostrăzi sau să ceară eliminarea corupției. Când dușmanul este în afară, boporul iartă multe conducătorilor și presa pierde timpul comentând breaking-news-uri în locul chestiunilor importante. La fel și în Israel, deși nu e chiar la fel.

Printre variantele lui Putin ar fi oferirea sirienilor a rachetelor din generația S300 sau S400 care ar pune mari probleme unor viitoare “aventuri” aeriene deasupra Siriei atât din partea Israelului cât și din partea americanilor.

O altă variantă poate fi stabilirea unei no-fly-zone împreună cu evreii, ceea ce iar ar neutraliza capacitățile acestora dar și acțiunile americanilor care oricum au pierdut războiul în zonă și singurul interes de moment ar fi protejarea Israelului. Dar dacă Putin ar garanta protecția Israeului față de Iran sau Hezbollah, americanii ar fi scoși din joc total și nu doar că ar exista riscul unei păci în zona, dar Rusia ar putea atunci să joace un rol stabilizator în zonă extraordinar, pacificând nu doar Siria, ci chiar punând umărul la detensionarea relațiilor între Israel și Iran.

În cazul în care însă Bibi nu va fi convins să coopereze cu rușii, Putin are variante mult mai multe: furnizarea de arme către Hezbollah, atacuri cibernetice, etc.

Deocamdată discuțiile purtate sunt la nivel militar: o delegație israeliană vizitează Moscova pentru “schimb de infirmații”. Rusia de asemenea a anunțat că va face publice înregistrările radarelor din timpul incidentului – probabil în pregătirea acuzării Israelului, de la care deocamdată Putin a dat înapoi.

Totuși faptul că ministrul apărării a acuzat inițial Israelul și că rușii au făcut public că au fost anunțați de atac doar cu 1 minut înainte, denotă clar că rușii nu vor să treacă fără răspuns incidentul și să-l considere doar un “nefericit lanț de circumstanțe tragice” cum l-a descris deocamdată Putin.

Nu este însă exclus nici ca Putin să lase totul în ceață și să nu facă nimic. Deocamdată timpul este în favoarea lui Assad. Cu ajutorul Rusiei, opozanții au fost neutralizați, Israelul în afară să atace pe ici pe colo, câte un depozit sau o bază nu are ce să facă și oricum este doar chestiune de timp până când primul avion al evreilor va pica, caz care va pune punct “aventurilor” israelienilor, iar Trump va avea din ce în ce mai multe probleme în urma războiului tarifar cu chinezii dar și din cauza scandalelor permanente care îl erodează inevitabil și îi distrag atenția dinspre Siria.

În final, doresc să menționez și incidentul să fii fost un accident. Poate că israelienii chiar nu au intenționat să prindă în cursă acel avion și poate că piloții s-au folosit de el doar ca să-și scape pielea în urma reacției puternice a anti-aerianei siriene. Colaborarea cu francezii însă ridică totuși un mare semn de întrebare: de ce tocmai francezii i-au ajutat? Poate că Trump nu a acceptat să îi ajute pe evrei (aveau nevoie și de rachete balistice lansate din Mediteraneană, avioanele nu puteau rezolva singure misiunea) și este total dezinteresat de Siria? Caz în care, Putin chiar nu trebuie să facă nimic.

De ce rezistă Dragnea?

Am rămas surprins de ignoranța televiziunilor care au comentat meciul de ieri din PSD. Toți au pus faptul ca Dragnea câștigă prin aceea că a cumpărat cu bani, cu fonduri și cu posturi voturile.

În toată ziua niciodată nu s-a auzit cuvântul cheie TELDRUM! Faptul că Dragnea poate are la mână majoritatea conducerii de partid dar și mulți locotenenți locali prin aceea că dacă pică el pică toți, în sensul că pot ieși la față tunurile trase prin Teldrum și altele, nu a fost menționat de nimeni.

Nu știu să nu fie zonă în România unde Teldrum să nu fii avut o lucrare. Faptul că Teldrum a fost compania lui Dragnea prin care acesta își aloca proiectele și făcea împărțeala tunurilor mari cu toți tovarășii nu i-a trecut prin cap niciunui ziarist sau comentator. Succesul lui Dragnea, văzut de ziariști e pus mai degrabă pe negocieri, posturi etc când de fapt ce sens are un post dacă acel post nu oferă conectarea la țava de bani. Ori conducta de bani la nivel național cea mai mare a tercut prin Teldrum.

E drept că poate posturile viitoare vor conta și mai mult, prin lansarea marelui fond de “dezvoltare” care îi va dezvolta pe tovarăși la un cu totul alt nivel. Dar pe langă perspectivă există în primul rând meandrele trecutului care pun acum pe muchie de cuțit soliditatea “împreună-realizărilor” trecute ale tovarășilor.

Teldrum este investigată în prezent și e posibil ca unele cadavre ascunse să mai țopăie și de pe-acolo deși DNA-ul a fost ocupat deja de tovarăși și totodată pe lâncă acest bastion pe care au pus mâna, pun la cale și marea liberare care poate trece în derizoriu chiar și viitoare condamnări dacă tovarășii o să se ascundă sub marea gogoașă a protocoalelor toate ilegalitățile făcute pe motiv că, ce dacă ne-a prins SRI-ul că furăm: ne-au urmărit pe baza protocoalelor, prin urmare noi suntem cinstiți și curați.

Mâncăreala în viespar nu va consuma nici veninul și nici pofta de “nectar” și nu va face decât o mică solidificare a ierarhiei, scuipând în afară sau aducând din nou pe linia de disciplină de partid pe cei care vor mici (sau poate mari) “ajustări” la împărțeală.

UE: un șut în fund, un pas înainte

Una dintre problemele care frânează schimbările în UE este condiția votului în unanimitate. Spun “problemă” din punctul de vedere al federaliștilor, care doresc o unificare totală cât mai rapidă, cu sau fără voia populației, cu mai multă sau mai puțină pregătire. De altfel, voia populației poate fi ușor controlată prin limitarea accesului la bancomate, cum s-a întâmplat în Grecia.

Sunt multe argumente pro și contra unei unificări totale iar această cerință, cu votul în unanimitate evident nu este singura. Iată doar încă câteva: povara datoriilor, reticența celor bogați să fie alături de cei săraci (majoritatea zic la asta naționalism sau populism), frica politicienilor să piardă ciolanele și să învețe scheme noi (de ex: mai bine baron peste Oltenia decât parlamentar la UE  unde dacă nu știi combinațiile de pe-acolo,  ajungi ca Adrian Severin în pușcărie).

Prin șutul în fund de care zic în titlu, mă refer la problema minionilor din est care fac cale întoarsă spre comunism, precum câinele se întoarce la rahatul său.

La această problemă, UE răspunde cu tăierea dreptului de vot care poate rezolva temporar necesitatea votului în unanimitate pentru a adopta măsuri unioniste. Zic de “măsuri” deoarece nu știu sigur dacă se pot lua decizii fundamentale cum ar fi transformarea uniunii în federație, de exemplu, cu minionii fără drepul de a vota.

Dar să nu ne așteptăm de la UE ca să urmeze căi bătătorite, pentru că așa cum nici până acum nu a făcut-o, nu va începe acum. Uniunea țărilor europene este un fenomen unic în istorie pentru că în primul rând se face fără sânge. Nu știu de vreun imperiu să se fi făcut în istorie doar prin voința benevolă a națiilor componente. Am putea spune că armele s-au înlocuit cu finanțele în ziua de azi, dar nu este chiar așa. Principalul magnet al UE este promisiunea bunăstării. 

Înainte de a trece la partea cu “pasul înainte” aș dori să explic pe scurt orientarea mea față de UE și mai ales să fac câteva comentarii despre cum aș vrea eu să fie UE.

În primul rând, cred că România chiar are de ales între UE și CSI, nu există alternativă. Utopia că am putea fi “liberi” sau “prin noi înșine” este o prostie. Prin noi înșine am putea fi doar o mare gubernie a unui clan mafiot cum oricum cam suntem, chiar în sânul UE, sau cel puțin ne cam bălăcim între mimetismul unui stat de drept și meandrele unui sistem ticăloșit de care nu mai reușim să ne rupem de aproape două decenii.

Există riscuri și beneficii la orice alegere. Oricât de tentantă poate părea autonomia pentru visători, cu riscurile ei nu este de glumit și cred că nu am învățat nimic din durerea “tranziției” dacă mai avem iluzii. Principala lecție pe care am învățat-o eu din teroarea tranziției post-decembriste este că aceasta nu a fost deloc o tranziție, ci aceasta a fost adevărata noastră stare, adevăratul nostru chip. Nu neg unele particularități și nu neg trecutul “odios”, dar tocmai trecutul odios trebuia să ne schimbe și parcă oricât de odios a fost acest trecut, nu explică toate de câte am avut parte. Acum la două decenii și o nouă generație, trecutul odios nu mai are greutate relevantă și urmează să vedem cam în 2-3 ani dacă am dreptate că ce-am avut parte în tranziție este natura noastră sau chiar va conta că ne depărtăm de coșmarul comunismului și ce trăim astăzi este doar cântecul lui de lebădă.

Existența UE ca bloc economic unitar este o cerință necesară în lumea de astăzi pentru a face față competitiv în sensul de a avea performanțe maxime, de a fructifica oportunitățile dar mai ales de a face față riscurilor. Așa cum militar, apartenența la NATO ne-a ferit de riscurile din proximitate și așa cum ne-apartenența la NATO i-a cam ars și pe georgieni și pe ucrainieni, tot așa se poate întâmpla și economic. Unitatea, consolidarea și simbioza sunt atribute care determină succesul în toate categoriile pe care le-am aborda din natură și societate, de la recifele de corali, la performanțele unei echipe de fotbal, la grupurile de prieteni în școală, la companii și asociații etc. Unitatea aduce cu ea și riscuri și provocări, dar întorcându-ne de unde am pornit, noi avem doar două variante.

Avem așadar un posibil pas înainte prin înlăturarea unor piedici la unitatea consolidată. Nu doresc să speculez cum se va putea folosi de această situație UE deoarece nu înțeleg încă cum funționează și nu știu până unde pot merge și ce măsuri pot lua.

Una dintre dezideratele urgente ar fi unitatea bancară despre care s-a plâns și Draghi în ultima ședință a BCE în care dobânda a fost menținută tocmai din cauza situației fragile a sistemului bancar european, confruntat acum și cu Brexit-ul care va tăia unul dintre principalii finanțatori. Nu cred ca votul ungurilor ar fi singura piedică la unitatea bancară, cât mai degrabă reticența nemților de a primi în contul lor datoriile italienilor, francezilor, spaniolilor și a celorlalți. Mă rog, ale celorlalți nu ar fi o problemă pentru că sunt cam mici și irelevante pentru bugetul Germaniei însă cel puțin principial, neamțul de rând și politicienii nemți (care chiar ascultă de electorat) știe că atâta vreme cât fiscalitatea e diferită și contribuțiile sunt aceleași, el trebuie să ducă în spate diferența. Nu este aici vorba doar de o mică redistribuire și un mic ajutor pe care nemții l-ar da, ci pur și simplu de asumarea nu doar a povarei creditelor deja făcute și obligațiunilor suverane deja emise, dar și de ce se va întâmpla în viitor.

Simplist analizând, nu se poate face o unificare bancară fără a unifica și bondurile și nu se pot unifica bondurile fără a unifica fiscalitatea căci altfel nu s-a face decât o unificare a datoriilor și o păstrare a separării responsabilităților care în unele țări sunt destul de ușor asumate sau chiar deloc cum a fost cazul Greciei. Unificarea fiscalității este o problemă atât de complicată, încât “vizionarii” UE, cei care au pus baza, pur și simplu au ignorat-o deoarece nu au știut cum s-ar putea face.

Dar câteva măsuri pregătitoare pentru unitatea fiscală și câteva reglementări, norme sau alte de-astea, le poate lua UE fără sabotajul din interior pe care l-ar pune Orban, Dragnea și alți de-știa. Nu că astea ar fi singurele piedici – oricum există destule frecușuri, mult haos și lipsă de inovație, dar este posibil ca acestă “opțiune nucleară” cu care vom fi loviți și noi să fie doar asigurarea unui mediu mai liniștit în care să se poate aborda problema și face pași spre unitate.

Din păcate, după părerea mea UE este însă deja în disoluție. Discuțiile filosofice despre unitatea fiscală, accelerarea creșterii, împărțeala refugiaților sau ce pași trebuie făcuți pentru rezolvarea problemei datoriei sunt cumva comparabile cu discuțiile despre sexul îngerilor pe care le aveau bizantinii în timpul asediului otomanilor.

Sau poate mă înșel eu și prin eliminarea minionilor europenii pregătesc spargerea în bisericuțe și restructurarea “familiei” europene în “familie restrânsă” și “familie extinsă”. Mă îndoiesc însă să fie atât de lucizi și mulți nici nu au nevoie de fapt de familie, Gemania (de exemplu) putând să lupte de una singură cot la cot cu SUA sau China pe plan mondial.

Blondele și finanțele

Cică stăm mai bine ca în 2008 acum în caz de criză, zice o tanti blondă, pentru că BNR are rezervă mai mare și are mai multă experiență în “tactici neortodoxe” – vorbește o tanti la televizor.

Aceasta și alte prostii au fost emanate la Rareș Bogdan – cel mai inteligent realizator TV dar cu toate acestea un elev cam de nota 5 la finanțe și economie. Deși de orientare capitalistă – lucru rar pe meleaguri mioritice – rareori înțelege mecanismele și mă miră că nu i-a tăiat lui tanti microfonul când a emis o asemenea aberație, în ciuda ocheadei pe care i-a aruncat-o chiar în timpul acestei fraze în care și eu nu m-am putut să nu apăs PRINT-SCREEN cu degetul tremurând de furie.

În primul rând, să clarificăm o chestiune: criza nu s-a terminat! Criza din 2008 continuă, deoarece problemele structurale au rămas aceleași și datoriile doar au fost transferate de la corporații la state. Adică într-un fel, criza din 2008 a fost cel mai mare tun tras la nivel mondial de mafia bancherilor.

Aceasta poate fi însă o perspectivă discutabilă și poate privind din punctul de vedere al percepției publicului criza a trecut și memoria ei dureroasă de asemenea. Cel puțin pe meleaguri mioritice, dacă ne luăm după entuziasmul consumerist, explozia creditului de consum și alte de-astea, putem trage concluzia că da, criza a trecut. 

Dar, privind din punct de vedere tehnic, de specialitate, adică dacă ne uităm la indicatorii macroeconomici sau financiari, criza nu a trecut ci doar efectele acesteia au fost aruncate în viitor. Iată doar un exemplu de astfel de indicator: raport datorie suverană / PIB. Dar nu doar indicatorii ci și alte elemente și fenomene vin clar în sprijinul enunțului că criza din 2008 nu s-a terminat și că nu putem în niciun caz să vorbim “când va veni o altă criză …” ci mai corect ar fi “în următoarea etapă a crizei”.

Țin de multe ori să amintesc această greșală pe care cu trecerea timpului o fac din ce în ce mai mulți oameni pentru că fără a avea o perspectivă clară asupra istoriei recente, adică asupra crizei din 2008, nu vom înțelege prea bine din ce urmează să ni se îmtâmple. Și deși necazurile și greutățile sunt inetivabile, parcă e mai bine când avem o explicație pentru ce ni se întâmplă și când știm de unde ni se trage.

Pare puțin important dacă discutăm despre o nouă criză sau despre continuare, dar dacă ne aflăm în confuzie, ajungem să emitem aberații ca această tanti blondă.

Avem așadar transferul datoriilor de la companii la state și eșecul tentativei de rezolvare prin dobânzi negative și inflație a problemei creditării. Sistemul de credit actual și moneda fără acoperire se află la o răscruce, la un punct de inflecțiune după care urmează schimbări majore. Schimbările majore deja au loc, dar din fericire nu toate sunt negative și impactul lor este diferit, de la om la om și de la o zonă geografică la alta.

De exemplu, ca urmare a crizei din 2008, sirienii au avut parte de război, pe când germanii și japonezii au avut parte de o deflație de o decadă (sau chiar mai mare la japonezi) fără alte consecințe negative sociale datorate riscurilor la nivel de stat, cum a fost de exemplu scăderea beneficiilor sociale și ale investițiilor statului (Grecia ar fi un exemplu aici). Nu e locul aici să detaliez cum Primăvara Arabă este consecința crizei creditării din 2008, însă dacă toți dictatorii arabi ar fi avut bani de pâine pentru popoarele lor și nu ar fi fost la îndemâna creditelor americanilor, răscoalele și revoltele de aici nu ar fi produs dezastrul în care se află acum Orientul Mijlociu.

Să trecem însă peste chestiunea noua criză este nouă sau doar a n-a parte a crizei creditelor. Este de clasa I-a afirmația că istoria nu se repetă ci doar rimează. Cu atât mai mult în domeniul economic! Deci nu putem în niciun caz să zicem că la o nouă criză ne putem baza pe rezerva BNR. Ce fel de criză să fie asta care să poate fi contracarată doar cu rezerva BNR-ului? Evident, este o idioțenie! Tot ce poate BNR să facă cu rezerva, este să ofere o săptămână sau două de amânare a prăbușirii monedei în cazul unui dezastru (de ex, caștigarea de PSD a președenției). În aceasă perioadă, guvernul poate pregăti armata iar băncile se pot pregăti pentru cozile de oameni care o sa vină să-și scoată banii. Este doar un scenariu, dar în caz de “atac” asupra monedei (atac îi vor zice ei, de fapt va fi vorba de pierderea totală a încrederii în România a investitorilor), BNR se poate întâlni cu guvernul și pot pune la cale un plan: scoatem armata și jandarmii să apere băncile [1], devalorizăm cu 50%, tipărim lei ca să avem și îi trimitem la bănci ca să funcționeze bancomatele, limităm retragerile la 200 de lei, etc.

Pentru un scenariu de atenuare a unei prăbușiri, rezerva BNR-uilui este bună pentru că un plan bine pus la punct poate fi de o mie de ori mai bun decât o desfășurare haotică a evenimentelor.

Ce este însă foarte clar este că rezerva BNR și profiturile obținute din manipuilarea cursului, nu pot fi suficente cât să compenseze lipsa restrucurării economiei și a sistemului financiar românesc (pe de o parte) și lipsa restructurării economiei și a sistemului financiar european (pe de altă parte).

Raportarea la trecut este facilă și la mulți anti-PSD-iști le place să facă paralele. Nu e nici greu având în vedere că multe personaje sunt aceleași. Adică Tăriceanu, după ce a fost prim-ministru în perioada imediată dinaintea crizei și după ce s-a făcut de răs cu laudele de atunci cum că “economia României duduie”, iată că îl vedem din nou rânjind lângă Dragnea, alăturându-se gloatei de incompetenți care se joacă cu focul și dinamitează economia și finanțele românești prin măririle necontrolate de salarii și pensii, deficitele record, creșterea accelerată a datoriei suverane, dar mai ales amânarea restructurării economiei de piață și a investițiilor în infrastructură.

Cu toate acestea, a ne amăgi că BNR poate preveni sau diminua viitoarea criză este o prostie. Nu sunt alarmist și nu vreau deloc să zic: mâine se întâmplă. Ba chiar, după cum am menționat încă din ianuarie 2017 în articolul “Norocul prostului” dar și în altele similare, nu știm când vine lupul și câtă vreme Fed-ul nu mărește dobânda, nu prea e pericol mare.

Știm încă că viitoarea criză va însemna dezintegrarea UE, reducerea drastică a globalizării, deci a comerțului, tăierea investițiilor străine de orice formă și prin multe locuri războaie. Altfel spus, fiecare pentru el. Supraviețuirea statului și a societății, măcar la o iotă comparativ cu starea actuală vor fi principalele obiective.

NOTE

[1] scoaterea armatei să apere băncile a mai fost luată în considerare în 2008 în unele discuții ale unor miniștrii (vezi cartea Marea spovedanie a brokerului fugar)

Măncăreală în viespar

Când mafioții încep să se împuște în stradă, populația nu are decât de suferit. Mult mai bine ar fi pentru omul de rând dacă mafioții s-ar împușca și s-ar lupta în beciurile lor ascunse, în cotloanele lor împuțite unde își pun la cale tunurile etc.

Dar tot răul spre bine. Când guvernul și clasa politică sunt în criză economia merge înainte. Așa cum e, cu problemele și lipsurile care sunt, e bine totuși că guvernanții și partidul se mănâncă între ei în loc să gândească noi taxe și impozite, noi legi turbate, noi “revoluții fiscale” și altele asemenea.

Nu voi intra prea mult în criza din partidul unic pentru că pentru mine faptul că dracii se mănâncă între ei nu mă încălzește cu nimic. De altfel, sunt împotriva ideei că putem clasifica răul și că putem spune că un drac e mai de preferat ca altul.

Bunăoara sunt unii frați ortodocși rătăciți și cu slab discernamant care sunt de părăre că dracul roșu este mai puțin periculos decât dracul “#rezist”. Prin urmare mai bine tolerăm partidul cu relele lui decât să vină “aia cu poponarii”.

Evident, răi sunt și aia și aia pentru că au același tată, dar asta nu înseamnă deloc că trebuie să avem toleranță și să stăm cu mâinile în sân. Nu, răul trebuie arătat cu degetul și trebuie eliminat, mai ales când răul este atât de evident. Lupta împotriva răului nu trebuie să fie prea complicată, supusă unor calcule contabile aiuristice ci simplă. Numai catolicii au folosit adeseori scuza că răul scuză mijloacele și vedem unde au ajuns. 

Avem deci ieșirea la rampă a doamnei Gaga care a prins un moment oportun ca să preia cu asalt tovărășia – adică viesparul. Multă vreme am crezut că Olguța va fi visepea care îl va înțepa pe Dracnea la timpul potrivit, dar din păcate găinuța Olguța merge pe același teldrum cu Dracnea și nu va putea să se abată. Dar nu cred însă că se va ajunge la decapitări, deocamdată doar nașul este contestat, dar în tovărășie nu e chiar ca în mafie când un naș îl decapitează pe altul, căci îngerii întunericului știu că “orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui”. 

Vedem că după atâta timp și atâtea lupte, nici măcar Ponta nu a început să îl sape pe Dragnea pentru că se au la mână unul pe altul și așa cum Băse s-a calmat doar când i-au băgat la zdup fratele, tot asa și tovarășii știu că cu legea nu e de glumă, prin urmare frația furtăciunii îi unește pe tovarășii din toate timpurile și toate funcțiile. “Lupta politică”, adică micile înțepături în declarații merge în paralel fără probleme cu fronul comun împotriva legii și pentru introducerea grațierii.

Din toate acuzele lui Firea mi-a atras atenția focalizarea pe legea cu grațierea. Aici îl doar pe Dragnea și aici plusează. E de admirat strategia diabolică a acestei crainice TV pe lângă discursul mieros și blajin, numai bun pentru turma necuvântătoare a bazinului de moluște.

Spun că Firea are strategie. De ce? Nimeni nu a zis nimic despre Firea și legea grațierii. Doar Firea. Lansarea subiectului a făcut-o genial: “am auzit că … am fost acuzată că …”. Adică Firea a introdus aceast topic în cea mai subtilă formă pe care ar fi putut să îl amenințe direct pe Dragnea acolo unde îl doare. Ea a menționat că unii colegi au acuzat-o că s-ar opune legii grațierii. Ca primar, deși în comitetul executiv al PSD, Firea nu are nici în chin nici în mânecă cu legile și cu ordonanțele, cu atât mai mult cu această lege. Prin urmare, nu știu dacă Firea chiar are vreo putere ca sa ajute sau să se opună în vreun fel acestei legi, altfel decât declarativ și nu am auzit vreun psd-ist să o acuze sau să menționeze că Firea s-ar opune sau ar fi pus sub semnul întrebării această lege. Firea a fost prima care adus vorba și a ținut să pună în prim-plan această lege.

Legea grațierii este singura șansă a lui Dragnea să scape de pârnaie și totodată singura misiune care îi unește pe greii partidului care nu sunt deloc focalizați doar bani, fiind baroni și afaceriști vechi și având oricum deja destui bani în atâția ani de sifonat. Problema lor este conservarea și rezistența în fața trendului legalist care a cuprins România ca o consecință firească a schimbării generațiilor.

Cred că am mai spus-o în câteva articole anterioare dar o să repet. Pe măsură ce cadrele se schimbă în justiție și în procuratură, sângele proaspăt care vine are în general o orientare nouă și proaspătă. Este deci doar chestiune de timp până când un procuror tânăr cu tupeu cu ajutorul unui judecător tânăr fără frică vor băga la pârnaie un corupt. Și cum vor prinde gustul justiționar, cum vor produce un trend. Poate sunt prea optimist, dar deocamdată nu virilitatea DNA-ului sau influența americanilor a început să zgârme cu bățul în viespar ci explicația ar fi tocmai asta: tineri procurori și judecători care s-au mai plimbat și ei pe-afară, prin Germania, prin Suedia, vin cu idei de-acolo și capătă alergie la roșu.

Întorcându-ne însă la naivii care gândesc că dracul roșu este mai blând și trebuie tolerat față de dracul #rezist (discutabil aici, părerea mea e că sunt turbați cei care văd #rezist în oricine este anti-PSD), aș dori să le pun în vedere următorul aspect. Cum de Firea s-a gândit să îl amenințe pe Dragnea tocmai cu legea grațierii? Mai aveți îndoieli că sub mustața lui Dragnea se ascunde altceva decât putreziciune? Mai vă afundați în auto-amăgirea că corupția este doar o acuzație nedreapta la acest partid sau un fenoment ocazional, pe ici pe colo?

Firea nu s-a luat nici de guvernul (guvernele) incompetente formate de Dragnea, a menționat doar pe alocuri “lipsa de sprijin” a guvernului pentru proiectele primăriei (ca și cum zecile de firme de famiglie în care Firea și-a plantat lipitorile au vreo piedică din partea guvernului să încropească vreun pârț) și nici măcar nu s-a jelit pentru lipsa de concentrare pe “programul de guvernare” din ultimul timp. Într-adevăr a marjat pe autovictimizare (la asta se pricepe cel mai bine), a lansat și ceva conspirații (asta prinde, că îi problematizează pe toți tovarășii dacă și nu ei o să pățească la fel) și a pus acolo și ceva morcovi despre infrastructură și dezvoltare (dovadă că probabil se va lansa la președenție).

Spun că Firea are o inteligență diabolică deoarece ea a atacat pe 3 fronturi în același timp: 1 – l-a amenințat pe Dracnea cu ce-l doare (legea grațierii), 2 – și-a asigurat soliditatea în partid (autovictimizarea, discursul mieros și tacticos) și 3- a făcut și niscavai campanie prezidențială prin enumerarea piedicilor pe care le are și a proiectelor pe care nu le poate realiza ea. Prin urmare, foarte probabil primul topic al doamnei Gaga la anunțarea candidatorii va fi “candidez pentru că altfel nu se mai poate”. 

Viitorul nu e greu de estimat. Regele a murit? Dar de unde … Începe inevitabil o luptă în subteran între clanuri dar asta nu face în niciun caz să clatine în vreun fel partidul, pentru că după cum spuneam într-un articol anterior, partidul e în genele noastre …

1 22 23 24 25 26 40