Ce SPUNE John Kelly despre Trump

Cateva lucruri incep sa se clarifice despre Trump si sa-mi confirme cele mai cumplite temeri: SUA va lua mana de pe noi, Trump urmareste interesul SUA (si al Israelului) si nu va mai duce in spate militar porcusorii, chiar cu riscul (vazut de noi) sa piarda influenta in unele teritorii. Care influenta, nu are intotdeauna si oriunde prea clar un rol determinat. De exemplu, ce cauta SUA in Siria? Sa apere Israelul? Pai care e mai mare riscul pentru Israel, Assad sau Isis & militiile iraniene care ar prelua o detronare a lui Assad?

Iata deci un extras extrem de important din interviul dat de Kelly dupa ce a parasit Casa Alba din pozitia de Chief of Staff (vezi aici ce zice Wikipedia) – din ce stiu eu, pozitia asta e un fel de maestru de combinatii in maruntaiele guvernului, dar probabil eu il am in cap pe Doug Spencer din House of Cards, care avea aceeasi pozitie.

That said, the outgoing Chief of Staff maintains that President Trump had access to multiple streams of detailed information before major decisions were made – despite Trump’s reputation for relying on his gut instinct.

“It’s never been: The president just wants to make a decision based on no knowledge and ignorance,” said Kelly. “You may not like his decision, but at least he was fully informed on the impact.”

Zerohedge

Cred ca declaratia asta ar trebui sa inchida gura macanitorilor care il subestimeaza pe Trump si il trateaza ca pe un neprofesionist sau bolnav mintal. De departe, Trump nu este deloc in aer si/sau nepregatit, ci miscarile lui converg cu persistenta clar catre o politica coerenta care priveste toate promisiunile facute in campanie: renuntarea la razboaiele aiurea fara niciun interes pentru SUA, taxarea porcusorilor din NATO care pana acum s-au bazat pe americani pentru securitate si altele.

Dupa cateva cuvinte despre energia lui Trump si capacitatea de munca supra-umana (poate ii vine de la faptul ca nu consuma alcool), Kelly mai aduce cateva informatii interesante:

According to Kelly, Trump brought him in to bring structure and order to a chaotic White House racked with inter-agency rivalry, remarkably high staff turnover and nearly constant controversy – adding that he tried to remove politics from his decision-making. 

Zerohedge

Asadar, Trump ia deciziile nu in functie de politicianisme si interese ale unor grupuri sau grupulete, ci in functie de interesul national.

Si care este interesul national al SUA in ziua de astazi? George Friedman arata care nu este: sa fie politaiul de garda gratuit al planetei, sa ofere securitate gratuita europenilor, sa mentina ordinea in Afganistan, Irak, Siria etc

Ba chiar si razboiul-tarifar pentru care de asemenea este criticat Trump este dus tot pentru a aduce din nou productia in SUA si avand in vedere ca SUA exporta sub 10% din ce produce, acest razboi va afecta mult mai mult alte tari decat SUA, aducand astfel un avantaj competitional. Cu privire la razboiul tarifar, ramane insa de vazut daca Trump va avea cohones sa il duca pana la sfarsit si sa il duca cum trebuie, pentru ca se pare ca s-a cam speriat de un posibil crash al pietelor si o da intoarsa, negocierele transmit semnale pozitive, care nu pot veni decat din cedarea din partea americanilor, fiind exclus ca chinezii sa poata renunta peste noapte la avantajele care i-au adus pe pozitia de prim producator si exportator al lumii.

Departe de a fi un sustinator al lui Trump, cel putin direct, indirect, prin teoriile sale George Friedman aproba politica lui Trump. Din pacate daca Friedman o sa aiba dreptate, asta nu e prea bine pentru noi. Apropos, de noi, Friedman sustine ca NATO inseamna de facto in ziua de astazi SUA + Polonia + Romania.

Ce poate aduce 2019 pentru UE?

Epopeea vestelor galbene in Franta nu pare sa se fii terminat, desi pasii facuti inapoi de Macron sunt considerati de naivi ca supapa si detensionare a crizei. Teoria mea este insa ca vestele galbene vor deveni permanenta in Franta si se vor consuma ca un foc mocnit care scuipa in jur scantei.

Anul 2019 este strict legat de Germania. Daca Germania va rezista pe baricade, UE va supravietui si vom avea inca un an de alunecare accelerata catre limbo-ul stagflatiei si al cumularii surselor de risc de unde masinaria poate sa cedeze.

Desi cauzele economice sunt sursa oricarei revolte si motorul schimbarilor optiunilor politice, nu este deloc exclus ca neperformantele economice sa fie asimilate ca avand alte cauze sau si alte cauze decat incompetenta politicienilor si stafiile trecutului. Prin stafiile trecutului, inteleg problemele din 2008 care insa pot fi incluse in prima categorie, dar sa zicem ca de-atunci s-au tot schimbat partide si politicieni si sa acceptam ca nu totul raul de azi vine din criza din 2008.

Sa revenim putin la Franta. Solutii miraculoase nu exista pentru Macron, acesta fiind strict dependent de banii nemtilor, Franta avand performante slabe si datorii in crestere, un sistem bancar cu multe banci zombie, depasite poate doar de Deutsche Bank care are insa in spate garantia statului german, ceea ce este cu totul altceva decat garantia statului francez in perspectiva unui default generalizat.

Ca o mica paranteza, repet si subliniez aici parerea mea ca sistemul bancar actual este insolvent si nu poate supravietui nici macar cu dobanzi zero sau negative. De altfel, dobanzile negative si-au dovedit rapid nesustenabilitatea in prezent nu stiu sa mai existe tari care au dobanzi interbancare sub zero. Prin urmare, mentinerea pe linia de plutire a bancilor este optiunea puterii politice si in ciuda tentativelor de rezolvare la nivel unional a cancerului, in cele din urma va fi fiecare pentru el.

Am pus de mai multe ori intrebare: oare ce va crapa mai intai? Saracia din Grecia, instabilitatea politica din Italia sau din alti porcusori care sa produca un exit, caderea vreunei banci mai maricele sau tensiunile sociale in tarile in care li s-au bagat refugiati pe gat? Iata ca avem in prezent tensiune in toate domeniile enumerate dar dintre ele in principal as atrage atentia asupra Deutsche Bank-ului care fiind banca reginei, duce in spate mare parte din boala sistemului insa spre deosebire de alte componente ale sistemului unde gradul de implozie este ascuns, prezentat coafat sau pur si simplu ignorat, banca DB fiind listata este scrutata cu atentie de investitori si situatia financiara in amanunt este expusa public. Sirul stirilor negative si semnalelor cu privire la DB sunt fara sfarsit. Pe ultimul an, pretul actiunii a scazut cu 98%. Eu ma mir ca inca mai este listata si ca nu au inceput sa pice si alte banci, desi vom vedea luni cat de stabile sunt celelalte banci – ministrul Finantelor al SUA a convocat cele mai mari 6 banci din SUA la o discutie pe tema lichiditatii si a stabilitatii sistemului financiar. (vezi stirea)

O cadere a DB va insemna un test vital pentru Germania & UE. Sa zicem ca statul va salva situatia si va determina un merger cu o alta banca. O masura hilara si singura intrebare care ii vine oricui in minte este: cat va dura pana si noua banca rezultata din merger va urma cale DB? Sunt unele particularitati si greseli care s-au facut la DB si la suprafata vor da vina pe fraude ale unor persoane, pe trade-uri proaste etc. Insa acesta este fum si praf, realitatea este ca intr-o economie care macar ar da semne ca isi revine, o banca ca DB ar dudui, cum se intampla la noi unde avem PIB in crestere, consum in crestere si profiturile bancilor duduie.

Bancile si pietele sunt doar o felie, avem insa o alta felie care pote fi si mai periculoasa: tensiunea sociala. Cand flacara revolutiei va ajunge la inhibatii teutoni si va exploda, e posibil sa avem surprize majore, cum am avut pe vremea lui Adolf. Istoria nu se repeta dar rimeaza, asa ca nu cautati comparatii si similitudini prea mult, vom stii abia ulterior cum de s-a putut asa ceva si ne vom intreba: cum de au asteptat politicienii germani, avand atatea semnale, sa se cumuleze atata tensiune ca sa se produca un asemenea haos?

Politicienii nu pot prevedea nimic, nu gandesc mai mult decat pe perioada mandatului lor. Macorn de exemplu in Franta se gandea sa faca pe plac sponsorilor sai si de aceea a dat acea lege cu maririle taxelor pe combustibili. Dar oare nu s-a gandit ca poporul nu mai poate, ca situatia e disperata si ca e posibil ca asta sa fie ultima picatura? Nu, nu s-a gandit, pentru ca evident daca se gandea, nu o facea. Probabil Macron este mirat si el ca totusi a reusit sa reziste in fruntea guvernului atat de mult timp cu o situatie atat de dezastruoasa si cu o atitudine atat de non-salanta si simuland un pro-unionism total dizgratios doar pentru a mentine finantarea nemtilor in continuare si a incerca ca scanteia sa nu se aprinda in mandatul sau.

Pe langa “tentatia” vestelor galbene din tara vecina, nemtii au in primul rand problema Trump, care ataca la radacina sistemul comercial actual care defavorizeaza total SUA in detrimentul tarilor producatoare (China, Germania, Japonia etc) si care nu va ezita sa isi duca la capat misiunea. Retragerea din Siria este semnalul lui Trump ca pur si simplu nu il intereseaza altceva decat interesul SUA. Prin urmare, viitorul razboi tarifar va lovi din plin in Germania si va pune si mai mult gaz pe foc.

De BREXIT nu vreau sa mai comentez nimic, desi nu este exclus ca si aici sa avem surprize neplacute pentru nemti care au un export semnificativ in Marea Britanie. In negocierile cu Marea Britanie, daca lucrurile nu o sa mearga bine, prima de suferit o sa fie Germania, fiind cel mai mare exportator in regat.

Nemtii au bineinteles si multe avantaje si posibilitati. Cand peste 50% din PIB sunt exporturi si cand ai o industrie care duduie si care poate produce chiar mai mult decat vinde acum si cand ai inca o țeavă de la rusi gata sa intre in functiune pe sub Marea Baltica in curand care sa iti aduca gaz ieftin, evident ca poti face fata la multe cutremure. Dilema este insa pentru cat timp si mai ales cata mizerie (adica dinamita) este ascunsa sub pres.

Cine se astepta la tensiunile din Franta acum cateva luni? Toata lumea era obisnuita cu protestele agricultorilor, cu situatia economica deplorabila, cu taxele mari care gonesc companiile si franeaza dezvoltarea noilor afaceri etc. Insa o miscare care sa paralizeze economia cu lunile si sa produca violente fara precedent, cine se astepta? In acelasi fel putem spune si de nemti: stim ca imigrantii sunt o problema si ca teutonii se simt umiliti de faptul ca un imigrant care nu munceste castiga mai mult ca pensia unui neamt sau ajutorul de somaj. Evident exista nemultumire cu privire la aceasta situatie si pe alocuri au existat confruntari. Insa pana acum teutonii au fost tacuti. Cand nemtii vor incepe sa strige, insa, toata lumea va auzi.

Dar chiar daca Germania va rezista financiar si va mentine nemultumirile sub nivelul rosu, ce putem spune de celelalte state care sunt majoritatea niste bombe cu ceas. Italia, Spania, Portugalia, Irlanda sunt toate tari cu datorii nesustenabile, in sensul ca le creste datoria de la an la an, guvernele nu fac fata la cheltuieli decat prin cresterea datoriei suverane iar economia merge din ce in ce mai prost.

Foarte probabil, 2018 nu se va termina prea linistit si caderea burselor va continua, producat deja evenimente demne de un nou articol chiar in acest an. De aceea inchei deocamdata tragand un semnal de alarma: indiferent de ce face UE in 2019, Romania este oricum pe muchie de cutit, avand insa in aceeasi masura si oportunitati. Cursul va fi cel mai bun indicator si cred vom afla chiar din prima saptamana a anului viitor cum se arata anul.

Băncile lacome – țapul ispășitor al incompetenței socialiste

Socialismul nu a avut succes nicaieri in lume. Peste tot a facut numai dezastru, de la URSS, la Venezuela si din ce in ce mai mult in Europa de Vest unde averea si bunastarea cumulate cateva decenii in timpul Razboiului Rece, au inceput sa fie acum rapid evaporate de valul de tendinte socialiste care cuprinde intreaga lume, ca o ciuma de care omenirea nu mai poate sa scape. Generatia de astazi insa a uitat de comunism si nu pune deloc egal intre socialism si comunism, considerand socialismul mai uman in timp ce capitalismul este lacom.

Bancile, FMI-ul, corporatiile straine, Soros sunt tapii ispasitori folositi de dictatorii recenti din Europa de Est dar nu numai pentru a acoperi incompetenta si pentru a distrage atentia de la actele de coruptie si pentru a justifica masuri economice aiuristice prin care se incearca stoarcerea ultimelor resurse care sa acopere pomenile electorale de care inca mai au nevoie pentru a putea sa dobandeasca puterea totala care le va permite sa stranga cureaua si sa isi prelungeasca regimul pentru ani buni, cum putem vedea in Venezuela unde desi au ajuns la sapa de lemn si emigreaza in masa, venezuelenii inca nu au reusit sa dea jos regimul dictatorial care a cumparat soldatii si folosind armata a transformat Venezuela intr-o mare puscarie sau plantatie de sclavi.

Discursul nationalist si anti-capitalist prinde mai ales la mintile reduse care nu au o cultura economica (sau de orice natura) minima si nu sunt nici informate, in ciuda accesului la internet. Problema este ca desi accesul la internet este facil si general, limba engleza necesita un IQ de peste 70-80 si o scoala serioasa unde cei cu IQ mic sa fii fost invatati –  ceea ce pe meleaguri mioritice lipsesc.

Bancile sunt hipermarketuri de bani. Daca la hipermarket cumparam produse, la banci cumparam bani. Dobanzile sunt pretul banilor. In ultimul timp, dupa cum stim, la noi s-au cam marit preturile la toate produsele: la impozite, la gaze, la curent, cursul de asemenea. Banii nu puteau sa ramana la fel de ieftin. Pe langa maririle de preturi, mai avem o problema: cheltuim ca popor mai mult decat producem, adica avem balanta comerciala negativa si de asemnea guvernul cheltuieste mai multi bani decat primeste din impozite. Diferenta la ambele e completata din credit, deci cererea de produsul BANI din afara este din ce in ce mai mare. De unde cursul creste si dobanzile cresc. Cu ele cresc si riscurile, de unde pretul de asemenea creste. Cand un produs este cerut, pretul lui creste. Si daca este cerut in continuare, pretul creste in continuare.

Pentru banci, vremurile de astazi din Romania sunt mana cereasca. Bancile stiu ca fiind membra UE, Romania nu o sa fie lasata sa intre in insolventa si cumva va fi ajutata sa plateasca datoriile asa cum s-a intamplat la greci. Asa cum s-a mai intamplat in criza anterioara, FMI si UE au ajutat Romania si bancile si-au primit creditele. Adica nu am intrat in insolventa. De aceea bancile maresc si vor mari in continuare creditele pana atunci cand romanii nu se vor mai gramadi la credite si vor cheltui din salariile real marite pe care le va aduce performanta reala si cresterea organica a economiei. Ceea ce nu se va intampla prea curand, ba din contra. Ca stat, avem insa garantii: Rosia montana, paduri, ape,  etc. 

Impunerea unei taxe legate de ROBOR pare o masura coborata din desene animate. Intelegem ca guvernul are nevoie de bani, dar o marire a TVA-ului rezolva rapid problema. Evident ca s-au gandit ca e mai usor sa dai la gioale doar bancilor, ca sa nu iti sara in cap oamenii ca se scumpesc preturile.

Realitatea este insa ca desi guvernul va lua ceva bani in plus de la banci, bancile vor avea profituri si mai mari, deoarece urmeaza noi mariri de salarii si noi gloate de creditaci care se vor arunca la credite, prin urmare bancile vor avea cerere din nou exploziva si isi vor permite fara problema sa mareasca din nou dobanzile, indiferent de legea lui Teodorovici. 

Nu stiu cati inteleg si nu bag mana in foc nici eu ca este asa, dar am impresia ca aceasta masura este de fapt mana cereasca pentru banci pentru ca le va permite sa creasca preturile la credite (dobanda) avand o justificare si avand mai ales un consens la nivelul pietei de bani. Nicio banca nu poate mari pretul de una singura pentru ca nu mai are clienti. Car-mar, cat de cat avem un sistem concurential in piata bancara, desi sunt multe asteriscuri. Insa, cand toate bancile stiu ca statul le mareste impozitarea, e ca si cum bancherii ar avea o sedinta secreta si ar decide impreuna sa mareasca pretul, adica este un consens instant, fara nevoia unei intelegeri riscante si care sa fie taxate de consiliul concurentei. Reactia organica de aparare la acest atac, va fi clar de marire a costurilor. Fie sub forma dobanzii, fie sub alte forme, exista o singura certitudine: creditarea nu va avea de suferit, bancile inca se pregatesc pentru asaltul care va urma si profiturile vor dudui. Voi face referinta la acest articol prin luna martie, dupa primul trimestru de raportari al bancilor listate la BVB cand realitatea imi va confirma teoria, desi probabil multe banci vor sa amane profiturile cat mai spre sfarsitul anului, pentru a mai profita de eventuale oportunitati desi acum cu distribuirea dividendelor trimestriala (nu stiu daca e valabil si la banci insa) exista motivatia sa declare profiturile cat mai rapid.

Un fenomen similar cu ce se intampla acum cu bancile, are loc in comert atunci cand se mareste pretul la energie electrica si la benzina: toate preturile se maresc, pentru ca toti comerciantii sunt inclinati sa isi mentina marja de profit pe care o aveau inainte de aceasta marire. Daca insa cererea ramane si nu este afectata de maririle de preturi, toti comerciantii au tendinta sa pluseze, au dat de gustul maririlor de preturi si al profiturilor fara limita, si daca piata o cere, ele continua sa mareasca pretul pana acolo unde simt ca poate clientul. Nu zic ca bancile nu ar fi marit pretul si fara aceasta masura, daca cererea ar fi crescut, zic doar ca aceasta impungatura din partea statului le da un prilej sa faca un salt semnificativ IN GRUP, pentru ca altfel ecuatia profit-cota de piata i-ar fi facut sa fie mai retinuti.

In final doresc sa raspund la o intrebare: de ce totusi bancile noastre declara profituri atat de mari? Pentru ca, ar putea sa sifoneze profiturile prin companii offshore, asa cum face ING, de exemplu sau TBI care nu sunt inregistrate in Romania. Sunt bancile proaste? Nu stiu sa raspund, dar am o banuiala: profiturile nu sunt deloc mari, probabil sunt prea mici ca sa se complice sa le sifoneze. Tovarasii sunt insa idioti si sunt chiar invidiosi ca bancile fac profituri asa de mari (in ochii lor) si s-au aruncat sa le taxeze mai mult.

Masura asta prezinta un pericol imens, nu atat pentru sectorul bancar cat pentru intreaga economie. Tovarasii nu sunt chiar prosti, ci ne fierb ca pe broasca in oala. Au calculat in ce domeniul impactul are efect electoral si nationalist maxim si au targetat bancile. Vor urma insa si alte sectoare, banuiala mea ca cele de energie si cele IT, dupa care la rand vor lua toate sectoarele profitabile din Romania. Pentru o vreme treaba va merge pentru ca Romania este inca o tara uimitoare cu resurse inepuizabile si asa cum rusii au furat decenii de la noi si tot nu au golit tot, inca se mai gasesc in tara la noi locuri si oameni care produc si care aduc bani in tara. Deci tovarasii vor avea de unde sa jegmaneasca in continuare fara costuri electorale si fara ca prostimea sa inteleaga sa macar sa stie ca pretul cade tot in capul lor. Presa va macani cateva zile, Isarescu la fel, bancile la fel, desi dupa cum am zis, lor le convine. Mai greu va fi insa pentru micul antreprenor, Dorel care vrea sa faca si el o afacere si sa ia credit sau care are o idee si se duce la banca sa le propuna. De asemenea, Costel care e bugetar si vrea sa isi cumpere si el in sfarsit o masina noua, va lua credite mai scumpe, pe care va avea insa cu ce sa le plateasca, cu noile salarii marite. PIB-ul creste, tovarasii se lauda, dar diferenta din buzunarul lui Costel va fi aceeasi maine ca si astazi, pentru ca inflatia va roade nemilos aceste cresteri. Problema nu va fi insa inflatia, cat noile tarieri de care va avea parte Costel la viitoarea criza. La cea trecuta au fost 25% dar viitoarea echilibrare va fi mult mai dureroasa, asa cum putem vedea in Venezuela. Insa Costel traieste clipa. Bravo, Costel!

Ikiru – recenzie

Sunt un fan al filmului japonez, desi mai am mult de explorat. Mi-am cumparat si o carte de specialitate, dar inca asteapta si mi-e teama sa o citesc pentru ca ma gandesc ca probabil o sa urmeze o lista imensa de vizionari, ceea ce nu am timp in perioada asta. Ma rog, nu am timp in nicio perioada prin urmare cartea o sa  astepte pana la pensie desi planul ar fi sa sar peste pensie, dar vom vedea …

Ikiru nu mai stiu cum am dat de el. Povestea unui om care afla ca e bolnav de cancer si cum se pregateste de moarte. Interesant, mi-am zis, sa vedem ce poate spune un film japonez de peste o jumatate de secol pe aceasta tema. 

Filmul e dotat cu mai mult decat notele dramatice ale unei asemenea provocari si incorporeaza un buchet de teme, de la frica in fata bolii si a mortii, tentatiile hedonice, sensul vietii, al muncii, calvarul birocratiei si pentru oameni si pentru functionari, invidia si ego-ul intr-un colectiv atunci cand exista o realizare, relatiile tata-fiu etc. 

Pe langa aceasta variatie si bogatie de teme, filmul mai se remarca prin tensiunea in toate aceste planuri pe care reuseste sa o transmita. Nimic nu este tratat trivial, obositor si in niciun caz pedagogic. De altfel poate acesta este darul lui Kurosawa si al tuturor marilor regizori: transpun intr-un film crampeie de viata pline de continut si nu doar simple povesti mai mult sau mai putin atragatoare, frumos decorate si asamblate inteligent.

Daca ma gandesc bine, desi filmul da cumva un raspuns mai mult ca o sugestie la unele intrebari, ramane indeajuns de multa incertitudine pentru a te lasa pe tine sa umpli cu ce ai tu, filmul doar te invita si te provoaca.

Mai tin sa mentionez in final doar calitatea satirei si puterea descriptiva a birocratiei din cadrul unei primarii. Este uimitor cat de mult se aseamana Romania de astazi cu Japonia de acum peste 50 de ani din acest punct de vedere. Ingropati in mormane de hartii si experti in norme, legi si reglementari, functionarii primariei lucreaza de zor ca sa faca nimic. Macar la ei nu se prea vede coruptia si aroganta fata de cetateni sau Kurosawa a dorit sa nu complice si mai mult lucrurile si s-a “limitat” la aspectele birocratice, pentru ca avea nevoie de acestea pentru a pune in prim-plan misiunea finala a eroului principal. Vizionare placuta!

PIB-ul Romaniei – remorca in spatele PIB-ului Germaniei

Sursa: trendingeconomics.com

Pentru ca o imagine spune mai mult decat o mie de cuvinte, iata ca am pus mai intai imaginea. Este evidenta corelatia si poate cu putina atentie si cu ceva sapaturi am putea vedea si de unde vin sincopele in corelare. Sa mai continuam insa cu inca o imagine:

Primul lucru care trebuie spus este ca desi Germania este doar 23% din exporturile noastre, evident Germania da tonul in UE si din ce stiu eu noi cam 99% din exporturi le facem un UE, deci se explica corelatia. Asadar Romaniei ii merge bine sau rau in functie de cum ii merge Europei. Cel putin deocamdata …

Este destul de simplu: Germania cere marfa, Romania produce. Mari lucruri nu prea au ce sa se intample care sa schimbe lucrurile prea mult, in sensul ca sa se intample ca Germania sa ceara si Romania sa produca si mai multa si mai multa si sa depasasca Germania la exporturi, sa vanda in toata lumea, in America, in China etc. Nu se va intampla asa ceva, pentru ca suntem prosti.

Nu ma apucam de articolul asta cu comparatia daca nu eram socat de gogosile emise de un profesor de economie profesor la ASE in Ziarul Financiar (vezi articolul). De mult timp am aceasta perceptie ca noi cam depindem de Germania si in general de UE si intr-un fel nu e mare dilema de ce.

Asadar, dl Mitroi zice ca stam bine, ca avem crestere 4% in timp ce UE are 1-2% sau chiar mai slab pe alocuri. Spirit mioritic clasic de complacere si plafonare. Daca eu am 1 leu si neamtul are 10 lei, chiar daca neamtul creste cu 1%, eu daca cresc cu 4% nu o sa il ajung prea curand, pentru ca 1% din 10 lei este cu mult mai mult decat 4% dintr-un leu, deci decalajele nu se diminueaza ba chiar se pot mari. De aceea avem nevoie de o crestere rapida cat mai puternica si 2-3% peste media europeana este infim si este intr-un fel doar ecoul situatiei la nivel european care determina situatia pe plan local. Economiile emergente care au devenit economii dezvoltate au reusit asta avand perioade de crestere spectaculoasa cum are in prezent China. Germania, Japonia, Koreea si chiar in prezent Polonia au avut cresteri mari pe perioade lungi pentru a ajunge din urma pe marile economii. Evident prin a ajunge ne referim mai ales la PIB per capita, ca Elvetia nu o sa aiba nevoie nicioadata sa lupte cot la cot nominal cu PIB-ul SUA, dar la PIB per capita deja probabil ii depaseste.

Dl. Mitroi este incredibil de increzator si optimist: ba ca nu avem deficit mare, ba ca somajul e mic, ba ca inflatia e sub control. Omul asta pare un PSD-ist venit la RTV sa explice bazinului de moluste ca programul de guvernare a avut deja succes si europenii ne mor de ciuda. Sunt multe lucruri de comentat, sincer nu am avut rabdare sa ascult pana la sfarsit interviul, atat de grotesc mi s-a parut. Vad in titlul articolului si ca ar fi zis ca ROBORul nu conteaza, ca e bine sa iei credite ca sa te dezvolti. Se vede ca dl. Mitroi nu a avut o afacere in viata lui daca trateaza cu o asemenea usurinta dobanzile. ROBOR-ul si trendul ROBOR-ului si al cursului sunt urmarite cu atentie de toti oamenii de afaceri pentru ca nus e stie niciodata ce e dupa usa. Un amic are un teren de vanzare si cumparatorul vrea sa faca bloc. I-a facut o oferta dar dupa o saptamana a retras-o pentru ca asteapta pana la primavara sa vada cum merge ROBOR-ul. Omul asta face apartamente si le vinde, are adaos de peste 50% si totusi ii e frica de ROBOR. Oare de prost ce este se teme de ROBOR? Nu, ci pentru ca e om de afaceri si greselile sunt pe pielea lui pe cand sfaturile domnului profesor de economie sunt teorii si macanituri. E usor sa zici ca trebuie sa te arunci cu capul in fata si sa investesti ca dobanzile nu conteaza, e mai greu sa fii in situatia sa faci asta cu banii tai. Ce rationamente economice justifica un asemenea sfat? Evident ca orice afacere face evaluarea riscurilor si a oportunitatilor si nu are cum sa nu se uite la dobanda de referinta daca are nevoie de capital si costul capitalului o sa fie important in viitor. Orice plan de afaceri serios ia in considerare scenarii si se uita la istoric ce s-a intamplat. Daca o afacere pornita acum 2 ani calcula o marja de profit de 2% in primiii ani si costul creditarii era o felie importanta din costurile totale, e posibil ca cresterea recenta a ROBORului din acest an sa o fi pus pe genunchi. Deci este important ROBORul si afacerile fac bine sa aiba scenariile cat mai realiste si sa nu asculte de teoreticieni fara experienta in lumea reala.

Revenind insa la corelatia cu Germania, oricat de linistiti am putea fi de aceasta corelatie (putea sa fie mai rau, puteam sa fim corelati cu Italia care e in risc de recesiune anul asta) sa nu uitam ca daca la tras, remorca se bucura, la franare bursca uneori remorcile se dau peste cap. Cam asa am patit-o in 2008 cand de la 8% crestere am picat la minus nu stiu cat instant. Practic, la noi, datorita lipsei unei economii dezvoltate, bazata pe performanta, eficienta, inovatie, elasticitate, suntem captivi tarilor in care exportam si nu ne putem adapta la perioadele de scadere in sensul de a cauta alternative sau de a fructifica oportunitatile. De aceea, la noi pica totul cand pica cererea nemtilor. Asadar, oricat de mult s-ar lauda tovarasii de la guvernare, cresterea nu e datorata lor, ba poate chiar puteam avea o crestere mai mare, daca in loc sa mareasca impozitele, scadeau impozitele si stimulau astfel economia. Cresterile salariale nu maresc PIB-ul si nu stimuleaza economia, nu fac decat sa stimuleze consumul si datoria, ceea ce s-a si intamplat. Si chiar daca si acestea sunt incluse in PIB, reversul medaliei este prabusirea acestuia atunci cand exista o criza si dobanzile cresc si creditarea are probleme. Poate o componenta importanta la aceasta corelare sunt chiar capsunarii care trimit bani inapoi atunci cand in vest le merge bine si nu mai trimit deloc atunci cand e criza.

De aceea nu este deloc bine ca nu avem potential economic real prin care eu inteleg companii solide, flexibile, inovative, care sa fie capabile sa caute parteneri indiferent de ce se intampla in UE si care sa isi dezvolte o piata chiar in intern si sa se adapteze la conditii dure de piata, cum ar fi scumpirea banilor. Un exemplu in acest sens sunt turcii care in ciuda inflatiei si a devalorizarii, companiile turcesti, avand in spate zeci de ani de capitalism si experienta, s-au adaptat: turcii si-au facut companii partenere in tari europene, catre care transferau marfa, intarziau platile, evitau riscurile bancare din tara mama si s-au izolat astfel intr-un fel de tulburarile interne, folosind totusi forta de munca ieftina (devalorizarea evident a scazut salariile) in situatii in care altii ar fi inchis usile.

De ce manualele unice sunt un dezastru total previzibil

Nu stiu daca am mai avut vreun articol despre manualele scolare unice (de stat) dar cred ca am avut cate un articol la inceput de an scolar in fiecare an in care atrageam atentia asupra patternului de “schimbare revolutionala hei-rupista” care a caracterizat toti ministrii care s-au plimbat pe la invatamant.

Acest minister pare blestemat pentru ca oricine trece pe aici simte nevoia sa faca revolutii si cum in scoala elevii nu pot sa protesteze si rezultatele masurilor tale se vad peste 10-20 de ani cand calitatea sau lipsa acesteia se vede in “materia prima” produsa, ispita schimbarilor revolutionare si a reformelor perpetue caracterizeaza (mai ales) acest domeniu.

Pe langa schimbare, mai avem parte si de un alt ghimpe: nicio schimbare nu se face fara a avea in cap clientela partidului. Asa cum Firea de exemplu a introdus schimbarea cu companiile primariei oferind tovarasilor bugete generoase de tocat aiurea, asa se intampla si in alte domenii, inclusiv in invatamant. Pare strigator la cer si trist ca mafiotii nu lasa macar copiii in pace si incearca sa fure si din viitorul lor, dar ce sa ne mai miram daca am avut cazul detergentilor din spitale (si cate alte asemenea) unde implicatiile erau pur si simplu asupra vietii oamenilor, adica criminale.

Pe langa schimbari si pe langa schimbari cu orientarea spre sifonari, macar daca sifonarile s-ar face din locuri de unde calitatea invatamantului nu poate fi afectata ci doar sub umbrela unor achizitii majore (fie ele inutile) ar umfla preturile ca gogosile si ar maslui contractele ca sa favorizeze tovarasii si companiile prietene. Bunaoara, as intelege sa se traga tunuri cu achizitii de mobila intr-o scoala, cu reparatii si renovari, cu cursuri de “perfectionare” pentru inspectorii scolari membrii ai partidului sau alte de-astea, menite parelnic sa imbunatateasca treburile. Dar sa tragi tunuri cu manuale cine s-ar fi gandit? O explicatie ar fi ca tovarasii au tras tunuri la tot ce se putea pana acum si manualele au ramas ultima reduta de piata pseudo-libera si parelnic-independenta din sistemul educational.

Cum era deci inainte? Editurile produceau manuale, cereau autorizatie de la minister si le vindeau. Profesorii decideau pe care manuale merg. Fie in functie de pret, fie in functie de afinitatea proprie fata de un manual sau altul, fie din auzit de la alti colegi, fie de ce nu, din comisioanele primite de la edituri dar mai ales in urma “recomandarilor” venite de la tovarasii directori si inspectori ca un manual al unei edituri e mai bun decat al alteia si ca ar fi bine ca achizitia sa se faca din cutare loc, de la cutare firma, existenta mai multor manuale, permitea totusi ca furturile sa fie ocazionale, pe ici pe colo si permitea unor profesori, acolo unde directorii nu sunt 100% corupti si sistemul ticalosit mai lasa loc de respirat, sa aleaga pe criterii de calitate si nu pe alte criterii.

Este evident ca piata libera, oferta multipla si competitia intre edituri ca sa faca treaba buna, stimula calitatea. Sifonarile si tunurile daca se faceau, oricum se faceau la nivel de distributie, rareori probabil la nivel de productie, in sensul ca profesorii puteau alege ce manual sa foloseasca dar achizitia se facea prin “recomandarea” venita de sus. Astfel, din nou exista o oarecare izolare intre sistemul ticalosit de la destinatie si productia manualelor. In plus, de-a lungul timpului, ce e bun ramanea, dobandea notorietate si ce e prost, adica manualele facute de edituri neserioase si care cautau sa faca bani doar prin spagi, era cumva ingradit in sensul ca nu de putine ori, profesorii responsabili chiar daca erau fortati sa cumpere si sa recomande copiilor ce nu trebuie, ulterior faceau switch-ul catre manualele de calitate. De asemenea, parintii responsabili si implicati, puteau singuri sa faca o alegere, sa preseze profesorii, sa ii traga la raspundere daca alegerea lor era proasta etc.

Acum, prin producerea intr-un singur punct a unui singur manual, se incearca evident extragerea a tuturor comisioanelor. Pe de o parte, autorii sunt alesi pe spranceana, concursurile sunt simulacre ca orice concurs din invatamantul romanesc plin de tot felul de algoritmi plini de calcule cu puncte pe proiecte si lucrari fictive, dar indeajuns de “filtrat” de unde trebuie. Pe de alta parte, productia si distributia se face mult mai usor, “controlul” are loc intr-un singur loc, complicatiile sunt infime si volumul masiv. Practic, este ca in distributia de droguri. Una e ca unul sa fie producatorul, altul distribuitorul en-gross si altul distribuitorul en-detail si alta e ca si cel care produce si cel care distribuie si cel care alege pe cei care produc marfa sa fie intr-un singur loc si sa fie 1-2 oameni la minister care pun stampila unde trebuie.

Rezultatul dezastruos al acestui sistem s-a vazut. Manuale cu greseli, scandal peste scandal etc. Ce ma mira este ca parintii nu prea au reactionat, nu au protestat. Nu cred ca oamenii inteleg sau le pasa, multi se bazeaza ca o sa aiba ei grija, ca o sa dea copiii la meditatii ca o sa ii puna sa invete ca sa ajunga oameni mari. Toti parintii din Romania nu realizeaza ca cata vreme sistemul e putred, chinuie copiii degeaba, pentru ca oricata carte o sa invete si oricat de multe note mari o sa ia, valorile nu conteaza ci doar carnetul de partid. Apartenenta la partid si compromiterea sunt singurele canale de succes intr-o economie din ce in ce mai mult centralizata unde deja salariile la stat depasesc pe cele din privat, unde deja justitia este asaltata. Ce folos sa ajunga copiii sa stie matematica, sa termine o scoala buna, sa dea la o facultate bune, sa ia diploma? Ce folos daca oricum alti copiii ai altor tovarasi vor putea sa-si cumpere diplomele de la unele facultati si o sa le ia fata oriunde ar incerca in sistemul de stat. Cat despre cei care doresc sa aiba un viitor in sectorul privat, mult succes. Sistemul privat din Germania, Spania sau Italia va asteapta, ca cel de la noi mai mult de salariul minim pe economie nu va putea sa ofere zeci de ani buni de-acum inainte, la ce perspective avem.

De ce Hard Brexit-ul este singur Exit pe care il vor europenii?

Am mai spus, dar acum ca e fierbinte situatia, reamintesc:

pentru UE, succesul ruperii Marii Britanii ar fi un risc existential. De unde putem intelege de ce vor pune bete in roate si le vor da la ghioale britanicilor. Va fi un divort mizerabil in care noi si noi gesturi socante si atitudini rautacioase, pline de ura si razbunare vor iesi la iveala din partea “clasei conducatoare”, birocratii, comisiile, comitetele, parlamentul si tot ce tine de administratia imperiala. Primul semn va fi incurajarea Scotiei sa se rupa si facilitarea “integrarii” acesteia si poate a altor provincii. Cred insa ca trendul nu poate fi oprit si UE va suferi lovitura dupa lovitura. Avem deci a ne astepta la puternice socuri economice, crize financiare si politice nemaintalnite. Asta, daca scapam de razboiul cu Rusia

CE SĂ ÎNȚELEGEM DIN REZULTATELE BREXITULUI (24/6/2016)

In alt articol daca – nu ma insel – ziceam ca orice exit este o lovitura de moarte pentru UE. Poate cel mai clar indicativ ca UE nu este pregatita sa faca fata unui exit si ca nu s-a gandit niciodata la asa ceva este chiar faptul ca UE nu are in propriile tratate acoperita situatia exitului si nu are norme si legi clare, ca sa nu mai zic de comitete si experti pregatiti sa negocieze.

Poate fi ceva normal, ne gandim. Ce tara e pregatita sa cedeze autonomia si are in propriul statut legi privitoare la autonomie? Nu este deloc insa acelasi lucru. UE ca o uniune teoretic democratica si moderna (multi spun ca ar fi primul Imperiu in care popoarele intra de buna voie si nu cucerite de vreo armata) ar trebui sa fie pregatita tot timpul pentru exituri.

Nu stiu concret cine sa poarte o parte mai mare de vina, europenii sau britanicii. Este cert ca situatia este extrem de complexa desi Marea Britanie oricum avea un statut special in UE, nefiind integrata “total” ci doar atat cat le-a convenit politicienilor britanici, asa cum tot “special” sunt “integrate” si alte state care doar sug beneficiile uniunii fara a avea insa parte de obligatiile cele mai murdare, cum ar fi acceptarea navalitorilor sau contributia cu sume imense la bugetul uniunii. As aminti aici Norvegia sau Elvetia, care au parte de o integrare “soft” in care ei “testeaza” marea cu degetul in sensul ca pot sa exporte in UE fara taxe vamale, pot sa selecteze forta de munca si sa nu primeasca toate gunoaiele si isi asuma cateva obligatii pe care probabil o gramada de paraziti birocrati eurocrati sunt angajati doar pentru a-i urmari pe norvegieni de exemplu daca fac cum trebuie imparteala granturilor si daca nu cumva se preocupa ca banii sa se intoarca tot inapoi si poate chiar insutiti.

Bineinteles ca britanici nu au fost nici ei pregatiti de exit si de aceea avem haosul asta si la ei. Prea multa politica si prea putina munca de gospodarire a statului evident ca nu aduce rezultate si asa incep crizele, cum stim si noi. Dar chiar daca erau pregatiti britanicii, in sensul ca partidele lor aveau clar un plan si o directie sau macar o hotarare, au niscavai probleme majore cu “nealiniatii” pe care britanicii deoarece sunt gentlemani nu ii ameninta cum trebuie si nu pun piciorul in prag. Cu irlandezii de exemplu, ar trebui clar sa ii puna sa aleaga intre UE si Marea Britanie, altfel granita +tarife sa vezi atunci ce s-ar cuminti si ar gasi solutii.

Principala gresala a acestor negocieri din partea britanicilor este lipsa de fermitate si incapacitatea sa inteleaga parsivitatea eurocratilor care tin cu dintii sa puna bete in roate Marii Britanii si se leaga de orice motiv pentru a tergiversa si a-i lovi sub centura pe britanici prin provocarea si mentinerea unei stari de incertitudine care sper ei sa provoace o criza financiara si sa ii mai linisteasca pe britanici dar si pe altii care ar avea idei similare.

Ce nu se asteptau insa marii baroni de la Bruxelles este ce vedem la Paris si prin alte tari in UE. Apropos de protestele  “vestelor galbene” din alte tari decat Franta, pe la noi au cam fost ignorate de presa ca nu cumva sa dea idei si romanilor. Iata de exemplu ce s-a intamplat ieri in Belgia sau in Olanda.  De Italia nu mai amintesc deoarece acolo au fost alegeri recent si vestele galbene deja au castigat in sensul ca au un guvern anti-european.

Peste haosul produs de Brexit,  si peste situatia fragila din Italia, aceste proteste au pus gaz pe foc. Si chiar daca nu va exista nicio consecinta in plan politic si Macaroana ramane la putere si chiar daca Macaroana nu se opreste din plecarea capului in fata celui de-al 3-lea Reich, numai dezastrul economic produs de proteste o sa puna o greutate si mai mare pe deficitele Frantei care a ajuns la cele mai mari taxe si impozite tocmai din cauza destrabalarii indelungate si a socialismului necontrolat. La umbrela prosperitatii si performantelor Germaniei, francezii s-au destrabalat mai mult decat oricare alti porcusori. Pe cat de justificate pot fi protestele, pe atat de dureroase vor fi masurile care trebuiesc luate pentru a schimba situatia. 

Sa ignoram insa putin zgomotul si sa ne intrebam cum s-a ajuns aici? Oare doar taxa asta suplimentara pe combustibil e de vina? Nu a fost asta cumva picatura care a umplut paharul? Evident ca ciuleandra cu reforma dupa criza din 2008 si increderea exagerata in masinatiunile financiare au dus la pierderea oricarei sanse de reforma reala si de intoarcere la capitalism: singurul sistem care a adus prosperitate oriunde in lume oricand in istorie. Atat de mult bine a facut capitalismul in Europa de Vest incat le-a trebuit macaroanelor aproape 20 de ani ca sa distruga tot ce s-a construit. Bineinteles, castigarea Razboiului Rece si intarirea Germaniei a pus umarul la aceasta intarziere a prabusirii in Franta, asa cum s-a intamplat de exemplu in Grecia sau in Spania. Dar lucrurile se echilibreaza mereu si momentul adevarului ii loveste pe toti care traiesc in minciuna iar francezii s-au mintit multi ani ca munca lor valoreaza mai mult decat a chinezilor de exemplu si ca daca ii suprataxeaza pe “burghezi” o sa le fie bine.

In fapt, francezii de azi nu trebuie sa se rascoale impotriva macaroanei pentru ca le baga taxe pe motorina ci mai important ar fi sa se rascoale ca sa nu mai taxeze atat de mult munca pentru ca cei care vor sa munceasca sa nu mai fuge din Franta in alte tari, cum ar fi Romania de exemplu. Romania a fost si este un mare beneficiar al prostiei guvernantilor francezi. Daca guvernele Frantei nu ar avea impozite atat de mari, Renault nu s-ar duce aiurea in praznic sa investeasca in fabrici si in oameni ca sa produca in alte tari ce ar putea produce si la ei. Evident ca traim intr-o lume globala in care exista cerere si oferta variata si in domeniul taxelor si al fortei de munca. Insa pe aceasta piata, Franta are o marfa foarte proasta care nu este cautata de nimeni. In ciuda calitatii fortei de munca, a traditiei ingineresti, a unui sistem bancar cat de cat dezvoltat care poate ajuta cu creditare companiile, Franta nu este o tara capitalista si uraste capitalistii, de aceea ii impoziteaza foarte mult. De aceea, dupa ce au anihilat efectiv “burghezii” care au plecat prin tari straine, politicienii francezii, in lipsa de bani (ca deja datoria este imensa si nu prea mai sunt bani lui Draghi ii tremura chilotii ca nu poate sa mai tina mult sandramaua intreaga fara sa schimbe trendul dobanzilor) s-au gandit sa taxeze francezul de rand: pe cel care poate munceste la un hotel, pe cel care poate mai produce un vin, mai produce o ciocolata – acele putine domenii care inca mai au ramas in Franta pentru ca depind de localizare. Ori acestui francez i-a ajuns cutitul la os si a zis “pana aici”. 

Un scenariu cu ce va urma este clar: alegeri anticipate sau schimbarea atitudinii lui Macron care oricum nu mai are viitor in politica si apoi venirea la putere a unor nationalisti sau anti-europeni care macane mai tare, asa cum a fost cu Syriza in Grecia care din partid anti-sistem au ajuns cei mai disciplinati executanti ai austeritatii impuse de Reich. Germanii se bucura de haosul din Franta, pentru ca ORDO AB CHAO sau pentru ca un sut in fund pentru francezi poate insemna un pas inainte pentru germani. Cum se va face uniunea finala pare fi din ce in ce mai clar: pentru ca sa nu se prabusasca totul, si in fata fricii pe care o va baga in oasele poporului rasculat limitarea retragerilor de la bancomat, popoarele europene vor accepta o guvernare UNITA, o banca UNICA, taxe UNICE si pentru a fi convinsi li se va arunca si lor un os de ros: AJUTOR SOCIAL UNIC. In fata saraciei si a varsarilor de sange din tarile vecine si prietene, si poporul german va accepta mai usor aceasta unitate desi in prima instanta ei vor duce nota de plata. Insa vor zice: decat sa ajungem si noi asa, mai bine sa platim!

De aceea, Brexitul trebuie sa fie dur si nebunii vor sa faca din Marea Britanie un exemplu de ne-urmat pentru a stavili valul de idei nationaliste. Marea lor problema este ce vor face daca reforma economica din SUA a lui Trump va avea succes? Caci Marea Britanie va sta in picioare daca va avea sprijinul SUA, insa un succes al lui Trump va insemna pentru Marea Britanie o incredere sporita ca are acces la creditare si schimburi comerciale cu SUA dar mai ales ca are un model de urmat. 

Franța renaște

Daca este un lucru bun la care francezii se pricep, aceasta este modul in care protesteaza. Ramane insa sa vedem daca fermitatea lor va avea succes si daca se mai poate face ceva in epoca statelor conduse de grupari “discrete”, corporatii si “centre de interese” pentru care omul de jos, cel care plateste cu ultimii bani un plin de benzina este doar o cifra in statistici si pioni pentru jocurile lor de-a inginerii sociali.

“Taxa verde” impotriva carora s-au rasculat francezii nu stiu sa fie ceva nou. E ceva timp de cand cetatenii platesc bir unei elite de profitori care ascunzandu-se in spatele gogosii incalzirii globale au tras cel mai legal tun din istoria europei: tunul certificatelor verzi. Am tratat pe larg in articole anterioare, printre care si acesta subiectul certificatelor verzi. Nu stiu ce sa fie altceva nou la francezi, nu ma pricep, nu am citit indeajuns presa ca sa inteleg. Stiu ca mai e problema cu motoarele diesel care si la ei ca si la noi sunt masina saracului, motorina fiind mult mai ieftina.

Traim o epoca de abundenta atat de mare incat in SUA de exemplu s-a ajuns ca gazele sa fie vandute pe pret negativ, adica la sursa, deoarece nu este cerere prea mare si producatorii au ramas cu ele, pentru ca au nevoie de depozite, au platit transportatorii si clientii ca sa le goleasca gazele pentru ca altfel trebuiau sa le dea ei foc ca sa le arda, ca nu au ce sa mai faca cu ele si circuitul extragerii trebuie sa continue.

Preturile negative nu sunt insa ceva nou si se regasesc uneori firesc in economie atunci cand exista o desincronizare intre productie si cerere. Insa in domeniul energiei, in ultimul timp avem clar o deflatie, mai ales datorita impactului tehnologiei in productia din SUA care a devenit un mare exportator in ultimii ani. Ma refer aici mai ales la gazele de sist dar nu numai. Pe langa dezvoltarea capacitatilor in gazele de sist, tehnologia, automatizarea, eficientizarea consumurilor a facut ca sa avem energie din ce in ce mai ieftina. Ma rog, sa avem … e relativ. Sa aiba parte unii, caci cetateanul de rand nu va avea parte de nimic pana nu se va lupta ca sa obtina. 

Si iata ca francezii nu pot fi mintiti cu gogoasa incalzirii globale si au scos furcile ca stramosii lor. Exista speranta deci. Fara indoiala, nemultumirile sunt mai multe si vom vedea poate revendicarile mai clar in curand, desi miscarea este fara lideri si fara program, oamenii pur si simplu s-au saturat si nu mai vor.

Este de admirat unitatea francezilor si faptul ca ei nu pierd oportunitatea. Cand vad ca se pune de o revolutie, toti pun umarul si nu se dau batuti.

A circulat zilele trecute un filmulet “amuzant” cu un protestatar care a facut un protest la o trecere de pieton de unul singur, desi evident nu avea nicio sansa sa blocheze traficul. Proasta de nevasta-sa radea de el si il fimla, facandu-l de ras pe “retelele sociale”. Sunt destui cartofi de canapea si pe la ei care nu gandesc si nu misca un deget pentru ca in societate sa se schimbe ceva, in schimb se amuza de perseverenta altora. Ei bine, acel om este simbolul rezilientei si al credintei in schimbare si amploarea pe care au luat-o aceste proteste denota ca francezii inca mai au potentialul sa intoarca roata istoriei care ii cam impinge in utlimul timp inspre irelevanta.

Propagarea revoltei si in Belgia si Italia sunt de asemenea un fenomen nou si pot sa insemne un nou restart pentru UE.

Deșteaptă-te române, deși dulce-i somnu’ rațiunii …

Cum se poate ca să ne lăsăm mințiți și înșelați într-un asemenea hal încât hoții să vină la putere să își dea grațierii ca să scape de pușcărie după ce au furat și jefuit decenii și să dinamiteze și economia, pe lângă furturile obișnuite mituind prostimea cu pomeni electorale și propagandă infantilă? Sunt românii chiar atât de proști? Nu, nu sunt proști, sunt șmecheri. Se lasă mințiți și se dau cu hoții, dacă primesc și ei ceva de pomană. Nu cred că romanii sunt atât de proști, deși avem un IQ sub media din zonă, însă alta e problema …

Problema e ca majoritatea suntem fie fricosi, fie nepasatori, fie preferam confortul social si economic oferit de alinierea cu partidul in detrimentul rezistentei. Ba chiar rezistenta este in prezent luata in ras si cei care nu dorm si vor sa schimbe lucrurile sunt acuzati de tradare si de ne-romanism.

Insa cea mai perversa forma de somn este auto-amagirea si auto-justificarea: fie ca dracul nu e chiar atat de rau, fie ca trebuie sa te faci frate cu dracul pana treci islazul. Si daca unii nu au nici macar nevoia unei justificari intime si personale de ce accepta compromisul, si daca totusi raman fara tulburare in intenstinele sistemului ticalosit, poate cea mai ticaloasa forma de adormire este necredinta in schimbare si obisnuirea cu status-quo-ul. Poate cei mai ticalosi oameni sunt cei care zic: ce sens are sa ma opun valului, ca oricum nu pot schimba nimic si nu o sa schimb eu lumea.

Vorbeam in articolul anterior de cinste si demnitate. Nealinierea cu raul ar trebui sa fie in sine un punct de plecare in viata noastra, piatra de temelie a oricarei constructii pe care o intreprindem si omul adevarat, caracterele solide, au dezvoltat deja instinctual nealinierea si independenta in valori, au valorile proprii neintinate si nezdruncinate, indiferent de cat de odioase ar fi timpurile si fara sa le treaca si macar prin cap calcule economiciste referitoare la sansa de izbanda si de schimbare.

Cand zic de instinctul de neatarnare, ma gandesc acum la femeile care si-au asteptat barbatii inchisi de comunisti si care aveau parte de tot felul de suferinte. Nu stiau la ce puscarie este inchis barbatul lor, nu stiau daca mai traieste sau nu si nici macar cand si daca o sa fie eliberat vreodata. A existat chiar o perioada in care comunistii trimiteau scrisori la familii in care ii informau (mincinos) ca “banditul” a murit si sa nu il mai astepte. Pe intemnitat insa il informau ca nevasta nu se mai gandeste la el si ca s-a recasatorit, sa nu se mai gandeasca la ea. Totul cu un singur scop: distrugerea sufleteasca, starnirea urii si a suferintei la cote cat mai maximale, asa cum diavolul l-a ispitit pe Iov si poate chiar mai mult. Cu toate acestea, caracterele puternice nu erau zdruncinate. 

Recent, a aparut un articol despre Florin Piersic in care acesta povesteste cum mama sa trimitea pachete la zeci de puscarii in tara pe numele sotului pentru ca nu stia unde e intemnitat (era liberal si fusese inchis de comunisti). Pachetele insa veneau inapoi de la puscariile unde tatal lui Piersic nu era pe lista detinutilor, si astfel femeia avea macar informatia unde se afla si se ducea la acea puscarie ca sa incerce sa afle mai multe informatii, sa se roage de calai sau sa incerce cumva sa gaseasca o modalitate de a afla orice stire despre barbatul ei.

Iata insa ca somnul unei generatii naste noi monstri si coltii unor vremuri noi pe care le credeam de mult trecute si pe care le doream uitate, se arata fioros la orizont. Totul e posibil datorita somnului nepasator, complicitatii unei generatii crescute pe puf si credit cu bani si prosperitate venita de la UE care considera ca li se cuvine totul, care se cred mari romani si mari patrioti si acuza vestul si pe Soros ca le fura tara si le exploateaza resursele in timp ce ei nu au parte de salarii ca europenii, fara sa se gandeasca cate decenii de munca si jerta au in spate nemtii ca sa ajunga unde sunt astazi.

Acea femeie si altele ca ea sunt romanii pe care s-a construit Romania, pentru sangele lor a dat Dumnezeu de a cazut un imperiu rosu care putea sa cucereasca lumea daca Dumnezeu isi lua un minut mana de pe lume, dar nu a ingaduit. Pentru sangele martirilor din temnitele comuniste, un Imperiul al groazei a picat si noi raze de soare au luminat pamantul. Libertatea nu este niciodata intamplatoare, se castiga cu pretul sangelui si se pastreaza cu jertfe continue si cu osteneala fiecarei generatii in parte. 

In final, exista si un duh al orbirii care afecteaza pe cei pe care Dumnezeu i-a ferit de poftele lumesti si le-a dat totusi minte sa judece, urechi sa auda si care nu au alta vina decat aceea ca sunt extrem de … sensibili si s-au saturat sa tot auda numai de rele. Ei vor pace si liniste, vor sa mai auzim si de bine despre poporul si tara noastra, vor sa uitam de UE si de valorile ei pentru ca sunt toate perverse. Bine, Puric si cei de-un duh cu el, recunosc ca are si Europa cate ceva bune pe-acolo, dar in niciun caz nu are dreptul sa ne invete pe noi pentru ca ne-au uitat zeci de ani sub talpa comunista, prin urmare trebuie sa fie intelegatori cu noi si sa ne lase in pace. Cata prostie si cata amagire la o asemenea perspectiva, cate complexe de inferioritate si cata lipsa de viziune in a gandi ca fie cu UE fie fara UE, hotia trebuie pedepsita, cinstea si demnitatea trebuie sa razbata impotriva a oricaror piedici, fie ele aducatoare de sange si alte necazuri iar dorinta de a schimba in bine lumea in jurul nostru si de a nu perpetua cancerul mai departe trebuie sa fie o datorie sfanta a vietii noastre, pentru ca cu greu ne vom putea mantui individual intr-un neam in care hotia si minciuna sunt din nou painea de mancat de zi cu zi a oamenilor si fara acestea nu se poate supravietui.

Cinstea si demnitatea – marii absenti de la Alba-Iulia

Stirea zilei va fi lipsa lui Dragnea si a altor tovarasi de la manifestarile publice, de frica huiduielilor. Dupa parerea mea, insa, nu acestia vor fi marii absenti. Marii absenti de la sarbatoarea a 100 de ani de la formarea statului nostru sunt Cinstea si Demnitatea.

Poate ar fi mai potrivit un bilant la un asa prilej si cateva cuvinte admirative si increzatoare, ca doar e o cifra gogoneata, ca Romania “gogoneata” cum repeta de multe ori un parinte in predicile sale, desi daca vorbim de Romania gogoneata, parca eram mai gogonati daca aveam si Bucovina intreaga si Basarabia, dar deh, asa o fii citit si el prin vreun ziar al partidului si asa repeta mereu in predici cand venea vorba de tara noastra. Nu stiu insa cat de patriot mai este acum, dupa ce copilul i-a murit bolnav de inima in spitalele noastre si dupa ce a fost raspopit, dar asta e alta discutie.

Am cateva cuvinte admirative pentru Romania. Ma bucur foarte mult si ma simt fericit deoarece Romania nu este ca Siria, o tara in razboi si sfasiata din toate partile. Este un razboi psihologic si viata de zi cu zi in tara noastra se aseamana cumva unui razboi: de la conducatorii auto nebuni care iti ia fata la intersectii unde trebuie sa iti cedeze trecerea la cei nebuni care trec pe rosu si trebuie sa te uiti totusi cand treci prin intersectie chiar daca ai verde, pana la functionarii din administratia publica care te trateaza ca pe un gunoi sau pana la vecinii turbati care pun manele la maxim sau si-au facut fierarie in apartament si forjaza in fiecare zi la aceeasi ora bormasina in capul tau, testandu-ti la maxim sanatatea mintala. Ma bucur si ca Romania nu este o tara ca Somalia, unde nu prea e de mancare, nu prea au electricitate (sau cel putin asa credem noi) si unde sunt pirati. La noi, uneori politia ii mai prinde pe hotii la drum mare si siguranta transporturilor este mult superioara unor tari din Africa. De altfel, cred ca in general putem spune ca Romania este superioara majoritatii tarilor din Africa, de aceea pentru asta este indeajuns sa multumim lui Dumnezeu ca ne-am nascut aici. Bineinteles, pe langa mostenirea ortodoxa. Avem deci un stat care desi il criticam si il desconsideram, iata ca in alte locuri poate fi mai rau.

Spuneam ca Cinstea si Demnitatea cu greu mai pot fi gasite la romanii din ziua de astazi. Unde sa ne uitam? La clasa politica nu are sens. In plus, nu e reprezentativa: in toate locurile si in toate timpurile, politica a atras mai ales pe bolnavii mintali care avand complexe de inferioritate doresc sa si le compenseze admiratia publica, fie pe hoti, ciorditori si lenesi care prin alte domenii de activitate nu ar fi facut fata, insa la datul cu gura si vandut gogosi prostilor se descurca, de aceea uneori ajung sus de tot, chiar pana pe posturi de ministri sau de ce nu chiar pana la presedentie.

Daca in clasa politica nu ne putem uita, unde sa cautam Cinstea si Demnitatea? Poate la taranul roman, sarmanul si mult oropsitul taran roman care se afla mereu in pericol de exterminare si care a fost mereu “talpa tarii” inca de la formarea tarii noastre? Va amintit pilda aceea cu Mos Ion Roata din programa de indocrinare comunista a tineretului la scoala? Cum zicea Mos Ion Roata ca greul o sa il duca tot taranii de acum inainte, chiar daca vom face unirea? Sarmanul Mos Ion Roata, de mult nu mai e talpa tarii ci s-a cam ajuns: pensia e pensie, ajutorul social pe “dosare” de handicap fabricate pe banda rulanta merge inainte, plata pe arenda e buna si aia. Mai un spectacol de muzica populara de la dom primar, mai o sarma ca vin alegerile, taranii nu o duc chiar asa de rau cum credem noi. Mai nasol cand vine DSV-ul sa-ti taie porcul, dar astea sunt rare si oricum mai nou, se da bani de la Europa daca iti taie porcul – ceea ce  nu visau oricum taranii, sa aiba clienti 100% pentru porci la supra-pret. Presa a cam deformat realitatea in privinta scandalului porcilor. Banuiala mea e ca banii platiti de la UE pentru porcii sacrificatii o sa fie mult mai mult decat orice sperau taranii care in pragul Craciunului au probleme in valorificarea porcului din curte, pentru ca deja s-au cam dezvoltat fermele si pe la noi si oricum porcul in afara e mai ieftin, fiind produs mai eficient. Taranii sunt probabil responsabili in mare parte pentru mentinerea ciumei comuniste in tara noastra. Oricat de mult le-ar spune preotii (mai rar, oricum, caci si preotii ia ajutoare de la primari si prefecti si nu fac decat sa ridice osanale partidului in general) sau oricat de mult i-ar certa copiii plecati in strainatate, taranii sunt cei mai usor de manipulat mai ales si din cauza varstei inaintate. 

Cu ce sa ne mai laudam si unde sa mai cautam Cinstea si Demnitatea? Poate la profesorii si invatatorii nostri care sunt mereu ultimii cu randul la marirea salariilor si care trebuie sa sufere o viata grea din acest motiv, desi la cat de mult de munca au, si-ar mai putea fiecare trage cate un job in plus sau sa isi compelteze veniturile din meditatii? Rezultatele oricarui sector de activitate se vad in ce produce. Trebuie oare sa enumar ce produce invatamantul romanesc? Prosti pe banda! Fie soricei care alearga ca nebunii pentru a lua note maxime la concursuri, evaluari si examene, fie prosti care sunt trecuti pe banda rulanta fara sa invete macar sa se semneze, invatamantul romanesc este simbolul neputintei noastre. Simbioza tragica cu partidul se regaseste din plin si aici unde ani de zile de deprivare si distrugere au facut ca mancareala ca in corpul profesoral sa nu existe nicaieri. Nepotismul si influenta politica merge nu pana la directori ci pana la cel mai amarat secretar sau contabil al unei scoli care nu este angajat fara “binecuvantarea” partidului si care evident ca nu are voie sa miste in front ci trebuie sa contribuie activ la propaganda si succesul partidului. Poate unul dintre putinele sisteme unde exista o competitie acerba nu doar pentru pupatul fundului dar mai ales pentru identificarea fundului corect care trebuie sa fie pupat. Pentru ca daca in invatamant tu pupi fundul unui pierzator, te-ai ars. Caci si in partid exista concurenta, iar daca fundul pupat de tine este unul abil, te poate trage dupa el pana sus la minister cum s-a intamplat recent la Ministerul Sportului daca nu ma insel. Caderea demografica si usurinta cu care se poate lua o diploma, programul de munca redus, munca fara sef sau cu sefi care nu urmaresc rezultatele muncii tale ci daca scoti limba cand si cum trebuie, fac ca munca de profesor sa fie una ravnita de multi “intelectuali” care prin alte parti cum ar fi la McDonalds sau in fabrici sau la volanul unui tractor, nu s-ar descurca. De copiat la examenele de pedagogie si de facut chermeze pentru inspectori se descurca multi, de aceea invatamantul este atractiv. Mai greu ca sa nu zic imposibil sa rezisti in invatamant cu cinste si demnitate, chiar daca te pricepi sa faci slalom printre capcanele puse in toate locurile: examene pe post, grade didactice, impartitul catedrelor, influentele parintilor etc.

Sistemul medical din Romania: oare regasim aici mai multa cinste si demnitate decat in alte locuri? Din nou si aici ne putem uita la rezultate: record la mortalitatea infantila, record la decesele din infectiile spitalicesti, record la diabet, etc, etc. Pe de o parte, avem un sistem medical mai bun ca altele din Africa. Dar daca ne dorim ceva mai mult, trebuie sa mergem in Austria. Toti politicienii romani, dar si mai toti afaceristii care isi permit, apeleaza la orice serviciu medical in strainatate: de la niste banale analize periodice sau controale de rutina, pana la mici sau mari operatii, TOTI merg in afara. Trebuie sa exemplific? Vor zice unii: dar, dar uite cati doctori dam noi Europei. Da, le dam, pentru ca nu faptul ca nu sunt pregatiti e problema – desi invatamantul nostru universitar e mai prost ca cel pre-universitar – , ci faptul ca sistemul de la noi nu prea le permite sa traiasca. Sistemul de stat in medicina, ca si in alte locuri este si aici cangrenat de coruptie, incompetenta, nepotism si indiferenta. Fiind insa un domeniu vocational, inevitabil mai sunt si unii care incearca sa schimbe lucrurile si care “se lupta cu sistemul”. Poate cea mai repetata mantra cand vine vorba de sistemul nostru medical este “se lupta cu sistemul”. Cutare doctor “se lupta cu sistemul” ca sa faca si sa dreaga. Se poate lupta mult si bine cata vreme noi nu o sa intelegem ca lucrul bun la stat nu se poate face si pana nu intelegem ca doar un patron care vede ca nu are clienti poate sa taie in carne vie si sa ceara responsabilitate de la cei pe care ii angajaza, lucrurile nu se vor schimba. Nu neg ca pot sa existe exceptii: suedezii de exemplu au un sistem medical de stat foarte bun, insa responsabilitatea este cu totul alta acolo si lucrurile s-au asezat altfel acolo incat putini suedezi sunt nemultumiti de sistemul lor medical de stat. Pentru un popor ca poporul roman insa, nu exista alta scapare cand vine vorba de sanatate decat mersul la privat. Slava-Domnului ca totusi reculul cangrenei din sistemul medical de stat este ca ii scuipa pe cei competenti si cu chemare si asa s-a dezvoltat in paralel cat de cat un sistem medical la care putem apela, inca le preturi acceptabile comparativ cu cererea din afara. Daca la gaze, electricitate sau masini, liberalizarea pietelor forteaza Romania sa adopte tarife “europene”, in cazul serviciilor medicale inca nu exista presiunea preturilor din partea reglementatorilor si astfel mai avem optiuni.

Oare unde am mai putea cauta Cinste si Demnitate? In administratia publica? La politie si procuratura, la judecatori si avocati? Nici nu indraznesc sa mai intru intr-o evaluare ca sa nu fiu redundant. O sa va povestesc insa o aventura a mea cu cativa plimbatori de hartii. Am avut nevoie de un cadastru acum o luna. Merg la Oficiul pentru Publicitate Imobiliara, iau bon de ordine, iau formularul, si mare minune: nici nu apuc sa termin formularul si numarul meu de ordine este chemat. Valeu, ce noroc pe capul meu, sa nu mai pierd groaza de timp ca in alte dati si sa rezolv repede problema. Doar cu 20 de lei, pentru o hartie valabila 30 de zile, ca asa e la noi. Parca ai vinde si ai cumpara proprietati mai des ca hainele de sezon, atat de rapid expira hartiile astea ca sa aiba si astia de munca. Evident ca daca necesitatea prospetimii documentelor registrului s-ar justifica, un sistem banal si simplu de tiparire la comanda (un automat cu hartii) ar fi indeajuns sa rezolve problema. Ma duc la automat, bag 1 leu, bag buletinul la scanat si imi tipareste hartia – nu e mare scofala. La noi insa trebuie sa iei bon de ordine, trebuie sa mergi la ghiseu sa faci cerere, trebuie sa mergi la casa sa platesti cererea, si apoi trebuie sa vii peste 2 zile sa ridici de la ghiseul de ridicari rezultatul. Evident ca uneori nu e gata in 2 zile, prin urmare, mai trebuie sa iti faci un car ne nervi si in ziua urmatoare, cautand un loc de parcare in centrul aglomerat ca sa ridici o banala hartie pe care daca ar fi fost privatizat registrul asta blestemat, o puteai descarca de pe un site sau primi pe email. Asadar, imi aud numarul de ordine strigat si ma asez la biroul functionarului primitor de cereri. “Doar o secunda va rog, sa imi completez si eu numarul de cadastru” ii zic. Pentru necunoscatori, un numar de cadastru are 5 cifre. Il aveam notat in telefon pentru ca sunt uituc si prost. “Nu va grabiti, imi zice tanti aruncandu-mi o grimasa. Scrieti in liniste, ma duc si eu la o tigara” . Pentru ca eram deja lansat in telefon si blocat de replica traznita pe care am primit-o, am terminat de completat numarul pana cand tanti deja se ridicase, dar nu am avut curajul sa trag de ea si sa ii zic cateva, propunandu-mi rautacios sa o astept pana vine si sa ii zic: “V-a priit tigara stiind ca un fraier stau aiurea dupa dumneavoastra?” sau ceva de genul … Avand deja replica compusa, mi-am continuat butonarea pe telefon, citind articole sau stiri pe internet. Eram insa intr-o stare de zen atat de profunda, incat pana cand s-a intors nu mi-a mai venit sa ii arunc replica si m-am gandit ca oricum omul prost prost ramane, iar eu mai bine sa ma adaptez mediului decat “sa lupt cu sistemul”. Ceva similar mi s-a intamplat si ieri insa la Registrul Comertului cand desi aici am completat la timp cererea si am venit si cu dosarul cu sina corespuznator, am fost nevoit sa astept pana tanti si-a mestecat cafeaua si a terminat o sueta cu colega pana sa se uite la mine. Aici nu timpul pierdut m-a iritat ci sentimentul de gandac minuscul si irelevant in fata puterii biroului in spatele caruia se afla aristrocratia plimbatorilor de hartii. Catarama le zice aristrocratia bugetara la parazitii din administratia publica, directorasii si plimbatorii de hartii, marii organizatori si purtatori de grija fara de care statul roman nu ar putea functiona si cei care muncesc si produc nu s-ar putea descurca fara ei, daca nu ar exista ei sa plimbe hartiile, sa le ia taxele, sa le planteze panselute prin oras, sa aiba grija ca legile sunt respectate etc, etc. Ca si in invatamant si in administratia publica pupatul fundului este obligatorie pentru avansarea in post, desi prin simpla avansare in varsta, esti avansat “prin lege” si depasesti noi recorduri personale de performanta, trecand la un nivel salarial superior.  Nu discutam aici de rechinii si vulturii care invart combinatii si afaceri murdare. Aceia nici macar nu au pretentia la demnitate si cinste. Insa in randul “armatei de functionari” exista culmea pretentia cinstei si multi chiar se considera cinstiti, pentru ca ei isi fac datoria si nu “fac controale inopinante la ordin” cum mi se lauda mie unul la un control financiar: “stati linistit, ca acum nu mai merge ca alta data sa faci control la ala si la ala ca asa te trimite seful”. 

Poate a venit vremea sa spun ca exista pe ici pe colo exceptii, se intelege. Sunt minuscule si poate pentru unii datatoare de speranta. Ce vreau eu insa sa subliniez: nu exista un trend, nu exista o presiune psihologica in directia cinstei si demnitatii. Cei iesiti din “ordinea sociala” a plecarii capului sau bagarii lui in nisip nu sunt in niciun caz exemple pentru altii si nu exista macar o minoritate a celor care “rezista” tentatiei ca sa intre si ei “in rand cu lumea” si “sa fie cuminti”, sau “la locul lor” sau “sa isi vada de treaba”. Ba culmea ironiei, de cele mai multe ori dizidentii care apeleaza la cinste si demnitate de fapt simuleaza o demnitate prosteasca, orgolioasa. Cei care se opun sistemului, din sistem, sau fii ai sistemului, o fac doar pentru ca au conflicte personale sau nu sunt multumiti de osul care le-a fost dat sa-l roada.

Am omis sa discut despre muncitorul roman, cel care lucreaza in privat in diverse forme. Exista bineinteles o multime de oameni care fie din intamplare, fie din incapacitatea de a se adapta si de a se integra “in sistem”, au ales calea pribegiei, fie in tara, fie afara. Spun ca a munci in Romania, este un fel de pribegie, pentru ca te simti exclus, te simti lipsit de mariri de salarii, concedii prelungite, mini-vacante si sporuri pentru te miri ce aberatii. Si chiar daca nu esti invidios, esti multumit de munca ta si poate chiar satisfacut profesional, mai devreme sau mai tarziu vei avea motive sa iti pui la incercare cinstea si demnitatea. Nu zic de patroni care oricum nu pot sa reziste fara a da birul cuvenit sistemului si sunt putini cei care isi permit sa spuna cum au facut primul milion (sau prima suta de mii). Ca peste tot insa, si in domeniul privat sau poate mai ales in domeniul privat, pofta banului ia mintile la oameni si cinstea si demnitatea au aici a se lupta cu alt fel de tentatii. Exista o mare varietate de situatii si nu le voi enumera pe toate, dar din noi voi veni cu unele exemple personale: croitorii. Croitorii sunt la mare cerere in prezent in Romania. Ma refer la croitorii particulari, cei la care te duci cu panza sa-ti faca un pantalon sau altceva. Da, pare stupid si aiurea in ziua de azi sa ai nevoie de croitor sau sa iti doresti asa ceva. Dar sunt unii oameni, ba chiar sunt foarte multi care prefera sa mearga la croitor decat la mall, din varii motive. Breasla croitorilor zic  ca este la mare cerere, deoarece industria confectiilor – ca majoritatea industriilor – are deficit de personal, din cauza exodului fortei de munca, a problemei demografice, a supra-incarcarii aparatului bugetar si a altor probleme socio-economice specifice coltului nostru de rai mioritic. Fiind la mare cerere aceasta meserie, putini sunt croitorii profesionisti care aleg sa mentina un atelier si sa-ti faca o treaba. Si fiind putin, au si mult de munca si cer si tarife umflate. Se intelege, impozitele sunt mari, cererea e mare, e firesc sa ceara preturi mari, nu asta e problema. Problema de care m-am lovit eu este ca dupa ce ca iti ia bani multi, mai iti fac si praf materialul si isi baga picioarele in treaba pe care trebuie sa o faca. Nu am gasit inca un croitor cu demnitate care sa isi faca treaba cum trebuie si pana la capat si sa tina la brandul si la onoarea lui. Nu. Toti se bazeaza ca au clienti si sunt cautati si li s-a urcat la cap ca sunt mari talente. Nu zic ca poate nu exista croitori priceputi care sa doreasca sa isi faca treaba cum trebuie pentru banii pe care ii ia. Doar zic ca eu nu am dat inca peste unul ca asta.

Inchei totusi articolul cu un ton pozitiv: in ciuda celor spuse, mai exista oameni care fac treaba cum trebuie in Romania. A venit iarna. Ca in fiecare an, raman in urma cu schimbatul anvelopelor, cum e traditia pe la noi. Intarzierea mea este insa una strategica: nu vreau sa uzez prea mult anvelopele de iarna prin urmare astept prima ninsoare, mai ales ca avand si jenti de obicei mi le schimb singur. Anul asta insa nu am reusit sa desfac suruburile, dupa ce am rupt un levier chinezesc cumparat de la mall si am tocit o cheie in cruce facuta parca din ceara pe care am cumparat-o dupa ce am rupt levierul. Am fost nevoit asadar sa merg la vulcanizare cu ultimele 2 roti ramase. Fiind coada, am apelat la pile si am intrat in fata la o vulcanizare, doar cu dorinta sa imi desfaca suruburile si sa le stranga mai usor, urmand sa imi inlocuiesc eu singur cu cricul rotile. Facut si zis, dar cand am ajuns acasa si am incercat sa desfac, evident ca nu am reusit, mesterul reusind sa stranga din nou prea tare suruburile. Am asteptat cateva zile dupa primul val de zapada sa se elibereze vulcanizarile si am mers sambata cu rotile sa le schimb. Am gasit o vulcanizare mai libera si mesterul m-a impresionat: mi-a atras atentia ca din cele 2 roti puse de mine, una era pusa gresit, avand sensul de invartire invers, deci trebuind pusa pe partea cealalta. In plus, mi-a recomandat sa schimb pozitia si la cea care era totusi pusa bine de mine, pentru ca era mai tocita comparativ cu cea pe care eu intentionam sa o pun pe spate. M-a impresionat mesterul ca desi muncise la greu toata saptamana si desi putea sa isi faca doar treaba pe care l-am rugat, iata ca a facut dublu treaba si mi-a schimbat 4 roti. Deci aveam anvelopele deja montate pe jante si nu a trebuit decat sa puna cricul si sa le monteze, dupa care mi-a facut si presiunea. M-am simtit excelent mergand acasa si de bucurie am tras o tura si la auto-spalatorie ca sa fac masina frumoasa. Nimic nu e mai frumos decat sa fii beneficiarul unui serviciu de calitate, care desi m-a costat cam scump – 25 lei – mi-a dat incredere in Romania. Daca avem vulcanizatori cum trebuie, macar o sa avem parte de mai putine explozii de anvelope!

1 2 3 4 5 18