Somajul tehnic este ca amanetaera verighetei

Somajul tehnic este denumirea unei masuri disperate luate in graba, ca sa faca si ei ceva. In vremuri normale, somaj tehnic e atunci cand o firma trece prin anumite probleme temporare, independente de ea si urmeaza sa isi reia activitatea, dupa ce trec problemele.

Sa zicem ca ai o fabrica care merge bine. Produce widget-uri. Pentru asta, ai nevoie de materie prima si ai clienti la care le vinzi widgeturile. Se intampla sa ia foc fabrica unui furnizori si desi tu poti face widget-uri fara problema si ai clienti, nu ai materia prima. Ai conturile pline de bani dar nu ai de dat de munca la oameni. Ce faci? Bagi in somaj tehnic. E treaba de timp pana o sa gasesti alt furnizor si cum ai nevoie de oameni si ai clienti care te asteapta sa iti cumpere marfa, bagi oamenii in somaj tehnic ca sa ii pastrezi.

Diferenta intre somajul tehnic si somajul “ne-tehnic” este ca somajul netehnic este permanent. Sa dam un exemplu. In cazul de sus, sa zicem ca nu mai ai clienti, nu mai e cerere pentru widgeturile tale, decat la 50%. In acest exemplu, nu ai problema cu furnizorii, ci cu clientii. Deci scade cererea 50%, tu incerci sa gasesti alti clienti, te zbati dar nu ai ce face. Esti nevoit sa tai productia si dai 50% din oameni afara.

Ce avem noi acum? Somaj “tehnic” sponsorizat de stat. Total aiurea din toate punctele de vedere. Si ca e numit tehnic si ca e sponzorizat de stat. Teoretic, somajul in sine este plasa de protectie pe care oamenii muncii, intr-un spirit colectivist si-au format-o de-a lungul anilor in lupta cu patronii exploatatori. Bunaoara, firmele in loc sa dea bani oamenilor mai multi, platesc x% catre stat in fondul de somaj, ca un fel de protectie a oamenilor. Cand sunt dati afara – ca in exemplul de sus, sa zicem ca nu mai e cerere – oamenii au parte din acel fond de plata unei sume pentru o anumita perioada, ca sa nu moara de foame – pana isi gasesc de munca. Evident, ca oricum oamenii ar trebui sa stranga bani albi pentru zile negre, dar cand ai statul tatuc si esti sigur ca te va proteja, nu te mai gandesti la zile negre, pentru ca nu mai exista zile negre in Utopia socialista in care platesti contributii, statul iti da somaj, statul are grija sa stimuleze economia ca sa ai de munca, si in ultima instanta, daca ai casa si 3-4 gaini si 2-3 razoare, si daca mai muncesti si la negru pe ici pe colo cu ziua, poti sa traiesti si din ajutorul social oferit celor care nu au niciun venit.

Este clar ca economia nu isi va mai reveni sau ca va dura multa vreme pana gand o sa ne ingramadim la fel de voiosi in restaurante unde o friptura costa de 15 ori cat la magazin, la magazinele de haine unde sa ne schimbam hainele cum se schimba anotimpul etc, etc. Independent de masurile luate la noi, economia este clar ca o ia in jos si ca vom intra intr-o criza. Deci, chiar daca statul roman ar finanta acum toate firmele mici, mijlocii si mari pentru perioada de carantina, cand vom iesi, o sa trebuiasca sa le finanteze in continuare, pentru ca lumea in care am trait pana acum 1-2 luni s-a cam dus. Va avea statul bani sa sustina mii de oameni din sectorul auto, pe timp de 10 ani pana cand productia de automobile isi va reveni la nivelurile dinainte?! Evident ca nu …

Firmele se bucura de acest ajutor de stat. Este un ajutor nesperat. Se poate face si online, e de-ajuns sa dai o declaratie pe proprie raspundere si statul iti plateste angajatii. Chiar daca ai mii de angajati si chiar daca sectorul auto era oricum cu un picior in groapa inainte si chiar daca tu aveai planuri sa mai dai afara din oameni din cauza ca vin robotii si din cauza ca oricum vin electricele si e nevoie de mai putini oameni pentru astea, statul te ajuta.

Somajul tehnic a fost luat ca sa zic ca fac si ei ceva. Ca sa nu fie acuzati de presa ca nu ajuta cu nimic economia. In loc sa se gandeasca si sa se strofoace ce ar fi bine sa faca, in loc sa gandeasca solutii inovative de stimulare a unor sectoare care vor avea sansa sa isi revina chiar pe carantina sau a unor sectoare strategice importante si in loc sa forteze din timp aceasta mutatie a economiei, statul nu face decat sa calmeze durerea unui bolnav de cancer oferindu-o un panadol. Caci ce altceva este acest somaj tehnic?

Ma leg de somajul tehnic pentru ca alte masuri relevante nu am auzit oricum. Acelea cu plata TVA la timp – pai asta oricum era ceva normal si trebuia implementat. Aceea cu amanarea controalelor – la ce foloseste, poate la dezvoltarea economiei gri caci cei care sunt cinstiti si isi fac datoria, nu au de ce sa se teme niciodata de controale. Ati auzit ceva de reduceri de taxe, accize, impozite? Nimic! Statul din contra face apel la firmele “care pot” – ca si cum nu toti am trai pe aceeasi planeta – sa-si plateasca impozitele.

In criza din 2008, presiunile socialiste in economie au nascut monstrul insloventei. Era la moda sa bagi firma in insolventa: nu mai plateai datorii catre furnizori, nu mai plateai rate la banca, restantele la impozite erau amanate/iertate si multe alte beneficii. Erau case de avocatura specializate care iti rezolvau insolventa chiar daca tu aveai o situatie foarte buna si chiar daca erai pe crestere. Doar prostii nu au facut insolvente pe-atunci. A tinut schema multi ani dupa 2008. Acum somajul tehnic e doar prima schema, cu siguranta vor aparea si altele. Pe masura ce vin banii europeini, avantul socialist nesabuit si necalculat al partidului liberal, va duce la generalizarea tunurilor si imputirea insurportabila a mediului de afaceri. Insurportabila pentru oamenii de afaceri seriosi care isi doresc un mediu competitiv corect si egal pentru toti in care statul sa fie un arbitru corect nu un distribuitor de favoruri.

Indiferent de ce credeti despre somajul tehnic, nimeni nu poate nega ca este o masura luata orbeste in lipsa altor idei. Masura disperata la vremuri disperate. Rezultatele nu pot fi prea bune. Se amana doar durerea si se pierde timpul reformei. Am mai zis-o: somerii tehnici se cred bine, poate ca nu isi mai cumpara electrocasnice si telefoane noi, dar de frecat manganul acasa nu o sa fie feriti. Se bucura ca le da statul bani, fara sa se gandeasca ca cuvantul tehnic din termenul “somaj tehnic” nu are nicio legatura cu realitatea ci este de fapt un fel de ultima cina. Ultima cina pe care o poate oferi statul inainte sa intre in faliment sau sa inceapa sa tipareasca moneda fara numar pentru a face fata cheltuielilor crescute.

Dar oare cand sa inceapa adevarul sa iese la suprafata? Pe masura ce productia nu isi va reveni si cresterea pe credit care acum a fost cvasi-total anihilata, cifrele in PIB si in balanta externa vor fi dezastruoase. In afara de FMI, Banca Mondiala si UE, nimeni nu va imprumuta statul roman sau o va face la costuri foarte mari. Pe masura ce BNR va epuiza rezerva cu care apara leul, presiunea pe curs va eroda de asemenea din puterea de cumparare. Pe masura ce agricultura care cat de cat mai producea nu va mai aduce in tara banii din exporturile acum interzise (in afara UE, apropos), deficitul comercial se va adanci. Pe masura ce productia auto, care face 15% din PIB-ul nostru se va revedea in toate statisticile, impactul realitatii va fi extrem de dur.

Guvernantii spera ca toate acestea sa se intample dupa alegeri, de aceea prefera – la fel ca tovarasii dinainte – sa arunce gunoiul sub pres, sperand ca se fac frate cu diavolul (socialist) pana trec islazul.

Din pacate, principiile economiei de piata nu pot fi suspendate ca drepturile omului in perioada de carantina. In lipsa lor, mecanismele care ar duce la o crestere organica a economiei si ar adapta mediul economic la realitatile prezentului, nu pot functiona si ne vom trezi cu totii intr-un mare somaj. De data asta, nu tehnic …

[CORONAVIRUS] Roubini – intre marea recesiune si marea depresiune

DISCLAIMER! Acest articol nu este pentru cei cu probleme de inima. Inchideti repede browserul daca nu doriti sa va creasca pulsul inca din primele paragrafe.

Roubini zice ca cea mai optimista varianta ar fi o Noua Mare Recesiune mai nasoala ca Marea Recesiune (2008-2010) si varianta cea mai pesimista ar fi o Nou Mare Criza Economica mai mare de Marea Criza Economica (anii 30).

Traim o perioada tulbure si este imposibil de prevazut ce va fi. Cu toate acestea, sunt unii oameni care avand experienta varstei, o cultura istorica si economica vasta, fiind ancorati la pietele financiare si castigandu-si painea din cat de bine pot prevedea evolutia acestora, trebuie sa ascultam la argumentele lor. Roubini este copilul unor evrei din Iran, nascut in Turcia, crescut in Italia, in prezent preda afaceri in Ney York si castiga bani din consultanta financiara. A scris si ceva carti dintre care una a fost tradusa si la noi.

Roubini este unul dintre putinii economisti care au prezis criza creditelor imobiliare din 2007-2008. Fiind invitat la diverse televiziuni, si-a castigat porecla de Dr. Doom. In interviul de mai sus, Dr. Doom nu se dezminte.

O sa incerc sa trec prin principalele puncte ale interviului, evident recomand ascultat originalul, dar in acest lung articol voi incerca explicarea cat mai simpla a elementelor importante din acest interviu, atat pentru a mi le clarifica eu, cat si pentru a antrena o discutie – sper productiva – pro sau contra argumentelor lui.

Ce spune Roubini si ce comentez eu, nu sunt neaparat informatii alarmiste – sunt doar puncte de vedere. Exista proverbul acela “ulciorul nu merge de multe ori la apa” la care eu as aminti si pe cel cu “baiatul care striga lupul”. Dar cand striga lupul cel care a mai strigat lupul si alta data si a avut dreptate, eu zic ca trebuie sa lungim urechile.

Personal, nu sunt neaparat de aceleasi opinii cu Roubini, viziunea mea fiind mai mult agnostica cu o subtire nota de optimism datorat tehnologiei. Cred ca tehnologia a facut atat de multe progrese in ultimii 10 ani, incat nu exclud deloc ca cumulul acestor beneficii sa permita ca de data asta “sa fie diferit”, desi Reinhart ar zice altfel. Simplul fapt ca avem Facebook-ul, face ca masurile de distantare sociala, chiar implementate subred si cu scapari, sa fie mult mai eficiente decat daca nu am fi avut Facebook care sa ajute – macar in felul subred / incomplet / cum vreti sa ii ziceti – sa depasim riscurile segregarii.

Roubini incepe prin a expune ca ne aflam intr-o bula, preturile erau unflate artificial si – asa cum zice si Peter Schiff – era nevoie doar de ac care sa sparga bula. Viziune clasica a permabear-urilor. Inca din Februarie, Roubinii a atacat parerile conform carora vom avea o scurta recesiune sub forma de V. La nicio luna dupa ce consensul era recesiune de un trimestru + revenire (forma V), acum consensul este ca vom avea o cadere de 5-10% in primul trimestru in SUA, urmata de o prabusire de 25-30% in Q2 – cifre care nu s-au mai vazut niciodata la nivelul PIB-ului, o asemenea prabusire brusca de la an la an, nici in Marea Criza Economica din anii 30 nu a avut loc.

Poate a venit acum momentul sa explic diferenta intre recesiune si depresiune. Pe scurt, tehnic o recesiune este o cadere a PIB-ului de 2 trimestre consecutive (deci minim 6 luni). Poate fi mai lunga, uneori, pot fi “reveniri” si recaderi. Depresiune insa inseamna o cadere continua a PIB-ului pe perioada de ani de zile. Marea Depresiune din anii 30 (renunt pentru restul articolului la sintagma Marea Criza Economica, prefer englezismul) a durat aproape 10 ani.

Acum, noi romanii nu stiu daca sa ne temem prea mult de o recesiune, ca am tot avut parte de recesiuni. Chiar daca cresterea PIB-ului este pozitiva, in cazul tarilor bananiere cum este Romania, PIB-ul fiind calculat in moneda nationala, este destul de greu sa vedem puterea de cumparare reala si evolutia acestuia intr-o moneda care sa nu fie caracterizata de eroziune prin marirea masei monetare de catre Banca Nationala (inflatie). Avand deci un curs perpetuu in devalorizare raportat cu o moneda de referinta (fie el dolar, fie euro), un PIB in lei, chiar in crestere, nu spune mare lucru. Insa o depresiune este nasoala si cu exceptia anilor 80, nu stiu daca putem compara cu altceva recent ce poate insemna pentru noi o depresiune.

Roubini zice ca dupa parerea lui, deja directia spre o mare depresie este garantata. Sa vedem argumentele. Mai intai, Roubini compara caderea bursei de acum cu cea din anii 30, cadere pe care o denumeste “the slow motion train wreck”: a picat bursa, a urmat caderea economica, recesiune, apoi inghetarea creditarii, apoi somaj si acutizarea crizei. In anii 30 insa a durat trei ani pentru toate astea ca sa se intample. Acum a durat 3 saptamani! Din momentul atingerii maximului indicelui Dow Jones, pana la prabusirea cu 35% a preturilor, a durat 3 saptamani.

Roubini are dreptate. Niciodata in istorie nu s-a mai intamplat ca de la o luna la alta, cererile de somaj in SUA sa creasca cu 3.3 milioane. E faimos un video cu evolutia cererilor de somaj in SUA din anii 70 pana acum …

Cu privire la masurile luate de guvern si bancile nationale care determina parcursul crizei, Roubini urmareste 3 directii:

  • masurile de lupta impotriva pandemiei;
  • politica monetara a bancilor centrale (tiparirea de bani, scaderea dobanzilor, cumpararea de obligatiuni si alte instrumente financiare, oferirea de credite etc)
  • politica fiscala (ajutoare de stat, reduceri /taieri de impozite, garantii bancare pentru companii etc)

Cu privire la lupta pe plan medical, Roubini este foarte dezamagit de masurile luate de americani, fiind invidios pe asiatici si chiar pe italieni. In esenta, Roubini este suparat deoarece SUA nu au fost proactive impotriva virusului ci au luat doar masuri de “damage control”.

Roubini este adeptul teoriei de soc: inchizi totul pe o perioada in care virusul sa fie limitat si ideal eliminat din randul populatiei. Asa a facut China. SUA ins chimb face doar controlul daunelor. Roubini este foarte deamagit ca Trump zice mereu ca “daca vom avea doar 100-200 de mii de oameni, inseamna ca am facut o treaba buna”. Roubini trage semnalul de alarma, ca daca modelele actuale arata 200 mii de morti, pot la fel de bine sa fie si 2 milioane, deci trebuie luate masuri drastice pentru a tine sub control virusul, altfel numarul de morti in timp va scapa de sub control.

Cu privire la masurile monetare “neconventionale” luate de bancile centrale, Roubini e foarte multumit. Fara-numar, fara-numar, cumparat de toate, garantat toate, tiparirea nelimitata de bani – Roubini o considera buna si foarte buna. “Toata lumea face treaba buna”.

Cu privire la raspunsul fiscal, SUA sta in fata Europei, zice Roubini, desi recunoaste ca mare parte din bani o sa ajunga la companiile care nu au nevoie de ei, in loc sa ajunga la omul de rand care nu are bani sa traiasca de pe o luna pe alta.

Chiar daca la masurile monetare, Roubini da nota 10 si la masurile fiscale, americanilor le da nota 9, Roubini zice ca vom avea parte de o depresie, nu de recesiune, problemele fiind structurale si nu cauzate doar de actuala pandemie.

Roubini aminteste de teoria banilor aruncati din elicopter (quantititive easing for the people) raspandita initial de socialisti si acceptata acum de mai toata lumea. El a atras atentia inca de acum un an ca la urmatoarea recesiune, dobanzile zero sau negative nu o sa mai fie suficiente la urmatoarea criza (care a venit deja) si prin urmare trebuie adoptate masuri si mai “neconventionale”, cum ar fi oferirea de bani gratuiti catre oameni si extinderea deficitelor prin tiparerea direct de moneda de catre guverne.

Fie ca banca centrala cumpara obligatiuni pe piata secundara, fie ca le cumpara direct de la guvern, diferenta este nesemnificativa – impactul asupra dobanzilor este acelasi. “It walks and quacks like a duck, it’s a helicopter drop” – zice Roubini. Care va fi efectul?

Pe termen scurt, helicopter drop are sens deoarece am avut colapsul nu doar al cererii, ci si al ofertei. Am avut presiuni recesioniste si acum depresioniste si prin urmare cand nu exista riscul inflatiei (staglatie), stimularea monetara si fiscala au sens. Dar exista proverbul ca poti sa prosteti cativa oameni tot timpul, toti oamenii uneori, dar nu poti sa ii prostesti pe toti tot timpul.

Insa daca aceleasi masuri vor mai fi aplicate si anul viitor si oricand este nevoie, vor produce un soc negativ pe partea de oferta: costurile productie vor creste, lanturile de furnizori vor fi distruse, deglobalizarea va face ca sa producem la costuri neoptimizate, deci crescute. Altfel spus, alterarea pietei libere, a initiative si stimularea continua a ineficientelor, va duce in cele din urma inevitabil la inflatie. Sa zicem de exemplu ca acum guvernul Romaniei va decide sa dea bani gratuiti romanilor. Acesti bani, sunt buni pe moment pentru ca ii ajuta pe romani sa treaca peste socul somajului. Insa daca capsunarii care s-au intors din vest, nu se intorc la munca ci traiesc doar pe banii oferiti de guvern, in curand productia agricola in vest ca scadea si preturile vor creste, propagandu-se si la noi unde peste 80% din consumul alimentar este importat din vest. Sa zicem ca atunci se va stimula productia locala. Insa chiar si asa, productia locala nefiind tehnologizata, va produce la costuri mai mari decat pana acum si cresterea se va propaga pana la consumatorul final.

In plus, pe masura ce fiecare guvern isi stimuleaza propria productie, linia pana la introducerea tarifelor vamale nu este mare, deoarece stimularea nu poate sa existe pentru toti in aceeasi masura si se va ajunge la controlul comertului exterior si al importurilor prin tarife vamale, cum existau inainte de piata comuna.

Socul asupra lanturilor de productie va continua – considera Roubini. De exemplu, numai criza gripei porcine de anul trecut din China a dus la cresterea pretului global al carnei de porc. Cu atat mai mult, socul actual va fi mult mai puternic. La socul asupra lanturilor de productie, se adauga si razboiul tarifar intre China si SUA care era deja in desfasurare si sansele ca acesta sa treaca la un nou nivel sunt si mai mari datorita pandemiei.

As completa aici, ca daca inainte de criza, Trump incerca sa construiasca zidul catre Mexic, acum s-a ajuns ca mexicanii sa se gandeasca la inchiderea granitei cu SUA pentru a se proteja impotriva transmisiei virusului de la americani.

O alta predicitie pesimista a lui Roubini este razboiul cu Iranul anul acesta care poate produce un soc de pret si pe petrol. Regimul din Iran nu va putea supravietui prea mult in conditiile sanctiunilor americane, prin urmare, regimul trebuie sa actioneze pentru a supravietui. Eu as aminti aici faptul ca acum o saptamana americanii au instalat cateva rachete Patriot in Irak, semn ca se pregatesc de ceva.

Ca evreu iranian, Roubini zice ca el intelege cum gandesc iranienii si propune un scenariu: daca Trump castiga alegerile, regimul nu poate rezista (din cauza sanctiunilor) prea mult deoarece ar avea de-a face cu razboi civil. Daca Iranul escaladeaza un razboi, atacand vreun aliat american si ii atrage pe americani in razboi, pretul petrolului va exploda, piata bursiera va pica si recesiunea va deveni si mai severa. In schimb, regimul iranian nu va pica: oricat de mult ar bombarda americanii, asta nu ar face decat sa ii uneasca pe iranieni in jurul regimului. Ar fi nevoie de 1 milion de soldati ca sa cucereasca iranul pe teren, ceea ce nu se va intampla. Deci regimul, poate produce un crash bancar si o adancire a recesiunii si sa ramana la putere. In schimb, socul economic va produce schimbarea puterii la americani, unde republicanii clar vor pierde viitoarele alegeri.

La acest scenariu, eu as pune insa in balanta importanta diminuata a Orientului Mijlociu in ecuatia pretului petrolului. Cata vreme nu exista shale-ul, clar ca Orientul Mijlociu era principala sursa de petrol. SUA intre timp au devenit producatori si chiar domina productia mondiala cu 18% din productia globala fata de doar 12% Arabia Saudita si 11% Rusia. Deci cred ca iranienii au incercat sa testeze marea cu degetul bombardand acele capacitati de productie saudite pentru a vedea impactul si s-au convins ca Arabia Saudita nu mai este ceea ce era alta data pe piata petrolului, SUA neavand decat beneficii din cresterea pretului, mai ales in criza actuala in care cererea a scazut si shale-ul american are mari probleme datorita costului mai mare de productie decat al petrolului din Orientul Mijlociu. Roubini nu mentioneaza acest aspect, dar Peter Zeihan pune des accentul pe acest “shift” la nivel geopolitic datorat capacitatilor crescute ale SUA de productie petroliera, care se trag din progresul tehnologic (nu doar pe shale, ci si pe vechile resurse care fusesera parasite, dar o data cu dezvoltarea de noi tehnologi au redevenit exploatabile).

Intorcandu-ne la finante, Roubini considera ca daca la criza trecuta problema a fost creditul corporatiilor, acum problema e shadow banking-ul si obligatiunile junk. Garantarea de catre guvern a creditarii pentru diverse sectoare care vor intra in faliment si cumpararea de catre bancile centrale de obligatiuni ale unor companii care vor pica sunt noi greseli din categoria hazardului moral. Dar astea am mai avut parte si in 2008, acum insa scala este cu totul alta.

Insolventa companiilor si falimentele in lant vor produce propagarea insolventelor catre garantorii creditelor si in cele din urma catre sistemul financiar. Cu privire la tarile emergente, FMI-ul poate oferi un trilion de dolari in credite, pe cand cererea poate ajunge la 3-4 trilioane. Pragul de 10% deficit pentru o tara emergenta inseamna … Zimbagwe din punctul de vedere al lui Roubini.

In final, Roubini considera ca pentru a depista inceputul sfarsitului si potentialul unei iesiri din recesiune/depresiune, trebuie sa vedem scaderea numarului de cazuri ca urmare a rezolvarii pandemiei prin masuri proactive nu doar de mitigare a daunelor. Cateva calcule sumare legate de cand am putea declara victorie asupra virusuliu am facut si eu aici. Ce spune insa Roubini este foarte important. Cand numarul va scadea ca o consecinta a masurilor pro-active, abia atunci putem fi siguri ca suntem pe calea cea buna. Pana atunci … vor exista suisuri si coborasuri.

In ciuda expunerii destul de lungi (tot interviul are 1 ora si 15 min), nu mi se pare ca Roubini a parcurs chiar toate riscurile, mai ales cele legate de transformarea statelor si a popoarelor. Daca vom avea recesiune, sa zicem ca modificarile sunt de scurta durata si ne vom intoarce daca nu la aceleasi cifre ca inainte, macar la aceleasi principii. Insa, daca criza e de durata, vor fi cateva schimbari majore de mentalitate care isi vor pune amprenta puternic pe comportamentul oamenilor si prin impact, pe intreaga economie. Nu am timp aici, dar cred ca este clar ca de acum inainte, consumul nu se va mai intoarce la risipa dinainte, orasele aglomerate, megalopolisurile si zonele turistice cele mai “fierbinti” nu vor mai avea acelasi trafic ca inainte, afacerile nu vor mai functiona deloc pe acelasi principii (cota piata, profituri, expunere credit maxim, buyback de actiuni, fuga dupa costurile de productie cele mai mici) ci rezilienta va fi principalul obiectiv al oricarui board al oricarei companii de orice marime, etc, etc.

Evident, oricat de pesimist pare Roubini, exista scenarii mult mai sumbre, cum ar fi alunecarea intr-un socialism mondial cu accente puternice pe controlul populatiei, rationalizarea resurselor, limitarea drepturilor etc. Ca sa nu mai zicem de semnele de intrebare cu privire la perioada de mentinere a anticorpilor …

22 de soldati turci omorati intr-un atac aerian rusesc

Acum mai mult de un an ziceam cu privire la relatiile ruso-turce:

Unii zic ca țarul și sultanul au nevoie unul de altul dar eu aș zice că ursul este o vulpe oportunistă care nu va ezita în niciun caz să pape un curcan dacă se ivește ocazia.

RĂZBOIUL RUSIA-TURCIA LA ORIZONT / 12 ian 2018

Am tot ocolit frecusurile turcilor cu rusii din ultima perioada pentru ca speram intr-o rezolvare si pentru ca a inceput sa imi fie teama de propriile predictii si sa ma feresc sa las masinuta de scenarite sa se alimenteze cu informatii pentru a nu cadea in deznadejde totala.

Iata ca deja se pare ca s-a ajuns la un punct de cotitura in relatiile rusilor cu turcii. Daca informatiile din stirea Zerohedge sunt cat de cat reale, nu prea vad o rezolvare pasnica a conflictului dintre Turcia/Nato si Rusia/Siria.

Desi am scris zeci de articole pe tema razboiului ruso-turc de aproape zece ani – printre care chiar un articol cu eventuala pozitionare a Romaniei inca din 2015 – actuala pandemie ofera noi elemente in perspectiva implinirii profetiei bine-stiute.

Avem asadar dorinta turcilor de a ocupa nordul Siriei din 2 motive: 1) riscul existential pus de kurzi – infiintarea Kurdistanului ca stat ar musca o treime din Turcia + un kurdistan in nordul Siriei este un prim pas catre un Kurdistan in sudul Turciei 2) ambitiile imperialiste ale dictatorului nebun Erdogan alimentate de incapacitatea poporului turc de a iesi din inturnericul nationalismelor stupide si al fanatismului religios care a erodat atractia fata de Uniunea Europeana si NATO transformand-o in disgratie mai la inceput si ura deplina si pe fata ulterior, pe masura ce capacitatile propagandistice ale lui Erdogan au crescut – rusii aducand si ei cu siguranta ceva know-how aici.

Pe de alta parte avem ambitia lui Putin de a nu pierde Siria si de a-l ajuta pe Assad. Rusii au in sange, ca un animal salbatic, instinctul de a fructifica orice oportunitate. Iar turcii par acum un cerb ranit bun de vanat. Desi Siria nu prea prezinta pentru ei niciun interes, asa cum nu prezinta pentru americani, Putin se ambitioneaza sa mentina relatia cu Assad si sa creada ca face mare branza geostrategica din prezenta in Orientul Mijlociu si prin urmare pune probleme turcilor. Frecusul rusilor cu turcii, cu intreaga evolutie de la afisarile unei false prietenii si mancatul de inghetata impreuna al lui Erdogan cu Putin, de la vanzarea rachetelor, atentionarea lui Erdogan de lovitura de stat si altele pana la imposibilitatea unei paci in Siria, acest frecus cum ii zic eu, nu este altceva decat o lesa cu care Putin il plimba pe Erdogan in sus si in jos, permitandu-i sa latre, dar nelasandu-l sa se plimbe de capul lui. Erdogan are voie sa isi faca bariera de 10km in sud, are voie sa ii macelareasca pe kurzi, dar trebuie sa se dea inapoi cand armata siriana este gata de contraofesinva.

Putin l-a rupt pe Erdogan de SUA si de europeni si desi Turcia era aramata #2 in NATO, dupa achizitia rachetelor rusesti cu greu va reusi sa isi recupereze pozitia. Iar dupa operatiunile militare in Siria, cu greu mai poate pretinde ajutorul celorlalte state in caz de nevoie, deoarece Erdogan s-a cam jucat cu focul de capul lui si a pus baza pe prietenia cu Putin, ignorand avertismentele americanilor care au mers chiar pana la discutarea in congres a unei eventuale usuiri a Turciei din NATO. Cum spuneam insa si acum vreo 10 ani, orice tratat este doar o hartie in esenta, interesele de moment primeaza oricand mai mult decat textele scrise in acel tratat.

Directia pe care o va lua acest incident o vom vedea maine: cum va fi prezentat este un prim indiciu. Daca turcii o sa dea vina pe armata siriana, nu au de gand sa escaladeze, daca dau vina pe rusi, inseamna ca au deja incurajarea si promisiunile americanilor. Dar oare americanii se vor tine de cuvant daca pana mai ieri turcii i-au flituit si Erdogan a ajuns pana acolo incat sa sugereze ca americani ar cam trebui sa isi plimbe nuclearele de la Incirlik? Sau pot sa uite americanii umilinta din zilele loviturii de stat cand turcii tot amenintau ca armata turca nu mai poate asigura securitatea acestora din cauza furiei poporului?

Trump, oricat de prietenos s-a aratat fata de Erdogan, este clar ca nu-l sufera pentru ca s-a dat cu rusii, cumpara armament rusesc, isi face de cap, etc. Trump le-a cerut irakienilor taxe pentru protectie cand acestia maraiau ca i-ar cam trimite acasa. Cum credeti ca i-a fost lui Trump cand Erdogan ameninta ca americanii cam trebuie sa isi ia nuclearele acasa? Evident, nu a putut atunci sa il injure prea mult pe Erdogan si public nu l-a terfelit cum a terfelit-o pe Merkel care nu vroia sa dea 2% din PIB pentru armata.

Sa zicem ca se lasa cu conflicte si cu mai multe escaladari intre rusi si turci. Credeti ca lui Trump o sa ii pese de turci? O sa trimita Trump soldati in Siria ca sa ii apere pe turci dupa ce astia l-au ignorat total si aproape au fugarit soldatii americani cand au facut acel “buffer” de 15 km in Kurdistanul sirian? Mai ales acum, cand Trump are nevoie de soldati acasa pentru a tine sub control carantina cand o sa fie cazul – se va hazarda Trump sa intre in razboi cu Rusia doar pentru a-l apara pe Erdogan? Cu siguranta nu!

Lucruri care pareau imposibile acum 3-4 luni, sunt acum foarte posibile, itele profetiei se dezleaga una cate una. Maine vom stii mai clar desi abia dupa ce se va clarifica situatia cu Idlib-ul putem trage o concluzie cine cedeaza.

Panica in Oltenia

Protest la Bechet, după ce s-a anunțat că persoanele care vin din Italia la Craiova vor fi duse în campusul școlar

sursa

Spectacolul incepe mai devreme decat ma asteptam. Lucruri care ni se pareau socante ieri se intampla astazi, ca sa citesc un clasic in viata de la Antena 3. Lucrurile socante sunt pentru cei care nu citesc chiazna.ro, matematica nu inseala – am explicat in articolele anterioare, de aceea sansele ca virusul sa nu se raspandeasca rapid global sunt infime.

As dori sa aduc unele clarificari legate de panicarea concetatenilor mei din Oltenia. Este in zadar! Protestele nu va vor face decat sa va expuna si mai mult la virus. Oricine dintre noi poate sa aiba deja virusul. Chiar daca protestam ca vin capsunarii in carantina la noi, nu ne ajuta cu nimic daca o sa ii duca la 200 km pentru ca virusul oricum va ajunge si la noi.

Acceptarea faptului ca probabil vom lua si noi virusul si ca probabil 2% dintre noi vor muri este primul pas in stabilizarea situatiei. Evident, cei din sistemul medical, cei din administratie, politie etc, o sa aiba ceva de munca anii astia. Uitati-va la China unde a trecut doar 2 luni si nu stim incotro o sa evolueze situatia.

Mai departe, se pune problema impactului economic cu urmatoarele etape:

  1. monkey see, monkey do – cum zicea un ministru singaporez – comportamentul de turma va goli initial hypermarketurile si farmaciile; va exista clar o problema majora cu aprovizionarea / distributia de marfuri; asta in perioada initiala, de carantina;
  2. criza economica – daca maine virusul ar disparea instant, raul economic pe acest an deja s-a facut si nici nu poate fi vorba de recuperare; caderea economica poate sa se propage in criza financiara dar asta nu ar fi problema decat pentru cei cu credite; principala criza in economie o sa fie distruptia lanturilor de productie / comert, scaderea cererilor de produse, cheltuielile crescute ale bugetelor care vor creste si mai mult deficitele bugetare deja mari
  3. disolutia societatii – haos total, SHTF – putin probabil deocamdata, poate intr-un an doi;

Este evident ca 1, 2 si 3 sunt mult mai periculoase decat cateva sute de suspecti cazati la 1km de noi. De aceea, dragi olteni, nil disperandum!

Riscul mutațiilor

Cum SAR-Cov-2 s-a raspandit deja la cateva zeci mii de persoane (cel putin din cifrele oficiale) incepe riscul adus de mutatii. Chiar daca oricum parametrii actuali (rata de raspandire, rata cazurilor fatale si rata imbolnavirilor severe) sunt destul de nasoli, este posibil ca prin mutatii sa apara noi “versiuni” cu unele variatii ale parametrilor.

Sa presupunem ca o astfel de variatie va pastra rata de raspandire dar va dubla rata cazurilor fatale si va creste cu 3 zile media perioadei de incubatie. In acest caz, potentialul destructiv al noii variante va fi mai mult decat dublu. Nu doar ca rata fatalitatii creste, dar crescand perioada de incubatie … indirect creste si rata de raspandire.

Din fericire, daca se descopera un medicament / vaccin eficient, acesta poate lovi in toate serotipurile (variantele noi ale virusului).

Scrise fiind cele de mai sus, se intelege ca orice victorie cat de mica in lupta cu virusul poate fi extrem de importanta, daca ne gandim ca oricand o noua generatie poate deveni mai destructiva decat virusul actual. De aceea, chiar si o mica victorie, desi raportata la nivel statistic este nesemnificativa, poate conta imens in prevenirea unui rau si mai mare.

De aceea, reiterez cat de important ar fi ca si guvernul Romaniei sa se pregateasca si sa pregateasca deja populatia pentru lupta cu virusul. Din pacate, riscurile si pericolul virusului nu sunt asimilate cum trebuie nici macar de specialisti. Am intalnit doctori care dezavuau total riscurile si desi nu s-au informat, prefera sa bage capul in nisip si sa te priveasca cu superioritate daca le ceri parerea cu privire la pandemie sau ii intrebi de posibile tratamente, medicamente sau alte detalii tehnice. Poate ca la cate au vazut la viata lor prin spitalele din Romania i-a calit si o mica pandemie de un virus de doar 2% rata mortalitatii nu ii mai sperie prea mult. Din pacate, bagand capul in nisip nu realizeaza riscurile sociale si economice care vor decurge din aceasta noua criza si in loc sa se trezeasca si sa se pregateasca si pe ei si pe altii, folosind criza ca pe o oportunitate de educare a populatiei si a celor din jurul lor, aleg sa mearga pe principiul “ignorance is a bliss”.

Chiar daca pandemia nu va ajunge in Romania si chiar daca efectele ei nu vor fi la fel de devastatoare ca in China – unde oamenii stau inchisi in casa, unde multi se arunca de la etaj pentru ca nu mai au ce sa manance si unde lucruri care nu ne vine sa le credem ca sunt reale, se intampla si chiar daca va veni primavara / vara si virusul se va domoli, pretextul ar fi bun acum pentru ca romanii sa fie educati mai mult cu privire la igiena, la spalatul mainilor, la folositul batistutelor de unica folosinta, la statul acasa atunci cand sunt bolnavi ca sa nu infecteze si pe altii si la multe alte lipsuri pe care le avem.

Ploaia care va veni

Multe din lucrurile despre Coronavirus spuse inca din primul articol de pe blog sunt inca valabile si intrebarile s-au clarificat. Mai intai cea cu privire la spitalul construit: la vremea cand presa romaneasca lauda si prezenta ca cancan constructia in x zile a unui spital, cand problema de fond era pandemia, eu faceam supozitia ca “situatia e mult mai nasoala decat partidul ne-o infatisaza”, ceea ce intre timp s-a dovedit cu varf si indesat. Alte site-uri conspirationiste-spiritualiste, bagau tot felul de analize super-complexe de inginerie sociala ca virusul este un experiment prin care se va testa controlul populatiei si alte prostii de astea. E ca si cum partidul comunist chinezesc si-ar trage singur un glont in cap, ca sa vada cum controleaza poporul. Nu intamplator am intitulat atunci acel articol Coronavirusul – Cernobîlul chinezesc, pentru ca explicam cum aceasta criza probabil va distruge total increderea poporului in partidul tatic purtatori de grija, indiferent de cat de mare va fi succesul glorios al luptei cu virusul ucigator, pe care poporul il duce impreuna, uniti fiind de un cuget si de o simtire in glas de cantec patriotic …

Ce s-a schimbat insa de atunci? Iata ce consider eu ca principalele elemente:

Raspandirea globala este o certitudine. Primul care a spus-o a fost chiar un expert de care am amintit intr-unul din articolele anterioare. Singura incertitudine este viteza raspandirii. In prezent asistam la o crestere exponentiala a numarului in afara Chinei, mai agresiva decat cresterea in interiorul Chinei. Diferentialul de momentum vine probabil din opacitatea si masluirea adevarului de catre partidul comunist dare poate daca ar fi dat cifrele corecte, tarile ar fi luat masuri de protectie mai puternice si mai din timp si macar viteza de propagare era mai lenta. Seful OMS tot repeta ca “China is buying us time”. Nu stiu cat ne cumpara si cat ne fura …

Guvernele sunt paralizate. Foarte putine guverne realizeaza ca bomba a fost detonata deja si ca ambulanta trebuie sa porneasca pe teren pentru a aduna ranitii si a ingropa mortii. Nu vorbesc doar pe plaiuri mioritice, ci in general. La nivel european, chestiunea zilei e bugetul … ca si cum UE ar avea vreun buget si ca si cum nu toti banii ar fi hartii tiparite de BCE care poate sa tipareasca si de 10 ori mai multi pentru ca oricum nu va reporni inflatia / economia deoarece cand arunci un elicopter de bani peste un sat, taranii se cred bogati si nu mai doresc sa faca paine. Maine-poimaine vor merge toti la brutarie si vor vedea ca nu exista paine, desi toti vor fi foarte bogati.

Criza nu va fi doar medicala / umana. Este greu sa acceptam ca la noi va fi cum este acum in Wuhan: carantina totala, nimeni nu are voie sa plece din casa, oamenii se arunca de la etaj pentru ca nu mai au ce sa manance. Ce sa mai vorbim de apa, medicamente sau altele? Wuhan este paralizat si in carantina totala. Ne place sa credem ca asa ceva nu se poate intampla la noi niciodata. Pe langa faptul ca “poate la noi nu ajunge” (cel mai prostesc argument) oameni se gandesc si probabil ca virusul nu e chiar asa de rau, e folosit doar ca pretext de catre partidul comunist ca sa tina sub control populatia (pentru ca pana acum nu au fost in stare – haha). Impactul economic este imposibil de calculat, dar eu nu ma feresc sa inaintez o cifra: 50% scadere in maxim 2 ani. Si din cauza Chinei si din cauza Japoniei, Koreei, apoi a Asiei, apoi a Germaniei si apoi a penetrarii in intreaga lume. Evident ca dupa primele tentative fade de instituire a unei carantine si de educare a populatiei, lumea se va intoarce la munca si periculozitatea virusului va fi diminuata public.

Va exista deci un fenomen de calmare, o tentativa de a convinge oamenii ca nu avem ce face si trebuie sa traim cu virusul asa cum traim cu cancerul. Nu zic ca nu e rau o astfel de abordare, neexistand alternative. Poate guvernele destepte ar putea din start sa conceapa o astfel de abordare in pregatirea cu impactul. Pe langa pregatirea pentru supraincarcarea sistemului medical, trebuie si pregatire pentru impactul economic si psihologic la niveul societatii.

Acum, la mijlocul articolului doresc sa schimb tonul si sa vin si cu ce ar putea devia scenariul pesimist:

  • un tratament revolutionar (vaccin, tratament, imunostimulator etc) – exista un progres al tehnologiei farmaceutice si exista evident sansa ca cine inventeaza un vaccin sa faca o gramada de bani; totodata dezvoltarea unui vaccin sigur ia cel putin un an jumatate; de asemenea, nu exista vaccin impotriva SARS-ului care are ceva vechime si face parte din aceeasi categorie de virusi (coronavirusi) cu actualul Sars-Cov-2. Ca fapt divers, pana si numele dat de OMS virusului denumit in media”coronavirus” contine cuvantul SARS care vine de la Severe Acute Respiratory Syndrome.
  • vremea: exista speranta ca asa cum vremea calda a ajutat la tinerea sub control a SARS-ului in 2003-2004, la fel va fi si acum; ce difera acum insa este raspandirea asimptomatica si perioada lunga de incubatie spre deosebire de SARS care putea fi usor filtrat cu un termometru in punctele cheie de tranzit;

In final doresc sa fac cateva comentarii despre cum cred eu ca va evolua criza. Fiecare criza / situatie de urgenta are 3 etape:

1. negarea / scepticismul – criza este negata, este considerata zvon/manipulare, riscurile sunt departe sau minime, informatiile ocazionale, la gramada cu alte probleme;

2. trezirea pe alocuri: pe masura ce informatiile apar si riscul se apropie de noi, pe ici pe colo, cate unul mai incepe sa se pregateasca: mai cumpara niste medicamente, mai cumpara niste conserve, mai cumpara niste masti online etc

3. panica totala: lumea se gramadeste la mall, rade tot; prin SUA in anumite zone, cand da uraganul sau furtuna se mai sparg magazine, case, politia nu mai face fata la apeluri, salvarea nici atat; acum 2-3 zile in Hong Kong, o banda inarmata a jefuit un camion de hartie igienica.

Din fericire noi nu am prea avut parte de astea recent. Din fericire, orice criza are o rezolvare desi dureroasa pentru multi. Ploaia care va veni …


Care este situația pe front?

Prima știre este extrem de negativă: există posibilitatea ca la infectarea a două oară, daunele virusul să fie mult mai periculoase decât prima dată. Nu doar ca anticorpii dezvoltați la prima infecție, dacă scad sub un anume nivel, nu mai apără organismul corepunzător, dar pot înrăutăți simptomele comparativ cu prima infecție.

Deci dacă până acum cele mai sumbre scenarii erau răspândirea necontrolată și consecințele valorii înfiorătoare de 2.1% a ratei mortalității, la aceste riscuri se mai adaugă și posibilitatea ca cei care vor scăpa de primul val, să fie secerați de cele ulterioare. Deci cam exact contrar de cum acționa ciuma – cei care rezistau primului val dobândeau imunitate … Chris Marterson detaliază aici și aduce referințe + citate la sursa articolelor – pentru cei interesați de amănunte. Sunt chestiuni de specialitate și din ce am înțeles pe scurt, s-a observat fenomenul virulenței reacției organismului la infecțiile ulterioare pentru virusul dengue, dar există similarități si cu HIV și Ebola. Tehnic, fenomenul se numește Antibody-Dependent Enchancement (ADE) pathway și face dificilă și dezvoltarea unui vaccin sau a unui tratament bazat pe anticorpi.

Reiterez că deocamdată este doar un zvon și un semnal de alarmă, neexistând studii pe coronavirus dacă ADE observat la alți viruși (Mers) se repeta și la SARS-CoV-2. Noi indicii vom avea după rezultatele terapiilor experimentale cu plasmă pe care le-au aplicat chinezii unor pacienți, deoarece plasma poartă anticorpii specifici virusului care au fost produși de organismul donator și într-o oarecare măsură se replică fenomenul, deci se poate observa ce se întâmplă.

Și pentru a veni și cu o știre pozitivă, țin să reamintesc – în caz că nu am făcut-o, că pe baza tuturor rezultatelor, copiii sunt destul de rezistenți la virus – și rata infectării și severitatea simptomelor sunt nesemnificative. Cu privire la rata infectării este posibil să fie o consecință a expunerii limitate comparativ cu adulții, ca urmare a protecției de către părinți. Adică copiii fiind oricum protejați de părinți și înainte dar mai cu seamă după anunțarea carantinei, au avut expunere la riscuri mai mică și prin urmare și rata infectării este mai mică.

Cu privire la cifre, chinezii afișază (cel puțin în cifre) o oarecare stabilitate a numărului de infectări și a numărului de morți (azi +368 cazuri și +111 morți). Nu prea bine stă însă nava de croazieră Diamond Pricess pe care s-au găsit 79 noi cazuri, totalul ajungând la 621 dintre care 17 recuperați și 28 severi. O să fie extrem de interesant de urmărit la această navă numărul de morți și rata de îmbolnăviri critice. Rata aceasta, deși mai puțin popularizată ca rata de răspândire (între 2-3) și rata mortalității (2.1%) este poate la fel de importantă, deoarece din ea derivă presiunea pe sistemul medical. Dacă avem o rată mare a cazurilor severe (și deocamdată este de aproximativ 20%) evident înseamnă că la o populație de 20 de milioane cât are România și o rată de infectare de 5 la mie cât este acum în Wuhan, vom avea 100000 de infectați și 20.000 de bolnavi sever dare au nevoie de aparate de respirat pentru supraviețuire, altfel rata aceea de 2.1% pote să sară mult în sus. Să zicem însă că ne asemănăm cu Wuhan din punctul de vedere al capacităților medicale (materiale și umane), caz în care la momentumul actual al evoluției epidemiei în China, am avea deja peste 4000 de morți. Chiar dacă epidemia ar fi ajuns la punctul culminant (deși nu avem decât speranțe în privința asta), este un număr extrem de mare.

În afara Chinei însă creșterea – deși slabă ca număr – este exponențială. Japonia are 10 noi cazuri, Hong Kong încă 3 și un mort, Coreea de Sud încă 27 (!). Iran a raportat 2 morți, dar foarte probabil fie nu au testere și/sau capacitatea de a testa, fie țin cifrele secrete (cum se întâmpla în Primul Război Mondial cu Gripa Spaniolă), cert este că Iranul are relații puternice cu China și ar fi imposibil să nu aibă niciun caz, așa cum e imposibil și ca în Africa să nu existe. Africa evident nu are prea multe posibilități de testare și prin urmare de aceea are cifre atât de … sumare.

Cu privire la testere, și aici este o problema, virusul arătându-și noi fațete perverse zi de zi. Dupa ce că oricum are o perioada mare de incubare și probabil se transmite în această perioadă, testerele nu sunt fiabile 100% și e nevoie de mai multe testări și de doctori bine pregătiți pentru un diagnostic corect.

Întocându-ne la Prințesa de Diamant, ce poveste tragică! Oameni plecați la distracție, să viziteze lumea, să se simtă bine, să aibă parte de servicii și facilități de lux, acum au ajuns să fie pușcărie plutitoare și sursa de infecție pentru bogătașii pe care acum o lună, dacă i-am fi văzut acum câteva zile din întâmplare prin Instagram, în fotografiile superbe ale locurilor minunate vizitate, i-am fi invidiat foarte mult. Nici în cele mai crunte coșmaruri nu se gândeau ei la ce o să îi aștepte. Poate se temeau de vreo furtună sau accident maritim dar în cazul asta sperau că elicopterele îi vor salva și î câteva zile ar ajunge acasă. Acum stau captivi în port …

Tot așa mulți dintre noi nici nu visează ce ne așteaptă și consideră pericolul distant și nesemnificativ – “mai mult o sperietură”

Economic, China este departe de a-și fi repornit motoarele, după cum o arată unele statistici. După cum am mai zis, e doar chestiune de timp până când partidul va declara victorie în lupta cu virusul și în timp ce liniile de producție vor dudui din nou, incineratoarele mobile nu vor șoma nici ele, ci vor fi duse acolo unde e nevoie, cifrele făcute publice făcând parte din politica de propagandă a partidului comunist.

1 2 3 4 5 39