De ce sunt grecii pro-vacciniști?

Nu știu cât de vacciniști sunt grecii, dar am auzit că ar fi unii preoți ortodocși în Grecia care promovează vaccinul ca un medicament oarecare ca și cum dictatura noului reset nu ar exista ci doar componenta “de sănătate”. De asemenea, nu am auzit de proteste anti-vaccin și procentul de greci vaccinați a ajuns la 60% semn că poporul a mușcat din brânză. Că poporul este cum este nu mă miră. Oricum turma este mică și cernerea dă pe față adevărata stare duhovnicească a oamenilor. Dar unii români au dileme cum de oameni considerați duhovnicești din Grecia promovează vaccinul și de asemenea cum de biserica oficială nu mișcă un deget în lupta cu noul reset. Personal îmi aduc aminte de exemplu și reacția laxă a grecilor cu privire la Sinodul din Creta. Imediat după Sinod am fost în Grecia și am întrebat un părinte la o mănăstire ce părere are, cum de nu protestează față de faptul că la acest Sinod aproape au recunoscut catolicismul și de asemenea nu au dat anatemei ecumenismul cum se așteptau toți credincioșii. Părintele acela mi-a dat un răspuns interesant și edificator care m-a făcut să înțeleg mai bine ethosul grecesc: om trăi și om vedea, dacă Sinodul ăsta e de la Dumnezeu, va rezista, dacă nu, ca și altele, va intra la groapa de gunoi a istoriei. Evident că nu mi-a răspuns mot-a-mot deoarece fiind atâția ani și discutând în engleză, nu pot replica mot-a-mot convorbirea. DAR, în esență acesta a fost răspunsul. Atunci am înțeles că fiind atâția ani sub talpa otomană, grecii au învățat să aibă răbdare … Pe de altă parte, cultura are clar o explicație de ce grecii sunt pro-vacciniști. Poporul grec este clar captiv tendințelor moderniste contemporane, dorindu-și un trai cât mai comod, abundență, lux și plăceri lumești. Fiind în UE și beneficiind de avantajele geopolitice bineștiute, a cam fost ținut pe puf de europeni, prin urmare grecii s-au obișnuit cu binele și au gustat multă osândă, fiind cumva ancorați într-o dolce vita la care cu greu pot să renunțe. Dumnezeu din când în când îi trage de mâneca și le-a dat criza din 2012 ca să îi trezească. Ce-au făcut atunci grecii? S-au întors către Dumnezeu? Nu, s-au întors către nemți și către troika și au ales să rămână în UE și să își vândă sufletul pentru un blid de linte – cei 50 de euro zilnic care îi primeau de la bancomat. Pentru că niciunul nu era dispus să renunțe la averile pământești pentru principii și pentru libertate sau măcar pentru onoare. La cât de terfeliți au fost grecii și acuzați că sunt niște leneși, poporul grec dacă avea o minimă demnitate ar fi scuipat UE, s-ar fi aliat cu Rusia, ar fi întărit relațiile economice cu Turcia și China și ar fi ieșit mult mai bine economic decât a făcut-o în anii care s-au scurs în care PIB-ul Greciei a picat mai rău ca în vreme de război și milioane de greci au emigrat, mai mulți

Read more

Somnul rațiunii naște monștrii ca Mengele

Cu siguranță discursul în favoarea vaccinării obligatorii pompat în mass-media nu mai are nicio deschidere către nuanțare, de vreme ce presa primește bani de la guvern pentru a promova campania de vaccinare, este imposibil ca orice canal media fie el TV, radio sau Internet cu o oarecare penetrare și cu angajați de plătit, să se riște să susțină păreri “neconforme” cu “directivele” deoarece cu siguranță fondurile vor fi tăiate. Pe ici pe colo, asistăm în prezent la pregătirea introducerii vaccinării forțate care are nevoie totuși de susținere în rândul corpului medical, de unde și “influencerii” din rândul doctorilor care sunt mereu chemați pentru a-și convinge colegii de ce e bine să faci ce zic politicienii și nu ce spun studiile – că vaccinurile sunt inutile, că rata de supraviețuire e cam aceiași și că imunitatea naturală este de departe mai solidă decât cea oferită prin vaccinare. În acest simulacru de dezbateri – la care sunt prinși în capcană unii anti-vaxxeri – argumentul final când nu mai ai alte argumente în promovarea vaccinului este “vino la urgențe să vezi cu mor oamenii”. Este o falsitate crunta, un argument prostesc pe care din păcate puțini îl observă și puțini îl pot contracara. Nu poți argumenta un rău cu existența altui rău. Altfel spus, argumentul principal cu care sunt spălați pe creier cei care nu au un exercițiu minim de logică este că deoarece la urgențe avem multe cazuri și sunt supra-încărcate, vaccinarea obligatorie se justifică. Atenție! Nu zic că nu ar fi ok să zică: da, trebuie să se vaccineze lumea că nu mai vin la urgențe mulți atunci, vaccinul îi salvează! Asta ar fi o altă discuție. Dar să zici: da, e ok să vaccinăm oamenii cu forța deoarece uitați-vă la urgență cum e full, e un fel de argumentare comparativ cu cel folosit de naziști în exterminarea evreilor. Este o paralelă deloc exagerată. După cum știm sunt oameni care nu vor primi vaccinarea obligatorie nici măcar dacă vor fi băgați la pușcărie. E clar cred pentru toată lumea că propunerea acestor urmași ai lui Mengele este că se justifică să rămână oamenii pe stradă fără serviciu și fără acces nicăieri, dacă nu se vaccinează pentru ca urgențele să nu mai fie pline. Urgențele sunt pline deoarece pregătirea statului este proastă și deoarece sistemul medical este slab și dezastruos. Niciodată nu am stat bine la numărul de locuri din spitale. De delta se știa din primăvară și aceiași doctori ne anunțau că este mai virulentă, prin urmare, de ce autoritățile nu s-au pregătit pentru acest puseu, mai ales că dacă se uitau pe numărul cumulat de cazuri, vedeau că România are un … deficit. Adică este clar că valurile anterioare au lovit mai blând în noi (deoarece am închis țara complet prea mult când aveam cazuri infime) și prin urmare era firesc să recuperăm. De asemenea, legătura între vaccin și aglomerația în spitale este total ilogică deoarece vedem peste tot în alte țări că vaccinarea nu i-a salvat nici de cazuri

Read more

Este Delta un alt virus?

Narativul oficial pompează pe ideea că varianta Delta este cu totul altceva decât Sars-Cov-2, de unde și rebrandingul care s-a făcut încă înainte ca aceasta să fie dominantă și să facă prăpădul pe care îl vedem actual. Rebrandingul era necesar pentru a putea justifica ineficiența vaccinurilor și a lansa “booster” shot-urile care nu vor fi deloc doar un booster ci constituie mai degrabă solidificarea vaccinării periodice. De altfel, formatul unor certificate “verzi” din anumite țări arată că baieții au lăsat loc pentru mult mai multe “boostere”. În tot acest haos al exploziei cazurilor de la noi și al aglomerării sistemului medical, pierdem din vedere cele mai importante amănunte și imaginea globală. De unde vine acest virus și cum ne-am trezit cu el? Varianta “delta” a teoriilor cu privire la originea virusului este că DARPA a finanțat printr-un ONG numit EcoHealth Alliance dezvoltarea de un coronavirus periculos (cum este Sars-Cov-2 de exemplu) care să fie lansat în rândul populației și care să facă prăpăd. Deoarece în SUA după ce au fost descoperite tentativele de cercetare, s-a interzis acest tip de cercetare tocmai din cauza periculozității lor, cum China a permis totuși, americanii au găsit “o variantă” prin care să participe și ei la dezvoltarea unui virus ucigaș. Culmea este ca EcoHealth Alliance are ca misiune salvarea omenirii de boli infecțiose – un cover perfect dacă dorești reducerea populației prin boli infecțioase și totodată rezolvarea problemei “încălzirii globale”. Simbolistic, ONG-ul acoperă toate componentele noului reset – distrugerea oamenilor pentru a permitei planetei “să se refacă” și “protecția” animalelor. Adică altfel spus, anihilarea oamenilor pentru a stimula alte specii. Așa cum am mai spus și în alte articole, principala preocupare a oamenilor bogați pentru care banii nu mai înseamnă nimic deoarece au averi neestimate și imposibil de calculat, este cum să meargă la vânătoare în păduri și teritorii cât mai virgine și mai sălbatice, fără să fie deranjați de melteni și fără să aibă nicio restricție. Ori o plandemie globală, un virus care să extermine 90% din populație și să țină restul de 10% închise în smart-citi-uri administrate print-un “pașaport” este clar soluția logică. Întorcându-ne la Delta, să gândim prin prisma experienței proprii. Știm că presa minte și că televiziunile primesc bani de la guvern ca să pompeze vaccinuri, prin urmare, nici măcar informația raw nu trebuie să o luăm în seamă venind de la ei. Din experiență proprie, Delta într-adevăr este mai infecțioasă deși nu aș băga mâna în foc. Ca efecte, este de asemenea mai blând decât celelalte tulpini, sau cel puțin așa s-a arătat în focarul din care am făcut eu parte. Problema este că noi nu știm cu adevărat dacă puseul actual din România este cauzat de delay-ul răspândirii virusului sau cu adevărat de virilitatea crescută (comparativ cu celelalte tulpini) a virusului. De ce însă tot auzim de Delta și de unde a venit ea? În primul rând, trebuie să spunem că deși auzim știri de genul “99% din infecțiile din România” sunt cu varianta Delta, în spatele unei

Read more

(7 din) 15 dinamici cand … SHTF

Voi comenta aici acest articol recomandat celor care știu engleza în original. Nu voi traduce tot și nici ad-literam, preluarea fiind mult filtrată. Tare mi-aș dori ca să fac referință aici și la un alt articol despre experieța unui bosniac in războiul din Iugoslavia care se afla într-o localitate înconjurată de dușmani și unde timp de aproximativ un an-doi, au rămas captivi și trebuiau să se descurce fiecare om pe cont propriu. Din pacate, nu mai știu să caut în propriul blog, dar poate cititori mai recenți care au răsfoit articole vechi, mă ajută … Era tot un comentariu la un articol ZeroHedge ca și acesta – linkul l-am dat însă la sursa, ZH fiind doar repostare. SHTF are trepte / stagii Ca și cancerul, SHTF nu lovește brusc, nu este o stare ON/OFF, nu se anunță la știri: a venit SHTF … Parte ale sistemului economic și ale societății suferă și devin problematice și toată lumea speră cu lucrurile vor reveni la normal. Cam cum ne aflăm noi acum. Să luăm doar exemplul prețurilor la energie: sperăm că vor reveni, gândim că e un choke de moment, o creștere care – așa cum a fost la prețul lemnului – va trece. Dar oare? Problema este că niciodată nu vom știi dacă anumite probleme se vor rezolva sau sunt doar un indicator al începutului unei situații mult mai nasoale. Speranța în “revenire” este firească și este reacția marii majorități a oamenilor deoarece este conformă cu construcția omului modern – o moluscă nevertebrată fără coloană vertebrală, alimentată cu proteine și tot ce are nevoie încă de la naștere, cocoloșită de societate și ne-expusă la probleme prea complicate, altele decât cele specifice șoarecilor din cușcă care trebuie să miște roata la infinit pentru că așa îi văd și pe cei din cușca alăturată. Observarea factorilor de risc, dar mai ales a stării generale și a amplitudinii problemelor care vor apare este calea de urmat pentru a putea ca pregătirea să fie cât mai realistă, raportată la situații probabile nu la scenarii cinematografice. Autorul articolulul consideră ca o primă diferențiere un crash parțial al societății vs un full-blown apocalypse de care omenirea nu a prea mai avut parte recent decât pe alocuri (cum ar fi Myanmar). 2. Totul se târăște până când nu mai e nimic Aici autorul explică creșterea exponențiale prin metafora cu stadionul. Dacă într-un stadion avem o conductă care începe să verse o picătură, apoi la fiecare etapă varsă dublu decât anterior, (2 picături, apoi 4, apoi 8 etc) în 45 de minute, apa abia va acoperi tot gazonul. La minutul 48 însă jumătate din stadion va fi plină și la minutul 49 întreg stadionul va fi acoperi de apă. Deși nu reiese din articol ce dorește să explice cu asta, vin eu cu o explicație. Sistemul de producție standardizată de bunuri și servicii despre care am mai vorbit are eficiență ridicată și este “responsabil” pentru performanțe într-adevăr spectaculoase: hrănirea și ridicarea nivelului de trai a miliarde de oameni în

Read more

România vs UK – o analiză comparativă a situației plandemice

Analizând pe datele oferite de ourworldindata.org situația din România vs Marea Britanie, tragem următoarele concluzii: – România recupereaza terenul – numărul mic de infecții inițiale datorate închiderii abuzive și totale a țării în perioada de început a plandemiei, s-a răsfrânt acum prin lipsa imunității populației; vaccinul după cum vedem nu a salvat Marea Britanie care are totuși o expunere mai ridicată în fața virusului din simplul fapt că este mai populată și mai vizitată decât România și deoarece reglulile sunt mai laxe și populația mai puțin influențabilă de mass-media comparativ cu România Părerea mea este că această tulpină Delta s-a dovedit a fi într-adevăr foarte contagioasă și probabil va imuniza natural întreaga populație, punând presiune maximă pe campania de vaccinare care va deveni inutilă peste noapte. După ce marea majoritate a oamenilor vor trece prin drăcovenie și vor vedea că dracul nu e chiar așa de rău, spaima nu va putea să fie menținută și atractivitatea vaccinării va pica. Planul lor este însă să urce pe acest val și să pompeze vaccinarea urmând ca ulterior să pună scăderea valului – o evoluție firească – pe seama vaccinării și să permanentieze vaccinarea așa cum am explicat în articole încă din toamna anului trecut când nu aveam vaccin – că planul este un vaccin permanent, care inițial să fie bun, să dea rezultate și apoi să omoare oamenii treptat, pas cu pas, să permită un control al numărului populației matematic, pentru realizarea planului de “ecologizare” a parcurilor de vânătoare la care visează miliardarii care controlează planeta. Evoluția numărului de infectări – medie săptămânală – confirmă ce am spus mai sus – 1) noi nu am avut impactul inițial, prin urmare recuperăm. De notat aici că britanicii fiind la al doilea impact cu boala (mulți îl fac a doua oară), rata de mortalitate la ei este mult mai mică ca la noi (pe cazurile recente). Diferențialul de cazuri totale este un indicator important care este total ignorat de gornile idioate care acuză “gravitatea” faptului că românii nu s-a vaccinat și de aceea avem acest puseu de cazuri. După cum vedem, puseu există și în Marea Britanie, problema e că noi am fost prea cocoloșiți până acum și am cam fost feriți de virus de către taica Arafat. Așa cum o mamă își cocoloșește prea mult un copil, dar cânv va ieși în lume (la grădiniță, la școală) va recupera toate bolile, tot așa e și cu impactul cu Covid. Predicția mea este ca deoarece noi avem parte de delta, care se știe că omoară și dă simtpome mai blânde ca celelalte tulpini, numărul total de morți raportat la populație peste câteva luni va fi net pozitiv comparativ cu Marea Britanie, chiar în ciuda diferențialului datorat capacității și performanței sistemului medical.

Read more

Neparticipare

Pentru a explica cât mai clar faptul că nu avem a lupta cu 2-3 agarici puși în anumite posturi pe care dacă îi măturăm vom scăpa, voi da un mic exemplu edificator – zic eu. Problema în sine nu este extinderea cancerului la două trei organe ci faptul că toate celulele sunt infectate – cei care încă nu au fost infectați, sunt și ei angrenați într-o luptă care nu poate avea nicio izbândă de vreme ce lupta nu este cu trupuri ci cu duhuri, bunăoară cu duhurile întunericului care au cuprins mare parte dintre oameni. Puțină lume știe ce înseamnă “insider trading”. Pe scurt, termenul denotă activitatea de tranzacționare de acțiuni sau alte instrumente financiare având informații din anumite surse “din interior” cu privire la unele măsuri care vor fi luate și care vor afecta prețul acelor instrumente. Dar cine poate afecta peste noapte prețul acțiunilor (sau al instrumentelor financiare)? Păi de exemplu … Fed-ul – banca federală care nu e federală și banca națională care nu e națională. Detalii despre mârșăviile făcute de câțiva directorași ai acestei “bănci”, puteți găsi aici. Pentru a simplifica și mai mult explicația, o să fac o paralelă: cum ar fi ca Mugurel să cumpere euro cu o zi înainte să anunțe că rezerva valutară a țării s-a dus pe apa sâmbetei și că cursul va exploda? Este un exemplu extrem, dar practic aceasta s-a întâmplat – înaintea luării unei măsuri “de luptă cu plandemia”, cei care urmau să ia măsurile au făcut tranzacții care le-au adus avantaje la ordinul milioane de dolari pe baza măsurilor care urmau să fie luate. Deoarece au imunitate, maxim ce au pățit, pe ici pe colo câte unul și-a dat demisia “de onoare”. Și asta pentru că e SUA, că dacă era la noi … Pe cât de strigător pare acest exemplu pentru omul simplu care nu are în viața lui șansa nici măcar să participe la un matrapazlâc de cateva mii de lei, darămite de câteva milioane de dolari, pe atât de insignifiant este în imaginea globală a tunurilor și schemelor financiare care se fac pe spinarea virusului. Anteriorul război, cel împotriva terorismului, a păpat doar in Afganistan câteva trilioane de dolari. Sumele sunt incomensurabile și schemele extrem de complexe. Banii au putere și cumpără mașinăria de spălat creiere iar cum majoritatea oamenilor în ziua de astăzi sunt moluște nevertebrate fără pic de os și vână pe ele, pomparea pe frică este jucăria perfectă pentru circarii de la butoane prin care pot să țină sub control gloatele și să implementeze pas cu pas “măsurile antipandemice”. De multe ori, chiar aparențele simple înșală. Bunăoară poate am fi dispuși să credem că producătorii de vaccinuri sunt profitorii și că tunurile principale se dau la vaccinare. Fals. Dacă cifra de afaceri a Pfizer este de câteva zeci de miliarde de euro, trilioanele tipărite de Fed distribuite prin băncile “partenere” ale căror directori și asociați vor lua bonusuri record pentru cifre de afaceri record, sunt de departe principala schemă din tunul

Read more

Oficializarea minciunii

Nu de ieri de azi minciuna este oficiala. Ce este insa nou este gradul in care boporul pune botul la minciuni si le consuma ca pe gogosile calde. De departe principala minciuna este disonanta intre realitatea din jurul nostru si realitatea prezenta la TV. Bunaoara, in jurul nostru vedem ca oamenii nu mor pe capete, vedem ca desi sunt multe cazuri, toate sunt blande si putini auzim de morti. Am mai spus ca cel mai clar mod de a calcula cat de “dezastruoasa” este aceasta boala este sa vedem in jurul nostru, in cercul de rude si prieteni cati au murit. In medie, fiecare are cam 2-300 de cunostinte apropiate (colegi vechi si noi, prieteni, rude, colaboratori etc). Dintre acestia, daca ne-am face calculul, am vedea cat de grava este boala. Eu mi-am facut acest calcul. In tot anul 2020, a murit unul singur de Covid – un batran care supravietuise unei meningite nasoale si avea diabet si hipertensiune. Era o minune ca traieste dupa ce cam un an inainte statuse cateva luni in spital in coma. In rest, nu am numarat cati au facut Covid (majoritatea) dar niciunul nu a mai murit. A mai murit in schimb o ruda de cancer (probabil si inchiderile de spitale si problemele sistemului i-au grabit moartea). Dar intorcandu-ne la minciuna, iata una crunta: “92% dintre cei morti sunt nevaccinati”. O stire de genul acesta este foarte des pompata la stiri. Se omite insa sa se spuna ca doar 30% din total populatie sunt vaccinati. Prin urmare, cei 8% morti vaccinati, ca pondere reprezinta de fapt mai mult, adica de 3.33x mai mult, adica 25%. O mica mare omisiune care se face voit. Evident ca populatia nu intelege si chiar am incercat sa ii explic unui profesor de informatica acest amanunt, dar nu l-a dus capul. Ori daca un profesor de informatica nu intelege o statistica atat de simpla, va dati seama ce pot intelege oamenii simpli sau reporterii. De unde si avem aceste cozi la vaccinuri. Oare daca s-ar spune ca 1 din 4 morti este vaccinat, s-ar mai gramadi lumea? Dar dincolo de minciuna mortilor “nevaccinati”, cea mai mare minciuna care nu este evidentiata deloc este rata infirma a mortilor raportat la cazuri. Avem asadar mii de cazuri si doua sute de morti. Adevarul este ca numarul real de cazuri este mult mai mare. Oamenii se feresc sa isi faca testul si sa declare, ca sa scape de carantina. Dupa estimarea mea, numarul de cazuri este de zece ori mai mare. Prin urmare rata mortalitatii este sub 1%, aproape de gripa normala. Ditamai tamtam si psihoza generalizata pentru o boala cu rata de mortalitate ca gripa sezoniera. Unde mai pui, ca mare parte dintre morti sunt datorati psihozei si spaimei produse – oameni care nu ia tratament deoarece le e frica sa spuna la doctorul de familie ca sunt bolanvi si care asteapta acasa sa le treaca boala, pana le e prea rau. Mai ales batranii sunt in aceasta categorie, dar am

Read more
1 50 51 52 53 54 108