Lumea – pe marginea prăpastiei

Poate cea mai bună dovadă că SUA este Imperiul Roman al vremurilor noastre este tocmai strânsa legătură între haosul din lume – și din zona noastră a lumii, mai ales – și procesul de implozie care a început să se accelereze în sânul acestui imperiu obosit și îmbătrânit care mai are puțin și predă ștafeta, dacă nu cumva își dă foc înainte de finish și dă foc și ștafetei și stadionului.

Riscul unui război nuclear este în ziua de astăzi mai mare ca oricând – surprinzător, acest fapt este recunoscut de toată lumea, și de politicienii implicați și de presă. Ce este însă mai greu de realizat este că acum atât politicienii cât mai ales militarii sunt mult mai nebuni decât altă dată. În plus, dacă în perioada războiului rece, razboaiele proxy erau sporadice și cu implicarea minimă a imperiilor, chiar astăzi, avioanele americane se pot întâlni cu rachetele rusești în Siria.

Tensiunile acumulate și răceala relațiilor, precum și tentativele de negociere eșuate care constituie deja o istorie a eșecurilor și un preludiu pentru un conflict direct ne îndreptățesc îngrijorarea și ne scutesc de explicații sau analize prea detaliate.

Iar dacă Rusia chiar este nesemnificativă în comparație cu SUA și nu există niciun risc, având în vedere diferența de putere, în cazul Chinei situația e cu totul alta. Iar cu China avem nu doar război prin proxy (pe plan militar în Koreea, pe plan economic și politic în restul Asiei de est) ci mai ales avem relații financiare și economice periculoase care în ciuda iluziei de simbioză și inter-dependență, pot însă oricând să declanșeze cutremure pe orice plan:

  • militar – vezi frecușurile din Marea Chinei unde chinezii pot să treacă rapid de la avertismente la lovituri și, de ce nu, vezi războiul cibernetic sau cel pentru cucerirea spațiului; ca fapt divers, SUA pentru prima dată după Al 2-lea Război Mondial a creat o nouă armă: space corps;
  • economic – războiul vamal bate la ușă, Trump având prea multe pe cap deocamdată pentru a se ocupa de chinezi; pentru al doilea mandat, Trump e obligat să facă ceva cu privire la China; ca un mic amănunt amuzant, fabrica Ford “salvată” de Trump de la mutarea în Mexic, a ajuns în cele din urmă în … China;
  • financiar – chinezii încearcă să submineze petro-dolarul sau măcar lucrează la înlocuitori, încercând diverse scheme, cea mai la vedere fiind Banca BRICS;

Problema SUA este că în relația cu China, pentru SUA nu este bună nici pacea nici războiul. În caz de pace, China crește ca vrejul de fasole fermecat iar în caz de război … dar cine să mai vrea război când SUA nu au mai câștigat un război cu o țară cât de cât relevantă (nu cu Serbia sau Libia), de la Al 2-lea Război Mondial.

Nu putem să nu spunem câteva cuvinte și despre Trump, pentru că am dori să clarificăm un amănunt: nu Trump a adus lumea pe marginea prăpastiei, el așa a primit-o. E posibil însă ca Trump să fie nebunul care are curajul să se arunce în prăpastie trăgând lumea după el. Bombardarea Siriei doar ca să demonstreze chinezilor că e nebun și că la nevoie îl va bombarda și pe Kim, stârnirea saudiților împotriva Quatarului și a Turciei ca să-i îndemne și mai mult pe saudiți să intre în războiul din Siria, comunicarea obsedantă pe twitter și lupta continua aiurea cu presa sunt doar câteva manifestări care ne arată clar că oricând lumea poate face poc!

Cum va reacționa Rusia la atacul SUA asupra Siriei?

Rusia nu va sta cu mainile in san, fiind obligata ca o mare putere ce se crede sa reactioneze. Inainte de a striga “incepe Razboiul” prin razboi cu R mare intelegand bineinteles confruntarea directa intre SUA si Rusia cu potentialul de a escalada rapid in folosirea nuclearelor si distrugerea intregii planete, inainte de ne speria ca pana aici ne-a fost cu viata normala – cat de cat – sa ne linistim putin: inca nu a inceput. Mai trebuie arse cateva etape. Razboiul (cu R mare) poate incepe fie accidental (mai putin probabil) fie atunci cand nu mai exista alternative si cand fie SUA nu au ce sa mai faca si trebuie sa atace direct pe Rusia, fie vice-versa.

Prin accident, nu ne referim aici nici macar de bombardarea – neintentionata sau intentionata dar “punctuala” de catre o putere a unui avion sau a unor asset-uri ale celeilalte puteri. De exemplu, eu nu cred ca daca americanii distrugeau “intamplator” si cateva avioane rusesti sau omorau cateva trupe in atacul asta, rusii raspundeau imediat cu lansarea de nucleare catre americani. Nici macar probabil nu raspundeau cu aceeasi masura. Razboiul in Siria este inca un proxy-war si nici SUA nici Rusia nu sunt interesate de o confruntare directa. Assad nu este decat un pion si Siria nu este decat o tabla de sah pe care se desfasoara un joc pe cat de dramatic pe atat de complicat si inutil intre marile puteri.

Rusia are mai multe variante de raspuns si pun pariu ca Putin nu s-a decis inca – poate de aceea si tace si nu a declarat nimic, lasandu-l pe Medvedev sa lanseze declaratii pe Facebook. Putin nu s-a decis deoarece inca e prea devreme sau prea complicat sa il citeasca pe Trump si sa il cunoasca. Poate ne-am obisnuit sa tot folosim numele tarilor cand discutam despre confruntarile geopolitice. In fapt insa, politica e facuta de conducatori si chiar in SUA, cu toata democratia ei, Trump face ce vrea, la fel cum in Rusia, Putin face si el ce vrea.

Spun ca e prea devreme, deoarece acest atac nu denota decat ca Trump e nebun si e in stare de fapte nebunesti, riscante – amanunte deloc secrete, discutate si de mine in nenumaratele articole despre Trump [1] chiar inainte sa ajunga presedinte. Ce slabiciuni are insa Trump, este mai greu de citit si precum leul isi adulmeca victima incercand sa o prinda intr-un moment gresit pentru a o devora, in mod similar Putin sta si contempla la Trump. Daca nu cumva e prea ingrozit si prea speriat de ce stie deja ca sa reactioneze.

Sa revenim insa la variantele Rusiei pentru a nu mai lungi comentariile:

1) accentuarea “razboiului impotriva Isis”; sub stindardul lupte impotriva Isis, rusii pot sa lanseze si ei cateva misiuni similare de bombardare a turcmenilor si altor “opozanti” favorizati de americani; Putin ezita insa pentru a nu distruge din nou relatia cu Erdogan; strans cu usa, aceasta poate fi prima reactie;
2) “intoarcerea in Siria”; asa cum Putin a simulat o “retragere” din Siria (vezi articol tot asa Putin poate simula si o “intoarcere in Siria”;
3) inflamarea razboiului in Ucraina: Rusia poate raspunde prin implicarea directa in Ucraina, in regiunea Donet cu trupe sau lovituri, sub aceleasi pretexte ca americanii; un atac “chimic” sau ceva similar asupra populatiei pro-ruse din partea armatei Ucrainei, poate justifica interventia (sau interventii) “pedepsitoare” ale rusilor;
4) deschiderea de noi fronturi de expansiune a influentei rusesti (Transnistria, Georgia, de ce nu Yemen etc) pentru o “proiectie” accentuata a influentei rusesti in detrimentul “pierderii” din Siria; Rusia are imaginatie si poate da cel putin un sah;

Cu sau fara reactie, acatul SUA asupra Siriei ii face un favor incomensurabil lui Putin, confirmand toata propaganda oficiala cum ca NATO este un potential atacator fara scrupule si cum ca Rusia este in pericol, unind poporul in jurul “taticului” purtator de grija. Poate de asta a si tacut Putin si poate Trump chiar a facut miscarea in Siria in acord cu Putin.

~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Dupa parerea mea, cel mai fericit scenariu pe termen de 5-10 ani ar fi consolidarea razboiului rece si reluarea cursei innarmarii nucleare. In acest scenariu, scapam de un razboi intre cele doua mari puteri, nebunul de Trump nu o sa ii crape venele si sa impunga “prin surprindere” ursul intr-atat de mult incat rusii sa se razbune. (29 Mai 2016 – O NOUA CURSA ARMELOR NUCLEARE A INCEPUT SI ROMANIA ESTE “SCUTUL” PROTECTOR PENTRU AMERICANI)

Restructurarea Romaniei [2]: Apararea

Vezi si RESTRUCTURAREA ROMÂNIEI [1] – INTRO

Cat de bine pregatita este apararea unei tari se poate vedea doar in vreme de razboi. Oricate lucruri bune sau rele am spune despre armata romana si despre beneficiile sau problemele apartenentei la NATO, in fapt toate sunt speculatii. Doar adevarul unui viitor conflict ne va spune cu adevarat cum stam la capitolul aparare. Asta nu ne impiedica insa sa facem un diagnostic si sa obsevam cateva lucruri certe.

Un lucru cert este ca armata romana nu este prea grozava daca privim prin prisma potentialului de impact regional. Practic, regional impactul armatei romane este zero daca nu chiar pe minus, avand in vedere ca teritorii ale Romaniei sunt inca sub ocupatiei ruseasca, ca sa nu mai zicem de bazele cedate americanilor pe degeaba. Da, stiu, asta tine de tratate si de cursul istoriei. Armatele insa decid cursul istoriei si cert este ca Romania a pierdut oportunitatea sa ajute Moldova in conflictul cu Transnistria intr-un moment in care acest lucru tinea doar de vointa politica. Ma refer bineinteles la anii 90 si la ce s-a intamplat de-atunci incoace. Moldova sub ocupatie este poate cel mai clar indiciu al neputintei si al slabiciunii actuale a Romaniei.

Poate suntem obisnuiti sa gandim ca atat putem noi, ca nu putem sa facem fata vicisitudinilor istoriei sau, dupa cum spunea un tovaras, “meandrelor concretului” – o expresie fumoasa care poate denota apogeul gandirii iliesciene. Am crescut la scoala fiind invatati ca, noi mereu am fost inconjurati de mari imperii si ca este o minune simplul fapt ca am rezistat atatia ani si ca nu ne-am pierdut identitatea. Evident, putini elevi realizeaza ca grecii sau polonezii, de exemplu, au fost intr-o situatie mult mai dificila decat noi si ca desi istoric au avut vicisitudini mai mari ca noi, se afla deasupra noastra cam din orice punct de vedere.

Mentalitatea este extrem de importanta cand vorbim despre lucruri importante cum ar fi planificarea, strategia si obiectivele. O mentalitate decadenta, slabita, complexata si inchistata in limite stabilite de curente de gandire care nici nu stim de unde vin si cui apartin, nu poate sa planuiasca lucruri mari. Informarea corecta si deschiderea mintii dincolo de status quo-ul cu care suntem obisnuiti ar fi indeajuns pentru a pune unele intrebari si a deschide unele perspective cu totul diferite. Bunaoara, nu doresc decat sa amintesc ca nu intotdeauna romanii au fost la fel de slabi si neputinciosi ca in vremurile de astazi. Moldova lui Stefan cel Mare era la fel de inconjurata de “mari imperii” ca si in alte vremuri, in schimb Moldova lui Stefan cel Mare era o mare putere regionala care nu doar ca nu se supunea “tavalugului istoriei” si strica planurile imperiilor dimprejur, dar ajunsese in anumite momente sa puna probleme de securitate acestor imperii (a se vedea incursiunile lui Stefan cel Mare in Polonia) sau era un “jucator” in deciderea politicii tarilor inconjuratoare (a se vedea influenta lui Stefan cel Mare in Tara Romaneasca).

Nu as dori sa trec mai departe peste mica paranteza cu Stefan cel Mare fara a pune cateva intrebari cu privire la succesul Moldovei din vremea lui Stefan cel Mare. Tin sa mentionez mai intai ca nu am citit prea multa istorie si desi sunt foarte pasionat de Stefan cel Mare si citesc tot ce pot, nu am pretentia sa emit teorii si ipoteze istorice. Insa as dori sa pun ca intrebare urmatoarea chestiune: in ce masura Moldova lui Stefan cel Mare isi datoreaza succesul doar lui Stefan cel Mare sau si calitatii poporului din vremea sa. Nu degeaba a ramas denumirea lui Stefan de “cel Mare” [1] dar performanta de durata si amplitudinea impactului domniei sale sunt cu siguranta si concecinta a “materialului” uman cu care Stefan a putut sa realizeze ce a realizat. Este redundant sa facem paralele cu alti mari domnitori, cu alte genii militare sau administrative care insa desi au ramas in istorie prin straluciri de moment, impactul lor nu a fost nici pe departe comparat cu ce a reusit sa faca Stefan cel Mare in Moldova. Sa fie oare explicatia acestei diferente tocmai materialul uman? Oare ce ar fi realizat Mihai Viteazu daca in loc de tradatori ar fi fost inconjurat de patrioti cum a fost Stefan cel Mare? Mi-au ramas mereu in minte cuvintele spuse despre Stefan cel Mare de Parintele Nicolae Tanase: Stefan cel Mare ardea satele din fata navalitorilor, dar le ardea pentru ca stia ca are cu cine sa le refaca. Daca moldovenii nu ar fi fost in cuget si simtiri alaturi de Stefan, s-ar fi rasculat de la prima batalie.

De ce am facut aceasta introducere in tratarea subiectului apararii cu cateva comentarii cu privire la mentalitate? Ce am putea noi oare sa ne propunem din punct de vedere militar si ce vrem mai mult decat avem: o tara libera, indepententa, suverana? He, he, aici s-ar lungi mult discutia. Lansez doar un scenariu de istorie alternativa in care s-ar putea afla Romania de astazi: Romania de astazi ar putea fi o tara independenta pe bune (adica care sa nu se bazeze pe NATO), cu teritorii intregi (altfel spus cu Moldova si Transnistria integrate) si o tara in care niciun politician ungur nu ar avea in ce context sa mai mentioneze cuvantul “Trianon” asa cum niciun mexican nu are curajul sa ridice pretentii asupra Texasului.

In continuare, as dori sa fac o scurta recapitulare a situatiei armatei romane, punctand ulterior cateva realitati si deziderate. De asemenea, vom face un scurt comentariu legat de “sistemul” de securitate al Romaniei, care sistem este unul singur, determinat de singurul tratat actual, mai exact de NATO.

Dupa cum stim, Romania fiind membra a blocului comunist, facea parte din tratatul de la Varsovia, un tratat similar NATO din ziua de astazi. Intreaga strategie de securitate si organizare a armatei sunt evident dictate de tratate si de contextul istoric in care se afla o tara. Comparativ cu NATO insa, tratatul de la Varsovia avea cateva mici diferente: organizarea armatelor statelor individuale era mai independenta decat NATO in care se pune accent si se incearca o unificare cat mai puternica, mai ales prin prisma “standardizarii” armamentului – o formula cu spoiala de specialitate prin care se justifica publicului necunoscator necesitatea ca armamentul sa fie cumparat de la americani. Intreaga distrugere a industriei producatoare de armament a Romaniei s-a facut sub sloganul “alinierii la standardele NATO“.

Nu negam aici diferentele evidente tehnologice intre armamentul american si capacitatile ramase in urma ale industriei romanesti de armament post-decembriste. Insa mai de dorit era pastrarea si modernizarea acestei industrii decat vanzarea ei la fier vechi. Bineinteles, ca oricum toata industria comunista din Romania a fost vanduta la fier vechi, chiar daca doar in acte, unele agregate si materii prime fiind mult mai scumpe decat fierul vechi si constituind obiectul unor afaceri negre odioase. Insa macar industria de armament putea fi crutata, cu putina atentie din partea conducatorilor.

De asemenea, pe vremea tratatului de la Varsovia, fiind perioada Razboiului Rece, armata avea de departe o importanta majora in cadrul oricarui stat, lucru schimbat total in momentul in care am intrat noi in NATO cand principalul interes al americanilor a fost ruperea satelitilor URSS (lucru realizat oricum prin anularea tratatului de la Varsovia) si impingerea granitelor geografice ale NATO cat mai mult inspre Rusia, existand chiar momente in care existau unele discutii despre o eventualitate aderare a Rusiei la NATO. Ulterior aderarii, interesul NATO nu a fost deloc in dezvoltarea unei armate romanesti capabile, aceasta fiind exclusiv misiunea statului roman. Sa nu fim insa tristi: nu doar in Romania s-a intamplat asa, ci in toate tarile satelit ale SUA, dezvoltarea unei armate nu este privita cu ochi buni, deoarece altfel nu s-ar mai justifica cheltuielile si vanzarile complexului militar american, ca sa nu mai vorbim de posibilele “abateri de la cale” cum este cazul Turciei de astazi.

Care era asadar starea armatei romanesti pe vremea comunismului? Era ea una buna sau una proasta, era mai buna ca acum sau mai proasta? Sunt lucruri bune la care sa facem referire sau situatia actuala este una mult mai fericita? Astfel de intrebari pot naste discutii infinite. Eu doresc insa doar sa subliniez ca armata Romaniei pe vremea comunismului putea asigura integritatea teritoriala a tarii, putand tine in sah chiar marele urs, cum s-a dovedit in cazul inabusirii Primaverii de la Praga din 68.

Principalele lucruri care trebuie subliniate cu privire la armata romana dinainte de 89 este in primul rand capacitatea de productie de armament (Romania era un exportator important de armament) si al doilea era capacitatea umana: numarul mare de soldati permanenti si faptul ca exista stagiul militar obligatoriu si fiecare barbat putea sa foloseasca o arma sunt lucruri care desi denigrate, erau un garant importat pentru securitatea tarii.

Poate a venit vremea de o noua paranteza si sa subliniez cat de important este ca fiecare barbat (cel putin) sa fie capabil sa poarte o arma. In primul rand, dupa parerea mea, o tara in care barbatii nu pot sa isi apere nevestele in cazul unei invazii este o tara pierduta. Putini elogiaza performanta Elvetiei de a-si pastra neutralitatea in cel de-al 2-lea Razboi Mondial fara a stii carui fapt se datoreaza asta. Multi pun pe seama sistemului bancar si pe faptul ca Elvetia are destui evrei importanti iar cum evreii conduc lumea, Elvetia a fost mereu ca un fel de refugiu pentru evrei si de aceea si-a permis “luxul” sa fie neutra. Evident sunt prostii, realitatea fiind cu totul alta. Un raspuns final nu poate da nimeni. Cu siguranta conteaza si bancile, cu siguranta conteaza si evreii, insa in cel de-al 2-lea Razboi Mondial, cred ca evreii ar fi fost mai degraba un punct in plus pentru nemti sa-si doreasca ocuparea Elvetiei. Intorcandu-ne insa la capacitatea de autoaparare prin folosirea armelor, in cel de-al doilea Razboi Mondial a fost o discutie intre un ministru neamt si un sef de guvern Elvetian, nemtii amenintand cu invazia pe elvetieni: “domnule ministru – zice neamtu’ – armata elvetiana are x mii de soldati; noi putem trimite oricand y batalioane de soldati cu un numar mai mare de x mii si va vom face praf”. La care elvetianul raspunde “ati uitat sa puneti la numar si milioanele de elvetieni care vor opune rezistenta; nu uitati ca fiecare elvetian are cel putin o arma in casa si ca stie sa o foloseasca”.

Imi cer scuze pentru redarea aproximativa a discutiei de mai sus, din pacate nici nu mai retin de unde mi-a ramas in minte pentru a putea cauta si a oferi tabloul complet si precis al discutiei. Esenta invataturii insa cred ca ramane. Nu vreau sa fac apogeul portului de arma si sunt constient ca pusca nu mai este ce-a fost si conteaza prea putin in cazul unor razboaie totale. Insa, pusca sau pistolul in mana fiecarui cetatean sunt un prim nivel de descurajare a unei invazii militare, cel putin prin prisma resurselor alocate de atacator si al oportunitatii unei invazii.

Avem deci cateva puncte slabe, mai ales in cadrul unui viitor volatil cu tulburari majore din varii cauze (teroristi, refugiati, razboi in tari vecine etc). Faptul ca la romani nu exista dreptul de a purta arma si ca nu este constientizata importanta macar a pregatirii oricarui barbat sa foloseasca arma, ne plaseaza din start in categoria “sitting ducks”.

Daca portul armelor este un capitol inchis, ce putem spune insa despre capacitatea barbatilor de a folosi arma? Si aici stam cum nu se poate mai prost. Armata “profesionista” sub-finantata si prost-pregatita are dificultati pana si in atragerea tinerilor spre aceasta meserie. In SUA, armata are mereu “material” de “carne de tun” din randul claselor sarace (negri, orase distruse economic, zone fara potential etc). La noi insa, tinerii saraci fug in afara si armata are dificultati in a-si constitui personalul, ca orice companie din Romania, de altfel. Problema demografiei este un alt aspect peste care vom sari sumar, nefiind prea mult de spus decat ca este de departe o rana deschisa care va sangera si mai mult in viitor, pe langa emigratie.

Ce solutii ar fi insa, chiar cu declinul populatiei, chiar cu dezinteresul fata de meseria de soldat si de armata in general, ce am putea face pentru a face un pas in pregatirea pentru razboi? Legea privind statutul rezervistilor este un timid pas inainte, insa suntem abia la inceput. Banii vor fi insa problema principala la acest capitol, ca si motivatia de altfel.

Poate a venit timpul sa tratam putin si aspectul motivatiei, altfel zis al patriotismului. O armata, pe langa stimulentul financiar si atractivitatea ca meserie, trebuie sa atraga in primul rand si prin ceea ce se numeste patriotism. Cuvant greu cu multe de spus, aflat insa intr-un declin ireversibil, mai ales consecinta a “integrarii europene” si a globalizarii. Satul global vazut de multi ca o metamorfoza fireasca si binevenita a statelor nationale este o himera care nu face decat sa secatuiasca puterea simbolica a popoarelor slabe, a statelor aflate in disolutie sau reziliente intr-un statut de limbo, de plutire obosita peste timp a unei idei istorice, ramase in suspans pana la viitoarele transformari semnificative. Mai adaugam la cele spuse mai sus si mireasma cufundarii in virtual si a dezinteresului general pentru societate si gasim unele raspunsuri ale lipsei patriotismului si a interesului pe care tara il poate prezenta pentru un cetatean in ziua de astazi.

Un soldat care nu e gata sa isi dea viata pentru tara si nu are constiinta jertfei de neam este un soldat care chiar daca isi va face meseria profesionist pentru a-si pastra locul de munca, nu va putea sa dea totul si nu poate constitui baza unei armate puternice si viguroase. Diferenta intre un soldat patriot si unul doar profesionist si corect este aceeasi ca intre un angajat la o companie de stat si un intreprinzator care munceste zi si noapte pentru familia sa. Primul este atent doar la posibile riscuri (sa nu fie prins de sefi cand se joaca monopoly, sa nu faca greseli pentru care ar putea sa fie taxat pe viitor etc) pe cand al doilea este interesat de rezultatul muncii sale, de succesul sau esecul muncii sale legandu-se intrebarea daca va avea sau nu de mancare si toate celelalte.

Din pacate, armata nu poate face prea mult pentru trezirea sentimentului patriotic al soldatilor sau al viitorilor soldati. Acest aspect tine mai mult de societatea in intregul ei, sistemul de invatamant, politica, religia, cultura care pot sau nu sa nasca si sa mentina treaz sentimentul patriotic. Vremurile post moderne mai ales, prin reformatarea mentala cu ajutorul societatii informationale, pune piedici dificile si provocari majore in toate capitolele enumerate mai sus, de unde intelegem de ce patriotismul are un grad continuu slabit si puseuri desi datatoare de sperante pentru unii, slabe precum arderea unui fitil care sta sa se stinga.

Strategia de aparare porneste de la tratatele existente si de la conjunctura geopolitica. Calitatea si experienta oamenilor implicati in elaborarea si indeplinirea unei strategii de aparare sunt definitorii. Cand insa politizarea a cuprins intreaga societate si partidul numeste pana si directorii de scoli, ce putem spune despre promovarea valorilor si a oamenilor de calitate in cadrul armatei? Nimic! Strategia de aparare este prin urmare un corolar al politicii fiind dependenta de toate constrangerile ei: oportunism, schimbari dese, perspective scurte, lipsa responsabilitatii, irelevanta profesionalismului etc.

O armata puternica cu greu se poate realiza fara o economie puternica. Spun “cu greu” deoarece se pot face multe lucruri si fara bani multi. Eficienta este tocmai arta realizarii unor obiective cat mai mari cu resurse cat mai mici. Misiune grea, mai ales daca nu esti fortat de imprejurari si daca te culci pe-o ureche ca te apara NATO si ca tot ce trebuie sa faci este sa ii lasi pe americani sa-si planteze niste baze de rachete pe ici pe colo sau sa le dai un aeroport-doua, sau se mai trimiti si tu un batalion-doua prin razboaiele murdare ale americanilor in lume.

Dupa ce ca oricum nu avem bani pentru o armata puternica, putinul care il avem a fost cheltuit tot prin prisma “adaptarii la sistemul de securitate NATO” si prin parteneriatul romano-american prin care noi ne angajam sa le cumparam americanilor arme fie ca avem sau nu musai de ele, fie ca avem sau nu prioritati la capitolul respectiv.

Nu cred ca exagerez prea mult daca spun ca armata romana este probabil tratata de americani similar kurzilor in Siria: li se dau ceva “goodies” (niscavai mitraliere sau echipamente nu prea avansate) bineinteles pe bani sau petrol (americanii nu fac cadouri!), li se face training, se fac misiuni comune si sunt incurajati. Cam atata tot. Americanii nu o sa vina sa lupte razboiul kurzilor, insa ii folosesc pe kurzi, impreuna cu alte grupari “partenere” cand e nevoie sa atace Mosul unde isi trimit si ei ceva trupe mai ales pentru coordonare.

Niciodata americanii nu au spus ca le vor oferi mai mult kurzilor, insa probabil kurzii, ca si romanii sunt siguri ca americanii ii vor sprijini in lupta cu marele satan de la nord (Rusia pentru noi, Turcia si Iran pentru ei). Toata strategia kurzilor, ca si a romanilor, se invarte in jurul americanilor. Fara americani, si kurzii si romanii, nu stiu si nu pot sa se lupte. Americanii sunt singura lor sursa de armanent, singurii lor parteneri si gandul ca acolo sus, cineva vegheaza pentru biruinta lor, ii linisteste si ii face sa nu se gandeasca la alte optiuni.

M-am plictisit de cati ani tot explic de ce NATO este efemer si nu mai are multe zile. Va invit sa le cautati daca doriti sa aflati si argumentele. Mereu am atras atentia ca un tratat poate sau nu poate sa fie respectat, de aceea e bine sa nu ne bazam doar pe acest tratat ci sa cautam variante. Nu m-am hazardat sa propun variante, nu am sugerat nici impacarea cu rusii, desi a incerca nu ar fi o crima si nici bazarea doar pe fortele proprii. Sunte insa multe lucruri care se puteau face aceasta toata perioada de pace intre doua razboaie, perioada in care prin mila lui Dumnezeu noi am apucat sa traim.

Dezvoltarea unei industrii de armament care sa produca macar echipamentele de baza ale unei armate si de care avem nevoie urgenta ar fi fost un lucru benefic atat pentru suportul armatei cat si din punct de vedere economic. Daca trebuie sa existe un sector strategic sprijinit de stat, de departe acesta ar trebui sa fie productia de armament. Dependenta de alte tari pentru armament in conditiile in care noi avem o traditie, avem capacitati tehnologice si mai ales resurse umane capabile sa dezvolte o asemenea industrie este nu doar un risc de securitate, dar si o prostie din punct de vedere economic.

Dar de ce ne-am opri la echipamentele de baza? Parteneriatul cu SUA daca ar fi insemnat cu adevarat un parteneriat ar fi presupus cel putin productia in Romania a unui tip de rachete moderne care sa intre in dotarea armatei noastre, prin infuzia de tehnologie americana. Stiu ca exista unele tentative si proiecte de un relativ succes, insa acestea nu pot fi comparate macar cu succesul Daciei in domeniul automobilelor, in conditiile in care noi am avea nevoie de producerea cel putin a unui Skode in domeniul militar, avand posibilitatea (teoretica) de a cere tehnologie si suport din partea marelui nostru partener. Nu voi mai spune prea mult despre industria de apararare decat ca faptul ca noi inca vorbim in 2017 de importanta revitalizarii acesteia denota starea jalnica in care ne aflam si perspectivele si mai slabe prin prisma tulburarilor geopolitice si dificultatilor economice care se vad la orizont.

In recapitulare stam prost cu patriotismul, stam prost la industria de aparare, nu avem nici macar capacitati cantitative printr-o pregatire minimala de rezervisti, toate punctele pozitive care tin de aparare par a ramane existenta unui tratat, care are insa o importanta pusa sub semnul intrebarii in mod accelerat chiar de catre partenerul de baza al acestui tratat. Mai adaugam aici situatia geopolitica grava si sistemul putred de conducere, consecinta a politizarii generalizate din Romania si ramanem cu o armata prost dotata, aflata inca in durerile unei nasteri ca o organizatie relevanta, adaptata realitatilor, cu resurse umane din ce in ce mai greu de gasit, cu resurse financiare mereu sub semnul intrebarii si mai ales cu un sens existential pus continuu sub semnul intrebari de societatea fluida in care traim si in care puterea de simbol a conceptului de tara si neam sunt cel putin aflate in covalescenta. Ne-a ramas totusi mostenirea istorica care poate fi o inspiratie pentru inca un nou inceput.

CONCLUZII

  • nu stim starea actuala a armatei romane, probabil este proasta, exista sanse sa nu fie asa
  • industria de armament este jalnica, armata nu are finantare; fara bani, apararea este imposibila
  • organizarea eficienta si puterea simbolica ar compensa lipsa banilor: armata romana este insa lipsita de ambele
  • tratatul NATO prezinta o minima stabilitate si niscavai sperante; tratatele sunt insa facute pentru a fi desfacute; o baza de cateva rachete la Deveselu nu inseamna in nici un caz ca SUA ne va ajuta cu ceva in caz de nevoie

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] DE CE ESTE ŞTEFAN CEL MARE SFÂNT

 

Glasul rațiunii vine de la sud de Dunăre

prim-ministrul-bulgariei

Boyko Metodiev Borisov

“Vreau sa vad dragoste si turisti la Marea Neagra, nu fregate”. Cine se astepta la asemenea cuvinte de la un bulgar, cu atat mai mult cu cat acesta nu este poet ci este chiar politician? Si nu orice politician ci chiar prim-ministrul tarii!

Bineinteles, ca in presa romaneasca instant au aparut “expertii” cu vechile si binestiutele teorii: “E mana lui Putin” [1]. Nu cumva sa isi doreasca cineva altfel de pace decat asa cum o vad generalii americani si nu cumva sa isi doreasca cineva bunaintelegere si schimburi economice cu rusii, ca “e mana lui Putin”, “sunt platiti de rusi”, “razboi asimetric” …

In general noi romanii avem un aer de superioritate fata de bulgari. Ne credem si mai destepti decat ei, si mai puternici, si mai bogati. Va mai amintiti stirile alea cu alerte cu privire la turistii in Bulgaria, ca exista riscul sa le fie furate masinile, etc? Cu toate acestea, probabil sunt mai multi romani care merg vara in Bulgaria decat in Romania, si asta spune tot.

Bulgarii sunt mana cereasca pentru noi. Va imaginati, unde ar fi fost ego-ul nostru national, mandria noastra de romani, daca la sud de Dunare nu ar fi fost amaratii de bulgari, ci vreo alta tara, care ne depaseste la toti indicatorii, ai carei locuitori o duc mult mai bine, care au salarii mai mari si echipa lor de fotbal stie sa dea goluri? Grecia de exemplu … Va imaginati ce tragedie ar fi fost pentru noi ca la sud de noi sa fie direct Grecia?

Asa, norocul nostru! Cu bulgarii la sud, pana si politicienii nostri pot sa zica: uita-te la jalnicii astia, ce clasa politica au ei: numai mafioti, numai corupti! Pai noi am progresat mult, domnule. Nu mai zic ca fara bulgari la sud, nici un presedinte roman nu ar mai fi visat sa fie lider regional. Pai peste cine sa fii lider regional daca nu peste Moldova si Bulgaria? Peste Ungaria? Ha, ha! Peste Ucraina? Ha, ha, ha! Peste Serbia? Lol!

Asadar, bulgarii, cumparati sau necumparati de rusi, vor dragoste si turisti. Prin aceste cuvinte, vrednicul de pomenire prim-ministru bulgar, a subliniat cele doua importante directii pentru progresul unei societatii: pacea si iubirea pe de o parte si prosperitatea pe de alta parte. Par sloganuri electorale, par vorbe aruncate in vant aiurea? Par extrase dintr-un discurs al unui putinist jalnic? Nu, pentru ca realitatile din Bulgaria arata ceea ce prim-ministrul lor exprima. Nu exista nici un dezacord intre lupta continua interna a clasei politice bulgare de a se transforma si de a scoate din mizerie aceasta tara mediocra din ultimii ani si declaratiile de astazi. In Bulgaria vin turisti, creste PIB-ul continuu, se construiesc autostrazi, se construiesc statiuni, nu cred ca suntem exagerati daca ii acuzam pe bulgari ca incearca sa copieze Elvetia. Si cinste lor.

Nu vreau sa par total paralel cu realitatea: nu cred ca bulgarul este hipiot si are dragostea si pacea in sange. Omul are insa afacerile in sange si a realizat oportunitatea. Intr-un moment in care Turcia si-a taiat creaca singura gonind milioane de turisti rusi, Grecia este singura alternativa pentru golul lasat de turci. Din aceasta conducta, Bulgaria isi va trage si ea ceva si ce anume ii va putea convinte pe rusi sa vina in Bulgaria? Vizele, zborurile companiilor de stat rusesti si imaginea pozitiva in ochii rusilor cu privire la Bulgaria. Pare putina meschinarie sa te folosesti de un conflict politic ca sa ai oarece beneficii economice, insa omul se vede ca a citit Sun Tzu sau daca nu l-a citit, il aplica din instinct.

“Flota NATO la Marea Neagra” – sau ce noua “operatiune complexa” vor sa faca astia, este in primul rand o necunoscuta. Nici nu se stie ce va fi si nici nu se intelege necesitatea. Singura necesitate clara si pregnanta este vointa americanilor de a impinge inspre rusi pas cu pas si de a-i baga la colt. Asa cum au facut si in Ucraina americanii incurajand oamenii aiurea si apoi lasandu-i cu fundul gol in fata tancurilor rusesti pentru ca nu se intelegeau intre ei in ce fel sa le ajute. Prim-ministrul ucrainean se ducea sa le ceara arme si ei le ofereau paturi si corturi …

Deci flota nu era tocmai o prioritate din punctul de vedere al securitatii bulgarilor si bineinteles nici al romanilor. Pentru cei care nu stiu, flota romaneasca + flota bulgareasca nu exista de fapt, sunt 2-3 fregate si un submarin vechi de origine sovietica care trebuie reparat. Nici mama unitatii flotilei nu are vreo semnificatie in fata flotei rusesti. Turcia sta altfel, dar oricum suntem membri NATO, oricum in caz de atac al rusilor, Turcia teoretic trebuie sa vina sa apere Romania sau Bulgaria. Care e taina deci cu flota? Sa coordonezi cele 2-3 barci romanesti si bulgaresti cu intreaga masinarie de razboi turceasca [2] in care au pompat sute de milioane de dolari? Aberatii …

gaziantep-fregata-turceasca

TCG Gaziantep (F-490) – fregata turceasca clasa G

Toata flota asta care o incearca americanii nu este decat un pretext de a testa rezistenta rusilor la incalcarea de catre NATO a inca unui acord: cel cu privire la demilitarizarea Marii Negre. Exista un tratat cu privire la prezenta navelor straine in Marea Neagra: este interzisa prezenta mai mare de x luni a unei nave straine si Turcia e obligata sa nu permita trecerea. Daca s-ar face flota NATO, probabil americanii vor ca sa includa in ea si nave de-ale lor, sub pretextul acordului Romaniei, Bulgariei si al Turciei sa impinga ursul cat mai in vizuina si poate sa isi plimbe prin Marea Neagra tot felul de nave care sa ameninte oricand Rusia. De unde si deloc putin previzibila teama a bulgarilor de conflict cu Rusia.

Din pacate opozitia Bulgariei nu va fi de ajuns. Flota NATO se va face si daca doar Romania va fi de acord. Dupa cum spuneam, noi vom fi folositi ca carne de tun. Dupa ce carnea de tun din Ucraina s-a terminat si dupa ce toti ucrainieni care erau dispusi sa moara in lupta cu rusii s-au aruncat inaintei in numele unor conflicte cu mult in afara patriotismului si a apararii patriei, iata ca acum a venit randul romanilor, ca si cum scutul de la Deveselu nu era indeajuns.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Fostul consilier prezidențial Iulian Fota: „În Bulgaria avem o tabără pro-rusă”

[2] Navele active ale Fortelor Navale Turcesti

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

ARTICOLE RECENTE PE ACEEASI TEMA

Ce daune ar produce bomba țarului asupra Bucureștiului?

Pare morbid, dar daca tot am inceput sa ne jucam de-a simularile, macar sa o facem serios. Sa presupunem ca SUA intra in razboi cu Rusia si Romania e prinsa la mijloc. Care ar fi efectele unei nucleare rusesti asupra Bucurestiului? Nu am ales chiar cea mai puternica, dar am ales una destul de puternica: bomba tarului, de 50 mega tone. Efectele se pot vedea in imaginea de mai jos: 2 milioane morti si 500.000 raniti. Dar nu conteaza, cu siguranta tancurile americane care urmeaza sa vina nu vor permite asa ceva …

bomba-tarului

Daca doriti sa va jucati cu alte simulari, acesta este site-ul: http://nuclearsecrecy.com/nukemap/

Cu privire la doborarea avionului: Qui bono?

Va mai amintiti razboiul impotriva Irakului si “armele de distrugere in masa”? Minciunile turnate atunci de media si politicieni in procent de 100% au fost acum toate recunoscute si asumate si cu toate acestea nu a cazut nici un cap. Ba mai mult, pana si teroristul Bush facea glume pe seama acestor minciuni si pe felul cum a manipulat el intreaga lume impotriva lui Sadam, la un dineu de strangere de fonduri pentru actiuni “umanitare” in care cum este obiceiul, presedintele trebuie sa faca cateva glume. Cu aceasta ocazie, Bush glumea: “Unde or fi armele alea de distrugere in masa? Sunt cumva pe-aici (adica, pe sub pupitru)?!”

Nimic nou sub soare, minciuna si dezinformarea sunt de cand lumea. Traim vremuri interesante si vom tot avea parte de lucruri de astea groaznice. Ce sa facem noi cu toate informatiile astea, cu toate imaginile, stirile, comentariile etc? Ideal ar fi bineinteles sa le ignoram si sa ne vedem de ale noastre. Nu avem insa puterea asta si ne lasam captati de astfel de gunoaie si probleme care ne consuma timpul dar mai ales emotiile si simtirile. Dupa ce s-a intamplat accidentul, in seara aceea, ma aflam in Grecia la mare. Am vorbit cu tata la telefon si era foarte trist, am crezut ca cine stie ce s-a intamplat. Stiam de accident, dar cat de bine il stiu pe tata nu ma asteptam sa fie atat de afectat. Oricat de mult ii spun sa nu se mai uite la televizor sau daca se uita sa se uite la fotbal sau la animal planet, in cele din urma tot la Realitatea sau RTV se uita, la nebunii astia care toarna gunoi pe sticla dupa gunoi 24 de ore care mai de care.

Care sa fie adevarul?

Pun pariu ca nu vom sti niciodata adevarul, asa cum si celalalt avion al malaezienilor a fost dat disparut si cine stie pe unde a ajuns. Ca de fiecare data cand lucrurile sunt in ceata, trebuie sa ne punem intrebarea: cui ii foloseste treaba asta? In cazul de fata este clar: dolarul este puternic amenintat (vezi articolul anterior) si un razboi cu Rusia ar fi mana cereasca pentru Imperiu: ar justifica cresterea limitelor la creditare, ar intari dolarul (dolarul creste in orice perioada de criza) si ar dinamita tentativele BRIC care incep sa prinda contur din ce in ce mai periculos pentru americani. Oricare ar fi adevarul, cert este ca acest incident foloseste mai ales ucrainienilor care si ei doresc sa atraga implicarea NATO intr-un conflict cu Rusia – oricat de incredibil ar parea asta.

Cum sa privim astfel de stiri?

Personal nu atat acest accident m-a intristat cat mai ales masacrul facut de evrei in Gaza. Desi nu am nici o afinitate fata de palestiniei si imi este total indiferent cine are dreptate (exista oare dreptate pe pamant?) sau ce solutie trebuie aplicata (ca si cum ar exista alta solutie decat exterminarea palestinienilor), nu imi pot sterge din cap un videoclip in care am vazut cum armata israeliana “avertizeaza” pe locuitorii unei case ca aceasta urmeaza sa fie rasa, “trimitand” mai intai o racheta pe acoperis:

Priviti tot videoclipul, ce liniste este la inceput, ce case frumoase par aceste case, cum au balcoanele in stil mediteranean, plante in jur, ce liniste este. Apoi “BUM” pe acoperis si mai apoi “BUUUM” – casa este rasa si este iadul pe pamant. Nu poti sa nu ii multumesti lui Dumnezeu in fiecare zi cand te trezesti dimineata, dupa ce vezi acest videoclip. Dar cate si cate astfel de crime nu se intampla in Gaza, in timp ce toata opinia mondiala este cu ochii indreptati ba spre Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia, ba acum inspre avionul doborat pe care nimeni nu revendica sa-l fi atacat.

Este foarte greu sa “consumi” aceste stiri si sa tragi vreun folos duhovnicesc. Nu zic imposibil, dar zic ca este foarte greu. In primul rand, lucrurile astea ne obliga si mai mult sa apreciem pacea si bunastarea pe care o avem. Suntem penibili si jalnici daca vazand aceste lucruri mai avem carcoteli si nemultumiri in inimile noastre si mai ne putem certa sau tulbura pe nimicuri. Viata e grea si imposibila pentru multi oameni, iar daca noi suntem feriti, trebuie sa ne ridicam la masura darului care ne-a fost dat si sa nu il risipim. “Este vreme de război şi vreme de pace.” spune Ecleziastul (cap. 3, v.8) iar daca noua ne este daca pacea, trebuie sa ne problematizam in ce fel o folosim si daca o meritam.

Despre inclinatia catre negativ a mass-mediei am mai vorbit undeva si nu voi repeta. In bombardamentul informational de astazi este extrem de important insa sa avem discernamant si detasare. Cat mai multa detasare si ideal cat mai mult discernamant. As face doar cateva mici observatii:

– in ciuda tragediei intamplate si a socului mediatic, pe strazile Romaniei lucrurile sunt mult mai socante. Aseara cand ma intorceam din Grecia, nici nu am intrat bine in tara si o masina cazuse pe marginea drumului in santurile traditionale care insotesc astazi proiectele de infrastructura rutiera care vizeaza extinderea strazilor. Ca o mica paranteza, se pare ca a face gropi este un talent deosebit al drumarilor romani; mai greu este a le astupa … Dar nu doar pe drumurile Romaniei, accidentele rutiere sunt principalul criminal al umanitatii de astazi, daca e sa privim statistic. Daca guvernelor le-ar pasa si daca mass-media ar trata problema corect, cu siguranta multe lucruri s-ar schimba: fie s-ar accelera dezvoltarea masinilor autonome, fie s-ar stimula folosirea trenurilor, fie s-ar limita cumva numarul de autovehicule acceptate pe drum, etc. Daca dupa atentatul terorist de la 9 Septembrie America a investit atat de multi bani in arme, securitate, spionaj etc, doar pentru ca au murit cateva mii de oameni, de ce nu s-ar investi poate chiar mai mult pentru a opri zecile de mii de victime ale accidentelor rutiere care au loc in fiecare an in SUA (33.000 in 2012)?

– transportul aerian este inca cel mai sigur, chiar daca ar mai avea loc cateva atentate de astea; este uimitor cum frica si spaimele produse de bombele mediatice domina total certitudinile oferite de statistici, conform carora, transportul aerian este cel mai sigur; probabil multi oameni se gandesc ca poate cu masina mai scapi, ori cu o mana rupta, ori cu un bazin fracturat, dar cu avionul, esti distrus. Chiar si luand in considerare doar numarul de morti, transportul aerian este de departe mai sigur ca transportul rutier; astazi s-a tinut doliu la Cluj pentru acel student, doar la care facultate ati mai auzit sa se tina doliu pentru vreun student care a murit in accident de masina? Si cu toate acestea pun pariu ca fiecare stie pe cineva care fie a avut accident de masina, fie a murit intr-un accident de masina. Chiar eu am avut un accident grav de masina in care am avut noroc mare (adica m-a pazit Dumnezeu) ca nu am patit nimic.

– razboiul se coace: am repetat de mai multe ori si poate v-am obosit; nu sunt profet dar nu putem ignora cum din ce in ce mai mult se indreapta lucrurile spre marginalizarea Rusiei si poate chiar spre un nou razboi mondial; sanctiunile impotriva Rusiei nu sunt decat un preambul; trebuie deci sa ne rugam ca Dumnezeu sa amane cat mai mult acest razboi, ca sa ne putem pregati cum trebuie duhovnoceste; este greu insa de crezut ca lucrurile se vor opri aici; pot specula cu ce urmeaza, dar de obicei evenimentele surclaseaza orice speculatii. De exemplu, pun pariu ca nu stiati ca zilele trecut actiunile Intel si AMD au picat pentru ca rusii au declarat ca nu vor mai cumpara calculatoare care folosesc cipuri fabricate in SUA; de asemenea, rusii au dat legi care sa restrictioneze achizitia de masini din export pentru institutiile de stat si pentru administratia publica; bumerang – i-a zis Putin la treaba asta cu sanctiunile si e doar vreme de timp pana cand se va trece de la arme delicate cum e bumerandul la rachete.

Astfel de evenimente o sa tot tina ocupate breaking news-urile pentru ca daca un atentat “nu rezolva” problema, vor urma alte “grozavii”. Nu putem sa nu ramanem miscati de aceste tragedii si sa nu ne afecteze, desi – repet – ideal ar fi sa ne decuplam total. Vom reusi insa sa trecem de la intrebarea: “Qui bono” la intrebarea “ce imi folosesc mie toate astea”? Iata o intrebare care poate macar sa ne stimuleze sa gasim niscavai lucruri folositoare de care sa ne agatam. Mie de exemplu, mi-a ramas in minte expresia folosita de multi locuitori din zona unde a picat avionul cum ca “trupuri de oameni cadeau din cer”. Am vazut chiar filmari pe youtube cu locuitori care aratau cadavrele in gradini, printre randuri de legume sau de floarea soarelui. Cel putin faptul ca viata este efemera si ca putem muri oricand, putem sa tragem concluzia, sa ne reamintim si sa cugetam la moarte.

Rușii trimit încă o navă în Mediteraneana

In timp ce americanii dau inapoi deocamdata in privinta atacarii Siriei si in timp ce Assad a cazut de acord sa cedeze armele chimice iar americanii au promis ca il iarta de data asta, rusii continua sa trimita nave inspre Mediteraneana.

The Russian naval presence in the Mediterranean Sea will be boosted by another military vessel till the end of September, according to the country’s Black Sea Fleet command.

The large landing ship, Yamal, is set to depart from the port of Sevastopol, Ukraine by the end of the month to join the 10 vessels Russia already has in Mediterranean waters. (Sursa: RT)

In prezent zece nave rusesti sunt mobilizate in Marea Mediteraneana: nave de asalt, anti-submarine, nave de escorta, nave de patrula si un crucisator. Americanii au doua portavioane (Minitz si Truman), doua crucisatoare si altele. Francezii au si ei o fregata:  ‘Chevalier Paul’.

Pakistanul va sprijini Iranul impotriva Israelului in cazul unui razboi

Reprezentantul Pakistanului in Marea Britanie a reiterat suportul tarii sale pentru Iran in cazul unui atac venit din partea regimului israelian.

Wajid Shamsul Hasan a declarat ziarului “The Sun” ca “Pakistanul nu va avea alta optiune decat sa sprijine Iranul in cazul unui atac al Israelului”. De asemenea, oficialul a avertizat Marea Britanie sa nu mai sprijine SUA in “razboiul dronelor” care macelaresc sute de civili.

“Rabdarea noastra ajunge la limita”, a mai spus.

Sursa: Infowars.com