Moartea unui preot: prilej de luare-aminte

Moartea nu vine sa-i faci o cafea, vine sa te ia! – Pr. Arsenie Papacioc

Gasim pe site-ul Realitatea urmatoarea stire: “Un respectat preot al unei mănăstiri, găsit mort, în saună, alături de două prostituate.”

La inceput m-am ingrijorat si am crezut ca e vorba de un preot roman. Am tresarit mai intai ingrijorandu-1ma ca ar fi vreun preot pe care il cunosc, desi nu cunosc preoti care ar merge la prostituate, dar te poti astepta la orice de la oricine in vremurile de azi cand diavolul umbla ca un leu sa inghita orice suflet.

In al doilea rand am tresarit cu gandul la cati vor incepe sa măcăne din nou impotriva preotilor ca si cum nu ar exista nici judecatori in puscarie, nici doctori fumatori si nici doctoranzi plagiatori. Din fericire stirea a trecut cam fara prea mare zgomot, fiind destul zgomot cu altele. Mai multe detalii, puteti gasi la sursa de unde a preluat Realitatea stirea: agora.md.

A murit chiar in momentul pacatului. O tragedie am putea spune, Dumnezeu sa-l odihneasca, desi … oare ce nadejde sa mai avem. Pacat ca nu a avut timp sa se pocaiasca, ar zice unii. Dar stim noi daca chiar nu s-a pocait?

Inainte de orice gand cu privire la soarta la judecata a unui raposat eu pun convingerea ca Dumnezeu il ia pe fiecare in momentul optim pentru acel suflet, indiferent de unde s-a decis sa mearga: la rai, sau la iad. Fie ca acel om se hotarase de mai mult timp pentru rai sau pentru iad, prin viata pe care o traise, Dumnezeu i-a dat mai mult timp astfel incat daca ar mai fi trait, fie mantuirea lui ar fi fost in pericol, fie caderea lui in rau ar fi fost si mai mare – dupa cum merge fiecare, in sus sau in jos.

Exista multe trepte ale binelui si exista nenumarate trepte si ale raului, dupa cuvantul Mantuitorului: “În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt” (Ioan 14,2). Despre locasurile din iad putem sa aflam de pe pictura Judecatii de Apoi de la Manastirea Voronet sau din alte vedenii si invataturii: unii sunt in foc pana la genunchi, alti pana la brau, altii pana la gat etc, dupa raul pe care l-au facut in viata.

Asa cum Dumnezeu vrea sa ne mantuim, in aceeasi masura isi doreste sa ne putem pregati cat mai bine pentru viata de apoi si sa putem obtine chiar manuiti fiind, “un locas” cat mai frumos. In aceeasi masura, are grija ca si pe cei rai, care nu doresc sa se mantuiasca, sa ii ia inainte de a face rele si mai mari si de a se afunda si mai mult in intuneric. Bineinteles, judecatile lui Dumnezeu numai El le stie, ce spun eu sunt doar cateva posibile explicatii.

Dumnezeu are insa multe lucruri de care sa tina cont: binele sau raul pe care acel om il mai poate face, direct sau indirect, evenimentele si influenta asupra altor oameni pe care acel om le-ar putea face daca ar mai trai. Si de ce nu, unele morti, tocmai prin “spectaculosul” lor, pot sa fie prilej de trezire pentru unii oameni si astfel Dumnezeu sa decida ca unul sa moara intr-un fel anume, pentru a fi pricina de ridicare pentru altii si a beneficia astfel chiar fara voia lui ridicarea altor.

Daca acest parinte ar fi murit in pat, a doua zi, cu siguranta nu auzeam de el. Acum, daca din cauza felului in care a murit am auzit de moartea lui napraznica si ma folosesc, avem cel putin un motiv sa intelegem de ce Dumnezeu poate sa fii ales acest moment ca sa ia sufletul bietului parinte.

Multi se grabesc sa acuze pe preotii care cad in pacate fara sa realizeze ca trebuie sa fii supermen ca sa poti rezista intreg la minte spovedaniei a sute de oameni care vin sa-ti spuna tie toate cate au facut. Cei necredinciosi nici nu realizeaza cum ar fi, chiar daca ai fi necredincios si chiar daca ai avea exercitiul si obisnuinta meseriei si oricate beneficii materiale ai avea, ce inseamna sa asculti pacatele oamenilor.

O paralela cat de cat putem face cu meseria de psihiatru sau psiholog, desi comparatia e simplista, un psihiatru neavand in nici un caz un numar atat de mare de “spovedanii” si consilierea rareori putand fii comparata cu spovedania. Chiar daca la consiliere o persoana trebuie sa spuna problemele care sunt sursa raului, rareori va fi cazul sa spuna tot ce a facut, cele mai intime pacate, cele mai negre ganduri si fapte. Si cu toate acestea, putini psihiatri ajung la pensie intregi la minte.

Pe langa bombardamentul de pacate si necazuri al credinciosilor, preotii au bineinteles si responsabilitatea rezolvarii conflictelor in care se afla oamenii, trebuind sa ofere nu doar sprijin moral dar si sfaturi potrivite pentru fiecare personalitate si pentru fiecare situatie in parte. Duhovniceste privind, cu usurinta spunem: da, dar preotii au si harul lui Dumnezeu. Adevarat, dar asta nu face deloc usoara si lipsita de riscuri meseria de duhovnic.

Plusul de autoritate in fata oamenilor al preotilor pe cat de invidiat de multi, pe atat de greu de dus in spate. Autoritatea iti ofera posibilitatea sa ajuti oamenii, sa ai un rol important in societate dar mai ales in vietile fiecarui individ in parte. Totodata, autoritatea este o povara, fiind mereu sub “reflectoare”. Si nu doar la reflectoarele atentiei celorlalti ma refer, desi doar acestea ar fi indeajuns sa faca cu totul de nedorit meseria de preot. Ma refer mai ales la “reflectoarele” credinciosilor care asteapta de la tine un ajutor. Poate nimic nu e mai greu decat sa fii cel la care se uita cei aflati in necaz si tu sa nu-i poti ajuta cu nimic. Cu toata pregatirea, cu toata osteneala, oricat de sincer ai fi, oricat de sporit duhovniceste, meseria de “propovaduitor” in ziua de astazi este greu de practicat, daca te intereseaza vreun rezultat, daca vrei sa faci bine si sa-i scoti pe oameni din intuneric.

Lupta cu intunericul este grea si multi clacheaza. Precum doctorii pe campul de batalie in timp de razboi, neavand conditiile necesare, neavand ustensilele si medicamentele necesare pentru a putea trata cum trebuie ranitii si nestiind pe care ranit sa-l tratezi mai intai, tot astfel preotii in ziua de astazi sunt chemati la o meserie imposibila: predicarea moralei crestine intr-o lume indracita. Sa nu ne miram, daca vreunul mai abandoneaza lupta din cand in cand.

 

Comentarii la cuvântul Pr. Rafail Noica cu privire la Sinodul din Creta

In urma tulburarilor provocate de Sinodul din Creta, Pr. Rafail Noica a fost chemat la Iasi ca sa calmeze spiritele. In conferinta dedicata Pr. Sofronie Saharov, desi toata lumea astepta (unii cu sufletul la gura) un cuvant macar despre sinod, intrebarile pe tema sinodului au fost ocolite cu obisnuita batista pusa pe țambal practicata in BOR, unde subiectele fierbinti sunt ocolite cu atentie in “dialogurile” oficiale de teama de a nu “tulbura linistea” oilor drept-maritoare.

De altfel, probabil o batista mai mare decat ignorarea (sau poate chiar interzicerea) intrebarilor pe tema sinodului, este in sine chiar lipsa in cadrul acestui Colocviu International a unei conferinte pe tema sinodului. Chiar daca tema era destul de … dedicata (colocviul a fost dedicat Pr. Sofronie), nu cred ca era total nepotrivit daca se aloca macar o conferinta acestui subiect.

Sa revenim insa la cuvantul pr. Rafail Noica despre sinod – un cuvant de 5 minute inregistrat de portalul doxologia.ro, trustul de presa oficial al Mitropoliei Moldovei:

Mai intai, de apreciat titlul pus acestui interviu: “Despre Sinodul din Creta”. Realizatorii puteau sa foloseasca titluri mult mai manipulatoare, de exemplu “Pr. Rafail Noica – nu s-a vandut ortodoxia!” sau altele. Apreciem activitatea oamenilor de la doxologia.ro si corectitudinea lor si salutam toata activitatea pe care o fac (spre deosebire de basilica.ro + trinitas a caror activitate nu o apreciem).

In continuare, voi comenta acest cuvant. De asemenea, tin sa mentionez ca acest interviu este de departe cel mai popular dintre toate video-urile postate pe canalul Doxologia de pe Youtube, fiind depasit doar de conferinta parintelui Rafail de la acest Colocviu. Daca un videoclip este vizualizat in medie de 2-300 ori, acest interviu a atras 5000 de vizualizari, semn al interesului manifestat de oameni.

Despre popularitatea si aprecierea de care se bucura Pr. Rafail nu vreau sa mai detaliez. Cred ca nu vorbesc aiurea daca il declar pe Pr. Rafail #1 in topul autoritatii in randul ortodocsilor dintre duhovnicii care mai traiesc. De aceea, cuvantul parintelui are putere mare, cel putin prin prisma ecoului pe care il are in randul credinciosilor.

Cu toate acestea, cum ortodoxia nu este comunism, nu cred ca trebuie sa tacem daca avem a spune un cuvant impotriva, chiar cand vorbesc oameni de seama, apreciati si stimati de toata lumea. De altfel, trebuie sa facem diferentierea intre dialog / comunicare  si gargara ieftina la pachet cu acuze primare care nu lasa loc nuantelor – o practica frecventa in randul “luptatorilor pentru dreapta credinta”. Prima este un indicator al trezviei si al faptului ca suntem vii si nu doar niste marmote pupacioase de maini si plecatoare de cap care asculta orbeste cand vorbeste “stapanul”, pe cand a doua este apanajul prostilor, din care speram sa nu facem parte si sa ne fereasca Dumnezeu sa ajungem ca ei.

Cu privire la folosirea termenului “biserica”: parintele Rafail zice ca e ok sa ii numim pe eretici Biserica daca ei asa isi zic; “Cum sa nu vorbim cu ei sau in anumite contexte sa spunem ca ei sunt Biserica, fiindca ei au constiinta de a fi biserica”.

Mai intai, eu l-as intreba pe Pr. Rafail de ce trebuie ca un “Mare si Sfant” Sinod sa hotarasca terminologia cu care sa ne adresam ereticilor. Oricum, “elefantul din camera” in cazul Sinodului din Creta nu este CUM LE ZICEM, cum ii denumim, cum ii strigam, cum ne referim la ei, ci daca II PRIMIM sau nu a fi crestini, daca mentinem sau nu anatema asupra Romei, daca punem sau nu bazele unei unitati cu ei prin acceptarea lor asa cum sunt sau cel mult cu cateva mici “pogoraminte” si din partea lor, ca sa ne intalnim “la mijloc”.

Terminologia este evident doar un prim pas, un fundament. Ce s-a incercat la Creta, este ca pe fundamentul terminlogiei sa se treaca la alte etape. De altfel, nici macar terminologia nu a fost problema, cat “dialogul” si participarea la Consiliul Mondial al Bisericilor. Nu cum le numim noi pe aceste biserici in declaratii sau in comunicare este problema, cat de la ce nivel discutam si dialogam cu ele? Problema discret enuntata, dar subinteleasa de toata lumea a fost daca o Biserica Ortodoxa locala (sa zicem Biserica Ecumenica de la Constantinopol) poate dialoga cu Biserica Catolica in vederea restabilirii unitatii in numele celorlalte biserici. Evident ca probabil Cfonstantinopolul o face deja, insa ce se dorea la Creta este acceptarea si de catre celelalte Biserici Ortodoxe locale a acestei … initiative proprii a patriarhilului Bartolomeu si a altor episcopi ce tin de aceasta patriarhie.

Nu de alta, dar nu suntem prosti ca sa nu realizam ca exista unii ierarhi care doresc unirea cu catolicii si care se gandesc superiori si care cred ca pas cu pas, prin discutii si prin calmarea “talibanilor” se poate realiza aceasta unitate. Chiar dintre participantii la acest sinod sunt ierarhi care pun sub semnul intrebarii  Unitatea Bisericii Ortodoxe si pledeaza nici mai mult nici mai putin decat restabilirea legaturii euharistice cu Vaticanul (!).

Si chiar daca cei care se tem de ascunzisuri si teorii conspirationiste ar fi exagerati (sau talibani, cum ii numeste parintele) nu putem sa negam ca traim intr-o lume fluida, inselatoare, intr-o perioada in care politicianismul corect este noua ideologie si in care unitatea fortata, organismele supra-statale si manipularile sociale sunt la ordinea zilei. Cu atat mai mult, avand in vedere lumea in care traim, o constiinta treaza a ierarhilor ar fi trebuit sa aduca limpezime si claritate nu tulburare si scandal, daca sinodul chiar ar fi fost unul sfant.

Deci nicidecum temerile legate de terminologie nu sunt triviale. Ba chiar am putea spune, ca in ciuda tentativelor de eludare a pasilor inspre unitatea euharistica cu ereticii prin ascunderea sub umbrela terminologiei, nu gresesc cu nimic cei care exagereaza si acorda prea mare importanta asupra felului cum ii numim, tocmai pentru ca nu terminologia este o problema in sine, ci subintelesurile ei, fie ele explicite sau implicite. Faptul ca nu toti sau foate putini au o argumentare solida teologica cu privire la implicatiile terminologiei si aparenta exagerare cu care accepta “pogoramintele” nu este o pornire total absurda si un zelotism orbesc, daca suntem atenti la contexul istoric, la natura participantilor, la organizarea si tratarea “dezertorilor” rusi etc.

Si inca o data: daca eretici isi zic lor biserica, inseamna ca noi chiar trebuie sa le zicem cum vor ei? Daca cuplurile de homosexuali isi zic familie, inseamna ca noi trebuie sa acceptam denaturarea termenului de familie doar pentru ca constiinta homosexualilor asta este?

Nu mai vreau sa ma leg prea mult de aceasta chestiune, cu terminologia, insa eu stiu un lucru: in Biserica Ortodoxa, niciodata ereticii nu au fost numiti biserica. Nu avem eretici doar de acum 10-20 de ani ci de mii de ani si totdeauna sfintii Bisericii i-au numit pe eretici eretici, nu Biserica, desi constiinta lor era de biserica si inainte. De unde urgenta asta de inovatie si schimbare a felului cum ne adresam ereticilor? Ce este nou sub soare sa schimbam lucruri de mult clarificate in Biserica Ortodoxa?

Cat despre exemplul dat de Pr. Rafail si interpretarea cu privire la numirea lui Adam “ca unul dintre noi”, aici doar spunem ca antinomiile si interpretarea estetica a acestora nu pot fi baza pentru decizii de importanta vitala pentru supravietuirea ortodoxiei. Asta, mai ales avand ISTORIA in spate si atatea sinoade care puteau si ele sa interpreteze la fel de estetic antinomiile din Sfanta Scriptura incat sa permita “pogoramantul” de a-i numi pe eretici “Biserica”.  Cu usurinta daca vom cauta astfel de “antinomii” in intreaga Scriptura unii vor gasi si argumente pentru unirea totala cu ereticii sau pentru noi si noi pogoraminte si inovatii teologice.

Incheiem insa putinele noastre comentarii cu dezamagirea ca parintele Rafail s-a referit doar la acest aspect – al terminologiei –  care cu siguranta a provocat cea mai mare valva pe la noi. Eu mi-as fi dorit insa comentarii mai extinse si despre alte hotarari, cum ar fi cea cu privire la acceptarea casatoriilor cu ereticii, ca “iconomie” generala acolo unde sinoadele locale care au jurisdictia vor decide că asa e bine.

Prin asta, dupa parerea mea, se loveste subtil in integritatea credintei mai mult poate decat acceptarea denumirii de biserica a ereticilor care oricum nu va fi acceptata de credinciosi niciodata si probabil nu va  avea nici un efect nici la nivel oficial, fiind doar un mic compromis la acest Sinod obtinut de cei care si-au propus mult mai multe, insa din fericire nu au reusit (inca).

Pana acum, eram invatati ca ortodoxia este la fel oriunde in lume, pe orice meleag: aceeasi slujba, aceeasi dogma, aceleasi canoane, etc. Acum, prin acest mic, neinsemnat (in aparenta), putin observat si deloc comentat articol, se anuleaza unitatea credintei si se sparge blocul de nespart al sfintelor taine care erau baza credintei, sub umbrela “iconomiei” care este lansata din cauza ploii “necesitatilor” sau “specificului local”.  Nu este greu de vazut ca daca ortodocsilor din Romania (de exemplu) nu li se va permite casatoria cu catolicii, acestia ar putea merge in Germania (de exemplu) ca sa fie casatoriti de IPS Joanta, care va accepta casatoria cu catolicii in episcopia sa, din “iconomie”. Prin urmare, precum apa curge de la deal la vale si cei care vor fi incurcati de canoanele Bisericii Ortodoxe care le interzic casatoria cu ereticii intr-un loc, vor merge la episcopii care vor ingadui aceasta, pentru a se pastra – in amagirea lor – ortodocsi si a “rezolva” si problema canonului totodata.

Poate pentru unii par exagerate temerile mele si nu vad consecinte atat de grave, insa realitatile din vest sunt cu totul altele. Ca vietuitor o buna perioada intr-o manastire din vest unde cu siguranta veneau multi tineri cu asemenea probleme, sunt curios ce parere are Pr. Rafail despre aceasta hotarare si poate care e invatatura parintelui Sofronie despre casatorie si ce sfaturi dadea celor care se loveau de problema casatoriei cu eterodocsi.

Incheiem prin a saluta totusi duhul de pace si cuvantul clarificator al parintelui ca “nu trebuie INCA sa ne despartim” cat si apelul ca pogoramintele sa nu ne insele. Suntem siguri ca acest cuvant a adus indeajunsa pace, mai ales prin cuvintele spuse despre cei doi ierarhi IPS Teofan si PF Daniel. Lupta care se duce acolo sus este grea si poate ca ce ne-a aprins pe noi sunt lucruri marunte, cu nimic pe langa raul ce putea fi facut.

In razboi, un soldat care vede doar o parte a frontului, vazand armatele dusmanului avansand este poate tentat sa creada ca generalii au gresit si ca nu au grija cum trebuie de desfasurarea luptei. Campul de batalie este insa mult mai mare si situatia generala greu de analizat de la nivelul soldatilor. Cata vreme pe campul de batalie inca situatia este incerta, in ciuda pierderilor si a avansului inamicilor, nu este inca momentul sa dezertam, ci poate sa punem umarul si mai mult si sa ne facem treaba noastra, cea care tine de noi. Nu de alta, dar noi nu stim poate ca punctul de pornire a acestui sinod poate sa fii fost insasi unirea cu catolicii. Faptul ca s-a ajuns doar la niste decizii cu fundul in doua balti, nici prea-prea, nici prea-rea, poate sa fie raul cel mai mic, care in timp oricum va fi eliminat din trupul Bisericii, precum pielea uscata a unei bube care se vindeca. Sa nu zgarmam insa prea mult pana cand buba se va vindeca.

Scandalul ecumenist din sânul ortodoxiei pentru to(n)ți

Am vazut o conferinta despre Sinodul din Creta (fost Sfantul si Marele Sinod in nomenclatura oficioasa, actual doar Sinodul din Creta) si ma gandeam urmarind-o ca pentru cei care nu sunt ortodocsi, intreaga dezbatere si tensiune interioara a ortodocsilor este un mare mister si o mare necunoscuta.

Ca un argument la aceasta afirmatie as aduce faptul ca presa laica ignora total subiectul, desi cu siguranta avand in vedere ca majoritatea ortodocsilor sunt implicati si preocupati de aceasta chestiune, subiectul “ecumenism & Creta” ar fi mult mai fierbinte decat subiectul “Arsenie Boca” care a fost preluat, exploatat si “rumegat” pana la refulare de presa laica.

O sa incerc sa fac asadar o prezentare a problemei pentru cei care nu sunt ortodocsi sau sunt doar ortodocsi botezati dar neimplicati in chestiunile de zi cu zi ale Bisericii Ortodoxe sau chiar daca sunt implicati, nu au habar de chestiune sau nu o inteleg. Scopul initiativei mele este de a clarifica si a prezenta pe scurt problema, desi evident ca nu voi reusi.

In esenta problema este simpla: in randul ortodocsilor exsita grade diferite de relationare cu eterodocsii (crestinii neortodocsi) care grade, dupa ce ca sunt multe, mai au si o alta consecinta (dimensiune, influenta): fiecare crestin ortodox priveste pe alt crestin ortodox mai ales prin prisma prin care acesta se relationeaza la eterodocsi.

Relationarea la eterodocsi variaza imens de la considerarea catolicilor ca frati de credinta si frati intru Hristos, care au Sfantul Duh si doar ca sunt … putin schismatici si asta din motive istorice, pana la considerarea ca catolicii sunt eretici si sunt total in afara Bisericii, nemaiavand valabila nici o taina si prin urmare si nemaiavand Duhul Sfant; la acest grad maximal de alergie fata de eterodocsi, mai exista un adagio: ortodocsii care au tangente cu ei de asemenea pierd Duhul Sfant si mantuirea, fiecare ortodox fiind dator sa le spuna adevarul, cum ca ei sunt rataciti, ca semn al iubirii totale. De asemenea, pomenirea ierarhilor cu un anume grad de afinitate la ecumenism, este tot erezie.

Pare complicata explicatia, sa facem deci o paralela. Sa presupunem ca intr-o familie sunt doi frati. Unul este alcoolic (eretic). Pozitia ortodocsilor “extremisti” [1] ar fi ca celalalt frate (care nu este alcoolic), deci ortodoxul, nu doar ca nu trebuie sa bea impreuna cu alcoolicul si nu doar ca nu trebuie sa se faca ca ploua si sa nu ii zica nimic acestuia, doar pentru a mentine o legatura ce pace si intelegere. “Extremistii” ortodocsi sunt de parere, ca fratelui alcoolic trebuie sa i se spuna adevarul in fata: “esti alcoolic si o sa mori!”, nu trebuie tratat special sau cu blandete, nu trebuie lasat sa bea fara sa i se atraga atentia si fara a mentine o “sfanta” raceala fata de el, avand contact minimal, utilitar, ocazional si in nici un caz petrecand timpul impreuna cu el sau avand anumite activitati care doar sa il amageasca pe alcoolic ca nu are nici o problema si ca faptul ca el este alcoolic este doar o simpla alegere, in esenta si el este un om normal. Cred ca am complicat si mai mult explicatia prin paralela facuta, deci o termin aici, spunand ca daca ar mai exista inca un frate al celor doi care nu e alcoolic (deci inca un ortodox) acela daca ar fi mai “caldicel” (“iubitor”) cu alcoolicul si desi nu ar bea si nu l-ar incuraja pe cel alcoolic in patima lui, daca doar ar avea un alt fel de relatie cu cel alcoolic, fratele “extremist” s-ar certa cu celalalt frate “caldicel” mai rau decat cu “alcoolicul” pe motivul: tu ii faci rau pentru ca ai relatii cu alcoolicul si nu ai curajul sa ii spui in fata ca greseste si ca trebuie sa se indrepte. Tu esti dator sa ii arati adevarul si sa stai departe de el si prin faptul ca nu faci asta, nu te mai consider fratele meu, asa cum nici pe alcoolic nu il mai consider fratele meu.

Ce as vrea sa retineti insa din aceasta paralela este ca eterodocsii sunt cumva ca alcoolicii in perseverenta in credinta lor. Adica asa cum un alcoolic nu prea se lasa de alcool, tot asa si un eterodox nu are nici o sansa sa treaca la ortodoxie, doar pentru ca cineva ii spune ca nu face bine ce face si ca a nimerit pe cai gresite. Aceasta este o evidenta cu care sunt de acord toate taberele: discutia cu eterodocsii nu va duce la nici o convertire. Cu toate acestea, samburele disputei este cum relationam cu ei, cum dialogam, cum facem sau nu facem parte din asociatiile lor, din adunarile lor.

Daca ar sti eterodocsii ce dispute se dau in randul ortodocsilor pe seama lor, cu siguranta ar fi foarte onorati.

Exista asadar mai multe chestiuni legate de relationarea cu eterodocsii, fenomen numit generic “ecumenism”, cel putin din perspectiva ortodoxa. Pentru ca ecumenismul, din perspectiva eteorodoxa, este in general o componenta a triadei politica-religie-economie prin care se incearca mai pe sleau mai pe sustache, unirea tuturor oamenilor intr-o mare hora tovaraseasca globala. Stiu ca pare putin conspirationista aceasta afirmatie, dar numai prostii in ziua de astazi nu observa trendurile pe plan politic, religios si economic de unificare totala a omenirii. Nu acuzam si nu diabolizam (acum) aceast fenomen, doar il amintim, daca veni vorba de ecumenism. Evident, putini ortodocsi inteleg si accepta aceasta viziune a mea, cum ca ecumenismul este doar o miscare globala de nivelare si unifircare fortata a religiilor in vederea acceptarii unei conduceri si mai degraba a unei politici globale, vazuta de multi ca consecinta fireasca a “evolutiei” societatii umane, mai ales din punct de vedere tehnologic si prezentata adeseori (adica unitatea religioasa) ca singura sansa pentru pacea oamenilor pe pamant, de vreme ce religiile (nu-i asa?) au fost cauza tuturor razboaielor [2]

In ce priveste ortodocsii “toleranti” care iubesc si accepta ecumenismul, pentru ei ecumenismul este in esenta un prilej de marturisire, un cadru de a il marturisi pe Hristos lumii, celorlalti, eterodocsilor, o implinire a poruncii lui Hristos sa nu punem lumanarea (becul) in loc ascuns, ci sa-l punem acolo unde lumineaz intreaga incapere. Cum sa afle necredinciosii despre Hristos, daca noi nu mergem acolo sa vorbim cu ei, sa le explicam, sa ii invatam etc. Aceasta raportare se afla insa in conflict total cu realitatea, eterodocsii tratand ortodoxia ca pe o relicva ciudata si total neatragatoare, care are singurul merit de a avea cantari frumoase si rituri “mistice” interesante – cam ce le lipseste lor. De asemenea, evident ca prospectul convertirii eterodocsilor in urma discutiilor si relatiilor ecumeniste oficiale ale capilor bisericiilor ortodoxe este hilar. Daca facem o mica statistica, probabil sunt mai multi eterodocsi convertiti la Athos – apogeul “extremismului” ortodox decat in toate horele unirii cantate si dansate impreuna de toti profesorii si studentii teologi trimisi la universitati eterodoxe in vest in cadrul proiectelor ecumeniste sau a altor manifestari ecumeniste cu implicarea unor elemente “tolerante” din randul ortodocsilor.

As continua cu o revenire la gradele diferite de raportare la eterodocsi, pentru ca principala disputa aici este: gradatia este foarte neclara, nu doar variata. Parametrii relationarii sunt de asemenea amestecati si alambicati ceea ce face extrem de dificila si discutia: de vreme ce nu avem acelasi inteles asupra acelorasi termeni, intelegerea este imposibila. Aici intervine si problema sinodului din Creta si a ierarhiei bisericilor ortodoxe care s-au intalnit: confuzia cu privire la termeni si la chestiuni, incercarea de a cuprinde in discutii si in intelegeri toate perspectivele, toate gradele de raportare ale tuturor ortodocsilor. E ca si cum ai incerca sa scrii o poezie care tradusa in mai multe limbi, sa rimeze in fiecare. Evident ca chiar daca practic s-ar reusi asta, sensul este imposibil sa fie acelasi.

Este poveste lunga sa incercam sa explicam cu punctul pe “i” unde si cum s-a gresit si ce as fi facut eu mai bine sau ce au facut ei gresit. Este de altfel, o ispita si o cale gresita: am cadea in acelasi labirint. Ce nu  s-a facut, dupa parerea noastra, este limpezirea si simplificarea raportarii la eterodocsii prin anatemizarea acestora, care ar fi garantat continuitatea cu sinoadele trecute si ar fi asigurat pacea si acceptarea de catre toti ortodocsii a oricaror decizii cu privire la prospectul unor dialoguri sau colaborari cu ereticii in privinta realizarii obiectivelor si scopurilor importante si necesare pretinse a fi luate in calcul in cadrul dialogului cu celelalte biserici / confesiuni / credinte.

Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa presupunem ca la sinod s-ar fi hotarat: Ii dam anatemei pe eterodocsi (catolici, protestanti, toti care isi zic crestini dar au renuntat la credinta celor 7 Sfinte Sinoade). Numim ecumenismul erezie. Totusi, dorim dialog si colaborare pentru pacea lumii, ceea ce necesita dialog si intelegere cu toate credintele, indiferent de cum se numesc si cum se considera ele (biserici, crestini etc.) Aceasta varianta ar fi fost optima si eu nu inteleg si nu voi intelege niciodata de ce nu s-a mers pe ea.

Revenind la incercarea de a explica neortodocsilor aceste dezbateri din sanul ortodoxiei, trebuie sa facem o mica paranteza. Specific ortodocsilor (in cadrul tuturor crestinilor) este pastrarea cu strictete a dogmelor, importanta pe care dogmele o au. Similar matematicienilor care lucreaza cu notiuni abstracte, clare, cu teoreme, axiome si masuri precise si in ortodoxie lucrurile sunt clare, ortodoxia se mandreste cu unitatea de credinta marturisita la fel de toti sfintii din toate locurile si din toate timpurile. Evident, ca nu toti ortodocsi sunt la fel de orientati inspre dogme si ca in orice ograda, exista si uscaturi. Ca in orice organism sanatos in care apar celule canceroase si in ortodoxie apar anomalii (singularitati) prin intermediul unor personaje sau idei care desi la o prima privire par ortodoxe, la contactul cu ele, ortodocsii care nu au fost inca “infectati” au un reflex alergic (simt mai intai ca ceva nu este in regula). “Mutatiile” pot fi mai mici sau mai mari. Unele “celule” le pot observa mai usor fie pe unele fie pe altele, alte celule nu doar ca nu realizeaza si nu observa mutatiile dar sunt predispuse la a fi “infectate”. Si astfel se produce “inflamatia”.

Am cam lungit deja articolul, si in final simt nevoia sa fac o trecere in revista a punctelor aflate in disensiune

  • putem sau nu putem folosi termenul “biserica” cand discutam despre “adunari ale eterodocsilor”?
  • trebuie sau nu trebuie noi ortodocsii sa facem parte din Consiliul Mondial al Bisericilor?
  • putem sau nu putem sa dialogam cu eterodocsii intr-un cadru oficial?
  • acceptam sau nu acceptam validitatea casatoriei dintre un ortodox / o ortodoxa si un eterodox / o eterodoxa? daca da, in ce conditii?
  • a fost sau nu a fost Sinodul din Creta un sinod ecumenist si care a facut voia lui Dumnezeu sau a fost un sinod talharesc?
  • mai pomenim sau nu mai pomenim pe ierarhii care au semnat documentele acestui sinod?
  • e bine sau nu e bine ca ortodocsii de rand sa ia actiune sau trebuie sa ascultam orbeste de ierarhi?

La toate aceste intrebari cred ca eu am mai raspuns, de aceea nu le voi relua. Pun insa o intrebare: daca declararea ecumenismului ca erezie ar fi adus pacea in ortodoxie, cum de ierarhii nostri tin mai mult la un dialog extrem de abstract si discutabil de util sau iminent cu eterodocsii care oricum nu ar fi alterat cu nimic in cazul marturisirii fara tagada a ortodoxiei prin anatemizarea eterodocsilor?

As avea si cateva raspunsuri, dar tare ma tem ca adevarul il stiu si singuri cei pe care intrebarea ii priveste …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

[1] cf. categorisirii facute la inceputul conferintei de la Neamt de Pr. Mihoc

[2] iata si concluzia unui ateu aprig: All Wars are Banker Wars – Mike Rivero

Vrednic este!

Mai bine mai tarziu decat niciodata …

IPS Teofan a dat un raspuns zgomotului din ultimele zile din Moldova cu privire la tristul eveniment care a avut loc in Creta si prin care cativa lupi au incercat sa insele oile si sa le ia la plimbare pe plaiuri “ecumenice”. Despre Sinod am mai scris in cateva articole.

Despre ce s-a intamplat / se intampla in Moldova, nu stiu prea multe. Evident au fost luari de pozitie si mesaje mai mult sau mai putin oficiale ale unor manastiri. Am vazut chiar si ceva inregistrari video cu interpelari directe ale IPS Teofan si un scurt dialog cu credinciosii, la sfarsitul unei vizite pastorale.

De altfel, IPS Teofan este indeajus de lipicios incat sa poata fi abordat de oricine cu orice problema. Imi aduc aminte, cand era la mitropolit Craiova, eram in vizita la Frasinei cu nea Gogu si cand am dat de el, nea Gogu parca intalnise un vechi prieten cu care avea niste chestiuni de discutat neterminate. IPS Teofan l-a intampinat: “si pe-aici ma urmaresti?”. Semn ca, povestea era lunga … “Da, va urmaresc, asa este, parinte, am de discutat cu dumneavoastra multe”, semn ca si la intalnirile anterioare, nea Gogu, desi avea niste “chestiuni” aiuristice de discutat, nu fusese flituit prea rau, de mai avea curajul sa incerce inca o data sa mai fure din timpul mitropoliului.

Salutam in primul rand ca un ierarh si-a gasit timp si interes sa dea un raspuns si nu si-a bagat capul in nisip cum se obisnuieste la noi. Poate ca “meritul” acestei reactii este si presiunea exercitata de moldoveni, stiut fiind ca in materie de credinta, Moldova este fruntea. Chiar daca insa tulburarea era atat de mare incat nu putea fi ocolit un raspuns, din felul cum a raspuns, vedem fara tagada ca ierarhul este interesat de ce zic oamenii, ii asculta, le raspunde si vrea pace. Si nu orice pace, vrea pace sincera. Caci mai sunt unii care vor pacea mortii, adica vor sa te termine sau sa te elimine ca sa nu mai poti zice nimic. Ca ierarh, IPS Teofan putea foarte usor sa foloseasca bastonul. Nu era frumos din partea lui, dar sa recunoastem aceasta posibilitate.

Cu privire la continutul comunicatului, ar fi multe de zis si de analizat. Evident, multi nu se vor simti satisfacuti si viseaza la lepadari totale de actul semnarii. Pot sa astepte ei mult si bine … In ultima instanta, trebuie sa luam oamenii (inclusiv ierarhii) asa cum sunt si sa nu avem pretentie de sfintenie de la ei. Poate un ierarh sfant ar avea curajul sa faca un act de lepadare, mai ales dupa ce a vazut reactia turmei pastorite. Poate un ierarh sfant nu ar fi semnat niciodata si dupa prima si a doua marturisire a adevarului in acea adunare, ar fi plecat acasa inainte de terminarea Sinodului si ar fi inceput lepadarea de acest sinod de pe alta pozitie. Evident consecintele erau grave si acest scenariu prespunea multe riscuri. De aceea am si pus “poate” in fata, eu nu zic neaparat ca asa ar fi fost bine.

Raspunsul contine insa unele clarificari salutare ale pozitiei IPS Teofan, care dupa parerea mea ne ajuta in a ne pastra nadejdea in el. Poate eu sunt subiectiv si afinitatea catre acest ierarh sa imi intunece judecata, dar din cunostintele mele, este prima data in ultimii ani cand un ierarh BOR il numeste pe papa eretic, chiar daca o face colateral, intr-o insiruire de erezii ale “eterodocsilor”. De aceea, eu consider ca indiferent de cat de problematice ar fi fost hotararile sinodului din Creta, cata vreme oricum peste tot, ierarhii sunt stransi cu usa de credinciosi si nu mai stiu incotro sa o ia, clarificarile IPS Teofan sunt indeajuns pentru a calma spiritele. Evident insa ca spiritele nu se vor calma, cel putin nu toate.

Unde ne aflam, deci? Mai multi ierarhi, nu doar romani, unii cu nume grele (IPS Teofan fiind unul, Serafim de Piraeus fiind altul), unii participanti sau altii neparticipanti au criticat mai putin sau mai mult hotararile acestui sinod. Nu am auzit inca nici o lauda sau manifestatie de salutare a gloriosului sinod, crestinii ortodocsi de nicaieri nu au iesit cu frunze de maslin, nu au facut procesiuni si nici macar nu si-au manifestat in vreun fel extazul ca la acest sinod s-a facut istorie si ca documentele lui vor intra in istorie cum spera, automagulindu-se, purtatorul de cuvant in cadrul unei conferinte de presa comentata si de mine aici.

Evident speranta ecumenistilor este ca desi acest sinod a fost o “lovitura de stat” esuata, problema este temporara, zgomotul va trece, este doar o reactie de moment. De altfel, nici asteptarile lor nu erau prea mari. Organizatorii ecumenisti ai acestui sinod (Patriarhia de Constantinopol) cu siguranta stiau ca vor avea multa opozitie, “traditionalistii” “extremisti” nefiind doar specifici Romaniei, cat mai ales Greciei, Rusiei, Americii si in general intregii lumi ortodoxe. De altfel, ortodoxie in afara traditiei si in afara extremelor nici nu se prea poate. Se intelege ca atunci cand vorbim de extreme ne referim la sensibilitatea extrema cu privire la orice schimbare sau tentativa de schimbare, mai ales cand tentativa este parsiva si nu este facuta cu sinceritate, pe fata.

Eu ca extremist anti-ecumenist, nu inteleg de ce ierarhii ortodocsi care iubesc ecumenismul nu se duc la catolici sau la alti eretici, sa isi faca secta lor, sa isi ia langa ei alti ortodocsi ecumenisti (daca or fi si de astia) si sa se iubeasca pana in vecii vecilor. De ce trebuie sa imi bage mie pe gat, ca ortodox, ecumenismul lor? De aici numesc perversitate, tentativa esuata de introducere in hotararile sinodului a recunoasterii altor “biserici”. Daca nu ma insel, lucru deja implinit in declaratiile sau unele documente semnate de Bartolomeu.

Prin urmare, chiar inainte de a incerca schimbarea, ecumenistii stiau ca vor avea rezistenta. Care a fost planul initial? Facem ce putem acum, o sa fie ceva zgomot, si restul continuam la urmatoarele intalniri, caci deja IPS Teofan este al doilea ierarh care aminteste de “permanentizarea” acestui “Sfant Sinod”, semn ca dincolo de hotararile oficiale, mai sunt si unele neoficiale. Deci, la urmatoarele intalniri, se planuia continuarea opereri de “unificare” a “bisericilor”. Planul nu este inca cu nimic alterat, momentan suntem in etapa cu “zgomotul”, singurele semne de intrebare este cate patriarhii se vor mai intoarce?

In concluzie, situatia actuala este “ceata”. De aceea, este bine sa fim totodata rezervati si totodata atenti cu privire la tot ce se intampla, cerand cu fermitate afirmarea ecumenismului ca erezie, fiind singura certitudine ca Biserica Ortodoxa va pastra dreapta credinta si va spune lucrurilor pe nume.

Am spus-o si o repet: declararea intr-un sinod a ecumenismului ca erezie ar fi singura sansa de unitate reala a ortodocsilor si primul punct de pornire in rezolvarea celorlalte probleme. Cata vreme, aceasta problema nu este rezolvata cum trebuie, nu vom avea parte decat de certuri si biserica ortodoxa va fi sfasiata. Vinovati vor fi multi: si mireni, si preoti si ierarhi. Dar fiecare are totusi o datorie si trebuie sa faca ce poate si ce se cuvine sa faca lui, in pozitia in care este.

Personal, nu cred ca deocamdata, pe baza actualelor hotarari, mirenii au dreptul sa ceara preotilor sa nu mai pomeneasca ierarhii. Pomenirea sau nepomenirea, cred ca este exclusiv responsabilitatea preotilor si mirenii nu au decat sa isi urmeze preotii in orice decizie vor lua in acest sens. Mirenii pot sa isi manifeste ingrijorarea, pot sa nu accepte hotararile, pot sa ii traga pe ierarhi de maneca – cum au facut-o deja moldovenii si bravo lor. Chestiunea insa este prea complicata si momentan nu este cazul ca mirenii sa propuna mai mult, anume pomenirea sau nepomenirea, ruperea sau ramanerea in BOR. De ce spun prea complicata? Pentru ca momentan, pentru mireni nu se schimba nimic. Acest sinod nu aduce nici o schimbare, iar luate la boabe marunte, hotararile nu sunt inca indeajuns de grave incat sa justifice o rupere. Evident, ce va urma, va fi probabil mult mai clar. Va fi momentul, dupa parerea mea, cand dilemele nu vor fi daca mai ramanem sau nu in BOR oficiala, ci dilemele vor fi, de care ierarh ne lipim si cum ne organizam. Atat de clare for fi apele, daca duhul care a pornit acest foc, va mai fi lasat sa il aprinda si mai mult.

Cat despre ierarhi, sarcina lor acum este grea dincolo de orice inchipuire, de aceea mirenii trebuie sa fie toleranti si sa se gandeasca la oameni in primul rand, sa se puna pe ei in locul ierarhilor pentru a intelege complexitatea. Nu stim amanunte si nici nu intram in speculatii. Dar ce ar fi putut sa faca un ierarh in afara de a nu semna? Sa nu semnezi este usor, sa fii insa si cu inima impacata ca ai facut voia lui Dumnezeu este cu totul altceva. Asta mai ales, daca esti prins si in alte curse, de alta natura, in chestiuni poltice, diplomatice, in fratii cu sus-pusi, care iti mai sugereaza din cand in cand ca nu e bine sa fi Gica-contra. Exista deci trepte ale caderii ca si treptele urcusului. Vazand ca secerisul a venit pentru ei, ar trebui sa luam seama si la noi, caci probleme poate la fel de mari ca ale lor vom avea si noi, chiar daca de alta natura.

In esenta, credinta este in pericol nu doar in urma acestui Sinod. Credinta noastra este mereu in pericol, in luptele cu ispitele de fiecare zi. Indemnul la discernamant al IPS Teofan trebuie sa fie primit nu doar cu privire la aceasta chestiune ci, avand in vedere “galceava diavolului” din zilele noastre, sa punem sub semnul intrebarii toate pornirile noastre si sa le trecem prin vamile rugaciunii, ale pacii si ale dragostei. Este greu, dar nu este imposibil, iar “intoarcerea” IPS Teofan prin acest mesaj este incurajatoare, chiar daca este doar un pas.

Pr. Peter Alban Heers: Parintii Bisericii erau foarte atenti la fiecare iota din invatatura de credinta

Cautand diverse pareri ale altor ortodocsi de prin alte tari despre Sinodul din Creta, am dat si peste un interviu cu pr. Peter Alban Heers, preot paroh la un sat de pe langa Salonic, doctor in Teologie Dogmatica al Universitatii din Tesalonic. Parintele a scris nenumarate carti despre miscarea ecumenista si despre al doilea Conciliu al Vaticanului. De asemenea, a tradus in limba engleza cartile Sf. Paisie Aghioritul.

Parintele mentine un podcast si un canal pe youtube. Evident, ultimele podcasturi se ocupa despre Sinodul din Creta. Din ele, am ales unul mai recent, de pe 24 iunie cand problematica era relativ fierbinte.

Pe scurt, parintele ne indeamna la trezvie si fermitate. Pe langa mesaj, mult mai interesante sunt nuantele, modus-ul operandi-ul propus si exemplele istorice. De altfel, intrebarile venind mai ales de la ascultatori din SUA, intreg interviul trateaza cu deschidere nenumarate probleme si intrebari care ii framanta pe ortodocsi. O lectie de comunicare extraordinara, cu totul diferita de emisiunile de la Trinitas in care sunt invitati doar ecumenistii si este promovata doar dogma ecumenista, pro-sinodala, evitand cu strictete toate partile subrede si capcanele evidente ale acestui sinod.

Marea diviziune a crestinilor ortodocsi dupa Sfantul si Marele Sinod din Creta

Inspirat de o postare de pe pagina de Facebook intitluata “Philosophy Matters“, am realizat o diagrama prin care am incercat sa cuprind efectul in sanul ortodocsilor al “Sfantului si Marelui Sinod Ortodox din Creta”, care s-a tinut de catre o parte a bisericilor ortodoxe autocefale luna trecuta si ale carui efecte abia au inceput sa apara, pe masura ce credinciosii incep sa devina curiosi despre acest sinod, sa afle ce s-a intamplat si presiunea in randul turmei drept-maritoare creste precum temperatura in aceste vremuri de incalzire globala, care incalzire prin consonanta a inceput sa miste si nemiscata liniste milenara din sanul Bisericii Ortodoxe ce a mentinut unitatea de credinta de atatea secole.

Cum si la case mai mari si la adunari mai alese se obisnuieste ca lucrurile sa se faca in graba, imprevizibil si ambigue, declaram si diagrama noastra ca “work in progress” si urmeaza sa revenim. Orice adaugiri / comentarii / recomandari sunt binevenite.

marea-diviziune

SINODUL DIN CRETA – despre picatura chinezeasca

Nici nu s-a uscat cerneala pe vechiul articol si deja apare o stire care desi unora le poate da sperante, mie nu face decat sa imi confirme una dintre spaime, exprimate in capitolul “Picatura chinezeasca nu loveste ca barosul” al articolului precedent.

Iata stirea despre care este vorba: un episcop roman din afara tarii (de Scandinavia), care a participat la “Sfantul si Marele Sinod” in delegatia BOR, a publicat un articol pe site-ul episcopiei in care face apel ca documentul cu privire la ecumenism sa fie nici mai mult nici mai putin decat “modificat” la viitoarele intalniri, “încât acesta să fie corespunzător așteptărilor comunităților ortodoxe și nevoilor creștinilor de pretutindeni.” Vom relua in totalitate comunicatul, in caz ca dispare:

Frământări asupra temeiniciei documentului Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine

 

Luând aminte la neliniștile exprimate de numeroși ortodocși asupra unor documente aprobate la Sfântul și Marele Sinod din Creta, îndeosebi asupra documentului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, aduc următoarele precizări conform conștiinței mele:
1. Contribuția delegației Bisericii Ortodoxe Române, inclusiv asupra documentului amintit, a fost întru totul ancorată în tradiția Sinoadelor Ecumenice și a predaniei ortodoxe. Contribuția s-a concretizat în amendamente acceptate de delegațiile celorlalte Biserici Ortodoxe, prin prestanța teologică și duhovnicească a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a ierarhilor din delegație.
2. Dată fiind maniera imprevizibilă în care au decurs dezbaterile și modificările aduse pe textul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, documentul final suferă, încă, în opinia mea, de ambiguități și exprimări neclare teologic și ecleziologic, în pofida amendamentelor delegației românești. Acest lucru a fost exprimat public de mitropoliți care au participat la lucrările Sinodului din Creta, cum ar fi, de pildă, IPS Hierotheos Vlachos, din delegația Bisericii Greciei, sau IPS Neofit de Morfou din delegația Bisericii Ciprului, dar și de către alți ierarhi participanți.
3. În concordanță cu propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel din cadrul lucrărilor Sinodului din Creta, ca întrunirile sinodale panortodoxe să devină periodice, cred că documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” ar trebui să fie supus, în continuare, dezbaterilor și modificărilor, astfel încât acesta să fie corespunzător așteptărilor comunităților ortodoxe și nevoilor creștinilor de pretutindeni.
Episcopul Macarie Drăgoi

Dincolo de mustrarile de constiinta pe care le poate avea PS Macarie, intrebarea care se pune: care va sa zica, documentele si marile sfinte hotarari semnate, sunt pur si simplu atat de efemere incat se pot modifica oricand pe viitor, sunt supuse dezbaterilor si modificarilor? Sa intelegem ca hotararile acestui “Sfant si Mare Sinod” sunt pur si simplu Work In Progress, care la fiecare intalnire mai capata niscavai imbunatatiri in functie de feedback-ul “comunitatilor” si in functie de “nevoile crestinilor de pretutindeni”?

Propunerea mie mi se pare socanta si arunca cumva mult mai multe semne de intrebare, venind nu de la altcineva decat de la un episcop care a participat si care teoretic stie ca hotararile sunt “sfinte”, vor “intra in istorie” si vor fi “asumate de participanti” (conform mesajelor oficiale emise in conferintele de presa si mesajele aparatorilor integritatii Sfantului si Marelui Sinod).

Care este deci adevarul? Care este marturisirea comuna si ce se urmeaza? Sa recapitulam: spre deosebire de mine, care scriu cand imi vine pe ureche si nu imi corectez articolele prea mult si nici nu am pretentia sa faca vreun ban ideile mele, episcopul acela are o cu totul alta greutate si cuvantul lui asemenea. Din articol ce intelegem: am facut-o putin lata, dar nu-i bai, ca o corectam in bine la urmatoarele intalniri …

Bine, sunt mult mai multe lucruri de inteles si greu e sa ne oprim doar la unul. Sa le luam totusi pe rand. In esenta, PS Macarie cere “modificarea” documentului la urmatoarele intalniri. Avand in vedere ca a participat si ca stie cum functioneaza sinodul, intelegem ca de fapt acum acest Mare si Sfant Sinod, doar si-a lansat lucrarile permanente – o informatie pe care nu o stiam. Da, stiam ca rusii au propus ca intalnirea sa fie doar un preambul la un viitor mare sinod la care sa participe toate patriarhiile – nu la asta se refera insa PS Macarie.  Din comunicatele oficiale nu am vazut inca o hotarare in care sa se stabileasca permanenta acestui sinod, desi au fost zvonuri in acest sens.

Intr-adevar, PS Macarie noteaza ca propunerea lui de modificare vine in legatura cu propunerea PF Daniel ca aceste intalniri sa devina periodice, dar oare aceasta propunere a fost acceptata, s-a decis deja si daca da, inseamna ca pe viitor orice document este supus modificarilor?

Daca da, avem intr-adevar o revolutie in biserica ortodoxa: nu vom avea doar 7 mari sinoade ale intregii lumi ci vom avea cate unul la sapte ani (sa zicem ca asa vor stabili frecventa). Prin urmare, acum sa va tineti fratilor la dezbateri si analize teologice adanci, ca din 7 in 7 ani vom tot avea de analizat si dezbatut hotarari sinodale care pot sau nu altera dreapta credinta. Este de salutat un astfel de viitor? Nu ne paste cumva haosul?

Sa presupunem totusi ca nu e vorba de sfinte sinoade ci apelul care s-a facut este pentru intarirea comunicarii, pentru intarirea legaturilor si a discutiilor la nivel pan-ortodox cu participarea tuturor. Dar cine vor fi si ce vor face cei care se vor intalni si ce fel de documente vor produce ei, ce fel de hotarari si decizii vor lua? Ce se schimba fata de ce era inainte? Caci banuim ca nu exista chiar o lipsa totala a comunicarii intre ortodocsi si ca consultari au tot fost.

Avem deci pe de o parte problema permanentizarii si neclaritatea indusa de acest comunicat este ingrijoratoare. Daca PS Macarie stia ca nu se poate asa ceva, nu propunea aiurea. Tocmai pentru ca stie ca se poate, probabil a facut acest apel, deci nu sunt doar speculatii (ca in articolul meu anterior), ci posibilitatea ca pe viitor sa tot avem sinoade pan-ortodoxe in care sa se hotarasca lucruri importante care sa afecteze intreaga turma drept-maritoare nu este doar o teama nejustificata. Mergand mai departe, nici suspiciunea lansata de mine ca exista riscul sa se sape picatura cu picatura in piatra credintei ortodoxe (canoane + traditie + dogma) deoarece schimbarile majore sunt mai greu de acceptat si poporul nu este inca “pregatit”. Nu este deci exclus ca sa avem un sinod viitor la care sa se extinda “iconomia” tainei casatoriei crestine si asupra necrestinilor si de ce nu ulterior asupra homosexualilor?

Revenind la comunicatul PS Macarie, la punctul 2, ne atrage atentia urmatoarea formulare:  Dată fiind maniera imprevizibilă în care au decurs dezbaterile și modificările aduse pe textul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine … ”. Aflam deci cu intristare ca exista posibilitatea ca Sfantul Duh sa nu fii fost in totalitate cu sfintii parinti de la Sfantul si Marele Sinod din Creta de vreme ce chiar un participant la discutii da pe fata aceste amanunte si foloseste aceste cuvinte pentru a exprima atmosfera lucrarilor: imprevizibilitate, ambiguitate, exprimari neclare. Ce as mai adauga eu este: daca acestea au fost cu privire la documentul despre ecumenism, cu siguranta la fel s-a intamplat si cu privire la celealte documente. De ce nu ar fi fost la fel? Doar la acest document au obosit sau au avut moduri diferite de a vedea lucrurile?

Chiar daca asa au stat lucrurile, oare ce garantie avem ca la urmatoarele intalniri lucrurile nu vor sta la fel? Iata deci ce inseamna sa organizezi un Sfant si Mare Sinod Ortodox cu pretentia de a fi “a toata lumea”, cu amenintarea celor care nu au venit ca vor da seama in fata lui Dumnezeu pentru nereprezentarea credinciosilor lor si sa mai si propui permanentizarea lui: o inventie cu totul strigatoare la cer si straina de traditia ortodoxa venita pe un fond de tulburare si neintelegere intre biserici si chiar in interiorul bisericilor participante.

Reiau intrebarea pr. Iulian Prodromitul care este familiara si fireasca pentru orice ortodox: “toate sinoadele s-au facut pentru un scop, ca sa vada lumea o erezie, au anatemizat … dar acum pentru ce s-a facut sinodul asta?”. Repet si eu ceea ce este firesc in randul ortodocsilor si ceea ce era de asteptat de catre toti ortodocsii: ANATEMIZAREA ECUMENISMULUI era singura hotarare importanta care asteapta sa i se dea glas intr-un viitor Sfant Sinod Ortodox veritabil, caci aceasta este cel mai mare risc la adresa ortodoxiei. Toate ereziile si toate atacurile asupra credintei au primit un raspuns de-a lungul veacurilor. Ecumenismul este insa o “noua tehnologie” iesita din laboratorul teologic al dracilor si trebuie combatuta pentru totdeauna printr-un Sfant si Mare Sinod veritabil, nu doar de cele cateva sinoade locale care au facut-o deja. Utlimele celule sanatoase din trupul ortodoxiei, daca mai realizeaza iminenta pericolului si importanta unei vaccinari sanatoase impotriva ecumenismului, ar trebui sa lupte acum cu fermitate si pe viata si pe moarte pentru a cere acest lucru: ANATEMIZAREA EREZIEI ECUMENISTE.

Un sfant sinod care ar aduce aceasta anatema, ar pazi intr-adevar ortodoxia pentru urmatoarele sute de ani. In ciuda falselor iluzii de impacare cu ereticii (oare ce succese exista de atatia ani in directia apropierii lor?), in ciuda spaimei nejustificate a unora ca altii ne vor privi ca pe niste salbatici si nedoritori de iubire umana pentru ca anatemizam ereticii (in esenta, spaima si timiditatea asta este o manifestare a bolii corectitudinii politice care tine musai sa suceasca vorbele si prin modelarea vorbelor sa induca comportamente noi), anatemizarea ecumenismului trebuie facuta deoarece este principalul risc la adresa credintei drept-maritoare.

Toate celelalte probleme pe care le au ortodocsii in lumea contemporana sunt infime. Daca vom pastra ortodoxia asa cum am primit-o, singura ne va da raspunsurile si Biserica va gasi calea de a raspunde la toate. Exista insa riscul ca prin nepurtarea de grija a pastorilor actuali, incurajati de dormitarea credinciosilor si nepasarea multora, prin adoptarea picatura cu picatura a unor mici (in aparenta) modificari si “aggiornamente” in astfel de documente, exista riscul ca ortodoxia sa fie ingenuncheata pentru totdeauna, la nivel de biserica. Da, stiu, ortodoxia va ramane pana la sfarsitul lumii, dar de unde stim ca noi nu vom fi chiar generatia care prin pierderea ortodoxiei sa atraga sfarsitul?

“Dialogul cu lumea”, “dialogul cu alti crestini” – astea sunt deraieri corect-politice care nu au ce cauta in biserica. Nimic nu impedica ortodocsii sa comunice cu ereticii sau cu paganii, crestinii au trait mereu in randul altor credinte, impreuna cu cei de alte credinte si au comunicat cu ei, nu este nimic nou in ziua de astazi. Existenta diasporei ortodoxe in vestul apostat, nu este o noutate, in istorie, poate chiar la patrunderea crestinismului a fost la fel. Sfintele Sinoade trecute nu se intalneau sa hotarasca ca trebuie sa comunice sau sa trateze cu crestinii si ca trebuie sa “marturiseasca in randul ereticilor adevarata credinta”.

Auzim cu perplexitate pe unii care spun: “trebuie sa facem cunoscuta marturia ortodoxa in randul celor de alte credinte”. Cei care sustin astfel de pareri ilogice, ar trebui intrebati: pai ce va opreste fratilor? Duceti-va si marturisiti-va dar ecumenismul este cu totul altceva decat o comunicare catre eretici a catehismului sau dogmelor ortodoxe. Ecumenismul este o noua religie, o tentativa de diluare a diferentelor, de punere in aceeasi ciorba a tuturor credintelor lumii, nu doar a crestinismului.

Oare chiar mai exista in ziua de azi, astfel de ignoranti care pun egal intre ecumenism si dialog, dupa ce avem deja o istorie a ecumenismului, avem deja “succese” nenumarate ba chiar exista si dogme ecumeniste, teologi ecumenisti, universitati, asociatii, think-tank-uri care declara pe fata scopurile si lupta ecumenista? A mai sustine in ziua de astazi ca ecumenismul inseamna doar dialog este aruncat de praf in ochi si eu nici nu ii mai cred doar ignoranti pe cei care sustin astfel de naivitati, ci ii cred celule canceroase care deja au fost “infectate” si lucreaza la virusarea a cator mai multe celule sanatoase din trupul actual al Bisericii.

Asadar, daca PS Macarie crede ca s-ar putea aduce corecturi in bine, ce ne face sa credem ca nu se vor aduce corecturi in rau, la viitoarele “sfinte si mari” sinoade pan-ortodoxe? La urma urmei, noi nici nu stim la care nelinisti face referire PS Macarie, pentru ca nu a avut taria sa fie mai explicit si daca are intentia sa se caiasca ca a semnat sa o spuna clar. Poate ca nelinistile pe care le exprima sunt in directia ecumenista, in sensul ca poate unii ortodocsi sunt nelinistiti ca documentul nu le ofera destule posibilitati de marturisire a dreptei credinte in dialogul cu ereticii.

Sa incheiem totusi intr-o nota optimista: de la terminarea sinodului, in fiecare zi, tot mai apare cate un episcop care fie spune ca el nu a semnat, fie spune ca nu e de acord, altfel spus, se linistesc apele si ies la suprafata greselile care s-au facut. Poate ca Dumnezeu a ingaduit acest sinod tocmai pentru ca dreapta credinta sa se intareasca prin reactiile care ii urmeaza si prin separarea lupilor de oi, in randul ierarhilor, in ochii credinciosilor drept-maritori. Chiar daca PS Macarie prin prezenta nu a facut de-facto un mea-culpa, suntem siguri ca va veni cu completari si cu clarificari cu privire la propriile rezerve si ca va face o lepadare netagaduita de gresala pe care a facut-o semnand, nu doar o propunere de “upgrade” intr-un ipotetic viitor, intr-un ipotetic scenariu in care Sfantul si Marele Sinod va deveni periodic.

Sinodul din Creta – altoirea corectitudinii politice pe ortodoxie

“Lumea asta inselatoare, e o mare vrajitoare” – Pr. Iulian Prodromitul

Am mai tratat despre Sinodul Talharesc din Creta intr-un articol, in care am pus accentul mai ales pe duhul de dezbinare in care s-a tinut acest sinod si am dat cateva exemple concrete din declaratiile participantilor din care se vede cu cata facilitate au tratat participantii importanta unitatii ortodoxe. Intre timp s-au cam spalat apele si nici nu prea cred ca mai are rost sa intru prea mult in amanuntele hotararilor de vreme ce alti renumiti teologi, ierarhi, preoti, monahi au facut-o deja.

O sa abordez mai intai, cateva chestiuni variate, legate de acest Sinod, fara o ordine anume, doar ca un mic rezumat al ideilor pe care le-as fi elaborat mai pe larg, insa de vreme ce interesul pentru blogging mi-a scazut in ultimul timp, o sa o fac mai pe scurt.

Anatemizarea Bisericii Ortodoxe Ruse in ochii credinciosilor romani

Am mai tratat acest subiect aici. Ma refer doar la anatemizarea BORU in randul romanilor pentru ca in alte parti nu stiu ce se intampla. Insa la noi, ce vedem?

  • dl Radu Preda apare la Digi24 si da interviu despre “Sfantul si Marele Sinod”; interviul are loc in zilele in care rusii tocmai anuntasera ca nu mai vin; inevitabil se ajunge si la intrebarea cheie: ce parere aveti despre lipsa rusilor si cum de acestia nu mai vor sa vina; dl. Preda raspunde si in timp ce raspunde, in spate vedem filmari cu patriarhul rusilor in vizita la o fabrica de avioane, binecuvantand soldatii; dl Preda raspunde cum stie dansul mai bine: rusii trateaza politic si de aia nu au venit, au interese politice; urmeaza si o intrebare despre Crimeea: de ce nu s-a opus Biserica Ortodoxa Rusa anexarii Crimeei? Dl. Preda nu are starea de spirit sa raspunda, ca din acelasi motiv din care BOR nu s-ar opune anexarii Moldovei de Romania, paralela fiind in afara “dogmelor” mediatice acceptate; intregul interviu nu a clarificat deloc situatia (ce biserici lipsesc si de ce nu vine fiecare si in ce masura, sinodul mai are pretentia de “Mare”); felul cum au fost puse intrebarile denota o cunoastere amanuntita a situatiei si a problemelor si evita cu maiestrie jurnalistica punctele fierbinti, reusind chiar o intoarcere a situatiei: din riscul de a problematiza pe ortodocsi cu privire la lipsa reprezentantilor unor patriarhii importante, s-a facut o pivotare total parsiva inspre anatemizarea rusilor prin amintirea – irelevanta si aberanta – a episodului Crimeei, substanta mesajului avandu-o insa accentul pus pe “politicianismul rusilor” de catre dl. Preda, o data lansata ideea otravita, fiecare isi poate completa ulterior cu ce vrea, iar Crimeea a ajutat: Putin poate fi in spatele refuzului rusilor de a veni, de ce nu?
  • in jur de 13 iunie, rusii anunta ca nu mai vin; pana in acest punct, reamintim, sarbii anuntasera ca nu ar prea veni, dar in cele din urma au venit; de asemenea, bulgarii se retrasesera pe ultima suta, georgienii si antiohienii fiind “out” dinainte, georgienii din cauza documentului despre ecumenism si antiohienii atat din cauza documentului cat si din cauza chestiunii Quatar; acestea fiind spuse, se intelege ca opozantii sinodului, au inceput vehement sa conteste sinodalitatea acestuia, avand in vedere lipsa rusilor; la nici o saptamana dupa anunt, pe web-ul romanesc incepe sa circule un articol extrem de profesionist alcatuit, continand cifre precise despre ortodoxia din Rusia care incerca sa minimizeze intr-un mod infantil importanta Patriarhiei Ruse. Articolul este preluat de mai multe bloguri si pe facebook. Pe langa cifre in detaliu (cate patriarhii, cate eparhii, cati episcopi, etc), autorul face si o paralela cu BOR si trage eroic in stil tovarasesc concluzia ca “populația realmente bisericească din Rusia este inferioară numeric celei din România”. In plus, deoarece bineinteles ortodocsii cand se gandesc la sinod, se gandesc la adunarea tuturor episcopilor, pentru a calma ingrijorarile ortodocsilor in urma renuntarii la participare a rusilor, tovarasul autor al articolului ne linistea: “exista inflație de episcopi  în Rusia”, prin urmare dragi tovarasi ortodocsi romani, nu va tulburati: se poate unitate si fara rusi. Concluzia este totala: “Povestea asta propagandistică despre ”Sfânta Rusie” este doar o poveste propagandistică pe care o iau în serios doar naivii și neavizații.”  Avand in vedere sinceritatea acestei afirmatii, exista totusi o minima posibilitate ca ura fata de rusi a autorului si data aparitiei acestui articol sa fie doar o coincidenta cu Sfantul si Marele Sinod si sa fi fost doar o unealta folosita de cei care incercau sa minimizeze rolul ortodoxiei rusesti in unitatea ortodoxa.
  • chestiunile de mai sus poate sunt elemente punctuale; anatemizarea BORU poate fi in media romaneasca doar un corolar al rusofobiei generale din mass-media, deci nu ar fi specifica acestui eveniment; insa ce vedem in randul ortodocsilor? Exista oare ortodocsi romani fie ei teologi sau doar simpli intelectuali care sa aiba o viziune normala, echilibrata si fratietate simpla fata de BORU si nu doar din afinitati cu privire la anti-ecumenismul cunoscut al rusilor? Daca nu exista, ne poate explica vreunul, independent de greselile unor ierarhi (sa zicem necondamnarea anexarii Crimeei) daca privim doar refuzul de a participa la intalnire, cu ce a gresit concret BORU incat sa o consideram atat de irelevanta?

Duhul Sfant exista totusi si in Ortodoxia Rusa 

Poate a venit vremea sa mentionez ca nu sunt rusofil. Nu sunt nici rusofob, de altfel, nici grecofil, nici grecofob. Sunt putin francofob, de cand echipa lor de fotbal este neagra in cvasi-totalitate, dar nu din cauza ca as avea ceva cu negri ci din cauza ca sunt șocat de efectele incalzirii globale. Exista insa unii ortodocsi romani care se cred mai breji decat rusii. Si mai ales teologi. Unde e multa minte, e si multa sminteala. Sunt chiar si ierarhi care au mers in Afganistan si au binecuvantat trupele romanesti de mercenari care cica lupta pentru pacea lumii, cand de fapt sarmanii lupta pentru o paine mai buna, platita cu sangele. Macar cu adevarul le erau datori acesti ierarhi … Pe scurt, exista un nationalism ortodox cu orientare “vestica” care vede in ortodoxia “rusa” un inamic. Noaptea mintii …

Intorcandu-ne la rusi, oricat de politicizata ar fi Biserica Ortodoxa Rusa si oricat de fosti kgb-isti ar fi unii ierarhi, in ansamblul ei, este totusi o Biserica Ortodoxa si a-i nega sfintenia este o infantilitate. A considera ca o intreaga Biserica este folosita doar pe post de unealta politica de catre un conducator tiran si ca nici un ierarh rus nu poate sa rupa acest lant al tacerii si al compromisului, mai ales cand in joc este soarta Bisericii, este o copilarie.

Sa amintim doar ca pe vremea comunismului, exista o Biserica Ortodoxa Rusa din afara Rusiei (in exil) – ROCOR –  din care faceau parte toti rusii care scapasera de lagarul URSS. Aceasta biserica a inflorit in SUA si a dat chiar sfinti. Daca BORU ar fi ramas comunista, ROCOR nu ar fi acceptat revenirea in sanul bisericii mama, ci ar fi asteptat “curatirea” acesteia. Iata doar un mic argument pentru a iesi din schema de gandire pe care ne-o propun “anatematizatorii”.

Nu poate Dumnezeu sa lase fara pastori sute de milioane de ortodocsi, chiar daca ar fi Putin atotputernic. Lipsa rusilor de la acest sinod este un semn de la Dumnezeu pentru cei care au ochi sa vada. Dar nu doar a rusilor, chiar daca ar fi lipsit cea mai mica biserica, dragostea frateasca si duhul iubirii ar fi dictat eforturi supra omenesti pentru unitate. Dar iata ca desi au lipsit nu doar cateva patriarhii “minuscule”, ba chiar si cea mai mare, totusi nu s-a facut nici un efort pentru unitate, ba din contra, s-au pus bazele rupturii viitoare.

Putin probabil si-ar dori ecumenism

Dintre cei care anatemizeaza BORU, se face tentativa de patare a imaginii acesteia prin asocierea cu Putin – personajul negativ la indemana, bun de dat vina pentru orice rau pe pamant. Nu ar fi prea multe de zis, decat ca daca BORU chiar ar asculta de Putin, foarte probabil ar fi venit la Sfantul si Marele Sinod si patriarhul probabil s-ar plimba in fiecare an pe la Papa sau pe la alti catolici din Vest care sigur l-ar primi cu bratele deschise. Daca Putin ar dori sa foloseasca BORU ca pe o unealta, mai degraba ar impinge-o spre ecumenism, decat spre autoizolare alaturi de georgieni, bulgari sau antiohieni. Paradoxal, desi ortodocsii rusii nu au relatii prea bune cu georgienii din cauza razboiului, iata ca in privinta refuzului de a se alatura ortodocsilor ecumenisti, nu au avut rezerve …

 Corectitudinea politica

Citind documentele finale mi-a venit un gand: autorii nu incearca sa deranjeze cu nimic pe nimeni. Autorii se aliniaza perfect in duhul corectitudinii politice de astazi. Iata doar ce nota introductiva poarta cel mai dezbatut document, cel despre ecumenism, intitulat – corect politic – “Misiunea Bisericii Ortodoxe in lumea contemporana”: “Contribuția Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptății, libertății, fraternității și dragostei între popoare și la înlăturarea discriminărilor rasiale și de altă natură”.

Nu am prea mult de zis aici, as dori un singur contraexemplu prin care orice text din toate horararile acestui sinod, sa faca macar o referire tangentiala la eretici sau prigonitorii bisericii. Ca veni vorba de prigonitori, crestini mor in fiecare zi in tarile islamice si nici o vorba nu s-a zis la acest sinod. Totul s-a prezentat coafat frumos, in vorbe “ziditoare” si “inaltatoare” care “afirma pozitiv” credinta si lasa anatemele si blestemele pentru vremurile de mai dinainte cand sfintii parinti de atunci nu aveau dragostea si delicatetea celor de astazi.

Foarte amuzant mentioneaza acest aspect si parintele Iulian Prodromitul: “toate sinoadele s-au facut pentru un scop, ca sa vada lumea o erezie, au anatemizat … dar acum pentru ce s-a facut sinodul asta?”.

Picatura chinezeasca nu loveste ca barosul

Multi ortodocsi s-au bucurat ca totusi au fost cateva lucruri pozitive la acest sinod, nu s-a acceptat ecumenismul cum sperau unii, nu s-au lepadat inca sfintele canoane, crezul etc. Ce nu inteleg optimistii naivi, este ca un baraj nu se erodeaza niciodata brusc ci milimetru cu milimetru. Apa patrunde molecula cu molecula si formeaza o crapatura infima la inceput. Abia dupa o perioada indelungata si multe incercari, fisursa este finalizata si barajul distrus. Picaturile lansate acum au fost descrise de cei care nu au semnat – nu mai detaliem.

Tot asa si cu dreapta credinta: nu vor incerca eliminarea brusca sau frontala a unor canoane, sau dogme. O vor lua incet, cu picatura. De data aceasta doar sugereaza, de exemplu: cine vrea sa renunte la canoanele cu privire la nunta crestina, e liber sa o faca, fiecare hotaraste. Bunaoara, cu privire la taina Sfintei Cununii, nu este eliminata complet din prima. Se lasa la latitudinea unor episcop, ca acolo unde e cazul, daca e nevoie, din iconomie – vezi-Doamne! – sa ingaduie anularea tainei casatoriei si sa permita casatoriile mixte, intre ortodocsi si eretici. La urmatoarele sinoade, poate vor face inca un pas: largirea iconomiei si pentru casatorirea cu ne-crestini.

Aceasta este doar o picatura. In primul rand, daca se dorea apararea credintei ortodoxe, mai degraba se re-afirma casatoria ortodoxa ca taina ce se poate face doar intre ortodocsi. Simplu si clar, ca la sfintele sinoade. Insa, in cazul de fata, conditia ca cei doi sa fie ortodocsi este prezentata ca “strictete” (cica conform acriviei) in timp ce se deschide portita pentru casatoriile cu eterodocsi, prin simpla trecere a unei sfinte taine in randul “iconomiei“. Sfintele taine sunt teoretic pilonii credintei ortodoxe, dintre care unul daca pica, tot esafodajul dogmatic este distrus.

Mergand in spatiul posibilitatilor, lasandu-se pe mana unui Sfant Sinod local posibilitatea iconomiei acestei taine, teoretic ar fi posibil ca Sf. Sinod al Romaniei – de exemplu – sa decida: pentru ca romanii vor sa se insoare/marite cu crestini de alte credinte, noi dam voie, consideram ca e important in ziua de azi si asta e, facem iconomie. In acest caz, Sfantul si Marele Sinod zice ca e bine. Chiar daca “acrivia” zice altfel, chiar daca canoanele zic altfel, conform hotararii Sfantului si Marelui Sinod, daca sinodul local a decis, faca-se. Halal aparare a credintei ortodoxe mai este asta!

Eu mai am o raca cu privire la acest document (si probabil si fata de altele): se tot repeta in mai multe locuri : “in societatea de astazi” in sus, “in societatea de astazi” in jos, in sensul ca astazi ar fi altfel lucrurile si ca ar fi mai greu de pastrat credinta si ca oamenii sunt mai altfel si ca ar trebui sa facem pogoraminte si iconomii, blah, blah. Imaginati-va pe parintii de la Sfintele Sinoade tratându-l pe Arie cum il trateaza cei de azi pe Papa: “in societatea de astazi, fratele nostru Arie si fratii nostri arieni, asa si pe dincolo, de aceea trebuie sa facem iconomie” …. Nu se pupa!

Pai ori credinta ortodoxa este cea adevarata si se pastreaza cu pretul sangelui, ori hai sa trecem toti la catolicism sau la protestantism sa nu mai reinventam roata! Ce este altceva catolicismul decat o ortodoxie cu o mie de iconomii si pogoraminte dupa ea? Ei deja au facut indeajuns de multe iconomii incat ar putea chiar sa ne dea un manual de accelerare al iconomiilor ca sa stim care dintre ele e mai actuala sau nu. Poate am trece direct la iconomia de a accepta si poponarii, ca doar si ei sunt oameni si poate unele sinoade locale ar vrea sa accepte si asta, de ce nu? Ca la urma urmei, daca nu mai trebuie musai ca mirele sa fie ortodox si mireasca ortodoxa, poate nu mai trebuie nici ca mireasa sa fie mireasa ci merge mire cu mire … Doamne-fereste! Insa logica este in acelasi registru, lucrurile catre asta tind, acum este doar inca o picatura …

Good Cop – Bad Cop

Sunt unii care au salutat “contributia” delegatilor BOR la documentul privind ecumenismul (denumit corect-politic Relatiile cu lumea contemporana). Bunaoara, delegatii BOR ar fi jucat un rol important in eliminarea inclinarii prea mari spre ecumenismul a “ecumenicilor”, adica a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Altfel spus, nu e dracul chiar atat de rau, iata ca nu i-au mai numit pe eretici Biserici Crestine, ci le zic doar “ceilalti crestini”, lasand cumva la latitudinea fiecaruia sa ii considere ca facand parte din biserica sau nu. Asta si altele, similare …

Aici e timpul pentru o mica paranteza. Pr. Cleopa zicea o data ca diavolul este teolog mare, stie toată Scriptura pe de rost. As zice eu, ca stie si Sfintii Parinti si toate cartile de teologie tiparite vreodata. Daca e nevoie, iti aduce si citate. Un singur lucru nu poate diavolul: sa spuna crezul simplu, fara imboldiri si fara taieturi. In cazul de fata, nu au putut sa spuna partea cu “Una Sfanta si Soborniceasca Biserica” fara a face adaugiri si fara a deschide “noi orizonturi”.

Intr-un document care trebuia sa condamne simplu pe fata ecumenismul si sa-l numeasca erezia ereziilor, asa cum l-au numit sfintii mai vechi sau mai noi, iata ca stam acum sa analizam in boabe marunte, ce este si ce nu este corect din punct de vedere teologic in privinta folosirii cuvantului biserica, ce poate fi interpretat gresit sau ce este totusi corect dogmatic dar era mai bine exprimat nu stiu cum …

Rolul delegatilor BOR – asumat mai mult sau mai putin constient – a fost sa participe intr-o mega-manipulare subtila. Din perspectiva anti-ecumenistilor, BOR a fost “good cop” in negocierile pe document. Prin sfortari retorice si lingvistice complicate, in aparenta s-au evitat unele caderi prea grosolane in greseli strigatoare la cer. Multe au ramas insa si cei care nu au semnat documentul le-au explicat. De ce nu s-a inceput insa prin anatemizarea ecumenismului care ar fi simplificat totul ulterior? Oare nu pentru ca toti sunt oricum ecumenisti si singurele dispute sunt la ce termeni sa foloseasca?

Daca totusi oficialii BOR au o inclinatie veritabila spre dialog si comunicare cu privire la chestiunile importante care framanta biserica in ziua de astazi, de ce Trinitas si Basilica sunt doar niste masinarii de propaganda simplista, tonomate de cantari bisericesti si magneti de mediocritate si lipsa de veritabila deschidere si intelegere fata de problemele cu care se confrunta crestinii ortodocsi, altii decat pensionarii si credinciosii simpli, care nu sunt capabili sa emita opinii proprii si consuma doar catehism pe paine, la pachet cu niste pelerinaje, neavand intrebari si nepunand probleme prea complexe? Exista exceptii individuale, insa este clar ca dialogul si deschiderea nu sunt incurajate de sus. Cum altfel am explica, blocajul mediatic total de pe Basilica al reactiilor negative ale unor ierarhi, calugari, teologie, fie ei romani sau straini cu privire la acest sinod?

Corectitudinea politica – un duh deloc ascuns celor care au lipsit de la discutii

Nu e greu de vazut ca duhul corectitudinii politice tintea nu doar coafarea mesajului modern al ortodoxiei si prezentarea “afirmativa” a credintei, fara reinnoirea de anateme sau punerea punctului pe i cu privire la pacatul din lumea de astazi. Corectitudinea politica privea si inspre cele mai “fundamentaliste” patriarhii care nu prea sunt obisnuite cu discursul politicianist si cu substrat folosit in lumea occidentala.

De “cearta cu diavolul” s-au temut insa atat de mult marii absentii incat nici invitatia la “discutii” si “controverse oneste” nu i-a tentat. Oamenii induhovniciti rareori intra in controverse si certuri, mai ales pe chestiunile importante. Oamenii sfinti, care vad duhul unei adunari sau al unor persoane, refuza sa intre in “dezbateri teologice”, si nu accepta nici un compromis, pentru ca stiu ca finalitatea “certurilor” este mereu cea dorita de diavol, oricat de ferme si fioroase ar fi luptele. L-as evoca aici pe Sf. Marcu Eugenicul care a fost inchis in camera la sinodulu talharesc de la Florenta, pentru a nu mai lua cuvantul si pentru a nu mai taragana discutiile, caci si-atunci sinodalii erau foarte grabiti, mai ales cei de la Constantinopol, care aveau interese politice in privinta “relatiilor cu lumea moderna”.

Punem deci intrebarea: oare sa fi fost tocmai teama de certuri inutile care sa ii fi gonit pe cei care au lipsit la acest Mare si Sfant Sinod? De vreme ce puteau sa refuze semnarea si daca veneau, care este totusi motivul pentru care nu au venit? Oare pur si simplu nu au dorit sa se lase trasi intr-o capcana a formularilor complexe si intortocheate care sa convina tuturor si sa permita fiecaruia sa interpreteze cum doreste textele finale?

Din nou repetam: afirmarea fara ezitare a ereziei ecumeniste, cu siguranta ar fi fost singurul lucru care ar fi unit pe toti si ar fi facut ca glasul Bisericii sa fie una.

Sinodul care nu este sinod

Redam in final, un fragment din raspunsul Patriarhului Serbiei, de ce nu a semnat Documentul cu privire la Relatia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii crestine, preluat de pe site-ul oficial al BORU.

“Nu am semnat documentul deoarece episcopii membrii ai Sinodului au avut dreptul sa se exprime dar nu dreptul sa voteze. La Sinod, in locul regulii adoptatade de Apostoli si poruncita de Sfintii Parinti: “un om, un vot”, o alta regula a fost aplicata: o biserica autocefala, un vot.. Altfel spus, doar patriarhii bisericilor locale au avut dreptul sa voteze.

Din aceasta regula intelegem:

  1. Sinodul se prezinta nu ca o institutie a unui singur Trup unificat al Bisericii, ci ca un corp parlamentar, ce consta din biserici independente, autocefale;
  2. Sinodul primatilor Bisericilor a actionat in esenta ca o adunare de papi;
  3. Intentionat sau nu, Sinodul este micsorat la gradul de adunare a patriarhilor bisericilor autocefale care doar sunt insotiti de o delegatie extinsa de episcopi

Din sucelile Sfantului si Marelui Sinod

M-am ferit pana acum sa denumesc acest sinod “talharesc” pentru ca nu aveam inca prea multe argumente si cunostinte. Bineinteles, va mai dura ceva pana cand toti ortodocsii vor intelege talharia care se face, de aceea doresc sa incerc sa ma explic si sa va conving de ce denumirea de talharesc nu este o exagerare, ci este o realitate care ni se va infatisa pas cu pas pe masura ce “sfintele hotarari” care “vor ramane in istorie” sunt publicate si facute cunoscute opiniei publice.

In primul rand, in istoria ortodoxiei, au existat Sapte Mari si Sinoade Sfinte, restul celorlalte au fost sinoade locale fara nici o importanta sau relevanta pentru credinta universala, care au abordat probleme si chestiuni locale. Pe langa sinoadele locale acceptate si ramase in istorie, multe dintre tentativele anterioare de sinoade care s-au autointitulat “mari si sfinte”, au fost ulterior denumite de ortodocsi “sinoade talharesti”. De asemenea, daca ne uitam in istoria sinoadelor sfinte, in general, in randul acestora credinta s-a intarit prin detasarea de unele erezii, prin intarirea unor dogme acceptate dar puse sub semnul intrebarii de unele fete bisericesti “inovatoare” care doreau adaptarea “la lumea contemporana” a credintei. Daca la acest sinod s-ar pune sub anatema ecumenismul, Sfantul si Mrele din titulatura poate si-ar justifica numele. Eu insa nu stiu inca ce hotarari importante trebuie sa fie luate la acest sinod.

Majoritatea, daca nu toate sinoadele talharesti au un singur lucru in comun: diluarea consistentei invataturii de credinta si incercarea de lipire a ortodoxiei de alte credinte. Altfel spus, nu sinoadele care aduceau clarificari, abordau erezii locale, eliminau tendinte gresite sau reintareau hotarari vechi au fost talharesti ci mai ales acelea care priveau relatiile cu “lumea contemporana” …

Sa exemplificam doar cu Sinodul de la Ferrara – Florenta prin care speculand problemele politice ale ortodocsilor din est, catolicii incercau sa ii asimileze pe greci intr-un mod similar in care au reusit si prin alte locuri: cu “negocieri”, cu “compromisuri”, cu “pogoraminte” de la credinta catolica, permitand tuturor sa isi pastreze ritul si imbracamintea si cerandu-le mai intai sa accepte pe papa, restul schimbarilor urmand sa vina ulterior. Ce a urmat, nu va mai plictisesc doar reamintesc ca singurul ortodox care nu a semnat “sfintele acorduri” a fost canonizat.

De altfel, sinodurile talharesti rareori raman in amintirea ortodocsilor din simplul motiv ca de cele mai multe ori, nu mai raman ortodocsi dupa ele. Asa s-a intamplat de exemplu cu Sfantul si Marele Sinod al epicopilor din Transilvania de la 1698 prin care mitropolitii ortodocsi tradatori, sub amenitarea pustii, au acceptat sa se inchine papei. Bineinteles, in “declaratia oficiala”, au pastrat credinta, unitatea cu catolicii fiind justificata prin adaptare la realitatile contemporane ale vremii si prin renuntarea la “sentimentele negative” fata de “fratii catolici”. Conform hotararilor istorice luate la acel sinod, credinta nu era alterata, doar ca ortodocsii erau rugati sa zica o ectenie si pentru papa si mitropolitii sa ii sarute mana. Schimbarile au avut loc ulterior, pas cu pas, sinodul a fost doar inceputul.

Principalul motiv pentru care denumesc acest sinod talharesc este lipsa reprezentarii. Si nu ma refer aici doar la lipsa unor biserici ortodoxe care reprezinta mai mult de 70% dintre ortodocsi ca numar.

Chiar si ierarhii prezenti si care pretind ca reprezinta popoarele lor drept-maritoare, in realitate nu le reprezinta. Si prin lipsa reprezentarii, nu ma refer doar la carcotasi si anti-ecumenisti habotnici care din principiu nu se simt reprezentati de ierarhi din simplul motiv ca ii cred cazuti pentru pupaciunile si rugaciunile facute impreuna cu eterodocsii. Prin lipsa reprezentantei ma refer ca sinodalii nu sunt acolo ca sa rezolve niste probleme stringente ale credintei care au starnit dezbateri, certuri, neintelegeri. Uitati-va in jur si intrebati oamenii! Nu doar romanii sunt nestiutori si asteapta cu nerabdare sa vada ce hotarasc astia pentru ca oricum noi nu stiam ca sunt probleme care trebuie rezolvate (cu exceptia ecumenismului). Da, exista apostazie multa, desfranare, homosexualitate, da, stim ca pacatul in ziua de astazi s-a inmultit ca niciodata, insa cu toate acestea, necesitatea unui sfant si mare sinod nu este inteleasa de popor si prin urmare, nu ne trebuie prea multa duhovnicie sa intelegem ca daca poporul nu simte asta, asta e si voia lui Dumnezeu.

Poate ca totusi poporul ortodox, atat cel din Romania cat si cel din toata lumea (mai ales in Grecia si Rusia) simte ca lipseste ceva ortodoxiei: marturisirea ortodoxa! Poate lipseste marturisirea si poate ca prea multi ierarhi s-au culcat prea mult in pat cu catolicii, dincolo de baterile pe umar si intalnirile politice si diplomatice. Se simte, mai mult sau mai putin in aer, o presiune spre o unitate fortata si poporul vede cum pas cu pas unii ierarhi nu doar ca tac si fac, ci fac pe la spate incercand sa ascunda faptele lor si intentiile reale. Am ramas socat cand am aflat ca la intalnirea episcopilor ortodocsi in care s-a discutat impartasirea lui Corneanu la catolici, cand acesta a inceput sa spuna: “fratilor sa stiti, ca oricum eu m-am mai impartasit si alta data la catolici si am slujit cu ei”, iubitul nostru patriarh l-a tras de mana si i-a zis la ureche “hai lasa, acum, nu mai spune toate …”. Ne mai miram de ce dogmele, traditia si canoanele ortodoxe foarte clare nu au fost respectate, daca nici macar penitentul nu era lasat sa isi spuna pacatele? Vedem deci ca desi in interviuri si predici, patriarhul nostru se arata drept-maritor si pastrator al credintei, in fapte se arata altfel. Ne mai miram de ce ortodocsii sunt sceptici si tematori cu privire la acest sinod? Asa cum noi romanii nu avem incredere in patriarhul nostru si ne e teama ca e prea “lax” cand e vorba de pastarea credintei, la fel se intampla in toate bisericile surori, de unde si lipsa reprezentarii reale a participantilor la acest sinod.

Este foarte greu pentru un simplu ortodox sa desluseasca tainele teologice ale unor documente sinodale, oricat de “traduse” in limbaj simplu ar fi ele de catre “teologii luminati”. De exemplu, eu desi am citit documentele “originale”, nu am inteles mare lucru, ce anume se schimba, ce se hotaraste nou, care e scopul acestui sinod. Reafirmarea credintei sau marturisirea comuna a credintei ortodoxe in fata lumii, cum ni se spune, nu isi au rostul sub stindardul unui Sinod. Adica nu e nevoie de un Sinod pentru asta! Ce rost are sa reafirmi ca postul e important sau ca casatoria e sfanta taina?! Sau partea aceea cu “afirmarea credintei in lumea contemporana”, ca parca de aia se face sinodul asta, ca sa afirme ortodoxia …

Totusi, nu suntem idioti! Nu pentru astfel de lucruri se intalnesc ei si nu am aflat inca pentru ce. Iata ce ne spunea domnul teolog Radu Preda de la Cluj, ca acest Mare si Sfant Sinod o sa hotarasca ca salamul de soia nu e de post … si ca rusii sunt impotrivitori si nu vin sa primeasca si ei ca salamul de soia nu e de post, deoarece sunt carcotasi si asculta de Putin si vor sa puna bete in roate lui Bartolomeu. Cam astfel ne explica delegatul BOR ce inseamna acest Sfant si Mare Sinod.

Repet, nu suntem idioti, tovarasi! De aceea, asteptam cu nerabdare si interes CE anume vor hotari, pentru ca toti simtim ca ceva e in neregula la acest sinod si privim neparticiparea unor biserici importante ca un semn de la Dumnezeu ca Sfantul Sinod nu ar fi tocmai prea Sfant si ca are unele probleme …

De asemenea, semne de intrebare apar si dupa reactiile la neparticiparea “nealiniatilor”. Indiferent de cauzele si motivele lor, indiferent de circumstante, faptul cum “sfintii” sinodali au reactionat ne face sa ne punem mari semne de intrebare. Atata rautate si atata graba in a-i acuza pe cei care nu au venit ca isi tradeaza credinciosii si ca ii batjocoresc pe ceilalti care s-au ostenit sa vina, ne pune noi semne de intrebare. Asadar, rusii nu au venit deoarece nu au mai considerat conditiile de sinodalitate prin lipsa celorlalti. Cei care totusi au venit, ii acuza pe rusi de neseriozitate pentru ca i-au facut sa vina degeaba? Pai nu mai bine stateau si ei acasa, cum au facut rusii? In ce fel i-au facut rusii sa vina degeaba pe sfintii sinodali, daca rusii tocmai nu au mai venit si le-au cerut si celorlalti ca sa amane intalnirea. Chiar era atat de imposibila o amanare?

In graba se ia mereu decizii proaste si diavolul isi baga coada. Da, vor zice ei, pregatim acest sinod de zeci de ani, am tot vorbit si comunicat inainte, ce rost avea sa il amanam acum? Ce sa mai discutam? Nu am tot discutat inainte, nu am fost de acord? Vedem din aceasta fermitate si graba ca pacea nu e importanta ci “sfintenia” hotararilor este mai iminenta decat pastrarea unui consens. Poate tocmai greutatea cu care au cazut de acord toate bisericile sa participe si poate tocmai dificultatea caderii de acord care se dobandise inainte, TREBUIA sa ii indemne pe sinodali sa amane si sa incerce sa pastreze consensul, sa pastreze pacea cu orice pret si sa nu produca falii si rupturi in ortodoxie, prin graba si precipitarea intalnirii. Ce s-ar fi pierdut? Rezervarile la hoteluri? Pentru bani, punem noi in pericol unitatea, fratietatea si posibilitatea intaririi bisericii prin participarea tuturor madularelor? Nu exista cumva un nonsens in intreaga motivare a tinerii sinodului dupa ce rusii si-au anuntat neparticiparea?

Inainte de anuntul rusilor, hai sa zicem, mai mergea: georgienii nu vroiau sa vina, sarbii au fost totusi convins pe ultima suta, bulgarii s-au intors pe ultima suta de metri si exista speranta sa se razgandeasca si ei, la fel ca sarbii si sa vina toti. Hai sa zicem, ca daca nu veneau bulgarii si sarbii nu era chiar sfarsitul sinodalitatii, mai ales ca acestia au declarat ca sunt interesati de ce hotarari se vor lua si vor decide ulterior daca primesc sau nu, deci nu au negat sinodul, nu s-au opus apriori. Insa, atunci cand si rusii s-au retras, chiar mai avea sens sa continue sinodul si  chiar cred ca ei fac voia lui Dumnezeu, trecand peste asta? Spunea Mavrichi intr-o conferinta de presa ca in ortodoxie nu conteaza numarul, ca nu reprezentarea numerica conteaza …

Pentru a intelege … lipsa de duhovnicie si unitate a participantilor la acest sinod as dori sa exemplific doar cu o mica intamplare, cu analizarea raspunsului unui ierarh participant catre intrebarea pusa de o “pastorita” din Suedia care reprezenta doua ziare crestine, unul catolic si unul protestant (ei deja sunt “una”). Intrebarea a fost facuta la o conferinta de presa din 23 Iunie.

INTREBARE: Ati vorbit despre doua documente care au fost acceptate. La acest sinod pan-ortodox sau sfant (nu stiu cum mai este numit) lipsesc patru biserici ortodoxe. Care mai este valoarea acestor documente? Se aplica ele si bisericilor care lipsesc? Cum tratati lipsa lor? Femeia radea cand a pus intrebarea, cu o nota de ironie cu privire la problema statutara a sinodului si prin urmare neclaritatea statualitatii hotararilor lui. Un lucru normal pentru un reporter, dar anormal pentru un luteran care oricum nu prea au baze pentru credinta lor sucita si creata pe un fundament complet incetosat, cu minime pretentii de consistenta logica sau dogmatica. Oricum, intr-un fel ea e obisnuita sa puna intrebari dificile, obisnuita fiind probabil cu dezbaterea democratica si libertatea de opinie din vest. Femeia nu e timida ca ziaristii nostri, care fie sunt angajati oficiali ai BOR si prin urmare nu isi permit nici sa creeze contextul unor intrebari incomode, daramite sa mai si puna una, fie cei laici din presa scrisa, sunt setati pe a arunca cu noroi si a face caterinca de orice este legat de ortodoxie. Intrebarea este buna, de aceea am si selectat-o pentru acest articol.

RASPUNS de arhiepiscopul Job of Thelesos: Doua documente sunt SEMNATE, nu doar acceptate. Mai avem inca doua la care discutiile s-au terminat si unul care mai e discutat. Probabil unul dintre acestea doua vor fi semnate astazi, dupa-amiaza. Pentru a raspunde intrebarii dumneavoastra, dupa cum am spus in zilele dinainte, noi suntem aici, bisericile noaste au venit aici pentru Sfantul si Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. Altfel spus: nu vedeti ce scrie pe afis, ce puneti intrebari de astea?! Nu ne-am adunat aici pentru o conferinta sau pentru o consultare sau pentru o sinaxa, sau pentru o intalnire, ci pentru SINOD. Acest SFANT SI MARE Sinod a fost acceptat de Sinaxa Întâistătătorilor Biserici Ortodoxe in Ianuarie la Chambésy, pe baza unei decizii luate prin consens si NUMAI Sinaxa Intaistatatorilor ar putea amana sau schimba statutul acestui Sinod. Cu adevarat acest ierarh ar putea sa fie un politician perfect, mai ales pe plaiuri mioritice. Foloseste un rationament si niste suceli de argumente uimitor de machiavelice. Care-va-sa-zica, daca am fost la cumparaturi si am cumparat paine, cand am ajuns acasa si am scos din plasa ne-am trezit cu o placinta, daca pe bon scrie paine, inseamna ca e paine. Ce daca painea asta nu mai e paine? Daca pe bonul pe care am cumparat scria paine, numai daca am merge inapoi la magazin si am cere sa nu mai scrie pe bon paine, numai atunci nu ar mai fi paine. Deci nu realitatea conteaza, nu adevarul in sine, ci PROCEDURILE, realitatile virtuale cu specific organizatoric si birocratic … Ca si cum hotararea Intaistatatorilor avea deja putere de Sinod, nu definitia si intelegerea comuna a termenului de Sinod constituie Sinod, conform acestui ierarh ortodox, ci realitatea virtuala a unei hartii istorice, a unui document istoric la care s-a cazut de acord ca acesta trebuie sa fie Sinod. Realitatea din fata ochilor nostri nu conteaza, ci este subscrisa puterii hartiei si a textului tiparit pe ea in care s-a hotarat ca acesta trebuie sa fie Sfantul si Marele Sinod. Observati absurditatea acestui argument? Dupa acest ierarh si daca la intalnire ar fi venit doar Albania si Insulele Feroe, tot era Sfantul si Marele Sinod, pentru ca asa se hotarase. Dupa cum am mai spus acum cateva zile, trebuie sa privim acest Sfant si Mare Sinod ca un proces, nu doar ca un eveniment. Asta e noua, oare chiar asta e pozitia oficiala? Pai daca Sinodul e un proces, amanarea nu putea sa fie tot parte din proces, care era urgenta?! Acum participam la evenimentul adunarii si al discutarii, dar trebuie sa ne amintim ca acest sinod a fost pregatit de mai mult de 50 de ani de consultari pan-ortodoxe, documentele care sunt discutate acum au fost compuse, scrise, discutate si amendate de TOATE bisericile ortodoxe in timpul intalnirilor si conferintelor panortodoxe si dupa sesiunea de incheiere a acestui sinod va urma procesul de receptare a sinodului. Probabil aici se refera la primirea cu surle si trambite a hotararilor intaistatatorilor de catre poporul drept-credincios. Este clar insa pentru noi, pentru bisericile care au venit aici, ca am venit aici pentru sinod si ca deciziile luate ne obliga sa le respectam.

Pe scurt, femeia intreba daca sfintii sinodali au pretentia ca si ceilalti sa respecte hotararile si sa se supuna lor, stiut fiind ca acceptarea reciproca in ortodoxie (pomenirea) se face doar cand exista conses cu privire la toate problemele ce tin de dogma. Urmeaza apoi, o intrebare si mai banala si fireasca a unui grec, la care raspunde purtatorul de cuvant al sinodului (cel mare si sfant):

INTREBARE: Cu tot respectul. Limba greaca e foarte bogata si sunt nuante atasate cuvintelor. Cand vorbim de omofonia, consens este un cuvant diferit de unanimitatea care priveste decizia luata cu acordul tuturor. La acest sinod exista absenta a 150 de milioane de ortodocsi. Cum explicati situatia?

RASPUNS: Unanimitatea inseamna ceva, dictatul majoritatii inseamna ceva. Altfel spus, lasati-o mai moale, stati sa va spun eu cum stau lucrurile … Insa inainte de a avea asta, in primul rand este conditia SA COMUNICI. Si parinti de la Sfantul si Marele Sinod, de fapt comunica de 4 zile. Nimeni pare sa nu realizeze aceasta cruciala realizare a sinodului: de mii de ani nu au vorbit intre ei si acum chiar vorbesc. Wow! Asta nu o stiam! De mii de ani, ierarhii nostri nu vorbesc intre ei? Pai la cel se tot plimba atunci, ca auzim mereu de tot felul de vizite fratesti, intalniri, conferinte panortodoxe si mai ales intalnirile ecemeniste. Marii nostri ierarhi nu au reusit macar la intalnirile ecumeniste organizate de papi si la care nu prea lipsesc sa discute intre ei? Aceast fapt este ceva imens, indiferent de orice numar ai pune langa el.

Sa facem un mic rezulmat al conferinte de presa. Jocul pare ca un meci de fotbal in care aparatorii “Sfintilor Parinti” sunt pusi la zid de ziaristi care pun mereu si mereu aceeasi intrebare, cu privire la legitimitatea sinodalitatii. Prima intrebare a fost daca participantii au pretentia ca si absentii sa respecte hotararilor. O intrebare pertinenta, pentru ca abordeaza riscul unei schisme in ortodoxie, principala posibila consecinta nefasta a acestui “Sfant Sinod”.  Raspunsul pe scurt al episcoului Job este “noi am venit aici pentru ca asa am fost programati de Sinaxa Intaistatatorilor in Ianuarie si nu aveam cum sa ne resetam si chiar daca conditiile de sinod nu mai exista, noi facem ce s-a hotarat si hotararile ni le asumam. Restul … stiti, sinodul e un proces, blah, blah.

Urmeaza apoi intre o intrebare a unui grec de data asta: totusi, stiti, 150 de milioane de ortodocsi nu sunt reprezentati. Raspunde purtatorul de cuvant, un preot ce tine de Patriarhia Ecumenica: ce vorbiti de numere, nu vedeti ca sfintii parinti “vorbesc intre ei!”. Asa ceva nu s-a intamplat de mii de ani. Mirat de raspunsul evasiv si total pe langa al parintelui, acelasi reporter revine cu clarificari, din pacate netraduse (grecii astia cred ca toti stiu limba lor …). Iata raspunsul in continuare, care teoretic reprezinta completarile parintelui purtator de cuvant la insistenta grecului cu privire la unanimitate:

RASPUNS: Un raspun tehnic ar fi ca principiul unanimitatii nu a fost abolit. Ar fi fost si clumea, pe langa faptul ca ar fi negat matematica … Pentru cei care sunt aici, tehnic. Din nou parintele repeta tehnic, prin aceasta adaugire lasand de inteles ca ne-tehnic, – orice o intelege el prin asta – unanimitatea s-a pastrat si prin lipsa rusilor si a celorlalti. Dar doresc sa subliniez acest fenomen extraordinar al sinodului: cei 300 de reprezentanti vorbesc intre ei. Poate pentru voi asta e nimic, insa pentru noi este ceva imens. Adica: mai terminati o data cu unanimitatea asta, voi nu vedeti ca 300 de ortodocsi vorbesc intre ei? Ce va trebuie mai mult? Ar fi important cred sa ne rezumam la ce se intampla concret la Sinod. Deci, desi tehnic nu e Sinod – doar ce a recunoscut mai inainte – , hai sa trecem peste asta si sa vedem ce face Sinodul de fapt. E o vorba care zice ca uneori, o tigara e doar o tigara (adica nu e dispozitiv de spionat, nu contine nimic ascuns – cu privire la suspiciunea de tradare care pluteste in aer). In acest caz particular, consiliul se intalneste si vorbeste. Nu trebuie sa cautati spioni americani. Uneori sunt doar 300 de episcopi, adunati impreuna, sprijiniti de milioane de ortodocsi, care DOAR doresc ca biserica lor sa glasuiasca.

Din nou, observam raspunsul in afara oricarui sens cu privire la intrebarile simple si clare: este sau nu Sfant Sinod, hotararile sunt sau nu cu pretentie de SFINTE si care sa oblige TOATA LUMEA ORTODOXA sa adere la ele sub amenitarea ruperii comuniunii, sau pur si simplu intalnirea e doar o sinaxa intre parinti. Lucru de altfel negat vehement chiar cu 5 minute mai inainte de IPS Job. Tehnic si practic, raspunsul parintelui este ca aceasta este o adunare in care se comunica, ierarhii si teologii vorbesc intre ei, asta e tot. 

Ori asta nu clar e “tot”, dupa cum puteti observa din cotinuarea conferintei de presa in care ceata este si mai mult intarita de un roman – Ionut Mavrichi – care dorind sa “clarifice” chestiunea, nici mai mult nici mai putin nu face decat sa bata cu pumnul in masa si sa declare: “Daca unele biserici nu sunt aici prezente, nu afecteaza modul in care functioneaza Sinodul.  Pe de alta parte, sinodalitatea nu e o chestiune de numar. Pe bune? Dar ce fel de chestiune este sinodalitatea daca nu de numar. Numarul nu reprezinta unitatea? Arie si cu acolitii lui  nu conteaza ca au fost singuri impotriva tuturor celorlalti episcopi care i-au rejectat? Erau 2-3 vs cateva sute, asta nu a contat?! Nu conteaza cati crestini nu sunt reprezentati. Ei trebuiau sa fie reprezentati deoarece a fost o decizie comuna de a veni aici, de a avea acest sistem de votare, sa avem aceste topicuri care sa fie discutate. Deci chiar daca numarul nu conteaza, chiar daca ar conta cumva (ca doar sunt 150 de milioane lipsa), ei trebuiau sa fie aici. Pai credem si noi ca trebuia, dar ete ca nu sunt! Faptul ca au fost de acord inainte nu are nici o relevanta pentru lipsa sinodalitatii actuale. Sinodul a fost un simplu proiect si prin lipsa lor nu mai este Sinod. Sinodalitatea nu este afectata Wow! Nici macar vorbitorii anteriori nu au avut curajul sa fie atat de expliciti, macar au evitat si eludat un raspuns clar. Avem sinoade ecumenice in care nu au participat patriarhi ai unor biserici cand existau doar 5 patriarhii. Asta nu a facut acele sinoade ecumenice mai putin ecumenice. Ce nu mentioneaza insa in raspunsul sau domnul Mavrichi si dovedeste marsavia si ticalosia de care a fost afectat prin impreuna lucrarea deloc plina de har la care se face slujitor, este ca la acele Sfinte Sinoade, lipsa patriarhilor nu s-a facut IN SEMN DE PROTEST, ca in cazul de fata, ci din motive GEOGRAFICE si POLITICE, patriarhii avand totusi REPREZENTATI care aveau putere REPREZENTATIVA. Ei nu au participat pentru ca nu vrut, ci pentru ca nu au putut. Chiar daca tehnic, literar altfel spus, fizic patriarhii nu au participat, a face paralela intre opozitia actuala a celor care nu participa si apelul la amanarea si rediscutarea organizarii Sfantului si Marelui Sinod, a face o paralela intre cele doua situatii de azi si de atunci este cel putin o manipulare crasa, rau intentionata, fara nici o semnificatie nici macar din punct de vedere istoric ca sa nu mai zicem din punct de vedere logic. 

Interviul continua la fel de interesant. Intrebarile sunt cu privire la legitimitate (culmea, toata lumea isi pune problema asta, mai putin participantii) si persoanele care raspund, fie ele ierarhi, preoti sau teologi nu reusesc sa raspunda clar la nici o intrebare: daca e sinod, are pretentia ca hotararile sa ii fie ascultate de toti? O sa fie caterisiti/afurisiti cei care nu le accepta? Sau hotararile sunt doar asa, niste discutii, o simpla sinaxa, cu cateva declaratii “despre lume” cu cateva “reafirmari” ale credintei.

Initial am vrut sa intitulez acest articol “Ce sa ne asteptam de la Sinodul Talharesc din Creta?”. Cred ca e inca prea devreme, tare mi-e teama ca chiar ce intrevedem noi ca se va intampla: o mica mare schisma, este prematur si cu mult sub lucrurile si mai rele care ne asteapta. O sa mai astept ceva timp, sa ma informez mai mult. Consecintele cu privire la urmari sunt insa legate de lovirea in unitatea bisericii care pana acum era macar implicita, macar stearsa, chiar daca neafirmata zgomotos (cum se bat pe piept ierarhii participanti la acest “Sfant si Mare” Sinod). Diavolul, mai ales in zilele noastre si mai ales in biserica si in randul popoarelor lucreaza pe directia “divide et impera”. In numele “afirmarii credintei” ierarhii nostri vor reusi ceea ce probabil va fi cunoscut ca “Marea Schisma de la Creta”. Asta in caz fericit in care cu exceptia ruperii de rusi si ceilalti nu se vor decide si alte “improspatari” ale credintei care vor aduce revolutie in patriarhiile participante. Asta cred insa ca tine si de crestinii de acasa, de vigilenta si seriozitatea cu care se vor informa si vor cere raspunsuri ierarhilor care ii conduc.

PS 27 Iunie: in urma unei discutii telefonice cu dl. Mavrichi care s-a aratat jignit de cuvintele mele, as dori sa clarific partea cu majoritatea. Pe scurt, dl. Mavrichi sustine ca se referea la Sinodul al 2-lea ecumenic la care Patriarhul Romei nu s-a prezentat si l-a dat exemplu de sinod cu reprezentare partiala. De asemenea, mi-a mai amintit ca si la primul sinod au participat doar o treime din episcopi. In urma intrebarii mele, de ce a facut totusi paralela cu situatia de astazi, cand rusii (si altii) nu din cauza distantei sau a imposibilitatii de a participa nu au venit, ba chiar au refuzat, dansul mi-a propus sa ma duc la rusi daca nu imi convine situatia pentru ca oricum eu sunt varza la teologie. I-am promis ca o sa studiez sinoadele si mi-a recomandat ironic sa ma duc la Petru Voda sa le studiez, de unde deduc ca si pe dansii vrea sa ii trimita la rusi. Pe scurt, am simtit poate mai cert decat credeam duhul de dezbinare si lipsa dorintei veritabile de unitate si marturisire in comun a credintei. De altfel, in aceeasi ordine de idei, georgienii protesteaza ca sunt acuzati ca nu au venit din motive politice (sursa) si explica din nou cu ce sunt ei impotriva: incalcarea canoanelor. Vom auzi probabil unii teologi ca georgienii tin captivi unitatea sinodala perfecta si ca e de ajuns si 10/14 din patriarhii …

Anatemizarea Bisericii Ortodoxe Ruse a început

Mentionam in articolul anterior ca deja se prevede o ruptura cu iz politic in randul preafericitilor si varfurilor de lance ale propagandei de sistem, mai ales in contextul neparticiparii Rusiei la “Sfantul si Marele” Sinod. Urmeaza razboiul propagandistic de a acuza pe cei “nealiniati” si de construi campul de batalie pe terenul acuzatiilor care sa murdareasca atat de mult imaginea rusilor si “nealiniatilor” incat implementarea “Sfintelor” hotarari “care vor ramane in istorie” la acest “Sfant si Mare” Sinod, sa nu poata fi contestata nicaieri.

Si mai interesant pare fenomenul, in momentul in care pe la noi presa laica intra in hora si participa de bunavoie si fara strambarile din nas specifice presei atee anti-religioase, cu orientare modernista si pro-occidentala. Danion avea o vorba pe vremuri cu privire la presa: daca in ceea ce priveste mesajul crestin, observam in presa mereu si mereu aceleasi personaje, sa fim suspiciosi pentru ca daca ii cheama mereu, inseamna ca ei spun lucruri care nu supara niciodata sistemul. Si dupa cum stim, cand un invitat la vreo emisiune spune ce nu trebuie, este dat afara live [1] si niciodata nu mai este chemat, de nici o alta televiziune.

Bunaoara, cand intuiam ca de vreme ce rusii nu vor veni, este clar ca va incepe denigrarea lor si din frati de credinta vor fi transformati peste noapte in fosti kgb-isti, extremisti turbati, gica-contra de serviciu, bloc fost comunist etc. nici nu banuiam ca capetele noastre de topor deja au inceput actiunea pe cont propriu. Ma refer in primul rand la “teologul” Radu Preda care este ivitat permanent la toate televiziunile, fiind alaturi de Pr. Necula, singurele “fete bisericesti” experte in orice chestiune si la indemana oricand sa dea raspunsurile clarificatoare la intrebarile relevante care sunt puse:

“Discutiile au fost tensionate. Pregatirea a durat foarte mult pentru faptul istoric ca de peste jumatate de secol bisericile ortodoxe au fost sub dominatie comunista (aici vedem cum dl Radu Preda incepe pregatirea terenului). Intrebarea este in ce masura acest sinod scoate in evidenta gandirea de tip secular, politic in detrimentul unei gandiri patristice genuine”. (sursa: Digi24)

Altfel spus, ierarhii rusi sunt putinisti, cei georgieni, bulgari, sarbi, antiohieni asemenea si ai nostri sunt sfinti parinti cu gandire patristica. Cam putina indrazneala as zice eu din partea unui teolog chemat sa emita niste pareri obiective si niste raspunsuri reale cu privire la chestiunea in sine, nu sa faca propaganda NATO. M-as fi asteptat ca domnul Preda sa explice de ce sarbii nu au dorit sa vina, de ce georgienii nu au dorit sa vina, de ce bulgarii, de ce antiohienii etc. Este vorba de niste informatii concrete, simple, nu de speculatii.

A acuza pe rusi ca sunt “seculari” in timp ce Bartolomeu si Daniel sunt “patrisitici” si “biblici” este un joc politic murdar, cu totul in afara oricarei tangente cu patristicul si biblicul …

In timp ce dl Preda furniza raspunsul “pe banda”, tot pe banda, in fundal vedem imagini cu Kiril – patriarhul rus – intr-o vizita intr-o fabrica de avioane. Cu siguranta este o pura intamplare ca publicul este manipulat cu aceste imagini in fundal in timp ce dl Preda aduce argumente “teologice” ca ortodocsii rusii sunt rai, pentru ca sunt putinisti.

Bineinteles, dupa ce tensiunea s-a format deja si publicul este pregatit sa fie formatat pana la capat, urmeaza intrebarea clasica: “De ce a tacut Biserica Rusa la anexarea Crimeei?”. Intrebarea face parte bineinteles din intreg scenariul, caci nicio emisiune nu se face la intamplare: nici intrebarile si nici raspunsurile nu sunt la intamplare. Reporterii sunt doar fete care citesc scriptul si invitatii sunt capete vorbitoare care repeta la nesfarsit placa pe care trebuie sa ruleze.

Domnul Radu Preda, dupa ce isi manifesta regretul ca Biserica Rusa e putinista si nu s-a opus anexarii Crimeei, termina raspunsul la aceasta intrebare, subliniind ca BOR este o biserica echilibrata, altfel spus, noi nu suntem de acord cu exagerarile si extremismele nici cele rusesti de natura putinista (patriotism extrem) si nici cele grecesti (patriotism exagerat, anti-ecumenism gregar etc). A omis insa domnul Preda sa aminteasca ca si BOR joaca un rol putin murdar in Moldova, intrand peste rusi, tot cam necanonic. Daca e sa vorbim despre Crimeea – un teritoriu mai vechi in rusimea lui decat romanismul Dobrogei noastre, ar trebui sa amintim ca pentru Biserica Ortodoxa Rusa, si rusii si ucraineenii sunt acelasi neam, acelasi sange, acelasi popor. Ierarhic, chiar daca acum ierarhi ortodocsi ucraineeni cer independenta, fiind si ei sub jugul politic al americanilor, Biserica Ortodoxa din Ucraina este sub Patriarhia Rusa. Ce puteau sa zica ierarhii si de ce s-ar fi opus? Se opune BOR / Daniel unirii Moldovei cu Romaniei? Nu doar ca nu se opune, dar deja BOR si-a facut Mitropolie in Moldova ca sa sustina romanismul si sa ajute la implinirea acestei unitati. Rusii vad Crimeea la fel cum vedem noi Moldova: un teritoriu care istoric s-a intamplat sa ajunga vremelnic sub administrarea unui stat nou: Ucraina, insa istoric, cultural si etnic, mare parte din Crimeea este rusa, asa cum mare parte din Moldova este romaneasca. Daca luam la boabe marunte, s-ar putea ca Crimeea sa fie mai ruseasca decat este Moldova romaneasca, prin afinitatea si vointa populara. Daca reporterita isi face treaba sa arunce cu noroi, unde este insa onestitatea si dragostea de adevar a domnului “teolog”?

Punctul culminant insa al deformarii realitatii, este insa in momentul in care domnul Preda minimizeaza total rolul Bisericii Ortodoxe Ruse si subliniaza ca lipsa rusilor nu are prea mare relevanta, ca la urma urmei si la alte sinoade, papa al Romei nu a fost prezent, a avut doar delegati. Un salt logic imens, in zona crepusculara. Deci asa cum la alte sinoade, papa al Romei a avut doar reprezentant si nu a venit, fiind departe, si acum rusii, nu e bai ca lipsesc. Aceasta desi NU au reprezentanti, si si-au manifestat OPOZITIA fata de sinod, NERECUNOSCANDU-L si SUBLINIIND PROBLEMELE. Mai conteaza insa, daca propaganda trebuie sa mearga inainte?

In final, ca sa calmeze lumea sa nu fie suspicioasa, paradoxal, se discuta despre post si domnul Preda vorbeste foarte frumos despre post si clarifica ce urmeaza sa se hotarasca la Sf. Sinod: ca salamul de soia nu e de post si ca trebuie sa postim si de la televizor nu doar de la mancare. Ca intr-adevar era o chestiune foarte fierbinte in ortodoxie, daca salamul de soia este sau nu de post, milioane de ortodocsi se intreaba in fiecare post, daca e bine sau nu sa manance salam si disputele teologice nu mai inceteaza.

Dl. Preda voit sau nevoit, omite sa puna punctul pe i si sa mentioneze principalele retineri ale rusilor, bulgarilor, sarbilor, georgienilor si multor altora: ECUMENISMUL. Ortodocsii sunt foarte flexibili si cu siguranta patriarhii s-ar fi inteles pe micurile frecusuri administrative sau de alta natura, insa ecumenismul este punctul in care putregaiul se va rupe din Biserica Ortodoxa si turma mica va fi scuipata afara de lupii dinauntru. Este doar o  chestiune de timp si singura intrebare este daca va fi asta acum …

Desi in articolul trecut incheiam, marturisindu-mi tristetea ca noi romanii probabil vom fi avangarda acuzarii fratilor ortodocsi rusi, se pare ca crapatura lucrata de diavol intre cele doua “ramuri” ale ortodoxiei (cea pro-rusa si cea anti-rusa) este data in primul rand la bulgari, unde hotararea Sfantului Sinod de a nu se duce in Creta este acuzata de presa laica atee ca fiind miscarea Rusiei. Bineinteles ca Putin e responsabil pentru toate lucrurile rele care se intampla in lume, in toate domeniile sociale, de la economie (Putin interzice vinurile moldovenesti) pana in religie (Putin le cere bulgarilor sa nu participe la “Sfantul si Marele” Sinod).

Pentru a explica retragerea in ultimul moment a Bulgariei, va recomandam un interviu cu Mitropolitul Gabriel de Lovech in care vedem ca principala retinere a bulgarilor a fost cu privire la legitimizarea ecumenismului din documentul ce trateaza relatiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii crestine.

In incheiere, as dori sa subliniez un lucru important: felul in care lucreaza Sfantul Duh in biserica este de multe ori greu de inteles de oameni. Daca ateii si reporterii care isi fac meseria cum pot, nu au habar si nici nu trebuie sa ghiceasca ca de multe ori Dumnezeu incurca un rau sa se faca pe ultima suta de metri, domnul Preda era dator sa sublinieze cel putin ca poate asa a vrut Dumnezeu si poate ca prin aceste suceli si intortocheli (aparente) in cele din urma fie se indrepteaza o cale gresita si se evita o posibila catastrifa, fie se corecteaza si se desavarsesc unele lipsuri. Insa nu, domnul teolog Radu Preda s-a grabit sa arunce in fata cu “secularism si politicianism” inspre rusi, ignorand cu desavarsire chestiunile in sine. Intr-adevar poate este greu sa fii la curent cu istoricul dezbaterilor, cu problemele complexe, cu frecusurile interne in fiecare biserica si probabil e si mai greu sa le explici la oameni, mai ales la o televiziune laica (basilica nu are nici o vina aici, insa). Dar cel putin era de minim bun simt sa spuna totusi ca Dumnezeu lucreaza in Biserica in mod tainic si unele frecusuri si probleme trebuie luate ca voia lui Dumnezeu si vazute oprelistile intr-un mod duhovnicesc, cu smerenie. Dar nu doar in Biserica lucreaza Dumnezeu tainic, caci nu degeaba intelepciunea populara a lansat proverbul “intortocheate sunt caile Domnului”.

Nu cu smerenie a taxat nici Bartolomeu pe cei care au lipsit, ba chiar i-a asigurat indirect de pedeapsa divina:

Responsabilitatea pentru decizie (neparticiparea -n.n.) revine acestor biserici si a conducatorilor lor. (sursa)

Este vremea sa ne ingrjioram. Este posibil sa asistam la o mare ruptura in sanul ortodoxiei si din pacate noi probabil ne vom afla – ca nu de putine ori in istorie – pe falia cea mai periculoasa. Orice ruptura, bineinteles afecteaza ambele taramuri, dar parca avand in vedere istoricul nostru si “reputatia” actualului patriarh, avem inca un motiv in plus sa fim ingrijorati.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Deputatul Eugen Nicolicea, invitat afară din emisiunea „Jurnalul de Seară” după ce l-a jignit pe Moise Guran

1 2 3 15