Ce ne spune Google despre ipocrizia corectitudinii politice?

S-a împământenit mai ales în mass-media anglo-americană ca de Crăciun, urarea să nu mai fie “Crăciun Fericit!” ci “Sărbători Fericite!”. Ideea a venit de la comuniști, aceiași care au încercat să-l înlocuiască și pe “Moș Crăciun” cu “Moș Gerilă”.

Niciodată nu veți auzi în Europa la o televiziune mainstream urarea “Crăciun Fericit!” ci doar “Sărbători Fericite!”. Nu mai discutăm că oricum nimeni nu mai vorbește despre Nașterea lui Hristos sau creștinism, dar 24 de ore din 24 nu veți auzi cuvântul “Christmas” decât cel mult în formula “Christmas sales” (vânzări de Crăciun).

Curios, când e vorba de gologani, americanii lasă deoparte corectitudinea politică – noua ideologie a imperiului – și nimeni nu își face reclamă la prăvălie cu formule de genul “Reducerile de sărbători” sau “Cadouri de sărbători” ci peste tot încă se folosește cuvântul crăciun.

Să trecem însă și la argumentări. Charturile de jos arată cât de mult caută utilizatorii Google cuvintele respective. Axul vertical are valori de la 1 la 100 unde 100 înseamnă maximul atins pe perioada selectata, deci valorile sunt relative. Primul chart compară căutarea după cuvintele “happy holidays” și “merry christmas” iar al doilea căutarea după “christmas presents” și “holiday presents”.

chart1

chart2

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Alte articole:

Cine ne fură[ Crăciunul?

MOS CRACIUN by Coca-Cola – Povestea adevarata a “mosului” in haina rosie sau ISTORIA DETURNARII SENSULUI UNEI TRADITII CRESTINE

Bogaţii de azi şi ţarinile lor

In ziua de azi, pana si bogatii s-au pervertit. Daca ar fi sa comparam cu bogatul din pilda de azi, acela era un boier cumsecade. Tarina ii rodise peste masura, semn ca omul fie muncise, fie pusese pe altii sa munceasca, dar fusese un bun administrator. Multi din bogatii de azi au bani din cu totul alte motive: fie i-au mostenit de la parintii securisti, fie au cumparat pamanturi cand erau ieftine si au prins startul in bula imobiliara, fie pur si simplu au pupat fundul care trebuie si au ajuns in pozitia unde comisioanele te inalta pe culmi. Multi din bogatii de azi, nu sunt in stare sa faca nimic bun, nimic productiv, nu au nici un merit pentru banii cu care s-au trezit. Daca ar fi sa traiasca dupa munca cinstita a propriilor maini, ar fi muritori de foame. In plus, nu putem nega ca bogatul din Evanghelie este un bun administrator, calculeaza bine ce va face si are un plan eficient. Din pacate, multi bogati din ziua de azi sunt mult mai prosti. De exemplu, unii s-au gandit sa lase banii pe mana lui Sima ca sa ii joace la bursa. Bogatul din Evanghelie nu a vrut sa se riste nici macar sa “investeasca” productia si sa incerce sa faca negot sau alta afacere pentru a imnulti banii.

Putem insa sa tragem concluzia ca bogatul din Evanghelie era un tip plafonat: nu isi dorea mai mult. Lacomia lui era cert limitata, nu era nestapanita ca a multor bogati din zilele noastre care nu se mai satura. Ce putem spune de toti nebunii de azi care alearga incoace si incolo pentru un job mai banos, pentru o masina mai luxoasa, pentru o casa mai mare, pentru o casa in plus (de vacanta), pentru cateva apartamente in plus (ca investitie) etc? Nu si bogatul nostru: el se saturase. El nu mai planuia investitii si alte afaceri, planul lui de viitor era sa se odihneasca, sa manance, sa bea, sa se veseleasca.

Nu cred ca gresesc cand spun ca bogatul din Evanghelia de azi era mult superior multor bogati din zilele noastre si nu doar cei cu multe zerouri in conturi. Cred ca sunt sub bogatul de azi, chiar si multi din clasa “de mijloc” care lupta nebuneste pentru “mai mult” si nu se adapteaza la “middle-life”, fiind intr-o continua zbatere pentru a impinge capul cat mai sus, mai sus, tot mai sus.

Iata deci, ca la trasul liniei nu conteaza cati sunt sub sau peste noi, nu exista clasificare. La Judecata nu va fi ca la admitere, de la nota 10 la nota 1 si nici macar cu admis / respins. Si bineinteles, nu doar ca notarea nu va exista, dar si criteriile sunt cu totul altele. Dar despre asta poate, alta data.

Ce ma mira pe mine este ca in Evanghelie nici macar nu se spune ca bogatul care i-a rodit tarina era necredincios. Nu putem stii nimic, dar daca ne amintim de la pilda cu bogatul si saracul Lazar, acolo vedem ca bogatul acela il roaga pe Avram ca sa trimita pe Lazar la fratii lui sa le spuna sa ia aminte caci daca vor vedea pe cineva venind din morti vor crede. Putem deci deduce ca fratii lui nu credeau in Dumnezeu, si nici el nu credea, caci altfel nu ar fi avut aceasta rugaminte.

Sa presupunem ca bogatul din pilda de azi credea in Dumnezeu, nu cred ca putem exclude. Cati crestini bogati din ziua de azi nu se prezinta credinciosi dar daca ii iei la boabe marunte, vei vedea ca ei cred in Dumnezeu ca sa ii ajute sa faca bani, sau pentru ca isi explica bogatia prin aceea ca ei ar fi mai iubiti de Dumnezeu decat altii si astfel le convine sa se prezinte ca alesii lui Dumnezeu – credinta lor cam la asta se rezuma. Nu am auzit inca de prea multi bogati care sa nu zbiere ca ei cred in Dumnezeu, ci doar sa arate prin faptele lor aceasta si nu doar prin fapte de milostenie, caci fiind bogat, a face donatii nu inseamna un efort prea mare, un miliardar nu va simti niciodata lipsa de foame daca va dona zeci de milioane in fiecare luna.

Nu stiu cati dintre noi cei de azi si cei de aici realizam ca noaptea bogatului din pilda de azi este de fapt si noaptea noastra. Greselile bogatului au fost ignoranta fata de aproapele, nepasarea cu privire la bogatiile spirituale si legarea de materie. Bogatul s-a nimerit sa se lege de roadele tarinii sale, sa isi lipeasca inima de bogatii si sa-si planuiasca viitorul pe pamant intr-o stare de bine materiala, fizica: odihna, mancare, bautura, veselie. Si saracii si bogatii si cei din mijloc au multe de care isi pot lipi inima si asa se intampla mereu. Toti facem planuri si rareori il includem pe Dumnezeu in ele. Chiar credinciosi daca suntem, in planurile noastre, Dumnezeu nu este arhitectul ci doar politaiul care trebuie sa urmareasca ca ele se implinesc si nimic nu se intampla altfel decat cum zicem si vrem noi. Rareori avem sclipirea sa ne dam seama ca planurile noastre sunt praf in vant si orice clipa ne poate aduce finalul. Azi am citit intr-un ziar cum pana si asiguratorii se pregatesc de urmatorul cutremur despre care toti specialistii ne asigura ca va fi mare. Plauzibil ca pe multi dintre noi cutremurul ne va gasi noaptea. Si nu noaptea materialnica, nu cred ca noaptea din pilda se refera la noaptea care urma zilei in care bogatul stransese roada si facea planurile. Noaptea este atunci cand mintea noastra nu concepe, nu intelege sau nu ii pasa ca poate sa nu mai existe maine.

Mersul vremii atârnă de mersul purtării

Am reascultat recent o emisiune radio cu Pr. Ilie Moldovan pe tema “calendarul viu” – o expresie folosita de parintele pentru a sublinia actualitatea si nevoia trairii sarbatorilor crestine la adevarata importanta si relevanta pe care o au.

Printre nenumarate diagnoze dureroase dar penetrante ale starii societatii postmoderne, parintele enunta la sfarsit si aceasta fraza preluata de la Pr. Arsenie Boca, care cuprinde in ea nu doar mult adevar dar si un indemn si o chemare catre noi: “mersul vremii atarna de mersul purtarii”. Cat adevar si cata esenta in aceste cuvinte, mai ales pentru zilele noastre.

Einstein s-a dedicat atat de mult muncii sale incat a lepadat toate care erau in plus si care i-ar fi consumat din timp: sosetele i se pareau inutile, o jacheta de piele era singura lui haina groasa, oul il fierbea in supa ca sa nu mai piarda timpul cu spalatul vaselor. Asa purtare, asa mers a avut viata lui si asa performante a realizat.

Cum putem privi viitorul lumii de azi prin prisma acestui adevar? Vazand purtarea lumii de azi, nu cred ca avem curajul sa privim inspre viitor. Oricat de optimisti si de ingaduitori am fi la adresa societatii noastre, nu putem sa nu observam avantul accelerat al superficialitatii, prabusirea agravanta a oricarei morale sau aderenta la vreun registru de principii, ingustarea orizontului oamenilor atat temporal cat mai ales emotional sau sentimental dar mai ales alienarea identitara – pierderea oricarei identitati si usurinta cu care omul de azi poate fi transformat cu mijloace usoare in orice doresc cei care au instrumentele si know-how-ul sa se joace cu mintea noastra.

Va indemn sa ascultati si sa reascultati atat aceasta emisiune cat si orice cuvant vorbit sau scris veti gasi cu Pr. Moldovan. E de prisos sa mai spun cat de tumultuos a fost discursul parintelui, aduc marturie doar ajutorul pe care l-am primit personal de la acest om si curajul de a ridica capul din turma si de a incerca sa privesc putin mai departe.

Linkuri:

emisiune Radio Reintregirea cu Pr. Ilie Moldovan

– Calendarul viu – Dialoguri euharistice intre generatii – carte marturie despre dimensiunea liturgica si cosmica a traditiilor populare romanesti. Sunt pagini minunate despre colinda, despre darurile liturgice (prescura, vinul de paus, apa neinceputa), despre bisricutele dintr-un lemn, despre obiceiurile pascale, despre focul viu si cununiile de pe munte, despre haina romaneasca ca haina pascala, despre sfintirea apelor, despre satul de iconari crescut din lacrimile Maicii Domnului, despre Iisus-vita de vie si despre casa romaneasca, spatiu al Invierii.

 

Convertirea unui tânăr evanghelist la ortodoxie

Multi romani descopera importanta mostenirii ortodoxe a neamului nostru abia cand ajung in strainatate si se gasesc suspendati in neantul dezumanizarii post-moderne. Nu putini din cei care isi cauta norocul pe alte meleaguri au inceput sa mearga la biserica si sa devina “practicanti” acolo, dupa ce mai inainte poate era nu doar indiferenti dar si potrivnici bisericii si traditiei ortodoxe.

Chiar si noi cei care nu a fost nevoie sa fugim (afara) ca sa ne regasim, in general habar nu avem de mostenirea noastra si prin urmare nici nu pretuiam unele invataturi ale ortodoxiei. Ne multumim cu putinele cu care ne-am obisnuit si pe care le-am vazut si pe la altii ca le fac si le cred.

Bunaoara, luam de date de-a gata anumite adevaruri si o anumite stare a lucrurilor cu privire la dogme si nu cautam sa stim mai mult si prin urmare nici nu putem sa le pretuim pe toate asa cum trebuie si foarte greu crestem duhovniceste, tocmai pentru ca ne plafonam duhovniceste.

Desi nu pentru prima data – am mai trait acest sentiment – am fost socat de marturia unui tanar evanghelist din Iasi care s-a convertit la ortodoxie pur si simplu punandu-si niste intrebari si cautand raspunsuri. Marturia lui o puteti asculta aici. Ascultand cuvantul lui, mi-am adus aminte si de propriile mele cautari de la inceput si regret ca nu le-am pastrat in scris pentru ca acum nu imi mai aduc aminte mare lucru. Stiu doar ca primul scurt-circuit in conceptia mea cvasi-ateista a fost incercarea de a intelege conceptul de infinit. Asta a fost “momeala” cu care Dumnezeu m-a cautat pe mine, ma tot intrebam cum poate sa fie universul infinit, cum poate sa existe timp si spatiu infinit, ce este dincolo si ce sens are infinitul daca nu poate fi cuprins.

Iata cateva spicuiri din conferinta pe care v-o recomand, ca sa va trezesc interesul:

– martorii lui Iehova se boteaza in numele Tatalui, al Fiului si al Organizatiei conduse de Spiritul Sfant;
– la evanghelisti in fiecare duminica talcuieste cate unul si de multe ori intra in conflict talcuirile; s-a intamplat o astfel de situatie si la o adunare la care a participat Paul; predicatorul duminicii respective si-a inceput discursul: “nu vreau sa supar pe nimeni din cei de fata cu parerile mele, dar eu cred ca … (asa si pe dincolo / o cu totul talcuire ca cea facuta de pastorul din duminica anterioara);
–  cand Paul a participal la o conferinta a lui Iosif Ton le-a povestit cum a vrut el sa se duca la un pastor si sa ii fie ucenic – concept destul de ciudat pentru evanghelisti; el si ceilalti tineri au fost socati ca se intampla asa ceva, cum adica sa fie cineva ucenic al altui om, ca doar ei fusesera invatati sa talcuiasca singuri si sa creada ce vor;
–  de ce fac prozelitism neo-protestantii desi “au fost mantuiti prin credinta”? “ca sa mantuiasca si pe ceilalti”

 

Cum dăm sfaturi bune?

Un parinte spunea ca trebuie sa ne pregatim bine inainte de a spune cuvant despre Dumnezeu, nu putem pur si simplu sa vorbim doar pentru ca suntem nevoiti, ca trebuie, ca este prilej sau avem obligatia sa spunem ceva. Fiind preot, se adresa cu privire la preoti si se scuza de ce nu poate el sa ne tina predica atunci, pentru ca fiind preocupat cu diverse probleme, nu a putut sa pregateasca predica, desi nu este un parinte incepator ci are totusi experienta, are cunostinte multe, ba chiar a scris si carti. Deci nu e vorba de un preot nepregatit ci doar de un preot care nu a avut curaj sa spuna un cuvant fara sa fi fost pregatit special dinainte pentru acea zi, pentru Evanghelia citita in acea zi si pentru timpul din acea zi. Caci cu siguranta din cunostintele si experienta proprie, parintele nu avea problema sa incropeasca un cuvant si sa spuna ceva de folos. Pe semne insa ca este foarte important ce spui si oamenilor carora le vorbesti – nu toti sunt la fel, nu toti au aceeasi educatie, aceeasi mentalitate – si momentul cand le vorbesti: lumea e mereu in schimbare, un cuvant spus acum un an, la acelasi praznic, are o cu tot alta greutate azi, cand lucrurile s-au schimbat, chiar daca toate’s vechi si noua’s toate, cum spune poetul. Mai cu seama, daca repeti aceleasi idei pe care poate multi din cei prezenti le-au auzit deja la acelasi praznic sarbatorit in anii anteriori.

Am ramas putin surprins in momentul in care parintele ne-a pus in fata aceasta scuza si nu l-am inteles, tocmai pentru ca oricum cunoscandu-l si iubindu-l, imi doream sa ascult orice cuvant si nu intelegeam cum la nivelul sfintiei sale sa nu puna in balanta ca totusi, un cuvant de la preot poate sa ajute macar un suflet aflat in nevoie care poate nu fusese atent cand se citise Cazania. Ca o mica paranteza, Cazania este intr-adevar o colectie extraordinara de predici si ar fi bine ca oricine sa o aiba si sa o citeasca, dupa Biblie, Catehism, Pateric si Vietile Sfintilor fiind o carte alcatuita special pentru catehizarea si talcuirea pericopelor care se citesc la slujbe, in vremurile de demult cand preotii nu erau pregatiti mai deloc, fiind doar oameni simpli din popor hirotoniti de episcopi fara o pregatire deosebita cum au in zilele noastre. Cu toate acestea, am observat ca atunci cand se citeste ceva in locul predicii, atentia oamenilor este foarte slaba, cuvantul citit de la strana este mult mai slab decat cel rostit de preot de la amvon, tocmai pentru ca oamenii cauta sare si piper, adica cuvant viu, plin de viata, plin de sens si rost pentru ei cei de aici si de acum. Cu cat preotul isi cunoaste mai mult credinciosii, cu cat le vorbeste mai mult din experienta proprie si despre viata de acum si de aici, cu atat cuvantul are mai multa atractie si ajuta mai mult. Proloagele si vietile sfintilor chiar daca sunt esente tari, nu se lipesc de urechile oamenilor obositi si-asa de osteneala slujbei si care asteapta cu nerabdare sa se termine slujba si sa plece acasa sa manance si sa se odihneasca.

Abia azi la citirea pericopei despre Marta si Maria am inteles cat de usor putem gresi cand dam sfaturi fiind in posibilitatea de a spune un cuvant sau chiar fiind nevoiti sa dam un raspuns. Bunaoara, m-am gandit, ce sfat ar fi dat un crestin si ce raspuns daca era in locul Mantuitorului si i Marta ii cerea ca sa o sfatuiasca pe Maria sa o ajute si sa nu mai stea doar ascultandu-L pe Mantuitorul, ci si slujind invitatilor, adica Mantuitorului si celor care erau cu el, apostolii si ucenicii.

Fara indoiala, nu putem sa excludem ca un staret de exemplu, in aceeasi situatie, in care el ar tine un cuvant de folos intr-o adunare si in conditiile in care doua surori s-ar fi certat (mult spus, sa zicem ca ar fi avut o disputa) pe problema slujirii ar fi dat o cu totul alta rezolvare. Putem sa presupunem ca inainte de a se adresa Mantuitorului, foarte probabil Marta s-a adresat si direct Mariei atragandu-i atentia ca are nevoie de ea si rugandu-o sa o ajute. Poate ca nu doar o data, poate ca chiar de mai multe ori Marta a rugat-o pe Maria, inainte de a intrerupe pe Mantuitorul si a-I cere sfatul. Slujirea aproapelui, primirea de oaspeti, intr-ajutorarea intre frati sunt virtutii crestinesti si erau si la vremea aceea la mare cinste in randul iudeilor care il urmau pe Hristos si primeau noua invatatura. Prima miscare si primul gand care ne-ar veni catre rezolvarea acestei situatii, privind crestineste problema (dar nu doar crestineste, chiar si moral si social) ar fi cu siguranta ca Maria era datoare sa o ajute pe Marta si prin urmare sfatul logic si matematic ar fi fost ca Marta sa o ajute pe Maria, ca cele doua sa faca pace intre ele si sa lucreze in pace la pregatirea ospatului. Bineinteles ca noi nu avem datele complete ale situatiei si nu stim cat de mult exagerase Marta in organizarea ospatului, caci suntem avertizati ca “Marta se silea cu multă slujire” (Luca 10#40). Avem deci indicii ca este posibil ca Marta sa fi exagerat si sa fi facut mai mult decat se cuvenea, din mandria de a arata cat de buna gazda este ea si cat de mult isi iubeste oaspetii. Exista si aceasta ispita la unii oameni, care atunci cand ii vizitezi, pierd mai mult timp incercand sa te indoape cu mancaruri si bauturi si nu poti sa schimbi cu ei o vorba pentru ca ei au un stres continuu daca tu nu consumi ce iti ofera sau daca refuzi tratamentul lor.

Fara indoiala, Mantuitorul cunoscand inimile celor doua si avand intelepciunea dumnezeiasca, a spus cuvantul pe care il stim si a dat sfatul pe care il stim. Iata deci cat de usor putem gresi atunci cand chiar daca avem cunostinte si cunoastem datele unei probleme, daca nu cunoastem inima omului putem sa ne aflam in gresala si sa dam sfaturi si sentinte gresite. Putem sa mai speculam ca Maria nu era deloc in pierdere daca Mantuitorul o ruga totusi sa isi ajute sora, dar cunoscatorul inimilor noastre ne doreste sa atingem punctul maxim spre care suntem chemati si pentru care avem puterea sa il atingem daca ne nevoim. Cu siguranta ca si osteneala Martei era apreciata, si ospitalitatea ei era o virtute mare si frumoasa. Insa fiecare virtute este doar o treapta catre o alta virtute si asta este lectia pe care trebuie sa o intelegem din aceasca pericopa, ca suntem indemnati sa cautam “partea buna” care nu se va lua de la noi. Cu greu putem intelege fiecare care este aceasta parte buna pentru noi, ce ne lipseste, ce trebuie sa mai facem. Dar de aceea avem invatatori si duhovnici, ca sa le cerem sfat si indrumare. Mi-as fi dorit foarte mult sa stiu despre ce vorbea Mantuitorul incat Maria nu putea sa se dezlipeasca de langa El, chiar avand aceeasi dragoste de oaspeti ca Marta si chiar cunoscand nevoia acesteia de ajutor si supararea ei pentru lipsa de ajutor a Mariei. Pe semne insa ca nu ne este de folos sa stim subiectele aflate in discutie in acel moment, ci mai important este sa intelegem ca uneori ravna noastra poate fi orientata gresit in directii in care chiar daca nu pacatuim, pierdem timp si energie pe care le-am putea folosi altfel. Sau poate pierdem chiar apa cea vie, cum e cazul Martei.

Despre trăznăile lui Mircea Chelaru

Cresterea activitatii energetice, a radiatiei schuman, perturbatii neuronale, centre energetice dacice, zamolxism si alte aberatii. Este uimitor pentru mine cati oameni au fost inselati de draci cu aberatii dacofage zamolxiste si nu orice oameni ci unii care au minte, multa minte chiar si destula memorie.

Chelaru face parte dintr-o grupa de debili mintali din care mai fac parte si Pavel Corut si Emil Strainu – cei mai cunoscuti “specialisti” OTV-isti care cand incep sa dea drumul la poezie, parca sunt niste scenaristi SF care povestesc despre filmele pe care le realizeaza si descriul universul in care se desfasoara aceste filme. Stai si te uiti la ei si te miri ce o sa urmeze si ce fantasmagorii mai scot pe gura. Iar statura ferma, convingerea profunda si seriozitatea tembela cu care sunt siguri ca ei stiu mai bine decat oamenii de stiinta, istorici, medici si “restul lumii” nu ii fac decat o specie mai speciala de “ghicitori in boabe”.

Mare este gradina Domnului si astfel de personaje intr-o lume normala ar trebui sa fie cazati la spitalul 9, insa in Romania de azi, spitalul 9 s-a mutat la OTV. Dar nu doar la OTV, ci in toate televiziunile.

Bunaoara, zappuind posturile TV aseara am dat peste Celaru si l-am auzit discutand despre politica. Nu stiam ce hram poarta si am zis sa las oleaca sa vad ce zice, in timp ce butonam cu alte treburi pe laptop. Vorbeste frumos omu’ la inceput, zice de Base zice si de USL-isti, ii critica pe toti, subliniaza niste aspecte interesante, dar evidente pentru toata lumea, cum ca s-a ales praful de tara si mafiotii jefuiesc tot ce pot. Corect pana aici, doar ca a durat vreo 3 ore. Apoi, din vorba in vorba, spre final, tocmai cand anuntase ca vrea sa termine, Danutz ii pune niste intrebari despre tot felul de energii, despre care pare-se stia dinainte ca Chelaru e “specialist”. Abia atat ii trebui lui Chelaru ca incepu fratele meu sa ii dea drumul la o mie si una de fantasmagorii, toate tintind catre o singura directie: noi dacii suntem mai breji, pamantul asta pe care traim noi este special, are tot felul de conexiuni astrale cu energii paranormale, problema este ca noi nu suntem “conectati” si prin urmare nu trebuie decat sa ne trezim ca sa “ne activam”.

Ce usor ar fi sa fie asa … Asta nu inteleg debilii astia ca ar fi prea usor si fara nici un merit ca sa fim noi mai breji ca altii, sa avem noi “dotari” mai speciale ca altii si pentru a schimba lumea sa fie de ajuns sa mergem sa aprindem focuri sacre in 7 munti inalti.

Adevarul este ca suntem de fapt niste urmasi nevrednici ai unui popor care s-a nascut crestin – dupa cum recunosc toti istoricii, – din daci si romani, care romani nu se trageau din traci – dupa cum bineinteles ca orice istoric stie si doar niste tampi s-au gasit sa demonstreze ei altfel. Realitatea este ca avem multe de facut pentru a schimba situatia, avem eforturi mari pentru a ne schimba sufleteste si pentru a deveni mai buni, caci ne-am cam stricat si am cam uitat de Dumnezeu, nu mai practicam virtutiile si nici macar nu ne mai pasa de putinele lucruri pe care le-am invatat in cei 7 ani de-acasa, oricat de nepriceputi ar fi fost parintii nostri.

Falsi prooroci au tot fost pe la noi, caci dupa lagarul comunist s-au varsat toate gunoaiele de prin afara, de la sectari si pedofili pana la yoghini, new-age-isti si chiar mormoni. Ce e nou la astia e ca sunt “made in Romania”! Trairam sa o vedem si pe asta, o noua religie nascuta pe plai mioritic. Sa se rasuceasca dacii in mormant, nu altceva.

O mărturie personală despre Cuv. Paisie Aghioritul

De multa vreme doream sa povestesc o intamplare amuzanta si plina de invatatura pe care am avut-o in timpul unei vizite la Suroti, dar am tot amanat, nu din lene sau uitare ci din sovaiala daca chiar va folosi pe cineva sau mai bine o pastrez in “sfanta tacere” pe care ne-o recomanda John Sanidopoulos intr-un articol recent tradus de fratii de la Razboi Intru Cuvant. Pentru cei care nu stiu, la Manastirea Suroti din Grecia este inmormantat Cuviosul Paisie Aghioritul – un mare sfant grec al zilelor noastre.

In final, pentru ca tot a fost pomenirea cuviosului si pentru ca tot traim temperaturi fierbinti in care mi-am amintit de aceasta intamplare m-am hotarat totusi sa o povestesc. La cate lucruri inutile am vorbit si am scris la viata mea, nu cred ca risc prea mult ca mai scriu inca unul din care poate totusi se va mai folosi cineva spre deosebire de celelalte care sunt in mare parte pline de efemer.

Asadar, anul trecut cam pe vremea asta, eram in Grecia la mare in Halkidiki eu si sotia si am mers si la Suroti care se gaseste mai la deal, pe colina unui munte la vreo 70 km de malul marii. Am mers cu masina, intr-o dupa-amiaza extrem de calduroasa trecand printr-o zona deosebit de frumoasa, dar diferita de specificul montan cu care suntem obisnuiti la noi, unde la munte este racoare, paduri, vegetatie etc. Nu si in Halkidiki unde muntii sunt golasi, fierbinti si climatul destul de sec cu exceptia proximitatii marii unde umiditatea face temperaturile inalte mai usor suportabile.

Am vizitat manastirea, am fost la mormant, am facut poze si am dat sa plecam. Cand sa plecam, ce sa vezi? Aerul conditionat de la masina nu mai mergea: ventilatorul functiona dar nu mai baga rece. Mai sa fie! Nu mi s-a mai intamplat niciodata! O Corolla nu se strica niciodata, cum spune reclama. Oare ce sa fi patit? Asta e, oricum bucuria fusese atat de mare incat doar o umbra de tristete si grija ca o sa mergem inca vreo o mie de kilometrii fara aer conditionat, pana urma sa ajungem acasa (mai planuisem sa ajungem si la Meteore) ne-a tulburat pacea. Am incercat sa repornesc masina de cateva ori, sa ii opresc si sa ii pornesc aerul conditionat, sa las doar ventilatorul, tot ce am putut sa fac de la butoane, mai mult nepricepandu-ma. Totul in desert, nimic nu s-a rezolvat, ventilatorul functiona fara probleme doar ca nu trimitea aer rece ci aer cald.

Pe drumul inapoi, experimentand caldura si dificultatea sofatului fara aer conditionat m-am tot gandit la aceasta intamplare si la ce taine ascunse poate sa aiba. Mi-a venit atunci in cap gandul ca cuviosul ne-a “binecuvantat” si pe noi cu o mica osteneala, ca un invatator al jertfelniciei si marinimiei sufletesti ce a fost. As putea aici adauga ca o paranteza, ca eu am cam fost tinut de Dumnezeu pe doua brate, fiind slab in toate, nu am avut multe greutati in viata. Spun asta doar pentru a face mai usor de inteles semnificatia intamplarii pentru mine. Asadar am pus pe seama unei minuni faptul ca aerul conditionat s-a stricat tocmai cand plecam de la manastire si am luat-o ca pe un indemn ca din cand in cand sa fac si eu o mica jertfa, o mica osteneala, sa nu zac in nepasare si in nelucrare totala, cautand doar calea usoara si fara greutati, ci alegand sa mai experimentez si oleaca de stres, in mod facultativ, tocmai pentru a fi ferit de stresuri si necazuri obiective de care as fi indreptatit sa am parte, dar mila lui Dumnezeu si purtarea Lui de grija nu le ingaduie sau poate nu le-a ingaduit deocamdata, nefiind pregatit sa le duc. Mi-am amintit atunci cum povestea parintele despre lipsa de apa din Sinai si cat de oropsiti sunt aceia care locuiesc acolo, in timp ce noi avem destula apa incat sa nu ne ingrijim cand lasam robinetul deschis. Am pastrat insa pentru mine gandurile astea, nu le-am impartasit sotiei, de frica sa nu ma atace ca de fiecare data si sa rada de mine ca de lenesul care face marete planuri si se lauda doar cu vorbele.

Am ajuns apoi unde eram cazati, intr-o statiune pe malul marii cam la 40 km de Salnic si ziua urmatoare, cum m-am sculat, m-am dus la masina in speranta ca dupa ce motorul s-a racit toata noaptea, acum aerul va functiona. Inca eram in etapa in care banuiam ca supra-incingerea motorului si a sistemului de aer conditionat a provocat nefunctionarea pentru a-l proteja si nu m-as fi mirat foarte mult daca a doua zi, dupa ce motorul se va fi racit, aerul ar fi functionat. Nu radeti de mine, informaticienii, ca si inginerii, se gandesc la tot felul de reactii si conexiuni cand e vorba de masinarii complexe, iar Toyota este o masina complexa. Dezamagire insa, aerul conditionat tot nu functiona. Destul de nasol, deoarece in ziua aceea ne planuisem sa mergem sa vizitam primul brat al celor trei peninsule degete din nordul Greciei: Kasandra. Ceea ce am facut, in ciuda inconvenientului, obisnuindu-ne cu ideea ca nu vom mai avea aer.

Parcare Man. Suroti

Parcarea de la Manastirea Suroti dimineata la Sf. Liturghie – plina pana peste gat, abia am gasit loc de parcare.

Intre timp, am mai fost cu masina in cateva locatii, nu le mai retin ordinea. Unde vreau sa ajung: intr-una din zilele ultime ale vacantei noastre din Halkidiki, inainte de a merge la Meteore, ne-am decis sa participam si la o Sfanta Liturghie la Suroti. Nu mai retin daca era Duminica, dar fiind manastire, Sfanta Liturghie se facea in fiecare dimineata si aflasem si ora la care se face, in vizita anterioara. Am mers asadar dimineata in jur de ora 8 spre manastire si am stat la slujba, avand bucuria sa participam chiar la o slujba arhiereasca, chiar in ziua aceea venind in vizita un episcop. A fost si atunci o zi extrem de calduroasa, la slujba imi aduc chiar aminte ca o femeie a lesinat si au fost nevoiti sa o scoata afara la aer si sa o racoreasca stropindu-o cu apa. Dupa slujba care a avut loc in paraclis, am mai fost inca o data la mormant, am mai vizitat biserica mare, am trecut pe la magazin, am mai facut ceva poze la panorama care se poate vedea din parcare si am dat sa plecam. Apropiindu-ne de masina, i-am povestit sotiei gandul meu, cum ca banuiam ca Cuviosul ne-a binecuvantat cu defectarea aerului conditionat ca sa facem si noi putina osteneala. A aprobat opinia mea si spre surprindere mea nu m-a zeflemit cum ma asteptam ci poate chiar a primit explicatia mea ca pe un indemn. Intram in masina si cand pornesc motorul, porneste si aerul conditionat. Din ziua aceea (ca si inainte de aceasta intamplare) nu am mai avut nici o problema la aerul conditionat, nu s-a mai stricat sau s-a intrerupt din functioanare niciodata. Am mers apoi si la Uranopolis si la Meteore si ne-am intors in tara fara probleme din punctul asta de vedere, folosind in continuare aerul, dar ramanand in minte cu invatatura.

Poate ca aceasta intamplare nu are chiar greutatea unei minuni, si cu siguranta comparand cu alte relatari de minuni intamplate la Suroti [1], nu stiu cata importanta are pentru altii. Dar pentru mine a insemnat destul de mult, a fost oarecum o subliniere a tuturor invataturilor primite de la Cuviosul Paisie prin toate cartile scrise de maicutele de la Suroti si de alti ucenici [2]. Si totodata a fost o confimare a maretiei acestui sfant si un dar plin de bucurie sa stiu ca fie si printr-o astfel de intamplare sfantul se ingrijeste de mine si ma ajuta sa imi vad lipsurile.

Note:

[1] un prieten grec care traieste in prezent in Romania dar a crescut pe langa Salonic (deci aproape de Suroti) mi-a marturisit o data ca a vazut cu ochii lui carucioare si carje aruncate la portile manastirilor ca marturie a vindecarilor miraculoase; cu toate acestea el nu crede in Dumnezeu sau in orice caz are o credinta proprie, personala; marturii legate de minunile cuviosului Paisie sunt insa numeroase, s-au scris chiar carti, una fiind “Marturii ale inchinatorilor” iar cea mai socanta fiind “Mari initiati ai Indiei si Parintele Paisie” in care un fost yoghin isi povesteste fuga lui prin viata si rolul protector pe care l-a avut cuviosul pentru el. O frumoasa intamplare din aceasta carte care ne arata ce inseamna dragostea si dreapta socoteala este relatarea unui moment cand in timpul unui post, Nicolae se afla in Athos, locuind singur intr-o coliba si facand asceza. I-a venit atunci o pofta mare sa manance o prajitura numita cataif. A alergat atunci la Paisie cu gandul sa marturiseasca pofta, ca sa scape de ispita. Batranul l-a intampinat insa cu o prajitura in mana pe care i-a daruit-o, desi era post si desi nu apucase sa ii spuna nimic. Batranul ii ghicise gandul si se rugase lui Dumnezeu sa ii faca aceasta mica bucurie nevoitorului Nicolae, tocmai pentru a-i intari credinta si a-i arata ce inseamna adevarata iubire.

[2] Principalele carti care contin invataturile cuviosului Paisie sunt o serie de 5 titluri scoase de editura Evanghelismos si traduse de Pr. Stefan de la Schitul Lacu. Cartile au fost scrise de maicile de la Manastirea Suroti, ctitoria cuviosului care si-au notat pe diverse caiete cuvintele si sfaturile parintelui de-a lungul anilor si dupa ce acesta a plecat dintre ele, din toate aceste notite si din inregistrari au putut sa mai faca rost de la diversi credinciosi, au facut o serie de 5 carti extrem de folositoare si care vor ajuta pe oricine doreste sa cunoasca ce inseamna cu adevarat ortodoxia

Dupa-amiaza linistita la Manastirea Suroti, putina lume, nu am stat la coada la mormant si am trecut chiar si inainte de plecare.

1 11 12 13 14 15 22