Delicateţea – floare de colţ

Dacă ne-am întreba care virtute este pe cale de dispariţie la creştinii din zilele noastre, cred că delicateţea ar fi cel puţin în top 3. Dacă înfrânare mai încercăm câte puţină, de voie sau de nevoie, dacă smerenie mai primim din când în când de la Dumnezeu, căci altfel suferim, dacă iubire primind multă, dăruim măcar puţină, cred că delicateţea nu doar că nu prea o practicăm, dar nici nu ne-o dorim, nu o cerem, nu îi ducem lipsa, nu conştientizăm că trebuie să o dobândim.

Nu-mi explic altfel de ce atât de rar sau chiar deloc întâlnesc măcar un gest sincer de delicateţe, ba chiar, din contră, mă lovesc destul de des de neghiobie şi mitocănie peste tot. Şi nu mă refer la mitocănia ordinară, ci chiar la cea “duhovnicească”, cu pretenţii. Este bineînţeles şi consecinţa mitocăniei mele, căci noi vedem în alţii ceea ce suntem noi, dar chiar aşa cum sunt, am observat că delicateţea, acolo unde este, îţi sare în ochii, nu ai cum să nu o vezi. Chiar dacă nu o depistezi pe moment, frumuseţea şi sublimul ei se tipăresc în memorie şi putem astfel ca mai devreme sau mai târziu, când suntem în linişte, să ne amintim de ea cu plăcere. Căci asurziţi fiind de vuietul lumii şi obosiţi de fuga către nicăieri la care ne îndeamnă demonii deşertăciunii, nu avem nici timp şi nici răbdare să percepem un gest delicat, un cuvânt delicat, o atitudine delicată sau orice manifestare a acestei virtuţi. Ba mai mult, unii dintre noi, orbiţi fiind de demonul “justiţiar”, adică căutând mereu să “mărturisim” dreptatea, să aratăm altora greşelile lor, să îi ducem pe “calea cea bună” sau să luptăm cu “vrajmaşii” lui Dumnezeu, nu doar că nu luăm în considerare delicateţea în acţiunile noastre, ci chiar o considerăm ca un compromis sau ca o slăbiciune, dacă cine ştie cumva ne-ar trece prin cap aşa ceva.

Nu ştiu cum putem dobândi această virtute, dar ştiu cât de periculoasă este lipsa ei. Dacă Domnul a zis “vai de cel prin care vine sminteala”, şi dacă neavând delicateţe, cu uşurinţă putem face multă sminteală, orice am spune şi oricum am face-o, într-adevăr este vai de noi atunci când nu suntem delicaţi în vorba şi în purtarea noastră.

“Nu crede tot ce auzi, nu spune tot ce ştii” ne învaţă un proverb. “Nu fă tot ce poţi şi nu da tot ce ai”, a mai adăugat Pr. Paisie Olaru. Nu oricum şi nu oricând aş mai adăuga eu. Nu doar conţinutul mesajului, nu importanţa sau adevărul lui, nu doar scopul pentru care îl spunem contează ci contează enorm când şi cum o facem. Sf. Siluan Athonitul spunea:

“să cerem de la Dumnezeu cuvânt, să nu răspundem din mintea noastră. Zicea Sfântul Serafim, când răspundeam din mintea mea erau greşeli şi Sfântul Siluan zice: greşelile pot fi mici, dar pot fi mari. Deci noi, duhovnicii, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca Dumnezeu în inima noastră să pună cuvânt şi trebuie să ne nevoim, să desluşim acel cuvânt”

Câţi dintre noi ne punem în minte gândul ăsta ca pe o stavilă a netrebniciei noastre? Câţi oare ne mai întrebăm din când în când de ce Pr. Rafail Noica tace? Câţi, măcar uitându-ne în urma noastră am cântărit roadele “mărturiei” noastre fără de delicateţe puse în balanţă cu acele cuvinte care le-am spus măcar cu părerea că Domnul vrea să grăim, dacă nu cu certitudinea că suntem datori să vorbim?

Într-o lume a talk-show-urilor, noi creştinii care ne credem mai sporiţi ca amărâţii care se uita la ZeroTV, ne realizăm de multe ori singuri talk-show-urile proprii, fie “live”, în discuţii şi dispute cu alţii, la conferinţe, pe bloguri, pe messenger, fie “offline”, în minte, în vorba noastră cu noi înşine, atunci când bârfim, judecăm, plănuim pentru alţii ce ar fi bine să facă şi ce am fi făcut noi în locul lor.

Delicateţea şi cuminţenia sunt astăzi considerate anacronice de ortodocşi, mai explicit sau mai implicit, tăindu-ne astfel singuri creaca şi uitând să ne vedem de ale noastre mult mai mult decât de ale altora. Cuvântul Pr. Iustin ne cheamă la dumirire:  “Aşa trebuie să mărturisim: îndreptând degetul spre noi, nu spre celălalt”. Asta ne-ar ajuta foarte mult să dobândim delicateţea, şi dacă nu ştim cum să o facem, să pornim cu un gest. Să căutam măcar gesturile noastre să fie delicate. Azi un gest, mâine două, poate peste o săptămână o vorbă, poate după două …  e cu putinţă să te porţi creştineşte, să faci gesturi creştine. Creştinismul poate şi el fi aritmetizat, după cum spune Steinhardt.

Unde-i multă minte e şi multă sminteală

Nu imi pot explica altfel aberatiile Pr. Lucian Grigore legate de lingurita. Parintele a gasit rezolvarea la marea problema a microbilor si a rujurilor. Este strigator la cer ca parintele a inceput sa aiba vedenii originale si a luat-o pe calea dureroasa a optimizarilor tenologice in domeniu teologiei fie ele dogmatice sau practice.

Nu vreau sa discut prea mult despre problema asta, deja au facut-o indeajuns cei de la Razboi Intru Cuvant. Sincer mi-e scarba de felul in care a povestit de stratul de ruj din potir. Cred ca asta arata mult de cat de putin a inteles parintele de cat de amar i-a fost otetul Mantuitorului atunci cand si-a dat viata pentru noi pe cruce. Daca un preot a ajuns sa se planga de “balele” credinciosilor, mai avem putin sa ii puna sa vina si cu masca de protectie ca sa nu raceasca el. Ca o mica observatie, imi aduc aminte de o biserica unde mergeam si unde un preot mai “modern” si mai “popular” care dadea impartasanie oricui, isi luase in altar un calorifer in timp de credinciosii faceau frigul iarna deoarece parintele era putin zgarcit si nu dadea banii pe lemne desi biserica era mereu plina si oamenii darnici.

Cat despre pregatirea sau nepregatirea credinciosilor nu prea avem ce face. Oamenii sunt cum sunt in mare parte datorita preotilor. Parintele Teofil spunea ca pe oameni trbeuie sa ii luam asa cum sunt, sa nu avem pretentii exagerate de la ei. Rusii sunt cum sunt, pentru ca asa sunt ei. Noi suntem cum suntem pentru ca asa suntem noi. Lucrurile nu se pot schimba peste noapte, numai protestantii si reformatii au schimbat lucrurile din radacina si iata unde au ajuns.

Ca o mica marturie ca Dumnezeu are totusi grija de cine se apropie de Sfantul Potir si cum se apropie, imi aduc aminte ca dupa prima mea spovedanie, desi eram practic incepator de la zero in ale credintei, parintele mi-a dat doar un mic canon, de cateva zile de post (desi era Postul Craciunului) si apoi saptamana urmatoare mi-a dat dezlegare la Impartasanie. Insa eu pe atunci nu aveam habar nici ce inseamna Impartasania, eram om luat de pe strada si dus in Biserica de mila lui Dumnezeu. In mintea mea, eram sigur ca Sfanta Anafura este de fapt Sfanta Impartasanie si prin urmare m-am “impartasit” doar cu Sf. Anafura care nu stiam ca este anafura si de care pana atunci nu luasem. A randuit astfel Dumnezeu ca sa ma impartasesc in Postul Mare urmator, facand singur canon, din purtarea de grija a lui Dumnezeu care a compensat falsa dragoste si pseudo-duhovnicia parintelui meu care nu se mai raporta la canoane, dogme sau Sfintii Parinti ci isi dezlegase singur toate, ca un fel de hacker al ortodoxiei. Un fel de hacker pare si Pr. Lucian care iata vine cu solutii anti-virus si firewall-uri impenetrabile prin folosirea de canale paralele de transmisie a sfinteniei. Dar ce nu intelege parintele, e ca nu exista canale paralele, calea este una singura si batatorita pana in veci: Sfanta Traditie si Sfintele Canoane.

UPDATE 14.03.10

Mai am de spus un cuvant pentru cei care au citit seria cartilor despre efectele televiziunii asupra mintii umane ale lui Virgiliu Gheorghe, dar si pentru cei care prin alte lecturi si experiente au devenit constienti de puterea IMAGINII asupra miscarilor gandurilor si a sufletului.

Ce a reusit parintele prin acel interviu, dincolo de problema in sine care are gravitatea ei, este sa raspandeasca IMAGINI GROTESTI prin PUTEREA CUVANTULUI, tocmai despre Sfanta Impartasanie. Chiar daca ar avea dreptate, chiar daca se va ajunge vreodata la folosirea unei lingurite pentru fiecare, TUTUROR celor slabi in credinta atunci cand li se va da Sfanta Impartasanie, le vor trece prin minte IMAGINILE GROTESTI descrise de parintele. Ce a facut practic parintele, e echivalent cu introducerea pornografiei in fata Sfantului Potir. Cine va putea sa aiba mintea atat de curata incat dupa ce a citit acel interviu la urmatoarea Impartasanie, sa nu ii treaca macar o adiere de gand, toate cele descrise de parintele? INDIFERENT de raportarea la problema in sine. Eu ma refer deci doar la IMAGINI, nu la aspectul practic sau biologic al probleme. Parintele a reusit insa sa arunce si samanta temerii in cantitati imense si pe suprafete imense si a infipt-o adanc in mintea noastra prin puterea IMAGINII. Samanta este mai concret gandul “si daca totusi …”

Credinciosii nu vor contesta niciodata ca Sfintele Taine sunt Trupul si Sangele Domnului, este cert asta pentru ca ne rugam inainte si marturisim “Cred Doamne”. Insa dupa aceasta rugaciune diavolul va putea sa aduca in mintile oamenilor “Si daca totusi …”. Si daca totusi femeia aia este rujata, nu ti-e scarba? Si daca totusi omul ala care se impartaseste acum are hepatita, nu ti-e frica? Si daca totusi mosneagul acela nu isi va sterge nasul inainte sa se impartaseasca? Va dati seama insa cate si cate semne de intrebare pot sa se nasca din bogatia scenelor enumerate de parintele?

Cred ca Dan Puric avea dreptate cand spunea ca cei care ne vor raul arunca din cand in cand cate un ciumat peste gard ca sa ne dea boala la toti. Avem deci de a face cu inca o epidemie de virus gripal, de data asta unul cu mult mai periculos pentru ca are deja ADN-ul nostru.

Exista insa si un aspect pozitiv al acestei probleme: avem confirmarea ca diavolul ne incearca. Suntem prin urmare chemati la un raspuns pe masura, pentru ca intr-adevar si-a slefuit tehnicile, s-a “informatizat” si el, foloseste “malware”-uri foarte avansate, iar parintele pare un fel de “troian” si virus” in acelasi timp. Intai patrunde in “sistem”, prin felul cum ne-a castigat pana acum admiratia in raportarea sa la ecumenism si la problema cipurilor, iar apoi ne “viruseaza” toate imaginile de pe “hard”. Basca fisierele “word” cu sfanta traditie si canoanele si toate cele ce tin de teologie. Daca altii nu pot trece de “firewall”, pentru ca ortodocsii nu au incredere in oricine, iata ca de data asta s-a putut. Sa dam insa cu o “reinstalare” fresh a sistemului, sa asteptam cu si mai multa ardoare Sfanta Impartasanie, sa cautam sa traim in fiecare zi ca si cum ar fi ziua in care ne impartasim si astfel vom avea in permanenta un “sistem de operare” curat.

Aduc icoanele noroc?

Bineinţeles că icoanele aduc noroc, orice creştin va răspunde aşa. Este oare însă adevărat întru totul?

Nu mi-am pus problema aceasta şi nu din cauza norocului iubesc icoanele şi caut să am mereu aproape o icoană. Mi s-a întâmplat însă să dau peste mulţi oameni care au această credinţă greşită şi păguboasă, că icoanele aduc noroc şi se raportează la ele ca la nişte talismane magice încărcate cu puteri supranaturale care cu siguranţă vor atrage spiritele pozitive şi vor alunga spiritele malefice, vor îndrepta karma noastră făcându-ne astfel candidaţi la o reîncarnare pozitivă, într-o fiinţă superioară …

Fara indoiala exista numeroase credinte pe pamant si in zilele noastre multi oameni au credinta lor: un colaj de pareri proprii sau asumate mai mult sau mai putin concludente, cu iz crestin, dar mai mult cu duhoare “paranormala”, imprumutata de la maestri spirituali care impanzesc mai ales emisiunile a la Zero-TV sau Codul lui Oreste. Cu adevarat in zilele noastre, televizorul a ajuns o cutie din care diavolul vorbeste oamenilor, precum a profetit Sf. Cosma al Etoliei cu cateva sute de ani in urma.

Nu au nimic insa toate aceste emisiuni si toti acesti invatatori cu adevarata credinta crestina, asa cum nu au nimic in comun acei preoti care “deschid cartea” si folosesc practici originale, indemnand credinciosii la anumite retete de rugaciuni speciale, posturi sub o anumita forma, plimbat prin nu stiu cate biserici si alte astfel de procedee si invataturi pe care numai ei s-au invrednicit sa le cunoasca, iar Biserica cea veche de 2000 de ani, inca nu le-a descoperit.

Dar sa revenim la intrebarea principala, daca icoanele aduc sau nu aduc noroc. Pentru a raspunde clar la aceasta intrebare, ar trebui sa raspundem mai intai la intrebarea ce este norocul. Simplist privind raspunsul, in general norocul inseamna sanatate, bani, fericire, un trai usor, fara necazuri, fara dusmani etc. Toate legate de lumea aceasta, si toate legate de o viata cat mai fericita si fara probleme, cu totul altceva decat viata lui Hristos care a murit batut, ocarat si rastignit pe cruce, si cu totul altceva decat viata celor care i-au urmat si care au cautat sa se lepede de toate acestea pe care marea majoritate a oamenilor si le doresc aprins, atat de aprins incat ar fi in stare sa cumpere mii de icoane si sa le puna pe toti peretii din casa, numai sa le dea si lor Dumnezeu noroc. Nu putini preoti v-ar putea spune cate pomelnice primesc in care oamenii se roaga cerand lui Dumnezeu sa castige la loto.  Iata deci ca pe scurt, norocul pare ceva cu totul potrivnic crestinismului, adica o viata plina de noroc, daca este sa o comparam cu viata unui sfant crestin, nu prea se potriveste. Au fost intr-adevar sfinti crestini care au trait o viata linistita, frumoasa si au murit la adanci batraneti in pace, dar acestia au fost exceptii. Dezlipirea de toate bunatatile aceste lumi si renuntarea benevola la ele in nadejdea dobandirii bunatatii vesnice este un principiu de baza al crestinismului. Cu siguranta Dumnezeu nu ne vrea saraci, in chinuri si necazuri, in lipsuri si in prigoane si nu doar prin acestea putem dobandi fericirea vesnica. Insa experienta a dovedit ca mai ales prin lipsuri dobandim manturiea, iar daca nu suntem in lipsuri, trebuie sa ne problematizam, daca nu cumva Dumnezeu a uitat de noi si daca nu cumva am ajuns precum bogatul din pilda cu saracul Lazar. Nu este greu sa intelegem ca mesajul crestin se bazeaza pe promisiunea unei altei lumi, intr-o alta dimensiune temporara si spatiala: Imparatia Cerurilor. Nu aici ne-a promis Dumnezeu ca vom avea toate, ci acolo, dincolo, unde a fost primit talharul cel bun, unde a fost rapit Sf. Ap. Pavel, unde atatia sfinti au fost si s-au intors sa ne dea noua marturie si unde se lupta fiecare crestin ca sa ajunga.

Insa mai ales cand suntem la necaz, cand suntem in saracie, in boala si in durere, parca ne dorim putin noroc, ne dorim ca Dumnezeu sa mai dea soare si peste viata noastra si ne punem nadejdea in icoana, reprezentarea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului sau a sfintilor, un semn de credinta care nadajduim sa ne ajute si sa ne intareasca in necazuri.

Instinctual, in poporul nostru, ca si in alte popoare drept maritoare, aceast reflex de a recurge la icoana ca gest minim de manifestare a credintei noastre si ca invocare a ajutorului lui Dumnezeu, este adanc impregnat in sufletul nostru. Si ca in orice lucru bun, diavolul isi baga coada si cauta sa il perverteasca. Daca dragostea fata de icoana ar trebui sa ne ajute sa ne indreptam mintea spre Dumnezeu si spre poruncile Lui mai des si ar trebui sa ne faca sa ne gandim mai mult la moarte si la ce trebuie sa facem pentru a fii cat mai bine pregatiti pentru moarte, am transformat acest obiect sfant si atat de folositor intr-un fel de amuleta voodoo care alunga pe dusmani si atrage binele asupra noastra, asa cum il vedem noi, orbiti de dorintele noastre cazute si limitate si facand abstractie total de Dumnezeu, de poruncile Lui si de voia Lui.

O data cu avantul comoditatii si al simplificarii vietii, se pare ca icoana este cea mai la indemana “unealta” de “protectie spirituala” si pentru unii a ajuns sa inlocuiasca toate ale credintei: participarea la slujbe, spovedania si impartasania, postul etc.  Multi gasesc de bun gust, ba chiar obligatoriu sa aiba o icoana in casa (sau in pravalie) si cred ca astfel vor fi aparati de rele. Dar ce este mai rau, sa nu ai necazuri necunoscandu-L pe Dumnezeu si stand departe de o viata cu adevarat implicata in credinta si responsabila, sau sa ai necazuri, dar in necazuri sa il simti pe Hristos ca iti poarta crucea si ca iti descopera un nou fel de a trai, iti daruieste ochii noi cu care sa vezi altfel lumea, suferinta si fericirea si iti da mai ales o inima noua care sa asculte glasul tainelor nemarginite pe care Dumnezeu ni le-a adus in lume prin Fiul sau si care nu pot fi dobandite doar printr-o evlavie formala catre icoane asa cum nu putem spune ca suntem romani doar daca atârnăm un tricolor la fereastra. Cei care au dorit sa dovedeasca ca sunt romani, au mers pana la capat. Mii de tineri au preferat gloantele comunistilor in decembrie 1989 pentru ca noi acum sa putem sa ne casatorim in Biserica fara sa ne facem probleme in legatura cu viitorul nostru profesional. Si cu toate acestea, noi nu prea dam prin Biserica decat la nunta, un sfert de ora, asa in treacat, stam mai mult la facut poze, in schimb facem colectii de icoane, punem zeci de cruci in masina si ne inchinam foarte sportiv cand trecem pe langa Biserica. Pacat ca nu incercam sa intram si in Biserica mai des, sa citim si o carte, din miile de carti care exista, pacat ca nu ne folosim mintea pe care ne-a dat-o Dumnezeu si mijloacele de informare care exista ca sa vedem intr-adevar ce inseamna credinta ortodoxa, ce este Dumnezeu, ce este viata, ce rost avem pe pamant, ce ne asteapta dupa moarte si ce incearca sa ne transmita chipurile stralucitoare din icoane.

Alta data icoanele erau cartile analfabetilor, celor care nu stiau carte si care invatau cateva lucruri minime despre credinta din scenele pictate in icoane. Acum noi suntem atat de orbi incat nici ce este pictat in icoane nu mai putem intelege, nu vedem decat bani si noroc peste tot, nu cautam altceva decat o iluzorie bunastare pe care nu o vom dobandi insa niciodata, pentru ca sufletul nostru nu va gasi odihna decat in bratele lui Dumnezeu deschise catre noi prin Biserica si prin preoti, dar pe care noi le inchidem prin orgoliul si încăpăţânarea noastră, dar mai ales prin ignoranta si prostie.

Chestiuni despre un anume tip de experiment

CMS_Higgs-eventAm văzut şi revăzut recent un episod din seria “Planeta la control” de pe National Geographic despre cum a fost la început – primele secunde ale universului în teoria Big Bang-ului.

Mi s-a părut foarte interesant documentarul, mi-a stârnit curiozitatea despre acceleratorul de particule LHC, deoarece în perioada în care i-au dat drumul eram preocupat cu alte treburi şi nu am fost pe fază când unii se panicau că o să fim înghiţiţi de micro-gaura neagră. Şi tot cu ocazia asta am înţeles mai exact problema în care a intrat ştiinţa, nu prea bungheşte cum s-a trecut de la energie la masă, care a fost cauza care a generat mişcarea asta, şi cum de materia a învins antimateria şi alte semne de întrebare la care încearcă răspunda LHC-ul.

Tot cu ocazia asta am înţeles şi ce este (dacă există) bossonul Higgs şi câmpul cu pricina şi câte semne de întrebare încă sunt şi încă o apară după experiment, chiar dacă o reuşească sau nu. De fapt, orice s-ar întampla, experimentul ăsta va împinge frontiera fizicii particulelor elementare, şi a ştiinţei în general, către noi limite, cu totul fascinante şi pline de un incitant neprevăzut. Adică, se cam coace o nouă revoluţie în ştiinţă, oriîncotro o bată rezultatele. Stephen Hawking chiar spunea orice s-ar afla din LHC, vom afla o grămadă de lucruri despre univers. Dacă vom găsi bossonul, vom avea o teorie mai precisă, iar dacă nu, va trebui căutam alte teorii. speram criza nu a frânat reparaţiile şi acum în toamnă chiar o îi dea drumul din nou şi vedem ce se întâmplă.

Minunat ce încearcă omuleţii de ştiinţă facă, caute prin măruntaiele materiei în încercarea de a afla chestii atât de extraordinare, facă experimente care simulează condiţii care se pare nu mai există acum nicăieri în univers, adică din ce spunea japonezul din documentar, condiţiile astea nu prea mai există în prezent, nici măcar în cine ştie ce super nova sau gaură neagră, particulele elementare nu se prea ciocnesc azi nicăieri în univers. Din ce am înţeles eu, chestia asta e destul de clară, cel puţin aşa se pretinde. Acum, nişe extratereştrii mai pricepuţi ca noi la fizică or avea deja nave spaţiale care funcţioneaza pe cine ştie ce quarci produşi din ciocniri de particule elementare, e şi asta o părere. Dar cel puţin, din ceea ce ştim, suntem intr-adevar privilegiaţi asistăm în „exclusivitate” la un show unicat.

Ce ma mira totusi, este cat de mult efort pot sa depuna oamenii ca sa faca niste experimente atat de inutile totusi. Ceva util aflam, intr-adevar, dar eu cred ca totusi se pierde mult effort aiurea. Nu vreau sa explic de ce cred ca sunt inutile, insa cred ca era mult mai util un experiment prin care incercau sa depisteze daca exista Dumnezeu. S-a cam bombanit prin presa ca incearca ei sa depisteze “particula lui Dumnezeu”, dar stati linistiti, e doar gargara, e un fel de a spune ca incearca sa depisteze o particula care a ajutat la transformarea energiei in masa, insa chiar daca o depisteaza, o sa se iveasca si mai multe intrebari si probleme, adica de unde vine acea particula, ce-i cu campul asta si ce vrea el? Una e sa dea formula cu campul lui Higgs ca sa iese acolo ecuatia lui Einstein fara virgula si alta e sa dea si o explicatie de cum s-a produs acel camp si de ce. Asta o sa cam fie din ce banuiesc eu, urmatoarea problema.

Acum, ca veni vorba de Dumnezeu, imi amintesc ca in mediul protestant e raspandita o povestioara legata de intrebarea daca exista Dumnzeu. Un profesor pune intrebarea: exista Dumnezeu? Un elev raspunde: da. Profesorul intreaba: de unde stii, nu L-a vazut nimeni? Elevul destept raspunde si el: da ce, aerul l-a vazut cineva? Si credeti ca exista, nu? Prin urmare si Dumnezeu exista. Si toata clasa ramane muta! Iar in unele povestiri, acel elev era Einstein. Nu stiu cat de adevarata e povestirea, nu stie nimeni, nu m-ar mira sa nu fie, protestantii obisnuiesc sa nasca istorii de astea mai mult sau mai putin adevarate, ca sa intre in polemica cu ateii. Pentru ca le cam place la protestanti sa polemizeze, ca de la asta a inceput si ruptura lor de catolicism si toate schimbarile care au urmat. De fapt, polemizarea stiinta-religie, daca ma gandesc a pornit chiar ma inainte, prin scolasticismul catolic, dar nu prea am studiat problema asta.

Ce povestioara interesanta asta si cate lucruri se pot dezbate despre ea. Mai intai, niste atei ar putea spune – si chiar spun – ca aerul se poate vedea, adica omul a construit mecanisme de observatie a aerului prin care acesta se poate observa si analiza, ba chiar se poate experimenta cu el, se poate manevra in variate moduri, i se pot deduce proprietatile, se poate folosi aerul la fel de usor ca o coala de hartie pe care o vad, o studiez, o cocolosesc si daca vreau ii dau foc. Dar ma rog, ideea e ca nu il vedem cu ochii naturali, ne trebuie niste “extensii” care sa il vada. Si un raspuns la argumentul adus de atei poate fi ca asa cum aerul nu il vedem dar exista, de aici rezulta ca poate sa existe si Altceva pe care nu Il vedem, dar El exista. Si acel Altceva, este exact Dumnezeu. Stiinta pretinde ca se bazeaza pe experimente reproductibile, adica spune ceva decat daca a aflat cu certitudinea data de sistemele de deductie folosite ca acel fenomen se manifesta de fiecare data la fel in aceleasi conditii. Sa nu intram in cuantica, ca deja acolo e cam exact invers, dar ma rog, in general sa zicem ca asa e.

Eu ma mir insa ca nici un om de stiinta ateu nu s-a gandit sa experimenteze daca cumva Dumnezeu exista, sa incerce sa descopere chestia asta. S-au strans mii de oameni de stiinta, s-au cheltuit miliarde si milarde de euro ca sa se construiasca LHC-ul asta si totusi, un experiment de grup pentru descoperirea existentei lui Dumnezeu nu s-a facut. Zic de grup pentru ca personal, evident probabil exista multi oameni care au incercat sa vada ca exista Dumnezeu si s-au convins ca exista. Sunt nenumarate exemple, un om care dorea sa se sinucida a zis: hai sa vad inainte daca exista Dumnezeu ca nu cumva sa ajung in iad. Apoi, in timp ce statea el pe ganduri, a venit un om si i-a zis: nu te sinucide, exista Dumnezeu si are un plan cu tine. Sunt probabil si multi care au facut cine stie ce experiment ca sa vada daca exista Dumnezeu si au fost dezamagiti. Un om de exemplu, a facut o crima numai ca sa vada daca il pedepseste Dumnezeu. A omorat pe cineva la intamplare, si apoi s-a uitat la cer sa vada daca il trazneste Dumnezeu. Si pentru ca nu i s-a intamplat nimic, a mai facut o crima, si inca una …. si a ajuns la puscarie in final, unde dupa ani si ani, a aflat insa ca exista intr-adevar Dumnezeu. Acum are alte probleme, se framanta cum poate sa se ierte pentru ce a facut, dar e alta poveste. Cam nepotrivit exemplul, nu mi-a venit altul in minte, dar ideea este ca avem oarece probleme cand incercam sa depistam daca exista Dumnezeu, pentru ca nu prea stim ce trebuie sa facem dupa si cum functioneaza Dumnezeu. Nu stim intr-adevar nici bosonii cum se dau peste cap, insa ne dam noi peste cap ca sa le vedem urmele pe care le lasa in urma ciocnirilor particulelor elementare.

Ce trist trebuie sa fie Dumnezeu uitandu-se cum se straduiesc oamenii sa afle un astfel de nimic, pentru ca cu sa fara bosoni, tot peste intrebari o sa dam, tot alte si alte intrebari o sa urmeze, nu e nimic nou pe pamant de cand cu “descoperirile stiintei”. Am ajuns noi pe Luna, avem Internet si toate cele, dar avem si mai multe boli de cap, arme de distrugere in masa si toate cele. Daca e sa tragem linie, progresul este o mare iluzie, o mare gogoasa, omenirea stie intra-adevar exponential mai multe si stiinta creste exponential, dar viata omului e la fel dintotdeauna, poate chiar mai grea. De fapt, daca ma uit la bunica de la tara, e cu mult mai tzeapana decat multi oraseni, are o viata mai altfel, mai linistita, mai cu sens, mai cu bucurie si pace. Si nu pentru ca musai e credincioasa, ci pentru ca asa e ea, asa e viata la tara, la asta te predispune, e dovedit. Poate ca asa era viata si alta data, inainte sa ne pierdem noi mintile cu modernisme si post-modernisme. Spunea un om mare, ca dupa primul razboi mondial lumea nu a mai fost cum era inainte, adica a cam devenit totul un spital de nebuni.

Sa revin insa la problema in sine. Cum experimentam ca exista Dumnezeu? Pai asta nu ar fi greu de facut, ca am aplica metode similare din stiinta. “Trial & error” a fost intotdeauna calea prin care am impins lucrurile mai departe, numai sa avem curaj sa facem trial si sa nu dam inapoi cand dam de error. Dar problema nu ar fi in “cum experimentam”, ci cred ca ceea ce ii tine pe oameni sa incerce asta, ar fi mai degraba “ce ne facem daca”. Ca daca descoperim bosonul Higgs, o sa avem o teorie mai clara, o sa stim niste chestii, poate o sa facem niste rachete mai ciumege, dar cam asta e tot. Nu trebuie sa ne schimbam viata cu totul, nu trebuie sa fim mai atenti la aspectele mai profunde si mai adanci ale vietii cum ar fi iubirea si ura, mandria si modestia, pofta si infranarea, vointa si lenea etc Imi dau seama ce soc trebuie sa fie pentru un ateu sa descopere ca exista Dumnezeu. Il inteleg. La ce bun sa existe Dumnezeu, daca nu o sa mai pot sa fac ce vreau eu, sa traiesc cum vreau eu ci o sa trebuiasca sa imi schimb viata, ca sa nu ajung in iad. Zic asta pentru ca “inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu”, cam cu asta incepem toti, cand intelegem si Il descoperim pe Dumnezeu, de cele mai multe ori frica este cea care ne intelepteste si ne face sa incercam sa ne schimbam viata. Intr-adevar Dumnezeu e cu totul altceva, si nu frica este ce vrea El sa ne transmita, e cu totul departe de orice intentie a Lui, ca doar e Tatal nostru, dar deh, copiii au nevoie de nuia ca sa stea departe de pericol, ca doar nu o sa ii apere drepturile copilului atunci cand baga mana in foc. E adevarat ca multi L-au cunoscut altfel pe Dumnezeu, nu prin frica, inceputul credintei lor a fost poate datorat harului care L-a coborat Dumnezeu asupra lor si lucrurilor pe care le-au vazut si le-au trait, macar pentru o vreme ca sa se intareasca in credinta si sa prinda un start pe cale. Caci asta e marea dinferenta intre un boson si Dumnezeu. Descoperirea unui boson, ne descopera ceva din “afara”, pe cand descoperirea lui Dumnezeu, ne descopera mai ales o gramada de lucruri despre “inauntru”. Si pe cat de interesante si frumoase sunt cele de din afara ale bossonului, infinit mai urate, ba chiar grotesti sunt cele dinanuntru si descoperirea lor provoaca zdruncinarea fiintei noastre launtrice si ne indeamna la eforturi care ni se par atunci supra-omenesti, dincolo de puterile noastre. Iar cea mai mare provocare este renuntarea la ceea ce constituie centrul fiintei noastre: orgoliul, sinele, ego-ul, acel ceva care produce toate reactiile si raportarile noastre la restul oamenilor si la societate (eu sunt mai bun ca asta, eu stiu mai multe, eu fac mai bine, restul sunt prosti, sunt gunoaie etc). Cam de asta cred eu ca se tem cel mai mult ateii, intuitiv si ca un ecou al constiintei care nu s-a stins total nici in cel mai mare ateu, necredinciosul cunoaste ca daca L-ar descoperi pe Dumnezeu, ar exista niste probleme. Dumnezeu nu e doar o curiozitate intelectuala si stiintifica. Dumnezeu nu e un set de principii si nici macar o doctrina. Chiar daca maine pe Wikipedia ar scrie chiar pe prima pagina ca Dumnezeu exista, chestia asta nu ar fi doar interesanta, extraordinara si provocatoarea pentru umanitate. Ar fi in primul rand o problema pentru mine, cel care acum fac ce vreau, pentru ca nu o sa mai pot sa fac ce vreau, ci ce trebuie. Simplist spus, pentru ca oricum nu o sa stiu ce trebuie, dar chiar daca presupunem ca oamenii de stiinta vor lua legatura cu Dumnezeu sau ca vor inventa un aparat de comunicare cu Dumnezeu si eu voi putea sa Ii pun intrebari, o sa am mari probleme.

Un parinte spunea ca oamenii se impart in oameni care vor si oameni care nu vor. Iar eu sunt sigur ca cei care vor sa Il descopere pe Dumnezeu, il descopera. Iar cei care nu vor, descopera bossoni si quarci. Sau dau din palme si din coada cand ii descopera altii. Dar daca ar stii ei ce pierd … Si mai ales ca bossonii si ei sunt tot de la Dumnezeu, si mult mai multe are sa ne descopere Dumnezeu, taine care nu doar o sa ne lumineze mintea ci o sa ne strafulgere toata fiinta si o sa ne transforme in continuu, intr-un mare continuu, chiar mai mare decat continuum-ul spatiu-timp. Dar pentru a-l descoperi pe Dumnezeu, e nevoie de smerenie, un fenomen prea putin analizat de oamenii de stiinta. De aceea “mulţi oameni mari şi slăviţi sunt, dar tainele se descopăr celor smeriţi.” (Elclesiasticul 3#19)

Interpretarea viselor

visuriMulţi oameni cred în interpretarea viselor, adică cred că visele au o semnificaţie şi trebuie musai să le dam o interpretare. Toţi oamenii au vise, mai multe sau mai puţine, mai normale sau mai fabuloase, şi la mulţi le face plăcere să le dea o interpretare, să le explice prietenilor şi rudelor, ba chiar să caute “interpreţi” de vise şi paranormali cu “puteri” extra-senzoriale şi care comunică cu fiinţele “astrale”, putând astfel să dea o interpretare la orice debită mintea noastră în timpul somnului.

Pentru că oricât de mult ar fi avansat ştiinţa zilelor noastre, mulţi oameni încă cred că noaptea, mintea noastră călătoreşte într-un univers “paralel” unde are acces la prezicerea viitorului prin comunicarea cu “entităţile astrale” care ne ghidează viaţa şi care ne vor tot binele.

Fara indoiala, chiar si cei care nu merg pana acolo incat sa dea o interpretare atat de “lunatica” viselor, sunt preocupati de vise si au o strangere de inima cand de exemplu, viseaza ceva urat sau au o bucurie foarte mare cand viseaza ceva frumos, si este oarecum firesc, deoarece ramanandu-ne in memorie, visele ne influenteaza emotional si in starea de veghe. Cei mai multi dintre noi suntem robi ai imaginarului si al senzitivului, adica suntem usor influentati emotional de evenimente ireale care nu pot si nu au cum sa ne influenteze viata noastra.

Dar sa ne punem putin in pielea unui om care crede in interpretarea viselor si doreste sa afle un raspuns. Ce varianta are? Sa caute intr-un dictionar de vise sau sa caute un interpret de vise. Sa vedem ce gasim pe Internet daca am avut un vis in care am observat doi oameni pe care ii cunoastem ca se luptau cu sabiile. Pe un site de Interpretare Vise am gasit urmatoarea talcuire:

Sabie Daca o pierzi, inseamna saracie; daca o porti e bine, inseamna onoare, bucurie; daca e rupta, e semn de boala grea, moarte; daca tai ceva cu ea, e semn de suparare

Hmm, nu zice nimic daca vezi pe doi ca se lupta in sabii. Sa vedem insa un alt cuvant, de exemplu “avort“: renuntare brusca la un proiect, la o idee ce parea promitatoare, dar in care nu ai totala “incredere; sentiment de vina, de teama pentru perioada imediat urmatoare; presentimente rele; esec provocat chiar de tine; posibile probleme de sanatate. No comment!

Cum poate un om sa citeasca asemenea aberatii, chiar si just for fun??

Cum poate un om sa creada in asemenea aberatii care sunt “scoase din creion”, ca si horoscopul?? Apropos, aveam un prieten care lucra la un ziar, se “ocupa” de horoscop, adica … il facea din creion.

Cum pot oamenii sa nu creada in sfinti si in preoti mari care scoteau dracii din oameni si care faceau minuni de netagaduit, cum ar fi Parintele Cleopa care zice: “Sa nu credeti in vise! Sa nu credeti in vedenii!”? Exista un singur raspuns: din prostie.

Tuturor celor care inca cauta o interepretare a visului de aseara in loc sa munceasca sau sa isi vada de alte treburi cu adevarat importante stiind ca viata noastra este scurta si in curand vom merge la judecata, le spun: Somn-usor in continuare … inca sunteti in vis, dar vai de voi cand va veti trezi …

Alte site-uri despre vise:

Peştele de la cap se împute

“Vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi.” (II Tesaloniceni 3, 6)

Intr-una din cartile cu invataturile Pr. Arsenie Boca se mentioneaza o profetie pe care acest parinte ar fi facut-o cu referire la Ardeal: “Vom pierde Ardealul, Sibiul va fi ultima reduta”. Cand am auzit-o prima data, am zis: nu cred, nu are cum, probabil parintele a spus altceva si oamenii nu au inteles bine. Cum sa pierdem Ardealul, cand stim ca ca cocosul unguresc nu va mai canta cucurigu niciodata si intr-adevar in contextul actual, nu se pune problema ruperii Transilvaniei. Si chiar daca profetia s-ar fi referit la domeniul spiritual, nu avem cum sa pierdem Ardealul, cum o intreaga bucata a tarii sa piarda credinta si sa se lepede de mostenirea milenara pe care parintii nostri ne-au lasat-o cu pretul atator jertfe?

Insa atunci cand Corneanu s-a impartasit la eretici, printre alte ganduri mi-am adus aminte si de aceast cuvant al Pr. Arsenie Boca, care a facut multe profetii care s-au implinit – cum ar fi si exodul romanilor la munca in strainatate – si multe altele care urmeaza sa se intample – printre care si aceasta cu pierderea Ardealului. Nu mica mi-a fost teama deoarece un proverb spune “Pestele de la cap se impute”. Intr-adevar mai ales in Biserica acest proverb este adevarat, si exista chiar un verset care spune cam acelasi lucru: “Bate pastorul si turma se va risipi”. Atunci cand diavolul a batut pastorul Corneanu si i-a luat mintile, turma drept-credincioasa intr-adevar s-a risipit, sau mai bine zis s-a disipat in marea multime a crestinilor fara trecut, fara istorie, fara dogme si sinoade, fara sfinti si fara Maica Domnului, si fara … Hristos la urma urmei, deoarece fecioarelor care nu aveau untdelemnul, adica dreapta credinta, Mantuitorul le-a raspuns “Nu va cunosc pe voi!”

Iata acum ca tot in Ardeal, dar in alta parte, un fapt strigator la cer s-a intamplat, poate nu de magnitudinea lepadarii lui Corneanu, dar inca o turma si-a pierdut pastorul, sau probabil acum a ajuns la noi stirea, asa cum si in Timisoara multi considerau ceva firesc impartasirea cu ereticii cu mult inainte si doar cand Corneanu a facut-o public s-a ajuns la cunostinta intregii tari.

Iar faptul strigator la cer este aceasta: In Duminica Tomei, intr-o biserica din comuna Mosuni (vezi site), un predicator eretic a fost chemat sa tina cuvant “de folos” de la amvonul unei biserici ortodoxe. Poate nu e prima data cand se intampla asta aici, dar e prima data cand avem si noi filmarea si o putem vedea:

Nu ar fi prea multe de spus dupa acest eveniment tragic, nici macar speranta ca preotul va fi caterisit deoarece BOR are deja hotararea data in cazul lui Corneanu si acum PS Andrei ar putea sa o puna in aplicare, desi nici in cazul lui Corneanu nu a aplicat-o. (Conform deciziei Sf. Sinod, Corneanu trebuia sa trimita scrisoare prin care regreta fapta facuta si se pocaieste, dar in interviurile ulterioare Corneanu a zis ca nu regreta si nu se pocaieste ca nu are de ce, iar scrisoare nici atat)

Trebuie sa spun insa cateva cuvinte, pentru cei care nu inteleg gravitatea acestui fapt, ca un eretic sa predice intr-o Biserica Ortodoxa. In primul rand, un om simplu si-ar putea pune intrebarea: care e problema, ca doar vorbeste despre Dumnezeu? Intr-adevar, Pustan vorbeste despre Dumnezeu, dar de-a lungul timpului multi eretici au vorbit foarte frumos despre Dumnezeu, dar asta doar in aparenta, doar pentru cei fara pregatire si fara cunostinte si care nu au puterea sa deosebeasca care duh ii invata pe acesti oameni sa vorbeasca asa de “frumos” si care este scopul lor.

In cazul ereticilor, scopul nu poate fi altul decat ruperea de Biserica Ortodoxa, caci ce doreste diavolul mai mult decat sa lipseasca pe oameni de sansa mantuirii si sa ii traga in corabia pierzarii, sacul fara fund al ereziei, gura iadului, caci ce se poate numi orice adunare care se rupe de Biserica lui Hristos cea urmatoarea a Sfintilor Apostoli. Si daca urmarim cu atentie aceasta predica, vedem cum Pustan, dupa ce incepe predica gradual, atragand interesul publicului de la celel lumesti (viitorul Romaniei etc), sporeste tensiunea pana in punctul culminant in care dupa ce arunca intrebarea “Ce este pocainta”, ajunge sa atribuie mincinos Mantuitorului cuvintele: “pocainta nu este o aderare la un cult”.

Iata cum arunca otrava acest sarpe atat de abil si dupa ce isi ameteste prada prin cateva cuvinte ademenitoare, arunca cu nerusinare dar cu o eficienta ucigasa acest gand dracesc: pocainta nu este in ortodoxie, bineinteles spus cu alte cuvinte, dar tinand seama de context, cu acelasi sens. Mai apoi, toata predica nu este decat un cantec de adormire, nu e decat o “priceasna” dulceaga care “ajuta” duhul sa se convinga ca intr-adevar cel care vorbeste este “omul lui Dumnezeu”, cum deja l-a prezentat “parintele” si prin urmare, orice eventuala rezistenta, orice indice care ar da de gandit oamenilor si i-ar putea salva, este astfel nimicit. Fara indoiala, cei au citit patericul sau alte carti in care sunt prezentate experiente ale calugarilor incepatori inselati de diavoli, pot sa descopere mai multe “tehnici” deja rafinate, deoarece de-a lungul anilor satana a capatat experienta si noi suntem mici copii in incercarea de a le observa.
Tocmai de aceea sfintii ne-au lasat si sfatul sa nu vorbim cu ereticii, iar de invitarea unui eretic sa predice de la amvon, nici nu s-a pomenit, de aceea am zis ca este strigator la cer. Ce am putea noi avea de invatat de la un eretic, care este rob diavolului si prin urmare are mintea cu totul inselata si incorsetata in rationamentele diavolului?

Nu este prima data cand Biserica se confrunta cu oameni cu o credinta gresita, dar alta data se faceau sinoade si acestia erau alungati din Biserica iar invatatura lor anatemizata. Insa acum, iata ca unii falsi preoti cazuti si ei in ratacire si ramasi in amvon doar din cauza adormirii ierarhilor, au ajus sa cheme diavolul sa invete pe oameni, prin gura unor “bineplacuti” ai sai, profesori universitari in cazul de fata si directori ai unor “asociatii de tineri”. Preotul de fata nu a avut macar minimul bun simt sa le spuna oamenilor ca acesta nu este ortodox ci este protestant, adica din randul celor care o hulesc pe Maica Domnului si de asemenea hulesc Biserica Ortodoxa si toata invatatura ei. Scopul lor nu e altul decat sa ii atraga pe oameni la ei, prozelitismul. Nu “trezirea Romaniei” urmaresc ei, desi ei saracii nici nu mai gandesc, ci doar actioneaza cum le spun “duhurile”, deoarece, nu-i asa, “Duhul bate unde vrea”.

Nu stiu mai nimic despre aceasta parohie, insa felul cum s-au comportat credinciosii m-a socat putin, cum spuneau “Aliluia” si “Slava Tie Doamne” in grup, se pare ca acestia sunt deja protestanti, tocmai de aceea vazand acest videoclip m-am socat, ma gandesc ca intr-adevar e posibil ca noi sa fi pierdut Ardealul deja, totul sa fie o mare mascarada, protestantismul e probabil religia majoritara si numai cine stie prin ce colturi sa mai exista o comunitate cu adevarat ortodoxa care poate macar sa spuna crezul si sa se tina de cele mai importante randuieli pe care parintii ni le-au lasat.

Banuiesc insa ca aici lucrurile s-au imputit de mult si acum abia incepe sa se simta mirosul putreziciunii, deoarece rana nu s-a taiat la timp, madularul uscat nu s-a taiat si acum uscatura a cuprins tot trupul. Nadajduiesc ca PS Andrei va lua masuri, desi ma gandesc ca a avut destule semnale pana acum. Din ce am vazut in clip, cum ii pregatea terenul si cum il recomanda pe acest eretic, cum a plans la cuvantul sau, il gasesc inselat fara margini pe preot, e prins saracul in multe lanturi si trebuie sa ne rugam mult, dar mai ales dintre pastoritii lui care isi dau seama ce se intampla, sa se roage lui Dumnezeu sa il scoata din inselarea in care este si sa il puna pe fagasul dreptei credinte.

Imi aduc aminte cum am fost eu atras la ortodoxie, deoarece ca majoritatea convertitilor si eu am fost momit de eretici cu carti frumos colorate, cu conferinte si evanghelizari gratuite, cu vizite binevoitoare la usa si invitatii la discutii despre Dumnezeu etc. In perioada aceea in care simteam ca viata fara Dumnezeu nu mai are sens si cautam sa vad incotro sa o iau, pentru o buna perioada mi-a dat Dumnezeu un dar nespus care nu doar m-a convins ci m-a atras ca un magnet in Biserica Ortodoxa. Si darul era ca atunci cand vorbea un preot ortodox, orice ar fi zis, un interviu banal sau o predica minunata, o bucurie nespusa imi cuprindea inima si plangeam chiar daca eram de fata cu alti oameni, nu ma puteam abtine. Chemarea Tatalui o simteam pana in adancul fiintei mele si ma lua in brate cu o caldura imensa dand sens cautarilor mele si raspuns strigarii mele cu un glas puternic dar tainic totodata. Iata acum ca am ajuns sa vad un preot ortodox plangand in fata zbieraturilor si hulelor unui eretic, spuse chiar in fata amvonului

Pe locul unde Hristos ar trebui sa fie dat de mancare credinciosilor, acest preot le-a dat otrava prin cuvantul unui “predicator” al diavolului, foarte iscusit si care multa “lucrare” a facut, incat intr-adevar se pare ca nu vom pierde nu doar Ardealul ci intreaga Romania.

Beţia duhului şi măreţia moştenirii ortodoxe

Mi s-a intamplat recent sa ajung pe youtube cautand niste pricesne si din priceasna in priceasna am ajuns peste unii care isi zic Ciresarii si peste un fel de DJ care se numeste Vladimir Pustan si fac un fel de show care ii zic ei evanghelizare.

Am ramas masca cand am auzit tot felul de cantari “crestine” si sloganuri gen “Traiasca Domnul!”. Sunt familiar cat de cat cu “betia duhului” protestant manifestat mai ales la bisericile baptiste ale negrilor, am vazut destule filme cu pastori in delir care zbiara si tuna cu aleluia-uri si holy-uri de zici ca e furtuna de duhuri in creierele lor, dar parca acum cand i-am vazut pe astia facand la fel in limba romana mi s-a facut parul maciuca.

Cu adevarat parca traim timpurile profetite intr-un vechi document descoperit de Paul de Alep: “vor fi lepadate obiceiurile crestinesti si vor iesi un soi de oameni care tot in numele lui Dumnezeu vor face biserici fara cruce, vor nesocoti Sfanta Jertfa si, in cele din urma, o vor amesteca in slujire cu paganii”. Astia nu sunt oameni, sunt un soi de oameni. Nu sunt romani, sunt un fel de romani indopati cu duhuri nenaturale – E-uri si hormoni sintetici, fabricati in laboratoarele de studiu ale diavolilor din adancul iadului care traiesc intr-o mare minciune, o mare inselare, un crestinism fals si batjocoritor fata de toate cate ne-a lasat Iisus Hristos a carui Evanghelie – buna vestire – o calca in picioare. Ei nu dau nici o buna vestire deoarece ei nu au auzit inca vestirea. Eu aduc nu vestirea lui Hristos si nici vestirea lor, ci vestirea duhurilor care ii stapanesc, adica a dracilor.

Imi aduc aminte de momentul in care am descoperit eu ortodoxia dupa o trecere prin toate genurile de rock de la punk pana la death. Dupa ce l-am vazut pe dracu intr-o noapte cand am adormit ascultand Pantera, mi-am luat oarecum fagaduinta fata de Dumnezeu ca o las balta cu rockul si mi-am aruncat casetele, revistele etc. Abia insa dupa ani de lupte am reusit sa ma spovedesc si sa merg la biserica duminica de duminica si mi-a daruit Dumnezeu in schimb multe daruri, precum tatal fiului rispitor din pericopa evanghelica. Printre aceste daruri unul a fost dezlipirea totala de legaturile muzicii. Putini stiu ce inseamna asta, ce dulceata si ce euforie traiesc rockerii ascultand muzica preferata si ce stare de multumire si libertate totala simt ei cand devoreaza melodiile si formatiile favorite. Iar pentru un rocker sa renunte la formatia favorita este mai greu poate ca decat sa isi tai un deget sau o mana. Insa eu fiind slab, Dumnezeu mi-a daruit asta si m-am lepadat fara durere de lanturile satanice pe care rockul le creaza in sinapsele placerii si ale motivatiei care ii face pe rockeri sa ramana rockeri … “forever”, adica nici sa nu conceapa ca rockul nu este doar muzica, ci este moarte. Si in aceasta stare de libertate fata de drogul care deja ma tinuse legat cativa ani, cand auzeam cel mai mic sunet care sa aminteasca cat de cat de ceea ce fusesem robit inainte, cum ar fi de exemplu un banal acord la o chitara rece, simteam un miros urat de imputiciune si raceala specifica duhurilor necurate. Si asta doar de la un banal acord … Ca sa ascult chiar si o balada sau macar doar sa intonez cateva note din fostele melodii preferate, nici macar acum nu concep si ma ingretosez desi darul care l-am primit atunci, acum l-am pierdut, insa din mila lui Dumnezeu pericolul a trecut pentru mine.

Revenind la Ciresari, ma gandesc cu tristete ce pacat ca ei nu au ales sa primeasca mostenirea parintior ci au primit “ajutoare” din strainatate, hranindu-se cu hamburgeri imputiti de la natii care nu l-au avut niciodata pe Dumnezeu in locul mamaligii stramosesti care a crescut si a mantuit atatea generatii. Cat despre noi ortodocsii, care am primit mai cu ravna mai fara ravna dreapta credinta, pacat ca nu ne aducem aminte macar zilnic de marea mostenire pe care o avem, de toate cate ne-a dat Dumnezeu si de toate cate ne-a pazit incat putem sa Ii cantam cantare de lauda, bineplacuta nu zbieraturi si strigate disperate precum acesti autointitulati “evanghelisti” care canta, striga si gesticuleaza ca nebunii nedeosebindu-se cu nimic fata de cei din lume. Cum justifica ei manifestarile astea? Desi motivul real este ca neavand o istorie, acestor culte li se pare firesc ca credinta lor sa nu aiba un ritual, o randuiala, un specific si de asemenea, probabil li se pare firesc ca sa foloseasca toate ale lumii pentru a “propovadui”. din pacate ei nu inteleg ca “prietenia lumii este dusmanie fata de Dumnezeu” (Iacov 4,4) si nu au cum sa priceapa nici ca nu poate sa fie amestecatura intre cele sfinte – cantarea si slavirea lui Dumnezeu – si cele spurcate – cantecele si manifestarile pline de duhurile lumii moderne si de toata incarcatura atat de duh cat si de mesaj satanic care le insotesc.

“Poporul acesta se apropie de Mine cu gura si cu buzele Ma cinsteste, dar cu inima este departe, caci inchinarea inaintea Mea nu este decat o randuiala omeneasca invatata de la oameni.” (Isaia 29#13)

Înapoi la ţară – de la profeţiile ortodoxe la previziunile unor analişti financiari

14 Martie 2009

Multe profeţii ortodoxe au prevăzut criza prin care trecem şi mai ales crizele prin care vom trece. Aş dori să mă refer în acest articol la un singur aspect: necesitatea să învăţăm să trăim simplu şi să ne producem singuri tot ce avem nevoie. Acesta este îndemnul pe care sfinţii şi părinţii cuvioşi l-au făcut de-a lungul timpului cu privire la felul în care creştinii din urmă vor putea să reziste prigoanelor de toate felurile ale statului poliţienesc şi împotriva pecetluirii lui antihrist, cel puţin în fazele anterioare prigoanei finale, când odată fiind pus de oameni împarat şi dumnezeu, antihrist îşi va da pe faţă toată răutatea.

Sunt multe astfel de profeţii şi sfaturi, aş dori să amintesc doar îndemnul Cuv. Paisie Aghioritul, deoarece mi se pare cel mai clar: “dacă fiecare se va îngriji să trăiască de pe acum simplu, în cumpătare, va putea trăi în acei ani. Să aibă un ogoraş, să cultive grâu, cartofi. Să pună puţini măslini şi atunci, cu vreun animal, cu vreo capră, cu puţine găini va putea înfrunta nevoile familiei sale. Pentru că şi provizii de ar face, nu-i vor folosi mult, deoarece alimentele nu ţin mult, ci se strică repede.”

Aş dori să fac însă o paranteză cu privire la statul poliţienesc. Mulţi ne imaginăm un stat poliţienesc similar cu regimul comunist. Ei bine, când a fost nevoie de opresiune, diavolul a apelat la aceasta, însă acum când a văzut câţi martiri s-au sfinţit în temniţele comuniste, şi totul a fost în zadar pentru el, diavolul va căuta să înşele lumea prin alte mijloace, pe o altă cale, o dictatura mai blândă, dictatura drepturilor omului şi a plăcerilor omului. Omul va fi obligat să se alinieze la păcat şi la compromis, altfel va fi un paria. După cum spune Cuv. Paisie Aghioritul, “vor fi politicoşi pentru că vor fi … europeni. Vor arăta că sunt la înalţime. Nu vor chinui pe oameni, dar omul nu va putea trăi, dacă nu are pecetea. Vor spune: Fără pecete vă chinuiţi! Dacă aţi fi primit-o, nu aţi fi trăit aşa de greu”. Deja putem să pregustăm de pe acum această tehnică perversă de constrângere a oamenilor prin răspunsul dat de către stat (şi de Sinod) celor care nu agrează biometria: paşaportul nu este obligatoriu, puteţi să nu îl primiţi dacă vă deranjază conştiinţa. Însă dacă în loc de paşaport ar fi buletinul şi cardul, am mai avea de ales?

Revenind însă la titlul acestui articol, aş dori să prezint pe scurt cum văd eu lucrurile şi ce trebuie să facem. De fapt, nu cum văd eu, ci cum am citit şi eu printre rânduri de la oameni care ştiu mult mai multe şi au o pregătire care îi recomandă demni de încredere. Toată criza economică este clar provocată, mai bine zis „programată” în sistem. Sistemul a fost făcut să pice, aşa cum o maşină care o îndreptăm spre o prăpastie este predestinată unui sfârşit crunt.Criza actuală va dura ceva timp, viaţa va fi din ce în ce mai grea, se vor încerca tot felul de soluţii, inclusiv războaie, vor fi şi momente de pace şi optimism, încercări de ieşire din impas dar degeaba. Soluţia finală va veni prin antihrist care va propune o monedă globală dar care să poată fi folosită doar virtual, prin intermediul cipului implantat. Poate că încercarea monedei globale se va face mai înainte, însa abia odată cu consensul pe care îl va aduce antihrist, această “soluţie” va fi aprobată şi va da rezultatele aşteptate de către marea partea a oamenilor, cel puţin la început. O bancă mondială, un guvern mondial, control total global, aceasta este direcţia, aceasta se încearca acum. De aceea băncile au fost lăsate să ajungă în situaţia de faliment, deoarece fiind sistemul nervos prin care curg banii, precum sângele curge în trup, pentru a pune ceva în loc, trebuie “extirpate” organele actuale care erau sursa banilor şi canalele prin care funcţiona tot sistemul. Iar mădularele care nu vor putea trăi fără acest “sânge” – banul – vor muri. Şi un sânge nou va fi pus în locul banului actual. Dacă până acum, banul a fost ochiul dracului, pecetea, când va fi oferită, se va face printr-un botez al dracului, cei care vor primi pecetea, şi vor avea drepturile care se trag din aceasta, vor primi totodata şi botezul în noua religie, religia lui antihrist.

Bineînţeles, în funcţie de credinţa noastră – care poate să mute munţtii – acest proces va dura 2-3 ani sau zeci de ani. De altfel, sunt profeţii că va fi o intervenţie a lui Dumnezeu în istorie care va încetini marşul antihristic, însă având în vedere credinta noastră slabă, nu este exclus ca aceste profeţii să nu se mai împlinească, aşa cum nu s-a împlinit încă nici profetia privitoare la căderea agarenilor şi întoarcerea Constantinopolelui la ortodocşi, deşi trebuia să se întâmple încă din secolul 19.

Care sunt însă previziunile analiştilor financiari? Bineînţeles, ca şi în fotbal, şi în criză, fiecare are o părere, însă eu mă voi referi un grup aparte de oameni, specialişti care au reuşit să prevadă situaţia actuală încă acum 2-3 sau chiar 5 ani, când lumea râdea de ei. Şi deşi aceştia nu au duhul profeţiei, având sinceritate şi profesionalism şi totodată nefiind parte din sistem sau cumpăraţi de sistem, Dumnezeu a îngăduit şi îngăduie ca adevărul să răzbată, chiar daca nu la CNN sau Realitatea TV, ci prin bloguri pe ici pe colo, pe câteva site-uri “alternative” sau “conspiraţioniste”.

Jim Rogers: investitor american şi analist financiar. Cofondator împreuna cu Soroş al Quantum Fund, profesor de liceu, scriitor şi fondatorul unui index financiar – RICI. A prezis acum doi ani că bula creditelor va devasta Wall Street. Prezice că SUA şi Europa vor fi falimentare, Asia va lua conducerea, materiile prime şi meşteşugurile vor fi economia de mâine, agricultura este afacerea viitorului apropiat. Iată un interviu recent în care ne îndeamnă să devenim fermieri, precum şi un alt interviu în care prezice falimentul inevitabil al SUA datorită măsurilor proaste luate de Obama & co.

Chris Martenson: fost vicepreşedinte al Pfizer, doctorand în neurotoxicologie la Duke, MBA în finanţe la Cornell. Format ca om de ştiinţă, devenit ulterior om de afaceri, consultant şi analist financiar, când a văzut cum stau lucrurile, a renunţat la jobul de la Pfizer (cea mai mare companie farmaceutică din lume), s-a mutat la ţară, are grădină, creşte găini şi … a făcut chiar un curs legat de criză. M-a impresionat profund felul analitic cum abordeaza problemele, chiar şi în capitolul final intitulat: “Ce ar trebui să fac eu?” în care dă un model de raportare la criză din care noi ortodocşii am avea mult de învăţat dacă l-am privi duhovniceşte. Pe scurt, zice el: dacă nu o să fie aşa de rău şi mă pregătesc, ce pierd? Pe când, dacă nu mă pregătesc, dar chiar o să fie atât de rău … atunci o să am probleme grave. Recomand citirea integrală a cursului, este excelent (cursul video daţi după ce citiţi textul, e mai interesant aşa). De asemenea, forumul său are mulţi oameni extraordinari, e uimitor să descoperi că în ciuda presiunii sistemului, câţiva oameni s-au trezit şi acţionează, încearcă să devină independenţi de sistem, pe când la noi, înainte la plăcintă …

Peter Schiff – comentator economic, broker autorizat şi în prezent preşedinte al Euro Pacific Capital, o firmă de brokeraj din SUA. A prezis criza creditelor încă din 2006. Prezice prăbuşirea economiei americane şi a dolarului şi recomandă americanilor să îşi protejeze averea în investiţii … conservatoare, adică în bunuri de care lumea va avea nevoie şi atunci când criza va distruge tot ce încă mai stă în picioare în prezent, iar alimentele de bază cum ar fi păinea şi cartofii sunt astfel de bunuri „conservatoare”. Schiff îi îndeamnă pe americani să se mute la ţară, să facă stocuri de mâncare şi de combustibil şi de asemenea … de arme.

Toţi aceşti comentatori, precum şi alţii – aş mai recomanda pe Alex Jones pe care toată lumea deja îl cunoaşte – trag semnale de alarmă în principal asupra SUA, însă noi nu suntem pe lună, toate lumea este acum interconectată strâns, criza se va răspândi peste tot şi nu va mai trece. Problema nu este deloc doar legată de bani – falimentul băncilor, lipsa lichidităţilor, sistemul monetar falimentar, etc. O problemă mult mai mare este creşterea constantă a consumului şi reducerea drastică a resurselor. Mulţi au uitat deja de preţul petrolului din vară şi puţini au înţeles gravitatea acestui semnal, faptul că am ajuns deja pe panta coborătoare a curbei resurselor, energia nu este inepuizabilă şi nu ne va mai ajunge încă 50 sau 100 de ani cum ne-ar place nouă. Trăim deja acei ani în care producţia nu mai face faţă cu cererea, şi prin urmare totul se va schimba, toată economia va fi … resetată. Şi odată cu economia, toată societatea va trece prin schimbări majore şi de neconceput.

Ce să însemne asta? Un simplu călugar contemporan, Paisie Aghioritul, prevedea acum 20 de ani:

„Încet-încet destule încep să iasă la iveală. Strig şi eu netrebnicul de atâţia ani! Situaţia este înfricoşătoare, ciudată. Nerozia a întrecut limitele. A venit lepădarea şi rămâne ca acum să vina “fiul pierzării” (2 Tes. 2,3). Totul va deveni un spital de nebuni. În harababura ce va stăpâni, fiecare stat se va ridica să facă orice-i spune cugetul. Dumnezeu să ajute, ca interesele celor mari să fie astfel încât să ne ajute. Din ce în ce vom auzi de ceva mai nou. Vom vedea făcându-se lucrurile cele mai neaşteptate, mai neraţionale. Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune.”

Din păcate, mulţi ortodocşi, ca şi mulţi alţii ignoră total realitatea şi le place să creadă că viaţa merge în continuare aşa cum a fost şi că vom trece peste criză. Din păcate, păstorii nu sunt la înălţime încă şi biserica dormitează. La Radio Trinitas ascultăm muzică populară, iar la Trinitas TV în singura emisiune care a dezbătut criza economică, se încerca liniştirea oamenilor pe motivul că criza nu există ci este doar o manipulare mediatică, este doar o sperietoare menită să tulbure liniştea populaţiei.

Însă nu doar cei care doresc să îşi liniştească conştiinţa deoarece duhul lumii îi stăpîneşte şi le e greu să se rupă de comoditatea unui trai fără lipsuri şi fără probleme serioase ignoră criza. Chiar şi cei mai informaţi şi care sunt de acord că lucrurile o să se agraveze, încă aşteaptă să vadă mai multe semne, încă se miră şi nu fac nimic ca să se pregătească pentru ce va urma. Sau zic „lasă, că o să vedem atunci”.

Când am auzit acum vreo 3 ani de o familie de profesori care s-au mutat din Bucureşti la munte, în preajma unei mănăstiri, şi eu am strâmbat din nas şi am crezut că … exagerează, sau mă rog, le place lor la munte, la ţară şi fără apă caldă non stop şi toate cele. Când Părintele Iustin a făcut apelul să ne opunem paşapoartelor biometrice şi să ne retragem în comunităţi mici la ţară în care să încercăm să devenim autodependenţi, mulţi au râs printre barbă şi l-au luat paranoic şi alarmist pe bătrân. Tuturor acestora, dar şi celor care doresc să aibă o imagine mai clară a lumii actuale, le recomand cursul lui Chris Martenson şi pornind de la acesta, le recomand să se documenteze şi în alte părţi şi să vadă dacă pot contrazice cu ceva analizele acestuia şi faptul că fără descoperirea unei surse de energie alternative cu adevărat revoluţionare, lumea va intra într-un declin cumplit cu urmări de neimaginat pentru noi. Care declin a fost profeţit şi prevăzut de sfinţii ortodocşi, însă ca de fiecare dată, glasul profetului strigă în pustiu, creştinii de azi cu greu pot să găndească şi să acţioneze la măsura cerinţelor timpului, iar asta nu este o acuzare ci o tristă constatare. Cu toţii suntem datori să ne informăm, să avem curaj, să ducem o viaţă cât mai simplă dar mai ales să luptăm să dobândim rugăciunea inimii fără de care nu vom putea să înfruntăm promisiunile lui antihrist atunci când o sa avem cuţitul la os.

 

De ce este Ştefan cel Mare Sfânt

Unii romani isi pun intrebarea de ce a fost facut Stefan cel Mare Sfant, ba chiar de ce ii zicem si Mare ca doar unii cronicari ne povestesc despre aceasta ca era “manios si degraba a varsa singe nevinovat, de multe ori pe la ospete omora fara judetu” – Grigore Ureche.

Acestia in primul rand nu sunt ortodocsi, si in al doilea rand nu sunt romani. Nu sunt ortodocsi deaorece un ortodox ar privi cu interes si apoi cu dragoste la orice sfant, l-ar simti ca pe un mare ajutator si rugator al nostru inaintea Dreptului Judecator si rugandu-i-se cu nadejde, ar primi mangaierea si ajutorul de netagaduit al acestuia. Adancul pe adanc cheama, si cat de superficiali am fi noi in credinta noastra, legatura cu sfintii in ortodoxie este puternica si vie.

In al doilea rand nu sunt romani. Fiindca atunci, orice conducator care ar fi preferat sa moara in lupta cu dusmanii decat sa fie pupincurist cum sunt conducatorii nostri de azi ar fi fost privit cu mare preturire si respect, ca un aparator de seama al neamului nostru, vrednic de toata lauda.

Dar de ce il numim pe Stefan Mare? Un conducator care biruia o armata de zece ori mai mare si poate si mai pregatita decat a lui nu putea fi trecut cu vederea de istorie, de aceea poporul l-a numit Mare. Insa biruintele lui au fost spectaculoase nu doar prin prisma inferioritatii militare a unei tari ca Moldova fata de Imperiul Otoman – cea mai mare putere a vremii, ci mai ales daca privim conjuctura istorica in care aceasta rezistenta a avut loc: otomanii cucerisera Bizantul si se pregateau sa ocupe intreaga Europa, iar crestinatatea era dezbinata si in mare pericol.

De ce a fost facut Stefan cel Mare sfant de catre Biserica Ortodoxa Romana? Mai intai trebuie sa spunem conditiile de fond pe baza carora se ia o astfel de decizie:

  1. Ortodoxia neindoielnica a credintei;
  2. Proslavirea lui de catre Domnul cel putin printr-unul din urmatoarele daruri sau puteri:a) puterea de a suferi moartea martirica pentru dreapta credinta;

    b) puterea de a infrunta orice primejdii sau chinuri pentru marturisirea dreptei credinte,
    pana la moarte;

    c) puterea de a-si inchina viata celei mai desavarsite trairi morale si religioase;

    d) puterea de a savarsi minuni in viata sau dupa moarte

    e) puterea de a apara si de a sluji cu devotament eroic credinta si Biserica Ortodoxa;

  3. Raspandirea miresmei de sfintenie dupa moartea lui si confirmarea acesteia prin cultul
    spontan pe care i-l acorda poporul credincios, numarandu-l in rand cu sfintii.
    De la indeplinirea acestei conditii pot face exceptie mucenicii dreptei credinte.

Existenta conditiilor de fond, si anume, existenta neindoielnica a primei si a celei de a treia, care poate lipsi numai in cazul martirilor , ca si a oricareia dintre cele enumerate la cea de a doua, indreptateste autoritatea bisericeasca, Sfantul Sinod, sa procedeze la actul de canonizare.

De ce cred eu ca a fost Stefan cu adevarat un Sfant bineplacut lui Dumnezeu? Pentru ca desi strateg, intelept si curajos, victoriile sale nu prea pot fi explicate rational, ci doar cu puterea lui Dumnezeu acesta a biruit: “Cine ar putea crede de nu asa s-ar fi intamplat, ca o tara mica ca Moldova ar fi putut birui acea imparatie care peste multe scaune rasturnate puterea sa au intarit? Nu se poate asemana biruinta aceasta cu cele mai stralucite izbanzi a norodului lui Dumnezeu? … Nu se vede ca lumina zilei bunatatea celui ce s-au invrednicit ajutorului de Sus?1

Iar smerenia si dragostea lui pentru Biserica lui Hristos nu puteau fi trecute cu vederea de Bunul Dumenzeu. Cunoastem de la cronicari ca inainte de a pleca la lupta, Stefan poruncea ca toti ostasii sa fie spovediti si impartasiti. Oare cati din conducatorii nostri de azi mai zic macar un Doamne-ajuta! cand ia o hotarare sau cand hotarasc soarta tarii si poporului roman?

Note:

  1. Cuvant de ingropare ce se zice greceste Epitafion,
    vechiului Stefan Voievod al V-lea, Domnul Tarii Moldovei, cel ce s-au numit
    Mare, pentru marile vrednicii si vitejii ale sale
    , publicat de N. A.
    Ursu, in “O bijuterie a literaturii noastre vechi: Cuvant de ingropare
    vechiului Stefan Voievod, Domnul Tarii Moldovei, cel ce s-au numit Mare”
    din “Mitropolia Moldovei si Bucovinei”, LXVI (1990), 4, p. 136-149.
1 13 14 15