Banca Vaticanului – un offshore în inima Imperiului

Banca Vaticanului este o banca privata care functioneaza exclusiv pe teritoriul Vaticanului si este condusa de un consiliu de directori care raporteaza unei comisii de cardinali si papei. Banca Vaticanului este regulata de un organism de supraveghere, similar ASF-ului nostru, care de asemenea este doar al Vaticanului.

Nu vreau sa intru in istoria aceste banci, care se gaseste pe wikipedia. Ca sa intelegem insa cat de secretiva este aceasta banca, poate e de ajuns sa mentionam ca abia din 2013 are un site oficial, de cand au inceput sa iese la suprafata cateva scandaluri mai relevante.

Banca nu da credite si nu urmareste profitul. Singurul scop este teoretic administrarea operatiunilor ONG-urilor catolice, prin care acestea fac “fapte bune”. In practica, banca e folosita ca offshore de lux de cei mai mari rechini din Europa, banca fiind pentru o buna perioada, total izolata in privinta conturilor si a operatiunilor, neavand schimb de informatii cu nici o banca europana.

De-a lungul anilor banca a fost implicata in nenumarate scandaluri, nu prea catolice. De exemplu, in Septembrie 2010, magistratii italieni au blocat 23 de milioane transferati de la aceasta banca care erau bani spalati, printr-un proces complicat care avea la ambele capete conduri de la Banca Vaticanului si trecea inclusiv prin JP Morgan. In urma scandalului, pana si JP Morgan – o banca implicata in nenumarate spalari de bani si ilegalitati pentru care au platit doar niste amenzi irelevante – si-a retras colaborarea cu Banca Vaticanului, pentru a nu-si strica “imaginea”. Va dati seama ce imagine are Banca Vaticanului daca pana si JP Morgan nu vrea sa se asocieze cu ei, care JP Morgan este oricum capul rautatilor in categoria “Too Big To Fail”.

Dupa ce in 2010 banca s-a aliniat cerintelor UE, facand acord cu Italia si UE pentru a adera la legislatia impotriva spalarii banilor (transparenta) si dupa cateva scandaluri in 2011 si 2012, banca a inceput un lung proces de reforma care contina si in prezent. Principala problema cu care se confrunta Papa in tentativa de reformare este cabala care administreaza aceasta banca si care nu doreste sa se cunoasca trecutul. Ori fara ajutorul cabalei, Papa nu are o prea mare putere, cu toate tentativele de a aduce oameni din exterior care sa faca un audit.

Cateva schimbari in bine, exista insa:

  • in 2013 banca a cerut la 1300 de clienti sa-si inchida conturile (nu i-a mai considerat dezirabili – mafioti?)
  • in ianuarie 2014 banca a publicat un raport cu situatia “alinierii” si implementarea programului “pentru transparenta”
  • in septembrie 2014 s-au operat cateva “curatiri” in cabala: au fost inlocuiti 2-3 cardinali

Prin urmare in 2014 banca a avut profit 70 mil euro.

Mai nou insa, se pare ca obiceiurile vechi nu se schimba usor, altfel spus lupul isi schimba pielea dar naravul … Intr-un articol din Ianuarie 2016 intitulat The unfinished business of Vatican bank reform aflam noutati nu tocmai bune cu privire la statutul reformei bancare din pusculita Sfantului Scaun. Un monsenior care lucra ca contabil la banca, a fost arestat (si condamnat cu suspendare) pentru trafic de valuta – a fost prins cu 20 de milioane cash pe ruta Elvetia-Italia. Imaginati-va cate ture a tras probabil pana sa fie prins … Monseniorul Scarano era poreclit “Monsignor Cinquecento” pentru obiceiul de a purta bancnote de 500E la el tot timpul.

Cu privire la reforme …

The management appointed by the pontiff was shocked by what it found: thousands of unexplained accounts, habitually large cash transactions and the absence of safeguards against money laundering. At best the bank was a tax haven, at worst a shelter for the proceeds of criminal gangs. (Sursa: Financial Times)

Tradus in romaneste, in cel mai fericit caz, banca era un tax heaven (offshore) si in cel mai rau, banca cu rol de protector pentru crima organizata de nivel inalt. Bineinteles ca exista rezistenta inerenta la schimbare, indiferent de motive:

A failure to address overstaffing has made it harder for the reformers to bring in untainted managers from outside, while the conservative forces within the Curia resist the use of independent consultants.

In final, as incheia cu un citat dintr-un interviu cu un fost director al bancii cu sugestia de a citi mentiunile din perspectiva Papei care incearca sa schimbe banca si in general isi baga nasul cam peste tot de la lupta impotriva incalzirii globale, pana la primirea si gazduirea refugiatilor (pe care insa nu ii invita la Vatican). De altfel, in articol omul a fost intrebat ce parere are cu privirea tentativei Papei de a reforma banca si de a curati putregaiul:

I would like to reiterate that, for man today, in order to understand what’s going on around him, it is essential to understand what gnosis is and how it acts. If one refuses to tackle this issue, it will be impossible to understand and cope with the collapse of values we are living through. This applies to understanding why, for example, laws (ethics) are imposed to knowing if a “Catholic” party can react, and if it is feasible or not. But also, it helps in interpreting the thought and the influence of the Church in world government. (Sursa)

Deci gnosis, laws si world goverment. De asta e papa acum in Grecia sa faca lobby pentru musulmani.

Ce am mai zis despre mega-catedrala

Inainte de a face copy-paste cu cateva paragrafe despre mega-catedrala, din articole mai vechi, as avea de adaugat cateva cuvinte.

Mai intai, intamplator am vazut si eu “minunea”. E groteasca, e ditamai morman de betoane si caramida. Nu imi place cum arata si am mai tot spus asta. Poate la final o sa fie mai frumoasa, macar din punct de vedere arhitectonic si peisagistic.

Am vazut ca unii aduc exemple cu mega-catedrale de pe la altii: Franta cu Notre Dame, Vaticanul cu Sf. Petru, etc. Astfel de constructii aduse ca argument “pro”-catedrala sunt penibile. Pentru ca vedem rodul credintei celor care au conceput si construit astfel de mega-catedrale. Apusul in ziua de azi este apostat, fostele biserici au devenit parcuri de distractie sau baruri.

Nici macar din tarile ortodoxe, nu e potrivit sa dam exemple. Rusii, chiar daca au si ei mega-catedrale, nu sunt tocmai un exemplu vrednic de urmat ca popor ortodox. Poate da, au ei o traditie ortodoxa, dar pus in balanta cu orgoliul si alegerile istorice facute de poporul rus (popor regicid – si-a ucis proprii regi, care acum sunt sfinti), nu sunt un model pentru noi (desi prin omorarea lui Ceausescu si noi nu suntem prea departe). Si nici macar grecii care chiar daca au si ei 2-3 mari catedrale, nu sunt faimoase prin marime ci prin moastele pe care le gazduiesc.

Poate cele mai vizitate locuri din Grecia sunt Meteorele, biserici construite pe stanci de piatra. E greu sa bati asa ceva si oricum a ne compara cu altii si a argumenta ca daca altii au mega-catedrale trebuie sa facem si noi sau e bine ca facem si noi, nu este nici logic si nici folositor. In esenta, ce vrem noi, sa ajungem catolici? Poate din partea unor ortodocsi superficiali, cu alura “intelectuala” si cu viziuni ecumeniste, a folosi astfel de comparatii e normal – atat il duce pe el capul, dar  in rest …

Sa nu pierdem “the big picture” si sa nu ne facem ca nu vedem unele probleme administrative in cadrul ierarhiei. Poza aia de apare mereu pe Gandul cu ditamai Mercedesul in mijlocul unei mari de preoti nu este photoshopata. De asemenea, “stilul” de a conduce al patriarhului Daniel, cel putin din punct de vedere administrativ, nu a fost greu sa fie sesizat si sa ridice din sprancene si in cercuri mai putin restranse. Ma refer de exemplu la bagatul pe gat al Ziarului Lumina  – patriarhia a cerut tuturor parohiilor din tara sa faca abonament la x numere de ziare. Si altele …

Sunt nenumarate zone unde administratia bisericeasca s-a implicat in tot felul de proiecte europene, unele ok, altele mai putin ok – si Slava Domnului ca inca nu a explodat si bomba asta inca. Nu mai vorbim de implicarea unor ierarhi in politica, prin simpla afisare impreuna cu unii candidati sau prin incurajarea la predici a crestinilor sa voteze o anumita persoana sau o anumita culoare. Greseli strigatoare la cer, care nu au fost abordate.

Este deci firesc ca multi ortodocsi (mai practicanti sau mai putin practicanti) sa aiba sentimente mai mult sau mai putin negative fata de aceasta mega-catedrala. Poate nu toti stiu sa se exprime si sa-si exprime repulsia in cuvinte usor de inteles de altii. De exemplu, astia de la taxi au folosit “smerenia”, lor nu li se pare smerita. Eu am folosit mereu “mega” – am repulsie fata de mega-chestii, fie ele si mega-catedrala. Nu imi plac nici mega-stadioanele si nici mega-mall-urile. Oribilitatea aia de Casa Poporului trebuia demolata dupa parerea mea, poate chiar dinamitata. Numai asa goneam dracii care i-au bagat in cap lui Ceausescu sa o faca. Astfel am fi spus fara tagada: “jos comunismul!” si am fi dovedit ca suntem o tara puternica si un popor care stie ce vrea si care nu uita si nu trece peste timp ca gasca prin apa.

In schimb, unii isi imagineaza ca o sa sfinteasca locul daca se construieste o mega-catedrala mai inalta. Am auzit si ortodocsi, care abia asteapta sa vada turlele pentru ca o sa fie mai inalte decat Casa Poporului. Simbolistica penibila … Oare isi imagineaza ei ca minaretele la viitoarea mega-moschee poate o sa fie mai inalte decat turlele Catedralei Neamului?

Traim vremuri ciudate… Se amplifica cearta cu dracul, o cearta la care participa oameni de acelasi neam si de aceeasi credinta. Unii conducatori ortodocsi neinspirati, au facut unele alegeri proaste care au dus la astfel de diviziuni si dispute. Si asta cu catedrala e doar o etapa … Bineinteles ca ei vad astfel de “piedici” sau “reactii” ca “ispite” si zic: “pentru ca vrem sa facem un lucru bun ni se pun piedici. Sunt doar ispite”. Dar oare daca nu este asa? La urma urmei, de atatia zeci de ani, de cand s-a nascut ideea asta, Dumnezeu nu a dat binecuvantare sa se construiasca si noi suntem siguri ca au fost doar ispite?

Si am mai observat ceva: exista tendinta intoxicarii cu un noua boala in randul ortodocsilor. Este o boala de care sunt deja afectati mai ales Ostasii Domnului si despre care am mai vorbit pe larg aici. Boala se numeste “cine nu e cu noi, e impotriva lui Dumnezeu“. Tradus, cine nu e cu noi pentru catedrala e impotriva lui Dumnezeu, e impotriva Bisericii. Ori asta e inca un pas catre catolicism, de fapt. Catolici, nu de putine ori, obisnuiau – atunci cand istoria le-a permis – sa execute pe toti cei care puneau sub semnul intrebarii autoritatea bisericeasca. Ca sa nu spun ca este un spirit de turma … dezbinata, fara pastor, fara credinta, fara pace. O turma binecredincioasa nu are astfel de reactii si de raportari. Parintele Savatie a detaliat:

Ma uit cu amaraciune cum e posibil sa se savirseasca pacatul judecarii in grup, in numele apararii Catedralei Neamului. Se spun foarte multe lucruri urite despre acei oameni care nu mai au legatura cu textul cintecului lor. Daca au zis gresit, sa li se spuna unde e greseala in cuvintele lor, iar daca nu au zis rau, atunci de ce ii ocariti. Am aflat ca au vile, ca sint grasi, uriti, strimbi, lipsiti de smerenie, avari dupa bani si altele ca acestea. Acest fel de a infrunta se numeste judecare si este un pacat pentru care se pierde mintuirea. (Sursa)

Iata in final cateva extrase din articole mult mai vechi, in care prevedeam unde o sa se ajunga. Exista totusi un element pozitiv: patriarhia a renuntat la credit pentru constructia catedralei, deci multe semnale trase pe-atunci, nu mai au valabilitate. Sa speram ca si altele vor fi auzite.

Recunosc că ideea unei hyper-catedrale m-a înspăimântat încă de la început. Nu mi-a mirosit bine niciodată. Nu doar că nu m-a atras şi nu am înţeles eu această dorinţă a mai marilor noştri de a ţine pasul cu lumea modernă şi de a bate noi recorduri de catedrale zgârie nori. Nu ştiu de ce, dar un fior amar mă trece numai când îmi imaginez pe papa stând alături de patriarh în faţa altarului şi binecuvântând mulţimile de credincioşi “de toate cultele”. Parcă şi văd televiziunile transmiţând în direct din magistrala catedrală, în premieră “mondială”, prima împreună-slujire a papei cu un patriarh ortodox. Vi se pare grotesc scenariul? Probabil lucruri şi mai grave ne aşteaptă. (MÂNTUIREA NEAMULUI PE CREDIT – 10 Iunie 2010)

Apropos de asta, papa Francisc vrea sa vina in Romania. Sa speram ca vine inainte sa fie gata catedrala, pentru ca altfel, recitind textul de mai sus, o sa am emotii.

Mai întâi eu aş propune să înţelegem şi să acceptam cât mai profund faptul că lucrurile nu merg spre bine, mai ales pentru noi ortodocşii români. Vedem cum şi grecii primesc lovituri, dar pentru că întâi-stătătorii lor sunt oameni sfinţi, primesc cununi şi prigoane, în timp ce ierarhii noştri sunt curtaţi de majoritatea politicienilor [2], ba chiar temuţi de către alţii [3] dacă nu de toţi. Activitatea bisericească pare înfloritoare: se construiesc biserici, ba chiar în toiul crizei a început contrucţia la o mega-catedrală, se dezvoltă trusturi media puternice, se implementează proiecte europene nenumărate cu bani grei care stârnesc invidia bugetarilor cărora li se taie salariile, pe scurt biserica nu pare a fi în criză, cel putin material. În spatele acestei imagini însă, viaţa duhovnicească şi lucrarea bisericii este cu totul alta, iar această aşa-zisă săptămână de rugăciune este un exemplu. Sunt însă nenumărate alte exemple ale problemelor cu care se confruntă biserica în plan spiritual real, nu de faţadă. Cum s-ar spune în lupta din lina întâi nu pe hârtie sau în razboiul propagandistic. Săptămânal apar exemple şi cei de la “Război întru cuvânt” fac o muncă sisifică să le semnaleze şi să tragă semnale de alarmă. Nu le voi enumera aici, dar cred că cel mai strigător la cer este exodul tăcut al multor ortodocşi către secte şi succesul propagandei sectare pe fondul decăderii stării morale a slujitorilor şi a credincioşilor deopotrivă. Puţini observă aceast exod iar şi mai puţini îşi fac probleme, aruncând în derizoriu motivele pentru care românii “renunţă la credinţa strămoşească ca nişte trădători”. Avem deci semnale contradictorii: pe de o parte biserica pare să o ducă bine, pe de alta însă încrederea oamenilor în biserică scade iar renaşterea spirituală mult-aşteptată după peste 20 de ani de libertate dăruiţi de Dumnezeu Bisericii Ortodoxe Române încă se lasă aşteptată. Rana deschisa din trupul bisericii încă sângerează iar doctorii joacă hora unirii împreună cu cei care împung suliţa. (ECUMENISMUL NU ESTE ÎN CRIZĂ – 30 Ian 2012)

Pe-atunci inca nu se punea problema casatoriilor poponarilor la greci … Cu privire la partea cu sectarii, a aparut recent o stire conform careia majoritatea lacaselor noi de cult construite in ultimii ani nu apartin ortodocsilor!

Şi dacă extratereştrii arată la fel ca noi?

Problema extratereştrilor bate la poarta ştiinţei, pe măsură ce au loc din ce în ce mai multe progrese în depistarea planetelor extrasolare dar nu numai. Lansarea înlocuitorului lui Hubble – James Webb Space Telescope care va avea loc în 2018 va aduce noi şi noi descoperiri şi o dată cu ele probabil mai multe semne de întrebare decât răspunsuri.

Cu cât trece timpul înţelegem că ştiinţa (îndeosebi fizica şi matematica) înseamnă nu atât descoperirea de noi teorii cât mai ales infirmarea celor greşite şi completarea celor corecte.

Fiind pasionat de cărţi vechi, în colecţia mea se numără şi o broşură din colecţia Biblioteca pentru toţi – Ce este viaţa de Camille Flamarion -, care este apărută între 1890 şi 1920, perioadă pe care am dedus-o din nota aflată pe coperta 2, facând legătura cu istoricul Bibliotecii, de pe Wikipedia. Cine mă poate ajuta cu o datare mai corecta, e binevenit să o facă, din păcate eu nu am avut grija de carte şi pata mică care se vede în colţul de jos stânga acopera tocmai anul pe pagina a 1 jos,

ce-este-viata-800

Iată un scurt citat din această broşură în care autorul reflectă la cât de frumos trebuie să fie cerul locuitorilor unui sistem bi-solar pe care acesta îl analizase reuşind să îi determine şi viteza de rotaţie.

Observasem mai ales cu predilecţie un frumos grup de doiu sori, mai gigantici decât al nostru, unul roşiu-rubniu, strălucitor, altul albastru-safiriu, translucid, cari se învârtesc unul în jurul altuia în timp de două mii de ani, distribuind oamenilor de pe îndepărtatele lor sisteme, zile multicolore şi nopţi însorate, necunoscute pe planeta noastră.

Autorul petrecuse o noapte urmărind sisteme de stele gemene şi dimineaţa trecând prin grădină (probabil întorcându-se acasă, observase cum 4 furnici puneau la cale să captureze o coleopteră amorţită şi rănită de una dintre ele. Cum una singură nu o putea căra, autorul observă cum prima furnică, le comunică la încă 3 propunerea misiunii de a căra prada în muşuroi. Povestirea cu pricina este despre furnici, nota cu privire la “oamenii de pe îndepărtatele sisteme” este doar o paranteză.

Nu ştiu care e raportarea lui Flammarion cu privire la existenţa extratereştrilor şi care era trendul în acea epocă, dar bănuiesc că era vremea canalelor marţiene, căci printre cărţile sale se numără şi una intitulată La planète Mars et ses conditions d’habitabilité.

Mi-a aprins însă un beculeţ folosirea termenului de oameni cu privire la posibilii extratereştri din acel sistem solar ale cărui doiu sori îi încântaseră privirea. Şi beculeţul meu aprins lansează următoarea idee: de ce credem că extratereştrii (dacă ar exista) ar fi prea diferiţi de noi?

Ştiu că nu doar existenţa vieţii este pusă sub semnul întrebării, ci şi natura ei, nivelul de inteligenţă, organizarea sociala, etc.

Când lansez această întrebare se înţelege din start că o fac în contextul în care eu nu sunt de acord cu teoria evoluţionistă şi prin urmare dacă viaţa există pe alte planete, îi dau mai multe şanse să fie la fel ca pe pâmânt – în ciuda argumentelor ştiinţifice. Îi atenţionez pe cei care se grăbesc să râdă de mine, că până mai ieri alte lumi (dimensiuni) nu puteau exista, totul era 3D + timp, aşadar ca tovarăşi, aveţi puţintică răbdare. Noi creştinii intuiam găurile negre înainte de Einstein (adâncul fără fund). După cum am zis, ştiinţa nu face decât să infirme teorii greşite şi la câte teori solide au fost infirmate, ar fi cazul să învăţăm din greşeli şi să avem mintea deschisă.

Dacă Dumnezeu l-a făcut pe om, aşa cum pe vremea Mântuitorului, evreii nu aveau habar de amerindieni, poate tot aşa şi noi acum nu avem habar de ce poate exista pe alte planete. Ştim doar că, aşa cum acum 2000 de ani, pentru Imperiul Roman marginea lumii era oceanul şi dincolo de ocean un mare semn de întrebare, acum oceanul s-a mutat la câteva milioane de ani lumină.

Biblia şi Sfinţii Părinţi nu ne spun nimic cu privire la alte planete, deci nu putem nici să zicem nu categoric existenţei extratereştrilor, deşi noi creştinii credem oricum în existenţa cel puţin 9 specii de extratereştri: 9 de îngeri şi la care se mai adaugă legiunile neştiute ale îngerilor căzuţi şi oricum nu suntem chiar atât de curioşi cum sunt alţii. Într-adevăr, aceste “specii” de extratereştri trăiesc în alte dimensiuni ori oamenii abia recent au început să scormonească pe-acolo. Bineînţeles, cu excepţia sfinţilor şi a puţinilor fericiţi care au avut ocazia să îi vadă şi să comunice cu ei.

În concluzie, eu dau şanse mari posibilităţii că dacă extratereştrii există, aceştia ne sunt asemănători, de vreme ce Dumnezeu ne-a făcut după chipul Său pe toţi. Vor exista bineînţeles particularităţi aşa cum locul a schimbat şi schimbă fiecare popor şi despărţindu-ne de Adam, ramuri din ramuri s-a ajuns la varietatea din ziua de azi.

Părintele Tănase, întrebat fiind dacă există extratereştri, cum împăcăm pogorârea, răstignirea, învierea şi propovăduirea cu faptul că acei extratereştri nu au avut parte de toate acestea? Catolicii au rezolvat această întrebare pregătindu-se deja să îi boteze. Vedem şi de aici harul de misionarism (mai bine zis prozelitismul neliniştit al conquistadorilor) pe care îl au catolicii. Pr. Tănase răspunde: dar poate ei nu au cazut şi nu au nevoie ca să se răstignească Hristos şi la ei, poate propovăduirea îngerilor le este de ajuns pentru asemănarea cu Dumnezeu – căci dacă nu spre asemănare, atunci de ce-ar mai fi fost creaţi?

Nu spun că, neapărat, cei de pe alte planete ar fi tot din Adam. Dar de ce am nega? De unde nu ştim că Turnul din Babel nu era deloc un turn ci pur şi simplu omenirea avansase cu mult peste stadiul actual, colonizând deja tot universul? Oare chiar atât de gravă să fi fost iniţiativa oamenilor de a face un turn încât Dumnezeu să le încurce limbile doar pentru asta?

Şi au zis iarăşi: “Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot pământul!”
5. Atunci S-a pogorât Domnul să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
6. Şi a zis Domnul: “Iată, toţi sunt de un neam şi o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă şi nu se vor opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă. (Facerea 11, 4-6)

Dacă luam versetele acestea mot-a-mot, înseamnă ca Dumnezeu credea că oamenii pot face un turn al cărui vârf urma să ajungă la cer. Dar cerul de aici, este oare cerul fizic? Sau poate este un alt tip de cer (a n-a dimensiune), aşa cum nici cerul din Facere nu este cerul nostru şi aşa cum nici gradina Raiului poate nu e doar o grădină. Nu am în bagajul lecturilor tâlcuiri cu privire la Turnul Babel, deci tot ce zic sunt speculaţii personale. Mi se pare însă hilar un articole online care tratează împotrivirea lui Dumnezeu la construcţia turnului drept polemică împotriva urbanizării. Desigur că nu de urbanizare sau de atingerea cerului de către turnul oamenilor se temea Dumnezeu şi cu siguranţă principalul risc era capcana orgoliului cu privire la ambiţioşii constructori – “să ne facem faimă înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot pământul”. De ce însă Dumnezeu, prin gura lui Moise, atenţionează şi riscul că “nu se vor  opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă”?

Poate însă că turnul din Babel era un instrument de descifrare a legilor fizice care guvernează lumea fizică şi oamenii de atunci ar fi reuşit folosind acest instrument să treacă hăul de netrecut între lumi şi să descopere taine mari, care i-ar fi umplut de mândrie şi i-ar fi apropiat periculos de starea de autosuficienţă şi orgoliu din care au căzut dracii. Dacă erau în stare de asta, poate călătoriile intergalactice erau ceva obişnuit şi marginile pământului nu se referă deloc la Planeta Terra … Iar amestecarea limbilor este poate doar diminuarea unor puteri pe care oamenii înainte de Turnul Babel le aveau. Să nu uităm că Adam avea o ştiinţă cu mult peste ceea ce putem noi înţelege, cunoscând firea lucrurilor, înţelegând deplin toată creaţia lui Dumnezeu. Admiraţia grădinii raiului este doar un mod de a ne explica starea în care se afla Adam şi relaţionarea cu Dumnezeu. Gradina este de fapt toată creaţia, varietatea şi frumuseţea vegetaţiei este tot universul, animalele sunt toate făpturile, din totul universul. Plimbarea prin grădina şi admirarea acesteia de Adam, poate însemna continua străpungere a tainelor creaţiei, admiraţia frumuseţii şi extazul în faţa descoperirilor, din ce în ce mai mari ale creaţiei. Adam nu putea să ignore stelele, dacă lumea ar fi fost aceeaşi ca acum şi mintea lui ca mintea noastra. Trăind în grădina raiului, Adam ar fi vâzut stelele. Şi cum putea oricând să vorbească cu Dumnezeu, L-ar fi întrebat şi ar fi aflat. Curios fiind, – căci era ca noi, nu? – L-ar fi întrebat pe Dumnezeu ce sunt stelele, cum e pe acolo şi poate L-ar fi rugat să îi arăte. Cu greu putem concepe ca Adam avea altceva interzis decât fructul oprit, care oricum are legătura mai mutl cu relaţionarea faţă de poruncile lui Dumnezeu, nu cu interacţionarea cu o anumită materie, care ar fi fost cumva rea, care urma să aducă consecinţe rele pentru Adam. Toate erau bune la început şi încă şi în rai, deci frucul oprit – ce însemna în fapt acesta – este totuşi o taină încă nedesluşită pe care o vom cunoaşte când vom vedea deplin, ca şi pe toate celelalte.

Oricât de bune ar fi fost roadele din Rai, Adam s-ar fi săturat de ele, căci omul este făcut pentru a descoperi şi a se bucura de nou. Roadele pomilor din rai poate erau noi şi noi taine pe care Adam le descoperea contemplând creaţia, plimbându-se prin mijlocul el. Îl scotea Dumnezeu pe Adam la plimbare şi din când în când I se alătura şi El?

Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului. (Facerea 3,8)

Se plimba Dumnezeu prin rai, la răcoarea serii? Muncise toata ziua şi acum se relaxa? (Doamne, iartă-mă!). Desigur că nu, povestea facerii este o translatare la nivelul intelectual al omului căzut al unor fapte şi evenimente extraordinare, dincolo de posibilităţile noastre de înţelegere. De la Adam încoace, multe păcate s-au făcut şi multe căderi după căderi şi omul se află într-o continuă involuţie, pierzând din înţelegerea sensului vieţii, tainelor lui Dumnezeu, uitând acel limbaj al iubirii, acea tehnică de comunicare care îi permitea să fie în permanenţă în dialog cu Dumnezeu, este firesc că Dumnezeu ne vorbeşte în astfel de metafore, din care măcar dacă nu înţeţegem pe cele delpine, putem extrage învăţăturile.

Ce zic eu însă! Mintea curăţită înţelege tainele din spatele cuvintelor, chiar atât de simple şi necuprinzătoare cum ni s-ar părea minţii noastre raţionale, căzute, alunecoase dar mai ales obişnuită cu întunericul, cu opacitatea materiei în care suprafaţa unui lucru este singurul plan pe care îl pătrundem şi nici măcar acest plan nu îl vedem cum este ci transportat pe retina cu ajutorul luminii, suportând deci încă o alterare, trecând apoi prin procesele gândurii (percepţii, concepualizare, recunoaşterea formelor, memorizare, comparare) unde iarăşi predispus falsificării. Ori dacă lucrurile nu le putem vedea, cum să înţelegem rosturile, legile universului, perspectivele, poruncile etc.?

Plimbarea lui Adam, starea edenică nu însemna altceva decât fericirea, lipsa oricăror neajunsuri, oricăror pericole, oricăror griji. Poate o imagine mai apropiată de înţelegerea omului de azi, în special a consumatorului de filme SF, raiul era cam ca în StarTrek, pe nava Enterprise, în misiunile paşnice de explorarea a unversului. Oamenii aveau de toate: mâncau ce vroiau, se distrau în holodeck, descopereau lumi noi, cunoşteau noi civilizaţii şi anti-materia (combustibilul) nu se termina niciodată.

Dacă extratereştrii există, în lumea noastră tri-dimensională (căci în altele ştim deja că sunt), ei sunt fie căzuţi, fie rămaşi în ascultare, cum ar fi fost poate Adam în Eden, păzind grădina. În ce măsura materia i-ar mai putea ajuta pe ei în procesul de asemănare cu Dumnezeu este însă un mare semn de întrebare. Materia pentru noi, cel puţin aşa cum o vedem la nivel micro (cutremure, erupţii, inundaţii) dar şi la nivel macro (explozii de stele, ciocniri de galaxii, găuri negre) este extrem de periculoasă şi puţin propice supravieţuirii. Poate însă că în starea de ascultare, o făptura similară omului, dar care nu a căzut domină materia şi sfinţii ne-au arătat asta.

Dacă extratereştrii există şi sunt căzuţi, poate că catolicii nu sunt chiar atât de exageraţi în expectativa botezării lor, aşa cum nici pe pământ Vestea cea Bună nu a fost dată la toţi o dată şi ştim că răspângirea Evanghelile la toate neamurile se va fii terminat abia în proximitatea sfârşitului. Conform Apocalipsei, cerurile se vor strânge precum un sul de hârtie, deci universul întreg va fi transformat. Aşadar, dacă nicăieri în Biblie nu se spune nimic de extratereştri, iată că putem deduce că Apocalipsa va însemna sfârşitul şi pentru ei.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

UPDATE 10 MARTIE 2016

Sunt surprins de interesul ridicat de acest articol, sincer nu ma asteptam si daca stiam ca exista interes, incercam sa fiu mai coerent. Pe scurt, eu am vrut doar sa lansez ipoteza ca nu avem nimic care sa nege posibilicatea ca daca extraterestrii exista ei sa fie exact ca noi, poate putin mai alterati (de exemplu pielea verde sau albastra). Din ce a descoperit deocamdata stiinta si din paralele istorice cu descoperirile geografice, aceasta ipoteza nu o vad deloc exclusa.

Se intelege ca teologic este mult de discutat si cu totul peste cunostintele noastre, de aceea nici nu am facut altceva decat sa pun cateva semne de intrebare, care multe au primit raspunsuri interesante si de folos zic eu intr-unele comentarii.

Matematica mantuirii lui Zaheu

Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. (Luca 19,8)

Zaheu stia pe cine are in fata si nu se juca cu cuvintele, nu vorbea aiurea. Mantuitorul nu ar fi zis “Astazi s-a facut mantuire casei acesteia” daca vedea vreo umbra de inselaciune in promisiunea lui Zaheu. Zaheu fiind mai marele vamesilor, probabil era foarte calculat, avea o minte de contabil.

Prin urmare, daca Zaheu ar fi furat 10% din toata averea lui, avea de inapoiat 40%. 50% ii alocase deja saracilor, deci mai ramanea cu 10%. Daca Zaheu furase mai mult de 12,5%, nu avea cum sa se tina de promisiune. Se baza oare Zaheu pe faptul ca nu toti pagubitii o sa vina sa isi ceara partea impatrita inapoi? Dar nu mentioneaza nimic in promisiune ca va intoarce impatrit doar la cei care vor veni si vor cere partea pagubita impatrita inapoi. Se subintelege ca Zaheu probabil avea o gestiune, stia cumva pe cei care i-a pagubit si cu cat i-a pagubit, daca se ofera sa le ofere fiecaruia de 4 ori cu cat i-a pagubit.

Care este deci adevarul? Sa fii furat Zaheu cu mult sub cat il credea lumea? Daca versetul este precis si analiza mea corecta, Zaheu trebuie sa fii furat sub 10% din averea sa, restul fiind bani castigati cinstit.

De asemenea, tot din aceste calcule, daca presupunem ca Zaheu a furat 10%, dupa aceasta promisiune urma sa ramana doar cu 10% (40% inapoiat celor pagubiti + 50% dat la saraci). Zaheu pentru a primi mantuirea, a reusit sa isi pastreze totusi o parte din avere. Tanarul bogat care a venit insa la Mantuitorul sa intrebe cum sa fie desavarsit, i-a fost cerut sa dea la saraci tot ce are pentru a se mantui. Bineinteles, si acela a fost mantuit, desi mantuirea lui nu a fost la fel de explicita ca in acest caz. Poate nici nu avea nevoie, tanarul pazind poruncile din tinerete … Iata insa ca atunci cand binele vine la initiativa omului, Dumnezeu daruieste mantuirea cerand mult mai putin. Cu mentiunea ca situatiile sunt totusi diferite: acolo aveam un tanar care cauta desavarsirea si care de mic fusese crescut in porunci, aici avem un vames care furase toata viata si care nu doreste altceva decat sa il vada pe Mantuitorul si la intentia lui, are si onoarea sa il primeasca in casa lui pe Fiul lui Dumnezeu, si la sfarsit, prin canonul pe care si-l ia, primeste mantuirea.

Probabil Mantuitorul, la Zaheu acasa nu doar a stat la masa ci a si predicat, l-a si invatat pe Zaheu, i-a spus cuvinte prin care sa ii arate ce trebuie sa faca. Nu putea Zaheu doar sa il ospateze pe Mantuitorul, ci cu siguranta era si doritor de raspuns. Foarte probabil si Zaheul L-a intrebat: “Doamne, ce sa fac ca sa ma mantuiesc”. Evanghelistul nu ne mai spune ce raspunsuri a primit Zaheu, ci doar intamplarea cu fariseii care il acuzau pe Mantuitorul ca sta la masa cu pacatosii. La o asemenea masa, daca Zaheu s-a pocait, foarte probabil si ceilalti vamesi s-au folosit si i-au urmat exemplul. Prin asta Zaheu s-a facut si invatator al vamesilor, prin pocainta sa care cu siguranta a fost in fata tuturor daca cuvintele lui au ajuns la noi. Sau poate nu l-au ascultat, ci mai apoi l-au rastignit si pe el, pentru ca moralitatea sa nu schimbe cumva obiceiurile cele stricate ale coruptilor din toate vremurile.

De ce mega-pan-sinodul ortodox viitor nu va aduce nici o schimbare în ortodoxie

Din istorie am invatat ca ortodoxia se bazeaza in primul rand pe autoritatea spirituala: ortodocsii mereu au afinitate doar la personalitatile ortodoxe cu un renume construit intr-o viata si care nu au nici o pata neagra pe biografia lor, sau daca o au, aceasta este construita de rauvoitori si dusmani.

Asa s-ar explica de ce un mare duhovnic poate fi iubit mai mult decat episcopul locului si de ce o porunca sau un sfat venit de la un mare parinte are greutate mai mare decat sute de studii teologice elaborate de “experti”.

Atractia catre oameni sfinti merge mana in mana cu conservatorismul care este firesc unei religii care s-a schimbat foarte putin un ultima mie de ani. Nu sunt sigur, dar daca nu ma insel, pana si vesmintele preotilor sunt din primele secole ale crestinismului, iar singura mare modificare in ritul ortodox a fost Sfanta Liturghie a Sf. Ioan Gura de Aur, care dateaza  … de pe vremea Sf. Ioan Gura de Aur.

De aceea cred ca un nou sinod pan-ortodox nu poate schimba nimic, neavand nici participanti prea iubiti de popoare (de la Daniel, pana la ecumenistul Bartholomeu de la Constantinopol si KGB-istul Kiril al rusilor, mai toti patriarhii din ziua de astazi au probleme cu autoritatea in sanul proriilor pastoriti) – pe de o parte – si neraspunzand in primul rand cu fermitate tendintelor centrifuge care problematizeaza credinciosii in ziua de astazi (ecumenism & secularism), noul sinod, oricat de pan-ortodox isi va dori sa fie, nu poate avea decat o amploare organizatorica si un efect scholastic: Basilicile din toata lumea ortodoxa vor avea material publicistic pentru un an sau doi si probabil facultatile de teologie vor avea noi referinte in biografiile cerute sau noi teme de doctorat cum ar fi “Ecumenismul prin prisma marelui mega-pan-sinod ortodox din 2016”.

Dincolo de autoritatea asupra credinciosilor a actualilor capi ortodocsi, se mai pune problema in ce masura orice hotarare luata la acest sinod va fi acceptata cata vreme exista un mare cui al lui Pepelea: suprapunerea teritoriala. Adica, pentru ca sinodul sa aiba validitate, conditia va fi ca toate hotararile sa fie acceptate si indeplinite de toti. Ori, intaietatea canonica pe anumite zone suprapuse in prezent este atat de complexa si imbarligata incat este de mirare ca se organizeaza un pan-sinod inainte de rezolvarea acestei probleme. Speranta pusa ca un pan-sinod va determina o biserica anume sa isi retraga episcopii si sa cedeze indetrimentul alteia, este hilara.

Dincolo de boabele marunte si chestiunile particulare, sa facem un mic salt putin in afara si sa ne intrebam ce hotarari pot lua acum 10-20 patriarhi, fiecare cu interese si mandate politice in spate, fiecare mai mult sau mai putin sperand sa castige cat mai mult pentru propria patriarhie (ca o imparteala – cel putin de capital de incredere – este inevitabila) si in primul rand, fiecare in parte si toti impreuna fiind priviti cu mare scepticism de credinciosii de acasa sau din alta parte. Ca sa exemplific doar pe scurt, amintesc ca de multe ori, calugarii de la Athos au amenintat pe Bartholomeu de la Constantinopol (practic patriarhul lor) ca nu il mai pomenesc daca nu se lasa de prostii ecumeniste. De asemenea, reamintim ca Biserica Ortodoxa Romana a restabilit comuniunea cu Biserica Ortodoxa de la Ierusalim abia recent, in 2014. De asemenea, tot noi suntem cam la cutite cu rusii din cauza Mitropoliei Basarabiei. etc, etc.

Pe langa cele enumerate mai sus, poate in primul rand ar trebui sa subliniem de ce un astfel de sinod nu va avea succes: este ceva nou, un fel de ozn in ortodoxie. Daca catolicii, chiar cei invatati, nici nu mai stiu la care mare conciliu, ce canon si ce dogma a mai fost schimbata, ortodocsii de mici copii au crescut cu cele 7 sinoade si cu praznicele corespunzatoare in care pana si cea mai nepriceputa baba a auzit cum de exemplu dogma Sfintei Treimi a fost intarita de minunea Sf. Spiridon care a transformat caramida printr-o minune in cele 3 componente din care fusese facuta: pamant, apa, foc.

Oare prin ce minuni ne vor convinge asadar prea-fericitii parinti de astazi ca catolicii sunt fratii nostri si ca nu mai trebuie sa le cerem sa treaca la ortodoxie de vreme ce deja s-a dat decret ca sunt si ei crestini? Il vor trasnforma ei pe papa intr-un simplu episcop prin vreo minune? Si asa si de-ar fi si eu tot nu o sa primesc!

Dupa cum spunea Ceausescu ca capitalismul se va intoarce in Romania cand o face plopul mere si rachita micsunele, tot asa sunt si asteptarile de la acest sinod. Mai zicea el ca sa nu ne miram daca totusi plopul o sa faca mere, caci genetica a facut progrese. Prin urmare nici noi ortodocsii sa nu ne miram daca lucruri nemaiauzite se vor intampla in Creta la anul, din fericire, cel putin in Romania avem libertate si putem rezista fara probleme chiar si in cadrul unei institutii oficiale infiltrate si ocupata de nechemati. Va fi mai greu si poate vor fi tulburari, insa ortodoxia nu se fereste de catacombe. Deja cel putin in Europa de Vest si in cea mai mare democratie – SUA – ortodoxia oricum este in catacombe.

Aniversare Pr. Savatie

Cu ocazia implinirii a 7 ani de activitate a Editurii Cathisma, Pr. Savatie a tinut o conferinta la Libraria Sophia din Bucuresti. Cu aceasta ocazie, m-am gandit sa vad cum mai sta Pr. Savatie pe site-urile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Romane, stiut ca parintele era intr-o perioada trecut pe lista neagra a lui Daniel alaturi de alte nume cum ar fi Maica Siluana, Zoe-Dumitrescu Busulenga etc.

Nu o sa intru in amanunte, povestea e veche, ma gandeam ca poate intre timp s-a mai schimbat ceva. Iata deci ce am descoperit investigand prezenta pe site-urile episcopiilor a numelui parintelui Savatie Bastovoi:

basilica.ro – site-ul de presa oficial al patriarhiei: o singura mentiune a numelui parintelui, intr-o stire preluata de la Episcopia Slatinei, probabil a trecut de cenzura stirea … semn ca Daniel inca il cenzureaza pe Pr. Savatie

ziarullumina.ro – ziar care tine tot de patriarhie – numele parintelui apare ocazional, prin preluari de stiri, mentiuni ale unor redactori sau intervievati; o singura carte este recenzata: Pildele lui Cehov care a aparut la editura parintelui; ca un mic amanunt amuzant, daca parintele oricum nu este intervievat/recenzat/citat, am gasit in schimb un articol intitulat savant “Postmodernismul creştin, un miracol al Răsăritului” in care o tanti anonima ataca tocmai cartea cea mai vanduta a parintelui: “Ortodoxia pentru postmodernişti” cum ca nu ar intelege parintele ca postmodernismul trebuie atacat cu propriile arme si ca trage semnale alarmiste acolo unde nu e cazul. Aceasta tanti super-stratega duhovniceasca probabil nu a citit cartea parintelui si nici nu stie cati cititor ahtiati de postmodernism au fost “anihilati” de aceasta carte.

doxologia.ro – site care tine de Mitropolia Moldovei – IPS Teofan; parintele nu e cenzurat, chiar sunt preluate fragmente din carti. Inca o data kudos iubitului nostru mitropolit si probabil viitor patriarh nu doar pentru acest fapt ci si pentru intreaga lucrare a Doxologiei.

trinitastv.ro,  radiotrinitas.ro – aici probabil cenzura este automatizata pentru ca nici o referinta la parintele nu este continuta in nici o pagina. Fiind insa mare parte continut audio-video nu putem verifica.

In continuare, dintre toate site-urile de episcopii doar urmatoarele nu l-au cenzurat pe parintele, de unde reiese cum este privit parintele de episcopul locului:

Episcopia Slatinei – parintele a conferentiat in Slatina in 2014.

Mitropolia Ardealului – cartile parintelui sunt vandute prin magazinele mitropoliei, deci banuim ca aici nu este cenzurat sau cel putin foarte cenzurat.

Episcopia de Alba Iulia – in magazinul online putem gasi o carte a parintelui, dar la cat de veche este coperta, probabil a ramas in stoc inainte de lista lui Daniel …

Episcopia Severinului – numele parintelui apare doar intr-o scanare a revistei Didahia de prin anul 2006, cand parintele inca nu era catalogat “periculos” de catre unii ierarhi BOR si camarilele de lingusitori care nu misca in front in preajma unor asemenea ierarhi.

Episcopia din Ungaria a preluat un articol mai vechi si “cuminte” al parintelui “De ce se sting luminile in discoteci”

Episcopia Caransebesului: numele parintelui apare doar la referinte, citat de un autor intr-un articol in format pdf al revistei locale.

Arhiepiscopia Craiovei: cartile parintelui sunt la vanzare, inclusiv titlurile mai noi.

Mitropolia Europei Occidentale si Meridionale: parintele e mentionat ca conferentiar la un eveniment organizat de tinerii ortodocsi din Marea Britanie, care poate au sau nu legatura cu Mitropolia.

Episcopia Italiei: Revista Apostolia contine un articol preluat din Formula AS al parintelui. Off-topic, recomandam cu caldura Revista Apostolia, probabil cea mai profesionista revista oficiala a vreunei organizatii bisericesti romanesti (din toate timpurile) – atat cat a fost.

Mitropolia Germaniei – parintele Savatie apare cu cateva articole (nu mi-am dat seama daca originale sau preluari din carti) in vreo 3-4 numere ale publicatiei oficiale “Scrisoare Duhovniceasca”

Episcopia de Australia si Noua Zeelanda: parintele apare cu cateva preluari de articole si fragmente din conferinte in publicatia oficiala “Ruga Romaneasca”.

Sper ca lista facuta sa nu dauneze parintelui si sa duca la cenzura completa. Posibil ca unele mitropolii / episcopii sa fi trecut cu vederea lista sau e posibil sa fie mai laxe cu aceasta lista neagra. Cel putin probabil la Sibiu e cazul. Acolo unde “nealinierea” este vadita, denota de ce parte se afla ierarhul respectiv, stiuta fiind lupta continua din sanul Sf. Sinod intre ierarhii “extremisti” si cei cu o alta agenda.

Ce intelegem noi din treaba asta? Eu unul inteleg ca intr-adevar nimeni nu este profet in tara lui si cu atat mai putin in biserica lui. Dupa cum vedem, cu toata cenzura (mai mult sau mai putin explicita si ranfortata), parintele apare mai des in episcopiile din afara tarii, unde probabil episcopii lucreaza cu mireni si nu prea pot sa isi impuna vointa la fel de puternic ca in tara, fiind si problema de bani si de castigarea increderii si a acceptiunii poporului. In schimb, episcopii cei mai puternici din tara, taie si spanzura, uneori in cele mai mici amanunte cand este vorba de cenzura sau de alte “porunci”, chiar cand nu e vorba de chestiuni importante. Sub stindardul “ascultarii”, “nealiniarii” si al “apararii bisericii”, uneori cei care au curajul sa emita cea mai mica idee sau actiune independenta de “centru” – ma refer la cei angajati si care pot fi controlati – sunt rapid “certati” si amenintati, dupa cum e cazul, cu raspopirea, demisia sau datul in judecata.

Nu acuzam, doar constatam ca cel mai vandut scriitor de carte ortodoxa, care de departe a castigat increderea poporului drept-credincios si-a atras totodata si disgratia unor ierarhi care in loc sa atraga in jurul lor oameni vii, plini de duh, conectati la realitate, cu deschidere catre dialog si totodata ancorati in traditia si cutumele bisericesti, dar mai presus de toate cu dragoste fata de Biserica, isi construiesc un turn de fildes si se incojoara de yesmani facuti din plastilina care nu fac decat sa isi asume si sa opereze cu un limbaj de lemn sec si fara continut, care in cel mai fericit caz, nu zideste nimic desi cine nu lucreaza, oricum darama.

Sf. Vasile cel mare, bucătarul şi fierberea dogmelor

niceeaIn Vietile Sfintilor de ziua Sf. Vasile cel Mare (1 ian) este mentionata o minune din Niceea, prin care Sf. Vasile a recuperat biserica din localitate pentru crestinii ortodocsi in confruntarea cu arienii care aveau sprijinul imparatului.

Pe scurt, arienii au cerut imparatului sa le dea lor dreptul de a sluji in biserica din localitate, gonind pe ortodocsi. Imparatul Valens care era arian, le-a dat-o arienilor, drept urmare crestinii ortodocsi au cerut ajutorul Sf. Vasile cel Mare care era episcop de Cezareea pentru recuperarea bisericii.

Sf. Vasile l-a infruntat pe imparat si i-a amintit ca “Cinstea imparatului sta in judecata sa. Iar intelepciunea zice: Dreptatea imparatului la judecata se vede”, altfel spus, l-a acuzat de coruptie (cedarea la influentele arienilor) si l-a indemnat sa respecte legea (altfel zis sa faca dreptate). Pe vremuri, imparatii care pretindeau ca sunt drepti nu puteau sa aplice legea absolutista – pumnul in gura – ci fiecare decizie trebuia justificata si imbrodita cel putin de legea nescrisa a bunului simt.

In discutia cu imparatul, Sf. Vasile are parte de un incident: bucatarul imparatului – Demostene – l-a jignit pe Sf. Vasile cu glas incet (adica astfel incat sa il auda sfantul si altii, dar nu imparatul). Primul raspuns al sfantului a fost sa il faca pe Demostene necarturar: “Vedem aici si pe necarturarul Demostene“. Drept raspuns, simtinud-se cu musca pe caciula si fiind prost din fire, Demostene l-a ocarat din nou pe Sf. Vasile care i-a raspuns din nou, escaladand tensiunea: Lucrul tau este sa ai grija de mancari, bucatarule, nu sa fierbi dogmele Biserici.” Si a tacut Demostene rusinat.

Din proloage, nu intelegem cat de mult a prins imparatul din aceasta confruntare si ce atitudine a avut fata de Demostene, cert este ca indirect, prin reactia bucatarului si raspunsul sfantului, imparatul a fost rusinat, intelegand poate ca si el se baga aiurea in dogmele Bisericii sau cel putin simtindu-se cu musca pe caciula. Drept urmare, a delegat facerea dreptatii catre Sf. Vasile care a propus dupa cum stim testul minunii pentru a decide care tabara sa dobandeasca slujirea in biserica orasului. Minunea este interesanta, mai ales prin prisma unei alte informatii pe care descrierea sumara a intamplarii ne-o da: dupa propunerea ca biserica sa treaca la tabara in fata careia usile bisericii zavorate se vor deschide singure, iar daca nu se vor desface la nimeni, sa treaca la arieni, ortodocsii au fost mahniti, acuzandu-l pe sfantul ca “dupa frica imparatului a facut judecata”. Vedem deci ca in relatia cu puterea, episcopul sfant nu a lasat nici un loc de a fi acuzat de nedreptate, ci a respectat intru totul porunca imparatului de a face dreptate fara partinire. Ba chiar, daca analizam rational, a partinit mai mult pe arieni. Sfantul avea insa credinta si de aceea isi baza deciziile pe puterea credintei in adevar.

Sa revenim insa la dialogul intre Sf. Vasile si bucatarul care nu-si vedea de oalele lui. Oare cati astfel de bucatari nu gasim in ziua de astazi, nu doar intre ortodocsii mai mult sau mai putin practicanti, mai mult sau mai putin carturari. Exista o inflatie de specialisti in ziua de astazi, fiecare pricepandu-se la orice.

Specia de bucatari experti in dogme sau in chestiuni extrem de complicate nu este insa noua. Protestantii prin definitie de declara crestini care interpreteaza cum vor ei Biblia si nu cred in nimic altceva, negand din start autoritatea traditiei sau a chiar a unei conduceri alese de ei. Migratia protestantilor intre o “biserica” sau alta se face dupa compatibilitatea intre ideile lor si ale “pastorului” ales in mod democratic sau prin finantare de catre membri acelei “biserici”.

wikipedia-expertCe e nou astazi insa este aproape generalizarea totala a virsului “expertizei” in orice. Fiecare este expert in ceva si isi sustine punctul de vedere cu ferocitate, rareori acceptand schimbarea acestui punct de vedere. Cei mai “evoluati” bucatari, dau chiar referinte din Wikipedia sau baga multe citate ca sa uimeasca auditoriul prin elevatia discursului. Alti “experti” apeleaza la maiestria oratoriei si a limbajului si isi au deja un pachet de argumente in buzunar din care scot la nevoie, indiferent de situatie, “dovezile” necesare convingerii. Bucatarul din povestirea minuni este insa un caz josnic, el nici macar nu folosind argumentarea, nefiind oricum intrebat de nimeni ci doar aruncand cu invective asupra Sfantului.

Ce este insa de admirat la bucatar, este ca dupa a doua ocara, ni se spune ca a tacut rusinat. O reactie mai rara in ziua de astazi, cei care sunt biruiti de cuvant, rareori tac iar daca nu recurg la jigniri si acuze “out of topic”, fug din auditoriu in auditoriu pentru a-si continua “misiunea”. V-as da un exemplu, pentru a intelege fenomenul. Bunaoara, Dan Puric a fost acuzat de Plesu ca foloseste prea multe citate (pe langa alte lucruri, ca nu e bine sa magulesti auditoriu, etc). Asta a fost acum 6 ani, dar cum Puric a reparut la TV de Craciun, cu ajutorul Facebook – acceleratorul de idiotenie – un share la un articol vechi a starnit interesul celor doua tabere: pro si anti-Puric, fenomenul fiind imediat preluat de unele ziare in principal de scandal. Intamplator, am urmarit o dezbatere despre scandalul Puric-Plescu la Robert Turcescu – Unde TV, unde fostul securist a invitat in emisiune un alt securist care insa nu s-a deconspirat inca si care este ziarist la EVZ. Nu ma pronunt prea mult cu afilierea celor doi si cu ce au in cap, insa ideea principala a discutiei intre Robert Turcescu si ziaristul de la Evenimentul Zilei a fost ca Puric trebuie combatut pentru ca este pro-rus si in ziua de astazi, este pericol mare cu rusii. Daca cine stie cum Puric ca candida si va castiga alegerile, oare ce o  sa se intample? La discutie, ulterior a participat si “expertul in  fraierirea investitorilor care au castigat banii fara sa munceasca si i-au pierdut mai usor decat i-au castigat” – nimeni altul decat brokerul fugar Cristian Sima care bineinteles a avut si el un cuvant de spus la disputa intre cei doi oameni de cultura, cat si in comentariile ulterioare referitoare la ortodoxia din Romania si cat de in urma este ea ramasa fata de catolici care sunt mai culti. De altfel, intreaga idee a emisiunii este ca oricine poate sa sune (prin Skype TV) si sa se dea cu parerea despre subiect. Bineinteles ca oricine poate sa sune, dar putini pot sa spuna chiar ce vor ei, daca sunt in contradictie cu ideile realizatorului. Ca si al televiziunea mainstream, niciodata nu sunt invitati experti sau macar cunoscatori …

Lipsa autoritatii si diluarea increderii in elite este cumva involutia societatii actuale, care merge mana in mana cu pierderea unor valori morale minimale, cum ar fi modestia si toleranta si chiar disparitia unor abilitati intelectuale care au ajutat omenirea sa progreseze: curiozitatea, dorinta de cunoastere, de marire a limitelor propriei gandiri prin dialogarea si deschiderea catre alte opinii. Ca sa nu mai vorbim de discernamant – floare rara in ziua de astazi. Este greu de analizat fenomenul si nu ma hazardez la a spune mai multe, poate decat ca “distractia” abia a inceput, web-ul si Facebook-ul avand abia cativa ani de stricat mintile prin crearea unei false iluzii de informare si educare.

 

 

Riposta catolica

Gandul comenteaza un articol scris de un preot catolic din Franta care a indraznit sa declare “morti spiritual” (din punctul de vedere al religiei catolice, bineinteles) pe tinerii rockeri care au murit in timpul accidentului.

Am incercat sa dau de articolul original, pentru a putea vedea mesajul in intregime – dupa cum stim insa “ziaristii” de la Gandul nu mentioneaza nici macar ultima mana de unde traduc, daramite sa mai adauge referinte la articolul initial. Tot ce stim insa este ca articolul a fost publicat pe site-ul www.riposte-catholique.fr, desi in articolul Gandul se mentioneaza ca ulterior un cardinal s-a aratat “consternat” de acest text “ofensiv”, de unde putem deduce ca articolul e posibil sa nu mai existe pe site-ul original …

Pentru a va face insa idee despre text, preiau cateva paragrafe din Gandul:

Atât în cazul participanţilor la concert, cât şi al teroriştilor, avem de-a face cu “aceeaşi demolare a valorilor, aceeaşi amnezie, acelaşi infantilism, aceeaşi incultură. .. Unii erau hrăniţi forţat cu valori creştine interpretate în mod nebunesc: toleranţă, relativism, universalism, hedonism… Ceilalţi, hrăniţi cu valori musulmane devenite şi mai nebuneşti în contactul cu modernitatea: intoleranţă, dogmatism, cosmopolitismul urii…”, adaugă preotul catolic.

Pentru romani e greu sa inteleaga prea bine demolarea valorilor care are loc in vest si mai ales partea cu incultura si infantilismul. Tot ce zice insa aceste preot, este punctul pe i. Inclusiv “amnezia”. La ce amnezie oare credeti ca se refera acest preot? La faptul ca Europa si-a uitat radacinile crestine? Eu ma indoiesc. Cred ca prin amnezie acest parinte se refera de fapt la idiocratie, adica faptul ca pur si simplu oamenii sunt tembeli si nu mai au capacitatea sa cantareasca lucrurile cu dreapta socoteala, sa nu se gandeasca in sabloane si in forme improvizate si sa aiba o minte cautatoare si intrebatoare. Memoria publicului se refera in principal la ultimele 2-3 stiri. Ce este inainte, este sters, ca la pesti.

Francezii au uitat probabil cine a inceput primul sa traga, cine a pus mana pe pistol. Iar nu islamistii fundamentalisti au fost primii, ci francezii cand au trimis avioanele lor performante sa faca praf pe Ghadafii si cateva milioane de africani pe langa el. Iar epopeea a continuat. Oricat de pacifisti si moderati ar fi acei oameni ale caror case au fost distruse, ale caror rude si prieteni au fost macelariti, nu se poate pune limita doar la teroristii sinucigasi rabufnirea de manie care a lovit recent Parisul prin atentatele recente. Toata Siria plange, toti copiii sirieni (fie ei islamisti de o secta sau alta, sau crestini) striga la Dumnezeu insa americanii si aliatii lor insista sa il dea jos pe Assad, si prin urmare le parasuteaza arme ca sa se omoare intre ei.

Francezii nici nu inteleg mania si dorinta de razbunare a saracilor acestei lumi bombardate de cei mari si puternici pentru jocurile lor murdare si pentru afacerile lor meschine cu armament, petrol si firme de securitate care primesc miliarde pentru “servicii” facute armatei.

Poate la asta se referea parintele cand mentiona “universalism”. Francezii inteleg gresit universalismul. Prin universalism ei inteleg ca trebuie sa le bage democratia pe gat la sirieni, chiar si cu armele. Bineinteles, nu doar francezii ci de ani de zile si noua ne este sugerat “sa ne aliniem” la “valorile europene” care sunt “libertate”, “democratie”, “toleranta”. Bineinteles, toleranta cu masura, la fel ca si toate celelalte.

Cand i-a declarat “morti spiritual”, parintele bineinteles s-a referit la spiritualitatea crestina. Conform spiritualitatii crestine, acei tineri erau morti. Aceasta pretinde crestinismul, ca cine se inchina diavolului este mort spiritual, chiar daca se inchina doar din distractie si ca sa se simta bine. Acum, critica la marturia parintelui din ce punct de vedere vine? Nu mai au catolicii in Franta dreptul la a marturisi ce cred? Ce ii intereseaza pe cei necredinciosi ce crede un preot catolic si de ce tin musai ca sa fie considerati “vii spiritual” si nu se multumesc cand sunt declarati “morti spiritual” de catre catolici, daca ei oricum nu sunt catolici?

Iata deci cum acest paradox al lumii nebune de azi, care a facut ca si Patriarhul nostru sa fie acuzat, se manifesta si la ei. Daca oricum nu sunt crestini si nu ii intereseaza, de ce vor ca sa fie laudati si “mangaiati” de patriarh si de preoti? Raspunsul este unul clar: din acelasi motiv pentru care Hristos a fost rastignit pe cruce: pentru ca adevarul doare. Nu au rabdat evreii ca sa le spuna Hristos ca sunt fatarnici ci le-au ars inimile pline de ura pana cand l-au pus pe cruce. Asa se va intampla in curand si cu toti crestinii din Europa. A inceput acum cu Islamul, dar povestea nu se va termina aici. Cat de curand se va pune semnul de egal intre islamisti si crestini si orice exprimare religioasa care va mentiona diferente intre religii si culte va fi catalogata ca terorism. Asa se va naste religia lui antihrist prin nivelarea diferenteilor dar mai ales prin nasterea NEVOII ca diferentele sa dispara pentru a nu mai produce atatea rele oamenilor. Bineinteles, vom mai trece prin cateva razboaie religioase fabricate intre timp pentru a intelege de ce va fi bine sa fim toti impreuna si sa nu mai spunem ca altul e pacatos. Nimeni nu e pacatos, toti sunt fii lui Dumnezeu, care este marturisit in nuante diferite de religiile lumii. Aceasta va fi BREAKING NEWS-ul apocalipsei.

Intamplator, printre spicuirile preluate de Gandul intalnim si aceasta referire la avorturi:

130 de morţi, este groaznic! Dar 600 de morţi ce înseamnă? Este cifra avorturilor făcute în Franţa într-o singură zi. Unde este adevărata oroare?!”, adaugă preotul.

Cand am vazut acest citat mi-am zis: daca vor tacea acestia pietrele vor marturisi. Nu am auzit un preot ortodox sa faca referire la numarul de avorturi din Romania si cei aproape 100 de morti de la Colectiv. Nu a avut nici unul curajul sa zica: da, e tragic ce s-a intamplat, dar nu uitati ca zilnic se fac in Romania sute de avorturi, multe in stadii avansate in care copilul deja are puls si misca. Este un adevar stiut de toata lumea dar niciodata dezbatut la TV pentru ca constiinta criminala a omului modern fuge de adevar si cauta minciuna. Iata ca surprinzator, intr-o Franta unde catolicismul a ajuns precum dacofilia la noi – o religie a strabunilor azi practicata pe ici, pe colo, un preot adevarat a amintit totusi si despre avorturi, francezii fiind bineinteles o tara unde avortul este legalizat inca din 1975 si femeile se duc sa faca avort cum se duc sa-si detartreze dintii.

Crima avortului nu va fi insa prea curand inteleasa de societate desi apararea vietii nu este apanajul religiei: indiferent de religie, omul modern ar trebui sa nu fie de acord cu crima ci sa lupte impotriva crimei. Avorturile sunt crima – stiinta o dovedeste. Nenumarate experimente si echipamente avansate dovedesc ca este extrem de greu de tras linie intre punctul in care pruncul in pancete este viu sau doar “colectie de tesute”. Oamenii de stiinta se abtin sa declare aceasta granita si mai ales avand in vedere avansul fizicii cuantice care ne sugereaza ca informatia se comporta cu totul altfel cu cat ne apropiem de particulele elementare. Tot ce spune stiinta este: conceptia este un proces care dureaza 2-3 zile dupa care, embrionul este viu. In saptamana a 8-a, deja toate organele sunt formate.

Este adevarat insa ca legal avorturile sunt in general acceptate pana in saptamana a 12. Sa zicem ca daca aceasta este legea, inseamna ca si societatea accepta ca incepand cu aceasta saptamana pruncul este deja viu, este o persoana cu drepturi depline? Se ocupa insa statul ca aceasta persoana sa aiba sanse egale? In nici un caz: nu stim in Franta, insa in Romania poti face usor avort la orice varsta vrei. Mai nou, exista si teste genetice si cine vrea sa avorteze, face un test de asta, mituieste geneticianul si ii da un rezultat ca e posibil ca pruncul sa aiba malformatii, dupa care poate sa avorteze la orice varsta.

Este adevarat ca e greu sa constientizezi ca acei prunci sunt oameni si ca televiziunile, daca vor transmite BREAKING NEWS-uri de la ginecologii de unde se fac avorturi si-ar pierde telespectatorii si sponsorii. Insa nu strica din cand in cand ca crestinii sa aminteasca acest fariseism societatii si daca doar in momente tragice o fac, este doar pentru atunci lumea mai inclina cat de cat urechea, in rest daca te aude cineva vorbind ca avortul este o crima, te catalogheaza deja extremist si te acuza ca traiesti in evul mediu, ceea ce oricum o face si acum, dar macar astfel de atitudinii sunt preluate si transmise, chiar daca cu alta intentie. Traim insa vremuri in care adevarul se citeste printre randuri.

Iata insa in final un extras de pe un blog de stiinta unde autorul explica cum pruncul nou-nascut are memorii din primele saptamanii de la conceptie:

It seems that, in the womb, a fetus is unlikely to ever experience traditional consciousness. However, we do know that from the time neural pathways are in place (the last weeks before birth) the fetus can form rudimentary memories. Meaning that after birth it can show a preference for its mother’s voice and other sounds and smells experienced in the womb – yes, newborn babies show a liking for the smell of amniotic fluid. (sursa)

fetus-growth-7-to-12-weeks

 

 

Cearta cu diavolul şi deosebirea duhurilor

Parintele Necula a scris un cuvant intitulat “Nu voi accepta să fiu, ca preot, simplu prestator de servicii ori operator de citări sforăitoare“.  Că parintele Necula vorbeste mult si peste tot, nu e ceva nou. Si ca nu accepta doar sa dea citate din Sf. Parinti (probabil la asta se refera, la ce altceva?) este de la sine de inteles, de vreme ce este cunoscut pentru anumite gesturi si declaratii originale care nu sunt intocmai in linie cu ce au facut Sf. Parinti.

Avem asadar o problema: cum sa aparam Biserica de atacuri, cum sa comunicam celorlalti sa le aratam ca se insala si ca de fapt, Biserica este aproape de oameni si presa greseste cand arata cu degetul la “uscaturi”. Si mai ales, cum sa facem asta, fara sa facem apel la “autoreferențial“. Care autoreferential pe mine ma depaseste, habar nu am la ce se refera pt Necula, dar zice ca nu e bun.

Problema tratata de Pr. Necula este o problema “fierbinte” care priveste Biserica Ortodoxa si mai ales pe purtatorii de “uniforma” care se simt vizati si marea majoritate nu stiu cum sa reactioneze. Sincer, multi preoti se tem sa nu cumva sa revina comunismul si sa fie bagati la zdup. Taierile de salarii si de fonduri, injuraturile si scuipatul public, sunt nimic pe langa frica de persecutie. Teama se rasfrange insa nu doar asupra preotilor ci si asupra credinciosilor care nici nu prea inteleg mare lucru din toate astea si multi simt nevoia sa apere Biserica … iarasi o problema complexa care necesita o intreaga carte pentru a o detalia.

Problema in sine este o falsa problema, nefiind nimic nou, ci doar o cearta cu diavolul. Incerc sa explic, desi nu am experienta in certurile cu diavolul, eu certandu-ma mai ales cu oamenii.

In primul rand, nu poti sa discuti in abstract despre o problema nu prea clar conturata si fara un interlocutor. Fara a clarifica despre ce discutam concret, ne vom pierde in argumentari si discursuri.

A fost asadar accidentul de la Colectiv. Dupa care au urmat manifestatiile. La manifestatii, unii aveau pancarde cu “Vrem spitale nu Catedrale” si altele asemenea. De asemenea, a fost o nemultumire a catorva babe la locul unde s-au aprins lumanarile care nemultumire a fost preluata instant de presa si umflata exagerat, presa fiind oricum in campanie permanenta de aruncat cu noroi in BOR – pentru ca Departamentul de Stat al SUA nu se teme in Romania de nimic altceva mai mult decat de BOR.

Şocul cu milionul de semnaturi stranse de ortodocsi impotriva documentelor biometrice este infipt adanc in memoria scurta si calculele cvasi-aritmetice pe care americanii le fac cand e vorba de Romania. Functionarii SUA care se ocupa cu Romania ce munca au? Fac analiza situatiei si apoi fac reocmandari factorilor de decizie. Prin analiza, ei extrag elementele esentiale, riscurile altfel zis si le compara cu vectorii lor de interes. Ori in Romania, daca BOR poate strange intr-o luna un milion de semnaturi inseamna ca in 6 luni poate aduce la putere un partid, care poate vota iesirea din NATO sau poate sa ceara americanilor sa-si ia rachetele de la Deveselu si sa plece. Aata ar fi riscul #1 cu privire la Romania pentru ei si prin urmare, il “abordeaza”. Cum fac asta, nu voi mai detalia, dar nu e greu de ghicit de ce trusturile de presa, ataca continuu si au misiune sa vaneze cazuri de discreditare a BOR. Americanii nu au inteles deloc din comportamentul si mentalitatea ortodocsilor din Romania, dar asta este un alt subiect si nu o lungesc. Deci fondul si orientarea presei impotriva BOR exista, nu a adus nimic nou #colectiv.

Bineinteles, nu doar americanii sunt de vina pentru valul anti-religios. Incet-incet, flacara renasterii credintei din epoca post-revolutionara isi pierde din amplitudine si tinerii se departeaza in mod firesc de religie si de traditie, in tandem cu pierderea identitatii. Nu este ceva nou, este un fenomen mai degraba european care vedem unde a dus daca ne uitam acum in vest. Iarasi subiect de scris o carte … Pe scurt povestea nu e noua ci incepe cu integrarea in structurile euro-atlantice, care vine la pachet cu stergerea identitatii nationale (obiectiv explicit si deloc tabuu al organismelor pan-statale). Ori religia este strans legata de identitatea nationala si una nu poate fi stearsa fara cealalta.

Dar de ce am zis mai sus ca problema nu este clar conturata. Pentru ca nici Pr. Necula si nici cei care adreseaza problema, fie ei preoti sau laici ortodocsi, nu specifica clar cui se adreseaza:

  • babelor care se vaietau “ca nu trage nimeni clopotu'” ca si cum aia era urgenta atunci
  • tonomatelor din presa care citeau aceleasi mantre obosite si mincinoase cu privire la lipsa preotilor de la Colectiv (desi adevarul este ca primul preot a venit o data cu pompierii, facand parte din echipa de pompieri)
  • activistilor de la fundatii & ONG-uri marca Soros sau “specialistilor” sociologi, psihologi etc care il acuzau pe Daniel ca nu a venit la fata locului sa faca slujbe (culmea ateii cer slujbe!)
  • carcotasilor (ateilor) de serviciu care poarta cu ei bannere anti-BOR si anti-catedrale pe la toate manifestatiile si se ocupa mai ales cu injuratul preotilor in comentariile la orice articol (Facebook fiind destul de la indemana, mai nou)
  • tuturor celor atrasi in cearta asta de o parte sau de alta, indiferent de momentul sau amplitudinea implicarii, care nu se incadreaza in randul celor de sus – aici ar cam fi grosul evident, asa zisa “opinie publica” care este un fel de “Mos Gerila”: nimeni nu l-a vazut, dar toti vorbesc de el, in plus se mai da si Mos Craciun; altfel zis un concept abstract, sau mai bine zis imposibil, un termen folosit deseori de toti “ziaristii” care insa nu spune nimic. Cine imi demonstreaza mie ce e opinia publica, ii dau o bere.

Iata deci doar cateva grupuri carora li se poate adresa un preot, daca bineinteles nu are ce face. Fiecarui grup in parte, te adresezi de pe o alta pozitie, si unora nici nu ai ce sa le zici tocmai pentru ca dialogul nici nu ii intereseaza.

Termenul “cearta cu diavolul” nu se refera deloc la cearta cu diavolul propriu-zis, direct, sau prin intermediari. Prin cearta cu diavolul intelegem:

  • cearta cu oameni aflati sub influenta diavolului si care fiind “inspirati” folosesc argumente in aparenta rationale, dar care sunt in esenta miciuni coafate, umbre de adevar, hocus-pocus oratoric;
  • cearta cu gandurile noastre: mintea omului este o uzina de ganduri si rareori uzina are toate rotitele unse; propriile ganduri sunt de cele mai multe ori intunecate, obscure, ciudate; ordinea se lupta in continuu cu dezordina, reflexele unor sabloane si patternuri de gandire rezista eroic provocarilor si cauta sa fluidizeze raul de argumente si idei pe canale bine-stiute, ferite de pericolele sugestiilor periculoase; fie ca incercam sa gasim o solutie, fie ca incercam sa decidem intr-o hotarare, fie ca facem precum Pr. Necula, incercam sa dam un raspuns, cui – nici noi nu mai stim – cearta cu diavolul are mai intai loc in mintea noastra, inainte de a iesi in dialogul cu ceilalti;

Deosebirea duhurilor este si mai greu de explicat dar este usor de observat unde lipseste: acolo unde are loc cearta cu diavolul. Omul care se cearta cu diavolul (fie cu altii, fie cu gandurile lui) clar nu are darul deosebirii duhurilor care l-ar ajuta sa se pozitioneze corect si sa spuna ce trebuie, cand trebuie, cui trebuie, daca trebuie.

Un preot care a avut acest dar – Pr. Paisie Olaru – a spus o vorba care nu stiu de ce mie mi-a ramas in cap si ma gandesc zilnic la ea. Un cuvant care este ca un ecou al unei taine pururea hranitoare si ajutatoare tuturor celor care nu il uita:

“Să nu faci tot ce poţi,
să nu crezi tot ce auzi
şi să nu spui tot ce ştii!”

Pr. Nistea din Paris a facut si cateva comentarii prin care explica aceste cuvinte eu doar vreau sa mentionez ca eu ma folosesc mai ales la partea cu “sa nu faci tot ce poti”. De multe ori cand imi pun problema sa fac sau sa nu fac ceva, ma gandesc la cuvantul asta. Sper sa nu fie doar o inclinare venita din lene, dar incercati sa va odihniti in acest cuvant cand sunteti in nehotararea de a face un lucru si va veti simti ca pe un arc: pe moment veti sta, pe urma veti zbura. La fel si cu celelalte, fiecare sentinta in sine, pe cat de simpla, pe atat de puternica este in sensurile pe care le poarta in spate, mai ales in vremuri de incordare – caci viata crestinului este o incordare continua.

Principalul semn de intrebare in chestiunea aceasta – a presupusului “atac” asupra BOR – ar fi totusi, daca chiar este un atac, desi o intrebare si mai clara ar fi “ce e nou in toate astea”?

Nu vreau sa cad in capcana si sa incep sa ma dau si eu cu parerea, sa intru pe nevazute in “cearta cu diavolul” in care inevitabil, mai ales tangential cu Pr. Necula, am facut-o. Ma rezum doar la a spuna ca mie nu mi se pare nimic nou si problema “explicatiilor” este o pista falsa, o pozitionare aiurea, care nu ne priveste. Pr. Necula fiind prins in himera cu “imaginea bisericii” si-a asumat deja un razboi, o cruce, care nu stim cat de mantuitoare sunt. Daca nu ne-ar pasa, nu l-am avertiza. Nu ne-ar fi greu sa batem din palme si sa ne alaturam si noi corului zambitorilor si frematatorilor care il aplauda si zic: “asa da preot, de astia avem nevoie”. Mai nou, din interviuri, cam reiese ca parintele are si o “echipa” cu care “evanghelizeaza” Romania, mergand pe la conferinte, lansari de carte si emisiuni TV, prin tara si strainatati. Teama ne este ca in curand, Pr. Necula sa nu aiba si o biserica proprie: “Ministry of Public Image of Christ” – cam asa ar suna in engleza un posibil nume. Dar nu riscul “brandului” pr. Necula ne ingrijoreaza cat teama de “trendul Necula”. Tare mi-e teama ca preotii sa nu inceapa sa vorbeasca misto pe la predici si prin biserici, doar ca sa ii atraga si pe “caldicei”. Sincer, inca vreau sa mai aud “citari sforaitoare” si “cantari pe nas” (o alta expresie marca Necula folosita cu privire la psaltii bisericesti – in opozitie cu tinerii ciresari sau baietii de cartier – nici nu mai stiu contextul, atat de veche e formula).

Sa revenim insa la problema #colectiv / BOR. Doar doua lucruri vreau sa mai zic:

  1. pentru prima data mi-a placut un cuvant al Patriarhului cand a zis; “tinerii sa vina la biserica nu la club”. Pentru prima data parca am auzit un pastor care – desi il doare sufletul – vrea sa spuna adevarul si ii cearta pe tineri, petru ca asta face un parinte iubitor; in plus, si-a asumat si riscul sa fie injurat si aruncat cu pietre; chiar daca a facut-o din gresala, fiind nervos (desi ca patriarh nu are voie), poate fara sa vrea a spus in sfarsit un cuvant care poate ajuta pe cine are urechi sa asculte; ca in rest, oricat de multe vorbe frumoase si mierloase ar canta celor care oricum nu sunt miscati de lalaieli si sabloane – nu ca nu ar fii indreptatiti sa nu fie miscati de discursul in general fad al patriarhului – tot nimic nu ar folosi; uneori, un dus rece face mai mult decat spreiatul cu ultimul parfum, plin de chimicale
  2. inlocuirea purtatorului de cuvant, mai ales justificand protestele, pare o revenire la “normalitate”, o alunecare pe pozitii defensive in aceeasi directie; dar aici e un grad mare sa ne inselam – nu stim dedesubturile …

Imi pare rau ca am scris un articol atat de lung in care nu stiu daca am spus ceva. Ca sa nu inchei intr-un gol de sens, o fac cu o recomandare: articolul Pr. Savatie, intitulat: Dați foc la toate cursurile de omiletică și închideți Trinitas TV! Stiu ca multi li se pare exagerat apelul parintelui, dar acelora le recomand sa urmeasca mai indeaproape persoana pr. Savatie si sa il citeasca mai mult si vor intelege ce vrea sa spuna. Fara dezbatere si fara opinie libera, un trust de presa bisericesc este mort. Poate ca prin “citari sforaitoare” la asta se refera Pr. Necula. Caz in care intru in teoria conspiratiei: oare ravneste PS Streza la toiagul patriarhal?

De la plans cu cei ce plang, la orbecait cu cei care orbecaiesc

Preotul Constantin Necula, consilier misionar-pastoral și de imagine al Mitropoliei Ardealului, profesor universitar la Facultatea de Teologie din Sibiu, a declarat vineri, într-un interviu acordat Agerpres, că ascultă zilnic Rock FM și chiar săptămâna trecut i-a cumpărat fiicei sale un tricou din Hard Rock de la București. Sursa: RTV

In alta parte am auzit ca Pr. Necula a promis rockerilor ca la viitorul concert la Arenele Romane va fi alaturi de ei, ca sa le arate ca rockul nu e satanist.

Este destul de greu sa plangi cu cei ce plang. Cel putin in sensul in care ne sfatuieste Sf. Apostol Pavel, care in acelasi capitol, in acelasi indemn, chiar mai sus de asta cu plansul zice si: “Dragostea sa fie nefatarnica.” Dar nu doar dragostea noastra trebuie sa fie nafatarnica, ci tot comportamentul. In tot ce facem, noi crestinii nu trebuie sa ne prefacem, nu trebuie sa fim falsi. Fatarnicia este acuzata de Mantuitorul de multe ori pentru ca este o forma parsiva a minciunii. Minciuna este minciuna, dar fatarnicia este minciuna care se imbraca in haine stralucitoare.

De ce este greu sa plangi cu cei care plang? Pentru ca in primul rand, sunt multi oameni care plang in lumea asta. Lumea a devenit un mare sat in ziua de azi. Daca vreau (si chiar daca nu vreau) pot sa aflu despre sute si mii de oameni care au necazuri, doar din tara noastra. Ziarele contin zilnic tot felul de stiri cu accidente, scandaluri, calamitati, necazuri de toate felurile. De unde sa ai atatea lacrimi, ca sa plangi pentru toti?

Ca sa nu mai subliniem, ca oricum fiecare om are necazurile lui, fiecare familie are necazuri. Putini sunt cei care nu sunt atat de secati de lacrimi de propriile necazuri incat sa isi mai permita “luxul” de a putea plange si pentru altii.

Exista deci o limitare fiziologica si psihologica, o bariera a ceea ce poate omul sa duca in spate. Stim ca si cei care au morti in familie, in urma unor accidente, au o limita la plans: plang, jelesc, dupa care se linistesc si zambetul revine. Nu de putine ori, am observat la inmormantari, ca intalnirile dintre rude care nu s-au mai vazut de mult, dupa plansul si jelirea mortului, se termina cu o mare veselie si o distractie. Oamenii se bucura ca se revad, isi povestesc ce au mai facut, spun glume, etc.

Multe lacrimi false si tanguieli ieftine s-au perindat cu ocazia accidentului de la Colectiv. Si nu ma refer la compasiunea simpla si comemorarea fireasca manifestata de majoritatea (aprinderea unei candele, pastrarea unui moment de reculegere, pomenirea la slujbe si rugaciuni, etc). Nu la asta ma refer, eu ma refer la declaratiile grave si pline de pathos, ale unor personalitati si inevitabila trezire a “tragatorilor de semnale” si “reprezentantilor societatii civile” care au iesti acum la lupta, pentru a se asigura ca asa nu se va mai intampla niciodata. Si au inceput, bineinteles, cu catedralele … Dar cu aceasta se ocupa media in general, amplifica adevarurile deformate, pune obiectivul pe ce este la suprafata si ce este mare cat o gogoasa si creaza topicuri de discutie, topicuri care ideal pot fi lungite cat mai mult pentru a tine burtiera cu “breaking news” cat mai mult pe ecran. Obiectivul rareori se indreapta spre esente si adevaruri putin mai consitente decat emotiile si informatiile diafane, brute si mai ales cu potential de rating.

O persoana care nu a fost afectata de accident (nu a avut victime, are necazuri proprii, munceste toata ziua si nu sta la televizor, deci nu e conectata la “ce se intampla”) niciodata nu va da interviu la RTV. Daca parintele Necula nu ar spune lucruri socante si iesite din comun, presa l-ar ignora total.

Lucruri socante spuse de un preot ortodox, pentru presa sunt fie “extremisme”, fie “pogorisme”. Toate cu “ism”, bineineles mai mult sau mai putin ism, mai adevarat sau mai putin adevarat. Un parinte ca Pr. Iustin rareori aparea la televiziune pentru ca de cele mai multe ori spunea lucruri pe care puterea nu le inghite: sa nu luati cipuri, ecumenismul nu e bun, conducatorii sunt tradatori etc. A aparut cand i s-a cantat de ziua lui un cantec legionar, pentru ca lobby-ul evreiesc are o raca cu legionarii si au fonduri suficiente pentru media, politica si ONG-uri (vezi cazul Antonescu). De fapt fonduri suficiente este putin zis – Soros fiind miliardar …

Un parinte ca Pr. Necula apare tocmai pentru ca nici realizatorilor de emisiuni si oamenilor din presa nu le vine sa creada ce spune un preot ortodox: “ascult Rock FM patru ore pe zi”. Cine s-ar fi asteptat la asa ceva? Astfel de paradoxuri aduc rating la TV si share-uri multe pe Facebook, deci expunere, deci bani …

Nu vreau sa vorbesc prea mult despre Pr. Necula, desi cineva trebuie sa atentioneze ortodocsii cu privire la unele semne de intrebare din declaratiile si interviurile parintelui. Cu privire la legaturile cu protestantii, am mai vorbit acum 2 ani, aici unde concluzionam:

Curgerea evenimentelor nu este intamplatoare, pas cu pas caderile se tin lant, “din putere in putere”, lupta fortelor intunericului de intinare si atacare a autenticitatii bisericii ortodoxe fiind crunta si fara mila, victimele fiind prinse din toate esaloanele. Sa ne rugam pentru Pr. Necula, mai ales sibienii. Dar mai ales cei care pot sa il certe, sa nu ezite ci sa il indrepte, pentru ca numai astfel isi arata iubirea fata de cel cazut. Asa cum unui bolnav de cancer nu ii dai panadol, ci il indemni sa faca citostaticele recomandate de doctor si parintelui trebuie sa ii atragem atentia ca a fi ortodox nu inseamna deloc a fi original si smecher, ci din contra, a fi normal, simplu, cuminte si la locul tau, iar locul lui nu este intre eretici ci la altar, rugandu-se si facand slujba ortodoxa asa cum se face de mii de ani, oricat de plictisitoare i s-ar parea. (sursa)

Este prea complex subiectul si “lucrarea” pr. Necula de “popularizare a ortodoxiei”, obsesia lui pentru creare a unei imagini spalacite a Bisericii in ochii “fiarei” numita presa trebuie analizata in primul rand de ierarhul care ii da binecuvantarea sa spuna lucruri traznite.

As dori insa sa revin la titlul articolului: “plans cu cei care plang”. Peste noapte observam cum rockul deja a devenit martir si daca spui ceva impotriva rockului este ca si cum ai nega Holocaustul. Li s-a intamplat asta profesorilor de religie din Bucuresti care pentru ca au spus ca unii rockeri sunt satanisti (conform Wikipedia) au fost chemati sa fie atentionati. Nu am auzit asta nici macar legat de Holocaust sau de Integrarea Europeana, desi sunt sigur ca la liceu cel putin, tinerii nu s-au ferit sa puna intrebari si profesorii de religie sa fie prinsi in capcana si sa dea raspunsuri pentru care ar putea fi chemati.

Alunecarea in derizoriu la toti cei care nu se opresc la a plange cu cei ce plang, ci trec si la altele, are loc atunci cand nu avem o traire fireasca, un comportament stabil si o raportare asupra lucrurilor mai deasupra “trendurilor” si “chestiunilor zilei”. Cei care plang cu cei care plang, trebuie sa aiba si dragoste nefatarnica, ori asta este foarte greu. Sa iubesti neconditionat  – caci asta e dragoste nefatarnica – este o treapta mare. Nu acuz pe nimeni ca nu o are, doar ca la inflatia de plangatori sunt sceptic si rezervat si trag atentia mai ales preotilor ca in cautarea aprecierii si simpatiei rockerilor exista riscul sa isi piarda proprii copii, tinerii ortodocsi simpli si normali care nu se duc la concerte, nu au plete si care sunt acum debusolati si contrariati de acest parinte “deschis”, ba chiar din ce in ce mai “deschis”.

Este foarte mult de zis si nici nu stiu de unde am putea incepe sa explicam cat de gresit este acest tip de pogoramant si incercarea de a ne face placuti si iubiti de toti, neconditionat. Si mai greu este cand asta se transforma in “trend”, cand un comportament individual incepe sa fie copiat si imitat si de alti preoti si deja cei care se comporta normal, sunt cel putin “depasiti”, “ramasi in urma”.

Speram ca macar din randul preotilor sa se gaseasca unul care sa ii dea un raspuns pr. Necula, desi nu avem sperante – multi preoti sunt sigur ca il admira si ar vrea sa il copieze si ei, fiind gelosi pe popularitatea si “brandul” acestui parinte care vorbeste “pe limba tinerilor”.

A iubi tinerii inseamna in primul rand a le spune adevarul. Nu am vazut un parinte care sa reuseasca sa-si schimbe tanarul sau adolescentul prin vorba. Nu inteleg cum gandesc unii preoti ca daca se prefac ca le place si lor rockul, o sa ii apropie pe tineri de Hristos. Din pacate, rugaciunea pentru cei rataciti a fost uitata si a ajuns un mijloc “depasit”, prin pogorare s-a ajuns la cantat si dansat cu cei rataciti. Oare ce pogoramant mai facea Pr. Necula daca in loc de club de rock ardea un bordel?

1 2 3 4 5 6 15