Pustan si relativismul protestant

Vladimir Pustan este un predicator protestant, bun prieten cu Pr. Necula de la Sibiu, acel parinte care apare cvasi-simultan la toate televiuziunile si in toate ziarele incat te si miri cum de reuseste. Iata o predica despre intamplarea de la Colectiv in care Pustan ii critica pe cei care ii judeca pe cei care erau acolo, aducand o pilda din Biblie.

Mai concret, exemplul dat de Pustan este cel de la Luca cap 13 cu doua intamplari tragice in care au murit oameni: unul cu un grup de galileeni omorati de Pilat si altul cu un grup de 18 insi peste care a cazut un turn. Dar iata versetele cu pricina:

Si erau de faţă în acel timp unii care-I vesteau despre galileienii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Şi El, răspunzând, le-a zis: Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta? Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel.

Teza lui Pustan este: nu faceti bine ca judecati pentru ca nici Dumnezeu nu judeca. Iata deci cum Hristos ne zice ca in astfel de situatii sa luam aminte si sa ne pocaim.

Apelul in sine este de bun simt, desi Pustan si altii ca el, care zic ca accidentul de la Colectiv a fost o pura intamplare si atat, vrea sa para a fi mai iubitor decat necioplitii care ii judeca pe rockeri si ii acuza ca sunt satanisti si de aceea au murit. Pentru ca daca nu din fatarnicie si-ar manifesta “indignarea” ca exista crestini care pot “macar sa se gandeasca” ca Dumnezeu poate pedepsi, el nu i-ar judeca pe acei crestini, pentru ca daca iubeste in primul caz, ar iubi si in al doilea …

Exista nenumarate nuante si ca de fiecare data, cearta cu diavolul este de evitat, dar noi aici nu ne vom certa ci vom incerca o clarificare a unor nuante pentru a nu ramane in ceata – caci chestiunea inca nu a fost indeajuns explicata si suntem oricum datori cu ceva explicatii, cel putin in urma articolului nostru initial in care am declarat: “au plecat imbracati in diavoli si s-au intors in cosciug”.

Mai tarziu am aflat de fapt, ca desi in inviatia trupei se mentiona “petrecere de Haloween”, in realitate, oamenii de acolo nu prea erau entuziasmati de Haloween, nu erau imbracati in constume, ci pur si simplu venisera pentru lansarea albumului. Deci pica partea cu “au plecat imbracati in diavoli” desi nu aiurea am zis astfel.

De asemenea, din afirmatia noastra s-ar intelege bineinteles – mai ales de cei cu 2 neuroni si care fiind elementari in gandire si iuti in a capta doar cuvintele dintr-o fraza si doar gesturile dintr-o vorba, nu pot sa puna un semn de intrebare ci doar catalogheaza rapid – ca noi ii judecam pe acei rockeri si ca atribuim ireconciliabil accidentul legaturilor cu dracul, atat ale momentului (Haloween) cat si ale trupei (black metal) sau mai ales ale locului (scena unde avusesera lor ritualuri satanice de netagaduit).

Aceeasi gresala o face de fapt si Pustan (si multi altii) cand considera ca toti care sunt de parere ca accidentul s-a intamplat pentru ca acolo se intampla ceva necurat, fac JUDECATA. Nimic mai gresit. Exista o mare diferenta intre a judeca pe cineva si a observa cand cineva se da singur cu capul de perete. Evident, ca nici un crestin serios nu se bucura de ce s-a intamplat si nu considera ca este bine si ca Dumnezeu a facut bine, aratandu-le lor o lectie! Este la mintea cocosului asta, nu cred ca Pustan se refera la acesti crestini, desi poate printre protestanti exista astfel de oameni – nu am idee.

Prin urmare, la ce se refera Pustan, pe cine acuza si pe cine “indreapta” el dand exemplu din Biblie? Probabil Pustan indreapta pe cei care zic ca totusi, avand in vedere ca acolo se canta rock satanic, avand in vedere ca era Haloween si ca locul era blestemat, nu poate sa nu fie o intamplare intre aceste conjunctii (ca sa folosim termeni astrologici) si ce s-a intamplat. Pentru crestinii “iubitori” ca Pustan, si sa mentionezi ceva si sa nu te arati distrus si terminat si plin de rugaciune si smerenie fata de acest eveniment, este strigator la cer si trebuie sa intelegi ca Dumnezeu nu judeca!

Dracul poate sa fie si predicator, sa stiti. Voi detalia …

Asadar, cand am vazut predica lui Pustan, am zis sa citesc si eu capitolul adus exemplu din Biblia Ortodoxa (cartea, nu site-ul), stiut fiind ca protestantii folosesc o Biblie tradusa cu picioarele ca sa se potriveasca ratacirilor lor (vezi aici ce zice un fost protestant care a investigat problema). Am deschis deci Sf. Scriptura si inainte sa dau de Cap 13, ce credeti ca am gasit, pe pagina opusa? Bineinteles, ultimele versete de la Cap. 12:

Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere. Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins! (sursa)

Deci daca ar fi sa interpretam literar si superficial cum fac protestantii, sa “talcuim” un verset doar local, fara a avea tot bagajul necesar interpretarii Cuvantului lui Dumnezeu, mostenirea seculara a sfintilor, sutele de carti de talcuiri si ras-talcuiri ale unor mari sfinti luminati de Dumnezeu, cu usurinta, talcuind doar capitolul 12 am spune: Atentie, avem un Dumnezeu foarte asupru si care pedepseste si care a venit sa arunce foc pe pamant! Deci, pocaitiva! Si multi protestanti, mai ales din America (ca cei de la noi sunt “mai buni” ca ortodocsii si sunt iubitori) nu inceteaza sa marturiseasca ca vrednica este pedeapsa de cel care pacatuieste, prin urmare, trebuie sa finantam Israelul sa ii macelareasca pe palestiniei pentru ca sunt islamisti.

Foarte greu va reusi un crestin sa convinga un ateu ca Dumnezeul crestinilor este un Dumnezeu bun si nu unul rau, precum este Alah care porunceste ca cei necredinciosi lui sa fie trecuti prin sabie. Tot ateul, ca si crestinul “nepracticant” iti va arunca in ochi cu “inchizitia” si iti va aduce citate ca cel din capitoul 12, versete extrase din context, la care cu greu vom gasi un raspuns intr-un dialog de altfel imposibil. Cearta cu dracul nu duce nicaieri. Cum poti sa ii explici cuiva ca Dumnezeu vorbeste fiecaruia pe limba pe care o intelege si felul cum vorbea Dumnezeu cu evreii in Vechiul Testament este unul, pe cand felul cum ne vorbeste in Noul Tetament este altul si in nici un caz, Dumnezeu nu este rau si razbunator, desi Mantuitorul a dat multe pilde cu Stapanul care pedepseste iar Apocalipsa cel putin este infricosatoare.

Sa revenim insa la arugmentul lui Pustan: iata deci, doua accidente pe care oamenii le-au povestit Mantuitorului si Acesta i-a intrebat: credeti, oare, ca acesti galileieni au fost ei mai pacatosi decat toti galileienii, fiindca au suferit aceasta? Daca nu va veti pocai, toti veti pieri la fel! Altfel spus, nu judecati, ci luati aminte!

Pana aici, nimic deosebit, doar ca nu se contrazice cu nimic aceasta luare a minte si nejudecata cu atragerea atentiei rockerilor si altor “amatori” ca joaca cu focul duce uneori la “accidente”. Iar in cazul de la Colectiv, putem sa si scoatem ghilimelele. Moartea acelor tineri a fost intr-adevar stupida: neglijenta, incompetenta si prostie. Ne-am putea gandi retrospectiv: oare chiar aveau nevoie de foc, oare nu era indeajuns muzica lor, oare oamenii astia chiar sunt atat de infantili incat sa aiba nevoie de spectacole de lumini si fum pentru a se simti bine? Ma rog, poate eu nu inteleg (de altfel pe mine teatrul si alte arte plastice ma lasa rece), dar daca nu inteleg nevoia de foc intr-un spectacol de muzica, si mai mult nu inteleg cum de langa artificii, nu s-au gandit sa aduca si in extinctor – just in case!

Daca si cu parca, dupa ce s-a intamplat, este evident o argumentare inutila si nelalocul ei. Toti facem prostii si toti suntem predispusi accidentelor la tot pasul. Cand eram mic, imi aduc aminte ca reparam radioul bagat in priza, strangeam cu mana firele cablului ca prostul, uitand radioul un priza. M-a pazit Dumnezeu sa nu ma electrocutez decat de putine ori si doar sa ma “ard nitel”, altfel puteam fi si eu carbonizat. Dar nu doar atunci m-a pazit Dumnezeu, pot aduce mult mai multe exemple, chiar similare rockerilor de la Colectiv. Nu o voi face pentru ca ar fi nepotrivit, doar subliniez: in general Dumnezeu ne pazeste de tragedii si mai ales in lumea de astazi cu atatea avioane, trenuri, masini si centrale nucleare, “Dumnezeu tine lumea cu doua maini” cum spunea Sf. Paisie Aghioratul. Tot Sf. Paisie spunea si: “de cate ori nu si-a intins diavolul plasa sa asupra lumii, dar Dumnezeu nu l-a lasat sa o inghita” (reproducere cu aproximatie). Iata si un alt citat al Sf. Paisie:

Rar poti vedea un om echilibrat. Oamenii au devenit baterii. Cei mai multi sunt ca si cum ar avea electricitate. Cei care nu se marturisesc primesc influente diavolesti, au un magnetism diavolesc, pentru ca diavolul are stapanire peste ei. Putini sunt oamenii, fie ei baieti ori fete, ori varstnici de sunt, care au o privire curata. Demonizare! Stii ce inseamna demonizare? Sa nu te poti intelege cu lumea.

Aviz deci amatorilor de a parea iubitori si toleranti cu toti tinerii, ca si cum ceilalti care le atrag atentia nu i-ar iubi si nu le-ar pasa de ei.

Poate am lungit prea mult vorba cand era de ajuns sa subliniem: in general Dumnezeu il pazeste pe om, dar cand omul il goneste pe Dumnezeu, tragediile se intampla. Ce poate face Dumnezeu intr-un loc unde este gonit? Cum poate sa ii ajute pe oameni sa nu se calce in picioare (cum fac la Mecca) sau sa nu isi dea foc singuri. Ce poate face Dumnezeu si daca diavolul vine si zice: acestia se inchina mie, deci am drept asupra lor. Sa ii citam lui Pustan din Iov? Cred ca il stie foarte bine, caci protestantii se lauda cu Sola Scriptura lor.

Dar gresala principala prin referirea la acel citat pe care o face Pustan este ca in priml rand, situatia nu este deloc la fel: acolo a fost vorba de un accident. In primul un caz, a fost chiar vorba de evreii credinciosi care aduceau jerfta si au fost omorati (probabil pentru asta) de catre Pilat. Deci un fel de martiri. In al doilea caz, a fost vorba de un accident (s-a surpat turnul). La Colectiv nu a fost un accident aiurea, natural, care se intampla rar, etc. A fost foc aprins in mijlocul unei gramezi de oameni, carora li s-a spus dinainte ca vor avea parte de “efecte pirotehnice” si “alte surprize”. Cu cateva luni inainte, in acelasi loc, printre surprizele unor concerte similare se numarau tot aprinderi de lumanari si focuri precum si stropit public cu sange de porc (cei interesati pot cauta pe Youtube – nu vreau sa dau link ca sa smintesc pe cineva cu dracovenii de astea). Deci una e sa cazi intr-o groapa pe drum ca nu ai vazut-o si alta e sa cazi intr-o groapa pentru ca sari intr-un picior in jurul ei. Exista o mica mare nuantare, daca vrem sa facem paralela intre situatii.

Caci in cele din urma, intrebarea esentiala care se pune este: pedepseste Dumnezeu in lumea asta, sau pur si simplu are rabdare infinita si iarta orice, indiferent de ce credem si ce simtim noi? Daca da, cum de Mantuitorul a dat atat de multe pilde cu stapanul gelos care pedepseste aspru pe lucratorii cei nevrednici? Ba chiar, pe cel care i-a dat un talant si acela, stiindu-l aspru pe stapan la ingropat, deci nu a avut proprie initiativa sa il creasca, i-a luat talantul si l-a pedepsit asupru. Deci in unele pilde, Dumnezeu este chiar atat de aspru incat aproape pedepseste pe nedrept. Ce sa mai zicem de pilda smochinului cu Dumnezeu care usuca un biet pom, care macar o frunza doua, poate avea si el si care oricum nu incurca pe nimeni, caci Stapanul Lumii sigur are destul pamant unde sa creasca pomi. Iata deci ca oricat am tot incerca noi sa explicam iubirea lui Dumnezeu, nu o putem dezlipi de pedeapsa.

Pentru ca in esenta, pedeapsa este tot iubire. Dumnezeu pedepseste pedagogic pentru a indrepta. Asta trebuie sa le spunem si sa le tot repetam celor care traiesc in inselarea ca Dumnezeu iarta orice si iubeste oricum. Dumnezeu iarta, insa intrebarea este daca ne vom putea ierta noi. Judecata de Apoi, focul vesnic nu va fi altceva decat mustrarea inimi noastre ca la iubirea lui Dumnezeu am raspuns cu atata rautate. Precum fiul care isi ocaraste mama desi aceasta ii rabda orice, cu greu se iarta pe sine cand isi vine in fire, tot asa la judecata cand poate Dumnezeu ne va zice: “veniti toti in paradis, judecata nu exista!”, multi nu vor accepta si vor cere singuri sa nu Il vada pe Dumnezeu, sa nu ii simta iubirea si caldura. Singuri vor cere aceasta si Dumnezeu din iubire le va asculta cererea.

Cu adevarat un Dumnezeu Atotputernic si care este doar iubire, nu se sinchiseste de blasfemiile si rautatea diavolilor si a oamenilor. Ca un tata iubitor, Dumnezeu are grija, face “gestiunea crizelor” si nu lasa rautatea nici a diavolului nici a oamenilor sa produca haos total in lume. Dar cand dorinta oamenilor intr-un grup, intr-o colectivitate Il alunga, El asculta si ii lasa in pace. Nu le ia viata brusc, nu le trimite foc din cer, lasa darurile pe care li le-a dat (viata, aer, soare, etc) sa se rasfranga in continuare asupra lor, doar ca inevitabil, unde fuge Dumnezeu vine diavolul. Si mai ales unde este chemat, diavolul nu intarzie.

In Sfintii Aposoli gasim un episod in care putem trage multe invataminte pentru ca se potriveste poate mai bine cu cazul “colectiv” decat exemplul lui Pustan:

Şi au încercat unii dintre iudeii care cutreierau lumea, scoţând demoni, să cheme peste cei ce aveau duhuri rele, numele Domnului Iisus, zicând: Vă jur pe Iisus, pe Care-l propovăduieşte Pavel! Iar cei care făceau aceasta erau cei şapte fii ai unuia Scheva, arhiereu iudeu. Şi răspunzând, duhul cel rău le-a zis: Pe Iisus Îl cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel, dar voi cine sunteţi? Şi sărind asupra lor omul în care era duhul cel rău şi biruindu-i, s-a întărâtat asupra lor, încât ei au fugit goi şi răniţi din casa aceea. (Fapte 19,13)

Iata deci ca si dorind sa faci binele, dar neavand chemarea, te arzi, daca te joci cu focul. Nu vom lua la boabe marunte legaturile intre rock si satanism, intre Haloween si draci, etc. Vom mentiona doar ca ni se par hilare argumentele ca muzica asta e cultura, ca acolo erau numai copii buni, cu note mari, ca erau arhitecti si artisti etc. Nu negam amanuntele astea, doar subliniem ca a nega faptul ca rockul tine stindardul “libertatii” si al “nonconformismului” precum si alte sloganuri similare, insa toate “valorile” astea supreme sunt fara nici un Dumnezeu – desi cel putin rockerii nordici (black metal scandinav) au afinitati catre neopaganism – nu este altceva decat lipsa de sinceritate, tocmai din partea celor care se cred “adevarati”. Pentru argumentare, citam Wikipedia:

Unlike other kinds of metal, black metal is associated with an ideology and ethos. It is fiercely opposed to Christianity[9] and the other main institutional religions. Many black metal bands are Satanists and see Satanism as a key part of black metal. Others advocate ethnic Paganism, “often coupled with nationalism”,[171] although the early Pagan bands did not call themselves ‘black metal’ (sursa)

O astfel de pastila ar fi greu de inghitit de parintii copiilor de acolo, ca si de parintii altor rockeri, dar adevarul doare mereu si doare tare.

In final, poate merita sa schimbam tonul si incercam sa gasim un sens in toate astea. Oricat de mare raul si orice necazuri vin peste noi, daca suntem crestini le primim cu rabdare si mai ales cu increderea ca toate au un sens. Am putea enumera nenumarate scenarii: poate Dumnezeu a vrut sa ii ia mai degraba ca sa le usureze din pedeapsa (nu ca am judeca cazul in sine, discutam aici despre necazuri si morti grabnice in general). Poate Dumnezeu ingaduie astfel de tragedii pentru ca restul sa ia seama si sa se pocaiasca (precum argumentul adus de Pustan). Poate ca printr-o astfel de intamplare, multi se intorc la credinta (precum in Sfintii Apostoli, in exemplul dat mai sus). Eu tin insa doar sa aduc o mica marturie, cu o intamplare reala legata de accidentul de la colectiv.

In Craiova a murit recent de cancer la plamani un barbat cam la 45 de ani care avea doi copii: unul student la Bucuresti (rocker) si altul cam de 7-8 ani in Craiova. De boala a aflat relativ recent (cam acum 2-3 luni) – cancer la plamani in ultimul stadiu – si de murit s-a intamplat vineri cand a fost incendiul. La inmormantare, copilul cel mic a spus la mai multi oameni: “Eu stiu de ce a murit tatal meu. Daca nu murea, fratele meu se ducea la concert si ar fi murit. Si tata ar fi murit si el oricum de inima. Asa, tati a murit inainte ca sa nu mai duca fratele la concert.” Probabil copilul a auzit faptele si a legat lucrurile sau poate chiar mama sau cei din jur i-au sugerat si i-au bagat in cap povestea asta. Iata deci cate nenumarate motive pot exista in spatele unei tragedii si cum tainele lui Dumnezeu sunt de nepatruns. Desi la sfarsit le vom afla pe toate …

Dupa cum spuneam … despre Catedrala

Din nou simt nevoia unui articol din categoria “dupa cum spuneam”, desi momentul inca nu a venit, dar cei in cauza pot sa evalueze deja daunele. Asadar, inca de la inceput, din 2010, m-am opus impotriva acestei catedrale. Totodata tin sa mentionez ca nu am facut si nu voi face nici o donatie pentru Catedrala Mantuirii Neamului si nu pentru ca nu ma intereseaza Mantuirea Neamului.

Am fost atât de întristat la aflarea veştii că Patriarhia se împrumută ca să construiască Catedrala Mântuirii Neamului, încât nu am mai avut energia nici să mă gândesc la ce înseamnă asta, la câte năpaste pândesc viitorul Bisericii noastre. Recunosc că ideea unei hyper-catedrale m-a înspăimântat încă de la început. Nu mi-a mirosit bine niciodată. Nu doar că nu m-a atras şi nu am înţeles eu această doriţă a mai marilor noştri de a ţine pasul cu lumea modernă şi de a bate noi recorduri de catedrale zgârie nori. Nu ştiu de ce, dar un fior amar mă trece numai când îmi imaginez pe papa stând alături de patriarh în faţa altarului şi binecuvântând mulţimile de credincioşi “de toate cultele”. Parcă şi văd televiziunile transmiţând în direct din magistrala catedrală, în premieră “mondială”, prima împreună-slujire a papei cu un patriarh ortodox. Vi se pare grotesc scenariul? Probabil lucruri şi mai grave ne aşteaptă. (sursa)

sau:

Cel mai mult mă şochează graba de a face această catedrală dacă oamenii nu pot acum sau nu vor să ajute la realizarea ei. Pe lângă faptul că oamenii nu pot fi forţaţi să cumpere ceva -vezi falimentul tentativei de a impune abonamentele la ziarul Lumina -, riscurile asociate unui credit şi momentul alegerii acestei soluţii, tocmai când la oameni li se taie salariile, denotă cred eu ruptura care există între patriarh şi credincioşi, faptul că nu înţelege nimic din suferinţa şi necazurile oamenilor, dar nici nu înţelege valoarea faptei bune făcuta cu inima bună. Cum vor ajuta oamenii dacă nu au putut până acum şi dacă salariile o să le fie micşorate cu 25%? Şi asta deocamdată.  (sursa)

Poate ar mai fi de adaugat totusi cateva cu privire la balbaielile din declaratiile Patriarhului care au starnit furia oamenilor: un om duhovnicesc si luminat de Duhul Sfant, gaseste in orice caz si in orice situatie un cuvant bun si potrivit de zis. Un patriarh nu poate fi nervos si nu poate pune gaz pe foc, chiar daca focul e mare. Un sfant poate stinge un foc, si in orice caz un om credincios cu trezvie fuge de foc, se ascunde si se roaga, cum a facut Teoctist dupa revolutia din 89.

Poate e prea devreme sa declaram si cu siguranta nu e de rangul nostru, dar mi se pare stupid ca pentru o catedrala atatia oameni sa cada in cursa diavolului si sa se ridice impotriva Bisericii.

As prefera de o mie de ori ca sa stau la slujbe in afara o data, de doua ori pe an (ca asta era justificarea nu, ca e prea mica catedrala patriarhala actuala) decat sa se sminteasca un frate mai mic si sa carteasca imotriva lui Dumnezeu, chiar daca oricum gaseau ei acum motive sa injure si daca nu exista cazul “Catedrala”.

Nu este insa doar vina lor ci si a celor care le-au oferit posibilitatea ca sa aiba ce sa injure. Cat de greu este sa intelegi ca in ziua de azi, oamenii au credinta slaba si se leaga de orice gresala? Cat de greu este sa intelegi ca auto-finantarea este inevitabil calea pe care biserica ca organizatie oricum va merge mai devreme sau mai tarziu. Cu toate acestea, pedala este impinsa in cealalta directie, patriarhul avand si coloana oficiala! Strigator la cer! Nu am aflat pana zilele astea ca Patriarhul mergea cu coloana oficiala. La ce bun, la ce ii trebuie, nu inteleg nici practic, nici cum de nu ii e teama de uniunea vicleana si paguboasa cu cezarul, care Cezar totdeauna isi cere partea mai devreme sau mai tarziu …

De ce am tras totusi aceste semnale? Pentru ca exista riscuri si mai mari si in stingerea unui foc se poate folosi di greseala tot combustibil daca nu suntem atenti.

Despre vizita Papei in SUA

francis

Papa a ajuns in sfarsit in SUA cu ocazia lansarii unei noi agende a ONU de lupta impotriva incalzirii globale. In presa din Romania nu vom citi prea multe despre vizita papei, despre ce a declarat si mai ales despre ce nu a declarat “inlocuitorul lui Hristos” pe pamant cu ocazia aceste vizite in Babilonul lumii moderne. Ce vom citi in presa din Romania vor fi doar povesti siropoase de genul “Călătorie impresionantă: O familie argentiniană a mers 13.000 de mile cu maşina pentru a-l întâlni pe Papa Francisc” cu amanunte amuzante menite sa il faca pe Papa sa para emo: “A fost atât de cald. Ne-a spus că suntem nebuni şi a făcut glume.

Nu ne-am fi asteptat de la aceasta vizita ca Papa sa il ia la rost pe Obama pentru legalizarea casatoriilor homosexuale si nici nu ne-am fi asteptat ca sa faca apel la retragerea finantarii de catre stat a avorturilor in SUA. Dar macar unele chestiuni “light” puteau fi atinse. Evident este doar parerea noastra si a lui Webster Tarpley care ne-a inspirat in realizarea acestui articol.

In primul rand, cu privire la incalzirea globala, implicarea Papei pare a nu fi neaparat din sinceritate sau din constientizarea de catre Papa ca viitorul pamantului este in pericol atat de mare incat daca nu oprim incalzirea globala, nici macar Dumnezeu nu ne poate scapa. Vom detalia de ce credem asa. Mai intai insa, punem intrebarea: oare Papa chiar crede ca omenirea poate risca perpetuarea vietii pe pamant doar prin faptul ca ardem mai mult carbune si petrol? Oare pacatul nu conteaza? Oare daca vom reusi sa stopam incalzirea globala si sa eliminam toate riscurile, dar nu reusim sa schimbam si trendul apostaziei si departarii de Dumnezeu, oare va rezista pamantul? Nu stiu cum sa explic mai bine, dar implicarea Papei in incalzirea globala este comparabila cu implicarea unui doctor in bucataria unui spital. Adica, in loc sa aiba grija de pacientii de la reanimare care sunt pe moarte – acolo ar fi urgenta – doctorul se duce sa gateasca, ca daca nu vom face mancare, bolnavii nu vor avea ce sa manance maine! Mai bine ar fi ca doctorul sa ii faca sanatosi pe bolnavi si sa ii trimita acasa, de mancare are cine sa se ocupe si oricum cat timp bolnavul e pe perfuzii, degeaba pregatesti mancare. Altfel spus, degeaba vom avea parte de un viitor optim din punct de vedere ecologic, daca pacatul va domina si va continua sa cuprinda si mai mult lumea in care traim, pentru ca exista si alte riscuri mult mai mari de distrugere a pamantului cum ar fi de exemplu asterorizii. Poate ca vom rezolva incalzirea globala, dar din cauza pacatului, Dumnezeu va trimite un asteriod si apocalipsa nu va veni din razboiul nuclear sau consecintele haosului produs de incalzirea globala ci din efectele ciocnirii pamantului cu un asteriod.

Inainte de a explica unele suspiciuni cu privire la sinceritatea implicarii Papei in lupta impotriva incalzirii globale, poate ar fi bine sa amintim ca acum peste 200 de ani, Thomas Robert Malthus – un cleric anglican – a fost printre primi indraciti care au tras semnale de alarme cum ca pamantul este suprapopulat si nu o sa mai avem de mancare (nesustenabilitate), prin urmare trebuie implementate masuri drastice de reducere a populatiei cum ar fi abstinenta (anticonceptionalele ar fi azi) si interzicerea casatoriilor in randul saracilor si a claselor inferioare. Asta se intampla acum 200 de ani, deci cand nici nu se inventase automobilul. Papa nu a mentionat reducerea populatiei si eliminarea saracilor care vor sa-si ridice nivelul de trai – cel mai mare cosmar al bogatilor pamantului este ca intr-o zi, toti saracii vor avea o masina. Sustenabilitatea este pentru saracii din Africa, de unde si vaccinurile gratuite si anticonceptionalele pe care Bill Gates le ofera africanilor.

Chiar daca nu este mentionata direct reducerea populatiei, acest subiect “fierbinte” vine la pachet cu alte “masuri” in cadrul oricarei agende care se ocupa de sustenabilitate si efectele incalzirii globale. Incalzirea globala este intrisec legata de saracie si bioetica (avorturi, anticonceptionale, saracie) incat participarea papei este un lucru greu acceptat si de unii catolici. De ce spunem aceasta? Prosperitatea si echitatea sociala vor produce inevitabil cresterea populatiei si a consumului, deci si cresterea emisiei gazelor de sera. Efectele suprapopularii, ameninta conform adeptilor lui Malthus viitorul omenirii si masurile care trebuiesc luate lovesc direct in saraci si in toate chestiunile bioetice in care crestinismul are o pozitie pro-viata, cum ar fi avortul, anticonceptionalele, vaccinurile, eutanasierea. Oare ce masuri pot lua statele ca sa nu pericliteze nici aspectele care duc la saracie (stim ce prapad au insemnat certificatele verzi pentru factura romanilor, imaginati-va ce ar putea face in alte tari mai sarace) si nici chestiunile care tin de bioetica: vi-l imaginati pe Bill Gatesc alaturi de papa, promitandu-i ca nu le va mai oferi anticonceptionale gratuite africanilor?

Doar Papa stie cum sa se impace cu dracul pana trece podul. Nu intelegem rostul dialogului cu astfel de oameni si chiar daca pericolele ar fi iminente – aspect discutabil – Biserica nu are alt raspuns decat pe acelasi pe care il retransmite de 2000 de ani. Prin implicarea in lupta impotriva incalzirii globale, alaturi de ONU, Papa probabil este sigur ca de data asta, semnalele trase nu sunt aiurea ci este cert ca exista riscuri majore, atat de majore incat de dragul acceptari lui de catre americani si a mesajului lui cu privire la incalzirea globala, nu a vrut sa ii supere criticand legalizarea homosexualitatii sau implicarea SUA in razboaiele proxy provocate de Primavara Araba si nefacand nici o referire la “alunecarile” ONU cu privire la aspectele etice si morale mentionate mai sus.

Pe de alta parte, Webster Tarpley ridica suspiciunea ca Papa s-ar fi implicat in incazirea globala la “indemnul” nemtilor care finanteaza intens Biserica Catolica in Germania si de asemenea nu o taxeaza. Si cum Germania a investit la greu in “energie verde” si le-au crescut costurile la energie, Merkel vrea ca si SUA sa faca la fel. Ori in SUA exista lupte intre cele doua partide cu privire la gradul de duritate al masurilor impotriva incalzirii globale, americanii fiind deja ofticati ca in timp ce companiile chineze nu au nici o restrictie legata de poluare, in SUA dezvoltarea industriala este franata de legi bazate pe spaime ireale ale unor personaje obsedate de incalzirea globala care mai nou se numeste “schimbare globala” pentru ca s-a observat ca pe alocuri clima de fapt se raceste …

Tot Webster Tarpley semnaleaza lansarea de catre Papa a indemnului la “pragmatism” in lupta cu incalzirea globala, apel adresat politicienilor americani, dat fiind contextul neintelegerilor intre cele doua partide. Pragmatismul inseamna “nu conteaza mijloacele, ci rezultatul”. Ce nu realizeaza domnul Tarpley, este ca la catolici “scopul scuza mijloacele” este un modus operandi pentru iezuitii din randul carora a venit papa. Pentru cei care nu stiu despre ce e vorba, amintim fragmentul dintr-un discurs al Papei in fata Congresului SUA pe tema politicii, ce rost are politica, cum trebuie sa fie politicienii si liderii, etc:

“A good political leader is one who, with the interests of all in mind, seizes the moment in a spirit of openness and pragmatism. A good political leader always opts to initiate processes rather than possessing spaces.” (sursa)

Discursul a fost in mare parte unul filosofic, de unde si mirarea domnului Tarpley – de altfel un admirator si suporter al Papei – cum de Papa nu face apel la principii si etica, ci indeamna la pragmatism si “deschidere”. Deschidere catre ce, intrebam noi.

Dupa cum stim, noul papa (nu prea nou deja) s-a remarcat prin accentuarea interesului lui pentru saraci. Atat de mult a vorbit despre saraci si egalitate in SUA incat unii americani (protestanti de dreapta) l-au numit marxist. Cu toata dragostea lui pentru saraci si pentru “echilibrarea” cat mai justa a cheltuielilor statului, Papa nu a amintit nimic de taxarea tranzactiilor financiare, pentru a nu supara Wall Street-ul. Dupa cum stim, tranzactiile financiare sunt scutite de taxe, o taxa infima aplicata la volumul imens de tranzactii care au loc zilnic, ar aduce fonduri imense in bugetul SUA si ar ajuta redresarea economica. Totodata, taxarea ar fi  o mica frana speculatiilor care nu au scop productiv, ci doar vaneaza profituri imense prin folosirea de programe care tranzactioneaza automat la viteze superrapide si castiga la sigur sume infime  la fiecare tranzactie, dar care acumulate aduc castiguri frumoase si sigure marilor banci care isi permit investitiile tehnologice in detrimentul investitorilor mici si institutionali. Vaticanul a mai facut apel la aceasta taxare cu ceva timp in urma, de unde si suprinderea ca Papa nu a adus aminte de aceasta, acum, cand a fost chiar la ei acasa.

Printre alte subiecte sensibile neatinse de Papa, ar fi omorarea crestinilor in Siria, de catre Isis. In Bosnia, SUA a intervenit fara acordul ONU sau al altor organisme internationale, pentru ca musulmanii erau oprimati de sarbi – desi crimele erau reciproce. In Siria in schimb, SUA finanteaza de ani de zile “luptatorii pentru libertate” si le ofera armament, care armament din cand in cand mai este pierdut si “recuperat” de ISIS.

Catolicismul in SUA este in implozie. Scandalul pedofiliei si a tentativelor de mătrăşire a problemei de catre reprezentantii bisericii catolice au dus la un declin considerabil a membrilor, singura scapare fiind imigrantii mexicani. Putem considera deci ca adevarata misiune a papei in SUA a fost una de “rebranding” a catolicismului si de incurajare a “dezertorilor” sa se intoarca in “sanul bisericii” si de incurajare a noilor “clienti” (emigrantii mexicani) sa nu “le fie rusine de traditiile lor”. Perfectum est!

QUIZZ:

I: Exista vreo declaratie a Pape in SUA in care Papa sa fii amintit de “Iisus Hristos”?

R (Greg Hunter): NU! In nici un discurs Papa nu a amintit de Iisus Hristos. Am cautat toate articolele si am gasit “Dumnezeu” si “iubire” insa nici o referinta la Iisus Hristos!

De ce termenul “familia traditionala” nu este corect?

Mama, tata, copiii, bunicii, unchii, etc. Problema cu termenul “familie traditionala” este ca priveste inapoi si intr-un fel sugereaza ca este ceva ce exista inainte, functiona, dar in prezent, era moderna are nevoie de altceva nou, altceva … diferit.

“Familia naturala” este un termen pozitiv! Prea mult din problemele sociale abordate de conservatorism se focuseaza pe chestiuni negative: “ne opunem la asta, ne opunem la cealalta”. Ne opunem contraceptivelor, ne opunem avortului, ne opunem casatoriei poponarilor si lesbienelor … Uneori, este bine sa te opui la chestii, dar termenul familia naturala este o expresie pozitiva si leaga realitatea pretioasa a unei familii cu ordinea naturala a creatiei ca parte a vointei lui Dumnezeu. – prof. Allan Carlson

De ceva vreme tot vroiam sa scriu un articol prin care sa imi exprim starea de giftuire cu privire la reactionismul (bland spus) exagerat al unor ortodocsi pe teme binecunoscute: homosexuali, cipuri, educatie, internet, masoni, etc. Un duh intunecat si sumbru pare sa te cuprinda cand citesti articole in principalele publicatii ortodoxe ca popularitate sau cand asculti conferintele cu titluri pompoase ale unor personaje super-uzate care indiferent de titlul conferintei, trateaza mereu aceleasi subiecte grave cu aceeasi abordare apocaliptica, enumerand mereu aceleasi temeri fantasmagorice, aceleasi “informatii stiintifice” cu privire la efectul internetului asupra copiilor si altele asemanatoare. Ba mai nou, am vazut pe youtube un interviu cu doamna Aspazia Otel Petrescu de la care aflam ca a fost inventata periculoasa nanoparticula prin care oamenii de stiinta au creat o constiinta fara Dumnezeu. Este un exemplu rar intalnit, dar denota duhul de care vorbeam: un duh care sperie inutil, raspandeste dezinformare intr-un grad mai mare sau mai mic, nu ne hraneste cu nimic folositor, nu aduce nici un plus vietii noastre si nici macar nu pune punctul pe ‘i’, pe problemele cu adevarat importante, ca sa nu mai vorbim de eficienta solutiilor propuse, caci si contextul unui discurs nu trebuie neglijat chiar daca inevitabil orice cuvant spus sau scris o sa ajunga pe youtube sau pe facebook …

Fear-porn-ul unor frati ortodocsi nu este insa ceva nou si specific, internetul mai ales oferind o platforma propice raspandirii oricaror informatii si abordari de toate nuantele, de la frica de apocalipsa, de e-uri, de vaccinuri, pana la discutii despre ozn-uri, despre aur, despre supravietuire etc. Exista un forum pe internet pentru orice curent, dar asta nu este neaparat bine si nu are mai deloc un efect de stimulare a gandirii si orientarii in viata a oamenilor.

Supraincarcarea informationala ca fenomen este binecunoscut inca de cateva decade. Mai rau este insa cand supraincarcarea produce si infoxicare si deosebirea duhurilor este din ce in ce mai greu de realizat pentru omul contemporan, mai ales in lipsa scepticismului si a vigilentei cu privire la orice sursa de informatie dar mai ales la substraturile, contextul si scopul cu care ne vin acele informatii.

Alunecarea in capcanele pe care abundenta de informatie ni le aduce inevitabil este cu atat mai grava cu cat suntem stapaniti de mandrie si ne bazam pe inteligenta noastra, pe talentele dobandite si nu concepem ca am putea gresi. Semnul cel mai usor prin care ne putem depista gradul de mandrie este poate si urmarirea soliditatii opiniilor noastre, a procentului de opinii pe care ni le-am schimbat, a gradului de convingere pe care il asociem fiecarei opinii, dar mai ales a clasificarii acestora. Cu siguranta un om care nu isi schimba nici o opinie, chiar in fata evidentelor, este un om mandru. Cu siguranta un om care cauta doar argumente care sa ii sustina convingerile si se fereste de orice informatii care i-ar putea clinti in vreun fel convingerile, este un om mandru. Mintea umana are clar o afinitate si o inclinare catre extragerea concluziilor si perceptia realitatilor care ii sunt familiare si nu e greu ca mintea stramba sa le strambe pe toate. De aceea, scepticismul si atentia sporita in formarea convingerilor si dobandirea cunostintelor trebuie sa ne insoteasca la orice pas.

Evident există convingeri importante si convingeri mai putin sau deloc importante, unele avand efect in viata noastra, altele neavand cel putin un efect vizibil. Dar poate si mai bine este sa cantarim in ce masura viata noastra se contopeste cu convingerile pe care le avem si in ce masura am cautat sa tindem cu viata catre convingerile noastre si sa ne sporim orizontul intelegerii si prin exercitiul realitatii, nu doar prin slefuirea unor pareri si imbracarea unei imagini false, care sa ne proiecteze in exterior intr-un alt fel decat suntem in realitate, care realitate nu este data decat de confruntarea vietii noastre cu adevarurile pe care le marturisim. Putini oameni intra in viata pe teren, majoritatea stau in tribune si ridica pumnii, striga ca nebunii, le spun jucatorilor si antrenorilor ce trebuie sa faca sau poate mesteca seminte si se admira pasiv jocul. Insa jucatorul de pe teren are cu totul alte probleme …

Am cam deviat de la subiectul conferintei de mai sus si de asemenea de la subiectele mai punctuale pe care mi le-as fi dorit sa le abordez, dar poate si in dezordinea ideilor exista uneori un rost.

Cugetări la Joia Patimilor

In acest articol, despre:

1. Ce se face si ce nu se face in Joia Patimilor?
2. Momentul arestului Mantuitorului

3. Petru avea sabie la el!

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

1. Ce se face si ce nu se face in Joia Patimilor? Este poate cel mai popular titlu de articole de astazi. Iata cateva titluri doar, cautate in 5 secunde:

Realitatea TV: Săptămâna Mare: Ce nu se face în Joia Mare sub nicio formă
Joia Mare: De ce să nu îţi săruţi prietenii în această zi
De ce să nu îţi săruţi prietenii în Joia Mare şi ce li se întâmplă fetelor leneşe! (astia au adaugat un add-on)
În JOIA MARE NU se spală rufe, nu se coase şi se pedepsesc fetele leneşe

Nu imi face placere sa zgarm prin gunoaie si nici sa repet mereu si mereu aceleasi idei: presa mainstream e jalnica, peste tot minciuna, superficialitate, trivialitate etc. Dar pentru a ne mentine sistemul imunitar activ, cate o mica doza de microbi din cand in cand nu ne strica. Starea de trezvie duhovniceasca si sanatate mentala nu se dobandeste si nici nu se mentine doar prin izolare, sau cel putin in ziua de azi, e mai greu acest lucru. In plus, nu strica daca incercam si noi sa corectam devieri pe ici, pe colo, desi o picatura intr-un ocean este nimic.

Evident, ca totul este o prostie, nu exista nimic interzis si nimic special care trebuie facut in Joia Mare. Articole de genul asta sunt pentru telenoveliste si vedetele la care se uita telenovelistele.

In realitate, in Joia Mare, este bine sa mergem la Sfanta Liturghie – desi in general numai pensionarii si someri isi pot permite luxul, asa cum este bine sa mergem si la denie, desii unii poate nu au timp nici de denie. Cine poate si nu face se numeste nepasator. Cine vrea si nu poate se numeste neputincios. Cine se duce dar e cu mintea in alta parte, se numeste neputincios nepasator. Fiecare insa cu gradele lui si aici fiecare isi poate da nota.

Eu am fost azi la Denie de la ora 16, dar multi oameni muncesc pana la 17 sau si mai tarziu si nu aveau cum sa mearga: acasa ii asteapta copii care cer de mancare, sau poate alte probleme, ca doar vine Invierea si chiar daca sufletul este mai important decat trupul, pentru cel care are evlavie, o denie la cozonac poate fi mai de folos decat pentru cel care se crede mare cuvios daca a “marcat” toate deniile din Saptamana Patimilor, dar cu “tipic-tipic si la inima nimic”, dupa cum spune Pr. Arsenie Papacioc. Dar chiar daca m-am dus la Denie, cele 12 evanghelii au fost pentru mine 11. In timpul uneia dintre ele, mintea mi-a fost cu totul in alta parte si am realizat ca am fost unsynced abia la final, cand a inchis parintele Sfanta Evanghelie.

Gestiunea timpului este complicata in ziua de azi, ca si gestiunea stresului, trezvia mintii, pacea interioara si duhul discernamantului. Cei care nu pot sa ajunga la slujbe desi si-ar fi dorit, sa isi aduca macar aminte de cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur de Inviere: “Cel ce a sosit in cel din urma ceas, Sa nu-i fie frica de intarzierea sa!” Cei care insa au putut si nu au fost din lene sau din nepasare, sa stie ca au pierdut aproape totul. Maine insa pot recupera …

Revenind la Joia Mare: azi s-au citit cele 12 evanghelii. Impropriu spus: s-a citit de 12 ori din Sfanta Evanghelie, toate etapele dintre momentul prinderii Mantuitorului in Gradina Ghetsimani si strajuirea Sfantului Mormant de catre soldatii romani. Multumita parintelui Iulian Nistea din Paris, cele 12 Evanghelii pot fi citite si online aici.

2. Momentul “arestului” Soldatii romani se apropie sa il aresteze pe Iisus. Nu imi este clar daca aveau ordin sa ii aresteze si pe ucenici impreuna cu Mantuitorul, dar eu as zice ca da. La urma urmei, preotii evreilor hotarasera ca sa il omoare pana si pe Lazar, cel inviat, pentru ca datorita lui, multi credeau in Hristos. Deci daca pe Lazar doreau sa il omoare, cu atat mai mult si pe apostoli care erau tot timpul cu El si vazusera atatea minuni. Dar nu doar ca vazusera, ci apostolii faceau si ei minuni. Stim de asta din intamplarea cu copilul indracit al carui tata, venind inaintea Mantuitorului, a spus ca ucenicii nu au putut scoate diavolul. Dupa minune, cand ucenicii au venit l-au intrebat: “noi de ce nu l-am putut scoate”. Raspunsul a fost: “acest soi de diavol iese numai cu rugaciune si post”. Deci, mie imi este clar ca foarte probabil, intentia initiala a fost ca si ucenicii sa fie arestati.

sarutul-lui-iudaLa primul contact intre soldati si Iisus, la intrebarea Mantuitorului “pe cine cautati?”, acestia au spus: “pe Iisus Nazarineanul”. Iisus le-a raspuns: “Eu sunt!” si toti s-au dat inapoi si au cazut cu fata la pamant. Nu stim ce s-a intamplat concret care sa explice gestul soldatilor. Imaginati-va ca vine un politai sa il aresteze pe Traian Basescu si acesta ii intreaba: “pe cine cautati?”. “Pe Traian Basescu” raspund politaii. “Eu sunt” raspunde Base. Va imaginati ca politaii se dau inapoi si au emotii, doar cand afla ca cei pe care il au in fata, este chiar cel pe care ei il cautau ca sa il aresteze? In nici un caz …

“Eu sunt” dupa cum stim este numele lui Dumnezeu. Cand Moise il intreaba pe Dumnezeu ce sa spuna poporului despre numele lui Dumnezeu, raspunsul este “Eu sunt cel ce sunt” (Iesirea 3,13). Cum poate sa cuprinda mintea omeneasca Numele lui Dumnezeu? Si totusi Moise a primit un raspuns care peste veacuri a capatat noi si noi dimensiuni. Ce puteau intelege oamenii de acum 5000 de ani despre existenta, cauza a toate cate sunt, dincolo de spatiu si timp? Azi insa, cel putin fizicienii, au dedus certitudinea existentei unor dimensiuni dincolo de cele cu care suntem obisnuiti, si mai precis au dovedit ca exista un inceput in care nu era timp si nici spatiu, era altceva ce nu putem defini, nu putem cunoaste. Cel ce este, este dincolo de timp si spatiu, si azi stim ca acest “dincolo” exista.

Foarte probabil, rostirea numelui lui Dumnezeu, de catre Dumnezeu Cuvantul, a avut un efect puternic, ceva de impact s-a intamplat. Asa cum la Botezul Domnului, s-a auzit un glas din cer dar nu toti erau convinsi ca ce au auzit este glas sau tunet, tot asa si aici, ceva nefiresc s-a intamplat. Nu stim ce, dar putem specula: un traznet, de exemplu. O data cu traznetul, soldatii s-au speriat si au crezut ca pana aici le-a fost. Stiau si ei cine este Iisus, auzisera de El, stiau ca a facut minuni, ca a inviat pe Lazar din morti si stiau si pricina pentru care au fost trimisi sa Il prinda: preotii evrei Il considerau “periculos”.

Soldatii trimisi sa Il prinda pe Iisus erau prinsi intre constrangerea datoriei si spaima contactului cu Iisus. Pe de o parte le era frica de El, pe de alta, daca nu Il arestau, daca nu isi faceau datoria, bine nu urma sa le fie. Nu stim ce pățea un soldat daca nu isi facea datoria, dar in nici un caz nu se alegea doar cu o taiere din salariu sau un avertisment verbal sau scris cum patesc angajatii care nu isi fac datoria in ziua de azi. Consecintele erau mult mai grave si poate mergeau chiar pana la arest sau executie.

Dupa acest prim contact, in urma caruia s-au dat inapoi, Mantuitorul i-a intrebat din nou: “pe cine cautati?”. Iata deci, tot El vine in intampinarea lor incercand sa ii ajute sa iese din spaime si sa isi revina pentru a-si putea face datoria, cerandu-le insa sa ii lase in pace pe ucenici: “dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă”. Vedem deci de ce Hristos a folosit puterea atat cat a fost nevoie pentru a obtine acest compromis. Se intelege ca daca nu dorea Hristos nu era prins: stim de mai multe ori cum a fugit din mijlocul lor cand vroiau sa Il prinda. Se intelege ca, asa cum a zis, Mantuitorul putea sa cheme legiuni de ingeri in apararea Sa. Ce vorbim noi? Cel ce a facut cerul si pamantul, putea sa faca orice, ca un Dumnezeu ce era, dar nu de asta venise pe pamant.

Este greu de inteles cum desi pusi in fata realitatii, soldatii nu au renuntat si totusi au dat inainte. Nu ar fi fost primii! Sa nu uitam episodul relatat in Ioan 7,46 in care fariseii au trimis slugile sa Il prinda dar acestea s-au intors si intrebati fiind de ce nu L-au prins, au raspuns:  “Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om”. De data aceasta insa nu puterea fizica si constrangerea prin spaima i-a tinut departe, ci Cuvantul lui Iisus a fost atat de puternic incat i-a topit pe slujitori si i-a facut sa cunoasca Adevarul. Deci sa avem clar in minte ca urmarirea si persecutarea lui Iisus erau un fenomen de durata, nu era prima data cand se incerca si a existat o progresie a iminentei arestarii. Deci nu era exclus ca si de data aceasta, fie prin minuni, fie prin cuvant, fie pur si simplu fugind, Mantuitorul sa nu se lase prins, daca nu s-ar fi plinit vremea.

Constrangerea aceasta in care se aflau soldatii, trebuie sa cugetam mult la ea. Nu este un episod banal si cred ca este o problema pentru tot omul. Fiecare om, mai des sau mai rar, are momente in catre trebuie sa aleaga intre Dumnezeu si lume, intre ce trebuie sa faca si ce este impins sa faca. In cazul de fata insa, Mantuitorul “i-a ajutat” sa isi faca datoria, i-a intrebat din nou pe cine cauta si ii ideamna, vine El inspre ei. Poate chiar fizic a facut un pas, poate chiar a luat o postura care sa elimine spaima si temerea anterioara din momentul in care le-a raspuns “Eu sunt!”.

Nu folosea Manituitorul puterea de Dumnezeu, daca nu era nevoie: speriati de rostirea “Eu sunt” (traznetul sau tunetul care a avut loc), constransi de autoritatea lui Iisus, au acceptat sa lase sa plece pe apostoli, desi era evident un risc ca sa fie pedepsiti pentru asta. Faptul ca si apostolii erau vanati, este intarit si de episodul cu Petru, care in curtea arhiereului este aratat cu degetul de servitor: “nu cumva si tu esti dintre cei care erau cu Iisus?”. Nu ca sa il laude, il aratau cu degetul servitorii, ci ca pe un infractor. Ei aflasera ca fusese prins Iisus, dar nu si ucenicii si probabil toti s-ar fi asteptat ca si ucenicii sa fie prinsi impreuna cu El.

Nu doar soldatii nu erau la inaltimea momentului, dar nici ucenicii nu intelegeau ce se intampla in totalitate, desi fusesera pregatiti. Altfel, cum de a scos Petru sabia? Omul este o fiinta cazuta! Fara harul si fara luminarea lui Dumnezeu, nu poate si nu este nimic. Bunaoara, Petru scoate sabia la un soldat. Greu sa intelegem acest gest. Sa fii fost manie sau reflexe necontrolate? Sa fii fost incapacitatea de a primii jertfa? Sa fii fost lacune in intelegerea evenimentelor? Doar mai inainte, Mantuitorul le spusese: “Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur.” Multe altele le spusese si poate ca nu era foarte explicit ca Mantuitorul avea de gand ca de data asta sa se lase prins.

3. Cu privire la acest moment, ar fi de subliniat mai intai un amanunt: Petru avea sabie la el! Da, apostolii umblau cu arme dupa ei! Nu stim daca fiecare avea, dar probabil cel putin o arma aveau pentru a descuraja hotii si talharii. Vremurile erau grele, civilizatia era inca departe de zilele noastre cand putini sunt cei care simt nevoia sa poarte un pistol la ei tot timpul, ca sa se apere de potentiali hoti si talhari. Avem de inteles din acest fapt – purtarea unei sabii de catre apostoli – ca nu trebuie sa ispitim pe cei slabi si sa le oferim pe tava oportunitatea sa ne ia totul si sa ne lase in fundul gol. In vremea aceea, aceasta neispitire se exprima prin purtarea unei sabii. In zilele noastre, pe langa o arma alba (mai mult sau mai putin), pe langa vigilenta, atentie si pregatire fizica, avem la indemana mai multe mijloace prin care sa ne aparam. Din pacate crestinii nu prea inteleg aceasta necesitate ci cred ca e mai bine sa intorci obrazul sau – si mai grav – cred ca ii pazeste Dumnezeu. Dumnezeu iti da dar nu iti baga si in traista spune un proverb intelept romanesc. Iata deci ca apostolii desi erau cu Mantuitorul si desi Mantuitorul facea atatea minuni, totusi ei purtau o sabie cu ei. Cu siguranta Mantuitorul stia si a ingaduit acest fapt. De unde intelegem ca autoapararea NU ESTE PACAT!

Scoaterea sabiei si taierea urechii unuia dintre cei care venisera sa il prinda, denota – pe langa gresala lui Petru – inca un amanunt: probabil era prima data cand Petru folosea sabia. Intr-un asemenea moment tensionat, cand ai prilejul sa lovesti (pozitia fizica si temporizarea sunt favorabile), nu prea ai cum sa dai gres daca intentionezi sa neutralizezi un dusman, ai cu ce si el este prins pe picior gresit. De aici intelegem ca Petru desi era batran, nu era tocmai soldat, nu avea exercitiul “taierii capului cu sabia”. Faptul ca a reusit totusi sa ii taie urechea, denota intentia de angajare totala: nu dorea doar sa il zgarie niţel. Petru nu dorea doar sa ii sperie si sa ii ameninte pe soldati. Nu le-a zis doar: “ba, plecati de-aci, uitati-va ca am sabie! daca nu plecati, va tai”. Petru a facut probabil un gest sinucigas, prin implicarea in conflict: Iisus si apostolii nu aveau nici o sansa in fata soldatilor romani, chiar daca ar fi avut fiecare cate o sabie. Prin urmare, Petru vroia sa se lupte pana la moarte pentru Iisus, avea atata iubire si daruire incat sa iese in fata si sa Il apere, indiferent de consecinte si indiferent de sansele de reusita. Omul neputincios, care Il apara pe Atotputernicul Dumnezeu! Oare cati nu il imita pe Petru din acest moment …

Evenimentele continua acum cu o minune poate si mai mare decat cea din momentul raspunsului “eu sunt”. Dupa taierea urechii lui Malhus, Mantuitorul il vindeca pe aceasta. Nu stim daca urechea ii fusese taiata de tot sau doar partial. Daca nu ma insel, in traditia orala aflam ca a fost taiata complet si Mantuitorul a luat-o de jos si i-a pus-o la loc. Fie ca asa s-a intamplat, fie ca urechea fusese doar taiata partial si prin punerea mainii pe urechea ranita, l-a vindecat, minunea cu siguranta i-a lasat pe toti cu gura cascata. Iata deci inca un moment incare soldatii puteau face cale intoarsa, in care pusi fata in fata cu minunea, nu s-au temut si l-au arestat pe Iisus. Se intelege ca dupa gestul lui Petru, chiar daca nu ar fi avut ordin sa ii aresteze si pe ucenici, soldatii trebuiau sa reactioneze in mod firesc si cel putin pe Petru era logic sa il aduca ca sa il pedepseasca. Aceasta nu s-a intamplat insa, inca o dovada a autoritatii Mantuitorului asupra lor, inca o dovada ca toti credeau in puterea Lui, dar frica lumeasca ii idemna sa faca altceva.

Nu stim daca doar frica lumeasca sau pur si simplu obisnuinta in a face raul, ancorarea in intuneric si in itele intunericului ii face pe oameni sa faca ce nu trebuie, tinandu-i departe de Dumnezeu sau chiar facandu-i pe acestia dusmani ai lui Dumnezeu. Oare cati securisti si tortionari nu au fost martori la minuni uimitoare care au avut loc cu sfintii din inchisorile comuniste si totusi faptul ca aveau un serviciu bine platit, o leafa buna, o familie de intretinut dar mai ales frica de represalii, i-a facut sa ignore adevarul, sa traiasca ca si cum acele minuni nu s-ar fi intamplat. Cati oameni nu au trait minuni, nu au avut parte de semne si totusi nimic nu s-a schimbat, se fac ca acelea nu au existat, cauta sa le dea tot felul de explicatii, si-ar dori sa le uite pur si simplu, ca nu cumva sa ii mustre constiinta.

As mai fi dorit sa abordez aici si despre Pilat, dar poate asta intr-un viitor articol. Pana una alta, pentru a intra in tema, va recomand un articol de pe wikipedia, cu mentiunea ca, dupa cum stim, wikipedia prezinta doar unele fapte fragmentar si rareori trage (explicit) concluzii, cand o face, fiind de obicei concluzii “biased“. Altfel spus, a se folosi cu discernamant si mai mult ca un punct de plecare.

CTP-ul risipitor

Zilele trecute CTP a publicat un articol in care il critica pe Iisus Hristos pentru pilda Fiului Rispitor. Din pacate nu mai stiu linkul articolului si mi-e greata sa rasfoiesc prin gunoaiele din Gandul pentru a-l gasi. De altfel, nu citesc si nu recomand Gandul – articolul l-am descoperit pe Facebook, sharat de face-priteni. Pe scurt insa, CTP era contrariat cum de fiul risipitor a fost iertat atat de usor, in timp ce fiul serios si muncitor este tinut la respect de tatal si nici macar nu i se da o capra sa se distreze. Cu privire la capra, voit sau nevoit, CTP omite ca in pilda se aminteste ca toata averea tatalui este a fiului NErisipitor, dar despre talcuire mai la coada.

Cand am vazut articolul, mi-am zis atunci: “Mare minune! A inceput dracul sa faca omilii si talcuiri la evanghelii, asta da noutate”.

CTP este un om-drac, mai mult drac sau mai mult om, nu stiu prea clar ce sa spun, dar o sa ma explic. Ca sa aiba succes, este binecunoscut ca multe vedete au facut pactul cu diavolul prin vanzarea EXPLICITA a sufletului pentru promisiunea succesului. Cum s-a facut asta concret, variaza de la om la om. Unii, prin intermediul vrajitorilor, altii prin declaratie scrisa, altii prin arderea unei lumanari si rostirea unor incantatii, etc. Pentru Romania, asa ceva pare socant, in SUA insa satanismul este religie recunoscuta si in multe state extrem de puternica, mai ales in politica si administratie. Un astfel de exemplu ar fi Madona, dar sunt mai multe exemple. Nu mai discut cazurile de vanzare neexplicita unde este mai mult de vorbit, prin vanzarea neexplicita intelegand in primul rand adoptarea minciunii cu toate formele ei de manifestare in lumea reala, intr-un grad mai mare decat potentialul initial al individului cu pricina, in scopul dobandirii unui succes sporit care prin talentele naturale nepervertite nu ar putea fi dobandit – sau ar putea dar mai greu.

Pentru a avea succes de ziarist, CTP a imbracat o haina de justitiar, sau mai bine zis a adoptat un rol de contestatar al status-quo-ul, care provoaca stupoare prin nuantele obscure pe care le dezvaluie, fascineaza prin metafore si caracterizari lustruite, mentine curiozitatea si interesul prin subintelesurile pe care le stimuleaza si le ridica la suprafata, pe scurt zis, prin tehnici cat mai desavarsite si prin interpretare fara ezitari [1]. CTP “produce” scandal si scandalul inseamna succes in ziua de azi. Unii ar numi asta jurnalism, desi ca in orice meserie si in jurnalism conteaza rezultatul, ori daca presa actuala din Romania este si rezultatul contributiei lui CTP, eu nu i-as multumi pentru osteneala.

De atatia ani de zile, tot jucand acelasi rol, omul CTP a cam fost inghit de personaj (ce faci, te face!) si ultima lucire de om a cam disparut din el, reflexele de contestare si criticare a orice depasind de mult timp cota patologica. De altfel, cat suflet si cata emotie a avut CTP vreodata nu putem stii, din start el pornind cu un deficit de umanitate in el, consecinta a unei copilarii si tinereti tulburate in care nu are rost sa intram – e treaba psihiatrilor.

Dar nu CTP prezinta interes, ci as dori sa atrag atentia asupra “talcuirii” oferite de CTP pentru ca ne ofera un prilej de analizare a gandirii diavolului, desi scormonirea prin nuantele raului nu este tocmai o initiativa de incurajat. De aceea am ezitat si atata timp sa imi exprim opiniile, pana cand am zis totusi sa o fac, pentru ca nu cred ca va fi in desert.

Bunaoara, dracul nu intelege de ce Dumnezeu ii iubeste pe pacatosi. Cum de dreptul este “marginalizat” si pentru un pacatos, cand este aflat, precum oaia pierduta, se bucura cerul mai mult ca pentru o suta de drepti. Pare nedrept! Dracul justitiar nu intelege asta si reproseaza. Mai intai, pentru a avea o prima raportare corecta la chestiune, as pune intrebarea: cui se adreseaza pilda, cine este “targetul”? Pentru simplificare, vom impartii oamenii intre cei pacatosi si cei drepti, mai bine spus intre cei care SE CRED pacatosi si cei care SE PRETIND drepti. Este esential sa intelegem ca in raportarea fata de Dumnezeu, exista aceste doua variante: ne acceptam starea de faptura creata si avem mintea smerita (deci ne consideram pacatosi) sau ne credem eroi, ne inaltam, ne pretindem dumnezei, altfel spus, il imitam pe Lucifer.

[P] Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste – Andrei Plesu

Pentru cei neinitiati si superficiali, starea de pacatosenie sau smerenie este inteleasa putin gresit, de unde si revolta multora. Cum adica sunt pacatos? Pe cine am omorat? Ce rau am facut? etc. Nu detaliem, nu doar asta inseamna pacatos. Si nu atat de mult se pune problema pe “ce am facut”, cat pe “ce gandim si ce atitudine avem acum”. De aici trebuie inceputa talcuirea la pilda fiului rispitor. Aceasta se adreseaza pacatosilor, prin urmare nu e de mirare daca pacatosii sunt incurajati sa se pocaiasca si sa se intoarca acasa la tatal milostiv. Misiunea aceasta de convingere a pacatosilor sa isi aminteasca de tatal milostiv este una vitala pentru umanitate, este de departe cel mai important lucru de pe pamant si pentru asta a si venit Hristos pe pamant.

Deci problema care il arde pe CTP, cum de pacatosii sunt mai de pret pentru Dumnezeu decat cei drepti este una falsa, pentru ca el din start nu intelege ce inseamna pacatos si ce inseamna drept. Oare chiar credem ca Dumnezeu nu ii iubeste pe cei drepti? Nu, aiurea! Talcuirile sfintilor la aceasta pilda, sunt clare si nu voi intra in detalieri. Am amintit deja ca tot ce are tatal ESTE deja al fiului NErisipitor. Sa nu cadem in campana contabilitatii, mai ales cand tatal are resurse infinite.

“Recuperarea” fiului pierdut este prilej de bucurie si sarbatoare, dar a ne pune probleme despre “ce va fi dupa” este penibil. Aici incep alte devieri ale CTP-ului care considerandu-se mai destept deacat tatal milostiv pune problema: dar ce garantie avem noi ca fiul risipitor nu va fugi iar de acasa si nu isi va irosi averea? Observati corectitudinea politica draceasca care vrea sa apere drepturile tatalui (sau poate ale fiului NErisipitor) si sa il asigure ca fiul nu ii va trage tzeapa din nou (si nu va risipi averea la care a contribuit fratele lui NErispitor). Inca un semn de luciferism: tatal care iarta oare mai poate gandi ceva rau? Isi mai pune problema ce va fi dupa? Atatia ani a tanjit dupa el si acum sta sa ii ceara garantii? Aberant …

De altfel, daca CTP ar fi protestant desavarsit, ar stii ca exista o alta pilda care rezolva si chestiunea “garantiei” intre om si Dumnezeu: pilda talantilor, unde accentul se pune pe responsabilitate unde tatal milostiv este prezentat acolo in postura de “stapan” exigent! Dar deh, daca CTP amintea de asta, scandalul nu mai era acelasi.

In primul rand, pilda Fiului Risipitor este pilda, nu regulament de ordine interioara a familiei care sa dea lectii parintilor cum sa isi creasca fiii. Sensurile si intelesurile sunt ontologice, desi gestul iertarii este universal si numai un drac poate pune iertarea sub semnul intrebarii. Iertarea si impacarea fiului cu tatal este una perena, dincolo de timp, totala finala si completa. Nu mai exista nici o dinamica ulterioara la poveste, istoria este suspendata. Fiul risipitor (omul) se intoarce, fiul NErisipitor (ingerul) este linistit si el si confirmandu-i-se statutul lui nealterat, este linistit si incurajat sa isi reinnoiasca si el dragostea fata de fratele intors si este chemat si primit la petrecere [2]. Nu mai urmeaza alte evenimente, nu mai exista posibilitatea “caderii”, ci sarbatoarea din pilda la care participa toti este pur si simplu viata de apoi, Imparatia Cerurilor.

In al doilea rand, o asemenea pilda nu ar putea fi contestata de cei care se simt in pielea fiului risipitor. De aici, orice contestari facute sub fatarnicul stindard al dreptatii sunt pure flegme diavolesti, venite in numele unei false dreptati si inexistente legislatii, menite doar sa “intareasca” in impotrivire armata luciferica. Sa vedem mai intai cine ar putea contesta? Cei “drepti”. Pai cine se poate considera drept altul decat diavolul? Care om sau inger poate sa pretinda a face justitie mai dreapta decat Dumnezeu, decat cel care urmeaza lui Lucifer si se pune pe sine in locul lui Dumnezeu prin impotrivire? Sa nu credem insa ca fiii lui Dumnezeu nu pun intrebari, nu mai au inca de crescut pe scara iubirii si a cunoasterii – tocmai pilda ne arata: fiul NErisipitor cere explicatii TATALUI si dupa ce le primeste, le accepta si se alatura sarbatorii. Semnele de intrebare ale unui fiu drept VERITABIL sunt insa puse direct catre tatal, prin dialog cu aceasta, nu prin interpusi, nu in piata, nu catre fiul rispitor direct. Numai diavolul face asa, numai el il acuza pe Tatal catre ceilalti fii si slujitori si nu cere explicatii si clarificari DIRECT dar mai ales SINCER. CTP nu are intrebari veritabile, nelinisti metafizice cu privire la aceasta pilda, pentru ca ar fi mers la vreun preot, ar fi citit vreo carte, poate s-ar fi rugat etc. El doar face SHOW.

Cu privire la finalul discutiei intre tatal si fiul NErisipitor, pilda ne-ar fi spus daca situatia ar fi fost alta, daca fiul NErisipitor nu ar fi primit explicatia si poate ar fi fugit si el de acasa, in semn de protest. Sunt exemple de astfel de pilde, cu pazitorii viei care au omorat mai intai slugile stapanului, apoi pe fiul stapanului si in final, cand s-a intors stapanul, i-a pedepsit aspru si finalul nu a fost unul optimist. Deci nu toate pildele biblice sunt cu happy-end ca in cazul celei de fata. Daca fiul NErisipitor nu era impacat, cu siguranta am fi aflat.

Insa dracul dupa cum vedem, nu doar ca nu accepta explicatiile si nu le primeste, ci el mai pune si alte probleme: de unde stie tatal ca fiul rispitor nu o sa cada iar, de ce nu ii cere ceva garantii, de ce nu ii da teste sau de ce nu, poate sa ii puna un cip ca sa il urmareasca in caz ca mai fuge. Pornind de la anumite elemente mai usor abordabile, diavolul denatureaza si creaza noi falii de minciuna in spatiul adevarului. Asa a facut si sarpele cu Eva, pe tema copacului cunoasterii raului si binele.

De aceea nu este bine sa intram in dialog cu diavolul si de aceea sfintii parinti nu raspundeau diavolului decat cu raspuns din Sfanta Evanghelie, Cuvantul lui Dumnezeu. De altfel, Sfanta Evanghelie este o esenta a cuvantului lui Dumnezeu, o materie prima deosebit de complexa care la fiecare “procesare” dezvaluie noi nuante, noi gusturi, noi proprietati cu efecte din ce in ce mai puternice. De aceea trebuie citita cu atentie si cat mai des pentru ca de fiecare data cand citim chiar acelasi verset, in mod vazut sau nevazut, intr-o mai mica sau mai mare masura, noi adevaruri ne sunt dezvaluite si totul este altfel, fiecare organ ne este transformat, atat ochii cat si mintea, cat si inima.

Poate ca desi deocamdata CTP-ul citeste Biblia prin ochelarii dracului, prin tainele de El stiute, Tatal il va primi si pe el ca pe fiul rispitor si nu ii va cere nici o garantie. De altfel, “garantie” nu este un cuvant din vocabularul raiului.

NOTE:

[1] va mai amintiti perioada in care CTP nu mai dadea interviuri decat foarte rar si de fiecare data de acasa, din biblioteca? Fiecare opinie exprimata avea greutatea unui breanking news, prin transmisiune live si interviu in direct pe tema cutare de la domiciliul vedetei mediatice. Nici nu mai conta tema in sine, ci personajul cu pricina era atractia. A fost o tehnica bine gandita si care l-a saltat pe CTP cu multe grade peste competitie, prin similitudinea cadrului in care apare el cu evenimentele Breanking News (de ex. transmisiunile in direct de la manifestatii, DNA, proteste etc). Prin comparatie, bardul Cristoiu care apare oricand pe toate platourile, la toate emisiunile, la orice tema, oriunde il cheama, este fad si neinteresant.

[2] de altfel, nemultumirea fiului NErisipitor vine mai ales din necunoasterea situatie, el afland initial cateva informatii de la slujitori; de aceea, el cere sa vorbeasca cu tatal si dupa ce este linistit, nelamurirea dispare

În căutarea ortodoxiei

Iubiţi fraţi! Cuvântul nostru din Duminica Ortodoxiei trebuie să înceapă, în chip firesc, cu întrebarea: Ce este Ortodoxia? (din Predica Sf Igagie Brianceaninov la Duminica Ortodixiei

Si pe vremea Sf. Ignatie Brianceaninov ca si acum mireni si preoti se intrebau si se problematizau: “Ce este Ortodoxia?”. Cei mai curajosi si datori sa raspunda, o faceau prin predici. Cei mai convingatori, si atunci, ca si acum o fac mai ales prin fapte. Poate si pe-atunci si cu siguranta si pe-acum, cei multi o fac mai ales prin vorbe desi nu au faptele. Gutenberg dar mai ales Tim Berners-Lee [1] sunt vinovati pentru asta, facilitand popularizarea cuvantului scris, respectiv a imaginii si sunetului. Si nu e rau, desi nici prea folositor. Cu toata informatia care este, cu atat pare mai greu sa gasesti un raspuns. Mai ales un rapuns care sa se lipeasca de tine, care sa te scoata din nedumirire, care sa te impinga inainte, care sa fie altceva decat zgomot cel mult placut la ureche si interesant, care sa te indemnde sa dai un like.

Ortodoxia cred ca este in primul rand o cautare. Cine poate poate spune ca a gasit ortodoxia si cine poate spune ca a gasit-o indeajuns incat sa nu o mai caute? Inainte insa de dorinta de cautare, vine setea. Cautarea nu este decat manifestarea setei. Dumnezeu fiind o taina, niciodata nu poate fi cunoscut si setea de cunoasterea a lui Dumnezeu se autoalimenteaza cu fiecare raspuns si cu fiecare pas facut inainte. Dar ce ne diferentiaza pe noi ortodocsii de alti cautatori ai lui Dumnezeu, care au alte “metode”, alte cai? Multi oameni, cand justifica indiferenta si separarea fata de ortodoxie spun ca au “credinta lor”. Asta din cei nascuti ortodocsi, nu ma refer la eretici, pagani sau atei, care si ei cauta dar nici macar nu stiu ce si nu stiu cum. Prin ce ne ajuta deci ortodoxia ca sa cautam mai bine?

Diferenta principala intre cautarea ortodocsilor si a eterodocsilor este poate ca noi avem certitudinea ca ne aflam pe calea cea buna, ca il cautam pe Dumnezeu unde trebuie si nu zabovim aiurea. Evident este o afirmatie putin pretentioasa pentru cei care nu au trait experienta acestei certitudini, desi nu lipsita de adevar. Cine poate spune ca face cautarea cum trebuie si unde trebuie?

Cu atat mai grea este cautarea, cu cat niciodata nu sesizam putinele progrese sau regrese pe care le facem. Asa cum nici cand punem sau dam jos 2-3 kilograme la greutatea noastra, pana nu avem confirmarea cantarului nu ne bucuram sau nu ne intristam, cu atat mai greu sesizam inaintarile sau inapoierile in cautarea noastra. Mai ales cand procesul cautarii nu e pe un singur plan si atat ratiunea cat si sentimentul si duhul sunt mai mult sau mai putin angajate in aceasta cautare.

Cu atat mai grea este cautarea, cu cat nici macar progresele pe care le facem nu ne bucura prea mult ci ni se par normale iar regresele, de asemenea le tratam cu superficialitate si rareori ne ard si ne problematizeaza, impingandu-ne sa le corectam. Sa exemplific: cand am aflat deja raspunsul ca trebuie sa tinem post si am inceput sa tinem post, dupa o vreme deja postul devine o obisnuinta si progresul facut nu mai ne aduce bucuria unei implinirii si unei realizari, sau cel putin bucuria nu mai e la fel de perceptibila. In directia opusa, pacatul clevetirii si al judecatii si desi l-am marturisit de nenumarate ori si am incercat sa nu il mai facem, ne poate cuprinde pe nesimtite in mrejele sale, in aceeasi masura in care sensibilitatea si atentia fata de acest pacat se diminueaza din cauza obisnuintei si a superficialitatii cu care tratam pacatele considerate mici, banale, obisnuite, de zi cu zi. Putinele momente de trezire, rareori sunt acompaniate de cainta si regret: ratiunea vede, dar duhul nu simte durerea acestui pacat.

Cum poti deci merge pe o cale cand nici nu ai prea mari bucuri cand faci pasi mici inainte si nici nu te arde cand faci pasi mai mici sau mai mari inapoi? Pasii mari sunt greu daca nu imposibil de facut si scurtaturi nu prea exista sau daca exista si acelea presupun un efort. Ce sa te impinga mai departe, ce sa alimenteze dorinta de a pasi si de a urca mai sus pe munte?

munte-ceata

Comparatia intre viata duhovniceasca si urcarea unui munte este foarte expresiva. Indeplinirea poruncilor este precum un urcus greu. Ispitele sunt precum piedicile avute pe drum: dusmani care ne ataca, animale salbatice, tentatii periculoase, raspantii care ne pun in incurcatura, etc. Cand mergem pe carari batatorite, parca avem mai multa siguranta. Cand avem calauzitori, de asemenea, prindem curaj si desi drumul este greu, macar stim ca nu ne ratacim. Cand avem tamaduitori, cand avem doctori care sa ne vindece ranile, cand avem merinde pentru drum, a merge mai departe nu este imposibil. Ortodoxia ni le ofera pe toate acestea. Si cu toate acestea, calea este deosebit de grea. Uneori pare atat de greu incat nici promisiunile rasplatilor pe care le vom primi daca ajungem la cap si nici marturisirile celor care au ajuns pe culmi mai inalte, nu ne mai ajuta si nu ne mai motiveaza. Ne-am dori parca un 4×4 sa ne ia pe sus si sa ne duca acolo.

Brian Tracy, un scriitor de carti motivationale si conferentiar pe acelasi domeniu, este faimos in lume pentru promovarea ideii ca fiecare om sa aiba scopuri bine definite (goals), ideal in scris pentru toate domeniile vietii lui: scopuri pe plan personal, familial, scopuri pentru cariera, pentru locul de munca, pentru activitatea sociala, pentru tot ce ne interseaza pe noi. Scopurile spune el, trebuie sa aiba cateva caracteristici: sa fie realizabile, sa fie clar specificate, sa aiba un deadline, adica o perioada pentru realizarea lor. De exemplu, daca vreau sa slabesc, un scop incorect ar fi: vreau sa slabesc cat mai mult cat mai repede. Un scop corect definit ar fi: pentru urmatoarele 6 luni vreau sa slabesc cate 2 kg pe luna. Persoanele care sunt constiente de scopurile lor si au o lista scrisa cu ele, le revizuiesc periodic si urmaresc sa le implineasca, au performante extraordinare comparatciv cu persoanele care nu isi organizeaza viata in jurul scopurilor, nu cred ca pot realiza ceva, nu sunt interesate sa realizeze ceva concret si viata lor e un lung sir de reactii la evenimentele care ni se intampla, nu un sir de actiuni si evenimente pe care noi le provocam mergand inspre scopurile propuse.

[P] Comanda “Schimband gandirea, iti schimbi viata” – Brian Tracy

Pe langa scopuri, Brian propune ca fiecare zi sa fie impartita in “sarcini” bine separate, ca subcomponente ale scopurilor si activitatilor noastre. Cu fiecare implinire a unei sarcini, fie ea usoara sau grea, psihologii au observat, spune Tracy ca oamenii se simt mai bine, capata incredere in sine, au un sentiment de satisfacere si capata puteri pentru a merge mai departe in indeplinirea celorlalte sarcini si astfel din sarcina in sarcina, incet-incet, vom ajunge sa ne indeplinim si scopurile.

Pe langa scopuri (goals) si sarcini (daily tasks), nenumarate alte lucruri bune si interesante invata Brian Tracy, cum ar fi:

– clarficarea valorilor si a credintei noastre;
– corectarea atitudini si a asteptarilor noastre;
– orientarea inspre noi insine si renuntarea la a acuza pe altii si a explica raul ce ni se intampla prin cauze exterioare, privindu mai degraba fiecare problema ca o oportunitate;
– actiunea consistenta cu valorile si scopurile noastre, evitarea deturnarilor si a consumului de timp si efort pe actiuni irelevante sau daunatoare scopului si valorilor noastre;
– managementul timpului: cum sa nu pierdem timpul aiurea si sa il folosim cat mai optim;
– etc

Filosofia lui Brian Tracy (cred ca toata opera lui poate fi considerata fara ezitare o filosofie) este cumva apogeul stiintei moderne cu privire la viata, este crème de la crème a gandirii contemporane. Oamenii de top il citesc si il aplica pe Brian Tracy si de asemenea Tracy a analizat si a studiat oamenii de succes. Cei care au pus in aplicare sfaturile lui, sunt oameni fericiti si impliniti si Brian daca il vedeti, se vede pe fata lui ca este un om fericit si implinit.

De ce am facut aceasta mica mare paranteza cu privire la Brian Tracy intr-un articol despre ortodoxie? Pentru a sublinia ca ortodoxia ne ofera mult mai mult decat ce ne ofera Brian Tracy pe care il putem considera varful intelepciunii lumesti, moderne care insa nu are habar de ortodoxie. Tot ce a descoperit Tracy exista de mult in Pateric si in Filocalie si mult mai mult decat atat. Eu am ramas surprins cand l-am citit pe Tracy si recunosc ca prea multe lucruri noi nu am aflat. Tot ce spune Tracy este “nivelul incepator” pentru ortodocsi. Este adevarat ca Tracy s-a inspirat din crestinism dar nu numai. Ar exista deci explicatii pentru “asemanarile” intre ce ne indeamna ortodoxia si ce ne propune intelepciunea sincera a acestei lumi. Evident scopurile sunt diferite si Brian Tracy nu abordeaza deloc problema lui Dumnezeu sau tema vesniciei. Maxim ce atinge el este “setul de valori in care crezi” si “ce vrei sa spuna oamenii despre tine la inmormantarea ta”.

Deci ortodoxia nu este doar o stiinta care ne invata cum sa dobandim vesnicia, ci ortodoxia ne arata si cum sa fim vii si cum sa avem o viata frumoasa si implinita inca de acum. Invatatura ortodoxa cuprinde in ea nu doar tot ce avem nevoie ca sa “mergem pe cale” dar si toata intelepciunea lumeasca care ne aduce (daca o urmam) o viata implinita si echilibrata. Traind in ortodoxie, reusim sa nu fim doar niste victime ale timpului si ale conjuncturilor de orice natura, ci sa ducem la cap tot ce ne propunem, tot ce e bun si tot ce avem nevoie pentru o viata frumoasa in care nu doar sa ajungem la finalul calatoriei cu brio, nefiind pierduti aiurea sau cazuti la pamant, ci sa putem spune ca si pe carare, am avut inimile sus si nu am pregetat.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Tim Berners-Lee – inventatorul www-ului

Despre aberaţia “răpirii la cer” predicată de protestanţi

Fratele Nathanael explica interesant cateva amanunte legate de viziunea protestantilor asupra “rapirii”. Daca de exemplu rapirea vine cand un avion de pasageri zboara si pilotul este “crestin” si este rapit, avionul va pica. La fel cu masinile conduse de “crestini” care vor fi rapiti: vor continua sa mearga mai departe producand accidente. Cei care nu vor fi rapiti vor avea astfel parte de un horror show live.

Evident, nu exista nici o baza scripturistica pentru “rapire” aceasta fiind inventata in 1830 de un pastor protestant care a profetit ca o sa fie rapirea la o anumita data si evident s-a inselat. Multi i-au urmat dupa aceea, dar atractia si teatrismul cu care pastorul contemporan John Hagee prezinta “rapirea”, captiveaza atentia si interesul multor naivi.

Extratereştrii şi creştinismul

Am urmarit recent o conferinta despre exoplanete organizata de World Science Festival (WSF). Pe scurt, conferinta trateaza ce progrese s-au realizat in ultimii ani, si fiind o actiune de popularizare a stiintei, inevitabil s-a ajuns si la intrebari “spicy” de genul: exista viata pe alte planete si indirect exista inteligenta extraterestră? De asemenea inevitabil, participantii nu au ratat momentul ca sa trateze cu superioritate si aroganta utopica eventuala intrare in criza a crestinismului cand stiinta va descoperi ca mai exista viata si pe alte planete si ca omul nu este singura fiinta inteligenta creata de Dumnezeu. Spun utopica deoarece daca in ultimele secole crestinismul nu s-a schimbat prea mult, stiinta si-a cam schimbat destul de des viziunea asupra lumii si deja sunt putini oameni de stiinta care mai spera ca se va atinge un plafon asupra cunoasterii si vom stii vreodata totul. Pana una alta, in criza este cosmologia si fizica moderna care s-au cam blocat [1], nu religia crestina [2].

Parerea general acceptata de oamenii de stiinta – cel putin de cei invitati la conferintele WSF pe care le-am urmarit pe Youtube cam pe toate – este ca teoriile actuale oricat de fundamentale sunt, vor fi schimbate din radacina si noi paradigme vor apare. Relativitatea este singura axioma valabila. Tot ce stim acum este relativ la timpurile si la mentalitatea contemporana, iar viitorul cu siguranta ne va aduce schimbari majore. Nu este deloc anormal ca la astfel de conferinte sa se faca si predictii cu privire la viitoarele descoperiri. Sau daca predictii este mult spus, scenarii. De exemplu, referitor la originea universului si materia neagra, in 2018 va fi lansat un nou satelit mult mai puternic decat COBE care se pare ca va face nu doar o imagine a radiatiei cosmice de fond la o rezolutie mai buna, ci va reusi pe baza polarizarii fotonilor, sa produca o harta care sa corespunda unei varste chiar mai mici a universului, decat clasica harta actuala realizata de COBE si alte experimente. Unul dintre scenariile care pot rezulta din acest viitor experiment este descoperirea compozitiei primare a universului si explicarea distributiei materiei in univers – un mare semn de intrebare al prezentului cand doar aproximativ 25% din univers este vizibil si se incadreaza in legile pe care le stim, restul de 75% este presupusa materie neagra si/sau energie neagra care nu doar ca nu este inca descoperita (desi este dedusa, sau presupusa) , dar legile pe baza carora functioneaza sunt un mister si mai mare.

Fizicienii teoreticieni din prezent au ajuns intr-un fel foarte comparabili cu magicienii evului mediu care amestecau substante, ziceau abracadabra sau alte formule si vrajile lor produceau rezultate pe cat de stranii pe atat de inutile. Evident majoritatea experimentelor erau intelese doar de ei, fiecare magician isi avea ucenicii si doar ei puteau cat de cat sa inteleaga “maestrul”. Rareori existau conventii sau tratate comune, despre consens ce sa mai vorbim. Substantele cu care lucreaza “magicienii” moderni sunt teoriile si conceptele filosofice, mediul nu mai este apa ci matematica iar piatra filosofala este teoria unificata. Oricine are o idee, gaseste o matematica pe care o stapaneste bine, concepe o abstractizare destul de complexa pentru a parea interesanta dar fara nicio baza reala, propune niste legi si asteapta sa fie contrazis, cum a facut Hawking cu informatia din gaurile negre. Cand a vazut ca nimeni nu se pune cu un nebun, Hawking a renuntat la idee si incercat singur sa demonstreze de ce presupunerea sa nu e adevarata. Nici azi demonstratia nu a fost inca acceptata de comunitatea oamenilor de stiinta, problema si rezolvarea ramanand in aer.

De altfel, in prezent comunitatea este destul de fragmentata si dezorientata, noul fenomen denumit teoria stringurilor oferind nu doar posibilitatea ca multe teoriii sa fie adevarate si fie greu de dovedit fie imposibil de contrazis – desi in general ambele -, dar tentatia pentru tinerii cercetatori de a se rupe de mainstream si de a deveni noul Einstein este atat de mare incat putini sunt cei care mai incearca continuarea rezultatelor actuale, verificarea si imbunatatirea lor, ci toti vor sa gaseasca piatra filosofala in cadrul stringurilor.

Sa ne intoarcem insa la extraterestrii. Universul este mare. Descoperirile recente sunt importante si extrem de interesante. S-au descoperit deci foarte multe planete si este doar o chestiune de timp pana cand se vor descoperi planete similare Pamantului: adica sa fie de roca (densitate similara, diametru apropiat) si sa aiba orbita in zona “habitabila”, altfel spus sa fie o goldilike planet. Sa presupunem intr-un scenariu pozitiv ca se vor descoperii mii de astfel de planete si la multe dintre ele prin analiza spectrala sau alte tehnici vor deduce chiar ca au apa si ca au temperatura similara cu a Pamantului. Pana aici, nu este deloc exagerat sa presupunem ca se va ajunge. Pas cu pas, desi era probabil ca si alte stele au planete, s-a ajuns la aceasta confirmare si iata ca in ziua de astazi avem sute de planete descoperite, sisteme interesante si chiar planete asemanatoare Pamantului. Noile progrese vor putea sa gaseasca si ceea ce asteptam cu nerabdare: planete de aceeasi marime cu a noastra, in zone similare, propice dezvoltarii vietii. Se pune intrebarea deci in conferinta: ce parere aveti, poate exista viata? Si daca da, poate exista inteligenta?

Ca o mica paranteza, daca exista viata, este destul de logic ca aceasta poate evolua si ajunge la inteligenta deci intrebarea cu inteligenta este oarecum destul de legata de prima. Mai precis, raspunsul este legat, desi nu putine sunt si dezbaterile pe aceasta tema: daca exista viata, de unde stim ca poate evolua astfel incat sa produca inteligenta? Chiar daca am fi gasit viata pe Marte, nimic nu ne spune ca exista sansa de a deveni inteligenta. Saltul de la viata la inteligenta este pentru multi la fel de important ca cel de la lipsa vietii la viata.

Aspectul pe care vreau eu sa il detaliez cu privire la eventualitatea existentei vietii inteligente pe alte planete, este insa in ce masura o astfel de descoperire poate zdruncina din radacini crestinismul. Am observat ca afirmatia asta o fac mai ales ateii si/sau crestinii care nu au o intelegere corecta a crestinismului si evident il judeca pe baza unor clisee – destul de penibil cand e vorba de oameni de stiinta care in principiu opereaza cu informatii precise si rareori se arunca in acuzatii si speculatii bazate pe patima si ethos.

Crestinismul nu spune deloc daca mai exista alte fiinte inteligente pe alte planete desi cunoastem ca exista alte “specii” in alte dimensiuni (ceruri) – cele 9 cete ingeresti. Cu privire la existenta altor dimensiuni (ceruri), avem mai multe relatari in Biblie [3]. Cu privire la dimensiuni, este o discutie complicata in ce masura pe alte planete, in mijlocul stelelor, sau in gaurile negre sunt alte dimensiuni care doar relationeaza cu dimensiunea noastra intr-un oarecare fel si prin urmare am putea de aici deduce ca deja avem un raspuns. Ne mentinem in cadrul actual: tot ce vedem si tot ce putem analiza, percepe, masura, este dimensiunea noastra. Nu discutam acum despre presupusele dimensiuni mai mult sau mai putin infinite ale teoriei stringurilor. Deci in lumea vazuta pot oare sa existe extraterestri? Spune undeva Biblia sau ne invata undeva traditia ca nu exista? Nu! Ni se dau oare indicii ca ar exista? Nu! Stiu ca poate unii o sa comenteze pasajul in care Mantuitorul se refera la alte oi care nu sunt din staulul acesta, dar din putinele mele cunostinte, parintii Bisericii talcuiesc ca oile din afara staulului ar fi neamurile.

Biblia nu este un tratat de istorie sau de stiinta si nu exista nici o contradictie intre tot ce se spune in Biblie cu nimic din ce s-a descoperit pana in ziua de astazi. La fel cu privire la traditia ortodoxa. Eu nu am auzit de vreun sinod care sa bata in cuie nu stiu ce teorie stiintifica si de asemenea nici un preot nu mi-a impus sa cred ceva anume cu privire la existenta sau inexistenta vietii pe alte planete. Faptul ca religia ortodoxa este conservatoare cu privire la dogme nu contrazice cu nimic acceptarea oricaror descoperiri si teorii stiintifice testate si acceptate de majoritatea oamenilor de stiinta. Ce ne facem insa cand crestinismul spune de mii de ani ca avortul este o crima si stiinta abia in ultimele decenii a descoperit ca intr-adevar activitatea cerebrala incepe la cateva saptamani si pruncul este capabil de durere. Nu doar insa ca oamenii de stiinta au descoperit aceste adevaruri, dar au fost filmate avorturi in care se vede clar cum copilul fuge de forceps si se retrage cat poate in zona opusa precum un caine incoltit atacat de hingheri. Religia spune asta de mii de ani, dar stiinta abia recent a confirmat. Doctorii ginecologi atei de acum 20 de ani, spuneau femeilor: avortati! Este doar o gramada de celule. Ei bine, acea gramada este un om si stiinta a dovedit ceea ce ortodoxia a sustinut tot timpul. Sau ce putem spune despre credinta in existenta altor lumi – unul dintre concluziile fireste ale teoriei stringurilor. Si ar fi mai multe exemple de dat.

Nu vad in ce masura extraterestrii ar contrazice in vreun fel religia. Sa facem insa cateva scenarii, cateva supozitii. Sa presupunem ca vom descoperi ca mai exista si alte planete cu viata si sa presupunem prin absurd ca vom deduce ca exista pe acele planete chiar viata inteligenta. Sa presupunem ca prin spectrometrie, viitoarele telescoape vor gasi emisii de CFC in atmosfera acelor planete, un argument solid ca acolo exista viata inteligenta. Cu ce va schimba asta crestinismul? Ce vor simtii crestinii altceva decat curiozitate si entuziasm la fel ca ceilalti oameni? Iata ca omul are si alti frati, iata ca Dumnezeu este Creator de viata si pe alte planete. Ce minunat si ce frumos! Dar oare ei au auzit de Iisus Hristos? Oare Mantuitorul s-a rastignit si la ei? Conteaza asta pentru mantuirea noastra? Schimba asta cu ceva iubirea lui Dumnezeu pentru om si chemarea evanghelica? Un raspuns la intrebarile de mai sus ar fi: nu, poate ca Iisus nu s-a rastignit si la ei pentru ca poate aceia nu au nevoie, nu au cazut in pacat. Sau poate au cazut intr-un pacat mai mic si propovaduirea ingerilor le-a fost de ajuns acelora. Poate aceia nici nu mor, ci traiesc precum in rai, necunoscand pacatul. Astfel s-ar explica si de ce nu au “evoluat” mai mult, ca sa faca nave spatiale si sa ajunga la noi. Traind in iubire, nu mai duc lipsa de nimic si nu ratiunea este scopul vietii lor, ci iubirea. Cunoasterea prin iubire ii satisface mai mult decat scormoneala in tainele cosmologiei si mineritul particulelor fundamentale.

Poate acea planeta este un fel de pamant nou sau poate chiar pamantul nou promis noua. Poate planetele goldilocks sunt acelea de care zice Mantuitorul: “in casa Tatalui meu multe locasuri sunt”. Poate asta s-ar explica si de ce existand mai multe planete cu viata inteligenta pe ele, calatoriile intergalactice nu au fost inventate si fiintele de pe planetele din univers traiesc singuratice. Sau poate doar noi suntem singuri si nu putem comunica pentru ca nu am atins insa nivelul corespunzator de iubire, care comunica pe o frecventa atat de inalta incat aparatele moderne nu o pot depista si analiza, ci doar progresul in iubire poate facilita comunicarea si cunoasterea cu fratii nostri din Univers. De unde am putea stii altfel? Ce alte informatii am avea ca sa negam aceste raspunsuri? Asa intrebari, asa raspunsuri …

Ce ma mira pe mine in toate dezbaterile astea, este cum de oamenii de stiinta pot sa creada ca mai exista viata inteligenta pe alte planete, ca ce s-a intamplat la noi e general valabil si prin alte zone prin univers si ca poate o data vom ajunge sa calatorim si sa contactam extraterestrii. La cate stele exista in univers si la cate planete cu viata inteligenta exista (ipotetic) oare cum s-ar explica de ce pana acum nici un graunte din acest munte de specii nu a reusit sa “evolueze” macar pana la calatoriile intragalactice. De cati ani exista universul si galaxia noastra, macar la 20% din viteza luminii daca se ajungea, cu niste nave bine facute care sa reziste pe mai multe generatii, galaxia era deja impanzita de tot felul de specii, mai ca in Razboiul Stelelor. Ce spun eu insa prostii! Daca din toate speciile astea, macar 1% ar ajunge la comunicatiile prin radio, deja vedeam filme SF facute pe alte planete de mult timp. Tacerea radio explica insa multe si din pacate intr-un mod uimitor multi oameni de stiinta o ignora si alimenteaza paranoia publica cand vine vorba de extraterestri. Unii o fac si din cauza banilor, stiut fiind ca fara interesul si lobby-ul unui numar cat mai mare de oameni, finantarea s-ar opri si ei ar ramane someri. Un exemplu ar fi doar SETI, desi multe proiecte similare traiesc din curiozitatea si setea de cunoastere a oamenilor care se bazeaza in primul rand pe speranta ca vom descoperi extraterestri.

Credinta in extrateretri, oricat de  ciudata este, pare a fi o secta cu un puternic lobby in guvernele care isi permit astfel de cercetari si nu degeaba se fac astfel de conferinte si “popularizarea” stiintei este “predica” “preotilor” si “invatatorilor” acestei secte.

Dumnezeu a facut insa Universul cu tainele lui nu ca sa ne stimuleze curiozitatea ci ca sa ne descopere maretia puterii Lui si sa crestem in iubire si prin contemplare si mirare. “Cerurile spun slava lui Dumnezeu”, dar din pacate cei care studiaza cerurile nu vad slava, nu vad lumina, ci vad in ceata, au nevoie de instrumente puternice, trebuie sa gaseasca formule, fac experimente costisitoare – toate in speranta gasirii unui raspuns. Si fiecare pas, fiecare mic raspuns aduce si mai multe intrebari. Progresul si evolutia in cosmologie pare mai degraba un bulgare de zapada care la fiecare invartire mai adauga inca un strat de mistere.

UPDATE 12 DEC 2014

Un alt fel de conferinta cu un cu totul alt fel de discurs: Paul Davies – The eerie silence: Are we alone in the Universe?

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Supersymmetry and the Crisis in Physics

[2] prin religie crestina intelegem bineinteles ortodoxia, catolicismul fiind o religie deviata din crestinism, un melanj intre politica, razboi si dominatie bazata pe religie;

[3]  El a zidit locuinţele Sale înalte în ceruri – Amos 9, 6

Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele (Apocalipsa 12,12)

Priveam în vedenia pe care am avut-o, când eram în patul meu şi iată un înger, un sfânt, se cobora din ceruri; (Daniel 4, 10)

1 3 4 5 6 7 15