Banca Vaticanului – un offshore în inima Imperiului

Banca Vaticanului este o banca privata care functioneaza exclusiv pe teritoriul Vaticanului si este condusa de un consiliu de directori care raporteaza unei comisii de cardinali si papei. Banca Vaticanului este regulata de un organism de supraveghere, similar ASF-ului nostru, care de asemenea este doar al Vaticanului.

Nu vreau sa intru in istoria aceste banci, care se gaseste pe wikipedia. Ca sa intelegem insa cat de secretiva este aceasta banca, poate e de ajuns sa mentionam ca abia din 2013 are un site oficial, de cand au inceput sa iese la suprafata cateva scandaluri mai relevante.

Banca nu da credite si nu urmareste profitul. Singurul scop este teoretic administrarea operatiunilor ONG-urilor catolice, prin care acestea fac “fapte bune”. In practica, banca e folosita ca offshore de lux de cei mai mari rechini din Europa, banca fiind pentru o buna perioada, total izolata in privinta conturilor si a operatiunilor, neavand schimb de informatii cu nici o banca europana.

De-a lungul anilor banca a fost implicata in nenumarate scandaluri, nu prea catolice. De exemplu, in Septembrie 2010, magistratii italieni au blocat 23 de milioane transferati de la aceasta banca care erau bani spalati, printr-un proces complicat care avea la ambele capete conduri de la Banca Vaticanului si trecea inclusiv prin JP Morgan. In urma scandalului, pana si JP Morgan – o banca implicata in nenumarate spalari de bani si ilegalitati pentru care au platit doar niste amenzi irelevante – si-a retras colaborarea cu Banca Vaticanului, pentru a nu-si strica “imaginea”. Va dati seama ce imagine are Banca Vaticanului daca pana si JP Morgan nu vrea sa se asocieze cu ei, care JP Morgan este oricum capul rautatilor in categoria “Too Big To Fail”.

Dupa ce in 2010 banca s-a aliniat cerintelor UE, facand acord cu Italia si UE pentru a adera la legislatia impotriva spalarii banilor (transparenta) si dupa cateva scandaluri in 2011 si 2012, banca a inceput un lung proces de reforma care contina si in prezent. Principala problema cu care se confrunta Papa in tentativa de reformare este cabala care administreaza aceasta banca si care nu doreste sa se cunoasca trecutul. Ori fara ajutorul cabalei, Papa nu are o prea mare putere, cu toate tentativele de a aduce oameni din exterior care sa faca un audit.

Cateva schimbari in bine, exista insa:

  • in 2013 banca a cerut la 1300 de clienti sa-si inchida conturile (nu i-a mai considerat dezirabili – mafioti?)
  • in ianuarie 2014 banca a publicat un raport cu situatia “alinierii” si implementarea programului “pentru transparenta”
  • in septembrie 2014 s-au operat cateva “curatiri” in cabala: au fost inlocuiti 2-3 cardinali

Prin urmare in 2014 banca a avut profit 70 mil euro.

Mai nou insa, se pare ca obiceiurile vechi nu se schimba usor, altfel spus lupul isi schimba pielea dar naravul … Intr-un articol din Ianuarie 2016 intitulat The unfinished business of Vatican bank reform aflam noutati nu tocmai bune cu privire la statutul reformei bancare din pusculita Sfantului Scaun. Un monsenior care lucra ca contabil la banca, a fost arestat (si condamnat cu suspendare) pentru trafic de valuta – a fost prins cu 20 de milioane cash pe ruta Elvetia-Italia. Imaginati-va cate ture a tras probabil pana sa fie prins … Monseniorul Scarano era poreclit “Monsignor Cinquecento” pentru obiceiul de a purta bancnote de 500E la el tot timpul.

Cu privire la reforme …

The management appointed by the pontiff was shocked by what it found: thousands of unexplained accounts, habitually large cash transactions and the absence of safeguards against money laundering. At best the bank was a tax haven, at worst a shelter for the proceeds of criminal gangs. (Sursa: Financial Times)

Tradus in romaneste, in cel mai fericit caz, banca era un tax heaven (offshore) si in cel mai rau, banca cu rol de protector pentru crima organizata de nivel inalt. Bineinteles ca exista rezistenta inerenta la schimbare, indiferent de motive:

A failure to address overstaffing has made it harder for the reformers to bring in untainted managers from outside, while the conservative forces within the Curia resist the use of independent consultants.

In final, as incheia cu un citat dintr-un interviu cu un fost director al bancii cu sugestia de a citi mentiunile din perspectiva Papei care incearca sa schimbe banca si in general isi baga nasul cam peste tot de la lupta impotriva incalzirii globale, pana la primirea si gazduirea refugiatilor (pe care insa nu ii invita la Vatican). De altfel, in articol omul a fost intrebat ce parere are cu privirea tentativei Papei de a reforma banca si de a curati putregaiul:

I would like to reiterate that, for man today, in order to understand what’s going on around him, it is essential to understand what gnosis is and how it acts. If one refuses to tackle this issue, it will be impossible to understand and cope with the collapse of values we are living through. This applies to understanding why, for example, laws (ethics) are imposed to knowing if a “Catholic” party can react, and if it is feasible or not. But also, it helps in interpreting the thought and the influence of the Church in world government. (Sursa)

Deci gnosis, laws si world goverment. De asta e papa acum in Grecia sa faca lobby pentru musulmani.

Ce am mai zis despre mega-catedrala

Inainte de a face copy-paste cu cateva paragrafe despre mega-catedrala, din articole mai vechi, as avea de adaugat cateva cuvinte.

Mai intai, intamplator am vazut si eu “minunea”. E groteasca, e ditamai morman de betoane si caramida. Nu imi place cum arata si am mai tot spus asta. Poate la final o sa fie mai frumoasa, macar din punct de vedere arhitectonic si peisagistic.

Am vazut ca unii aduc exemple cu mega-catedrale de pe la altii: Franta cu Notre Dame, Vaticanul cu Sf. Petru, etc. Astfel de constructii aduse ca argument “pro”-catedrala sunt penibile. Pentru ca vedem rodul credintei celor care au conceput si construit astfel de mega-catedrale. Apusul in ziua de azi este apostat, fostele biserici au devenit parcuri de distractie sau baruri.

Nici macar din tarile ortodoxe, nu e potrivit sa dam exemple. Rusii, chiar daca au si ei mega-catedrale, nu sunt tocmai un exemplu vrednic de urmat ca popor ortodox. Poate da, au ei o traditie ortodoxa, dar pus in balanta cu orgoliul si alegerile istorice facute de poporul rus (popor regicid – si-a ucis proprii regi, care acum sunt sfinti), nu sunt un model pentru noi (desi prin omorarea lui Ceausescu si noi nu suntem prea departe). Si nici macar grecii care chiar daca au si ei 2-3 mari catedrale, nu sunt faimoase prin marime ci prin moastele pe care le gazduiesc.

Poate cele mai vizitate locuri din Grecia sunt Meteorele, biserici construite pe stanci de piatra. E greu sa bati asa ceva si oricum a ne compara cu altii si a argumenta ca daca altii au mega-catedrale trebuie sa facem si noi sau e bine ca facem si noi, nu este nici logic si nici folositor. In esenta, ce vrem noi, sa ajungem catolici? Poate din partea unor ortodocsi superficiali, cu alura “intelectuala” si cu viziuni ecumeniste, a folosi astfel de comparatii e normal – atat il duce pe el capul, dar  in rest …

Sa nu pierdem “the big picture” si sa nu ne facem ca nu vedem unele probleme administrative in cadrul ierarhiei. Poza aia de apare mereu pe Gandul cu ditamai Mercedesul in mijlocul unei mari de preoti nu este photoshopata. De asemenea, “stilul” de a conduce al patriarhului Daniel, cel putin din punct de vedere administrativ, nu a fost greu sa fie sesizat si sa ridice din sprancene si in cercuri mai putin restranse. Ma refer de exemplu la bagatul pe gat al Ziarului Lumina  – patriarhia a cerut tuturor parohiilor din tara sa faca abonament la x numere de ziare. Si altele …

Sunt nenumarate zone unde administratia bisericeasca s-a implicat in tot felul de proiecte europene, unele ok, altele mai putin ok – si Slava Domnului ca inca nu a explodat si bomba asta inca. Nu mai vorbim de implicarea unor ierarhi in politica, prin simpla afisare impreuna cu unii candidati sau prin incurajarea la predici a crestinilor sa voteze o anumita persoana sau o anumita culoare. Greseli strigatoare la cer, care nu au fost abordate.

Este deci firesc ca multi ortodocsi (mai practicanti sau mai putin practicanti) sa aiba sentimente mai mult sau mai putin negative fata de aceasta mega-catedrala. Poate nu toti stiu sa se exprime si sa-si exprime repulsia in cuvinte usor de inteles de altii. De exemplu, astia de la taxi au folosit “smerenia”, lor nu li se pare smerita. Eu am folosit mereu “mega” – am repulsie fata de mega-chestii, fie ele si mega-catedrala. Nu imi plac nici mega-stadioanele si nici mega-mall-urile. Oribilitatea aia de Casa Poporului trebuia demolata dupa parerea mea, poate chiar dinamitata. Numai asa goneam dracii care i-au bagat in cap lui Ceausescu sa o faca. Astfel am fi spus fara tagada: “jos comunismul!” si am fi dovedit ca suntem o tara puternica si un popor care stie ce vrea si care nu uita si nu trece peste timp ca gasca prin apa.

In schimb, unii isi imagineaza ca o sa sfinteasca locul daca se construieste o mega-catedrala mai inalta. Am auzit si ortodocsi, care abia asteapta sa vada turlele pentru ca o sa fie mai inalte decat Casa Poporului. Simbolistica penibila … Oare isi imagineaza ei ca minaretele la viitoarea mega-moschee poate o sa fie mai inalte decat turlele Catedralei Neamului?

Traim vremuri ciudate… Se amplifica cearta cu dracul, o cearta la care participa oameni de acelasi neam si de aceeasi credinta. Unii conducatori ortodocsi neinspirati, au facut unele alegeri proaste care au dus la astfel de diviziuni si dispute. Si asta cu catedrala e doar o etapa … Bineinteles ca ei vad astfel de “piedici” sau “reactii” ca “ispite” si zic: “pentru ca vrem sa facem un lucru bun ni se pun piedici. Sunt doar ispite”. Dar oare daca nu este asa? La urma urmei, de atatia zeci de ani, de cand s-a nascut ideea asta, Dumnezeu nu a dat binecuvantare sa se construiasca si noi suntem siguri ca au fost doar ispite?

Si am mai observat ceva: exista tendinta intoxicarii cu un noua boala in randul ortodocsilor. Este o boala de care sunt deja afectati mai ales Ostasii Domnului si despre care am mai vorbit pe larg aici. Boala se numeste “cine nu e cu noi, e impotriva lui Dumnezeu“. Tradus, cine nu e cu noi pentru catedrala e impotriva lui Dumnezeu, e impotriva Bisericii. Ori asta e inca un pas catre catolicism, de fapt. Catolici, nu de putine ori, obisnuiau – atunci cand istoria le-a permis – sa execute pe toti cei care puneau sub semnul intrebarii autoritatea bisericeasca. Ca sa nu spun ca este un spirit de turma … dezbinata, fara pastor, fara credinta, fara pace. O turma binecredincioasa nu are astfel de reactii si de raportari. Parintele Savatie a detaliat:

Ma uit cu amaraciune cum e posibil sa se savirseasca pacatul judecarii in grup, in numele apararii Catedralei Neamului. Se spun foarte multe lucruri urite despre acei oameni care nu mai au legatura cu textul cintecului lor. Daca au zis gresit, sa li se spuna unde e greseala in cuvintele lor, iar daca nu au zis rau, atunci de ce ii ocariti. Am aflat ca au vile, ca sint grasi, uriti, strimbi, lipsiti de smerenie, avari dupa bani si altele ca acestea. Acest fel de a infrunta se numeste judecare si este un pacat pentru care se pierde mintuirea. (Sursa)

Iata in final cateva extrase din articole mult mai vechi, in care prevedeam unde o sa se ajunga. Exista totusi un element pozitiv: patriarhia a renuntat la credit pentru constructia catedralei, deci multe semnale trase pe-atunci, nu mai au valabilitate. Sa speram ca si altele vor fi auzite.

Recunosc că ideea unei hyper-catedrale m-a înspăimântat încă de la început. Nu mi-a mirosit bine niciodată. Nu doar că nu m-a atras şi nu am înţeles eu această dorinţă a mai marilor noştri de a ţine pasul cu lumea modernă şi de a bate noi recorduri de catedrale zgârie nori. Nu ştiu de ce, dar un fior amar mă trece numai când îmi imaginez pe papa stând alături de patriarh în faţa altarului şi binecuvântând mulţimile de credincioşi “de toate cultele”. Parcă şi văd televiziunile transmiţând în direct din magistrala catedrală, în premieră “mondială”, prima împreună-slujire a papei cu un patriarh ortodox. Vi se pare grotesc scenariul? Probabil lucruri şi mai grave ne aşteaptă. (MÂNTUIREA NEAMULUI PE CREDIT – 10 Iunie 2010)

Apropos de asta, papa Francisc vrea sa vina in Romania. Sa speram ca vine inainte sa fie gata catedrala, pentru ca altfel, recitind textul de mai sus, o sa am emotii.

Mai întâi eu aş propune să înţelegem şi să acceptam cât mai profund faptul că lucrurile nu merg spre bine, mai ales pentru noi ortodocşii români. Vedem cum şi grecii primesc lovituri, dar pentru că întâi-stătătorii lor sunt oameni sfinţi, primesc cununi şi prigoane, în timp ce ierarhii noştri sunt curtaţi de majoritatea politicienilor [2], ba chiar temuţi de către alţii [3] dacă nu de toţi. Activitatea bisericească pare înfloritoare: se construiesc biserici, ba chiar în toiul crizei a început contrucţia la o mega-catedrală, se dezvoltă trusturi media puternice, se implementează proiecte europene nenumărate cu bani grei care stârnesc invidia bugetarilor cărora li se taie salariile, pe scurt biserica nu pare a fi în criză, cel putin material. În spatele acestei imagini însă, viaţa duhovnicească şi lucrarea bisericii este cu totul alta, iar această aşa-zisă săptămână de rugăciune este un exemplu. Sunt însă nenumărate alte exemple ale problemelor cu care se confruntă biserica în plan spiritual real, nu de faţadă. Cum s-ar spune în lupta din lina întâi nu pe hârtie sau în razboiul propagandistic. Săptămânal apar exemple şi cei de la “Război întru cuvânt” fac o muncă sisifică să le semnaleze şi să tragă semnale de alarmă. Nu le voi enumera aici, dar cred că cel mai strigător la cer este exodul tăcut al multor ortodocşi către secte şi succesul propagandei sectare pe fondul decăderii stării morale a slujitorilor şi a credincioşilor deopotrivă. Puţini observă aceast exod iar şi mai puţini îşi fac probleme, aruncând în derizoriu motivele pentru care românii “renunţă la credinţa strămoşească ca nişte trădători”. Avem deci semnale contradictorii: pe de o parte biserica pare să o ducă bine, pe de alta însă încrederea oamenilor în biserică scade iar renaşterea spirituală mult-aşteptată după peste 20 de ani de libertate dăruiţi de Dumnezeu Bisericii Ortodoxe Române încă se lasă aşteptată. Rana deschisa din trupul bisericii încă sângerează iar doctorii joacă hora unirii împreună cu cei care împung suliţa. (ECUMENISMUL NU ESTE ÎN CRIZĂ – 30 Ian 2012)

Pe-atunci inca nu se punea problema casatoriilor poponarilor la greci … Cu privire la partea cu sectarii, a aparut recent o stire conform careia majoritatea lacaselor noi de cult construite in ultimii ani nu apartin ortodocsilor!

Şi dacă extratereştrii arată la fel ca noi?

Problema extratereştrilor bate la poarta ştiinţei, pe măsură ce au loc din ce în ce mai multe progrese în depistarea planetelor extrasolare dar nu numai. Lansarea înlocuitorului lui Hubble – James Webb Space Telescope care va avea loc în 2018 va aduce noi şi noi descoperiri şi o dată cu ele probabil mai multe semne de întrebare decât răspunsuri.

Cu cât trece timpul înţelegem că ştiinţa (îndeosebi fizica şi matematica) înseamnă nu atât descoperirea de noi teorii cât mai ales infirmarea celor greşite şi completarea celor corecte.

Fiind pasionat de cărţi vechi, în colecţia mea se numără şi o broşură din colecţia Biblioteca pentru toţi – Ce este viaţa de Camille Flamarion -, care este apărută între 1890 şi 1920, perioadă pe care am dedus-o din nota aflată pe coperta 2, facând legătura cu istoricul Bibliotecii, de pe Wikipedia. Cine mă poate ajuta cu o datare mai corecta, e binevenit să o facă, din păcate eu nu am avut grija de carte şi pata mică care se vede în colţul de jos stânga acopera tocmai anul pe pagina a 1 jos,

ce-este-viata-800

Iată un scurt citat din această broşură în care autorul reflectă la cât de frumos trebuie să fie cerul locuitorilor unui sistem bi-solar pe care acesta îl analizase reuşind să îi determine şi viteza de rotaţie.

Observasem mai ales cu predilecţie un frumos grup de doiu sori, mai gigantici decât al nostru, unul roşiu-rubniu, strălucitor, altul albastru-safiriu, translucid, cari se învârtesc unul în jurul altuia în timp de două mii de ani, distribuind oamenilor de pe îndepărtatele lor sisteme, zile multicolore şi nopţi însorate, necunoscute pe planeta noastră.

Autorul petrecuse o noapte urmărind sisteme de stele gemene şi dimineaţa trecând prin grădină (probabil întorcându-se acasă, observase cum 4 furnici puneau la cale să captureze o coleopteră amorţită şi rănită de una dintre ele. Cum una singură nu o putea căra, autorul observă cum prima furnică, le comunică la încă 3 propunerea misiunii de a căra prada în muşuroi. Povestirea cu pricina este despre furnici, nota cu privire la “oamenii de pe îndepărtatele sisteme” este doar o paranteză.

Nu ştiu care e raportarea lui Flammarion cu privire la existenţa extratereştrilor şi care era trendul în acea epocă, dar bănuiesc că era vremea canalelor marţiene, căci printre cărţile sale se numără şi una intitulată La planète Mars et ses conditions d’habitabilité.

Mi-a aprins însă un beculeţ folosirea termenului de oameni cu privire la posibilii extratereştri din acel sistem solar ale cărui doiu sori îi încântaseră privirea. Şi beculeţul meu aprins lansează următoarea idee: de ce credem că extratereştrii (dacă ar exista) ar fi prea diferiţi de noi?

Ştiu că nu doar existenţa vieţii este pusă sub semnul întrebării, ci şi natura ei, nivelul de inteligenţă, organizarea sociala, etc.

Când lansez această întrebare se înţelege din start că o fac în contextul în care eu nu sunt de acord cu teoria evoluţionistă şi prin urmare dacă viaţa există pe alte planete, îi dau mai multe şanse să fie la fel ca pe pâmânt – în ciuda argumentelor ştiinţifice. Îi atenţionez pe cei care se grăbesc să râdă de mine, că până mai ieri alte lumi (dimensiuni) nu puteau exista, totul era 3D + timp, aşadar ca tovarăşi, aveţi puţintică răbdare. Noi creştinii intuiam găurile negre înainte de Einstein (adâncul fără fund). După cum am zis, ştiinţa nu face decât să infirme teorii greşite şi la câte teori solide au fost infirmate, ar fi cazul să învăţăm din greşeli şi să avem mintea deschisă.

Dacă Dumnezeu l-a făcut pe om, aşa cum pe vremea Mântuitorului, evreii nu aveau habar de amerindieni, poate tot aşa şi noi acum nu avem habar de ce poate exista pe alte planete. Ştim doar că, aşa cum acum 2000 de ani, pentru Imperiul Roman marginea lumii era oceanul şi dincolo de ocean un mare semn de întrebare, acum oceanul s-a mutat la câteva milioane de ani lumină.

Biblia şi Sfinţii Părinţi nu ne spun nimic cu privire la alte planete, deci nu putem nici să zicem nu categoric existenţei extratereştrilor, deşi noi creştinii credem oricum în existenţa cel puţin 9 specii de extratereştri: 9 de îngeri şi la care se mai adaugă legiunile neştiute ale îngerilor căzuţi şi oricum nu suntem chiar atât de curioşi cum sunt alţii. Într-adevăr, aceste “specii” de extratereştri trăiesc în alte dimensiuni ori oamenii abia recent au început să scormonească pe-acolo. Bineînţeles, cu excepţia sfinţilor şi a puţinilor fericiţi care au avut ocazia să îi vadă şi să comunice cu ei.

În concluzie, eu dau şanse mari posibilităţii că dacă extratereştrii există, aceştia ne sunt asemănători, de vreme ce Dumnezeu ne-a făcut după chipul Său pe toţi. Vor exista bineînţeles particularităţi aşa cum locul a schimbat şi schimbă fiecare popor şi despărţindu-ne de Adam, ramuri din ramuri s-a ajuns la varietatea din ziua de azi.

Părintele Tănase, întrebat fiind dacă există extratereştri, cum împăcăm pogorârea, răstignirea, învierea şi propovăduirea cu faptul că acei extratereştri nu au avut parte de toate acestea? Catolicii au rezolvat această întrebare pregătindu-se deja să îi boteze. Vedem şi de aici harul de misionarism (mai bine zis prozelitismul neliniştit al conquistadorilor) pe care îl au catolicii. Pr. Tănase răspunde: dar poate ei nu au cazut şi nu au nevoie ca să se răstignească Hristos şi la ei, poate propovăduirea îngerilor le este de ajuns pentru asemănarea cu Dumnezeu – căci dacă nu spre asemănare, atunci de ce-ar mai fi fost creaţi?

Nu spun că, neapărat, cei de pe alte planete ar fi tot din Adam. Dar de ce am nega? De unde nu ştim că Turnul din Babel nu era deloc un turn ci pur şi simplu omenirea avansase cu mult peste stadiul actual, colonizând deja tot universul? Oare chiar atât de gravă să fi fost iniţiativa oamenilor de a face un turn încât Dumnezeu să le încurce limbile doar pentru asta?

Şi au zis iarăşi: “Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot pământul!”
5. Atunci S-a pogorât Domnul să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
6. Şi a zis Domnul: “Iată, toţi sunt de un neam şi o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă şi nu se vor opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă. (Facerea 11, 4-6)

Dacă luam versetele acestea mot-a-mot, înseamnă ca Dumnezeu credea că oamenii pot face un turn al cărui vârf urma să ajungă la cer. Dar cerul de aici, este oare cerul fizic? Sau poate este un alt tip de cer (a n-a dimensiune), aşa cum nici cerul din Facere nu este cerul nostru şi aşa cum nici gradina Raiului poate nu e doar o grădină. Nu am în bagajul lecturilor tâlcuiri cu privire la Turnul Babel, deci tot ce zic sunt speculaţii personale. Mi se pare însă hilar un articole online care tratează împotrivirea lui Dumnezeu la construcţia turnului drept polemică împotriva urbanizării. Desigur că nu de urbanizare sau de atingerea cerului de către turnul oamenilor se temea Dumnezeu şi cu siguranţă principalul risc era capcana orgoliului cu privire la ambiţioşii constructori – “să ne facem faimă înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot pământul”. De ce însă Dumnezeu, prin gura lui Moise, atenţionează şi riscul că “nu se vor  opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă”?

Poate însă că turnul din Babel era un instrument de descifrare a legilor fizice care guvernează lumea fizică şi oamenii de atunci ar fi reuşit folosind acest instrument să treacă hăul de netrecut între lumi şi să descopere taine mari, care i-ar fi umplut de mândrie şi i-ar fi apropiat periculos de starea de autosuficienţă şi orgoliu din care au căzut dracii. Dacă erau în stare de asta, poate călătoriile intergalactice erau ceva obişnuit şi marginile pământului nu se referă deloc la Planeta Terra … Iar amestecarea limbilor este poate doar diminuarea unor puteri pe care oamenii înainte de Turnul Babel le aveau. Să nu uităm că Adam avea o ştiinţă cu mult peste ceea ce putem noi înţelege, cunoscând firea lucrurilor, înţelegând deplin toată creaţia lui Dumnezeu. Admiraţia grădinii raiului este doar un mod de a ne explica starea în care se afla Adam şi relaţionarea cu Dumnezeu. Gradina este de fapt toată creaţia, varietatea şi frumuseţea vegetaţiei este tot universul, animalele sunt toate făpturile, din totul universul. Plimbarea prin grădina şi admirarea acesteia de Adam, poate însemna continua străpungere a tainelor creaţiei, admiraţia frumuseţii şi extazul în faţa descoperirilor, din ce în ce mai mari ale creaţiei. Adam nu putea să ignore stelele, dacă lumea ar fi fost aceeaşi ca acum şi mintea lui ca mintea noastra. Trăind în grădina raiului, Adam ar fi vâzut stelele. Şi cum putea oricând să vorbească cu Dumnezeu, L-ar fi întrebat şi ar fi aflat. Curios fiind, – căci era ca noi, nu? – L-ar fi întrebat pe Dumnezeu ce sunt stelele, cum e pe acolo şi poate L-ar fi rugat să îi arăte. Cu greu putem concepe ca Adam avea altceva interzis decât fructul oprit, care oricum are legătura mai mutl cu relaţionarea faţă de poruncile lui Dumnezeu, nu cu interacţionarea cu o anumită materie, care ar fi fost cumva rea, care urma să aducă consecinţe rele pentru Adam. Toate erau bune la început şi încă şi în rai, deci frucul oprit – ce însemna în fapt acesta – este totuşi o taină încă nedesluşită pe care o vom cunoaşte când vom vedea deplin, ca şi pe toate celelalte.

Oricât de bune ar fi fost roadele din Rai, Adam s-ar fi săturat de ele, căci omul este făcut pentru a descoperi şi a se bucura de nou. Roadele pomilor din rai poate erau noi şi noi taine pe care Adam le descoperea contemplând creaţia, plimbându-se prin mijlocul el. Îl scotea Dumnezeu pe Adam la plimbare şi din când în când I se alătura şi El?

Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului. (Facerea 3,8)

Se plimba Dumnezeu prin rai, la răcoarea serii? Muncise toata ziua şi acum se relaxa? (Doamne, iartă-mă!). Desigur că nu, povestea facerii este o translatare la nivelul intelectual al omului căzut al unor fapte şi evenimente extraordinare, dincolo de posibilităţile noastre de înţelegere. De la Adam încoace, multe păcate s-au făcut şi multe căderi după căderi şi omul se află într-o continuă involuţie, pierzând din înţelegerea sensului vieţii, tainelor lui Dumnezeu, uitând acel limbaj al iubirii, acea tehnică de comunicare care îi permitea să fie în permanenţă în dialog cu Dumnezeu, este firesc că Dumnezeu ne vorbeşte în astfel de metafore, din care măcar dacă nu înţeţegem pe cele delpine, putem extrage învăţăturile.

Ce zic eu însă! Mintea curăţită înţelege tainele din spatele cuvintelor, chiar atât de simple şi necuprinzătoare cum ni s-ar părea minţii noastre raţionale, căzute, alunecoase dar mai ales obişnuită cu întunericul, cu opacitatea materiei în care suprafaţa unui lucru este singurul plan pe care îl pătrundem şi nici măcar acest plan nu îl vedem cum este ci transportat pe retina cu ajutorul luminii, suportând deci încă o alterare, trecând apoi prin procesele gândurii (percepţii, concepualizare, recunoaşterea formelor, memorizare, comparare) unde iarăşi predispus falsificării. Ori dacă lucrurile nu le putem vedea, cum să înţelegem rosturile, legile universului, perspectivele, poruncile etc.?

Plimbarea lui Adam, starea edenică nu însemna altceva decât fericirea, lipsa oricăror neajunsuri, oricăror pericole, oricăror griji. Poate o imagine mai apropiată de înţelegerea omului de azi, în special a consumatorului de filme SF, raiul era cam ca în StarTrek, pe nava Enterprise, în misiunile paşnice de explorarea a unversului. Oamenii aveau de toate: mâncau ce vroiau, se distrau în holodeck, descopereau lumi noi, cunoşteau noi civilizaţii şi anti-materia (combustibilul) nu se termina niciodată.

Dacă extratereştrii există, în lumea noastră tri-dimensională (căci în altele ştim deja că sunt), ei sunt fie căzuţi, fie rămaşi în ascultare, cum ar fi fost poate Adam în Eden, păzind grădina. În ce măsura materia i-ar mai putea ajuta pe ei în procesul de asemănare cu Dumnezeu este însă un mare semn de întrebare. Materia pentru noi, cel puţin aşa cum o vedem la nivel micro (cutremure, erupţii, inundaţii) dar şi la nivel macro (explozii de stele, ciocniri de galaxii, găuri negre) este extrem de periculoasă şi puţin propice supravieţuirii. Poate însă că în starea de ascultare, o făptura similară omului, dar care nu a căzut domină materia şi sfinţii ne-au arătat asta.

Dacă extratereştrii există şi sunt căzuţi, poate că catolicii nu sunt chiar atât de exageraţi în expectativa botezării lor, aşa cum nici pe pământ Vestea cea Bună nu a fost dată la toţi o dată şi ştim că răspângirea Evanghelile la toate neamurile se va fii terminat abia în proximitatea sfârşitului. Conform Apocalipsei, cerurile se vor strânge precum un sul de hârtie, deci universul întreg va fi transformat. Aşadar, dacă nicăieri în Biblie nu se spune nimic de extratereştri, iată că putem deduce că Apocalipsa va însemna sfârşitul şi pentru ei.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

UPDATE 10 MARTIE 2016

Sunt surprins de interesul ridicat de acest articol, sincer nu ma asteptam si daca stiam ca exista interes, incercam sa fiu mai coerent. Pe scurt, eu am vrut doar sa lansez ipoteza ca nu avem nimic care sa nege posibilicatea ca daca extraterestrii exista ei sa fie exact ca noi, poate putin mai alterati (de exemplu pielea verde sau albastra). Din ce a descoperit deocamdata stiinta si din paralele istorice cu descoperirile geografice, aceasta ipoteza nu o vad deloc exclusa.

Se intelege ca teologic este mult de discutat si cu totul peste cunostintele noastre, de aceea nici nu am facut altceva decat sa pun cateva semne de intrebare, care multe au primit raspunsuri interesante si de folos zic eu intr-unele comentarii.

Matematica mantuirii lui Zaheu

Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. (Luca 19,8)

Zaheu stia pe cine are in fata si nu se juca cu cuvintele, nu vorbea aiurea. Mantuitorul nu ar fi zis “Astazi s-a facut mantuire casei acesteia” daca vedea vreo umbra de inselaciune in promisiunea lui Zaheu. Zaheu fiind mai marele vamesilor, probabil era foarte calculat, avea o minte de contabil.

Prin urmare, daca Zaheu ar fi furat 10% din toata averea lui, avea de inapoiat 40%. 50% ii alocase deja saracilor, deci mai ramanea cu 10%. Daca Zaheu furase mai mult de 12,5%, nu avea cum sa se tina de promisiune. Se baza oare Zaheu pe faptul ca nu toti pagubitii o sa vina sa isi ceara partea impatrita inapoi? Dar nu mentioneaza nimic in promisiune ca va intoarce impatrit doar la cei care vor veni si vor cere partea pagubita impatrita inapoi. Se subintelege ca Zaheu probabil avea o gestiune, stia cumva pe cei care i-a pagubit si cu cat i-a pagubit, daca se ofera sa le ofere fiecaruia de 4 ori cu cat i-a pagubit.

Care este deci adevarul? Sa fii furat Zaheu cu mult sub cat il credea lumea? Daca versetul este precis si analiza mea corecta, Zaheu trebuie sa fii furat sub 10% din averea sa, restul fiind bani castigati cinstit.

De asemenea, tot din aceste calcule, daca presupunem ca Zaheu a furat 10%, dupa aceasta promisiune urma sa ramana doar cu 10% (40% inapoiat celor pagubiti + 50% dat la saraci). Zaheu pentru a primi mantuirea, a reusit sa isi pastreze totusi o parte din avere. Tanarul bogat care a venit insa la Mantuitorul sa intrebe cum sa fie desavarsit, i-a fost cerut sa dea la saraci tot ce are pentru a se mantui. Bineinteles, si acela a fost mantuit, desi mantuirea lui nu a fost la fel de explicita ca in acest caz. Poate nici nu avea nevoie, tanarul pazind poruncile din tinerete … Iata insa ca atunci cand binele vine la initiativa omului, Dumnezeu daruieste mantuirea cerand mult mai putin. Cu mentiunea ca situatiile sunt totusi diferite: acolo aveam un tanar care cauta desavarsirea si care de mic fusese crescut in porunci, aici avem un vames care furase toata viata si care nu doreste altceva decat sa il vada pe Mantuitorul si la intentia lui, are si onoarea sa il primeasca in casa lui pe Fiul lui Dumnezeu, si la sfarsit, prin canonul pe care si-l ia, primeste mantuirea.

Probabil Mantuitorul, la Zaheu acasa nu doar a stat la masa ci a si predicat, l-a si invatat pe Zaheu, i-a spus cuvinte prin care sa ii arate ce trebuie sa faca. Nu putea Zaheu doar sa il ospateze pe Mantuitorul, ci cu siguranta era si doritor de raspuns. Foarte probabil si Zaheul L-a intrebat: “Doamne, ce sa fac ca sa ma mantuiesc”. Evanghelistul nu ne mai spune ce raspunsuri a primit Zaheu, ci doar intamplarea cu fariseii care il acuzau pe Mantuitorul ca sta la masa cu pacatosii. La o asemenea masa, daca Zaheu s-a pocait, foarte probabil si ceilalti vamesi s-au folosit si i-au urmat exemplul. Prin asta Zaheu s-a facut si invatator al vamesilor, prin pocainta sa care cu siguranta a fost in fata tuturor daca cuvintele lui au ajuns la noi. Sau poate nu l-au ascultat, ci mai apoi l-au rastignit si pe el, pentru ca moralitatea sa nu schimbe cumva obiceiurile cele stricate ale coruptilor din toate vremurile.

De ce mega-pan-sinodul ortodox viitor nu va aduce nici o schimbare în ortodoxie

Din istorie am invatat ca ortodoxia se bazeaza in primul rand pe autoritatea spirituala: ortodocsii mereu au afinitate doar la personalitatile ortodoxe cu un renume construit intr-o viata si care nu au nici o pata neagra pe biografia lor, sau daca o au, aceasta este construita de rauvoitori si dusmani.

Asa s-ar explica de ce un mare duhovnic poate fi iubit mai mult decat episcopul locului si de ce o porunca sau un sfat venit de la un mare parinte are greutate mai mare decat sute de studii teologice elaborate de “experti”.

Atractia catre oameni sfinti merge mana in mana cu conservatorismul care este firesc unei religii care s-a schimbat foarte putin un ultima mie de ani. Nu sunt sigur, dar daca nu ma insel, pana si vesmintele preotilor sunt din primele secole ale crestinismului, iar singura mare modificare in ritul ortodox a fost Sfanta Liturghie a Sf. Ioan Gura de Aur, care dateaza  … de pe vremea Sf. Ioan Gura de Aur.

De aceea cred ca un nou sinod pan-ortodox nu poate schimba nimic, neavand nici participanti prea iubiti de popoare (de la Daniel, pana la ecumenistul Bartholomeu de la Constantinopol si KGB-istul Kiril al rusilor, mai toti patriarhii din ziua de astazi au probleme cu autoritatea in sanul proriilor pastoriti) – pe de o parte – si neraspunzand in primul rand cu fermitate tendintelor centrifuge care problematizeaza credinciosii in ziua de astazi (ecumenism & secularism), noul sinod, oricat de pan-ortodox isi va dori sa fie, nu poate avea decat o amploare organizatorica si un efect scholastic: Basilicile din toata lumea ortodoxa vor avea material publicistic pentru un an sau doi si probabil facultatile de teologie vor avea noi referinte in biografiile cerute sau noi teme de doctorat cum ar fi “Ecumenismul prin prisma marelui mega-pan-sinod ortodox din 2016”.

Dincolo de autoritatea asupra credinciosilor a actualilor capi ortodocsi, se mai pune problema in ce masura orice hotarare luata la acest sinod va fi acceptata cata vreme exista un mare cui al lui Pepelea: suprapunerea teritoriala. Adica, pentru ca sinodul sa aiba validitate, conditia va fi ca toate hotararile sa fie acceptate si indeplinite de toti. Ori, intaietatea canonica pe anumite zone suprapuse in prezent este atat de complexa si imbarligata incat este de mirare ca se organizeaza un pan-sinod inainte de rezolvarea acestei probleme. Speranta pusa ca un pan-sinod va determina o biserica anume sa isi retraga episcopii si sa cedeze indetrimentul alteia, este hilara.

Dincolo de boabele marunte si chestiunile particulare, sa facem un mic salt putin in afara si sa ne intrebam ce hotarari pot lua acum 10-20 patriarhi, fiecare cu interese si mandate politice in spate, fiecare mai mult sau mai putin sperand sa castige cat mai mult pentru propria patriarhie (ca o imparteala – cel putin de capital de incredere – este inevitabila) si in primul rand, fiecare in parte si toti impreuna fiind priviti cu mare scepticism de credinciosii de acasa sau din alta parte. Ca sa exemplific doar pe scurt, amintesc ca de multe ori, calugarii de la Athos au amenintat pe Bartholomeu de la Constantinopol (practic patriarhul lor) ca nu il mai pomenesc daca nu se lasa de prostii ecumeniste. De asemenea, reamintim ca Biserica Ortodoxa Romana a restabilit comuniunea cu Biserica Ortodoxa de la Ierusalim abia recent, in 2014. De asemenea, tot noi suntem cam la cutite cu rusii din cauza Mitropoliei Basarabiei. etc, etc.

Pe langa cele enumerate mai sus, poate in primul rand ar trebui sa subliniem de ce un astfel de sinod nu va avea succes: este ceva nou, un fel de ozn in ortodoxie. Daca catolicii, chiar cei invatati, nici nu mai stiu la care mare conciliu, ce canon si ce dogma a mai fost schimbata, ortodocsii de mici copii au crescut cu cele 7 sinoade si cu praznicele corespunzatoare in care pana si cea mai nepriceputa baba a auzit cum de exemplu dogma Sfintei Treimi a fost intarita de minunea Sf. Spiridon care a transformat caramida printr-o minune in cele 3 componente din care fusese facuta: pamant, apa, foc.

Oare prin ce minuni ne vor convinge asadar prea-fericitii parinti de astazi ca catolicii sunt fratii nostri si ca nu mai trebuie sa le cerem sa treaca la ortodoxie de vreme ce deja s-a dat decret ca sunt si ei crestini? Il vor trasnforma ei pe papa intr-un simplu episcop prin vreo minune? Si asa si de-ar fi si eu tot nu o sa primesc!

Dupa cum spunea Ceausescu ca capitalismul se va intoarce in Romania cand o face plopul mere si rachita micsunele, tot asa sunt si asteptarile de la acest sinod. Mai zicea el ca sa nu ne miram daca totusi plopul o sa faca mere, caci genetica a facut progrese. Prin urmare nici noi ortodocsii sa nu ne miram daca lucruri nemaiauzite se vor intampla in Creta la anul, din fericire, cel putin in Romania avem libertate si putem rezista fara probleme chiar si in cadrul unei institutii oficiale infiltrate si ocupata de nechemati. Va fi mai greu si poate vor fi tulburari, insa ortodoxia nu se fereste de catacombe. Deja cel putin in Europa de Vest si in cea mai mare democratie – SUA – ortodoxia oricum este in catacombe.

Aniversare Pr. Savatie

Cu ocazia implinirii a 7 ani de activitate a Editurii Cathisma, Pr. Savatie a tinut o conferinta la Libraria Sophia din Bucuresti. Cu aceasta ocazie, m-am gandit sa vad cum mai sta Pr. Savatie pe site-urile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Romane, stiut ca parintele era intr-o perioada trecut pe lista neagra a lui Daniel alaturi de alte nume cum ar fi Maica Siluana, Zoe-Dumitrescu Busulenga etc.

Nu o sa intru in amanunte, povestea e veche, ma gandeam ca poate intre timp s-a mai schimbat ceva. Iata deci ce am descoperit investigand prezenta pe site-urile episcopiilor a numelui parintelui Savatie Bastovoi:

basilica.ro – site-ul de presa oficial al patriarhiei: o singura mentiune a numelui parintelui, intr-o stire preluata de la Episcopia Slatinei, probabil a trecut de cenzura stirea … semn ca Daniel inca il cenzureaza pe Pr. Savatie

ziarullumina.ro – ziar care tine tot de patriarhie – numele parintelui apare ocazional, prin preluari de stiri, mentiuni ale unor redactori sau intervievati; o singura carte este recenzata: Pildele lui Cehov care a aparut la editura parintelui; ca un mic amanunt amuzant, daca parintele oricum nu este intervievat/recenzat/citat, am gasit in schimb un articol intitulat savant “Postmodernismul creştin, un miracol al Răsăritului” in care o tanti anonima ataca tocmai cartea cea mai vanduta a parintelui: “Ortodoxia pentru postmodernişti” cum ca nu ar intelege parintele ca postmodernismul trebuie atacat cu propriile arme si ca trage semnale alarmiste acolo unde nu e cazul. Aceasta tanti super-stratega duhovniceasca probabil nu a citit cartea parintelui si nici nu stie cati cititor ahtiati de postmodernism au fost “anihilati” de aceasta carte.

doxologia.ro – site care tine de Mitropolia Moldovei – IPS Teofan; parintele nu e cenzurat, chiar sunt preluate fragmente din carti. Inca o data kudos iubitului nostru mitropolit si probabil viitor patriarh nu doar pentru acest fapt ci si pentru intreaga lucrare a Doxologiei.

trinitastv.ro,  radiotrinitas.ro – aici probabil cenzura este automatizata pentru ca nici o referinta la parintele nu este continuta in nici o pagina. Fiind insa mare parte continut audio-video nu putem verifica.

In continuare, dintre toate site-urile de episcopii doar urmatoarele nu l-au cenzurat pe parintele, de unde reiese cum este privit parintele de episcopul locului:

Episcopia Slatinei – parintele a conferentiat in Slatina in 2014.

Mitropolia Ardealului – cartile parintelui sunt vandute prin magazinele mitropoliei, deci banuim ca aici nu este cenzurat sau cel putin foarte cenzurat.

Episcopia de Alba Iulia – in magazinul online putem gasi o carte a parintelui, dar la cat de veche este coperta, probabil a ramas in stoc inainte de lista lui Daniel …

Episcopia Severinului – numele parintelui apare doar intr-o scanare a revistei Didahia de prin anul 2006, cand parintele inca nu era catalogat “periculos” de catre unii ierarhi BOR si camarilele de lingusitori care nu misca in front in preajma unor asemenea ierarhi.

Episcopia din Ungaria a preluat un articol mai vechi si “cuminte” al parintelui “De ce se sting luminile in discoteci”

Episcopia Caransebesului: numele parintelui apare doar la referinte, citat de un autor intr-un articol in format pdf al revistei locale.

Arhiepiscopia Craiovei: cartile parintelui sunt la vanzare, inclusiv titlurile mai noi.

Mitropolia Europei Occidentale si Meridionale: parintele e mentionat ca conferentiar la un eveniment organizat de tinerii ortodocsi din Marea Britanie, care poate au sau nu legatura cu Mitropolia.

Episcopia Italiei: Revista Apostolia contine un articol preluat din Formula AS al parintelui. Off-topic, recomandam cu caldura Revista Apostolia, probabil cea mai profesionista revista oficiala a vreunei organizatii bisericesti romanesti (din toate timpurile) – atat cat a fost.

Mitropolia Germaniei – parintele Savatie apare cu cateva articole (nu mi-am dat seama daca originale sau preluari din carti) in vreo 3-4 numere ale publicatiei oficiale “Scrisoare Duhovniceasca”

Episcopia de Australia si Noua Zeelanda: parintele apare cu cateva preluari de articole si fragmente din conferinte in publicatia oficiala “Ruga Romaneasca”.

Sper ca lista facuta sa nu dauneze parintelui si sa duca la cenzura completa. Posibil ca unele mitropolii / episcopii sa fi trecut cu vederea lista sau e posibil sa fie mai laxe cu aceasta lista neagra. Cel putin probabil la Sibiu e cazul. Acolo unde “nealinierea” este vadita, denota de ce parte se afla ierarhul respectiv, stiuta fiind lupta continua din sanul Sf. Sinod intre ierarhii “extremisti” si cei cu o alta agenda.

Ce intelegem noi din treaba asta? Eu unul inteleg ca intr-adevar nimeni nu este profet in tara lui si cu atat mai putin in biserica lui. Dupa cum vedem, cu toata cenzura (mai mult sau mai putin explicita si ranfortata), parintele apare mai des in episcopiile din afara tarii, unde probabil episcopii lucreaza cu mireni si nu prea pot sa isi impuna vointa la fel de puternic ca in tara, fiind si problema de bani si de castigarea increderii si a acceptiunii poporului. In schimb, episcopii cei mai puternici din tara, taie si spanzura, uneori in cele mai mici amanunte cand este vorba de cenzura sau de alte “porunci”, chiar cand nu e vorba de chestiuni importante. Sub stindardul “ascultarii”, “nealiniarii” si al “apararii bisericii”, uneori cei care au curajul sa emita cea mai mica idee sau actiune independenta de “centru” – ma refer la cei angajati si care pot fi controlati – sunt rapid “certati” si amenintati, dupa cum e cazul, cu raspopirea, demisia sau datul in judecata.

Nu acuzam, doar constatam ca cel mai vandut scriitor de carte ortodoxa, care de departe a castigat increderea poporului drept-credincios si-a atras totodata si disgratia unor ierarhi care in loc sa atraga in jurul lor oameni vii, plini de duh, conectati la realitate, cu deschidere catre dialog si totodata ancorati in traditia si cutumele bisericesti, dar mai presus de toate cu dragoste fata de Biserica, isi construiesc un turn de fildes si se incojoara de yesmani facuti din plastilina care nu fac decat sa isi asume si sa opereze cu un limbaj de lemn sec si fara continut, care in cel mai fericit caz, nu zideste nimic desi cine nu lucreaza, oricum darama.

Sf. Vasile cel mare, bucătarul şi fierberea dogmelor

niceeaIn Vietile Sfintilor de ziua Sf. Vasile cel Mare (1 ian) este mentionata o minune din Niceea, prin care Sf. Vasile a recuperat biserica din localitate pentru crestinii ortodocsi in confruntarea cu arienii care aveau sprijinul imparatului.

Pe scurt, arienii au cerut imparatului sa le dea lor dreptul de a sluji in biserica din localitate, gonind pe ortodocsi. Imparatul Valens care era arian, le-a dat-o arienilor, drept urmare crestinii ortodocsi au cerut ajutorul Sf. Vasile cel Mare care era episcop de Cezareea pentru recuperarea bisericii.

Sf. Vasile l-a infruntat pe imparat si i-a amintit ca “Cinstea imparatului sta in judecata sa. Iar intelepciunea zice: Dreptatea imparatului la judecata se vede”, altfel spus, l-a acuzat de coruptie (cedarea la influentele arienilor) si l-a indemnat sa respecte legea (altfel zis sa faca dreptate). Pe vremuri, imparatii care pretindeau ca sunt drepti nu puteau sa aplice legea absolutista – pumnul in gura – ci fiecare decizie trebuia justificata si imbrodita cel putin de legea nescrisa a bunului simt.

In discutia cu imparatul, Sf. Vasile are parte de un incident: bucatarul imparatului – Demostene – l-a jignit pe Sf. Vasile cu glas incet (adica astfel incat sa il auda sfantul si altii, dar nu imparatul). Primul raspuns al sfantului a fost sa il faca pe Demostene necarturar: “Vedem aici si pe necarturarul Demostene“. Drept raspuns, simtinud-se cu musca pe caciula si fiind prost din fire, Demostene l-a ocarat din nou pe Sf. Vasile care i-a raspuns din nou, escaladand tensiunea: Lucrul tau este sa ai grija de mancari, bucatarule, nu sa fierbi dogmele Biserici.” Si a tacut Demostene rusinat.

Din proloage, nu intelegem cat de mult a prins imparatul din aceasta confruntare si ce atitudine a avut fata de Demostene, cert este ca indirect, prin reactia bucatarului si raspunsul sfantului, imparatul a fost rusinat, intelegand poate ca si el se baga aiurea in dogmele Bisericii sau cel putin simtindu-se cu musca pe caciula. Drept urmare, a delegat facerea dreptatii catre Sf. Vasile care a propus dupa cum stim testul minunii pentru a decide care tabara sa dobandeasca slujirea in biserica orasului. Minunea este interesanta, mai ales prin prisma unei alte informatii pe care descrierea sumara a intamplarii ne-o da: dupa propunerea ca biserica sa treaca la tabara in fata careia usile bisericii zavorate se vor deschide singure, iar daca nu se vor desface la nimeni, sa treaca la arieni, ortodocsii au fost mahniti, acuzandu-l pe sfantul ca “dupa frica imparatului a facut judecata”. Vedem deci ca in relatia cu puterea, episcopul sfant nu a lasat nici un loc de a fi acuzat de nedreptate, ci a respectat intru totul porunca imparatului de a face dreptate fara partinire. Ba chiar, daca analizam rational, a partinit mai mult pe arieni. Sfantul avea insa credinta si de aceea isi baza deciziile pe puterea credintei in adevar.

Sa revenim insa la dialogul intre Sf. Vasile si bucatarul care nu-si vedea de oalele lui. Oare cati astfel de bucatari nu gasim in ziua de astazi, nu doar intre ortodocsii mai mult sau mai putin practicanti, mai mult sau mai putin carturari. Exista o inflatie de specialisti in ziua de astazi, fiecare pricepandu-se la orice.

Specia de bucatari experti in dogme sau in chestiuni extrem de complicate nu este insa noua. Protestantii prin definitie de declara crestini care interpreteaza cum vor ei Biblia si nu cred in nimic altceva, negand din start autoritatea traditiei sau a chiar a unei conduceri alese de ei. Migratia protestantilor intre o “biserica” sau alta se face dupa compatibilitatea intre ideile lor si ale “pastorului” ales in mod democratic sau prin finantare de catre membri acelei “biserici”.

wikipedia-expertCe e nou astazi insa este aproape generalizarea totala a virsului “expertizei” in orice. Fiecare este expert in ceva si isi sustine punctul de vedere cu ferocitate, rareori acceptand schimbarea acestui punct de vedere. Cei mai “evoluati” bucatari, dau chiar referinte din Wikipedia sau baga multe citate ca sa uimeasca auditoriul prin elevatia discursului. Alti “experti” apeleaza la maiestria oratoriei si a limbajului si isi au deja un pachet de argumente in buzunar din care scot la nevoie, indiferent de situatie, “dovezile” necesare convingerii. Bucatarul din povestirea minuni este insa un caz josnic, el nici macar nu folosind argumentarea, nefiind oricum intrebat de nimeni ci doar aruncand cu invective asupra Sfantului.

Ce este insa de admirat la bucatar, este ca dupa a doua ocara, ni se spune ca a tacut rusinat. O reactie mai rara in ziua de astazi, cei care sunt biruiti de cuvant, rareori tac iar daca nu recurg la jigniri si acuze “out of topic”, fug din auditoriu in auditoriu pentru a-si continua “misiunea”. V-as da un exemplu, pentru a intelege fenomenul. Bunaoara, Dan Puric a fost acuzat de Plesu ca foloseste prea multe citate (pe langa alte lucruri, ca nu e bine sa magulesti auditoriu, etc). Asta a fost acum 6 ani, dar cum Puric a reparut la TV de Craciun, cu ajutorul Facebook – acceleratorul de idiotenie – un share la un articol vechi a starnit interesul celor doua tabere: pro si anti-Puric, fenomenul fiind imediat preluat de unele ziare in principal de scandal. Intamplator, am urmarit o dezbatere despre scandalul Puric-Plescu la Robert Turcescu – Unde TV, unde fostul securist a invitat in emisiune un alt securist care insa nu s-a deconspirat inca si care este ziarist la EVZ. Nu ma pronunt prea mult cu afilierea celor doi si cu ce au in cap, insa ideea principala a discutiei intre Robert Turcescu si ziaristul de la Evenimentul Zilei a fost ca Puric trebuie combatut pentru ca este pro-rus si in ziua de astazi, este pericol mare cu rusii. Daca cine stie cum Puric ca candida si va castiga alegerile, oare ce o  sa se intample? La discutie, ulterior a participat si “expertul in  fraierirea investitorilor care au castigat banii fara sa munceasca si i-au pierdut mai usor decat i-au castigat” – nimeni altul decat brokerul fugar Cristian Sima care bineinteles a avut si el un cuvant de spus la disputa intre cei doi oameni de cultura, cat si in comentariile ulterioare referitoare la ortodoxia din Romania si cat de in urma este ea ramasa fata de catolici care sunt mai culti. De altfel, intreaga idee a emisiunii este ca oricine poate sa sune (prin Skype TV) si sa se dea cu parerea despre subiect. Bineinteles ca oricine poate sa sune, dar putini pot sa spuna chiar ce vor ei, daca sunt in contradictie cu ideile realizatorului. Ca si al televiziunea mainstream, niciodata nu sunt invitati experti sau macar cunoscatori …

Lipsa autoritatii si diluarea increderii in elite este cumva involutia societatii actuale, care merge mana in mana cu pierderea unor valori morale minimale, cum ar fi modestia si toleranta si chiar disparitia unor abilitati intelectuale care au ajutat omenirea sa progreseze: curiozitatea, dorinta de cunoastere, de marire a limitelor propriei gandiri prin dialogarea si deschiderea catre alte opinii. Ca sa nu mai vorbim de discernamant – floare rara in ziua de astazi. Este greu de analizat fenomenul si nu ma hazardez la a spune mai multe, poate decat ca “distractia” abia a inceput, web-ul si Facebook-ul avand abia cativa ani de stricat mintile prin crearea unei false iluzii de informare si educare.

 

 

1 4 5 6 7 8 22