Definitia familiei da pe fata corigentii la limba romana dar mai ales la logica

Salutam decizia Camerei Deputatilor de a vota – chiar cu o intarziere nesimtita – cererea a 3 milioane de romani de modificare a constitutiei care are ca scop evident, contracararea razboiului impotriva familiei care se duce la nivel mondial, mai ales in tarile “dezvoltate”. Sub stindardul “diversitatii” – o aberatie, deoarece diversi sunt si criminalii sau pedofilii si nu inseamna ca trebuie acceptati si ca trebuie ca drepturile lor sa fie nelimitate, similare cu ale celorlalti cetateni, se duce o lupta apriga de sapare la fundatia societatii, care este familia.

Dar nu doar familia este atacata, cat mai ales normalitatea si firescul. Ar fi mult de explicat si de comentat, fenomenul nefiind altceva decat corolarul diluarii setului de valori la care majoritatea cetatenilor adera. Exista mereu, in orice timp si in orice societate, ca si in viata fiecarui om, o granita dinamica intre ce este acceptabil si ce este anormal. Ceea ce acum o suta de ani era strigator la cer – fustele cu minijup, de exemplu – sunt acum ceva banal, fiind poate anormale corseturile – ceea ce atunci erau la moda. Atunci insa cand aceasta granita intre normal si anormal nu are o miscare organica, fireasca, impinsa de evolutia societatii si de transformarile istorice, ci vectorii de schimbare sunt o mana de politicieni homosexuali in foruri bine plasate care conduc cel putin UE si forteaza toti vasalii sa adopte “drepturile oricarui homosexual sa adopte copii”, mie mi se pare ca evolutia nu mai este organica ci se aseamana impunerii valorilor unui grup de oameni cu forta asa cum s-a intamplat cu Inchizitia.

Sa ne intoarcem insa la oile noastre mioritice si sa vedem de ce somnul ratiunii naste monstri.

Petre Florin Manola, deputat PSD, și-a explicat votul: „Am votat, astăzi, de Ziua Europei, împotriva referendumului pentru modificarea Constituției. Motivul meu este acesta: FORMULAREA PROPUSĂ – „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie” – RESTRANGE DREPTURILE OMULUI. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a explicat că “viața de familie, conform art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului nu se limitează numai la familii întemeiate pe căsătorie, ci include și alte relații de facto” – familii monoparentale, cupluri care trăiesc în uniuni consensuale ș.a.m.d.” (sursa)

Prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie spunea Lucina Blaga. Iata cum atunci cand conducatorii dorm se pot intampla lucruri dramatice pentru societate si tara se poate duce de rapa. Asadar, in cazul de fata era evident ca definitia familiei viza sa contracareze casatoriile homosexuale si prin acest referendum se incearca interzicerea prin Constitutie a casatoriilor homosexuale. Aceasta miscare nici nu ar fi avut loc daca poporul ar fi avut incredere in conducatori si daca s-ar fi considerat aparat de cei pe care i-a votat.

Insa cum putem sa clasificam si cum putem analiza justificarea deputatului PSD – de altfel singurul tovaras care a ales as fie gica-contra, restul PSD-istilor votand pentru sau abtinandu-se – altfel decat sa spunem ca este una tembela si cu siguranta ascunde in spate o optiune proprie suspecta a tovarasului. Eu unul nu cred ca nici el crede in ce a declarat.

Nu sunt la curent daca nu cumva tovarasul a fost alterat de gargara pe care a folosit-o USR-ul: un partid neo-comunist, anti-traditionalist cu un magnet mai ales la hipsteri retardati si care nu au doi neuroni sa judece crezand ca pot sa schimbe lumea daca rad 2000 de ani de istorie si incep de la zero. Am auzit ca ar fi fost si o tanara speranta de la PNL care ar fi folosit aceeasi justificare.

Daca gogomania acestei justificari nu este unica, problema este mai complicata si denota ca ne aflam in fata unui mare risc de dictatura daca astfel de oameni vor ajunge sa conduca tara in viitor – ceea ce din cauza nepasarii si “cuminteniei” crestinilor apolitici este foarte posibil. Ca o mica paranteza, daca avea doi cohones si trei patru neuroni, Coalitia pentru Familie se transforma instant in partid si avea o sansa istorica ca sa schimbe lucrurile in mediul putred al politicii romanesti. Nu mai explic de ce era si este din ce in ce mai important ca ortodocsii – impreuna cu ceilalti crestini, mult mai activi – trebuie neaparat sa se implice in politica pentru a mentine normalitatea, adevarata lupta abia incepand. Nu mai explic deoarece am explicat pe larg aici.

Inotrcandu-ne la referendum, trecerea prin Camera Deputatilor este doar un prim-pas care poate sa insemne nimic. Vedem cum PSD joaca alba-neagra cu mai multe chestiuni si cu siguranta zvonurile aparute in ultimul timp cum ca acolo la varf e niscavai mancareala, nu sunt fum fara foc. Deci probabil tovarasii au oricum alte urgente si spaima de alegerile urmatoare i-a cam lasat pe moment, mai ales dupa ce PNL-ul ne-a dovedit ca vrea cu fermitate sa urmeze calea PNTCD-ului si sa intre in groapa de gunoi a istoriei pentru ca nu-si gaseste coloana vertebrala si nu isi gaseste un minim set de valori pe care sa le impinga. “N-am om” ar parea sa spuna PNL-ul, ca slabanogul din Evanghelie care statea la scaldatoarea de la Vitezda asteptand sa tulbure ingerii apa si sa intre in ea pentru a fi vindecat. PNL nu are om, are destui oameni, PNL nu mai are ethos si nu mai are ratiune, de aceea va deveni si mai irelevant.

Atacul asupra familiei nu este intamplator. Dracul are o raca cu familia, fie ea crestina sau nu, deoarece familia este fibra societatii, fara familie, haosul se va dezlantui. Si putem vedea ce se intampla in vest unde majoritatea oamenilor traiesc divortati, copiii sunt crescuti aiurea, nu mai simt iubire, nu mai simt pacea si protectia unei familii, cresc cu rani care nu se vor vindeca niciodata si vor deveni oile de maine care vor behai sub stindardul curcubeului rozand iarba si topaind vesele pe ritmuri de muzica house.

UE: Ordo Ab Chao

Sunt uimit de cat de putina este inteleasa UE in Romania atat de politicieni cat si de “analisti”, ziaristi, corporatisti, tarani sau chiar hackeri sau doctori. Am enumerat aceste categorii aleator pentru a sublinia ca nivelul de inteligenta sau jobul de zi cu zi nu ne ajuta sau ne impiedica sa intelegem acest organism genetic mutant, ci tocmai esenta schimbatoare si amorfa a acestei hidre mitice pune dificultati in intelegerea ei. Se arata in fiecare zi mai slaba dar puterea ei este din ce in ce mai mare. Este blamata sau laudata cu pasiune, dar mai incet sau mai repede, nimic nu s-a schimbat care sa afecteze directia ireversibila si scopul ultim al acestei “operatiuni”: distrugerea popoarelor europene si formarea unei populatii supuse, “civilizate”, docile si modelata dupa “norme” si “aquis”-uri hotarate de niste tovarasi “iluminati” care stiu ce este mai bine pentru viitorii cetateni europeni.

Poate vi s-ar parea nepotrivita opinia mea avand in vedere evenimentele recente: Brexit, Frexit, etc. Stati insa calmi! Nu au reusit sa iasa grecii din UE cand UE le-a taiat accesul la bani si cand majoritatea au votat pentru refuzarea acordului propus de europeni (faimosul OHI), ceea ce mai mult sau mai putin indirect la data aceea inseamna iesirea din UE. Stiu ca au fost tot felul de sondaje la greci in care dorinta de apartenenta la UE era in aparenta majoritara – in opozitie cu rezultatul votului – , insa sondajele mai pot fi fabricate si chiar daca nu sunt fabricate, de cele mai multe ori sunt departe de realitate.

Cum sa evaluam totusi BREXIT-ul? In primul rand, deocamdata Brexit-ul este teoretic. Nu avem inca un acord, nu stim inca in ce masura Brexit-ul va fi un Brexit sau inca o renegociere si o reasezare a locului Marii Britanii in UE.  Sunt uimit cum oamenii pot sa discute despre Brexit fara sa aminteasca macar volumul schimbului direct intre Marea Britanie si Germania care nu poate fi taxat. Si fara taxe, UK va ramane in UE. Ca nu va participa in parlament o perioada sau va participa altfel, asta e alta poveste. Insa stati linistiti: nu avem inca in Brexit si de celelalte nici nu putem vorbi. Nici Franta si nici Italia nu au cum sa iese din chingile europeniste, oricat de mult si-ar dori.

Cand a fost criza greceasca, s-a tot discutat cat de prost a fost gandita moneda euro: moneda unica (deci politica monetara unica) si politica fiscala diferita. Cine sa creada ca asa ceva ar putea functiona ?! Facem abstractie de SUA si poate de alte federatii pentru ca spre deosebire de europeni, americanii sunt solidari. In UE insa nemtii nu vor sa ii salveze pe greci si nici atat pe francezi. Parerea mea este insa ca UE nu a fost construita prost si nici moneda nu a fost introdusa separat de politica fiscala unica din neputinta sau din neatentie. “Iluminatii” care au gandit fundamentele UE au creat o structura atat de stabila incat dupa cum vedem nici o tara nu poate iesi, si nici macar o tara puternica. Totul este atat de bine … inchegat incat UE a rezistat la socuri uimitoare si va rezista la nenumarate socuri, fiind chiar dotata cu un atribut “magic”: cu fiecare soc, se face o apropiere si mai puternica, se mai face inca un pas catre ceea ce s-a dorit de la inceput: un imperiu omogen, cu popoare anihilate, distruse, macinate, cu populati volatile, fara esenta, fara radacini, fara capacitate de reactie care sa nu mai poata puna opozitie si care sa contribuie doar ca niste soricei in marile laboratoare de experimente sociale prin care “iluminatii” se cred pe ei facand istorie si implinind dorinta “marelui arhitect” de pace si prosperitate pe intreg pamantul.

Nu vreau sa pierd prea mult timpul insa discutand despre scopul formarii si “personalitatile europene” – sunt lucruri stiute si chiar “conspiratii” implinite, trecute din capitolul “teorii” in capitolul “istorie”. Ca la 1848 …

Ce ma mira este insa cata energie se pierde in presa romaneasca alertandu-se toti si ambalandu-se de teama ca se sparge UE si noi nu stim cu cine sa alegem: cu europenii sau cu americanii. Ba mai mult, se tot trateaza despre cele 5 scenarii care in sine sunt aberante, sunt niste povesti scoase la betie de clovnul Junker care este parca un Basescu pus in fata sa rada ca prostul si sa tina discursuri grave si plictisitoare pentru a atrage atentia tuturor si a distrage atentia de la ce se intampla in spate, dincolo de intalnirile publice, de parlament, de discutii si interviuri. Dar daca tot a venit vorba de Junker, as aminti un citat din Junker intr-un articol mai vechi despre destramarea UE – EUROPA – INTEGRARE PRIN DEZINTEGRARE – (caci UE se tot destrama cel putin de prin 2012):

“Politica monetara este o problema serioasa. Ar trebui sa discutam in secret in cadrul Eurogrupului […] Sunt gata sa fiu insultat ca fiind insuficient de democrat (sic), dar vreau sa fiu serios […] sunt pentru dezbateri secrete la intuneric” — Jean-Claude Juncker, 20 April 2011

Deci daca Junker discuta in secret despre politica monetara in 2011, cu atat mai mult discuta mai mult “in intuneric” cand e vorba de scenarii. Iar cele 5 … sunt praf in ochi ca sa aiba prostii ce sa dezbata la talk-show-uri toata ziua si toata noaptea.

Sunt cateva principii de bun simt cu privire la relatiile dintre state (diplomatie) si pe care le-am putea extinde si cu privire la organizatii mai mult sau mai putin discrete, mai mult sau mai putin puternice:

  • nici un stat nu are o politica bazata pe emotii sau ideologii, ci doar pe interese; intelegerea simplista cu privire la interesele UE ar fi ca nu prea sunt interese comune, ca sunt multe state si ca este greu sa definim interesele, de unde si intreaga galceava; nimic mai fals: pe langa faptul ca interesul comun exprimat este pacea si bunastarea, sa nu uitam si de interesele celor care au fraiele puterii: sa o pastreze; Germania are interesul sa aiba o piata de desfacere, sa aiba forta de munca ieftina, sa aiba o moneda slaba; iar UE a fost mediul optim de dezvoltare pentru Germania, criza din 2008 fiind chiar o binecuvantare daca ne uitam la cifrele economiei germane;
  • cine are un avantaj, nu renunta niciodata de bunavoie la el; il poate folosi la schimb, dar doar daca este dispus la negocieri. Va vrea oare Germania sa renunte la statutul de “locomotiva a UE” alegand dezintegrarea sau ruperea? Vor vrea oare birocratii nealesi de la Bruxelles sa isi piarda jobul si sa se duca acasa? In nici un caz! Se sperie Junker sau parlamentarii europenii de votul cetatenilor si le e frica ca nu vor mai fi alesi, prin urmare o sa decida cumva ruperea tratatelor? Ei as, Junker nici macar nu e ales, iar europarlamentarii britanici din UKIP sunt un soi aparte de parlamentari sinucigasi. Parlamentarii UE nu vor fi insa niciodata de acord sa de autodizolve. Dar nu doar parlamentarii, care macar sunt alesi. Toti birocratii care lucreaza la UE nu doresc sa fie piarda cascavalul. Este aberant sa crezi ca o “elita conducatoare” va renunta de bunavoie la putere; birocratii UE vor face tot ce pot ca sa mentina status-quo-ul sau ca sa il schimbe, sau sa dea sentimentul ca il vor schimba, astfel incat tensiunea de moment sa fie cumva difuzata si cetatenii sa nu puna mana pe furci si sa-i goneasca.

Evident ca e nevoie de ceva zgomot zilele astea pentru a arata ca “se misca lucrurile”. Imperiul UE are o particularitate fata de toate alte imperiile din istorie: ii place sa dea iluzia ca este un imperiu al dialogului in care fiecare are un cuvant de spus. Tu ce crezi? – este intrebat Klaus. Apoi, Junker il bate cu palma pe umar si ii zice “Bravo, plavanule!” apoi face o poza cu el si ii face semn sa faca pasi, urmand sa dea mana cu urmatorul. Nu e o intamplare reala, dar ar putea fi reala, caci alte intamplari similare, chiar mai ciudate s-au intamplat:

Oricat de prietenos pare dialogul de mai sus si oricat de jalnic este personajul Junker, sa mentionam un adevar simplu – sa fim atenti la esente, la realitati, la lumea reala: in timp ce Orban este ales, Junker este un alcoolic numit de centre obscure de putere din “forurile europene” – un termen de presa pentru a ascunde organizarea secreta, nedemocratica si dubioasa a acestei uniuni. Junker nu este nici macar un numit de alti numiti. El este doar “propus” de cineva si este acceptat, niciodata un “propus” nefiind rejectat. Negocierile inainte de numire sunt purtate de nu stim cine, pe nu stim ce principii. Conditiile si imparteala alegerilor in toate forurile europene sunt total nedemocratice si nu au la baza nici macar o ierarhie de valori, un criteriu de selectie, fundamentele fiind negocierile, intelegerile si acordurile intre “forurile” si “agentii de putere” la nivel european.

Voi incheia articolul reiterand: crizele nu fac decat sa inchege si mai mult UE. Daca cumva le-a luat insa Dumnezeu mintile si haosul aparent chiar este unul cat de cat real, are elemente de concreditudine, ar fi mana cereasca pentru noi sa avem sansa sa fim eliminati sau chiar sa intram pe cercuri concentrice … mai periferice. Asta nu inseamna deloc ca vom renunta la democratie si la prosperitate. UE este in fapt cea mai mare piedica la ambele, dar aceasta afirmatie poate o voi explica intr-un alt articol.

Limitarea denunțului: are adevărul termen de garanție?

Daca in OUG singura schimbare ar fi fost limitarea denuntului si ar fi fost indeajuns pentru a ne chema in strada.

Nu vreau sa va plictisesc cu numele vehiculate de infractori care ar fi scapat de o asemenea prevedere. De altfel, trecutul nu conteaza cat viitorul in toata marsavia asta. De aceea majoritatea celor din strada sunt tineri sustrasi acolo de la alte activitati specifice varstei lor: plimbat prin cafenele, intalniri, cinema, lectii si pregatiri pentru examen sau de ce nu putin gaming dupa serviciu sau scoala.

Ce justificare logica poate avea insa limitarea denuntului? Cum poate adevarul sa expire, cum poate furtul sa nu mai fie valabil daca a trecut mai mult de 6 luni? Cati neuroni trebuie sa aiba o persoana ca sa inteleaga ca nu exista nici cea mai mica umbra de indoiala ca acesti guvernanti sunt niste ticalosi care au venit sa faca legea pentru ca momentan nu pot sa cumpere judecatorii cum o faceau acum ceva timp, inainte ca noua generatie de judecatori si procurori tineri din institutiile statului sa inceapa incet-incet sa ocupe locuri importante si sa nu mai accepte compromisul specific vechii generatii.

Am mai subliniat si in alte articole: Romania se va schimba abia cand in justitie si in politie se va face curatenie si vor intra doar tineri care vor dreptate si sunt dispusi la orice sacrificiu pentru a pune umarul la construirea unei tari asa cum ne-o dorim. Acest fenomen va fi unul treptat si vom asista la mai multe “dureri de nastere” a cinstei si onoarei mai ales la confruntarea cu celelalte puteri ale statului unde rumenirea nu este deloc dorita si schimbari nu au loc in aceeasi directie.

Intorcandu-ne la denunt, sa enumeram cateva argumente care ar putea fi ridicate in favoarea limitarii duratei:

  1. stresul politicienilor: politicienii nu pot sa traiasca mereu in stres ca cineva ii poate denunta, mai ales pe lucruri care le-au facut acum multi ani; este un argument pe cat de strigator la cer, pe atat de repetat papagaliceste si sustinut tocmai de acei infractori care au cazut deja victime unor astfel de situatii; apelul la umanitate al hotilor ar trebui sa nasca revolta si cu siguranta multa revolta s-a acumulat si abia acum a inceput sa fiarba mamaliga; un politician trebuie sa ii fie frica daca este hot: mai devreme sau mai tarziu va plati: fie in fata legii, fie in fata poporului revoltat, fie la sfarsit in fata lui Dumnezeu;
  2. riscul abuzului: procurori rau-voitori pot santaja martori ca sa depuna marturie mincinoasa si sa fie angrenati in denunturi false; o asemenea argumentare este penibila; daca astfel de cazuri exista, ele sunt deraieri de la justitie si sunt condamnabile; daca s-au inmulti denunturile nu inseamna neaparat ca procurorii au inceput sa santajeze martori ci poate ca au inceput sa-si faca datoria; de asemenea, daca am merge pe aceasta logica, sa ignoram de tot denunturile, daca santajul martorilor chiar este o problema, desi logic ar fi ca acei procurori care au santajat sa plateasca; de ce nu exista denunturi si impotriva unor astfel de procurori daca fenomenul este unul real si este folosit ca argument?
  3. paralela cu prescriptia raspunderii penale: de ce am avea nevoie de “termen de valabilitate” la denunt daca avem deja prescriptia raspunderii penale? Denuntul este in esenta doar o unealta juridica, doar o parghie de investigatie. Gravitatea unei fapte demascate printr-un denunt poate varia imens. Daca vrem sa simplificam procedurile juridice si sa reducem aglomeratia in justitie, de ce macar termenele de “expirare” a denuntului nu au pastrat proportia cu termenele din prescriptia raspunderii penale?

Nefiind de specialitate juridica si neavand cultura in domeniu, recunosc ca poate mi-a scapat vreun argument in favoarea limitarii duratei denuntului. De aceea, va provoc, psd-istilor: luminati-ma!

 

Restructurarea Romaniei [2]: Apararea

Vezi si RESTRUCTURAREA ROMÂNIEI [1] – INTRO

Cat de bine pregatita este apararea unei tari se poate vedea doar in vreme de razboi. Oricate lucruri bune sau rele am spune despre armata romana si despre beneficiile sau problemele apartenentei la NATO, in fapt toate sunt speculatii. Doar adevarul unui viitor conflict ne va spune cu adevarat cum stam la capitolul aparare. Asta nu ne impiedica insa sa facem un diagnostic si sa obsevam cateva lucruri certe.

Un lucru cert este ca armata romana nu este prea grozava daca privim prin prisma potentialului de impact regional. Practic, regional impactul armatei romane este zero daca nu chiar pe minus, avand in vedere ca teritorii ale Romaniei sunt inca sub ocupatiei ruseasca, ca sa nu mai zicem de bazele cedate americanilor pe degeaba. Da, stiu, asta tine de tratate si de cursul istoriei. Armatele insa decid cursul istoriei si cert este ca Romania a pierdut oportunitatea sa ajute Moldova in conflictul cu Transnistria intr-un moment in care acest lucru tinea doar de vointa politica. Ma refer bineinteles la anii 90 si la ce s-a intamplat de-atunci incoace. Moldova sub ocupatie este poate cel mai clar indiciu al neputintei si al slabiciunii actuale a Romaniei.

Poate suntem obisnuiti sa gandim ca atat putem noi, ca nu putem sa facem fata vicisitudinilor istoriei sau, dupa cum spunea un tovaras, “meandrelor concretului” – o expresie fumoasa care poate denota apogeul gandirii iliesciene. Am crescut la scoala fiind invatati ca, noi mereu am fost inconjurati de mari imperii si ca este o minune simplul fapt ca am rezistat atatia ani si ca nu ne-am pierdut identitatea. Evident, putini elevi realizeaza ca grecii sau polonezii, de exemplu, au fost intr-o situatie mult mai dificila decat noi si ca desi istoric au avut vicisitudini mai mari ca noi, se afla deasupra noastra cam din orice punct de vedere.

Mentalitatea este extrem de importanta cand vorbim despre lucruri importante cum ar fi planificarea, strategia si obiectivele. O mentalitate decadenta, slabita, complexata si inchistata in limite stabilite de curente de gandire care nici nu stim de unde vin si cui apartin, nu poate sa planuiasca lucruri mari. Informarea corecta si deschiderea mintii dincolo de status quo-ul cu care suntem obisnuiti ar fi indeajuns pentru a pune unele intrebari si a deschide unele perspective cu totul diferite. Bunaoara, nu doresc decat sa amintesc ca nu intotdeauna romanii au fost la fel de slabi si neputinciosi ca in vremurile de astazi. Moldova lui Stefan cel Mare era la fel de inconjurata de “mari imperii” ca si in alte vremuri, in schimb Moldova lui Stefan cel Mare era o mare putere regionala care nu doar ca nu se supunea “tavalugului istoriei” si strica planurile imperiilor dimprejur, dar ajunsese in anumite momente sa puna probleme de securitate acestor imperii (a se vedea incursiunile lui Stefan cel Mare in Polonia) sau era un “jucator” in deciderea politicii tarilor inconjuratoare (a se vedea influenta lui Stefan cel Mare in Tara Romaneasca).

Nu as dori sa trec mai departe peste mica paranteza cu Stefan cel Mare fara a pune cateva intrebari cu privire la succesul Moldovei din vremea lui Stefan cel Mare. Tin sa mentionez mai intai ca nu am citit prea multa istorie si desi sunt foarte pasionat de Stefan cel Mare si citesc tot ce pot, nu am pretentia sa emit teorii si ipoteze istorice. Insa as dori sa pun ca intrebare urmatoarea chestiune: in ce masura Moldova lui Stefan cel Mare isi datoreaza succesul doar lui Stefan cel Mare sau si calitatii poporului din vremea sa. Nu degeaba a ramas denumirea lui Stefan de “cel Mare” [1] dar performanta de durata si amplitudinea impactului domniei sale sunt cu siguranta si concecinta a “materialului” uman cu care Stefan a putut sa realizeze ce a realizat. Este redundant sa facem paralele cu alti mari domnitori, cu alte genii militare sau administrative care insa desi au ramas in istorie prin straluciri de moment, impactul lor nu a fost nici pe departe comparat cu ce a reusit sa faca Stefan cel Mare in Moldova. Sa fie oare explicatia acestei diferente tocmai materialul uman? Oare ce ar fi realizat Mihai Viteazu daca in loc de tradatori ar fi fost inconjurat de patrioti cum a fost Stefan cel Mare? Mi-au ramas mereu in minte cuvintele spuse despre Stefan cel Mare de Parintele Nicolae Tanase: Stefan cel Mare ardea satele din fata navalitorilor, dar le ardea pentru ca stia ca are cu cine sa le refaca. Daca moldovenii nu ar fi fost in cuget si simtiri alaturi de Stefan, s-ar fi rasculat de la prima batalie.

De ce am facut aceasta introducere in tratarea subiectului apararii cu cateva comentarii cu privire la mentalitate? Ce am putea noi oare sa ne propunem din punct de vedere militar si ce vrem mai mult decat avem: o tara libera, indepententa, suverana? He, he, aici s-ar lungi mult discutia. Lansez doar un scenariu de istorie alternativa in care s-ar putea afla Romania de astazi: Romania de astazi ar putea fi o tara independenta pe bune (adica care sa nu se bazeze pe NATO), cu teritorii intregi (altfel spus cu Moldova si Transnistria integrate) si o tara in care niciun politician ungur nu ar avea in ce context sa mai mentioneze cuvantul “Trianon” asa cum niciun mexican nu are curajul sa ridice pretentii asupra Texasului.

In continuare, as dori sa fac o scurta recapitulare a situatiei armatei romane, punctand ulterior cateva realitati si deziderate. De asemenea, vom face un scurt comentariu legat de “sistemul” de securitate al Romaniei, care sistem este unul singur, determinat de singurul tratat actual, mai exact de NATO.

Dupa cum stim, Romania fiind membra a blocului comunist, facea parte din tratatul de la Varsovia, un tratat similar NATO din ziua de astazi. Intreaga strategie de securitate si organizare a armatei sunt evident dictate de tratate si de contextul istoric in care se afla o tara. Comparativ cu NATO insa, tratatul de la Varsovia avea cateva mici diferente: organizarea armatelor statelor individuale era mai independenta decat NATO in care se pune accent si se incearca o unificare cat mai puternica, mai ales prin prisma “standardizarii” armamentului – o formula cu spoiala de specialitate prin care se justifica publicului necunoscator necesitatea ca armamentul sa fie cumparat de la americani. Intreaga distrugere a industriei producatoare de armament a Romaniei s-a facut sub sloganul “alinierii la standardele NATO“.

Nu negam aici diferentele evidente tehnologice intre armamentul american si capacitatile ramase in urma ale industriei romanesti de armament post-decembriste. Insa mai de dorit era pastrarea si modernizarea acestei industrii decat vanzarea ei la fier vechi. Bineinteles, ca oricum toata industria comunista din Romania a fost vanduta la fier vechi, chiar daca doar in acte, unele agregate si materii prime fiind mult mai scumpe decat fierul vechi si constituind obiectul unor afaceri negre odioase. Insa macar industria de armament putea fi crutata, cu putina atentie din partea conducatorilor.

De asemenea, pe vremea tratatului de la Varsovia, fiind perioada Razboiului Rece, armata avea de departe o importanta majora in cadrul oricarui stat, lucru schimbat total in momentul in care am intrat noi in NATO cand principalul interes al americanilor a fost ruperea satelitilor URSS (lucru realizat oricum prin anularea tratatului de la Varsovia) si impingerea granitelor geografice ale NATO cat mai mult inspre Rusia, existand chiar momente in care existau unele discutii despre o eventualitate aderare a Rusiei la NATO. Ulterior aderarii, interesul NATO nu a fost deloc in dezvoltarea unei armate romanesti capabile, aceasta fiind exclusiv misiunea statului roman. Sa nu fim insa tristi: nu doar in Romania s-a intamplat asa, ci in toate tarile satelit ale SUA, dezvoltarea unei armate nu este privita cu ochi buni, deoarece altfel nu s-ar mai justifica cheltuielile si vanzarile complexului militar american, ca sa nu mai vorbim de posibilele “abateri de la cale” cum este cazul Turciei de astazi.

Care era asadar starea armatei romanesti pe vremea comunismului? Era ea una buna sau una proasta, era mai buna ca acum sau mai proasta? Sunt lucruri bune la care sa facem referire sau situatia actuala este una mult mai fericita? Astfel de intrebari pot naste discutii infinite. Eu doresc insa doar sa subliniez ca armata Romaniei pe vremea comunismului putea asigura integritatea teritoriala a tarii, putand tine in sah chiar marele urs, cum s-a dovedit in cazul inabusirii Primaverii de la Praga din 68.

Principalele lucruri care trebuie subliniate cu privire la armata romana dinainte de 89 este in primul rand capacitatea de productie de armament (Romania era un exportator important de armament) si al doilea era capacitatea umana: numarul mare de soldati permanenti si faptul ca exista stagiul militar obligatoriu si fiecare barbat putea sa foloseasca o arma sunt lucruri care desi denigrate, erau un garant importat pentru securitatea tarii.

Poate a venit vremea de o noua paranteza si sa subliniez cat de important este ca fiecare barbat (cel putin) sa fie capabil sa poarte o arma. In primul rand, dupa parerea mea, o tara in care barbatii nu pot sa isi apere nevestele in cazul unei invazii este o tara pierduta. Putini elogiaza performanta Elvetiei de a-si pastra neutralitatea in cel de-al 2-lea Razboi Mondial fara a stii carui fapt se datoreaza asta. Multi pun pe seama sistemului bancar si pe faptul ca Elvetia are destui evrei importanti iar cum evreii conduc lumea, Elvetia a fost mereu ca un fel de refugiu pentru evrei si de aceea si-a permis “luxul” sa fie neutra. Evident sunt prostii, realitatea fiind cu totul alta. Un raspuns final nu poate da nimeni. Cu siguranta conteaza si bancile, cu siguranta conteaza si evreii, insa in cel de-al 2-lea Razboi Mondial, cred ca evreii ar fi fost mai degraba un punct in plus pentru nemti sa-si doreasca ocuparea Elvetiei. Intorcandu-ne insa la capacitatea de autoaparare prin folosirea armelor, in cel de-al doilea Razboi Mondial a fost o discutie intre un ministru neamt si un sef de guvern Elvetian, nemtii amenintand cu invazia pe elvetieni: “domnule ministru – zice neamtu’ – armata elvetiana are x mii de soldati; noi putem trimite oricand y batalioane de soldati cu un numar mai mare de x mii si va vom face praf”. La care elvetianul raspunde “ati uitat sa puneti la numar si milioanele de elvetieni care vor opune rezistenta; nu uitati ca fiecare elvetian are cel putin o arma in casa si ca stie sa o foloseasca”.

Imi cer scuze pentru redarea aproximativa a discutiei de mai sus, din pacate nici nu mai retin de unde mi-a ramas in minte pentru a putea cauta si a oferi tabloul complet si precis al discutiei. Esenta invataturii insa cred ca ramane. Nu vreau sa fac apogeul portului de arma si sunt constient ca pusca nu mai este ce-a fost si conteaza prea putin in cazul unor razboaie totale. Insa, pusca sau pistolul in mana fiecarui cetatean sunt un prim nivel de descurajare a unei invazii militare, cel putin prin prisma resurselor alocate de atacator si al oportunitatii unei invazii.

Avem deci cateva puncte slabe, mai ales in cadrul unui viitor volatil cu tulburari majore din varii cauze (teroristi, refugiati, razboi in tari vecine etc). Faptul ca la romani nu exista dreptul de a purta arma si ca nu este constientizata importanta macar a pregatirii oricarui barbat sa foloseasca arma, ne plaseaza din start in categoria “sitting ducks”.

Daca portul armelor este un capitol inchis, ce putem spune insa despre capacitatea barbatilor de a folosi arma? Si aici stam cum nu se poate mai prost. Armata “profesionista” sub-finantata si prost-pregatita are dificultati pana si in atragerea tinerilor spre aceasta meserie. In SUA, armata are mereu “material” de “carne de tun” din randul claselor sarace (negri, orase distruse economic, zone fara potential etc). La noi insa, tinerii saraci fug in afara si armata are dificultati in a-si constitui personalul, ca orice companie din Romania, de altfel. Problema demografiei este un alt aspect peste care vom sari sumar, nefiind prea mult de spus decat ca este de departe o rana deschisa care va sangera si mai mult in viitor, pe langa emigratie.

Ce solutii ar fi insa, chiar cu declinul populatiei, chiar cu dezinteresul fata de meseria de soldat si de armata in general, ce am putea face pentru a face un pas in pregatirea pentru razboi? Legea privind statutul rezervistilor este un timid pas inainte, insa suntem abia la inceput. Banii vor fi insa problema principala la acest capitol, ca si motivatia de altfel.

Poate a venit timpul sa tratam putin si aspectul motivatiei, altfel zis al patriotismului. O armata, pe langa stimulentul financiar si atractivitatea ca meserie, trebuie sa atraga in primul rand si prin ceea ce se numeste patriotism. Cuvant greu cu multe de spus, aflat insa intr-un declin ireversibil, mai ales consecinta a “integrarii europene” si a globalizarii. Satul global vazut de multi ca o metamorfoza fireasca si binevenita a statelor nationale este o himera care nu face decat sa secatuiasca puterea simbolica a popoarelor slabe, a statelor aflate in disolutie sau reziliente intr-un statut de limbo, de plutire obosita peste timp a unei idei istorice, ramase in suspans pana la viitoarele transformari semnificative. Mai adaugam la cele spuse mai sus si mireasma cufundarii in virtual si a dezinteresului general pentru societate si gasim unele raspunsuri ale lipsei patriotismului si a interesului pe care tara il poate prezenta pentru un cetatean in ziua de astazi.

Un soldat care nu e gata sa isi dea viata pentru tara si nu are constiinta jertfei de neam este un soldat care chiar daca isi va face meseria profesionist pentru a-si pastra locul de munca, nu va putea sa dea totul si nu poate constitui baza unei armate puternice si viguroase. Diferenta intre un soldat patriot si unul doar profesionist si corect este aceeasi ca intre un angajat la o companie de stat si un intreprinzator care munceste zi si noapte pentru familia sa. Primul este atent doar la posibile riscuri (sa nu fie prins de sefi cand se joaca monopoly, sa nu faca greseli pentru care ar putea sa fie taxat pe viitor etc) pe cand al doilea este interesat de rezultatul muncii sale, de succesul sau esecul muncii sale legandu-se intrebarea daca va avea sau nu de mancare si toate celelalte.

Din pacate, armata nu poate face prea mult pentru trezirea sentimentului patriotic al soldatilor sau al viitorilor soldati. Acest aspect tine mai mult de societatea in intregul ei, sistemul de invatamant, politica, religia, cultura care pot sau nu sa nasca si sa mentina treaz sentimentul patriotic. Vremurile post moderne mai ales, prin reformatarea mentala cu ajutorul societatii informationale, pune piedici dificile si provocari majore in toate capitolele enumerate mai sus, de unde intelegem de ce patriotismul are un grad continuu slabit si puseuri desi datatoare de sperante pentru unii, slabe precum arderea unui fitil care sta sa se stinga.

Strategia de aparare porneste de la tratatele existente si de la conjunctura geopolitica. Calitatea si experienta oamenilor implicati in elaborarea si indeplinirea unei strategii de aparare sunt definitorii. Cand insa politizarea a cuprins intreaga societate si partidul numeste pana si directorii de scoli, ce putem spune despre promovarea valorilor si a oamenilor de calitate in cadrul armatei? Nimic! Strategia de aparare este prin urmare un corolar al politicii fiind dependenta de toate constrangerile ei: oportunism, schimbari dese, perspective scurte, lipsa responsabilitatii, irelevanta profesionalismului etc.

O armata puternica cu greu se poate realiza fara o economie puternica. Spun “cu greu” deoarece se pot face multe lucruri si fara bani multi. Eficienta este tocmai arta realizarii unor obiective cat mai mari cu resurse cat mai mici. Misiune grea, mai ales daca nu esti fortat de imprejurari si daca te culci pe-o ureche ca te apara NATO si ca tot ce trebuie sa faci este sa ii lasi pe americani sa-si planteze niste baze de rachete pe ici pe colo sau sa le dai un aeroport-doua, sau se mai trimiti si tu un batalion-doua prin razboaiele murdare ale americanilor in lume.

Dupa ce ca oricum nu avem bani pentru o armata puternica, putinul care il avem a fost cheltuit tot prin prisma “adaptarii la sistemul de securitate NATO” si prin parteneriatul romano-american prin care noi ne angajam sa le cumparam americanilor arme fie ca avem sau nu musai de ele, fie ca avem sau nu prioritati la capitolul respectiv.

Nu cred ca exagerez prea mult daca spun ca armata romana este probabil tratata de americani similar kurzilor in Siria: li se dau ceva “goodies” (niscavai mitraliere sau echipamente nu prea avansate) bineinteles pe bani sau petrol (americanii nu fac cadouri!), li se face training, se fac misiuni comune si sunt incurajati. Cam atata tot. Americanii nu o sa vina sa lupte razboiul kurzilor, insa ii folosesc pe kurzi, impreuna cu alte grupari “partenere” cand e nevoie sa atace Mosul unde isi trimit si ei ceva trupe mai ales pentru coordonare.

Niciodata americanii nu au spus ca le vor oferi mai mult kurzilor, insa probabil kurzii, ca si romanii sunt siguri ca americanii ii vor sprijini in lupta cu marele satan de la nord (Rusia pentru noi, Turcia si Iran pentru ei). Toata strategia kurzilor, ca si a romanilor, se invarte in jurul americanilor. Fara americani, si kurzii si romanii, nu stiu si nu pot sa se lupte. Americanii sunt singura lor sursa de armanent, singurii lor parteneri si gandul ca acolo sus, cineva vegheaza pentru biruinta lor, ii linisteste si ii face sa nu se gandeasca la alte optiuni.

M-am plictisit de cati ani tot explic de ce NATO este efemer si nu mai are multe zile. Va invit sa le cautati daca doriti sa aflati si argumentele. Mereu am atras atentia ca un tratat poate sau nu poate sa fie respectat, de aceea e bine sa nu ne bazam doar pe acest tratat ci sa cautam variante. Nu m-am hazardat sa propun variante, nu am sugerat nici impacarea cu rusii, desi a incerca nu ar fi o crima si nici bazarea doar pe fortele proprii. Sunte insa multe lucruri care se puteau face aceasta toata perioada de pace intre doua razboaie, perioada in care prin mila lui Dumnezeu noi am apucat sa traim.

Dezvoltarea unei industrii de armament care sa produca macar echipamentele de baza ale unei armate si de care avem nevoie urgenta ar fi fost un lucru benefic atat pentru suportul armatei cat si din punct de vedere economic. Daca trebuie sa existe un sector strategic sprijinit de stat, de departe acesta ar trebui sa fie productia de armament. Dependenta de alte tari pentru armament in conditiile in care noi avem o traditie, avem capacitati tehnologice si mai ales resurse umane capabile sa dezvolte o asemenea industrie este nu doar un risc de securitate, dar si o prostie din punct de vedere economic.

Dar de ce ne-am opri la echipamentele de baza? Parteneriatul cu SUA daca ar fi insemnat cu adevarat un parteneriat ar fi presupus cel putin productia in Romania a unui tip de rachete moderne care sa intre in dotarea armatei noastre, prin infuzia de tehnologie americana. Stiu ca exista unele tentative si proiecte de un relativ succes, insa acestea nu pot fi comparate macar cu succesul Daciei in domeniul automobilelor, in conditiile in care noi am avea nevoie de producerea cel putin a unui Skode in domeniul militar, avand posibilitatea (teoretica) de a cere tehnologie si suport din partea marelui nostru partener. Nu voi mai spune prea mult despre industria de apararare decat ca faptul ca noi inca vorbim in 2017 de importanta revitalizarii acesteia denota starea jalnica in care ne aflam si perspectivele si mai slabe prin prisma tulburarilor geopolitice si dificultatilor economice care se vad la orizont.

In recapitulare stam prost cu patriotismul, stam prost la industria de aparare, nu avem nici macar capacitati cantitative printr-o pregatire minimala de rezervisti, toate punctele pozitive care tin de aparare par a ramane existenta unui tratat, care are insa o importanta pusa sub semnul intrebarii in mod accelerat chiar de catre partenerul de baza al acestui tratat. Mai adaugam aici situatia geopolitica grava si sistemul putred de conducere, consecinta a politizarii generalizate din Romania si ramanem cu o armata prost dotata, aflata inca in durerile unei nasteri ca o organizatie relevanta, adaptata realitatilor, cu resurse umane din ce in ce mai greu de gasit, cu resurse financiare mereu sub semnul intrebarii si mai ales cu un sens existential pus continuu sub semnul intrebari de societatea fluida in care traim si in care puterea de simbol a conceptului de tara si neam sunt cel putin aflate in covalescenta. Ne-a ramas totusi mostenirea istorica care poate fi o inspiratie pentru inca un nou inceput.

CONCLUZII

  • nu stim starea actuala a armatei romane, probabil este proasta, exista sanse sa nu fie asa
  • industria de armament este jalnica, armata nu are finantare; fara bani, apararea este imposibila
  • organizarea eficienta si puterea simbolica ar compensa lipsa banilor: armata romana este insa lipsita de ambele
  • tratatul NATO prezinta o minima stabilitate si niscavai sperante; tratatele sunt insa facute pentru a fi desfacute; o baza de cateva rachete la Deveselu nu inseamna in nici un caz ca SUA ne va ajuta cu ceva in caz de nevoie

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] DE CE ESTE ŞTEFAN CEL MARE SFÂNT

 

Cultura dependentei

niciodataDe la minerii chemati de Ion Iliescu in primavara anului 1990 pana la profesori si pensionari indoctrinati de Ponta ca el le-a redat demnitatea prin maririle din 2015, nimic nu s-a schimbat in Romania in privinta vrajelii cu care politicienii castiga alegerile in Romania.

Si nu ma refer doar la politicienii rosii. Indiferent de culoare, in ciuda simulacrului de pluralism politic, care niciodata nu a facut un pas macar inspre pluralismul doctrinelor, in fiecare an politicienii romani castiga alegerile doar promitand pomeni si oferind ajutoare.

Crearea unei mase de votanti care sa fie cat mai dependenta de ajutoarele guvernului sau de sistemul de stat a fost poate cea mai geniala opera a ilustrului nemuritor, desi sa nu-i dam atata credit: a facut-o din instinct de comunist, nu gandind pe termen lung. Faptul ca strategia a rezistat atatea decenii pana acolo incat orice partid si orice lider nu poate castiga decat promitand ca da ceva, il mira probabil si pe Iliescu. Continuitatea cu comunismul ar fi justificat sa tina metoda viabila 2-3 ani, pana cand oamenii dadeau de gustul capitalismului sau cel mult 20 de ani, pana se schimba o generatie. Insa, prin franarea dezvoltarii economice, s-a perpetuat modelul la nesfarsit, facand un arc de timp intre Epoca de Aur si viitoarea Epoca Europeana care va fi una comunista sau nu va mai fi deloc.

Nu neg ca s-ar gasi istorici care sa sustina ca si inainte de comunisti existau situatii similare (taranii erau dependenti de boieri, de exemplu), dar eu unul ma indoiesc ca a mai existat o perioada in care aceasta legatura intre votantul vulnerabil si policianul care imparte indulgente sa fii fost mai sincera si mai puternica, mai ales pentru ca aceasta legatura are unele particularitati: este “de bunavoie si nesilit de nimeni” (doar avem democratie, nu?), si mai ales este intretinuta prin amanetarea viitorului copiilor acelorasi pensionari si bugetari. Caci dependenta se intretine …. prin creditare si cresterea datoriei nationale, in ciuda gogosilor legate de mai buna administrare, gestionare eficienta, etc.

Se pune intrebarea: care ar fi alternativa la PSD? Caci si PNL-ul este tot aceeasi “marie”, si ceilalti sunt tot o apa si un pamant, iar noile partide sunt niste glume proaste. Merita sa ii acuzam pe acesti oameni, mai ales daca ne gandim putin la situatia lor? Eu zic ca merita, pentru ca in primul rand, nu ne lasa sa ingropam mortul si sa incepem sa ne refacem tara. Actualul sistem politic este mort, fie ca vrem sau ca nu vrem sa recunoastem. Procentele de participare la vot in scadere si miscarile sociale anti-sistem dau marturie. Schimbarea prin alegeri si intrarea politica actuala sunt doar false piste, culoare blocate in acelasi labirint, pe care culoare mergand, ne vor intoarce de unde am plecat.

Un exemplu al blocarii sistemului actual ar fi chiar noile partide infiintate si care au sanse sa intre in parlament. Pe langa faptul ca in nici un caz in Romania un nou partid infiintat, fara sa aiba “binecuvantarea” mafiotilor actuali, nu va avea nici o sansa sa domine, chiar si in minoritate, noile partide sunt la fel de murdare si la fel de putrede ca si actualele partide parlamentare. Sa luam doar PRU-ul, un partid care a dat sperante multor romani, cel putin prin prisma mesajului nationalist si anti-coruptie. De la un partid nationalist, PRU s-a dat pe fata si a ajuns sa fie ceea ce a fost PUNR-ul pentru PDL: un aghiotant in care sunt trimisi galagiosii disponibizabili care pot trage voturi, dar ar face rau daca ar ramane in partid, carora insa nu li se permite sa voteze altfel decat li se spune, pentru ca daca misca in front, incep sa iasa dosarele, asa cum i s-a intamplat “generalului”.

Cine isi imagina ca noul copil minune al politicii romanesti care are toate sansele sa recastige cele 15% pe care le primea mereu Vadim, va ajunge sa fie laudat chiar de Victor Ponta si denumit “util”:  “Eu cred ca si pentru PSD, si pentru Romania ar fi bine sa avem un partid national sau nationalist” (sursa).

Dar oare ce vrea sa spuna Ponta prin aceste laude? De ce e bine sa exista PRU?

O varianta ar fi: e mai bine sa existe un partid nationalist controlat de noi, decat unul controlat de ceilalti sau, Doamne-fereste!, unul necontrolat de nimeni,care se naste “organic”.

O alta varianta ar fi: e mai bine sa se nasca un partid nationalist, cat mai extremist pentru ca nationalismul pare in crestere si nu se stie niciodata cand avem nevoie sa schimbam barca.

Ideal ar fi insa, daca Ponta ar zice asta in sensul ca: este bine sa mai dezbatem si pe alte subiecte, cum ar fi traditie, nationalism etc decat pe pensii si pe salariile bugetarilor. Astfel, PSD-ul ar putea schimba mesajul si ar castiga si mai mult, caci cu siguranta sentimentul nationalist este prezent si in randul dependentilor de partid, car voteaza vor – nu vor cu partidul. Cand PSD-ul o sa inceapa sa le zica si de dragostea de patrie, legatura cu dependentii nu va mai fi una perversa si imorala, ci daca implicit contractul se va baza pe dependenta, explicit acesta se va baza pe apararea patriei. De altfel Ponta a tatonat cu mesajul nationalist, in incercarea de a lovi in germanismul lui Klaus si se pare ca are ceva melancolii in aceasta directie.

Exista urmatoarele tipuri de dependenti, in ordinea descrescatoare a legaturii puternice cu partidul:

  • membrii de partid: toti membrii de partid s-au inscris in partid din interes; posibil sa existe 0.1% care sa aiba o afinitate ideologica desi ar fi greu de gasit, avand in vedere ca in primul rand nu exista o ideologie: avantajele si omerta sunt singurele ideolgii in partid; PSD se lauda ca are un milion de membri; toti castiga o paine oferita de partid si nu doar ei ci si rudele lor; la milion se mai aduga frati, veri, nepoti, prieteni care toti au de castigat daca “ies ai nostri”;
  • pensionarii: despre pensionari am mai discutat; pensionarii de azi sunt in mare parte tinerii crescuti de comunisti si care si-au trait mare parte din viata in comunism, luptand pentru supravietuire; compromisul si “descurcatul” erau obisnuite, prin urmare, pretentii morale nu prea putem avea, in sensul sa le cerem puterea sa se jerfeasca pentru copiii lor si sa stea acasa la alegeri; poate singura sansa prin care pensionarii se pot rupe de dependenta de partid este sa se gandeasca ca prin votarea comunistilor fac un rau copiilor lor si le fura viitorul; sau sa isi reaminteasca ca aici au ajuns tot din vina aceluiasi partid pe care ei il voteaza astazi; pensionarii din Polonia, Cehia sau Ungaria au votat altfel dupa comunism si ei o duc mai bine;
  • bugetari: este dovedit in Romania la buget se castiga mai mult ca la privat, cu mici exceptii, “rezolvate” insa de Ponta si de tehnocrati mai recent; in plus, munca este cu totul alta; cel mai mare cosmar al bugetarului este prospectul sa mearga la patron sau la corporatie; de aceea bugetarii sunt stransi legat de partid, mai ales daca vad ca numarul lor creste si noi institutii si directii sunt infiintate;
  • angajatii in companiile de stat; desi sunt doar 400.000, angajatii in companiile de stat (de departe mai bine platiti ca cei de la buget sau cei din privat) au o singura spaima: sa se privatizeze compania si sa inceapa sa aiba si ei norme sau deadline-uri ca cei din domeniul privat; acestia vor vota cu partidul, pentru ca stiu ca directorii lor sunt din partid si daca va castiga partidul, directorii lor vor avea grija sa nu se vanda compania;

Daca am aduna totalul acestor categorii am ajunge la 7 milioane, pe dinafara ramanand doar 3 milioane de muncitori in privat si 3-4 milioane care muncesc la negru (cifre cf ZF).

Este surprinzator deci ca PSD-ul nu castiga detasat cand castiga, cel putin nu peste tot. Vom vedea insa o mare rosie la viitoarele alegeri. Foarte probabil, PSD va iregistra un nou record uimitor si va ajunge la o suprasaturatie care va cauza un nou split, cum a fost PSDR – PDL. Atunci cand o populatie de bacterii se dezvolta prea mult intr-un mediu saturat (altfel zis in care nu prea mai ajunge imparteala chiar la toti) incep involutiile. Inevitabil vor aparea grupuri si grupulete, caci ciolanul ori nu va mai ajunge chiar la toti (cat sa traga saracii 3 milioane pentru restul de 10 in spate?) ori va fi prea mare (dobanzi negative, investitii nesperate din vest, in urma unui contex – cel putin pe moment – favorabil.

In concluzie, suntem condamnati la o perpetuare a culturii dependentei, orice speranta de schimbare in urma trezirii constiintelor fiind improbabila, necesarul de milioane de dependenti care ar trebui sa inceapa sa gandeasca si sa voteze nu pentru a primi ceva in schimb, ci pentru idei sau pentru oameni, fiind de peste 4-5 milioane.

România și protecția muncii

protectia-muncii

Orice firma, cat de mica ar fi si in orice domeniu de activitate lucreaza, trebuie sa dea birul statului nu doar prin impozitele si taxele platite ci si prin spagile legalizate platite pentru protectia muncii. Din ce stiu eu, legislatia muncii prevede ca trebuie sa ai dosare si pregatiri pentru angajati periodice si de asemenea, controale medicale. Pregatirile ca pregatirile, dar in caz de control de la ITM, trebuie sa arati dosarele intocmite musai de un “expert” in protectia muncii.

Cum daca esti patron, numai de cursuri de specializare in protectia muncii ai timp, inevitabil marea majoritate dintre firme externalizeaza intocmirea dosarelor (caci pregatirea este oricum formala, daca nu lipseste cu desavarsire, mai ales unde nu e cazul). Acum, externalizarea sa nu credeti ca se face oricum: nu orice firma care ofera servicii de intocmit dosare si activitati de pregatire a personalului muncii in vederea protectiei muncii poate supravietui pe piata. Pentru ca in caz de control, tovarasul inspector va gasi cu usurinta, cateva virgule lipsa si va taxa firma care a indraznit sa ofere la intamplare externalizarea acestor servicii unor firme oarecare de servicii pentru protectia muncii.

Schema in sine este inca una dintre finele mecanisme de spaga legala care li se baga pe gat tuturor firmelor, indiferent de activitate: vrei nu vrei, daca esti om de afaceri cinstit si te lupti sa faci profit, trebuie sa accepti oferta firmei de protectia muncii care iti bate la usa, chiar dupa ce a venit tovarasul inspector si te-a gasit ca nu ai dosarele cum trebuie. Coincidenta e prea mare ca sa fii prost si sa nu te prinzi. Totodata, legal nu prea ai ce sa faci. Oricate reclamatii faci tu, si oriunde ai merge in UE, nu ai ce sa reclami: legea e lege, nu e tocmeala. Trebuie sa ai dosarele cum trebuie, iar firma care s-a nimerit sa-ti bata la usa chiar cand aveai tunevoie, are si ea dreptul la marketing. Coincidentele nu sunt infractiuni. Numai conspirationistii pot sa traga alte concluzii …

Nu spun ca este o chestiune generala, nu neg ca poate mai exista firme mici care ignora legea si pe patroni ii doare undeva de amenzi sau de controale, rezolvand facil cu o mica atentie controalele cand si daca e cazul. Aveam un prieten care avea un magazin IT chiar in drumul angajatilor de la Administratia Financiara. Fiind in drum, baietii se tot faceau ca au treaba pe acolo, batand apropouri ba ca imprimanta aia e cam scumpa, ba ca ar avea si ei nevoie de un incarcat de cartus, etc. Omul a fost nevoit sa se mute, atat de mult s-a imputit treaba. Sunt multe firme si putini inspectori si evident ca nu au timp sa verifice toate firmele. Este o loterie dar cine doreste sa respecte legea si sa stea si linistit, trebuie sa externalizeze serviciile si sa o faca catre cine trebuie, nu aleator.

Ce se intampla insa cand protectia muncii nu e respectata de institutiile statului? Nimic … Bine, mai sunt exceptii cum a fost accidentul Colectiv in care la presiunea strazii, au bagat pe cativa la parnaie. Iata insa un caz de neglijenta pe care eu il consider ca fiind vina administratorilor semafoarelor din Craiova.

Este vorba de un accident tragic care a avut loc ieri in Craiova, la intersectia intre strada Nicolae Balcescu si Calea Bucuresti. M-a marcat profund acest accident pentru ca se afla la 100m de locul meu de munca si stiu bine zona si traficul din zona. Strada Nicolae Balcescu este poate cea mai circulata strada mica din Craiova, trecand prin fata Pietei Centrale. Calea Bucuresti, de asemenea este principalul bulevard din Oras, traversat si de masini multe si de pietoni, existand treceri de pietoni si semafoare din suta in suta de metri.

accident

Pentru a rezolva cat de cat traficul in zona, au fost plasate semafoare la iesirea de pe strada Nicolae Balcescu inspre Calea Bucuresti, desi de la aceste semafoare pana la urmatoarea intersectie a bulavardului C. Bucuresti, nu sunt decat 100m. De altfel, in ultimul timp, au fost plasate nenumarate semafoare si treceri pentru pietoni, majoritatea nefiind manuale – ceea ce ar optimiza putin.

Un trafic semnalizat corespunzator, este un trafic sigur. Ideal ar fi ca semafoarele sa fie si sincronizate, sau macar sa nu fie anti-sincronizate (cum e cazul pe C. Bucuresti, in sensul ca nu ai sanse sa nu le prinzi pe toate pe rosu, in 95% din cazuri). Insa cand ai plasate semafoare, au functionat o perioada si toate ruleaza pe intermitent de cateva zile pentru ca s-au stricat, cred ca este caz de protectia muncii …

In accidentul de fata, este clar vina taximetristului. Coborand pe N. Balcescu (este putina panta) si cum sunt multe masini parcate chiar pe colt (C. Buc – N. Balcescu), taximetristul avea probabil opturat unghiul si nu avea vizibilitate. Sau poate a trecut de prima banda, primind prioritate si s-a gandit sa forteze si pe a doua, avand in vedere ca venea si tramvaiul. Mai poate fi si o explicatie: daca trecea in coloana, taximetristul fiind obisnuit ca acolo sa fie semafor, a fost neatent (oboseala, bat-o vina) si nu a realizat ca semafoarele nu functioneaza. O gresala grava, dar as dori sa subliniez: zona este mereu aglomerata, rareori sunt situatii in care in zona nu se merge bara la bara, pe ambele strazi.

Marea mirare in cazul de fata, este cum de Merzanul avea o asemenea viteza, mai ales ca si pe Calea Bucuresti sunt plasate semafoare la intersectia cu N. Balcescu. Avand in vedere ca intersectia anterioara pe Calea Bucuresti era zona pietonala si trecerea de pietoni cea mai circulata din oras (de asemenea semaforizata (daca functionau semafoarele), eu ma intreb unde a reusit sa prinda viteza si cum de Merzanul nu a realizat ca fiind intermitente semafoarele, exista riscul ca de pe Nicolae Balcescu sa coboare masini, cum era inainte, care sa incerce sa intre pe banda sau sa treaca pe cealalta banda – cum era inainte de semafoare. Eu banuiesc ca soferul nu era din localitate, altfel nu imi explic cum de avea viteza in acea zona. Nu poti merge cu 60-65 km la ora (cel putin atat recunoaste el, va dati seama ca probabil avea mai mult) intr-o zona nesemaforizata unde viteza limita e 40 si stii ca mereu sunt masini si pietoni).

Impactul a fost unul puternic daca ne uitam la consecinte. Eu am avut parte de un accident similar in orasul Mangalia, la o intersectie intre doua bulevarde. Eu conduceam Opel Astra si am fost lovit de un Volkswagen Passat de pe sens opus. Eu mergeam cam cu 30 la ora, maxim, pentru ca ma uitam dupa macarale, incercand sa ajung in port. Cealalta masina era condusa de o femeie, deci probabil avea maxim 50-60 la ora. Impactul a fost in zona fata-stanga, in dreptul rotii (mare noroc). Deplasarea a fost similara cazului de aici, m-a mutat practic pe sensul opus, pe diagonala, chiar la o distanta mai mare deacat cea cu care a fost mutat acum Loganul. In cazul meu insa, ranile au fost sumare: vanatai la piept de la centura de siguranta (in cazul de fata probabil soferul nu o avea) si o zgarietura la cap de la lovitura laterala. In cazul de fata, se pare ca impactul a fost in plin in lateral. Inca un caz din care putem vedea cat de prost facute sunt daciile. Chiar daca intr-adevar greutatea Mercedesului era alta si unghiul de impact a fost cel mai nefericit posibil, faptul cum s-a facut acordeon Dacia denota ca aceste masini sunt niste cosciuge pe roti. Nu doar ca usile probabil nu sunt ranforsate cum trebuie, dar si pragul de jos s-a indoit prea mult, ca sa nu mai zicem de cel de sus care parca e din plastic. De altfel, nu stiu ca Loganul sa aiba bare de intarire in plafon.

Intorcandu-ne la responsabilitatea celor care nu au reparat semafoarele la timp: mi se pare o neglijenta criminala. Sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat daca in acel loc, treceau pietonii strada. In mod normal, fiind intersectie semaforizata de ceva timp, eu m-am obisnuit sa nu mai fiu atent la pietoni ci la semafor. Insa daca nu merge semaforul, mai ales pietonii sunt expusi la astfel de accidente. De altfel, nici nu stim daca nu cumva se aflau si pietoni pe trecere si taxiul “a salvat” de fapt pietonii. Intortocheate sunt caile Domnului …

Fiecare accident si necaz are un sens. In cazul meu, am inteles oarecum cel putin un sens, de ce trebuia sa fie un accident in acea zona. Intersectia era una foarte periculoasa. Locuitorii ii zic “intersectia mortii” pentru ca tineri teribilisti fac un fel de pariuri/concursuri noaptea. Mangalia fiind oras turistic si intersectia fiind o capcana (cum a fost si pentru mine: fiind singurul bulevard care vine dinspre Constanta, ma asteptam a acesta sa fie cu prioritate, mai ales ca pana la el, alte strazi importante nu mai gasisem) faceau un fel de ruleta ruseasca, venind cu viteza pe drumul cu prioritate si incercand sa loveasca masinile care vin pe drumul fara prioritate. Pentru a rezolva problema, primaria plasase pe drumul fara prioritate niste bumpere care insa in timp s-au distrus, drumul fiind practicat si de tiruri care carau marfa in/din port. Cum protectia muncii nu penalizeaza primariile, dupa ce s-au distrus bumperele, administratorii nu au mai pus altele in loc. Asa am ajuns eu in Mangalia, sofer cu peste 200.000 km experienta la data respectiva, sa fac ditamai accidentul si sa fiu lovit tocmai de nevasta unui consilier de la primarie, ruda cu primarul. Sunt sigur ca dupa aceasta spaima (doamna nu a patit nimic din fericire in accident) administratorii au pus bumpere de urgenta in zona, daca nu cumva au tras si un giratoriu.

Multi au comentat cu aceasta ocazie impotriva taximetristilor. Intr-adevar, lipsa de respect a taximetristilor fata de regulile de circulatie a devenit periculoasa in ultimul timp, iar politaii de circulatie in loc sa fie prezenti in oras in locurile clar unde este incalcata legea (le pot da eu o lista), stau la panda la intrarile in oras unde sunt limitari de viteza aiurea, din cauza unei treceri de pietoni razlete, justificata doar de o statie de autobuz. Intr-adevar e mai usor sa prinzi “musterii” in locuri de astea, dar problemele adevarate sunt in oras, in primul rand din cauza parcarilor ilegale care sunt tolerate de politie atat de mult incat deja se practica blocaje. Dumnezeu sa-l odihneasca pe taximetristul mort la datorie. Noi, soferii care doar mergem pana la munca sau pana la hypermarket, suntem nervosi daca circulam doar 20 de minute pe zi, insa ei circula 10 ore si pe langa faptul ca abia strang un ban si au masinile distruse, mai trebuie sa faca fata si la jungla din trafic. Din pacate si ei au contribuit la inrautatirea lucrurilor.

Degragarea sociala, consecinta a tembelizarii prin emigrare (un bun procent din cei destepti/seriosi/muncitori au fugit) incepe sa se vada din ce in ce mai mult in trafic, direct proportional cu cu cresterea numarului de merzane bulgaresti. Zilele trecute am fost blocat in parcare (eu parcand legal) de o femeie care parcase efectiv pe banda 1-a (dintr-o strada cu o singura banda pe sens) chiar in fata politiei (directia permise/certificate/numere). Am stat cam 10 minute pana cand pizipoanca si-a adus odrasla de la scoala. Drept raspuns, in loc sa-si ceara scuze, m-a apostrofat ca m-am uitat urat la ea: copiii au prioritate! Nu doar pustanii sunt nesimtit in ultimul timp, lipsa de respect si mitocania sunt deja generalizate, exceptiile fiind notabile.

Crima Hexi Pharma – Cui bono

Cu privire la omorarea patronului firmei Hexi Pharma, acum cateva zile speculam:

Si probabil pentru ca mafiotii nu s-au inteles la comisioane, a inceput sa rasufle in presa, pe ici pe colo cateva informatii menite sa ii elimine, pentru ca probabil deja “solutia” de schimb este oricum pregatita sa preia cererea din partea statului. Cu vaccinurile de ce va fi altfel? (sursa)

Si pentru ca sa ii scutesc pe securisti sa isi piarda timpul monitorizandu-mi comunicatiile, o sa marturisesc ca nu am nici o informatie, totul a fost o simpla speculare logica. La fel de logic, eu speculez ca si scoaterea din scena a unui personaj care putea detona din nou viata politica din Romania s-a facut nu de cei care se temeau de dezvaluirile lui, ci probabil de cei care se temeau de consecintele unor astfel de dezvaluiri.

Sa facem o mica speculatie SF sa presupunem ca patronul companiei asteia i-ar fi dat in gat pe toti politicienii si ar fi dat pe fata sistemul mafiot prin care licitatiile erau masluite si tunuri incredibile erau trase pe sume imense, in detrimentul sanatatii publice si a mortii a zeci de mii de romani. Daca se ajungea la asta, revolutia Colectiv a fost o mic poc pe langa bum-ul care ar fi rezultat de data asta.

Si mergand mai departe cu scenaritele, putem intelege ca de data aceasta, protestele nu ar fi dus doar la niste alegeri anticipate sau la un nou guvern “tehnocrat” ci probabil s-ar fi lasat cu haos total si revolutie totala, similara celei din 1989. Mamaliga fierbe incet, dar fierbe … si romanii au tot fost fierti ani de-a lungul. Oricum parerea mea ca momentan doar s-a amanat revolutia.

Asadar repet: cui foloseste aceasta crima? CUI BONO? Sper sa ajunga la procurorii care investigheaza cazul si sa nu se lase inselati de piste false. Cine a putut sa faca o asemenea crima, atat de perfecta (detaliile vor iesi repede la iveala), cu siguranta are capacitati destule de a imbarliga urmele si de a duce pe piste false, pentru ca probabil furnicarul este mult mai complex.

De ce subliniez ca mai important este sa ne intrebam cui ii foloseste decat cui i-ar fi fost teama de ce avea sa spuna respectivul? Pentru ca cu siguranta, sistemul ticalosit este atat de bine inchegat incat caderea unui pion, chiar daca la un nivel ceva mai sus (sa nu fim prosti sa credem ca grosul profiturilor din afacerea Hexi Pharma ramanea la patron) sa nu distruga tot sistemul. Exista deci parghii ale intunericului bine inchegate, care ofera celor mai de sus siguranta ca nu vor intra la apa o data cu caderea primului pion.

Pe langa intrebarea aceasta, as ma indemna procurorii sa caute patternuri similare de scheme mafiote si in alte domenii, nu neaparat doar in cel medical. Nu ar fi exclus ca actorii sa fie aceiasi. Si poate sa investigheze nitel si pe la vaccinuri …

Si in final pantru a vedea ce fel de cititori am as pune intrebarea: ce grupare / organizatie / persoana are posibiltatea sa stie si ce marsavii a facut acest om, si pe cine putea da in gat si ce putea sa iese din acest scandal. Cine s-ar fi temut cel mai mult de o schimbare sociala profunda in Romania si se incadreaza in aceste premize?

Ce legatura este intre obligativitatea vaccinarii si scandalul Hexi Pharma?

Pentru cine nu a aflat inca, in prezent Ministerul Sanatatii lucreaza la un proiect de lege prin care INTENTIONEAZA sa introduca obligativitatea vaccinarii. In ciuda unor zvonuri publicate in presa, vaccinarea INCA nu este oblogatorie, de unde si nevoia unei noi legi. Dupa redactarea legii, ministerul va trimite legea la parlament unde va fi (sa nu – asta depinde de parintii care nu dorm) votata. De la parlament, va trece apoi la Klaus care probabil o va adopta, in acest punct orice miscare de opozitie fiind nula, Klaus fiind oricum tradator de tara prin nenumaratele legi anti-romanesti trecute (a se vedea legea pensiilor nesimtite pentru parlamentari, ziaristi, artisti etc). Mai multe detalii despre proiectul de lege, aici.

Ce mi se pare strigator la cer este ca la stirea legata de dezbaterea legii, in afara de emoticoane de alea de ingrijorare pe Facebook si in afara de cateva interviuri date de asociatiile parintilor, romanii nu fac nimic, desi acum ar fi timpul si pentru proteste, si pentru comunicate si mesaje trimise autoritatilor (ministerului) care teoretic acum ia pulsul “societatii civile”. De unde, nu e greu sa vedem ca e doar chestiune de timp pana cand birocratii o sa legifereze spagile catre importatorii (si de ce nu producatori ) de vaccinuri si o sa le ofere o paine sigura de mancat pentru deceniile care vor trece (pana la viitoarea revolutie, probabil).

In spatele legii, birocratii corupti argumenteaza ca vaccinurile ofera protectie sigura 100% si ca statul este dator ca sa se asigure nu doar ca va oferi posibilitatea celor care au nevoie si doresc sa se vaccineze, dar se va asigura ca si aceia care mai au indoieli cu privire la riscurile si eficienta vaccinurilor, sa nu aiba de ales. Cam cum trateaza un parinte un copil. Paralela stat-parinte, cetatean-copil nu este deloc deplasata. Asa cum un parinte stie ce e mai bine pentru copilul lui, asa statul stie mai bine cum sa aiba grija de copiii lui – cetatenii.

Insa, cum ar raspunde statul (birocratii de la minister) la urmatoarele intrebari:

  1. daca vaccinurile sunt bune si de vina sunt cei 5-10% care nu si le fac, cum de acum statul nu are grija ca sa fie vaccinuri in stoc pentru cei care totusi vor sa si le faca, fara a fi inca obligati? Nu ar fi mai firesc ca statul sa fie in primul rand preocupat ca vaccinurile (precum si alte medicamente sau detergenti sanitari) sa fie disponibile si sa fie de calitate INAINTE de a trece la etapa obligativitatii? Nu e o suceala si o argumentare stupida aceea ca din cauza parintilor (5-10%) care se opun vaccinarii exista riscuri, in momentul in care pentru vaccinuri extrem de importante nu sunt stocuri? Iata doar cateva stiri legate de lipsa vaccinurilor ACTUALA:- La Iaşi e ca în Evul Mediu Nu sunt vaccinuri pentru adulţi şi nici pentru copii
    Criză prelungită de vaccinuri pentru bebeluşi, în Timiş
    Lipsă de vaccinuri în Săptămâna Europeană a Vaccinării
  2. daca statul nu e in stare sa asigure calitatea unui amarat detergent din spitale, va putea statul sa fie sigur ca vaccinurile nu o sa omoare din gresala nici un copil (dincolo de riscurile medicale cunoscute, trecute pe prospecte) Dupa cum stim, vaccinurile sunt substante chimice injectate in sangele tuturor copiilor neamului, unor intregi generatii, de mai multe ori pe an, totul OBLIGATORIU! Va fi de ajuns, un lot defect pentru a distruge viata a sute sau mii de familii. Este evident ca statul este mandru, increzator in sine si ca birocratii de la minister se cred Dumnezeu. Pana si doctorilor le e frica sa bage mana in foc ca vaccinurile sunt fara probleme, cei care declara la TV si dau interviuri sunt sarmanii angajati la directiile de sanatate sau doctori scolari stransi cu usa, pusi sa dea interviuri in care nu pot sa fie echidistanti si onesti pentru ca daca ar spune orice impotriva vaccinurilor si-ar pierde locul de munca.

Cu privire la Hexi Pharma, aceasta firma de securisti isi aranjase contracte peste tot, era practic furnizorul unic si total al detergentilor “specializati”. De la marile spitale, pana la cabinetele scolare sau spitalele de campanie din Afganistan, tot ce tinea de stat, trecea prin Hexi Pharma – nimic nou sub soare in minunatul sistem ticalosit mioritic. Si probabil pentru ca mafiotii nu s-au inteles la comisioane, a inceput sa rasufle in presa, pe ici pe colo cateva informatii menite sa ii elimine, pentru ca probabil deja “solutia” de schimb este oricum pregatita sa preia cererea din partea statului. Cu vaccinurile de ce va fi altfel?

Vaccinurile sunt deja o religie, sunt dogma de stat. Riscul nu este atat faptul ca un Hexi Pharma in domeniul vaccinurilor este greu de crezut ca se poate intampla, cat mai ales faptul ca birocratii de la ministere o sa prinda gustul puterii si bucatica cu bucatica o sa taie in carne vie in drepturile si libertatile cetatenesti pentru care au murit atatia in decembrie, sub stindardul tehnocratiei civilizatoare, cel mai tare cover-up propagandistic pentru sistemul securisto-comunist de care am crezut ca am scapat in 1989.

PS: cu privire la responsabilitatea factorilor decidenti, iata cum stam: Informările SRI privind dezinfectanții. Reacția autorităților: „Nu am primit, nu-mi amintesc”. Asadar, cand o sa inceapa copii sa moara sau sa pateasca cine stie ce din vaccinuri diluate sau Doamne-fereste! infectate aiurea cu bacterii sau virusi din cauza incompetentei LA TOATE NIVELURILE din statul romanesc, cine o sa plateasca?! O data cu legea obligativitatii vaccinurilor se va trece si ca in caz de Doamne-fereste! vinovatii sa intre in puscarie si sa nu mai aiba dreptul sa dea din umeri si sa zica “Am uitat, nu stiu …”?

O ţară anapoda

Ce tara e aia ai carei locuitori muncesc mai bine in afara decat inauntru?

Ce tara e aia ai carei cetateni se comporta mai civilizat in afara decat inauntru?

Ce tara e aia care isi goneste sistematic elitele in afara din toate motivele, cele financiare fiind la coada?

Ce tara e aia in care proverbul national este “sa moara capra vecinului”?

Ce tara e aia in care preturile sunt mai mari ca in UE dar salariile sunt de 10 ori mai mici?

Ce tara e aia in care la peste 25 de ani de la caderea comunismului inca are mai multi angajati la stat decat in privat?

Ce tara e aia in care salariul mediu la stat este considerabil mai mare decat la privat?

Ce tara e aia in care visul oricarui petron este sa aiba contracte cu statul?

Ce tara e aia in care un om care munceste duce in spate 2 pensionari?

Ce tara e aia care are pamant agricol cat sa hraneasca de 5 ori mai multi dar totusi importa usturoi din China, praz din Turcia sau mere din Polonia?

Ce tara e aia in care in 2015 o sa termine anul cu mai putini kilometrii de autostrada decat la inceputul anului?

Ce tara e aia care desi are destule resurse naturale pentru a da caldura la toti pensionarii la costuri infime, se incapataneaza sa se “alinieze” la cerintele UE si umfla preturile artificial pentru a incarca profiturile strainilor?

Ce tara e aia care a privatizat utilitatile pe principiul ca statul nu are grija cum trebuie de cetateni, pentru a le vinde la alte companii de stat straine care au grija mai bine?

Ce tara e aia in care politicienii primesc spaga in curtea bisericii?

Ce tara e aia care cand ia foc un club, tinerii arunca cu piatra in biserica?

Ce tara e aia in care ultima speranta sa indrepte lucrurile este un functionar specialist in agronomie?

Exista bineinteles mici diferente intre tara / patrie, cetateni / popor / neam, dar care patrie, care neam?

Intre angoasele justificate ale razboiului cu Rusia si scenariile probabile

Tocmai am aflat de la “specialistul in toate” Hurezeanu si totodata ambasador al lui Klaus, rasplatit pentru ca a impins valul incotro trebuie, si mai nou scriitor de carti despre (pe)trecerea timpului, deci tocmai am aflat ca eu am doar niste angoase cu privire la Rusia, chiar daca sunt justificate. Era vorba despre teama unui razboi cu Rusia de unde s-ar trage alergia la UE & NATO.

Cu fixismul binecunoscut al prostului ancorat in parerile proprii care te invata el cum sta treaba (vezi prelegerea lui Plesu despre prostie), folosind metafore si expresii savante, fortat asamblate si scoase dintr-o amuzanta stoarcere de creieri, Hurezeanu ne inseamna sa ne eliberam de spaimele noastre ancestrale, de angoasele “atavice” venite din istoria ancestrala si sa nu mai credem ca putem noi schimba lumea si sa stam linistiti in banca euro-atlantizarii ca nu avem incotro.

Nu merita atentie si nu mi-as pierde timpul ascultandu-l daca omul nu ar fi periculos prin gandirea ancorata in sabloane care ne spun ca Romania nu poate avea o politica proprie, nu poate fi o tara puternica, nu poate fi un libera de stapani, nu poate nimic decat sa taca si sa plece capul, pupand fundul celui mai tare si imbracand uniforma altora.

Eu visez o Romanie altfel care nu are nici un fel de complexe: poate sa domine economic Germania, poate sa depasasca tehnic Japonia iar militar poate sa surclaseze chiar Israelul. Asta sa fie angoasa lui Hurezeanu si ale ideologilor tigrului de hartie care se numeste Imperiul Anglo-american, ca in Romania inca mai exista oameni care in ciuda zaharelului si a anestezicului dozat periodic, viseaza liber si uneori mai si umbla in somn …

[P] Intre elefant, urs si dragon. Spre o noua arhitectura globala

1 2 3 9