Acum 2 ani 8 luni Romania imprumuta 20 de miliarde de euro de la FMI si CE. Romania a reintrat in epoca “FMI” in primavara anului 2009 cand din cauza crizei creditelor, statul Roman a gasit de cuviinta sa se imprumute si mai mult pentru a plati ratele la creditele facute pentru constructia de sali de sport fara curent si piscine olimpice fara apa. In loc sa intre in default (adica faliment) – ceea ce oricum se va intampla mai devreme sau mai tarziu – si sa o luam de la zero in ceea ce priveste jocul cu hartiile care nu inseamna nimic – adica bani tipariti – si traiul pe munca generatiilor viitoare – adica credit, guvernul a sperat ca criza asta e o mica raceala si cu ajutorul FMI si al CE vom trece prin ea ca cutitul prin branza. Ce daca conditiile impuse de FMI pentru creditare erau dure – inca suntem cei mai tari la taiat dupa 2 ani de criza mondiala  - sacrificiile vor dovedi mai tarziu ca vor fi meritat. Asa ne cereau guvernantii pe atunci sa gandim, asa ne promiteau, asa credeau ca este mai bine, sa ne imprumutam la FMI si sa impunem masuri de austeritate draconice – bineinteles, doar pentru popor – cum nu a mai vazut Europa de atunci si cum probabil nu o sa vada in toata criza.

Ca ne-am imprumutat a fost un aspect, dar sa vedem mai departe ce am facut cu banii. Dupa cum stim, principala problema a momentului era ca guvernul nu prea avea de unde sa se imprumute, era confruntat cu un deficit imens, in urma dusului rece care a venit prin contractia economiei. Fiind obisnuit cu lafaiala la cheltuieli, cu pomenile electorale, cu tunurile la proiecte cum numai in Romania se pot trage [1], etc, etc, guvernul a fost socat de faptul ca nu mai avea bani sa plateasca nici macar salariile dara-mi-te sa continuie traiul bun pe care toti oamenii de bine din tara asta care fac afaceri cu statul il duc. Atat de socat a fost guvernul si atat de mult nu i-a venit sa creada incat a fost nevoie de cateva blocaje in plati, intarzieri la pensii si la plati catre furnizori pentru a realiza ca treaba se impute. Prin urmare, nestiind ce sa faca au fugit la FMI, asa cum un drogat da fuga la banca ca sa faca credit ca sa isi poata cumpara in continuare drogul, in speranta ca in viitor va gasi el o modalitate sa plateasca ratele si sa faca fata situatiei catastrofale in care se afla.

Nu ar fi asta problema principala, oarecum era firesc ca neavand acces la alte finantari deoarece Romania a fost, este si va fi o tara subdezvoltata, o provincie de periferie, o sursa de munca ieftina si teritoriu de supt resurse – prin urmare canci credite la dobanzi acceptabile, mai ales in toiul crizei – era deci firesc sa fuga la creditorul de ultima sansa: FMI, desi este binecunoscut faptul ca FMI nu are nici macar un singur succes de economie redresata in toate tarile pe care le-a imprumutat si carora, fiind creditor de ultima sansa, le-a impus propria viziune asupra masurilor ce trebuie luate.

Sa ajungem asadar la intrebarea: pe ce s-au dus banii? Banii de la FMI s-au dus in doua-trei locuri: la BNR pentru sustinerea cursului valutar si creditarea bancilor si la plata pensiilor si a salariilor. Ca s-au platit pensiile si salariile intelegem: guvernul trebuia sa ia unde unndeva bani si pentru asta. Ca s-a mentinut cursul valutar, versiunea oficiala de atunci a fost ca trebuie mentinut cursul pentru ca oamenii sa isi poata platii ratele. Controlul cursului este una dintre obsesiile lui Isarescu caruia ii place sa se joace cu bagheta magica si sa nu lase cursul sa mearga acolo unde tensiunea din piata doreste l-ar duce in mod normal. Doctrina oficiala a mentinerii cursului nu a explicitat-o niciodata nimeni asa cum nimeni nu a detaliat vreo strategie sau vreo viziune de dezvoltare a Romaniei. Pare ciudat sa vorbim despre strategie si viziune macroeconomica intr-o tara capitalista, dar nu e mai putin ciudat decat aceasta boala a BNR-ului de a dori sa controleze mereu cursul. China de exemplu isi controleaza si ea cursul, dar controlul cursului valutar, mai precis legarea yuanului de dolar este componenta a unei strategii economice de ansamblu si care a adus Chinei o crestere economica fulminanta la cote inimaginabile. China controleaza cursul pentru a facilita dezvoltarea productiei prin mentinerea unor costuri de productie mici. Garantia ca guvernul Chinei mentine cursul legat de dolar a convins marile companii sa mearga si sa investeasca in China, bineinteles nu peste noapte, ci in urma performantelor de ani de zile ale economiei chineze care au urmat acestei politici de control a cursului, precum si altor politici integrate in strategia nationala de dezvoltare. Care strategie in Romania nu exista. Lui Isarescu ii plate sa se creada maestrul echilibrarii macroeconomice care din pacate nu poate face mai mult pentru ca nu tine de el. Isarescu, fiind produsul epocii comuniste in care mandria nationala determina doctrina economica indiferent de perspectivele dezvoltarii si de rezultatele deloc imprevizibile ale ambitiei prostesi de a face mereu lucrurile altfel decat altii, Isarescu iubeste prin urmare un leu puternic si de aceea tot timpul, cu orice ocazie, fara nici un scop, trage de el in sus in timp ce piata l-ar vrea mai jos si in timp ce picarea acestuia ar ajuta imens exporturile, ar taia macaroana consumului, in special a importului si ar determina astfel o dezvoltare economica durabila si plasata de fundamente solide care i-ar asigura Romaniei sanse de supravietuire in criza pe care o traim.

Insa nu doar pe leul tare, dar tare degeaba, s-au dus banii de la FMI, ci si pe reducerea RMO-ului pentru a permite bancilor sa retraga rezervele de la BNR si teoretic pentru a le permite in consecinta sa crediteze din nou economia si sa deblocheze blocajul creditelor. Bineinteles ca nu s-a intamplat asa: bancile au creditat doar statul, si nu doar pentru ca statul a fost insetat ca un nebun dupa credite, dar si pentru ca bancile suflau in iaurt dupa ce dadusera credite cu nemiluita aiurea. In plus, bancile mama incepeau sa simta oarece constrangeri si pe la ele acasa si prin urmare strangeau bani albi pentru zile negre, adica pentru scadentele liniilor de credite – caci ma indoiesc ca tratatul de la Viena interzicea macar retragerea la scadenta a finantarilor.

Unde suntem acum uitandu-ne la ce ne-am propus?

1) Salariile si pensiile s-au platit, asadar statul nu a intrat in faliment desi creditele pe care le-a facut in perioada asta ne garanteaza ca mai devreme sau mai tarziu vom intra in faliment;

2) Leul nu a sarit pana la 6-7 lei, dar mai bine o facea ca explodau si mai mult exporturile; in schimb leul puternic a ajutat in continuare importurile si consumul, romanii cumpara in continuare cu nemiluita masini, telefoane, plasme, etc pentru ca leul e puternic, pentru ca Isarescu a folosit banii de la FMI  ca sa il tina puternic; putem spune deci ca prin banii de la FMI s-a stimulat indirect importul si s-a lovit in dezvoltarea productiei interne si in exporturi;

3) Creditarea nu a fost reluata, ba chiar e mai jalnica ca in 2009; bancile s-au multumit sa crediteze statul si atata tot;

4) Nici o banca nu a picat; de fapt asta a fost rostul acordului, pentru ca daca pica vreo banca, dadeam exemplu negativ altor tari; cine stie cum, economia Romaniei crestea de la zero prin forte proprii si pana acum intram chiar pe crestere; va dati seama ce ar fi insemnat exemplul Romaniei azi pentru toti porcusorii care sunt in dilema sa renunte sau nu la euro si sa intre in faliment pentru a termina o data cu povestea asta;

In concluzie, la doi ani dupa acordul cu FMI Romania sta mult mai prost, are o povara a datoriei mult mai mare, banii pe care i-a imprumutat nu i-a investit in nimic productiv – altfel se vedeau rezultatele acum – iar bancile oricum ne flituiesc si nu ne mai dau credite – vezi anuntul Bancii Nationale a Austriei.

La ce sa ne asteptam in 2012 pe langa mutarea ministerului finantelor de la Bucuresti la Bruselles? Poate la mutarea lui Franks la Cotroceni, ca tot vine sfarsitul lumii, de ce ne-ar mai mira lucruri si mai nebunesti?

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

[1] am discutat o data cu un spaniol care are o afacere in constructii in Romania si care 0se lauda ca a invatat “cum se fac afacerile” aici; pe langa alte picanteri mi-a marturisit cu o mare satisfactie ca in Spania, coruptia exista si acolo, si acolo se dau comisioane, se umfla preturile si se aleg furnizorii dupa cat de frumosi sunt; a ramas insa uimit ca in Romania, este de ajuns sa primesti bani si sa nu faci nimic in proiectele cu statul; la noi in Spania s-a furat dar s-a si facut ceva, se lauda el; aici se fura si nici nu se face nimic, poti sa pui material prost la strazi desi ai luat bani indeajuns sa pui de cea mai buna calitate, poti sa montezi la instalatii cele mai proaste pompe, desi ai luat bani sa montezi cele mai bune care sunt de zece ori mai scumpe, poti sa primesti bani pe contracte de mentenanta si de service pentru care nu faci nimic; bineinteles, platind comisioanele care/cui trebuie;

[2] a trecut peste un an de cand am scris un articol in care criticam FMI-ul; dupa inca un an de criza, printre balaurii care isi arata capul azi si printre faptele de coruptie si de management defectuos al crizei, FMI pare insa un copil cuminte; ce face FMI la urma urmei? ne da bani, la o dobanda mai buna decat am lua de pe piata si ne pune sa taiem salariile ca sa avem sansa sa le platim creditul; pai pe langa alti jucatori in spatiul decizional romanesc, european si mondial, politic dar si economic, FMI pare precum Dandanache pe langa Tipatescu; mi se parea mie ciudat ca FMI imprumuta bani desi nu ii are, doar pentru ca americanii dau click pe “Submit” si apoi ne suna si ne zic, “gata brothers, v-am facut transferul”; pe langa FMI, noua constructie europeana care ni se pregateste, ca si noua banca mondiala care se va naste pe ruinele Europei vor fi cu adeavarat organisme mult mai perfide.

Stiindu-l pe Isarescu, ma indoiesc ca va accepta, asadar probabil ne vom procopsi cu vreun alt croitor de petece din secunzii lui Isarescu desi pe acestia probabil nu ii vor accepta PDL-istii. Cert este ca PDL pentru a putea castiga trebuie sa se iese cumva din prim plan si sa impuna fie un guvern tehnocrat fie unul de uniune nationala. Opozitia insa nu va cadea in  cursa unui guvern de uniune si prin urmare Base va fi nevoit sa caute in continuare tehnocratul potrivit care sa nu taie insa prea mult incat PDL-ul sa nu mai aiba nici o sansa la viitoarele alegeri.

Mai multe despre tehnocrati puteti citi aici, sau mai vine sa il ascultati pe Nigel Farage.

Serbia – o vecina mai mica a Romaniei, trecuta prin razboi si revolutii, nu este membra UE dar este stransa cu usa de fortele politice subversive din vest ca sa intre din nou in UE. Ce este UE pentru Serbia? Ce poate fi altfel decat o Yugoslavie mai mare, un conglomerat de popoare unite artificial intr-un anume moment al istoriei, o moneda unica, o economie cat mai integrata, libertate de miscare, politica externa comuna, dar totusi organizare federala, parlamente locale care sa dea impresia unei autonomii largi si care sa le ofere in primul rand un loc de munca actualilor parlamentari nationali care niciodata nu ar vota pentru o Europa Federala daca nu ar avea asigurat un scaun, fie el doar de parlamentar federal. Ca o mica paranteza, pentru presedintele actual al Romaniei, nimic mai bun nu s-ar putea intampla decat o federalizare cat mai urgenta care sa ii permita sa devina prefect sau guvernator al viitoarei provincii Romania din marele stat Europa Federala – deoarece presedinte nu mai poate fi. Este paradoxal pentru Serbia ca a trebuit sa treaca prin caderea unui regim comunist destul de uman, printr-un razboi cu vecinii, prin bombardamente NATO si caderea unui regim neo-bolsevic si prin umilinta si stresul indeplinirii aquis-ului comunitar pentru ca sa ajunga de unde a plecat: intr-o Yugoslavie mai mare.

Sa vedem insa datele:

* – datoria totala nu este relevanta decat in context cu populatia si PIB-ul; am putea sa mai adaugam si in functie de resurse, dar existenta si utilitatea acestora sunt vizibile prin prisma PIB-ului: degeaba avem aur daca il dam la hoti, degeaba avem ape care pot fi folosite la hidrocentrale daca nu construim hidrocentrale; ratele la credite vin, si asa cum un taran poate sa aiba mii de hectare de pamant, daca nu le-am muncit, nu are de unde sa plateasca rata

NOTE:
- asta este sursa datelor, am expus anul 2010 deoarece 2011 arata mult mai urat pentru Romania desi trimestrul cel mai greu abia a inceput;

- datele se refera la datoria publica; daca ar fi sa luam in considerare si datoria privata, probabil Romania ar sta si mai rau, avand in vedere ca Serbia, nefind in UE a fost ferita de drogul creditelor

Tentaţia banilor europeni i-a cucerit nu doar pe doritorii de profituri rapide pe bani nemeritaţi dar chiar şi pe monahii de la Athos. Nu mică mi-a fost mirarea când vizitând Athos-ul acum 4-5 ani, găseam peste tot deja banalele tăbliţe cu steluţe albastre, ca un fel de stindard al cuceririi fără război ci doar prin bani a unui terotoriu care nu a fost cucerit nici măcar de turci.

Nimeni nu şi-a pus oare problema, de ce sunt europenii atât de dornici să dea bani călugărilor anacronici şi încuiaţi la minte care nu sunt de acord cu homosexualitatea şi avortul? Oare nici măcar tentativele din Parlamentul European de a scoate interdicţia femeilor de a vizita Athosul nu au dat de înţeles nimănui că nu te poţi face prieten cu dracul nici măcar până treci podul, pentru că o dată ce îl iei în spinare, acesta nu se mai dă jos?

În perspectiva falimentului Greciei şi a căderii acesteia sub management european, cel mai probabil german, accesul femeilor şi construcţia de hoteluri în Sfântul Munte, vor fi probabil consecinţele fireşti ale fructificării maxime a potenţialului turismului grecesc de către noii stăpâni. Nu m-ar mira nici măcar construirea de plaje având în vedere superbul relief.

Situaţia actuala a Greciei este similara unui datornic care nu are nici o şansă să îşi plătească datoriile: el doar are o mică ferma, produce niscaiva măsline şi feta şi creditorul neamţ văzând că grecul nu se descurcă să scoată mai mulţi bani, o să dorească să îi administreze el. Şi astfel ajungem la propuneri de genul: Grecia să vândă câteva insule ca să îşi poată plăti datoriile. Această propunere au făcut-o nemţii acum un an când situaţa era mult mai roză. Acum, când zvonurile legate de renunţarea Greciei la moneda euro abia s-au disipat, nemţii au renunţat momentan la insule pentru că probabil îşi dau seama că oricum nu ar găsi clienţi şi au început să le ceara mai discret sau mai direct grecilor să muncească mai mult şi dacă se poate să iese la pensie mai târziu sau poate niciodată, să intre direct în mormânt pentru că trebuie să aibă productivitate. Cât despre athoniţi, aceştia deocamdată trebuie să platească impozit pe pământ.

Aşa cum şi pe la noi se zvoneşte de înlocuirea directorilor întreprinderilor de stat cu manageri străini, criza care abia începe va duce inevitabil la erodarea încrederii poporului în conducătorii locali şi se va pregăti astfel terenul pentru cedarea totală a suveranităţii. Ceea ce pare acum o situaţie dificilă pentru Uniune nu este de fapt decât o mană cerească pentru inginerii sociali care vor folosi situaţia grea economică, socială şi politică tocmai pentru a prelua controlul direct sau indirect al statelor vasale, precum România, Grecia, Irlanda, Portugalia etc.

FMI este un copil cuminte pe lângă fanarii europeni care vor veni şi cu siguranţă vor impune un management de calitate şi o dată cu acesta o eficientizare cu consecinţe nu prea greu de bănuit pentru tradiţia şi credinţa supuşilor.

Mi se pare uimitoare perseverenta lui Severin in a continua sa se considere nevinovat si cu adevarat cred ca depaseste in penibil orice limita de demnitate pe care pana si un politician corupt pana in oase ar trebui sa o aiba. Este uimitor sa descoperim la un om care de altfel incerca sa isi creeze o imagine de politician onest, priceput, europeneizat, ce sa mai vorbim, cu viziune euro-atlantica si cu greutate in forul european. Toate spoielile de euro-atribute si le etala acest Agamita si reusise intr-o buna masura sa isi ascunda principala motivatie pentru care se afla domnia sa in politica: banul. Pentru ca acum, dupa ce a fost prins cu mata in sac putem sa vedem ca destul de importanta pentru el era si motivatia orgoliului. Domnului Severin chiar ii placea sa fie considerat european, sa dea interviuri, sa vorbeasca frumos despre Europa si despre valorile europene pana cand toate s-au dat pe fata.

Spuneam ca Severin este emblematic pentru politrucul roman care s-a infipit cu varf fi indesat in Europa, atras fiind de salariile cu mult peste ale amaratilor de parlamentari romani la care se adauga diurne, excursii, hoteluri, mese, calatorii etc. Si toate astea pe langa expunerea mediatica la cel mai intalt nivel, la nivel european care nu poate decat sa asigure un viitor frumos politrucului in cauza, indiferent de viitoarele insuccesuri ale partidului care l-a propulsat. Si pentru ca credea ca cerul nu are limite, Severin a crezut ca i se deschide o cu totul alta fereastra, un nou culoar de oportunitati nebanuite la care nici nu visa. Se imaginea deja oferind “consultanta” la cele mai mari corporatii multi-nationale, la cele mai … reprezentative lobby-uri si grupuri pe care le va consulta legal si pe sume la care colegii lui din Romania nici nu viseaza ca pot sa existe. Si asta legal, profesionist si cu contract, european altfel spus, fara nici un risc sau stres.

Severin era atat de fascinat de aceasta perspectiva incat efectul mirajului initial, cand spera sa castige cateva mii de euro pentru cateva ore de vrajeala, i s-a impregnat atat de puternic in asteptarile si nazuintele lui incat nici acum nu ii vine sa creada ca a gresit. Falsa minune i s-a parut atat de frumoasa incat precum mama care nu crede ca copilul i-a murit si trebuie sa fie ingropat, nici Severin nu se poate desparti nu aceasta himera, nu ii vine sa creada ca totul a fost fals si prin urmare traind inca in lumea viselor, nu vrea sa se trezeasca cu picioarele pe pamant si sa demisioneze cum ar fi firesc, sa isi asume vina si sa iese din politica pentru totdeauna pentru a fi scutit de umilinta si penibilul in care s-ar plasa in caz ca i-ar trece prin cap sa mai deschida gura in Romania promovand valorile europene despre care nu doar nu nu are habar dar le-a calcat in picioar in cel mai josnic mod cu putinta.

Cu nasu-i de oier priceput Becali l-a mirosit pe Severin ca este in pericol sa faca infarct. Admirabil curajul lui Becali de a incerca sa ajute un suflet pierdut in intuneric, dar din pacate nu cred ca cineva il poate ajuta cu adevarat pe Severin, asa cum pe un iepure prins in lant nu il mai poate calma nimic. Diavolul si-a batut joc de Severin, i-a deschis mirajul banului usor facut dupa ce i-a luat mintile facandu-l sa creada ca este o mare valoare, prin functiile si rolurile pe care le-a jucat. Dintr-o data Severin a pierdut si iluzia ca va deveni bogat peste noapte si toata reputatia lui a fost calcata in picioare ireversibil.

Ce concluzii putem trage noi din toata aceasta nefericita intamplare? In primul rand o concluzie este evidenta: e greu sa fii european daca vii de pe meleaguri balcanice. Oricat de universala ar fi coruptia, minciuna si hotia, se pare ca in Europa din cand in cand adevarul mai iese la iveala. Nota zece pentru ziaristii britanici care dovedesc ce inseamna puterea presei si ce inseamna cu adevarat influenta presei asupra politicului. Ziaristii romani ar avea mult de invatat si daca lucrurile merg jalnic in politica romaneasca este si vina lor pentru ca nu au curajul si demnitatea colegilor lor britanici.

Suntem departe de Europa: este un adevar incontestabil. Departe in mentalitate, in seriozitate, in reflexe dar mai ales ce mi se pare cel mai trist, in capacitatea de a recunoaste ca am gresit si de a ne considera infailibili. Desi ei au inventat chestia asta cu infaibilitatea omului (si nu doar prin papism, ci si prin umanism) iata ca cel putin ceilalti doi parlamentari au recunoscut greseala. Din pacate insa romanul inca se crede infailibil. Tine nu doar de civilizatie asta, dar si de sanatatea mintala pe care se pare ca multi o avem afectata de traiul in inconsistenta valorilor si perpetuarea tranzitiei.

Ce-l costa pe Severin sa se multumeasca cu solda si-asa cu mult peste ale romanilor de rand si cu mult sub valoarea sa reala? Ce-l costa sa spuna: “nu, multumesc, mi se pare imoral ceea ce incercati sa faceti! Vin dintr-o tara unde incercam sa ne eliberam de coruptie si sunt uimit sa vad ca si pe-aici se practica!”? Ce-l costa sa spuna macar: daca ce propuneti voi e bun pentru cei care m-au trimis aici, voi sustine initiativa dumneavoastra, dar nu sunt interesat de nici o recompensa?

Pentru noi, oamenii de rand, cei care ne sculam dimineata si mergem la munca, intrbarile astea par normale. Pentru ei, “alesii” de acolo de sus, de unde ranjesc la fraierii ca noi si se cred dumnezei peste sclavii pe care teoretic ii reprezinta aceste intrebari nu au nici un sens, sunt intrebari penibile de fraieri care nu o sa ajunga niciodata sa traiasca cu adevarat si sa se infrupte adanc din ofertele acestei lumi.

Bietii de ei, niste animale in jungla. Nesatui niciodata, pururea alergand in cautarea unor orizonturi la care nu vor ajunge niciodata, intunecati de ambitii si scopuri atat de fade si de lipsite de orice consistenta pentru orice om intreg la minte. Se cearta, se razboiesc, dezbat la televiziuni si la sedinte, nu dorm mai deloc, sunt cu ochiii in patru mereu de frica sa nu le taie careva creaca subtire pe care stau, politicienii sunt precum niste maimute haituite de tigri care se bat pentru o banana mai mare si pentru un loc mai sus in copacul iluziilor.  Toti stiu ca daca fac un pas gresit, pot sa cada si sa fie devorati si cu toate acestea isi asuma riscul si de multe ori fac salturi cu ochii inchisi, pe intuneric in cautarea vreunei creci mai stabile si cu fructe mai multe pe ea si eventual cu oarece femele care sa ii scarpine de paduchi (vezi Berlusconi).

Sa nu ii fericim, sa ii plangem. Zambetul lor nu e decat o masca, ranjetul lor un reflex fortat al muschilor fetei. Banii si puterea: la ce le sunt de folos, daca oricum nu pot sa doarma noaptea?

Tonul l-au dat guvernantii, pentru ca tactica “minte, minte, minte, ca ceva se prinde” chiar functioneaza, mai ales la creierele spalate ale cartofilor de canapea care stau cu berea la televizor si asteapta sa le dea Boc ajutoare. Vin alegerile si asa cum si propaganda comunista stia, si propaganda neocomunista postrevolutionara nu poate ignora astfel de “unelte” propagandistice eficiente. Astfel, puterea actuala isi arunca in fata toti acolitii ca sa strige cu gura cat mai mare ca iesim din criza si ca sa enumere “argumentele” pentru aceasta halucinatorie fantasmagorie.

M-am tot gandit sa incerc sa fac o lista cu cateva aspecte ale economiei actuale globale care ar trebui sa il faca pe Boc sa ii tremure chilotii pentru ca e posibil ca mamaliga sa explodeze inainte sa dea el bir cu fugitul si sa declare ca a lasat Romania iesita din criza si exporturile la recorduri istorice cum trancanea Andreea Vass – consiliera lui Boc – la TVR.

Dar pentru ca aspectele sunt prea evidente, cum ar fi razboiul, inflatia si criza energetica, iata doar cateva stiri pe scurt. Sa incepem cu prietenii nostri de la FMI:

Fondul Monetar Internaţional a evaluat drept „semnificative” riscurile ca România să aibă dificultăţi în rambursarea împrumutului contractat, printre acestea numărându-se tensiunile politice interne şi turbulenţele de la periferia zonei euro. [...] Exporturile româneşti ar putea fi afectate de o eventuală revenire sub aşteptări a economiei vest-europene iar fluxurile de capital către România ar putea fi perturbate de problemele din zona euro, se arată în raportul de ţară publicat de FMI. În astfel de circumstanţe, există riscul ca băncile străine să fie puse în imposibilitatea de a-şi menţine expunerea în România, în ciuda angajamentului lor de a face acest lucru.(Sursa: money.ro).

Asadar, degeaba cresc exporturile – de altfel singurul lucru bun care se intampla in Romania – pentru ca oricum restul economiei e la pamant, iar cresterea asta este pur si simplu o mica fasaitura care nu stim cat va dura.

Daniel Daianu: “Contextul international, socurile externe ar face ca economia romaneasca sa alunece din nou in zona negativa. Pentru a interpreta riscul unui asemenea scenariu, trebuie sa ne gandim care va fi scenariul economiei romanesti: consumul in continuare va fi redus, nu vom avea o dinamica a consumului care sa antreneze economia si este firesc.
Consumul va ramane reprimat. Poate in ultima parte a anului sa se intample ceva, insa nu prea are din ce”, a mentionat Daianu. (Sursa: Bloombiz)

Socurile externe de care vorbeste Dl. Daianu deja s-au produs, insa efectul lor in economia romaneasca inca nu s-a simtit, asa cum si taifunul a venit mai tarziu putin dupa cutremur. Explozia pretului petrolului si a produselor agro-alimentare nu se va resimti in Romania pana in vara acesta. Ori la noi deja s-au anuntat mariri de preturi la energie si gaze care nu au legatura cu actualele cresteri, sunt doar efecte ale maririlor de TVA si de accize de anul trecut.

Cotaţia petrolului brut a urcat vineri, pe piaţa americană, până la nivelul maxim al ultimelor 30 de luni, ca urmare a sporirii peste aşteptări a numărului locurilor de muncă în SUA, în luna martie, ceea ce ar putea impulsiona cererea de pe piaţa de profil. (Sursa: Bursa)

Deja stirile despre cresterea pretului petrolului si a produselor agro-alimentare s-au cam banalizat, apar periodic la cateva zile sau saptamani. Ceea ce putini realizeaza e ca de fiecare data noi recorduri sunt atinse, preturile sar de la o stire la alta, precum o caprioara care suie un deal.

Revenind la tema acestui articol, as dori doar sa imi manifest greata de propaganda murdara cu care se inteletnicesc alesii nostri in loc sa se chinuie sa gaseasca solutii reale la probleme si sa renunte o data pentru totdeauna la ideea tembela ca daca presari optimism, lumea va incepe sa consume, sa cumpere case si pamanturi si astfel vom iesi din criza. Epoca asta e trecut dar capetele patrate de pe la noi nu inteleg. E vremea pentru masuri curajoase si accentuate, nu doar mentalitatile trebuie schimbate ci si ritmul in care ne miscam si tot ce am invatat pana acum. Soros striga in gura mare ca economia nu va mai fi ce a mai fost. Din pacate Boc si agaricii de pe langa el nu aud nimic pentru ca ei sunt ocupati cu propaganda si cu politichia de doi lei.

Tariceanu a ramas faimos in istorie pentru ca striga repetat ca economia duduie intr-o vreme in care bancile din america erau in pragul falimentului. De 2-3 ani insa Boc ne tot anunta ca iesim din criza inconstient ca daca Tariceanu s-a facut de ras o data, el se face o data pe luna. Dar Boc oricum pare carne de tun, este politicianul ideal, un hopa-mitica neclintit de orice motiune, imun la critica, ignorant la orice problema, perseverent in datul cu papagalul si mimatul reformelor. Lui Obama dupa primul an de presedentie i-a albit parul, Boc are acelasi zambet idiot dintotdeauna.

Romania este o nava in scufundare, capitanul e beat iar secundul e drogat. Aghiotantii joaca poker iar pasagerii stau ca prostii si se uita la ei crezand ca mica gaura din cala a fost astupata si acum nava merge mai departe.

S.O.S.

M-a mâhnit discursul, l-am ascultat deşi nu prea am habar de ce se întâmpla în Moldova şi am realizat brusc că momentul în care se află Moldova acum este oarecum similar cu extazul trăit de România înainte de a intra în UE. Mai precis, aspiraţiile şi năzuinţele românilor de peste Prut sunt similare cu visurile pe care şi le făceau românii de dincoace de Prut, cum că vor intra în UE şi astfel vom intra şi noi în Europa, în rândul lumii, în societatea democratică şi prosperă. Ce alternative avem? – întrebau euro-fanaticii. Dacă spuneai că alternativa ar fi să ne vedem singuri de capul nostru, te catalogau în cel mai bun caz nerealist – dacă mediul era unul cu pretenţii elevate – şi ultranaţionalist dacă cel pe care încercai să îl convingi că Europa nu este ceea ce pare era un simplu cartof de televizor spălat pe creier de propaganda de partid. Cum să existe o altă cale când vedem Europa ce bine o duce şi vedem cum ruşii abia aşteaptă să ne integreze ei în CSI la cea mai mica amânare a avântului nostru către Europa? Cum să putem gândi că românii ar fi în stare să crească singuri, fără ajutorul standardelor europene şi fără banii veniţi de la Europa, dar mai ales fără purtarea de grijă a organismelor europene care nu vor mai lăsa pe neosecurişti să ne fure totul cum au făcut după revoluţie. Cum să sperăm la o democraţie şi o libertate reală când neocomunistul Iliescu nu ne mai lăsa o dată în pace şi ne tot trăgea în urmă din avântul nostru către o societate deschisă şi cu adevărat democrată fără infulenţele fantomelor trecutului care nu putea fi realizată decât sub umbrela UE? Într-adevăr, lucrurile păreau atât de clare şi atât de evidente pentru 99,99% dintre români, încât mai nimeni nu s-a ofuscat că nu s-a votat integrarea în UE. Ba chiar îţi era şi ruşine să spui că tu eşti eurosceptic şi că ai avea totuşi alte păreri, pentru a nu fi catalogat extremist.

Acum, nu aş avea să le spun celor care s-au entuziasmat atunci şi celor care nu s-au gândit că era bine totuşi să facem altfel lucrurile un singur cuvânt: proştilor! Uitaţi-vă la Turcia de azi. Turcia a vrut să intre în UE şi aştia nu i-au primit pentru că sunt prea rămaşi în urmă, sunt ne-europeni, sunt prea religioşi şi nu tolerează prea bine protestele homosexualilor. Atunci turcii i-au ignorat pe europeni, au devenit şi mai religioşi, islamismul pare a fi viitoarea politică de stat şi economia Turciei duduie. Economia Turciei creşte pentru că ei nu au fost nevoiţi să dea jos cu tarifele vamale, nu au fost obligaţi să privatizeze la greu şi să vândă tot ce pot la firme franţuzeşti sau nemţeşti ca să îi primească aia în UE, turcii nu prea au avut ce compromisuri să facă pentru că oricum europenii nu le-au cerut nimic, europenilor le-a convenit mereu “rămânerea în urma” a Turciei tocmai pentru a le-o imputa ca inacceptabilă si prin urmare pentru a le putea da un “nu” cât de cât politicos, pentru ca Europa nu are (sau cel puţin nu avea acum 2-3 ani) curajul să spuna nu sincer. Ba chiar, Turcia nu trebuie să ceară aprobare de la UE ca să dea subvenţii la agricultori. Şi astfel Turcia azi creşte mai repede chiar şi decât Germania iar perspectivele sunt cu mult peste ale Germaniei care fiind trasă în jos de porcuşori va trebui să se zbată din toţi ţâţânii pentru a se rupe de euro, a se întoarce la marcă şi a-şi redobândi independenţa, doar dacă nu se scufundă mai înainte împreună cu Europa în viitoarea fundătură din care UE nu va reuşi să se scoată pentru zeci de ani de aici înainte. Ca să nu mai zic nimic de armata Turciei şi importanţa acesteia în vremurile tulburi care vor urma.

Dar revenind la Moldova, mă miră ca moldovenii sunt atât de naivi încât să creadă că a mai rămas vreun os de ros de la rămaşiţele nemţilor şi alte francezilor. E criza fratilor, nemtii nu vor mai face donatii celorlalti in speranta ca vor avea o noua piata de desfacere peste 10 ani (cum au facut cu spaniolii si cu polonezii) iar organismele europene nu sunt cu mult diferite de ce aveati inainte in vechiul soviet, cu mici diferente si nuantari. In Noul Soviet critica partidului este permisa, insa deciziile tot taticii le ia fara ca sa consulte oamenii. Cea mai clara dovada este votarea Tratatului de la Lisabona in Irlanda. Irlandezii au refuzat, europenii au insistat la politicienii irlandezi sa faca si sa dreaga astfel incat acesta sa fie votat, adica oarecum l-au bagat pe gat irlandezilor desi acestia votasera impotriva. Si inca o dovada ca Europa nu e altceva decat un alt fel de Uniune Sovietica: nici in Europa presedintele nu e ales de oameni, ci de o claca bine infipta si secreta care poate fi comparata cu Partidul Comunist care insa lucra pe fata spre deosebire de partidul celor care urmaresc unirea europei si crearea unui organism care nici nu putem banui ce va fi de fapt, avand in vedere situatia actuala.

Daca va supravietui proiectul european, pentru mine nu mai este un semn de intrebare. De ajuns este sa ne amintim ca problemele Greciei si ale Irlandei au fost doar amanate in speranta ca se va intampla o minune si economia isi va reveni peste noapte ca un humpty-dumpty. Bineinteles, porcusori sunt mai multi decat cei care i-am auzit guiţând deocamdata si nevoile lor sunt din ce in ce mai mari, economiile se prabusesc, conditiile internationale se inrautateaza iar Germania nu va vrea si nici nu va putea ca sa ii duca in spate pe toti. Criza financiara nu a trecut, bancile pot sa pice oricand, oricat de mult ar tipari americanii, colapsul social abia urmeaza iar Europa nu doar ca nu mai are ce sa promita celor de la periferie, dar nici nu mai poate sa isi multumeasca proprii cetateni. Nationalismul renaste peste tot,  lupta pentru propriile interese este din ce in ce mai apriga si nici macar ideea nationala nu mai sta in picioare in multe locuri (de exemplu Belgia) oamenii se orienteaza din ce in ce mai mult catre ce au ei de castigat si le pasa din ce in ce mai putin de ce ar putea sa ofere celor care au mai putin ca ei, chiar daca si ei au mai putin decat aveau alta data.

Nu cred ca trebuie sa fi prea inteligent ca sa intelegi ca un neamt nu va privi niciodata un roman sau un moldovean ca pe un partener, iar cea mai evidenta dovada a fost amanarea aderarii Romaniei la Schengen care nu a avut alt motiv decat pur si simplu protectionismul economic si xeonofobia. Suna socant nu? Intr-adevar, insa am argumente. Europenilor (mai ales nemtilor) le e frica de orice tara care ar putea sa creasca si sa le ia lor locul de principali producatori, le e frica ca investitorii sa nu se mute spre est, deja ii urasc pe romani pentru ca au furat Nokia de la Cluj, le e frica ca romanii ar putea produce si exporta la ei, le e frica ca romanilor le va fi si mai greu sa munceasca la ei si sa le fure locurile de munca, le e frica – nu in ultimul rand – ca tiganii ii vor invada si mai mult ca acum. Cum sa doreasca un moldoveam sa devina parte dintr-un club atat de penibil, care nu ofera mai nimic decat un mare vis si care nu rezolva deloc problema Moldovei pe termen mediu-lung, poate doar aduce un nou val de optimism si putin albastru un ochii pe termen scurt, pentru ca oamenii vor crede ca gata, au scapat de rusi, gata problema cu Transnistria o sa se rezolve, gata vom putea exporta vinul nostru mai usor la europeni si vom avea si noi euro, etc.

Trist, pacat ca istoria se repeta chiar atat de repede si chiar atat de similar pentru fratii de peste Prut. Si pacat ca romanii inca o data dovedesc ca nu sunt in stare sa stea singuri in picioare. Si se mai tanguie unii ca ne-am trezit intr-o zona periculoasa, la intersectia imperiilor. Ba unii chiar pe asta pun incapacitatea noastra de a concepe proiecte solide pe termen lung si de a ne tine pe ele si pun oportunismul si delasarea romaneasca pe baza unei false atitudini optimiste si in expectativa fata de un viitor fatidic  invariabil. Tare mi-e teama ca mai mult de cateva mitinguri ale poponarilor si de cateva steaguri albastre pe primarii, Europa nu va mai apuca sa le aduca moldovenilor mult-visata prosperitate si democratie pentru ca s-a cam dus si de pe la ei, vremurile care vin vor fi mult mai grele si pentru ei, iar solutii usoare nu vor aparea peste noapte, statele abia incep sa cada, dar caderea lor nu poate fi deacat incetinita un pic. Nu este exclus insa ca din faramiturile ce vor ramane sa se nasca un nou monstru, dar de ce ar vrea Moldova sa se expuna la un asemenea risc?

Incet-incet ne fierb in oala, studiaza reactiile, vad daca suntem si cat de bine suntem pregatiti sa ii tragem la raspundere, insa din pacate, mi-e teama ca nici ei nu se asteptau sa starneasca o atat de slaba opozitie.

Nu e de mirare ca nimic nu se intampla. “Organismul” european este atat de bine construit, componentele sale sunt atat de abstracte si de departate de omul de rand incat va fi nevoie de multa vreme si multa jertfa pana cand si fiara asta va fi inghitita de istorie. Cine a spus ca somnul natiunii naste monstri nu s-a inselat. Deja vedem mosntri pe care ignoranta si prostia noastra i-a nascut. In alergatura dupa paine, ne trezim peste noapte azvarliti intr-un organism macabru si vadit impotriva noastra si nu stim ce sa facem. De votat, ce sa votezi ca nu ai pe cine, de manifestat, ce sa manifestezi ca tot degeaba. De pus de inca o revolutie – Doamne-fereste! – ca ne-o fura si pe asta … Poate sa ne rugam de vreun cutremur sau vreun asteroid care sa curete putregaiul? Ca tot vine 2012 …

“Vinovati” pentru aceasta sunt Plesu si Liiceanu carea au lansat noua lor emisiune de 50 de minute de la TVR cu tema “Despre speranta”. In paranteza fiind spus, RUSINE TVR! ca ignora aproape total internetul si nu ofera inregistrari ale emisiunilor – ar avea multe de invatat de la BBC care nu doar ca nu mananca banii contribuabililor degeaba dar sunt chiar lider pe media online si multumiri in schimb Radio Dobrogea care ne ofera inregistrarea si rugaminti sa o tina tot asa, tema urmatoare anuntandu-se si mai interesanta: “despre prostie”.

Am purces sa vizionez emisiunea dintr-o atractie greu de explicat pentru felul de vorbi al lui Plesu, mai putin fiind incantat de statura sa duhovniceasca care lasa de dorit si care ma dezamageste deseori, intristandu-ma ca un om atat de destept si de cultivat precum domnia sa, inca vorbeste despre tainele credintei precum un copil mic si se lasa prins in meandrele filosofiei si abstractiunilor dintr-o infantila jena de a patrunde deplin intr-o marturisire fireasca si fara ocolisuri a credintei. De altfel, oarecum Plesu declara in emisiune ca nu doreste sa fie un marturisitor al credintei (caci sunt altii care sa o faca)- lasandu-ne insa sa deducem ca totusi si-a pus problema si probabil tocmai pentru a nu fi catalogat astfel pastreaza o jena timida de a se recunoaste pe sine crestin si de a sustine un discurs chiar filosofic din postura de crestin si nu doar de intelectual/scriitor/om de cultura citit si care doar are unele cunostinte si inclinatii catre crestinism. Recunosc in Plesu teama incepatorului in credinta care ii este rusine sa se marturiseasca crestin si tine neaparat sa se justifice in ochii celorlalti de calibrul sau, nereusind sa mearga pana acolo incat sa spuna “DA, eu cred, si nu trebuie sa ma justific”, preferand sa invarte vorbele si ideile pe toate partile si lasand doar pe ici pe colo sa razbata optiunea sa si preocuparea pentru lucrurile grave pe care inteligenta si seriozitatea il impiedica totusi sa  le ignore. Probabil il judec gresit pe Plesu, dar peste ani si ani nu pot sa il iert ca a scris la foaia pornografica a lui Dinescu – Plai cu boi – justificandu-se ca nu a putut sa refuze un prieten si ca a facut-o pentru prietenia sa cu acesta. Iata cum ezitand atunci, ezitarile inca exista, lanturile nu s-au rupt deplin si Plesu inca trebuie sa manifeste curajul pe care il invoca chiar in emisiunea despre speranta si sa incerce sa practice si marturisirea de care se fereste. Macar ca sa vada cu ce se mananca, caci acelasi lucru il indeamna subtil si el pe Liiceanu sa faca cu privire la credinta in general.

Cu toate acestea, Plesu este un izvor de revelatii, emisiunea mi-a placut foarte mult si va recomand sa aveti rabdare sa o vedeti pana la sfarist. Initial, m-am cam incruntat, aducandu-mi aminte de un articol citit chiar ieri pe Razboi Intru Cuvant despre Seraphim Rose in care ni se atrage atentia ca antihrist va veni in intampinarea nevoii oamenilor de religie dar va fi o religie in care Hristos va fi uitat. Cam asa incepe si emisiunea despre speranta care pare o discutie nu doar filosofica de vreme ce invitatii trateaza si problema din punct de vedere religios si cam asa continua pana la sfarsit – nu cred sa fi fost mentionat vreodata numele Mantuitorului si importanta Jertfei sale, apelul la religie facandu-se in termeni generali, singura specificitate legata de crestinism fiind in principal invocarea Sf. Apostol Pavel. Dupa aceasta incruntare insa, mi-am propus sa fiu totusi atent si sa incerc sa ma folosesc de ce pot, cum pot. Cel putin plasticitatea discursului si enumerarea diverselor perspective asupra sperantei m-au folosit foarte mult. Dar si observarea raportarilor celor doi m-a facut sa ii cunosc mai bine si prin asta sa mi-i apropii, intelegand putin mai bine si ezitarile lor. Mi-a placut indeosebi si felul amuzant cum a explicat Plesu falsul mod prin care cei care nu cred invoca luciditatea ca argument forte al nepasarii lor. In schimb, perseverenta cu care Liiceanu este sigur ca indoiala este si trebuie sa fie o constanta a tuturor celor care cred este cel putin exagerata – sau poate ca sunt eu prea naiv ca sa o realizez. De altfel, daca ma gandesc bine, desi atunci cand am vazut emisiunea, repetarea faptului ca credinta este un dar mi s-a parut ca Liiceanu il foloseste putin intr-un registru autojustificator si incorect, acum inteleg ca de fapt are dreptate, credinta este un dar iar cei care nu il au, chiar au o problema. Deci, desi Liiceanu pare si mai departat de un ethos ortodox veritabil – nu ca Plesu ar fi foarte aproape – la o cantarire mai atenta si fara ranchiuna, stangaciile sale deconspira ca totusi omul cauta si a cautat mult si a inteles mult.

Pare copilaresc sa fac eu o analiza a ideilor celor doi giganti, dar aseara tocmai am recitit cateva capitole din Paisie Aghioritul si ma uimesc cand vad doi oameni – chiar daca sunt ei filosofi – discutand despre probleme serioase atat de marginal fata de crestinism. Este interesanta insa expunerea temei sperantei intr-un discurs filosofic abordabil si cuprinzator din care multe idei frumoase  cum ar fi de exemplu mentiunea ca in religie exista legarea temei sperantei de tema rabdarii si tema asistentei. Tot o idee foarte frumoasa expusa de Plesu este ca la nivel colectiv, poate totusi nu traim sfarsitul, vom plati un cost, dar va trece si asta. Si legat tot de istorie, domnia Sa da sanse mai mari reusitei individuale pe un fond aflat intr-o dezordine temporara decat in sperante vagi colective, adica pe sleau spus Plesu da sanse mai mari celui care lupta cu greul intr-o lume care ii sta impotriva, decat salvarii colective.

Deci daca la inceput gandisem ca emisiunea asta poate fi un prototip pentru un Trinitas al lui antihrist, deoarece oamenii astia vorbesc foarte frumos despre spiritualitate fara a spune insa nimic despre Hristos – desi Plesu aminteste tangential ca Dumezeu este Persoana – in final sunt linistit: Plesu nu crede in mantuirea colectiva, deci nu ar putea sa creada in antihrist care asta va oferi lumii. Nu am inteles insa din aceasta emisiune daca domnul Plesu crede sau nu in ingeri: desi am incercat sa ii citesc cartea sa “Despre ingeri” mi s-a parut SF, la un moment dat chiar am simtit un iz de crunta inselare din cauza diluarii sensurilor si a termenilor. Poate o sa imi fac curajul sa o abordez inca o data, sa vedem insa cum vor evolua cei doi in urmatoarele emisiuni.